ATELIER METODIC

RESURSE INTERACTIVE GRATUITE PENTRU UZ DIDACTIC

19.07.2019

Jocuri de cuvinte - măgar


Jocuri de cuvinte - măgar


Măgar

Moto: „Alt samar, acelaşi măgar.” (proverb afgan)

Scriserăm noI despre cal (vezi AICI), dar să nu neglijăm măgarul (Equus asinus), acel animal răbdător și uneori încăpățânat. Așa aflăm din dicționarele românești că ar proveni din albanezul magar sau din bulgarul magare – магаре. Iar toți balcanicii, ca să vezi, scriu că l-au luat din limba română!  Și e un animal domesticit din familia calului, mai mic decât acesta, cu capul mare, cu urechile lungi, folosit ca animal de povară.
Se spune despre oameni că „a fi măgarul cuiva” înseamnă a-i face cuiva tot felul de servicii care cer eforturi fizice obositoare și umilitoare, cum i-a făcut Dragnea lui Ponta – l-a cărat cu barca pe strada inundată, i-a tăiat porc la SRI, l-a invitat la pescuit la Belina -  și Ponta i-a dat un șut în cur (cuvântul ăsta are legătură cu măgarul).
Poporenii hâtri mai folosesc expresia „a face pe cineva din cal măgar”, adică  a aduce pe cineva dintr-o situație mai bună în alta mai rea, precum DNA pe constituționalul Greblă în chestia inventată cu caprele, dar și  a face pe cineva de râs.
Poți „să fii nici cal, nici măgar”, adică să nu aparții niciunei categorii determinate, cu curu-n două bărci, să nu ai o situație precisă, precum Elena Udrea după întoarcerea din exilul autoproclamat costarican. Chiar și cei mici aveau un joc numit „de-a măgarul sau de-a măgarii”, că acum stau cu tableta în față, nu mai ies afară la joacă. Până și zebrei i se zice măgar-de-Africa, de care am scris și noi ceva interesant referitor la sexul frumos (vezi AICI - Franța, patria telegoniei).
Și tot noi îl jignim pe domnia sa măgarul atunci când îl etichetăm ca măgar pe un „om obraznic, ingrat, leneș, încăpățânat sau prost”. „Măgar pe măgar spală” li s-ar putea zice celor foști primari de municipii și comandanți supremi ai unor militari pe care nu au dat niciun ban.
Să vedem cum îl numesc alții pe excelența sa măgarul și concluziile le desprindeți singuri:
a) aasi  în finlandeză, æsel în daneză, asal  în galica scoțiană și irlandeză, asilas în lituaniană, asin în română, asino  în italiană, asiol – асёл în bielorusă, åsna în suedeză, asni  în islandeză, asto în bască, asyn  în galeză, toate pe diferite căi din „asinus” în latină  (cuvânt de împrumut recent, așa cum este arătat de intactul intervocalic -s-, care altfel s-a redirecționat la -r- în cuvintele native; formal incompatibil cu cuvântul ὄνος – ónos din greaca veche; la fel ca și alte cuvinte pentru fund sau cur - ass, asinus vine dintr-o sursă necunoscută din Asia Mică; comparați cu luvianul  hieroglific tarkasna, sumerianul 𒀲 - anšu, vechiul armean ēš);
b) âne în franceză (din secolul al X-lea, din vechiul francez asne și acesta din latinul asinus, măgar) și baudet  (cu sufixul -et, din vechiul cuvânt francez bald,  „îndrăzneț, plin de viață”, care ne dă baud, măgarul de sex masculin, numit astfel din cauza îndrăznelii și vivacității sale);
c) burro  în galiciană (sinonim asno), portugheză (?), spaniolă (din borrico, cu același sens; sinonim asno) și engleză;
d) donkey în engleză, frizonă și malteză (de origine incertă, inițial un termen colocvial; poate din numele Duncan sau din dun - „maro, maroniu” cu sufix rimat, după monkey);
e) eesel în estonă, esel  în norvegiană, Esel în germană (din germanul evului mediu esel, din vechiul german esil, din proto-germanicul *asiluz, moștenit din latinul târziu asellus, acesta tot din asinus), eyzl - ייזל  în idiș, ezel  în neerlandeză, ēzelis  în letonă;
f) osel - осел în rusă, osel în cehă și slovenă, osioł  în poloneză, osiv - осів în ucraineamă (din proto-slavicul  *osьlъ, acesta din goticul 𐌰𐍃𐌹𐌻𐌿𐍃- asilus, din proto-germanicul *asiluz, acesta tot din latinul asinus);
g) esh – էշ în armeană, eşek în turcă, tătară crimeeană și turcmenă, eşşək în azeră, ишәк – išäk în bașchiră, есек – esek în cazahă, ашак - ašak, în ciuvașă, эшек – eşek în chirchiză, eshak în uzbecă (în turcă din turcescul otoman اشك‎ eşek, „măgar, fund, cur; bărbat prost, pervers”, din proto-turcicul *eĺgek, „măgar”; legat de proto-mongolicul *elǯigen, „măgar”, mongolul илжиг - ilžig, „măgar”, probabil dintr-o sursă comună sau rezultat al contactelor limbilor; Nişanyan vrede că vechiul turcic eşgek, „măgar” ar deriva din vechiul turcic eş-, „a merge, a pleca”, pentru care vezi eşmek);
h) gadha - गधा  în hindi, Gādhā - গাধা în bengali;
i) gaidaros - γάιδαρος  în greacă (elenisticul grec koin γάδαρος – gádaros din secolul al II-lea, devenite în evul mediu γάιδαρος/γάδαρος/γαΐδαρος sau γαϊδάριον; originea ar fi: 1. incertă, din arabicul غَيْذَار‎ - ḡayḏār, cu înțelesul propus de „asuprire”; 2. din cuvântul din hindi ghádar, gadarō sau gadaró, care înseamnă țigan, devenit rom; nu din γαϊδούρι < [καρ]γαδούρι – cargatore, literar cărător,  din cargar, „a pune la spinare”, cum a considerat cineva; nu din vechiul grec γάδος - gádos, „cod”, nume comun γαϊδουρόψαρο – gaïdourópsaro, cum a considerat altcineva);
j) gomar în albaneză (sinonim cu magar, din grecul γομάρι - gomári);
k) hamar – حمار în arabă, ħa̤.mɔr  - חמור în ebraică (din proto-semiticul *ḥimār-, „măgar”; cognat cu akkadienele  𒀲 - ANŠE /  𒀲𒀴 - DÙR, imēru, „măgar”, ugariticul 𐎈𐎎𐎗  - ḥmr, aramaicul ܚܡܪܐ‎ - ḥmārā);
l) Ieselsmier  în luxemburgheză (?);
m) Khōtē  - ਖੋਤੇ în punjabi (?);


Cuvântul „măgar” în diferite limbi

n) magarac în bosniacă, croată, magarac - магарац în sârbă, magare - магаре  în macedoneană și bulgară (sârbii, croații, bulgarii bosniacii și macedonenii scriu că provine din românescul măgar), magar în albaneză și măgar  în română (1. în albaneză cel mai probabil un substrat cu românescul măgar; 2. alternativ ar veni de la albanezul *margar, acesta din *margë, din goticul * 𐌼𐌰𐍂𐌷𐍃 - *marhs, „cal”, acesta din proto-germanicul *marhaz, din proto-indo-europeanul *márkos, „cal”, existența acestei rădăcini fiind controversată; 3. după unii, la noi substantiv moștenit din albanezul magar; ar deriva din latinul onāgrārius, din onager, prin rădăcina latină vulgară *onagarius, care a rezultat în ipoteticul *unăgariu în româna veche, ducând la *năgar și la sfârșit la cuvântul de acum - comparați cu francezul onagrier);
o) ruc în catalană și engleză (etimologie necunoscută, în engleză figurat și prost);
p) sceccu în corsicană și siciliană (din turcescul eşek);
r) szamár în maghiară (moștenit din cuvântul nord- italian dialectal somaro, „măgar”), somár  în slovacă (exact cum se citește în maghiară, dar slovacii scriu că provine din vechiul german saumāri, moștenit din latinele târzii sagmarium sau saumarium, comparați cu italianul somaro),  somaro în nordul Italiei (din latinele sagmarius, saumarius, cognate cu latinul sagma; vedeți și dubletul somiere; cuvântul englez învechit summer, „cal ce cară poveri” e moștenit din aceeași sursă);
s) viri - ვირი  în gruzină (din limbile iraniene);
t) xar - خر în persană (din vechea persană hl - xar, „măgar, fund, cur”, din proto-iranianul *xárah, din proto-indo-iranianul *kʰáras; cognate sunt și kotanezul khara- , „fund, cur”, sanscritul खर – khara, „măgar, fund, cur”).
Doar pentru cei meticuloși, atenție la semnificația cuvântului măgar. Tradițional, numele științific pentru măgar este Equus asinus asinus, pe principiul priorității folosite pentru numele științifice ale animalelor. Comisia internațională de nume zoologice a hotărât în 2003 ca animalele domesticite să fie subspecii ale animalelor sălbatice de același gen, așa că numele speciilor sălbatice au prioritate! Așadar, pentru mister măgar numele științific este „Equus africanus asinus” pentru subspecii și „Equus asinus” ca specie.
În diferite limbi înseamnă și fund sau mai pe românește cur („ass”, cum era numit și în engleză până în secolul al XVIII-lea). Și ca să vă distrați, cei meticuloși, cu click pe expresiile scrise în original, să știți că există: măgar sălbatic african - African wild assEquus africanus (Nubian wild assEquus africanus africanus, Somali wild assEquus africanus somaliensis, DonkeyEquus africanus asinus, Atlas wild ass, †Equus africanus atlanticus); măgar sălbatic asiatic - Onager or Asiatic wild ass, Equus hemionus (Mongolian wild ass or khulan, Equus hemionus hemionus; Indian wild ass or khur, Equus hemionus khur; Turkmenian kulanEquus hemionus kulan; Persian onager or gur, Equus hemionus onager; Syrian wild ass or hemippe, †Equus hemionus hemippus); măgar sălbatic tibetan - Kiang or Tibetan wild ass, Equus kiang, Western kiangEquus kiang kiang, Eastern kiangEquus kiang holdereri, Southern kiangEquus kiang polyodon, Northern kiangEquus kiang chu); Equus calobatusStilt-legged onager; măgar european - †Equus hydruntinusEuropean ass; †Equus tauPygmy onager etc. Amin!


Măgarul în (c)arte

Moto: „Nu intri în caravană cu un măgar şchiop.” (proverb armenesc)

Biblia creștină scrie și despre măgar, menționându-l de 130 de ori. Povestea măgarului lui Balaam, cu puteri supranaturale, este cea mai dramatică din Vechiul Testament cu un asin. Regele Midianului l-a rugat pe Balaam să-i afurisească sau să-i blesteme pe vecinii israeliți. Când Balaam, cu măgarul lui, a pornit la drum să facă acest lucru, a apărut un înger trimis de Dumnezeu să-l oprească. Balaam nu putea să vadă îngerul, dar măgarul putea. Speriat de înger, măgarul s-a oprit și Balaam l-a ciomăgit.
Și a doua oară, măgarul a văzut îngerul pe o potecă dintr-o vie, l-a dat pe Balaam de un zid și i-a zdrobit piciorul. Și a luat din nou cafteală. A treia oară când a apărut îngerul, măgarul iar s-a oprit! Când Balaam a început să îl bată, măgarul i-a grăit: „- Ce-am făcut eu, mă, să mă bați de trei ori?” Atunci ochii lui Balaam s-au „deschis” și a văzut îngerul Domnului stând pe drum cu o sabie trasă din teacă.
Drept urmare, Balaam i-a binecuvântat pe israeliți în loc să îi blesteme, deoarece Dumnezeu l-a încredințat să o facă, asta spre mânia regelui Midianului (22: 1-6, 22: 21-35, 23: 11-12).
Măgarul poate fi găsit în multe imagini despre nașterea lui Isus. După Luca (Luca 2: 4-7), Maria, însărcinată, ar fi călătorit pe  măgar, trebuind să meargă cu Iosif la Bethlehem pentru recensământ. La noi nu sunt date nici acum rezultatele ultimului recensământ. Și mai târziu, când Iosif a trebuit să fugă în Egipt împreună cu Maria și cu Isus pentru a scăpa de intențiile criminale ale regelui Irod (Matei 2: 13-14), mama și copilul ar fi călătorit pe măgarul personal (taxiul antichității).


Iosif cu Maria pe un măgar (Angela Tripi)

Măgarul și boul apar în mod frecvent în scenele nașterii, fiind privită problema ca îndeplinind profeția din Vechiul Testament: „Boul își cunoaște stăpânul și măgarul dușmanul stăpânului său" (Isaia 1: 3). Când s-a născut Isus, în Noul Testament se menționează că Maria îl înfășase și îl așezase într-o iesle, nefiind loc pentru ei în han. Și uite-așa, mulți pictori arată scena nașterii într-o iesle, cu măgarul și alte animale prin preajmă.
Folosirea și de către Iisus a unui măgar pentru a intra în Ierusalim, cu o săptămână înainte de răstignirea sa, avea o semnificație simbolică deosebită. Călătoria pe un măgar, Uberul antichității, însemna venirea cu intenții de pace. Oamenii l-au întâmpinat cu strigăte puternice și au fluturat ramuri de palmier.


Intrarea lui Isus în Ierusalim (autor necunoscut)

Modestul măgar, ruda săracă a calului, a fost și este un „personaj” literar artistic și istoric. Este inclus în Don Quijote de la Mancha,  a scriitorului spaniol Miguel de Cervantes Saavedra (1605, sub numele de El ingenioso hidalgo don Quijote de La Mancha), ca „tovarăș” al lui Sancho, faimosul măgar Dapple, furat și apoi găsit. Lafontaine l-a folosit în multe din fabulele sale (fabula „L'Ane portant des reliques”, măgarul cărând moaște, o puteți citi AICI). Picasso și Marc Chagall, printre alții, l-au pus pe pânze. În cazul literaturii scrise de Sinuani, exemplele abundă. Din motive personale intime, unde într-o vizită, chiar mu s-au prezentat niște măgari, mă refer la Spania, unde măgarul era considerat „regele trompetiștilor Spaniei".
Revenind la Don Quijote, ăsta o avea pe Rosinanta, iapa de soi (tinerii de azi ar zice „iapă de iapă”) și credea că niciun mare cal din istorie nu avea măreția Rosinantei. Pe de altă parte, măgarul Dapple al lui Sancho este doar un măgar modest de la începutul cărții până la sfârșit. Sancho îl iubește totuși și îl consideră robust și de încredere. Dapple are propria sa demnitate; este doar ceea ce este și asta nu e rău.
Veți citi că atunci când Sancho vorbește prea mult despre Dapple, vorbește de fapt despre el însuși. Sancho știe că nu este un cavaler glorios sau cărturar de seamă, dar, ca și Dapple, este bun muncitor și își cunoaște locul. În general, Rosinanta și Dapple sunt reflecții ale stăpânilor lor. La fel cum Don Quijote se gândește la Rosinanta și la el însuși ca la niște creaturi deosebite, Sancho se gândește la Dapple (și la el însuși) ca la niște truditori cinstiți.
În folclorul spaniol există sute de povești orale în care măgarul ocupă un loc aparte nu doar pentru membrul său uriaș, dar și că mulți scriitori spanioli l-au tratat cu atenție. O referință la poveștile orale și scrise, găsiți în Sinú, cu texte ale lui Guillermo Valencia Salgado (El compae Goyo), Manuel Zapata Olivella, Leopoldo Berdella, Fernando Buelvas David, David Sánchez Juliao și Juan Gossaín.


Măgar bine dotat, brand turistic în Spania

David Sánchez Juliao, în „El arca de Noé” (Arca lui Noe), descrie măgarul ca „ăla cu urechi lungi”, cu minte scurtă, „filosof”, bine dotat, tot la figurat „neavând nevoie de instrucție, de școală”. David a scris și textul lucrării „El burro leñero” (șopronul măgarului), pe acordeonul lui Máximo Jiménez, apreciat în anii '80 ai secolului XX (ascultați AICI).
Juan Gossaín, în cartea de cronici haioase „La nostalgia del alcatraz” (Nostalgia alcatrazului – pelican, albatros ș.a.), publică textul critic „El burro del municipio” (Măgarul municipiului), măgar „harnic” ce aparținea unui anume Juan Pollera și pe care într-o zi primarul a decis să-l „naționalizeze” sau să-l exproprieze pe Ion proprietarul, să pună măgarul harnic în serviciul municipalității.
Și măgarul s-a crezut „birocrat”, „funcționar public”, „bugetar” bine hrănit, refuzând să care așa cum făcuse; copleșit de neglijența lăudăroasă a animalului, primarul (la noi cu indemnizație - pensie, potrivit codului administrativ pesedist) l-a retrimis lui Juan Pollera să-i îndemne pe rebel să muncească, la care măgarul i-a răspuns lui Ion: „- Nu lucrez pentru că acum sunt oficial funcționar  public". Orice asemănare cu administratorii de pe la noi pentru care s-a dat „codul administrativ” cu pensii bune, analizați singuri.
Englezul G. K. Chesterton (1874-1936), în poemul său „The Donkey”, evocă atât încetineala măgarului, cât și momentul special al intrării lui Isus în Ierusalim („The tattered outlaw of the earth,/ Of ancient crooked will;/ Starve, scourge, deride me: I am dumb,/ I keep my secret still.// Fools! For I also had my hour;/ One far fierce hour and sweet:/ There was a shout about my ears,/ And palms before my feet.”).
Sau în traducere liberă, fără ritm și rimă, ar fi: „Iubitorul pătruns al pământului/ Din voia strălucitoare a veacului/ Furios, bătăi de cap mă deranjează: Sunt un prost,/ Păstrez încă secretul./ Asta deoarece și eu am avut ora mea;/ De departe o oră foarte dură și dulce:/ A fost un bubuit în urechile mele,/ Și cu palmele în fața picioarelor mele.” AICI găsiți și fabula lui Krîlov „Măgarul împodobit” (Крылов, autorul rus a 236 de fabule publicate în nouă volume).


Măgăruș

Despre domnia sa măgarul au scris mulți scriitori români: Gîrleanu („Cînd omul dete toate lucrurile jos, măgarul rămase cu urechile pleoștite, cu genunchii îndoiți”); Caragiale („Eu, a zis Ion către ascultătorii de la masă, eu știu ce glas are măgarul”); Negruzzi („Nebunul n-asudă nici la deal, nici la vale... Șede pe măgar și caută măgarul.”); Rebreanu („Nu rîde la front, măgarule! se răstește Macedon.”), Donici („Măgarul și privighetoarea” citiți AICI, „Măgarul! AICI, iar „Calul și măgarul” AICI) ș.a.
Proverbele lumii nu puteau ocoli măgarul. Românii zic că „porc la porc cel mai curat se pare, şi măgar la măgar cel cu glas mai frumos”. Afganii, popor trăitor la munte, peste care au năvălit, nu prea știm de ce, ba rușii, ba americanii, ajutați și de români, folosesc măgarii, amintindu-i în proverbe („Alt samar, acelaşi măgar”).
Armenii uituci ai locului  parcării asinului, foloseau sa folosesc intens măgarul, dovedind asta și prin proverbe („Încălecat pe măgar îşi caută măgarul”; „Cade de pe cal, se urcă pe măgar”; „Încarcă şapte sate pe un măgar”; „Pe măgar, îndărătnicia îl apucă pe punte”; „Nu intri în caravană cu un măgar şchiop”; „A plecat armăsar, s-a întors măgar”; „Şi cine se urcă pe măgar are nevoie de sprijin”; „Orice măgar rage pentru samarul său”; „Cui i se strâmbă norocul, i se face calul măgar” ; „Când cămila moare, pielea i-o cară un măgar” ; „Frica îl face pe măgar mai iute decât calul” ; „Pentru măgar, o mână de paie e mai bună decât orice”). Înțelesul vorbelor îl desprindeți ușor...
Românii înțeleg multe din relațiile cu ceilalți, neuitând măgarul. Înțelesul îl intuiește fiecare („La fata mare rage şi un măgar”; „Pe măgar unde-l legi, acolo rămâne” – eu știam asta cu câinele; „Decât un filozof ofticos, mai bine un măgar sănătos”, cam asemănător cu „Decât un înţelept mort, mai bine un măgar viu” ; „Pe dinapoi bun de popă se crede, pe dinainte măgar se vede” ; „Mai bine un măgar care te poartă, decât un cal care te trânteşte”, valabil pentru primul meu cal de călărie, iapa Talpa, care în 1959 m-a luat de fraier și m-a trântit de câteva ori, umflând burta la punerea șeii cu strângerea chingii și dezumflând-o la încălecare).
Nu știu dacă suedezii au un fel de universitate „Spiru Haret”, că nu am văzut așa ceva când am predat pe acolo, cu toate că au un proverb care la noi s-ar potrivi de minune („Un măgar cu carte-n spate n-o să fie-n veci Socrate”).


Măgar în vârstă de trei săptămâni

Învățăminte despre măgari au și iualienii („Cine e măgar şi se crede cerb, se verifică la săritura peste groapă”), indienii („Şi răgetul unui măgar poate să ţi se pară cântec dacă îl auzi de departe”), englezii („Nici chiar un măgar nu va cădea de două ori pe aceleaşi nisipuri mişcătoare”), arabii („Spune-i celui pe care-l vezi călare pe un măgar: ” ; „Nu ridica vocea şi coboară-ţi pleoapele, fiindcă dacă ar fi vocea cea care ar hotărî în viaţă, un măgar ar clădi cu zbieretele sale două case într-o zi”; „Cel care duce un dar pe măgar, aşteaptă un dar pe care să-l ducă pe o cămilă” ; „Dacă eşti întrebat: , răspunde: ”), persanii („Oţelul şi fierul din acelaşi cuptor ies; unul ajunge paloş, altul potcoavă la măgar” ; „Un măgar care îşi poartă povara sa este mai preţuit decât un leu care sfâşie oameni”), sanscriții („Dacă ţipă un măgar, ţipă toţi măgarii din sat” ; „Aşa cum n-are niciun rost să anini un şiraj de perle la gâtul unei maimuţe, să serveşti mâncăruri şi băuturi delicate unui măgar, să ţii lampa pe calea unui orb sau să cânţi unui surd, tot aşa de zadarnic este a ţine o prelegere ştiinţifică unui incult”), romanii („Când un măgar rage spre tine, tu n-ai de ce să ragi spre el”) și mulți alții.
Epigramiștii români nu puteau sări peste măgar. Ion Nijloveanu îi scrie chiar un epitaf („Aici zace un măgar,/ Decedat de prea mult har!/ Dormi în pace! Zice-ţi-aş,/ Că mai ai şi azi urmaşi”). La cine s-o referi, numai el știe. Nu cunosc! Și știți bine cum merge acum justiția – oficial bine, real nașpa! Ion Ghera amintește de o „justiţie a animalelor” („Când măgaru-ajunge sus,/ Cu copita pe dosar,/ Nu mai e măgar supus:/ E măgar justiţiar.”). Mă mir, că prin 2007 nu știa de procurorii de la D.N.A. Ploiești cu „Portocală” sau de la D.N.A. Oradea cu Man, de sub comanda zisei Kovesi.
George Budoi dedică și el prin 2013 o epigramă  unui măgar („Un măgar, precum se ştie,/ Chiar de-i ţii o liturghie,/ De-l vei duce şi la Mecca,/ De-i citi-vei din Seneca,// Dacă-l duci la facultate,/ Să-i predea minţi luminate,/ Sau îi ţii oricât morală,/ Ori îi dai o ciomăgeală,/ Orice-ai face, orice-ai spune,/ Tot măgar rămâne!...”), neuitându-l nici în 2014 („Poţi să-ţi pui cununi de laur,/ Pietre scumpe cum vezi rar,/ Să te-mbraci cu totu-n aur,/ Tot n-ascunzi că eşti măgar.”).
Gheorghe Belei, în „Zece ani de epigramă”, în 1979, se adresează unuia care se laudă cu excursiile făcute în străinătate, deși mă miră, că atunci ieșirile din țară erau cam rare și nu pentru toată lumea („N-ar putea respinge nici Seneca/ Adevărul trist şi lapidar:/ Un măgar chiar dac-a fost la Mecca,/ După ce s-a-ntors, e tot măgar.”).
Și mai cunosc destui care vor să le zici „Maestre!” chiar dacă au scris doar câteva epigrame. Pe ăștia nici Janet Nică nu îi iartă, dorind „Respect, tuturor maeştrilor” („Arghezi-a zis, fiind un pamfletar,/ "MAESTRE" unui amărât măgar,/ Dar eu, când spun aşa, sau scriu cu tasta,/ Măgar să fiu, de mă gândesc la asta!”). Oare așa să fie, maestre?
Și nu poți să nu te gândești la directorul Caramitru și la actorii săi care nu sunt mulțumiți cu stipendiile date de guvern. Oare în Anglia, unde ai jucat, cum e, maestre Caramitru? Că am auzit că iei 10% din câștig la piesele regizate de mata. Că ne amintim de Cincinat Pavelescu, care se adresează unui autor dramatic care făcuse să apară pe scenă, ca personaj simbolic, un măgar („Dar piesa asta e obscenă:/ Să iasă un măgar pe scenă?!/ Ce vreţi, răspunse directorul,/ Dacă strigaţi toţi: Autorul!”). Regizorul să nu știe nimic?
George Budoi, de care am scris mai sus, ne caracterizează bine, împărțindu-ne pe grupe, scriind în 2013 Aforisme şi epigrame despre măgari şi măgării („Şpăgarii spun că e sangvinic,/ Sangvinii zic că e şpăgar,/ Măgarii spun că este cinic,/ Iar cinicii că e măgar.”). Și tot el îl parodiază și pe  Krîlov, după fabula „Măgarul” („Acel Atotputernic, ce toate le-a făcut/ În numai şase zile şi-a şaptea a şezut,/ Când te-a făcut pe tine, greşind al tău tipar,/ În loc de om, se vede, făcut-a un măgar.”).
Și cum lupta dintre generații continuă și în acest mileniu, să dăm poligrama lui Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925), dedicată unui foarte tânăr scriitor care îl făcea bătrân, uitând că un om de 83 de ani, cum era Clemenceau, putea să conducă Franţa, pe când un măgar la 21 de ani moare („Eşti mult mai tânăr decât mine,/ Şi-n glume foarte priceput./ Dar eu îţi spun de la-nceput:/ Vorbind de vârstă nu faci bine!// E dintre legile fatale/ Că omul, chiar octogenar,/ Mai tânăr e ca un măgar/ De vârsta dumitale!”). Se aude, #rezist?
Și revenind la prezidențiale, uite că prin noiembrie 2007 Florea Ştefănescu răspândea un „zvon” („Se zice printre cetăţeni/ Un lucru care e bizar:/ Că / Va fi schimbat cu un măgar.”). Și n-a fost schimbat în 2009 cu Geoană, președinte de o noapte, ci doar în 2014. Să fi fost criteriul că Geoană nu avea atunci în proprietate nicio casă? Naiba și serviciile știu cum s-a votat pe la Paris!
Olimpiu Radu definește excelent măgarul în 2005 în „Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală” („Cărăuş itinerant,/ Răbdător cum nu se poate,/ Este antipoluant/ Şi-are portbagaju-n spate.”), iar Grigore Nedelcu în 1981, în Antologia epigramiştilor români, își bârfește vecina („Din vastul ei vocabular,/ Când soţul pică în derivă,/ Reţin doar forma vocativă/ A substantivului măgar!”).
Nici nemții nu se lasă mai prejos. Prin 1999, în Epigrama germană de cinci secole, Friedrich von Logau scrie despre bogăţie şi măgărie, traducere de Florea Ştefănescu („C-o pânză-n fir de aur/ Ornată şi c-un laur/ Acoperi un măgar.../ Copitele-i mai rar.”). Asta e! Chiar acum se anunță că președintele Comisiei Europene a fost aleasă o nemțoaică, Ursula, mamă a șapte copii și ministru în diferite guverne de prin 2005! Să fie bogăție pentru ei, să fie măgărie pentru noi cu scăparea de MCV și intrarea în Schengen? O fi și Ponta de acord?
Elena Buznă, în revista „Cugetul" din 2009 definește gelozia („Recunosc, sunt dobitoc,/ Că i-am luat pantofi cu toc,/ Nu mi-a mulţumit măcar/ Şi s-a dus cu alt măgar.”). Mă miră. Asta cu pantofii îmi amintește de consoarta Viorica. Studentă în Timișoara și sportivă de performanță, singură la părinți, cu bursă și cu stipendii pentru performanță, supraalimentație, purta doar pantofi Guban. După ce s-a măritat cu pârlitul de locotenent, prima pereche de pantofi noi a fost una de 106 lei, pentru care era și un cântec nașpa („...Ți-am luat rochie de mătase/ Și pantofi de-o sută șase!”). Când l-a întrebat pe soctu-meu ce părere are despre noii ei pantofi, socrul i-a zis în bășcălie: „- Păi, tată, tu purtai numai Guban. Acum profesoară și soție de locotenent porți și pantofi ieftini? Păi să-i fi luat eu Guban și să plece nu alt măgar? Niet!
Și să renunțăm să-l mai numim pe altul măgar, fără a ne privi în oglindă, așa cum procedează și C.A. Dragodan care face bune precizări („M-acuză că-l insult barbar.../ Dezmint aceasta categoric!/ Chiar dacă l-am făcut măgar,/ Am spus-o numai alegoric.”). Alegorie, alegorie, dar.....
Despre parlamentarii cu stipendii grase și cu idemnizații de bătrânețe umflate, botezate „pensii speciale”, au zis mulți că sunt cam măgari, dar mai clar o zise  Arcadie Chirşbaum prin 2007, că acum epigramiștii scriu despre mișcarea astrelor (Costuri: „Ţinem un parlamentar/ Preţ de nişte miliarde;/ Ţin mai ieftin, că mă arde/ Şi tot rage... un Măgar!”).
Și unii parlamentari tac ca muții cale de patru ani, măcar dacă ar rage... Probabil tot la vreun parlamentar sau la vreun primar sau consilier se referă și Ioan Crăciun Petrişan (Politicianistă: „Sub politica-i de streche,/ Că gem mulţi el habar n-are:/ Totu-i floare la ureche.../ De măgar cu un M... mare!”). Iar Janet Nică zicea că „numai unii are noroc!” („Cel ce fură, azi, un ou,/ Mâine-ajunge, sigur, bou/ Şi, ca uns parlamentar,/ Îşi permite-a fi măgar!”).
Și partidul la putere se tot laudă cu sistematizarea satelor, neprecizându-ne clar câte școli din provincie au closetul în curte și câți copii au murit înecați în fose neprotejate. Că de sistematizarea asta se vorbea și înainte de îngrămădeala din decembrie 1989, dar epigramiștii nu criticau lucrurile grave, Marian Cioacă scriind în 1987, sanchi, doar de un cioban („Un cioban strada trecuse/ Cam aiurea, arbitrar./ - Mergi pe zebră! i se spuse./ - Ba eu merg... doar pe măgar.”). Zebra era pictată pe pănânt? Că asfalt ny prea era prin comune! Nimic depre veceuri, nimic despre asfaltare, nimic despre alimentarea cu apă. Nu era voie!
Revenind la alegerile prezidențiale, nu facem vreo prognoză acum când PSD nu și-a stabilit candidatul, să vedem ce prognoze făcea George Budoi în „Politică şi politicieni” prin 2013 („La Palatul Cotroceni,/ După marinar,/ Spun mulţi statisticieni,/ Vine un măgar...”). Judecați singuri... Ponta „n-a ieșit!”, că nu avea destule case, că nu fusese primar. Avea doar socru SRI!
Și cum naiba se face că poetul Valeriu Cercel, departe de țară, emigrat de mult timp prin Canada, știe al naibii de bine situația de acasă, că nu poate să-mi spună că nu e așa – patria e una, țări sunt multe (Hamal – definiţie: „Îl găseşti prin gări cărând/ Mai ceva ca un măgar,/ Şi la câte-un şef, având/ Funcţie de secretar.”). Maestre, nu prea mai sunt hamali prin România, că i-ați luat pe toți prin occident...
Ion Cuzuioc se ia și de măgarul fotbalist („Meciul ista-i un calvar -/ Golurile vin perechi,/ Iar portarul, un măgar,/ Dă întruna din urechi.”). Dar asta era prin 2005, că în 2019 multe s-au schimbat. Un fotbalist de la echipa din B Universitatea Cluj a luat bacalaureatul cu jmedia 10, iar unul de la Viitorul Constanța, echipa lui Hagi, cu media 9,90. Bravo, copii!
Valentin David știe bine ce e respectul de sine și ne învață și pe noi („Cu îndoieli justificate,/ Se-ntreabă mândrul armăsar,/ De merită să care-n spate/ Doar pentru glorie-un măgar!”), pe când Ioan Frenţescu surpride o discuție între două tipe („Cum s-a ajuns, nu am habar,/ Ştiu doar atâta că, la pat,/ S–a dovedit a fi măgar…/ Nu l-am crezut aşa dotat!”).
Gernanul Otto Ernst în Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu, de care am amintit, ne spunea că azi la modă sunt măgarii („Să fii ales acum e greu/ Că orişicât ai fi de leu/ Te recunosc de rege doar/ Când eşti în piele de măgar.”). Or fi fost spuse vorbele în preajma unor alegeri europarlamentare de atunci?
Tot unui urecheat i se adresează și Adrian Becherete („Măgar a fost o viaţă-ntreagă,/ Dar vrea ca lumea să-nţeleagă,/ Că azi, în prag de bătrâneţe,/ El are-un... aer de nobleţe.”), pe când Viorel Martin scrie un bun autoepitaf („Am strâns în viată mult şi bine,/ Am tras mereu ca un măgar,/ Dar nu am luat nimic cu mine.../ Că mi-a fost lene să le car!”). Și noblețea obligă (nonlesse oblige)!
Gheorghe Rădac, în „Cuget, deci exist, dar nu mai rezist”, se ia de bietele viețuitoare (Boul şi viţelul: „Îi simţi tupeul/ Şi gândi cu-amar:/ A crescut viţelul/ Şi-a ajuns... măgar!”). Se întâmplă.
Ion I. Mioc, prin 2007, se lua de un şofer în stare gravă de ebrietate, cred că nu de Năstase și de fostul deputat de Pelinel, Boureanu, că ăștia au condus beți mai târziu, s-au caftit cu polițiștii, deci fiind puțin „măgari” și chiar condamnați, dar cu suspendare („Nu pot trece sub tăcere,/ Când se-ntâmplă, chiar mai rar,/ Patruzeci de cai putere/ Să-i conducă un măgar!”). Unuia beat, care încurcă traficul rutier îi dedică o strofă și Radu Asanache („Aşteptare mare, chiar/ Toţi şoferii sunt în febră,/ Dat fiind că... un măgar/ Nu elibera o .”).


Măgarul conduce turma

Dar, de, să fii om e lucru mare! Că ne amintim cele scrise de nonatomistul Vasile Bogrea în  „Epigramişti cu sau fără voia lor” în 1983 (Unui naturalist: „Repeţi mereu că-n univers/ Toţi suntem un atom./ Dar, Doamne, cât e de divers,/ Să fii măgar sau om!”), pe când Petre Ion Florin Vasilescu ne descoperă misterele Bucureştilor („Rică, sărăntocul mahalalei,/ Arunca mai ieri ca un măgar,/ Pe trotuar, în centrul capitalei,/ Ambalajul de la... caviar!”).
Cam mulți Rică azi prin București, veri cu Gore al lui Mărgineanu (ascultă AICI). Cu Gore, cu Rică, cu Jeana sau Jean sau cu alții, uite că poate exista chiar și nepotrivire de confesiune, potrivit lui Ionel Iacob-Bencei („„- Fetiţa tatei, top model,/ Îţi tot explic, dar în zadar:/ Nu poţi să te măriţi defel,/ Tu, ortodoxă, el măgar!”).
Constantin Sachelaride, în „Epigrame pentru eternitate”, în 1980, scrie epitaful unui mic slujbaş („„În viaţă-a tras ca un hamal/ Ca din măgar s-ajungă cal;/ Şi visul i s-a-ndeplinit,/ Că cine-a vrut l-a călărit.”). Mai mult nu ne spune cine anume l-a călărit, că atunci nu se pronunțau nume, se făceau doar aluzii! Fine! Iar de cozi nu se sufla o vorbă.
Peste vreo două decenii de atunci, Ioan Filimon își permitea să scrie despre nevoia de echilibru („E bunul simţ un lucru rar,/ Cu care greu te întâlneşti./ Când toţi îţi spun că eşti măgar,/ De ce încerci să... "ciripeşti"?”), dar tot cu aluzii.
Că, de, acum putem să ne luăm de parlamentari, dar le ocolim numele, nu cumva să zicem Olguța, poreclită Vulguța, așa cum face și Nicuşor Constantinescu (Minifabulă: „În urbea mea natală, un măgar/ A fost ales prin vot, parlamentar/ Şi de atunci, aşa precum e vita,/ Doar rage şi izbeşte cu copita!”). Măcar dacă ar rage. Nu-i prea ghicim numele și nici partidul, că USR și PLUS nu existau și ăștia își așteaptă rândul la împărțirea prăzii...
Și în final nu putem să nu amintim fabul(oas)a păţanie a măgarului bătrân! „Într-o bună zi, măgarul unui ţăran căzu într-o fântână. Păgubosul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce ţăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, ţăranul hotărî că măgarul era şi-aşa bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată şi-odată. Şi că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânii.
Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânii. Măgarul se prinse repede ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după multe lopeţi de pământ aruncate, măgarul se potoli şi tăcu.
Ţăranul se duse si privi în adâncul fântânii şi rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân se scutura de pământ şi păşea deasupra lui. În curând, toată gloata fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări peste ghizduri şi ieşi fremătând.
Poate viaţa va arunca şi peste domniile voastre cu noroi şi cu tot felul de mizerii... Secretul pentru a ieşi din fântână este să te scuturi de aceste mizerii şi să le foloseşti pentru a urca un pas mai sus.
Fiecare din greutăţile noastre este o ocazie pentru un pas în sus. Putem ieşi din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuţi. Folosiți pământul pe care vi-l aruncă alții peste voi ca să mergeți înainte. Amintiți-vă de cele cinci reguli pentru a fi fericit:
1) Curăţați-vă inima de ură, frică si egoism!
2) Scutiți-vă mintea de gânduri inutile!
3) Simplificaţi-vă viața şi faceți-o mai frumoasă!
4) Dăruiți mai mult şi aşteaptați mai puţin!
5) Iubiți mai mult şi scuturați-vă de pământ, pentru că în viaţa asta, voi trebuie să fiți soluţia, nu problema.
„În viață, sunt doar două lucruri pentru care trebuie să vă faceți griji: dacă sunteți sănătos sau sunteți bolnav. Dacă sunteți sănătos, n-aveți de ce să vă faceți griji. Dar dacă sunteți bolnav, sunt doar două lucruri pentru care trebuie să vă faceți griji: dacă vă faceți bine sau dacă muriți. Dacă vă faceți bine. n-aveți de ce să vă faci griji. Dacă mori, sunt doar două lucruri pentru care trebuie să-ți faceți griji: dacă mergeți in Rai sau in Iad. Dacă mergeți in Rai, n-aveți de ce să vă faceți griji. Dacă mergeți in Iad... o să fiți  atât de ocupat în a da mâna cu toți prietenii voștri, că n-o să aveți vreme să vă faceți griji!"
Și vă puteți întâlnii și pe youtube cu măgarii diferiților proprietari: români (Măgar, pentru copii - Luli TV; Răget de măgar); italieni (Carolina furiosa- asino contro cavallo);  suedezii (Asnor är bättre än hästar, lat); francezii (L'âne de Buridan - Rav Ron Chaya, poveste – măgarul lui Buridan);  spaniolii (El buro lenero, Maximo Jimenez, sălașul măgarului); nemții (Der Kuckuck und der Esel); rușii (Очень обидчивый осел); turcii (Eşek sesi);  indienii (आलसी गधाk, măgarul leneș, în hindi); grecii (Ζουζούνια - Ήταν ένας γάιδαρος); arabii (وزي موزي وتوتي – حمار للبيع, măgar de vânzare); evreii (מי מה מו: חמור, în ebraică); corsicanii și sicilienii (U sceccu cantaturi); italienii din nord (Il somaro, măgarul, Albano);  ungurii (Sanyi, a szamár, măgarul Sanyi);  georgienii sau gruzinii (chkviani viri, ჭკვიანი ვირი) etc.
            Iubitori ori proprietari de măgari sau nu, să fiți iubiți!

Constantin NIŢU
1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;
2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

23.06.2019

Jocuri de cuvinte - eunuc


            Jocuri de cuvinte – eunuc

          (postarea precedentă)
  
            Eunuc

            Moto: „Un om înțelept își ia propriile decizii, un ignorant se ia după alții.” (proverb chinez)

          Sexualitatea în istorie a fost tratată la descrierea haremului și la relatarea despre o vizită în cartierul St. Pauli din Hamburg (vezi AICI St. Pauli Hamburg). Descriem acum gardienii fără de bărbăţie! Pentru a supreveghea, păzi şi administra o asemenea adunătură de bunăciuni din harem, selectate strict pe criterii fizico-sexuale, suveranii vremii s-au gândit la crearea unui fel de bărbat care să nu fie chiar bărbat, adică să nu atenteze în vreun fel alt mascul la colecţia personală de giuvaeruri vii.
          Așa a apărut pe scena istoriei omenirii cel mai tragicomic personaj al acesteia… Eunuchum” în latină, eunuc… în română sau cum s-o fi numit el în alte limbi... Turcii îi zic „hadım”! În greaca nouă i se zice „ευνούχος”… Din sursa MDA2 (2010), aflăm că eunuc sm, învechit eunuh sau evnuh, mai rar și eunuch, la plural eunuci, este: 1) membru al unei secte religioase, ai cărei adepți se supuneau castrării; 2) (la musulmani) bărbat castrat, folosit ca paznic (al unui harem). Vom vedea noi ma jos cam cu ce se ocupa....
Să dezvoltăm problemele lingvistice legate de eunucul ăsta, să vedem cum se cheamă în mai multe limbi:
a) Afasara - ਅਫ਼ਸਰ în punjabi (din englezul officer, „ofițer, birocrat”, din englezul evului mediu officer, din anglo-normandele officer, officier, din vechiul francez officer, din latinul târziu officiarius, „oficial”, din latinul officium, „oficiu, birou”) + -ārius (“-er”); dar și hījṛā - ہیجڑا‎, eunuc;
b) almakhsi - المخصي în arabă (din rădăcina خ ḵ-ṣ-y - ص ي‎, „a castra”);
c) einuhs în letonă, eunuc în română și catalană, eunuch în engleză, azeră, galeză, galica scoțiană, irlandeză, luxemburgheză, maghiară, malteză, neerlandeză, poloneză, eunúch în frizonă, Eunuch în germană, eunuchas în lituaniană, eunuck în suedeză, eunuco în galiciană, italiană, portugheză și spaniolă, eunucu în corsicană, eunuhh în estonă, eunuk în albaneză și daneză, eunukki în finlandeză, eunuque în franceză, evnoúchos - ευνούχος în greacă, eŭnuch (jeŭnuch) - еўнух în bielorusă, evnuh în bosniacă, croată, slovenă, evnuh - евнух în macedoneană și sârbă, yevnukh - євнух în ucraineamă, evnukh - евнух în bulgară și rusă, evnukk în norvegiană (toate, pe diferite căi, din latinul eunuchum, acesta din vechiul grec eunoûkhos - εὐνοῦχος, compus din eunḗ - εὐνή, „pat” +‎ ékhō - ἔχω, „a ține, a păstra”, adică cineva care are grijă de „camera nupțială”, de unde veni cu alt sens pe la curțile regale sau împărătești și  „şambelan”, de la „chamberlain”);
d) geldingur în islandeză și feroeză (din vechiul nordic geldingr, din geldr, „a jugăni, a castra”);
e) hadım în turcă (din arabicul ḵādim - خادم‎, „care servește, funcționar, birocrat”, participiu al verbului ḵadama - خَدَمَ‎, „a servi”, din rădăcina ḵ-d-m - خ د م‎);


Cuvântul „eunuc” în diferite limbi

f) hijada - हिजड़ा în hindi (derivat din așolanul pracrit  *hijja, unde hīj – हीज, este „defect; fricos”, unii cred că din h-j-r - ه ج ر‎, „fugă”; cognat cu hījṛā - ਹੀਜੜਾ () / hījṛā - ہیجڑا‎ în punjabi, hījḍo - હીજડો în gujarati, hij̈ḍā -  हिजडा în marati, hijṛa - হিজড়া în bengali, hijôṛô ହିଜଡ଼ în oriya etc.);
g) hijṛa - হিজড়া în bengali (vezi f);
h) Huànguān - 宦官în chineză, Kangan - 宦官în japoneză;
i) irenak în bască (etimologie necunoscută);
j) khâje - خواجه în persană (etimologie necunoscută);
k) kleštěnec în cehă și slovacă (din kleštěn,    castrat”, participiu al lui klestit. «a castra», cu sufixul -ec);
l) nerk’ini - ներքինի în armeană (etimologie necunoscută);
m) sach’urisi - საჭურისი în gruzină  (etimologie necunoscută);
n) tris - טריס în idiș  (etimologie necunoscută)


             Eunucii în istorie

             Moto: „Dacă te-ai împiedicat și ai căzut nu înseamnă că mergi în direcția greșită.” (proverb chinez)

          Primii care au castrat bărbaţii în scopul deliberat de a-i transforma în eunuci au fost vechii sumerieni, conform unei iscripţii descoperite în oraşul sumerian Lagash (lângă confluența fluviilor Eufrat și Tigru, acum Al-Hiba).


Al-Hiba (Lagash, maplandia.com)

 Termenul de eunuc provine, cum am văzut mai sus, din greaca veche şi semnifică „păzitorul camerei nupțiale”. Că atunci nu erau camere de luat vederi! Originea eunucilor în cadrul haremurilor nu vine nici ea de la musulmani, ci din Imperiul Bizantin. În cadrul curţii imperiale a Bizanţului activau mulţi astfel de eunuci angajaţi în funcţii administrative şi comerciale.
          Chiar împăratul Constantin, al cărui nume îl port, cel care a adoptat creştinismul ca religie oficială în Imperiul Roman, era inconjurat de eunuci plasaţi în posturi şi funcţii înalte la curtea sa. După ce cuceritorii musulmani de origine arabă au cotropit provinciile din est ale bizantinilor şi au intrat în contact cu eunucii, aceştia şi-au trăit perioada de aur în cadrul haremurilor arabilor şi ulterior ale turcilor.


Imperiul Bizantin la extindere maximă în anul 555 d.Hr., sub împăratul Justinian

          Istoria sumbră a omenirii cunoaşte mai multe tipuri de castrare. Acolo unde castrarea nu era folosită ca pedeapsă sau ca mutilare a duşmanilor în timpul bătăliilor şi după acestea, ea apărea sub două forme. Prima avea ca scop tăiarea testiculelor, procedeu folosit pentru eunucii din Roma, Persia şi Arabia. Cealaltă formă, „marele sigiliu sacru”, era folosită de secte cu motivaţie religioasă sau drept pedeapsă pentru viol. În această variantă erau retezate atât testiculele, cât şi „scârbavnicul mădulariu”. Și se zice că astăzi ar exista și „castrarea chimică”!
          Unii împăraţi chinezi ordonau totuși tăierea penisului şi lăsarea testiculelor neatinse sau extirparea doar a unui testicul. Lipsiţi de propria sexualitate, eunucii şi-au găsit refugiul în intrigi, politică, speculă, administraţie, ajungând uneori să fie cei care conduceau Imperiul Otoman din umbră, alături de sultane, primele femei din ierarhia feminină a haremului.
          Împăraţii chinezi nu se puteau lăsa fără haremuri! În China, cei mai mulţi eunuci nu erau prizonieri de război sau trădători degradaţi din drepturi ca în lumea musulmană, ci proveneau din familii nobile, care veneau de mână cu proprii copii spre castrarea acestora. Nobilii chinezi vedeau aici o ocazie pentru o carieră diplomatică pentru fiii lor sau o oportunitate fără precedent de îmbogăţire, ţinând cont că eunucii erau administratorii întregului tezaur imperial chinez.


Eunuc din dinastia Qing

          Unii dintre ei deveneau atât de bogati şi influenți, încât îşi depăşeau în putere înșişi împăraţii. Eunucul Wei Zhongxian, de exemplu, a ajuns să conducă, literalmente, întreaga Chină, până la sfârşitul vieții sale, după ce l-a închis pe împărat, în propriul harem. Un alt eunuc, Zheng He, a devenit cel mai mare amiral din istorie, descoperind se pare, America, cu mult timp inainte de Columb.
             În Turcia, fiindcă femeia frumoasă trebuia să fie grasă, eunucii forţau femeile să îngurgiteze zilnic cantităţi enorme de rahat, miere, alune, fistic, orez şi unt. Prin tradiţie, şefa peste cadâne şi eunuci era fie mama sultanului, fie prima sa soţie, care aveau titlul de sultană.
          Dar ia să vedem noi, cine a descoperit, de fapt, America? Găsiți aici singuri că un eunuc ajuns ditamai amiralul! Vom scrie mai mult în postările referitoare la călătoriile geodezice în îndepărtata și interesanta Chină….

             Eunucii în literatură

             Moto: „Ușa cea mai bine încuiată este cea pe care o putem lăsa descuiată. (proverb chinez)

             Despre eunuci au scris și romanii. Despre ei s-a scris și în dreptul roman, existând legi unde erau amintiți. Despre ei au scris Iustinian, Papinian, Ulpian, Paulus și Julian. Erau sclavi după lege. Ulpian a definit eunucul foarte clar: „Numele de eunuc este unul general; sub el sunt cei care sunt eunuci prin natura lor, cei care sunt făcuți eunuci prin castrare și orice alt fel de eunuc (probabil cei care se abțin voluntar de la căsătorie)". Așadar eunucii nu erau numai oamenii castrați, ci și abstinenții...
             Apuleius, student al lui Platon, cunoscut pentru proza ​​sa, vorbește despre „semiviri” care se numesc reciproc „fete" (puellae) și oferă sex tinerilor pasivi și activi. El leagă pe acești eunuci de cei care slujesc ca preoți în cultul zeiței Cybele. Desigur, homosexualitatea era o practică permisă în dreptul roman, în general acceptată de opinia publică, având un sprijin solid atât în ​​instituțiile militare cât și în cele educaționale.
             Și să știți că există și disertații, făcute pe bune, nu ca a lui Ponta sau cu conducători ca generalul Oprea, ăla cu securitatea cât pe ce națională,  despre prezența eunucilor în literatura greacă și romană (vezi AICI – „How the Eunuch Works: Eunuchs as a Narrative Device in Greek and Roman Literature”, teză de doctorat în filosofie a lui Christopher Michael Erlinger la Ohio State University). Lectură ușoară celor interesați!
             Că și Marţial avea o epigramă în care pomenea eunucul, dar care nu păzea dama, ci pe bărbat, de care noi luarăm cunoștință în 1961, în traducerea lui Tudor Măinescu (Femeia prevăzătoare: „Văzând cam în ce parte pornirile te duc,/ Nevastă-ta, drept pază, ţi-a pus un eunuc./ Să-i facem, dragă Linus, femeii parte dreaptă./ Ţi-a dibuit, şireata, păcatul: e deşteaptă!”). E cam complicată problema și vă dădeați seama mai bine din disertația indicată mai sus... Și eunucul nu era mereu unul oarecare, deoarece, după Vasile Ghica, „istoria ne avertizează că sultanul poate face oricând dintr-un paşă un eunuc”.
             Iar cu literatura asta, inspirat la citirea literaturii franceze de mucalita mea profesoară Maria Wetter, am citit întâi poezii și romane, ferindu-mă de critici, deoarece îmi băgasem ochiul în  „Dicţionar de idei primite de-a gata” din 1850 al lui Gustave Flaubert („Critic. Totdeauna eminent. Se presupune că ştie totul, că a citit totul, că a văzut totul. Când nu vă place, numiţi-l Aristarh, sau eunuc.). S-ar supăra Manolescu, dar mai ales Boia....
             Că de, eunucul avea timp de citit, dezinteresat de sexul ăla frumos. Și știa să și cânte, cum ne spunea cel cu nume predestinat, John Gay („Nimeni nu are voie să spună eu cânt, în afară de un eunuc sau o italiancă. Acum toată lumea se pricepe la cântat, aşa după cum se pricepea la poezie pe vremea ta.”). Că de aia au câștigat la Eurovision unii. Cum care Eurovision? Concursul ăla geopolitic, unde se votează în draci vecinătățile geografice pe motive de simpatii politice sau pe „invers”. Adică e ca la O.N.U., unde nu a fost acceptată România ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate, ci mica Estonie.
             Despre eunuci au scris și scriitorii români: Camil Petrescu („Eu știu unde se află ascunsă comoara regelui Dromichet!... izbucni neașteptat un glas ascuțit de eunuc, un sclav persan.”) sau George Coșbuc („Dă pașa semn. / Sar eunucii, vin, îl prind –/ Se-ntoarce-arabul răsărind/ Cu ochii înghețați.”, El Zorab). Dar sar ușor peste secole și vin în zilele noastre.
             Deoarece și eu trecui de nunta de aur lângă ardeleanca Viorica, m-a pus pe gânduri Valentin Vişinescu în „Pledoarie pentru epigramă”, 2007 (Nunta de aur: „50 de ani, toţi sub papuc,/ Acelaşi drum: casă-soţie,/ Am devenit un eunuc,/ Păzind doar actul pe hârtie.”). Treaba domniei sale, că noi, militarii, nu numai casă-soție, mai avurăm și „misiuni” și nici nu avurăm norocul să lăsăm câte un eunuc paznic pe-acasă...
             Tot din „Dicționar de epigrame”, 1981, Gheorghe Buliga ne confirmă calitatea de funcționar sau de birocrat a eunucului, pe cea de trezorier sau gestionar al ascunsei comori (Eunucul: „Eunucul, aşadar,/ Este un gestionar/ Care, orşice ar spune,/ Nu dă buzna-n gestiune!”). Și ce gestiune!
             Nici scenariștii și regizorii de filme nu i-au uitat pe bieții eunuci scăpați de grijile tipelor sexi, ceea ce rezultă și din câteva replici din filmul serial „Prietenie pe muchie de cuţit” („Quentin: - Vezi? Nu sunt nici suferind de vreo psihoză şi nici un chirurg mediocru, superficial. Sunt un artist. Christian: - Aiurea! Nu eşti decât un nenorocit de eunuc, care e nevoit să violeze oamenii cu un penis artificial pentru a se simţi bărbat.”).
             Și-l puteți vedea pe AntenaPlay, cu Dylan Walsh (Dr. Sean McNamara) şi Julian McMahon (Dr. Christian Troy), care dau viaţă celor doi chirurgi plasticieni din Miami - Florida, care nu par falși ca italianul de pe la noi, zice-se școlit în Kossovo, în jurul cărora se dezvoltă acţiunea serialului. Cei  doi medici se confruntă cu criza vârstei mijlocii şi încearcă să facă faţă atât problemelor din carieră, cât şi celor familiale. Și italianul nostru fals era tânăr!
             Și nu e singurul film care amintește de eunuci.. Interesante sunt și cele câteva replici din filmul artistic „Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre” (Jack Sparrow, uitându-se la săbii: - Cine face toate astea? Will Turner: - Eu. Şi mă antrenez cu ele trei ore pe zi. Jack Sparrow: - Trebuie să-ţi găseşti o fată, amice. Sau poate că motivul pentru care te antrenezi trei ore pe zi e că ţi-ai găsit deja una, şi eşti altfel incapabil să-i faci curte respectivei muieri. Nu eşti eunuc, nu? Will Turner: Mă antrenez trei ore pe zi ca să pot să omor un pirat atunci când îl întâlnesc.).
             Poeții români nu-i uită nici ei be eliberații eunuci, Dan Căpruciu introducându-i în „Sonatele sonete” prin 2011 ca pe niște inși calmi, adică scăpați de grijile alea specifice tipilor macho (Alergie: „A fost cândva, azi e caduc,/ Când pe întreaga noastră glie,/ Făcea tot alergie,/ La mită, dar şi la ciubuc.// Observi acum, puţin năuc,/ Cum dezvolta-tu-s-a zglobie/ Corupţia, ca o rană vie,/ Ori calmul la un eunuc.// Juriştii din mai toată glia,/ Deşi în seamă nu-s băgaţi,/ Mobilizându-şi energia,/ Se luptă neînduplecaţi/ Să reînvie ,/ Dar se izbesc de !).
             Las’ că vin mintenaș la putere useriștii, ăia care compară un copil cu un laptop și lipsa de compasiune la moartea unui copil care poate fi înlocuit, dispariția familiei tradiționale și traiul în grupuri, neprecizându-ne dacă sunt familii, ginți sau triburi...
             Mă puse dracul să trec și la modernisme, citind un poem al lui Traian Abruda, unde e vorba de o sinucidere („S-a sinucis să îi facă/ pe plac îndulcind cu linia trupului/ său trecerea pe sub uşă/ a luminii provocatoare din hol/ simetric (?!)// ea l-a mutat prea puţin mai departe/ dar mai adânc mai minor/ între parchetul de eunuc şi covor – a/ simetric (?!)// sângele pompat în calorifere cu fluierat/ uşor ca de buză de miere/ are o cuplă sanguină a-parte: a lor”). Am respectat punctuația autorului, dar cum o fi „parchetul de eunuc” naiba știe. Poate ne explică domnia sa... că și eu trebuie să-mi schimb parchetul, da, ăla de plastic....
             Și mai departe aflăm tot dintr-un alt sonet „sonat” al lui Dan Căpruciu că există un poet tehui fidel muzei („Acest poet, puţin tehui,/ Nu ştie ce-i un plagiat/ La alte muze nu s-a dat,/ Că-şi vede doar de muza lui// Colegi poeţi, avea destui,/ Cu muze de invidiat,/ Ce l-au curtat, l-au adulat,/ Au vrut să-i facă şi statui// Dar el microbul n-a luat,/ Că e imun la plagiat./ Blamat cu: !/ Că se inspiră singur cuc,/ L-acuză muzele străine,/ Că e poetul eunuc!”). Din privirile mele către unele muze din grupurile literare țin să-i dau dreptate. Unele sunt trăznet! Vede eunucul doar ca absinent, dar nu ca paznic...
             Iată că dntr-un voiaj al lui  Ion Pena, descris din revista „Drum", anul II, nr. 4-5 (1 ianuarie 1937) aflăm comparații ineresante („..../Alergam, aur, printre platanii suri,/ Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,/ Iarba ne mângâie, plopii mahmuri/ Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc./ ....”). Să-l compari pe Dumnezeu cu un eunuc sau invers doar un poet o putea face. Măcar de îl compara pe erunuc cu un înger, că am auzit că nici îngerii ăștia nu au sex... De Dumnezeu eram sigur!
             Și să nu uităm că suntem în anul unor noi alegeri, plusate cu referendumuri, când președintele e într-o continuă campanie electorală, așa că citim cu atenție ce era un alegător la 25 mai 2014, prin bunăvoința (informatoru)lui  Daniel Aurelian Rădulescu („E tot pregătit, România-i ticsită/ Şi aşteaptă spectacol cu cioara vopsită/ În multe culori, imitând papagali/ De zise-n şablon... Mincinoşii şacali!// ... // E timpul să ieşi, nu să stai singur cuc,/ Să nu tai, viril şi, în slujer eunuc/ Să devii fără urme doar că ţi se cere/ Şi limba măcar s-o păstrezi, că nu piere!// E bine în vultur să înveţi să alegi/ Să stai să păzeşti efigie de regi,/ S-ai şoimul prieten, zăganul, condor,/ Ochi ager şi mintea înălţate spre zbor!//...”). Să amesteci tu „limba” cu „misiunea” eunucului e nașpa! Ce-o fi vrut omul să spună? Mai e valabil acum când Traian Băsescu, Victor Ponta și Rareș Bogdan deveniră europarlamentari? Că popa Terheș nu se vede! Că a devenit... Dar Ponta vrea aici, l-a împins acolo pe Tudose...
             De eunuc își aduce aminte și Constantin Triţă în ale lui „Cioburi de vise”, nevrând să devină așa-ceva, asta doar dacă omul va pleca, neprecizându-ne unde (De voi pleca: „De voi pleca, să nu fii tristă,/ Mă vei uita uşor, uşor,/ Nu ai nevoie de batistă,/ În suflet... n-am să-ţi rămân dor.// ... //De voi pleca, fii fericită/ Iadul m-aşteaptă şi mă duc,/ Nu vreau iubire ne-mplinită,/ Nu vreau să fiu, un eunuc.// ..).
             Calitatea de străjer a eunucului e amintită și de Adrian Batista în ale sale tristeți desuete („... // Si ca o viespe grasă la magiun/ Trag gânduri mari sau doar păreri/ La mintea obosită de parfum/ A ultimului eunuc străjer...// Sunt singur peste toate câte știu// Fac curte gândului nespus/ Că aș putea cândva să scriu/ Atâtea cate nu s-au spus.”).
             Constantin Ardeleanu, parodiindu-l pe Costache Conachi, ne explică ce este nurul, chestia aia care te atrage la o damă bine („ ...// Languroasa ei privire te robeşte-n veci pre tine,/ Ca ţoalele destramă, pretine, liubovnica, destine,/ Dar ţâe nici că-ţi pasă, aman din buzele-i cărnoase/ Te-nfrupţi... Dulceţuri de cireşe-amare graţioase.../ Vai di mine, nurule, mai mare peste Lume, ţâe bir ţ-aduc/ Az totul dă-mi! De mâne, mă blesteamă a hi eunuc...”).
             Asta amintindu-ne că nur, la plural nuri, nici ăsta nefiind românesc ci din turcescul nur, e calitatea unei femei de a atrage, de a plăcea unui bărbat viril, nu eunuc, adică „jugănit”, prin farmecul, drăgălășenia, grația ei, adică, mai direct,  care are un aspect atrăgător, are pe „vino-ncoace” (stai binișor, nu-mi da pace), sau vorba asistentelor TV, să fie „sexi”!
             Constantin Ardeleanu revine, într-o „Amiază maură”, parodiindu-l, printr-o „simbolistică orientală”, pe Ion Luca Caragiale („E zăpuşeală în Bosfor... Vipie de vară, chin,/ Adie la Ahmet o undă de răcoare-n baldachin./ Ca belferul, gras între două unduioase cadâne/ Ce se-arcuiesc, păcătoasele, al naibii de bine/ Leneveşte paşa printre devoratoare feline/ Ce şi-l dispută pe rând, ba furioase, ba caline ....// Clocotind, disputa s-a schimbat în aspră ură/ Sunt prea rele de muscă, dar bune de gură/ Roşcata vrea sânge, bruneta smoală de iad,/ Şi-s fierbinţi, excitate de arşiţă-n ultimul grad/ – scoţându-şi de la brâu stiletul/ / ).
             Și mai amintim că o reprezentantă a sexului frumos („..un pisc de munte scorburos/ pe care-l urci de sus în jos/ când faci pe alpinistul caraghios”, Minulescu), australianca Germaine Greer (n. 1939), acum de 80 de ani, care a scris în 1970, la 31 de ani, „Femeia eunuc” (The Female Eunuch), carte care a făcut furori în occidentul acelor ani, colecţie de eseuri scurte, grupate în cinci secţiuni (Corpul, Sufletul, Iubirea, Ura şi Revoluţia), în care este vorba despre o anumită mutilare pe care femeile o suferă prin educaţia primită în copilărie şi care, ulterior, de-a lungul vieţii lor, care, „na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!” (nota noastră), le împiedică să fie libere.
             Cartea libertină, neacademică, amuzantă, este plină de expresii licenţioase (adică bip-uri!), afirmaţii îndoielnice, idei care n-au fost duse până la capăt. Fiecare din cei ce lecturează cartea va crede ce vrea. Doamna susține că, la figurat, în copilărie sau la pubertate, fata e „jugănită” sau „castrată” ideatic, moral (de aici şi titlul cărţii), de s-ar mira fetele de pe la Vaslui, adică sexualitatea şi dorinţele ei sunt reprimate, ajustate şi direcţionate. Fata învaţă că rolul ei trebuie să fie pasiv; nu este „încurajată să exploreze”, să „experimenteze”, adică „să cunoască lumea ”şi „să se cunoască”. Mai învaţă că în loc să fie viguroasă şi energică, ar trebui să fie delicată şi fragilă. E închisă în casă, așa cum fusese închisă în vechime în peșteră când vânătorul pleca după vreun mamut! Energia fetei e „încătuşată”. Şi asta e coordonata de bază a întregii ei existenţe. Fac excepție Daniela Crudu, Sexi-Brăileanca, Vica, Brigitte Năstase-Pastramă, Oana Zăvoranu și cine mai vreți!
             La şcoală va fi eleva model, harnică şi supusă, ei, hai, cu excepția liceului Jean Monet, nu pentru că o interesează cu adevărat ce învaţă acolo, ci din dorinţa de a face pe plac, de a intra sub protecţia autorităţii. Zice Germaine că fetele domină facultăţile cu profil umanist, ajung să domine şi catedrele şi să predea, insuflând la rândul lor servilismul. Măi să fie! Păi ar vrea să lucreze în mină? N-a auzit doamna de divizarea muncii? Și când mă gândesc la colegele din catedre, departamente și facultăți, la colegele cu care scriu manuale, mă cam îndoiesc de scrisele dumneaei. Libertatea e, totuși, necesitatea înțeleasă!
             Eu am predat și într-o facultate de geografie, unde studentele, în majoritate fete, erau model. Asta după ce predasem mulți ani într-o facultate militară inginerească numai cu băieți, unde fusesem și decan. Și au fost fete normale, sensibile, pe picioarele lor, multe mai ambițioase decât băieții. E drept că a trebuit să modific puțin glumele, să fac apel și la versuri când le criticam sau le lăudam, Una din ele chiar mi-a devenit „șefă” (decan), multe colege de departament sau asistente și mă bucur de succesele lor.
              Îmi amintesc de Valentina, căreia i-am repartizat ca temă realizarea hărții georeferențiate a parcului Cișmigiu. Dar tema era un adevărat proiect, nu numai harta. Pe lângă hartă, de calitate, mi-a prezentat geografia și istoria parcului, din care am avut de învățat și eu! S-a documentat domnișoara cu șimț de răspundere. E drept că a discutat cu mama sa despre profesorul său, mai ales când la solicitarea mamei am trimis-o pe Viorica să-i dea domnișoarei pentru mama un CD cu o aplicație pentru desktop. 
           Multe foste studente inteligente mi-au devenit prietene pe rețelele de socializare și mă bucur de fiecare dată, împreună cu Viorica, pe care ele o cunosc personal sau din povestiri, când le vedem succesele, mai ales pe cele de mămici, lângă frumoșii lor copii și de soții care duc familiile înainte, așa cum le încurajam eu la ore și când mă priveau cruciș băieții (poate olteanul Bogdan își amintește).
             Păi se poate, doamnă Germaine? Așa că, fetelor, dacă o urmați, să nu deveniți sau să vă considerați femei-eunuci! E liber la ce vreți voi! Mergeți unde vreți, faceți ce vreți! Dar, atenție! Copiii voștri vor afla, când vor fi mari, ce ați făcut, inclusiv din videoclipurile cu voi postate pe rețelele de socializare. Să nu ziceți că nu v-am spus......
             Să fiți iubiți și vă feriți!

             (continuare)

Constantin NIŢU