Geografie lingvistică
Biserică
Moto:
„Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră
în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor.” (Sfântul Nicodim)
În articolul precedent am analizat
cuvântul „religie”. Din MDA2 (2010) aflăm că bisérică, vorbă moștenită din
latinul basilica, este: 1) o „clădire destinată celebrării cultului creștin”,
numindu-se și „Casa-Domnului” (unele religii îi zic templu); 2) „prelații din
biserică”; 3) „credincioșii din biserică”; 4) biserica împreună cu prelații și
credincioșii”. Bisericii i se zicea în vechime și băsearecă, besearecă,
besearică, bisearică, prin Banat băsărică, prin Transilvania și Moldova
beserecă, bisercă etc.
Cuvântul biserică în diferite
limbi
Prin generalizare i se spune
Biserică unei comunități religioase de același cult, de exemplu Biserica
Creștină, instituția creștinismului în ansamblu, una singură pentru creștinii
de până la despărțirea catolicilor de ortodocși, o separare oficializată în
1054, la „marea schismă”, apărând Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, și
asta despărțită ulterior pe țări etc.
Dar să vedem cum numesc alții biserica:
baznīca în letonă, bažnyčia în
lituaniană și bažniča - бажніца în belarusă (din vechiul slavic божница, -
božnica, „capelă, biserică”, din proto-slavicul *božьnica, , „raft cu icoane,
casă de rugăciune”, din proto-slavicul *bogъ,
„dumnezeu” sau *božьnъ, „divine”);
biserică în română (din latinul
medieval basilica);
Caraca de - ਚਰਚ ਦੇ în punjabi;
carkva - царква în belorusă, tsŭrkva -
църква în bulgară, cerkev în
slovenă, církev în cehă cirkevné în slovacă, crkva – црква în sârbă, crkva în
bosniacă, croată, sârbo-croată,
cʺrkva, crkvata
- црквата în macedoneană, tserkov' - церковь în rusă, tserkva, cérkva - церква în ucraineamă (din
proto-slavicul *cьrky, din germanicul *kirikǭ, din grecul biblic kuriakón –
κυριακόν, formă de neutru a lui kuriakós - κυριακός, „aparținând domnului”, de
la kúrios –n κύριος, „conducător, domn”, din proto-indo-europeanul * *ewH-, „a
se umfla, a se răspândi, a fi puternic, a predomina”);
church în engleză, charch – चर्च
în hindi (church succesiv din englezul evului mediu chirche, din vechiul englez
ċiriċe, „biserică”, tot din proto-germanicul * kirikǭ, din grecului antic
kuriakón - κυριακόν, ,);
csondzs, çonj - чонҗ în calmucă;
dgyángyé khér, jék khér în
țigănește (rromani);
egyház (din vechiul *igy, „sfânt”
+ ház, „casă”; *igy este de origine turcească, comparați vechiul turcic edgü,
turcescul iyi, „bun”, ház provine din proto-fino-ugricul *kota, „cort, colibă,
casă”, cognat cu estonianul kodu și finlandezul koti), templom (din latinul
templum, „templu, altar, loc sacru”) în maghiară;
chiesa în italiană, eklezio în
esperanto, església în catalană, église în franceză (din vechile franceze
eglise, esglise), aglais în irlandeză, eglwys în galeză, eaglais în galica
scoțiană, eliza în bască, Igrexa în galiciană, iglesia în spaniolă, igreja în
portugheză, iliz în bretonă, ghjesgia în corsicană (toate din latinul vulgar
*eclesia, din latinul ecclēsia, din vechiul grec ekklēsía - ἐκκλησία, „adunare”),
ekklisía - εκκλησία în greacă, eḳlesia - ეკლესია în gruzină și kelisiyâ - کلیسا
în persană (din vechiul grec ἐκκλησία - ekklēsía);
gereja n indoneziană (din
malaezianul gereja, din portughezul igreja, din vechiul portughez ygreja, din
latinul ecclēsia, „biserică”, din biblicul grec ἐκκλησία - ekklēsía, „adunare”),
Girjā - গির্জা în bengali;
gyohoe - 교회 în coreeană;
kanīsa - كنيسة în arabă (din rădăcina ك ن س - k-n-s, adică
„a mătura împreună”, „a se uni”; comparați cu rădăcina ebraică כ־נ־ס - k-n-s,
de unde și ebraicul כְּנֶסֶת - k'néset, „sinagogă”, dar sensul arab al
sinagogii este un împrumut semantic din aramaicele כְּנכְּישְׁתָּא - kənīštā,
כְּנכְּישָׁא - kənīšā, din rădăcina ־שׁנכ־ - k-n-š, sensul creștin fiind
adăugat ulterior);
knesiá - כנסיה în ebraică (din
rădăcina כ־נ־ס - k-n-s, vezi aramaicul כְּנַשׁ, „a aduna, a strânge”), knisja
în malteză (de origine semitică, vezi arabicul كنيسة - kanīsa și ebraicul כנסייה - knesiá);
kilise în turcă (din grecescul
εκκλησία - ekklisía, din vechiul grec ἐκκλησία – ekklisia, „adunare”), kilsə în
azeră (idem);
kerk în africană - africaans, daneză
și neerlandeză, Kirche în germană (din germanul evului mediu kirche, din
vechiul german chirihha, din vechiul grec κυριακόν - kuriakón), kirk în
engleză, dialectal, kirik în estonă, kirke în daneză și în norvegiană, kirkh –
קירך în idiș, kirkja în feroeză, kirkja și kirkjan în islandeză, kirkko în
finlandeză, kyrka în suedeză, tsjerke în frizonă (așadar, toate din vechiul
german chirihha, din vechiul grec κυριακόν – kuriakón);
kishë în albaneză (din vechiul
klishë, moștenit din latinul ecclēsia, provenit din grecul ἐκκλησία - ekklēsía);
kościół în poloneză (moștenit din
vechiul ceh kostel, din germanul kastel, din latinul castellum, „castel”).
Biserici actuale
Moto:
„Căminul este o mică Biserică.” (definiţie celebră a Sfântului Ioan Gură de
Aur)
După definirea religiei și după
definirea bisericii, o listă a principalelor
biserici se impune.
1 Bisericile creștine:
1.1 Biserica Ortodoxă, în general
(Biserica Ortodoxă Română, independentă din 1872, recunoscută la 25 aprilie
1885, cu 86,45% din populația țării ortodocși în 2011, Biserica Ortodoxă Rusă,
Biserica Ortodoxă Greacă etc.). Numele de ortodoxie vine din limba greacă, de
la ορθο – ortho, „drept, corect”, și δοξα – doxa, „slăvire” sau, într-un
înțeles mai general, opinie, traducându-se, ca „dreapta-slăvire”, cu înțelesul
de „credință, opinie corectă”, sau „dreapta-credință”. Și celelalte biserici
cred că ele sunt cele corecte. Între biserica apuseană (romano-catolică) și cea
răsăriteană (ortodoxă) s-a produs, gradual, o separare oficializată în 1054,
cunoscută sub numele de Marea Schismă. Potrivit DEX '09 (2009), schisma,
moștentă din francezul schisme și latinescul schisma, este o sciziune în sânul
Bisericii, refuz al unui grup de credincioși de a se supune conducerii
oficiale, o dezbinare, ruptură provocate de o deosebire de păreri.
Marea schismă din anul 1054
Europa ortodoxă, 2019
1.2 Biserica Catolică, formată din Biserica
Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma (în preajma anului 1700, dată
disputată, de rit bizantin, în România cu 737.900 de credincioși în 2003), Biserica
Armeano-Catolică, Bisericile catolice orientale etc. Denumirea provine din
greacă katolikos – καθολικός, „universal”, derivat din kat'olon - κατ'όλον,
„care formează un întreg”. Catolicii constituie cel mai numeros grup religios
din lume, existând peste 1,27 miliarde de credincioși.
Credincioșii Bisericii Catolice
Ortodocșii și greco-catolicii în
România interbelică
1.3 Biserica Anglicană - Church of
England (Biserica Angliei, Biserica Episcopaliană, Biserica Irlandei, Biserica
Episcopală Scoțiană, Biserica Țării Galilor, Biserica Lusitană Catolică
Apostolică Evanghelică din Portugalia - Church of Portugalia și Biserica Spaniolă
Reformată Episcopală).
1.4 Biserica Evanghelică-Luterană
(Biserica Evanghelică în Germania, Biserica suedeză, Biserica Norvegiei,
Biserica Evanghelică Luterană din Finlanda, Biserica Danemarcei, Biserica Islandei,
Biserica Evanghelică Luterană a Letoniei, Biserica Evanghelică Luterană a Estoniei,
Biserica Evanghelică Luterană a Lituaniei, Biserica Evanghelică de Confesiune
Augustană din România, Biserica Evanghelică Luterană din România).
1.5 Biserica Reformată (Biserica
Reformată din România), Biserica Unitariană creată întâi pe la noi (Biserica
Unitariană din Transilvania, al cărei membru este premierul Orban Ludovic,
Biserica Unitariană din Ungaria), Biserica Metodistă etc.).
1.6Bisericile Neoprotestante
(Biserica Creștină după Evanghelie, Biserica Penticostală, Biserica Baptistă,
Biserica Adventistă de ziua a șaptea, Biserica Creștină Adventistă).
Și mai sunt:
- Biserici vechi orientale;
- Biserica Vetero-Catolică;
- Bisericile Porvoo;
- Biserica Satanistă (sectă
autointitulată drept biserică) etc.
Câteva cuvinte în plus referitoare
la diferite biserici ca instituții sunt importante. Dacă sunteți creștin,
Biserica Creștină a apărut în anul 33, a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Ca atare, anul nașterii lui Hristos este anul origine al „erei noastre”, anul
33 devenind „33 d.Hr.”, anul 33 după (nașterea lui) Hristos! Dacă sunteți
romano-catolic, este bine sa știți că până în anul 1054 Biserica Catolică a
fost una cu cea Ortodoxă. În acel an Papa de la Roma s-a despărțit de cele
patru Patriarhate apostolice (Constantinopol, Alexandria, Antiohia și
Ierusalim) și a început să facă schimbări dogmatice. Astfel Biserica Catolică,
zic prelații ortodocși, este veche de 1000
de ani.
Dacă sunteţi luteran, așa cum este
președintele Klaus Johannes, religia dumneavoastră a fost întemeiată de către
Martin Luther, un fost călugăr din Biserica Catolică, în anul 1517. Dacă aparţineţi Bisericii Anglicane, religia
dumneavoastră a fost întemeiată de către regele Henric al VIII-lea în anul
1534, deoarece Papa nu i-a acordat dreptul de a schimba macazul, deși nu exista
macaz atunci, adică de a divorța și a se recăsători.
Dacă sunteţi prezbiterian, religia
dumneavoastră a fost înființată de teologul scoțian John Knox în Scoţia, în
anul 1560. Dacă sunteţi congregaționist, religia dumneavoastră a fost iniţiată
de către Robert Brown, în Olanda în anul 1582.
Dacă sunteţi protestant episcopal, religia dumneavoastră a fost o ramură
a Bisericii Anglicane, înfiinţată de către Samuel Senbury în coloniile
americane, în secolul al XVII-lea.
Dacă sunteţi baptist, îi datorați
principiile religiei dumneavoastră lui John Smyth, care a lansat-o la Amsterdam
în anul 1606. Dacă aparțineți Bisericii Daneze Reformate, îl recunoaşteţi ca
fondator pe Michelis Jones, deoarece religia dumneavoastră își are originile
tocmai în New York, în anul 1628.
Dacă sunteţi metodist, religia dumneavoastră a
fost fondată de către John şi Charles Wesley în Anglia, în anul 1774. Dacă
sunteţi mormon, bazele religiei dumneavoastră au fost puse de către Joseph
Smith în Palmyra, New York, în anul 1829. Dacă sunteti membru al Bisericii
Armata Salvării, secta dumneavoastră a fost inițiată de către William Booth, în
Londra, în anul 1865.
Dacă sunteți membru al Bisericii
Scientologice, anul în care această religie s-a născut este 1879, iar cea care
a fondat-o este Mary Baker Eddy. Dacă aparțineți uneia dintre organizațiile
religioase cunoscute sub numele „Biserica Nazarineanului”, „Evanghelia
Penticostală”, „Biserica Sfântă” sau „Martorii lui Iehova”, religia dvs. este
una dintre sutele de noi secte fondate de oameni în ultima sută de ani!
După preotul dr. Mitiades Efthimiou, „Dacă
sunteti creştin ortodox, religia dumneavoastră a fost fondată în anul 33 de
către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu s-a mai schimbat din acel moment”.
Așadar, Biserica noastră are acum 2.000 de ani vechime şi, din acest motiv,
Ortodoxia, Biserica Apostolilor şi a Sfinților Părinţi, este considerată cu
adevărat „Una Sfântă Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Aceasta este cea
mai importantă moștenire pe care putem să o transmitem tinerilor acestui nou
mileniu. Dar noi, românii, procedăm cam pe dos!
Și Mitiades Efthimiou nu e un
oarecare, el s-a născut în anul 1935 în Boston, dar a plecat „one way ticket”
prin SUA, a ajuns doctor în teologie, „șef” al Arhiodiocezei Greco-Ortodoxe din
America de Nord și America de Sud, profesor de istorie la mai multe
unuiversități (Miami University of Ohio etc.)
Bisericile din
România în 2019
Quo vadis, România?
Moto: „Fiind redusă cota de parale/ Cu asistenţa medicală-i greu:/ Acum se fac
biserici în spitale,/ Să vindece bolnavii Dumnezeu.” („Biserici în spitale”,
Nicolae Ivan, din ziarul „Viaţa Buzăului”, 2 noiembrie 2005)
Ca să fim meticuloși,
vedeți AICI
situația pe județe și pe țară a credincioșilor diferitelor biserici din România
în urma recensământului din anul 2011, document în format pdf publicat de
Institutul Național de Statistică. Poate cuiva, indiferent cum a votat, dar ca
probabil este interesat de date
statistice și de situația de pe aceste locuri îi este utilă scrierea adresei (http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2012/08/TS8.pdf).
Și, fraților, ca să vedem de unde am plecat, redăm o situație centralizatoare a
bisericilor și credincioșilor din anul 1930 din România Mare.
Cel mai recent recensământ
arată că în țara noastră există peste 18 religii, cei mai mulți dintre români
fiind creștini ortodocși. Este vorba despre 16,3 milioane din totalul de 20,1
milioane de persoane. Pe locul al doilea se situează religia romano-catolică,
cu peste 870.000 de persoane.
Biserici și credincioși în
România Mare în anul 1930
Dacă cea mai mare valoare procentuală de ortodocși se inregistrează în județul Vâlcea, respectiv 94,66%, există și
județe în care religia ortodoxă nu este majoritară, acestea fiind Covasna și
Harghita. O altă concluzie este aceea că cei ce s-au declarat atei sunt tineri,
educați si intoleranți, existând peste 20.700 de oameni care s-au declarat așa,
iar cei mai mulți sunt în Bucuresti, 8.067 de persoane, adică 0,43%. Capitala
este urmată de judetul Cluj, unde există 1.854 de atei, adică 0,27% din populație
(pe unde există festivalul Untold, cei mai buni umoriști și cei mai buni
epigramiști). În Bucuresti, cei mai mulți atei se află in sectorul meu, 6,
respectiv 1.736 de persoane, iar cei mai puțini locuiesc în sectorul 5, unde
există doar 743 de atei. Dar să vedem un tabel comparativ pe ani.
Jocuri de cuvinte –
„evoluție” după „revoluție”
După ce v-ați lămurit de
situație, în noiembrie 2019 s-a oficializat faptul că Președintele României
este un etnic german de confesiune luterană, iar Prim-Ministrul este un etnic
maghiar de confesiune unitariană.
Așadar, conform ultimului recensământ, cetățenii
români de etnie germană sunt 0,2% din populație, în timp ce etnicii maghiari
sunt 3,3%. Cultul luteran are o pondere de 0,11% între cetățenii români, în
timp ce unitarienii reprezintă cam 0,31% din populație (vezi tabelul de mai
sus).
Catedrala Mântuirii
Neamului, dorită și de Eminescu, faţă în faţă cu cele mai mari şi mai frumoase
biserici din lume
Să mai zică cineva că România nu este o țară liberală:
două minorități etnice și religioase, care i-au persecutat ani de zile pe
românii din Ardeal, care nu aveau voie să cumpere proprietăți sau să se
stabilească în marile orașe, de care clujeanul Gherman nu zice nimic, ajung
acum să aibă reprezentanții în cele mai înalte funcții ale țării în care
majoritatea este română și creștină.
Și dacă luteranii lui Iohannis mai sunt cum sunt, hai
să trecem în revistă cultul lui Ludovic Orban: unitarienii nu cred în Dumnezeirea
lui Iisus, nu cred în Sfânta Treime, nu cred în Cruce și nu se însemnează cu
acest semn. Nu cred în Înviere, nu cred în Sfințenia scripturii, iar de sfinți,
ce să mai vorbim. Un „preot” unitarian spunea în 2006 că Învierea lui Hristos
este doar o legendă, inventată de „oamenii simpli” ai vremii, decepționați de
moartea Mântuitorului.
Unitarienii sunt atât de departe de duhul Crucii, semn
sub care a stat, la propriu și la figurat, poporul român, încât e înfiorător să
te gândești. Despre ce continuitate istorică mai putem vorbi în condițiile
astea? E mai degrabă continuitatea cu perioada comunistă, singura în care
prim-miniștrii nu-și făceau cruce. Diferența e că atunci n-o făceau din
oportunism, acum n-o fac din convingere.
Și de 1 Decembrie s-a cântat imnul țării
Ce mesaj transmite poporul român în anul 2019: că e
mult mai profitabil să fii membru al unor minorități cât mai îndepărtate de duhul
majorității, pentru a conduce... majoritatea. Vă închipuiți un ortodox la
conducerea unui stat catolic, de exemplu Polonia, sau a unui musulman la putere
într-u stat ortodox, de exemplu Bulgaria sau Grecia? Culmea e că acești doi
lideri nu sunt reprezentativi nici pentru PNL, pentru că majoritatea
liberalilor este formată din etnici români. Ce ar zice Brătienii? Dar strămoșii
lor au vrut mereu „rege străin”, să-l îmbrobodească ei cum vor!
Nu avem nimic cu protestanții, chiar sunt mulți cu
care colaborăm foarte bine, vorbim doar din punct de vedere simbolic: dintre
toți protestanții, se puteau găsi măcar doi români. Dar nu s-au găsit decât un
neamț și un ungur, deși nu au excelat cu ceva meritocrație. În afară, mesajul e
și mai clar: românii se disprețuiesc pe ei înșiși și pe caracteristicile lor
atât de mult, încât se lasă conduși de străini complet diferiți de ei.
Și nici n-am pomenit de românul Hellvig de la SRI și
de noul procurer UE, Kovesi, după numele fostului bărbat! Nu trebuie să fii
PSD-ist pentru a observa, în ceea ce privește Guvernul Orban, aceste patru ghidușii
ale istoriei klausiste, zicem noi, foarte importante:
1) Numirea Violetei Alexandru, unul dintre stâlpii
rețelei Soroș în România, susținătoare fățișă a homosexualității și opozantă a Referendumului
pentru Familie la ministerul care se va ocupa chiar de... familie.
2) Numirea lui Cătălin Predoiu la Justiție, cel care a
inițiat îmblânzirea pedepselor pentru pedofili și abuzatorii de copii în Codul
Penal, acum 10 ani, sub oblăduirea lui „Zeus” și Macovei. Și asta în anul în
care au izbucnit cazurile Alexandra și Sorina, puternic suspectate de traficul
de copii.
3) Numirea lui Florin Cîțu, implicat în atacul
speculativ asupra leului din 2008, în care bănci precum ING, Bancpost și
Unicredit au acționat în numele unor clienți internaționali precum JP Morgan,
Morgan Stanley și Barclays. Dacă ar fi reușit, atacul ar fi îngropat zeci de
mii de români prin creșterea dobânzilor cu credite în lei. Și mai e ceva de
vânzare, de exemplu CEC!
4) Numirea lui Bogdan Aurescu la Externe, creatorul
partidului de buzunar PACT, una dintre cele mai radicale și progresiste grupări
din politica internă, condusă de Sebastian Burduja, fostul om al Băncii
Mondiale, unul dintre organizatorii haosului din 10 august 2018, numit
„manifestarea diasporei”, dar neasumată atunci concret de nimeni, acum de
președinte și liberali.
Reiterăm ce spuneam în multe articole: România nu mai
există, statul român fiind capturat de grupuri ce reprezintă interesele unor
grupări minuscule și transformat în vârf de lance a progresismului. Majoritatea
doarme liniștită. Somn ușor, români!
Biserică în (c)arte
Moto:
„Biserica ascunde un mister/ Ce neelucidat o să rămână;/ Pictura arăta un
Lucifer/ Tronând în iad c-un sucitor în mână.” (Valentin David, „Descoperire arheologică”)
Folosim expresii ca „a lua calea bisericii”,
adică a deveni evlavios, precum Ponta la formarea ProRomânia sau „a nu fi ușă
de biserică”, adică a nu respecta morala religioasă” sau a nu fi cinstit, precum
însuratul repetitiv Tăriceanu, prietenul de ocazie al lui Dragnea, ajunși în
tandem senator și deputat ai pădurii nebune (deli orman, de unde vine
Teleorman).
Și mai există „a nu fi dus de
multe ori pe la biserică”, adică a nesocoti conveniențele sociale, de exemplu de
nerespectare a Constituției și de găsire a unui (singur) țap ispășitor, PSD,
precum meditatorul, pe care îl iubesc și îl votează românii, dar și a fi o
persoană dificilă, precum farsorul universitar fals conducător la doctorat de
„securitate (aproape) națională” pe care îl ghiciți sau în găsiți în cele
scrise despre „militarii
de operetă”.
„A veni de la biserică” înseamnă a
fi beat, ceea ce nu e cazul lui Traian și a lui Maior, care consumă cam zilnic
patru cuburi de gheață, dar astea navigând într-un recipient numit pahar,
într-un lichid scoțian.
Încercând să definim și altfel
biserica, aflăm că „pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă
este o biserică” (Silvan de la Muntele Athos), că „bisericile sunt ambasadele
lui Dumnezeu în străinătatea sufletului” (Constantin Ardeleanu), de gândurile
lui Ion Antonescu („Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane,
coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă,
curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al
dumnezeirii.”), că, de fapt, „acest suflet al omului este moschee, templu şi
biserică” (Kazi Nazrul Islam), dându-i drepate lui Dan C. Mihăilescu („prefer
viaţa bisericească dinlăuntrul sufletului şi o scenă goală unei butaforii
înşelătoare!”).
E păcat să nu amintim de o altfel
de biserică de la Victor Hugo („trădarea e biserica iadului”), de definiția lui
Mihai Cucereavii din 2014 („Biserica - scară spre Rai”) sau de aforismele
propuse de Magdalena Dorina Suciu, cea pentru care iubirea e calea de la noi la
Dumnezeu, care crede că ploaia trece prin ochii lui Dumnezeu și îi e tare drag
să o privească, cea pentru care prima biserică este mama, iar a doua propriul
suflet („inima mea e ca un clopot care bate, iar sufletul - o biserică ce te
aşteaptă”).
Scriind despre biserica ortodoxă,
trebuie să amintim despre icoană, provenit la noi din vechiul cuvânt slavon
icona – икона, imaginea pictată care reprezintă diferite divinități sau scene
religioase și care servește ca obiect de cult și despre iconografie, moștenită
din francezul iconographie, disciplină care studiază reprezentările în diverse
arte plastice, studiu al diferitelor reprezentări ale unui anumit subiect în
artele plastice, totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epocă, la
o problemă, la o localitate etc., dar și o colecție de portrete de oameni
celebri. Despre iconică știu informaticienii, iar despre geoiconică geografii,
geodezii, geologii...
Există și o iconografie
bisericească, definită foarte bine de John Breck, în contrast cu alte
iconografii („Rostul iconografiei în Biserică este de a da minţii şi inimii
hrana cerească, hrana curăţiei, binecuvântării şi sfinţeniei. Pornografia este
o iconografie demonică. Ea corupe mintea cu imagini care provoacă stricăciune
în adâncimile sufletului.”).
Există și o muzică religioasă,
specifică diferitelor momente din viața omului, noi exemplificând aici cu 10 cântări creștine vechi (click AICI), cu colindele de
Crăciun care vestesc nașterea domnului sau nereligiose (click AICI pentru colinde
din Ardeal), dar care se ascultă de regulă după 6 decembrie și despre care vom
scrie separat, cântări și pricesne de Paști (click AICI pentru cele
interpretate de preotul Marian Mărcuș) etc. Despre muzica bisericească lăsăm
specialiștii să vorbească. Cântarea sau muzica bisericească este mijlocul prin
care omul își închină cugetele sale Domnului și totodată le îmbracă într-o
haină folositoare și pentru alții. Ideile rugăciunii cântate se iau din cărțile
bisericești întocmite de către imnografi inspirați pe temeiul Sfintei
Scripturi.
Despre cărțile bisericești nu ne
pronunțăm. Din literatura universală, cel mai bun roman istoric pe care orice
om ar trebui să îl citească este Quo vadis (în română „unde mergi?” sau, mai
corect, „încotro?”), scris de Henryk Sienkiewicz, pentru care, în 1905, i s-a
decernat Premiul Nobel. Și nu relatăm conținutul, amintind doar că titlul face
aluzie la întrebarea retorică pe care Sfântul Petru o adresează lui Iisus
Hristos, pe care îl întâlnește când pleacă spre Roma: „Quo vadis, Domine?”
(încotro, Doamne?). Ca sursă, romanul folosește scrierea apocrifă Faptele lui
Petru, din jurul anului 200, evocând persecuțiile suferite de creștini în
perioada lui Nero, prin intermediul poveștii de dragoste dintre o tânără
creștină, Ligia, și Marcus Vinicius, patrician roman. Acțiunea se desfășoară în
cadrul cetății Romei.
Exemplu de icoană
Romanul Quo Vadis are mai multe
adaptări cinematografice în numeroși ani: în Franța (Ferdinand Zecca, Pathé, în
1901, Lucien Nonguet și Ferdinand Zecca în 1902), Italia (Enrico Guazzoni în
1912, vezi AICI,
Franco Rossi în 1985, vezi AICI),
în SUA (Mervyn LeRoy în 1951) și în
Polonia (Jerzy Kawalerowicz în 2001, vezi AICI, titrat în
engleză).
Să
trecem acum la epigrame „bisericești”. Tatăl epigramei, Păstorel Teodoreanu, în
„Politice şi Apulitice” scrie un epitaf mitropolitului Miron Cristea, prim
ministru în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea, care se prea dedulcea la
cele lumești (Aici zace-n groapa asta/ Fostu-amant al doamnei Nasta,/ A
bisericii ocară/ Şi-a bugetului povară!).
Păcatul fumatului e criticat în
2002 de Nicolae Nicolae, care în
culegerea de epigrame „Fumuri” se adresează unui fumător înrăit (Condus
de-amici, pe năsălie,/ Pe nedoritul ultim drum,/ Făcând popas spre veşnicie,/ Umplu
biserica de fum). Cum care biserică? Aia în care, după Vasile Iuşan, cu
„Estivale”le lui din 2009, intră și mirii şi miresele (Sâmbetele se cunună,/
Pline-s primăriile,/ La biserici merg... să-şi pună/ Pirostriile), dar ocolind
chestia că intră și cu câte un prunc, după ani de zile de concubinaj...
Și nu vă fie teamă, vă puteți
cununa și în bisericile din spitale, apărute la timp după cum relata Nicolae Ivan în ziarul „Viaţa Buzăului"
din 2 noiembrie 2005 (Fiind redusă cota de parale/ Cu asistenţa medicală-i
greu:/ Acum se fac biserici în spitale,/ Să vindece bolnavii Dumnezeu).
Să știți că În România sunt 10.512
biserici și 235 de spitale! Păi, până să ajungi la un spital, treci cumva pe
lângă câteva biserici și, dacă ai noroc, dacă faci cruce cel puțin cu limba în
gură și te rogi, te faci bine!
Că puteți urmări slujba de acasă
nu e de mirare, mai greu e cu cununiile. Că ne înștiința amicul Constantin
Enescu prin 2012 despre cununia electronicii cu biserica virtuală cu predica pe dischetă, acum pe CD, DVD sau chiar
online, maestre (Între icoane şi sfinţi,/ Încerci bine să te simţi.../ Predica
e pe „dischetă",/ Şi popii prezenţi... la chetă...).
Ioan Neluş făcea o mărturisire
prin 2010 în despre nu știu ce război – „Când pleca odată, la război, un om...”
că nu prea e dus la biserică, în schimb e prezent în cârciumă (Că la biserici
nu-s prea dus/ O ştiţi şi voi şi Cel de Sus,/ Dar, unde-i „loc de
închinat",/ Nu-l ocolesc, c-ar fi... păcat!). Și uite cum aflăm și noi de cele
concursuri de epigrame și vorbe de duh, că Mihai Cosma dă în vileag cam ce fac
juriile pe acolo (Pe cei buni îi premiază,/ Într-un stil bisericesc:/ Mai întâi
se tămâiază/ Şi apoi... se-aghezmuiesc!). Dar de unde se bea și Dumnezeu dă...
Și că un dascăl sau un popă a
lăsat ușa crăpată la biserică, după Valeriu Ene nu înseamnă că e vinovat
câinele „dus la biserică”, cel care avu curajul să intre chiar și în altar
(Câinele-n altar găsit,/ Câştigă la judecată/ Că nici el n-a fost sfinţit,/
Nici biserica spurcată). Judecată zise? Păi de judecată scăpară toți pedeliștii
marinarului, ajunși ca răsplată, ca Blaga și Traian, chiar
(n)europarlamentari...
Oricum, la numărarea bisericilor
și crâșmelor, în avantaj sunt crâșmele și crășmărițele, atât în Oltenia, cât și
în Moldova de peste Prut, așa cum declară martorul oltean Janet Nică, profesor
fără șase case din meditații (Loc sfinţit, bisericos,/ Este crâşma lui Ilie,/
Unde ne RUGĂM frumos/ Să ne dea... pe datorie!), dar și martorii Gribincea și
plăieșii lui de peste Prut (Hanul Marioarei).
Aflăm de la Valentin Groza că
domnițele fac și rugăciuni în biserici (Evlavioasă din născare,/ Ea la biserică
se-nchină/ Şi-aprinde câte-o lumânare/ Ca s-o ia dracu... pe vecină!). O fi
având fata motivele ei! Profesorul Janet Nică ne informează că există și pe la
olteni elevi tămâioși, în niciun caz copiii unor judecători din Craiova, frate
și soră, ultima „care dădea la tot cartierul” înjurături și blesteme (Ştiam
că-i în biserici, cu prisos,/ Şi apără de rele, chiar de boli,/ Dar am aflat,
şi-mi pare cam pe dos,/ Că e tămâie multă şi în şcoli!).
Că din elevii ăștia vor fi
recrutați viitorii politicieni, care vor lua exemplu de la pesedistul Mihnea
Costoiu, cândva ministru delegat pentru învăţământ Superior, dat în vileag în
2014 de George Budoi în dosarul „Politică şi politicieni, Alegeri, alegători şi
aleşi” că i-a făcut cu neruşinare
campanie electorală în curtea bisericii din satul Fântânele, jud. Gorj, unde
le-a dat mâncare ţăranilor pentru a fi votat senator (Ia, ţărane, o sarma,/
Trage-o ţuică la măsea,/ Ia de-aicea şi cotoiu'/ Şi dă-i votul lui Costoiu!).
Iar față de impozitarea averilor
mânăstirești, averi secularizate de Cuza, dar redate bisericilor printr-o lege
proastă, ia poziție Petre Ion Florin
Vasilescu (Cică să plătească biserica impozit/ Idee proastă, dar hazlie,/
Ştiind că popii au DAT bani/ Arar, în vremi de haiducie/ Sau jefuiţi... de
otomani!). Las că era un primar dintr-un oraș cu multe unități militare, pe
unde m-am școlit și eu ca ofițer, care voia să pună impozit pe terenurile
armatei și pe circulația mașinilor militare pe șosele și din caporal a ajuns
ditamai comandantul suprem, după alte exemple din istorie, fără întrebări
puse de CTP!
Scriam mai sus de concubinaj, la
care face aluzie și hazliul Dan Norea auzind în drum spre biserică despre
furatul miresei (Întreabă o băbuţă, curioasă,/ Pe doi flăcăi mai mândri din
alai:/ - O s-o furaţi la noapte pe mireasă?/ - Păi s-a furat deja, prin luna
mai!). Din biserică se trage și omul
bisericos, cea mai bună explicație dată de cel mai bun dintre olteni, ăia care
zic băiatului „copil” și fetei „fată”, Janet Nică, pentru sexul ăla mereu
contra, înțelegând ce e o femeie bisericoasă („Să îţi iubeşti aproapele!"
i-a zis/ Părintele, c-un glas de paradis,/ Ce nu cunoaşte ură şi venin.../ Şi
numai dânsul îi era... vecin!).
Și fiindcă aminteam de concursuri
și jurii, aflăm de la George Ceauş că la concursurile de epigramă, e ca la hramul bisericii: dai colac, primeşti
colac! (Ca să fii băgat în seamă/ Măcar cu vreo menţiune/ Fă-ţi concurs de
epigramă/ Şi-ai să vezi premii... pe bune!). Oscar Blumenthal, în traducerea lui Florea Ştefănescu se adresează
unui predicator de misticisme, dar eu zic că sunt mai mulți (În misticism,
precum se pare,/ Ca şi-n biserică, ades,/ Cuvinte multe-s necesare/ Să fie tot
de ne'nţeles).
Cine sunt predicatorii? Îi
cunoașteți bine, la ortodocși după sumele cerute enoriașilor, ciopliți sau
neciopliți, și care după Gheorghe Păun-Ulmu trebuie să respecte preceptele
bisericeşti (În cartea sfântă-i consfinţit:/ „Să nu-ţi faci ţie chip cioplit!”/
Deci nu huliţi când întâlniţi/ Enoriaşi mai neciopliţi). Constantin Cristian ne
informesză despre un enoriaș luteran din Sibiu care merge duminica la biserica
catolică la solicitarea soției, asta pentru a arăta că politica se face și în
biserică (Parcă-s toate azi pe dos,/ În acest război perfid:/ Intră-n casa lui
Hristos/ Şi se-nchină... la partid!). dar dă tare în alt partid, ăla de stânga,
cu care cocheta acum vreo 7-8-9-10 ani...
Să nu uităm că după Constantin
Nicola nu toți românii sunt practicanți, nu prea intră în biserică decât dacă
sunt „duși” de alții la căsătorie sau pe năsălie (El trăi un veac deplin/ De-o
biserică aproape,/ Iar în ea, ca bun creştin,/ A intrat... când să-l
îngroape!). Mirenilor păcătoși plătitori la spovedanie li se adresează printr-o
hexagramă Constantin Enescu (Omul duce-n spate/ Sacul cu păcate.../ De se
spovedeşte,/ La popă plăteşte,/ Să-i descarce sacul.../ Rămâne cu...
dracul...). Despre acest drac și despre Dumnezeu vom scrie rapid în curând!
Că noi, mirenii români avem un
sentiment religios aparte depune mărturie procurorul Laurenţiu Ghiţă în dosarul
său Zâmbetoniera, predat spre dreaptă judecată în 2010 (Cinci mătănii
şi-o-nchinare/ Fac românii, cu uimire,/ În biserici, la intrare,/ Şi în
mall-uri, la ieşire). De un mirean aparte, cu nevastă mânioasă ne vorbește Ion Văleanu-Vâlceanu
(Soţia mânioasă/ Îi ţinu o predică:/ - Miroşi a tămâioasă?/ - Vin de la
biserică!). Adică a luat vinul de la vreun popă.
Georgeta Vătavu ne spune cu sinceritate doar despre
intrarea într-o biserică, mobila aia care la unele dame scârțâie tare (Rude
puse sus nu am/ Şi-altă faţă clerică,/ Fiindcă n-am fost neam de neam/ Uşă de
biserică). Și Valentin David are un calambur epigramatic despre respectiva ușă
când zugrăvește o jună preoteasă (Tinerică, se vopseşte,/ Este cam colerică,/
Se bârfeşte că nu este/ Uşă de biserică). N-ar fi păcat dacă arată bine, dacă e
sexi?
De la Nicolae Mihu aflam noi prin 2007 că și nurii
pot fi cerești (În faţa nurilor cereşti/ - S-o spunem cu francheţe -/ Şi feţele
bisericeşti/ Pot face feţe, feţe!). Și vreți ca nurii ăștia să fie ușă de
biserică? De USR și biserică știți, dar George Budoi ne amintea în 2013 de un
deputat ancorat de PSD, Remus Cernea, care cerea separarea bisericii de stat şi
legalizarea cuplurilor homosexuale (După coadă eşti fetiţă,/ După barbă eşti
băiat;/ Spune-ne cu-a ta guriţă:/ Ce eşti tu când eşti în pat?).
Și biserica se modernizează,
devine virtuală, după cum recunoaște Dan Norea în „Epi...Gramatica” lui, care
nu știu dacă ne-a mai spus, că la biserică nu-i dus [Se profilează-un site la
fix/ (se vede bine încotro)/ gen „spovedanii XXX/ a rond biserica dot
ro"]. Vasile Moşneanu, cel care duela opțional între coasă şi floretă ne povestea în 2008
despre imixtiunea în treburile bisericii reale, nu virtuale (Şi preoţii-au păcătuit
-/ Spun cei ce-n funcţii astăzi cresc/ Şi, vrând s-arate că greşesc,/ I-au luat
pe toţi la spovedit). Muică, ce se spovedeau unii pe timpul vechii
securități...
Ion Berghia reflecta în 2005 că
bisericoși pot fi și șefii (Amăgind poporul, ţara,/ Mult te-nchini lui
Dumnezeu;/ Te ajută crezul tău/ Şi când dormi cu secretara?). Că unele
secretare, după Ioan Neluş, prin 2010 erau cam păcătoase și meritau canoane („-
Leano! Păcate câte ai/ Ocol bisericii să-i dai!"/ „- O bicicletă dac-ar
fi/ Le-aş termina cam într-o zi!"). Arcadie Chirşbaum știe cine face
bisericile de lemn în funcție de... clienţi (Meşterul, din daltă face,/ Cu
migală şi talent,/ Chiar Biserici dar şi troace./ E în funcţie de... client!).
Și ce se întâmplă astăzi cu noi,
români bisericoși sau nebisericoși, ne spune un poet arădean, dar născut în
Munții Apuseni:
Ca la carte...
Kuppenheim, 25 Noiembrie 2019
„Și nu ne lăsa duși în ispită!”
Tatăl nostru
Kuppenheim, 25 Noiembrie 2019
„Și nu ne lăsa duși în ispită!”
Tatăl nostru
Totul se lucrează ca la carte,
Cine-a scris-o? Nu mă întrebați,
Slova ei la cei flămânzi se-mparte,
Suntem soldații unor...„ordonați!”
Cine-a scris-o? Nu mă întrebați,
Slova ei la cei flămânzi se-mparte,
Suntem soldații unor...„ordonați!”
Noi doar executăm ce ni se spune
Și Dumnezeu e-un dumnezeu străin,
Tot mai șovină-i „sfânta rugăciune”,
Iar vinul din potire e venin!
Și Dumnezeu e-un dumnezeu străin,
Tot mai șovină-i „sfânta rugăciune”,
Iar vinul din potire e venin!
Frați români, vă scriu acum citeț,
Poate-nțelegeți slova mea citită:
Biserica se vrea cu orice preț
Din temelii să fie pustiită!
Poate-nțelegeți slova mea citită:
Biserica se vrea cu orice preț
Din temelii să fie pustiită!
Mi-e sufletul amar și gura arsă,
Credința care înc'o mai aveți
Din mintea voastră să vă fie ștearsă,
Măcar dormiți, cât încă mai puteți!
Credința care înc'o mai aveți
Din mintea voastră să vă fie ștearsă,
Măcar dormiți, cât încă mai puteți!
Atei sau credincioși ai unei
biserici, să fiți iubiți! Somnic pufos! Că nu prea vreți eă vă hotărâți soarta. Iar soarta și-o face omul!
(continuare)
Constantin NIŢU
1)
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți."
Jean Paul Richte;
2)
„Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin
.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu