ATELIER METODIC: Jocuri de cuvinte

Bradul de Crăciun

Geografie lingvistică

Bradul (pomul) de Crăciun

Moto: „Nu îți face niciodată griji despre mărimea bradului de Crăciun. În ochii copiilor este intotdeuna înalt de 100 de metri.” (Larry Wild)

Pomul (sau bradul) de Crăciun este de obicei un conifer decorat, natural sau artificial. Tradițional este asociat cu celebrarea Crăciunului. Este adus în case și decorat cu lumini de Crăciun (inițial erau lumânări, dar o dată cu evoluția tehnologiei, se obișnuiește folosirea becurilor led sau a diferitelor cabluri luminoase), ornamente, ghirlande, bomboane și alte dulciuri în perioada de dinainte de Crăciun. Tradiția spune că pomul de Crăciun se împodobește în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie. Un înger sau o stea se pune în vârful pomului, reprezentând îngerii sau steaua de la Betleem.

Să vedem cum a evoluat definiția bradului. Șăineanu ne explica în 1929 că bradul, provenit din albanezul bredhi, este un „arbore rășinos totdeauna verde, foarte întrebuințat în tâmplărie și dulgherie; dintr’însul se scot materii rășinoase (ca terebentină, smoală, etc.), iar mugurii săi se aplică în medicină ca antiscorbutic (Abies pectinata)”. Și ar fi „ramură de brad la mirese în ajunul cununiei și hora jucată cu acea ocaziune: ziua de brad.” [Șăineanu, ed. VI (1929)].

Peste un deceniu, Scriban ne definea bradul ca venind din latinescul bratus, fiind „un copac perpertuŭ verde, care, ca și vechiul grec bráhty, un fel de ĭenupăr, și albanezul breth, în ebraică beroš, în arabă siriană berot, chiparis, înrudit cu vechiul slavon berza, mesteacăn; ar putea veni și din alb. bredhi. Este un mare și impunător copac conifer rășinos perpetuŭ verde care-șĭ înalță trunchĭu vertical până la 50 de metrĭ și crește maĭ ales la munte (abíes alba sav abies pectinata) [Scriban (1939)].

În 1955-1957 aflam că bradul rămâne tot „arbore din familia coniferelor, înalt, cu frunze de culoare verde-închisă, persistente, în formă de ace și avînd pe partea inferioară două dungi alburii; crește în zona muntoasă (Abies alba sau Abies pectinata).” Era și „vîrf sau crengi de brad cu care se împodobește carul sau porțile mirilor în timpul nunții”, iar bradul era și „numele unei hore care se joacă în ajunul cununiei la casa miresei” [DLRLC (1957-1959)].

În mileniul al III-lea, prin 2010, se repetă cele de mai sus, dar aflăm că bradul este și un „exemplar din familia coniferelor tăiat și împodobit pentru sărbătorile de iarnă”, adică „pom de Crăciun”. Se repetă semnificația și folosirea bradului la nuntă [MDA2 (2010)].

Conform wikționarului, brad, existent și în aromână și în meglo-română, ar fi moștenit probabil din proto-albanezul *brada, albanezul modern fiind bredh, alternativ un substrat al acestuia sau cognat cu acesta, provenind dintr-o sursă indo-europeană.

Albanezul bredh e moștenit din proto-albanezul *bardza, acesta din proto-indo-europeanul *bʰrh₁ǵós, „mesteacăn”; comparați cu lituanianul béržas, „mesteacăn”, cehul bříza, „mesteacăn”, osetianul bærz - бӕрз, rusescul și ucraineanul bereza – береза, „mesteacăn”, englezescul birch, „mesteacăn”, sanscritul भूर्ज - bhūrjá, „mesteacăn himalaian".

Dar să vedem cum i se zice în diferite limbi pomului de Crăciun:

abdenwel în creolă haitiană;

albero di natale în italiană, árbol de navidad în spaniolă, árbore de Nadal în galiciană, arbre de Nadal în catalană, arbre de Noël m, sapin de Noël m în franceză, arbre di Natale în corsicană, árvore de Natal f, pinheiro de natal m, pinheirinho m în portugheză;

božično drevo în slovenă, božićno drvce - божићно дрвце în sârbă, božićno drvce în bosniacă și în croată;

cây Nô-en în vietnameză;

choinka în poloneză;

Chrëschtbeemchen în luxemburgheză;

Christbaum m în germană;

Christmas tree în engleză;

christougenniátiko déntro - χριστουγεννιάτικο δέντρο, déndro ton Christougénnon - δένδρο των Χριστουγέννων n în greacă;

coeden nadolig în galeză (velșă);

crann Nollag în irlandeză;

craobh na Nollaige în galica scoțiană;

eglutė în lituaniană, Ziemassvētku eglīte în letonă;

elka – елка în macedoneană, jólka - ёлка f și kaljadnaja jólka - калядная ёлка în belarusă, jelha - елха f și koledna elkha - коледна елха în bulgară, jólka - ёлка f, novogodnjaja jólka - новогодняя ёлка f, roždestvenskaja jólka - рождественская ёлка f în rusă, yalinka – ялинка în ucraineamă;

Gabonetako zuhaitza în bască;

gwezenn Nedeleg f în bretonă;

Isihlahla sikakhisimuzi în zulu;

jólatræ n în feroeză, jólatré în islandeză, joulukuusi, joulupuu în finlandeză, jõulupuu, jõulukuusk în estonă, juletræ în daneză, juletre în norvegiană, julgran în suedeză;

„Pom de Crăciun” în diferite limbi

karácsonyfa în maghiară (din karácsony, „Crăciun”, +‎ fa, „copac, arbore”);

kersboom în africană, kerstboom în neerlandeză;

keuriseumaseu teuri - 크리스마스 트리 în coreeană;

krisamas ka ped - क्रिसमस का पेड़ în hindi;

Krisamasa dā rukha - ਕ੍ਰਿਸਮਸ ਦਾ ਰੁੱਖ în punjabi;

Krisamāsa ṭri - ক্রিসমাস ট্রি în bengali;

Kristnaska arbo în esperanto;

krystbeam în frizonă;

kurisumasutsurī - クリスマスツリー în japoneză;

Milad ağacı în azeră;

nadzvis khe - ნაძვის ხე în gruzină;

nitlboym - ניטלבוים‏‎ m în idiș;

Noel ağacı în turcă;

orpik, orpiliaq în groenlandeză;

pema e Krishtlindjes în albaneză;

pema e Vitit të Ri în albaneză;

pohon Natal în indoneziană;

pom de Crăciun în română;

šajaratu l-mīlādi - شَجَرَةُ اَلْمِيلَادِ‏‎ f în arabă;

sašobao naʒvis xe - საშობაო ნაძვის ხე în gruzină;

siġra tal-Milied în malteză;

šïršï - шыршы în bașchiră;

tonacaṙ, tonatsarr - տոնածառ în armeană;

vánoční stromek m, vánoční stromeček m în cehă, vianočný stromček m în slovacă;

Weihnachtsbaum în germană;

yēdànshù - 耶誕樹, 耶诞树 în chineză;

עץ חג המולד în ebraică;

درخت کریسمس în persană.

Istoricul bradului de Crăciun

Moto: „Mii de luminițe ardeau pe crenguțele verzi, alături de poze în culori vesele, exact așa cum văzuse ea în vitrinele înalte ale magazinelor. Micuța fată și-a întins mâinile către ele și chiar atunci flacăra bățului de chibrit s-a stins. Luminițele pomului de Crăciun se ridicau mai sus , tot mai sus, iar ea le vedea acum precum stelele paradisului…” (Hans Christian Andersen, „Fetița cu chibrituri”)

Folosirea unui copac decorat își găsește originea în obiceiurile diferitelor culturi. Plantele veșnic verzi încorporează vitalitatea și de aceea, în vechime, oamenii credeau că ar putea aduce sănătate în casa lor prin „verde" decorat. Enciclopedia Britanică citează folosirea decorațiilor de copaci, coroane și ghirlande ca un simbol al vieții veșnice în rândul egiptenilor, chinezilor și evreilor.

În Roma Antică verii noștri își împodobeau casele cu ramuri de laur la trecerea dintre ani. Prin decorarea unui copac pentru solstițiul de iarnă se cinstea, în cultul Mithra, zeul soarelui. Chiar și în zonele nordice, ramuri de brad erau agățate la începutul iernii, pentru a face dificilă intrarea spiritelor rele, în același timp verdele dădea speranță pentru revenirea primăverii.

Bradul de Crăciun

Creștinii o trag pe turta lor, legenda bradului de Crăciun spunând că însuși Isus, în drumețiile sale alături de Sfântul Petru ar fi trecut print-o pădure și în timp ce mergeau, s-a pornit o mare furtună și singurul copac care și-a oferit protecția a fost bradul, acesta neavând fructe de protejat.

Se spune că bradul și-ar fi cerut iertare lui Isus că are țepi și că l-ar răni.... Dar Iisus a binecuvântat copacul să nu-și piardă verdeața frunzelor niciodată, țepii să capete un parfum deosebit și proprietăți vindecătoare. Și în mijlocul iernii, atunci când toți copacii sunt goi, bradul să fie împodobit cu roadele altor pomi fructiferi. Mântuitorul ar fi adăugat la sfârșit: „- Atunci când te vor împodobi să se gândească la mine, căci tu ești copacul cel mai drag mie!” Dar să ieșim din legende!

În Evul Mediu exista în multe locuri obiceiul de a decora copaci întregi pentru anumite festivități publice. Sărbătoarea lui Adam și Eva s-a ținut pe 24 decembrie, simbolul ei fiind un pom al paradisului împodobit cu mere. Mărul a servit ca semn al fructului pomului cunoașterii și amintea de căderea omului în păcat și eliberarea lui de păcatul originar de către Isus Hristos.

În Evul Mediu, casele erau împodobite cu pomi de Crăciun ce apăreau în provinciile Alsacia și Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, ci cu cea a Anului Nou. De aici tradiția se extinde în întreaga Franță, apoi în Spania, Italia și Elveția.

Primele dovezi despre decorarea bradului sunt din Livonia (Estonia și Letonia de astăzi) în secolul al XV-lea. Primul brad împodobit vreodată a fost în anul 1510, în Letonia. Zece ani mai târziu, în 1521, prinţesa Helene de Mecklenburg aduce tradiţia în Franţa, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

Abia în anul 1605 bradul împodobit a fost expus într-o piaţă publică. Ulterior acestei date, bradul de Crăciun se răspândeşte în toată Europa. Acest lucru s-a întâmplat în Strasbourg, iar în pom au fost agăţate mere roşii şi dulciuri. Alții zic că în 1611, la Breslau, Polonia, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi.

Ulterior, tradiția a intrat și în cultura altor popoare. Dar este posibil ca pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obișnuiau să-și împodobească casele cu ramuri de brad și de vâsc, obicei păstrat și în tradiția coroniței de brad.

Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu și în Orient, prin intermediul catolicismului. În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales un brad ca cel mai frumos, care era împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc. La sfârșitul secolului al XIX-lea bradul împodobit se întâlnea ca pom de Crăciun doar în orașele din Germania, dar odată cu primul război mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul acestei țări.

Pătrunderea bradului de Crăciun în Anglia este descrisă splendid de Charles Dickens (1812-1870): „Mă uitam, în acea seară, la ceata veselă de copii adunați în jurul acelei frumoase jucării germane, bradul de Crăciun. Pomul fusese așezat in mijlocul unei mari mese rotunde și se ridica cu mult deasupra capetelor lor. Era luminat minunat de o mulțime de micuțe lumânări și peste tot în ramuri sclipeau și scânteiau obiecte strălucitoare.”

În Statele Unite ale Americii, tradiţia ajunge la începutul anilor 1800, odată cu imigranţii germani stabiliţi în Pennsylvania, însă împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama. Brazii de Crăciun au devenit foarte populari mai ales după inventarea instalaţiei electrice. În 1895, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Grover Cleveland (1837 - 1908), a decorat bradul de la Casa Albă cu becuri colorate, iar această idee s-a răspândit rapid în toată ţara.

Și susțin unii că primul brad care a fost împodobit în România ar fi fost la curtea regelui Carol I, în anul 1866, rege despre care am scris (vezi https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/05/jocuri-de-cuvinte-dinastie.html). Obiceiul a fost preluat imediat de boierimea bucureşteană a vremii, astfel că, începând din acel an, bradul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului, inclusiv în casele româneşti. Și de la nemți am obișnuit să cântăm „O, Tannenbaum, o, Tannebaum,/ Wir grun sind deine Blatter!“ [O, brad (frumos), o, brad (frumos),/ Cât de verzi sunt frunzele tale!]. Vizionați „O, Tannenbaum” în interpretarea lui Andreea Bocelli!

De atunci, întâi boierii, dar mai târziu și poporul român nu şi-a putut imagina sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, în curte sau într-un spațiu public, frecventat mult de locuitori. Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toți membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare venirea lui Moş Crăciun. Toți copiii îşi imaginează drumul parcurs de Moş Crăciun, într-o sanie trasă de reni, parcurgând spre ei drumul din nordul Finlandei (localitatea Ravaniemi, unde este locuința moşului).

Drumul lui Moș Crăciun spre București (cu aplicația Rome2rio)

Ritualurile legate de serbările Crăciunului diferă, de la o zonă la alta, în functie de traditiile moştenite din generație în generație. În unele zone, membrii familiei se adună în seara de Crăciun, în jurul bradului, iar cel mai vârstnic desface sacul cu daruri şi înmânează fiecăruia cadourile meritate, începând cu copiii. Există şi obiceiul ca toti membrii familiei să stea în jurul mesei, iar în fața fiecăruia, pe masă, să fie câte un brad mic, alături de cadourile cuvenite. Bradul, gata ornat, este încărcat cu mere roşii, nuci poleite, dulciuri, figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă argintată, beteală, panglici colorate, ghirlande.

Bucuria colectivă se manifestă atunci când bradul de Crăciun este instalat într-un loc public, unde este admirat de toti vizitatorii. Bucureştenii s-au putut mândri, cândva, până la Nicușor Dan, cu cea mai mare instalație de forma unui brad din Europa, amplasată în Piața Unirii. Bradul avea înălțimea de 76 de metri (echivalentul unei clădiri cu 25 de etaje), o bază de 38 de metri şi o greutate de 290 de tone. Frumusețea acestui brad era asigurată de cele 2,4 milioane de beculețe în diferite culori. Vremuri... Și Nicușor se vrea și președinte...

Bradul din București, decembrie 2019

Împodobirea bradului în prezent este o tradiție, casele și chiar instituțiile publice având câte un brad împodobit, de cele mai multe ori artificial. Se obișnuiește decorarea acestuia începând cu câteva zile înainte de Crăciun și scoaterea acestuia din casă în anul ce urmează, în jurul datei de 6 ianuarie, când se sărbătorește Boboteaza.

În tradiția românească de la sate se regăsește acest obicei al împodobirii bradului la nunți și la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor și semnifică o nuntă rituală între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiția unor comunități locale din regiunile Banat și Muntenia. Bradul astfel împodobit se numește Pomul vieții, care se regăsește drept motiv natural în arta populară.

Unul din primii brazi de Crăciun de la noi (la curtea regală)

Odată cu evoluția etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înțelesuri, precum cel de „arbore de judecată", „arbore de pomană" „sau arbore fertilizator".

În zilele noastre, împodobirea pomului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban cât și în mediul rural, o dată cu așteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj mitologic, Moș Crăciun. „Santa Claus” a fost introdus într-o satiră din 1809 a lui Washington Irving, numită Knickerbocker History, el inventând legenda conform căreia Santa Claus a fost împrumutat de la imigranții olandezi.

Pomul de Crăciun apare în folclor, în muzica pop, în muzica cultă și precis maneliștii s-ar fi apropiat de problemă dacă sunt prezenți și „dușmanii”! Puteți citi despre subiect în „Suferințele tănârului Werther” (Die Leiden des jungen Werthers, Goethe, 1774).

O găsiți la Biblioteca Națională a României

Legătura pe web a celebrului cântec „O, Tannenbaum”, tradus la noi prin „O, brad frumos” am dat-o mai sus în interpretarea lui Bocelli. Autorul versurilor este Ernst Anschütz (1824), pe o melodie populară din Silezia, din secolul al XVI-lea.

La adresa https://www.loc.gov/pictures/item/2004677265/ găsiți informații cum puteți avea acces la Kriss Kringle’s Christmas Tree (1845). Imaginea se găsește, vă spun sigur, în formă online la Biblioteca Congresului (Library of Congress, la care am acces gratuit prin amiralul Bill).

Hans Christian Andersen (1805-1875), poet și prozator danez, scrie în 1844 povestea unui brad, „Bradul” (în daneză Grantræet). Povestea este despre un brad atât de nerăbdător să crească, nerăbdător pentru lucruri mai mari, încât nu poate aprecia că trăiește în acest moment. A fost primul dintre basmele lui Andersen care a exprimat un pesimism profund.

Doar pentru cei care „halesc bobițe” partitura e sus!

Despre bradul ca pom de Crăciun și despre o nuntă a scris și Feodor Dostoievski în 1848. Pe web găsiți și „Pomul Crăciunului” de George Coșbuc. Noi încheiem cu o poezie excelentă a musceleanului meu Radu Gyr (1905 – 1975), de fapt pe numele real Radu Demetrescu, cel care a stat ani mulți în închisoare sub trei dictaturi pentru concepțiile sale politice.