Jocuri de cuvinte - Paștele

 

Jocuri de cuvinte - Paștele

Geografie lingvistică

 

               Paștele și tradițiile lui

           Moto: „Paștele iar vine,/ Că trecu Crăciunul,/ Însă noi ne ducem,/ Unul câte unul.../” (după folclorul urban) 

          Așteptăm acum Paștele, adică sărbătoarea învierii lui Iisus Hristos. Cum care Hristos? Cel despre care am scris când am definit Crăciunul și când am tot descris meniul de Crăciun.

          Potrivit Evangheliei și Noului Testament, Hristos ar fi fost răstignit cu două zile înainte de Ziua Paștilor, iar în a treia zi, pe lună plină, ar fi înviat din mormânt, ar fi trăit 40 de zile pe pământ și apoi s-ar fi ridicat în ceruri. Primii creștini care au trăit din comunitatea evreiască au sărbătorit învierea lui Hristos, în același timp cu Paștele evreiesc. În anul 325 d.Hr., după ce creștinismul a fost recunoscut de imperiul roman drept religie oficială, Biserica Catolică a despărțit sărbătoarea lui Hristos de Paștele evreiesc și a adaptat-o la tradițiile creștine.

          În dicționarele românești sunt vreo 39 de definiții despre paște. Așadar, paște, paști, înseamnă sărbătoarea religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Hristos, iar la evrei în amintirea ieșirii lor din robia egipteană, sub conducerea lui Moise.

          Mai sunt și expresii, precum: „nu e în toate zilele Paști” sau „o dată pe an e Paști”, adică nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite (precum apariția partidului PLUS al lui C. Ioloș, AUR al nu știu cui sau retragerea acoperiților din PSD și (re)venirea lor la bază lângă descoperitul Ponta); „din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun” înseamnă foarte rar, la intervale mari de timp (amintim de afacerile Microsoft și EADS, de care DNA nu mai amintește); sau amintește „la Paștile cailor”, care înseamnă niciodată (să nu dai cu vorbe rele despre UM 024TV).

          Denumirea de paște sau paști este dată și bucățelelor de pâine sfințită care se împart la biserică în ziua de Paște (anafură). Există și pască, un cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. Cuvântul provine din latinescul pascha, -ae (sursa: DEX '09, 2009).

          Latinescul pascha provine din vechiul cuvânt grecesc páskha - πάσχα, „Paștele evreiesc”, acesta provenind din aramaicul (limbaj semitic din Etiopia actuală) paskha - פסחא‎, acesta din ebraicul biblic  pésakh - פסח‎.

„Cina cea de taină” de Leonardo da Vinci (realizată în 1495–1498, în tempera și ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, care se găsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano)

 

          Cuvântul „Paște” există în mai multe limbi unde există creștini, distingând noi câteva grupe:

 

          a) Pasqua în italiană, catalană și corsicană, Pascua în spaniolă și galiciană, Páscoa în portugheză, Páska în islandeză, Pazko în bască, påske în daneză și norvegiană, Pashkë în albaneză (toate din latină); Pâques în franceză (din franceza evului mediu ca Pasques, acesta din vechile cuvinte franceze pasques și pasches, tot din latinescul pascha); Pasg în galeză, pääsiäinen în finlandeză, Paskalya în azeră, Pasen în neerlandeză, Paști în română, пасхальный – paskhal'nyy în rusă, påsk în suedeză, Paskalya în turcă și Πάσχα - Páscha în greacă;

          b) Uskrs în croată, bosniacă și sârbă (Ускрс);

          c) Velika noč în slovenă (de la vélike nočí – nopțile mari), Veľká noc în slovacă, Wielkanoc în poloneză; velikonoční în cehă, (nopțile mari); Velikden – Великден sau Pasha - Пасха în bulgară (Възкресение Христово, Пасха), Veligden - Велигден în macedoneană, Velykdenʹ– Великдень în ucraineană (Ziua mare); Velykos în lituaniană;

         d) Easter în engleză și frizonă (din Ester și Eestour în engleza medievală, acestea din vechiul englez ēastre „Paște”, cognat cu vechiul germanic ōstarūn); Ostern în germană (vezi germanicul ōstarūn, legat de Ēostre, Ēastre, o zeiță și festivalul său celebrat la echinocțiul de vară, acestea din proto-germanicul *Austrǭ, la rândul său din proto-indo-europeanul *h₂éwsōs, care însemna „spre est”; cognat cu vechiul germanic vulgar Oostern - „Paște”, cu germanicul Ostern și germanicul Osterfest – „Paște”); Ouschter în luxemburgheză; eestar – ईस्टर în hindusă și ister - יסטער în idiș (ambele din englezul easter);

Cuvântul Paște (Paști) în diferite țări (a fost respectată ortografia țării)

 

          e) húsvét în maghiară (din hús , „carne”, +‎ vét „luare”); Għid în malteză; Lihavõtted în estonă și Lieldenu (sing.) și Lieldienas (pl.) în letonă (vezi la adresa https://lv.wikipedia.org/wiki/Lieldienas);

          f) عید پاک în persană, eyd alfash - عيد الفصح în arabă, Zatik - Զատիկ în armeană, Sṭāra - স্টার în bengaleză, חג הפסחא în ebraică, Īsaṭara - ਈਸਟਰ - în punjabi. S-o luăm încetișor....

 

 

          Paști (Pascha)

 

          Moto: „Nu ştiu ce să mă mai fac,/ De la Paştele trecut,/ Mielul ăla, prost crescut,/ Şi-acum latră în stomac!” (Durere pascală, de Valeriu Cercel)

 

          Folosim Paștile la plural sau Paște la singular, cinstind Învierea lui Isus Hristos în a treia zi după răstignire. Cea mai veche înregistrare a sărbătoririi Paștelui este din secolul al II-lea d.Hr., deși comemorarea Învierii a apărut probabil mai devreme.

          Cam prin secolul al VIII-lea s-a scris că sărbătoarea a derivat din Eostre sau Eostra, zeița anglo-saxonă a primăverii și fertilității. Creștinii au împrumutat de la păgânii politeiști atât sărbătoarea Crăciunului pe 25 decembrie, echivalată cu sărbătorile solstițiului de iarnă, cât și cele ale sărbătorii solstițiului de vară, pentru Paște, acceptând chiar și denumiri păgâne.

          Având în vedere determinarea cu care creștinii au combătut toate formele de politeism (zeități multiple), aceasta pare o prezumție contradictorie. Există consens general că acest cuvânt derivă din desemnarea creștină a săptămânii Paștelui ca „albis”, cuvânt latin înțeles ca pluralul lui alba („zorii") și a devenit cunoscut în vechea germană, precursoare a limbilor moderne germană și engleză. Cuvintele latin și grecesc pentru paști sau paște furnizează rădăcina cuvintelor pentru prima grupă amintită (de exemplu pentru cuvântul francez Pâques și cuvântul românesc Paște).

 

  

                 Tradiții 

          Moto: „Amicul meu se dovedeşte,/ Că este un creştin model:/ De la Crăciun el se gândeşte/ La ouă roşii şi la miel.” [„Prevedere exemplară”, de Constantin Iuraşcu-Tataia, din „Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală”, 2005]

 

          Ca și Crăciunul, Paștele are o varietate de tradiții, din care unele nu au nimic de-a face cu sărbătorirea creștină a Învierii, ci provin din obiceiurile populare. Obiceiul „mielului de Paște” se potrivește atât cu zisa lui Isus în Scriptură („iată mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatele lumii", Ioan 1:29), cât și cu destinul mielului ca animal sacrificat în vechiul Israel.

          În antichitate, creștinii puneau carnea de miel sub altar, care era binecuvântată și apoi mâncată de Paști. Începând cu secolul al XII-lea, postul se încheia de Paște cu mese copioase, inclusiv cu ouă, șuncă, brânzeturi, pâine și dulciuri care fuseseră binecuvântate cu această ocazie.

 

 

          Oul 

         Moto: „De sărbătorile pascale/ Ouă roşii am vopsit;/ Am uitat că-n graba mare,/ De fiertură le-am ferit...” („Ouă vopsite”, de Cornelia Georgescu)

 

         Folosirea ouălor vopsite și decorate cu „desene” se pare că a început în secolul al XIII-lea. Biserica Catolică a interzis consumul de ouă în timpul Săptămânii Mari, iar cea Ortodoxă tot postul. Oul în sine a devenit un simbol al învierii. La fel cum Isus a înviat din mormânt, oul simbolizează o nouă viață, a puiului care iese din coajă. În tradiția ortodoxă ouăle sunt vopsite în roșu pentru a simboliza sângele lui Isus de pe cruce.

„Hristos pe cruce” de Giovanni Battista Tiepol

 

          Să ne oprim asupra cuvântului „ou”. Dicționarele noastre conțin vreo 30 de definiții referitoare la ou. Așa aflăm, printre altele, că .... oul de pasăre este ... protejat de o coajă calcaroasă și alcătuit din două membrane, din albuș și din gălbenuș, care este folosit ca aliment.

          Ne mai distrăm cu ziceri precum: „ca oul”, adică fragil (așa cum e copilul secolului al XXI-lea care preferă mobilul, tableta și mersul la cosmetică în locul fotbalului pe maidan sau înotului), ba unii sar și cu cuțitul la prtofesoare;  „a sta pe ouă”, adică a cloci (așa cum clocesc parlamentarii legi „nașpa”); „a umbla cu cineva ca cu un ou”, adică a menaja foarte mult pe cineva (așa cum îl menaja președintele pe Augustin Lazăr); „calcă parcă are ouă-n poală”, adică cel care merge cu exagerată băgare de seamă” (cum se purtau reciproc Ponta și Oprea, Ponta și Dragnea, acum Ioha, Ciucă și Ciolacu ș.a.); „oul lui Columb” este o problemă pe care cineva o rezolvă în mod foarte simplu, deși anterior părea foarte complicată și fără soluție” (cum a rezolvat PSD amnistia sau Orban multe prin 25 de ordonanțe de urgență date noaptea „ca mardeiașii”, cum au fost votate guvernele Cîțu și Ciucă, cum și-a dat Cîțu demisia după depunerea jurământului, avionul excursionistului etc.). În română oul provine din latinescul „ovum” (DEX '09, 2009).

Ouă roșii de Paști

 

          Acest „ovum” provine din proto-italicul *ōwom, acesta din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, „ou”, ca un produs realizat de... *h₂éwis, „pasăre” (vezi și latinescul avis, „pasăre”); cognate sau rude sunt grecescul antic ōión - ᾠόν, vechiul cuvânt bisericesc slavon aice - аице, persanul ḵẖāya - خایه‎, vechiul cuvânt norvegian egg, vechiul cuvânt englez ǣġ. Iar etniile se bat între ele...

          Așa că purcedem să analizăm cuvântul ou în alte limbi, dar pe oarece grupe:

          a) ou în română și catalană, ovu în corsicană, œuf în franceză, ovo în portugheză și galiciană, uovo în iraliană, huevo în spaniolă, ola în letonă, toate de la latinescul ovum, pe căi diferite, originar tot din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, „ou”;

          b) jaje în bosniacă, sârbă și croată, yaitse – яйце în bulgară și ucraineană, jajce în slovenă, jajce – јајце în macedoneană, jajko în poloneză, yaytso – яйцо în rusă, vejce în cehă, vajíčko în slovacă, toate din proto-slavicul *ajьce, diminutiv al lui *(j)aje, *ȃje (acestea tot din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, „ou”, ca să vedeți că „Pământul e rotund”);

Istorie cu eroii martiri

 

          c) æg în daneză, egg în engleză, norvegiană și islandeză, Ei în germană, ei în neerlandeză, ägg în suedeză, Ee în luxemburgheză, יי – ey în idiș, wy în galeză, aai în frizonă, cam toate din vechiul cuvânt egg, acesta din proto-germanicul *ajją, acesta tot din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, „ou”;

          d) vezë în albaneză; arrautza în bască; muna în estonă și finlandeză (din proto-finicul *muna, acesta din proto-uralicul *muna – „ou”); ugh în galica scoțiană, ubh în irlandeză (ambele din vechiul irlandez og, acesta din proto-celticul *āuyom, la rândul său tot din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, că doar „Pământul e rotund”); kiaušinis în lituaniană; tojás în maghiară (tojik +‎ -ás, moștenit din limbajul turcic, tojik, „a se oua”, provenind din proto-uralicul *toxe-, cu sufixul –ik; cognat cu proto-finicul *toodak, în erzya туемс - tujems);

          e) avgó – αυγό în greacă;

          f) toxm-e-morq - تخم مرغ în persană; baida – بيضة în arabă, bajda în malteză (din arabicul bayḍa ‎ - بَيْضَة, „ou”); dzu – ձու în armeană; yumurta în turcă și azeră (în persano-arabică یومورتا, din proto-turcicul *jumurtka – „ou”); betza - ביצה‎ în idiș (din ebraicul betza - בֵּיצָה‎, „ou”);

          g) Dima - ডিম în bengaleză (din sanscritul ḍimba - डिम्ब); anda – अंडा în hindusă (din sanscritele aṇḍá - अण्ड) și āṇḍá - आण्ड , dublet al lui mā̃ṛ – आँड़); Aḍē - ਅੰਡੇ în punjabi.

          Gătarăm cu ouăle!

Ouă de mai multe culori, pictate și încondeiate

 

 

              Mielul 

          Moto: „Piesa-i bună-adevărat,/ Distribuţia grozavă,/ Dar decât un miel turbat,/ Preferam un... miel la tavă!” (Lui Aurel Baranga, pe vremea când apreciatul dramaturg a scris Mielul Turbat, de Artur Blascioc, din Antologia epigramei româneşti, 2007)

 

          Ne ocupăm acum de miel, fiul oii și al berbecului. Strămoșii noștri vlahii, proveniți din daci, se ocupau cu creșterea oilor și noi am scris multe despre această veche și nobilă ocupație (despre costumul popular românesc, despre brânză, despre fagi, despre vlahii din Moravia, despre goralii din Polonia etc.).

          Din vreo 35 de definiții din dicționarele românești găsim că mielul este puiul oii în primele luni de viață (indiferent de sex). Ne amintim din literatură că: „Oaia finului fătase un miel” - Ispirescu (finul e Ponta, nașul îl ghiciți, fu șef SRI, ambasador); „Mai bine nici oaia cu doi miei, nici lupul flămând” - Negruzzi (ghiciți lupul, ghiciți oaia, dar nu vă legați de Daea); „Am un sălaș Plin cu miei albi” (Dinții) - Gorovei.

          Mai folosim: „mielul blând suge la două oi” (politicianul Piedone trecea ușor de la PSD la alte partide sau la Ponta când s-a dat „ordin de zi pe unitate” și invers);  „blând ca un miel” (Mircea Badea în ring cu „motociclistul”); „zăpada mieilor” este zăpada care cade uneori primăvara târziu, când nu o mai așteaptă nimeni” (momentul prezentării la U.M. 024 când se dă ordinul de zi pe unitate); „ș-au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor” - (Dragnea și Olguța); „un cap cu plete... înfundat într-o căciulă de miel” - Eminescu; „S-a ivit un voinicel/, Nalt la stat și subțirel,/ Cu meșini, cu cojocel,/ Cu cușmă creață de miel” (Cioloș sau Barna); „Ospătarul le dete borș de miel” – Negruzzi și ce mai vreți. Și se zice că provine din latinescul agnellus (sursa: DLRLC, 1955-1957).

 

Miei

 

          Mielul ăsta simpatic are cuvinte corespondente în alte limbi:

          a) agneau în franceză, agnello în italiană, agnellu în corsicană, agne – агне în bulgară (toate din latinescul agnellus, diminutivul lui agnus, acesta din proto-indo-europeanul *h₂egʷnós, „miel”);

          b) lam în daneză, neerlandeză și norvegiană, lam – לאַם în idiș (din vechiul nordic lami); Lamm în germană și lamm în suedeză (din medievalul germanic lamp, în secolul al XIV-lea și lam, din vechiul germanic lamb, din proto-germanicul *lambaz; „văr” cu vechiul saxon lamb); Lämmche în luxemburgheză; lamb în engleză, islandeză și frizonă (din medievalul englez lamb, din vechiul englez lamb, din proto-germanicul *lambaz); lambaliha în estonă, lammas în finlandeză (toate din proto-indo-europeanul *h₁l̥h₁onbʰos; de comparat cu galicul scoțian lon –„ren”, grecescul antic élaphos - ἔλαφος, „căprioară”);

          c) jagnje în bosniacă, janjetina în croată, jagneško – јагнешко în macedoneană, jagnjetina în slovenă, jangjetina – јагњетина în sârbă, jagnięcina în poloneză, jehněčí în cehă, jahňacie în slovacă (toate din proto-slavicul *agnę, din proto-indo-europeanul *h₂egʷnós – miel, din proto-balto-slavicul *ā́ˀgnent-, din proto-indo-europeanul *h₂egʷn-, stem al lui *h₂egʷnós, cu sufixul *-ę pentru formarea numelor puilor de animale; cognat cu latinul agnus – vezi prima grupă, cu vechiul grec amnós - ἀμνός);

          d) cordero în spaniolă, cordeiro în portugheză și galiciană (toate din latinescul vulgar *cordārius „miel târziu-născut”, din latinescul chordus, „târziu-născut”);

          e) bárány în maghiară (moștenit din slavă), baranina – баранина în rusă, baranyna – баранина în ucraineană (din baran - баран - +‎ -ina – -ина , baran din proto-slavicul *baranъ, „berbec”);

          f) arkumea în bască, xai în catalană, mish qengji în albaneză, cig oen în galeză, uan în galica scoțiană, uaineoil în irlandeză (din vechiul irlandez úan, din proto-celticul *ognos, tot din proto-indo-europeanul *h₂egʷnós – „miel”); jēra gaļa în letonă; ėriena în lituniană; arní - αρνί în greacă; kuzu în turcă, כבש în ebraică (din turcicul otoman quzu - قوزی‎, „miel”, acesta din *quzï, din proto-turcicul *kuŕɨ, *koŕɨ - „miel”; cognat cu vechiul uigur qwzy - qozï, karakanidul quzï̄ - قُزٖى‎ și mongolul hurga - хурга); quzu în azeră (quzu – гузу sau persano-arabicul ‎ Quzu - قوزو; din proto-turcicul *koŕï; cognat cu turcicul kuzu, caăzăcescul qozı – қозы, turcmenul guzy etc.);

          g) بره în persană (din proto-iranianul *varn-aka-, din proto-indo-europeanul *urh₁en- - „berbec”, dar și din sanscritul úraṇa - उरण, kurdul central berx - بهرخ‎, kurdul de nord berx - бәрх, vechiul grec arḗn - ἀρήν și vechiul armean gaṙn -գառն; khuruf – خروف în arabă (din rădăcina خ ر ف‎ - ḵ-r-f însemnând „a crește deja", miel bun de sacrificat); garr – գառ în armeană (din vechiul armean gaṙn -գառն);

          h) Mēṣaśābaka – মেষশাবক în bengali; bhed ka bachcha – भेड़ का बच्चा în hindusă; Lēlē nū – ਲੇਲੇ ਨੂੰ în punjabi.

 

              Iepurașul

          Moto: „Vârşa pentru peşti există datorită peştilor./ Odată ce ai prins peştele, vârşa poate fi uitată./ Laţul de prins iepuri există datorită iepurilor./ Odată ce ai prins iepurele, laţul poate fi uitat./ Cuvintele există datorită înţelesului lor./ Odată ce ai prins înţelesul, cuvintele pot fi uitate./ Unde aş putea găsi omul care a uitat cuvintele?/ El este cel cu care mi-ar face plăcere să vorbesc.” („Cel cu care mi-ar face plăcere să vorbesc”, de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte).

          De la miel sărim rapid la iepuraș, care în tradițiile bisericilor ortodoxe nu are nicio semnificație. Asocierea iepurașului cu Paștele a apărut în zonele protestante din Europa în secolul al XVII-lea, dar nu s-a extins decât în secolul al XIX-lea. Iepurașul ăsta „vopsește” ouăle și le ascunde în iarba din grădină. În S.U.A. e și mai darnic, lasă copiilor în dimineața de Paști coșuri cu jucării și bomboane. În unele țări europene „darnice” cu oăle altora de Paște sunt și alte lighioane ce împart ouă, precum cucul în Elveția sau coana vulpe în Westfalen.

          Noi rămânem la simpaticul fricos iepuraș. În dicționarele noastre există destule definiții care ne spun că iepurele, poposind la noi din latină (lepus, -oris), este un mamifer rozător, cu urechile lungi, cu doi incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele de dinapoi mai lungi decât cele de dinainte și cu coada scurtă (sursa: MDA2, 2010).

          I se mai spune regional și șoldan, vătui. Poporul român, inventiv, a creat expresii legate de fricos, precum: „iepuri de două hotare” - locuitori în zona de frontieră, care își schimbă domiciliul dintr-o țară în alta, pentru a scăpa de serviciul militar (nu a fost cazul lui Turcescu, cel care a fost înălțat de Oprea direct la gradul de locotenent-colonel, grad la care eu am ajuns după 27 de ani de armată, iar la general după 38); „a ajuns griva iepurelele” înseamnă că s-a apropiat timpul să răspundă pentru faptele sale (cum la noi nu a răspuns nimeni de dispariția industriei, dispariția flotei, devalorizarea leului, mutarea rezervei de aur în altă țară, afacerea Microsoft, afacerea EADS, vânzarea pe nimic a resurselor și câte și mai câte); „a prinde iepurele cu mâna” înseamnă a face o încercare zadarnică (precum Orban sau „#rezist”ul știm noi cui, UM 024 TV, centrul de mobilizare Pro România de adunare a acoperiților ș.a. de a da jos guvernul democratic ales și a „pune” guvernul lui); „nu știi de unde sare iepurele” înseamnă o împrejurare favorabilă ce poate oricând să apară (tot cu pregătirea viitoarelor alegeri de orice fel și remobilizarea lui Piedone prin Gâdea CNN, remobilizarea lui Oprea și Petrov); „câți iepuri în biserică” înseamnă deloc (se confiscă averile celor care au furat?); „brânză de iepure” înseamnă ceva inexistent (avantajul dacă te duci după Ponta, după Orban, după Moliceanu ș.a.).

Iepurașul „aduce” ouă colorate în grădină

 

          Iepure i se mai zice unui „elev care fuge de la școală” (nu știm aceste chestii despre Eba, Vanghele ș.a.). Tot la figurat era numit iepure în socialism un „student care era lăsat să mănânce la cantină fără să plătească”. „De-a iepurele” era un joc de copii nedefinit mai îndeaproape, dispărut de când cu tableta (jocul USR și AUR, jocul lui Andrei Caramitru din învățămintele bătrânului Caramitru către (ne)fiul său Dinescu – „- Mircea, fă-te că lucrezi!”). „Iepure de câmp” i se zice și colegului infanterist (pe când eu eram rachetist).

 

             Să vedem cum i se zice fricosului în alte limbi: 

          a) iepur în albaneză și iepure în română, ljepure în aromână (din latinescul lĕpǒrem, lepus, -oris); înrudit cu llebre în asturiană și catalană, lipro în dalmată, lièvre și lapin în franceză, jeur în friulană, lebre în galiciană, lepre în italiană, lèbre în occitană, lebre în portugheză, lieur în romanșă, lèpuri în sardă, liebre în spaniolă, jévre și liéore în venetă);

          b) zec în croată și bosniacă, zec – зец în sârbă, zajec în slovenă, zaek – заек în bulgară, zaets – зaец în rusă;

          c) krolyk – кролик în rusă și ucraineană, królik în poloneză, králičí în cehă, králik în slovacă;

          d) kanin în daneză și norvegiană, kani în finlandeză, knyn în frizonă, kanína în islandeză, konijn în neerlandeză, cwningen în galeză, coinín în irlandeză, coineanach în galica scoțiană, conill în catalană (din vulgarul german kanīn, din vechiul francez connin, din latinescul cunīculus, „iepure”; kounéli – κουνέλι în greacă (moștenit din italianul coniglio, dialectal cunelo, plural cuneli, substantivul elen κύνικλος - kúniklos, rar κόνικλος; vezi și latinul cunīculus, „iepure”); kinigl – קיניגל în idiș, ארנב în ebraică (atestat in biblie doar la feminin, comparați cu aramaicul `arnava- ארנבא‎, arabicul árnab - أرنب‎); coelho în portugheză (amintiți-vă de scriitorul Coelho), coello în galiciană (le-am pus separat, din vechiul portughez cõello, din latinul vulgar *cuniclus, din latinul cunīculus, din vechiul grec κύνικλος - kúniklos, probabil de origine iberică; de comparat cu spaniolul conejo și italianul coniglio, vezi mai sus);

          e) Hase în germană (din vechiul german haso, din proto-germanicul *hasô, dintr-o rădăcină indo-europeană ce însemna original gri);

          f) rabbit în engleză și în corsicană (din englezul evului mediu rabet, vezi în dialectul francez rabbotte, rabouillet – „iepuraș”, din valonul robète, diminutiv al neerlandezului robbe – „iepure”; comparați cu neerlandezul rob – „iepure” etc.);

          g) untxi în bască (din proto-basul *(H)unx́i); dovşan în azeră (din proto-turcicul *tabɨĺgan – „iepure”, cognat cu turcescul tavşan) și tavşan în turcă (din turcicul otoman tavşan - طاوشان‎, „iepure”, din mai vechiul *tavïšɣan, din proto-turcicul *tabɨĺgan – „iepure”; cognat cu vechiul turcic tabïšɣan - 𐱃𐰉𐰽𐰍𐰣‎, „iepure”, karakanidul tavïšɣān - تَڤِشْغانْ‎, „iepure”);

h) Kharagōśa - খরগোশ în bengaleză, kharagosh – खरगोश în hindusă, Ḵẖaragōśa –ਖ਼ਰਗੋਸ਼ în punjabi.

          Așa că, la revedere, fricosule iepuraș! Un iepure simpatic (зaец – zaets în rusă, mereu învingător în dispută cu lupul (vezi „мультфильм волк и кролик «Ну, погоди!»”, la adresa web https://www.youtube.com/watch?v=SvV5x7gfEJM, „desene animate lupul și iepurele oh, «stai, că vezi tu!»)!

 

               Calculul datei Paștelui (Paștilor)

          Moto: „Compromisul este arta de a împărţi un tort astfel încât fiecare să creadă că a primit felia cea mai mare.” (Ludwig Erhard)

          Stabilirea datei sărbătorii învierii lui Isus a declanșat o controversă majoră în creștinismul timpuriu, cu poziții diferite ale bisericii catolice a imperiului roman de apus și cea ortodoxă a imperiului bizantin. În secolul al IV‑lea s‑a hotărât modul prin care se stabileşte data Paştelui, la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325 d.Hr. ). Disputa, cunoscută sub numele de „Controversele pascale” nu a fost rezolvată definitiv până în secolul al VIII-lea.

          În imperiul bizantin, creștinii ortodocși au stabilit ziua răstignirii în aceeași zi în care evreii sărbătoreau Paștele evreiesc, adică în ziua a 14-a de la prima lună plină de primăvară, 14 Nisan (a se vedea calendarul evreiesc), apoi cu două zile mai târziu, la 16 Nisan, indiferent de ziua săptămânii. În imperiul roman de apus, Învierea lui Isus era sărbătorită în prima zi a săptămânii, duminică, atunci când Iisus a înviat. 

          Ca atare, Paștele era sărbătorit întotdeauna în prima duminică după a 14-a zi a lunii Nisan. Bisericile au optat pentru sărbătorirea în ziua de duminică, iar susținătorii „celei de-a 14-a zi" (Quartodecimanii) au rămas o minoritate. Consiliul de la Niceea din anul 325 d. Hr. a decretat că Paștele ar trebui să fie în prima duminică după prima lună plină după echinocțiul de primăvară (21 martie). De aceea, Paștile pot cădea în orice duminică între 22 martie și 25 aprilie.

          În secolul al XX-lea s-au făcut mai multe încercări de a ajunge la o dată fixă pentru Paște, fiind propusă duminica după a doua sâmbătă din aprilie. Interesul reînnoit pentru o dată fixă a apărut la începutul secolului al XXI-lea, din discuțiile liderilor bisericilor ortodoxe, coptă, anglicană și romano-catolică, însă nu s-a ajuns la un acord oficial.

          Așadar, ziua de Paști depinde atât de mișcarea pământului în jurul soarelui (de care depind anotimpurile, echinocțiile și solstițiile) cât și de cea a lunii în jurul pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară). În Bisericile Ortodoxe echinocțiul de primăvară este fixat pe 21 martie în calendarul iulian (3 aprilie în calendarul gregorian), în timp ce Bisericile catolică și protestante iau în considerare echinocțiul real de primăvară. Ca atare, data Paștilor în Bisericile Ortodoxe nu poate fi mai devreme de 4 aprilie, iar în Bisericile Catolică și Protestante mai devreme de 22 martie.

          Această diferență duce la o anumită periodicitate în diferența dintre zilele Paștilor. Specific, după 2 sau 4 ani în care diferența este 0-1 săptămâni, urmează un singur an în care diferența este de 4 sau 5 săptămâni. Aceasta se datorează faptului că, în acești ani, luna plină care cade după 3 aprilie este diferită de luna plină care cade după 21 martie. Dacă bisericile ar folosi același ciclu lunar, diferența dintre echinocții ar duce la o diferență în ziua Paștilor de 0 sau de 4 săptămâni. 

          Există și o diferență între luni. Diferența adițională de o săptămână provine din faptul că bisericile folosesc cicluri lunare diferite. „Luna Bisericilor ortodoxe” este cu 4-5 zile după „luna Bisericilor catolice și protestante”, ceea ce rezultă într-o diferență de o săptămână în aproximativ 2/3 din ani.

          Bisericile ortodoxe nu au acceptat reforma gregoriană din secolul al XVI-lea din motive de ordin confesional, menținând mai departe calendarul iulian, care de atunci înainte s-a numit „calendar pe stil vechi”. Cu timpul diferența dintre cele două calendare, care la sfârșitul secolului al XVI-lea era de 10 zile, a continuat să crească, încât după 1900 ea a ajuns să fie de 13 zile. Nevoia de armonizare a calendarului în toate domeniile vieții publice a făcut ca și bisericile ortodoxe să reflecteze la îndreptarea calendarului lor.

          România a adoptat reforma calendarului în anul 1919, când ziua de 1 aprilie pe stil vechi a devenit 14 aprilie pe stil nou. Congresul interortodox ținut la Constantinopol în anul 1923 a hotărât îndreptarea calendarului și în bisericile ortodoxe, rămânând însă la latitudinea fiecărei biserici locale autocefale momentul oportun aplicării corecției calendarului.

          Tot aici s-a hotărât ca data Paștilor în Bisericile ortodoxe de pretutindeni să se calculeze după calendarul iulian, până când toate bisericile ortodoxe autocefale vor adopta calendarul îndreptat, evitându-se astfel diferențele liturgice din sânul ortodoxiei.

Biserica Ortodoxă Română a adoptat stilul nou în ședința Sfântului Sinod din 31 octombrie 1923, care a stabilit că ziua de 1 octombrie a anului 1924 va deveni 14 octombrie 1924. Decizia a stârnit reacția negativă a lui Nae Ionescu și a unor comunități sătești.

          Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Sârbă nu au adoptat calendarul gregorian. Biserica Ortodoxă Finlandeză este singura biserică ortodoxă autocefală care sărbătorește Paștile după calendarul gregorian. Biserica Ortodoxă Estoniană, a cărei autonomie este disputată, sărbătorește Paștile de asemenea după calendarul gregorian. În prezent Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Crăciunul după calendarul gregorian, iar Paștile după calendarul iulian.

          În religiile și în calendarele creștine, Paștele urmează postul, perioada de 40 de zile (fără a se lua în calcul duminica) înainte de Paști, care se manifestă în mod tradițional prin acte de penitență și post. Paștele este precedat de săptămâna sfântă, care include comemorarea Cinei cea de taină a lui Isus și a apostolilor săi în Joia Mare, ziua răstignirii sale sau Vinerea Mare și Sâmbăta Sfântă, ziua învierii. Tradițiile creștine au propriile lor tipuri liturgice pentru Paști.

Tabelul 1: Datele de Paști între 2023 și 2039, în calendar gregorian

An	Catolici, protestanți	Ortodocși, greco-catolici
2023	9 aprilie	16 aprilie
2024	31 martie	5 mai
2025	20 aprilie
2026	5 aprilie	12 aprilie
2027	28 martie	2 mai
2028	16 aprilie
2029	1 aprilie	8 aprilie
2030	21 aprilie	28 aprilie
2031	13 aprilie
2032	28 martie	2 mai
2033	17 aprilie	24 aprilie
2034	9 aprilie
2035	25 martie	29 aprilie
2036	13 aprilie	20 aprilie
2037	5 aprilie
2038	25 aprilie
2039	10 aprilie	17 aprilie

Un autograf pentru eternitate al celui decedat pe 24 mai 2011, la o lună după Paștele din 24 aprilie 2011

 

          Indiferent de credința fiecăruia (vezi „Jocuri de cuvinte – religie” și „Jocuri de cuvinte – biserică”), noi nu ne pronunțăm asupra religiilor și ateismului, ci subliniem doar faptul că oamenii au simțit și simt nevoia de a se uni spiritual pentru a-și mângâia sufletele. Eu cred că Dumnezeu (vezi „Jocuri de cuvinte – Dumnezeu”) este în sufletul fiecăruia și peste tot. „A te împăca cu Dumnezeu” înseamnă a te împăca în primul rând cu tine însuți, apoi cu ceilalți oameni și cu mediul înconjurător. Asta ținând seama și de zisele lui Călinescu „sufletul meu are nevoie de sufletele celorlalți și toți trăim în lume!” Așadar, țineți seama și de zisele trestiei din Bărăgan, degustătoare de vin bun, Fănuș Neagu.

          Ortodox fiind, vă propun să ascultați niște pricesne. Cuvânt întâlnit în română prima dată în letopisețul lui Gheorgachi din 1762, priceasna este o cântare executată în bisericile ortodoxe la slujba liturghiei în timp ce se împărtășește preotul. E moștenit din vechiul slavonic bisercesc prěčĭstĭna - прѣчьстьна, feminininul lui prěčĭstĭnŭ - прѣчьстьнъ, din čĭstĭ - чьсть, „onoare”, din proto-slavicul *čьstь, „cinste, onoare, respect”, din proto-balto-slavicul *kistas, din proto-indo-europeanul *(s)kʷit-tis, din (s)kʷeyt-, „a nota”.

          La adresa https://www.youtube.com/watch?v=zi2Cfff97Ag puteți asculta un colaj cu cele mai frumoase Pricesne Ortodoxe. Tudor Gheorghe cântă Mi-e frică, Doamne (https://www.youtube.com/watch?v=3JJSELRNWTs). Cântăreții de muzică populară au extins pricesnele și le prezintă și în internet. Ascultați-o pe Georgiana Lobonț (https://www.youtube.com/watch?v=Bn4JEw9Fpng)cu un album de de pricesne, Vol I, din 2018.

          Să fiți iubiți și să treceți cu bine de Paști!

 

          Fișierul în format pdf: Jocuri de cuvinte - Paștele.pdf

 (salvați, păstrați, distribuiți)

          Constantin NIŢU

„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com