Jocuri de cuvinte - bucătar
Geografie lingvistică
Bucătar
Moto: „Iubirea-i hrană şi
beţie,/ Mi-a zis cândva, tăind mezelul:/ Ca bucătar nici nu mai ştie/ La câte
le-a făcut el felul.” (Vasile Darie, 2007)
Dicționarele
arată în numeroase definiții, cum că „bucătar” provine din bucată + -ar și
e acel ins care are meseria
de a găti mâncare și e sărbătorit pe 25 iulie. Conform MDA2 (2010), dinspre
turci, bucătar-bașa însemna bucătar-șef.
E și un lucrător specializat în gătitul bucatelor (într-un
local de alimentație), sursa: NODEX (2002).
Bucătari
Bucătarului
i se mai zice prin Moldova cuhar (din ucraineanul кухарьи - kuharij), prin
Transilvania și Banat socaci (din maghiarul szakács, dar ăsta vine din slavonul
bisericesc sokačь), (înv.) magher
(din slavonul магеръ - mageri), sursa: Sinonime (2002).
Iar în argou, bucătar-șef este șeful unui laborator clandestin de
preparare a drogurilor (sursa: Argou, 2007).
Wikționarul
repetă că bucătar provine de la bucată + -ar, bucată venind din latinul
vulgar *buccata, acesta din latinul
bucca, „gură plină”, probabil nume celtice, deoarece tăblița Larzac menționează
cuvintele bocca și boca,
cu semnificații necunoscute
(tăblița a fost găsită în 1983 în comuna L'Hospitalet-du-Larzac, Aveyron, din
sudul Franței și este păstrată în muzeul din Millau, suportul unora din cele
mai importante inscripții în limba galică). În acest caz, ar putea proveni
din proto-indo-europeanul *bʰeHw-, „a se
umfla”, el însuși imitativ, etimologie neagreată de belgianul Michiel Arnoud
Cor de Vaan (Gent, vezi AICI,
pe unde a studiat nora Isabelle și unde locuiesc 3 nepoți). Comparați cu francezul bouchée, „bucată de
aliment solid”, din bouche, „gură” + sufixul –ée, italianul boccata,
portughezul și spaniolul bocado, toate însemnând „îmbucătură”.
Cuvântul „bucătar” în diferite limbi
Să vedem
cum i se zice bucătarului în diferite limbi:
a) aşçı în turcă (aş, „mâncare
gătită” + -çı), aşpaz
în azeră (din persanul âšpaz - آشپز, din aş, „mâncare” + -baz, cu schimbarea
unei consoane din aşbaz, „amator de pilaf”), âšpaz – شپز în persană;
b) bucătar în română;
Bucătăria, locul de muncă al bucătarului
c) còcaire în galica
scoțiană, cócaireacht
în irlandeză, cociñar în galiciană, cocinero în spaniolă (cocinero
din latinescul vulgar *cocīnāre, din latinescul coquīnāre, vezi coquīnō), cosinar în
occitană, coujhner în valona nepoatei Amélie (rădăcina «coujhene»,
„bucătărie”, + «-er», după francezul
«cuisiner»);
d) ogydd în galeză;
e) cook în engleză și în frizonă (din englezul evului mediu cook, din vechiul englez cōc, „a găti”, din
latinescul coquus, „bucătar”, din coquō, „gătesc”, din anteriorul *quoquō, acesta
din proto-italicul *kʷekʷō, din proto-indo-europeanul *pékʷeti prin asimilarea
lui p-kʷ, din *pekʷ-, „a găti, a
coace”);
f) cozinheiro
în portugheză, cuiner în catalană, cuisinier în franceză
(cuisine + -ier, corespunde latinescului vulgar *cocīnārius, din latinescul
coquīnārius, „care aparține bucătăriei”, din coquīna, „bucătărie, gătire”), cuschinar
și cuschiner în romanșă, cuxinar, coxinar, cusinar în venetă;
g) cuoco în
italiană și corsicană (din latinescul coquus, „bucătar”);
h)gotvač - готвач în macedoneană, gotvach - готвач în
bulgară (din gotvi – готви, „a găti” + -ač - -ач);
i) khoharar - խոհարար în armeană, Kach în luxemburgheză, Koch în germană, kock în suedeză, kok în daneză, malteză și neerlandeză,
kokhn
- קאָכן în idiș, kokk în estonă și
norvegiană, kokki în finlandeză, kokkur
în islandeză, kuk -
קוק în ebraică, Kuka - ਕੁੱਕ în punjabi;
j) kuvar -
кувар în sârbă, kuhar
în bosniacă, slovenă și croată, kucharz în poloneză, kuchař în cehă, kuchár
în slovacă, kuchar - кухар în bielorusă, kúxar - ку́хар în ucraineană;
k) kuzhinier în albaneză
(împrumutat din franceză);
l) mágeiras - μάγειρας
în greacă (din vechiul grec mágeiros - μάγειρος,
„bucătar”, acesta din másso – μάσσω, „a
face ceva cu mâinile”, din greaca antică,
și acesta probabil din μακιω - makiō, din proto-indo-europeanul *mh₂ḱ-ye-, din proto-indo-europeanul
*meh₂ḱ-);
m) mzareuli - მზარეული în gruzină;
n) pakaana - पकाना în hindusă, pácati - पचति
în sanscrită, pačaiti în avestană, päk- în tochariană (din
proto-indo-arianul *páćati, din proto-indo-iranianul *páčati, din
proto-indo-europeanul *pékʷeti, „a găti”), pjek în
albaneză (din proto-indo-europeanul *pekʷ-, „a găti, a coace”);
o) povar -
повар în rusă și în ucraineamă (pentru distracție, AICI vedeți un film
sud-coreean, tradus în rusă, „Великий повар / Шеф-повар / Sic-gaek”, „Bucătarul
șef”, din 2007!), pavārs în letonă;
p) poxtan -
پختن în persană (din proto-indo-europeanul *pekʷ-, „a găti, a coace”);
r) Rām̐dhuni - রাঁধুনি în bengaleză;
s) sukaldari
în bască (origine necunoscută; AICI vedeți episodul 1
dintr-un film cu acest titlu, e și un restaurant cu acest nume în Barcelona);
Disciplină în notarea datei, orei și mesei la restaurantul Sukaldari
Barcelona
t) szakács în maghiară
(luarăm noi socaci și socășiță de la ei, dar e probabil un cuvânt de împrumut,
poate de la slavi; comparați cu rusescul – slavon bisericesc sokačь, bucătar,
care a fost împrumutat și în rusă; după terminație ar putea proveni dintr-o
limbă turcică; cuvântul szakács ar putea fi moștenit dinainte de cucerirea de
către unguri a câmpiei panonice și a împrejurimilor);
u) tbkh - طبخ sau tabach
- طباخ în arabă (din rădăcina ṭ-b-ḵ - ط ب خ, cognat
cu ebraicul tavákh – טבח, „a masacra”);
v) virėjas în lituaniană.
Și uite că
multe nații au moștenit de la francezi cuvântul „chef”, adică pe românește
botezat „șef”! De exemplu, englezii l-au luat de la francezi, de la poziția de
la „chef de cuisine”, „șef al bucătăriei”, francezii l-au moștenit din vechiul
francez chief, „șef”, acesta provenind din latinescul vulgar *capum, „cap”, din
care se trage și căpitan, *capum se trage din latinescul caput, „cap”, acesta din
proto-indo-europeanul *kauput-, „cap”.
Și titlul
ăsta se dă acum bucătarului șef al unei case mari, bucătarului șef al unui
restaurant, al unei cantine, dar și oricărui bucătar mai acătării, recunoscut
prin rețetele sale și prin îngrămădeala la posturile TV, de unde pot fi și expulzați „la cuțite”! Așadar, dacă tipul nu
e bucătar șef, e numit „chef” - șef după prestigiul său. Vorba lui Mărgineanu
despre prestigiu - „ce să fac eu cu el?” Iar ca argou numele chef se dă unuia care
fabrică droguri!
Și tot așa,
pe „chef” l-au mai adoptat albanezii (shef), bielorușii (шэф - šef), ucrainenii și rușii (шеф - shef),
bosniacii (šef), catalanii (xef), cehii (šéfkuchař), slovacii (šéfkuchár),
corsicanii (chef), grecii (σεφ - sef), evreii în idiș (שעף - shef), letonii
(šefpavārs), maghiarii (séf), neerlandezii (chef), polonezii (szef), portughezii
(chefe), turcii (şef), dar și românii,
care au luat „șef” întâi din turcește prin kef, keyif, apoi „chef” de la
francezi, lăsându-l netradus, cu toate că facem un chef (petrecere, zaiafet, beție)
ori de câte ori avem chef (adică dispoziție, dorință, poftă, capriciu, dambla)...
De râsul lumii...
Bucătarul în (c)arte
Moto: „Foamea
e cel mai bun bucătar.” (proverb românesc)
Știm noi din propria experiență
că „foamea e cel mai bun bucătar”. Că dacă găsim oarece prin frigider,
prin cămară, prin ogradă, prin grădină, prin pădure, încropim noi ceva dacă
avem un aragaz, o plită, niște pirostrii la un foc afară (plus Viorica). Că ne aducem aminte imediat de
Ispirescu („Bucătarii curții... nu
știu ce făcuseră, că nici focul nu era făcut pe vatră”).
Bucătar sau chef?
Până și în biblie se scrie de nenumărate ori despre
bucătar, pregătirea bucatelor, îmbucătură ș.a. Exemplificăm doar prin câteva
versete: Ezechiel 24:10 („Mâna pe lemne, aprindeți focul, fierbeți
carnea bine, adăugați mirodenii și lăsați oasele să fie arse.”), Regi 17: 6
(„Corbii i-au adus pâinea și carnea dimineața, apoi și seara și el bea apă din
pârâu.”), Exodul 29:31 („Să luați berbecul hirotonisirii și să-i fierbeți
carnea într-un loc sfânt.”), Samuel 17:17 („Atunci Isaiia a zis fiului său
David: - Luați acum, pentru frații voștri, o porție de boabe coapte și cele
zece pâini și duceți-le în tabără pentru frații voștri.”), Josua 5:11 („În a
doua zi după Paște, în acea zi, au mâncat o parte din recolta de pe câmp,
cocături nedospite și boabe măcinate.”), Geneza 25:29 („Când Iacov a gătit
tocana, Esau a venit de la câmp și a fost furios.”) ș.a. Faceți bine și nu
citiți doar biblia!
Biblia
Și din proverbe sau zicale aflăm că „cine nu suferă fumul, nu se face
bucătar”, că „un bucătar firav nu poate fi de încredere” sau că „oala păzită nu
dă în foc”. Unii bucătari obosiți de atâta muncă, afișază la geam anunțuri ca
„Bucătărie închisă din cauza unei boli: M-am săturat de gătit!” sau „Nu gătim
în zilele care se termină cu i!” Un „chef” ca Petrișor se laudă: „Sărut mai
bine decât gătesc”.
Și însoțindu-mă eu cu ardeleanca Viorica, fata care gătește excelent,
deși „am furat-o” imediat după facultate, dar a învățat repede, mă mir de doi prieteni care se laudă
cu expresiile „familia mea mănâncă din toate grupele de alimente: fast food,
congelate, conservate şi pentru microunde ...!”, respectiv „Rețeta mea
preferată ..... mănâncă în oraș!”. Și mai găsiți multe altele dacă insistați!
Victor Melian, prin vorbele sale, crede că poate distinge un
bocătar de un „chef” („Un bucătar găteşte feluri de mâncare. Un chef
inventează, creează, încearcă, adaptează un produs culinar.”, „Un chef este ca
un mareşal care îşi conduce trupele către victorie.”, „Un chef implementează un
meniu în așa fel încât toată echipa ştie să-l reproducă întocmai, oricând.”, „Un
chef bun ar trebui să aibă cunoştinţe excelente de gastronomie, economie,
psihologie, marketing şi să fie la curent cu ce se întâmplă în lume.”, „Un chef
caută materia primă ideală, sursa de unde s-o cumpere la un preţ favorabil,
construieşte un meniu în baza profilului restaurantului, pe baze de
rentabilitate economică.” Etc.). Poate se pricepe omul...
Scenariștii, cineaștii, nu ocolesc bucătarii,
exemplificând acum prin câteva replici din filmul artistic Ratatouille (de
desene animate îl vedeți AICI):
„Gusteau (văzând că Remy tocmai vrea să mânânce o bucăţică de pâine
de la masa cuiva): Ce faci?
Remy (mormăind): Mi-e foame! Nu ştiu nici
unde mă aflu şi nici dacă voi mai găsi mâncare pe undeva.
Gusteau: Remy, tu eşti mai presus de aşa ceva.
Tu eşti un bucătar! Un bucătar creează! Un hoţ fură. Tu nu eşti un hoţ.
Remy: Mi-e foame.
Gusteau (zâmbind): Va veni şi mâncarea, Remy.
Este întotdeauna mâncare pentru cei cărora le place să gătească. (Dispare)”.
Iar
după decembrie 1989 ați putut vedea filme pe care până atunci nu aveam voie să
le vedem, mai ales referitoare la războiul din Coreea. Unde o fi adevărul nu
știm! Exemplificăm cu câteva replici în temă din filmul serial M.A.S.H., despre
un spital militar al S.U.A., din Coreea (episodul 1 îl vedeți AICI):
„Charles: Mi-am permis să planific un ospăţ în seara asta, de genul
cu care cerul gurii tale de plebeu nu s-a mai întâlnit niciodată.
Pernelli: De-abia aştept.
Charles: Fiecare fel de mâncare poate fi
pregătit cu ingredientele care sunt în aceste cămări jalnice. La antreu vom
servi vită Bourgogne fărâmată.
Pernelli: Cum e aia?
Charles: Pe înţelesul tău, Chateaubriand pe
pietriş. Ca garnitură vor fi cartofi lyonezi, iar la desert înclin către rum
baba.
Pernelli: Hmm...
Charles: Ştii ce este rum baba?
Pernelli: Mda, este unul din cântecele lui Desi
Arnez.
Charles: Şi te mai numeşti maestru culinar?
Pernelli: Nu, mă numesc bucătar. Maeştrii
culinari nu au tatuaje.”
Mai
exemplificăm cu câteva replicici din filmul serial de desene animate South Park (vedeți un episod AICI):
„Stan şi Kyle: Bună, Chef.
Chef: Nu mă mai cheamă Chef. M-am convertit
la islamism.
Stan: La islamism?
Chef: De acum, numele meu este Abdul Mohammed
Jabar Rauf Kareem Ali.”
Și fiindcă veni vorba de „rum
baba”, Martin Wishart ne explică modul de preparare (vezi AICI).
Candace
Simpson-Giles învață doamnele „Cum să fii o lady” (vezi AICI), precizându-le că
„O lady nu îşi pune sare în mâncare decât după ce o gustă. Nu trebuie să-l insulte
pe bucătar în acest fel.”. Cum în altă postare legam armata de cazanul cu
mâncare, la ieniceri de preferință cu ciorbă, iar la români cu fasole și cârnați,
anintim ce scria Ion Antonescu („Am comandat şi eu trupe şi de când am fost
sublocotenent şi până la regele Carol n-am făcut decât să mă cert, până la
bătaie sau boxare pentru hrana soldatului. La mine la Divizie se mâncau două
feluri de mâncare — la Regimentul 9 Roşiori, regimentul meu. La Şcoala de
Război, soldatul de la depozit avea două feluri de mâncare. Era şi curat. Toată
lumea avea ce-i trebuia pentru că mă mişcam. Totul era ţinut în cea mai
perfectă condiţie. Astăzi nu se mişcă nimeni. Sunt loviţi parcă de paralizie
progresivă. Nu sunt inspectaţi.”). Ce se zice azi despre armată, fiind general
al mileniului trecut, nu comentez (Mari români). Ce crede
Oprea nu mă interesează... Nu știm cum răspund generalii de salon Oprea,
Iordănescu și Năstase....
Epigramiștii nu îi uită nici ei pe bucătari. Vasile
Manole, în „Epigramei, cu toată dragostea”, țn 2018, ne arăta scurt și clar ce e
un master chef („Zilnic îşi atinge ţelul/ Nu munceşte în zadar,/ Soaţei îi tot
face felul,/ Că e mare bucătar.”). Ne luăm după indieni și aflăm un
posibil meniu („Foame, poftă şi sare: trei feluri de mâncare.”).
Gustos
Mircea Ursei, în „Mozaic epigramatic”, 2009, reproduce un
dialog cu ospătarul buclucaș răzbunător, știe el pe ce („- Tare-ncet te mişti,
Ilie,/ Ai cumva discopatie?/ - Cred că da. O clipă doar,/ Să-l întreb pe
bucătar.”), pe când Eugen Deutsch trăgea cu ochiul în 2011 la năzbâtiile unui
bucătar, „chef” îndemnat de cineva sau din proprie inițiativă („Un bucătar ce,
cu talent,/ În ciorba altora presară,/ Piperul iute, condiment/ Şi-un pliculeţ
de sare-amară!”.
Prin
2008 Paul Constantin îi dedica o strofă unui bucătar bine „dotat" („Are
mult creier băiatul,/ Nu-i deloc deficitar,/ Asta ştie întreg satul,/ Dar ...
că-i bucătar.”).
Constantin
Enescu definea în 2011 o „iubire cu foc” („I-a rupt inima în două/ Şi a pus-o
la grătar,/ Nu ştia că are două.../ Rezervă... de bucătar...”), pe când George
Ceauşu ne explica ce este intuiţia feminină („Dumneaei şi-a pus amprenta/ Şi pe
soţul bucătar,/ Ca să frece dânsa menta.../ Din dresing până-n budoar!”).
Neavând
altceva mai bun de făcut, bârfitorul Igor N. Costiuc se lua de soacra bucătăreasă („Soacra mea e bucătar/ Cu
bucatele-i vestite:/ Îi dă fiului izvar/ Iar nurorii... zile fripte.”), iar Vasile
Darie definea prin 2007 bucătarul („Iubirea-i hrană şi beţie,/ Mi-a zis
cândva, tăind mezelul:/ Ca bucătar nici nu mai ştie/ La câte le-a făcut el
felul.”). Și aflați că izvar, regionalism, este un vin, de obicei roșu, fiert
cu piper (și îndulcit cu zahăr).
Constantin
Păun, prin 1997, în „AsteRISCuri”, se
oprea tot asupra soacrei („Soacra, bucătar de viţă,/ Ţine nora-n furculiţă.../
Şi atâta o mângâie,/ Până face fata... râie!”). De ziua bucătarilor, 25 iulie,
Petru Ioan Gârda își exprima afecțiunile, cu un joc de cuvinte, fără
discriminări („Acum, la ceas aniversar,/ Declar deschis, cu voce tare:/ Admir
bărbatul bucătar,/ Dar şi femeia bucătare.”). Mă rog, bucă să fie!
Și
cum lumea nu începe cu noi, în 2010, din „Râsul lumii la români”, în traducerea
lui Tudor Măinescu, aflăm dedicația lui Marţial (Marcus Valerius Martialis,
poet latin) către Aulus, comparând cititorul cu bucătarul și mâncarea gustoasă
cu slovele meșteșugite („Lectorul şi-ascultătorul vor să aibă a mea carte;/ Un
pretins poet îmi spune că e dată de o parte./ De părerea lui nu-mi pasă, eu
mâncarea o prepar/ Musafirilor să placă, nu oricărui bucătar.”).
Marțial
Epigramiștii
știu că Marțial, creatorul epigramei moderne, cunoscut pentru cele 12 cărți de
epigrame, manevra cu o mare ușurință gluma ironică și umorul caustic, prezentând
instantanee din viața Romei din timpul împărăților Domițian, Nerva și Traian.
Nu
știm cine era acest Aulus, prenume comun în Imperiul Roman.
Istoria ne spune că un Aulus era „omul bun la toate” al lui Batiatus (proprietar
roman al unei școli de gladiatori din Capua, lângă Vezuviu), făcând orice muncă
murdară ce i se cerea. Batiatus a omorât-o pe Sura, soția lui Spartacus, ceea
ce a dus la moartea sa și a incitat la rebeliune când Spartacus, cel care a
evadat din școala de gladiatori când a descoperit acest lucru și va
declanșa a treia răscoală a sclavilor (73 – 71 î.Hr.). La care Aulus se referă
Marțial vom mai gândi.
Revenind
în mileniul al III-lea, Ion Velican îl căinea în 2008, în „Printre
epigramiştii olteni”, nu știm de ce, pe un biet bucătar părăsit de consoartă („Nevestei
sale bucălate/ I-a făcut numai bucate;/ Recunoscătoare, fata,/ I-a făcut şi
ea... bucata!”). Adică și-a donat cucoana o parte cuiva care o aprecia ca „bună
bucățică!” Noi nu știm, n-am văzut! Doar constatăm!
Și în numele tuturor bucătarilor, vă dorim să fiți iubiți!
Constantin NIŢU
1)
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți."
Jean Paul Richte;
2)
„Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
