RESURSE INTERACTIVE GRATUITE PENTRU UZ DIDACTIC

23.11.2019

Jocuri de cuvinte - religie


Jocuri de cuvinte - religie
Geografie lingvistică



Religie

Moto; „Epigramiştii buni vor merge-n iad,/ Că-s plini de duh, de li se duce buhul!/ Speranţele să meargă-n cer tot scad:/ În rai se duc acei săraci cu duhul!” (Valeria Moroşan, „Ce ți-e scris...”)

MDA2 (2010) ne lămurește că religie, învechit relege, relighie, relighion, relighiune e moștenit din latinul religio, religionis, prin germanul Religion și francezul religion, fiind un „sistem de credințe și practici privind sentimentul divinității care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem”, „totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare religiei”, dar și o „disciplină care se predă în școli, având ca scop instruirea și educarea elevilor în spiritul religiei date”.
Wikționarul precizează că e moștenit din francezul religion, germanul religion, ambele provenite din latinul religio, atestat în latina clasică (sec. I î.Hr.), folosit frecvent de Cicero, care a legat cuvântul de relegō, re-leg, leg din nou; de altfel cuvântul a fost legat (mai ales de autorii creștini) de religō, mă leg repede, din re- +‎ ligō, și obligātiō, de la obligō, „a obliga; a restrânge”, de la re-, „la, împotriva”, + ligō, „a lega, a uni”, oricum, folosind sufixul -iō.
Dar să vedem cum zic alții religiei:
agama în indoneziană și în malaieziană;
anutan în malai;
átrúnaður în feroeză;
âyin - آیین‏‎ în persană,  ayîn دین‏‎ în kurdă;
camayam - சமயம் în tamilă;
chos lugs - ཆོས་ལུགས în tibetană;
craueeaght în manxi;
crefydd și creideamh în irlandeză;
dat - דָּת‏‎ în ebraică;
dham - दीन în hindi, dhamma - धम्म în pali, dharm - دھرم‏‎ în urdu, dharma - धर्म în marathi, dharma - ಧರ್ಮ în kannada (kanaresiană, prin India), dhôrmô - ধর্ম în bengali, sdharma - धर्म m în sanscrită;
diadhachd în scoțiană (limbaj germanic din Scoția), diána - ديانة‏‎ în arabă, dīn - دين‏‎ m în arabă, uigură și‎ în urdu, dïn - дин în cazahă, cecenă, kirchiză și tadjică, din în turcă, azeră, turcmenă și uzbecă, dîn - ئاین‏‎  în kurdă, ādin - адин în abhază, pdin - دین‏‎ în persană; 
erlijio în bască;
fe în albaneză;
geloofsovertuiging și godsdienst în neerlandeză;
jonggyo - 종교 în coreeană;
kepercayaan în malaieziană;
kiš - کیش‏‎ în persană; 
kron - կրոն în caucaziană-anatoliană;
matamu - మతము în telugu;
mazhab مذهب‏‎ în persană, mazhab - مذہب‏‎ în urdu, mazhab मज़हब în hindi;
náboženství în cehă, náboženstvo în slovacă, nabožina în sorbă de sus (upper sorbian), nabóžnina în sorbă veche;
nahaghá în navajo (în America de Nord);
reiligiún în irlandeză, releegion în scoțiană, religia - რელიგია în gruzină, religia în poloneză și în slovacă, religião în portugheză, religie în română și în neerlandeză, religija - религија în macedoneană, rèlīgija - рѐлӣгија în sârbo-croată,  religija - религия în bulgară și în rusă, reliģija în letonă, lituaniană, sârbo-croată și slovenă, religió în catalană, religio în ido, religiō în latină, religion în daneză, norvegiană,  franceză, occitană, suedeză și engleză, Religion în germană, religión în spaniolă, religione în italiană, religioon în estonă, religiun în romanșă, religy în frizonă, religye - רעליגיע‏‎ în idiș, relíhija - релігія în ucraineană și în bielorusă, rełijon în venețiană, relijyon în creolă haitiană, Relioun în luxemburgheză, relixión în galiciană, relixón în asturiană, rilidjon în valonă;
saasnaa - សាសនា în kmeră, saat-sa-naa - ສາດສະໜາ în laoțiană, sàat-sà-năa - ศาสนา în thai;
šašin - шашин în mongolă;
shūkyō - 宗教 în japoneză;
szoszroál în romani (țigănească);
tĕn - тĕн în ciuvașă;
thriskeía - θρησκεία în greacă, thrēskeía - θρησκεία în greaca veche;
tôn giáo - 宗教 în vietnameză;
trosretning în norvegiană;
trúarbrögð în islandeză;
tupãrape în guarani;
uskonto în finlandeză;
vallás în maghiară (din vall, „a se confesa”, +‎ -ás, sufix de formare a substantivelor);
vjȅra - ве̏ра în sârbo-croată,  vera în slovenă,  véra - ве́ра în rusă;
veroispovédanije вероиспове́дание în rusă, veroizpoved în slovenă, veroizpovedánije - вероизповеда́ние în bulgară;
wyznanie în poloneză;
zōngjiào - 宗教 în chineză.


Cuvântul „religie” în diferite limbi


Religii în lume

Moto: „Nu-mi bat capul cu ştiinţa,/ Pentru capul meu e greu;/ Eu rămân doar cu credinţa/ Restul ştie Dumnezeu.”   („Opinia credinciosului”, de Goethe, din „Epigrama germană de cinci secole” 1999, traducere de Florea Ştefănescu)

În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi, grupuri de persoane, regiuni sau țări. După cum arătarăm, cuvȃntul „religie” în latină înseamnă „re-legare", adică restabilirea relației dintre Dumnezeu și Om.

Simboluri religioase (sus: creștin, iudaic, hindus, baha'i,  islamic, tribal, taoist, shinto; jos: budist, sikhist, hindus, jainist, dyyavalist, tripla zeiță, crucea malteză, pre-creștin slavonic)

Religia implică o încredere în existența unei realități absolute (sacrul, supremul, zeii, Dumnezeul) de care omul ar depinde, această încredere fiind credința religioasă. Așadar, religia este un tip de comportament uman (credințe, ritualuri) referitor la ființe, forțe și puteri supranaturale.
Sociologia consideră că religia a apărut și există încă, ba pe la noi, după 1989, a luat avânt mare, nelipsind de la orice eveniment cel puțin un prelat, pentru că ea îndeplinește anumite funcțiuni: cognitivă (explică lumea); acțională („extinde” capacitățile umane limitate de acțiune); de reducere a anxietății sau fricii de necunoscut („spaima inventează zeii”, cum spuneau latinii, „primus in orbe deos fecit timor”); socială (menține solidaritatea societății, prin afirmarea superiorității morale a acesteia asupra membrilor ei); compensatorie [identificată de Karl Marx și Friedrich Engels în societățile stratificate social, funcția compensatorie e cea de a fi un protest neputincios contra unei lumi aliena(n)te, de care ne amintea Eminescu în „Împărat și proletar” (Religia - o frază de dânșii inventată/ Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,/ Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,/ După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,/ Ați mai purta osânda ca vita de la plug?)]; identitară (constituirea și menținerea identității unui grup, a unei comunități etnice sau doar religioase).
Concluzionând, religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul și fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeități sau alte forțe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înțelesului vieții.
Așadar distingem o mitologie – zei, Dumnezeu, îngeri, sfinți ș.a., necesitatea credinței și un mod specific de a gândi și a acționa pe care credincioșii sunt îndemnați să le respecte. Iar religia interacționează cu știința, adaptându-se mereu la realitățile științifice descoperite, cu filosofia, având și bisericile filosofii lor, se reformează sau fie se integrează, fie se „împrăștie”, luptă cu superstițiile etc.
Religiile moderne sunt împărțite în mai multe categorii: religii avraamice, credințele monoteiste care subliniază că originea lor comună este profetul Avraam sau recunosc o tradiție spirituală identificată cu Avraam (iudaismul, creștinismul, islamul); religii indiene (hinduismul, budismul, Jainismul etc.); religii est-asiatice (taoismul, confucianismul, șintoismul etc.); religii iraniene (zoroastrismul); religii neo-păgâne și noi mișcări religioase (wicca, satanismul,  asatru, scientologia etc.); religii indigene (nativ-americană, afro-americană, polineziană, australiană). Nu analizăm diferențele dintre ele, deoarece poate le vom analiza în viitor separat. Facem doar unele scurte observații.
În articolul următor vom trata ce este o „biserică” și ce este o „sectă”, biserica (din latinul basilica) fiind în general „instituție ce reunește ansamblul credincioșilor într-o comuniune”, iar o sectă este o „comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie”, dar și un „grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice)”. Și e moștenit din francezul secte și latinul secta.
Există o religie născută pe teritoriul României și care astăzi este răspândită în Statele Unite ale Americii, Scoția, Țările de Jos și Ungaria. Este vorba despre credința unitariană, care a apărut în Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea. Și vă vom comunica ce demnitar minoritar aparține acestei religii.

Biserică unitariană din San Jose, SUA


Religia în (c)arte

Moto: „Pe-o pagină, de internet,/ Se dă o ştire, mai tot anul:/ Că-n Rai sunt locuri berechet/ Şi-n Iad se depăşeşte planul.”  („Judecata de apoi”, de Corneliu Costăchescu, din „Pledoarie pentru epigramă”, 2007)

După ce am definit religia, notăm că mulți alții s-au străduit s-o definească altfel. Franz Werfel ne spune că „religia este dialogul etern dintre omenire şi Dumnezeu”, chiar dacă nimeni nu l-a văzut, dar l-a simțit chiar în interiorul său. Karl Wilhelm Friedrich von Schlegel ne lămurește că „religia este baza existenţei omeneşti”. Atunci „ateii” nu există (ateu - din latinul atheos, din vechiul grec átheos - ἄθεος, „fără de Dumnezeu, fără zeu”)? Ei în ce cred?


Statuia Cristos Mântuitorul (Cristo Redentor) din Rio de Janeiro, Brazilia – statuie considerată una dintre minunile lumii moderne – are chipul sculptat de românul Gheorghe Leonida

Emil Cioran, în „Amurgul gândurilor”, crede, pe bună dreptate, că „În biserici mă gândesc adesea ce lucru mare ar fi religia dacă n-ar fi credincioşii, ci numai neliniştea religioasă a lui Dumnezeu, de care ne vorbeşte orga”. Corect gândește că dacă n-am fi noi în triada Dumnezeu-prelat-credincios, prelatul și Dumnezeu, s-ar plictisi de moarte, n-ar fi religia.
Iar Petre Ţuţea, în „Omul”, ne explică ce e teologia - „tratat de antropologie creştină -  știinţa realului”, la care mă mai gândesc până a fi de acord. Teologia este doar o disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și a dogmelor unei religii, mai restrâns parte a dogmaticii având ca obiect exclusiv pe Dumnezeu.
Teologia pastorală este un domeniu al teologiei având drept scop pregătirea viitorilor preoți în practica bisericească pe baza studierii Noului Testament. Se zice că acest cuvânt a fost moștenit din francezul théologie, format din théo- +‎ -logie, moștenit succesiv, la rându-i, din francezul medieval theologie, din vechiul francez theologie, din latinul theologia, din vechiul grec θεολογία – theología.

Cuvântul rugăciune în diferite limbi

Iar rugăciunea, monologul intim către cel de sus, a făcut obiectul multor epigrame. De rugat se ruga și Marian Cioacă prin 2009, pretinzând că a intrat în dialog cu Bunul Dumnezeu, care e gata să ne ajute (- Doamne, ai grijă de noi/ Că e iadul pe pământ!/ - Depinde numai de voi,.../ La Mine vă iau oricând), iadul pe pământ fiind confirmat tot prin rugăciune prin 2007  și de Gheorghe Popescu-Ger (Coboară, Doamne, printre noi/ Şi fă calvarul să sfârşească,/ Că judecata de apoi/ Cui are să-i mai folosească?!”)


Cea mai scurtă și frumoasă rugăciune

            Mihai Haivas susținea în „Haşmişuri umoristice” că și maestrul Brâncuşi se ruga când cioplea (În piatră ai cioplit din greu,/ Şi te-ai rugat lui Dumnezeu., Ateii, că nu ştiu de daltă,/ Întruna dau cu piatra-n baltă). Eugen Albu adresa în revista „Rebus", nr. 1073 o urare-rugăciune guvernanţilor (Să v-ajute Dumnezeu,/ Ca, din anul care vine,/ Să aveţi salariul meu/ Şi s-o duceţi tot ca mine!”). Să citească Orban și Cîțu...
Martorul Gheorghe Gurău declara în 2012 că rugăciunea se face în mod sigur chiar și la mormântul unui scriitor (Tămâie, lumânări, icoană/ Şi-o rugăciune, evident;/ La căpătâi i-au pus şi-o pană/ Simbol al penei de talent!”).
            O altfel de rugăciune o aavea Stelică Romaniuc, parcă pentru a-l contrazice  pe președintele blocului meu, cel care zicea într-o zi că Prutul desparte două națiuni, ca ziua cealaltă că desparte două popoare (Doamne, ce-o ieşi nu-mi pasă,/ Dacă Tu, citindu-mi slova,/ Mi-o aduci din nou acasă/ Pe vecina mea... Moldova!”). Asta deoarece Plăieșii ne informează că ei cântă clar despre limba română, ba sunt atenți și la calul rusului sus pe malul Nistrului, potcovit gratis și dorit expulzat în Stepa calmucă.
            O constatare după rugăciune face și muşchetarul prahovean Ion Grigore cu niște „Proiecte modeste” despre o păcătoasă nedusă la biserică (Duduia jună şi frumoasă/ S-a măritat c-un singur gând:/ Să fie soaţă credincioasă,/ Măcar aşa... din când în când). Speranțe doar în rugăciune avea Romulus Filip prin 2007, mai ales pentru pensionari (Ne-or aduce vremuri bune/ Cei ce i-am votat şi eu./ Pân–atunci, cu rugăciune,/ Mă va duce Dumnezeu!). Ce e în 2019 cu liberalii ajunși guvernanți fără alegeri, doar cu umărul lui Tăriceanu și Ponta, vom vedea! Rugați-vă!


Intrarea Maicii Domnului în biserică

Dar degeaba faci o rugăciune către cel de sus, dacă trimișii lui pe pământ, popii, au păreri nașpa, cu toate că li s-au adresat destui poeți, precum George Topîrceanu, care cere blagoslovirea preotului prof. N. Hodoroabă, autograf pe „Scrisori fără adresă" (Fiindcă-n viaţa mea n-am fost/ Din cale-afară de cuminte,/ Nici cartea asta nu-i de post,/ Blagosloveşte-mă, părinte!) sau Aurel Iordache, în „Palatul de Justiţie” 1999 (Că sunt ateu, nu-i simplă întâmplare.../ Chiar tu-mi eşti argument hotărâtor:/ De-ar fi un Dumnezeu şi bun, şi mare/ Te-ar mai răbda pe tine slujitor?).
Și să nu trecem peste dogmatica de care amintirăm. Dogmatica, conform NODEX (2002), este o ramură a teologiei în care sunt expuse dogmele unei religii și provine din francezul dogmatique, acesta din latinul dogmaticus. Iar dogma este precum axioma în matematică, care nu e necesar a fi demonstrată, dar care, în viața socială m-ar conduce la principiul „crede și nu cerceta!”, cu care nu prea sunt de acord, fiind cam rigid, autoritar!


„Crede și nu cerceta” sau „nu crede tot ce auzi!”?

Așadar, dogma este moștenită și asta din francezul dogme, acesta din latinul dogma, „principiu filosofic”, din vechiul grec δόγμα - dógma, „opinie, principiu”, din dokéō - δοκέω, „pare bun, gândit”, fiind o  învățătură sau teză fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii și nu admite obiecții.
Aici e „cuiul lui Pepelea”, că până la urmă este și o teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă, acceptată necritic și aplicată rigid. Mă rog!
Dar noi suntem credincioșii, care „credem și nu cercetăm” și doar ne rugăm, deoarece legătura insului cu „Cel de sus” implică rugăciunea, care după MDA2 (2010) provine din latinul medieval „rogatio, -onis” (din latinul rogātiōnem, acuzativ singular al lui rogātio, din rogō, „cer; solicit”, acesta fie din proto-indo-europeanul *h₃reǵ- și un dublet al lui regō, fie din procō și un dublet al lui precor și procus, adică o rugăminte, o cerere (mulțumire sau laudă) adresată de credincioși divinității”.
Și i se mai zice și închinare, rugă, (înv.) rugare, rugăminte, molitvă (din slavonul molitva - молитва), ocinaș (din slavonul otĭcĭ našĭa - отъчє нашь), molenie (din slavonul molĭeniĭe -  молieниie). Și te poți ruga unde vrei tu, acasă, în biserică, pe câmp. Oamenii de seamă nu puteau rata definirea rugăciunii, ca să-i lămurească pe megieși sau pe alții.
Așa că, după Sfântul Grigorie Sinaitul, „rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate”, după cuviosul Isaia Pustnicul „rugăciunea este lumina sufletului”, după Sfânta Angela de Foligno „rugăciunea este locul unde se găseşte Dumnezeu”, iar după Teofil Părăian „rugăciunea este cuvântul omului către Dumnezeu”.
Khalil Gibran, mai poetic, crede că „rugăciunea este cântecul inimii”, iar Arthur W. Pink crede că „rugăciunea nu este atât de mult o acţiune, cât o atitudine, atitudinea de dependenţă de Dumnezeu”. Și cum Dumnezeu este un ideal, e dependența de ireal! Aici trebuie să restudiez statica din fizică. Și cred că nu Dumnezeu îmi va da mură-n gură, ci eu trebuie să mă străduiesc, după statică revăzând neapărat dinamica, inclusiv dinamica cuvintelor ca un joc!
Ca să-l citez pe Paul Neagu, cum că „un credincios nu face teologie în mijlocul rugăciunii”, l-aș completa cu „vorba lungă – sărăcia omului”, așa că rugăciunea trebuie să fie scurtă și să trecem la treabă! Asta deoarece, deși Maica Tereza, devenită sfânta Tereza de Avila susține că „rugăciunea nu înseamnă nimic altceva decât să fii într-o relaţie de prietenie cu Dumnezeu”.  Dar eu zic „prieten, prieten, dar brânza e pe muncă, pe efort!”
M-am inspirat din „frate, frate, dar brânza e pe bani”, că nu trebuie să se roage ciobanul să mulgă oile, ci trebuie chiar să le mulgă, așa că prietenul „de sus” nu face nimic fără acțiunea lui Gigi sau a mea, eu și Gigi Becali trebuie să ne rugăm doar să fim sănătoși ca să mulgem oile!
Costel Zăgan, mai inventiv, dă în 2008 în „Inventeme” o definiţie aforistică  „rugăciunea este gravitaţia îngerilor: ne (re)ţine în preajma lui Dumnezeu”. Filosoful Emil Cioran, în „Amurgul gândurilor” „la Divinitate se gândeşte, credinciosul la Dumnezeu. Unul la esenţă, altul la persoană.”
Și în teologia asta, în dogmatică, în rugăciuni și în viața de toate zilele auzim de rai și de iad, nereținând că de fapt raiul și iadul ni le facem noi aici, pe „Terra”! Raiul, moștenit din slavonul рай – rai, polonezii moștenindu-l ca raj (din proto-slavicul *rajь, moștenit din iraniană, din proto-iranianul *raHíš, din proto-indo-iranianul *raHíš, din proto-indo-europeanul *reh₁ís, „sănătate, bunuri”; și e cognat cu avestanul 𐬭𐬀𐬉𐬬𐬀𐬥𐬙‎‎ - raēvant‎, „bogat, splendid”, cu sanscritul रयि - rayí, „sănătate, bunuri”,  este (în diferite concepții religioase) un „loc plin de încântare și de fericire, în care petrec după moarte sufletele drepților”, numindu-se și eden (din francezul éden) sau paradis (din fr. paradis, ger. Paradies, moștenite succesiv din latinul paradīsus, dublet al lui parvis, din vechiul grec παράδεισος – parádeisos, grădina aia fabuloasă din cer în care ar fi trăit Adam și Eva până la săvârșirea păcatului originar).


Cuvântul rai (paradis) în diferite limbi

Chinezul Confucius, prin secolul al VI-lea, era mai scurt, nu ne spune nimic de „grădină”, ci crede că „raiul înseamnă să fii una cu Dumnezeu”. În secolul al XVI-lea Shakespeare ne lămurea că „raiul, (e) visteria bucuriei eterne”, pe când al nostru Costel Zăgan crede că „raiul este umbra lui Dumnezeu”. Eu sunt de acord cu Schiller, care, fără vise aiuristice susținea: „eu îmi sunt raiul sau infernul”.


Țara noastră e un rai

Nici raiul n-a scăpat de grija epigramiștilor. Nicolae Halmaghi-Scoreanu scria în 2007 epitaful unui epigramist doritor de loc în rai în „Anuarul Epigramiştilor Români” (La al vieţii trist soroc/ A cerut, în rai, un loc;/ Nu ştia în mod precis/ Că şi iadul e deschis). Că locuri erau cu duiumul, după cum ne confirma  tot în 2007 maestrul Corneliu Costăchescu (Pe-o pagină, de internet,/ Se dă o ştire, mai tot anul:/ Că-n Rai sunt locuri berechet/ Şi-n Iad se depăşeşte planul).
Dar cu ispitele de pe Pământ, după Vasile Larco raiul nu e pentru toți, că doar nu se poate renunța la fructul oprit (În viaţa asta prost croită,/ Cu frumuseţi în evantai,/ Te duc atâtea în ispită,/ De nu ai cum s-ajungi în Rai!). Este vorba pentru poeți de raiul jinduit de mulți, Parnasul, definit corect în 1981 de Vasile Langa în „Dicţionar de epigrame” (O grădină-n care zorii/ Sunt priviţi c-un ochi pedant;/ Rai în care scriitorii/ Au cu toţii loc vacant). Mă rog, dar Maltus spunea că „la ospățul lumii mulți sunt chemați, puțini aleși”!
          Chiar și Voltaire se gândea la un colț rai, printr-o hexagramă, „Vis şi realitate”, traducere de Aurel Iordache (Visam că-s împărat pe-un pe-un colţ de rai,/ Iar tu - o fată care mă iubeai.../ Când m-am trezit, sărac ca-ntotdeauna,/ În loc să plâng, am râs... Şi-am râs întruna.../ Ai să-nţelegi vreodată bucuria?!/ Pierdusem doar un fleac... Împărăţia).
          Mihai Danielescu, nu doar în vis, se adresa în 2006 chiar Sfântului Petru, cel ce este paznic dedicat la Poarta Raiului pentru oarece locuri (Preasfinte, fă-ne loc în rai,/ Cu toate că am fost golani,/ N-am fost pe Muntele Sinai,/ Dar... ţinem post de nouă ani). Dacă facem socoteala, 2006 – 9 = 1997. Ce să fi fost în 1997? La putere era Convenția democratică și după cei de „dreapta” era rai în România! Că Isărescu ne făcea să ne credem to(n)ți milionari!


Rai sau campanie electorală?

          După unii epigramiști, paradisul sau raiul ar fi pe pământ, așa cum credea și baciul Lucian Mănăilescu în „Epigrame cu şi despre femei”, 2010, cu oarece avataruri turistice [Călătorind spre-al vieţii paradis,/ A fost cam peste tot în lumea asta:/ La Londra, la Viena, la Paris.../ Şi peste tot l-a dus (de nas) nevasta!]. Fiecare cu norocul lui!
Un loc în rai în 2016 dorește și altruista Gabriela Genţiana Groza  epigramistului Barbu Bălan, la împlinirea vârstei de 80 de ani (Te-aş lăuda, stimate-al meu confrate,/ Că de mândrie, ştiu, motive ai,/ Dar las pe Domnul să îţi facă parte,/ La centenar, de-un colţişor de rai!). În schimb Nicolae Dărăbanţ e sigur că unii se simt pe pământ ca în rai, dar... prețul e cam scump în cazul amorului fără TVA (S-a simţit ca-n paradis,/ Când cu Eva, cand cu Ida,/ Astăzi medicul i-a zis/ Că-i 60% SIDA,/ ... 40 e sifilis).
          Asta dovedește că păcatul este rupt din rai, cum depunea mărturie Vlad Cernea-Jerca în ziarul „Viaţa Buzăului" la 22 februarie 2006 despre o văduvă tânără (Că-i vechi blestemul şi păcatul/ Ştiam şi eu şi răposatul -/ Dar când pomană-i faci şi-mi dai.../ Păcatul ăsta-i rupt din rai).
Cum care rai? Raiul în care primii locuitori au fost Adam și Eva, dar unde era prezent și șarpele pe post de critic, fapte relatate și de  Marcel Breslaşu în „Antologia epigramei româneşti” (Adam cânta întâiu-i cânt. Şi-i fapt notoriu;/ Un altul mai dotat ca el nici nu era!/ Eva-ar fi fost un excelent auditoriu,/ Dar şarpele - întâiul critic - fluiera!).
Și se tot bagă poeții ăștia la viața din rai, dar de unde știu ei ce e pe acolo? Că nimeni nu s-a întors să ne relateze cu de-amănuntul. Ba unii credeau, precum   Petru Onciu din Voivodina, Banatul Sârbesc, prin 2008, despre unii foști șefi că trăiau ca în rai (Şef fiind, trăia ca-n rai/ Dar avea un singur bai:/ Nu ştia cum că şefia/ Nu ţine cât veşnicia). Așa că mulțumește-te și roagă-te ca și cum ai fi propriul tău șef.
Și pentru rai sau paradis există o multitudine de cuvinte în alte limbi [aljana - الجنة în arabă; baradwys în galeză; behešt - بهشت în persană; cennet în turcă și cənnət în azeră; cseri, csero în țigănească (rromani); drakht – դրախտ în armeană; gan 'éden - גן עדן în ebraică și ganeydn – גאַניידן în idiș; ġenna în malteză; heaven în engleză, heiven și hewin în scoțiană, hemel în neerlandeză, himins în gotică, Himmel în germană; in - ин în udmurtă; jumaq – жұмақ în cazahă; Nandanakānana - নন্দনকানন în bengali; ouranòs οὐρανὸς în greacă; Paradäis în luxemburgheză, parádeisos - παράδεισος în greacă, paradicsom în maghiară, Paradies în germană, paradiis în estonă, paradijs în neerlandeză, paradís în catalană, daneză, franceză, islandeză, norvegiană, română și suedeză, paradise în bască, Paradise în galica scoțiană și în irlandeză, paradiso în italiană, paradisu în corsicană, paradisum în latină, paradīze în letonă, paradys în frizonă, paraíso în galiciană, portugheză și spaniolă, parajsë în albaneză, paratiisi în finlandeză, Phiradausa - ਫਿਰਦੌਸ în punjabi; rai – pай în bulgară, rai în română, raj - рай în bielorusă, raj – рај în macedoneană și sârbă, raj în croată, bosniacă, poloneză, slovacă și slovenă, ráj în cehă, ray – рай în rusă și ucraineamă, rojus în lituaniană; svarg – स्वर्ग în hindi].
Infern zisei? Iad? Iad provine din vechile slavone ꙗдь, адь (din vechiul slavonic bisericesc адъ - adŭ, „împrumutat” din vechiul grec  ᾍδης – Hā́idēs; bulgarii îi zic ад - ad) și e locul în care, după moarte, sufletele păcătoșilor ar fi supuse la chinuri veșnice. Și i se mai spune  gheenă (din vechiul slavon гєєна - geena), infern.
H.G. Adams crede că „iadul este adevărul înţeles prea târziu”, iar Emil Cioran susține că „infernul este când rugăciunea devine de neconceput”. Ca să vedeți unde credea Valeriu Butulescu că se află „iadul capitalist”, cred că după o bună pregătire la învățământul de partid, redăm definiţia aforistică din ziarul „Steagul roşu" din 1985: „Infernul este iadul occidental. Altă abordare, alt confort.” William Alfons de Liguori ne lămurea că „pedeapsa care face ca iadul să fie iad este durerea că sufletul L-a pierdut pe Dumnezeu”. Oare câți ar trebui să fim pedepsiți azi după realitatea de pe aici?
Și cuvântul infern a fost împrumutat în mai multe limbi (enfé în normandă, enfer în franceză, enfiern în romanșă, ferr în albaneză, iferru în sardiniană, ifreann în irlandeză, ifrin în  galiciană scoțiană, in·hèrn în occitană, infern în catalană, în malteză, română și velșă, infèrn în occitană, inferno în engleză, galiciană, italiană, neerlandeză, norvegiană, suedeză, portugheză, Inferno în germană, infernu în siciliană, infiarn în dalmațiană, infiêr în friuliană, infier în valonă, infiérno - ινφιέρνο în greacă, infierno în istriotă și în spaniolă, infiernu în asturiană, nfernu în siciliană, uffernIad în velșă, toate din latinul infernus, „infern”, acesta din īnferus, „puțin”).


Cuvântul iad în diferite limbi


În iad există păcătoși?

Epigramiștii nu uită iadul. Greșește Constantin Dragodan când scrie epitaful crâşmarului și îl trimite în rai (Crâşmarul rotofei ca un buhai/ Petrece fără teamă de păcat,/ El locul şi-a asigurat în rai/ Servind, tot timpul, vinul „botezat"). Eu l-aș trimite în iad. Că pe biserica dintr-o localitate din podgoria Drăgășani este pictată o scenă din iad, cu un tip legat de picioare, cu capul în jos, deasupra unui cazan cu foc sub el, foc întreținut de draci. Și dedesubt scrie „Cârciumarul care pune apă-n vin”.Nu sunt mai bune crâșmărița din Buzău și crâșmărița Plăieșilor de la hanul Marioarei?
Precis Nicolae Iorga nu este în infern, că potrivit antimetabolei epigramatice Păstorel Teodoreanu avea o dilemă în „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...” din  1931 (L-a pus Destinul lui stupid/ Într-o dilemă de infern:/ Ori partid, fără guvern,/ Ori guvern, fără partid). Despre PSD în noiembrie 2019 îl lăsăm să peroreze pe președintele meu de bloc.
La iadul de pe pământul geto-daco-pontic se referă Dan Căpruciu în sonatele sale sonete deși crede că mai sunt speranţe (Nu vom mai fi precum o turmă/ În traiul devenit infern/ Atunci când mintea de pe urmă,/ Va poposi şi la guvern), nespecificând dacă e vorba de guvernul nostru, de după alegeri, sau despre „guvernul lui”, penelisto-pedelist, președinte care ar putea face obiectul unei icoane, conform descoperirii arheologice făcute de Valentin David  (Biserica ascunde un mister/ Ce neelucidat o să rămână;/ Pictura arăta un Lucifer/ Tronând în iad c-un sucitor în mână).
Și fiindcă pe aici fu prezentă mereu corupția, Corneliu Costăchescu făcea o pledoarie pentru epigramă, amintindu-ne că nici lumea umbrelor nu e lipsită de corupți (La poarta raiului s-a dus,/ Să treacă în divinul vad,/ Dar Sfântul Petru blând i-a spus:/ „Ai rezervare pentru iad").  Kovesi va ancheta iadul sau va crea un iad și în UE, ca cel la Ploiești cu dracul Portocală și se va remarca din nou Mircea Ursei în Cimitirul vesel UE, ca cel de pe la noi din 2000 (În iad, pe câte-am auzit,/ Nu-i chiar uşor să fii primit,/ Căci locurile-n rezervaţii/ Se dau şi-acolo pe... relaţii).
Vasile Langa ne amintește printr-o meditaţie amară, făcută în timpul unei rugăciuni sau după rugăciune, că totu-i trecător, chiar și frumusețea unei femei, chestie pentru care depun mărturie și zeii că e un iad sadea (O spun lucid, iau martori zeii,/ Că frumuseţea-i iad sadea,/ E primul dar făcut femeii/ Şi primul care i se ia). Dar eu l-aș întreba „ei, și? cui prodest?” Îi rămâne frumusețea spiritului, care e un rai, tot sadea!
Tot domnia sa Vasile Langa e cel care într-un „Dicţionar de epigrame” din 1981 ne lămurea că infernul e pe pământ, dovedit de o navetă conjugală dezechilibrată (E-o goană cam demenţială,/ Un du-te-vino infernal:/ Ea cu maşina personală,/ Iar el cu trenul personal). Dar ce povești se puteau asculta ăn vagoane, ce socializare era, de oltenii din tren povestindu-ne și Amza Pelea.
Vasile Panaitescu intuia încă din 2007 în „Antologia epigramei româneşti”, ce o să i se întâmple lui Tăriceanu, că de Borcea.... (Adus în iad când fu să moară,/ N-a început să protesteze./ Căsătorit a cincea oară/ Spera să se mai relaxeze!”)
          Virgiliu Slăvescu ne amintea în 2007  că unii preferă infernul, mai ales că e și Dante e pe acolo, precum Corneliu Moldovanu cu romanul său „Purgatoriul" (Deşi sunt simplu muritor,/ Prefer soluţii elegante:/ Decât cu tine-n Purgator,/ Mai bine în Infern... cu Dante). Purgatoriul e zona aia mai mică, specific așteptării catolicilor cu păcate mici, până le hotătăște Sfântul Petru soarta. Eu l-aș prefera pe Bocaccio de Decameronul său (aici cu filmul lui Pier Paolo Pasolini)...
Dan Norea preferă iadul în „Epi...Gramatica” sa, după ce a constatat că până la Dumnezeu îl mănâncă sfinţii (Prefer iadul, pe cuvânt,/ Are numai draci normali,/ Pe-ăştia-i ştiu de pe Pământ./ ... Raiu-i plin de canibali!). Dracii ăștia de pe pământ sunt interesanți, dar de unde știe omul că raiul e plin de canibali? Nu sunt canibali și pe pământ care te mănâncă de viu cum vrei să te afirmi puțin?
Marius Robu compune un epitaf epigramatic unei tipe care știe precis că va merge în iad, că știe, probabil, ce păcate are, că n-a fost o sfântă (Dentista şi-a scris pe cruce:/ „N-am fost sfântă sau sihastră,/ Dar în iad, când mă voi duce,/ Scap de gura dumneavoastră!”), pe când Gheorghe Dănăilă ne relata în ziarul „Viaţa Buzăului", pe gerul din 26 ianuarie 2006, amintirile sale estivale (Căldura-i mare, vipia-i în toi,/ De parcă s-ar fi instalat infernul,/ Iar soarele ia pielea de pe noi,/ ... Dar mult mai delicat decât guvernul). Și prin ianuarie 2006 era guvernul Tăriceanu, păstorit și îndrumat de Traian Zeus, sub deviza „DA – Dreptate și adevăr”. Și adevărul despre Petrov abia acum ieși la iveală... Și după acea guvernare ne-am ales cu renunțarea la moștenirea Gojdu din Budapesta!
Că după ăsta cu cinci neveste nici nu te mai poți gândi la păcătosul de popă, care conform lui Ion Ruse se comporta ca noi toți ceilalți la o slujbă (Uitând chiar şi de Dumnezeu/ Privea un popă la o jună,/ Şi cugeta ca un ateu:/ Vai Doamne,-i păcătos de bună!). De, așa cugetăm noi, ateii! Și cu popii ăștia nu trebuie să ne comportăm după îndemnul previziune al republicanului Voltaire, în traducerea lui Aurel Iordache (Va fi poporu-n veci eliberat/ De asuprire şi de făr-de-lege,/ Prin cel din urmă preot spânzurat/ Cu intestinul ultimului... rege). Cu regii sunt de acord, că prea îi ridică în slăvi TVR și unii români care vor să ne readucă în evul mediu...


„Dreptate?”, „Adevăr?”

          Așadar, cu religie sau fără, cu cu rugăciune către cine vreți, pe pământ, în iad sau în rai, că astea sunt aici, să fiți iubiți! Că în lumea de apoi, „morți sunt cei muriți!”

(continuare)

Constantin NIŢU
1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;
2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu