RESURSE INTERACTIVE GRATUITE PENTRU UZ DIDACTIC

29.04.2024

Jocuri de cuvinte - miel

 Jocuri de cuvinte miel

Geografie lingvistică 

 

 

        Miel

 

        Moto: „Piesa-i bună-adevărat,/ Distribuţia grozavă,/ Dar decât un miel turbat,/ Preferam un... miel la tavă!” (Artur Blascioc, lui Aurel Baranga, pe vremea când apreciatul dramaturg a scris „Mielul Turbat”)

 

        Am scris noi despe Paște sau mai corect Paștii (vezi la https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/04/jocuri-de-cuvinte-pastele.html), Jocuri de cuvinte – Paștele. Și la această sărbătoare se sacrifică mielul pascal! Mielul este fiul oii și al berbecului. Oaie fu moștenit din latinescul ovem, iar berbec din latinescul târziu berbēx, berbēce, variantă a latinescului vervēx.

        Moștenirăm cuvântul miel din latinescul medieval agnellus, care nu e altceva decât „puiul (de sex masculin) al oii”, de la naștere până la doi ani! I se mai zice și cârlan, cârțar, noaten [MDA2 (2010)]. Etimologia completă este că îl măștenirăm din latinesul agnellus, „mieluț”, diminutiv al lui agnus, „miel”, luat și el din proto-indo-europeanul *h₂egʷnós.

 


Miel

 

        Și nu cumva să-l confundați cu „miere”, miel zicându-i-se mierii în franceză, spaniola veche, asturiană, aragoneză, frizonă, volapuk ș.a. Cârlan provine posibil din rădăcina latinescului vulgar *caballānus, diminutiv al latinescului caballus sau din carnalis (vezi spaniolul carnero). Alte teorii susțin că ar proveni din slavonul *kъrdlanъ sau chiar că ar fi dacic.

        Cârțar e un regional, de origine necunoscută și e mielul sau iedul mai mic de un an, iar noaten e moștenit din latinescul medieval annotinus, -a, -um, „în vârstă de un an”.

        Mihai Vinereanu scrie despre miel: «miel (ar. n’iel, mgl. (m)niel, istr. mlé) – puiul oii la primele luni. Lat. agnellus < agnus „miel” (Pușcariu, 1070; Candrea-Densușianu, 1100, REW, 284; Ciorănescu, 5260); cf. it. agnello, prov. agnel, fr. agneau, cat. anyell, v.sp. añel. Derivarea din agnellus prezintă o serie de probleme de ordin fonologic, probleme constatate de Pușcariu (Dacoro., 1, 4244425) și Rosetti (ILR, 1, 85). Candrea-Densușianu propun o formă intermediară *amnel cu trecerea mn la m și căderea lui a iniŃial. Această ipoteză a fost criticată de Meyer-Lübke (Dacor., 2, 2). Rom. miel provine de la PIE *melo „animal mic” (IEW, 724); cf. gr. #ήλον „vită mică, oaie”, v.ir. Mil „animal mic”, cymr., v.corn., bret. mil „animal”, arm. mal „oaie, berbec”. Walde consideră că această formă este o substantivizare a unui adjectiv cu sensul de „mic”, sens indicat în unele limbi slave; cf. v.bg. Malǔ „mic”, de unde v.sl. mal’ „oi tinere” (cu sens colectiv) sau în limbile germanice: cf. v.g.s. smal „mic”, got. smals „mic”, eng. small „mic”. Origine traco-dacă.

        Der(ivate): mia, mieluț, mieluțel, mielar.» [Mihai Vinereanu, Etymological Dictionary of the Romanian Language, Dicționar etimologic al limbii române, Journal of Romanian Linguistics and Culture, nr. 25/2020].

 

 

        Cuvântul miel se traduce în alte limbi prin:

 

֎ agnę - агнѧ în vechea slavă, agnè în romanșă, agne - агне în bulgară, agnea în valonă, agneau m, agnelle în franceză, agneddu în siciliană, agnel în friuliană. agnello în italiană, agnellu în corsicană, agnus în latină, ngione, anzone în sardă, anhèl m, anhèla în provensală, anho în portugheză, anyell în catalană, miel, mioară, mia în română, njel în aromână (toate din latinescul agnus);

֎ amnós - ἀμνός m, arḗn - ἀρήν în greaca antică,

֎ anak domba în indoneziană;

֎ arkume în bască;

֎ arní - αρνί n, amnós - αμνός în greacă;

֎ bakriso, bákriso în țigănească;

֎ balja - баля în komi;

֎ baranča în slovacă, beránek în cehă, bárány în maghiară (toate trei împrumuturi timpurii dintr-o limbă slavă, din proto-slavicul * baranъ);

֎ barrā - बर्रा în hindusă, barre - برهîn persană (din proto-iranianul * varn-aka-, din proto-indo-europeanul * urh₁en- „berbec”, de unde și sanscritul úraṇa - उरण , kurdul central berx - بەرخ, kurdul nordic berx - бәрх, verek în zazaki, grecul antic arḗn - ἀρήν și vechiul armean gaṙnգ – առն);

 


Cuvântul miel în diferite limbi

 

֎ baṭḳani - ბატკანი în gruzină;

֎ bedot în valonă,

֎ berx - به‌رخ, berx în kurdă (vezi barre);

֎ borrego în portugheză (din spaniolul borrego, miel în al doilea an, din borra, „miel de un an”);

֎ cordeiro în portugheză, corder în catalană, cordero în spaniolă (din latinul vulgar * cordārius, „miel născut târziu”, din latinul chordus,m „târziu-născut”);

֎ cừu con, cừu non în vietnameză;

֎ dibé yázhí în navajo;

֎ ēan în vechea engleză;

֎ ėriena în lituaniană;

֎ gaṙ - գառn în armeană;

֎ ḥamal - حملîn arabă;

֎ ħaruf în malteză (din arabicul ḵarūf – خَرُوف, mia‎);

֎ hurga - хурга în mongolă (vezi kuzu);

֎ jagne - јагне în macedoneană, jagnię în poloneză, jagnje - јагње în sârbo-croată, jagnje în slovenă, jagnjónok - ягнёнок în rusă, jahňa în slovacă, jahnja - ягня în bielorusă și în ucraineană, jehně în cehă;

֎ jērs în letonă (din proto-slavicul *agnę, din proto-indo-europeanul *h₂egʷn-, stem al lui *h₂egʷnós);

 

֎ karitsa în finlandeză;

֎ kavir în zazaki;

֎ kohitsuji - 子羊 (こひつじ), kohitsuji - 小羊 (こひつじ), ramu - ラム în japoneză;

֎ kozu în tătară crimeană, kuzu în turcă, quzu în azeră (din turcescul otoman quzu - قوزی , „miel”, din precedentul *quzï, din proto-turcicele * kuŕɨ, * koŕɨ, „miel”; cognate cu vechiul uigur qozï - qwzy, karakanidul quzï̄ - قُزٖى și mongolul hurga – хурга, vezi mai sus);

֎ lam în daneză și în norvegiană, lam, lammetje în olandeză, lamb în engleză și în feroeză, ilamb în islandeză, lamm în suedeză, Lamm în germană (din germanicul medieval lamp, în sec. al XIV-lea și lam, din vechiul germanic lamb, din proto-vest-germanicul *lamb, din proto-germanicul *lambaz, rudă sau achin cu vechiul saxon lamb), lammas în finlandeză (berbecuț), lamme în frizonă;

֎ mbote mi în volof;

֎ memnā - मेमना în hindusă;

֎ oen în velșă (din proto-celticul *owignos; comparați cu bretonul oan, vechiul irlandez úan, din proto-indo-europeanul * h₂egʷnós, „miel”), ôn în corni (din proto-celticul *ognos, din proto-indo-europeanul *h₂egʷnós, „miel”), uan în irlandeză (din vechiul irlandez úan, din proto-indo-europeanul *h₂egʷnós, „miel”);

֎ ovačka în slovacă;

֎ paqlan - پاقلانîn uigură;

֎ qengj (din qingj, dialectul cham, din *(a) cíngla, dublă metateză a latinesculuii vulgar * agniculus, „mieluț”, diminutiv al latinului agnus, „miel”), sheleg în albaneză;

֎ ŝafidom în esperanto;

֎ šoryk - шорык în mari de mijloc;

֎ talé -טָלֶהîn ebraică;

֎ tall în estonă,

֎ tschut în romanșă;

֎ virez - вирез în erzia;

֎ xai în catalană,

֎ yánggāo - 羊羔, gāo - în chineză.

 

 

        Semnificația mielului sacrificat de Paște

 

        Moto: „Domnul doctor Nicolae/ Are-un obicei şi el:/ Ca să îţi salveze-o oaie,/ Trebuie să-i dai un miel.” (calambur epigramatic „Medicului veterinar”, de Mircea Ursei, din „Mozaic epigramatic”, 2009)

 

        Sărbătorile religioase sunt pentru credincioși momente sfinte de preamărire a lui Dumnezeu și de înnoire spirituală. Pentru poporul român, sărbătorile de înaltă simțire spirituală sunt Paștile si Crăciunul. Prezența și jertfirea mielului pascal este legată de iesirea evreilor din robia egipteană, când s-a născut un „popor ales” care sa trăiasca in libertate.

        Cum care evrei? Ăia care își zic poporul ales, de parcă noi, celelalte popoare, am fi uitate de Dumnezeu sau de zeii în care credeți sau nu credeți. E poporul ăla ales care are acum în el și mulți foști comuniști români, așa cum depune mărturie Nicolae Steinhardt, care se adresează lui Al. Mirodan, cel care i-a reproşat că într-o notă autobiografică a făcut şi unele observaţii cu privire la atitudinea pe care s-ar cuveni s-o aibe evreii plecaţi din România faţă de fosta lor patrie (N-o fi jidanul botezat/ Chiar un român adevărat,/ Dar nici transfugul comunist/ Nu-i autentic sionist.).

        Sacrificarea mielului pascal a prefigurat jertfa Mântuitorului de pe Golgota, care a adus eliberarea omenirii din robia păcatului. Sacrificiul mielului pascal a trecut și la creștini, care, in fiecare an de Sfintele Paști, jertfesc un miel a cărui semnificație religioasă cei credincioși n-o mai cunosc si se mulțumesc doar să spună că așa au pomenit, ca de acest mare praznic să se taie un animal.

        Atât in Vechiul, cât și în Noul Testament este prezentă jertfa mielului pascal, ceea ce denotă o legatură firească dintre cele două Testamente. Pentru a înțelege acest lucru și a sublinia mai mult semnificația mielului pascal este nevoie ca înainte de a expune datele despre semnificatia religioasă a mielului pascal la români să citiți măcar biblia, pe care se vede că a citit-o și Alexandru Misiuga, cel care mărturisea în ziarul „Viaţa Buzăului" prin 2005, scuza lui Iuda de vânzare a lui Isus (Biblia m-a înfierat -/ Mită că aş fi luat./ Să refuz? M-ar fi crezut/ Că-s apostol... prost crescut!).

        După Vechiul Testament, sacrificarea mielului în ziua de 14 Nisan, când începe Paștele iudaic, este instituită de Dumnezeu (cine este martor, cine văzu?), ceea ce atestă originiea sa dumnezeiască (Ies 12, 1-11). La primul sacrificiu pascal, fiecare israelit a luat din sângele animalului și cu el a uns amândoi ușorii si pragul de sus al casei, în care vor consuma carnea friptă cu azimă si ierburi amare (Ies. 12, 8). Se precizează ca animalul să fie de un an.

        La iesirea din robia egipteană, se permitea ca în loc de miel să fie adus chiar un ied, animal pe care evreii nu l-au mai folosit atunci când au intrat în Țara Sfântă și după aceea (Lev. 23, 12). Din prevederile legate de modul cum să pregătească și să consume jertfa, reiese rolul acestui sacrificiu în cadrul sărbătoririi Paștelui iudaic, care se prăznuiește in prima din cele 12 luni ale anului (Ies. 12, 1).

 


Friptură de miel

 

        La păgâni, accentul sărbătoririi cade pe revenirea naturii la o nouă stare de lumină și căldură, favorabile vegetației. Unii teologi au asemănat Paștele iudaic cu sărbătoarea păgână a primăverii si a soarelui, crezând că ebraicul pesah (trecere), se referă la momentul astronomic al trecerii astrului zilei în constelația berbecului (noi nu prea credem în cele zodii, cum am scris (https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/02/jocuri-de-cuvinte-horoscop.htmldespre horo(r)scop.

        Zice-se că prima jertfă a mielului pascal în zona Egiptului ar fi fost adusă de toți fiii lui Israel, ceea ce înseamnă că toți au fost chemați la viața cea nouă și ei sunt aleși ai lui Iahve. Potrivit poruncii divine, fiecare familie va consuma mielul pascal in așa fel încât să nu-i zdrobească oasele și carnea să nu o mai consume a doua zi (normal, că nu aveau frigidere sau congelatoare). Ceea ce va rămâne din carne a doua zi trebuie să se ardă în foc (Ies. 12, 10).

        Acest ritual va continua in cei 40 de ani prin pustiul Sinai. El va cunoaște un nou stadiu când se va săvârși în Țara Sfântâ până în anul robiei babiloniene (587 î. Hr.) și se va continua după perioada postexilică (anul 538 î. Hr.) când se vor adăuga multe obiceiuri sub influența rabinilor.

        Samaritenii fixează timpul pentru jertfa mielului pascal din momentul trecerii soarelui de la orizont si până la apariția intunericului. In ceea ce privește calculul timpului de către rabini, acesta ar fi intre orele 15:00-16:00 și el este consemnat de Iosif Flaviu (De bello iudaica VI, 9, 3) si in Misna (Pesach 5, 3).

 


Drob de miel

 

        Așadar, creștinii preluară obiceiul jertfirii mielului. În gândirea prelaților creștini, denumiți Sfinții Părinți, sacrificiul pascal este explicat in spiritul mesianic. Jertfa se aduce seara, deoarece preînchipuie pe Hristos, adevăratul Miel și Păstor, care se sacrifica de bună voie pentru curățirea de păcate a întregii omeniri. Cum, nu știți ce-s alea păcate? Întrebați-l pe Constantin Păun, care ne explica prin 2007, pe vremea lui Petrov Vodă, ce sunt alea păcate (Păcat când poluăm văzduhul,/ Când mor destui în lumea-treia,/ Păcat, când eşti sărac cu duhul,/ Păcat, să n-ai ce vrea femeia!). Că atunci virusul Corona nu exista, exista doar virusul DA!

        La sfârșitul zilei urmează seara și apoi noaptea care este simbolul morții, al odihnei pentru refacerea forțelor fizice ale omului. În intervalul dintre zi și noapte se jertfește mielul pascal, care a prefigurat pe Mesia. El se aduce în perioada lunii pline, deoarece lumina astrului de noapte simbolizează divinitatea, iar corpul lunar reprezintă umanitatea lui Hristos.

        După cum lumina lunii înlătură întunericul și guvernează noaptea, la fel și Hristos luminează pe cei din întuneric si restaurează toată firea (scrisei firea, nu Firea, că Mucușor Dan de ea se teme, nu de păcăliciul Piedone). Se zice că de aceea, Dumnezeu a rânduit ca Hristos să moară în timpul lunii pline, ca să înlăture negura păcatelor care cuprinseseră toata lumea (Fotius, Ad. Amphilochium quaest. CCXLV, in P.G. 101, col. 1128). Amintii de văryul Piedone, cel căruia i-au trebuit 17-18 ani să finalizeze liceul în socialism și în capitalism și doar 4 ani să finalizex=ze o facultate taman în oplin capitaluism glorios (vezi „Jocuri de cuvinte – bărbat!).

 

Păcăliciul Piedone, sacrificat în iunie

(https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-barbat-1)

 

        Revenind la miel, acesta este înjunghiat de capul familiei si consumat de toți membrii acesteia (Ies. 12, 4), iar cele prevăzute cu privire la modul de consumare a cărnii, ca și cum ar fi gata de drum nu s-au mai respectat ulterior. Că legile de aia sunt date, ca să fie încălcate, chiar și în zilele noastre, cum ne lămurea Valentin David definind iarba fiarelor (Cu a legilor cheiţă,/ Hoţii ies din beci uşor/ Şi-ajungând boieri de viţă/ Vor să facă legea lor!).

        Dacă în Vechiul Testament mielul pascal unea în chip simbolic pe toți cu Iahve, in Noul Testament, prin pâinea și vinul transfigurate, toți creștinii se unesc cu același Dumnezeu în mod real, Sfânta Euharistie fiind cina crestinilor prin care în mod real se unesc cu Dumnezeu, având caracter expiator și de legatură cu Domnul (V. Tarnavschi, Arheologia.. p. 645-647).

        Din referirile vechi testamentare reiese clar caracterul religios al ritualului pascal in care sacrificarea mielului a precedat ieșirea din Egipt, după care a urmat trecerea minunată a israeliților prin Marea Roșie. Oare nu se supără poporul ales?

        Oare ce-o fi zis poporul ăsta ales când a citit vestea lui Dan Norea în „Epi... Gramatica, Uite popa, nu e popa, am intrat şi-n Europa”, prin 2011, când „înfrăţirea-ntre popoare ne-aducea o veste mare” (Doi gemeni o româncă a născut,/ Evreu şi-arab. Şi uite-aşa se face/ Că România azi a obţinut/ Întâiul Premiu Nobel pentru Pace.). Înfrățirea între popoare era o casă de cultură prin Bucureștii Noi, pe care tinerii uteciști o numeau „înfrățirea între picioare”

        După ortodocși, sacrificiul mielului pascal are un incontestabil caracter religios și rămâne cea mai tipică jertfă care a preînchipuit jertfa lui Hristos. Dumnezeu ar fi rânduit ca prin sacrificiul mielului pascal să salveze nu numai pe cei „întâi născuți”, ci și întreaga comunitate israelită care va forma „poporul ales” slobozit din robia poftelor si credințelor politeiste egiptene. De parcă alte popoare ar fi „nealese”!

        Bucuria pascală aducea în fiecare an pe credincioșii evrei la Ierusalim, unde veneau in pelerinaj la templul sfânt; prezența lor acolo însemna manifestarea dreptei credințe si amintirea de ieșirea minunată a strămoșilor lor din robia egipteană. Și nu știm dacă toți erau fair-play, că astăzi se cam schimbară lucrurile. Mărturie depunea sub jurământ Florea Ştefănescu prin 2011 printr-o „remarcă” (În viaţa voastră, cât trăiţi,/ Vedeţi Creştini, vedeţi păgâni,/ Vedeţi români antisemiţi,/ Dar şi evrei anti români.).

        Repetăm de jertfirea adevăratului Miel, Isus Hristos, cel ce se va jertfi pentru salvarea întregii omeniri de sub osânda păcatului, adică dintr-o stăpânire nevăzută (Sfântul Ambrozie al Milanului, De Abraham, I, 5, in P. L. 14, col. 437). Noi pur și simplu mergeam în Piața Obor dacă nu era carantină și obișnuiam să luăm un ied. Anul trecut Auchan ne-a adus mielul la botul calului. În 2024 am luat mielul cu o lună înainte, tot din Obor.

        Asta deoarece au fost vremuri grele de coronavirus și nu făceam comenzi online pentru miel, că de, vorba Icăi Ungureanu, din 2012, să nu ne trezim cu vreo ofertă nașpa (O, tu, naţie română/ Ce de Paşti un miel visezi,/ Uite, ai la îndemână/ Gratis mieii... maidanezi!).

 

 

        Mielul în (c)arte (pamflet)

 

        Moto: „La o masă, cu amicii/ De condei şi de penel,/ Ai sacrificat... un miel./ Arta cere sacrificii!” („Sacrificiul unui artist”, de Viorel Martin, din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi, 2006)

 

        Uite cum apărură expresii bine cunoscute legate de ghidușul miel, precum jocul „de-a mielul”, dispărut de când apărură tableta și telefonul mobil, un joc de copii constând în azvârlirea unui băț astfel încât să atingă pe rând pământul cu cele două capete. Ciucă, Ciolacu moldoveanul, Cîrstoiu, Piedone, Nicușor, Firea și liberalul se mai joacă „de-a mielul” observați de Sfinția sa Gîdea CNN și de Badea!

        „Zăpada mieilor” este ninsoarea aia sub formă de mici particule sferice, transformată uneori în grindină. Cum care grindină? Calamitatea aia de care ne amintea Sorin Beiu prin 2006,, cel ce era mereu „în luptă cu un... bei”, într-un duel epigramatic (La noi plouă des, deci ştiu/ Ce necazuri aţi avut;/ Peste poante, la Sibiu,/ Grindina s-a abătut). Avea o premoniție cu Sibi(an)ul la NATO unde se lucrează doar până la 14.00 (Nothing After Two O`clocks)?

        „A umbla ca mielul orbului” înseamnă a umbla neîngrijit, cam cum apărea matrafoxatul penal Cîțu câteodată prin Iowa, că ăsta nu mergea în cluburi precum Lucovid Orban cu chitara, cum apărea anii trecuți Mucușor Dan „cu părul vâlvoi”. Înseamnă și a umbla fără rost, cam cum umblă oierița sibiană prin guverne, ba la muncă, ba la cultură. Dar fiindcă amintirăm de Cîțu finanțistul vaccin Covid, pe ăsta precis îl știe până și Laurenţiu Ghiţă, cum ne dovedea în „Zâmbetoniera” prin 2010, când pe vreamea fostului informator Petrov ne spunea să lăsăm orice speranță (Lasciate ogni...: „La Ministerul nostru de Finanţe/ Te-ntâmpină o tablă cu citate:/ <<Lăsaţi aici, rugăm, orice speranţe/ Şi vi le returnăm impozitate!>>”).

        Unii „au somnu' mieilor”, adică dorm mult, mai ales în parlament. Martor ne era Ion Bratu în „Pledoarie pentru epigramă”, prin 2007, care li se adresează (Şi Camera, ca şi Senatul,/ Le-aţi transformat în dormitor,/ Dar n-o s-aveţi un somn uşor/ De s-o trezi electoratul.). Cum să se trezească? Că precis vor vota iar pe Orban and Co, cel care în loc de măsuri anticorona opta pentru anticipate. Veți vedea!

        „A face miel de ghindă” înseamnă a fi lipsit de caracter, precum unii moștenitori ai vechilor securiști, reanimați în USR, ca ăia doi generali foști sereiști, Coldea și Dumbravă. Probabil la o useristă mică se referea Stelică Romaniuc într-un ritual (Cer întâi o secărică/ Şi manânc de sunt flămând/ Când mă duc la una mică,/ Dar majoră de curând.). Că în cazul PSD se lua numai de majore referindu-se la vizita în Israel a pesedistei Viorica (Actuala premieră/ A făcut şi-a fost scandal,/ Prima dată-n carieră/ Un acord... gramatical.)

 


Stâna de oi (tablou de Stanciu Flavius)

 

        După cum văzurăm mai sus, „Mielul lui Dumnezeu” bisericesc este chiar lisus Hristos. Luându-i exemplul, se sacrifică și exilatul la domiciliu Stelică Romaniuc care își acordă un prim ajutor (Cum corpul are multă apă,/ Atunci când mă rănesc puţin/ Şi sângele prin plagă-mi scapă,/ Mă completez urgent... cu vin.).

        Amintisem în primul moto de Artur Blascioc, cel care îi dedicase oarece dramarurgului Aurel Baranga, pe vremea când a scris „Mielul Turbat” (Piesa-i bună-adevărat,/ Distribuţia grozavă,/ Dar decât un miel turbat,/ Preferam un... miel la tavă!”). Puteți asculta piesa, dacă aveți timp, la teatrul radiofonic (https://www.youtube.com/watch?v=_2bQ1jkqpp8).

        Fiindcă asociarăm mielul cu Sfintele Paști, înainte sau după drob, în timpul consumării fripturii de miel, puteți urmări excelentul concert pascal "Hristos a Inviat" (https://www.youtube.com/watch?v=7i1SNOutHqc) al Părintelui Marius Ciprian Pop.

        Vă recomandăm și câteva rețete pentru pregătirea cărnii de miel doar cu un singur click (https://www.petitchef.ro/retete/retete-cu-carne-de-miel ).

        Cu sau fără miel pascal, să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, cândva, undeva! Dar să nu fie prea târziu!

 

 Articolul este și pe blogul din Cronopedia, la:

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-miel-1

Articolul în format pdf este la:

https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/12437208275?profile=original

(descărcați, păstrați, distribuiți)

 

        Constantin Nițu

 

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." (Jean Paul Richte);

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” (Ananie Gagniuc)

http://webdidacticanova.blogspot.ro/ 
https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin 
nitu.constantin@yahoo.com 

28.04.2024

Jocuri de cuvinte - Paștele

 

Jocuri de cuvinte - Paștele

Geografie lingvistică

 

               Paștele și tradițiile lui

           Moto: „Paștele iar vine,/ Că trecu Crăciunul,/ Însă noi ne ducem,/ Unul câte unul.../” (după folclorul urban) 

          Așteptăm acum Paștele, adică sărbătoarea învierii lui Iisus Hristos. Cum care Hristos? Cel despre care am scris când am definit Crăciunul și când am tot descris meniul de Crăciun.

          Potrivit Evangheliei și Noului Testament, Hristos ar fi fost răstignit cu două zile înainte de Ziua Paștilor, iar în a treia zi, pe lună plină, ar fi înviat din mormânt, ar fi trăit 40 de zile pe pământ și apoi s-ar fi ridicat în ceruri. Primii creștini care au trăit din comunitatea evreiască au sărbătorit învierea lui Hristos, în același timp cu Paștele evreiesc. În anul 325 d.Hr., după ce creștinismul a fost recunoscut de imperiul roman drept religie oficială, Biserica Catolică a despărțit sărbătoarea lui Hristos de Paștele evreiesc și a adaptat-o la tradițiile creștine.

          În dicționarele românești sunt vreo 39 de definiții despre paște. Așadar, paște, paști, înseamnă sărbătoarea religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Hristos, iar la evrei în amintirea ieșirii lor din robia egipteană, sub conducerea lui Moise.

          Mai sunt și expresii, precum: „nu e în toate zilele Paști sau „o dată pe an e Paști”, adică nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite (precum apariția partidului PLUS al lui C. Ioloș, AUR al nu știu cui sau retragerea acoperiților din PSD și (re)venirea lor la bază lângă descoperitul Ponta); „din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun” înseamnă foarte rar, la intervale mari de timp (amintim de afacerile Microsoft și EADS, de care DNA nu mai amintește); sau amintește „la Paștile cailor”, care înseamnă niciodată (să nu dai cu vorbe rele despre UM 024TV).

          Denumirea de paște sau paști este dată și bucățelelor de pâine sfințită care se împart la biserică în ziua de Paște (anafură). Există și pască, un cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. Cuvântul provine din latinescul pascha, -ae (sursa: DEX '09, 2009).

          Latinescul pascha provine din vechiul cuvânt grecesc páskha - πάσχαPaștele evreiesc, acesta provenind din aramaicul (limbaj semitic din Etiopia actuală) paskha - פסחא, acesta din ebraicul biblic  pésakh - פסח.


11025944270?profile=RESIZE_710x

Cina cea de taină” de Leonardo da Vinci (realizată în 1495–1498, în tempera și ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, care se găsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano)

 

          Cuvântul „Paște” există în mai multe limbi unde există creștini, distingând noi câteva grupe:

 

          a) Pasqua în italiană, catalană și corsicană, Pascua în spaniolă și galiciană, Páscoa în portugheză, Páska în islandeză, Pazko în bască, påske în daneză și norvegiană, Pashkë în albaneză (toate din latină); Pâques în franceză (din franceza evului mediu ca Pasques, acesta din vechile cuvinte franceze pasques și pasches, tot din latinescul pascha); Pasg în galeză, pääsiäinen în finlandeză, Paskalya în azeră, Pasen în neerlandeză, Paști în română, пасхальный – paskhal'nyy în rusă, påsk în suedeză, Paskalya în turcă și Πάσχα - Páscha în greacă;

          b) Uskrs în croată, bosniacă și sârbă (Ускрс);

          c) Velika noč în slovenă (de la vélike nočí – nopțile mari), Veľká noc în slovacă, Wielkanoc în poloneză; velikonoční în cehă, (nopțile mari); Velikden – Великден sau Pasha - Пасха în bulgară (Възкресение ХристовоПасха), Veligden - Велигден în macedoneană, Velykdenʹ Великдень în ucraineană (Ziua mare); Velykos în lituaniană;

         d) Easter în engleză și frizonă (din Ester și Eestour în engleza medievală, acestea din vechiul englez ēastre „Paște”, cognat cu vechiul germanic ōstarūn); Ostern în germană (vezi germanicul ōstarūn, legat de Ēostre, Ēastre, o zeiță și festivalul său celebrat la echinocțiul de vară, acestea din proto-germanicul *Austrǭ, la rândul său din proto-indo-europeanul *h₂éwsōs, care însemna „spre est”; cognat cu vechiul germanic vulgar Oostern - „Paște”, cu germanicul Ostern și germanicul Osterfest – „Paște”); Ouschter în luxemburgheză; eestar – ईस्टर în hindusă și ister - יסטער în idiș (ambele din englezul easter);


11025945282?profile=RESIZE_710x

Cuvântul Paște (Paști) în diferite țări (a fost respectată ortografia țării)

 

          e) húsvét în maghiară (din hús , „carne”, +‎ vét „luare”); Għid în malteză; Lihavõtted în estonă și Lieldenu (sing.) și Lieldienas (pl.) în letonă (vezi la adresa https://lv.wikipedia.org/wiki/Lieldienas);

          f) عید پاک în persană, eyd alfash - عيد الفصح în arabă, Zatik - Զատիկ în armeană, Sṭāra - স্টার în bengaleză, חג הפסחא în ebraică, Īsaṭara - ਈਸਟਰ - în punjabi. S-o luăm încetișor....

 

 

          Paști (Pascha)

 

          Moto: Nu ştiu ce să mă mai fac,/ De la Paştele trecut,/ Mielul ăla, prost crescut,/ Şi-acum latră în stomac!” (Durere pascală, de Valeriu Cercel)

 

          Folosim Paștile la plural sau Paște la singular, cinstind Învierea lui Isus Hristos în a treia zi după răstignire. Cea mai veche înregistrare a sărbătoririi Paștelui este din secolul al II-lea d.Hr., deși comemorarea Învierii a apărut probabil mai devreme.

          Cam prin secolul al VIII-lea s-a scris că sărbătoarea a derivat din Eostre sau Eostra, zeița anglo-saxonă a primăverii și fertilității. Creștinii au împrumutat de la păgânii politeiști atât sărbătoarea Crăciunului pe 25 decembrie, echivalată cu sărbătorile solstițiului de iarnă, cât și cele ale sărbătorii solstițiului de vară, pentru Paște, acceptând chiar și denumiri păgâne.

          Având în vedere determinarea cu care creștinii au combătut toate formele de politeism (zeități multiple), aceasta pare o prezumție contradictorie. Există consens general că acest cuvânt derivă din desemnarea creștină a săptămânii Paștelui ca „albis”, cuvânt latin înțeles ca pluralul lui alba („zorii") și a devenit cunoscut în vechea germană, precursoare a limbilor moderne germană și engleză. Cuvintele latin și grecesc pentru paști sau paște furnizează rădăcina cuvintelor pentru prima grupă amintită (de exemplu pentru cuvântul francez Pâques și cuvântul românesc Paște).

 

  

                 Tradiții 

          Moto: Amicul meu se dovedeşte,/ Că este un creştin model:/ De la Crăciun el se gândeşte/ La ouă roşii şi la miel.” [Prevedere exemplară”, de Constantin Iuraşcu-Tataia, din „Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală”, 2005]

 

          Ca și Crăciunul, Paștele are o varietate de tradiții, din care unele nu au nimic de-a face cu sărbătorirea creștină a Învierii, ci provin din obiceiurile populare. Obiceiul „mielului de Paște” se potrivește atât cu zisa lui Isus în Scriptură („iată mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatele lumii", Ioan 1:29), cât și cu destinul mielului ca animal sacrificat în vechiul Israel.

          În antichitate, creștinii puneau carnea de miel sub altar, care era binecuvântată și apoi mâncată de Paști. Începând cu secolul al XII-lea, postul se încheia de Paște cu mese copioase, inclusiv cu ouă, șuncă, brânzeturi, pâine și dulciuri care fuseseră binecuvântate cu această ocazie.

 

 

          Oul 

         Moto: De sărbătorile pascale/ Ouă roşii am vopsit;/ Am uitat că-n graba mare,/ De fiertură le-am ferit...” („Ouă vopsite”, de Cornelia Georgescu)

 

         Folosirea ouălor vopsite și decorate cu „desene” se pare că a început în secolul al XIII-lea. Biserica Catolică a interzis consumul de ouă în timpul Săptămânii Mari, iar cea Ortodoxă tot postul. Oul în sine a devenit un simbol al învierii. La fel cum Isus a înviat din mormânt, oul simbolizează o nouă viață, a puiului care iese din coajă. În tradiția ortodoxă ouăle sunt vopsite în roșu pentru a simboliza sângele lui Isus de pe cruce.


11025946662?profile=RESIZE_710x

Hristos pe cruce” de Giovanni Battista Tiepol

 

          Să ne oprim asupra cuvântului „ou”. Dicționarele noastre conțin vreo 30 de definiții referitoare la ou. Așa aflăm, printre altele, că .... oul de pasăre este ... protejat de o coajă calcaroasă și alcătuit din două membrane, din albuș și din gălbenuș, care este folosit ca aliment.

          Ne mai distrăm cu ziceri precum: „ca oul”, adică fragil (așa cum e copilul secolului al XXI-lea care preferă mobilul, tableta și mersul la cosmetică în locul fotbalului pe maidan sau înotului), ba unii sar și cu cuțitul la prtofesoare;  „a sta pe ouă”, adică a cloci (așa cum clocesc parlamentarii legi „nașpa”); „a umbla cu cineva ca cu un ou”, adică a menaja foarte mult pe cineva (așa cum îl menaja președintele pe Augustin Lazăr); „calcă parcă are ouă-n poală”, adică cel care merge cu exagerată băgare de seamă” (cum se purtau reciproc Ponta și Oprea, Ponta și Dragnea, acum Ioha, Ciucă și Ciolacu ș.a.); „oul lui Columb” este o problemă pe care cineva o rezolvă în mod foarte simplu, deși anterior părea foarte complicată și fără soluție” (cum a rezolvat PSD amnistia sau Orban multe prin 25 de ordonanțe de urgență date noaptea „ca mardeiașii”, cum au fost votate guvernele Cîțu și Ciucă, cum și-a dat Cîțu demisia după depunerea jurământului, avionul excursionistului etc.). În română oul provine din latinescul „ovum” (DEX '09, 2009).

11025947452?profile=RESIZE_710x

Ouă roșii de Paști

 

          Acest „ovum” provine din proto-italicul *ōwom, acesta din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, „ou”, ca un produs realizat de... *h₂éwis, „pasăre” (vezi și latinescul avis, „pasăre”); cognate sau rude sunt grecescul antic ōión - ᾠόν, vechiul cuvânt bisericesc slavon aice - аице, persanul ḵẖāya - خایه‎, vechiul cuvânt norvegian egg, vechiul cuvânt englez ǣġ. Iar etniile se bat între ele...

          Așa că purcedem să analizăm cuvântul ou în alte limbi, dar pe oarece grupe:

          a) ou în română și catalană, ovu în corsicană, œuf în franceză, ovo în portugheză și galiciană, uovo în iraliană, huevo în spaniolă, ola în letonă, toate de la latinescul ovum, pe căi diferite, originar tot din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, „ou”;

          b) jaje în bosniacă, sârbă și croată, yaitse – яйце în bulgară și ucraineană, jajce în slovenă, jajce – јајце în macedoneană, jajko în poloneză, yaytso – яйцо în rusă, vejce în cehă, vajíčko în slovacă, toate din proto-slavicul *ajьce, diminutiv al lui *(j)aje, *ȃje (acestea tot din proto-indo-europeanul *hōwyóm, „ou”, ca să vedeți că „Pământul e rotund”);

11025948072?profile=RESIZE_710x

Istorie cu eroii martiri

 

          c) æg în daneză, egg în engleză, norvegiană și islandeză, Ei în germană, ei în neerlandeză, ägg în suedeză, Ee în luxemburgheză, יי – ey în idiș, wy în galeză, aai în frizonă, cam toate din vechiul cuvânt egg, acesta din proto-germanicul *ajją, acesta tot din proto-indo-europeanul *hōwyóm, „ou”;

          d) vezë în albaneză; arrautza în bască; muna în estonă și finlandeză (din proto-finicul *muna, acesta din proto-uralicul *muna – „ou”); ugh în galica scoțiană, ubh în irlandeză (ambele din vechiul irlandez og, acesta din proto-celticul *āuyom, la rândul său tot din proto-indo-europeanul *hōwyóm, că doar „Pământul e rotund”); kiaušinis în lituaniană; tojás în maghiară (tojik +‎ -ás, moștenit din limbajul turcic, tojik, „a se oua”, provenind din proto-uralicul *toxe-, cu sufixul –ik; cognat cu proto-finicul *toodak, în erzya туемс - tujems);

          e) avgó – αυγό în greacă;

          f) toxm-e-morq - تخم مرغ în persană; baida – بيضة în arabă, bajda în malteză (din arabicul bayḍa ‎ - بَيْضَة, „ou”); dzu – ձու în armeană; yumurta în turcă și azeră (în persano-arabică یومورتا, din proto-turcicul *jumurtka – „ou”); betza - ביצה‎ în idiș (din ebraicul betza - בֵּיצָה‎, „ou”);

          g) Dima - ডিম în bengaleză (din sanscritul ḍimba - डिम्ब); anda – अंडा în hindusă (din sanscritele aṇḍá - अण्ड) și āṇḍá - आण्ड , dublet al lui mā̃ṛ आँड़); Aḍē - ਅੰਡੇ în punjabi.

          Gătarăm cu ouăle!

11025949061?profile=RESIZE_710x

Ouă de mai multe culori, pictate și încondeiate

 

 

              Mielul 

          Moto: „Piesa-i bună-adevărat,/ Distribuţia grozavă,/ Dar decât un miel turbat,/ Preferam un... miel la tavă!” (Lui Aurel Baranga, pe vremea când apreciatul dramaturg a scris Mielul Turbat, de Artur Blascioc, din Antologia epigramei româneşti, 2007)

 

          Ne ocupăm acum de miel, fiul oii și al berbecului. Strămoșii noștri vlahii, proveniți din daci, se ocupau cu creșterea oilor și noi am scris multe despre această veche și nobilă ocupație (despre costumul popular românesc, despre brânză, despre fagi, despre vlahii din Moravia, despre goralii din Polonia etc.).

          Din vreo 35 de definiții din dicționarele românești găsim că mielul este puiul oii în primele luni de viață (indiferent de sex). Ne amintim din literatură că: „Oaia finului fătase un miel - Ispirescu (finul e Ponta, nașul îl ghiciți, fu șef SRI, ambasador); „Mai bine nici oaia cu doi miei, nici lupul flămând” - Negruzzi (ghiciți lupul, ghiciți oaia, dar nu vă legați de Daea); „Am un sălaș Plin cu miei albi (Dinții) - Gorovei.

          Mai folosim: „mielul blând suge la două oi” (politicianul Piedone trecea ușor de la PSD la alte partide sau la Ponta când s-a dat „ordin de zi pe unitate” și invers);  „blând ca un miel” (Mircea Badea în ring cu „motociclistul”); „zăpada mieilor este zăpada care cade uneori primăvara târziu, când nu o mai așteaptă nimeni” (momentul prezentării la U.M. 024 când se dă ordinul de zi pe unitate); „ș-au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor” - (Dragnea și Olguța); „un cap cu plete... înfundat într-o căciulă de miel” - Eminescu; „S-a ivit un voinicel/, Nalt la stat și subțirel,/ Cu meșini, cu cojocel,/ Cu cușmă creață de miel” (Cioloș sau Barna); Ospătarul le dete borș de miel” – Negruzzi și ce mai vreți. Și se zice că provine din latinescul agnellus (sursa: DLRLC, 1955-1957).

 

11025949653?profile=RESIZE_400x

Miei

 

          Mielul ăsta simpatic are cuvinte corespondente în alte limbi:

          a) agneau în franceză, agnello în italiană, agnellu în corsicană, agne – агне în bulgară (toate din latinescul agnellus, diminutivul lui agnus, acesta din proto-indo-europeanul *hegʷnós, „miel”);

          b) lam în daneză, neerlandeză și norvegiană, lam – לאַם în idiș (din vechiul nordic lami); Lamm în germană și lamm în suedeză (din medievalul germanic lamp, în secolul al XIV-lea și lam, din vechiul germanic lamb, din proto-germanicul *lambaz; „văr” cu vechiul saxon lamb); Lämmche în luxemburgheză; lamb în engleză, islandeză și frizonă (din medievalul englez lamb, din vechiul englez lamb, din proto-germanicul *lambaz); lambaliha în estonă, lammas în finlandeză (toate din proto-indo-europeanul *hl̥honbʰos; de comparat cu galicul scoțian lon –„ren”, grecescul antic élaphos - ἔλαφος, „căprioară”);

          c) jagnje în bosniacă, janjetina în croată, jagneško – јагнешко în macedoneană, jagnjetina în slovenă, jangjetina – јагњетина în sârbă, jagnięcina în poloneză, jehněčí în cehă, jahňacie în slovacă (toate din proto-slavicul *agnę, din proto-indo-europeanul *hegʷnós – miel, din proto-balto-slavicul *ā́ˀgnent-, din proto-indo-europeanul *h₂egʷn-, stem al lui *h₂egʷnós, cu sufixul *-ę pentru formarea numelor puilor de animale; cognat cu latinul agnus – vezi prima grupă, cu vechiul grec amnós - ἀμνός);

          d) cordero în spaniolă, cordeiro în portugheză și galiciană (toate din latinescul vulgar *cordārius „miel târziu-născut”, din latinescul chordus, „târziu-născut”);

          e) bárány în maghiară (moștenit din slavă), baranina – баранина în rusă, baranyna – баранина în ucraineană (din baran - баран - +‎ -ina – -ина , baran din proto-slavicul *baranъ, „berbec”);

          f) arkumea în bască, xai în catalană, mish qengji în albaneză, cig oen în galeză, uan în galica scoțiană, uaineoil în irlandeză (din vechiul irlandez úan, din proto-celticul *ognos, tot din proto-indo-europeanul *h₂egʷnós – „miel”); jēra gaļa în letonă; ėriena în lituniană; arní - αρνί în greacă; kuzu în turcă, כבש în ebraică (din turcicul otoman quzu - قوزی‎, „miel”, acesta din *quzï, din proto-turcicul *kuŕɨ, *koŕɨ - „miel”; cognat cu vechiul uigur qwzy - qozï, karakanidul quzï̄ - قُزٖى‎ și mongolul hurga - хурга); quzu în azeră (quzu – гузу sau persano-arabicul ‎ Quzu - قوزو; din proto-turcicul *koŕï; cognat cu turcicul kuzu, caăzăcescul qozı – қозы, turcmenul guzy etc.);

          g) بره în persană (din proto-iranianul *varn-aka-, din proto-indo-europeanul *urh₁en- - „berbec”, dar și din sanscritul úraṇa - उरण, kurdul central berx - بهرخ‎, kurdul de nord berx - бәрх, vechiul grec arḗn - ἀρήν și vechiul armean gaṙn -գառն; khuruf – خروف în arabă (din rădăcina خ ر ف‎ - ḵ-r-f însemnând „a crește deja", miel bun de sacrificat); garr – գառ în armeană (din vechiul armean gaṙn -գառն);

          h) Mēṣaśābakaমেষশাবক în bengali; bhed ka bachchaभेड़ का बच्चा în hindusă; Lēlē nū ਲੇਲੇ ਨੂੰ în punjabi.

 

              Iepurașul

          Moto: „Vârşa pentru peşti există datorită peştilor./ Odată ce ai prins peştele, vârşa poate fi uitată./ Laţul de prins iepuri există datorită iepurilor./ Odată ce ai prins iepurele, laţul poate fi uitat./ Cuvintele există datorită înţelesului lor./ Odată ce ai prins înţelesul, cuvintele pot fi uitate./ Unde aş putea găsi omul care a uitat cuvintele?/ El este cel cu care mi-ar face plăcere să vorbesc.” („Cel cu care mi-ar face plăcere să vorbesc”, de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte).

          De la miel sărim rapid la iepuraș, care în tradițiile bisericilor ortodoxe nu are nicio semnificație. Asocierea iepurașului cu Paștele a apărut în zonele protestante din Europa în secolul al XVII-lea, dar nu s-a extins decât în secolul al XIX-lea. Iepurașul ăsta „vopsește” ouăle și le ascunde în iarba din grădină. În S.U.A. e și mai darnic, lasă copiilor în dimineața de Paști coșuri cu jucării și bomboane. În unele țări europene „darnice” cu oăle altora de Paște sunt și alte lighioane ce împart ouă, precum cucul în Elveția sau coana vulpe în Westfalen.

          Noi rămânem la simpaticul fricos iepuraș. În dicționarele noastre există destule definiții care ne spun că iepurele, poposind la noi din latină (lepus, -oris), este un mamifer rozător, cu urechile lungi, cu doi incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele de dinapoi mai lungi decât cele de dinainte și cu coada scurtă (sursa: MDA2, 2010).

          I se mai spune regional și șoldan, vătui. Poporul român, inventiv, a creat expresii legate de fricos, precum: „iepuri de două hotare” - locuitori în zona de frontieră, care își schimbă domiciliul dintr-o țară în alta, pentru a scăpa de serviciul militar (nu a fost cazul lui Turcescu, cel care a fost înălțat de Oprea direct la gradul de locotenent-colonel, grad la care eu am ajuns după 27 de ani de armată, iar la general după 38); „a ajuns griva iepurelele” înseamnă că s-a apropiat timpul să răspundă pentru faptele sale (cum la noi nu a răspuns nimeni de dispariția industriei, dispariția flotei, devalorizarea leului, mutarea rezervei de aur în altă țară, afacerea Microsoft, afacerea EADS, vânzarea pe nimic a resurselor și câte și mai câte); „a prinde iepurele cu mânaînseamnă a face o încercare zadarnică (precum Orban sau „#rezist”ul știm noi cui, UM 024 TV, centrul de mobilizare Pro România de adunare a acoperiților ș.a. de a da jos guvernul democratic ales și a „pune” guvernul lui); „nu știi de unde sare iepurele” înseamnă o împrejurare favorabilă ce poate oricând să apară (tot cu pregătirea viitoarelor alegeri de orice fel și remobilizarea lui Piedone prin Gâdea CNN, remobilizarea lui Oprea și Petrov); „câți iepuri în biserică” înseamnă deloc (se confiscă averile celor care au furat?); brânză de iepure” înseamnă ceva inexistent (avantajul dacă te duci după Ponta, după Orban, după Moliceanu ș.a.).

11025950891?profile=RESIZE_710x

Iepurașul „aduce” ouă colorate în grădină

 

          Iepure i se mai zice unui „elev care fuge de la școală” (nu știm aceste chestii despre Eba, Vanghele ș.a.). Tot la figurat era numit iepure în socialism un „student care era lăsat să mănânce la cantină fără să plătească”. De-a iepurele” era un joc de copii nedefinit mai îndeaproape, dispărut de când cu tableta (jocul USR și AUR, jocul lui Andrei Caramitru din învățămintele bătrânului Caramitru către (ne)fiul său Dinescu – „- Mircea, fă-te că lucrezi!”). „Iepure de câmp” i se zice și colegului infanterist (pe când eu eram rachetist).

 

             Să vedem cum i se zice fricosului în alte limbi: 

          a) iepur în albaneză și iepure în română, ljepure în aromână (din latinescul lĕpǒrem, lepus, -oris); înrudit cu llebre în asturiană și catalană, lipro în dalmată, lièvre și lapin în franceză, jeur în friulană, lebre în galiciană, lepre în italiană, lèbre în occitană, lebre în portugheză, lieur în romanșă, lèpuri în sardă, liebre în spaniolă, jévre și liéore în venetă);

          b) zec în croată și bosniacă, zec – зец în sârbă, zajec în slovenă, zaek – заек în bulgară, zaets – зaец în rusă;

          c) krolyk – кролик în rusă și ucraineană, królik în poloneză, králičí în cehă, králik în slovacă;

          d) kanin în daneză și norvegiană, kani în finlandeză, knyn în frizonă, kanína în islandeză, konijn în neerlandeză, cwningen în galeză, coinín în irlandeză, coineanach în galica scoțiană, conill în catalană (din vulgarul german kanīn, din vechiul francez connin, din latinescul cunīculus, „iepure”; kounéli – κουνέλι în greacă (moștenit din italianul coniglio, dialectal cunelo, plural cuneli, substantivul elen κύνικλος - kúniklos, rar κόνικλος; vezi și latinul cunīculus, „iepure”); kiniglקיניגל în idiș, ארנב în ebraică (atestat in biblie doar la feminin, comparați cu aramaicul `arnava- ארנבא‎, arabicul árnab - أرنب‎); coelho în portugheză (amintiți-vă de scriitorul Coelho), coello în galiciană (le-am pus separat, din vechiul portughez cõello, din latinul vulgar *cuniclus, din latinul cunīculus, din vechiul grec κύνικλος - kúniklos, probabil de origine iberică; de comparat cu spaniolul conejo și italianul coniglio, vezi mai sus);

          e) Hase în germană (din vechiul german haso, din proto-germanicul *hasô, dintr-o rădăcină indo-europeană ce însemna original gri);

          f) rabbit în engleză și în corsicană (din englezul evului mediu rabet, vezi în dialectul francez rabbotte, rabouillet – „iepuraș”, din valonul robète, diminutiv al neerlandezului robbe – „iepure”; comparați cu neerlandezul rob – „iepure” etc.);

          g) untxi în bască (din proto-basul *(H)unx́i); dovşan în azeră (din proto-turcicul *tabɨĺgan – „iepure”, cognat cu turcescul tavşan) și tavşan în turcă (din turcicul otoman tavşan - طاوشان‎, „iepure”, din mai vechiul *tavïšɣan, din proto-turcicul *tabɨĺgan – „iepure”; cognat cu vechiul turcic tabïšɣan - 𐱃𐰉𐰽𐰍𐰣‎, „iepure”, karakanidul tavïšɣān - تَڤِشْغانْ‎, „iepure”);

h) Kharagōśa - খরগোশ în bengaleză, kharagoshखरगोश în hindusă, Ḵẖaragōśa ਖ਼ਰਗੋਸ਼ în punjabi.

          Așa că, la revedere, fricosule iepuraș! Un iepure simpatic (зaец – zaets în rusă, mereu învingător în dispută cu lupul (vezi мультфильм волк и кролик «Ну, погоди!»”, la adresa web https://www.youtube.com/watch?v=SvV5x7gfEJM, desene animate lupul și iepurele oh, «stai, că vezi tu!»)!

 

               Calculul datei Paștelui (Paștilor)

          Moto: „Compromisul este arta de a împărţi un tort astfel încât fiecare să creadă că a primit felia cea mai mare.” (Ludwig Erhard)

          Stabilirea datei sărbătorii învierii lui Isus a declanșat o controversă majoră în creștinismul timpuriu, cu poziții diferite ale bisericii catolice a imperiului roman de apus și cea ortodoxă a imperiului bizantin. În secolul al IV‑lea s‑a hotărât modul prin care se stabileşte data Paştelui, la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325 d.Hr. ). Disputa, cunoscută sub numele de „Controversele pascale” nu a fost rezolvată definitiv până în secolul al VIII-lea.

          În imperiul bizantin, creștinii ortodocși au stabilit ziua răstignirii în aceeași zi în care evreii sărbătoreau Paștele evreiesc, adică în ziua a 14-a de la prima lună plină de primăvară, 14 Nisan (a se vedea calendarul evreiesc), apoi cu două zile mai târziu, la 16 Nisan, indiferent de ziua săptămânii. În imperiul roman de apus, Învierea lui Isus era sărbătorită în prima zi a săptămânii, duminică, atunci când Iisus a înviat. 

          Ca atare, Paștele era sărbătorit întotdeauna în prima duminică după a 14-a zi a lunii Nisan. Bisericile au optat pentru sărbătorirea în ziua de duminică, iar susținătorii „celei de-a 14-a zi" (Quartodecimanii) au rămas o minoritate. Consiliul de la Niceea din anul 325 d. Hr. a decretat că Paștele ar trebui să fie în prima duminică după prima lună plină după echinocțiul de primăvară (21 martie). De aceea, Paștile pot cădea în orice duminică între 22 martie și 25 aprilie.

          În secolul al XX-lea s-au făcut mai multe încercări de a ajunge la o dată fixă pentru Paște, fiind propusă duminica după a doua sâmbătă din aprilie. Interesul reînnoit pentru o dată fixă a apărut la începutul secolului al XXI-lea, din discuțiile liderilor bisericilor ortodoxe, coptă, anglicană și romano-catolică, însă nu s-a ajuns la un acord oficial.

          Așadar, ziua de Paști depinde atât de mișcarea pământului în jurul soarelui (de care depind anotimpurile, echinocțiile și solstițiile) cât și de cea a lunii în jurul pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară). În Bisericile Ortodoxe echinocțiul de primăvară este fixat pe 21 martie în calendarul iulian (3 aprilie în calendarul gregorian), în timp ce Bisericile catolică și protestante iau în considerare echinocțiul real de primăvară. Ca atare, data Paștilor în Bisericile Ortodoxe nu poate fi mai devreme de 4 aprilie, iar în Bisericile Catolică și Protestante mai devreme de 22 martie.

          Această diferență duce la o anumită periodicitate în diferența dintre zilele Paștilor. Specific, după 2 sau 4 ani în care diferența este 0-1 săptămâni, urmează un singur an în care diferența este de 4 sau 5 săptămâni. Aceasta se datorează faptului că, în acești ani, luna plină care cade după 3 aprilie este diferită de luna plină care cade după 21 martie. Dacă bisericile ar folosi același ciclu lunar, diferența dintre echinocții ar duce la o diferență în ziua Paștilor de 0 sau de 4 săptămâni. 

          Există și o diferență între luni. Diferența adițională de o săptămână provine din faptul că bisericile folosesc cicluri lunare diferite. „Luna Bisericilor ortodoxe” este cu 4-5 zile după „luna Bisericilor catolice și protestante”, ceea ce rezultă într-o diferență de o săptămână în aproximativ 2/3 din ani.

          Bisericile ortodoxe nu au acceptat reforma gregoriană din secolul al XVI-lea din motive de ordin confesional, menținând mai departe calendarul iulian, care de atunci înainte s-a numit „calendar pe stil vechi”. Cu timpul diferența dintre cele două calendare, care la sfârșitul secolului al XVI-lea era de 10 zile, a continuat să crească, încât după 1900 ea a ajuns să fie de 13 zile. Nevoia de armonizare a calendarului în toate domeniile vieții publice a făcut ca și bisericile ortodoxe să reflecteze la îndreptarea calendarului lor.

          România a adoptat reforma calendarului în anul 1919, când ziua de 1 aprilie pe stil vechi a devenit 14 aprilie pe stil nou. Congresul interortodox ținut la Constantinopol în anul 1923 a hotărât îndreptarea calendarului și în bisericile ortodoxe, rămânând însă la latitudinea fiecărei biserici locale autocefale momentul oportun aplicării corecției calendarului.

          Tot aici s-a hotărât ca data Paștilor în Bisericile ortodoxe de pretutindeni să se calculeze după calendarul iulian, până când toate bisericile ortodoxe autocefale vor adopta calendarul îndreptat, evitându-se astfel diferențele liturgice din sânul ortodoxiei.

Biserica Ortodoxă Română a adoptat stilul nou în ședința Sfântului Sinod din 31 octombrie 1923, care a stabilit că ziua de 1 octombrie a anului 1924 va deveni 14 octombrie 1924. Decizia a stârnit reacția negativă a lui Nae Ionescu și a unor comunități sătești.

          Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Sârbă nu au adoptat calendarul gregorian. Biserica Ortodoxă Finlandeză este singura biserică ortodoxă autocefală care sărbătorește Paștile după calendarul gregorian. Biserica Ortodoxă Estoniană, a cărei autonomie este disputată, sărbătorește Paștile de asemenea după calendarul gregorian. În prezent Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Crăciunul după calendarul gregorian, iar Paștile după calendarul iulian.

          În religiile și în calendarele creștine, Paștele urmează postul, perioada de 40 de zile (fără a se lua în calcul duminica) înainte de Paști, care se manifestă în mod tradițional prin acte de penitență și post. Paștele este precedat de săptămâna sfântă, care include comemorarea Cinei cea de taină a lui Isus și a apostolilor săi în Joia Mare, ziua răstignirii sale sau Vinerea Mare și Sâmbăta Sfântă, ziua învierii. Tradițiile creștine au propriile lor tipuri liturgice pentru Paști.

Tabelul 1: Datele de Paști între 2023 și 2039, în calendar gregorian

An

Catolici, protestanți

Ortodocși, greco-catolici

2023

9 aprilie

16 aprilie

2024

31 martie

5 mai

2025

20 aprilie

2026

5 aprilie

12 aprilie

2027

28 martie

2 mai

2028

16 aprilie

2029

1 aprilie

8 aprilie

2030

21 aprilie

28 aprilie

2031

13 aprilie

2032

28 martie

2 mai

2033

17 aprilie

24 aprilie

2034

9 aprilie

2035

25 martie

29 aprilie

2036

13 aprilie

20 aprilie

2037

5 aprilie

2038

25 aprilie

2039

10 aprilie

17 aprilie

11025953080?profile=RESIZE_710x

Un autograf pentru eternitate al celui decedat pe 24 mai 2011, la o lună după Paștele din 24 aprilie 2011

 

          Indiferent de credința fiecăruia (vezi „Jocuri de cuvinte – religie” și „Jocuri de cuvinte – biserică”), noi nu ne pronunțăm asupra religiilor și ateismului, ci subliniem doar faptul că oamenii au simțit și simt nevoia de a se uni spiritual pentru a-și mângâia sufletele. Eu cred că Dumnezeu (vezi „Jocuri de cuvinte – Dumnezeu”) este în sufletul fiecăruia și peste tot. „A te împăca cu Dumnezeu” înseamnă a te împăca în primul rând cu tine însuți, apoi cu ceilalți oameni și cu mediul înconjurător. Asta ținând seama și de zisele lui Călinescu „sufletul meu are nevoie de sufletele celorlalți și toți trăim în lume!” Așadar, țineți seama și de zisele trestiei din Bărăgan, degustătoare de vin bun, Fănuș Neagu.

          Ortodox fiind, vă propun să ascultați niște pricesne. Cuvânt întâlnit în română prima dată în letopisețul lui Gheorgachi din 1762, priceasna este o cântare executată în bisericile ortodoxe la slujba liturghiei în timp ce se împărtășește preotul. E moștenit din vechiul slavonic bisercesc prěčĭstĭna - прѣчьстьна, feminininul lui prěčĭstĭnŭ - прѣчьстьнъ, din čĭstĭ - чьсть, „onoare”, din proto-slavicul *čьstь, „cinste, onoare, respect”, din proto-balto-slavicul *kistas, din proto-indo-europeanul *(s)kʷit-tis, din (s)kʷeyt-, „a nota”.

          La adresa https://www.youtube.com/watch?v=zi2Cfff97Ag puteți asculta un colaj cu cele mai frumoase Pricesne Ortodoxe. Tudor Gheorghe cântă Mi-e frică, Doamne (https://www.youtube.com/watch?v=3JJSELRNWTs). Cântăreții de muzică populară au extins pricesnele și le prezintă și în internet. Ascultați-o pe Georgiana Lobonț (https://www.youtube.com/watch?v=Bn4JEw9Fpng)cu un album de de pricesne, Vol I, din 2018.

          Să fiți iubiți și să treceți cu bine de Paști!

 

          Fișierul în format pdf: Jocuri de cuvinte - Paștele.pdf

 (salvați, păstrați, distribuiți)

          Constantin NIŢU

Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com