Jocuri de cuvinte – limbă
Geografie lingvistică
Limbă
Moto: „Limba este o formă de gândire
umană, posedând o logică internă despre care omul nu știe nimic.” (Claude
Levi-Strauss)
Din MDA2 (2010) aflăm că limbă,
moștenit din latinul lingua, în afară de organul musculos, alungit și mobil,
situat în cavitatea bucală, cu funcție tactilă și cu rol important în procesul
de (de)gustare, masticație și deglutiție a alimentelor, la tot regnul animal, dar pe noi ne interesează acel „sistem de comunicare alcătuit din sunete
articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă (sau își ascund) gândurile,
sentimentele și dorințele!” Și câte etnii există, atâtea limbi sunt, unele
dispărând în timp!
Că zicea într-o zi președintele asociației
mele de bloc că noi și cei de peste Prut ba suntem două națiuni, iar în ziua
următoare că suntem două popoare, fiind omul de acord cu Ribentrop, fost
ministru de externe al Germaniei naziste și cu Molotov, prim-ministru și
ministru de externe al URSS, cei care au hotărât prin tratatul de la 23 august
1938, în prezența lui Hitler și Stalin, sfârtecarea României Mari prin cedarea
Basarabiei către URSS! Păi suntem noi două popoare? Ascultați ce zic Plăieșii
din Basarabia („Limba română”).
Așadar, o moștenirăm din latinul
lingua, din vechiul latin *dingua, „limbă ca organ anatomic”, din
proto-italicul *denɣwā, idem, din proto-indo-europeanul *dn̥ǵʰwéh₂s.
În alte limbi pentru „limbă” există cuvintele:
• ābz
- абз, ābəz - абыз în abhază;
• aɖe
n în eve;
• ævzag
- ӕвзаг în osetiană;
• alelo
în hawaiană;
• ɑndaat
- អណ្ដាត în kmeră;
• arero
în maori;
• atsooʼ
în navajo;
• bză
- бзэ în adige;
• cailín
dearg m în irlandeză;
• dil
în turcă, azeră și turkmenă (din otomanul turcic dil - ديل, din
proto-turcicele *til, *dïl, „limbă - organ; limbă”, *dil, „limbă – organ,
limbă”), dila în tagalogă;
• diva
- දිව în singaleză;
• dū
- ދޫ în maldivă;
• ena
- ენა în gruzină;
• gjuhë
f în albaneză (din vechiul albanez gluha, din proto-albanezul *gluxā,
din*gulsā, din pre-dlbanezul *gl̥so-, din proto-indo-europeanul *gols-o-);
• glóssa
- γλώσσα f în greacă (din vechiul grec
γλῶσσα - glôssa, „limbă”,
inițial din proto-elenicul *
glóťťā, de la γλῶχες - glôkhes, „mătase de porumb”, din proto-indo-europeanul *
glōgʰs și -ια , „-ia”);
• hel
- хэл în mongolă (din proto-mongolicul *kelen, „limbă”, legat oarecum de
oghuzul كَلاجُو - kelēçǖ, „discuție, conversație”);
• hlya
- လျှာ în burmă;
• hyeo,
hyeo - 혀 în coreeană;
• hizkuntza
în bască (din hitz, „cuvânt” + -kuntza, sufix);
• ilat
în sundaneză;
• ilsien
m în malteză,
• jazik
- јазик m în macedoneană, jazýk - язы́к m în rusă, jazýk - язы́к m în belarusă,
jazyk m în cehă și slovacă, jazýk - язи́к m în ucraineană, jezík - ези́к m în
bulgară, jezik - језик m în
sârbo-croată, jêzik m în slovenă, język m în poloneză, jězyk m în sorbă veche
(din proto-slavicul *ęzykъ, językŭ - ѩзꙑкъ, „limbă”, din proto-indo-europeanul
*dn̥ǵʰwéh₂s, „limbă”);
• jībh
- जीभ f (), zabān - ज़बान f în hindi, jībh - જીભ în gujarati, jībh جیبھ f și
zabān - زبان f în urdu, jibrō - जिब्रो în nepaleză, jihba - জিহ্বা (), jibh - জিভ () și jib - জিব în bengali, jihvā - जिह्वा f, lolā - लोला f și rasanā - रसना f în sanscrită;
• keel
în estonă, kelʹ, kelj - кeль în erzya, kieli în finlandeză, kyl - кыл în
udmurtă (din proto-finicul *keeli, din proto-uralicul *käle);
• kũ
în guarani;
• lang
în haitiană creolă, lango în esperanto, langue f în franceză și în bourguignon,
language în engleză, lenga f în occitană, lenghe f în friuliană, lengua f în
spaniolă, łéngua f în valenciană, lieunga în romanșă, limba f în sardă, limbã
în aromână, limbă f în română, lingua f în italiană, latină, siciliană și
galiciană și portugheză, llengua f în catalană, llingua f în asturiană (toate
din latinul lingua);
• laśôn
- לשון f în ebraică;
• lce
- ལྕེ, ljags - ལྗགས în tibetană;
• lezu
- լեզու în armeană;
• lidah
în indoneziană, lidah, lisan în malaeză;
• liežuvis
m în lituaniană (din proto-balto-slavicul *inźūˀ, din proto-indo-europeanul
*dn̥ǵʰwéh₂s);
Cuvântul „limbă” în diferite limbi
• lín
- ลิ้น, ćhiw-hā - ชิวหา în thai, līn - ລີ້ນ în laoțiană, lineg în volapuk;
• linwe
f în valonă;
• lisān
- لسان în arabă;
• lưỡi
în vietnameză;
• mac̣
- мацӏ în avară;
• mott
- мотт în cecenă;
• nākku
- நாக்கு,nāvu - நாவு în tamilă;
• nāluka,
naaluka - నాలుక în telugu;
• nyelv
în maghiară (din proto-fino-ugricul *ńälmä, „limbă”, de la * ńäle-, „a înghiți”
+ * -mä);
• oqaq
în groenlandeză;
• shétou
- 舌头 , shé - 舌 în chineză;
• shib,
csib, csi în țigănească (rromani);
• shitá
- した, bero
- べろ în
japoneză;
• tafod
în velșă;
• teanga
f în scoțiană și irlandeză;
• tel
- тел în tătară și în bașkiră;
• teod
m, teodoù pl în bretonă;
• til
- тил în chirchiză și în cazahă, tıl - тыл în iakută, til în tătară crimeeană
și în uzbekă, til - تىل în uigură (din proto-slavicul *tylъ, cognat cu rusescul
тыл – tyl, înapoi”);
• tong
în afrikaans și în neerlandeză, tonge în vest-frizonă, tongue în engleză și în
frizonă, tuggō - 𐍄𐌿𐌲𐌲𐍉 f în gotică, tung în scots, tunga m în suedeză,
feroeză și islandeză, tunge m în norvegiană bokmål și în daneză (de exemplu
tongue din englezele tonge, tunge, tung, din vechiul englez tunge, din
proto-germanicul *tungǭ, „limbă”, din proto-indo-europeanul *dn̥ǵʰwéh₂s);
• ulimi
în suedeză și în zulu;
• uqaq
- ᐅᖃᖅ, uqak - ᐅᖃᒃ, alittuut - ᐊᓕᑦᑑᑦ în eschimosă;
• valoda
f în letonă;
• zabān
- زبان în persană, zabon - забон în tadjică;
• zibha
- জিভা n în assami;
• zman,
ziman - زمان în kurdă;
• Zong
f în luxemburgheză, Zunge f în germană, tsung - צונג f în idiș;
(din vechiul german zunga, din
proto-germanicul *tungǭ, din proto-indo-europeanul *dn̥ǵʰwéh₂s, „limbă”);
• zuwen
în zazachi.
Jocuri de cuvinte - limbaj
Cât îți ia să înveți o limbă?
Moto 1: „Dacă vorbești trei limbi ești trilingv. Dacă vorbești două
limbi ești bilingv. Dacă vorbești numai o limbă înseamnă că ești american.” (Anonim)
Moto 2: „Limba română este
patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru
mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea,
pentru mine, viaţa se trăieşte.” (Nichita Stănescu)
După experții americani în
lingvistică, româna este mai ușor de învățat decât germana. Și poți învăța rusa
mai repede decât maghiara. Ce ziceți de asta? Pentru că Institutul de servicii
externe (Foreign Service Institute, FSI) spune acest lucru. Situat în
Arlington, Virginia, din SUA, FSI pregătește personalul pentru afaceri externe al
guvernului Statelor Unite, inclusiv prin cursuri de limbi străine.
Ușurința de învățare a limbilor
(click AICI)
Fiind organizație de top de
învățare pentru Departamentul de Stat, FSI este locul în care viitorii
diplomați studiază limbile de care vor avea nevoie în țările străine.
Institutul are o abordare practică a limbilor, împărțindu-le în cinci categorii,
depinzând de durata de învățare.
Harta arată modul în care
apreciază FSI dificultatea limbilor europene. Rețineți că FSI învață doar limbi
care sunt necesare pentru relațiile diplomatice, de aici punctele gri de pe
hartă. Nu veți găsi cursuri în bască (zona care se învecinează cu granița
franco-spaniolă), bretonă (în Bretania, Franța, pe unde am fost și eu), în galeză
(în Țara Galilor), scoțiană sau galică
irlandeză. În țările în care se vorbesc aceste limbi minoritare, vă veți
înțelege în spaniolă, franceză și engleză.
Apropo, engleza, este o limbă de „Categorie
0” (roz pe hartă), ceea ce înseamnă că americanii școliți trebuie să fie „pricepuți”.
Că doar de aia spunea George Bernard Shaw că „Marea Britanie și Statele Unite
sunt două națiuni despărțite de o limbă comună”. Limba engleză este oficială în
Irlanda și Marea Britanie, dar și în Malta (care este colorată gri pe hartă,
deoarece are și limba sa maternă, bazată pe araba siciliană, fiind singura
limbă semitică cu statut oficial în Uniunea Europeană).
Limbile de „Categoria I” (în roșu
pe hartă) sunt cele mai ușoare pentru vorbitorii de engleză, care ar trebui să
poată ajunge la vorbire în aproximativ 24 de săptămâni. Aceste limbi sunt cele
germanice (olandeză, daneză, norvegiană și suedeză), dar și cele romanice
(franceză, spaniolă, portugheză, italiană, română). Acest lucru poate părea
ciudat, deoarece engleza este mai strâns legată de prima decât de cele de
categoria a doua.
Istoria limbii engleze arată că
este puternic influențată de franceză (și latină), în special în vocabular. Un
studiu spune că ponderea cuvintelor latine și franceze în engleză este mai mare
decât cea a a celor de origine germanică (29% latine și franceze, față de 26%
germanice).
Germana ar avea multe cuvinte din vocabularul
de bază cu engleza, dar, potrivit FSI, este o limbă de „Categoria a II-a”
(portocaliu) - ceea ce înseamnă că ar fi nevoie de aproximativ 30 de săptămâni
de studiu intens pentru a stăpâni o competență de scriere și vorbire.
Acest lucru nu este destul de clar
în experiența lui Mark Twain, care a scris că „... studiile filologice mi-au dat
satisfacția că o persoană înzestrată ar trebui să învețe engleza (cu excepția
ortografiei și pronunțării) în treizeci de ore, franceza în treizeci de zile și
germana în treizeci de ani. Pare evident că ultima limbă ar trebui să corectată
și revizuită. Dacă trebuie să rămână așa cum ar fi necesar, ar trebui să
fie lăsată cu blândețe și reverență deoparte printre limbile moarte, căci doar
morții au timp să o învețe ”.
Așadar, de ce are germana o notă
mai dificilă decât olandeza, care este o limbă germanică sau chiar decât româna,
care este dintr-o altă familie de limbi? Deoarece, deși în mare măsură
vocabularul german este înrudit cu cel al limbii engleze, gramatica limbii germane
este mult mai complexă decât cea a olandezei sau a românei, printre altele -
sau a limbii engleze în sine.
Și observațiile pertinente
continuă. De exemplu, substantivele germane sunt genificate, ceea ce înseamnă
că sunt de-ale noastre, adică masculine, de-ale Evei, feminine sau neutre.
Acest lucru nu este întotdeauna logic. Da, der Mann este masculin, Frau este
feminin, dar das Mädchen (fata, „gagica”) este neutru. La fel ca latina,
germana are diferite genuri și cazuri - „al masculinului”: des Mannes (genitiv), „al
femeii”: zu der Frau (dativ, femeii) etc. Și să nu începem să conjugăm verbele,
să analizăm ordinea cuvintelor și prefixele „detașabile” sau sufixele, de care
noi am scris în „Călătorii
geodezice – Germania, Toponimia germană”!
Totuși, germana este o „boare de
oarece vânticel” în comparație cu limbile europene din „Categoria a IV-a” (în
verde) - adică toate limbile slave (rusă, belarusă, ucraineană, poloneză, cehă,
slovacă, slovenă, croată, bosniacă, sârbă, macedoneană, bulgară), două dintre
cele trei baltice (lituaniană și letonă), plus greacă, albaneză, turcă și
islandeză.
Ultimele patru (greacă, albaneză,
turcă și islandeză) sunt complet neinteligibile reciproc, la fel ca familiile
baltice și slave (de care vom mai scrie) și au un anumit nivel de dificultate. Potrivit
FSI, ar fi nevoie de aproximativ 10 luni (adică 44 de săptămâni) de studiu „cu
normă întreagă, fără chiul” pentru a vorbi orice limbă din acestea. Dar stați, că
situația se înrăutățește. Dacă sunteți diplomat american pe punctul de a
„staționa” în Ungaria, Finlanda sau Estonia, va trebui să aveți de-a face cu
asteriscul din spatele uneia dintre aceste limbi - „Categoria a IV-a *”.
Înseamnă că nu sunt destul de grele ca cele de „categoria a V-a”, dar sunt mult
mai grele decât, să zicem, islandeza sau greaca. Așadar, îți trebuie
aproximativ un an de studiu cu normă întreagă pentru a te înțelege fie în
finlandeză sau estonă, fie în maghiară.
Nu există limbi de „Categoria a V-a”
în Europa, dar culoarea albastru de pe hartă arată unde și ce limbi ar putea
exista: araba, vorbită de exemplu în Maroc, Algeria și Tunisia (da, pe unde
declanșară ei „revoluțiile” arabe). Pentru a obține o înțelegere bună a limbii
arabe pentru americanii școliți ar fi nevoie de cel puțin 88 de săptămâni de
studiu.
De ce este araba mai grea decât,
de exemplu, limba turcă? Ambele limbi nu au legătură cu engleza. Dar limba turcă
are o ortografie ușoară (cu alfabet latin, spre deosebire de arabă), un sistem
de cazuri la declinări necomplicat și conjugări de verbe extrem de regulate,
spre deosebire de arabă. Nu există limbi de „Categoria a III-a” în Europa, dar,
desigur, sistemul yancheu FSI nu se oprește la granițele Europei.
Singura altă limbă de „Categorie
I” în afara Europei este africană (afrikaans), limba olandeză care se vorbește
prin sudul Africii. Germana este singura limbă de „Categoria a II-a” din
clasamentul FSI; indoneziana, malaez(ian)a și swahili sunt singurele trei limbi
„din categoria a III-a”.
Ebraica, hindi și birmana sunt
câteva exemple de limbi non-europene „din categoria a IV-a”. Mongola,
thailandeza și vietnameza (în care yankeii luară cafteală) sunt de
„Categoria a IV-a *”. Singurele limbi de „Categoria a V-a”, în afară de arabă,
sunt cantoneza, mandarina, coreeana și japoneza (deși aceasta din urmă, unde
lucrează amicul meu, marinar în retragere Will, care conduce o agenție în
Tokio, primește un asterisc în plus).
Având în vedere tot acest
efort, se întreabă yankeii, de ce oare un vorbitor de engleză - chiar diplomat
- ar trebui să învețe o altă limbă? Nu vorbește oricum toată lumea engleză? Și
tot ei răspund, că e adevărat, engleza te va duce destul de departe în lume,
dar nu peste tot. Prin vorbirea limbii locale sau cel puțin depunerea unui
efort decent pentru a face acest lucru (tip „Mircea, fă-te că lucrezi!”) vor
câștiga voie bună și li se vor deschide ușile care altfel ar putea rămâne blocate.
Acum înțelegem de ce a numit Trump un ambasador de origine română în România,
că cu ceilalți de până acum ne-am lămurit, că s-au comportat ca niște
guvernatori! Dar cred că tot guvernator fi-va și ăsta, ca și cel uns guvernator
cu o șapcă!
Un alt motiv este că a fi
vorbitori numai în limba engleză poate fi un dezavantaj, chiar dacă toată lumea
(se face că) vorbește engleza. Potrivit unui articol recent al BBC, vorbitorii
nativi de engleză sunt cei mai răi comunicatori din lume. A ști doar o limbă
înseamnă că sunt mai puțin pricepuți în detectarea subtilităților variației
limbilor decât vorbitorii nativi de engleză.
Acei vorbitori non-nativi vor fi
mai puțin pricepuți în argou, jocuri de cuvinte (pot înțelege ce scriu și eu,
că amicii Bill și Amantzia citesc traducerile cu Bing în engleză, ebraică și în
japoneză) și referințe specifice culturii și îi vor evita mai mult decât
anglofonii care vorbesc doar o limbă.
Au dreptate când spun că învățarea
unei alte limbi antrenează creierul și oferă o perspectivă asupra unei alte
culturi. După cum spune această afirmație: „Câte limbi vorbiți, de atâtea ori
sunteți oameni” [„Quot linguas calles, tot homines vales”, împăratul Carol al V-lea
(1500-1558), care a mai spus: „Vorbesc în latină cu Dumnezeu, în italiană cu
femeile, în franceză cu bărbații și în germană cu calul meu” și pe care l-a
copiat unul, dar nu-i amintesc numele].
Limba – expresii și
impresii
Moto: „Limba este întâiul mare poem al
unui popor.” (Lucian Blaga)
După ce am văzut ce părere au
experții americani despre limbile străine, să vedem cum au creat sau au copiat românii
expresii referitoare la limbă. „A alerga
cu limba scoasă” înseamnă a alerga sau a umbla, a veni, a aștepta cu
mare nerăbdare, agitat să pice guvernul în octombrie, la îndemnul
președintelui, dar nu avem soluții pentru înlocuirea cu altul în noiembrie
decât cu câțiva de pe la Ponta și PSD care au primit ordin de zi pe unitate să
voteze guvernul. „A asuda sub limbă” pentru Orban e echivalent cu a se plânge
că a muncit prea mult când, în realitate a stat degeaba și nu rezultă din
niciun CV pe unde a lucrat ci doar că a întrebat în campania electorală din
2014 „Cine este generalul?” „A năduși sub limbă” înseamnă a obosi, de exemplu
pentru turistul perpetuu, mă refer la președintele asociației blocului nostru,
care fu și în Japonia.
„A-l trece (pe cineva) apa sub limbă”
înseamnă a-i fi foarte frig, așa cum îi este lui Petrov când e judecat
definitiv în chestia cu șoptitul... „Nici limba nu-i asudă” se spune despre
cineva care vorbește încontinuu, ca o moară stricată, precum Rareș Bogdan. „A
scoate limba (la cineva)” înseamnă a-l disprețui pe ăla, așa cum scotea limba
Băsescu Petrov la „dottore” Ponta, adică a-l sfida.
„Nu sta cu limba afară” îi poți
spune cuiva pe care îl îndemni să râdă, de exemplu lui Dide, dar nu de către
oricine. „A avea limba lungă sau (a fi) lung de
limbă” sau „fraged la limbă” se poate spune despre un vorbăreț, de exemplu
ciobănița Raluca Țurcanu, bună vorbitoare de rusă. Înseamnă și a fi incapabil
de a păstra un secret, precum ziariștii care l-au turnat în gazete pe Barna! Să
fie la ordin?
„A avea limba (foarte) ascuțită
(ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de șarpe)” i se poate spune unuia care spune
vorbe răutăcioase, fie lui Orban, fie Ralucăi Țurcanu, fie președintelui de
bloc! „Cu limba înveninată (sau veninoasă)”, adică cu oarece răutate o să ne
comunice Torontal, cu ordin de la servicii, că s-ar fi înțeles cu cineva pentru
votarea guvernului în parlament prin scoaterea din sertar a unui filmuleț de la
genocidul atent organizat la „Colectiv”, contra lui Ponta și Bănicioiu, apoi
anti-Arafat, deci pro-Petrov și Udrea (Nuți, nu umoristul clujean Cornel)!
„A înțepa cu limba sau a fi cu
piper, țepi pe sau aguridă sub limbă” înseamnă a fi sau a vorbi ironic ori
malițios, nefiind imparțial și unificator, chiar a scoate mereu vinovat PSD de
orice, așa cum procedează președintele meu de bloc! „A fi slobod la gură” sau „a
avea limba dezlegată” înseamnă a fi excesiv de sincer și direct în vorbire, așa
cum e președintele meu de bloc atunci când vorbeșta pas cu pas despre două
popoare sau două națiuni despărțite de Prut.
„A fi cu două limbi sau a avea (mai) multe limbi”
înseamnă, tot după președintele meu de bloc, a fi mincinos sau prefăcut atunci
când dai vina pentru orice pe PSD! „A fi iute de limbă” înseamnă a vorbi prea
repede, cam ca Andrei Caramitru atunci când vorbește despre actualul președinte
al blocului meu.
„A avea limba ascuțită” înseamnă a
fi înzestrat cu însușirea de a vorbi convingător, așa cum face actorul Mircea
Diaconu, muscelean din Vlădești. „A-și mușca limba” înseamnă a tăcea, evitând
să spună ceva nepotrivit, așa cum nu fac Victor Ponta și marinarul Popeye
Petrov, care se bagă peste tot, la toate televiziunile.
„A-și înghiți limba înseamnă a
mânca cu mare poftă, așa cum fac doctorii Bușoi și pro-românistul Bănicioiu demis
împreună cu Ponta după acțiunea „Colectiv”, „când a trebuit să moară oameni”,
că mai târziu cu Bamboo n-a prea ieșit pas(i)ența!
„A-și ține (sau băga) limba (în
gură)” înseamnă a tăcea, așa cum ar trebui să facă Raluca Țurcan, cea care
o ridica
în slăvi pe Udrea! „A-și pune frâu la limbă” sau „a-și înfrâna limba”
înseamnă a se feri de a spune ceva necuviincios, așa cum face Ciuvică atunci când
PNL voia să acceadă la guvernare sau după instalare. „A scoate limba de-un cot”
înseamnă a i se tăia respirația datorită efortului sau oboselii, așa cum
pățește CSM-ul când trebuie să ia vreo decizie.
„A trage (pe cineva) de limbă”
înseamnă a pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite
lucruri, așa cum ar trebui să facă DIICOT în cazul Caracal, la care noi am
postat niște aluzii atunci când am scris despre bordeluri militare de astăzi,
când nu prea a reacționat lumea!
„A (i) (se) dezlega (cuiva) limba”
înseamnă a căpăta chef de vorbă, așa cum ar trebui să i se întâmple lui Dincă
de pe la Caracal, așa cum i s-a întâmplat cuscrului lui care a declarat că
fetele au fost duse în străinătate de fiul său, ginere al lui Dincă! „A-i merge
(cuiva) limba ca o moară stricată” înseamnă a vorbi repede și fără întrerupere,
așa cum nu ne-a obișnuit președintele asociației mele de bloc, cel care merge
doar landsam sau „pas cu pas”! Adică nu flecărește prea des, nu pălăvrăgește ca
Rareș Bogdan, că și așa nu prea are ce spune, decât despre excursii și PSD,
acum și în Asia!
„A avea mâncărime la limbă”
înseamnă a vorbi prea mult, așa cum face Petrov, care pe vremuri nu vorbea, ci scria
doar declarații despre ce comentau colegii săi de institut, cărora le plăcea,
că au răspuns pozitiv convocărilor lui de întâlnire chiar la rezervația
prezidențială de pe la Neptun, unde doar Nuți Udrea avea acces.
„A (i) se încurca (sau împiedica)
(cuiva) limba (în gură” înseamnă a rosti cu greutate cuvintele din cauza unei
emoții, a băuturii etc., ceea ce nu i se întâmpla lui Petrov atunci când ne
explica în prezența lui Dan Diaconescu cum ar trebui să înghită cele patru
aisberguri care plutesc în formă de cub într-o băutură scoțiană.
„A avea limba legată” cred că
înseamnă a refuza să vorbească, așa cum face caracaleanul Dincă. „Împiedicat la
limbă” ar fi așa cum e președintele meu de bloc, care era cam bâlbâit când
vorbea de propriul referendum. „ A vorbi în vârful limbii” înseamnă a fi peltic,
cam așa cum e Orban atunci când negociază cu Ponta, că cu maroniul (Barna) s-a înțeles
la ordin.
„A i se scurta cuiva limba”, înseamnă a nu mai avea curajul să vorbească,
așa cum i se întâmplă lui Blaga, cel care se muțumește că ne-a păcălit cu
postul de europarlamentar după ce a fost scutit de cei 700.00 de euro de către
juriștii români. Noroc că îl susține Rareș Bogdan, cel căruia, probabil, unul
din servicii „îi va lega cândva ascuțita-i limbă”, adică îl va împiedica să
spună ceva calomnios sau jignitor despre cine trebuie.
„Pișcat la limbă” sau „prins de limbă” ar fi ușor
amețit de băutura cu aisberguri, așa cum e Petrov când vine pe la unele
televiziuni sau când conferențiază prin telefon de pe acasă. „A avea păr pe limbă”
înseamnă a fi lipsit de educație, așa cum sunt uneori Iordache și Nicolicea în
problemele fundamentale de drept. „A fi cu limba fagure de miere” înseamnă a
vorbi excesiv de prietenos și amabil, așa cum vorbește și se poartă Ciuvică cu
reprezentanții statului paralel și cu liberalii, că nu-i mai trebuie PSD alt
avocat!
„Pușchea pe limbă” se spune cuiva
care vorbește despre un lucru neplăcut, pentru ca acesta să nu se îndeplinească,
așa cum i se spune acum avocatei Cătăniciu de către o avocată isteață pe la
Antena 3. „A (nu) pune pe limbă (ceva)” înseamnă a (nu) gusta din ceva, așa cum
Orban nu i-a oferit PMP gustarea guvernării și pemepistul a ieșit după un minut
de la convorbire! Dar la ordin băsescian și-a revenit!
„A-și bate limba-n gură precum
calicii la pomană” înseamnă a vorbi repede și prost precum Orban când reclamă
greaua moștenire. „A-și toarce pe limbă” înseamnă se gândi bine înainte de a
vorbi, ceea ce nu li se prea întâmplă politicienilor noștri, adică cei care
vorbesc „cum le vine sau ce le vine pe limbă”, sub impulsul unei stări de
moment sau cu ordin de la servicii.
Și tot așa mai există: „Gură am și
limbă n-am”, „A nu-și băga limba unde nu-i fierbe oala”, „A da limbă prin țară”,
„limbă strâmbă” (calomnie), „A lega pe cineva cu limbă de moarte”, pentru care
găsiți singuri exemple.
Limba în (c)arte
Moto: „Câtă
limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul.” (Grigore
Vieru)
După ce ne-am lămurit despre
noțiunea de limbă, îl putem înțelege mai bine pe Lucian Blaga („limba este întâiul
mare poem al unui popor”). Când vom scrie
despre limba română vom arăta că ea s-a dezvoltat din altoirea mlădiţei latine
pe trunchiul dacic, rădăcină pe care unii o reneagă.
Nu-l putem contrazice, oricât ar
dori unii, pe marele Nichita Stănescu („Limba română este patria mea. De aceea,
pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se
spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa
se trăieşte.”).
Și l-am tot citat pe președintele
asociației de bloc din care fac parte cu zisele sale despre noi cei despărțiți
de Prut într-o zi ba că suntem două popoare, ba că suntem două națiuni în
cealaltă zi de mă mir cum naiba se înțelegeau Fuego și poetul Grigore Vieru,
autor al unor vorbe celebre despre limba română („Întotdeauna m-am mirat cum
poţi să rămâi un prost în mijlocul unei Limbi atât de frumoase şi înţelepte cum
este Limba Română?”; „Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o
înveţe uşor şi rusul”).
Despre frumoasa limbă română în
care rostim cuvintele „mamă” și „patrie” au scris destui scriitori români: Fănuș
Neagu („pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se
numeşte suflet”), Ion Luca Caragiale („Trăiască
frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această
scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de
pierzanie.”), Mihai Eminescu („Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată,
căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care
ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă
cerşetoare...”), Mircea Eliade („Orice
ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea
se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia
oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa.”) sau Vasile Alecsandri („Limba este cartea de
noblețe a unui neam”).
Se știe că Emil Cioran a scris și
în limba franceză și a făcut-o foarte bine, dar sufletul i-a rămas tot aici, unde
a învățat primele rugăciuni,în țara din care unii i-au alungat și opera, pentru
asta ar trebui întrebat Crin Antonescu, inițiatorul unei legi nedrepte („să
treci de la limba română la limba franceză e ca şi cum ai trece de la o
rugăciune la un contract”). Și floarea de lângă crin devine comisar european!
Să fie o recompensă?
Despre frumusețea limbii române
s-a exprimat și Herta Muller, cea care din anumite motive a părăsit România („Am
fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe
care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă
aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de
cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba
română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană.
Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi.”)
Mulți scriitori străini s-au
exprimat despe valențele limbii, dintre care: Martin H. Fischer („oriunde
eșuează ideile, oamenii inventează cuvinte”); Walter Kaufmann („cuvintele
semnifică refuzul omului de a accepta lumea așa cum este”; Samuel Johnson („limbajul este îmbrăcămintea
gândului”; Aldous Huxley („grație cuvintelor, am fost în stare să ne ridicăm
deasupra animalelor; și, datorită cuvintelor, am fost capabili să ne coborâm
adesea sub nivelul demonilor”); Johann Wolfgang von Goethe („cel care nu
cunoaște limbi străine nu știe nimic despre propria lui limbă”); Federico
Fellini („o limbă diferită reprezintă o diferită viziune despre viață”); Ralph
Waldo Emerson („limba este un oraș la construirea căruia fiecare om a adus câte
o cărămidă”); Francois Duc de la Rochefoucauld („limba ne fixează în lume; fără
ea, ne-am învârti asemeni atomilor”); George Bernard Shaw (Marea Britanie și
Statele Unite sunt două națiuni despărțite de o limbă comună”); Heinrich Heine
(„dacă romanii ar fi fost obligați să învețe limba latină , n-ar mai fi avut
deloc timp să cucerească lumea”, bine că nu i-a apucat pe naziști); Storm
Jameson („limba este memorie și metaforă”) și mulți alții.
Am
scris în altă parte despre vocabular, dar îl vom trata și separat, cel format
din cuvinte, cu care ne vom juca pe alte pagini, cuvinte care după Eschil sunt
„medicii minților bolnave”, așadar cu care poți vindeca sau construi, dar după Jean-Paul Sarte sunt „pistoale încărcate”, cu
care poți și răni, dar și omorî pe cineva. Oricum ar fi, când vorbiți sau când
scrieți, țineți seama ca mine de ce a spus Catul („agață-te de subiect , iar cuvintele
vor veni de la sine”).
Asta deoarece „limba maternă a
pasiunilor n-are sintaxă" (Lucian Blaga), constatând că „limba este arhiva
istoriei” (Ralph Waldo Emerson), dar nu de puține ori „limba este sursă a
neînțelegerii” (Antoine de Saint-Exupery)! Și cu gândul la Ion Barbu, scriitor,
dar și matematician, despre care noi am mai scris, vom fi martorii colosalului
eveniment că „matematica va fi limba latină a viitorului" (Grigore
Moisil), chiar acum când se „pare că toți sfârșim prin a vorbi o limbă pe care
nu o mai înțelege nimeni" (Octavian Paler)!
Limbi vorbite în lume
Moto: „Cine limbă lungă are va săpa cinci ani la sare!”
(din folclorul „antonescian)
Legenda spune ca strămoșii nostri pământeni, poate
unii și pământii la culoare, vorbeau, la
obârșie, to(n)ți aceeași limbă. Când, însă, și-au pus in cap, fără studii de
fezabilitate și licitație ca pentru Transalpina lui Orban, să construiască un
turn, cu care să urce și Țurcanu și Cuc până la cer și o autostradă, fie
într-un iureș, chiar și Ungheni - Târgu
Mureș, Dumnezeu le-a încurcat limbile si astfel nu s-a mai înțeles om cu om și
președinte cu prim-ministru sau cu procuror șef UE. Noroc cu polonezul Trusk!
Așa a ajuns turnul Babel, autostrada spre Borș sau
linia de metrou din Drumul Taberei să rămână
neterminate, iar limbile vorbite să numere cam 6.800 variante, conform evidențelor
UNESCO. Câte variante de limbi s-or vorbi în Dobrogea ne vom interesa!
Tot UNESCO a descoperit si faptul ca, din cele 6.800
limbi, o treime sunt pe cale de dispariție, iar 200 sunt ca și dispărute, întrucât
n-au mai rămas să le vorbească decât cel mult 10 gagii, vorba lui Mădălin
Voicu, pentru fiecare dintre ele. Chiar și secuii au optat pentru maghiară, în
care își strigă din când în când ofurile, se manifestă la vreun cimitir
militar, la vreo moțiune de cădere a guvernului. Nu zicem nimic de babilonienii
deputați la naționalități păstoriți de un matematician armean, pe nume
Pambuccian!
Aceasta este însă numai una din curiozitățile legate
de limbile vorbite pe suprafata planetei. Asupra ciudățeniilor acestora ne informează
portalul infoniac.ru, din
care merită spicuit câte ceva!
Limbile lumii sunt o adevărată babilonie:
- Papua Noua Guinee este țara cea mai diversificată de
pe Tera, sub acest aspect. Acolo se vorbesc nu mai puțin de 850 de limbi. La
polul opus, singura țară africană în care toți cetățenii vorbesc aceeași limbă,
este Somalia. Limba lor se numeste, bineînțeles, somaleza. De Madagascar îl vom
întreba pe Mazăre, iar de Costa Rica pe Nuți, amatoare de cârnați. De Pleșcoi,
care cred că nu are vreo legătură cu candidatul facebook la alegerile cât pe ce
prezidențiale, Pleșoianu, zice-se cu coeficientul de inteligență 350! Ce folos!
- Engleza este limba cu lexicul cel mai bogat: are
250.000 de cuvinte, pe care le iau, pe nemestecate românii, creind romgleza,
chiar recent introducând cuvântul locație. Ba doi literați, unul de la
institutul de lingvistică al Academiei, se contrazic cum să scrie shaorma sau
șaorma! La antipod se situează dialectul sranan-tongo, vorbit in statul Surinam
din America de Sud, cu lexicul cel mai sărac: are 340 de cuvinte. Câte cuvinte
are dialectul băsescian din Basarab, dialectul Nana-udrist sau dialectul
Dide-#rezist se fac cercetări intense.
- Documentul cel mai frecvent tradus din lume este
Declarația Universală a Drepturilor Omului, scris in cadrul ONU in 1948 si
tradus in 321 limbi si dialecte. Documentul cel mai netradus, nici măcar în
română, este programul de guvernare al prim-sinistrului Orban de pe la noi, nu
de la ei, girat de Klaus, cel crezut de SRI mereu stăpân pe maus, adică pe
sondaje (eu așa le-aș zice cuvintelor engleze, procedând ca rușii,
transliterând pronunția)!
- Chineza este vorbită de 850 milioane de vorbitori
nativi, însă în școlile din China, începând cu clasa a treia, limba engleză
este obligatorie. Noi îi luarăm, am introdus-o de la grădiniță, eu aș zice s-o
indruducem și în creșe! In contrast, ponderea limbii chineze în școlile
americane este de 3-4%. Iar româna 0%, că nu ne admit nici măcar fără viză și
noi tot îi pupăm unde știm to(n)ți, printre sfinctere gingașe! Le dăm gazele pe
o șapcă și ca să fie siguri acompaniază specialiștii în extracție și de 10.000
de pușcași cât pe ce marini la Kogălniceanu! Să vezi aici export de fetițe,
cade Caracalul! Unde naiba or fi cele trei plarforme românești? Mai există? Că
petrolistul inginer Daniel Iancu care interpreta Vine valul și-mi
ia calul lucrează prin America de Sud!
- Cu toate că în majoritatea lor, oamenii vorbesc altă
limbă decât engleza, 70% din paginile web utilizeaza această limbă. Peste jumătate
dintre cei care le citesc nu au decât cunoștinte vagi de limba engleză. De
utilizatorii clubului Bamboo sau ai altor cluburi asemănătoare nu mă pronunț,
dar sunt îngrijorați românii și nu știu nimic, nici de ce limbă folosește
sexi-brăileanca.
Sunete multe, sunete puține:
- Dialectul spaniol silbo are doar patru vocale si
patru consoane. Vorbitul silbo sună ca ceva intermediar între un fluierat si
ciripitul unor ciocârlii împușcate de italieni prin Bărăgan..... Avem și noi un
scriitor hâtru, Nicolae Bunduri, care semnează scurt: „n. bun”. Poate vor face
un studiu în comun scribii în ale umorului, clujenii Udrea și Garda și amiralul
dobrogeann Gagniuc, muta(n)ți toți pe facebook!
- Dintre toate limbile, cel mai greu se învață limba
bască. Pe unul l-a învățat Trump limba șapcă! Este complicată ca gramatică și
nu seamănă cu niciuna dintre limbile cunoscute. Dacă ar ști lumea ce complicată
e româna pentru politicieni, fie ei și foști prim-siniștri sau pentru tinerii
care folosesc un singur epitet dacă îi întrebi ceva, renumitul „OK!”
Limbi vorbite în Europa
- Limba khmeră, vorbită în Cambodgia, are cel mai
bogat alfabet fonetic din lume: 74 semne (alfabetele morfosilabice, cum este
cel chinezesc, nu intră în această categorie). De limba vietnameză ne pot spune
foștii militari americani care zic ei că luptară pe acolo, dar lumea zice că
fură bătuți pe acolo și s-au cam retras cu coada între picioare. Și când mă
gândesc ce filme făceau cu Rambo!
Nu e nimic, ne vor spune ei în curând cum au învățat
limba afgană, dar după ce îi retrage Trump. Cred că președintele meu de bloc nu
își va retrage nici atunci locatarii exportați pe acolo, care mai bine erau
angajați pădurari la ROMSILVA și cel puțin mureau în patrie în schimbul buștenilor trimiși spre
Viena!
- Cel mai sărac alfabet din lume aparține
limbii rotokas, vorbită în provincia Bougainville, din Papua Noua Guinee: conține
12 litere. Nici nu trebuie mai multe, intrucât limba are în total 11 foneme.
Câte litere conține limba cocălarilor noștri se fac încă studii, inclusiv pentru
limbile Dincă-#rezist, Dincă-#Deveselu_Caracal-Arad-Bologna.
Limba
noastra-i o comoară:
- Electrogioglotospectrografie este cel mai lung cuvânt
din limba română, înscris în DEX, este și are 28 semne, de care cred că au
auzit până și Eba, Traian sau Vanghelie.
- Cel mai lung cuvânt folosit în limba română, dar
neînscris (încă) în DEX, cu toate salariile mărite ale slujbașilor medicali, este
pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconicoza, are 45 semne și se folosește de
către cadrele medicale, dar nu și de politicienii care nu dădeau doi bani pe secția
de transplant plămâni de la spitalul Sfânta Maria, spital excepțional în care
am fost oprat și eu de conferențiarul Baltă de cataractă, dar și colegul meu,
profesorul Burlacu, colonel (r.), la un picior.
- Cuvântul Dumnezeu din limba română este una dintre
cele mai lungi formule care se referă la „ăl Bătrân”, persoana sacră supremă - în
trei silabe. Majoritatea limbilor exprimă divinitatea monosilabic sau scurt:
Dieu (franceza), Gott (germana), Dio (italiana), Bog (rusa, bulgara,
macedoneana etc.), God (engleza), Buh (ceha). Excepțiile sunt Traian, două
silabe, Klaus, o silabă, Eba, o silabă, Orban, două pre-mi-se, Vanghelie, vreo
patru după unii, Iliescu, Năstase, case, bune la toți, fie la Sibiu, fie în
Zambaccian, Oprea, Ponta (aista nu știu, cred că el vrea una ca la God) și
alții.
- In final, ceva ce nu știe multă lume: limba română
este singura limbă europeană în care se poate expune o propoziție completă,
formată din 5 cuvinte, care conțin numai vocale (cu un total de 11 semne, fără
știința lui Daea): „oaia aia e a ei"
și una din 8 cuvinte, fiecare format din câte 2 litere, toate vocale: „No, ni tu mă la el ce be” (cu un total
de 11 semne, cunoscute bine de clujenii umoriști sau epigramiști), cunoscute
chiar și de Gherman pro UDMR, Gușe pro PSD, Garda pro epigrame și Udrea sau
n.bun-ul Bunduri pro umor.
- Și doar în limba română, a muscelenilor Diaconu – fost candidat și Țuțea – plecat în lut se poate întâlni un asemenea grad de rudenie:
„o mamă de bătaie soră cu moartea”!
Să fiți iubiți!
Constantin NIŢU
1)
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți."
Jean Paul Richte;
2)
„Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
