Jocuri de cuvinte - ciorbă

Ciorbă

Moto: „Ciorbă: băutură mâncată.” (Janet Nică)

Ciorba (din turcă çorba) reprezintă în bucătăria românească, la dejun (rareori la cină), un fel de mâncare principal, tradițional. Ciorba este un preparat lichid din legume, verdețuri respectiv legume și carne sau pește, obținut prin fierberea bucăților de carne, tăiate la dimensiuni mici, cu diferite legume, dregerea cu diverse ingrediente: ou, smântână, iaurt, rântașuri obținute prin rumenirea făinii din diverse cereale și după preferință acrirea cu oțet alimentar, borș, suc de lămâie sau sare de lămâie, suc de roșii, corcodușe, zarzăre ori zeamă de varză (moare).

Sunt și ciorbele de post, doar cu legume, fără carne și acrite. Ca verdeață, la ciorbe se folosește pătrunjelul, iar la ciorbele ardelenești tarhonul (Viorica folosește leușteanul). Ciorba de burtă, care se acrește cu oțet alimentar, nu conține verdeață. Ciorba de potroace, bună dimineața după chef, se acrește cu moare – zeamă de varză. Ciorba á la grec se acrește cu lămâie. În Moldova, ciorba se acrește de obicei cu borș obținut din fermentarea tărâțelor și se numește la fel, borș, imitat acum și cu chimicale, prafuri la plic, de la „doctor Oetker”!

Și cred că nu vă sunt străine ciorbele: à la grecque (de: porc, vițel, miel, pui); ardelenească (de: porc, vițel); de berbec; de cap de somn; de chitici (pești mici); de bureți sau de hribi; de burtă; de cartofi; de conopidă; de crap; de dovlecei (cu lapte acru!); de fasole boabe; de fasole verde; de legume; de lobodă; de miel; de oaie; de păsat ((crupe de porumb); de perișoare; de perișoare de pește; de pește; de pește modernizată; de potroace; de pui etc.

Ciorbe

În turcește bine-cunoscuta fiertură poartă numele de çorba, cuvânt provenit din arabul šorba (šarâb). Ciorba a ajuns pe masa românilor dintr-un capriciu istoric, fiind fiartă, mai întâi, în ceaunele și cazanele trupelor de spahii ale Imperiului Otoman. Și de la ciorbă a derivat „ciorbagiu”, întâi „cel care servea ciorba”, dar apoi și comandant al unui regiment de ieniceri; căpetenie, șef, din turcescul çorbaci, datorită asocierii, obișnuite în organizarea militară turcă, între unitatea militară și bucătăria sa proprie (TDK Dictionary Online - Çorbacı accesată la 2019-07). A derivat și ciorbalîc, adică polonic. Nu vă mirați, că tot așa armata franceză a dus supa în stătulețele nemțești, în teritoriul actualei Germanii. Și desigur, revenind la noi, nu a ajuns întâi pe masa celor 90 % țărani din Moldova și Țara Românească, ci mai întâi pe mesele domnilor și boierilor umblați pe la Istambul sau pe aiurea, ori chiar „importați” din Fanar, cartierul din Istambul!

În unele țări ciorbei i se zice supă, dar pe la noi trebuie să deosebim supa de ciorbă. Supa, la care Viorica e specialistă, este o fiertură de legume sau de carne cu legume la care se pot adăuga tăiței, zarzavaturi, precum și mirodenii. Nepoata Amelie, la întrebarea bunicii privind preferințele, răspunde: „supă cu spagheti”! Supa poate fi servită ca atare sau strecurată, dar există și supe creme. Supa nu este înăcrită. Există, față de gastronomia tradițională românească, unele supe recunoscute geografic ca specialități naționale: minestrone (zuppa di minestrone , Italia), supa de ceapă (soupe à l'oignon, Franța), supa de vișine (savanyú leves, Ungaria).

Dar să o luăm pe rând, în câteva limbi (la unele, cu click vizionând și rețete online):

a) anraith în irlandeză (din vechile irlandeze anbruith, anbruithe, „bulion”);

b) apur - ապուր (din vechiul armean ապուր - apur), dar și սուպ - sup în armeană;

c) brot în galica scoțiană (?);

d) cawl în galeză (moștenit din galezul cawl, acesta din latinul caulis, rădăcină, acesta din proto-indo-europeanul *keh₂u-l-i, „rădăcină”, cognate cu vechiul grec καυλός - kaulós, „rădăcină”, cu letonul kauls; e o ciorbă tradițională galeză, din șuncă conservată cu sare sau carne de vită cu cartofi, țelină, morcovi și alte legume);

e) ciorbă în română (din turcescul çorba), çorba în turcă (din turcescul otoman چوربا‎ - çorba, „ciorbă”, din persanul شوربا‎ - šurbâ, un fel de tocană), şorba în azeră (tot din persanul شوربا‎ - šurbâ), de cercetat și šorba (šarâb) în arabă;

Cuvânrul „ciorbă” în diferite limbi

f) hasa' – حساء (etimologie necunoscută);

g) juha în bosniacă, croată și slovenă (din proto-slavicul *juxa, acesta din proto-indo-europeanul *yuHs-, „supă, bulion”; cognate baltice sunt lituanianul jū́šė, „supă, bulion”, vechiul prusian juse, „supă”; și  cognate cu latinul, „suc, bulion”, proto-germanicul *justaz, „suc, bulion”, sanscritul यूष - yūṣa, `suc, bulion”; vezi și rusescul уха – uxa, „supă de pește”);

h) keitto în finlandeză (keittää +‎ -o, din proto-finică, din proto-uralicul *keje-, cognat cu estonianul keetma, caarelianul keitteä și livonianul kīetõ, „a fierbe”);

i) köje  - көже în cazahă (tot din proto-uralicul *keje-);

j) leves în maghiară (din rădăcina lev- a lui lé +‎ -es, lé, „lichid”, din aceeași rădăcină proto-fino-ugrică *leme sau din proto-uralicul läme, ca finicul liemi);

k) marák - מרק în ebraică, maraq - مَرَق în arabă‎;

m) minestra în corsicană (AICI de pește; din minestrare, „a servi, a pregăti supa”, din latinul ministrar, din minister, „însoţitor”);

n) polévka în cehă și slovacă (legat de polievka);

o) soep în neerlandeză, soop - सूप în hindi, sopa în catalană, galiciană, spaniolă și portugheză, soppa în suedeză și malteză, soup în engleză și frizonă (din englezele evului mediu soupe, sowpe, don vechile franceze soupe, souppe, sope, din latinul suppa, „pâine coaptă”, din proto-germanicul *supô), soúpa  - σούπα în greacă, soupe în franceză, sup - суп în bielorusă, rusă și ucraineamă, sup - սուպ în armeană, sup - سوپ în persană, supa - супа în bulgară, macedoneană și sârbă, supă în română Sūpa  - ਸੂਪ în punjabi, Supa - সুপ în bengali, súpa în islandeză, supë în albaneză, supp în estonă, suppe în daneză și norvegiană, Suppe(n) în germană (de la germanele evului mediu suppe, soppe, sope, răspândite de armata franceză din cazanele ei, toate din proto-germanicele * sup, * suppô, * supp, „bulion, supă", legat de germanul a bea"); zopa în bască, Zopp în luxemburgheză, zupa în letonă și poloneză, zuppa în italiană, zup - זופּ în idiș, toate tot din supă, prin transformarea lui s în z;

p) sriuba în lituaniană (sriuba);

r) ts’vniani  - წვნიანი în gruzină (?).

Dicționarele românești (sursa: DER 1958-1966) susțin existența unor cuvinte asupra cărora trebuie să mai medităm, plus ce mai găsirăm noi:

a) jarabe în spaniolă (din vechiul spaniol xarabe, comparați cu ladinul sharope, portughezul xarope, din cuvântul arab andalusian شَرَاب‎, din cuvântul arab شَرَاب‎ - šarāb, „băutură, vin, cafea, sirop”);

b) τσορβάς – tsorbas în neogreacă;

c) tšorbë în albaneză;

d) Čorba în sârbo-croată, bulgară și macedoneană – чорба (bg.: Чорба, на турски: çorba от араб. شوربة‎ — шорба, е вид ястие, приготвено чрез термична обработка на месо, зеленчуци, риба и др., подобно на супа - ciorba, în turcă: çorba din arab. شوربة - šorb, este un lichid preparat prin fierberea cărnii, legumelor, peștelui etc., ca și supa);

e) csorba în maghiară;

f) csorba - чорба în ucraineană (explicată ca: Чорба, молд./рум. Ciorbă, - кислий суп із заправкою та з м'ясом або птицею, до складу якого входить квас з висівок - ciorba, mold./rom. Ciorbă, - „supă” acră, cu vegetale și cu carne de vacă, porc sau pasăre, acrită cu borș din tărâțe).

Ciorbă în (c)arte

Moto: „Guvernanţii împart linguri şi după ce se termină ciorba.” (Vasile Ghica, În ghearele râsului, 2011)

         Ciorba în arta culinară ați urmărit-o în vidioclipurile la care ați avut mai sus acces (poate și cu succes). „A te amesteca în ciorba cuiva”  înseamnă a te amesteca (nedorit) în treburile altuia, precum Olguța la chestiile militare, și se recomandă să-ți vezi de treabă. „A-i băga pe toți într-o ciorbă”, fie pesediști, fie liberali, fie useriști nu se recomandă. Și fiți serioși la alegerile prezidențiale, asta deoarece nu ați ținut seama că „cine s-a ars cu ciorbă suflă și-n iaurt” și Băsescu s-a trezit europarlamentar, de unde va mai lua o pensie, că are pensia normală, pensia de președinte, pensia de primar și pensia de prrlamentar!  Că și vorba lui e „ciorbă lungă”, pe când a lui Johanes nu prea e, că ori o scoate târziu, pas cu pas, ori nu o scoate deloc.

Popoarele lumii au multe proverbe despre ciorbă: românii („numai cu vorba nu se face ciorba”; „cu două bucătărese iese ciorba ori prea sărată ori nesărată”; „dacă e să te frigi, apoi să te frigi măcar cu o ciorbă bună” ș.a.), persanii („dacă ai bani, şi în pădure găseşti ciorbă”), armenii („nu torni apă rece peste ciorba fiartă”) și mulți alții. Și mai ascultați-l și pe Vasile Ghica, scriitor, dar și cititor („I-am savurat cartea ca pe-o ciorbă de potroace”).

Ciorbă țărănească de văcuță

Mihaela Kerestely știe ce e aia o „ciorbă lungă” și o critică pe una oscilantă (Transportată: „Când se tot lungise ciorba/ Şi-i scăzuse lui chenzina,/ Soţul o ducea cu vorba, Iar amantul... cu maşina.”), pe când Eugen Ilişiu, printr-un calambur epigramatic se ia de un fost prim-sinistru (Avocatul Popoului: „Ciorbea, avocat cu fală,/ Nici de ciorbă n-are bani:/ Fără pensie specială,/ L-au lăsat nişte... duşmani...”). 

Vasile Larco, scriitor militar, ne explica odată cam cum se simte românul, amator de licori bahice la trecerea dintre ani (De revelion, după ciorba de potroace: „Fumul gros inundă casa,/ Curge vinul în pahare,/ Singură acum doar masa/ Se mai ţine pe picioare.”), pe când Marian Popescu nu prea se simte bine în prezența soacrei și probabil știe el de ce (Gastronomică: „Soacră-mea, când vine-acasă,/ De departe i-aud vorba,/ Iar când ne-aşezăm la masă,/ Dânsa... ne acreşte ciorba.”).

Știm toți, chiar și Olimpiu Radu, care ne confirmă prin epigrama din Antologia epigramei româneşti, 2007. cum se minte cu statistica și cum cu ajutorul ei Rică Răducanu e egal cu Țânțăreanu (Apropo de datele statistice: „Când vieţile - ce truc sinistru/ Cu-atât la sută-s mai decente,/ Aş vrea să văd un prim ministru/ Mâncând o ciorbă de procente.”). A-i enumera pe primii ăștia nu are rost. Mai bine, pentru creșterea „procentelor de bine”, folosim reciclarea, ascultându-l pe Mihail Mataringa („Omul de zăpadă e şi el bun la ceva: după ce se topeşte, rămâne morcovul bun de pus în ciorbă!”).

Gabriela Genţiana Groza se ia prin 2016 de televiziunile astea diverse, dar de la care poți și experimenta ceva (Emisiune de cooking la TV: „Ciorbă vreau, de perişoare,/ Simt că-mi lasă gura apă/ Şi mă satur de savoare/ ... Nici un serial nu-mi scapă!”). O fi experimentat domnița ceva din ce a zăzut? Asta dacă nu trăiește în sărăcie, pe care o definește bine  Traian Conciatu, care nu a găsit o altă rimă, că oase cu oase... (Sărăcie: „Bătrâneii, cu măsură,/ Pentru ciorba lor de oase,/ Chiar de n-au un dinte-n gură,/ Cumpără, pe rupte, oase.”). Uite, poetul „se scoase”! Să nu-și rupă ceva oase!

Шкембе чорба – Ciorbă de creveți (Serbia)

Să se fi referit Ioan Toderaşcu la Ciorbea, Radu Vasile, Isărescu, Năstase, Tăriceanu sau poate e un nou Nostradamus, că nu știa nimic în 2007 de Boc, Ungureanu zis MRU,Grindeanu, Tudose sau Dăncilă  (După schimbarea premierului: „Cum văd, nu s-a schimbat nimic,/ Şi n-o spun să mă aflu-n vorbă;/ Degeaba schimbi un polonic/ Servind mereu aceeaşi ciorbă.”). Și Rareș Bogdan ne tot amenință cu ciorba de dreapta, că vin ei, Țurcanu și Orban, că neomarxistul Barnea nu vrea acum, la guvernare! Cineva care, observând că „trandafirul (pesedist ?) miroase mai bine ca varza, trage concluzia că va face şi ciorba mai bună.” Că vin ei, useriștii, la timonă, trăind în grupuri și comparând și reparând fiecare copil cu sau ca pe un laptop.

Greu trebuie s-o fi dus Gavril Glodeanu cu soacra, după cum scria, când curtea îi era plină de puicuțe cu un singur cocoș (În ogradă: „Prea fericit cocoşul este/  cel mai mare crai, nici vorbă,/  are-o curte de neveste/  nici o soacră! Toate-s ciorbă...”). Va fi și oare și soția sa soacră?

Iar pentru cei care au uitat, să ne aducen aninte de PCR, dar în alt fel, P(ile), C(unoştinţe), R(elaţii), că ale naibii erau astea, cum ne amintește Sever Purcia, dar el în „capitalismul nostru de cumetrie” („Mai profit de-o ciorbă bună,/ De pomeni ca neofit./ Dar mi-e frică să nu-mi pună/ Vreun impozit pe... profit.”). Poate îl aude Orlando Teodorovici de la finanțe...
          Tot în acest capitalism de cumetrie, nu știam nici că actorul și cântărețul Cristian Popescu îl imita fidel pe Bibanu, actorul Dem Rădulescu, așa cum îl dă de gol Gheorghe Lungoci. în Dansul Săbiilor („Trecând o frumoasă probă,/ Talentatul Cristian/ A putut să scoată-o ciorbă/ Chiar şi din acest Biban!”). Cristian Popescu este cel care se remarca la album duminical (vezi AICI) sau cu elogiul pentru  Liliana (vezi AICI). Stați liniștiți, nu e CTP, lăudărosul lui Barna și criticul lui KWJ pentru această toamnă, încadrat acum la UM 024 și care „înainte” era încadrat la început ca informatician la centrul de calcul al MI, apoi la Scânteia! Din unitate în unitate!

Și cred că vă mai aduceți aminte de măcelăriile comuniste, unde nu era carne. Dar măcelarii nu o duceau prost, că se descurcau cu carnea și oasele care „le intrau”, după cum constata și Virgil Cacinschi în Antologia epigramei româneşti, prin 2007 (Măcelarului: „Toată lumea, fără vorbă,/ A făcut din oase ciorbă,/ Dar el, fire mercantilă,/ A făcut din oase... vilă!”). Și v-aș întreba ceva: ați văzut vreodată, înainte de îngrămădeala din decembrie 1989, vreun milițian la coadă? Eu nu. Și știu că ședeam la coadă la carne în uniformă, chiar colonel fiind!

Iar cu Orban, Rareș Bogdan, Cioloș, Țurcan și alții, în opoziție, v-ați cam lămurit, că până și de Constantin Enescu s-a lămurit încă din 2011, tot ca un Nostradamus (Discurs politic din opoziţie: „El din mers a prins o vorbă/ Şi-a facut din ea o ciorbă,/ Nici mai dulce, nici mai acră,/ Dar la ... venin de soacră...”).

Ion Untaru, trecând prin ciorbă, nu știm de ce, ne face cunoștință cu agora, piața aia publică din orașele Greciei antice sau #rezist cu muie, de lâgă guvern, agreată de președinte, unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice, sau adunarea poporului care se ținea în această piață (Secetă în agoră: „... ne-a furat criza din timp, a intrat molima-n bani/ s-a umplut lumea de fani,/ stresul face victime în olimp!// ne-am îmbolnăvit de-atâta vorbă/ şi cantine populare,/ fericit cine mai are/ sufertaşul lui cu ciorbă!// un pahar de vin imploră/ fiecare la o cină/ însă cine e de vină/ că e secetă-n agoră?/). Cu atâția români îm străinătate, câte agore am avea unde să ne hotărască nouă soarta prin votul lor nesecurizat timp de trei zile? De 10 august nu ni se zice nimic... Să vedem ce iese anul ăsta, că deja se anunță, plus că și-a dat demisia și Carmen, ministrul MI.

Vasile Zamolxeanu se declara vexat prin  2017 de nerușinații care îi bat mereu la ușă, fără să remarce de câte ori a bătut și el la alte uși („Cioc-cioc: „...De te-apuci să faci o ciorbă/ Cioc la uşă după vorbă,/ Când iei un relax pe budă/ Ţup un cioc de la o rudă./”). Asta îmi amintește de un fost coleg de liceu militar care a urmat Ștefan Gheorghiu. Și-a făcut omul mulți amici printre activiștii „de partid și de stat” din multe orașe ale țării. Și ulterior le-a făcut vizite pe gratis. Dar când se anunța cineva că vine și el în București doar o zi, soția se plângea: „Aoleo! S-a anunțat că vine X. Nu putea să stea acasă?”

Chiar când ne povestea de sexul frumos prezent în aventuri galante, sexul ăla chiar tare cu adevărat, Ion Pribeagu nu uita de ciorbă (O aventură galantă: „Într-o seară, pe la zece,/ N-a fost cald, dar nici prea rece,/ Am avut o aventură,/ Nici cu Haike, nici cu Sură,// O coniţă delicioasă,/ Nici urâtă, nici frumoasă,/ Şi-am intrat cu ea în vorbă,/ Nici de Cosmos, nici de ciorbă.// Avea ochii ca doi aştri,/ Nici căprui, dar nici albaştri,/ Gura dulce, zâmbitoare,/ Nici prea mică, nici prea mare,// Sânii, două rândunele,/ Nici prea mari, nici mititele,/ Şi vorbind cu ea în şoaptă/ Nici prostuţă, nici deşteaptă..../”). Măi să fie, gând la gând, cu bucurie!

Și de la epigrame sărim la aforisme. Așa aflăm: că „guvernanţii împart linguri şi după ce se termină ciorba” și că „în ciorba lui Cronos nu a reuşit să sufle convingător decât arta” (Vasile Ghica, În ghearele râsului, 2011); că „ciorba de burtă i-a mers la inimă...” (Janet Nică); „Iaurt. Suflăm în el după ce ne-am ars cu ciorbă.” (David Boia, 2018); că un „om de caracter: nu se bagă în ciorba nimănui şi nu face brânză cu nimeni.” (Beatrice Vaisman); „E greu de luat de la viaţă tot, când viaţa-i ciorbă şi tu furculiţă...” (Valentin Chilat Cornaci).

Michelle Rosenberg e recidivistă în folosirea cuvântului ciorbă, chiar dacă ea îi zice supă sau „soap”: „ciorba dulce mai des îl aduce în iatac pe al tău iubit bărbat”; „ca o ciorbă de fasole caldă şi gustoasă care mai târziu cu... tunuri se lasă (la notar) e relaţia bazată pe interes financiar”; „o povăţuitoare vorbă e ca frunza proaspătă de pătrunjel în ciorbă, iar dacă e ascultată, omul constată că viaţa capătă o aromă bogată.”; „ciorba fără cartofi e ca femeia fără pantofi”; „a luat-o de soţie crezând că-i dă ciorbă şi piftie sau plăcinte şi sarmale, nu stafide cu migdale, dar cuconiţa e artistă, doamnă bună de revistă!”

Dorel Schor ne asigură că „poţi să torni şi ţuică în ciorba de peşte, că va mirosi tot a peşte”, iar Constantin Ardeleanu ne propune un „posibil meniu diurn de vis: la micul dejun o cafea de june; prânz conjugal cu ciorbă de potroace; cina, neapărat romantică, demnă de o Romă antică”.

Cu sau fără ciorbă caldă, să fiți iubiți! La Cora sau Kaufland nu bagă!

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

nitu.constantin@yahoo.com