Jocuri de cuvinte cazac, cazah
Geografie lingvistică
Cazac, cazah
Un cazac sau cazah este un membru al unei colectivități (etnice rusești) formate din oameni liberi, mai ales din foști țărani fugiți de pe moșiile stăpânilor feudali ruși și poloni, care, în secolele XV și XVI, s-au așezat în regiunile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, unde au format unități militare autonome. În Rusia, văzând eroismul cazacilor, începând din secolul XVIII, era un soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutată de obicei dintre cazaci.
Este moștenit din cuvântul în limba rusă kazak – казак. Ca să vedem etimologia cuvântului rusesc, amintim că apariția lor în secolul XV. Originea lui kazak sau qazaq ar fi după unii, din cuvântul turcesc qaz, „hoț, vagabond, luptător, liber, independent”, sau că derivă din proto-turcicul *khasaq (act deținut de cazaci pentru a-și transporta iurtele care le aparțineau).
Altă teorie a originii lui kazakh (original qazaq) este că ar deriva din vechiul cuvânt turcic qazğaq, menționat prima dată în secolul VIII pe un monument turcesc al lui Uyuk-Turan. După lingvistul turc Vasily Radlov și orientalistul Veniamin Yudin, substantivul qazğaq derivă din aceeași erădăcină ca verbul qazğan („a obține", „a câștiga"). Așadar, qazğaq definea un tip de persoană care era sănătos tun, învingea toate bolile și stările proaste.
Istoria e complicată. Unii se referă la statul Kazakhstan, care a fost casa multor comunități nomade din stepa Eurasiei, Sakas (rude cu sciții), Xiongnu, hanat turcic vestic, Confederația Kimek–Kipchak, Imperiul Mongol, Hoarda de Aur a Hanatlui Kazah, stabilit în 1465.
Originea exactă a popoarelor turcice e un subiect disputat. Cazacii ar fi venit în Rusia în secolul XV. Grupurile tribale aveau o confederație a lor mergând pe Drumul Mătăsii Unii le neagă etnicitatea (vezi definițiile de la început).
În sursele turco-persane, termenul Özbek-Qazaq a apărut întâi în secolul XVI în Tarikh-i-Rashidi scris de Mirza Muhammad Haidar Dughlat, prinț din Kașmir. Apar cuvintele kazakh - kазах, /kazax, cossack - kазак, /kazak/ în Imperiul Rus.
Există și o istorie orală a cazacilor. Ca multe popoare care trăiesc un stil de viață nomad, cazacii au o istorie a tradițiilor de multe secole. Au cântecwe și poezii proprii, povești ce le spun istoria. Au eroi naționali pe care îi slăvesc. Tradițiile conțin și teme politice. Și un naționalism etnic există în tradiții.
În câteva limbi cazac s-ar traduce prin:
cazac română
cosac m catalană, cosaco m spaniolă, Cosaque franceză, , ossack engleză
cossaco m portugheză
kasakas estonă, kasakka finlandeză
kazak - казак kazahă, kazak - каза́к m belarusă, kazak - каза́к m bulgară, kazak - каза́к rusă, , azak - казак tadjică, kazak - կազակ armeană, kazak azeră, kazak turcă, kazak turcmenă, kazak uzbecă
ḳazaḳi - კაზაკი gruzină
kazaks m letonă, kazokas m lituaniană
kosack suedeză, kosak daneză, Kosak germană, kosakk m norvegiană
Kozak - Козак m sârbo-croată, kozak - коза́к ucraineană, kozak - קאָזאַק m idiș, kozak - קוזאק m ebraică, kozák cehă, kozak m albaneză, kozák maghiară, kozak neerlandeză, Kozak poloneză, kozák slovacă, kozak slovenă, Kozákos - Κοζάκος m greacă
qazaq - казак tătară, qazaq tătară crimeană
quzāq - قُوزَاق m arabă
xasag – хасаг, xahag – хаһаг buriată
xazg - хазг kalmucă
Noi rămânem la cazac, un membru al unei comunități militare autonome formate, în secolul al XIV-lea, din elemente nemulțumite ale regimului moscovit, așezate pe teritoriile de margine ale statelor rus și polono-lituanian, recunoscute sub Ivan cel Groaznic (1570), având obligația, în schimbul unor privilegii, să apere țara împotriva invaziilor.
În Rusia, începând din sec. XVIII, era un soldat dintr-o unitate de cavalerie ușoară recrutată, de obicei, dintre cazaci, Tot în Rusia și în principate, învechit, era un soldat care făcea parte dintr-un corp de pedestrime și călărime pământeană (întocmită în felul cazacilor ruși) în număr de 2000, sub comanda agăi, iar, mai târziu, redus la 240, sub polcovnicul de oraș și polcovnicul de Târgoviște.
Tot în Muntenia existau cazaci cataragi, cazaci martalogi, militari sau slujitori fără leafă, dar scutiți de dări răspândiți prin județe. Cazac i se mai zicea unui zbir, unui agent de poliție., iar la figurat și unui copil sau om voinic și curajos. Crivățului i se spunea vânt de răsărit (ce bate dinspre țara cazacilor.
Reluând, toți știți sau ați auzit de „cazacii de pe Don”. Cazacii de pe Don (în limba rusă: Донские Казаки) erau cazaci care ocupau teritoriile de-a lungul cursului mijlociu și inferior al râului Don. Această populație s-a format în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în principal din țărani fugari.
Armata cazacilor de pe Don, (în limba rusă: Всевеликое Войско Донское, Vsevelikoie Voisko Donskoie) a fost o organizație militară de frontieră începând de la începutul secolului al XVI-lea. Din 1786, teritoriul ocupat de acești cazaci a fost numit în mod oficial Teritoriile Armatei Donului, iar, din 1870, a fost redenumit Regiunea Armatei Donului (în zilele noastre, teritoriul este împărțit între regiunile Rostov, Volgograd și Voronej ale Federației Ruse și regiunea Luhansk a Ucrainei).
În 1916, Armata Donului avea cam 1,5 milioane cazaci. După victoria Revoluției ruse, Armatele cazacilor au fost desființate de guvernul bolșevic în 1918, dar în cadrul Mișcării Albe tradițiile căzăcești au continuat să existe, iar după victoria sovieticilor împotriva monarhiștilor și intervenționiștilor străini în războiul civil din Rusia, tradițiile cazacilor în general și ale celor de pe Don în particular au continuat în cadrul comunităților de cazaci emigrați în străinătate.
În timpul celui de-al doilea război mondial, cazacii de pe Don au reprezentat cea mai mare concentrare de cazaci din Armata germană, al 15-lea Corp SS de cavalerie cazacă. Cei mai mulți cazaci erau foști cetățeni sovietici, care aleseseră nu atât să lupte pentru Hitler, cât hotărâseră să lupte împotriva lui Stalin. Corpul de cavalerie SS cazac cuprindea două divizii. Grea istorie!
A existat și corul cazacilor de pe Don, un grup de foști ofițeri ai Armatei imperiale ruse, care au cântat pentru prima oară în Istanbul, unde fugiseră după înfrângerea armatelor albilor din Crimeea. Ei au susținut primul lor concert oficial la Viena în 1923, sub bagheta dirijorului și compozitorului-fondator Serge Jaroff.
Corul cazacilor de pe Don s-a bucurat de o mare popularitate în timpul turneelor din America sau Europa din deceniile al patrulea, al cincilea sau al șaselea al secolului trecut. Interpreții, îmbrăcați în costume tradiționale căzăcești, interpretau a cappella un repertoriu vast de cântece ruse religioase, militare, populare sau de operă.
Au existat și cazacii din Kuban, Cazacii din Siberia etc. Putin i-a reevaluat! Tradiția militară a cazacilor siberieni este continuată în zilele noastre de către un regiment de infanterie din Borzia din cadrul Regiunii militare siberiene!
Să fie cazaci?
Scriitorii români au scris despre cazaci, de exemplu Negruzzi („ Priveam Prutul cum curge și fericeam pe cazacul cu barbă lungă de la pichetul din ceea parte.”). Șăineanu dă definiția: „Cazaci m. pl. neam tătăresc rusificat, așezat la început dincolo de pragurile Niprului (și de aceea numiți Zaporojeni), apoi pe lângă Don și în posesiunile turcești dela Marea-Neagră. Independenți până la Petru cel Mare, Cazacii s’au răsboit în diferite rânduri cu Leșii, Tătarii, Moscoviții și Românii; uneori, tocmiți de Leși și de Români, Cazacii formau cete de apărare a granițelor țârii. Hatmanii lor cei mai vestiți au fost Bogdan Hmielnițki și Mazeppa.” (sursa: Șăineanu, ed. VI, 1929). În Contemporanul, în 1948, nr. 108, se scria că „Nuvelele lui [Șolohov] redau viața căzăcimii de la Don.”.
Corect, deoarece în literatura secolului al XX-lea, Donul și oamenii săi au fost aduși în atenția cititorilor de Mihail Alexandrovici Șolohov (1905 - 1984), un cazac născut din stanița Veșenskaia, mai ales prin celebrul său roman „Pe Donul liniștit" (de fapt, Tihii Don – Donul liniștit, în patru volume.
Pe Donul liniștit (Tihii Don), de Șolohov
Acest roman este considerat a fi una dintre cele mai semnificative opere ale literaturii rusești și universale din secolul al XX-lea. Romanmul înfățișează viețile și luptele cazacilor de pe Don în timpul primului război mondial, al Revoluției Ruse și al Războiului Civil Rus. Autorul său, cazacul Mihail Șolohov, a primit în 1965 Premiul Nobel pentru literatură pentru acest roman.
Citiți romanul Nicoară Portcoavă și veți vedea că un domnitor al Moldovei, Nicoară Potcoavă, a fost hatman al cazacilor (vezi Nicoară Potcoavă - Hatmanul Cazacilor pe Tronul Moldovei). Nicoară Potcoavă este un roman istoric scris de Mihail Sadoveanu.
Nicoară Potcoavă, coperta ediției princeps din 1952
Acțiunea romanului se petrece în Principatul Moldovei după uciderea domnitorului patriot Ioan Vodă cel Viteaz (1572–1574) și urcarea pe tron a lui Petru Șchiopul. Romanul prezintă luptele pentru putere din Moldova, fiind inspirat din viața lui Ioan (Nicoară) Potcoavă. Frate după mamă al domnitorului ucis, hatmanul Nicoară Potcoavă întreprinde în Moldova o incursiune fără succes pentru a-l pedepsi pe trădătorul Irimia Golia, iar apoi se întoarce în tabăra cazacilor zaporojeni de pe malurile Niprului, cu care pregătește o acțiune militară mai amplă pentru a-l alunga pe uzurpatorul Petru Șchiopul și a prelua domnia țării.
Pe aici n-au fost doar cazacii
Apărătorii noștri
Iubitori sau nu de cazaci, să fiți iubiți! Tot pe youtube, bonus, puteți urmări un ansamblu de acum al cazacilor din Kuban (vezi Ansamblul cazacilor din Kuban). Vedeți și un cor (https://www.bing.com/videos/search?q=Kozacki+Hor&FORM=VRPATC).
CN
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu