Jocuri de cuvinte - tun
Geografie lingvistică
Tun
Moto: „Pe drumeagul din cătun/ Venea ieri un rus şi-un tun;/ Tunul rus/ Şi rusul tun!” (La venirea ruşilor, în 1944, de Păstorel Teodoreanu)
Absolvind eu liceul militar în 1959, m-am trezit repartizat la Școala Militară de Ofițeri de Artilerie din minunatul oraș Sibiu. Criteriul era 10 la matematică sau pe-aproape, deoarece repartizarea se făcea la ordin, nu ca mai târziu și ca acum după opțiunea împricinatului și media la absolvire. Și în anul întâi bateria noastră era înzestrată cu tunuri sovietice de calibrul 85 mm (în anii următori cu obuziere 122 mm).
Tunul sovietic D-48, calibrul 85 mm (muzeul din Znamensk, Rusia)
Nu mă gândeam să scriu despre tun, dar colegul de clasă Simion, venit de la Breaza, „cantemirist”, după ce i-am trimis „Jocuri de cuvinte – lansatorul” (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-lansatorul), m-a rugat să îi trimit despre tun (- Marchize, „Jocuri de cuvinte -m tun”!?). Amândoi, plus Racu Dionisie, am fost repartizați după absolvire la Brigada 38 Rachete Operativ-Tactice de la Ineu, tot la ordin, așa că am scăpat de tunuri, obuziere și mortiere! De conducerea focului și de calculul elementelor traiectoriei nu!
În practica de la Cincu din iulie 1960 am tras cu tunul asupra țintelor mobile și fixe ca ochitor și apoi pe orice funcție de servant, la care mă instruisem printre disciplinele teoretice, obținând rezultate foarte bune. Dar cel mai mult m-a bucurat în acea lună altceva.
Împreună cu doi elevi din anul al III-lea, Mădura („ștefănist”) și Lătărețu („cantemirist”), ne-am deplasat pentru trei zile înapoi la Sibiu, deoarece avea loc concursul de tragere cu armamentul de infanterie între școlile militare din Sibiu (de infanterie, de transmisiuni și de artilerie).
M-am mirat cum se antrena în poligionul din Poplaca echipa infanteriștilor, din care făceau parte Vălimăreanu („ștefănist”, muscelean) și Polivanov („ștefănist”, viitor general și comandant de armată). Aveau la brâu niște ciocănele cu care își făceau rapid gropițe pentru coate. Chestia e că la tragerea cu carabina SKS, „fără ciocănele”, am luat locul I la individual și echipa artileriștilor locul I la aceeași probă. La automat, eu doar atunci instruit prin trageri reale, am luat locul V la individual, după cei doi infanteriști amintiți, un transmisionist și Mădura. Echipa noastră a luat locul al III-lea, după infanterie și transmisiuni.
Cu mitraliera au tras doar infanteriștii. Nu serveam, nu știam! Cu Vălimăreanu am dat examen la liceul militar la Iași, plecați din Câmpulung Muscel, el fiul șefului comisariatului militar din Câmpulung Muscel, colonel, pentru clasa a X-a, eu, fiu de țăran, pentru clasa a IX-a. Ca să vedeți că cine știa carte intra! Cu Polivanov aveam să fiu vecin în acelaș bloc din Drumul Taberei.
Cu Mădura aveam să mă reîntâlnesc la Ineu în toamna lui 1962, el fiind la regimentul de artilerie „de lângă gară”. Viitoarea lui soție, Vali, profesoară de sport în liceu, dar suplimentar responsabilă cu UTM-ul pe raion, avea să mi-o prezinte în 1965 pe noua sa colegă Viorica, repartizată profesoară de educație fizică la liceul din Ineu. Și m-am însurat! Rapid! Era ardeleancă (eu muntean), sportivă de performanță (eu doar de performanță)!
Predându-mă ca prizonier unei puteri feminine, oferindu-i un apartament de trei camere într-un bloc cu un etaj, două scări și opt apartamente, a început rapid să transforme aopartamentul în cămin, iar de la celelalte puteri feminine vecine și-a însușit mintenaș convenția de la Geneva referitoare la prizonieri, radiindu-mă eu de la popotă. Era vorba de obligativitatea de a oferi prizonierului trei mese pe zi, din care cel puțin una caldă. Dacă aducea solda acasă!
Lătărețu, nepot al Măriei Lătărețu, deci rudă și cu Constantin Lătărețu, probabil unchi, avea să devină, după ce absolvise Ștefan Gheortghiu și Academia Militară, secretar al comitetului de partid al Academiei Militare. Eu eram cercetător științific și predam noutăți și pe la academie când era necesar. M-am întâlnit cu el, s-a purtat corect cu mine. Dar după decembrie 1989 nu mai știu nimic de el. Nici colegii lui nu știu nimic. Să se fi crezut vinovat cu ceva? Nu cred! Dar să revenim la tun.
După o săptămână de la prezentarea la Bg. R.O.T., m-a chemat pe la ora 10 într-o sâmbătă comandantul Bg. Peșteanu și m-a întrebat: „- În cunoști pe colonelul Ivan de la CAFA?!” Am răspuns scurt că da. A fost președintele comisiei de examen de absolvire din iulie. Și mi-a ordonat scurt: „În ținuta de campanie, cizme, centură, manta de ploaie, porthat(ă), te prezinți la 11.00 colonelului Ivan la unitatea de artilerie (de lângă gară)!”. Și nu eram membru de partid.
M-am prezentat, colonelul mă văzuse pe geam, m-a ironizat că purtam porthartul pe umăr ca fetele din Sibiu gențile, mi-a înmânat un plic mare cu mai multe plicuri mici sigilate în el, harta, un caiet, toate secrete, cu semnătură și mi-a spus: „Toată artileria Armatei a 3-a este în aplicație. Mai e nevoie de un arbitru pe lângă statul major al regimentului de artilerie de la Timișoara, care se află în teren, în punctul cota ... de lâmgă Bocsig. Mi-am adus aminte de tine și am aflat ulterior că ești la Bg. 38 R.O.T. Ineu. Pune-ți banderola albastră de arbitru. Mergi jos și cineva te va duce la statul major al regimentului cu o mașină.”
„Pe lângă comandantul regimentului mai este un arbitru, colonel din CAFA. El stă mereu pe lângă comandant. Tu ești mereu pe lângă șeful de stat major”. M-a instruit ca la ora și minutul scrise pe fiecare plic să deschid plicul, sâ înmânez una din cele două file identice șefului de stat major sau înlocuitorului și să notez în acel caiet standardizat primit toate răspunsurile la întrebările scrise dinainte, acțiunile împricinaților.
M-a condus la mașină și mi-a spus scurt: „- Să nu mă faci de râs! Că eu te-am numit, că te țin minte cum ai răspuns la examenul de licență!” Vedeți cum funcționau pilele în artilerie? Mi-a strâns bărbătește mâna și am plecat. Am fost lăsat la punctul de comandă lângă Bocsig, m-a prezentat șefului de stat major, acesta a uitat să mă prezinte celorlalți ofițeri. M-a trimis în cortul statului mnajor. Am salutat militărește, mi-am sus numele („Să trăiți, sun lt. N.C., din U.M. .... Ineu!”). Se uitau la mine suspicioși. Am stat liniștit pe o bancă. Peste o jumătate de oră a venit masa, toți au început să mânânce. Eu nu am primit!
Peste 10 minute a venit înăuntru șeful statului major. Eu dădusem mantaua de ploaie jos. Atunci mi s-a văzut banderola. Și repede șeful logisticii m-a întrebat dacă am mâncat, i-am spus că nu, apăru mâncarea „îmbunătățită” ca din pământ. Atunci a intrat, m-a văzut și m-a întrebat un locotenent din promoția precedentă, al cărui nume nu-l mai rețin, că nu sunt Nițu, cel care a jucat cu colegul lui Georgescu într-o piesă regizată de regizorul Dimiu de la Teatrul de Stat din Sibiu? I-am confirmat și a primit ordin de la șeful statului major să aibă grijă de mine. Dar despre aplicație altădată! Cred că sunt primul ofițer de artilerie care, năpârstoc și fără experiență în cele practice, recunosc deschis, mi-am început cariera ca arbitru (CAFA – Comandamentul Artileriei Forțelor Armate)! A fost o experiență și plăcută, dar și nasoală, că vorbeau oamenii despre unele chichițe pe care nu le știam. Nașpa experiență!
După șase ani de lucru cu rachetele, după ce am lansat în 1965 și în poligonul Baikonur (eu fusesem și în 1964 cu brigada de la Tecuci, ca arbitru la pregătirea datelor de tragere) multe s-au schimbat. După ce în iulie 1968 reușisem pe primul loc la Academia Militară, pe când începusem să predau funcțiile și responsabilitățile celor rămași, în august trupele armatelor URSS și ale altor state ale Tratatului de la Varșovia au intervenit în Cehoslovacia. Zarvă națională!
S-a declanșat alarma de luptă, în 24 de ore brigada de rachete operativ-tactice s-a transformat în brigadă de tunuri antitanc. Am devenit comandantul bateriei 1 A.T. În următoarele 24 de ore, am primit autocamioane noi de la Brașov, tunuri antitanc Reșița de 75 mm din depozite, și încă un camion plin cu muniție A.T. pentru fiecare din cele 6 piese ale bateriei (6 tunuri și 12 camioane).
Am primit și 6 ochitori instruiți de la alte unități de artilerie pentru cele 6 tunuri. Restul funcțiilor din echipele de servanți erau rachetiștii noștri, soldați, gradați, subofițeri și chiar maiștri militari! Instruiți rapid, inclusiv cu trageri practice...
Ne-am instruit cum trebuie, am executat trageri directe reale în poligonul Daia împotriva țintelor fixe și mobile, am și recunoscut viitoarele poziții de tragere succesive spre granița de vest. Dormeam trei-patru ore pe zi. Eram hotărâți să nu cedăm. Dar nu peste mult timp aveam să plec la facultate în București, singur. Cursurile au început abia la 1 noiembrie!
Peste un an mi-am adus și consoarta, a predat apartamentul din Ineu, am stat „în gazdă” încă patru ani. Am fost șef al celor două promoții de ingineri (martie și august 1973), fiind repartizat în București la absolvire, în cercetare. În gazdă la domnul Ghimici, pe strada Romulus, ne adusesem și juniorul Călin-Daniel, crescut la Arad de părinții soției (orașul nașterii sale; susține că e ardelean belgian). A intrat în clasa întâi. Îl ducea la școală Luminița, fata gazdei, care era în clasa a șaptea. În decembrie am primit și un apartament confort 2, cu două camere, în Berceni (strada Huedin).
Uite cum mi-ai dat de lucru, și mi-ai trezit amintiri, dragă Vasia (Vasile Simion, ofițer de rang înalt în fostul M.St.M., acum retras la Târgu-Mureș, pe care îl lăsasem la Ineu, împreună cu Racu Dionisie, de care nu știu nimic, „cantemiriști” amândoi). Îți raportez, Vasia, că am executat ordinul!
Așadar, tunul este o armă de artilerie care aruncă cu viteză mare proiectile la mare distanță, pe o traiectorie joasă (lină), devenind nume generic dat tuturor armelor de artilerie și nu numai. În facultate aveam să studiez la fizică și electronică (la academie, cu excelentul profesor Dima) și despre tunul electronic, parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză.
DEX '09 (2009) ne amintește etimologia: „lat. tonus”. Am moștenit cuvântul din latinescul tonus (semnificația originală fiind „bubuitură de tunet", ca și în rudele romanice), acesta „împrumutat” din grecescul antic tónos - τόνος, „ton”, aista din proto-helenicul *tónos, la rându-i din proto-indo-europeanul *tón-os, din *ten-, „a întinde” etc. Uf!
În diferite limbi tunului i se zice:
֍ ágyú în maghiară (origine incertă);
A cannon, „un tun” (artillery piece, „piesă de artilerie”)
֍ canain în galică scoțiană, canhão în portugheză, cannon în engleză (atestat din 1400 ca medievalele engleze canon, canoun, din vechiul francez canon, din italianul cannone, din latinescul canna, din grecescul antic kánna - κάννα, „stuf”, din akkadianul qanû - 𒄀, „stuf”, din sumerianul gi.na - 𒄀𒈾) și în interlingua, cannone în italiană, canó în catalană, canóin în irlandeză, cañón în asturiană, canon în franceză (din italianul canone), friuliană, galeză și occitană, canón în galiciană, cañón în spaniolă, chanun în romanșă, ekanen în naurui, kaeneon – 캐넌 în coreană, kän în volapük, kañõ în guarani, kanoi în bască, kanon - קאַנאָן în idiș, kanon în afrikaans, daneză, frizonă, neerlandeză, norvegiană și suedeză, kanon-hō -カノン砲 în japoneză, kanona în sorabă de sus, Kanone în germană (din italianul cannone, „tub mare, țeavă”, derivat din canna, „tub, țeavă”), kanone în novială, kanóni – κανόν în greacă, kanono în esperanto și în ido, Kanoun în luxemburgheză, kañun în quechua, kanuna în sorabă de jos, kanuuna în finlandeză, kyanon - キャノン în japoneză;
֍ daepo - 대포 (大砲) în coreană;
֍ dělo în cehă, dialo în slovacă, działo în poloneză (din proto-slavicul *dělo);
֍ döyüş topu în azeră;
֍ fallbyssa în islandeză;
֍ gun în engleză (familiar; din medievalele engleze gunne, gonne, din Lady Gunilda, o arbaletă uriașă cu o lovitură puternică, a doua parte a termenului fiind de origine nordică veche; mai târziu a fost folosit pentru a desemna arme de foc; numele Gunnhildr și multiplele sale variante sunt derivate din vechiul norvegian gunnr, „bătălie, război”, + hildr, „bătălie”, ceea ce îl face un pleonasm, în contextul dat, numele femeii înseamnând „de care te servești în luptă”);
֍ harmaty - гармати în ucraineană;
֍ hatun illapa în quechua;
֍ kahur în estonă;
֍ kampləəŋ mee riəm - កាំភ្លើងមេរៀម în khmeră;
֍ kvemexi - ქვემეხი în gruzină;
֍ lielgabals în letonă (din liels, „mare”, + gabals, „piesă”);
֍ löveg în maghiară (din rădăcina lui lő, „a trage, foc”, löv- + -eg; piesă de artilerie, tunul, obuzierul, aruncătorul de mine);
֍ luletop - لولهتۆپ în kurdă;
֍ meriam în indoneziană și în malai;
֍ midfaʿ - مدفع în arabă;
֍ moşek în kurdă;
֍ mzinga în shingazidja și în swahili;
֍ naLikaH - नळिकम् în sanscrită;
Орудие („tun”)
֍ orǎdie - оръдие în bulgară, orudije - орудие în bielorusă și rusă (din proto-slavicul *orǫdьje, „instrument, unealtă”);
֍ pafilego în esperanto;
֍ pào - 炮, dàpào - 大砲, 大炮, jiānóngpào - 加農炮, 加农炮, jiānóng - 加農, 加农 în chineză;
֍ patranka în lituaniană;
֍ pháo în vietnameză;
֍ pīraṅki - പീരങ്കി în malaialam;
֍ pū kuni ahi, olohao în hawaiiană;
֍ pū repo în maori;
֍ puffra în suedeză (argou pentru armă);
֍ pụ̄n h̄ıỵ̀ - ปืนใหญ่ în thai;
C uvântul tun în diferite limbi
֍ pư̄n nyai - ປືນໃຫຍ່ în laoțiană;
֍ puška - пушка în bielorusă, bulgară, komi, macedoneană și rusă (slavic comun, moștenit din vechiul slavic de est puška - пушка / pušĭka – пушька, mai departe etymologie disputată: a) Vasmer – din vechiul german buhsa, prin cehul puška, polonezul puszka, din latinescul vulgar buxis, din grecescul antic puxís , πυξίς. inițiala п- fiind de origihe bavareză; b) Černyh: posibil din puščĭka - *пущька, din puščati - пущати, „a arunca proiectile; a incendia”);
֍ pyssy în finlandeză (argou, împrumutat de la vechiul suedez byssa, comparați cu suedezul modern bössa, „pistol, pușcă”, islandezul byssa, „pistol”);
֍ sarox în kurdă;
֍ savaş topu în turcă;
֍ stycke în suedeză (piesă în general, dar și tun, piesă de artiletie, din vechiul norvegian stykki, din proto-germanicul *stukkiją, din proto-indo-europeanul *(s)tewg-, cognat cu vechiul englez stycce și germanul Stück), tykki în finlandeză (din suedezul stycke, „piesă de artilerie”);
֍ suurtükk în estonă;
֍ tabanca în turcă (din turcicul otoman tabanca - طبانجه, echivalent cu taban + -ca);
֍ tafondro în malgașă;
֍ taihō - 大砲 (たいほう) în japoneză;
֍ top - топ în bulgară, macedoneană sârbă și sârbocroată, top - तोप în nepaleză, top - তোপ în bengaleză, top - તોપ în gudjarati, top – توپ în urdu, top – तोप în hindusă, top în albaneză, azeră, bosniacă, croată, kurdă, slovenă și turcă, toph - तोफ în marathi, tup, top - توپ în persană, tupă - тупӑ în ciuvașă (împrumutate din turcicul otomană top - طوپ, „minge, gheață”);
Топове (оръдие) край Паметника на Свободата на вр. Шипка [„Tunuri (tun) lângă Monumentul Libertății de pe Muntele Shipka”]
֍ tormentum bellicum în latină;
֍ totach - תותח în ebraică;
֍ tov - тов în calmücă;
֍ tun în română, tun, tunu în aromână;
֍ tʿndanotʿ - թնդանոթ în armeană;
֍ zeñbirek - зеңбірек în cazahă (din turcicul otoman zenberek – زنبرك, din persanul zanburak – زنبورک, „tun mic”).
Am văzut, de exemplu, că în engleză, cannon, „tun”, este derivat din vechiul cuvânt italian cannone, având sensul „tub sau țeavă mare”, provenind din latinescul canna, la rândul său originar din grecescul kanne, „trestie sau stuf”, și apoi generalizat la orice țeavă sau tub, ca obiect gol. Toate aceste cuvinte își au originea în termenul akkadian qanu, adică tub, țeavă sau stuf. Cuvântul a fost folosit pentru a desemna o armă de foc din 1326 în Italia și din 1418 în Anglia.
Ne-am jucat destul cu etimologia. Generalizând, cu excepția noastră, care am plecat de la tunetul latinesc, cuvântul tun este derivat din mai multe limbi, în care definiția inițială poate fi tradusă, de obicei: tub sau țeavă, trestie de zahăr sau stuf (ceea ce este foarte ciudat, mai ales în cazul trestiei de zahăr, deoarece țeava este o parte componentă a tunului, iar cum stuful este gol ca și țeava tunului, ar fi o explicație). Pluralul cuvântului tun este tunuri. În alte limbi singularul și pluralul sunt la fel. În vremurile moderne, câteodată li s-a spus tunurilor și „arme" sau „artilerie", dacă nu, după diferențiere, termeni mai specifici, apăruți mai târziu, cum ar fi „mortiere", „aruncătoare”, „obuziere" etc. În domeniul aviației și marinei, „tunul" rămâne un termen comun pentru armele aeronavelor și al vaselor maritime sau fluviale.
Și uite-așa au apărut cuvintele înrudite cu tunul și expresii, precum tun de căldură, tun de confetti, tun de apă, tun de zăpadă, tun de spumă, pulbere pentru tun, tun antitanc, tun antiaerian, tun de pe tanc, autotun, tun de navă aeriană, tun de navă marină sau fluvială, carne de tun (folosită acum în poligonul comun SUA – Rusia, numit Ucraina), vânzător sau donator de tunuri, cumpărător de tunuri (unde se dorește), piață neagră de tunuri, tunar, canonier (tunar, artilerist, în franceză, acceptat și în tomână), canonadă, canonieră (marină militară, navă dotată cu tunuri), proiectil de tun, tub cartuș, focos etc.
Tunul în viață și în (c)arte (pamflet)
Moto: „Ca militar de carieră,/ Trăiesc în mediul cel mai bun,/ Că soacra-i tanc şi socru-i tun,/ Iar fata lor... mitralieră!” (De ziua artileriei, de Petru Ioan Gârda; „amator” de UNTOLD, n.n.)
Fiind tunul piesă de artilerie și toți bărbații făcând armata, că nu mergeau la cosmetică, tunul a intrat repede în gura lumii, în numeroase expresii. „A scăpa ca din gură de tun” i se potrivește matrafoxatului Cîțu, că în loc să-i fie analizate gafele din tinerețe și din guvern, fu doar debarcat de la șefia senatului. Ca prim-ministru a iscălit și contractul pentru vaccinuri „fără nmumăr”, vorba maneliștiloir... Acum e cercetat...
„Poți să dai cu tunul”, i se potrivește lui Ciolacu, care doarme adânc și nu se trezește ușor și se tot laudă cu legea pensiilor. A dat bani pentru reparașții la trei vile... A dat bani pentru excursii ale celui de la România meditată... Doar cifre înșirate... Cică nu-l lasă libertinii, pardon, liberalii, unul Moraru de la Iași, cred că nu de capul lui, că e frate cu ambasadorul român la yanchei, a zis că să nu mai fie schimbat Ciucă al lor, nu al nostru, la anul, că doar nu e caporal de schimb eroul în schimbarea gărzii la Nasiriah. E conform programului „fúrăm pe rând”.
Inculții care merg ca „montaniarzi” prin Carpați, cu teniși sau adidași și în tricou știu ce înseamnă „am înghețat tun”. Nici părinții și profesorii care i-au educat nu sunt „sănătoși tun”! Nici „turiștii” ăștia nu-s „sănătoși tun” la mansardă. La politicieni nu mă bag, că, fie pesediști, fie liberali, fie de cea, fie de hăis, „au tras unii niște tunuri” sau „au dat niște tunuri”, de te miri de averile declarate sau nu, case și terenuri, chiar și la Nana! Ba o ditamai casa era „între patru străzi”!
Nu știu dacă un elvețiano-grec a dat vreun tun când a achiziționat apele minerale de prin Carpați cu bani puțini și nu știu cât ia statul pe litrul de apă. Tipul, care, după el, deveni bucovinean, chiar pe 9 august 2022 se lăuda pe la TV că a dat afacerea unui gigant american care exportă apa minerală în Dubai, Japonia etc. Și zicem că e criză de apă! Și li se rupe lor de noi! Vedeți de ce nu era bună ordonanța lui Dragnea? Dacă le zici ceva se uită la tine, ba mai „trag cu tunul”, râzând, eliminând un gaz prin orificiul anal!
Scriitorii multor țări, mereu pe fază și cu armata făcută nu la fără frecvență, s-au referit și la artilerie, tunuri, traiectorii. Camil Petrescu observa pe tărâmuri muscelene, în primul război mondial, că „o parte din sat căzuse subt bătaia tunului”. Proletcultistul Alexandru Sahia, ca un adevărat cercetaș, ne înștiința că „la marginea orașului așteaptă un regiment cu tunuri”.
Poate îl citiseră pe Alecsandri, care se referea la anul 1877 (Și tunuri sute bubuiau,/ Se clătina pământul). Cuplul lingvistic ceho-român Jarnik-Bîrseanu a studiat cu atenție folclorul transivănean (Nu te-or bate tunurile,/ Că te-or bate lacrimile).
Sandu-Aldea folosea tunul ca metaforă (Dunărea amorțise, înghețase tun), ca și Caragiale (S-a culcat îmbrăcat pe mindir și a dormit tun până la ziuă). Nu putem uita ce se striga pe la șezători de înțelepții satului (Nu căta că sunt bătrân,/ Că la drum sunt iute tun). Sbierea folosea în basme comparația (Vine zmeul cu două capete, vuind ca tunul). Bibicescu are o discuție cu fata folosind metafora tun – ploaie (Da eu cum nu voi ofta,/ Că greu tun a ploaie vine./ – Draga tatei Irinucă;/ Acela nu-i tun de ploaie).
Honoré de Balzac, în Femeia de treizeci de ani, amintește de tun: „În acest moment vasul-corsar, care se apropia cu viteză disperată, a răspuns cu o lovitură de tun, al cărei proiectil a explodat la zece brațe de Sfântul Ferdinand.” (En ce moment, le corsaire, qui arrivait avec une vitesse désespérante, répondit par un coup de canon dont le boulet vint expirer à dix toises du Saint Ferdinand. [Honoré de Balzac, La Femme de trente ans, Paris, 1832]).
Héraldique: Armoiries avec 3 canons (heraldică: stemă cu 3 tunuri)
Alfred Barbou, în descrierea lucrării Cele trei republici franceze, ne prezintă apărarea unei fortărețe: „Guvernatorul cetății își făcuse pregătirile de apărare. Mormane de pietre erau în vârfurile turnurilor, înconjurând tunurile, pentru care fantele fuseseră lărgite.” (Le gouverneur de la forteresse avait fait ses préparatifs de défense. Des monceaux de pavés garnissaient le haut des tours, entourant les canons, pour lesquels on avait élargit les meurtrières. [Alfred Barbou, Les Trois Républiques françaises, A. Duquesne, 1879]).
Bertolt Brecht ne amintea de „o navă cu opt pânze și cu cincizeci de tunuri” (ein Schiff mit acht Segeln und mit fünfzig Kanonen). Ludwig Renn, în Război, ne amintea despre tun: „Seara, un tun s-a prăbușit brusc chiar în fața noastră.” (Am Abend krachte auf einmal eine Kanone dicht vor uns. [Ludwig Renn: Krieg. 1928]).
Dintr-o traducere în germană, aflu că englezul Daniel Defoe, în Viața, aventurile și raidurile piraților faimosului căpitan Singleton, amintește de tunurile de la bord: „Acum avea douăsprezece tunuri și câțiva petereros pe bord, dintre care niciunul nu mai fusese pe el înainte…” (Sie führte nun zwölf Kanonen und einige Petereros auf dem Schandeck, von denen sich vorher nicht eine darauf befunden hatte…“ [Daniel Defoe: Das Leben, die Abenteuer und die Piratenzüge des berühmten Kapitän Singleton. Verlag Neues Leben, Berlin 1985]).
Canons utilisés comme ornement extérieur (tunuri folosite ca ornamente exterioare)
Francezii sunt și ei metaforici, având și proverbe legate de tun și comerț, interpretările revenind cititorului: acheter au son du canon, vendre au son du clairon (cumpără în bubuit de tun, vinde în sunet de goarnă) sau acheter au son du canon, vendre au son du violon (cumpărați în bubuit de tun, vindeți în sunet de vioară). Pe al doilea l-aș echivala cu „vorba dulce mult aduce”!
Trecând la ruși, V. S. Rozov, în Surpriză înainte de viață, scria: „Noi, echipajul tunului și celelalte echipaje, eram în spatele unui camion cu același tun de calibru 76 de milimetri atașat în spate.” (Мы — это орудийный расчёт и сёстры — были в кузове грузовика, сзади которого болталась та самая 76-миллиметровая пушка. [В. С. Розов, «Удивление перед жизнью», 1960–2000 гг., НКРЯ]).
Prin intermediul rușilor avem și informații despre granița RDG. Din Pilot automat (Est-Vest), aflăm de la Alexander Novikov și Dmitri Gronsky că „Există dovezi că din 1979, toate punctele de trecere a frontierei din RDG au fost echipate cu tunuri cu raze.” (Есть сведения, что с 1979 года все пункты пограничных переходов ГДР оборудовались лучевыми пушками [Александр Новиков, Дмитрий Гронский, «Восток — Запад» // «Автопилот», 15 октября 2002 г. НКРЯ]). Despre ce e vorba numai ei știu, noi doar bănuim...
Tunul în armată
Moto: „Generalul cu vipuşcă/ Se plângea unui maior:/ Când duduia-i goală-puşcă/ N-am la tun... înălţător!” (La mulţi ani, artilerişti! - Confesiune, de Stelică Romaniuc)
Tunul este specific armatei, chiar dacă acum există tunuri de zăpadă, de apă, de spumă, de confeti și de ce mai doriți. Tunul variază în calibru, gamă, mobilitate, rată de foc, unghi de foc și putere de foc. Diferitele modele și forme de tun combină și echilibrează aceste atribute, în funcție de folosința și necesitatea lor pe câmpul de luptă. Nu diferențiem încă „piesele de artilerie”.
Scurt istoric
Moto: „Ca tunar trăgea cu vervă –/ Punct ochit şi punct lovit –/ Dar de când e în rezervă,/ Tunu-i şade... ruginit.” (10 Noiembrie – Ziua Artileriei Terestre: artileristului pensionar, de Stelică Romaniuc)
Folosite pentru prima dată în China, că ei au inventat și praful de pușcă, tunurile au fost printre cele mai timpurii piesede artilerie care foloseau praf de pușcă, înlocuind de-a lungul timpului celelalte mașini de asediu cum ar fi berbecul, ca și armament pe câmpul de luptă. Dar s-o luăm mai pe-ndelete.
Descoperirea prafului de pușcă este motivul pentru descoperirea și perfecționarea armelor de foc, inclusiv a tunului. Chinezii din dinastia Song (960 - 1279) au folosit, conform izvoarelor istorice, țevi de bambus, care erau umplute cu praf de pușcă pentru a exploda. Cu acestea nu se putea trage, fiind numite lănci de foc. Toate cele despre China le-am văzut în 1980 în muzeul național de istorie din Beijing.
În 1980, în China (la parlament)
În dinastia Yuan (1271 - 1368), o dinastie mongolă, despre care am scris și noi, s-au folosit pentru prima oară țevi metalice cu un diametru maxim de 2,8 cm, și cu 34 cm lungime, care erau umplute cu praf de pușcă, proiectilele fiind săgeți, vergele sau schije de metal, dar și substanțe otrăvitoare. Dovada arheologică cea mai veche care atestă acest lucru provine din Manciuria, în 1288. Aceste „mașini” de aruncat săgeți au fost perfecționate ulterior în aruncătoare de flăcări și de rachete.
Tun de calibru 75 mm din 1897
Arma ajunge în Europa prin negustorii arabi, pe Drumul Mătăsii, despre care noi am scris (în „Jocuri de cuvinte - drum”), astfel de arme fiind amintite de călugării franciscani Wilhelm von Rubruk și Roger Bacon în 1256. În Europa armele de foc apar în prima jumătate a secolului al XIV-lea. În Italia (mai exact la Florența, 1326), de unde s-a răspândit cuvâmtul cannone, „tun”, este menționat „un proiectil din fier sau metal” (pilas seu palloctas ferreas et canones de metallo). Mai târziu aceste arme apar în Germania de sud, perfecțioanarea armei datorându-se și faptului că europenii voiau să folosească proiectile mai grele ca săgețile.
Apar mai târziu tunurile turnate din bronz, sau fier, de mare folos fiind experiența turnătorilor de clopote bisericești. Prin secolul al XVI-lea, în timpul împăratului Maximilian I, apar dificultăți provocate de supraîncălzirea tunurilor și a timpului îndelungat de răcire precum și crăparea sau fisurarea lor, observându-se astfel superioritatea bronzului. În aprilie 1629 turnătoria regală din Stockholm reușește să fabrice un tun de numai 123 kg ușor de manevrat, această greutate fiind redusă ulterior la 116 kg. Anii trec ca apa!
Tunul Țarului ( (Царь-пушка), cel mai mare tun cu ghiulele de piatră, care probabil n-a fost folosit niciodată, având numai scop reprezentativ (expus la Kremlin, https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%A6%D0%B0%D1%80%D1%8C-%D0%BF%D1%83%D1%88%D0%BA%D0%B0)
Din mijlocul secolului al XIX-lea, când prețul oțelului scade, au fost produse primele tunuri cu tragere rapidă (aici poate fi amintită firma lui Alfred Krupp din Prusia care reușește să revoluționeze industria de fabricare a armamentului), începându-se să se tragă și cu obuze. La sfârșitul secolului al XIX-lea în Franța se produce în 1897 un tun (canon) de 75 mm, un veritabil tun cu tragere rapidă, o caracteristică a acestui tun fiind lungimea redusă a spațiului de recul. Și uite-așa, această perfecționare a armamentului în Europa a permis mai târziu anexarea sau ocuparea de teritorii aparținând altor popoare din afara continentului european, apărând Imperiile Coloniale, de care mulți au uitat!
Recapitulâmd despre utilizarea tunurilor, mai aflăm că în Orientul Mijlociu, prima utilizare a unui tun de mână a fost în timpul desfășurării bătălieii de la Ain Jalut, în 1260, între mameluci și mongoli. Tunurile au fost folosite în Europa pentru prima dată, probabil, în Iberia, în timpul Reconquistei, iar de englezi prima dată în „Războiul de o sută de ani", la bătălia de la Crecy, în 1346.
Pe continentul african, tunul a fost folosit prima dată de Somail Imam Ahmad ibn al-Ghazi Ibrihim din sultanatul Adal în încercarea sa de cucerire a Etiopiei în 1529. Acestea au avut loc în perioada Evului Mediu, în care a apărut tunul standard, devenind mai eficient în lupta contra infanteriei și în asedierea cetăților. Tunurile cele mai mari ale Evului Mediu au fost abandonate în favoarea unui număr mai mare al altora, mai ușoare, și al mai multor altor piese de artilerie (vedeți în enciclopedia indicată mai jos).
Tunul a transformat și războiul naval în perioada modernă timpurie, astfel că forțele navale europene au profitat de puterea lor de foc. Pentru jefuire a devenit banal. Precizia și puterea distructivă a tunului au crescut semnificativ și tunurile au devenit mai mortale decât oricând, atât în folosința infanteriei, care cu întârziere a trebuit să adopte tactici diferite, cât și a navelor, care au trebuit să fie blindate.
În primul război mondial, majoritatea deceselor au fost cauzate de intrarea în luptă a artileriei, care a fost utilizată pe scară largă și în al doilea război mondial. Cele mai moderne tunuri sunt similare cu cele utilizate în al doilea război mondial, deși importanța armelor de calibru mare (ex. a tunurilor, a mortierelor) a scăzut odată cu dezvoltarea rachetelor. Despre lansatoarele de rachete noi am scris.
Și în secolul trecut au existat tunuri gigant. Fiindcă am pomenit de Krupp și de primul război mondial, amintim și de Dicke Bertha (Grasa Bertha) porecla mai multor piese de artilerie germane care au fost folosite pentru prima dată în primul război mondial „simțite bine” de inamici. Erau două modele cu calibrul 42 cm, denumite tunuri navale scurte, deși erau destinate utilizării pe uscat. Ele au fost folosite pentru distrugerea fortificațiilor. Nu există documente despre originea numelui, cu toate că exista o Bertha Krupp.
Modelul „Grasa” Bertha (tun naval scurt 12 L/16, în dispozitiv)
Cum nemții sunt buni la calcule, iată că ne prezintă că o piesă de artilerie ar fi costat 1 milion de mărci (cam 5.570.000 de euro astăzi) și a fost proiectată pentru 2.000 de lovituri! Fiecare obuz (că era mai mult tun-obuzier) ar fi costat aproximativ 1.500 de mărci (1.000 de mărci muniția + 500 de mărci „deprecierea” țevii), ceea ce astăzi corespunde la 8.400 de euro! Facem noi asemenea calcule? Canci!
Prima variantă a fost tunul naval „scurt” 12 L/16 („dispozitiv gamma"). Complexul Gamma avea o masă totală de 150 de tone și era transportat pe zece vagoane de cale ferată. Până în 1912 au fost construite cinci exemplare, iar în timpul primului război mondial au fost adăugate alte cinci tunuri și 18 țevi de schimb. Gigantisme!
Deoarece, după trecerea la războiul de tranșee, nu existau ținte pentru artilerie atât de grea, s-au căutat noi utilizări pentru suporturile pentru roți ale dispozitivului M. După examinarea mai multor variante, o nouă țeavă L/30 de calibru 30,5 cm a fost montată în cele din urmă pe „cărucior” suport. Piesa rezultată avea numele de Heavy Kartaune sau dispozitiv β-M. La sfârşitul războiului, se aflau pe front două baterii echipate cu acest tip de piesă. Folosea o încărcătură un obuz de 333 kg (erau ambalate câte patru). Bătaia (distanța) maximă de tragere era de doar 16,5 km.
Tub-cartuș (stânga) și proiectil (dreapta) în Muzeul de Istorie Militară Rastatt
Dispozitivul M trăgea un obuz greu de 810 kg (doar focosul avea 100 kg) până la 9300 m, iar cu obuze „ușoare” de 400 kg introduse în 1917 avea o bătaie maximă de 12.250 m. La începutul primului război mondial, piesa a putut fi folosită cu mare succes împotriva forturilor mai vechi belgiene și franceze, care erau realizate din beton nearmat sau erau doar parțial armate.
Ca să vedeți importanța unor tunuri gigantice germane, încheiem cu istoria printr-un film, Tunurile din Navarone. Este un film regizat de J. Lee Thompson în anul 1961. Scenariul a fost inspirat după romanul cu același titlu, scris în 1957 de scoțianul Alistair MacLean (audiobook la https://bookaudio.online/367-alistair-maclean-the-guns-of-navarone.html). În anul 1943, 2.000 de soldați aliați au rămas izolați pe insula Kheros. Operațiunile pentru salvarea lor sunt zădărnicite de două imense tunuri instalate de naziști pe insula Navarone. Pentru a elimina pericolul reprezentat de aceste tunuri, căpitanul Keith Mallory (Gregory Peck), caporalul Miller (David Niven) și colonelul Andrea Stavros (Anthony Quinn) sunt trimiși într-o misiune imposibilă: infiltrarea pe insula nazistă și distrugerea armamentului inamic. Restul...
Artileria rusească acum
Moto: „Săgeţile lui Cincinat/ Nu au rănit, n-au sfâşiat;/ Azi, trebuie să tragi cu tunul/ Ca să tresară, poate, vreunul.” (Ieri şi azi, madrigal de Gheorghe Chirilă din Săgeţile lui Cincinat, 2002)
Am scris noi destule despre războiul în realitate S.U.A. (NATO) – Rusia (la adresa web https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-razboiul-ucraina-rusia-partea-intai), care se desfășoară în poligonul Ucraina, dar și (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-lansatorul) despre lansatoarele și rachetele HIMARS donate de americani și ajunse câteva instalații și la ruși. Asta după ce am scris destule despre această confruntare. Scriem acum despre „artileria” rușilor. Cu click aveți acces la destule informații. Sunt și denumirile în engleză și în rusă. Denumirile sunt cele din codurile ruse și câteva din codurile NATO. O luăm „de jos în sus”. De la mic la mare!
Să începem cu: aruncătorul de 82 mm 2B9 Vasilek (82mm gun-mortar, 82-мм орудие-миномет); aruncătorul de 120 mm 2B11 2S12 Sani (120mm heavy mortar, 120-мм орудие-миномет, active ≈636, în rezervă 1.000); obuzierul de 120 mm 2B16 Nona-K (120mm howitzer, 120 мм гаубица, 100); obuzier de 122 mm 2A18 D-30 (122mm howitzer, 122 мм гаубица, active ≈564, în rezervă 4.400); tun antitanc de 100 mm 2A29 MT-12 Rapira (100mm anti-tank gun, 100 мм противотанковое орудие, 526, modernizat T-12), obuzier 152 mm 2A65 Msta-B (152mm howitzer, 152 mm гаубица, active: 250, în rezervă 600), tun-obuzier 152 mm 2A36 Giatsint-B (152mm gun-howitzer, 152 mm орудие -гаубица, active ≈141, în rezervă 1.100).
Obuzier 122 mm
Artileria autopropulsată are: obuzier auto-propulsat 122 mm 2S1 Gvozdika (122mm self-propelled howitzer, 122 мм самоходного гаубица, active 230, în rezervă 2.000); obuzier auto-propulsat 152 mm 2S3 Akatsiya (152mm self-propelled howitzer, 152 мм самоходного гаубица, active 800, în rezervă 1.000); tun-mortier auto-propulsat 240 mm 2S4 Tyulpan (240mm self-propelled gun-mortar, 240 мм самоходного оружия, active 60, în rezervă 390); obuzier auto-propulsat de 152 mm 2S5 Giatsint-S (152mm self-propelled howitzer, 152 мм самоходного гаубица, active 114, în rezervă 850); obuzier auto-propulsat 203 mm S7M Malka (203mm self-propelled howitzer, 203 mm самоходного гаубица, active 100, în rezervă 260, modernizate complet); tun-obuzier auto-propulsat 152 mm 77 Dana (152 mm self-propelled howitzer, 152 mm самоходного гаубица, 935); aruncător 122mm autopropulsat 2S23 Nona-SVK (self-propelled 120 mm mortar, самоходный 120-мм миномет, 42, multe în producție, acum în Rusia peste 780, inclusiv 500 în depozite, 2S9 Nona-S, 42 2S23 Nona-SVK și 124 2B16 Nona-K); obuzier auto-propulsat de 120 mm 2S23 Nona-SVK (120mm self-propelled howitzer, 120-мм самоходная гаубица <50); obuzier autopropulsat 155 mm/152 mm 2S35 Koalitsiya-SV (155mm/152mm self-propelled howitzer, 155-мм/152-мм самоходная гаубица, ≈72).
Autotun de 152 mm, tun-obuzier de 152 mm și obuzier de 120 mm, toate auto-propulsate
Acum vin lansatoarele de rachete, despre care, vechi și noi, noi am scris (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-lansatorul): lansator de rachete termobarice 220 mm TOS-1 (220 mm thermobaric rocket launcher, 220-мм термобарическая ракетная установка, peste ≈95, modernizate ca varianta TOS 2); lansator de rachete multiple 122 mm BM-21 Grad (122 mm multiple rocket launcher, 122-мм реактивная система залпового огня, active 750, în rezervă 2.200); lansator de rachete multiple 220 mm BM-27 Uragan (220 mm multiple rocket launcher, 220-мм реактивная система залпового огня, active 310, în rezervă 90); lansator de rachete multiple 300 mm BM-30 Smerch/Tornado-S (300 mm multiple rocket launchers, 300-мм реактивные системы залпового огня, 180, multe în producție); lansator de rachete multiple 122 mm Tornado-G (122 mm multiple rocket launcher, 122-мм реактивная система залпового огня, 180); lansatorul universal de rachete multiple 220 mm – 300 mm Uragan-1M (universal 220 mm-300 mm multiple rocket launcher, универсальная 220-мм-300-мм реактивная система залпового огня, 6, bătaie 70 km, mai multe în producție, pentru a înlocui BM-27 Uragan și BM-30 Smerch).
Lansatorul de rachete termobarice 220 mm, lansatorul de rachete multiple 300 mm și lansatorul universal de rachete multiple 220 mm – 300 mm
Să nu uităm de artileria antiaeriană a trupelor: tunul antiaerian auto-propulsat 9K22 Tunguska (self-propelled anti-aircraft gun, cамоходное зенитное оружие, ≈250); tunul antiaerian auto-propulsat ZSU-23-4 Shilka (self-propelled anti-aircraft gun, cамоходное зенитное оружие, ≈450), rachetă sol-aer la distanță mică 9K33 Osa (short range surface-to-air missile, зенитная ракета малой дальности, ≈280, SA-8, cod NATO „Gecko" ), rachetă sol-aer la distanță mică 9K35M3 Strela-10M3/MN (short range surface-to-air missile, зенитная ракета малой дальности, ≈668, SA-15, cod NATO „Gauntlet"), rachetă sol-aer la distanță medie 2K12 Kub (medium range surface-to-air missile,зенитная ракета средней дальности, ≈370, SA-6, cod NATO „Gainful"); rachetă sol-aer la distanță medie 9K37M1 Buk/9K37M1-2 Buk-M1-2/9K37M2 Buk-M2/9K37M3 Buk-M3 (medium range surface-to-air missile, зенитная ракета средней дальности, ≈400, SA-11, cod NATO „Gadfly", bătaie 45 km înălțime); o nouă variantă 9K37M2 Buk este în serviciu; 9K37M3 Buk a intrat în serviciu în 2014 și este în producție; racheta sol-aer la distanțe mari (long-range surface-to-air missile, зенитная ракета большой дальности, ≈2.190, SA-12, cod NATO „Giant"); S-300V4 a intrat în serviciu în 2014.
Există acum și sistemele tactice de rachete balistice 9K720 Iskander-M / SS-26, care înlocuiesc lansatoarele OTR-21 Tochka introduse în 2020 (tactical ballistic missile systems, тактические баллистические ракетные комплексы Искандер-М). Aici se remarcă sistemele tactice de rachete balistice la distanță mică (short-range tactical ballistic missile, Тактическая баллистическая ракета малой дальности, 486 instalații, cu componenta de luptă convențională de 480 kg (conventional warhead, обычная боеголовка), bătaia maximă 500 km. Sunt folosite de obicei la apărarea coastelor (țărmului). Noi am scris despre aceste rachete și instalații, care au existat și în armata română în vechile variante (vezi la adresa web https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-lansatorul, în „Jocuri de cuvinte – lansatorul”). Nu am scris atunci despre sistemele actuale rusești.
Iskander-M pe transportorul lansator 9P78-1 («ARMY-2016» military-technical forum)
Trecem la armele anti-tanc: sistemul anti-tanc de rachete dirijate 9K22 Tunguska (mobile anti-tank guided missile system, мобильный противотанковый ракетный комплекс, 60); sistemul anti-tanc de rachete dirijate ZSU-23-4 Shilka (mobile anti-tank guided missile system, мобильный противотанковый ракетный комплекс, 870+, pe șasiu MT-LB); sistemul anti-tanc de rachete dirijate 9K33 Osa (mobile anti-tank guided missile system, мобильный противотанковый ракетный комплекс, 80, pe șasiu BMP-3); sistem mobil de rachete anti-tanc dirijate 9K35M3 Strela-10M3/MN (mobile anti-tank guided missile system, мобильный противотанковый ракетный комплекс , peste 20, pe șasiu BMP-3); sistem mobil de rachete anti-tanc dirijate Kornet-D (mobile anti-tank guided missile system, мобильный противотанковый ракетный комплекс, 132 planificate, pe șasiu GAZ-2975).
Sisteme mobile anti-aeriene (bătaie scurtă, medie și lungă)
Un subiect aparte este tunul de pe tanc (the gun on the tank sau tank-gun, пушка на танке). Tancul modern T-90 (active 417. în rezervă 200; există și T 90 A, танк T 90 AM). Folosește în principal țeava lisă (гладкоствольное основное орудие) 2A46 calibrul 125 mm, sistemul de conducere a focului (система управления огнем) 1A45T, un motor modernizat și vizor termic al trăgătorului. Măsurile de protecție standard includ un blindaj din oțel și materiale compozite, descărcătoare de grenade fumigene, blindaj reactiv la exploziv Kontakt-5 și sistem de blocare ATGM în infraroșu Shtora.
Cu click pe denumirea fiecărui sistem obțineți informațiile dorite în limba engleză sau în limba rusă. Numărul de exemplare dintre paranteze variază zilnic, economia de război funcționează. Urmăriți care din aceste mijloace sunt folosite în luptele din Ucraina, care a devenit poligon de verificare a armamentelor ruse, americane și ale altor țări din NATO.
Artileria română
Moto: „Zise ea citind volumul:/ - Când iubeşti cu-adevărat/ O fi bine şi pe tunuri,/ Dar mai bine... este-n pat.” (La apariţia volumului de versuri „Să ne iubim pe tunuri" de Adrian Păunescu, de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiştii olteni, 2008; ascultați-l și pe Gil Ioniță, n.n.)
Bine, veți zice. Nimic despre artileria română? Scopul nostru, ca mici observatori, mici servanți, nu este de a face istoricul artileriei române. Cei interesați pot găsi destule informații în literatura generală și în literatura de specialitate. Cu toate că unii autori scriu doar pe bani și nu dezvoltă postări (gratis) în wikipedia. Și n-a existat nicio apetență a organelor de stat pentru digitalizare, pentru trecerea documentelor istorice pe site-uri web, cum am demonstrat că e la alții. În cazul de față există o excepție, dar aș dori documentul și într-o pagină web.
De exemplu, știm că există o Enciclopedie a artileriei române (la adresa https://rft.forter.ro/biblioteca-virtuala/730/enciclopedia-artileirei-rom%C3%A2ne), realizată de un colectiv sub conducerea prof. univ. dr. Adrian Stroea, de unde puteți descărca lucrarea și să vă bucurați de o prețioasă lectură (file:///C:/Users/const/Downloads/1470692069.pdf). Nu vă limitați doar la bubuiturile auzite în filmele lui Sergiu Nicolaescu și imaginile redate în filme.
Nu ne pronunțăm nici în ceea ce privește desființarea comandamentului artileriei, că noi desființăm tot. Știu doar că la peregrinarea mea prin artilerie, trei ani școală și 6 ani rachetist ROT, comandantul de atunci al artileriei, generalul Marin Niculescu, dădea toamna un telefon comandantului unității care primise în unitate pe șeful promoției și îl întreba ce calificativ are acesta la notarea anuală de serviciu, fără să-l întrebe dacă e sau nu membru de partid. Și dacă rezultatele nu erau pe măsură se făcea o analiză la subiect. Impricinatul era și mutat în altă unitate dacă era cazul. Pila era munca, pila era cartea.
Prin 1966 col. Cotulbea m-ar fi propus să fiu promovat în comisia de control pentru ROT din CAFA, în locul cpt. Leaua, care reușise la o facultate tehnică, ca responsabil cu „pregătirea datelor de tragere și determinarea poziției”. Generalul a decis: „lăsați-l să mai capete experiență în brigadă”. Și nu m-am supărat. În toamna lui 1968, după ce am plecat la „inginerie”, i-a atras atenția colonelului Moise: „Nu era mai bine dacă-i aprobai să meargă la o facultate de comandă? Dar pentru el este bine și așa, rău e pentru noi că nu s-a dus la armament! Dar nu facem nimic nici fără geodezie, că suntem rude! Șeful D.T.M., generalul Dragomir, a fost tot artilerist.” Șeful centruluii de cercetări unde am fost repartizatfusesem repartzat, colonelul ing. Țibru, fusese tot artilerist...
O altă problemă în discuție este că nu se mai pune accentul pe dezvoltarea armelor, neexistând nici „inspector de armă”. Păi mai e nevoie de așa ceva? La noi totul decide NATO sau mai bine zis cei care cred că NATO e totul. Și dacă NATO nu ne ajută în caz real? Copiii moșului, mergeți pe doctrina națională, că alianțele sunt efemere. Dezvoltați componentele armatei naționale și industria națională de apărare. Că minți încă mai avem!
Că așa dispăru de la 1 august 2022 și instituția „Ioan Vodă” din Sibiu – instituție denumită generic de-a lungul timpului Școala Militară de Artilerie. Că de, localul școlii din Sibiu fu pus la dispoziția unui, na drăcie, globalizare militară a coloniei, unui organism NATO (Nothing Afer Two O`clock, „nimic după ora două”), numit pe scurt HQ MNC-SE... Ne-am dat naibii!
Sigla HQ MNC-SE
Adică se instală HQ MNC-SE, Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est, care face parte din structura de forțe a NATO (NATO Force Structure). HQ MNC-SE are misiunea de a contribui la „descurajarea oricăror intenții ostile la adresa NATO și de a asigura comanda și controlul operațiilor terestre ale NATO la nivel corp în orice situație, la criză sau război.” Nimic despre România!
Această structură va asigura „coerența operațională între planurile naționale de apărare (oare există?) și cele aliate (de fapt americane)”, precum și „o mai bună integrare operațională cu forțele aliaților”, în sprijinul consolidării arhitecturii de securitate pe flancul estic al Alianței Nord- Atlantice. Deci nu România are granițe, ci NATO „flanc estic”! Șă tăt așe, „HQ MNC-SE este organizat în conformitate cu standardele NATO pentru nivelul corp de armată și are în compunere personal militar și civil din mai multe țări membre NATO. România și-a asumat rolul de națiune cadru.” Clar? Tunuri, tunuri, doctină, doctrină națională niet?! Mai există țara asta? E colonie?
Oricum, când am urmat eu școala, „la Dumbravă” era infanteria. Școala militară de artilerie era unde e acum Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” în Sibiu, atunci pe bulevardul Armata Roșie. Acolo erau poligonul redus, manejul, remizele cu piese de artilerie, laboratoarele etc. Dar în 1960/61 școlile separate s-au unificat în Școala Militară Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcesu”, unde au venit și alte specializări (topografii din Bucureșlti, chimiștii de la Câmpulung Muscel). Stăteam la fereastra macaziei cu aparate optice de artilerie și-l parodiam pe Topârceanu: „Saltă pe Armata Roșie/ Două fete vesele,/ Zău că-mi vine să las baltă/ Toate interesele!” Comndantul școlii era colonelul Nazarie... Comandant adevărat!
Un fapt banal pentru omenire. În martie 1962, în vacanța de primăvară, a decedat mama. Am dat telefon la unitate, operatoarea mi-a făcut legătura cu comandantul, mi-a aprobat să rămân la înmormântare. Am rămas cele trei zile, am luat adeverință de la primărie, am ajuns la școală. Comandantul bateriei, cpt. Rahoveanu, la prezentarea mea mi-a spus dosar atât: „Adeverința, să văd sdeverința!” M-a chemat comandantul școlii, colonelul Nazarie. M-a strâns în brațe, mi-a transmis condoleanțe, s-a întreținut cu mine o jumătate de oră la o cafea, povestindu-mi despre părinții săi, despre familia sa, despre moartea camarazilor săi pe front din Stalingrad până în Tatra... Despre viață și moarte! Să nu sari în foc pentru un asemenea comandant?
La Dumbravă mergeam doar cu caii uneori, că în anii 1959-1960 și 1960-1961 am făcut și călărie, fiindu-mi repartizată nărăvașa iapă Talpa, fostă campioană națională, care la început m-a trântit de câteva ori, simțindu-mă ea cam „fraier” la punerea șeii. Maiorul Gușu mi-a spus secretul abia la a patra ședință de călărie. Nu-l spun (un pumn în burtă la punerea șeii, când se strângea chinga)! Dar în septembrie 1961, la întoarcerea din vacanță, când m-am dus direct la grajd cu buzunarul plin de zahăr, grajdul era gol! Caii fuseseră predați unui IAS...
Iubitori de cai, de tunuri sau de rachete, să fiți iubiți! Repede! Быстро! Că noi, românii, certificarăm și Canalul Bâstroe (Канал Бистре - Kanal Bistre în ucraineană)! Vom scrie în curând.... stimulați de postarea colegului apevist Stroea...
Articolul este și pe alt bog, din Cronopedia, la adresele:
https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-tun
https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-tun-1
https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-tun-2
Întregul articol în format pdf, este aici: Jocuri de cuvinte - tun.pdf
NC, proromân, pro întreaga Europă, nu pe părți, antiimperialist
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu