Jocuri de cuvinte - blestem

Jocuri de cuvinte - blestem

http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-blestem

Jocuri de cuvinte - țăran

V-amintesc și-n acest an,

Fără nicio supărare,

Mă puteți numi țăran,

Că așa sunt din născare!

Click pe:

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-taran

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-taran-1

Articolul în format pdf

https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/12259156686?profile=original 

Jocuri de cuvinte – Dumnezeu

Geografie lingvistică

Dumnezeu

Motto: „Să v-ajute Dumnezeu,/ Ca, din anul care vine,/ Să aveţi salariul meu/ Şi s-o duceţi tot ca mine!” (Eugen Albu, „Guvernanţilor”, din revista „Rebus", nr. 1073)

Uite că în limba română avem cel mai lung cuvânt, Dumnezeu, pentru cel  denumit de atei „ăl Bătrân”, adică dumnezéu, moștenit din expresia latină „dom(i)ne deus” care conform MDA2 (2010), este o  „ființă supremă în religiile monoteiste, creator al lumii, principiu fundamental al existenței și al ordinii universale”. Adică este doar în închipuirea noastră, o divinitate (din fr. divinité, lat. divinitas, -atis), un zeu (din lat. deus), un idol (din vechiul slavon idol` -  идолъ).

Așadar, mergând pe fir, etimologia este: din expresia latină domine deus, din vechiul latin deiuos, din proto-italicul *deiwos, din proto-indo-europeanul *deywós. E un derivat de la rădăcina *dyew-, „cer, rai”, din care provim diēs și Jupiter. Și este cognat cu vechiul grec Zeús - Ζεύς, vechiul grec Dieús - Διεύς, sanscritul devá - देव, avestanul daēuua, velșul duw, lituanianul dievas, samogotianul (Žemaitiškai) deivs, persanul div - دیو‎, la ei „demon”.

Dar iată care sunt cuvintele echivalente lui Dumnezeu în alte limbi:

ānc°ā - анцәа în abhază;

’           akua în hawaiană;

alāhā’ - ܐܠܗܐ‏‎ m și ’ehl’ - אל‏‎ m n arami, alla - алла în bașkiră și tătară, alla m, allāh - اللّٰه‎ în arabă, allat pl în malteză [din arabicul Allah, din arabicul allāh - اللّٰه‎, contracție a articolului hotărât al- - اَل‎, („-l”) + إِ(ʾilah - لَه‎, „zeitate”; cognat cu aramaicele aláh - אלה‎ și aláhâ - אלהא‎, cu ebraicele él - אֵל‎, elóah - אֱלוֹהַּ \ אֱלֹהַּ‎ și elohím -אֱלוֹהִים \ אֱלֹהִיםtoate originare din proto-semiticul *ʾil-];

amara - අමර, deviyā - දෙවියා în singaleză;

ʾämlak - አምላክ în amhară;

astvac - աստված în armeană;

atua în maori;

bağ  - بغ‏‎ în persană;

bhagvān - ਭਗਵਾਨ în pandzabi, bhagvān - બહગવાન m în gujarati, bhogowan - ভগৱান în asameză;

bog - бог m în bulgară, macedoneană, rusă și sârbo-croată, bog m în slovenă și în vechea sorbă, bóg m și bóstwo n în poloneză, bogŭ - богъ m în vechea slavă, boh - бог m în belarusă și ucraineană, boh m în slovacă și bůh m în cehă (toate din proto-slavicul *bogъ, „dumnezeu”; vezi adjectivele *ubogъ și *nebogъ, „sărac, mizerabil”, derivatul ulterior * bogatъ, „bogat”, demonstrează că *bogъ a fost inițial și adjectiv care înseamnă „bogat în terenuri; avut", cu o schimbare semantică spre „stăpân pe avere" și în final „zeu"; după Roman Jakobson *bogъ este un împrumut iranian);

Cuvântul „dumnezeu” în diferite limbi

bprēiəh - ព្រះ în kmeră;

burhan - бурхан în mongolă, burxn - бурхн în calmucă (din turcescul comun *burqan, „Buddha”, comparați cu vechiul pwrq'n, burqan, „Buddha”, karcanidul burχan - بُرْخَنْ‎, „idol”; cuvântul turcic derivă din chinezul medieval bɨut̚ - 佛, „Buddha” și vechiul turcic qan, „domnitor, rege”, ales pentru a- reprezenta pe Buddha, corespunzând sanscritului buddharājā - बुद्धराजा, „rege al lui Buddha” în traducerile turcești ale scripturilor budiste);

bwana, mabwana pl în suaheli;

daivaṃ - ദൈവം, īśvaran‍ - ഈശ്വരന്‍ în malayam;

deeva - ದೇವ în kannada;

deity în engleză (din francezul medieval deité, din latinul  deitās, inventat de Augustin din Hippo din deus, „zeu”, după dīvīnitās, „divinitate”);

dél, odél, dévlá în țigănească (romani);

deva - देव, devaḥ - देवः, suraḥ - सुरः, bhag - भग n în sanscrită;

devtā - देवता m, bhagvān - भगवान m, īśvar ईश्वर m, parmeśvar - परमेश्वर m, parmātmā - परमात्मा m, xudā - ख़ुदा m în hindi;

dewa, tuhan în malai;

déu m în catalană, deus în galiciană și în portugheză, dia m în scot sau galica scoțiană și déithe m, pl în irlandeză, dieu m  în franceză, dievas în lituaniană, dievs m în letonă, dio în italiană și în esperanto, dios m în în spaniolă, aragoneză și asturiană, diu în friuliană și în siciliană, diyos în tagalogă, doue m în bretonă, dumnezeu m în română, dyus în keciua, dyw în corni  (toate pe diferite căi din latinul deus, „zeu”, m, dea f, di pl);

divinité f în franceză (din latinul divinitas, „divinitate”);

elohím - אלוהים‏‎, el – אל‏‎ m în ebraică (vezi mai sus alla, allah, din proto-semiticul *ʾil-; cognat cu akadianul ilu, arabicul ʾilāh إِلٰه‎, aramaicul aláh - אלה‎);

gāḍ - గాడ్, dēvuḍu - దేవుడు în telugu;

ɣmerti - ღმერთი, ɣvtaeba - ღვთაება în gruzină;

God  în engleză, god în frizonă, olandeză, africană, vechea engleză, got - גאָט‏‎ m în idiș, gott în naurui, Gott m, Göttin f, Gottheit f și  Götter pl în germană, gud în daneză, suedeză și norvegiană, guð m în islandeză, gudur m și guður m în feroeză, guþ - 𐌲𐌿𐌸 în gotică, guuti în groenlandeză (etimologia e descrisă la început);

haashchʼééh în navajo;

'ilāh - إله‏‎ m în arabă, ilāhu - އިލާހު‏‎ în maldivă (vezi mai sus);

iṟaivaṉ - இறைவன் în tadjică;

ishbôr - ঈশ্বর, debôta - দেবতা în bengali;

Isten în maghiară (probabil un termen derivat, cu rădăcina is, o veche variantă a lui ős, „vechi, foarte bătrân”, terminația din sufixele diminutive t și n);

īśvar -  ईश्वर în marathi și în nepaleză, īšvaru - ايشور‏‎ m în sindi;

jainko în bască;

jee în manxi;

jumal în estonă, jumala în finlandeză, jumo - юмо în mari (din proto-finicul *jumala, un posibil împrumut din proto-indo-iranianul *diyumna; comparați cu sanscritul dyumān - द्युमान् , „ceresc, strălucitor”);

kami - かみ în japoneză;

kaṭavuḷ - கடவுள் în tadjică;

kuday - кудай în chirchiză, sud-altaică și tuvană, quday - құдай în cazahă, quday în tătară crimeeană, xodā - خدا‏‎  în persană, xoday - ходай în tătară, xoðay - хоҙай în bașkiră, xucaw - хуцау în osetiană, xudo‍ - худо‍ în tadjică, xwdāy - خدای‏‎  m în pastu, xudo în uzbecă (toate din persanul xodâ - خدا‎ , „Dumnezeu”);

lha - ལྷ། în tibetană;

mawu în eve;

modimo în sotho;

ñandejára în guarani;

nzámbe în lingala, nzâmbi în congoleză;

paz - паз în erza;

perëndia în albaneză;

pha chao - ພະເຈົ້າ în laoțiană;

prá jâao - พระเจ้า, têp - เทพ în thai;

shén - 神, shàngdì - 上帝în chineză;

sin - 신 (神) în coreeană;

täñre - тәңре în bașkiră și în tătară, tanrı în turcă și în azeră, taŋara - таҥара în iacută (din proto-turcicele *teŋri sau *taŋrï, („dumnezeu; cer, rai, paradis”);

atitu în aimară;

theós - θεός m în greacă (din vechiul grec theós - θεός , din proto-elenul *tʰehós (de unde și grecescul micenian te-o), o moștenire din proto-indo-europeanul * dʰéh₁s, din * dʰeh₁-, „a face, a pune”, + * -s; vedeți frigianul deōs -  δεως, „zei”, vechiul armean dikʿ - դիք, „dumnezei păgâni” și latinele fēriae, „zile de festival”, fānum „templu” și fēstus, „festiv”);

tuhan, dewa în ndoneziană;

tură - турă în ciuvașă;

xwa - خوا‏‎, xweda - خودا‏‎, xweda, îlah, xwedawend, yezdan, xwedê în kurdă;

zot  în albaneză [din vechiul zota, din proto-albanezul *dzwāpt, din *w(i)tspáti, din proto-indo-europeanul *wiḱpótis, „șeful tribului”; comparați cu lituanianul viēšpats, avestanul vīspaiti, compus din *weyḱ-, „trib, gintă”, cu grecul antic oikía - οἰκία, „casă (trib)”, avestanul viθ, „curtea regală” și *pótis, „maestru”,  cu grecul antic pósis - πόσις, „soț”, cu tocarianul pats, „soț”].

Dumnezeu în expresii

Motto: „Geneză: Înţelepţii-aflară cheia:/ Dumnezeu făcu femeia!/ Mai contează, oare, fleacul/ Că i-a dat ideea dracul?” (Zeno Turdeanu, din „Antologia epigramei româneşti”, 2007)

Cu Dumnezeu trebuie să fii în relații (diplomatice) bune, așa cum era și Voltaire, după cum ne traduce Aurel Iordache  („În ce relaţii sunt cu Dumnezeu?/ Nu depăşim a codului uzanţă./ Aştept o vorbă... Tace. Tac şi eu/ Şi-atunci ne salutăm de la... distanţă.”). Și cum suntem de acord cu legea contrariilor, unde e Dumnezeu trebuie să fie și dracul, așa cum depune mărturie martorul Corneliu Sofronie, în dosarul „Facerea pământului” („De necazuri abătut,/ Suspină săracu',/ Dumnezeu de l-a făcut,/ L-a făcut ca dracu'!”).

Eu mă rog scurt ca.....

Este adevărat că unii muritori se cred egali cu Dumnezeu, dar poate le trece repede. Un astfel de muritor ar fi existat, după mărturia lui Păstorel Teodoreanu într-o hexagramă din „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...” din 1931 (Gentlemenul în schimb de politeţe: „S-a fost ivit un curcubeu/ Odată la Văleni pe creste/ Şi Iorga cum a prins de veste/ L-a salutat pe Dumnezeu,/ Arc de triumf convins că este,/ Ivit pentru ilustru-i Eu!”). În facultate am făcut trei practici la Vălenii de Munte și am participat de fiecare dată la universitatea de vară în cinstea lui Iorga!

Și au apărut rapid sau cu răbdare expresii legate de Dumnezeu. „Bătut de dumnezeu” e unul năpăstuit, lipsit de noroc, așa cum e Barna, refuzat la import. Tot la „bătut de Dumnezeu” se referă și Iurie Oșianu, cel  care în septembrie 2017 avea o idee [„Adeseori tu invocai migrena ta haină/ (consoartele străine niciodată)/ Ideea e că... bat-o Dumnezeu s-o bată/ Tu pentru alţii tot erai străină...”]

George Petrone, în „Cimitirul vesel”, dosar din anul 2000, are un epitaf epigramatic tot cu bătaia asta a Domnului la moartea unui nepricopsit (A fost sărac şi-a dus-o greu/ Şi multe-a tras pe lumea asta;/ L-o fi bătut şi Dumnezeu,/ Dar nu cum îl bătea nevasta).

„Bătut de Dumnezeu” e strâns legată de „Dumnezeu nu dă cu parul”, expresie preferată de Constantin Tudorache în revista „Lumea epigramei" din ianuarie 2011 (Dumnezeu nu dă cu parul/ Constatăm, cu tot amarul,/ Că în aste vremi de foc,/ Dumnezeu nu dă cu parul,/ Dă cu Udrea şi cu Boc!). Să nu zică el nimic de Zeus, de Falcă și de Blaga, fost și director al vămilor, ajunși ditamai europarlamentarii votanți de deștepții de români?

La facerea lumii se referă Radu D. Rosetti, printr-un madrigal prin care o crede „mai mare decât Dumnezeu” pe cine știe domnia sa („Lumea asta minunată, cu mizerii şi idile,/ Dumnezeu Atotputernic a creat-o-n şase zile./ Decât Dumnezeu mai mare, nu te ştiu decât pe tine:/ Tu-mi creezi o lume-ntreagă, numai cât te uiţi la mine!”). Ca să vezi expresie! Viorica, ce părere ai?

„Dumnezeu să-i pedepsească” este expresia preferată de George Zarafu în săptămânalul „Amprenta" din Buzău din 19 iunie 2004 când se adresează vânzătorilor de droguri (Dumnezeu să-i pedepsească/ Zi de zi la cer mă rog./ Răutatea omenească/ Azi ia chipul unui drog!). Cum ar fi astăzi epigrama, vă dați seama! Tot la pedeapsă se referă și Gheorghe Chirilă printr-o rugăciune făcută de Eva (Mărite Doamne, o dorinţă am:/ Să-l pedepseşti amarnic pe Adam,/ Că prea e urâcios şi îngâmfat!"/ Şi Dumnezeu i-l dete de bărbat).

„Cum dă dumnezeu” e cum se întâmplă, bine sau rău, așa cum a fost pentru Paleologu în primul tur. „Ce dă Dumnezeu” știe Mircea Pavelescu din „Antologia epigramei româneşti”, 2007, care definește un vecin (Nu-i un gurmand vecinul meu,/ Mănâncă ce dă Dumnezeu/ Şi bea, când soarbe vinişorul,/ Ce dă Ion „Botezătorul").

„Roabele lui Dumnezeu” sunt toate Evele, noi suntem robii, Loghin Alexeev-Martin din „Pledoarie pentru epigramă”, 2007 divulgând „Regretul unui celibatar” (Că frumoase mai sunt, zău,/ Roabele lui Dumnezeu!/ Un cusur îl au – cu toate –/ Pân' te-ntorci... îs măritate”). Eu știam că „roabele” sunt în exces... Plus că acum concubinajul e la modă!

„Dumnezeule!” e o exclamație de uimire, de spaimă sau de entuziasm, putând să o alegeți pentru guvernul picat, pentru Dăncilă, Fifor sau Teodorescu. „Pentru Dumnezeu!” e o exclamație prin care se imploră, prin care se exprimă deznădejdea, prin care se exprimă dezaprobarea față de ceva, de exemplu pentru atitudinea ambiguă a lui Ponta sau pentru primirea onorului la Alba Iulia de către un unitarian maghiar de 1 Decembrie! La fel este exclamația „Ce Dumnezeu?!” descrisă de Teodor Elefterescu, în „Urmaşii lui Cincinat”, când se adresează în 2004 unor judecători superficiali, neștiind că unii chiar nu judecă deloc („Un avocat a spus: - Ce Dumnezeu?!/ Acest judecător judecă rău./ Dar altul a răspuns: - Tot ai noroc,/ Sunt alţii ce nu judecă deloc”). Așadar e o „exclamație prin care se exprimă nemulțumirea” spusă până mai ieri de Dancă, ajuns acum pe cai mari.

Că „Dumnezeu i-a ajutat” ne spune Mariana Dobrin din „Epigrama la scenă deschisă Partea bună a inundaţiilor” (Tot ţăranul de la sat/ Şi-a dorit o zi la mare,/ Dumnezeu i-a ajutat,/ Are-n curte fiecare). „Să dea dumnezeu”, „să ajute dumnezeu” sunt formule de urare, exclamații prin care vorbitorul invocă divinitatea în speranța de a avea succes, cu autorii Orban, Țurcanu, Cîțu, Dancă și alți libertini, că de la Brătieni la ei e distanță mare. Că liberalii vroiau „prin noi înșine”, pe când ăștia vor doar „prin Klaus, Ponta, Tăriceanu, Hunor și Pambuccian”, cu banii dați în avans pentru rachete și alte vechituri.

„Dumnezeu să mă ierte!” este o exclamație prin care vorbitorul, de exemplu președintele blocului meu, dorește să fie iertat pentru cele ce face sau spune. „Dumnezeu să-l ierte!” este o formulă rostită la moartea cuiva sau când se vorbește despre cineva decedat, de exemplu despre programul PSD-Dragnea. „Dumnezeu să ierte!” (pe cineva) este o exclamație rostită de vorbitor, de exemplu de Fifor pentru Tăriceanu, atunci când a păcătuit cu ALDExit din  coaliție.

Despre iertarea Domnului depune mărturie și Vasile Manole în dosarul „Prezentul timpului trecut”, din 2010, la capitolul „Obiceiuri” (O babă surdă şi mioapă,/ Chiar dacă nu-s motive certe,/ Atunci când vede câte-o groapă,/ Ea zice: „Dumnezeu să-l ierte"). Asta se întâmplă mai ales primăvara, în București, cu știința membrilor Consiliului Municipal care nu reușesc să-și țină... Firea! „Unde  pune ea mâna, pune și dumnezeu mila” este un proverb rostit la adresa unei persoane căreia îi merg toate din plin, de exemplu lui Țurcanu.

„Dumnezeu cu mila!” este o exclamație rostită când o acțiune viitoare e considerată ca nesigură sau supusă eșecului, la care Tăriceanu și Ponta nu s-au gândit sau au primit ordin de zi pe unitate. „Cu mila lui dumnezeu” este o formulă rostită când se dorește realizarea unei acțiuni grele care ar putea fi supusă eșecului, cum ar fi punerea în aplicare a neștiutului program de guvernare al PNL. „Ferit-a dumnezeu” înseamnă a se păzi de o nenorocire, cum ar spune Cioloș, Barna și USR-Plus despre intrarea la guvernare sau despre cursul în creștere liber(al)ă leu-euro.

„Mulțumesc lui Dumnezeu” este o expresie de gratulație pentru cele date sau măcar neluate, așa cum depune mărturie Stelică Romaniuc când mulțumește de 1 Martie (O figurină lângă mărţişoare/ Le-agăţ în piept la doamne, domnişoare/ Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu cel bun/ Că sunt în stare, încă, să le-o pun), Bravo, Stelică! Mulțumește lui Dumnezeu și Alexandru Misiuga în „Când pleca odată, la război, un om...”, prin 2010, cu referire la soacră (E-o fiinţă pentru care,/ Orice-ai zice, nu e greu/ Să aprinzi o lumânare,/ Mulţumind lui Dumnezeu). Și ce soacră bună am avut eu!

În schimb nu-i mulțumește lui Dumnezeu Dimitrie Jega în „Printre epigramiştii olteni” în 2008, printr-o sinceră confesiune (Momentul greu a fost trecut/ Şi iată-mă-nsurat şi eu;/ O, dac-aş fi un prefăcut,/ I-aş mulţumi lui Dumnezeu!). O fi având omul motivele lui.

Dumnezeu tatăl (detaliu de pe o frescă din Capela Sixtină  de Michelangelo, cca. 1512)

„A(-i) pune cuiva dumnezeu mâna în cap” înseamnă a avea noroc pe neașteptate, cum are Orban după ce parlamentul i-a pus mâna pe cap. „Parcă a apucat pe Dumnezeu de picior” se spune despre cineva care are o bucurie sau o realizare neașteptată, precum Dancă, Ponta, Tudose sau Bănicioiu la căderea guvernului Dăncilă.

„A fi uitat de dumnezeu” înseamnă a fi foarte bătrân, a fi lipsit de noroc, a fi foarte îndepărtat de lumea civilizată, așa cum e Grindeanu cu salariul său de peste 10.000 de euro. Că asistentul Anei Pauker, renumitul Șora, nu are curajul să zică de dulce... Iar nea Ion se zice că e judecat pentru că ar fi fost cu judecata comunistă la îngrămădeala din decembrie 1989, transformată în lovitură de stat!

Expresia „Darul Divin” ne este explicată pe înțelesul nostru de Corneliu Văleanu în dosarul „Epigrame cu şi despre femei” din 2010 (Ieşită e din coasta lui Adam,/ Cum Dumnezeu creat-a, habar n-am,/ Admit, fără protest divinul dar:/ Femeia este răul necesar). O mai mânca omul ciorbă caldă? Că dacă scriam eu așa de Viorica, sportivă cum e.....

Antrenoare și împricinat

Expresia „De la bunul Dumnezeu” ne este bine lămurită de procurorul literar Eugen Pop în dosarul „Pledoarie pentru epigramă” din 2007, mai ales privind destinul (Ori creştin eşti, ori ateu,/ Când păcatele sunt date/ De la bunul Dumnezeu,/ Nu-i păcat... să n-ai păcate?!).

„A se uita la cineva ca la dumnezeu” înseamnă a iubi pe cineva foarte tare, așa cum îl iubesc Orban și Rareș pe K. Laus. „A merge cu dumnezeu” înseamnă a călători liniștit, fiind și o urare de noroc, așa cum călătorește președintele blocului meu săptâmânal la Sibiu, cu vreo 7 mașini, peste 20 de însoțitori, toți cu bani de diurnă și cazare... „Dumnezeu știe!” este o exclamație rostită când nu se știe ceva, de exemplu cu respectarea legilor salarizării și pensiilor de către ai lui Orban. „Cum dă dumnezeu!” e o exclamație rostită atunci când o acțiune viitoare este lăsată să se întâmple cum este sortită să fie, precum bugetul pe 2020 și scăderea continuă a valorii leului sau reanimarea bușon la bușon a PSD. Că de linia de metrou din cartierul meu, cică va fi dată în folosință în iunie 2020, confirmă alde Orban.

„Încotro te-a îndrepta dumnezeu” înseamnă la voia întâmplării, precum programul de guvernare al PNL. „A nu avea nici un dumnezeu” înseamnă a nu fi bun de nimic, a fi fără căpătâi, fără nici un sens, cum au devenit Tăriceanu și Ponta. „A da cu barda sau cu piatra în dumnezeu” înseamnă a fi nesocotit, așa cum e câte unul căruia dacă îi scoți din cuvântare „PSD și penalii”, nu mai are nicio idee de construcție cât pe ce prezidențială. „A lăsa pe cineva în plata lui dumnezeu” înseamnă a-i lăsa pe Ponta și pe Olguța în pace, ca să vedem ce fac.

„A ruga pe toți dumnezeii” semnifică a se ruga cu insistență, a implora, așa cum s-a rugat Orban să găsească trădători. „A fi omul lui dumnezeu” înseamnă a fi om bun, a fi slujitor al lui Dumnezeu, așa cum se crede Teodorescu, dandy la vizita în câte un club. Măcar să fie Cîrțu, de care am scris în articolul cu biserica, cât Teodorescu! „A fi pâinea lui dumnezeu” înseamnă a fi foarte bun, așa cum e președintele meu de bloc, cel care (nu) semnează grațieri pe bandă rulantă, ci doar avansări la SRI și STS.

Cum care președinte de bloc? Cel căruia i se adresează Dan Norea în „Epi... Gramatica”, „un președinte jucător n-are nevoie de popor ”, prin 2011 (Dumnezeu a refuzat recent/ Postul de mediator pe viaţă/ Între Preşedinte - Parlament.../ Pe motiv că nu ar face faţă). Iar acum nu prea a vrut să se înfrunte la TV cu contracandidatul, că el voia numai să se înfrupte! „Cu dumnezeu înainte!” este o urare de succes pentru ai lui Bușoi, că cu RADET noi bucureștenii ne-am lămurit. Să vedem dacă ne putem ține Firea când va crește prețul gigacaloriei!

„De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere” se poate spune multora, dar mai bine să-l lăsăm pe Aureliu Busuioc, care știe mai bine și ne spune și nouă, dar și unui poet necriticat în „Antologia epigramei româneşti”, prin 2007 (Volumul lui/ Se trece sub tăcere;/ De unde nu-i/ Nici Dumnezeu nu cere!).

Iar aici redăm o poezie despre facerea lumii, opera lui Dumnezeu, de Tudor Arghezi, care a fost și călugăr. Puteți găsi poezia și alte poezii pe web.

Balet pe șapte silabe

de Tudor Arghezi

Cînd a fost, la început,

Nu era nimic făcut.

Lumea toată era goală,

Ca o tidvă, ca o oală,

Era noapte peste tot,

Ca-n cutia cu compot,

Era ceață,

Ca-n borcanul de dulceață,

Și tăcere,

Ca într-un hîrdău cu miere.......

Restul citiți aici:

http://www.tudorarghezi.eu/opere/poezii/facerea_lumii.html#.XdkUU-gzY2w
Acum vedeți o poezie a preotului Sorin Croitoru, cel care este „amărât că frații noștri nu mai cred în Dumnezeu”.

Frații noștri nu mai cred în Dumnezeu

Asta ca să fiți iubiți, chiar dacă sunteți credincioși, atei sau pesediști, useriști de viață în grupuri sau liberali și nu credeți în „facerea lumii”, în zborul spre înalturi al PNL sau în reanimarea bușon la bușon a PSD! Găsii azi pe facebook o poezioară... către Dumnezeu...

Ce-aș putea să îți mai cer?

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

Jocuri de cuvinte – biserică

Geografie lingvistică

Biserică

Motto: „Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor.” (Sfântul Nicodim)

În articolul precedent am analizat cuvântul „religie”. Din MDA2 (2010) aflăm că bisérică, vorbă moștenită din latinul basilica, este: 1) o „clădire destinată celebrării cultului creștin”, numindu-se și „Casa-Domnului” (unele religii îi zic templu); 2) „prelații din biserică”; 3) „credincioșii din biserică”; 4) biserica împreună cu prelații și credincioșii”. Bisericii i se zicea în vechime și băsearecă, besearecă, besearică, bisearică, prin Banat băsărică, prin Transilvania și Moldova beserecă, bisercă etc.

Cuvântul „biserică” în diferite limbi

Prin generalizare i se spune Biserică unei comunități religioase de același cult, de exemplu Biserica Creștină, instituția creștinismului în ansamblu, una singură pentru creștinii de până la despărțirea catolicilor de ortodocși, o separare oficializată în 1054, la „marea schismă”, apărând Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, și asta despărțită ulterior pe țări etc.

Dar să vedem cum numesc alții biserica:

baznīca în letonă, bažnyčia în lituaniană și bažniča - бажніца în belarusă (din vechiul slavic божница, - božnica, „capelă, biserică”, din proto-slavicul *božьnica, , „raft cu icoane, casă de rugăciune”, din proto-slavicul *bogъ,  „dumnezeu” sau *božьnъ, „divine”);

biserică în română (din latinul medieval basilica);

Caraca de - ਚਰਚ ਦੇ în punjabi;

carkva - царква în belorusă,  tsŭrkva - църква în bulgară,  cerkev în slovenă, církev în cehă cirkevné în slovacă, crkva – црква în sârbă, crkva în bosniacă, croată,  sârbo-croată, cʺrkva,  crkvata - црквата în macedoneană,  tserkov' - церковь în rusă, tserkva, cérkva - церква în ucraineamă (din proto-slavicul *cьrky, din germanicul *kirikǭ, din grecul biblic kuriakón – κυριακόν, formă de neutru a lui kuriakós - κυριακός, „aparținând domnului”, de la kúrios –n κύριος, „conducător, domn”, din proto-indo-europeanul * *ewH-, „a se umfla, a se răspândi, a fi puternic, a predomina”);

church în engleză, charch – चर्च în hindi (church succesiv din englezul evului mediu chirche, din vechiul englez ċiriċe, „biserică”, tot din proto-germanicul * kirikǭ, din grecului antic kuriakón - κυριακόν, ,);

csondzs, çonj - чонҗ în calmucă;

dgyángyé khér, jék khér în țigănește (rromani);

egyház (din vechiul *igy, „sfânt” + ház, „casă”; *igy este de origine turcească, comparați vechiul turcic edgü, turcescul iyi, „bun”, ház provine din proto-fino-ugricul *kota, „cort, colibă, casă”, cognat cu estonianul kodu și finlandezul koti), templom (din latinul templum, „templu, altar, loc sacru”) în maghiară;

chiesa în italiană, eklezio în esperanto, església în catalană, église în franceză (din vechile franceze eglise, esglise), aglais în irlandeză, eglwys în galeză, eaglais în galica scoțiană, eliza în bască, Igrexa în galiciană, iglesia în spaniolă, igreja în portugheză, iliz în bretonă, ghjesgia în corsicană (toate din latinul vulgar *eclesia, din latinul ecclēsia, din vechiul grec ekklēsía - ἐκκλησία, „adunare”), ekklisía - εκκλησία în greacă, eḳlesia - ეკლესია în gruzină și kelisiyâ - کلیسا în persană (din vechiul grec ἐκκλησία - ekklēsía);

gereja n indoneziană (din malaezianul gereja, din portughezul igreja, din vechiul portughez ygreja, din latinul ecclēsia, „biserică”, din biblicul grec ἐκκλησία - ekklēsía, „adunare”), Girjā - গির্জা în bengali;

gyohoe - 교회 în coreeană;

kanīsa - كنيسة  în arabă (din rădăcina ك ن س - k-n-s, adică „a mătura împreună”, „a se uni”; comparați cu rădăcina ebraică כ־נ־ס - k-n-s, de unde și ebraicul כְּנֶסֶת - k'néset, „sinagogă”, dar sensul arab al sinagogii este un împrumut semantic din aramaicele כְּנכְּישְׁתָּא - kənīštā, כְּנכְּישָׁא - kənīšā, din rădăcina ־שׁנכ־ - k-n-š, sensul creștin fiind adăugat ulterior);

knesiá - כנסיה în ebraică (din rădăcina כ־נ־ס‎ - k-n-s, vezi aramaicul כְּנַשׁ, „a aduna, a strânge”), knisja în malteză (de origine semitică, vezi arabicul كنيسة‎  - kanīsa și ebraicul כנסייה‎ - knesiá);

kilise în turcă (din grecescul εκκλησία - ekklisía, din vechiul grec ἐκκλησία – ekklisia, „adunare”), kilsə în azeră (idem);

kerk în africană - africaans, daneză și neerlandeză, Kirche în germană (din germanul evului mediu kirche, din vechiul german chirihha, din vechiul grec κυριακόν - kuriakón), kirk în engleză, dialectal, kirik în estonă, kirke în daneză și în norvegiană, kirkh – קירך în idiș, kirkja în feroeză, kirkja și kirkjan în islandeză, kirkko în finlandeză, kyrka în suedeză, tsjerke în frizonă (așadar, toate din vechiul german chirihha, din vechiul grec κυριακόν – kuriakón);

kishë în albaneză (din vechiul klishë, moștenit din latinul ecclēsia, provenit din grecul ἐκκλησία - ekklēsía);

kościół în poloneză (moștenit din vechiul ceh kostel, din germanul kastel, din latinul castellum, „castel”).

Biserici actuale

Motto: „Căminul este o mică Biserică.” (definiţie celebră a Sfântului Ioan Gură de Aur)

După definirea religiei și după definirea  bisericii, o listă a principalelor biserici se impune.

1 Bisericile creștine:

1.1 Biserica Ortodoxă, în general (Biserica Ortodoxă Română, independentă din 1872, recunoscută la 25 aprilie 1885, cu 86,45% din populația țării ortodocși în 2011, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Greacă etc.). Numele de ortodoxie vine din limba greacă, de la ορθο – ortho, „drept, corect”, și δοξα – doxa, „slăvire” sau, într-un înțeles mai general, opinie, traducându-se, ca „dreapta-slăvire”, cu înțelesul de „credință, opinie corectă”, sau „dreapta-credință”. Și celelalte biserici cred că ele sunt cele corecte. Între biserica apuseană (romano-catolică) și cea răsăriteană (ortodoxă) s-a produs, gradual, o separare oficializată în 1054, cunoscută sub numele de Marea Schismă. Potrivit DEX '09 (2009), schisma, moștentă din francezul schisme și latinescul schisma, este o sciziune în sânul Bisericii, refuz al unui grup de credincioși de a se supune conducerii oficiale, o dezbinare, ruptură provocate de o deosebire de păreri.

Marea schismă din anul 1054

Europa ortodoxă, 2019

1.2 Biserica Catolică, formată din Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma (în preajma anului 1700, dată disputată, de rit bizantin, în România cu 737.900 de credincioși în 2003), Biserica Armeano-Catolică, Bisericile catolice orientale etc. Denumirea provine din greacă katolikos – καθολικός, „universal”, derivat din kat'olon - κατ'όλον, „care formează un întreg”. Catolicii constituie cel mai numeros grup religios din lume, existând peste 1,27 miliarde de credincioși.

Credincioșii Bisericii Catolice

Ortodocșii și greco-catolicii în România interbelică

1.3 Biserica Anglicană - Church of England (Biserica Angliei, Biserica Episcopaliană, Biserica Irlandei, Biserica Episcopală Scoțiană, Biserica Țării Galilor, Biserica Lusitană Catolică Apostolică Evanghelică din Portugalia - Church of Portugalia și Biserica Spaniolă Reformată Episcopală).

1.4 Biserica Evanghelică-Luterană (Biserica Evanghelică în Germania, Biserica suedeză, Biserica Norvegiei, Biserica Evanghelică Luterană din Finlanda, Biserica Danemarcei, Biserica Islandei, Biserica Evanghelică Luterană a Letoniei, Biserica Evanghelică Luterană a Estoniei, Biserica Evanghelică Luterană a Lituaniei, Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, Biserica Evanghelică Luterană din România).

1.5 Biserica Reformată (Biserica Reformată din România), Biserica Unitariană creată întâi pe la noi (Biserica Unitariană din Transilvania, al cărei membru este premierul Orban Ludovic, Biserica Unitariană din Ungaria), Biserica Metodistă etc.).

1.6Bisericile Neoprotestante (Biserica Creștină după Evanghelie, Biserica Penticostală, Biserica Baptistă, Biserica Adventistă de ziua a șaptea, Biserica Creștină Adventistă).

Și mai sunt:

- Biserici vechi orientale;

- Biserica Vetero-Catolică;

- Bisericile Porvoo;

- Biserica Satanistă (sectă autointitulată drept biserică) etc.

Câteva cuvinte în plus referitoare la diferite biserici ca instituții sunt importante. Dacă sunteți creștin, Biserica Creștină a apărut în anul 33, a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ca atare, anul nașterii lui Hristos este anul origine al „erei noastre”, anul 33 devenind „33 d.Hr.”, anul 33 după (nașterea lui) Hristos! Dacă sunteți romano-catolic, este bine sa știți că până în anul 1054 Biserica Catolică a fost una cu cea Ortodoxă. În acel an Papa de la Roma s-a despărțit de cele patru Patriarhate apostolice (Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim) și a început să facă schimbări dogmatice. Astfel Biserica Catolică, zic prelații ortodocși,  este veche de 1000 de ani.

Dacă sunteţi luteran, așa cum este președintele Klaus Johannes, religia dumneavoastră a fost întemeiată de către Martin Luther, un fost călugăr din Biserica Catolică, în anul 1517.  Dacă aparţineţi Bisericii Anglicane, religia dumneavoastră a fost întemeiată de către regele Henric al VIII-lea în anul 1534, deoarece Papa nu i-a acordat dreptul de a schimba macazul, deși nu exista macaz atunci, adică de a divorța și a se recăsători.

Dacă sunteţi prezbiterian, religia dumneavoastră a fost înființată de teologul scoțian John Knox în Scoţia, în anul 1560. Dacă sunteţi congregaționist, religia dumneavoastră a fost iniţiată de către Robert Brown, în Olanda în anul 1582.  Dacă sunteţi protestant episcopal, religia dumneavoastră a fost o ramură a Bisericii Anglicane, înfiinţată de către Samuel Senbury în coloniile americane, în secolul al XVII-lea.

Dacă sunteţi baptist, îi datorați principiile religiei dumneavoastră lui John Smyth, care a lansat-o la Amsterdam în anul 1606. Dacă aparțineți Bisericii Daneze Reformate, îl recunoaşteţi ca fondator pe Michelis Jones, deoarece religia dumneavoastră își are originile tocmai în New York, în anul 1628.

 Dacă sunteţi metodist, religia dumneavoastră a fost fondată de către John şi Charles Wesley în Anglia, în anul 1774. Dacă sunteţi mormon, bazele religiei dumneavoastră au fost puse de către Joseph Smith în Palmyra, New York, în anul 1829. Dacă sunteti membru al Bisericii Armata Salvării, secta dumneavoastră a fost inițiată de către William Booth, în Londra, în anul 1865.

 Dacă sunteți membru al Bisericii Scientologice, anul în care această religie s-a născut este 1879, iar cea care a fondat-o este Mary Baker Eddy. Dacă aparțineți uneia dintre organizațiile religioase cunoscute sub numele „Biserica Nazarineanului”, „Evanghelia Penticostală”, „Biserica Sfântă” sau „Martorii lui Iehova”, religia dvs. este una dintre sutele de noi secte fondate de oameni în ultima sută de ani!

 După preotul dr. Mitiades Efthimiou, „Dacă sunteti creştin ortodox, religia dumneavoastră a fost fondată în anul 33 de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu s-a mai schimbat din acel moment”. Așadar, Biserica noastră are acum 2.000 de ani vechime şi, din acest motiv, Ortodoxia, Biserica Apostolilor şi a Sfinților Părinţi, este considerată cu adevărat „Una Sfântă Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Aceasta este cea mai importantă moștenire pe care putem să o transmitem tinerilor acestui nou mileniu. Dar noi, românii, procedăm cam pe dos!

Și Mitiades Efthimiou nu e un oarecare, el s-a născut în anul 1935 în Boston, dar a plecat „one way ticket” prin SUA, a ajuns doctor în teologie, „șef” al Arhiodiocezei Greco-Ortodoxe din America de Nord și America de Sud, profesor de istorie la mai multe unuiversități (Miami University of Ohio etc.)

Bisericile din România în 2019

Quo vadis, România?

Motto: „Fiind redusă cota de parale/ Cu asistenţa medicală-i greu:/ Acum se fac biserici în spitale,/ Să vindece bolnavii Dumnezeu.” („Biserici în spitale”, Nicolae Ivan, din ziarul „Viaţa Buzăului”, 2 noiembrie 2005)

Ca să fim meticuloși, vedeți AICI situația pe județe și pe țară a credincioșilor diferitelor biserici din România în urma recensământului din anul 2011, document în format pdf publicat de Institutul Național de Statistică. Poate cuiva, indiferent cum a votat, dar ca probabil este interesat  de date statistice și de situația de pe aceste locuri îi este utilă scrierea adresei (http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2012/08/TS8.pdf). Și, fraților, ca să vedem de unde am plecat, redăm o situație centralizatoare a bisericilor și credincioșilor din anul 1930 din România Mare.

Cel mai recent recensământ arată că în țara noastră există peste 18 religii, cei mai mulți dintre români fiind creștini ortodocși. Este vorba despre 16,3 milioane din totalul de 20,1 milioane de persoane. Pe locul al doilea se situează religia romano-catolică, cu peste 870.000 de persoane.

Biserici și credincioși în România Mare în anul 1930

Dacă cea mai mare valoare procentuală de ortodocși se inregistrează în județul Vâlcea, respectiv 94,66%, există și județe în care religia ortodoxă nu este majoritară, acestea fiind Covasna și Harghita. O altă concluzie este aceea că cei ce s-au declarat atei sunt tineri, educați si intoleranți, existând peste 20.700 de oameni care s-au declarat așa, iar cei mai mulți sunt în Bucuresti, 8.067 de persoane, adică 0,43%. Capitala este urmată de judetul Cluj, unde există 1.854 de atei, adică 0,27% din populație (pe unde există festivalul Untold, cei mai buni umoriști și cei mai buni epigramiști). În Bucuresti, cei mai mulți atei se află in sectorul meu, 6, respectiv 1.736 de persoane, iar cei mai puțini locuiesc în sectorul 5, unde există doar 743 de atei. Dar să vedem un tabel comparativ pe ani.

Jocuri de cuvinte – „evoluție” după „revoluție”

După ce v-ați lămurit de situație, în noiembrie 2019 s-a oficializat faptul că Președintele României este un etnic german de confesiune luterană, iar Prim-Ministrul este un etnic maghiar de confesiune unitariană.

Așadar, conform ultimului recensământ, cetățenii români de etnie germană sunt 0,2% din populație, în timp ce etnicii maghiari sunt 3,3%. Cultul luteran are o pondere de 0,11% între cetățenii români, în timp ce unitarienii reprezintă cam 0,31% din populație (vezi tabelul de mai sus).

Catedrala Mântuirii Neamului, dorită și de Eminescu, faţă în faţă cu cele mai mari şi mai frumoase biserici din lume

Să mai zică cineva că România nu este o țară liberală: două minorități etnice și religioase, care i-au persecutat ani de zile pe românii din Ardeal, care nu aveau voie să cumpere proprietăți sau să se stabilească în marile orașe, de care clujeanul Gherman nu zice nimic, ajung acum să aibă reprezentanții în cele mai înalte funcții ale țării în care majoritatea este română și creștină.

Și dacă luteranii lui Iohannis mai sunt cum sunt, hai să trecem în revistă cultul lui Ludovic Orban: unitarienii nu cred în Dumnezeirea lui Iisus, nu cred în Sfânta Treime, nu cred în Cruce și nu se însemnează cu acest semn. Nu cred în Înviere, nu cred în Sfințenia scripturii, iar de sfinți, ce să mai vorbim. Un „preot” unitarian spunea în 2006 că Învierea lui Hristos este doar o legendă, inventată de „oamenii simpli” ai vremii, decepționați de moartea Mântuitorului.

Unitarienii sunt atât de departe de duhul Crucii, semn sub care a stat, la propriu și la figurat, poporul român, încât e înfiorător să te gândești. Despre ce continuitate istorică mai putem vorbi în condițiile astea? E mai degrabă continuitatea cu perioada comunistă, singura în care prim-miniștrii nu-și făceau cruce. Diferența e că atunci n-o făceau din oportunism, acum n-o fac din convingere.

Și de 1 Decembrie s-a cântat imnul țării

Ce mesaj transmite poporul român în anul 2019: că e mult mai profitabil să fii membru al unor minorități cât mai îndepărtate de duhul majorității, pentru a conduce... majoritatea. Vă închipuiți un ortodox la conducerea unui stat catolic, de exemplu Polonia, sau a unui musulman la putere într-u stat ortodox, de exemplu Bulgaria sau Grecia? Culmea e că acești doi lideri nu sunt reprezentativi nici pentru PNL, pentru că majoritatea liberalilor este formată din etnici români. Ce ar zice Brătienii? Dar strămoșii lor au vrut mereu „rege străin”, să-l îmbrobodească ei cum vor!

Nu avem nimic cu protestanții, chiar sunt mulți cu care colaborăm foarte bine, vorbim doar din punct de vedere simbolic: dintre toți protestanții, se puteau găsi măcar doi români. Dar nu s-au găsit decât un neamț și un ungur, deși nu au excelat cu ceva meritocrație. În afară, mesajul e și mai clar: românii se disprețuiesc pe ei înșiși și pe caracteristicile lor atât de mult, încât se lasă conduși de străini complet diferiți de ei.

Și nici n-am pomenit de românul Hellvig de la SRI și de noul procurer UE, Kovesi, după numele fostului bărbat! Nu trebuie să fii PSD-ist pentru a observa, în ceea ce privește Guvernul Orban, aceste patru ghidușii ale istoriei klausiste, zicem noi, foarte importante:

1) Numirea Violetei Alexandru, unul dintre stâlpii rețelei Soroș în România, susținătoare fățișă a homosexualității și opozantă a Referendumului pentru Familie la ministerul care se va ocupa chiar de... familie.

2) Numirea lui Cătălin Predoiu la Justiție, cel care a inițiat îmblânzirea pedepselor pentru pedofili și abuzatorii de copii în Codul Penal, acum 10 ani, sub oblăduirea lui „Zeus” și Macovei. Și asta în anul în care au izbucnit cazurile Alexandra și Sorina, puternic suspectate de traficul de copii.

3) Numirea lui Florin Cîțu, implicat în atacul speculativ asupra leului din 2008, în care bănci precum ING, Bancpost și Unicredit au acționat în numele unor clienți internaționali precum JP Morgan, Morgan Stanley și Barclays. Dacă ar fi reușit, atacul ar fi îngropat zeci de mii de români prin creșterea dobânzilor cu credite în lei. Și mai e ceva de vânzare, de exemplu CEC!

4) Numirea lui Bogdan Aurescu la Externe, creatorul partidului de buzunar PACT, una dintre cele mai radicale și progresiste grupări din politica internă, condusă de Sebastian Burduja, fostul om al Băncii Mondiale, unul dintre organizatorii haosului din 10 august 2018, numit „manifestarea diasporei”, dar neasumată atunci concret de nimeni, acum de președinte și liberali.

Reiterăm ce spuneam în multe articole: România nu mai există, statul român fiind capturat de grupuri ce reprezintă interesele unor grupări minuscule și transformat în vârf de lance a progresismului. Majoritatea doarme liniștită. Somn ușor, români!

Biserica în (c)arte

Motto: „Biserica ascunde un mister/ Ce neelucidat o să rămână;/ Pictura arăta un Lucifer/ Tronând în iad c-un sucitor în mână.” (Valentin David,  „Descoperire arheologică”)

Folosim expresii ca „a lua calea bisericii”, adică a deveni evlavios, precum Ponta la formarea ProRomânia sau „a nu fi ușă de biserică”, adică a nu respecta morala religioasă” sau a nu fi cinstit, precum însuratul repetitiv Tăriceanu, prietenul de ocazie al lui Dragnea, ajunși în tandem senator și deputat ai pădurii nebune (deli orman, de unde vine Teleorman).

Și mai există „a nu fi dus de multe ori pe la biserică”, adică a nesocoti conveniențele sociale, de exemplu de nerespectare a Constituției și de găsire a unui (singur) țap ispășitor, PSD, precum meditatorul, pe care îl iubesc și îl votează românii, dar și a fi o persoană dificilă, precum farsorul universitar fals conducător la doctorat de „securitate (aproape) națională” pe care îl ghiciți sau în găsiți în cele scrise despre „militarii de operetă”.

„A veni de la biserică” înseamnă a fi beat, ceea ce nu e cazul lui Traian și a lui Maior, care consumă cam zilnic patru cuburi de gheață, dar astea navigând într-un recipient numit pahar, într-un lichid scoțian.

Încercând să definim și altfel biserica, aflăm că „pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă este o biserică” (Silvan de la Muntele Athos), că „bisericile sunt ambasadele lui Dumnezeu în străinătatea sufletului” (Constantin Ardeleanu), de gândurile lui Ion Antonescu („Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii.”), că, de fapt, „acest suflet al omului este moschee, templu şi biserică” (Kazi Nazrul Islam), dându-i drepate lui Dan C. Mihăilescu („prefer viaţa bisericească dinlăuntrul sufletului şi o scenă goală unei butaforii înşelătoare!”).

E păcat să nu amintim de o altfel de biserică de la Victor Hugo („trădarea e biserica iadului”), de definiția lui Mihai Cucereavii din 2014 („Biserica - scară spre Rai”) sau de aforismele propuse de Magdalena Dorina Suciu, cea pentru care iubirea e calea de la noi la Dumnezeu, care crede că ploaia trece prin ochii lui Dumnezeu și îi e tare drag să o privească, cea pentru care prima biserică este mama, iar a doua propriul suflet („inima mea e ca un clopot care bate, iar sufletul - o biserică ce te aşteaptă”).

Scriind despre biserica ortodoxă, trebuie să amintim despre icoană, provenit la noi din vechiul cuvânt slavon icona – икона, imaginea pictată care reprezintă diferite divinități sau scene religioase și care servește ca obiect de cult și despre iconografie, moștenită din franțuzescul iconographie, disciplină care studiază reprezentările în diverse arte plastice, studiu al diferitelor reprezentări ale unui anumit subiect în artele plastice, totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epocă, la o problemă, la o localitate etc., dar și o colecție de portrete de oameni celebri. Despre iconică știu informaticienii, iar despre geoiconică geografii, geodezii, geologii...

Există și o iconografie bisericească, definită foarte bine de John Breck, în contrast cu alte iconografii („Rostul iconografiei în Biserică este de a da minţii şi inimii hrana cerească, hrana curăţiei, binecuvântării şi sfinţeniei. Pornografia este o iconografie demonică. Ea corupe mintea cu imagini care provoacă stricăciune în adâncimile sufletului.”).

Există și o muzică religioasă, specifică diferitelor momente din viața omului, noi exemplificând aici cu  10 cântări creștine vechi (click AICI), cu colindele de Crăciun care vestesc nașterea domnului sau nereligiose (click AICI pentru colinde din Ardeal), dar care se ascultă de regulă după 6 decembrie și despre care vom scrie separat, cântări și pricesne de Paști (click AICI pentru cele interpretate de preotul Marian Mărcuș) etc. Despre muzica bisericească lăsăm specialiștii să vorbească. Cântarea sau muzica bisericească este mijlocul prin care omul își închină cugetele sale Domnului și totodată le îmbracă într-o haină folositoare și pentru alții. Ideile rugăciunii cântate se iau din cărțile bisericești întocmite de către imnografi inspirați pe temeiul Sfintei Scripturi.

Despre cărțile bisericești nu ne pronunțăm. Din literatura universală, cel mai bun roman istoric pe care orice om ar trebui să îl citească este Quo vadis (în română „unde mergi?” sau, mai corect, „încotro?”), scris de Henryk Sienkiewicz, pentru care, în 1905, i s-a decernat Premiul Nobel. Și nu relatăm conținutul, amintind doar că titlul face aluzie la întrebarea retorică pe care Sfântul Petru o adresează lui Iisus Hristos, pe care îl întâlnește când pleacă spre Roma: „Quo vadis, Domine?” (încotro, Doamne?). Ca sursă, romanul folosește scrierea apocrifă Faptele lui Petru, din jurul anului 200, evocând persecuțiile suferite de creștini în perioada lui Nero, prin intermediul poveștii de dragoste dintre o tânără creștină, Ligia, și Marcus Vinicius, patrician roman. Acțiunea se desfășoară în cadrul cetății Romei.

Exemplu de icoană

Romanul Quo Vadis are mai multe adaptări cinematografice în numeroși ani: în Franța (Ferdinand Zecca, Pathé, în 1901, Lucien Nonguet și Ferdinand Zecca în 1902), Italia (Enrico Guazzoni în 1912, vezi AICI, Franco Rossi în 1985, vezi AICI), în SUA (Mervyn LeRoy în 1951) și în  Polonia (Jerzy Kawalerowicz în 2001, vezi AICI, titrat în engleză).

                        Să trecem acum la epigrame „bisericești”. Tatăl epigramei, Păstorel Teodoreanu, în „Politice şi Apulitice” scrie un epitaf mitropolitului Miron Cristea, prim ministru în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea, care se prea dedulcea la cele lumești (Aici zace-n groapa asta/ Fostu-amant al doamnei Nasta,/ A bisericii ocară/ Şi-a bugetului povară!).

Păcatul fumatului e criticat în 2002 de Nicolae Nicolae, care în  culegerea de epigrame „Fumuri” se adresează unui fumător înrăit (Condus de-amici, pe năsălie,/ Pe nedoritul ultim drum,/ Făcând popas spre veşnicie,/ Umplu biserica de fum). Cum care biserică? Aia în care, după Vasile Iuşan, cu „Estivale”le lui din 2009, intră și mirii şi miresele (Sâmbetele se cunună,/ Pline-s primăriile,/ La biserici merg... să-şi pună/ Pirostriile), dar ocolind chestia că intră și cu câte un prunc, după ani de zile de concubinaj...

Și nu vă fie teamă, vă puteți cununa și în bisericile din spitale, apărute la timp după cum relata  Nicolae Ivan în ziarul „Viaţa Buzăului" din 2 noiembrie 2005 (Fiind redusă cota de parale/ Cu asistenţa medicală-i greu:/ Acum se fac biserici în spitale,/ Să vindece bolnavii Dumnezeu).  

Să știți că În România sunt 10.512 biserici și 235 de spitale! Păi, până să ajungi la un spital, treci cumva pe lângă câteva biserici și, dacă ai noroc, dacă faci cruce cel puțin cu limba în gură și te rogi, te faci bine!

Că puteți urmări slujba de acasă nu e de mirare, mai greu e cu cununiile. Că ne înștiința amicul Constantin Enescu prin 2012 despre cununia electronicii cu biserica virtuală cu  predica pe dischetă, acum pe CD, DVD sau chiar online, maestre (Între icoane şi sfinţi,/ Încerci bine să te simţi.../ Predica e pe „dischetă",/ Şi popii prezenţi... la chetă...).

Ioan Neluş făcea o mărturisire prin 2010 în despre nu știu ce război – „Când pleca odată, la război, un om...” că nu prea e dus la biserică, în schimb e prezent în cârciumă (Că la biserici nu-s prea dus/ O ştiţi şi voi şi Cel de Sus,/ Dar, unde-i „loc de închinat",/ Nu-l ocolesc, c-ar fi... păcat!). Și uite cum aflăm și noi de cele concursuri de epigrame și vorbe de duh, că Mihai Cosma dă în vileag cam ce fac juriile pe acolo (Pe cei buni îi premiază,/ Într-un stil bisericesc:/ Mai întâi se tămâiază/ Şi apoi... se-aghezmuiesc!). Dar de unde se bea și Dumnezeu dă...

Și că un dascăl sau un popă a lăsat ușa crăpată la biserică, după Valeriu Ene nu înseamnă că e vinovat câinele „dus la biserică”, cel care avu curajul să intre chiar și în altar (Câinele-n altar găsit,/ Câştigă la judecată/ Că nici el n-a fost sfinţit,/ Nici biserica spurcată). Judecată zise? Păi de judecată scăpară toți pedeliștii marinarului, ajunși ca răsplată, ca Blaga și Traian, chiar (n)europarlamentari...

Oricum, la numărarea bisericilor și crâșmelor, în avantaj sunt crâșmele și crășmărițele, atât în Oltenia, cât și în Moldova de peste Prut, așa cum declară martorul oltean Janet Nică, profesor fără șase case din meditații (Loc sfinţit, bisericos,/ Este crâşma lui Ilie,/ Unde ne RUGĂM frumos/ Să ne dea... pe datorie!), dar și martorii Gribincea și plăieșii lui de peste Prut (Hanul Marioarei).

Aflăm de la Valentin Groza că domnițele fac și rugăciuni în biserici (Evlavioasă din născare,/ Ea la biserică se-nchină/ Şi-aprinde câte-o lumânare/ Ca s-o ia dracu... pe vecină!). O fi având fata motivele ei! Profesorul Janet Nică ne informează că există și pe la olteni elevi tămâioși, în niciun caz copiii unor judecători din Craiova, frate și soră, ultima „care dădea la tot cartierul” înjurături și blesteme (Ştiam că-i în biserici, cu prisos,/ Şi apără de rele, chiar de boli,/ Dar am aflat, şi-mi pare cam pe dos,/ Că e tămâie multă şi în şcoli!).

Că din elevii ăștia vor fi recrutați viitorii politicieni, care vor lua exemplu de la pesedistul Mihnea Costoiu, cândva ministru delegat pentru învăţământ Superior, dat în vileag în 2014 de George Budoi în dosarul „Politică şi politicieni, Alegeri, alegători şi aleşi”  că i-a făcut cu neruşinare campanie electorală în curtea bisericii din satul Fântânele, jud. Gorj, unde le-a dat mâncare ţăranilor pentru a fi votat senator (Ia, ţărane, o sarma,/ Trage-o ţuică la măsea,/ Ia de-aicea şi cotoiu'/ Şi dă-i votul lui Costoiu!).

Iar față de impozitarea averilor mânăstirești, averi secularizate de Cuza, dar redate bisericilor printr-o lege proastă,  ia poziție Petre Ion Florin Vasilescu (Cică să plătească biserica impozit/ Idee proastă, dar hazlie,/ Ştiind că popii au DAT bani/ Arar, în vremi de haiducie/ Sau jefuiţi... de otomani!). Las că era un primar dintr-un oraș cu multe unități militare, pe unde m-am școlit și eu ca ofițer, care voia să pună impozit pe terenurile armatei și pe circulația mașinilor militare pe șosele și din caporal a ajuns ditamai comandantul suprem, după alte exemple din istorie, fără întrebări puse de CTP!

Scriam mai sus de concubinaj, la care face aluzie și hazliul Dan Norea auzind în drum spre biserică despre furatul miresei (Întreabă o băbuţă, curioasă,/ Pe doi flăcăi mai mândri din alai:/ - O s-o furaţi la noapte pe mireasă?/ - Păi s-a furat deja, prin luna mai!).  Din biserică se trage și omul bisericos, cea mai bună explicație dată de cel mai bun dintre olteni, ăia care zic băiatului „copil” și fetei „fată”, Janet Nică, pentru sexul ăla mereu contra, înțelegând ce e o femeie bisericoasă („Să îţi iubeşti aproapele!" i-a zis/ Părintele, c-un glas de paradis,/ Ce nu cunoaşte ură şi venin.../ Şi numai dânsul îi era... vecin!).

Și fiindcă aminteam de concursuri și jurii, aflăm de la George Ceauş că la concursurile de epigramă, e  ca la hramul bisericii: dai colac, primeşti colac! (Ca să fii băgat în seamă/ Măcar cu vreo menţiune/ Fă-ţi concurs de epigramă/ Şi-ai să vezi premii... pe bune!). Oscar Blumenthal, în  traducerea lui Florea Ştefănescu se adresează unui predicator de misticisme, dar eu zic că sunt mai mulți (În misticism, precum se pare,/ Ca şi-n biserică, ades,/ Cuvinte multe-s necesare/ Să fie tot de ne'nţeles).

Cine sunt predicatorii? Îi cunoașteți bine, la ortodocși după sumele cerute enoriașilor, ciopliți sau neciopliți, și care după Gheorghe Păun-Ulmu trebuie să respecte preceptele bisericeşti (În cartea sfântă-i consfinţit:/ „Să nu-ţi faci ţie chip cioplit!”/ Deci nu huliţi când întâlniţi/ Enoriaşi mai neciopliţi). Constantin Cristian ne informesză despre un enoriaș luteran din Sibiu care merge duminica la biserica catolică la solicitarea soției, asta pentru a arăta că politica se face și în biserică (Parcă-s toate azi pe dos,/ În acest război perfid:/ Intră-n casa lui Hristos/ Şi se-nchină... la partid!). dar dă tare în alt partid, ăla de stânga, cu care cocheta acum vreo 7-8-9-10 ani...

Să nu uităm că după Constantin Nicola nu toți românii sunt practicanți, nu prea intră în biserică decât dacă sunt „duși” de alții la căsătorie sau pe năsălie (El trăi un veac deplin/ De-o biserică aproape,/ Iar în ea, ca bun creştin,/ A intrat... când să-l îngroape!). Mirenilor păcătoși plătitori la spovedanie li se adresează printr-o hexagramă Constantin Enescu (Omul duce-n spate/ Sacul cu păcate.../ De se spovedeşte,/ La popă plăteşte,/ Să-i descarce sacul.../ Rămâne cu... dracul...). Despre acest drac și despre Dumnezeu vom scrie rapid în curând!

Că noi, mirenii români avem un sentiment religios aparte depune mărturie procurorul Laurenţiu Ghiţă în dosarul său Zâmbetoniera, predat spre dreaptă judecată în 2010 (Cinci mătănii şi-o-nchinare/ Fac românii, cu uimire,/ În biserici, la intrare,/ Şi în mall-uri, la ieşire). De un mirean aparte, cu nevastă  mânioasă ne vorbește Ion Văleanu-Vâlceanu (Soţia mânioasă/ Îi ţinu o predică:/ - Miroşi a tămâioasă?/ - Vin de la biserică!). Adică a luat vinul de la vreun popă.

Georgeta Vătavu ne spune cu sinceritate doar despre intrarea într-o biserică, mobila aia care la unele dame scârțâie tare (Rude puse sus nu am/ Şi-altă faţă clerică,/ Fiindcă n-am fost neam de neam/ Uşă de biserică). Și Valentin David are un calambur epigramatic despre respectiva ușă când zugrăvește o jună preoteasă (Tinerică, se vopseşte,/ Este cam colerică,/ Se bârfeşte că nu este/ Uşă de biserică). N-ar fi păcat dacă arată bine, dacă e sexi?

De la  Nicolae Mihu aflam noi prin 2007 că și nurii pot fi cerești (În faţa nurilor cereşti/ - S-o spunem cu francheţe -/ Şi feţele bisericeşti/ Pot face feţe, feţe!). Și vreți ca nurii ăștia să fie ușă de biserică? De USR și biserică știți, dar George Budoi ne amintea în 2013 de un deputat ancorat de PSD, Remus Cernea, care cerea separarea bisericii de stat şi legalizarea cuplurilor homosexuale (După coadă eşti fetiţă,/ După barbă eşti băiat;/ Spune-ne cu-a ta guriţă:/ Ce eşti tu când eşti în pat?).

Și biserica se modernizează, devine virtuală, după cum recunoaște Dan Norea în „Epi...Gramatica” lui, care nu știu dacă ne-a mai spus, că la biserică nu-i dus [Se profilează-un site la fix/ (se vede bine încotro)/ gen „spovedanii XXX/ a rond biserica dot ro"]. Vasile Moşneanu, cel care duela opțional  între coasă şi floretă ne povestea în 2008 despre imixtiunea în treburile bisericii reale, nu virtuale (Şi preoţii-au păcătuit -/ Spun cei ce-n funcţii astăzi cresc/ Şi, vrând s-arate că greşesc,/ I-au luat pe toţi la spovedit). Muică, ce se spovedeau unii pe timpul vechii securități...

Ion Berghia reflecta în 2005 că bisericoși pot fi și șefii (Amăgind poporul, ţara,/ Mult te-nchini lui Dumnezeu;/ Te ajută crezul tău/ Şi când dormi cu secretara?). Că unele secretare, după Ioan Neluş, prin 2010 erau cam păcătoase și meritau canoane („- Leano! Păcate câte ai/ Ocol bisericii să-i dai!"/ „- O bicicletă dac-ar fi/ Le-aş termina cam într-o zi!"). Arcadie Chirşbaum știe cine face bisericile de lemn în funcție de... clienţi (Meşterul, din daltă face,/ Cu migală şi talent,/ Chiar Biserici dar şi troace./ E în funcţie de... client!).

Și ce se întâmplă astăzi cu noi, români bisericoși sau nebisericoși, ne spune un poet arădean, dar născut în Munții Apuseni:

Ca la carte...
Kuppenheim, 25 Noiembrie 2019
„Și nu ne lăsa duși în ispită!”
Tatăl nostru

Totul se lucrează ca la carte,
Cine-a scris-o? Nu mă întrebați,
Slova ei la cei flămânzi se-mparte,
Suntem soldații unor...„ordonați!”

Noi doar executăm ce ni se spune
Și Dumnezeu e-un dumnezeu străin,
Tot mai șovină-i „sfânta rugăciune”,
Iar vinul din potire e venin!

Frați români, vă scriu acum citeț,
Poate-nțelegeți slova mea citită:
Biserica se vrea cu orice preț
Din temelii să fie pustiită!

Mi-e sufletul amar și gura arsă,
Credința care înc'o mai aveți
Din mintea voastră să vă fie ștearsă,
Măcar dormiți, cât încă mai puteți!

Nicolae Nicoară-Horia

Atei sau credincioși ai unei biserici, să fiți iubiți! Somnic pufos! Că nu prea vreți eă vă hotărâți soarta. Iar soarta și-o face omul!

            Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/
https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

.