Jocuri de cuvinte – porcul
Geografie lingvistică
Porcul
Moto 1: „Când un şoim v-ar ajuta/ Chiar orice puteţi vâna,/ Însă-i cert că nu puteţi/ Să vânaţi şi porci mistreţi.” (Nu vă puneţi cu porcii, de Goethe din Epigrama germană de cinci secole, 1999, traducere de Florea Ştefănescu)
Moto 2: „Am învăţat, cu mult timp în urmă, să nu mă lupt niciodată
cu porcii. Nu faci decât să te murdăreşti şi, în plus, porcilor chiar le place
asta.” (George
Bernard Shaw)
Porcul este foarte important
pentru români, ferme de porci existând peste tot, inclusiv în Teleorman. Că se
iau unii de ferma fiului unui politician, nezicând nimic de punerea pe butuci a
marelui combinat de creștere a porcilor de lângă Timișoara după îngrămădeala
aia de pe străzi din decembrie 1989, după care tocmai apărea în Ungaria vecină
un combinat de vreo patru ori mai mare, nu-i bai!
Comtim Group a fost fondat
în anul 1967. Era un combinat agricol din Timiș, cel mai mare producător industrial
de carne de porc din România și cel mai mare combinat de prelucrare
a cărnii de porc din sud-estul Europei, la care în 1989 lucrau 15.000 de oameni. Timp de 28 de ani, director general al companiei a
fost Florentin
Cârpanu, până în 1999. Creştea anual 1,5 milioane de capete porci. Gestiona 26
de societăţi în patru mari complexe de creşterea porcilor - Beregsău, Birda,
Pădureni şi Gătaia; trei complexe de îngrăşare pentru taurine cu un efectiv de
40.000 capete.
La
acestea se adăugau: societatea de construcţii zootehnice şi societatea de
transporturi, reţeaua comercială pentru piaţa externă cu parteneri din URSS,
Iugoslavia, Germania, armata americană din Europa şi câteva ţări arabe, reţeaua
cu magazine proprii de desfacere din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara
şi capitala ţării Bucureşti, toate sub sigla Comtim, care era un brand de ţară.
Ce era românesc, nu mai era bun, asta deoarece
profitul rămânea în întregime în România și ca atare Comtim Timișoara a fost pusă pe butuci, adică
falimentat în 2004. Așa a apărut compania Smithfield Ferme, acum cu doar 1000 de salariați, parte
a cumpărătorului „strategic”, concernul american Smithfield Foods. Are ceva și prin Ucraina!
Principalul
obiect de activitate al companiei este producția și creșterea porcinelor,
Smithfield Ferme fiind unul dintre cei mai importanți cumpărători de cereale de
pe piața autohtonă. Fermele dețin peste 50.000 de scroafe și cresc peste
850.000 de porci comerciali pe an și îi vinde cui nrea. Mai deține 20.000 hectare teren agricol
în județele Timiș și Arad,
operează două fabrici de nutrețuri combinate, printre cele mai moderne
din sud-estul Europei din
punct de vedere tehnologic. Așadar, în loc de brand românesc avem brand
american! Ce comisioane se vor fi încasat și de cine? Suntem praf la economie!
Scroafă și purcel
Ca să fim disciplinați ca
întotdeauna, consultăm dicționarele și enciclopediile de orice fel, analogice
sau digitale, cu acces nelimitat, referitoare la regnul „porc”, fără a face referiri la porcii de
politicieni și la cocinile lor din beton armat, inclusiv cu piscine, de pe la
Cornu, Snagov sau Mamaia și alte locuri. Brazilia, Costa Rica sau statul ăla
african, că jignim porcii porci!
Că mic fiind eu când am început
să înțeleg lumea, fiu de țăran, rămas mereu cu „dor de acasă”, porcul
era mereu prezent, nu liber, ci în cocina sa, în curtea casei unde m-am născut
și am copilărit la 700 m de o mare pădure, inclusiv cu porci mistreți, dar care nu dădeau iama în sat.
„Ulița gâștei”, locul copilăriei, acum strada Primăriei, comuna Stâlpeni, sat Livezeni, județul Argeș
Aflăm că: „PORC, porci, s.
m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu
botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut
pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica). ◊ Porc
sălbatic (sau mistreț) = mistreț.”
Pentru unii care, zicem noi că „se comportă ca niște
porci”, am impresia că jignim porcul (popular râmător, râtan, învechit sfin, adus de sași)!
Și iată că moștenirăm cuvântul din latină. Dar oare domniile lor, romanii, nu
îl luară de undeva? Așadar, în latină
e porcus, din proto-italicul *porkos, din grecescul antic πόρκος (pórkos).
Este înrudit cu cuvintele din alte limbi - în aromână porcu, în asturiană puercu, în catalană porc, în corsicană porcu, în dalmată puarc, în friuliană purcit, în galiciană porco, în italiană porco, în liguriană pòrco, în occitană pòrc, în franceză porc, în portugheză porco, în retoromană portg, în sardă porcu, în siciliană porcu, în spaniolă puerco și în venetă porco. Măi să fie!
Englezii au două
cuvinte, unul pentru porcul viu, neînjungheat sau neasomat (pig), unul pentru
porcul asomat și tranșat (pork). Și știți de ce? Pentru că luară cuvântul din
două surse, viu de la ciobanii și porcarii germani, care ziceau stimatului porc un
nume împrumutat sau nu (acum îi zic Schwein, vezi învechit la noi sfin).
Și animalul ăsta viu, pig (sus
scrofa domestica), ar proveni din cuvântul englezesc al evului mediu („pig,
pigling") (inițial un termen pentru un purceluș, porcii adulți devenind
swine, din vecchiul cuvânt englez swīn, cu alternativele swin, swein,swynne, zuin, swyn, swyne, sweyne, swiyn, suin, sqwyne, din proto-germanicul *swīną, aparent din engleza veche *picga (atestat numai în cuvinte compuse, cum ar fi picgbrēad („porci furajați”). Comparați cu pogge, puggen, pegsken („purceluș") din olandeza evului mediu. Uneori se propune o legătură sau conexiune cu cuvântul olandez modern bigge, actualmente big („purceluș”), cu vest-frisianul bigge („purceluș") și termeni asemănători în limba germană veche. Hai, că ne încurcarăm rău!
Și cuvântul german Schwein analizat separat, se pare că provine din cuvântul swīn din germana veche (omolog cu swin din saxona veche, de unde a venit la noi ca sfin, adus de înaintașii sasului golfist și excursionist adunător de cocini), din proto-germanicul *swīną, dintr-o formă adjectivală a proto-indo-europeanului *sū-. Și deoarece repetiția e mama învățăturii, comparați din nou cu Swin, Swien, Schwien (Schweyn) din dialectul Nederduits (germana vulgară), cu olandezul zwijn, cu englezescul swine descris mai sus, cu danezul svin (comparabil și cu portughezul suíno și polonezul świnia), că doar porcul face parte din clasa „suinelor”!
Și nu putem sări peste vecinii
noștri, care numesc preafericitul porc: albanezii mish derri, croații și
bosniacii svinjetina, bulgarii прасе, прасета (prase, plural praseta) dar
cărnii de porc îi zic свинско месо (svinko meso), cehii prase, slovacii prasa,
slovenii prašiča, finlandezii sianliha, grecii χοιρινό (choirinó), letonii cūkgaļa, lituanienii
kiauliena, macedonenii свиња (svinja),
ungurii disznó, polonezii świnia, rușii свинья (svin'ya), ucrainenii свинина (svynyna), sârbii свиња (svinja), spaniolii cerdo, turcii domuz.
Așa că noi
navigăm între suină și porc, suina fiind o porcină! Că pentru suină se scrie: „SUÍNĂ, suine, s. f. (La pl.) Subfamilie de
paricopitate care cuprinde mai multe genuri și specii de porci sălbatici,
precum și porcii domestici proveniți din aceștia; (și la sg.) animal care
face parte din această subfamilie. – Din lat. suinus. Sursa: DEX '09 (2009)”. Tot latinii sunt baza; „SUINĂ s. (ZOOL.) porcină.
sursa: Sinonime82
(1982)”.
Așadar, tot latinii dădură cuvântul, suinus provenind din sus, din proto-indo-europeanul *suH-. Comparați cu vechiul cuvânt grecesc ὗς (hûs, în: Liddell & Scott, 1940. A Greek–English
Lexicon, Oxford: Clarendon Press), cu cuvintele
englezești swine, sow, de care pomenirăm! Cred că nu ne învârtim în cerc!
Ca să
nu se supere (al domnului porc) „sex(ul) frumos, un pisc de munte scorburos, pe
care-l urci de sus în jos când faci pe alpinistul caraghios” (Minulescu), există și
scroafa, devenit și el peiorativ: „SCROÁFĂ, scroafe, s. f. 1. Femela
porcului; purcea (cu purcei).”
Așadar,
noi creștem și digerăm omnivorul porc domestic (Sus
scrofa domesticus sau Sus domesticus), care
este, alături de câine, cel mai vechi
animal domesticit de
oameni, cam acum 9.000 de ani. În Europa și Orientul Îndepărtat,
carnea de porc este preferată de inșii carnivori. Numărul porcilor domestici
este de aproximativ un miliard de exemplare, din care 190 de milioane în Europa
și vreo 500 de milioane în China.
Dacă am fi miloși cu dumnealui, porcul, durata naturală de viață a insului ar
fi de circa 12 ani, dar foamea e mare. Unele religii (islamul, iudaismul și cultul
adventist de Ziua a Șaptea) interzic consumul cărnii de porc.
Să știți că există mai multe rase de
porci, inclusiv pe la noi, mai cunoscute fiind porcul de Bazna,
Negru de Strei,
Marele alb,
Mangalița. Porcul de Bazna
s-a format în urma unor încrucișări nedirijate între scroafe de rasă Mangalița și vieri de rasă Berk,
începând din anul 1872, în localitatea Bazna, din Transilvania,
utilizându-se și consangvinitatea
(raport de rudenie între animale care au același tată, dar nu și aceeași mamă. – Din fr. consanguinité.
sursa: DEX '09 - 2009).
Bazna, la nord-vest de Mediaș
Produșii
rezultați s-au răspândit în scurt timp în jurul orașelor Mediaș, Sighișoara, Sibiu
și Făgăraș. Au mai fost
utilizate episodic, pentru infuzie, rasele Yorkshire și Sattelschwein.
În ultimii 30 de ani s-a ameliorat prin utilizarea rasei Wessex. Rasa Bazna a fost recunoscută oficial
ca rasă de sine stătătoare în anul 1948,
după care s-au înființat câteva nuclee de selecție. Care o fi situația după
1989, după falimenarea institutelor de cercetări din agricultură nu știm...
Strei (maplandia.com)
Porcul
Negru de Strei este
româneasc, ca și porcul de
Bazna, rasă redusă la
un efectiv de 2000-3000 animale, formată în depresiunea Hațegului, de-a lungul
râului Strei (județul Hunedoara). S-a format începând din anul
1870 prin încrucișări nedirijate ale rasei locale Stocli cu rasele Mangalița, Cornwall, Berk. Este apreciat pentru rezistență
organică și rusticitate.
Marele alb (sau yorkul mare)
este o rasă de porci creată în Anglia ce aparține tipului pentru carne.
Mangalița este
o rasă de proveniență maghiară și considerată ca făcând parte din
patrimoniul național. Rasa a fost obținută prin încrucișarea porcului sârbesc
de Sumandija de talie mare, cu părul lung și creț și a diferitor specii de
porci domestici din regiunea Salontei
(în maghiară Nagyszalonta, sau Szalonta, municipiu în județul Bihor, Crișana, România) și munții Bakony cu mistreți, la sfârșitul secolul al
XVIII-a. Este o rasă specializată pentru producția de grăsime.
Ar fi păcat să nu pomenim și de mistreț, (Sus scrofa), mamifer sălbatic omnivor, în general vesperian precum amatorii
de cluburi, adică nocturn, răspândit în întreaga Europă, nordul Africii, în Asia.
În România populează pădurile, începând
cu Delta și Lunca Dunării, până în desișurile Carpaților, dar atacă și culturile
din anumite zone de deal sau de munte. Nu îi punem pe cei ai lui Țiriac de la Balc, vânați anual de
miliardarii lumii.
Dar ce le place aproape tuturor românilor nu este creșterea acestei
vietăți, ci mai ales pomana porcului (aici
vedeți tot procesul tehnologoc din Bucovina), un
vechi obicei, transferat și politicienilor care tranșează porcii prin
curțile obiectivelor SRI, cu acceptul și participarea celor din capul DNA,
probabil după încheierea protocoalelor de care ambasadorul român la Washington
tace ca porcul în păpuriș și Po(a)nta e că mulți se fac că nu știu.
Pomana
asta constă în oferirea unei mese de mulțumire pentru ajutorul primit la
tăierea porcului de la rude, vecini și prieteni,
după terminarea treburilor de către gazdă. La politicieni ajutorul nu e dat la
înjungherea, tranșarea și consrvarea produselor rezultate, ci probabil în alte
domenii... De, alte dosare!
Înaintea
Crăciunului, cuvînt interzis de UE, adică a sărbătoririi Nașterii Domnului Iisus Hristos, de Ignat, gospodarii creștini
obișnuiesc să taie porcul crescut întregul an sau acum și cumpărat din piețe
specializate sau nespecializate, în vederea obținerii cărnii și a preparatelor
din carne necesare praznicului Nașterii Domnului.
După
înjunghere, zice-se neagreată de UE sau de iubitorii de animale, după „asomare”
și după pârlirea cu foc de paie sau cu mijloace mai sofisticate, după terminarea
tăierii, tranșării, preparării specialităților din carnea de porc, gazda casei
sau politicianul „măcelar” și donator îi invită la masă pe toți oamenii care au
ajutat la tăierea porcului, dar și pe cei care doar au privit, au degustat țuică fiartă și au făcut bancuri.
Felul de mâncare tradițional, numit pomana porcului, este obținut prin prăjirea
bucăților de carne (bucăți de mușchi, ficat, slănină, coastă, falcă,
reprezentând toate părțile animalului sacrificat) în grăsime.
Tradițional,
masa se așează afară după spălarea și curățarea tuturor urmelor sacrificiului
sau ale procesului de preparare a tobei, cârnaților, sângeretului, caltaboșilor etc. Se mănâncă în picioare
și alături de mâncare se servește țuică tradițională de cazan, fiartă.
Că țuica asta se cam degustă pe tot procesul de la înjunghere, pârlire,
sortare, depinde de zonă. Pe la mine prin Mușcel, se tot degustă, iar carnea se
pune în putini speciale, cu sare, procesul tehnologic de preparare durând și în
zilele următoare (https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/07/jocuri-de-cuvinte-muscel).
Ardelenii
nu se lasă până nu finalizează prepararea cârnaților, lebărului etc., până la
sfârșitul zilei și pomana porcului, preparând și așa numitul „sângerete”, după
ce un copil a „recoltat” într-un vas sângele scurs la înjungherea insului porc.
Chiar și în decembrie 1989 ardeleana sportivă Viorica a plecat, ca în fiecare an, pe la
mijlocul lunii cu avionul la Arad, a cumpărat un porc, a convocat echipa de
lucru formată dintr-un neamț, Karl, atunci maistru la fabrica de ceasuri Victoria, un
ungur, Marcel, profesor de sport la un liceu și un alt prieten neamț, muncitor calificat
undeva, care de dimineața până seara au efectuat ardelenește toate operațiunile
și a doua zi după amiază Viorica a luat avionul spre capitală, cu două
geamantane pline, biletul la avion costând atunci 108 lei, cât biletul de tren
pentru clasa întâi și cât întreținerea pe acea lună pentru apartamentul de două
camere. Și mi-a povestit ce a văzut scris pe dolma de lângă cimitirul
Pomenirea, o lozincă împotriva lui Ceaușescu, scris ce a dispărut în câteva ore. Am
așteptat-o seara la aeroportul Băneasa!
Cum noi suntem navigatori
printre cuvinte, aflăm că nu mai există în noile dicționare „a înjunghea”,
noroc cu vechii romani și cu Scriban: „înjúnghĭ, a -gheá v. tr. (d. lat. júgulo,
-áre, a tăĭa gîtu, a gîtui, a asasina. – Vechĭ junghĭ. sursa: Scriban (1939)”. Uite
că doar noi am copiat pe romani, restul nu, că folosesc „ucidere”, astfel croații
și slovenii folosesc ubijanje, macedonenii убиството (ubistvoto), bulgarii убиване
(ubivane), sârbii убиј, убити (ubij,
ubiti). rușii убийство, убивать (ubiystvo, ubivati), ucrainenii вбивство (vbyvstvo), englezii
kill, francezii tuer, germanii töten, italienii uccisione, maghiarii gyilkolás,
maltezii qtil, polonezii zabicie, portughezii și spaniolii matança, respectiv
matanza, de unde vine matadorul ăla pe care UE nu îl ceartă ca pe noi, slovacii zabitie,
cehii zabití etc.
Și
cum se bea țuică (fiartă, „coaptă”), să vedem cum zic alte etnii țuicii
(probabil de etimologie sârbo-croată cujka): germanii
îi zic Sliwowitz (inspirat de la slavi), bosniacii
šljivovica, bulgarii сливова ракия (slivova rakiya, rachiu de prune), macedonenii
сливова ракија (slivova rakija), slovacii slivovice, slovenii slivovka , croații
šljivovica, polonezii śliwowica, rușii сливовица (slivovitsa), sârbii шљивовица (šljivovica), ucrainenii сливовиця
(slyvovytsya). englezii plum brandy, danezii blommebrændevin,
finlandezii luumubrandya, francezii alcool de prune, italienii acquavite di
prugne, latinii Prunus sublimatum, maghiarii szilvapálinka, olandezii
pruimenbrandewijn, catalanii aiguardent
de pruna, norvegienii plomme konjakk, portughezii conhaque de ameixa, spaniolii
aguardiente de ciruela, spaniolii plommon brandy, turcii erik brendi etc. Și
observați că avem și noi șliboviță, care provine din polonezul šliwowica, sârbo-croatul šljiwowica! Asta pentru că în limbile slave slivo
înseamnă prună, din slava veche inspirându-se și germanii!
Gustos la pomana insului este produsul „șorici”. Să ne spună măcelarul D. Ragnea și asistentul său P. Onta dacă nu e așa cum zice dicționarul: „ȘORÍCI s.
n. Piele de porc care, după tăierea animalului (chiar și în curtea SRI,
n.n.), se pârlește sau se opărește pentru a fi curățată de păr și a servi în alimentație.
Ne doare că etimologia e
necunoscută. Săpăm noi! Că albanezii îl denumesc lëkurë, armenii կեղեւ (keghev), bosniacii și croații kora, bulgarii și
sârbii кора (kora), cehii kůra, slovacii kôra, slovenii skorja, danezii skorpe, francezii écorce, germanii Schwarte (din germanicul vechi swarte, din germanicul *swarta; cognat cu englezescul evului mediu sward, din frisianul de vest swarde, vechiul germanic nordic (norse) svǫrðr, vechiul cuvânt englezesc sweard, danezul jord-, olandezul zwoord, englezescul sward, goticul *swardus, italienii scorza, latinii cortice, maghiarii kéreg (scoarță, coajă, crustă), olandezii schors, polonezii skórka, rușii кожура (kojura), ucrainenii шкірка (shkirka). Observați peste tot rădăcina „kor”. Așadar, săpăm!
Kora este originar din proto-slavicul *kora, care derivă din proto-indo-europeanul *(s)ker-. Este cognat cu latinescul corium, cu sanskritul चर्मन् (cárman). Cuvântul ăsta sanscrit ar veni din proto-indo-arianul *ćárma, din proto-indo-iranianul *čárma, din proto-indo-europeanul *(s)kérmn̥ („piele, ascunziș, copleșitor”); este cognat cu vechiul persan 𐎨𐎼𐎶𐎴 (carman) (de unde vine persanul چرم („čarm”), latinescul corium („piele”), proto-slavicul *kora („a lătra”). Grea săpătură de la pielea asta...
Fiindcă servim apoi la o gustare
sângerete, amintim că e tot „un cârnat umplut și cu sânge. – Sângera + suf. -ete.
sursa: DEX '09 (2009)”
(Blutwurst în germană, кървавица - kŭrvavitsa în bulgară, krvavice în slovenă și croată, крв кобасица - krv kobasica în
sârbă, крв колбас (krv kolbas)
în macedoneană, kaszanka în poloneză, кровяная колбасаm - krovyanaya kolbasa în rusă, кров'яна
ковбаса - krov'yana kovbasa în ucraineană, véres hurka în maghiară etc.).
Cârnați făcuți de Viorica, cea care a întrecut „echipa” din decembrie
1989 din Arad, formată din prietenii noștri, doi nemți și un maghiar, conduși de
Karl
Dacă sunt gata și cârnații, ca la prietenii ardeleni, degustăm și așa ceva,
doar puțin, prăjit și încă nu afumat, amintindu-ne că vine
din latina evului mediu, „carnacius”,
preparat din carne tocată și condimente, introduse în intestine de porc, de
oaie sau într-un înveliș de material sintetic....
Cârnaților le zic ungurii kolbász, recunoscând
că l-au preluat de la slavi, din klobasa,
bosniacii și croații kobasica,
sârbii кобасица (kobasica), cehii și
slovacii klobása, slovenii klobasa, macedonenii колбас
(kolbas), polonezii kiełbasa , rușii колбаса (kolbasa), bulgarii наденица (nadenitsa), germanii
Wurst, olandezii worst , estonienii vorst, italienii salsiccia, portughezii salsicha,
spaniolii salchicha, doar noi inspirându-ne din „carnacius” sau cumva romanii
de la daci! Deși italienii, portughezii îi zic cărnii tot „carne”, cârnați le
zicem numai noi românii.
Că din tobă nu gustăm, că asta
trebuie pusă la svântat, apoi la fum, dar ținând minte că e un mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc.
introduse în membrana care formează stomacul porcului, mulțumindu-le
prietenilor maghiari. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s.
f.] – Din magh. dob. sursa: DEX '09 (2009).
Tot un preparat pentru mai târziu este caltaboșul sau maioșul, un fel de cârnat făcut din măruntaie de porc, amestecate cu orez și
mirodenii. sursa: MDA2 (2010) – кобасица (kobasica) în sârbă, kolbász în maghiară, Wurst
în germană; maioșul ardelenesc este
preluat de la șogorii maghiari (májos).
„Cocină”
cu piscină și heliport, pe malul lacului Snagov, a unui politician pesedist,
Truică, fost secretar general al guvernului Năstase
Politicieni,
lipsește Ghiță
Un
ziarist cu o poreclă legată de temă, dar care nu a scris de porc, ci de găina
care a născut pui vii
Sebastian
Ghiță
Tot acum s-a făcut și
lebărul, abreviație de la LÉBĂRVURST s. n., din pateu de ficat de porc; lebăr. [Pr.: -vurșt. – Var.: lebărvúrșt (pl. lebărvurști) s. n.] – Din germ. Leberwurst.
Dar
nu ne grăbim cu degustatul din toate! Ceva slănină tot vom tăia mărunt,
fiecare ardelean cu brișca lui, cuvânt pe care zice DEX-ul că l-am preluat de
la bulgari și sârbi: „...strat de grăsime între
pielea și carnea porcului; parte, bucată din această grăsime, conservată și
preparată ca aliment (cu adaos de sare ori de boia sau afumată) sau care se
topește, devenind untură. [Pl. și: slănine] –
Din bg., sb. slanina. sursa: DEX '09 (2009)”
(szalonna în maghiară, acum bulgarii s-au axat pe neologismul бекон – bekon,
slanina în croată, cehă și slovacă, slanino în slovenă, сланина – slanina în
sârbă etc.).
Așadar, ce facem? Ne mai certăm pe
originea cuvintelor sau terminăm în liniște și pace cina porcului în acest al
III-lea mileniu, adică în al XXI-lea secol, când am sărbătorit, în liniște și
pace, 100 de ani de la formarea României Mari? Polonezii ne-au depășit cu sărbătoarea lor!
Tochitură
ardelenească și mămăligă
Porcului i se spune familiar Ghiță.
Nu este vinovat de calitățile fostului deputat ploieștean cu același nume, zis
și Sebastian, devenit acum belgrădean, cu preocupări de programare
computațională, dar și cu pasiuni baschetbalistice și de party-uri în vie,
precum P. Onta și K. Ovesi! Cum care Ghiță? Ăla așteptat de fetiță la portiță. Că
așteptăm cam mult până publică Ghiță filmulețul. Vorbe!
Un
vin bun
Să nu credeți că la pomana
porcului nu se asortează și un vin bun! Dar despre vin în altă postare.
Poftă bună! Și după afumarea produselor să vedem cum arată o cămară în
Bucovina.
Cămară
în Bucovina
Cu sau fără porc de Crăciuin, să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, undeva, cândva! Dar să nu fie prea târziu!
Constantin NIŢU
„Amintirile noastre sunt singurul
paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter
