Jocuri de cuvinte – oltean

Jocuri de cuvimte - oltean

Geografie lingvistică

Olteanul

Moto: „Evoluţia olteanului: Nici cobiliţa nu l-a-nfrânt,/ Pe rogojină-şi bea cafeaua/ Şi sub căruţă-a pus căţeaua,/ Ca purtătoare de cuvânt.” (Valerian Lică,  „Pledoarie pentru epigramă”, aprilie 2007)

Din MDA2 (2010) aflăm că oltean, format din  Olt + -ean, este un bărbat care (face parte din populația de bază a Olteniei sau) este originar de acolo, care aparține (Olteniei sau) oltenilor, privitor (la Oltenia sau) la olteni, originar din Oltenia, membru al populației care locuiește în Oltenia, dar și precupeț originar din Oltenia care făcea comerț ambulant cu alimente, cu cobilița lui, inclusiv prin București (na, drăcie, că și cobilița asta o luarăm de la sârbi și bulgari  kobilica – кобилица, provenită din kòbila, „iapă”,  ко̀била +‎ -ица, moștenită din proto-slavicul *kobyla, „iapă”). Gheorghe Gurău definește excelent „etno” în 2012 amintita cobiliţă (Pentru românime e/ Doamnelor şi domnilor/ Greul ce apasă pe/ Umerii oltenilor!)

Oltean cu cobiliță

Cum naiba s-a trecut prin veacuri cu cobilița asta (lemnul curbat) nimeni nu știe! Cobilița nu era altceva decât o „paranteză” din lemn sub care intră de obicei, de bunăvoie olteanca, rareori „omul”, ținută pe ceafă și pe un umăr, încovoiată de apăsările cărate de nevoie la capetele cobiliței, pentru echilibru. Nevoia de a trăi supus, de a nu ieși cu niciun chip din porunca „omului”, așa cum îi spunea ea, cu teamă, cu respect, bărbatului, așa cum ne spune și Tudor Gheorghe, actor, compozitor și trubadur, în „Rânduieli”, de Marin Sorescu!

Oltenia în cadrul României 

Și ca să vedeți discriminare, wikționarul nu are cuvântul „oltean”. Așadar, provine din  Olt + -ean, Olt fiind numele râului care trece prin Oltenia. După Șăineanu [Șăineanu, Dicționar universal al limbii române, ed. VI, 1929], Oltul este un „fluviu aurifer, în Muntenia, iese din Ardeal cu mare furie și se varsă în Dunăre după un percurs de 350 km; el formează hotarul între Oltenia și Muntenia.” Și nu trebuie să confundați Oltenia cu Țara Oltului, aceasta din urmă fiind pe malul stâng al Oltului, în dreptul municipiului Făgăraș. Iar Olt ar proveni din latină ca Alutus(, Aluta), numele roman al râului. În Geografia lui Ptolemeu, numele antic al Oltului este Aλоύταϛ πоταμόϛ - Aloýtas potamós, „râul Aloýtas. Todoros, coleg grec, colonel și profesor, mi-a ținut o lecție cum că ar traduce acum „râul Olt” ca Ποταμός Αλότυ - Potamós Alóty.

Alții, Olteniei îi zic tot Oltenia (uwlatania, أولتي  în arabă, Олтенија în sârbă și macedoneană), iar olteanul  nu prea are corespondent, fiind  tradus uneori cu echilalentul „(om) din Olt” (në olte  în albaneză, fi 'uwlati în arabă, olte - օլտե  în armeană, olte içinde  în turcă, olte içində  în azeră, olteetan  în bască, u olteu  în bosniacă, stin Olté - στην Ολτέ  în greacă etc.). Așa că nu e necesar să prezentăm harta geografiei lingvistice.

Oltenia

Moto: „Zoofilie: Oltenii sunt, de bună seamă,/ Mari iubitori de câini, sadea,/ Înjură ceilalţi de mamă,/ Oltenii... numai de căţea!” (Ioan Jorz din revista „Epigrama")

Oltenia, cu o suprafață de 24.095 km², este străjuită în nord de Carpații Meridionali, iar în vest și sud de Dunăre și la est de râul Olt (Alutus). Râul Jiu cu direcția nord-sud împarte regiunea în două părți aproape egale (în Geografia lui Ptolemeu, numele antic al Jiului este χατ Άράβωυ ποταμός, tradus în latină ca Arabibus fluvius adică „râul ce se pogoară din țara Arabilor”). Oltenia are toate formele de relief, muntos în nord, deluros în zona subcarpatică, depresiuni, Câmpia Olteniei în sud.

 Râul Olt [Bogdan Petriceicu Hasdeu , 1894. Basarabii cine? – de unde? – de când?. Stabilimentul grafic I. V. SOCEU. p. 13]

În Oltenia istorică intră județele Dolj (unii zic că numele provine de la cuvântul slav „dolu“, care înseamnă „vale“; dar fiind axat pe cursul inferior al râului Jiu, de la care își trage numele, Jiul de Jos sau Doljiu, Jiul din aval, Jiul de câmpie), Gorj (de la cuvântul slav gora, „munte”, şi râul Jiu, „Jiul de munte”), Mehedinți (din anticul „Mediam", colonie romană de lângă localitatea „Mehadia" sau din maghiarul „méhészkedés", stupărit, „méh" însemnând albină), fără orașul Orșova și comunele Eșelnița, Dubova, Svinița, care aparțin Banatului, Olt (de la numele râului, fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia), Vâlcea (fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia, dar cu o mică zonă situată între barajul Vidra și vârful Șteflești, desprinsă din fostul județ Sibiu) și Teleorman (din „deli orman”, „pădurea nebună”), doar comuna Islaz.

Cele mai importante municipii sunt Craiova (de la cuvântul slav kralj, „rege, crai”, „Craiova” însemnând ținut, țară, națiune), Drobeta-Turnu Severin [a) de la sfântul Severin de Noricum venerat de călugarii austrieci; b) de origine slavă, asociată cuvântului «severnâi», северен sau северный, „din nord” sau „nordic”], Târgu Jiu [a) probabil din proto-slavicul *tъrgъ, „târg”; b) substrat preroman din rădăcina balcanică *terg-, vezi albanezul treg, „târg”, din iliricul Tergitio, „negustor”; Jiu de la vijeliosul râu], Caracal [a) popular, de la împăratul roman Caracalla care a construit aici un turn; b) din limba cumană sau peceneagă, kara kale, „cetatea neagră”] și Râmnicu Vâlcea (Râmnic din cuvântul râba din slava veche, „pește” râmnic sau râbnic iaz sau lac amenajat pe un râu pentru creșterea peștelui, din ucr. ribnik - рибник, bg. râbnik - рыбник; Vâlcea, vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară, pârâu mic de-a lungul unei vâlcele,  din lat. *vallicella sau vallicula).

Aici locuiau triburi geto-dace - pelii (la Pelendava), sucii (la Sucidava), burii (la Buridava) ș.a., existând și multe așezări celtice. Succesiv a aparținut regatului dac (sec. I î.Hr. și I d.Hr.), Imperiului Roman (105 - 271 d.Hr., în provinciile Dacia Inferior și Dacia Malvensis).

În secolele IV-XII au avut loc invaziile, alte evenimente militare, Muntenia fiind, strategic, teritoriu de trecere a migratorilor, slavii lăsând toponime de origine slavonă (râul Bistrița, în nord-estul Olteniei, Craiova, Hinova, Bistreț, Bucovăț, Dumbrava etc.). În secolul al XIII-lea apar cnezatele lui Litovoi, Seneslau, Ioan și Farcaș care, unificate sub Litovoi, apar ca destul de puternice pentru a respinge atacurile maghiare dinspre munți, care ocupaseră Transilvania și a celor tătare dinspre est, care reușiseră să ocupe în perioada lui Litovoi, toată zona de câmpie din Muntenia și toată Moldova. În secolul al XIII-lea Turnu-Severin a fost stăpânit de Regatul Ungariei, Banatul de Severin fiind până în secolul al XVI-lea disputat cu Ungaria (despre care noi am scris).

În epoca medievală, teritoriul Olteniei este parte integrantă din Țara Românească, unii membri ai familiei oltenești a Craioveștilor ocupând tronul începând cu secolul al XVI-lea. Oltenia avea o notă distinctă în raportul puterii, prin Marea Bănie de Craiova. Regiunea era administrată de un ban, motiv pentru care este cunoscută și sub denumirea de Banatul Craiovei.

În urma tratatului de la Passarovitz din 1718, Oltenia intră sub stăpânirea habsburgică, aceștia numind-o „Kleine Walachei" („Valahia Mică", față de Muntenia care era „Valahia Mare"). Ocupația a durat aproape 20 de ani, terminându-se în urma bătăliei de la Groțka în Serbia, unde Austria a fost învinsă de turci. Granița vestică a Țării Românești a fost pentru scurt timp râul Olt. Această perioadă a adus beneficii zonei (ca geodez și militar remarc realizarea primelor hărți topografice ale Olteniei, construirea drumului Călimănești-Cozia prin efectuarea de intervenții pirotehnice, legând noua provincie de restul imperiului austriac etc.).

Românii la venirea ungurilor în Europa

Dorința transformării Olteniei într-o provincie imperială, lucru pe care nici turcii nu-l reușiseră pe parcursul mai multor sute de ani, face ca haiducia din Oltenia să atingă cote nemaintâlnite în Europa. Din cazărmile austriece acum dispăreau cai și bunuri... În urma tratatului de la Belgrad din 1739, Oltenia este realipită la Țara Românească, Craiova devenind între 1735 și 1770 capitala unei regiuni cufundate în anarhie, fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu (zapciul – filmul) făceau legea (zapciu – din tc. *zaptçi, rang de conducător al unei plase care strângea dările, pe care l-au împrumutat și bulgarii zapțija - запция).

Așadar, reținem că succesiv, pe o perioadă de aproximativ 100 de ani Oltenia devine sălașul unor celebri haiduci și panduri din Oltenia, iar în 1821, Oltenia este locul de plecare al primei revoluții moderne care avea să însemne pentru țările române, trecerea de la perioada medievală la epoca modernă, tot aici a fost sălașul dezvoltării revoluției pașoptiste.

 Porțiune din foaia de hartă austriacă 42-44, scara 1:200.000, actualizată în 1910

Drumul Călimănești – Cozia (aplicația Rome2rio)

În perioada războiului de independență (1877-1878) Oltenia devine regiunea cea mai puternic implicată în război, cu trecerea Dunării de către armata română la Corabia și cu teatrul principal de desfășurare a ostilităților pe malul drept al Dunării (Plevna, Grivița, Rahova, Vidin).

În primul război mondial au loc lupte crâncene în marginea localităților importante din Oltenia, când armata română se retrăgea spre Moldova (la Podul Jiu lângă Târgu Jiu, la Robănești lângă Craiova, lângă Slatina și pe valea Oltului, în apropiere de Râmnicu Vâlcea). Așadar, Oltenia istorică este acum parte a României, oltenii dând culoare evoluției țării în perioada de până în 1989 și de după 1989.

Câștigurile Austriei în urma tratatului din 1718 (Serbia, Banat și Oltenia; Oltul e denumit Aluta)

Alte evenimente importante au fost răscoala de la 1907, cu cote paroxistice în Oltenia, când s-a folosit în premieră artileria la bombardarea unor sate.

Corabia, locul trecerii Dunării de către trupele române în 1877 (foaia de hartă militară austriacă 42-44, scara 1:200.00)

 Dispozitivul de acoperire în 1877

Oltenii în (c)arte

Moto: „Cu trăsături recunoscute,/ Prin agerime şi umor,/ Olteanu-i ca ardeiul iute/ Se bagă-n ciorba tuturor.” (Nicolae Bunduri, „Sânge de oltean”)

Craiova pe harta topografică militară la scara 1:100.000 (L-34-144, Direcția Topografică Militară, acum Agenția de Informații Geospațiale a Apărării)

Și printre olteni, cei ce utilizează frecvent perfectul simplu în vorbirea populară, timp al verbului specific doar limbilor de origine latină, nu puteau lipsi oameni de seamă din (c)arte. În domeniul sculpturii s-a remarcat Constantin Brâncuşi (1876 la Hobiţa – 1957, Paris), cel ce a înnoit limbajul şi viziunea plastice în sculptura contemporană, autor al singurului monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti, bustului generalului medic Carol Davila, la Spitalul Militar.

A creat „Pasărea măiastră”, „Muza adormită”, „Domnişoara Pogany”. Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu „Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit”, „Masa tăcerii” şi „Poarta sărutului” este foarte apreciat. Statul român a refuzat să primească moştenirea lăsată de Brâncuşi, atelierul revenind statului francez. De inițiativa guvernului pro-francezului Cioloș cu strângerea banilor pentru a cumpăra o statuie nu mai știm nimic.

Bustul generalului Carol Davila

Tăcut la masa tăcerii

În pictură s-au remarcat Sabin Bălaşa (stăpânul romantismului cosmic, dar scriitor, autor şi regizor de filme de pictură animată, remarcat prin muralele care înnobilează „Sala Paşilor Pierduţi” a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iași, devenit „moldovean de origine oltean”) și Corneliu Baba (cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar şi pentru alte tipuri de tablouri şi ilustraţii de cărţi).

Oameni remarcabili au fost și în domeniul literaturii. Gib Mihăescu (1894, Drăgăşani –1935) a fost prozator, romancier şi dramaturg, autor al volumelor de nuvele „Grandiflora” şi „Vedenia”, al unor romane de analiză psihologică a apariţiei unor stări obsesive, îndeosebi erotice („Rusoaica”, „Braţul Andromedei”, „Femeia de ciocolată”, „Zilele şi nopţile unui student întârziat”, „Donna Alba”). A scris şi piese de teatru.

Eugen Ionescu (Eugene Ionesco) este pionierul literaturii române, franceze şi universale a absurdului şi membru al Academiei Franceze.  A scris „Cântăreaţa cheală” (vedeți și varianta franceză „La Cantatrice Chauve” la Théâtre de l'Excelsior), „Delir în doi... în trei, în câți vrei” ș.a.

Marin Sorescu (1936, Bulzeşti, Dolj - 1996), „scriitorul neînțeles” după unii, a fost poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător, membru titular al Academiei Române (Dacă nu cer prea mult). Publică numeroase volume („Tuşiţi", „Suflete, bun la toate", „La lilieci" – în 4 volume, ș.a.), dar 15 volume au rămas în manuscris. Operele lui au fost traduse în peste 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. Avea un stil ironic, degajat, ludic (vezi cercul). Multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici (a absolvit un liceu militar).

Piesele de teatru au tematica teatrului poetico-parabolic, cu trilogia „Setea Muntelui de sare”, cu piesele Iona (aici la salina Turda, 2014), Paracliserul şi Matca, a teatrului modern („Există nervi"), a teatrului istoric („A treia ţeapă") sau cea comică („Răceala”, „Vărul Shakespeare”). Proza este viguroasă și sarcastică („Viziunea vizuinii” , „Trei dinţi din faţă” etc.). A fost și pictor. Apolitic, după 1989, a fost ministru al culturii în cabinetul condus de Nicolae Văcăroiu (1993 - 1995), cel incorect poreclit Vodcăroiu, că nu avea voie să bea alcool! Dar sunt și alți scriitori cu părinți olteni, remarcabil descriind oltenii Tudor Arghezi (pseudonim, adevăratul nume fiind Ion Nae Theodorescu).

Aflăm dintr-o scrisoare a lui Arghezi, cu tată oltean din Gorj, cum se creionează o imagine într-un album al trecutului Olteniei. Sunt însemnările poetului  baudelairianist din 21 mai 1960, despre „oltenii săi“. „Plecaţi de pui de boboci, de prin Gorj cu cobiliţa în spinare, câte unul, câte doi, câte cinci, câte zece, fraţi, veri s-au pomenit cu cătunul întreg la Bucureşti, întâi cam cruciţi de căşile mari, cu care, dezgheţaţi şi isteţi, s-au deprins repede ca şi cu cartea şi condeiul, din care nu mai gustaseră până atunci.

Ei soseau cu desagii, cu mălaiul, cu brânza, cu ceaunul şi pirostiile lor, cu câinele din bătătură, îşi alegeau într-o mahala o gazdă, unde, claie peste grămadă, înjghebând, în dorul de casă, o fărâmă de mică patrie provizorie, trăiau laolaltă cum se spune în «colectiv».

Pe străzile Bucureştiului, unde strigau în gura mare, şi uneori în versuri, zarzavaturile şi ouăle, oltenii erau ştiuţi cu numele de precupeţi. Am cunoscut o franţuzoaică, profesoară de geografie, care împărţea România în trei principate: La Moldavie, la Muntenie et la Precoupatzie.

Taică-meu se aduna cu oltenii lui, deveniţi negustori sau funcţionari de bancă, duminica, dinaintea cafenelii din Piteşti, şi fiecare din ei, oprindu-se după o sorbitură de cafea, după o înghiţitură de ţuică, se minuna de realitatea oltenească, zicând şi repetând: «Dumnezeu să-l ierte: Mă, dar mulţi sîntără Oltenii!».

La Calafat, în războiul din 1877 (de care scriserăm și noi mai sus, n.n.), pitiţi pe după fiertura de fasole, oştenii olteni, primind ghiulelele tunurilor turceşti, de peste drum, de la Vidin răspundeau mai mult cu protestarea verbală decât cu artilerie, pe care n-au îndrăgit-o niciodată. «Mai starăţi, mă, cu porumbele, că-mi răsturnaţi oala cu făsui». S-a văzut de ce sunt în stare Oltenii noştri după ce li s-a dat drumul la învăţătură“.

Certitudinea acestui din urmă lucru se regăseşte şi într-o altă scriere, de această dată a lui M. Theodorian Carada, nepotul marelui economist Eugeniu Carada (1836, Craiova – 1910). „Socotiţi buni precupeţi şi buni numai la cobiliţa cu coşuri, oltenii le-au dat boierilor din Bucureşti o învăţătură de minte! Pe neaşteptate, în vreo 30 de ani, ei au fost găsiţi instalaţi la toate răscrucile de competinţă şi toate profesiile intelectuale s-au resimţit numaidecât de prezenţa juveţilor în ele. De unde-i D-l Director? Din Gorj. Originea dumitale, domnule profesor? Doljul, Romanaţii, Mehedinţii… Toată Oltenia. Era ridicare, nouă, a oamenilor de pe vatra vechii Bănii oltene, luminată mereu de flacăra vie a Craiovei“. V-ați lămurit?

Călătoriile făcute pe meleagurile părinţilor şi ale strămoşilor de către Tudor Arghezi nu au fost simple popasuri. Vechile amintiri olteneşti au fost încredinţate Ramurilor sub titulatura „Banatul Craiovei“, constituind astăzi adevărate tablouri în cuvinte, care permit chiar și geografului lingvist să găsească informaţii preţioase, condeiul scriitorului surprinzând o feerie de forme şi culori, de sunete şi mişcări debordând fascinante, originale reverii emoţionale.

Dar să lăsăm mintea să zburde printre rânduri, iar pensula tabloului să contureze imagini mirifice: „Însuşi porumbul, care pare pretutindeni la fel, creşte nou şi culoarea generală a ţinutului cere pictorului altă paletă. Se vede nuanţa şi în covoarele Olteniei: alt albastru, alt verde şi un roşu vişiniu. Doina Oltului cu triluri atât de categoric individuale se asociază cu priveliştea exotică şi n-ar fi putut ieşi dintr-alt colţ de ţară. Am văzut în străinătate oltenii noştri la studii, plângând pe fluierul adus cu ei, fiindcă zăreau în amintire cântând imensa revărsare a Oltului şi Olteţului, care-i cea mai vastă frumuseţe de închipuit. Inspirată parcă de miile de pâraie împletite într-o horbotă de ape (dantelă, și hórbodă, órbotă, din polonezul forbot, n.n.), pe întinderea gălbuie dintre două orizonturi, Olteanca frânge, cu bună ştiinţă, linia şi încrucişerile normale dintre urzeală şi ţesutul covoarelor ei, dezechilibrând rigiditatea motivului, construit de obicei pe orizontale, paralel, şi dând izvoadelor elasticitatea curbei şi covorului o moale ondulare…

Am trecut o dată Oltul după retragerea apelor… Nu mai ştiu câte ore am pus căruţa să străbată măreaţa pustietate nisipoasă, întreruptă de râuri şi fire de apă, aşternută pe un prund fără sfârşit (din slavonul prondŭ, n.n.), ca un năvod de argint şi oglinzi. Mi-a plăcut atât de mult călătoria încât mi-a rămas, după mâhnirea că s-a sfârşit şi că a durat câteva luni, numai de firimături de unde şi de palide catifele de nămoluri, un basm în amintire, amplificat cu amăgirea voită a unei eternităţi… De atunci, Oltul, ca într-o credinţă păgână, face parte din religia mea ascunsă“.

Condeiul se opreşte din scris, căci cerneala s-a terminat, şi se aşează frumos în toc pentru a-şi odihni, derulând în linişte imaginile creionate, peniţa. A scris poveşti frumoase despre acest colţ de lume şi ştie că mâine va fi ridicat din nou pentru a spune alte şi alte istorii şi a descrie alte peisaje cu alţi oameni mai buni şi mai frumoşi. După cei 30 de ani de după 1989, anul când au fost trimiși olteni cu bâte la Timișoara, dar ăștia, după ce au văzut situația reală s-au întors rapid la Craiova, s-ar mai putea scrie ceva? Despre vinurile de pe acolo am scris și noi. Să sărim la tehnică!

Ca doctor inginer și autor de inovații și invenții, nu pot să nu amintesc de Petrache Poenaru (1799, Beneşti, Vâlcea –1875), cel ce studiază filologia şi politehnica la Paris, pedagog, inventator, inginer si matematician, membru al Academiei Române. Brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”.

 Ştefan Odobleja (1902, Valea Izvorului, Mehedinţi –1978), filosof,  medic militar şi scriitor, este precursorul mondial al ciberneticii  generalizate pe care a denumit-o „psihologia consonantistă”. Iar George (Gogu) Constantinescu, cu peste 300 de brevete de invenţie, înregistrate și omologate în SUA, Danemarca, Elveţia, Austria Germania, Marea Britanie, Franţa, dar şi România,  descoperă în 1912 „Teoria Sonicităţii”, pe care o fundamentează teoretic în 1918. 

În arta teatrală și cinematografică s-au remarcat și numeroși olteni. Jean Negulesco, de fapt Ioan Negulescu (1900, Craiova –1993, Marbella, Spania), a fost și  pictor, regizor de film, scenarist și producător. 

Sergiu Florin Nicolaescu (1930, Târgu-Jiu – 2013), care uneori se dădea timișorean după locul studiilor, a fost regizor, scenarist, actor şi, după 1989, politician. Ceea ce probabil nu știți, e că la îngrămădeala din decembrie 1989, el și câțiva actori au ieșit în public cu sarcini de la propaganda partidului comunist român, dar dacă tot au fost pe-acolo, la schimarea macazului și-au zis „de ce nu și noi?” Și le-a ieșit! Vedeți și revedeți și acum mega-producţii istorice ca „Dacii” și „Mihai Viteazul”, dar și seria de filme poliţiste centrate în jurul personajului fictiv comisarul Moldovan. Oricât îl înjură unii, este cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile, cu 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori. Nord-coreenii îl știau în 1989 mai bine ca pe Ceaușescu, că toți îi văzuseră filmele!

Geo Saizescu (1932, Prisăceaua, Mehedinţi – 2013), regizor şi actor, a fondat Studioul de Film TV (vezi „Păcală”). Iar Amza Pellea din Băileşti, Dolj (1931- 1983), simpaticul și popularul „Nea Mărin”, era un talentat actor de teatru şi film. A avut roluri din numeroase filme („Tudor”, „Răscoala”, „Haiducii”, „Dacii”, „Columna”, „Mihai Viteazul”, „Neamul Şoimăreştilor” „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Ultimul cartuş”, „Un comisar acuză”, „Osânda”, „Nemuritorii”, „Pentru patrie”, „Revanşa”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Nea Mărin miliardar”, „Capcana mercenarilor” ș.a.), roluri în piese de teatru ca „Secunda 58”, „Somnoroasa aventură”, „Fântâna turmelor”, de Calderon, Horaţiu din „Hamlet”, Platonov din „Un Hamlet de provincie”, de Cehov, „Medic fără voie” ș.a. A fost şi profesor la IATC (UNATC).

Uite că pe aici au fost și politicieni de valoare, că e păcat să o botezăm așa pe peremista Olguța Vasilescu sau pe consortul ei. De Nicolae Titulescu (1882, Craiova –1941, Cannes), diplomat, jurist, profesor şi om politic, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotenţiar, membru titular (din 1935) al Academiei Române, fost preşedinte al Ligii Naţiunilor nu trebuie să spunem decât că e păcat că a fost botezat Ponta de către nașul Adrian Năstase ca „micul Titulescu”. Ne pare rău! Cum care Ponta? Ginerele popii din Timișoara, secretarul (general) personal al prim-ministrului fără miniștri, bănățeanul Grindeanu.

Ca iubitor de muzică de orice fel, dar și care „halesc bobițe”, adică note de-alea spânzurate pe portativ, amintesc de câteva personalități din domeniu. Elena Todorini (1857, Craiova – 1926) a fost mezzo-soprană și soprană care a cântat pe scenele mari ale lumii. Dan Iordăchescu (1930, Vânju Mare, județul Mehedinți - 2015) a fost bariton. A întreprins 262 de turnee internaționale în 61 de țări, în circa 1100 spectacole de operă în 45 de roluri importante („Traviata” de Verdi).  A fost profesor universitar la Academia de Muzică din București.

Leontina Văduva (născută Ciobanu 1960, Roșiile, Vâlcea) este soprană stabilită în Franța, fiica Mariei Ciobanu (Quel guardo il cavaliere din „Don Pasquale“ de Donizetti).

Trecând la folclor, îi pomenim pe mai mulți. Maria Lătăreţu (1911, Bălceşti, Gorj – 1972), privighetoarea Gorjului, Ella Fitzgerald a României, a fost mare cântăreață de muzică populară şi lăutărească. Repertoriul său însumează aproximativ 1.000 de cântece, din care 104 sunt creaţii personale. Aici o puteți vedea și asculta cu un mixaj.

Și vă invit să-i ascultați, reprezentativi pentru zonele folclorice din care provin, pe Steliana Sima (colaj), răposatul Petrică Mâțu-Stoian (mixaj), Constantin Enceanu (cele mai frumoase melodii), Maria Dragomiroiu (medalion folcloric), Constantin Lătărețu (mixaj) și Niculina Stoican (cele mai frumoase melodii).

L-am lăsat la urmă pe Tudor Gheorghe (n. 1945, Podari, Dolj), cântăreț, compozitor și actor. A realizat numeroase albume, dar cariera sa a devenit fulminantă după 1989. Din 1969, anul primului recital și până în prezent, Tudor Gheorghe a realizat zeci de spectacole de muzică și poezie. În cinstea Centenarului Marii Uniri, Tudor Gheorghe a lansat în 2018 „Marșul Unirii”, contrazicându-l pe un președinte al asociației de locatari de la un bloc, cel care, pas cu pas, a spus succesiv, în două zile, ba că noi și cei de peste Prut suntem două națiuni, ba că suntem două popoare..., nespecificând nimic de pactul Ribentrop-Molotov din 23 august 1939. Dar să îl ascultăm pe Tudor Gheorghe la o petrecere cu taraf! Și să știți că nu trăiește degeaba, noi toți, cei aduși în situația de acum de cei în pulovere din decembrie 1989, nu ascultăm DEGEABA....

            Și cum am procedat ca de fiecare dată, trecem în revistă și câțiva epigramiști olteni sau care se iau de Oltenia și de olteni. Începem cu ardeleanul Nicolae Bunduri, care definește excelent sângele de oltean și nu îl contrazic (Cu trăsături recunoscute,/ Prin agerime şi umor,/ Olteanu-i ca ardeiul iute/ (Se bagă-n ciorba tuturor).

            Iar criticii care nu sunt bine documentați sunt aspru criticați, așa cum l-a împuns Octav Sargeţiu în „Zece ani de epigramă”, în 1979, pe Ov. Crohmălniceanu care l-a încadrat pe N. Crevedia la scriitorii olteni, omul fiind din Crevedia Mare, Giurgiu (Propui să-mi iei în seamă sfatul,/ De-a face ţăndări erezia/ Că el e doar cu poezia/ Şi ceilalţi sunt cu zarzavatul!).

Olteanul Dan Căpruciu, născut în 1935 la Craiova, cu sonete epigramatice și epigrame oarecum sonate se declara în 2011 fiu al Olteniei francofone (Neocrotit fusei de-Athena,/ M-au cercetat ca pe-un candriu,/ C-am vrut să fac olteană Sena,/ Ca afluent francez la Jiu...). Nu mă miră nimic, dar omul e mai motivat decât bulgarii de la o azvârlitură de băț peste Dunăre, care se declară francofoni.

            Și pe un oltean îl poți înjura de mamă, dar nu cumva să te iei de muierea lui și nu prea înțeleg cine e Maria pentru același oltean Dan Căpruciu și la ce se referă când face aluzie de ieşirea olteanului în lume (Dorind ca peste Olt să meargă/ Simţi olteanul tragedia,/ Căci lumea este mult mai largă/ Decât Măria...), neprecizând la ce se referă lărgimea. Încriptate chestii...

Și nu mă referii degeaba la mamă, că nu fui surprins de cele declarate de Alexandru Clenciu în 2000, chiar anul morții sale (Oltenească: La noi, oltenii, bag de seamă,/ Că nou-născutul orişicui/ Învaţă-ntâi cuvântul „mamă"/ Şi dup-aceea... „mama lui!"). Ce ți-e și cu oltenismele astea! Ba pardon, cum naiba de începe Clenciu ăsta cu „la noi oltenii”, când el e dobrogean din Negru Vodă, conjudețean cu tatăl lui Băsescu, ofițer tanchist, dar politruc?

Și Mircea Ionescu-Quintus defini prin 2007 o combinație „oltenească” (Foaie verde măghiran,/ Ea din Balş, el din Sudan,/ Că nici nu trecu un an/ Şi-l făcu muica oltean). Păi ce să facă, domnule, biata olteancă, dacă medicii noștri își iau zborul spre vest și medicul sudanez se sudează bine cu olteanca?

Și să scrii despre epigramiști, nu poți să nu scrii despre olteanul râmnicean vâlcean Nichi Ursei născut în Stoilești, Vâlcea, preşedintele Clubului Umoriştilor Vâlceni şi iniţiatorul festivalului naţional de umor „Povestea Vorbei“ de la Râmnicu Vâlcea, cel care scrie epigrame „de când se știe”. Epigramele sunt de succes, „pastile” cu poante inteligente şi pline de haz. A primit numeroase premii sau a fost „membru al juriilor” la numeroase festivaluri, inclusiv la festivalul „Oltenii şi restul lumii” de la Slatina, la care a reuşit să câştige aproape în fiecare an câte un trofeu.

Și vru vâlceanul să ajungă la Chişinău, fiind invitat de multe ori, dar nu știu cum se va descurca cu cei de acolo, de care zice președintele meu de bloc că sunt ba din altă națiune, ba în ziua următoare că sunt din alt popor. Îl susține pe Ribentrop? Îi susține pe Putin și pe Zelenski?

Satirizează epigramistul oltean: soacrele (Fu visul cel mai fericit!/ Sosise soacra pe la noi/ Şi se făcea că a venit/ Să-şi ceară fata înapoi; eu aș fi scris „Să-și ceară piatra înapoi”, n.n.); generozitatea oltenească (Privesc oltenii, generoşi,/ Căsuţa-mi practică, utilă/ Şi nici nu sunt invidioşi…/ Majoritatea stau în vilă!); firea olteanului (Olteanul şi păpuşa gonflabilă: Olteanul, fire păcătoasă,/ Luă gonflabilă în casă/ Şi n-a spus că l-ar satisface,/ Dar nu e ca olteanca: Tace!), că nu aflai dacă s-a luat și de Firea noastră, a bucureștenilor; noua incultură capitalistă (Olteanul navetist: Olteanu-n tren este ca râia,/ Dar vorba lui o să vă placă,/ El merge doar cu clasa-ntâia.../ Pe-a doua n-a mai vrut s-o facă!); politica [(Apropo de „Jos Guvernul!": Sloganul ăsta vechi, eternul,/ Să nu-l aud, precum am spus,/ La ce să răsturnaţi Guvernul/ Când toate sunt cu fundu-n sus!?) sau (La vot: Împiedicându-mă de-o treaptă,/ Mi-am pus în ipsos mâna dreaptă/ Şi, neslujindu-mă, nătânga,/ În turul doi, votai cu… stânga)]. Să-l asculte la votările din 2024 pesediștii și liberalii olteni?

Se mai ia olteanul de viciile umane [(Mărturisire: Tutunul, da, mă ispiteşte,/ Cel românesc pe primul plan,/ Pe care să-l fumez, fireşte,/ Ca… cetăţean american!), (Emancipare rurală: Au toţi maşini, unii palat,/ Au video, televizoare:/ Nu mai găseşti săraci în sat/ Dar nici... mireasă fată mare.)], tranziţia şi sărăcia oricărui român (Obiceiul nu şi-l pierde/ Iese des la „iarbă verde"/ Şi-ar putea să mai trăiască/ De s-ar învăţa să... pască!).

Are și teorii despre geneză (Sunt ipoteze – 'ntortocheate,/ Dar nu-i nici una mai de soi,/ Doar Darwin cred c-avea dreptate:/ Prea-mi zice soaţa... maimuţoi!), are pretenții modeste (Minulesciană: Nu-ţi cer nimic, dar cel puţin discern/ Ce-ar trebui să-ţi cer mai insistent:/ Dă-mi bogăţia celor din Guvern/ Şi somnul unora din Parlament) sau regrete târzii (Acum când viaţa mi s-a scurs,/ În cimitir iau locu-n fine./ Păcat că nu s-a dat concurs,/ Erau... destui mai „buni" ca mine). Poate că și lui i se adresează Petru Chira când evocă epigramiştii olteni (Maeştrilor în poante fauri,/ Plini de talent şi de rutină,/ De ce vă tot culcaţi pe lauri,/ Că doar aveţi şi rogojină?!). Uite că și rogojina asta se zice că e împrumutată (na, drăcie, în DEX scrie că se trage din bulgarul rogojina – рогожина), dar prietenul vasiliev îmi spune că nu au acest cuvânt în bulgară, dar cu studii la Moscova, știe că rușii au un asemenea cuvânt, pe care l-am găsit și eu (curioșii click AICI)!

Ba trebuie să fim la curent și cu alianțele militare și politice. Virgil Petcu văzu relația oltenilor în Uniunea Europeană (- Cu UE, n-o s-avem belele,/ Zicea un oltenaş cu haz,/ Dar vrem pe steag, în loc de stele,/ Să fie pus un snop de praz!), Ion Brâncuşi observă autoadaptarea pentru NATO (El din Harghita, ea olteancă,/ Făr' de subvenţii, pe o bancă,/ În nouă luni şi fără chin/ Făcură un Puşcaş Marin), iar Corneliu Berbente ne explică ce e o societate mixtă (Societate mixtă eşti/ Când ştii s-alături, olteneşte,/ Pe cei ce-o-ntorc ca la Ploieşti/ Cu cel ce-o şterge englezeşte!).

            În UE sau în afara UE (cum deveniră englezii la sfârșitul lui octombrie 2019), prazul rămâne leguma simbol a oltenilor, așa cum ne declara și Ioan Miclescu când pleda pentru epigramă la admiterea în UE în 2007, dezvăluind secretul oltenilor (Poposească-i chiar sub scară,/ Nu-i doboară el, necazul,/ Şi nici munca nu-i doboară,/ Că-i menţine-n formă... prazul!). Marius Robu justifica într-o hexagramă iuţeala oltenească (Sunt oltean şi fug de greu/ Când presimt venind necazul,/ morcovul din fundul meu/ E mai mare decât prazul.../ Dar nu mărimea contează/ Ci iuţeala deranjează!).

            Cu sau fără praz ca simbol, olteanuL e băiat bun, cum se zice și în imnul oltenilor  (cin-se ia cu mine bine/ îi dau haina de pe nine), dacă deja nu a dat-o, după cum zise și Ioan Miclescu, definind sufletul de oltean (De e moşneag sau tinerel,/ Ce suflet mare?/ Îţi dă şi haina de pe el/ Dac-o mai are).

            Ca vechi militar, apevist, cu alergatul după grade în armată fui de acord cu Constantin Enescu, cel ce caracteriza relația olteni-armată, dar nu mai e cazul în prezent, că nu prea mai există armată cum a fost, că bogățiile sunt deja date altora, ce naiba să mai apărăm și de cine, plaurii din deltă de resturi de drone, că cele mai importante grade pentru olteni erau de caporal și de sergent, când puteau freca „bibanii”, fără știrea noastră, a ofițerilor! Nu prea se luptau colegii mei olteni pentru grade necâștigate cu sudoare (Având sânge de oltean,/ Fu în armie oştean/ Şi dorea, ca un „şacal",/ Mic baston... de Mareşal...).

Ioan Fârte făcu clasificări, susținând că există doar olteni şi... restul lumii (La sud de munţi, concetăţeni,/ Cu Jiul şi-Oltul stând pe flancuri,/ Se află-acolo mulţi olteni.../ Dar şi mai mulţi se află-n bancuri!). Gata, lăsați oltenii, că și Georgeta Tretelniţchi ne lămuri cum contraatacă oltenii (Pe oltean să-l laşi în pace/ Că de-l superi, chiar niţel,/ N-ai tu atâtea cojoace/ Câte ace are el!).

Concluzionând, oltenii sunt buni români și pot fi întâlniți în toată țara, ba și pe alte meleaguri. Și ei au nevoie de descentralizare, dar tot atât cătă vor și cei din Covasna și Harghita, adică neetnică. Și, după cum știu eu, oltencele sunt aprige și ele vor mai mult promovarea oltenilor, decât oltenii înșiși! Parol!
          Și să vă dezvălui un secret: în liceul militar din Câmpulung-Moldovenesc, deși eram din Argeș, de fapt muscelean, eram poreclit „olteanul”, deoarece eram prieten cu colegii olteni Jianu, exmatriculat din liceu, cu tată „chiabur”, dar care a urmat apoi Academia de Poliție, Ghiță Florea, viitor genist, Constantin Florea coleg în școala de artilerie și rachete, rămas în școală ca profesor pentru tragerile artileriei și topografie, Florică Gheorghe, primul general din clasa noastră, eu fiind al doilea, primul șef al Gărzii Financiare după revoluție, toți dispăruți, fie-le țărâna ușoară și cu Făiniș Mircea, colonel radiolocatorist pensionar cu baston, care s-a stabilit lângă Râmnicu Vâlcea!
           Și tot radiolocatorist a fost și Mișu Băltărețu, dar era bucureștean, repartizat la stația de radiolocație de lângă Vișeu și a rămas însurat pe acolo. Mișu a fost șeful clasei noastre! Și la clasa vecină F a fost un alt radiolocatorist, Decsei Nicolae, aflând ulterior că e evreu și că s-a născut într-un lagăr din Transnistria, acum însurat, prin Satu Mare, cu strănepoți, colonel în retragere, fost șef al comunității evreiești din județ, care a venit la întâlnirea de 60 de ani.

Un liceu militar de excepție, fără gard îmrejmuitor, unde am învățat matematică de 10 și unde profesorul Paul Leu, acum „scriitor pe două continente”, s-a prins că îmi plac jocurile de cuvinte și m-a inițiat în lingvistică! Și în 2022 am sărbătorit 60 de ani de la absolvire! Liceul a împlinit în 2024 centenarul!

Un colegiu centenar

          Am avut un comandant oltean, colonelul ing. Țibru, directorul centrului de cercetări unde am fost repartizat ca inginer militar și unde am obținut prin concurs toate gradele de cercetare posibile. Avusesem un profesor de teoria erorilor, excelent matematician, colonelul profesor universitar dr. Struțu. Și coleg cu el de liceu la Craiova fusese un doctor neunatolog, Balaban, oltean, șef de secție la maternitatea din Arad. Era la două case de socrii mei, pe strada Eminescu. În 1967, locotenent ineuan,  eram cu Viorica la Arad la socri, gata să nască. Era în maternitate. Stăteam de vorbă în curtea casei din Arad, unde medicului i se spăla mașina. Viorica fusese internată de domnia sa și a primit acasă un telefon că e gata să nască Viorica. A cerut o bicicletă și a mers la spital 800 de metri și după multe ore de efort, cu complicații, Viorica a născut asistată de domnia sa pe fiul nostru Călin-Daniel, declarat ardelean, acum și belgian, de fapt flamand după soția Isabelle! Doctorul Țâroiu o tot întreba pe Viorica cine sunt eu, că s-a dat telefon de la redacția ziarului local (Pătru Toduța, redactor, fratele soacrei), medicul de la județeana de partid (prieten cu redactorul), șeful direcției medicale șudețene Ududek (soțul profesoarei de franceză a Vioricăi). Locotenentul era mic! Țâroiu tot zicea că am eu pe cineva la București!
          Ce e interesant e că doctorul Balaban mi se lăuda că a fost trimis acolo  de Mihai Viteazu(l) să-i pacifice pe unguri. Și a pacificat mulți unguri, asistându-le soțiile la naștere.... Și cu tot Mihai Viteazu lui, fiica sa s-a căsătorit cu un căpitan medic militar ungur, excelent profesionist!

Să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, cândva, undeva sau oriunde!

Despre ardelean și bănățean la:

https://webdidacticanova.blogspot.com/2019/09/jocuri-de-cuvinte-ardelean.html

https://webdidacticanova.blogspot.com/2019/09/jocuri-de-cuvinte-banatean.html

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

Jocuri de cuvinte – toamnă

(geografie lingvistică)

Toamnă

Moto 1: „Te întreabă toamna, ce ai lucrat vara.” (proverb românesc)

Moto 2: „Iarna este o gravură, primavara o acuarelă, vara o pictură in ulei, iar toamna un mozaic al tuturor celorlalte." (Stanley Horowitz)

Conform DEX '09 (2009), TOÁMNĂ este  un „anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală sau nordică) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației.” Iar locuțiunea adjectivală „de toamnă” înseamnă (ceva) care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. Există și locuțiunile adverbiale „astă-toamnă”, „la toamnă”, „de (cu) toamnă”, „pe (sau în) toamnă”, „până la toamnă” etc., cuvântul  „toamna” fiind și adverb când se răspunde la întrebarea „când?”.

Cuvântul „toamnă” e moștenit din cuvântul latin „autumnus” (masculin, feminin autumna, neutru autumnum), adică „de toamnă”, „tomnatic”, „autumnal”, schimbarea de gen având loc ca în iarnă, prin analogie cu vară și primăvară, derivată fiind forma mai veche auctumnus, care provine din proto-indo-europeanul *h₃euǵ-, „rece”. Există și verbul „a tomna”, din toamnă +‎ -a, folosit mai ales de păstorii valahi sau vlahi, aromânii zicând ntumnedz, adică „tomnez” și  „ntumnari”, „cei care tomnează”, însemnând ciobanii care duceau oile într-un anumit loc pentru toamnă.

De două ori pe an oile trec prin Madrid (transhumanță)

Și aud că se supărau televiziunile că niște ciobani au trecut cu oile pe autostrada soarelui peste Dunăre ca să „tomneze” undeva (24 septembrie 2019, vezi AICI)! Prin Madrid e voie să se treacă de două ori pe an cu oile, transhumanță clasică, așa cum am scris și noi despre „călătoriile geodezice” prin Spania. Și spaniolii nu sunt ofuscați la fenomenul transhumanței!

Așa că fiți mai concilianți, că mâine-poimâine „oaie” (care provine tocmai din latinul ovem, acuzativul lui ovis, din proto-italicul *owis, din proto-indo-europeanul *h₂ówis, „oaie”, sau *h₃éwis) va deveni un arhaism și la Cora sau Kaufland veți găsi doar brânză din grăsimi „de-alea rele” (nesaturate)! Că în piețe e destulă la falșii ciobani sibieni (https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/06/jocuri-de-cuvinte-oaie.html)...

Cuvântul are următoarele corespondențe în alte limbi:

- ashun - աշուն în armeană [din vechiul armean աշուն - ašun, „toamnă”, „cădere”; de origine incertă, adesea fiind considerat ca moștenit din cuvintele proto-indo-europene pentru  toamnă, respectiv proto-slavicul *(j)esenь, proto-germanicul *azaniz, ambele din proto-indo-europeanul *(s)h₁es-, dar combinația fonologică nu prea duce la această concluzie]; 

- autumn în engleză și frizonă (din englezul evului mediu autumpne, acesta din vechiul francez automne); automne în franceză, autunno în italiană, atongiu, atognu și atonzu în sardiniană, atun și utuon în romanșă, auton în occitană, autun în dalmată, autun sau atom în friuliană, autunnu sau otunnu în  siciliană,  outono în galiciană și portugheză,  otoño în spaniolă, otoñu în asturiană, toamnă în română și aromână, utuno sau otuno în venețiană [toate din latinul autumnus; Autumnus, auctumnus sau auctunna, ortografia nu e sigură, după francezi ar fi fost un nume de zeu, divinitate, precum Vertumnus, Portumnus, Flora, Aurora; după alții ar proveni din proto-indo-europeanul *h₃ewǵ-, „rece” (comparați cu vechiul irlandez úacht, cu lituanianul áušti, a se răci”, cu vechiul armean ոյծ - oyc), moștenit dintr-un cuvânt etrusc (Charlton T. Lewis, 1891. An Elementary Latin Dictionary, New York: Harper & Brothers; Charles du Fresne du Cange’s Glossarium Mediæ et Infimæ Latinitatis, augmented edition, 1883–1887) sau din proto-indo-europenele *h₂sows-, *h₂sus-, „uscat”, ca în „anotimp când totul se usucă" (Tucker, T.G., 1976. Etymological Dictionary of Latin, Ares Publishers, reprint of 1931 edition); posibil să fi fost influențat de auctus, „îngogățit, mărit, amplu”)];

- efterår în daneză (dar și høst); 

- fhómhair în irlandeză, as t-fhoghar în galica scoțiană;

- fthinóporo - φθινόπωρο în greacă (din vechiul grec φθινόπωρον - phthinópōron, acesta din  φθίνω - phthínō, „a diminua, a cădea, a se ofili” și ὀπώρα - opṓra, „fruct”, așa că uite, și la ei cad fructele și frunzele toamna!); 

- ḵarīf - خَرِيف‎, „toamnă, cădere”, în arabă, ħarifa în malteză (din arabicul خَرِيف‎ - ḵarīf, „toamnă, cădere”);

- Herbst în germană (din germanul evului mediu herbest, provenit din vechiul german herbist, acesta din  proto-germanicul *harbistaz, la rându-i din proto-indo-europeanul *kerp-.), herfst în neerlandeză, Hārefst în syltă (nord-friuliană, în ins. Sylt, Germania), Hierscht în luxemburgheză, harbst - האַרבסט în idiș, hjerst în vest-friuliană, harvest în engleză (din englezele evului mediu harvest, hervest, din vechiul englez hærfest, „toamnă, timp de toamnă; august”, din proto-germanicul *harbistaz,             „toamnă”, din *harbaz, din proto-indo-europeanul *kerp-; cognat cu latinul carpere, „a profita de”, greceștile καρπός - karpós, „fruct”, κείρω - keírō, „a tăia”), haust în islandeză (din vechiul nordic haust, acesta din haustr, din proto-germanicele *harbustaz, *harbistaz, acestea din proto-indo-europeanul *kerp-), høst în daneză și norvegiană bokmål - standard pentru limba scrisă, haust în norvegiană nynorsk – noua norvegiană și höst în suedeză (toate din germanul evului mediu herbest, din vechiul german herbist, din proto-germanicul *harbistaz, din proto-indo-europeanul *kerp-);

- hydref în galeză; 

- jesen în croată, bosniacă și slovenă, jesen - јесен în sârbă,  jeseň în slovacă, jesień în poloneză, esen - есен în bulgară și în macedoneană, osen'- осень în rusă, osinʹ - осінь în ucraineamă,  vosień - восень în bielorusă [toate pe diferite căi din proto-slavicul *(j)esenь, acesta din proto-indo-europeanul *h₁es-en-, rădăcină refăcută din *sh₁es ~ *sh₁s-o-s, „semănat”, din *seh₁-, „a semăna”, din care se trag englezul earn, „câștig” și germanul Ernte, „recoltare”; cognat cu proto-germanicul *azaniz]; 

            - ősz în maghiară (plural őszök, din proto-fino-ugricul *sükśe, „toamnă”, cognat cu tüks în mansi de sud, cu таквс - takvs, „toamnă” în mansi de nord, cu udmurtul сӥзьыл - sïzʹyl), sügis în estonă (din proto-finicul *süksü, acesta din proto-fino-ugricul *sükśe, „toamnă”, terminația *-ü, sufix; este cognat cu proto-samicul *čëkčë), syksy în finlandeză (din proto-finicul *süksü, din proto-fino-ugricul *sükśe, este cognat cu carelianul šygyžy);

- patajhad - पतझड़ în hindi, Patajhaṛa - ਪਤਝੜ în punjabi; 

- pâ'iz-  پاییز în persană (din persanul evului mediu pādēz, acesta din vechiul persan patidaiza), payız în azeră (din persanul پاییز‎ - pâyiz/pâ'iz);

- podzim în cehă (din vechiul ceh podzimie, creat cu prefixul pod-, „sub, înainte de” +‎ zima. „iarnă”, derivat din proto-slavicul *zima, acesta din proto-balto-slavicul *źeimā́ˀ, „iarnă”, moștenit din proto-indo-europeanul *ǵʰéyōm, „iarnă, rece”);

- rudens în letonă și ruduo în lituaniană (din aceeași rădăcină cu ruds, „maro roșcat”, datorită culorii frunzelor toamna);

- shaléchet - שַׁלֶּכֶת‎ în ebraică; 

shôrôt - শরৎ în bengali; 

- shemodgomaze - შემოდგომაზე în gruzină; 

- sonbahar în turcă;

Cuvântul „toamnă” în diferite limbi

- tardor în catalană (din vechiul catalan tardaó, influențat de sufixul -or, din vechea occitană, din latinele tardātiō, tardātiōnem, „încetineală”, din tardus, „târziu”);

- udazken în bască;

- vaghjimu în corsicană;

- vjeshtë în albaneză [din proto-albanezul *vestā, acesta din proto-indo-europeanul *weh₂st- „gol, irosit ”, cu semnificația „a se descompune, a se usca (natura)”; este cognat cu vechile germane wuosti, wuasti, „o risipă”, cu germanul de acum Wüste, „pustiu”; alții l-au comparat cu latinul aestas, „vară”), goticul 𐌰𐍃𐌰𐌽𐍃 - asans, „timp de recoltare” și cu vechiul englez ast, „vatră uscată”; Pokorny (mentor virtual al meu, 1887 –1970, lingvist austriaco-ceh, „expert” în limbile celtice, în particular irlandeza, adept al naționalismului irlandez, cu funcții academice în universitățile austriece și germane), face o legătură cu zeița romană Vesta (omoloaga greacă Estia - Εστία), pe care o consideră de origine iliră )].

Toamna în (c)arte

Moto: „E toamnă, e foșnet, e somn…/ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plânset, e gol…/ Și-i frig, și burează.” (George Bacovia)

Clasicii noștri nu puteau să nu amintească de toamnă. Octavian Goga ne amintea că    „amurgul toamnei mohorâte ne-a despărțit atunci cărarea”, pe când George Coșbuc ne povestea ba că în „zile de toamnă” se cam schimbă decorul (Ieri vedeam pe luncă flori.../ Mândri fluturi zburători,/ Și vedeam zburând albine,/ Ieri era și cald și bine.// Azi e frig și nori și vânt,/ Frunzele cad la pământ,/ Florile stau supărate,/ veștejesc de brumă toate.// ...), iar în altă parte că  „trecu și vara, și trecu și toamna, și pe văi căzu Zăpada iernii”...

Mihai Eminescu observa pe de o parte că „Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată,/ Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri.”, iar pe de altă parte se întreba de ce nu vine iubita, descriind ca nimeni altul toamna (De ce nu-mi vii: „Vezi, rândunelele se duc,/ Se scutur frunzele de nuc,/ S-aşează bruma peste vii/ - De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?//...). Cu mult mai târziu Sadoveanu  personifica toamna (toamna cânta cu ciudate glasuri la ferestre).

Topîrceanu era expert în descrierea toamnei (Toamna cu-a ei albă frunte/ Și cu galbenii conduri,/ A lăsat argint pe munte/ Și rugină pe păduri.), pe când cu mult timp în urmă, Vasile Alecsandri se bucurase de acest anotimp al împlinirilor și  adunărilor (Toamna mândră, harnică/ Și de bunuri darnică/ A-mpărțit a ei comori).

Bolintineanu era sigur că atunci „Când toamna vieții vine, o frunte se-ntristează,/ Amorul rupe arcul și zboară râzător”), povestind despre cineva că „Avea trei fii, războinici vestiți... flori din toamna vieții”.

Țichindeal observa că „vrea să-i vină toamna vârstei celei bărbătești cu rod”, iar mai târziu Zaharia Stancu fiind pentru URSS („bastion al păcii e”), că dădea bine în fața dictaturii proletare, susținea că „E seară. O seară de toamnă moscovită, cu burniță ușoară...”, neamintind nimic de pactul Ribentrop-Molotov, uitat și de politicienii de azi, și de Putin, și de Zelenski, Ursula, Biden.... Să vedem ce zic în campanie candidații la funcția de președinte.

Bogăția toamnei

Emil Gîrleanu se simțea cam înfrigurat (Vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopțile mai reci.), iar Coșbuc îl confirma cu alte cuvinte, observând mărirea intensității vântului (În timpul toamnei (Toamna târziu/ În noaptea cu lună,/ Cum vâjâie codru/ Și geme și sună!”)

Revenind la Eminescu,  suntem încântați că „Toamna frunzele colindă,/ Sun-un greier sub o grindă.”, pe când cuplul Jarnik-Bîrseanu (un ceh și un român, excelenți lingviști) era sincer că „Dragi-mi sunt fetele, dragi,/ Toamna când culeg la fragi.”, cu toate că nu prea sunt fragi în vreme de toamnă, tot cei doi filologi observând că „Știi bădiță cum ziceai/ Seara, când la noi veneai/ Că la toamnă-o să mă iai?”, analizând strigăturile de la șezătorile de prin Ardeal.

Un liceu militar fără gard împrejmuitor, unde Paul Leu, fost „scriitor pe două continente”,  m-a inițiat suplimentar la consultații ce e lingvistica

Creangă era sigur în privința însurătorii în anotimpul când se numără bobocii (a s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară), amânările fiind bune doar astăzi în caz de concubinaj aproape generalizat, că nu mai zice nimeni azi ca Sorescu („o făceai muierea ta”, Tudor Gheorghe, actor, compozitor și trubadur, „Rânduieli” de Marin Sorescu).

 Cuplul „lingvistic” Jarnik și Bîrseanu avea amintiri frumoase, spunându-ne că „Astă-toamnă era bine,/ Că-mi zicea mândra: jupâne.” Ispirescu ne spunea că „Pe toamnă se pomenește cu un alt argat, că-i aduce un burdușel de brânză.” Vedeți ce vechi e obiceiul șpăgii, care măcar era numită altfel, de exemplu zeciuială! Dar politicienii nu se mai mulțumesc azi doar cu „a zecea parte”! Folosesc sfertul (25%) sau cincimea (20%)!

Jarnik-Bîrseanu ne asigură că se va întâmpla ceva până la toamnă că așa vrea flăcăul ardelean (Gândit-am mândră, gândit/ Să mă las de-al tău iubit/ Dar inima iar mă-ntoarnă/ Să te iubesc pân’la toamnă). Ce se întâmpla după iarnă nu ne spun filologii!

Camil Petrescu credea despre un flăcău sudist că „se gândea că o să-și facă în toamnă o căsuță a lui și că după Crăciun face nunta cu Nica”. Și am putea continua tot așa, dar să trecem la contenporaneitate.

Ioana Voicilă Dobre  își și ne explică ce e „dor(ul) de toamnă”, dovedind că știe teoria relativității, chestia aia cu „em ce pătrat” (E = mc², E – energia, m – masa, c – viteza luminii) și că lumina e formată din fotoni, adică teoria corpusculară a luminii (Mi-e dor, de fumul serii, de luna coaptă în lumină,/ De râsetul meu de copilă şi dansul frunzelor, puzderii./ Mi-e dor, de rumena gutuie, coaptă-n jar de crengi uscate,/ Şi de toamna arămie, dulce, darnică în toate!), trecând și la degustare (Mi-e dor, de mustul tămâios, nectar din soare adunat,/ De strugurele credincios ce vara-ntreagă s-a bronzat!), dar nu și la cele lumești, cu vin, pastramă și muzică bună.

Pe o pagină web (Corunca.info) am găsit poezia „Toamna a intrat în casă” cu specificarea celor gospodărești, nefiind scris autorul (Toamna a intrat în casă/ Punând struguri dulci pe masă/ Și-n cămară prin borcane/ Pătlăgele dolofane.), așa ca să ne bage-n ceață, nespecificând dacă sunt procurate de la vreun supermarchet, de la vreun târg unde precis e prezentă solista de muzică populară Saveta Bogdan sau dacă le-a pregâtit șefa casei, adică gospodina și nu concubina, că ăleia nu i s-a dat statutul de „șef”, așa cum îl caracteriza Sorescu (muierea mea).

Blogherița Mia îmi spune că „iubește toamna mai mult decât orice alt anotimp, o iubește cu toate schimbările ei și cu toate capriciie de femeie neînțeleasă”, considerându-se fata o toamnă, azi zâmbitoare ca soarele de pe cer, mâine abătută ca cerul înnorat. Și își găsea domnița liniștea și bucuria într-o zi de toamnă ploioasă sau admirând jocul culorilor în natură.

Spre deosebire de consoarta Viorica, șef de trib și nu concubină, căreia îi place doar iarna când ninge, fiind născută în ianuarie (zice-se în Capricorn, dar eu nu cred în zodii (https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/02/jocuri-de-cuvinte-horoscop.html). Și nu poate suferi ploaia de toamnă!

Cu gândul la Viorica îmi reamintesc trei clasici, Macedonski Cincinat, și Bacovia. Macedonski descria întâiul vânt de toamnă (Ieri a suflat întâiul vânt de toamnă,/ Și-a doborât pălitele foi,/ Ieri a suflat, iar recea lui suflare/ A străbătut și-n noi). Cincinat Pavelescu are o metaforă excelentă pentru frunzele din grădină și fotonii luminii (Madrigal: Sub paleta toamnei sângera grădina/ Împletindu-ţi visul cu păreri de rău;/ Tu făceai buchete şi furai lumina/ Razelor de soare prinse-n părul tău).

George Bacovia este cel care ne băga frigul în oase cu plumbul său (Pastel: - Adio, pică frunza/ Şi-i galbenă ca tine, -/ Rămâi, şi nu mai plânge,/ Şi uită-mă pe mine.// ... /- Mai stai de mă alintă/ Cu mâna ta cea mică,/ Şi spune-mi de ce-i toamnă/ Şi frunza de ce pică.../, din „Plumb”, 5 octombrie 1916).

Dar poetul moldav ne îndeamnă la iubire, deoarece ca mâine vine toamna vieții („Să ne iubim”: Vai, şi va veni o vreme/ Când adormi-vom amândoi,/ Şi-nstrăinaţi, prin cimitire,/ Va plânge toamna peste noi).

Cu gândul la încă neegalatul Nichita Stănescu, cu a sa „Emoție de toamnă” (A venit toamna,/ acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac/ sau mai bine cu umbra ta; ascultați-l AICI pe Alifantis, iar AICI pe Nichita), am fost invitat printr-un mesaj și intrai pe un site literar, numit Cronopedia, unde de regulă scriu și eu și găsii poezii despe toamnă.

Nicoleta Mija înțelege prin „tabloul toamnei” că „o frunză tremură în vânt,/ gutuia-i plină de culoare”,  iar Camelia Ardelean ne prezintă „toamna” printr-o „elidă”, chestia aia de „înlocuire a vocalei finale a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor”, dar parcă-i scrisă în „romgleză” (Natura iarăşi se îmbracă în haina-i trendy de brocart;/ În mine zboară pescăruşii, aterizând cu ţipăt spart).

Noroc că se salvează cu „O lacrimă-şi transportă sarea dinspre amonte spre aval”, dovedind că știe bine legea gravitației, care în niciun caz nu se învață la facultatea de drept particulară cu Niculicea și Iordache, dar nici „la doctorat” cu Ponta sau cu Kovesi și nici la doctoratul în securitate (cât pe ce națională) sub conducerea pensatului Oprea!

Tot pe acolo observai că  Veronica Șerban, credea că toamna-i o cerșetoare, că i se adresa cu „pleacă toamnă, n-am ce-ți da”, crezând că o poate pune pe fugă (Toamna-mi scârțâie la poartă/ Mai tristă ca altă dată./ -Bată-te, Domnul, te bată,/ Tu ești pacoste curată!).

Și o ține tot așa, că ce-a avut i-a dat anul trecut, adică nu mai știe precis ce - „vise câte, bucurii, iubire, un munte” -, cu vârf și îndesat, puse toate „într-o basma”, în final „păfugând-o”, cum ar zice un ardelean (Fugi, te-ascunde, toamnă hoață,/ Nu vreau să te văd la față!/ N-am ce-ți da. Hai, du-te, pleacă!/ Anu-acesta-s mai săracă.) Să nu fi fost iubită domnița în această vară? Ce fraieri sunt băieții de azi, duși la cosmetică și nu antrenați în manejuri, în poligoane, pe munte, în săli de scrimă!

Dar am avut noroc cu un mesaj în facebook. Am primit știrea că un poet arădean valoros, dar născut prin Apuseni, prin locurile lui Horia, de la care și-a completat și numele, Nicolae Nicoară Horia, a publicat o poezie, „Merele de-acasă”, în Confluențe literare, ediţia nr. 3191 din 26 septembrie 2019 (Când vine toamna mea frumoasă, / Cu-ntreg alaiul în pridvor,/ Mi-e dor de merele de-acasă,/ Crescute-n liniște și-n dor,// De cele galbene, sau roșii,/ Ca stelele arzând pe ram,/ Pe care le-au lăsat strămoșii/ Neotrăvite-n neam de neam// ..../Parcă te văd în Munți mireasă,/ Tu, Eva mea din adevăr!/ Mi-e dor de merele de-acasă/ Și de copilul de sub măr...). Căutați-o pe web și mai citiți și altele, că omul scrie frumos...

Mere

Să trecem acum la epigramiști. Gheorghe Chirilă, în „Zece ani de epigramă”, avea în 1979 o opţiune [Ce anotimp îmi place? Eu socot/ Că cel mai mult mă ispiteşte toamna,/ Cu frunzele-i ce cad de peste tot.../ (Grăi Adam cu tâlc, privindu-şi doamna)], neștiind că Eva nu-i va găti niciodată într-o vatră.

Vin zile friguroase și Eva poartă pantaloni

Cu toate că poate și Evele moderne ar dori frunze... Că vedeți doar că toamna este nudă, așa cum știe Dorina Şovre în „Antologia epigramei româneşti”, 2007 (Altă toamnă se aşterne,/ Frunze cad prin vii grămadă,/ Numai evelor moderne/ N-are ce să le mai cadă). Cum nu? Cineva la așternut!

Da, dar fetele de azi o invidiază pe Eva doar pentru că nu gătea și pentru frunză 

Vasile Vajoga definea excelent toamna în 2007 în „Antologia epigramei româneşti” (E timpul când îmbracă ţara/ Culori ce-au fascinat poeţii/ Şi când se umple iar cămara/ Cu... mucegai pe toţi pereţii). Peste vreo patru ani de la apariția mucegaiului în interior, Petru Ioan Gârda, evadând, la venirea toamnei avea o „frustrare de navetist” - revista „Lumea epigramei", 2011 (Şofând între oraş şi sat,/ Prin gropi, din toamnă până-n vară,/ La câte pene-am adunat,/ De mult puteam zbura... din ţară!). Eu nu-l cred! E român sadea...

Nu știu de ce pentru Eugen Coţa toamna e doar „empirică" (Ţuică, tulburel, pastramă,/ Salivezi mereu la scris,/ Intru plin de bani în cramă/ Însă mă trezesc... din vis!). Ce înțelege omul prin empiric, provenit din francezul empirique, din latinul empiricus, nu intuiesc. Că doar pământul se rotește după o formulă matematică (pe când formula empirică este o formulă obținută prin prelucrarea pur statistică fără substrat teoretic a unor date experimentale). Păi altfel cum s-ar ști data exactă a unei eclipse?

Și cred că s-a terminat vacanța lungă de vară a parlamentarilor, pentru care făcea o constatare tristă Gheorghe Gurău prin septembrie 2013 (E toamnă iar şi-n Dealul Morii/ Stă Gâgă meditând avarii:/ În V ne pleacă iar cocorii.../ Şi-n Ro se-ntorc parlamentarii!). Și văd că mereu, cu toate amenințările cu moțiunea de cenzură ba pregătită, ba în curs de pregătire, ba depusă, parlamentarii nu au stresul lui Nicolae Ghiţescu, asta că doar nu se plimbă pe sub castani (În toamna tristă şi târzie,/ Mă plimb prin parc, de stres să scap;/ Dar şi aici, să vezi drăcie,/ Îmi cad castanele în cap!). Pe ei, Orbane, pe ei, Bușoi, Cîțu, Ciucă, Ciolacu, Ghinea zis PNRR, Klaus, aprobator de PNRR zis 9,4% din PIB pentru pensii....

Revenind la noi, oamenii de rând fără stipendii mărite și funcții în diferite consilii de administrație, mergând cu transportul în comun, să ne gândim la flăcăii tomnatici și fetele de aceeași teapă, majoritatea în concubinaj așa cum medita și Ionel Gologan în „Antologia epigramei româneşti” prin 2007 (Unui flăcău tomnatic: Te-am zărit cum, în tramvai,/ Cu privirea o sorbeai;/ Tânăra, ghicindu-ţi focul,/ Îţi cedă îndată... locul).

De, fată tânără, respectoasă, nu încrezurtă ca altele mai purii, de care ne amintea Leonida Secreţeanu în 2007 (Unei încrezute cu multe toamne la număr: Când o văd pe-această doamnă/ Ţanţoşă trecând prin zile,/ Mi-amintesc că-n orice toamnă/ Frunzele se cred acvile).

Iar dacă optați pentru oarece în acest ultim pătrar al anului, procedați precum Constantin Enescu, cel care avea  preferinţe de toamnă prin 26 septembrie 2011 (Frunza ruginie-a toamnei/ A dat crizanteme doamnei.../ Dară ea mai grijulie:/ - Bani de murături... să fie...). Asta precis nu e concubină dacă „pune” murături! Eu prefer o ciorbă bună, așa cum face Viorica, adăugând legumelor toamnei și ceva afumătură și în final și cu oarece smântână! Și acritură! Curioșii să vadă, cu clic  pe https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-ciorba, eseul „Jocuri de cuvinte - ciorbă”.

Legume de toamnă

Într-o zi de 16 septembrie, cu 6 zile înaintea toamnei astronomice, Petru Ioan-Gârda („olecuță defazat, că e foarte ocupat”), se gândea la campania electorală și pregătirea toamnei chiar în ziua colectării pietrelor, o sărbătoare pe care o ține în fiecare an, nespunându-ne în cine le va arunca (Voi strânge pietre din hârtoape,/ Din râuri, cariere, mine/ Și am să mi le-așez aproape,/ S-azvârl când trece știu eu cine). Să fi fost neșcolitul Cumpănașu? Cred că nu are nimic cu actorul mușcelean fost candidat!  Și ne anunța că În seara aia, la Cătina greierii cântau dumnezeiește!

Reamintindu-ne noi de fosta moțiune de toamnă a lui Orban, nu știam dacă va cădea guvernul, că nu a căzut nici în 2012, cum observa și Nicolae Bunduri când cu seceta de atunci (Stau ţăranii ca pe jar/ Că-ntr-un an precum infernul,/ Ploaia a căzut cam rar.../ Mult mai rar decât guvernul). Ciolacu, ce zici? Cum care N.B.? Cel care se întreba în toamna prezidențială: „Să-ți dai seama că ești beat, trebuie s-o spună 3 oameni. Să-ți dai seama că ești bun de președinte, trebuiesc 200.000”. Radu Moraru avea o sigură semnătură, dar s-a adresat Curții Constiționale... Eu nu mă bag, deoarece fără a avea sentimentul urii, ar fi zis Bunduri, jucându-se și `mnealui cu cuvintele: „Cunosc în jur de 300 epigramiști. Dintre ei, înjur cam 30, dacă nu mai mult!”

Valentin Ursu definea visul (de toamnă) american al unor turiști individuali, Iohannis, Dăncilă şi Barna (În America s-au dus -/ Personal au vrut să vadă -/ Ce ‘nainte li s-a spus:/ Câinii au şepcuţe-n coadă!). Acum avem americanii la noi..., megieși la Marea Neagră, cu drone de cercetare prin deltă... Eu i-am răspuns în dodii [Ei ne iau gaze cu japca/ Noi ne-alegem doar cu șapca!/ Dăncilă primește-n plic/ Nu o șapcă, ci batic! (Să mă ierte el, Înaltul,/ Guvernul face contractul....)]. Cum care Valentin? Ploieșteanul care ne amintea de păcăliciul toamnei, Petrov (Cică Băse a turnat/ Spun colegii pe din dos,/ Nu-i perfect adevărat;/ Când bea mult, dădea pe jos!).

Foști turiști de toamnă

Am scris noi eseuri despre vin, despre multe jocuri de cuvinte, dar toamnă fără muzică nu se poate! Și fiindcă am trecut cu toamna prin diferite țări, să trecem și cu muzica. Într-o primă ședință începeți cu Chris Brown, care ne povestește în engleză despre frunzele toamnei (Autumn leaves),  continuați cu George Winston care folosește doar pianul (Autumn) și puteți încheia meditația cu Vivaldi (Toamna).

Și în funcție de preferințe mai puteți asculta: o lecție de chitară jazz (Jazzguitar, Autumne leaves); în italiană, un mixaj al lui Noemi (Autunno); în portugheză (A folhinha do outono); în spaniolă (pentru copii, El otoño); în daneză (Ray Dee Ohh, Efterår).

Cântați cu: irlandezii (Clannad, Coinleach Ghlas an Fhómhair);  grecii (Τζίμης Πανούσης, Το τραγούδι του φθινοπώρου); arabii (Mohammed Abdo ريف - محمد عبده); germanii (Der Herbst ist da, pentru copii).

Dacă mai aveți timp ascultați: în ebraică (האַרבסט וואָלפּייפּערז 4 ק); în galeză (Hydref, Dawns y Dail); muzică balcanică de la sârbi (Jesen stize Dunjo moja, Јесен стиже Дуњо моја); în poloneză (Mimozami jesień się zaczyna); în bulgară (Диана Експрес / Есен - Diana Express /Esen); în maghiară (Csalogató együttes: Itt van az ősz, itt van újra); în estonă (Up'n Down & Hanna-Liina Võsa – Sügis); în finlandeză (Heidi Kyrö, Syksy); în hindi (Patjhad Saawan Basant Bahaar); în letonă (Prāta Vētra, Rudens); în română (Melodii de toamnă, colaj); în lituaniană (NAKTINĖS PERSONOS, Kaltas ruduo);  în gruzină (ღონისძიება, დალოცვილი შემოდგომა); în turcă (Halil Sezai, Sonbahar); în catalană (Flor de tardor, Marcel Lázara i Júlia Arrey); în bască (Udazken Koloretan, Benito Lertxundi); în albaneză (un film, Vjeshte e nxehte e 41'); în rusă (TAYANNA, Осень); în slovacă (Vašo Patejdl, Trištvrte na jeseň); în ucraineamă (Oсінь прийшла у мій сад, ВОЛОДИМИР ДОМШИНСЬКИЙ); în bielorusă (PALINA,  Республика Полина, Восень).

„Și plouă calm”, bag seamă toamna, autor Aurora Luchian

Dar oricât i-am asculta pe alții, parcă tot mai bine e să ne reîntorcem la ai noștri dispăruți Tatiana Stepa și Adrian Paunescu, deoarece... „și totuși,vine toamna...”, doar un mixaj),  pe scurt, „Și totuși vine toamna/ Și tu o știi și o îngâni/ Și totuși vine toamna, și totuși vine toamna/ Și vai: suntem bâtrâni)!”

Și să nu uităm de Maria Tănase, care se destăinuia leliței Ioana că se roagă s-o mai ducă pân-la toamnă („..să beau vin, să mânc` pastramă”, Leliță Ioană), dar era sigură că „bun îi vinul ghiurghiuliu/ cules toamna mai târziu/ mai târziu și mai pe-omăt/ cât aș bea tot nu mă-mbăt!” (Bun e vinul ghiurghiuliu).

Tomnatici sau primăvătatici, să fiți iubiți!

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

nitu.constantin@yahoo.com