Jocuri de cuvinte - usturoi

Jocuri de cuvinte - usturoi

Geografie lingvistică

Usturoi sau ai

            Moto: „Viața nu face zgomot. Trece atât de ușor, încât dacă nu ești atent, îți scapă printre degete.”

            În dicționarele românești există 15 definiții pentru usturoi. Una rezonabilă este următoarea, din sursa DEX '09 (2009): „Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu gust și miros caracteristic, cu frunze lanceolate, al cărei bulb, format din mai mulți bulbi mici de formă lunguiață („căței”, n.n.), are gust usturător, este bogat în substanțe nutritive și comestibil; ai (Allium sativum). ◊ Compus: usturoi-sălbatic = samuraslă. ♦ P. restr. Bulbul acestei plante; cățel din bulbul acestei plante. – Ustura + suf. -oi.”

Funie de usturoi

Avem și noi „ai” pentru usturoi, susținând că e regional. Așa că ne simțim obligați să vedem ce înseamnă în dicționare „ai”. O definiție din sursa MDA2 (2010), este: „ai sm [At: ȘINCAI, HR. III, 142/30 / Pl: ~ / Etimologie: latinescul alium] (Reg) 1 Usturoi. ... 6  Ai-de-munte, ai-ciovăsc (Allium victorialis). 7 Ai-de-toamnă Usturoi de toamnă. 8 Ai-de-pădure, plantă erbacee bulboasă, comestibilă din familia liliaceelor, cu flori albe și miros și gust de usturoi, căreia i se mai spune și leurdă (Allium ursinum).” Medicii ne recommandă în fiecare primăvară leurda asta! Ne întoarcem la usturoi.

            E certă formarea din verbul „(a) ustura”  +‎ sufixul „-oi”, verbul provenind din latinescul ustulare, infinitivul lui ustulō („arunc, cânt”), provenit dni ūrō, „ars”, acesta din proto-italicul *ouzō, la rândul său din proto-indo-europeanul *h₁ews-, „a arde”, aceeași sursă ca a celui de al doilea element al proto-germanicului *aimuzjǭ, „cenușă”; cognat cu vechiul grec εὕω - heúō, „a cânta”).

Nici leurda asta nu e a noastră. După DEX provine din albanezul hurdhë, „usturoi”. Se mai numește ba Alium ursinum, ba Allium montanum, ba Allium oleraceum, ba Allium victorialis. Și mai botezăm noi cu numele leurdă o persoană mâncăcioasă și guralivă. Originea e incertă, probabil provine din albanezul hudërë sau din grecescul antic *leburḗdēs - *λεβυρήδης) + sufixul –idă sau e legat de latinescul luridus, „galben, pal”, acesta din lūror, „paliditate”).

            Să vedem traducerea minunatului „usturoi” în alte limbi.

a) aghjulu în corsicană, aglio în italiană, ail (gousse d’ail) în franceză, ajo în spaniolă, ai în română (zice-se regional), alho în portugheză, all în catalană, allo în galiciană (toate pe diferite căi din latinul allium, împrumutat din vechiul grec ἄγλις - áglis «usturoi», printr-o variantă régională, *adlī-; alții cred că allium ar proveni din indo-europeanul comun *h₂eHlu-, care dă și sanscritul आलु, - ālú- «rădăcină comestibilă», ālukám- «bulb de ceapă, cuvântul în hindi आलु, - ālu «cartofi»);

b) beli luk - Бели лук în sârbă, bijeli luk în bosniacă (ceapă albă), luk – лук (ceapă) în macedoneană;

c) česen în slovenă, cesnak în slovacă, česnakai în lituaniană, česnek în cehă, češnjak în croată, chasnyk - часник în ucraineamă, chesnok - чеснок în rusă, chesŭn - чесън în bulgară, czosnek în poloneză (toate din proto-slavicul *česnъ, „usturoi”);

d) creamh în galica scoțiană (din vechiul irlandez crem, „prazul câinelui, usturoi sălbatic”);

e) fokhagyma în maghiară (fog +‎ hagyma, fog din proto-uralicul *piŋe, „dinte”; cognate sunt mansi пуӈк - puŋk, Ffinicul pii; hagyma – „ceapă”);

f) garlic în engleză, gairleog în irlandeză, garlleg în galeză (în engleză garlic - din englezele evului mediu garlik, garleek, garlek, garlec, din vechiul englez gārlēac „usturoi”, literar „praz-suliță”), din gār, „suliță”, cu referire la cuișoare, + lēac „praz”; cognat cu scoțienele garlek, garleke, garlik, „usturoi”);

g) hudhër în albaneză (metateză a arhaicului și dialectalului hurdhë, din proto-albanezul *skurdā, din cuvântul cu substrat mediteranian *skʰor(o)d-;  comparați cu grecul σκόρδο - skórdo, armeanul սխտոր - sxtor);

h) hvidløg (hvid + løg) în daneză, hvítlaukur (hvít + laukur) în islandeză, hvitløk (hvit + løk) în norvegiană, ķiploki (ķip + loki) în letonă, valkosipuli (valko-, „alb” +‎ sipuli, „ceapă”) în finlandeză,vitlök în suedeză din vit, „alb” + lök, „ceapă”, idem în celelalte, bulb de usturoi, cuvântul ceapă peste tot având sensul de bulb);

i) asemănător Knoblauch în germană, knoflook în neerlandeză, Knuewelek în luxemburgheză, knobl - קנאָבל în idiș, knyflok în frizonă, küüslauk în estonă (germanul Knoblauch - din germanul evului mediu knobelouch, cu disimilare din vechiul german chlobalouh, literar „praz-cuișoare”; comparați cu klieben, „despicare” și Lauch, „praz”; grupul kl- disimilat a fost adaptat tmarelui grup de termeni pentru obiecte subțiri, începând cu kn-, de exemplu Knopf, Knoten, Knolle ș.a.; la fel e în neerlandeză knoflook etc.);

j) lahasun - लहसुन în hindi, Lasana - alho în punjabi, Rasuna - রসুন în bengali (toate din din sanscritul laśuna – लशुन, „usturoi”; și ca să vă distrați cei care fuserăți în India sau în Nepal, cognate sunt în gujarati lasaṇ - લસણ, în hindustani lahsun - लहसुन () / lahsun - لہسن‎, în marathi lasūṇ - लसूण, în nepaleză lasun - लसुन și în rajasthani lasaṇ - लसण);

k) niori - ნიორი în gruzină (?);

l) sarımsak în turcă și în azeră (din vechile turcice sarmusak, sarumsak, samursak, din proto-turcică);

m) sir - سیر în persană (?, de studiat), šhum - שום în ebraică (acesta din urmă din proto-semiticul *θūm-; cognat cu acadianul šūmū, aramaicul tūmā -  תּוּמָא‎, arabicul ṯūm - ثُوم‎);

n) thawm – ثوم  sau ṯūm ‎ - ثُوم în arabă (din proto-semiticul *θūm-), tewm în malteză (influență arabă);

Cuvântul „usturoi” în diferite limbi

o) skórdo - σκόρδο în greacă (din vechiul grec skórdon – σκόρδονm, cu  forma alternativă skórodon - σκόροδον), skhtor - սխտոր în armeană (din vechile armene sxtor - սխտոր (),xstor - խստոր);

p) usturoi în română (vezi la început);

r) baratxuri în bască (?).

Usturoiul în economia lumii

Moto: „Să fii atent la șoaptele vieții, nu la zgomotele ei.”

Usturoiul ăsta (Allium sativum) este comestibil, atât verde, cât și uscat ca bulbi, fiind aliment, condiment și „medicament”. În medicina populară este considerat, alături de ceapă, un adevărat medicament, datorită conținutului bogat de vitamine și substanțe minerale.

Usturoiul era cultivat în  Asia centrală și în nord-estul Iranului, cu o istorie de câteva mii de ani. Ca și la ceapă, vechii egipteni l-au folosit atât în bucătărie, cât și în medicina tradițională. În Egiptul antic și în Imperiul Roman usturoiul era cunoscut ca un mijloc preventiv al bolilor contagioase.

În 2016, producția mondială de usturoi a fost de 26,6 milioane de tone. Și nu vă mirați că importăm mult usturoi chinezesc, deoarece China produce cam 80% din producția mondială de usturoi. India este al doilea producător, cu 5% din producția mondială. Era și normal cu miliardele de oameni de acolo. S.U.A. ocupă locul 10, cu doar 1% din producția Chinei.

Bulbul de usturoi

Și în România se produce usturoi. Noi am ales producția din anul 2017 în comparație cu cea din 2016. Datele sunt în micul tabel de mai jos. Din tabel se vede că am produs 55.673 tone, din producția mondială de 26,6 milioane de tone. Nu mai facem calculele în procente în comparație cu producția mondială, cum am procedat la marii producători. 

Tabelul nr. 1. Producția de usturoi a anului 2017, comparativ cu 2016

Comuna Copălău din județul Botoșani, pe drumul european E 58, arteră rutieră ce face legătura între Iaşi şi Botoşani, la 23 de kilometri de Botoşani, a devenit cunoscută în România datorită usturoiului care se produce de multe generații. Aproape o treime dintre familiile din Copălău cultivă usturoi iar vânzarea acestui produs le asigură traiul de zi cu zi.

Comuna Copălău (maplandia.com)

S-a stabilit deja că efectul usturoiului, în combinație cu mierea de albine, sau alte produse naturale, este benefic în prevenirea sau ameliorarea bolilor cardiovasculare, a tulburărilor digestive, sau a pneumopatiilor. În afară de efectul antimicrobian, are și un efect antihelmintic (contra viermilor intestinali).

Usturoi de Copălău

Un studiu a demonstrat că suplimentarea cu extract de usturoi inhibă calcificarea vasculară la pacienții umani care au colesterolul din sânge ridicat. Și să nu spuneți că la anumite feluri de mâncare nu folosiți renumitul mujdei (un amestec de usturoi tocat/bătut cu apă, ulei, sare, uneori bulion sau roșii prăjite, folosit în bucătăria românească; despre el scriu la urmă).

Consoarta Viorica are o rețetă excelentă, dar e secretul ei, nu îl divulgă. Îl folosește mai ales pentru mujdei la păstrăvul la grătar. Am observat că pune foarte puțin ulei, dar pune și iaurt din lapte de capră (nu mă turnați). Acum găsiți ușor în web cum se cultivă usturoiul, cum se folosește în alimentație sau în medicina tradițională.

            Usturoiul în arte

            Moto: „Fiecare vede în ceilalți ceea ce are în inima sa: dragoste sau ură.”

Și să știți că există și festivaluri ale usturoiului. Unul e cel de la Bistrița, al consumatorilor de povești cu usturoiul, ultimul fiind în 29 iulie 2018. Evenimentul aista dedicat usturoiului adună mii de oameni in fiecare an și are loc la Bistrita, legat fiind de Dracula. La doi pasi de municipiul Bistrița este ținutul contelui Dracula, cu tromboane românești despre vampiri si despre singura metodă de a te apăra de ei, usturoiul. Mare parte a întâmplărilor din romanul Dracula au loc în Munții Bârgăului, acolo unde Bram Stoker și-a imaginat că ar fi castelul înfricoșătorului conte. De asta bistrițenii se tot trezesc pe cap cu turiști străini, care întreabă de insul Dracula. Înțelegeti, așadar, cât de ușor s-a născut Festivalul (pro sau anti) Usturoiului.

Experimentul Bistrița poate însemna schimbarea unei paradigme: turism sustenabil în locul defrișărilor nașpa în favoarea austriecilor. Fiecare turist poate fi o dovadă că e mai bine, în loc să ne tăiem pădurile și să le vindem străinilor buștenii, să-i chemăm pe străini aici, să vadă cât de frumoase sunt pădurile așa, vii, pline de povești, de mituri, de capre negre, de bivoli și de urși, să le dăm friptane cu mujdei și pălincă până uită de unde veniră.

Să revenim la Copălău, la producătorii usturoiului.Aici se  organizează și Festivalul Usturoiului, dar și cu amenajarea unui loc special unde producătorii locali au la vânzare renumitul „usturoi de Copălău”.

Iată că și în folclor, printre alte foi, se face referire la foile plantei amintite. Maestrul Tudor Gheorghe nu iartă benefica plantă („Foaie verde usturoi” ascultați AICI). Asta deoarece uitasem să introduc o legătură la o melodie la cele scrise despre ceapă, dar mi-a adus aminte colega de Cronopedia, Pop Dorina (Florin Chilian, „Ceapa vieții mele”, ascultați AICI). Aveam și eu un cântec despre ceapă, dar mi s-a părut „nașpa” („Foaie verde ceapă iute” ascultați AICI).

Și puși pe șotii, amintim ghicitoarea simplă pe care noi, fiii de țărani autentici o știam de la șezătorile din sat – „Într-o cuşcă mulţi căţei, toţi sunt albi şi rotofei; mama-i pune la mujdei. Ce e?” E usturoiul! Și tot așa știam de mic, de la tata, definiția „Usturoi: Creşă de căţei!” (Tudor Mușatescu).

De la șezătoare, care pe la noi prin Muscel se numea „hopșe”, oameni citiți, sărim la definiţia aforistică a vorbei bune a lui Michelle Rosenberg – „O vorbă bună, întremătoare e ca o gogoaşă caldă servită cu mujdei de usturoi pe vreme de ninsoare.” Drept e că nu am încercat o asemenea combinație...

În liceul militar din Câmpulung Moldovenesc, am avut ocazia ca profesoara de limba franceză, Maria Wetter, văzându-mă interesat de Gustave Flaubert printr-o întrebare pusă bibliotecarei când era și ea în bibliotecă, nu mi-a zis nimic, dar a doua zi, la oră, mi-a adus cartea împachetată bine „Dicţionar de idei primite de-a gata”, în limba franceză, cu rugămintea de a nu o mai da nimănui, pe care am citit-o în trei zile. De acolo am aflat altă definiție a usturoiului („Usturoi - Omoară viermii intestinali şi-ţi aţâţă pofta să faci dragoste. De cum a venit pe lume, Henric al IV-lea a fost frecat pe buze cu usturoi.”).

Și dacă nu dispunem de usturoi, îl ascultăm pe Liviu Sergiu Manolache și suntem atenți spre sud, importând de toate de la turci („Importăm ce nu producem:/ Roşii, ceapă, usturoi.../ Doar rahat nu mai aducem,/ Că din ăsta... facem noi!/”). Inclusiv la alegerile (n)europarlamentare, când votăm, ca de obicei, „contra” unora și nu „pentru” un program, pentru niște idei! Adevărul spus printr-un distih bârfă de Constantin Enescu în 2013 se cam confirmă („Să rămâná între noi,/ Prea miroase-a usturoi!”). Ce intuiție a avut autorul...

Fiindcă e vorba de usturoi, nu putem uita mujdeiul, de care nu știu dacă dispuneau „colorații” turiști rom(ân)i pe la Viena și nu  ne spune clar nici Gheorghe Gurău (2010) în „Lacul lebedelor” („Şade lebăda pe baltă/ Liniştită-n legea ei,/ Vine unul şi o saltă,/ Altul vine cu mujdei!”). Că degustând, nu ținem seama de aforismul lui Michelle Rosenberg („Mujdei de usturoi:/ un bun remediu când iarna e în toi/ şi zăreşti al fulgilor puhoi./ Cum ne pupăm? Vedem noi, iubite vrăbioi!”). Nu vă speriați, fetelor, de usturoi, asta deoarece „bărbat bun şi usturoi dulce nu se poate” (proverb românesc).

Cu usturoi izgonim vampirii și spiritele rele, deoarece ne amintim culmea vampirului – „să bea nectar de usturoi”. Precis vor simți ăștia în mod sigur, deoarece, vorba lui Alexander Roda Roda („Cu puţină osteneală poţi păstra orice secret. Cu excepţia usturoiului.”). Cățeii de usturoi pot fi dresați sau nedresați („Culmea dresajului - să dresezi un căţel de usturoi!). Revenind la vampiri,  prietenul de facebook Valentin David ne amintea păţaniile lui cu Dracula („A zburat Dracula-n vânt/ Acuzând un bun temei:/ Nu c-aş fi cumva un sfânt.../ Ci-s nebun după mujdei.”).

Și la necăjirea cuiva (în special a sexului frumos) mai țineți cont și de ce zic armenii („nu pui usturoi pe inima friptă”), de ce scrie Dorel Schor („nu mânca usturoi în casa spânzuratului...”) sau de proverbele românești („Până nu mănânci usturoi, nu-ţi miroase gura” – precum lui Băsescu sau „Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase” – precum prietenului său Ponta, ăștia doi, cu accepția serviciilor, dar prin voința românilor, întâlnindu-se în parlamentul UE! Cu Timmermans, cel instruit antiGRU!). Cred că amicii Victor și mai ales Traian nu l-au citit pe Cyril Connolly („vulgaritatea este usturoiul din salata vieţii”). Și dacă nici ăștia nu se pricep la salate...

Referindu-ne tot la îngurgitarea de usturoi, chiar și Anton Pann, în Hristoitia, VII ne arăta într-o hexagramă cum să procedăm („Ţine-ţi gura-n depărtare/ Nu o apropia tare./ Când ştii c-ai mâncat la masă/ Ceapă, usturoi sau prasă,/ Şi alte legumi puturoase,/ Care foarte greu miroase./). Iertați-i greșelile!

Cred că nu la trandafirii „ciumei roșii”, cum le place unora să spună, trandafiri pe care îi importăm de prin țara lalelelor chiar și la vizita Papei în 2019, s-a referit Constantin Iuraşcu-Tataia în „Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală” în 2005, cu rezultate pe măsură („Când năzuiesc/ În câmp să lucre pe la noi,/ Nu-i de mirare, ba-i firesc,/ Că de la turci luăm usturoi.”).

Despre imperfecţiune și hidrofobie care ustură scrie Dumitru Râpanu în 2010 („Se aseamănă, estetic,/ Ca un usturoi cu teiul/ Şi se potrivesc, eclectic,/ Precum apa cu uleiul!”).

Valeria Moroşan, geto-pontică fină, nu procedează ca englezoaicele care scriu romane horror despre care am scris și noi (vezi AICI), ci scoate basma curată în 2011 un inculpat („L-a acuzat vecinul, pe bună dreptate,/ Dar s-a probat cu martori mai apoi,/ Căţelul omorât cu bestialitate,/ Fusese un căţel... de usturoi.”). De funia de usturoi, ale cărei imagini le-am arătat deja, scrie și Paul Aelenei în revista „Orizont Cultural XXI" („Funia de usturoi,/ De cum lasă să se vadă,/ E făcută pentru noi/ Din căţei legaţi de coadă.”).

Pentru hrana simplă, ecologică, militează și Michelle Rosenberg („Bucuria e în noi chiar şi atunci când mâncăm pâine cu zacuscă şi usturoi sau cu ceapă uscată de apă, cu condiţia să avem mintea pe pace setată şi cu virtuţi să fie inima cultivată.”).

Așa că nu uitați falnicul usturoi și neuitatul mujdei (de care am scris și noi AICI, când am postat despre toponimia franceză). Dacă nu mergeți la adresa respectivă, redau în câteva fraze ce am scris acolo:

„Și ca să fim mai practici, arătăm câteva lucruri interesante legate de etimologie pentru unele cuvinte ale limbii franceze care au pătruns și în alte limbi, cu sau fără motivație. Oricât de neaoş „dacic” ar pãrea în limba română, mujdei vine din francezã, de la mousse d’ail (spumã de usturoi; ai noștri scriu în DEX că vine de la must de ai; francezii simpli îi zic acum sauce - sos). 
Noi zicem în DEX că ai, usturoi, vine din latinescul alium, cu toate că parcă mai iute ar veni din franțuzescul ail, prin pierderea pe drum a lui „l”, sau din amândouă. Tradiţională pentru pivnița sau balconul oricărui român degustător de vinuri bune, damigeanã vine din franţuzescul damme-Jeanne, adicã tanti Ioana. În Spania i se zice damajuana, dar și în Argentina dama Juana, în timp ce englezii au fãcut-o demijohn, iar vestul sãlbatic a transformat-o în jimmyjohn (ai noștri scriu în DEX că vine de la cuvântul italian damigiana). Iubitorii de daci și de tărâmul geto-pontic nu zic nimic!”

Să fiți iubiți! Și scriem noi și de damigeana asta! Să fiți iubiți, că trebuiți, cumva, cuiva, undeva, cândva, chiar dacă mirosiți a usturoi!

          Articolul poate fi citit online și pe blogul din Cronopedia:

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-usturoi-1

     Articolul în format pdf este la: Jocuri de cuvinte - usturoi2.pdf

 

Constantin NIŢU

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Jocuri de cuvinte – ceapă

Jocuri de cuvinte - ceapă

Geografie lingvistică

           

Moto 1: „Lacrimile de ceapă nu ating inima.” (proverb evreiesc)
         Moto 2: Chilian – „Ceapa vieții mele” (click)

     Cu vreo 4 întrări și vreo 41 de definiții în dicționarele românești, aflăm despre ceapă din sursa MDA2 (2010) că e „(ceápă sf) plantă erbacee leguminoasă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică, verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, în umbele globulare (Allium cepa).

Ceapa provine din regiunile de stepă ale Asiei centrale și de vest, probabil teritoriul Afganistanului de azi, pe unde trecură rușii și acum trece NATO. Este una dintre cele mai vechi plante de cultură, fiind apreciată la cca. 5.000 de ani în urmă, cultivată ca plantă medicinală, condiment și ca legumă. În Egiptul antic ceapa era considerată un simbol al vieții eterne, datorită formei sale rotunde și a inelelor concentrice și era oferită zeilor sau era folosită ca monedă de plată de a ajunge în rai. Astfel au fost plătiți și lucrătorii care au clădit piramidele! Cam puțin...

S-au găsit dovezi, resturi de ceapă la descoperirea mormântului lui Tutankhamon. O tablă cu inscripții sumeriene cuneiforme datând cu 4.000 de ani î.Hr. din Codul lui Hammurabi conține descrieri de ogoare cultivate cu castraveți și ceapă, fiind amintită și ajutorarea săracilor cu pâine și ceapă.

La romani ceapa constituia un element important din alimentația de bază, iar legionarii romani au contribuit la răspândirea cepei „cepula“ în Europa centrală. În Evul mediu ceapa nu lipsea de pe masa locuitorilor Europei, fiind folosită și ca amuletă contra pestei. În secolul al XV-lea olandezii, în țara lor mică, încep să cultive diferite variante de ceapă ca formă, culoare, și gust. Și o fac cu succes și acum!

Cultură de ceapă

Mai există „ceapă de apă”, cultivată prin răsad și recoltată în anul în care s-a semănat (allium cepa), ceapă blândă”, „ceapă laminată”, oltenească, sau praz (allium porum) și tot așa!

Și ar proveni din cuvântul latin „caepa”. Wicționarul ne spune că provine din cuvintele latine cēpa (luat dintr-o limbă necunoscurtă sau poate legat de vechiul grec κάπια - kápia, „cepe” și cuvântul irlandez cenhinen, „praz”) sau caepa.

Nelipsita ceapă (bulb)

Dar să vedem cum zic alții cepei, pe oarece grupe ce pot fi și unite:

a) baṣal – بَصَل sau basila - بصلة în arabă, basla în malteză, batsál - בצל în ebraică (comparați cu aramaicul בּוּצְלָא);

b) caepa în latină, ceapă în română, qepë în albaneză, ceba în catalană (toate pe diferite căi din latinul cēpa care poate proveni din vechiul grec din κάπια - kápia, „cepe”);

c) cebola în portugheză și galiciană, cebolla în spaniolă, cebula în poloneză, čebulo în slovenă, cibuľa în slovacă, cibule în cehă, tsybulya - цибуля în ucraineamă, cipolla în italiană și corsicană (toate pe diferite căi din latinul cepulla, diminutivul lui cēpa care poate proveni din vechiul grec din κάπια - kápia, „cepe”);

d) tipula în bască (tot din latinul târziu cepulla, diminutivul lui caepa, „ceapă”), tsibele - ציבעלע în idiș (din vechiul german zwibollo, tot din latinul târziu cepulla);

e) hagyma în maghiară (din proto-fino-ugricul *koćmɜ, „ceapă”);

f) khakhvi - ხახვი în gruzină (în ultimă instanță din proto-nord-est caucazianul *χǝ̄wχV; comparați cu bezhta хагъо - χaʁo și cecenul хох - χoχ);

g) kremmýdi – κρεμμύδι (colocvial krommýdi - κρομμύδι) în greacă, kromid - кромид în macedoneană (din grecescul krommýdi - κρομμύδι);

h) laukur în islandeză, løg în daneză, løk în norvegiană, lök în suedeză (din vechiul nordic laukr, din proto-nordicul laukaz - ᛚᚨᚢᚲᚨᛉ, din proto-germanicul *laukaz; cognat cu englezul leek, „praz”, germanul Lauch, „praz, allium”);

i) luk în bosniacă și croată, luk - лук în rusă, sârbă și bulgară (din proto-slavicul *lukъ, na, drăcie, probabil de origine germană; comparați cu ce am scris mai sus, cu englezescul leek,      praz”, ăsta venit din cuvintele evului mediu leke, leek, lek, din vechiul englezesc lēac, „praz, ceapă, usturoi”, din proto-germanicele *lauką *laukaz, „praz, ceapă”, din proto-indo-europeanul *lewg-, „a îndoi” etc.);

j) onion în engleză, oinniún în irlandeză, oignon în franceză, nionyn/ winwns în galeză (din englezeștile onyon, union, oinyon, moștenite din anglo-normandul union și vechiul francez oignon, din latinul ūniōnem, acuzativul lui ūniō, „ceapă, perlă mare”, din care au fost moștenite vechi cuvinte engleze ca ynne, ynnelēac, „ceapă”);

k) ui în neerlandeză (limba maternă a nepoatei noastre, dintr-o reinterpretare ca un plural al cuvântului uyen al olandezei evului mediu, din vechiul francez oignon, olandezul era în sud ajuin, tot din latinul ūniō, din ūnus, „unu” +‎ -iō), uinnean în galica scoțiană (din irlandezele evului mediu uinneman, uinniún);

            l) Pēm̐ẏāja - পেঁয়াজ în bengali, Pi'āja - ਪਿਆਜ în punjabi, pyaaj - प्याज în hindi și piyâz - پیاز în persană ultimul din persanul evului mediu pyʾc - piyāz);

m) soğan în turcă, azeră și tătara crimeană (din proto-turcicul *sogan; probabil din sanscritul sukanda - सुकन्द, „ceapă”, dar unii lingviști nu-s de acord);

Cuvântul „ceapă” în diferite limbi

n) sokh - սոխ în armeană (din vechiul armean sox - սոխ, acesta din iranianul evului mediu *sōx, ca și persanul sôx - سوخ‎ ; probabil legat de vechiul turcic soğun, „ceapă”, vezi mai sus);

o) svogūnai în lituaniană (?);

p) Zwiebel în germană, sibul în estonă, sipel în frizonă, sīpolu în letonă, sipuli în finlandeză (ultimele, pe diferite căi, din aceeași sursă ca germanul Zwiebel, acesta din vechiul german zwibollo, na, drăcie, acesta din latinul cepulla, diminutivul lui cepa, întorcându-ne de unde am plecat!).

Despre praz și usturoi, la care s-au făcut referiri aici, nu mai scriem, cu toate că sunt foarte importante în bucătăria și în medicina tradiționale ale fiecărui popor.

Ceapa în lume

Moto: „Ceapa, cât o desfoi, tot se mai desfoaie.” (proverb armenesc)

Ceapa de grădină, plantă bianuală din genul Allium, este cea mai întrebuințată legumă din lume, cu 54 de milioane de tone de ceapă uscată în fiecare an, de pe o suprafaţă totală de 3 milioane de hectare, în peste 134 de țări (producția s-a dublat în ultimii zece ani). China, India și Statele Unite ale Americii produc aproximativ jumătate din totalul de ceapă uscată (vezi figurile de mai jos).

Anul 2018 nu a fost un an grozav pentru agricultura românească, afectată când de ploi, când de arşiţă. Producţia de ceapă a fost slabă, aşa că marfa autohtonă este mai scumpă. România a importat şi în 2018 ceapă în valoare de 12 de milioane de euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În România, satul Pericei, din județul Sălaj, este renumit pentru cultivarea cepei.

Producția de ceapă mondială în anul 2011

Sub 10% din producția de ceapă a lumii este exportată. Consumul anual mediu mondial de ceapă este de circa 6 kg pe persoană. Americanii consumă cam 16  kg, dar cei mai mari consumatori sunt libanezii cu media de 30 kg/an. Cam 15-18% din producția der ceapă e prelucrată pentru a fi introdusă în produse pentru supe,  sosuri ș.a.

Tabelul 1: Producția de ceapă uscată în 2016

În foile de ceapă există o enzimă, Alliinase, un aminoacid cu sulf  (Iso-Alliin) și un oxid -  Propanthial-S-Oxid care provoacă lăcrimarea la tăierea cepei. Ca soiuri, există ceapă galbenă, ceapă roșie, ceapă albă. În bucătărie este folosită drept condiment.

În medicină, împreună cu usturoiul, ajută la restabilirea și normalizarea circulației sanguine. Are o acțiune antimicrobiană, reglează metabolismul și mai ales lipidele, stimulează sistemulu imunitar, ajută la combaterea răcelii. Aliment apreciat în antichitate pentru virtuțile sale terapeutice (Dioscoride, Pliniu...), tonice și antiinfecțioase, ceapa este un factor de sănătate și de longevitate.

Să vedem câteva proprietăți ale cepei. Pentru uz intern este: stimulent general (al sistemului nervos, hepatic,renal); diuretic puternic, dizolvant și eliminator al ureii și al clorurilor; antireumatismal; antiscorbutic; antiseptic și antiinfecțios (antistafilococic: ceapa se comportă în privința acestui microb ca un antibiotic: L. Binat); secretor, expectorant; digestiv (ajută în digestia făinoaselor); echilibrant glandular; antisclerotic și antitrombozic; afrodisiac (lucrări vechi, Hull Walton); hipoglicemiant; antiscrofulos; vermifug; hipnotic ușor; curativ al pielii etc.

Iar dacă vreți să vedeți rolul cepei în sănătate, intrați AICI! Dacă vreți să vedeți ce se întâmplă dacă dormiți cu ceapa în șosete intrați AICI! Despre conținutul și beneficiile cepei roșii aflați de AICI. Dacă știți limba engleză și dacă vreți să știți cum se plantează, cum se întreține, cum se recoltează, cum se depozitează și cum se folosește ceapa, urmăriți AICI. Dacă nu vă place, stați liniștiți, lăsați-o naibii de ceapă, urmăriți AICI piesa Costică, interpretată de Millenium sau muzică veche românească AICI!

Vorbe despre ceapă

Moto: „Fă-mă, Doamne, morcov, ceapă,/ Fă-mă, Doamne, tot ce vrei,/ Praz, dovleac, spanac, ardei.../ Dar păzeşte-mă de apă!” (epigrama „Fă-mă, Doamne” de Păstorel Teodoreanu din „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...”, 1931)

Ceapa mai e numită în bășcălie „slănină-de-post” sau „brânză sârbească” și bulbilor cepei și ai altor plante li se zice tot ceapă! Poporul a încetățenit vorbe de duh precum: „nu plătește (sau nu face, rar, nu ajunge) nici (cât) o ceapă degerată”, adică nu are nici o valoare (precum unele emisiuni TV); „a mânca o ceapă degerată”, adică a nu reuși (precum unele partide la alegerile europarlamentare sau Lia-Olguța în tratativele cu militarii); „l-a făcut ceapă cu apă”, adică l-a făcut de râs” (precum ... puneți pe cine vreți); „cu ochii cât cepele”, adică cu ochii larg deschiși (de mirare) (precum militarii deveniți reșapați după promisiunile lui Dragnea) sau cu ochii umflați de plâns” (precum  pesediștii după alegerile europarlamentare).

Popoarele lumii, fără programe emise de ministerele sau departamentele culturii sau directive EU, ONU, FMI, NATO, URSS și altele, fără aportul invadatorilor, au creat proverbe interesante pentru ceapă, precum: evreii („lacrimile de ceapă nu ating inima”,  „să creşti precum ceapa, cu capul în pământ”); americanii („ceapa îi face să plângă chiar şi pe moştenitori şi pe văduve”); armenii („ceapa, cât o desfoi, tot se mai desfoaie”, „bate usturoiul lângă ceapă”); afganii („dăruieşte întotdeauna cu gingăşie, chiar dacă e vorba doar de o ceapă”); arabii („cât mă gândesc eu la tine, ceapă: la fiecare îmbucătură, o lacrimă!”); românii („mai învelit decât ceapa pururea să fii!”) ș.a.

            Epigramiștii români au fost pe fază mereu. Păstorel, iubitorul de vin bun și nu de apă, în „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...”, în 1931, se roagă de cel de sus („Fă-mă, Doamne, morcov, ceapă,/ Fă-mă, Doamne, tot ce vrei,/ Praz, dovleac, spanac, ardei.../ Dar păzeşte-mă de apă!”).

Ion Şoacă-Maglaviteanul în schimb iubește apa, dar nu pentru șprițul obișnuit de bucureștenii mitici, ci pentru o bună ciorbă de pui. În „Pledoarie pentru epigramă”, în aprilie 2007, ne dă o rețetă rară („Mărar pui,/ Pui şi ceapă,/ Nu pui pui/ Mai pui apă!”). Pe Dan Căpruciu, epigramist gălăţean, probabil emigrat din Oltenia, Vasile Dumitrache îl consolează în 2014 („Lăsă mamă, tată,/ Prazul şi ai săi fraţi,/ Dar găsi la Galaţi.../ Ceapa laminată!”).

Despre „ceapa laminată” aflăm și dintr-un duel epigramatic, seria a 18-a din 2.11.1982-27.12.1982 (Despre înflorire: „Degeaba foloseşti tu prazul,/ Ca un oltean împătimit,/ Că până să-nflorească hazul,/ `Bostanul` doar ţi-a înflorit!”, de Sorin Beiu din „În luptă cu un... bei”, 2006).

Până și Ananie Gagniuc, amiralul umorului, zis și Noni, pomenește pe facebook de sfânta ceapă și preocupările culinare („Cu lacrimi în ochi, vă anunț că în aceste momente... toc ceapă!”). Amiralul este cel îndemnat de un titan umorist, Cornel Udrea, să posteze pentru alegerile europarlamentare o poezie de Dan Deșliu, Lazăr de la Rusca, fiind invidiat și de inegalabilul Nicolai Bunduri („Ananie Gagniuc ar fi fost cel mai mare umorist. Dacă nu mă năşteam EU!”).  Aflăm noi din monologul casnic, că dialog nu poate fi în război cu nevasta, că amiralul procur(at)or nu folosește doar ceapa („Am luat cașcaval afumat, pește afumat, piept de pui afumat, până mi-a zis nevasta: Omule, da` nu te mai du afumat la piață!”).

Noi ne-am luat rareori de „sexul frumos/ un pisc de munte scorburos/ pe care-l urci de sus în jos/ când faci pe alpinistul caraghios”, vorba poetului meu sudist preferat (piteștean, ghiciți-l!), descriind femeile cu vorbe potrivite (vezi AICI, „Femeile”). Nu știu cum naiba Alexandru Gh. Radu nu ghicește dinainte trupul „ondulatoriu” al unei femei, ci doar după aruncarea textilelor („unele femei sunt ca cepele, când le dezbraci, te fac să plângi”, citat din „Prazul”).

Rodica Nicoleta Ion dă o definiţie epigramatică excelentă legumei preferate de olteni („Armă antivirus – prazul,/ Ieftin şi eficient,/ Supradoza nu te schimbă,/ Dar te face mai deştept!”).

Cu vorbe despre praz îi tachinam și noi în liceul militar din Câmpulung Moldovenesc pe colegii olteni acum duși în ceruri Florică Gheorghe din Horezu (general, fost primul director al Gărzii financiare), Ghiță Marin din Slatina (colonel genist) sau Constantin Florea din Fărcașele (colonel artilerist, profesor de tactică și de topografie artileristică). Drept recompensă, oltenii au atribuit musceleanului din mine, porecla de „oltean”! Asta că le scrisesem în revista liceului „oltenii mereu fac naz/ arătând spre cel obraz/ că la ăst meniu nu-i praz/ iară noi făceam doar haz!”

Și ziceam mai sus că stăm prost cu producția de ceapă! Asta o constată și Liviu Sergiu Manolache, cel care zice că importăm de toate de la turci și știm noi de ce calitate și uneori chiar fără forme vamale („Importăm ce nu producem:/ Roşii, ceapă, usturoi.../ Doar rahat nu mai aducem,/ Că din ăsta... facem noi!?”).

Că și produsele noastre respectă cerințele de piaţă, așa cum susținea în 1995 Constantin Păun în „Stele Verzi” („Când e gerul idiot,/ Ouăle, scumpe de tot,/ Stau pe masă, lângă praz,/ Până crapă de... necaz!”). Asta ca să ne aducem aminte că există un medicament care elimină mirosul de ceapă și ăsta este usturoiul, pe care îl vom trata în curând.

Și să nu uităm că dacă pe vremuri bărbatul nu mergea la cosmetică ci se duela, mânuia buzduganul, sulița sau spada, mergea la război, la vânătoare, pescuit și cultivare a produselor, iar femeia pregătea hrana familiei tradiționale, invalidată de români la vot, astăzi se menține situația, așa cum ne asigură și Valentin Bleoancă-Pleniţa în 2008 în „Printre epigramiştii olteni” („El" despre „ea" în materie de artă culinară: „La testul de gastronomie,/ Soţia mea-i cap de afiş:/ Chiar astăzi, în bucătărie,/ Ceapa o taie cu-ochii-nchişi!”). Omul nu recunoaște ce face el!

Și cum agricultura noastră se descurcă sub conducerea agronomului Daea, cel cu cocostârcul, cu roșia și cu oaia, parcă urmând imboldul din 2007 al Georgetei Tretelniţchi în „Pledoarie pentru epigramă” (Agricultura noastră la nivel european: „Aşteptăm astă minune,/ Arză-i pe alţii necazul,/ Că oltenii-n Uniune/ Sigur vor intra cu… prazul!”). Că nu multe produse am omologat prin UE! Dacă am intrat, astăzi s-a votat la alegerile europarlamentare! Așa că ne putem referi la Uniunea Europeană şi la olteni, așa cum face și onorabilul Virgil Petcu („- Cu UE, n-o s-avem belele,/ Zicea un oltenaş cu haz,/ Dar vrem pe steag, în loc de stele,/ Să fie pus un snop de praz!”). Păi cine naiba ne ascultă? Timmermans? Poate da, că și el fu un fel de sereist (pardon, antiGRU)!

De la praz trecem la „pielea de ceapă” împreună cu Maria Grech Ganado (2018), în traducerea lui Valeriu Butulescu, cu versuri „incerte”, adică (d)albe („sufletul meu este o ceapă/ ascunsă/ în pământ/ dacă îl dezvălui/ foaie cu foaie/ în inima sa vei găsi/ o mică/ Picătură/ albastră.”).

            Despre ceapă și alte legume numai de bine! Să fiți iubiți!

Constantin NIŢU

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

nitu.constantin@yahoo.com