Jocuri de cuvinte - valah si vlah
Moto: „Limba română e un fel de italiană orientală.
Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi numesc
vlahi sau valahi.” (Karl Marx în manuscrisul B 63)
Vlah sau valah
Vlah este sinonim cu valah și are 18 definiții în dicționarele
noastre românești, dar e prezent și în dicționarele enciclopedice ale lumii.
Așadar, conform DEX '09 (2009), valah, -ă, valahi, -e, s. m. și f., adj. este
numele dat în Evul Mediu de către alte popoare, românilor din stânga și din
dreapta Dunării, iar ca adjectiv
înseamnă care aparține Valahiei sau valahilor, privitor la Valahia ori la valahi.
Ar veni din cuvântul slavon vlahŭ.
Vlah sau vlahu există și în aromână, moștenit ca
exonim din limbile etniilor vecine (comparați cu grecul Βλάχος - Vláchos,
sârbo-croatul влах - vlah, bulgarul влах - vlah, vechiul slav bisericesc влахъ
-vlaxŭ, provenit din proto-slavicul *volxъ, iar ăsta din proto-germanicul *walhaz
- Elmar Seebold sugestionând în 2015 o intermediere gotică -, folosit ca un
exonim de alte popoare dintre vorbitorii de limbi romanice din estul Europei). Vedeți
și vlașii megleno-români, nume agreat de sârbi, o autodenumire – endonim, dar
fără a folosi cuvântul „român”. Și românii folosesc valah. Vedeți și armãn,
endonim – autodenumire, sinonim cu vlah, pentru aromânii pe care vom descrie
separat. Valah în română are aceeași etimologie ca și vlah.
Să vedem de unde vine proto-germanicul *walhaz. Vine
de la denumirea unui trib galic din sud,
Volcae, legat istoric de numele unui animal, probabil proto-celticul
*wolkos, „şoim” (la gali există numele de persoane Catuvolcus, iar la galezi Cadwalch, însemnând „lupta cu șoimul”),
dar poate și proto-celticul *ulkʷos, „lup”, la rândul lui din proto-indo-europeanul
*wĺ̥kʷos, așa cum i-a descris Caesar pe celți „luptându-se cu câini uriași” [
Caesar, Commentarii de Bello Gallico].
Și din acest *walhaz, „străin, nongermanic”, au
derivat în limbile germanice *walhahnuts, *walhastudaz și *walhiskaz, dar și
multe cuvinte în alte limbi, pe diferite căi: în vechea engleză wealh (sclav,
șerb), în engleza evului mediu wale (străin, oaspete), în engleză Wales și Cornwall, în vechea francă *walh, în vechea olandeză *Wala, *Wale, în
olandeza evului mediu Wale, în olandeza modernă Waal, în vechea franceză Gaule
(Galia – vechiul nume al Franței), în franceza modernă Gaule, în engleză Gaul,
în valonă walon, Walon (valon), în
franceză wallon, Wallon, în engleză Walloon, în vechea germană walh, walah, în germana evului mediu walch, în
germana modernă Walchen pl., Walen pl. (în
toponime), în feroeză val-, în vechea suedeză val, valar pl., în slavă *volxъ,
în engleză Vlach, Wallachia (moștenit), în maghiară olasz (moștenit din sârbo-croatul vlah), oláh
etc. [Patrizia de Bernardo, 2008, „Linguistically Celtic Ethnonyms:
towards a classification", in: Juan Luís García Alonso
(ed.), Celtic and Other Languages in Ancient Europe, Salamanca:
Ediciones Universidad de Salamanca, p. 103].
Iar englezii îi zic vlahului vlach, valahului – wallachian,
dar și român (Romanian), definindu-l ca membru al unui grup ce vorbește o limbă
romanică de răsărit (Eastern Romance speaking group), cuprinzând românii,
aromânii, megleno-românii și istro-români, dar și orice membru al unui grup
etnografic polonez, goralii, vlahii silezieni care trăiesc în jurul orașelor
Cieszyn și Skoczów (de care și noi scriserăm, vezi AICI
sau AICI).
Dar să vedem cum i se zice valahului în alte limbi:
alfalash
- الفلاش în arabă;
divarçı
în azeră;
oláh
în maghiară;
patachean - պատաճեան în armeană;
Ulah
în turcă;
Cuvântul „valah” în diferite limbi
vaalaakiya - वालाकिया în hindi;
valacco
în italiană și spaniolă;
valah
în română;
Vālaici'ana - ਵਾਲੈਚਿਅਨ în punjabi;
valakiske în daneză;
valaquí în galiciană;
valaš - валаш în bielorusă;
Valashskiy - Валашский în
rusă;
Valašský
în cehă și slovacă;
valkāns în letonă;
vallàquia
în catalană;
vlach,
wallachian în frizonă, galeză, galica
scoțiană, neerlandeză, corsicană, gruzină, lituaniană;
vláchika - βλάχικα în greacă;
vlah,
vlahu în aromână;
vlakh
- влах în bulgară;
Vlasi
- Власи în sârbă;
vlaškata - влашката în macedoneană;
vlaški în croată, bosniacă și slovenă;
vlatsh
- וולאַטש în idiș;
vllahe în albaneză;
volokh
- волох în ucraineamă;
Wallach, Walachei în germană;
wallachian în engleză, bască, estonă, finlandeză, franceză,
irlandeză, islandeză, luxemburgheză, malteză, norvegiană, portugheză și suedeză;
wołoskie
în poloneză;
וולאצ'יאן în ebraică;
والاچی
în persană;
Valahia
Moto: „
Și înainte de a explica noi ce e Valahia, să vedem cum
explică englezii Wallachia – un fost principat din estul Europei, acum parte
din sudul României, numit la început în alfabetul chirilic Цѣра Рȣмѫнѣскъ, Țeara
Rumânească, apoi Țara Românească, o parte istorică a nord-estului Moraviei, adică
Valahia Moraviană (Moravian Wallachia).
Valahia în 1789
În
dicționarele noastre există mai multe definiții. Șăineanu (ed. VI, în 1929)
arată că Valahia este un nume etnic slavo-german, dat Munteniei, trecut și la
celelalte popoare și admis odinioară în limba noastră oficială. Același autor
arată că Valahia-Mare era numele Tesaliei în sec. XIII, iar Valahia-Mică era
numele Etoliei și Acarnaniei la scriitorii bizantini.
Așadar reținem
că Valahia (Wallachia) sau
Țara Românească este o zonă geografică și istorică a României la nord de
Dunăre, țară a valahilor (vlah - Wallach). Străinii au mai folosit denumirile
Greater Wallachia (Muntenia), pentru teritoriul de la est de Olt și Little
Wallachia sau Lesser Wallachia (Oltenia), pentru partea din Valahia sau Țara
Românească de la vest de Olt.
Alte denumiri pentru zone
locuite de vlahi sunt „Bogdano-Wallachia" (Valahia lui Bogdan), „Small
Vallachia", „Valachia Minor", „Moldo-Wallachia" (Moldo-Vlahia),
„Maurovlachia", „Black Wallachia", „Moldovlachia", „Rousso-Vlachia",
„L'otra Wallachia" („Cealaltă Valahie”", nume alternative pentru
Moldova, în estul României.
Românii din Croația
Morlachia
este o regiune în Dalmația și Lika, unde trăiesc morlacii (în sârbo-croată
Morlaci - Морлаци Crni Vlasi, „vlașii negri”) un exonim pentru o comunitate
creștină din Herțegovina. Termenul a fost folosit mai întâi pentru o comunitate
pastorală de vlahi din munții Croației în a doua jumătate a secolului al
XIV-lea până în secolul al XVI-lea.
Mai
târziu, când comunitatea era la granița venețiano-otomană în secolul al
XVII-lea, se referea la popoare vorbitoare de slavă, în principal ortodoxe. Exonimul
a încetat să mai fie folosit în sens etnic până la sfârșitul secolului al
XVIII-lea și a fost privit ca depreciat, dar a fost reînnoit ca subiect
antropologic social sau cultural. Odată cu construirea națiunii sârbo-croate în
secolul al XIX-lea, populația din districtul dalmatic a susținut fie o
identitate etnică sârbă, fie croată, dar a păstrat câteva contururi
socioculturale comune. Că a fost o comunitate de vlahi s-a uitat!
Cisalpine
Wallachia/Walachia Citeriore (numită și „Vulaska", „Vlaska",
„Valachia", „Vlaskozemski", Parvan vallachiam etc.) au fost alte nume
pentru Banat.
Harta
din atlasul istoric al lui William Robert Shepherd's, Peninsula
Balcanică din 1265, cu thessalia în albastru închis, cu inscripția „P. of
Wallachian Thessaly” (principatul Valahilor din Thessalia)
Great
Wallachia a existat în Tesalia, în Grecia, despre care vom scrie când vom trata
aromânii. Moravian Wallachia (Valašsko) se află în munții Beskid. în Cehia,
despre care noi am scris (vezi AICI
sau AICI).
Old Vallachia (Stari Vlah) este o regiune în estul Bosniei și Herzegovinei și a
părții de sud-vest a Serbiei, iar Sirmium Wallachia este o regiune pe râul Sava
despre care vom scrie în curând.
Upper
Valachia din Moscopole și Metsovon, o regiune din sudul Macedoniei, Albaniei și
Epirusului, despre care vom scrie când vom trata aromânii. și mai întâlnim Valahia
Transalpina, nume pentru regiunile din Făgăraș și Hațeg sau White Wallachia, o
regiune din Moesia.
Alte
regiuni cu nume apropiate sunt Wallacea, grup de insule indoneziene, Wallacia, în
New South Wales și Kingdom of Wallachia, o „micronaține”.
Pagină din cartea Fine, John Van Antwerp (1991),
The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late
Twelfth Century, Ann Arbor: University of Michigan Press, ISBN
978-0-472-08149-3 (vedeți AICI,
citiți ce cred ungurii, că am fi venit după ei, neștiind bancul cu Attila)
Bibliografie
Fine, John Van Antwerp, 1991. The Early Medieval Balkans: A
Critical Survey from the Sixth to the Late Twelfth Century, Ann Arbor:
University of Michigan Press, ISBN 978-0-472-08149-3 (vezi AICI)
Fine, John Van Antwerp, 1994. The Late Medieval Balkans: A
Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest. Ann
Arbor, Michigan: University of Michigan Press. ISBN 0-472-08260-4 (vezi AICI)
Kazhdan, Alexander, ed., 1991. The Oxford Dictionary of
Byzantium. Oxford and New York: Oxford University Press. ISBN 0-19-504652-8
(vezi AICI)
Nicol, D. M., 1962. „The Greeks and the Union of the
Churches the Report of Ogerius, Protonotarius of Michael VIII Palaiologos, in
1280". Proceedings of the Royal Irish Academy, Section C. 63: 1–16. JSTOR
25505111 (vezi AICI)
Osswald, Brendan, 2007. „The Ethnic Composition of Medieval
Epirus". In Ellis, Steven G.; Klusáková, Lud'a (eds.). Imagining
Frontiers, Contesting Identities. Pisa: Edizioni Plus – Pisa University Press.
pp. 125–154. ISBN 88-8492-466-9 (vezi AICI)
Soulis, George C., 1953. „Βλαχία-Μεγάλη Βλαχία-Ἡ ἐν Ἑλλάδι
Βλαχία. Συμβολὴ εἰς τὴν ἱστορικὴν γεωγραφίαν τῆς μεσαιωνικῆς Θεσσαλίας"
[Vlachia — Great Vlachia—Vlachia in Hellas. Contribution to the historical
geography of medieval Thessaly]. Γέρας Αντωνίου Κεραμοπούλου. Athens. pp.
489–497 (vezi AICI)
Soulis, George C., 1963. „Thessalian Vlachia". Zbornik
Radova Vizantološkog Instituta. 8 (1): 271–273 (vezi AICI)
Stavridou-Zafraka, Alkmini, 2000. „Μεγάλη και Μικρή
Βλαχία". Τρικαλινά. 20: 171–179
Să fiți iubiți!
(continuare)
Constantin NIŢU
1)
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți."
Jean Paul Richte;
2)
„Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu