Jocuri de cuvinte – sarma

           

            (postareaprecedentă)

            Moto: „Minciuni electorale - În prag de-alegeri ne vor da/ Sarmale, bere, mici, grătar,/ Iar după, ne mai dau ceva,/ De poţi jura că e muştar.” (Nicolae Bunduri – „Adevărul şi minciuna”, 2011)

            Din zeci de definiții aflăm că sarmaua e un preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez și cu alte ingrediente) înfășurată în foaie de varză, de viță etc. în forma unor rulouri. [Var.: sarmálă s. f.]. Vine de la cuvântul turcesc sarma (sursa: DEX '09 2009).

            Și wikipedia ne transmite că sarmaua (sarmá sau uneori, regional, sármă, plural nearticulat sarmale) este un preparat culinar din carne tocată (de obicei de porc, dar și de vită, oaie, pasăre sau chiar pește), amestecată cu ceva orez și cu niscaiva ingrediente, învelită în foi de varză (proaspătă sau acră, adică murată), de viță sau de ștevie etc., în formă de rulou.

În România se servește de obicei cu mămăligă și smântână. În Bucovina și în Moldova sarmalele sunt uneori numite găluci („găluști”, „găluște”). Originea felului de mâncare e disputată. Cuvântul românesc „sarma” este un împrumut din limba turcă (verbul sarmak), unde are sensul „a înfășura, a înveli”.

Este posibil și intermediarul sârbesc cарма - sarma: „sarma”. Produsul culinar este cunoscut, cu aceeași denumire, în mai multe țări, din apropierea bazinului răsăritean al Mării Mediterane și bazinului Mării Negre, respectiv Turcia, Ungaria, România, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Palestina, Iordania, Siria, Liban, Grecia, precum și în Republica Moldova și chiar Ucraina.

Să vedem cum zic alții sarmalei, întâi cu doar o grupă: sarmë în albaneză, sarma în română, turcă și engleză, sãrmã în aromână, сарма̀ – sarmà în bulgară, сарма – sarma în macedoneană, са̀рма – sа̀rma în sârbo-croată, σαρμάς – sarmás în greacă, sàrma în latină, سارما – sarimaan în arabă (din turcescul otoman صرمه‎ - sarma, acesta din صارمق‎ - sarmak, „a rula, a înfășura”: pentru deralii - سارما، يبرق أو ملفوف (أذربيجاني- - kələm dolmas, تركي – sarma, بلغاري، صربي ومقدوني – сармa, هنغاري – varză murată; https://ar.wikipedia.org/wiki/سارما). În alte limbi termenul nu are echivalent găsit de noi, dar mai săpăm. Bulgarii folosesc și зеле – zele (varză). Multe popoare folosesc pentru felul de mâncare sarmale cuvântul varză (de exemplu catalanii – „col”, cehii „zelí”, folosindu-se kysané zelí, adică varză acră, croații „kupus”, danezii „kål” etc.).

Și fiindcă la noi cele mai bune sarmale se fac din varză, mai ales murată, iarna,  vom reține și cuvintele străine pentru varză, scriind imediat între paranteze mari unul sau două cuvinte folosite pentru sarmale. Ordonăm cuvintele după alfabet și după originea lor comună sau asemănare. Pot citi doar cei interesați, ceilalți pot sări. Așadar, întâlnim:

          aza [aza beteak sau beteak] în bască;

          bresych [bresych wedi'i stwffio] în galeză (bresych – varză, moștenit din latinul brassica - varză, acesta din proto-celticele *bresic, *bresych „varză”, dar pot fi și inversate ca moștenire);

          cabbage [stuffed cabbage, sarma] în engleză (cabbage - din englezele evului mediu caboche, cabage – „varză”, moștenit din anglo-normandul                               caboche – „cap”, variantă nordică a francezului caboce, de origine incertă; unii zic că ar veni de la latinul caput – „cap”);

cabáiste [cabáiste líonta] în irlandeză (tot din anglo-normandul caboche – „cap”, vezi mai sus cabbage, din vechiul francez caboce);

càl [càl le stoc] în galica scoțiană (moștenit din vechile engleze cāl, cāul, cāwel, din latinul caulis, acesta din proto-indo-europeanul *keh₂u-l-i; vezi mai jos cognatele - vechiul grec καυλός - kaulós, „tijă”, letonul kauls, irlandezul cál, islandezul kál, germanul Kohl etc.);

cavolo [cavolo ripieno] în italiană (vezi și verza);

Dintr-un dicționar online, cuvinte în italiană pentru varză (vezi AICI)

chou [chou farci] în franceză (din vechiul francez chous, din latinul caulis, acesta akin cu sau derivat din vechiul grec καυλός – kaulós, acestea din proto-indo-Europeanul *keh₂u-l-i);

col [col farcit] în catalană (tit din latinele caulis, caulem, din vechiul grec καυλός - kaulós, “ tulpina unei plante”);

kål [fyldt kål sau  fyldt] în daneză, norvegiană și suedeză (din vechiul danez kaal, acesta din vechiul nordic kál, din vechile engleze cawel, caul, cāl, apoi tot din latinul caulis, din vechiul grec καυλός - kaulós, „tulpină”), din proto-indo-europeanele *kaw(ǝ)l sau *kowos);

kál și hvítkál [fyllt hvítkál] în islandeză (din hvítur, „alb” +‎ kál, „varză”);

kaali [täytetty kaali sau täytetty] în finlandeză (din vechiul suedez kāl, tot din latinul caulis, vezi kål);

koal [stof koals] în frizonă (tot din latinul caulis);

Kohl [Kohlrouladen] în germană (Kohl – din vechiul german kōlo, moștenit tot din latinul caulis);

Varză

kool [gevulde kool] în neerlandeză (din olandezele evului mediu col, cole, din vechile olandeze *kōl, *kōla, tot din latinul caulis);

капуста – kapusta [фаршированная капуста - farshirovannaya kapusta] în rusă (капуста - din vechiul slavic капуста – kapusta, „varză”, posibil o influență sau „contaminare” din forma latină composta sau composita);

капуста – kapusta [голубці – holubtsi] în ucraineamă (idem);

kāposti [pildīti kāposti] în letonă (din rusă);

káposzta [töltöti káposzta „varză umplută”] în maghiară (káposzta – moștenit din slovenă sau slovacă sau din vechea slavă);

kapsas [täidisega kapsas] în estonă (kapsas – din rusescul капу́ста – kapústa, „varză”);

kapusta [nadziewana kapusta] în poloneză (din slavonă);

kapusta [plnená kapusta] în slovacă (din slavonă);

kopūstai [įdaryti kopūstai] în lituaniană (kopūstai - din rusescul капу́ста – kapústa, „varză”);

Butoi cu varză pregătită pentru murat

kələm [doldurulmuş kələm] în azeră (?);

kupus [punjeni kupus, golubtsi] în bosniacă (din vechiul german Kappus – „varză”), comparați cu sârbo-croatele dialectale kapuc, kapus, din venețianul capuzzo și cu vechiul sârbo-croat kupust, acesta din latinul composita, „mixt”);

kupus [punjeni kupus, punjeni] în croată (idem);

купус – kupus [пуњени купус - punjeni kupus] în sârbă;

lahana [sarma, lahana dolması] în turcă (din grecul λάχανο - láchano);

λάχανο – láchano [γεμιστό λάχανο - gemistó láchano] în greacă (λάχανο - din vechiul grec λάχανον - ákhanon, „vegetale, verzicuni”, acesta din λαχαίνω - lakhaínō, „a săpa”);

lakër [i mbushur sau lakër të mbushur] în albaneză (din grecul λάχανο - láchano);

repolho [repolho recheado] în portugheză (repolho – moștenit din spaniolul repollo);

repollo  [repollo relleno] în spaniolă (repollo - din re- + latinul pullus, „răsadul unei plante” sau poate din verbul repollar, din latinul repullulō, repullulāre, din re- + pullulō);

repolo [repolo recheo] în galiciană (vezi mai sus);

u carbusgiu [cavulu di peluche] în corsicană (?);

varză [sarma] în română (vezi verza);

verça în portugheză, berza în spaniolă (din vechiul portughez verça, apoi vezi verza);

Cuvintele „varză” și „sarma”

verdzu în aromână (vezi verza);

verge în friuliană (vezi verza);

verza în italiană și galiciană (din latinul vulgar *virdia – „rădăcină”, din sincopa latinului viridia, neutru plural al lui viridis – „verde”);

zelí [plněné zelí, golubtsi] în cehă (din proto-slavicul *zele);

zelje [zelje] în slovenă (din proto-slavicul *zele);

зеле – zele [пълнено зеле - pŭlneno zele, пълнено - pŭlneno] în bulgară (din proto-slavicul *zele);

зелка – zelka [полнета зелка – polnets zelka] în macedoneană  (din proto-slavicul *zele);

կաղամբ – kaghamb [լցոնած կաղամբ - lts’vonats kaghamb] în armeană (կաղամբ – moștenit din vechiul armean կաղամբ - kałamb, acesta din iranianul evului mediu *kalamb, „varză”; de comparat cu persanele کرنب‎ - karamb), کلم‎ - kalam, „varză”; ultimul din vechiul grec κράμβη - krámbē);

კომბოსტო - k’ombost’o [კომბოსტოს ფუნქციონირებს - k’ombost’os punktsionirebs] în gruzină;

קרויט – kroyt [סטאַפט קרויט - staft kroyt] în idiș (קרויט  - din vechiul german krūt, acesta din proto-germanicul *krūdą, „plantă”; cognat cu germanul Kraut, „varză”);

کم  سم پیچ [کلم پر شده] în persană, כרוב, כרוב ממולא în ebraică;

ملفوف – malfuf [ملفوف محشي - malfuf mahshi sau محشو – mahshu] în arabă;

गोभी – gobhee [भरवां गोभी - bharavaan gobhee] în hindi;

বাঁধাকপি - Bām̐dhākapi [স্টাফ কোবিল - Sṭāpha kōbila, স্টাফ করা - Sṭāpha karā] în bengali;

ਗੋਭੀ – Gōbhī [ਭਰੀ ਗੋਭੀ - Bharī gōbhī] în punjabi.

Пісні гречані голубці з опеньками із квашеної капусти (sarmale de hrișcă cu varză acră)

Sarmalele pentru literați și politicieni

Moto: „Fără sarmale. Antreuri, friptură, băutură și atât. E destul.” (Citat din filmul „Astă seară dansăm în familie”, 1972 - 1^h47^m52^s)

„A luat-o de soţie/ crezând că-i dă ciorbă şi piftie/ sau plăcinte şi sarmale,/ nu stafide cu migdale./ Cuconiţa e artistă,/ doamnă bună de revistă!/” este un aforism de Michelle Rosenberg. Ce-o fi vrut să spună intuim ușor, dar nu ne băgăm, ca să nu zică oarecine că suntem misogini. Dar noi știm că femeia căsătorită, conform Convenției de la Geneva privind comportarea față de prizonieri, e obligată să asigure soțului cel puțin o masă caldă pe zi...

Și cum sarmalele se fac într-o oală bună, la foc ca lumea, nu intuim cum vor acționa noii europarlamentari, precum Rareș, care a ținut să țină un discurs sub Tâmpa în aprilie 2019, dar nu ne-a spus la ce tâmpă s-a referit, că nu cred că e cea de pe la Sibiu, la care se referea în 2017 (vezi AICI). Pe la Bruxelles vor ține noii europarlamentari Rareș, Carmen, Terheș ș.a. de calamburul aforistic al lui Constantin Ardeleanu, cum că „oala minune a globalizării e acoperită cu e-mail”? Vor acuza România?

Eu nu prea voi ține seama de aforismul lui Victor Martin din „Ţara lui Travian” („uneori, ceea ce nu facem e mai important decât ceea ce facem; eu, de exemplu, nu ştiu să fac sarmale”), asta deoarece știu teoretic rețeta, adică ingredientele și operațiunile, dar nu m-ar lăsa ardeleanca Viorica, zicând cu glas tare că în bucătărie am două mâini stângi și mai bine să mă duc la scris...

Ce nu știe Viorica, cea care folosește des oala sub presiune doar în bucătărie, e că eu o citii pe Michelle Rosenberg și reținui aforismul „omul cuminte (cu minte) stă departe de a conflictului oală sub presiune, fierbinte”. Știu de la nunțile care se făceau la țară, fie în Muntenia, fie în Transilvania, că cele mai bune sarmale se făceau la foc afară, în oale mari de pământ. Și se mai spărgeau și oalele.

Farfurie cu sarmale și mămăligă

Și scriitorii s-au orientat rapid, precum Dorel Schor, cel care ne comunică scurt că „vremurile s-au schimbat, ciobul râde şi de oală întreagă”, ca Ponta de PSD, pe când eu știam că „râde ciob de oală spartă” sau Rareș de popa Terheș. David Boia ne îmbia în 2018 „să mai spargem câte o oală, să aibă şi ciobul de ce să râdă”, dar eu ca muscelean îi recomand „nu îţi băga nasul, unde... îţi fierbe oala”, așa cum m-a instruit  Tudor Muşatescu.

Revenind la Michelle Rosenberg, aflu de vechimea gătirii sarmalelor, având certitudinea că „Adam a dat primul şi anume: o coastă. Până i-a făcut Eva plăcinte de dovleac şi sarmale în foi de viţă, cred că nu mai umbla de mult în costumul său personalizat (adică nud) pe aleile parfumate din paradis.”

Luați, luați, că mai avem!

Nu știm dacă Eva asta avea oale, că trebuia să le inventeze cineva, dacă avea oale cu o toartă sau cu două toarte, dacă raționa, așa cum știe Michel de Montaigne, scriitor francez al Renașterii, care a evoluat și compară, de unde până unde, deja rațiunea cu oala („raţiunea e o oală cu două toarte, pe care o poţi apuca şi din stânga şi din dreapta”). S-o fi referit la PSD și PNL?

Nedespărțindu-ne de Eve ne amintim preferințele noastre indicate clar de  Dumitru Grigoraş prin 2007 („Nu de vin, fripturi, sarmale/ Este ispitit acum/ Ci de una, ştii matale,/ Învelită cu... parfum.”). Nu prea înțeleg unde greșim. Că noi suntem normali! Ar trebui să procedăm cum ne cam îndeamnă unii de prin vestul Europei sau cea de pe la USR care se pronunță împotriva familiei și pentru viața „în grup”?

Asta dacă ne lasă și guvernanții, care au cam uitat stabilirea „coșului zilnic”, de care ne amintea mai demult Ion Romanescu, în Viaţa Buzăului, prin 2005 („Pentru coş, când n-ai parale,/ Renunţi la carnea de vită,/ La friptură sau sarmale/ Şi găteşti... varză călită!”). Eu nu pot uita gustul verzei călite din copilăria musceleană, lângă care iarna asorta mama ceva untură cu jumări și carne din garniță... Și după masă fuga iar la sanie (târlie pe la noi).

Să nu ziceți că nu merge un vin după sarmale!

Înainte de varza asta călită tata bea o ceașcă de țuică, deși nu a ghicit ce avea să scrie, chiar după ce el s-a dus în lut, poeta olteancă Rodica Nicoleta Ion în „La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame”, prietenă cu prazul (De-ale prazului: „Cu toţii ştim că prazu-i bun/ În scopuri imorale,/ Precum cafeaua cu tutun/ Şi ţuica cu sarmale.). La ce scopuri imorale s-o fi referit poeta nu știm. Rețin doar că prin iulie 2018 se zvonea că vrea să își vândă cărțile ca să își cumpere un aparat auditiv (vezi AICI). O fi de la praz?

Îmi amintesc versurile unui cântec popular „Paștele-o să vină/ C-a trecut Crăciunul/ Și-uite cum ne ducem/ Unul câte unul” (vezi AICI). Dar „să trăiți bine!”, așa cum ne ura marinarul, nu cum ne amintea Alexandru Truţă de Crăciunul pensionarului („Caltaboşi, salată, carne grasă,/ Sarmale, cârnaţi şi piftie,/ Toate vor fi pe masă/ Desenate pe hârtie.”). E ceva diferit de ce ne spune George Ceauşu în postul mare („Ca să nu miros a urdă,/ Carne friptă sau sarmale/ Bag la meniu trufandale.../ Câte-o frunză de leurdă.”). Că fac unii reclamă acestei leurde.... de care am scris și noi la falnicul usturoi (vezi AICI).

Indiferent de ce ne-a urat marinarul, Cornel Bălică, un oficiant de statistică constată că „pe” medie trăim bine („Eu varză mănânc, murată,/ Dânsul carne măcinată,/ După calculele tale,/ Amândoi mâncăm sarmale!”). Interesantă devine și statistica asta, în orice regim, politic sau alimentar, asta deoarece pe medie, ținem fiecare câteva zile de post.

Revenim la strămoșul, zice-se unic, Adam, după ce Valentin Ursu ne întindea prin 2007 o capcană biblică („A văzut Adam femeia/ Printre multe vegetale.../ Se schimba povestea ceea,/ De-ar fi fost în pom sarmale!”). Problema se cam complică deoarece nu face nicio aluzie la martorul șarpe.

Adam și Eva (Albrecht Dürer, de pe web)

De la capcana biblică a lui Valentin Ursu se trece ușor la rentaţiile lui Alexandru Hanganu cel sincer cu sine și cu noi („Oricât de rău m-ar nuanţa,/ Sunt sclav plăcerilor carnale,/ De-aceea nu pot renunţa/ La drob, friptură şi sarmale...”). Înțeleagă fiecare ce-și dorește!

Iar de la capcana biblică și tentații vă puteți remedia cultural cu sprijinul dezinteresat al lui Eugen Ilişiu („Cârnaţi, sarmale, piftiuţă,/ Ţi-e rău cu greaţă și sughiţ.../ Ascultă o manea cu Guţă,/ Şi-n cinci minute-o... să vomiţ'...”). Cum când? Acum câtva timp, în prag de alegeri europarlamentare, la care rtați îndemnați pas cu pas prin EU.ro prin șmecheria referendum de către peședinte, care încep cu euro, că în euro vor lua ei stipendiile mult prea grase. Și vrea să repete referendumul la viitoarele alegeri.

Așa că de la remediul cultural, Nicolae Bunduri ne trece în 2011, în „Adevărul şi minciuna”, la minciuni electorale („În prag de-alegeri ne vor da/ Sarmale, bere, mici, grătar,/ Iar după, ne mai dau ceva,/ De poţi jura că e muştar.”). Nu prea mai dau ăștia nici așa ceva. Dacă era Vanghelie primar, fugeam în parcul Izvor de lângă parlament... Păi să nu-ți sară muștarul?

De fotbal nu zicem nimic, că noi ne limităm la scorul de 0-0 făcut de FCSB cu CFR Cluj-Napoca, în 14.04.2019. Ce-or fi mâncat miticii și clujenii, nu știm, așa cum știa Paul Constantin în 2008, când urma meciul cu Italia („De vremurile vor fi normale,/ Le-om pune-n aţe trei baloane,/ C-ai noştri au mâncat sarmale,/ Iar ei sărmanii macaroane.”). Vise! Nu prea le-am băgat în ațe obiectul (ne)muncii!

Nici de bucătarii ăia numiți modern șefi (la cuțite) nu ne luăm și nici de ingredientele din sarmale, așa cum s-a luat prin 2011 Constantin Enescu, tot amic de facebook, cu hexagrama sa gastronomică („Într-o oală cu sarmale/ Un piper a fost şocat.../ Dorea urgent / Pentru ce l-a dat.../ Sarmaua fiind decor,/ Cerea... ...”). Cu ritmul trebuie să mai exerseze...

Și de la moda gastronomică putem trece ușor, cu ajutorul lui Nicolae Dărăbanţ, la moda feminină, ajungând tot la Eva („Pe timpuri / Femeia nu purta rochiţă,/ Se-acoperea cu foi de viţă,/ Din care azi se fac sarmale.”; din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi, 2005).

Cu cele scrise mai sus mă poate acuza de bârfă doar Gheorghe Buleteanu, care  în 1979, în Orizont, se declara împotriva noastră, a criticilor bârfitori („Fiindcă să bârfeşti îţi place/ C-aşa-i felul dumitale/ Gura care nu-ţi mai tace/ O s-o umplem cu sarmale.”). Așa pedeapsă mai zic și eu! Cu o palincă înainte, cu o mămăliguță lângă și cu o Busuioacă de Bohotin după..., grea pedeapsă ar fi!

Nică Janet vede sarmalele doar în caricaturi, rugându-l pe Dumnezeu să nu îl facă mare poet ajuns în manuale („Doamne, Doamne, milă fă-ţi!/ Dac-ajung în manuale,/ Toţi copiii-mi fac mustăţi/ Şi, în loc de ochi, sarmale!”). De parcă autorii de manuale ar milita pentru introducerea în manuale a poeților români! „Canci!” ar zice Mădălin Voicu....

Noroc chior de sarmale are și Valentin David, de la soția personală („Nevasta mea îmi dă la gioale,/ Mi-e viaţa plină de nevoi,/ Dar am noroc că-mi dă sarmale.../ Doar în trifoi cu patru foi!”). Mare noroc pe `mnealui!

Cu sarmalele n-a prea avut noroc în alegerile din 2012 de pe la Huși și recalcitrantul PDL-ist Cristian Boureanu, cel pe care l-a părăsit Valentina Pelinel în favoarea lui Borcea, după cum îl dă de gol sau îl dă în gât George Budoi în „Politică şi politicieni, Alegeri, alegători şi aleşi” („Moldovenii sunt :/ Postul de la deputaţi,/ Nu l-ai luat, vedem, matale,/ În zadar le-ai dat sarmale!...”). Avea să se răzbune Boureanu pe polițiștii care l-au oprit când era la volan cu alcoolemia cam săltată...

Poftă bună!

Și nu putem să nu amintim de Păstorel (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu, 1894- 1964), avocat și scriitor și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene, rămas în literatura română mai ales prin epigramele sale, dar care închină, ca bun gastronom, o odă sarmalei, pe care o reproducem și noi.

Odă sarmalei

Al. O. Teodoreanu

Cum s-ar defini sarmaua?

Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat

Somnul lung metamorfozic în butoiul de murat...

 Potpuriu de porc și vacă, simfonia tocăturii,

Imn de lăudă mâncării, înălțat în cerul gurii.

O cochetă care-și scaldă trupu-n sos și în smântână

Și se înfășoară-n varză ca în valuri de cadână.

 O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă

C-o bărdacă de vin roșu și-un ceaun de mămăligă.

Oponentă din principiu și un strașnic adversar

Pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.

 Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată

Ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.

Locatara principală ține-n spațiu tolerate

Perle de piper picante, boabe de orez umflate.

 O prozaică'nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie

Că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie.

Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.

Iată-n câteva cuvinte cum s-ar defini... sarmaua!!!

Câteva de-ale gurii, românești, puteți vedea AICI! Dacă vreți să vedeți cum se fac sarmalele cu varză murată urmăriți AICI. Ca să apreciați niște sarmale țărănești in foi de varză murată, rețeta bunicii prezentatoarei, urmăriți AICI. Și e bine să mâncați sarmalele cu mămăliguță, calde, iar dacă vreți să ascultați „Sarmalele Reci”, o face fiecare după urechea sa (urmăriți AICI – „Țara te vrea prost”). Iar dacă nu vă pricepeți să faceți sarmale, le puteți încerca pe cele de la  Hanu lui Manuc, Caru cu Bere, Hanu Berarilor, Zexe, Casa Jienilor sau Vatra (vezi AICI). Să nu ziceți că nu v-am făcut poftă! Așadar, „Poftă bună!”

Să fiți iubiți!

C.N.

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Jocuri de cuvinte – damigeană

            Jocuri de cuvinte – damigeană

            (postarea precedentă)

            Damigeană

Moto: „Pe măsură ce îmbătrânim și devenim înțelepți, ne dăm seama încet că un ceas de 3.000 € marchează același timp cu un ceas de 30 €.” (Papa Francisc)

După friptură sau un păstrăv cu mujdei apelăm la... damigeană, vasul ăla rubensian de 5 - 50 de litri, cu un gât cu diametru de cinci centimetri. Scrisesem noi AICI despre damigeană, când am postat despre toponimia franceză. Tradiţională pentru pivnița sau balconul oricărui român degustător de vinuri bune sau de alte licori bahice preparate de capul lui, damigeanã vine din franţuzescul damme-Jeanne, de fapt fiind întâi „Reine Jeanne” şi apoi „Dame Jeanne” în onoarea Reginei Jeanne a Neapolelui, adicã „tanti Ioana”.

Jeanne Ire de Neapole (1328-1382), miniatură de Robinet Testard din  manuscrisul „De mulieribus claris de Boccace”, 1488-1496, BNF, Fr.599

Se zice că în 1348, frumoasa regină Jeanne ar fi vizitat un atelier de sticlărie din Provence. Muncitorii, cu mușchi de culturiști prin muncă și nu prin „mergerea la sală”, care tocmai suflau în ţevi, uimiţi de apariţia unei asemenea gingașe făpturi de 20 de ani, au suflat prea puternic şi aşa ar fi ieşit recipientul cu forme rotunde, rubensiene.

Rămânând la industria sticlei, unii zic că damigeana ar fi de origine persană, provenind de la numele orașului Damaghan (Damghan, în persană دامغان, din „Deh", sat, și „Moghan", adică satul lui Moghan), celebru pentru industria sticlei. Prin filieră franceză ar fi pătruns apoi şi în alte limbi europene.

Orașul Damghan în Iran (maplandia.com)

În Spania i se zice damajuana, exportată și în Argentina ca dama Juana, mexicanii îi zic „Dama Juana din Tijuana”, în timp ce englezii au fãcut-o demijohn, „Jumătatea lui Ion”, cam de un galon, iar vestul sãlbatic a transformat-o în jimmyjohn. În SUA, galonul standard bazat pe galonul de vin, este de 3,78541178 litri. Ai noștri scriu în DEX că vine de la cuvântul italian damigiana. Iubitorii de daci și de tărâm geto-pontic, precum Napoleon Săvescu, nu zic nimic!

Dicționarele noastre au vreo 21 de definiții, din care reproducem una: „damigeană, damigene, s. f. Vas mare de sticlă cu gâtul scurt, înhăimurat, de obicei, într-o împletitură de nuiele, de răchită, de papură, de material plastic etc. și folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. – Din italianul damigiana. Sursa: DEX '09 (2009)”.

După ce trecurăm prin dicționare, damigeana deserveşte perfect atât beciurile țăranilor gospodari, beciurile intelectualilor, beciul fratelui Vasile de la Lipănești, artilerist cantemirist și excelent gospodar și vinificator, beciul fratelui Cornel de la Păulești și Ploiești, rachetist cantemirist, cibernetician și doctor în economie, „poet” în vinificație, beciul din Stâlpeni al vecinilor din București, la două etaje și de la Stâlpeni, la două case, Ana și Gheorghe Matei, infanterist cantemirist, pivnițele vechilor nobili cu proprietățile recâștigate, inclusiv Margareta și Duda, pivnițele noilor nobili de după evenimentele din 1989 (revoluție), precum Isărescu pe lângă Drăgășani (vezi AICI), proveniți din politicieni de la toate partidele, cât și unele din balcoanele noastre, ale „celor de la bloc”, care am cam rămas pe loc.

Zonă mirifică, având destule pivnițe, butoaie și damigene (vedeți AICI descrierea zonei viticole sau ascultați AICI ce minunată-i Valea Prahovei)

Să vedem cum i se zice damigenei ăsteia în alte limbi:

a)aldamjant zujajat kabira - الدامجانة زجاجة كبيرة în arabă;

b)ballon în daneză;

c)bonbonne, na, drăcie, în franceză (vas mare de sticlă, globular, în special din sticlă verde, încapsulat în împletitură și folosit pentru a menține lichide corozive; vezi „bonbonne” in le Trésor de la langue française informatisé – „Comoara digitizată a limbii franceze”: în 1845 Bescherelle îl scrie „bonbonne”, în 1866 Larousse préferă bombonne, acesta referindu-se la occitanul boumbouno, pentru «dame-jeanne», „damigeană”, el însuși din francezul bombe, „bombă”, acesta din italianul bomba, din latinul bombus, «zgomot puternic», la rândul său din vechiul grec bómbos - βόμβος;.. în 1965 Quillet notează: «forma bombonne conformă etimologiei este puțin folosită acum»);

d)butelʹ dlya kyslot - бутель для кислот în ucraineamă, butyl' dlya kislot - бутыль для кислот sau bol'shaya opletennaya butyl'  - большая оплетенная бутыль în rusă;

            e)carboy în engleză (sinonim cu demijohn, moștenit din persanul qarrâbeh, qarrâbah – قرابه, dar înseamnă și butelie‎), carboy fiind acceptat și în bască, frizonă, galeză, galica scoțiană, gruzină, irlandeză, luxemburgheză, macedoneană, norvegiană, malteză;

f)damacana în turcă și în azeră (damacana, Vikisözlük:  „Su ya da başka sıvıları taşımaya yarayan, dar ağızlı, şişkin karınlı, genellikle hasır ya da sepet içinde korunan büyük şişe”, adică „Sticlă mare pentru transportul apei sau al altor lichide, cu gură îngustă, burtă exagerată, de regulă protejată în răchită sau coș”); apă? ptiu, drace!;

g)dame-jeanne în franceză și în neerlandeză (din dame + Jeanne, adică „doamna Ioana”), damigiana în italiană (din francezul dame-jeanne), damigeană în română (DEX - din italianul damigiana), damajuana în spaniolă, damejeanne în suedeză, damisgiani în corsicană, damižana - дамижана în sârbă, damižana în croată, damadzhana - дамаджана în bulgară, damixhanë în albaneză, Ḍaimijōna  - ਡੈਮਿਜੋਨ în punjabi (așadar, toate din expresia franceză dame-jeanne);

h)demijohn în engleză (moștenit din franceză ca dame-jeanne, „doamna Ioana”, de la Ioana, Jane, trecând la forma masculină John, că nu avea treabă cu damigeana coana Jane), demijohn - демијохн în sârbă, demijohn (steklen balon) în slovenă, demijohn (velika staklena flaša za držanje koroziva) în croată și în bosniacă, demižón în cehă și în slovacă, demizson în maghiară;

i)flöskuna în islandeză;

j)garafon - գարաֆոն (dar și carboy, demijohn) în armeană;

k)garrafão în galiciană și în portugheză (din garrafa, „sticlă” +‎ -ão), garrafón în spaniolă, garrafa în catalană (și nu vă mirați, toate din arabicul ḡurfa - غُرْفَة‎, „ceașcă sau căuș”, din ḡarafa - غَرَفَ‎, „a toaleta”, din timpul dominației arabe în peninsula Iberică, de care noi am scris – vezi AICI, despre toponimia Spaniei);

l)gąsior în poloneză (damigeană, dar și ulcior pentru vin, din proto-slavicul *gǫserъ, „gânsac”, din *gǫsь, „goose”);

m)kaaboi - काबोइ în hindi, Khaṛakuṭā mōṛā kācēra bōtala - খড়কুটা মোড়া কাচের বোতল în bengali;

Korbflashes (damigene germane)

Cuvântul „damigeană” în diferite limbi

n)Korbflasche în germană (Korb + flassche, balon de sticlă în coș), koripullo în finlandeză (kori +‎ pullo, kori - coș, din suedezul korg, „coș”, acesta din vechiul suedez korgher, din vechiile nordice kǫrf, karfa, din germanul evului mediu korf, din vechiul saxon *korf, din proto-germanicul *kurbaz sau din proto-germanicele *kurbiz, *kribjǭ sau o moștenire din latinul corbis, „coș”, din vechiul grec kólpos - κόλπος sau din proto-indo-europeanul *(s)kerbʰ-; pullo din proto-germanicul *bullô, „obiect rotund, minge, bilă”; sensul modern de „sticlă" a fost influențat de pullea, „rotunjit”), korvpudel în estonă (korv + pudel, pentru korv vezi korb, „coș” pudel, „sticlă); karboksi în lituaniană (karb + oksi, pentru karb vezi korb, „coș”, oksi din proto-finicul *okci, urs, acesta din *okte, achin cu ovto - овто din etnia erzia  ofta - офта din etnia moksha);

o)mandefles în neerlandeză (mande + fles);

Damigene grecești

p)dametzána - δαμετζάνα sau ntamitzána - νταμιτζάνα în greacă;

r)qarrâbeh, qarrâbah - قرابه‎ în persană;

s)salmiem appīts stikla balons în letonă;

t)קאַרבוי  în idiș, קיתון în ebraică.

            Damigeana în arte

            Moto 1: „Sora mea e damigeana” (Spiros Galati, ascultați AICI)

            Moto 2: „Pe măsură ce îmbătrânim și devenim înțelepți, ne dăm seama încet că un portofel de 300 € conține aceeași sumă ca portofelul de 30 €, iar singurătatea într-o casă de 70 m² sau 300 m² este aceeași.” (Papa Francisc)

            Dicționarele scriu despre prezența damigenei în literatură: „Neculăieș Mînecuță a avut o altă idee teribilă: să meargă cu colaci și damigeană de vin roș la colonie.” (Mihail Sadoveanu); „Mămăligă caldă și țuică de prune, iar în colț lăutarii și damigeana cu vin,” (Camil Petrescu); sursa: DLRLC (1955-1957).

Poeții contemporani, iubitori de licori bahice, precum Ion Untaru, nu puteau să nu scrie poeme despre rubensianul vas („Damigeană, damigeană/ Bucuria mea de-plină/ N-ai nici merit, n-ai nici vină/ Când e vinul pe sprânceană.// Cât aş vrea eu să te iert,/ Bucuriile păgâne/ Nu mai vor ca să mâne,/ Impecabilul deşert.// Şi regretele iar scurmă/ După dramul de noroc/ Să te văd plină la loc/ Că pe urmă, că pe urmă...”). Bună șmecheria cu „plină” din „deplină” (de-plină)!

Epigramiștii nu se lasă mai prejos.  Vasile Larco, în „Pledoarie pentru epigramă”, prin 2007 recomanda unui petiţionar chestii specifice românești, valabile indiferent de regimul politic („Cererea, de vrei să-ţi fie/ Cu-aprobare momentană,/ N-o mai scrie pe hârtie,/ Ci direct pe damigeană!”). Că am avut „norocul” să fiu invitat la clădirea din Calea Victorie înainte de Crăciun și prin 1987 și „1988 (să primesc sau să predau valiza diplomatică) și prin 2003 (să fiu interogat de Miky Șpagă pentru o funcție de director, funcție care se ocupase deja de dimineață prin monitorul oficial). Și din automobilele din parcare se descărcau damigene și pachete... la fel, și în „socialism” și în „capitalismul de cumetrie”!

Tot în 2007, Stela Şerbu-Răducan are ce are cu beţivul (ne)gospodar  („Cade peste el dugheana/ Nu mai are o leţcaie,/ Bea de seacă damigeana/ Şi nevasta din bătaie...”). Cred că atunci nu exista emisiunea „Acces direct” unde să se plângă nevasta și nici Becali nu începuse să dea ajutoare pentru case ce se dărâmau din lene, ci doar la cei inundați...

            Șarjele amicale sunt agreate mereu de epigramiști, precum cele din „Dicţionar de epigrame” (1981), exemplul lui Virgiliu Şchiopescu fiind destul de sugestiv (Damigeana: „E obiectul ce-n mod logic,/ După o părere veche,/ Ar veni, etimologic,/ De la Dami(ge)an Ureche!”).

            Constantin Mîndruţă, în ziarul „Viaţa Buzăului" (25 iunie 2005), într-o zonă viticolă pe care am descris-o și noi (vezi AICI), nu putea să nu definească talentul unei frumoase crâșmărițe („Crâşmăriţa din Buzău/ Bună e de pus la rană./ Umple, des, paharul tău/ Pân-te face... damigeană!”). Noi știam de crâșmărița din Buzău de la Benone Sinulescu, devenit între timp ardelean (vezi AICI. Karaoke, puteți cânta cu el, aveți versurile).

            Și pe la întâlnirile cu epigramiștii pe o anumită temă răspund și unii din public precum Paul Preda Păvălache, referitor la damigeană („Ia mai toarn-o... damigeană/ Să o beau cu păhărelul/ Să mi-astâmpăr a mea rană:/ Căci m-au dus cu, zăhărelul.”).

Oltenii păstrează sau transportă zaibărul cu sfânta damigeană, aflând asta dintr-o vizită la Băileşti a lui Virgil Petcu în 2006 („La Nea Mărin când am sosit,/ Un strop de zaibăr n-am găsit./ Că a lu' Zăpăcitu – Leana/ Îi şterpelise damigeana!”). Dar eu nu îl cred, deoarece nea Mărin o avea ca strașnică muiere pe Veta, iar când veniră la nașu` Pantelică din București nu lipseau nepotul Sucă și mai ales damigeana, curcanul tăiat și sarmalele (ascultați AICI).

Pe doctorii care iau darul îi toarnă și epigramiștii, așa cum procedează Maftei Florescu, chiar oficial, în scris, prin 2010, în documentul „Când pleca odată, la război, un om...” (La oftolmolog: „Am să te consult un pic,/ Să văd ochiul şi sub geană;/ Însă văd că n-ai nimic!/ Ba da, am o damigeană.”). Dacă era atunci Codruța la DNA ar fi văzut doctorul pe dracu`.... Dar cum să nu fi băut cu fiecare din doctorii care mi-au salvat viața cel puțin o damigeană? Nu meritau?

Multe întâmplări au avut loc în crame, despre care au răsuflat informații de la viticultorul informatician Ghiță, musafirii Ponta, Dragnea, Maior, Codruța și alții...  Poate de la o asemenea întâlnire ne relatează Dan Norea în documentul nesecret „Epi...Gramatica / Partea II-a, Omul, fie cât de bun, vinul îl face nebun”, în 2011, dar se ferește să spună martorii (Întâmplări din cramă: „Tare-s supărat, măi tată,/ Şi pe viaţă am o boalăăă,/ Căci hangiţa-i îmbrăcată,/ Iară damigeana... goalăăă!”). Păi se poate? Procurorii critici trebuie să se sesizeze din ospiciu, pardon, din oficiu. Și le cam plăcea musafirilor ăstora „La Chilia-n port” (ascultați-l AICI pe Ionel Tudorache, iar AICI varianta modermă „nașpa” a procurorilor)...

Și reginei Neapolelui, de fapt „doamnei Ioana” i se adresează și Vasile Zamolxeanu într-o poezie din 2016 (Damme-Jeanne... „Te-am ales după sprânceană,/ Cu mine nu eşti rea/ O, Dulcineea mea,/ O, dulce damigeană!/ Te-am ales să-mi fi ca soaţă/ Căci din toate nu eşti hoaţă,/ Să mă-nşeli tu n-ai cum dară.// Te golesc, te umplu iară,/ Tu mă-mbii din ochiul gurii/ Să-ţi simt fructele pădurii,/ Eu te iau frumos de toartă/ Şi-mi deschid a vieţii poartă....// Bună eşti de pus la rană,/ Cu mine nu eşti rea/ O, Dulcineea mea,/ Nu-nchid fără tine-o geană!/ Dragă Jană, Sânziană/.......”).

            Lăsăm literații în pace și trecem la lucruri practice. Verii noștri francezi Marc și Shirine Salerno ne povestesc despre cum se fabrică vinul natural folosind damigene, fără aditivi (vinifier en bonbonne de verre sans additifs, vezi AICI). Dintr-o simplă discuție aflăm         câți litri intră într-o damigeană” (combien de litres correspond une Dame de Jeanne?, vedeți AICI).  Cei care preferă coniacul află noutăți de AICI (La passion de Cognac – pasiunea coniacului).

Amatorilor de film și care cunosc limba turcă le recomandăm un film, Damigeana sacră (Kutsal Damacana - Türk Filmi, vezi AICI). Amatorilor de muzică balcanică le recomandăm o formație bulgară, KRB, cu melodia Damigeana (КРБ-ДАМАДЖАНА, vezi AICI). Celor care știu limba bulgară le recomandăm, pe răspunderea fiecăruia, un show al lui Maior Kostov, în care e vorba de o damigeană de țuică (Шоуто на Слави: Майор Костов: „Как се превозва дамаджана с ракия?”, urmăriți AICI). Bucureșteni mitici, ați uitat de când vizionați televiziunea bulgară cu Clara Marinova? Și știți că prezentatoarea asta era și secretara de partid a televiziunii? Precis nu știați! Eu știu, că am fost pe acolo și „înainte” și „după”.... că am început să judec și eu ca ilegaliștii...

Dar tot mai bună e „damigeana” noastră, românească, mai ales însoțită și de un pahar („C-o damigeană și-un pahar”, pe Ion Dolănescu îl ascultați AICI sau pe Gabi Luncă o ascultați AICI,  cu un îndemn pe măsură, pe Romica Puceanu cu „Ia mai dă o damigeană” o ascultați AICI).  

Unii poate îl preferă pe Nicu Paleru cu damigene multiple („Scoate damigeana”, ascultați AICI; „Nu dăm damigeana gata”, ascultați AICI;  „M-am răstit la damigeană”, ascultați AICI; „Sunt frate cu damigeana”, ascultați AICI; „Adu damigeana”, ascultați AICI). Iar dacă vă e dor de borcan în dauna paharului, ascultați AICI („Eu beau vinul cu borcanu`”).

Dacă suferiți de lipsa dialogului cu consoarta sau cu un amic, vedeți mai întâi AICI (Nicu Paleru si Emilia Ghinescu, „Iar ti-e rău de băutură”), apoi AICI (Cristian Rizescu și Nicu Paleru, „zece cârciumi sunt în sat”). Cum care consoartă? Cea care este obligată să-ți asigure cel puțin o masă caldă, conform convenției de la Geneva, conform comportării cu prizonierii!

Și cum pământul e rotund, lăutarii de azi tot repetă despre damigeană și-un pahar, precum Diana Bucșă (ascultați AICI),  fratii Ștefăneț si Natalia Proca (ascultați AICI),  Dianna Rotaru – (ascultați AICI), Luci Lădariu (ascultați AICI) sau 

Petruța și Tomis Quartet (ascultați AICI).  Mai bine ne întoarcem la Gică Petresu, cel care nu punea gura pe vin, dar ne păcălește că bea doar un păhărel de ziua lui, dar ca un adevărat Mitică, el comite o impietate,  folosind „șprițul” (vezi AICI). Noi am blamat cârciumarul care pune apă-n vin....

            Iar englezii nu prea cântă folosind conținutul damigenei, rezumânndu-se la sfaturi - la cum se face o damigeană (chiar traducând după alții, vezi prima parte AICI sau a doua parte AICI), cum se curăță o damigeană (vezi AICI) sau la alte cele cu un erou local Angus Ferguson (vezi AICI). Să vină să-i învățăm noi... „c-o damigeană și-n pahar” sau le exportăm niscaiva lăutari.... și un vin bun, ghiurghiuliu, cules toamna, mai târziu (ascultați AICI)....

           Și nu pot să trec peste faptul, cum am scris undeva, că dictonul facultății căreia i-am fost decan, numai cu studenți bărbați, era parodiat după Păstorel – „Două lucruri minunate. Te ridică de pe boală,/ Damigeana când e plină/ Și femeia când e goală”). M-am bucurat la o întâlnire aniversară cu o grupă de foști studenți. Soțiile lor știau de atunci dictonul și probabil le-a cam plăcut. Aflase rectorul și când mi-a cerut lămuriri referitoare la damigeană am susținut că ea trebuie să rămână mereu plină, pentru prieteni, nu să o bei singur ca prostul.... De a doua problemă nu m-a întrebat nimic, că noi educam pe atunci, de fapt, oameni normali.... nu se inventaseră defilările cu aruncări de glastre în stradă de către femeile de la blocurile de pe bulevardul principal....

            La solicitarea unui fost student genist din facultate de a deveni amici pe facebook, după ce l-am întrebat dictonul, mi l-a scris imediat și l-am acceptat.... Ce să facem, scriem și noi, tot scriem... de toate...

 

Cartea apărută recent nu e de lingvistică și critică aproape literară (dacă aș fost manelist aș fi scris „să moară dușmanii!”, dar m-a temperat minunatul Papă Francisc)

 

Să fiți iubiți!

 

 

            (continuare)

 

Constantin NIŢU

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com
constantin.nitu@g.unibuc.ro