ATELIER METODIC: Jocuri de cuvinte

Geografie lingvistică

Dumnezeu

Moto: „Să v-ajute Dumnezeu,/ Ca, din anul care vine,/ Să aveţi salariul meu/ Şi s-o duceţi tot ca mine!” (Eugen Albu, „Guvernanţilor”, din revista „Rebus", nr. 1073)

Uite că în limba română avem cel mai lung cuvânt, Dumnezeu, pentru cel denumit de atei „ăl Bătrân”, adică dumnezéu, moștenit din expresia latină „dom(i)ne deus” care conform MDA2 (2010), este o „ființă supremă în religiile monoteiste, creator al lumii, principiu fundamental al existenței și al ordinii universale”. Adică este doar în închipuirea noastră, o divinitate (din fr. divinité, lat. divinitas, -atis), un zeu (din lat. deus), un idol (din vechiul slavon idol` - идолъ).

Așadar, mergând pe fir, etimologia este: din expresia latină domine deus, din vechiul latin deiuos, din proto-italicul *deiwos, din proto-indo-europeanul *deywós. E un derivat de la rădăcina *dyew-, „cer, rai”, din care provim diēs și Jupiter. Și este cognat cu vechiul grec Zeús - Ζεύς, vechiul grec Dieús - Διεύς, sanscritul devá - देव, avestanul daēuua, velșul duw, lituanianul dievas, samogotianul (Žemaitiškai) deivs, persanul div - دیو‎, la ei „demon”.

Dar iată care sunt cuvintele echivalente lui Dumnezeu în alte limbi:

ānc°ā - анцәа în abhază;

’ akua în hawaiană;

alāhā’ - ܐܠܗܐ‏‎ m și ’ehl’ - אל‏‎ m n arami, alla - алла în bașkiră și tătară, alla m, allāh - اللّٰه‎ în arabă, allat pl în malteză [din arabicul Allah, din arabicul allāh - اللّٰه‎, contracție a articolului hotărât al- - اَل‎, („-l”) + إِ(ʾilah - لَه‎, „zeitate”; cognat cu aramaicele aláh - אלה‎ și aláhâ - אלהא‎, cu ebraicele él - אֵל‎, elóah - אֱלוֹהַּ \ אֱלֹהַּ‎ și elohím -אֱלוֹהִים \ אֱלֹהִיםtoate originare din proto-semiticul *ʾil-];

amara - අමර, deviyā - දෙවියා în singaleză;

ʾämlak - አምላክ în amhară;

astvac - աստված în armeană;

atua în maori;

bağ - بغ‏‎ în persană;

bhagvān - ਭਗਵਾਨ în pandzabi, bhagvān - બહગવાન m în gujarati, bhogowan - ভগৱান în asameză;

bog - бог m în bulgară, macedoneană, rusă și sârbo-croată, bog m în slovenă și în vechea sorbă, bóg m și bóstwo n în poloneză, bogŭ - богъ m în vechea slavă, boh - бог m în belarusă și ucraineană, boh m în slovacă și bůh m în cehă (toate din proto-slavicul *bogъ, „dumnezeu”; vezi adjectivele *ubogъ și *nebogъ, „sărac, mizerabil”, derivatul ulterior * bogatъ, „bogat”, demonstrează că *bogъ a fost inițial și adjectiv care înseamnă „bogat în terenuri; avut", cu o schimbare semantică spre „stăpân pe avere" și în final „zeu"; după Roman Jakobson *bogъ este un împrumut iranian);

Cuvântul „dumnezeu” în diferite limbi

bprēiəh - ព្រះ în kmeră;

burhan - бурхан în mongolă, burxn - бурхн în calmucă (din turcescul comun *burqan, „Buddha”, comparați cu vechiul pwrq'n, burqan, „Buddha”, karcanidul burχan - بُرْخَنْ‎, „idol”; cuvântul turcic derivă din chinezul medieval bɨut̚ - 佛, „Buddha” și vechiul turcic qan, „domnitor, rege”, ales pentru a- reprezenta pe Buddha, corespunzând sanscritului buddharājā - बुद्धराजा, „rege al lui Buddha” în traducerile turcești ale scripturilor budiste);

bwana, mabwana pl în suaheli;

daivaṃ - ദൈവം, īśvaran‍ - ഈശ്വരന്‍ în malayam;

deeva - ದೇವ în kannada;

deity în engleză (din francezul medieval deité, din latinul deitās, inventat de Augustin din Hippo din deus, „zeu”, după dīvīnitās, „divinitate”);

dél, odél, dévlá în țigănească (romani);

deva - देव, devaḥ - देवः, suraḥ - सुरः, bhag - भग n în sanscrită;

devtā - देवता m, bhagvān - भगवान m, īśvar ईश्वर m, parmeśvar - परमेश्वर m, parmātmā - परमात्मा m, xudā - ख़ुदा m în hindi;

dewa, tuhan în malai;

déu m în catalană, deus în galiciană și în portugheză, dia m în scot sau galica scoțiană și déithe m, pl în irlandeză, dieu m în franceză, dievas în lituaniană, dievs m în letonă, dio în italiană și în esperanto, dios m în în spaniolă, aragoneză și asturiană, diu în friuliană și în siciliană, diyos în tagalogă, doue m în bretonă, dumnezeu m în română, dyus în keciua, dyw în corni (toate pe diferite căi din latinul deus, „zeu”, m, dea f, di pl);

divinité f în franceză (din latinul divinitas, „divinitate”);

elohím - אלוהים‏‎, el – אל‏‎ m în ebraică (vezi mai sus alla, allah, din proto-semiticul *ʾil-; cognat cu akadianul ilu, arabicul ʾilāh إِلٰه‎, aramaicul aláh - אלה‎);

gāḍ - గాడ్, dēvuḍu - దేవుడు în telugu;

ɣmerti - ღმერთი, ɣvtaeba - ღვთაება în gruzină;

God în engleză, god în frizonă, olandeză, africană, vechea engleză, got - גאָט‏‎ m în idiș, gott în naurui, Gott m, Göttin f, Gottheit f și Götter pl în germană, gud în daneză, suedeză și norvegiană, guð m în islandeză, gudur m și guður m în feroeză, guþ - 𐌲𐌿𐌸 în gotică, guuti în groenlandeză (etimologia e descrisă la început);

haashchʼééh în navajo;

'ilāh - إله‏‎ m în arabă, ilāhu - އިލާހު‏‎ în maldivă (vezi mai sus);

iṟaivaṉ - இறைவன் în tadjică;

ishbôr - ঈশ্বর, debôta - দেবতা în bengali;

Isten în maghiară (probabil un termen derivat, cu rădăcina is, o veche variantă a lui ős, „vechi, foarte bătrân”, terminația din sufixele diminutive t și n);

īśvar - ईश्वर în marathi și în nepaleză, īšvaru - ايشور‏‎ m în sindi;

jainko în bască;

jee în manxi;

jumal în estonă, jumala în finlandeză, jumo - юмо în mari (din proto-finicul *jumala, un posibil împrumut din proto-indo-iranianul *diyumna; comparați cu sanscritul dyumān - द्युमान् , „ceresc, strălucitor”);

kami - かみ în japoneză;

kaṭavuḷ - கடவுள் în tadjică;

kuday - кудай în chirchiză, sud-altaică și tuvană, quday - құдай în cazahă, quday în tătară crimeeană, xodā - خدا‏‎ în persană, xoday - ходай în tătară, xoðay - хоҙай în bașkiră, xucaw - хуцау în osetiană, xudo‍ - худо‍ în tadjică, xwdāy - خدای‏‎ m în pastu, xudo în uzbecă (toate din persanul xodâ - خدا‎ , „Dumnezeu”);

lha - ལྷ། în tibetană;

mawu în eve;

modimo în sotho;

ñandejára în guarani;

nzámbe în lingala, nzâmbi în congoleză;

paz - паз în erza;

perëndia în albaneză;

pha chao - ພະເຈົ້າ în laoțiană;

prá jâao - พระเจ้า, têp - เทพ în thai;

shén - 神, shàngdì - 上帝în chineză;

sin - 신 (神) în coreeană;

täñre - тәңре în bașkiră și în tătară, tanrı în turcă și în azeră, taŋara - таҥара în iacută (din proto-turcicele *teŋri sau *taŋrï, („dumnezeu; cer, rai, paradis”);

atitu în aimară;

theós - θεός m în greacă (din vechiul grec theós - θεός , din proto-elenul *tʰehós (de unde și grecescul micenian te-o), o moștenire din proto-indo-europeanul * dʰéh₁s, din * dʰeh₁-, „a face, a pune”, + * -s; vedeți frigianul deōs - δεως, „zei”, vechiul armean dikʿ - դիք, „dumnezei păgâni” și latinele fēriae, „zile de festival”, fānum „templu” și fēstus, „festiv”);

tuhan, dewa în ndoneziană;

tură - турă în ciuvașă;

xwa - خوا‏‎, xweda - خودا‏‎, xweda, îlah, xwedawend, yezdan, xwedê în kurdă;

zot în albaneză [din vechiul zota, din proto-albanezul *dzwāpt, din *w(i)tspáti, din proto-indo-europeanul *wiḱpótis, „șeful tribului”; comparați cu lituanianul viēšpats, avestanul vīspaiti, compus din *weyḱ-, „trib, gintă”, cu grecul antic oikía - οἰκία, „casă (trib)”, avestanul viθ, „curtea regală” și *pótis, „maestru”, cu grecul antic pósis - πόσις, „soț”, cu tocarianul pats, „soț”].

Dumnezeu în expresii

Moto: „Geneză: Înţelepţii-aflară cheia:/ Dumnezeu făcu femeia!/ Mai contează, oare, fleacul/ Că i-a dat ideea dracul?” (Zeno Turdeanu, din „Antologia epigramei româneşti”, 2007)

Cu Dumnezeu trebuie să fii în relații (diplomatice) bune, așa cum era și Voltaire, după cum ne traduce Aurel Iordache („În ce relaţii sunt cu Dumnezeu?/ Nu depăşim a codului uzanţă./ Aştept o vorbă... Tace. Tac şi eu/ Şi-atunci ne salutăm de la... distanţă.”). Și cum suntem de acord cu legea contrariilor, unde e Dumnezeu trebuie să fie și dracul, așa cum depune mărturie martorul Corneliu Sofronie, în dosarul „Facerea pământului” („De necazuri abătut,/ Suspină săracu',/ Dumnezeu de l-a făcut,/ L-a făcut ca dracu'!”).

Eu mă rog scurt ca.....

Este adevărat că unii muritori se cred egali cu Dumnezeu, dar poate le trece repede. Un astfel de muritor ar fi existat, după mărturia lui Păstorel Teodoreanu într-o hexagramă din „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...” din 1931 (Gentlemenul în schimb de politeţe: „S-a fost ivit un curcubeu/ Odată la Văleni pe creste/ Şi Iorga cum a prins de veste/ L-a salutat pe Dumnezeu,/ Arc de triumf convins că este,/ Ivit pentru ilustru-i Eu!”). În facultate am făcut trei practici la Vălenii de Munte și am participat de fiecare dată la universitatea de vară în cinstea lui Iorga!

Și au apărut rapid sau cu răbdare expresii legate de Dumnezeu. „Bătut de dumnezeu” e unul năpăstuit, lipsit de noroc, așa cum e Barna, refuzat la import. Tot la „bătut de Dumnezeu” se referă și Iurie Oșianu, cel care în septembrie 2017 avea o idee [„Adeseori tu invocai migrena ta haină/ (consoartele străine niciodată)/ Ideea e că... bat-o Dumnezeu s-o bată/ Tu pentru alţii tot erai străină...”]

George Petrone, în „Cimitirul vesel”, dosar din anul 2000, are un epitaf epigramatic tot cu bătaia asta a Domnului la moartea unui nepricopsit (A fost sărac şi-a dus-o greu/ Şi multe-a tras pe lumea asta;/ L-o fi bătut şi Dumnezeu,/ Dar nu cum îl bătea nevasta).

„Bătut de Dumnezeu” e strâns legată de „Dumnezeu nu dă cu parul”, expresie preferată de Constantin Tudorache în revista „Lumea epigramei" din ianuarie 2011 (Dumnezeu nu dă cu parul/ Constatăm, cu tot amarul,/ Că în aste vremi de foc,/ Dumnezeu nu dă cu parul,/ Dă cu Udrea şi cu Boc!). Să nu zică el nimic de Zeus, de Falcă și de Blaga, fost și director al vămilor, ajunși ditamai europarlamentarii votanți de deștepții de români?

La facerea lumii se referă Radu D. Rosetti, printr-un madrigal prin care o crede „mai mare decât Dumnezeu” pe cine știe domnia sa („Lumea asta minunată, cu mizerii şi idile,/ Dumnezeu Atotputernic a creat-o-n şase zile./ Decât Dumnezeu mai mare, nu te ştiu decât pe tine:/ Tu-mi creezi o lume-ntreagă, numai cât te uiţi la mine!”). Ca să vezi expresie! Viorica, ce părere ai?

„Dumnezeu să-i pedepsească” este expresia preferată de George Zarafu în săptămânalul „Amprenta" din Buzău din 19 iunie 2004 când se adresează vânzătorilor de droguri (Dumnezeu să-i pedepsească/ Zi de zi la cer mă rog./ Răutatea omenească/ Azi ia chipul unui drog!). Cum ar fi astăzi epigrama, vă dați seama! Tot la pedeapsă se referă și Gheorghe Chirilă printr-o rugăciune făcută de Eva (Mărite Doamne, o dorinţă am:/ Să-l pedepseşti amarnic pe Adam,/ Că prea e urâcios şi îngâmfat!"/ Şi Dumnezeu i-l dete de bărbat).

„Cum dă dumnezeu” e cum se întâmplă, bine sau rău, așa cum a fost pentru Paleologu în primul tur. „Ce dă Dumnezeu” știe Mircea Pavelescu din „Antologia epigramei româneşti”, 2007, care definește un vecin (Nu-i un gurmand vecinul meu,/ Mănâncă ce dă Dumnezeu/ Şi bea, când soarbe vinişorul,/ Ce dă Ion „Botezătorul").

„Roabele lui Dumnezeu” sunt toate Evele, noi suntem robii, Loghin Alexeev-Martin din „Pledoarie pentru epigramă”, 2007 divulgând „Regretul unui celibatar” (Că frumoase mai sunt, zău,/ Roabele lui Dumnezeu!/ Un cusur îl au – cu toate –/ Pân' te-ntorci... îs măritate”). Eu știam că „roabele” sunt în exces... Plus că acum concubinajul e la modă!

„Dumnezeule!” e o exclamație de uimire, de spaimă sau de entuziasm, putând să o alegeți pentru guvernul picat, pentru Dăncilă, Fifor sau Teodorescu. „Pentru Dumnezeu!” e o exclamație prin care se imploră, prin care se exprimă deznădejdea, prin care se exprimă dezaprobarea față de ceva, de exemplu pentru atitudinea ambiguă a lui Ponta sau pentru primirea onorului la Alba Iulia de către un unitarian maghiar de 1 Decembrie! La fel este exclamația „Ce Dumnezeu?!” descrisă de Teodor Elefterescu, în „Urmaşii lui Cincinat”, când se adresează în 2004 unor judecători superficiali, neștiind că unii chiar nu judecă deloc („Un avocat a spus: - Ce Dumnezeu?!/ Acest judecător judecă rău./ Dar altul a răspuns: - Tot ai noroc,/ Sunt alţii ce nu judecă deloc”). Așadar e o „exclamație prin care se exprimă nemulțumirea” spusă până mai ieri de Dancă, ajuns acum pe cai mari.

Că „Dumnezeu i-a ajutat” ne spune Mariana Dobrin din „Epigrama la scenă deschisă Partea bună a inundaţiilor” (Tot ţăranul de la sat/ Şi-a dorit o zi la mare,/ Dumnezeu i-a ajutat,/ Are-n curte fiecare). „Să dea dumnezeu”, „să ajute dumnezeu” sunt formule de urare, exclamații prin care vorbitorul invocă divinitatea în speranța de a avea succes, cu autorii Orban, Țurcanu, Cîțu, Dancă și alți libertini, că de la Brătieni la ei e distanță mare. Că liberalii vroiau „prin noi înșine”, pe când ăștia vor doar „prin Klaus, Ponta, Tăriceanu, Hunor și Pambuccian”, cu banii dați în avans pentru rachete și alte vechituri.

„Dumnezeu să mă ierte!” este o exclamație prin care vorbitorul, de exemplu președintele blocului meu, dorește să fie iertat pentru cele ce face sau spune. „Dumnezeu să-l ierte!” este o formulă rostită la moartea cuiva sau când se vorbește despre cineva decedat, de exemplu despre programul PSD-Dragnea. „Dumnezeu să ierte!” (pe cineva) este o exclamație rostită de vorbitor, de exemplu de Fifor pentru Tăriceanu, atunci când a păcătuit cu ALDExit din coaliție.

Despre iertarea Domnului depune mărturie și Vasile Manole în dosarul „Prezentul timpului trecut”, din 2010, la capitolul „Obiceiuri” (O babă surdă şi mioapă,/ Chiar dacă nu-s motive certe,/ Atunci când vede câte-o groapă,/ Ea zice: „Dumnezeu să-l ierte"). Asta se întâmplă mai ales primăvara, în București, cu știința membrilor Consiliului Municipal care nu reușesc să-și țină... Firea! „Unde pune ea mâna, pune și dumnezeu mila” este un proverb rostit la adresa unei persoane căreia îi merg toate din plin, de exemplu lui Țurcanu.

„Dumnezeu cu mila!” este o exclamație rostită când o acțiune viitoare e considerată ca nesigură sau supusă eșecului, la care Tăriceanu și Ponta nu s-au gândit sau au primit ordin de zi pe unitate. „Cu mila lui dumnezeu” este o formulă rostită când se dorește realizarea unei acțiuni grele care ar putea fi supusă eșecului, cum ar fi punerea în aplicare a neștiutului program de guvernare al PNL. „Ferit-a dumnezeu” înseamnă a se păzi de o nenorocire, cum ar spune Cioloș, Barna și USR-Plus despre intrarea la guvernare sau despre cursul în creștere liber(al)ă leu-euro.

„Mulțumesc lui Dumnezeu” este o expresie de gratulație pentru cele date sau măcar neluate, așa cum depune mărturie Stelică Romaniuc când mulțumește de 1 Martie (O figurină lângă mărţişoare/ Le-agăţ în piept la doamne, domnişoare/ Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu cel bun/ Că sunt în stare, încă, să le-o pun), Bravo, Stelică! Mulțumește lui Dumnezeu și Alexandru Misiuga în „Când pleca odată, la război, un om...”, prin 2010, cu referire la soacră (E-o fiinţă pentru care,/ Orice-ai zice, nu e greu/ Să aprinzi o lumânare,/ Mulţumind lui Dumnezeu). Și ce soacră bună am avut eu!

În schimb nu-i mulțumește lui Dumnezeu Dimitrie Jega în „Printre epigramiştii olteni” în 2008, printr-o sinceră confesiune (Momentul greu a fost trecut/ Şi iată-mă-nsurat şi eu;/ O, dac-aş fi un prefăcut,/ I-aş mulţumi lui Dumnezeu!). O fi având omul motivele lui.

Dumnezeu tatăl (detaliu de pe o frescă din Capela Sixtină de Michelangelo, cca. 1512)

„A(-i) pune cuiva dumnezeu mâna în cap” înseamnă a avea noroc pe neașteptate, cum are Orban după ce parlamentul i-a pus mâna pe cap. „Parcă a apucat pe Dumnezeu de picior” se spune despre cineva care are o bucurie sau o realizare neașteptată, precum Dancă, Ponta, Tudose sau Bănicioiu la căderea guvernului Dăncilă.

„A fi uitat de dumnezeu” înseamnă a fi foarte bătrân, a fi lipsit de noroc, a fi foarte îndepărtat de lumea civilizată, așa cum e Grindeanu cu salariul său de peste 10.000 de euro. Că asistentul Anei Pauker, renumitul Șora, nu are curajul să zică de dulce... Iar nea Ion se zice că e judecat pentru că ar fi fost cu judecata comunistă la îngrămădeala din decembrie 1989, transformată în lovitură de stat!

Expresia „Darul Divin” ne este explicată pe înțelesul nostru de Corneliu Văleanu în dosarul „Epigrame cu şi despre femei” din 2010 (Ieşită e din coasta lui Adam,/ Cum Dumnezeu creat-a, habar n-am,/ Admit, fără protest divinul dar:/ Femeia este răul necesar). O mai mânca omul ciorbă caldă? Că dacă scriam eu așa de Viorica, sportivă cum e.....

Antrenoare și împricinat

Expresia „De la bunul Dumnezeu” ne este bine lămurită de procurorul literar Eugen Pop în dosarul „Pledoarie pentru epigramă” din 2007, mai ales privind destinul (Ori creştin eşti, ori ateu,/ Când păcatele sunt date/ De la bunul Dumnezeu,/ Nu-i păcat... să n-ai păcate?!).

„A se uita la cineva ca la dumnezeu” înseamnă a iubi pe cineva foarte tare, așa cum îl iubesc Orban și Rareș pe K. Laus. „A merge cu dumnezeu” înseamnă a călători liniștit, fiind și o urare de noroc, așa cum călătorește președintele blocului meu săptâmânal la Sibiu, cu vreo 7 mașini, peste 20 de însoțitori, toți cu bani de diurnă și cazare... „Dumnezeu știe!” este o exclamație rostită când nu se știe ceva, de exemplu cu respectarea legilor salarizării și pensiilor de către ai lui Orban. „Cum dă dumnezeu!” e o exclamație rostită atunci când o acțiune viitoare este lăsată să se întâmple cum este sortită să fie, precum bugetul pe 2020 și scăderea continuă a valorii leului sau reanimarea bușon la bușon a PSD. Că de linia de metrou din cartierul meu, cică va fi dată în folosință în iunie 2020, confirmă alde Orban.

„Încotro te-a îndrepta dumnezeu” înseamnă la voia întâmplării, precum programul de guvernare al PNL. „A nu avea nici un dumnezeu” înseamnă a nu fi bun de nimic, a fi fără căpătâi, fără nici un sens, cum au devenit Tăriceanu și Ponta. „A da cu barda sau cu piatra în dumnezeu” înseamnă a fi nesocotit, așa cum e câte unul căruia dacă îi scoți din cuvântare „PSD și penalii”, nu mai are nicio idee de construcție cât pe ce prezidențială. „A lăsa pe cineva în plata lui dumnezeu” înseamnă a-i lăsa pe Ponta și pe Olguța în pace, ca să vedem ce fac.

„A ruga pe toți dumnezeii” semnifică a se ruga cu insistență, a implora, așa cum s-a rugat Orban să găsească trădători. „A fi omul lui dumnezeu” înseamnă a fi om bun, a fi slujitor al lui Dumnezeu, așa cum se crede Teodorescu, dandy la vizita în câte un club. Măcar să fie Cîrțu, de care am scris în articolul cu biserica, cât Teodorescu! „A fi pâinea lui dumnezeu” înseamnă a fi foarte bun, așa cum e președintele meu de bloc, cel care (nu) semnează grațieri pe bandă rulantă, ci doar avansări la SRI și STS.

Cum care președinte de bloc? Cel căruia i se adresează Dan Norea în „Epi... Gramatica”, „un președinte jucător n-are nevoie de popor ”, prin 2011 (Dumnezeu a refuzat recent/ Postul de mediator pe viaţă/ Între Preşedinte - Parlament.../ Pe motiv că nu ar face faţă). Iar acum nu prea a vrut să se înfrunte la TV cu contracandidatul, că el voia numai să se înfrupte! „Cu dumnezeu înainte!” este o urare de succes pentru ai lui Bușoi, că cu RADET noi bucureștenii ne-am lămurit. Să vedem dacă ne putem ține Firea când va crește prețul gigacaloriei!

„De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere” se poate spune multora, dar mai bine să-l lăsăm pe Aureliu Busuioc, care știe mai bine și ne spune și nouă, dar și unui poet necriticat în „Antologia epigramei româneşti”, prin 2007 (Volumul lui/ Se trece sub tăcere;/ De unde nu-i/ Nici Dumnezeu nu cere!).

Iar aici redăm o poezie despre facerea lumii, opera lui Dumnezeu, de Tudor Arghezi, care a fost și călugăr. Puteți găsi poezia și alte poezii pe web.

Balet pe șapte silabe

de Tudor Arghezi

Cînd a fost, la început,

Nu era nimic făcut.

Lumea toată era goală,

Ca o tidvă, ca o oală,

Era noapte peste tot,

Ca-n cutia cu compot,

Era ceață,

Ca-n borcanul de dulceață,

Și tăcere,

Ca într-un hîrdău cu miere.......

Restul citiți aici:

http://www.tudorarghezi.eu/opere/poezii/facerea_lumii.html#.XdkUU-gzY2w
Acum vedeți o poezie a preotului Sorin Croitoru, cel care este „amărât că frații noștri nu mai cred în Dumnezeu”.

Frații noștri nu mai cred în Dumnezeu

Asta ca să fiți iubiți, chiar dacă sunteți credincioși, atei sau pesediști, useriști de viață în grupuri sau liberali și nu credeți în „facerea lumii”, în zborul spre înalturi al PNL sau în reanimarea bușon la bușon a PSD! Găsii azi pe facebook o poezioară... către Dumnezeu...