Geografie lingvistică
Bradul (pomul) de Crăciun
Moto:
„Nu îți face niciodată griji despre mărimea bradului de Crăciun. În ochii copiilor
este intotdeuna înalt de 100 de metri.” (Larry Wild)
Pomul (sau Bradul) de Crăciun este
de obicei un conifer decorat, natural sau artificial. Tradițional este asociat
cu celebrarea Crăciunului. Este adus în case și decorat cu lumini de Crăciun (inițial
erau lumânări, dar o dată cu evoluția tehnologiei, se obișnuiește folosirea
becurilor led sau a diferitelor cabluri luminoase), ornamente, ghirlande,
bomboane și alte dulciuri în perioada de dinainte de Crăciun. Tradiția spune că
pomul de Crăciun se împodobește în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie. Un înger
sau o stea se pune în vârful pomului, reprezentând îngerii sau steaua de
la Betleem.
Să vedem cum a evoluat definiția
bradului. Șăineanu ne explica în 1929 că bradul, provenit din albanezul bredhi,
este un „arbore rășinos totdeauna verde, foarte întrebuințat în tâmplărie și
dulgherie; dintr’însul se scot materii rășinoase (ca terebentină, smoală,
etc.), iar mugurii săi se aplică în medicină ca antiscorbutic (Abies
pectinata)”. Și ar fi „ramură de brad la
mirese în ajunul cununiei și hora jucată cu acea ocaziune: ziua de brad.”
[Șăineanu, ed. VI (1929)].
Peste un deceniu, Scriban ne
definea bradul ca venind din latinescul bratus, fiind „un copac perpertuŭ
verde, care, ca și vechiul grec bráhty, un fel de ĭenupăr, și albanezul breth, în
ebraică beroš, în arabă siriană berot, chiparis, înrudit cu vechiul slavon
berza, mesteacăn; ar putea veni și din alb. bredhi. Este un mare și impunător
copac conifer rășinos perpetuŭ verde care-șĭ înalță trunchĭu vertical pînă la
50 de metrĭ și crește maĭ ales la munte (abíes alba sav abies pectinata) [Scriban
(1939)].
În 1955-1957 aflam că bradul
rămâne tot „arbore din familia coniferelor, înalt, cu frunze de culoare
verde-închisă, persistente, în formă de ace și avînd pe partea inferioară două
dungi alburii; crește în zona muntoasă (Abies alba sau Abies pectinata).” Era
și „vîrf sau crengi de brad cu care se împodobește carul sau porțile mirilor în
timpul nunții”, iar bradul era și „numele unei hore care se joacă în ajunul
cununiei la casa miresei” [DLRLC (1957-1959)].
În mileniul al III-lea, prin 2010,
se repetă cele de mai sus, dar aflăm că bradul este și un „exemplar din familia
coniferelor tăiat și împodobit pentru sărbătorile de iarnă”, adică „pom de
Crăciun”. Se repetă semnificația și folosirea bradului la nuntă [MDA2 (2010)].
Conform wikționarului, brad,
existent și în aromână și în meglo-română, ar fi moștenit probabil din
proto-albanezul *brada, albanezul modern fiind bredh, alternativ un substrat al
acestuia sau cognat cu acesta, provenind dintr-o sursă indo-europeană.
Albanezul bredh e moștenit din
proto-albanezul *bardza, acesta din proto-indo-europeanul *bʰrh₁ǵós, „mesteacăn”; comparați cu lituanianul béržas,
„mesteacăn”, cehul bříza, „mesteacăn”, osetianul bærz - бӕрз, rusescul și
ucraineanul bereza – береза, „mesteacăn”, englezul birch, „mesteacăn”,
sanscritul भूर्ज - bhūrjá, „mesteacăn himalaian".
Dar să vedem cum i se zice în
diferite limbi pomului de Crăciun:
abdenwel în creolă haitiană;
albero di natale în italiană, árbol de navidad în
spaniolă, árbore de Nadal în galiciană, arbre de Nadal în catalană, arbre de
Noël m, sapin de Noël m în franceză, arbre di Natale în corsicană, árvore de
Natal f, pinheiro de natal m, pinheirinho m în portugheză;
božično drevo în slovenă, božićno
drvce - божићно дрвце în sârbă, božićno drvce în bosniacă și în croată;
cây Nô-en în vietnameză;
choinka în poloneză;
Chrëschtbeemchen în luxemburgheză;
Christbaum m în germană;
Christmas tree în engleză;
christougenniátiko déntro - χριστουγεννιάτικο δέντρο, déndro ton Christougénnon - δένδρο των
Χριστουγέννων n în greacă;
coeden nadolig în galeză (velșă);
crann Nollag în irlandeză;
craobh na Nollaige în galica scoțiană;
eglutė în lituaniană, Ziemassvētku eglīte în letonă;
elka – елка în macedoneană, jólka - ёлка f și kaljadnaja
jólka - калядная ёлка în belarusă, jelha - елха f și koledna elkha - коледна елха în bulgară, jólka - ёлка f,
novogodnjaja jólka - новогодняя ёлка f, roždestvenskaja jólka - рождественская ёлка f în rusă, yalinka –
ялинка în ucraineamă;
Gabonetako zuhaitza în bască;
gwezenn Nedeleg f în bretonă;
Isihlahla sikakhisimuzi în zulu;
jólatræ n în feroeză, jólatré în islandeză, joulukuusi,
joulupuu în finlandeză, jõulupuu, jõulukuusk în estonă, juletræ în daneză,
juletre în norvegiană, julgran în suedeză;
„Pom de Crăciun” în diferite limbi
karácsonyfa în maghiară (din karácsony, „Crăciun”, + fa,
„copac, arbore”);
kersboom în africană, kerstboom în neerlandeză;
keuriseumaseu teuri - 크리스마스 트리 în
coreeană;
krisamas ka ped - क्रिसमस का पेड़ în hindi;
Krisamasa dā rukha - ਕ੍ਰਿਸਮਸ ਦਾ ਰੁੱਖ în punjabi;
Krisamāsa ṭri - ক্রিসমাস ট্রি în bengali;
Kristnaska arbo în esperanto;
krystbeam în frizonă;
kurisumasutsurī - クリスマスツリー în japoneză;
Milad ağacı în azeră;
nadzvis khe - ნაძვის ხე în gruzină;
nitlboym - ניטלבוים m în idiș;
Noel ağacı în turcă;
orpik, orpiliaq în groenlandeză;
pema e Krishtlindjes în albaneză;
pema e Vitit të Ri în albaneză;
pohon Natal în indoneziană;
pom de Crăciun în română;
šajaratu l-mīlādi - شَجَرَةُ اَلْمِيلَادِ f în arabă;
sašobao naʒvis xe - საშობაო ნაძვის ხე în gruzină;
siġra tal-Milied în malteză;
šïršï - шыршы în bașchiră;
tonacaṙ, tonatsarr -
տոնածառ în armeană;
vánoční stromek m, vánoční stromeček m în cehă, vianočný
stromček m în slovacă;
Weihnachtsbaum în germană;
yēdànshù - 耶誕樹, 耶诞树 în
chineză;
עץ חג המולד în ebraică;
درخت کریسمس în persană.
Istoricul bradului de Crăciun
Moto: „Mii
de luminițe ardeau pe crenguțele verzi , alături de poze în culori vesele,
exact așa cum văzuse ea în vitrinele înalte ale magazinelor. Micuța fată și-a
întins mâinile către ele și chiar atunci flacăra bățului de chibrit s-a
stins. Luminițele pomului de Crăciun se ridicau mai sus , tot mai sus, iar ea
le vedea acum precum stelele paradisului…” (Hans Christian Andersen, „Fetița cu
chibrituri”)
Folosirea unui copac decorat își
găsește originea în obiceiurile diferitelor culturi. Plantele veșnic verzi
încorporează vitalitatea și de aceea, în vechime, oamenii credeau că ar putea aduce
sănătate în casa lor prin „verde" decorat. Enciclopedia Britanică citează
folosirea decorațiilor de copaci, coroane și ghirlande ca un simbol al vieții
veșnice în rândul egiptenilor, chinezilor și evreilor.
În Roma Antică verii noștri își
împodobeau casele cu ramuri de laur la trecerea dintre ani. Prin decorarea unui
copac pentru solstițiul de iarnă se cinstea, în cultul Mithra, zeul soarelui.
Chiar și în zonele nordice, ramuri de brad erau agățate la începutul iernii,
pentru a face dificilă intrarea spiritelor rele, în același timp verdele dădea
speranță pentru revenirea primăverii.
Bradul de Crăciun
Creștinii o trag pe turta lor,
legenda bradului de Crăciun spunând că însuși Iisus, în drumețiele sale alături
de Sfântul Petru ar fi trecut print-o pădure și în timp ce mergeau, s-a pornit
o mare furtună și singurul copac care și-a oferit protecția a fost bradul,
acesta neavând fructe de protejat.
Se spune că bradul și-ar fi cerut
iertare lui Isus că are țepi și că l-ar răni.... Dar Iisus a binecuvântat copacul
să nu-și piardă verdeața frunzelor niciodată,
țepii să capete un parfum deosebit și proprietăți vindecătoare. Și în
mijlocul iernii, atunci când toți copacii sunt goi, bradul să fie împodobit cu
roadele altor pomi fructiferi. Mântuitorul ar fi adăugat la sfârșit: „- Atunci când te vor împodobi să se
gândească la mine, căci tu ești copacul cel mai drag mie!” Dar să ieșim din
legende!
În Evul Mediu exista în multe
locuri obiceiul de a decora copaci întregi pentru anumite festivități publice. Sărbătoarea
lui Adam și Eva s-a ținut pe 24 decembrie, simbolul ei fiind un pom al
paradisului împodobit cu mere. Mărul a servit ca semn al fructului pomului
cunoașterii și amintea de căderea omului în păcat și eliberarea lui de păcatul originar
de către Isus Hristos.
În Evul Mediu, casele erau
împodobite cu pomi de Crăciun ce apăreau în provinciile Alsacia și Lorena, dar
nu cu ocazia Crăciunului, ci cu cea a Anului Nou. De aici tradiția se extinde
în întreaga Franță, apoi în Spania, Italia și Elveția.
Primele dovezi despre decorarea
bradului sunt din Livonia (Estonia și Letonia de astăzi) în secolul al XV-lea. Primul
brad împodobit vreodată a fost în anul 1510, în Letonia. Zece ani mai târziu,
în 1521, prinţesa Helene de Mecklenburg aduce tradiţia în Franţa, după ce s-a
căsătorit cu ducele de Orleans.
Abia în anul 1605 bradul împodobit
a fost expus într-o piaţă publică. Ulterior acestei date, bradul de Crăciun se
răspândeşte în toată Europa. Acest lucru s-a întâmplat în Strasbourg, iar în
pom au fost agăţate mere roşii şi dulciuri. Alții zic că în 1611, la Breslau,
Polonia, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum
îl cunoaștem noi astăzi.
Ulterior, tradiția a intrat și în
cultura altor popoare. Dar este posibil ca pomul de Crăciun să provină de la
nordici, care obișnuiau să-și împodobească casele cu ramuri de brad și de vâsc,
obicei păstrat și în tradiția coroniței de brad.
Pomul de Crăciun a pătruns mai
târziu și în Orient, prin intermediul catolicismului. În Rusia europeană Ajunul
Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales un brad ca cel
mai frumos, care era împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc. La
sfârșitul secolului al XIX-lea bradul împodobit se întâlnea ca pom de Crăciun
doar în orașele din Germania, dar odată cu primul război mondial s-a răspândit
pe întreg teritoriul acestei țări.
Pătrunderea bradului de Crăciun în
Anglia este descrisă splendid de Charles Dickens (1812-1870): „Mă uitam, în
acea seară, la ceata veselă de copii adunați în jurul acelei frumoase jucării
germane, bradul de Crăciun. Pomul fusese așezat in mijlocul unei mari mese rotunde
și se ridica cu mult deasupra capetelor lor. Era luminat minunat de o mulțime
de micuțe lumânări și peste tot în ramuri sclipeau și scânteiau obiecte
strălucitoare.”
În Statele Unite ale Americii,
tradiţia ajunge la începutul anilor 1800, odată cu imigranţii germani stabiliţi
în Pennsylvania, însă împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată
în 1836, în statul Alabama. Brazii de Crăciun au devenit foarte populari mai
ales după inventarea instalaţiei electrice. În 1895, preşedintele Statelor
Unite ale Americii, Grover
Cleveland (1837 - 1908), a decorat bradul de la Casa Albă cu becuri
colorate, iar această idee s-a răspândit rapid în toată ţara.
Și susțin unii că primul
brad care a fost împodobit în România ar fi fost la curtea regelui Carol I, în
anul 1866, rege despre care am scris (vezi Dinastia
de Hohenzollern-Sigmaringen). Obiceiul a fost preluat
imediat de boierimea bucureşteană a vremii, astfel că, începând din acel an,
bradul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale
Crăciunului, inclusiv în casele româneşti. Și de la nemți am obișnuit să cântăm
„O, Tannenbaum, o, Tannebaum,/ Wir grun sind deine
Blatter!“ [O, brad (frumos), o, brad
(frumos),/ Cât de verzi sunt frunzele tale!]. Vizionați „O, Tannenbaum” în
interpretarea lui Andreea Bocelli!
De
atunci, întâi boierii, dar mai târziu și poporul român nu şi-a putut imagina
sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, în curte sau într-un spațiu
public, frecventat mult de locuitori. Împodobirea devine cel mai plăcut moment
pentru toți membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care aşteaptă cu
nerăbdare venirea lui Moş Crăciun. Toți copiii îşi imaginează drumul parcurs de
Moş Crăciun, într-o sanie trasă de reni, parcurgând spre ei drumul din nordul
Finlandei (localitatea Ravaniemi, unde este locuința moşului).
Drumul
lui Moș Crăciun spre București (cu aplicația Rome2rio)
Ritualurile
legate de serbările Crăciunului diferă, de la o zonă la alta, în functie de
traditiile moştenite din generatie în generatie. În
unele zone, membrii familiei se adună în seara de Crăciun, în jurul bradului,
iar cel mai vârstnic desface sacul cu daruri şi înmânează fiecăruia cadourile
meritate, începând cu copiii. Există şi obiceiul ca toti membrii familiei să
stea în jurul mesei, iar în fața fiecăruia, pe masă, să fie câte un brad mic,
alături de cadourile cuvenite. Bradul, gata ornat, este încărcat cu mere roşii,
nuci poleite, dulciuri, figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă
argintată, beteală, panglici colorate, ghirlande.
Bucuria colectivă se manifestă atunci când bradul de
Crăciun este instalat într-un loc public, unde este admirat de toti
vizitatorii. Bucureştenii se pot mândri, în acest an, cu cea mai mare
instalație de forma unui brad din Europa, amplasată în Piața Unirii. Bradul are
înălțimea de 76 de metri (echivalentul unei clădiri cu 25 de etaje), o bază de
38 de metri şi o greutate de 290 de tone. Frumusețea acestui brad este
asigurată de cele 2,4 milioane de beculețe în diferite culori.
Bradul din
București, decembrie 2019
Împodobirea bradului în prezent este o tradiție, casele și chiar
instituțiile publice având câte un brad împodobit, de cele mai multe ori
artificial. Se obișnuiește decorarea acestuia începând cu câteva zile înainte
de Crăciun și scoaterea acestuia din casă în anul ce urmează, în jurul datei de
6 ianuarie, când se sărbătorește Boboteaza.
În tradiția românească de la sate
se regăsește acest obicei al împodobirii bradului la nunți și la moartea
tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor și semnifică o
nuntă rituală între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a
rămas în tradiția unor comunități locale din regiunile Banat și Muntenia.
Bradul astfel împodobit se numește Pomul vieții, care se regăsește drept motiv
natural în arta populară.
Unul din primii brazi de Crăciun
de la noi (la curtea regală)
Odată cu evoluția etnografică a
poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înțelesuri, precum cel
de „arbore de judecată", „arbore de pomană" „sau arbore
fertilizator".
În zilele noastre, împodobirea
pomului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul
urban cât și în mediul rural, odată cu așteptarea, în seara de Ajun, a unui
personaj mitologic, Moș Crăciun. „Santa Claus” a fost introdus într-o satiră
din 1809 a lui Washington Irving, numită Knickerbocker History, el inventând
legenda conform căreia Santa Claus a fost împrumutat de la imigranții olandezi.
Pomul de Crăciun apare în folclor, în muzica pop, în
muzica cultă și precis maneliștii s-ar fi apropiat de problemă dacă sunt
prezenți și „dușmanii”! Puteți citi despre subiect în „Suferințele tănârului
Werther” (Die Leiden des jungen Werthers, Goethe, 1774).
O găsiți la Biblioteca Națională a
României
Legătura pe web a celebrului cântec
„O, Tannenbaum”, tradus la noi prin „O, brad frumos” am dat-o mai sus în
interpretarea lui Bocelli. Autorul versurilor este Ernst Anschütz (1824), pe o
melodie populară din Silezia, din secolul al XVI-lea.
La adresa https://www.loc.gov/pictures/item/2004677265/
găsiți informații cum puteți avea acces la Kriss Kringle’s Christmas Tree
(1845). Imaginea se găsește, vă spun sigur, în formă online la Biblioteca
Congresului (Library of Congress).
Hans Christian Andersen
(1805-1875), poet și prozator danez scrie în 1844 povestea unui brad, „Bradul”
(în daneză Grantræet). Povestea este despre un brad atât de nerăbdător să
crească, nerăbdător pentru lucruri mai mari, încât nu poate aprecia că trăiește
în acest moment. A fost primul dintre basmele lui Andersen care a exprimat un
pesimism profund.
Doar pentru cei care „halesc
bobițe” partitura e sus!
Despre bradul ca pom de Crăciun și
despre o nuntă a scris și Feodor
Dostoievski în 1848. Pe web găsiți și „Pomul
Crăciunului” de George Coșbuc. Noi încheiem cu o poezie excelentă a
musceleanului meu Radu Gyr (1905 – 1975), de fapt pe numele real Radu Demetrescu, cel care a stat ani mulți în închisoare pentru concepțiile sale
politice.
„O, brad frumos..” de Radu Gyr
Cu sau fără brad, să
fiți iubiți!
(continuare)
Constantin Nitu
1)
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți."
Jean Paul Richte;
2)
„Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
