Jocuri de cuvinte - femeie

  

          Jocuri de cuvinte - femeie

          Geografie lingvistică

 

          Femeie

 

          Moto: „Lângă cascada Niagara ghidul se adresează grupului de turişti: - Dacă doamnele vor binevoi să tacă un moment, veţi putea auzi zgomotul căderii apelor.”

 

          Am mai scris despre femeie, înșiruind multe epitete constatate sau inspirate de oameni de seamă. Cum în școlile franceze sunt interzise cuvintele mamă și tată, am scris și despre mamă („Jocuri de cuvinte – mamă”) și despre tată („Jocuri de cuvinte – tată”).

          Știm toți că femeia este o persoană adultă de sex feminin, zicându-i noi, românii, și muiere. Este persoană de sex feminin căsătorită, adică soție, nevastă, dar și necăsătorită, dacă așa dorește ea. Văduvă devine atunci când i-a murit soțul.

          DEX '09 (2009) prezintă etimologia: „lat. familia”. Adică este moștenit din latinscul familia. Vechiul sens al cuvântului famile în română este acum pierdut, înlocuit de neologismul familie. Comparați cu cuvântul aromân fumealji, care reține sensul lui familia.

          Cu toate similaritățile fonetice și semantice, cuvântul femeie din română nu este „rudă” cu latinul femella, „femelă”, fiind improbabil ca acest cuvânt să fi influențat dezvoltarea înțelesului cuvântului femeie în româna modernă, deoarece vechile forme ale cuvântului femeie nu au avut sensul de femeie și nu-l au nici alte dialecte românești.

          Nu este legat nici de latinescul femina, din care au rezultat unele cuvinte aparent „cognate" sau rude în limbile vestice provenite din latină, care au doar asemănări sau similarități superficiale. Pentru o dezvoltare semantică similară, vezi cuvântul albanez fëmijë, „copil, descendenți, copil mic” (prin latina vulgară, tot din latinescul familia, „familie”; vezi și cuvintele aromâne fumealji, „familie, copii”, fumelj, „copil”, din pluralul lui fumealji).

 

          În diferite limbi femeii i se spune:

 

► āḍadi - ఆడది în telugu;

► ageyv - ᎠᎨᏴ în șeroki;

► āimāī - आइमाई în nepaleză;

► anʹ – ань în komi;

► andre în bască (forma sincopată a lui andere);

► anín în balante-ganja;

► apaqay și apay în tătară crimeană;

► āph°̍əs - аԥҳәыс în abhază;

► arnaq - ᐊᕐᓇᖅ în inuktitut, arnaq în groenlandeză și în yupik central;

► asdzáán, asdzą́ą́ în navajo;

► asszony în maghiară (din vechile maghiare achscin, axsin, din alanicul *aχsina; vezi osetul æxsin - ӕхсин, „stăpână, prințesă”);

► aurat - औरत în hindusă, 'aurat - عورت în urdu, aurata - عورت în sindhi (din persanul clasic 'aurat - عورت‎, „genitale; nuditate”, din arabicul ʿawra - عَوْرَة‎, „genitale; nuditate”);

Aurat - औरत

 

► ava - ава în erza și în mokcha;

► avrad în găgăuză (vezi aurat);

► awewe în sundaneză;

► ayagax̂ în aleutină;

► ayal - аял în kârgâză,‎ ayal - ئايال în uigură, aýal în turcmenă, äyel - әйел în cazahă, ayol în uzbecă (dintr-o limbă turcică, în final din arabicul ʿāʾila – عائله‎, „familie, vezi azerul ailə, „familie”);

► ayikya în kotava;

► baba - баба, nyvbaba - нывбаба în komi, babae în tagalogă, baib în mochenă;

► barera în malgașă;

► bayan în turcă (doamnă, vezi bay, „gentleman”, din turcicul otoman bay - بای‎, „bogat”, din proto-turcicul *bāj, „bogat, nobil; mulți, numeroși”; semnificația de „sir, gentleman” a apărut la reforma limbii, în paralel cu bey);

► bean în galică scoțiană și în irlandeză, ben în manx, benyn în corni, benyw în velșă (din proto-celticul *benā, din proto-indo-europeanul *gʷḗn, „femeie”);

► białka în cașubă;

► bike în tătară crimeană;

► caxtar - дьахтар în iakută;

► cenî în zazaki;

► changaina în palenquero;

► cihuatl în aztecă (nahuatl clasic);

► cunhã în tupi;

► cwēn, cwēne, frēo, ides, wīf, wifmann în engleză veche;

► dame în franceză, engleză, norvegiană etc., damă în română (în final din latinescul domna, prescurtare a lui domina, „doamnă, stăpână a unei moșii sau gospodării”);

► dayung în biatah bidayuh;

► debbo în peul;

► doamnă în română, doña în spaniolă, dona în catalană, portugheză și venetă, donna în italiană și în engleză, corsicană, romanșă și franco-provensală (din latinescul târziu domna, variantă prescurtată a latinescului domina, „doamnă, stăpână a unei moșii sau gospodării”, din dominus, „maestru”, din domusk, „casă”);

► dynes în velșă;

► eamit în sami de nord;

► em - эм, ehner - эхнэр, emegtej hün - эмэгтэй хүн în mongolă;

► emakume în bască;

► ēmegtei - ᡄᡃᡏᡄᡎᡐᡄᡅ în oïrată;

► fafine în velșă;

► fam în gallo, fanm în haitiană creolă, fème în normandă și în valonă, femea în portugheză, femeie în română, femër în albaneză, femina în latină, corsicană și interlingua, fèmine în friuliană, femino în ido, femme în franceză, engleză și normandă, femmina în italiană, femna, femma, femena în occitană, fèna, fenna în franco-provensală, fenne, fumelle în tourangeau, ,fìmmina în siciliană, fome în normandă (majoritatea din latinescul fēmina, din proto-indo-europeanul *dʰeh₁-m̥h₁n-éh₂, „una care alăptează de la sân”, derivat de la rădăcina verbală *dʰeh₁(y)-, „a suge”);

► Fra în luxembourgheză, Frá în germană (Wingen-sur-Moder), Fraa în francică moselană, Frài în germană (Soultzmatt) , Frau în germană, Fràù în germană (Sierentz), Fraù în germană (Strasbourg), Fràui în germană alsaciană, Fráw în germană (Kindwiller), Fro/ Fru în germană de jos (niederdeutsch), Frœy în germană (Kochersberg, Betschdorf), Fròi în germană (Logelheim, Colmar, Durrenentzen, Wintzenheim, Munster – pe Rinul de sus), frou în frizonă, frou în germană (Gressoney Walser), frow în sranan, frouwa în germană veche,‎ froy - פֿרוי în idiș, fru în daneză și în suedeză, frú în islandeză și în feroeză (din medievalele germanice vrouwe, vrowe, din vechiul germanic frouwa, din proto-germanicul *frawjǭ, o formă feminină a lui *frawjô, „domn”, din proto-indo-europeanul *proHwo-, o derivație de la *per-, „a merge înainte”);

Eine Frau

 

► fùnǚ - 女, 婦女, 妇女, nǚrén - 女人, nǚxìng - 女性, nǚde - 女的 în chineză;

► gǣni - ගෑනි în singaleză;

► gouine în normandă;

► grua în albaneză;

► gunḗ - γυνή în greacă antică, gynaíka - γυναίκα în greacă, jinèka în griko, yinéka - γυναίκα în greacă;

► gwreg în bretonă;

► härääžän - херээжен în tuvenă;

► hat - хат în hakasă, ˈhat în damară de est, hatun în turcă (din turcicul otoman hātun -خاتون, din persanul xātūn - خاتون, el însuși poate din turcicul comun *xātun, „regina”);

► heṅgasu - ಹೆಂಗಸು în kannada;

► hĕrarăm - хӗрарӑм în ciuvașă;

► hmeichhia; nupui; Pi în mizo;

► iakón:kwe în mohawk;

► ikwe în odzsibva;

► ‎ímraʾa - امرأة în arabă;

► ipci – ипчi în hakasă;

► ischá - אישה în ebraică ;

► istri în sundaneză;

► itis în germană veche;

► janna în dogon;

► jigéen în volof;

► jimen în volapük;

► jin în kurdă;

► kadın în turcă și în găgăuză (din turcicul otoman kadın - قادین‎, din turcicul comun *xātun, „regină, doamnă”, cel mai probabil din sogdianul γwtʾynh /xwatēn, xutēn/, „regină”), karı în turcă și în găgăuză, katyn - къатын în cumucă, qadın în azeră și în tătară crimeană, qatïn - ҡатын în bașchiră, qatın - қатын în cazahă;

kadın

 

► kali - ქალი în gruzină;

► kin - կին în armeană;

► ko’olel, xch’uup în maya yucatecă;

► kobieta în poloneză;

► kona în islandeză și în feroeză, kone în daneză, konufólk în feroeză, kouine în normandă (în final din echiul norvegian kona, din proto-germanicul *kwenǭ, din proto-indo-europeanul *gʷḗn);

► kuña în guarani;

► kvenmaður în islandeză, kvennmaður în feroeză, kvinde în daneză, kvinna în suedeză și în feroeză, kvinne în norvegiană, kwena în germană veche (din vechile norvegiene kvinna, kvenna);

► kyšnomurt - кышномурт în udmurtă;

► ǀeeki în nǀu;

► mace în hausa;

► maeet, mayeet în aasá;

► mahiḷa - മഹിള în malaialam, mahilā - महिला în hindusă, mahilā - महिला în sanscrită, mahilā - মহিলা în bengaleză, mahiḷa - మహిళ în telugu (din sanscritul mahilā - महिला);

► maouez în bretonă;

► mara în malteză (din arabicul imraʾa - اِمْرَأة‎, „femeie; soție”);

► marama în fidji;

► meri în tok pisină;

► မိမ(min:ma.) în burmai;

► mndru-mshe, mwana-mshe, mzaɗe mzade, mshe, mndru-mzaɗe în shingazidja;

► mosadi în cvana;

► moteris în lituaniană;

► muiere în română, mujé, muhé în palenquero, mujer în spaniolă și în ladino, mulher în portugheză, mulier în latină, muliero în ido, muljare în aromână, muller în aragoneză și în galiciană, muyer în asturiană, muyller, muger în navarro-aragoneză (din latinul mulier, din proto-italicul *moljes, de origine incertă; s-a propus că ar putea deriva de la mollior, comparativ al lui mollis („moale, fraged”, în timp ce alții propun că ar putea fi asemănător cu mulgere și, prin urmare, înseamnă „dătătoare de lapte”);

► mukàjì în luba-lulua;

► muso în bambara;

► mutru-mama, ɓweni bweni în shimaoré;

► mwanamke în swahili;

► mwǎsí în lingala;

► naag în somaleză;

► naine în estonă, nainen în finlandeză (din proto-finicul *nainen, derivat din tulpina naida; nai- +‎ -nen);

► nārī - नारी în hindi, nārī - नारी în sanscrită, nārī - নারী în bengali, nārī - ନାରୀ în oriya, nāri - ನಾರಿ în kannada, nari – নাৰী în assameză

► ne – не în nyenyec, ni – ни în erza, nő în maghiară (talán ősi örökség az uráli korból; din proto-uralicul *niŋä, „femeie”);

► nisu în sami de nord;

► nuliaq în groenlandeză;

► ŋawɧan în kerek;

► obìnrin în joruba;

► omukazi în ganda;

► ondí în kendem;

► onna - 女, onna no hito - 女の人, josei - 女性 în japoneză;

► ōrat - ਔਰਤ în pandsabi;

► paɨx, paɨxɨ în chiquitano;

► palla în aimară;

► peṇ - பெண் în tamilă, peṇṇ – പെണ്ണ് în malaialam;

► perempuan în indoneziană;

► phụ nữ (婦女), đàn bà în vietnameză, phuu-ñing - ຜູ້ຍິງ în laoțiană, pôo yĭng - ผู้หญิง în thai;

► qeʼL în eyak;

► qinō - 𐌵𐌹𐌽𐍉 în gotică;

► säbäyti - ሰበይቲ în amhară, säbäyti - ሰበይቲ, set - ሴት în tigrinya;

►‎ ṧëża - ښځه în paștună;

► sieviete în letonă (de la sieva, „soție, femeie”, +‎ -iete; atestat pentru prima dată în secolul al XIX-lea, aparent creat prin analogie cu vīrietis, „bărbat”, deoarece sieva și-a schimbat treptat sensul de bază la „soție”);

sievietes

 

► skyes dman - སྐྱེས་དམན, bud med - བུད་མེད în tibetană;

► sołtʼaanh în koyukon;

Cuvântul femeie în diferite limbi

 

► srǝy - ស្រី în khmeră (cambodgiană);

► ssánakh în tsolyáni;

► ’št - 𐤕𐤔𐤀 în feniciană;

►‎ strī - ستری în urdu, strī - स्त्री în hindi, strī - स्त्री în marathi, strī - स्त्री în nepaleză , strī́ - स्त्री în sanscrită, strī - સ્ત્રી în gudjarati , strī - స్త్రీ în telugu, strī - ಸ್ತ್ರೀ în kannada . strī - സ്ത്രീ în malaialam (din sanscritul strī́ - स्त्री);

► sylgojmag - сылгоймаг în osetă;

► tameṭṭut în chaoui și în kabilă;

► tayyi în alabama;

► tishiryu - тиширыу în karatchaï-balkară;

► ùcár în tarok;

► üdyramaš - ӱдырамаш în mari;

► umfazi în xhosa și în zulu;

► umugore în kinyarwanda și în kirundi;

► ure în dadjo;

► us - ус în osetă;

► vakadzi în sona;

► vanita – വനിത în malaialam, wanita în indoneziană și în malai;

► vehivavy în malgașă;

► víf în nordică veche, wiif în frizonă, wuuf în flamandă occidentală

► virino în esperanto;

► vom în volapük;

Een blonde vrouw

 

► vrou în afrikaans, vrouw în neerlandeză (din medievalul olandez vrouwe, din vechiul olandez frouwa, din proto-germanicul *frawjǭ);

► wadon, wedok în javai;

► wahine în hawaiiană și în maori;

► warmi în qeciua;

►‎ wartan - عورت în pandsabi;

► Weib (peiorativ) în germană, wīb în germană veche;

► woman în engleză, wumman în scots (din medievalul englez woman, din precedentele wimman, wifman etc.);

► woy în songhaï koyraboro senni;

► xanım în azeră, xatın - хатын în tătară, xânom - خانم în persană;

► ẍëźa - ښځه în paștună;

► yeoseong - 여성 (女性), gyejip - 계집, yeoja - 여자 (女子) în coreană;

►‎ zāla - زال în sindhi;

► zan - زن în persană, zan - зан în tadjică;

► zena în polabă, zenan în turcmenă, žančyna - жанчына în bielorusă, žena - жена în bulgară, sârbă, sârbocroată și macedoneană, žena - жєна în slavă veche și în rusă, žena în bosniacă, cehă , croată, slovacă și slovenă, ženščina - женщина în rusă, žinka - жінка în ucraineană, žoná - жона́ în ucraineană, žona în sorabă, žónska în sorabă de sus, żona în poloneză și în casubă, (žónka - жо́нка în bielorusă (din proto-slavicul *žena, din proto-balto-slavicul *génāˀ, din proto-indo-europeanul *gʷḗn);

► zhúlyi, zhulyi, zsuin, zsuvé, manusja, romni, romnyi, gazhi, gadzsi, gádzsi, mánusja în țigănească;

► zuda - зуда în cecenă

 

 

 

          Prima femeie

 

          Moto: „Ion şi Maria se ceartă înflăcărat: - Marie, te rog mult, ajunge, hai să divorţăm! - Nu Ioane, văduvă m-ai luat, văduvă să mă laşi!!”

 

          Cu sau fără voia UE și USR, iată că avem cuvântul adam, „țărână”, pentru om, devenit și primul nume proriu, Adam. Cuvântul a fost moștenit în multe limbi: adam - адам în cazahă, cecenă și chirghiză. äðäm - әҙәм în bașchiră, adam - אדם, benadám - בן אדם în ebraică, adami - آدمی în persană, adamiani - ადამიანი în gruzină, adem - ئادەم în uigură, adem în kurdă, adjami - nадями în udmurtă, ādmī - آدمی în urdu, ādmī - आदमी în hindi, ibn 'aadam - ابن آدم în arabă.

          Dar Adam avea nevoie de cineva aparte! Jucându-ne noi cu cuvintele, Adam și Eva au fost, conform miturilor creației ale religiilor avraamice (iudaismul, creștinismul și islamul) primii oameni și părinții omenirii („Jocuri de cuvinte – religie”).

        Facerea lor este descrisă în Biblia creștină și în cea ebraică. Conform lor, în urma păcatului și neascultării lui Dumnezeu, Adam și Eva fură izgoniți din Grădina Raiului (în ebraică Gan Eden). În biblie scrie de două ori :„Dumnezeu a creat omul și femeia după chipul și asemănarea Sa.”

          Din biblie reiese că întâi a fost creat Adam, bărbatul, neomarxiștii transgenderiști dorind să excludă cuvântul, iar Eva, mai târziu, dintr-o coastă a singurului mascul, „macho”. O legendă evreiască din Cabala, povestește că după ce Adam a fost creat din lut, tot din lut a creat Dumnezeu o femeie, ce se numea Lilith. Aceștia se iubeau, până când un conflict a făcut-o pe Lilith să se șucărească și să se certe cu Adam, să-l părăsească pe el și Grădina Raiului și să se unească cu diavolul. Că nu mergea chestia din zilele noastre „- Plec la mama!”, că mama era Dumnezeu!

          Mai târziu, probabil că Lilith, ofticoasă, născându-se gelozia, a ademenit-o pe Eva (a doua soție a lui Adam) cu fructul interzis, răzbunându-se. După ce a fost părăsit de Lilith, gagiul Adam se simțea singur, iar Dumnezeu, anestezist și medic operator, l-a adormit, dintr-o coastă a lui creâind o nouă nevastă, pe care o chema Eva.

          Numele de Adam (în ebraică אָדָם), așa cum apare în Gen 2.7 - „Domnul Dumnezeu a plămădit pe om/Adam din țărână și a suflat în nările lui suflare de viață (adică respirație bușon la bușon, când încă nu exista SMURD și Arafat n.n.) și s-a făcut omul/Adam ființă vie" - provine, de la „țărână", „pământ" (în ebraică adama - אֲדָמָה). Dumnezeu l-a plămădit pe Adam din „adama" deci, „cel pământesc". Numele de «adam» este folosit în Biblie pentru om în general și ca nume colectiv pentru tot neamul nostru omenesc.

          „Adam a dat femeii sale numele Eva, fiindcă este mama tuturor celor vii" (Gen 3.20), Eva (în ebraică Hava - חַוָּה) însemnând „cea vie". Primele 3 capitole din Cartea Genezei au, din punct de vedere analitic-literar, diferite surse și au fost redactate relativ târziu. Totuși, ele sunt plasate la începutul bibliei, pentru că exprimă, potrivit concepției teologice, „adevăruri fundamentale” despre lume și om: creația, originea și împlinirea ei în Dumnezeu, omul, drama păcatului și speranța mântuirii. Universitarii privesc această poveste drept unul dintre multele mituri antice ale originii.

          Privind transferul numelui, mergând noi pe fir, Eva provine ușurel din latinescul Eva, împrumutat din grecescul antic Eúa - Εὔα, împrumutat din ebraicul antic Ḥawwā - חַוָּה, provenit din kháy - חַי‎, „viu”.

 

          În diferite limbi există:

 

► Eábha în irlandeză;

► Eeva în finlandeză;

► Efa în velșă;

► Eúa - Εὔα în greacă antică;

► Eubha în galică scoțiană;

► Éva - Εύα în greacă, Éva în maghiară, Eva - Ева în sârbocroată, Eva - Եվա în armeană, Eva în catalană, cehă, daneză, engleză, esperanto, estonă, feroeză, german, islandeză, italiană, latină, neerlandeză, norvegiană, portugheză, româmă, slovacă, spaniolă și suedeză, Eve în engleză, Ève în franceză, italiană și neerlandeză, Ève în poloneză, Évi - Εύη în greacă, Ewa în poloneză, ʻEwa în hawaiiană;

► Hava în turcă și în indoneziană, havvâ - حوا în persană, Ḥawā - חוה în ebraică, Hawa în kurdă și în malai,‎ ħawwā’ - حواء în arabă, ḥəywan - ሕይዋን în amhară;

► Ibeu - 이브 în coreană, Ibu - イブ, Ivu - イヴ în japoneză;

► Ieva în letonă și în lituaniană;

►‎ 'iif - أيف în arabă;

► Iv - Ив în rusă, Jeva - Јева în sârbă și în rusă, Jěwa în sorabă;

► Xawa în eve;

► Xiàwá - 夏娃, Yīfū - 伊夫 în chineză.

         

          Femeia universală

 

          Moto: „Femeia şi oglinda se acceptă/ Într-un tandem de două antiteze:/ Oglinda nu vorbeşte, dar reflectă,/ Dama vorbeşte făr'să reflecteze.” (Oglinda versus femeia, de Anda Andrieş, din Epigrame cu şi despre femei, 2010)

 

          Domnilor neomarxiști, analizând o creație a lui Michelangelo, scânteia sau fluxul energetic dintre degetul Creatorului şi cel al lui Adam se zărește atât de bine, încât am putea crede că opera sa este încărcată de o imensă energie pozitivă. La o analiză minuțioasă s-a constatat că sfera în care este pictat Creatorul este izbitor de asemănătoare cu creierul uman. Oare ce a vrut să transmită Michelangelo prin acest fapt?

 

 

O simplă comparație

 

          Se pare că Michelangelo a omis voluntar să-i mai picteze degetele pentru a scoate în evidență cât mai bine această componentă importantă a creierului uman.

          Glanda pituitară este o structură mică la baza creierului situată în interiorul unei șei osoase protective. Ea este cea mai importantă glandă din sistemul endocrin (hipotalamus, glanda pituitară, glanda pineală, glanda tiroidă şi paratiroidele, pancreasul, suprarenalele, glandele de reproducere – ovarele şi testiculele). I se mai spune și glanda maestru (conducătoare), pentru că îşi produce propriii hormoni, dar influențează și secreția hormonală a altor glande. Această glandă controlează intestinele, vezica, uterul, stomacul şi splina.

Crearea lui Adam (Michelangelo, Capela Sixtină)

 

          Printr-o comparație simplă a contururilor celor două imagini (forma creierului uman şi forma sferei din care provine Dumnezeu), realizăm că spațiul este unul şi același. Dumnezeu provine dintr-un mare creier, identic cu cel uman, şi de acolo i-a oferit viață primului om de pe Pământ.

          O altă ciudățenie este glanda pituitară, care se observă foarte bine în fresca din Biserica Sixtină şi care este înfățișată de piciorul unui înger.

          Şi atunci nu putem să ne întrebăm decât: care este mesajul codificat din spatele acestei opere de artă? Oare maestrul Michelangelo a vrut să sugereze că Dumnezeu este o inteligență deosebită, un creier care poate să pună în mișcare întregile legi universale, sau pur şi simplu Creatorul este doar în mintea umană?

          Operele de artă au prezentat în multe feluri femeia. Și pe la noi literații au făcut referiri la „sexul frumos/ un pisc de munte scorburos/ pe care-l urci de sus în jos/ când faci pe alpinistul caraghios” (Minulescu). În socialism femeia era cea prezentată de constitiția RPR („Femeia în Republica Populară Română are drepturi egale cu ale bărbatului în toate domeniile vieții economice, politice, de stat și culturale.”).

          Ca atare, poetul proletcultist Dan Deșliu s-a repezit să amintească și de femei, dar și de tâlharii de burghezi („Acolo unde-au huzurit tâlharii, –/ Râd astăzi voinicește făurarii.../ Râd oamenii muncii, /Râd femeile, pruncii.”). Nu precizează dacă râdeau de cineva sau de ceva...

          Poate îl citise pe Cezar Petrescu, cel care descria frumos o femeie, fără bancuri cu blonde („La fereastră, o femeie cu părul de aur, cu ochii ca florile albastre ale câmpului... rezemată de bara de alamă îl privea cu milă.”). De, compasiune, nu era timp de bancuri, că urma războiul...

          Că de, femeia poate fi și măritată sau căsătorită, cum o descria Coșbuc („Achim era-nsurat/ Cu fata lui Mihai Terinte:/ Femeie bună și cuminte,/ Cum alta nu găsești în sat.”). De, avea un adam prizonier și mai târziu, conform acordurilor de la Geneva, prizonierului trebuia să i se asigure trei mese pe zi, dintre care una caldă. Coșbuc nu știa de aceste acorduri viitoare de după moartea sa.

          Un fost prizonier, Bujor, caracterizează și adamul care poate fi nevrednic („Se învinovățea pe el însuși, știind cât e de puțin vrednic de femeia lui care i-a fost totdeauna credincioasă.”). Credința era în adamul ei sau în Dumnezeu? Nu ne precizează. Creangă arată și calitatea de mamă a unei femei („Nu se împlinește bine anul și femeia lui Ipate face un băiet.”). Păi dacă ar fi existat atunci UE și USR nu năștea și Ipate? N-ar fi fost și el părinte 1 sau părinte 2? 

 Bărbat adevărat

 

          Iată ce scria Denis Diderot într-o enciclopedie despre femeie: „Diferitele prejudecăți cu privire la raportul de excelență dintre bărbat și femeie au fost produse de obiceiurile popoarelor antice, de sistemele politice și de religiile pe care le-au modificat la rândul lor.

          Cu excepția religiei creștine, care a stabilit, așa cum voi spune mai jos, o reală superioritate a bărbatului, păstrând totuși femeii drepturile egalității. […] Un proverb ebraic limitează aproape toată priceperea femeilor la treaba lor, iar Sofocle spunea că tăcerea era cea mai mare podoabă a lor. Printr-un exces opus, Platon vrea ca ele să aibă aceleași ocupații ca și bărbații. Vezi al cincilea dialog Πολιτειῶν.”

          Dăm textul în franceză: „Les divers préjugés sur le rapport d’excellence de l’homme à la femme, ont été produits par les coutumes des anciens peuples, les systèmes de politique et les religions qu’ils ont modifiés à leur tour. J’en excepte la religion chrétienne, qui a établi, comme je le dirai plus bas, une supériorité réelle dans l’homme, en conservant néanmoins à la femme les droits de l’égalité. […] 

          Un proverbe hébreu borne presque toute l’habileté des femmes à leur quenouille, et Sophocle a dit que le silence était leur plus grand ornement. Par un excès opposé, Platon veut qu’elles aient les mêmes occupations que les hommes. Voyez le cinquième dialogue Πολιτειῶν. [Denis Diderot, Encyclopédie, article «Femme (Anthropologie)», 1772]”.

Cadou!

 

          De marchizul de Sade ați auzit, de la care vine cuvântul sadism. Iată ce credea despre femei: „Niciodată n-ar trebui să îndrăznești să le judeci pe femei după masca lor ipocrită.” („Ce n’est jamais d’après le masque hypocrite des femmes qu’il faut s’aviser de les juger.” [Donatien Alphonse François de Sade, La Prude ou La Rencontre imprévue, in Historiettes, Contes et Fabliaux, 1788, édition 1926]).

          Lăsând scriitorii în pace, jucându-ne cu cuvintele, prin lume femeii i se zice și creatură (desuet, în Quebec: créature,  criature), damă (în România, în Franța dame, de unde îl moștenirăm), fiică a Evei (în franceză fille d’Ève), gagică în argou, împrumurat de la țigani, care are și masculinul gagiu (din țigănescul gadji, „care nu e țigan”, cuvântul fiind împrumutat ca argou și de francezi, gadji, pentru ambele genuri).

          Francezii îi mai zic femeii meuf, feumen (focoasă), familiar gazière (găzăriță), gonzesse (persoană șic), peiorativ grognasse (femeie ușoară, curvă). Lasă că și noi folosim cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă [Sinonime (2002)], dar și femeie penală sau fetiță penală pentru un homosexual pasiv, de tip UE și USR, chiar și femeie cu condicuță, expresie eufemistică pentru prostituată. [Argou (2007)].

Folosim noi cuvântul ... și pentru politicieni!

          Conform acestui ultim dicționar de argouri, pentru o femeie frumoasă folosim și alivancă, amazoană, animal, bucățică bună, cadână, damă cu manșoane, exemplar, feliuță (bună), holdană, o grădină de fată, mandarină, mesadă, piesă de elicopter, pralină, șeică, șerpoaică, vampă. Nașpa, nu?

Grija femeii mamă!

 

          Colegul de curs la Hamburg în 1978, Boileau, atunci căpitan, acum colonel în retragere și posesor de vii și crame pe valea Loarei, îmi amintește că francezii foloseac și souris, „șoarece” și typesse, „tipă”, comunicându-i și eu argourile noastre și că folosim și noi tipă, împrumutat de la ei. Cerându-i lămuriri despre souris, mi-a amintit instrumentul mouse al calculatorului și că pe o damă ntrebuie să o plimbi cum plimbi mouse-ul (franțuzitul souris)!

Damă (stăpâna casei, se mută unde vrea, din latinescul domina)

 

          Tot el îmi amintește expresiile și cuvintele din franceză femme à barbe (femeia bărbat bine), femme à tout faire (femeia care face de toate), femme au foyer (casnică), femme d’affaires (femeie de afaceri), femme d’État (femeie de stat), femme d’honneur (femeie de onoare), femme de chambre (cameristă), femme de charge (menajeră), femme de journée (femeie de zi), femme de lettres (scriitoare), femme de mauvaise vie (femeie cu o viață proastă), femme de médecine (femeie medic), femme de ménage (menajeră), femme de peine (femeie a durerii), femme de réconfort (femeie de mângâiere), femme de rien (femeie de nimic), femme de tête (femeie șef), femme-enfant (copilăroasă), femme facile (femeie ușoară), femme fatale (femeie fatală), femme fontaine (femeia fântână, la figurat, în sexualitate), femme forte (femeie puternică), femme garçon (băiețoasă), femme girafe (femeia girarfă, cu gâtul lung), femme lapin (iepuroaică, cu mulți copii), femme légère (femeie ușoară),  femme objet (femeia obiect, văzută ca un obiect, mai ales al dorinței), femme publique sau fille de joie (femeie publiică sau prostituată), femme-renarde (vulpoaiucă, șmecheră) și multe altele.

          Au apărut și multe citate, epigrame sau proverbe pe tema femeii, lăsându-vă plăcerea să le căutați. Tot așa procedați cu muzica, pictura, sculptura, arta fotografică, care accentuează calitățilr feemeii, cea care e născătoare de viață, adică mamă, nu părinte 1 sau părinte 2. Ea e cea care construiește un cămin din casa pe care i-o pune la dispoziție bărbatul în familia aia tradițională pe care unii o neagă, precum  falsa Lasconi.

          Am avut și schimburi de mesaje sarcastice cu colegul Boileau, mai ales cu genul, genre în franceză, calc al englezului gender, preluat din latinescul genus, însemnând „fel, tip, specie, rasă, familie, origine”. Dar discuția a mers mai departe cu definirea sexului unui om (sexe în franceză), dar identité de genre (identitatea sexuală) și troisième sexe (al treilea sex), semnificând nici bărbat, nici femeie (signifiant un genre ni homme ni femme). Adică se joacă și ei cu genul și cu sexul...

          Referitor la a nu se declara sexul la nașterea unui copil, mi-a explicat pe ce se bazează francezii, pe definiția identității sexuale: „Sentiment profund de apartenență la o identitate feminină, masculină, non-binară sau de altă natură, independent de caracteristicile biologice (în special producția hormonală și organele sexuale) și orientarea sexuală (heterosexualitate, homosexualitate, asexualitate etc.)”.

          Adică în franceză: „Sentiment profond d’appartenance à une identité féminine, masculine, non-binaire ou autre, indépendamment des caractéristiques biologiques (notamment les productions hormonales et les organes sexuels) et de l'orientation sexuelle (hétéro-, homosexualité, asexualité…).”.

          Cu această ocazie mi-am însușit și cuvântul gynoïde, pe care nu-l analizez. Că mă opresc la alte nume date femeii de francezi, poeți, prozatori sau oameni de rând: becasse, „becață” (femeie fără spirit), biche, „căprioară” (femeie sprintenă), caillette, „nehalită” (de la numele unui bufon al lui Ludovic al XIII-lea, devenit al patrulea stomac al rumegătoarelor), commère, „nașă” (pentru bârfitoare), garce, „cățea” (desuet, pentru fată).

          Și mai există în Québec gerda (după Gerda Munsigner, fostă prostituată germană seducătoare suspectată de spionaj, care a avut o aventură scandaloasă cu un ministru adjunct federal canadian în anii 1960) și guidoune (prostituată, de origine germanică pentru „cățea în călduri”).

          Colegul mi-a atras atenția și asupra altor cuvinte, ca: jacasse, numele unei prăjituri (vorbăreață), lorette (prostituată, de la numele districtului Notre-Dame-de-Lorette, din Paris, unde s-au cazat multe dintre aceste tinere), margot (damă de consumație, de la prenumele Marguerite), mégère, „scorpie” (peiorativ, femeie rea și înfierbântată, cu aluzie la una dintre Erinii, zeiță romană persecutoare), moukère, „femeie din Mahreb” (din arabicul algerian moukeira, acesta din spaniolul mujer), perruche, „papagaliță” (nu-i tace gura) sau chiar poule, „găină” (popular, pentru fată, femeie).

Perruche (papagaliță peruș)

 

         Prietenii Igor din Irkutsk, amiralul Bill din Las Vegas, Imre Nemeth din Budapesta și Karl Bauer din Dresda, toți tați și bunici, doi chiar străbunici mi-au scris că nu se bagă la discuția despre femeie, pe care o văd doar ca mamă, bunică, străbunică. Au accentuat pe necesitatea familiei tradiționale acceptată de istorie... Sunt de acord că femeea e „cea care transformă casa în cămin”...

 

 

          Femeile, ah, femeile!

 

          Moto: „E cartea ce ne-am tot dorit-o,/ Din vremea când eram băieţi;/ Din scoarţă-n scoarţă am citit-o/ Şi tot suntem analfabeţi!” (Femeia, de Constantin Tone, din Epigrame cu şi despre femei, 1999)

 

 Primăvara e a lor… ele sunt primăvara noastră!

 

 

Femeie

 

Femeile, ca un joc de cuvinte şi de viaţă...

Femeile...

 

          Mămoase. Serioase. Spinoase. Răsfăţate (cu dreptate). Victimizate. Inocente (X procente). Pregătite (de orice). Orgolioase (până la Dumnezeu). Sensibile (şi inapoi). Cicălitoare (zi şi noapte). Spirituale. Bârfitoare (mai tot timpul). Discrete (numai când au interesul). Graţioase. Ochioase.

          Slabe (cu dietă). Rubensiene (fără dietă). Feminine (le stă bine). Maliţioase (zi şi noapte). Sufletiste (ziua). Gânditoare (noaptea). Profunde (de sărbători). Veninoase (arareori). Pline de compasiune. Cu simţul umorului. Cinice (nu prea mult). Sarcastice (după nuntă). Grijulii (după botez). Resemnate (după al doilea divorţ). Implinite (după primul sau al doilea copil). Distruse (după primul avort). Renăscute (după prima zi de şcoală a copilului). Mature (la datorie). Luminate (după primul nepot). Sfârşite (după o despărţire). Mâncăcioase (de la un ruj).

După furtună

 

 

Femeile, ca un joc de cuvinte şi de viaţă...

Femeile...

 

          Copilăroase (de la un zâmbet). Timide (de la o privire). Roşii în obrăjori (de la un gând ascuns). Perverse (de la te miri ce). Senzuale (de la un sărut). Acre (din nimic). Şarmante (de la cercei). Răpitoare (de inimi). Fericite (din mai nimic). Misterioase (din copilărie). Mistuite (din dragoste).

 

Dans

 

Mironosiţe (în rochiţe sau fustiţe). Măgulite (din auzite). Nepăsătoare (după moft). Martire (din fire). Dulci (cu suflet din vată de zahăr ars). Războinice (în filme). Diafane (primăvara şi toamna). Translucide (tot pe atunci). Răzvrătite (de câte ori au chef). Transparente (de la suferinţă). Opace (de la indiferenţă). Uşoare (de la bijuterii). Grele (tot de la ele). Subţiri (de la carte). Avute (de la parte). Sofisticate (din toate câte puţin). Alambicate (din curiozitate). Complexate (din nedreptate). Neîmpăcate (din păcate).

 

 

Femeile, ca un joc de cuvinte şi de viaţă...

Femeile...

Păreri....

 

          Puternice (din credinţă). Senine (de la ochi). Fragile (de la glezne). Vulnerabile (de la sâni). Şoptite (de la buze). Supuse (de la genunchi). Plutitoare (de la păr). Sălbatice (de la natură). Fabuloase (pline de dor şi dorinţă). Icoane (pentru copiii lor).

 

 

Femeile, ca un joc de cuvinte şi de viaţă...

Femeile...

 

 

Mamă

 

          Neveste (cu feste, de poveste). Afurisite (dar dorite). Cu defecte (sau absente). Cheltuitoare (pe orice). Econome (nu se ştie pe ce). Frumoase (când nu sunt odioase). Roşesc (când sunt îmbrăţişate). Te pălmuiesc (tot când sunt îmbrăţişate, fără voia lor). Rele (când îţi râd în nas). Ascultătoare (oare?). Numai ochi şi urechi (când vorbeşti cu altă femeie). Drăgăstoase. Fermecătoare (dacă le cazi în braţe şi nu le cazi în gheare). Stradivarius. Amati. Contrabas. Nu uită niciodată aniversările. Au nevoie de un martor la căsătorie (ca la orice duel). Îţi dăruiesc inima (dar te obligă să iei şi restul).

 

Femeile, ca un joc de cuvinte şi de viaţă...

Femeile...

 

          Cuminţi (te scot din minţi). Tot cuminţi (îşi ţin jurnalul). Libertine (ţin calendarul). Le plictiseşte gelozia (dar lipsa ei le omoară de-a dreptul). Discrete (când refuză). Aspre (când acuză). În dorinţe, complicate (dar uitate). Uneori lente (alteori absente). Iubitoare de lumină (iubirea lumina vieţii). Urăsc lumina (consideră căsătoria factura la lumină). Refugiate în muncă (fără poruncă).

          Visătoare (aruncă monede in fântâni arteziene). Realiste (le pescuiesc de-acolo). Naive (sigure de teoria lor). Deştepte (nesigure pe ele). Plânse (că s-a terminat). Zâmbitoare (că s-a întâmplat). Neremarcate (acolo unde sunt). Remarcate (când dispar). Mame normale (primesc copilul cu respect, îl cresc cu iubire, apoi îl lasă în libertate deplină). Unele cred că nu există magie. Altele cred că totul e magie. Savurează lucrurile mărunte. Întrebătoare (au succese care le înjosesc si înfrângeri care le înalţă).

 

 

Familie tradițională

 

 

Femeile, ca un joc de cuvinte şi de viaţă...

Femeile...

 

          Timide (defect al oamenilor mari). Tupeiste (defect al oamenilor mici). Optimiste (şi se înşeală). Pesimiste (când au dreptate). Invidioase. Nu găsesc drumuri fără obstacole (acelea nu duc nicăieri). Ca vinurile (cu timpul, devin fie din ce în ce mai bune, fie oţet). Eficiente (cu mişcări lente). Violente (brusc sau în trepte).

          Obosite (plictisite). Înţelepte (fac pe naivele la timpul potrivit). Iubitoare de troleibuze (90-60-90). Iubitoare de autobuze (104-104-104). Intelectuale (când au găsit ceva mai interesant decât sexul). Le e greu când nu fac nimic (nu ştiu când au terminat). Cu prietene (le învaţă ce trebuie să facă). Cu duşmance (le obligă să facă ce trebuie).

          Plângăcioase (se vaită că nu au memorie, dar niciuna că nu are logică). Toate trăiesc sub acelaşi cer (dar nu au acelaşi orizont). Multe sunt ca barcagiii (trag la vâsle dar stau cu spatele la viitor). Înţelepte (nu spun ce ştiu). Naive (nu ştiu ce spun). Precaute (aşteaptă momentul potrivit). Întrecute (de cele care nu-l aşteaptă). Înţelepte (când nu mai au inimă, ci cord). Unele trăiesc gratis (altele degeaba). Bănuitoare (se trezesc înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact).

 

 

 

Cine pe cine ceartă?

 

 

Femeile, ca un joc de cuvinte şi de viaţă...

Femeile...

 

 

Solo

 

          Primăveri cu verdeaţă (uneori în ceaţă). Fluturi cu aripi pictate (seara). Parfumuri de flori (dimineaţa). Fericite (când sunt iubite). Şiraguri de perle rare (la mare, la soare). Calme (ca o icoană). Blânde (ca briza mării), Cu capul pe umeri. Cu capul în nori. Soare printre nori. Lumină sfântă. Roua dimineţii. Liniştea nopţii. Suferinde (de colinde).

 

 

Femeile, ca un joc de cuvinte şi de viaţă...

Femeile...

 

          Zboruri de păsări. Infinitul magic. Ploi de vară. Îmbrăţişate. Uitate. Pasionate. Siliconate (din păcate). Valuri de mare. Ţărmuri de mare. Religia noastră. Mângâietoare (active). Mângâiate (pasive). Râzgâiate. Refugiul nostru. Prabuşite. Dulci rătăciri. Obosite (de căutări). Cu viaţă chinuită (unele).

 

Tocuri

 

          Puternice (aproape toate). Petale (sau măcar sepale). Izvoare (cu apă lină). Bălţi. Visătoare. Sărutate (pe tâmplă – când se-ntâmplă, pe ochi – de deochi, pe buze – ca ventuze). Temătoare. Poetese. Preotese. Eminesciene. Argheziene. Păunesciene. Manolesciene. Şi ce-or mai fi ele.

Diferențe

 

 

Femeile, ca un joc de cuvinte şi de viaţă...

Femeile....

 

          Înălţate (prin cultură). Ridicate (pe tocuri de 10). Cu gambe tensionate (preumblate). Iubitoare (de tangou). Perverse. Rafinate. Excitante (glisante). Trofee. Visătoare (din născare). Doritoare (de meniu franţuzesc). Cu glezne fine (în piscine).

          Cu gambe lungi şi arcuite. Cu genunchiul perfect (ca un măr ionatan). Elastice (se întind cât ţine patul). Supraelastice (se întind şi prin alte paturi). Credincioase (se întind până la Dumnezeu). Cu coapsele calde (ispită). Însărcinate (din voluptate). Amante (glisante). Soţii. Cu nume de uragane (invers).

Modă

 

Femeile, ca un joc de cuvinte şi de viaţă...

Femeile..

 

Cetitoriul

 

 

Constantin NIŢU

 

          Oh, femeile…  Să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, cândva, undeva sau oriunde!

Fișierul în format pdf la adresa: Jocuri de cuvinte - femeie.pdf

 

NC

       

Jocuri de cuvinte - ciorbă

  

 

Jocuri de cuvinte - ciorbă

Geografie lingvistică

 

 

          Ciorba

 

       Moto: „Nu-mi pasă lumea ce-o să spună;/ De-acuma fapta-i consumată:/ Fiindcă faceţi ciorba bună,/ Aş vrea să mă mai frig o dată.” (Unei doamne care mi-a servit o ciorbă gustoasă, dar fierbinte, de Nicolae Zărnescu din Epigrame cu şi despre femei, 2010)

 

       Fiu de țăran, din comuna Livezeni, din 1950 sat al comunei Stâlpeni, fostul județ Muscel, aveam curtea plină de păsări, curci, gâște, găini și bibilici, cu patru sau cinci oi și o capră, cu grădină de zarzavat bine lucrată și bine cultivată, cu vacă și cu tot ce are omul vrednic la casa lui, în curtea comună cu bunicii materni. De mic m-am acomodat bucătăriei țăranului român gospodar, ciorba având locul său aparte. Mămăliga era prioritară pâinii (vezi la https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-mamaliga). Plus că tatăl, pădurar, și bunicul, dogar (vezi https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-butoi), aveau și damigene (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-damigeana). Nu aveam acces la ele!

       Intrat la liceul militar, apoi în școala militară, în toate unitățile militare pe unde am colindat, popota era instituția militară cea mai respectată, cu meniuri diverse, mereu cu cel puțin trei feluri de mâncare, primul fiind ciorba.

       Așadar, ciorba este un fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea și cu carne. DEX '09 (2009) ne dezvăluie etimologia: „din tc. çorba”. Corect este că am moștenit cuvântul ciorbă, atestat în scris în jurul anului 1786, din turcicul otoman çorba – چوربا‎, „ciorbă”, moștenit din cuvântul persan šurbâ – شوربا‎, din šur - شور + bâ + با, „un fel de tocană”, din persanul medieval bāg – [corespondent negăsit].

       Din cuvântul turcic otoman au derivat çorba în turcă, čʿorba -  չորբա și čʿorpa - չորպա în armeană, čorbá - чорба́ în bulgară, čorba -  ჩორბა în gruzină, çorba -  ჩორბა în laz, čorba - чорба în macedoneană, šōrba -  شوربة în araba golfului, šūrba - شوربة în araba marocană, šōraba - شوربة în araba levantină de sud, ciorbă în română, čórba - чо́рба în sârbo-croată și câte citiți mai jos.

       Să vedem ce scrie Mihai Vinereanu despre ciorbă: «ciorbă (ar., mgl. ciorbă) – fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acră) de legume, adesea cu carne sau pește. Tc. çorba „ciorbă” (Cihac, II, 566; Miklosich, Slaw. Elem., 52; Șăineanu, II, 132; Berneker, I60; Ciorănescu; 1984). După Ciorănescu, forma turcă provine din arabă; šorba, šarab „băutură” care s-a răspândit în mai multe limbi neolatine; cf. sp. jarabe „sirop, băutură dulce”, it. sorbetto. De Mauro-Mancini (2206) consideră că forma italiană provine din tc. sorbet „apă cu gheață” (cf. tc. Jerbet „băutură proaspătă”), iar Corominas (3, 493) consideră că forma spaniolă provine din ar. Šaráb „băutură”, forme care au sens de băutură, nu de ciorbă sau ceva similar. Din cele arătate mai sus se pare că forma ciorbă nu provine din radicalul arab menționat mai sus, dar poate fi asociat cu rom. surbitură, surghitură „ciorbă” printr-o variantă *surbă, *Jurbă, *Jorbă cu trecerea lui J la č prin procesul de hipercorecție; cf. ngr. τσορβάς, alb. çorbë, bg., sb. čorba, mgh. csorba (v. sorbi). Această ipoteză este una alternativă la cea tradițională, având în vedere faptul că, în acest caz, nu este vorba de un Wanderwort tipic. Origine incertă. Derivate: ciorbiță, ciorbică, ciorbar.» [Mihai Vinereanu, Etymological Dictionary of the Romanian Language, Dicționar etimologic al limbii române, Journal of Romanian Linguistics and Culture, nr. 25/2020].

 

          În câteva limbi cuvintele corespondente sunt:

 

֎ anraith în irlandeză (din vechile irlandeze anbruith, anbruithe, „bulion, zeamă, fiertură”);

֎ apur - ապուր în armeană;

֎ aš – аш în bașchiră;

֎ bolhon în occitană, Bouillon în germană (din franțuzescul bouillon, vezi „Bouillon” în Duden online), bouillon în daneză, engleză, franceză (din bouillir, „a fierbe”, +‎ -on), interlingua și neerlandeză, bujón în cehă, bul`yon – бульйон în ucraineană, bulʹon – бульон în rusă, bulion în poloneză și în română, buliono în ido, buljong în norvegiană și în suedeză, buljono în esperanto, buyon papiamento (în final din franțuzescul bouillon);

Borscht

 

֎ borscht în engleză (ciorbă, borş, din 1884 sau 1808, din borsht - באָרשט‎ în idiș, împrumutat din rusescul boršč - борщ; dublet al lui barszcz, din polonezul barszcz, „borș”), borș în română (Moldova, ciorbă acră, din rusescul boršč - борщ sau ucraineanul boršč - борщ, acestea din proto-slavicul *bъrščь, „crucea pământului”, format probabil ca *bъrzgati, „a măcina, a tăia”, +‎ *-tь sau dintr-un alt verb înrudit, din proto-balto-slavicul *bursktis, din proto-indo-europeanul *bʰr̥s- < *bʰers-, „a înțepa”);

֎ brodo în italiană (supă limpede, din latinescul târziu brodium, din francicul *broþ, din proto-germanicul *bruþą, aceeași rădăcină ca și englezescul boullion; comparați cu franțuzescul brouet, vechiul francez breu, catalanul brou, piemontezul breu, friulianul brût, sicilianul brodu, spaniolul bodrio, portughezul brodo), brodu, broru, vroru, brudu în siciliană, brot în galică scoțiană, broth în engleză (din medievalul englez broth, din vechiul englez broþ, „bulion, fiertură”, din proto-vest-germanicul *broþ, „bulion, fiertură”, din proto-germanicul *bruþą, „bulion, fiertură”, din proto-indo-europeanul *bʰrewh₁-, „a fierbe”), brou în catalană, brouet în franceză (din medievalul francez brouet, din vechiul francez broet, diminutiv al vechilor franceze breu, *brou, din latinescul târziu brodium, din francicul *broþ, din proto-germanicul *bruþą, „bulion, fiertură”, din proto-indo-europeanul *bʰrewh₁-, „a fierbe”, cognat cu englezescul broth, islandezul broð; vezi „brouet”, în  Trésor de la langue française informatisé [Tezaurul digitalizat al limbii franceze], 2012), brouwsel în neerlandeză, Brühe în germană (din medievalul germanic brüeje, din proto-germanicul *brōaną, de unde brauen; rudă cu brühen);

֎ caldo în portugheză, galiciană și spaniolă (din vechiul galico-portughez caldo, din latinescul caldus, de la calidus, „cald, fierbinte”), kaldu în indoneziană;

Caldo verde

 

֎ canh în vietnameză;

֎ cāru – చారు, pulusu – పులుసు în telugu;

֎ cawl în galeză;

֎ ciorbă în română, čorba - чорба în bulgară, macedoneană și sârbo-croată, čorba - ჩორბა în gruzină, çorba - ჩორბა în laz, çorba în turcă și în turcmenă, čorpa – чорпа în cecenă, čʿorba -  չորբա și čʿorpa -  չորպա în armeană, shoʻrva în üzbecă, shorpa – شورپا ‎în uigură, šōraba - شوربة în araba levantină de sud, šōrba -  شوربة în araba golfului, šorba - ሾርባ în amharică, sorpa – сорпа în cazahă, sorpo – сорпо, şorpo – шорпо în kârgâză, šú:raba - شُورَبَة‎‎ în ‎arabă, šür – шӱр în mari de mijloc, šūrba - شوربة în araba marocană, šürbo – шӯрбо în tadjică, suruha – চুৰুহা în assameză, şorba în azeră, şorbe – شۆربه ‌‎în kurdă;

Ciorbă, čorba -  чорба etc.

 

֎ cūp – சூப் în tamilă;

֎ c̣vniani – წვნიანი în gruzină;

֎ cwapprut – စွပ်ပြုတ် în birmaneză;

֎ gêrmî în zazaki;

֎ gllet în normandă (bouillon refroidi de certaines viandes, „bulion răcit din anumite cărnuri”);

֎ hasaa' - حَسَاء‎ în ‎arabă;

֎ hupa în maori;

֎ intrita în latină;

֎ jaška – яшка în ciuvașă, juška – юшка în rusă (zeama din ciorbă) și în ucraineană (ciorbă de pește);

֎ jhoḷô – ଝୋଳ în orija;

֎ juha – јуха în sârbo-croată, juha în slovenă (din proto-slavicul *juxa, „bulion, fiertură, supă”, din proto-balto-slavicul *jáušāˀ, din proto-indo-europeanul *yuHs-, „supă, bulion, fiertură”, baltice înrudite cu juxa sunt lituanianul jū́šė, „bulion, fiertură, supă”, vechiul prusac juse, „supă”, în plus, este înrudit cu latinescul ius, proto-germanicul *justaz, sanscritul yūṣa - यूष);

֎ juk - 죽, guk - 국, supeu - 수프, tang – 탕 în coreană;

֎ kǣng - ແກງ, nam sup – ນ້ຳສຸບ în laoțiană;

֎ keitto în finlandeză (din keittää, „a fierbe”, +‎ -o);

֎ khour-wa – ښوروا ‎în paștună;

֎ köje – көже în cazahă;

֎ laveuraée în normandă (bouillon très clair, „bulion, supă foarte limpede”);

֎ lem – лем în mari de mijloc, lym – лым în udmurtă, leves în maghiară (din lev-, rădăcina lui lé, „lichid, sos”, +‎ -es, lé din proto-uralicul *läme, „bulion, fiertură”, cognat sau rudă cu finlandezul liemi), liemi în finlandeză (din proto-finicul *leemi, din proto-uralicul *läme, cognat cu ľem – лем în erza, „gras”, maghiarul lé);

֎ marák – מרק în ‎ebraică, maraq în somaleză;

֎ mignestre în friuliană;

֎ min – мин în iakută, mün – мÿн, min – мин în șor (chor);

֎ minestra în italiană [de la minestrare, „a servi, a oferi, a pregăti (ca o supă)”), din latinescul ministrāre];

֎ miya în hausa;

֎ mouillot în normandă;

֎ onda în occitană;

֎ otvar – отвар în rusă;

Pottage (supă sau tocană)

A bowl of soup (un bol cu ​​supă)

 

֎ polévka în cehă, polievka în slovacă, poliwka în sorabă, poxljobka – похлёбка în rusă;

֎ potage în franceză (din vechiul francez pot, „vas, oală, cintainer cu orice materiale”, +‎ -age) și în engleză (din franțuzescul potage, transformat ulterior în pottage), pottage în engleză (din medievalul englez pottage, din anglo-normandul și vechiul francez potage);

֎ qajoq în groenlandeză;

֎ ras'sā – रस्सा în marathi;

Cuvântul ciorbă în diferite limbi

 

֎ rosół în poloneză (din vechiul polonez rozsół, din proto-slavicul *orzsolъ, din *orz-soliti);

֎ sāru – ಸಾರು în kannada;

֎ shiru - スープ, 汁 în japoneză;

֎ śiṛa – শিড়া în bengaleză;

Thailändische Suppe mit Pilzen, Fisch und Tomaten (supă tailandeză cu ciuperci, pește și roșii)

 

֎ soep în neerlandeză, sop în afrikaans, sopa în aragoneză, asturiană, catalană, galiciană, portugheză, provensală și spaniolă, sopo în soto, soppa în malteză și în suedeză, soubenn în bretonă, soup (din medievalele engleze soupe, sowpe, din vechile franceze soupe, souppe, sope, din latinescul târziu suppa, „pâine înmuiată”, din proto-germanicul *supô, vezi medievalul olandez sope, „bulion, fiertură”; dublet al lui zuppa, vezi și sop, supper) în engleză și în vietnameză, soúpa – σούπα în greacă, soupe în franceză, sū pa – ສູປະ în laoțiană, sup - սուպ în armeană, sup - суп în rusă, bielorusă și ucraineană, sup – سوپ în persană, sūp – سوپ ‎în urdu, sūp – सूप în hindusă, sup – සුප් în singaleză, sup – ซุป în thai, sup – ຊຸບ în laoțiană, sup – ស៊ុប în kmeră, sup în indoneziană și în malai, supa – супа în bulgară, macedoneană și sârbo-croată, sūpa – ਸੂਪ în pandsabi, sūpa – સૂપ în gudjarati, súpa în islandeză, súpan în feroeză, supă în română, supâ în aromână, supë în albaneză, supo în esperanto, sūpp – സൂപ്പ് în malaialam, supp în estonă, suppa în siciliană, Suppe în germană (din medievalerle germanice vulgare suppe, soppe, sope, care s-au răspândit sub influența întăritoare a franțuzescului soupe, toate din proto-germanicele *supô, *suppô, *suppǭ („bulion, supă”, înrudit cu germanicul saufen, „a bea”), suppe în daneză și în norvegiană, suub – سُوب în ‎arabă, zopa în bască și în sorabă, Zopp în luxemburgheză, zup – זופּ în ‎idiș, zupa – зупа în ucraineană, zupa în letonă și în poloneză, zuppa în italiană și în siciliană;

֎ spad în suedeză;

֎ sriuba în lituaniană, streba în letonă;

֎ šöl – шөл în mongolă, şöln – шөлн în kalmucă;

šyd – шыд

 

֎ šyd – шыд în komi și în udmurtă (din proto-permiacul *šu˙d);

֎ şulpa – шулпа în tătară;

֎ tāng - 湯, 汤 în chineză;

֎ thug pa – ཐུག་པ་ în tibetană;

֎ ugama – ᎤᎦᎹ în cheroki;

֎ uöre – үөрэ în iakută;

֎ ügre – ӱгре în ǃkung;

֎ uöre – үөрэ în iakută;

֎ ügre – ӱгре în ǃkung;

֎ vývar în cehă (din vý- +‎ var, „fierbere”), wywar în poloneză (deverbalizare a lui wywarzyć);

֎ zamă, zeamă în română (fie din latinescul zema, „cratiță”, fie din grecescul antic zéma - ζέμα, „decoct, ceva fiert sau fermentat; extract; esență”, printr-un intermediar latin vulgar, *zema, probabil cu un sens regional românesc mai apropiat de cel al originalului grecesc decât termenul latin atestat; vezi și dzamã și zamã în aromână), zomós - ζωμός în greacă și în greacă antică (din grecescul antic au derivat zomós - ζωμός în greacă, zūm - زُوم în arabă, zume în asturiană, çumo în vechea galiciano-portugheză, zume în galiciană, sumo în portugheză, çumo în vechea spaniolă și zumo în spaniolă, zōmā - ܙܘܡܐ și zōmōs - ܙܘܡܘܣ în clasica siriacă), zumi, zombé în țigănească.

 

 

 

           Ciorba în lume

 

     Moto: „Când cocoş, fără motiv,/ Strig, ea nu scoate o vorbă,/ Ci doar, semnificativ,/ Mai amestecă în ciorbă.” („Curaj , găină, că te tai!”, de Valentin David)

 

       Ciorba, cuvânt împrumutat „gratis” din cuvântul turcic çorba, reprezintă în bucătăria tradițională românească unul dintre felurile principale de mâncare care se servesc ca primul fel la masa de prânz (eu uneori și la cină) la începutul mesei, după aperitive, dacă există.

       Cum în multe țări supele s-au generalizat ca nume, ca și cuvântul bulion (vezi mai sus, fiertură), ciorba este denumirea supelor naționale românești, moldovenești, sârbești, macedonene și bulgare și de alte etnii vecine, cum am văzut la analizarea cuvintelor în diferite limbi.

       Așa că în apa binecuvântată, despre care am scris (la adresa https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-apa-2), se introduc legume, verdețuri, oarece bucăți de carne sau de pește tăiate la dimensiuni mici, care se fierb. „Dregerea” se face din belșug sau cu economie, cu diverse ingrediente, ouă, smântână, iaurt, rântașuri obținute prin rumenirea făinii din diverse cereale. Viorica a învățat să dreagă ciorba la Ineu, ca tânără soție, de la moldoveanca Ica Nacu. Face ardeleanca niște ciorbe...

       După preferința degustătorului, acrirea se face cu oțet alimentar, borș, suc de lămâie sau sare de lămâie, suc de roșii, corcodușe, zarzăre ori zeamă de varză. Pentru ciorbele de post se fierb legumele fără carne și se acresc.

       Ca verdeață, la ciorbe se folosește pătrunjelul cu excepția ciorbelor ardelenești la care specific zonei este tarhonul și măcrișul, iar la ciorba de burtă nu se adaugă verdeață. Ciorba de burtă se acrește cu oțet alimentar. Ciorba de potroace se acrește cu zeamă de varză (moare). Ciorba à la grecque se acrește cu lămâie. În Moldova și în Muntenia, ciorba se acrește de obicei cu borș obținut din fermentarea tărâțelor, de aceea în Moldova ciorbei acrite cu borș i se zice tot borș. Supermagazinele occidentale au creat rapid borșul la plic!

O farfurie de ciorbă

 

       De ce am luat cuvântul de la turci? Deoarece ciorba a ajuns pe masa românilor dintr-un capriciu istoric, fiind fiartă, mai întâi, în ceaunele și cazanele trupelor de spahii ale Imperiului Otoman. Ba mai mult, ciorbagiu se numea comandantul unui regiment de ieniceri, căpetenie, șef, din turcicul çorbaci, datorită asocierii, obișnuite în organizarea militară turcă, între unitatea militară și bucătăria sa proprie. Ciorbalâcul era polonicul de acum, cu care se turna ciorba din ceaun sau din cazan în blidul ienicerului.

       Dragii noștri gurmanzi, puteți alege din cele mai cunoscute ciorbe, enumerate aleator: ciorbă à la grecque  (de porc, vițel, miel, pui), ciorbă ardelenească (de porc, vițel), ciorbă de berbec, ciorbă de cap de nisetru, ciorbă de chitici, ciorbă de bureți, ciorbă de burtă, ciorbă de cartofi, ciorbă de conopidă, ciorbă de crap, ciorbă de dovlecei, ciorbă de dovlecei umpluți, ciorbă de fasole boabe, ciorbă de fasole verde, ciorbă de hribi, ciorbă de legume, iorbă de lobodă, ciorbă de miel, ciorbă de oaie ciorbă de păsat (crupe de porumb), ciorbă de perișoare, ciorbă de perișoare de pește, ciorbă de pește, ciorbă de pește cu zeamă de varză, ciorbă de potroace, ciorbă de pui, ciorbă de rasol, ciorbă rusească de varză, ciorbă de salată verde, ciorbă de sfeclă, ciorbă de ștevie, ciorbă de tarhon cu carne, ciorbă țărănească (de vacă, vițel, porc, pasăre, legume), ciorbă de urzici, ciorbă de varză albă, ciorbă de verdețuri, ciorbă de văcuță, ciorbă rădăuțeană, sărbușcă și ce mai știți, dar nu le căutați la Mega sau la fast-food [mai bine în Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 50-62, 426 ISBN 978-973-50-3475-7, Sanda Marin: „Carte de bucate”,Editura Orizonturi, București 1995, p. 50-56, Eliza Hansen, Meine rumänischen Spezialitäten, Editura Christians, Hamburg 1973,ISBN 3-7672-0229-8]. Folosiți denumirile drept cuvinte cheie, adăugând și „youtube”!

 

 

          Ciorba și sinonimele în expresii (pamflet)

 

          Moto: „Când se tot lungise ciorba/ Şi-i scăzuse lui chenzina,/ Soţul o ducea cu vorba,/ Iar amantul... cu maşina.” (Transportată, de Mihaela Kerestely, din Antologia epigramei româneşti, 2007)

 

       Așa ajungem la expresii precum „a se amesteca în ciorba altuia”, adică a se amesteca (nedorit) în afacerile, în treburile altuia. E cam cum se laudă Șoșoacă că s-a amestecat în ciorba lui Prigojin servită de Lukașenco lui Putin.

       „A pune sau a băga pe toți într-o ciorbă” înseamnă a considera și a trata la fel mai mulți oameni, fără a ține seamă de valoarea, situația etc. lor deosebită, că-s de cea sau de hăis, că-s din PSD sau din PNL, USR, AUR etc. „Găina bătrână face zama bună” este o expresie folosită și de Negruzzi, dar și de Ciolacu, cel ce a acceptat-o la cultură pe ciobănița sibiancă, cea care când avea 32 de ani, cândva, demult, scria pe site că are 28 de ani.

       „A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama” înseamnă a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic, potrivindu-se expresia coaliției PSD-PNL-profesorașul, aista din urmă, Jules Werner, între două excursii cu demoazela, numit de un luxemburghez ober-professor.

       „A nu fi de nicio zeamă (sau a nu fi nici de zeama ouălor)”, se spune despre cineva pe care nu se poate pune niciun temei sau nicio bază. E ca Predoiu de la interne, ca Alina de la legi. Unii zic că în loc de bază se poate pune altă substanță chimică. Noi ne ferim... Nu suntem acizi...

       „Zeamă lungă să se-ajungă” e mâncarea aia cam neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane. Era specifică popotei pe timpul aplicațiilor tactice.

       „Zeamă lungă” înseamnă și vorbărie goală, lipsită de interes, specifică unor parlamentari români, gen Șoșoacă, dar și tuturor (n)europarlamentarilor români, care nu prea sprijină intereselke românilor la UE, ci pe ale altora! Luați ca exemplu pe Cioloș, vajnic agricultor hexagonal, adică francez!

       „Cine s-a ars cu ciorbă suflă și-n iaurt” i se potrivește președintelui meu de bloc, Jules Werner, cel care tăt zicea PESEDEE!, dar care a pățit-o o dată cu alianța PNL-USR și a devenit prevăzător, că văzu că se duce de râpă PNRR-ul lor și patronat de el...

       Așa că cine s-a ars cu USR suflă și-n Forța dreapta sau în orice altceva. Că președintele meu de bloc „a mâncat singur bucatele și a lăsat altora zeama”, plimbându-se prin locuri mirifice cu profa de engleză, cu avioane particulare, plătite de la noi...

       Că așa fură tăți președinții postdecembriști, „tot de-o zeamă”, adică deopotrivă, că pe timpul lor, de 35 de ani, s-au cam distrus toate realizările de pe timpul de doar 25 de ani ai ăluia dinainte, omorât pe nedrept și criticat mereu de TVR, chiar și la „ora regelui”. Viața a dovedit că președinții așaziși democrați „n-au fost de nicio zeamă”, adică n-au fost buni de nimic!

       Noi am rămas „soarbe-zeamă”, adică proști! Adică „scapă cine moare”, că de trăit bine, canci! Se simte că unii au noroc de „zeamă de clopot” sau „zeamă de hârleț”. Că de, „leacu-i zamă de hârleț”, adică moartea-i leacu! Scapă cine moare!

 

 

 

           Ciorba în (c)arte

 

         Moto: „Cuvântu-i ca o ciorbă -/ Mixură de idei,/ De înţelegi vreo vorbă.../ E sare şi... ardei...” (Cuvântul epigramiştilor, de Rodica Nicoleta Ion, din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame)

 

       Ciorba, zama, fiertura, bulionul sau borșul moldovenesc au fost pomenite de scriitori. Dacă Cezar Petrescu opta pentru potroace („Are să-i fiarbă o ciorbă de potroace”), Ghica opta pentru pește („Îi plăcea cu deosebire ciorba de știucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean”). Dumitriu numea metaforic ciorbă nămolul („la fiecare pas, trebuiau să-și smulgă un picior din ciorba de lut cu apă”).

       Delavrancea opta pentru „găina bătrână face zama bună” („Cum sfârși șătrarul aceste cuvinte, jupâneasa Avramia intră cu zama de găină aburind în străchini.”), de acord cu care era și cuplul lingvistic ceho-român Jarnik-Bîrseanu („O aripă galbenă iese din zeama presărată cu steluțe de grăsime.”). Salivați, nu?

        Și Conachi avea opțiunile lui („Mi-am luat seamă:/ Iepurașu-i bun de zeamă,/ Iepuroaica de friptură./”). Mai era ceva cu mândra...

       Francezii folosesc pentru ciorbă bouillon, adică fiertură (din bouillir, „a fierbe”, +‎ -on). Alain, în Amintiri de război, scria în 1937 despre bulionul ca supă: „Praful de cretă îți provoca setea și toamna asta a fost caldă. Îmi amintesc că într-o zi am băut vreo zece litri de supă fierbinte din bucătăria mobilă. Bărbaților le era sete și au refuzat supa; dar au ajuns să-mi urmeze exemplul.” (La poussière de craie donnait soif et cet automne était chaud. Je me souviens d’avoir bu un jour peut-être dix quarts de bouillon brûlant pris à la cuisine roulante. Les hommes avaient soif et refusaient le bouillon ; mais ils finirent par suivre mon exemple. [Alain, Souvenirs de guerre, Hartmann, 1937, page 111]).

       Victor Serge, în Portretul lui Stalin, scria în 1940: „Locuiam în Petrograd și, de obicei, luam prânzul la masa „Consiliului Comisarilor Poporului din Comuna de Nord”, unde ni se oferea o ciorbă delicioasă cu carne de cal fezandată.” (J’habitais Pétrograd et je déjeunais de coutume à la table de « Conseil des commissaires du peuple de la Commune du Nord », où l’on nous offrait de délicieux bouillons au cheval faisandé. [Victor Serge,  Portrait de Staline, 1940]).

       Se folosește și brouet (din medievalul francez brouet, din vechiul francez broet, diminutiv al vechilor franceze breu, *brou, din latinescul târziu brodium, din francicul *broþ, din proto-germanicul *bruþą, „bulion, fiertură”, din proto-indo-europeanul *bʰrewh₁-, „a fierbe”) . Este definit ca: „(Cuisine) vieilli, buillon, aliment semi-liquide de l'Antiquité et de l'ancienne France” (învechit, bulion, hrană semi-lichidă a antichității și a Franței antice).

       Pierre Benoit, în Domnul de la Ferté, scria în 1934; „Toți ofițerii garnizoanei erau acum împreună, cu excepția camarazilor lor căsătoriți, ocupați să se bucure acasă de fericirea ciorbei de familie.” (Tous les officiers de la garnison se trouvaient désormais réunis, à l’exception de leurs camarades mariés, occupés à déguster chez eux les joies du brouet familial. [Pierre Benoit, Monsieur de la Ferté, Albin Michel, 1934, Cercle du Bibliophile, page 208]).

       Parcă un termen mai potrivit pentru ciorbă ar fi în franceză potage (din vechiul francez pot, „vas, oală, cintainer cu orice materiale”, +‎ -age), definit ca „aliment demi-liquide, fait de bouillon et de tranches de pain ou de diverses substances alimentaires, légumes, pâtes etc” (hrană semilichidă, din zeamă si felii de pâine sau diverse substanțe alimentare, legume, paste etc.).

       Jules Supervielle, în Hoțul de copii, scria în 1926: „«Oh, mi-am mâncat ciorba, mi-am mâncat ciorba», a spus angajatul imprimeriei, tonul lui devenind din ce în ce mai profund îndoielnic, de parcă ar fi fost nesigur. De parcă ciorba în sine sau ceea ce a rămas pe farfurie ar trebui să se îndoiască și de propria existență și să se creadă a fi aperitive sau diverse deserturi. Sau chiar nimic: o ciorbă printre morți.” (– Oh, j’ai mangé mon potage, j’ai mangé mon potage, dit le prote sur un ton qui devenait peu à peu profondément dubitatif, comme si ce n’était pas là du tout quelque chose de sûr. Comme si le potage lui-même ou ce qui restait dans l’assiette devait lui aussi douter de sa propre existence et se croire hors-d’œuvre ou entrée ou desserts variés. Ou même rien du tout : un potage chez les morts. [Jules Supervielle, Le voleur d’enfants, Gallimard, 1926, collection Folio, page 138]).

       În franceză există și soupe, moștenit din latinescul târziu suppa, definit ca: „cuisine - potage dans lequel on trempe du pain et qu’on sert au commencement du repas” (bucătărie - supa în care se înmoaie pâinea si se servește la începutul mesei).

       Gustave Fraipont, în Vosgii, scria în 1923: „Cina a constat dintr-o supă copioasă, adică o zeamă bună și un aperitiv suficient pentru opt persoane.” (Le dîner se composait d’une soupe copieuse, d’un bon bouilli et d’une entrée suffisante pour huit personnes. [Gustave Fraipont, Les Vosges, 1923]).

       nemții filosesc mai multe cuvinte pentru onorabila zeamă, în primul rând Bouillon (din franțuzescul bouillon, vezi „Bouillon” în Duden online), definit ca „Nahrung: ein Begriff für «klare Brühe»“ („mâncare: un termen pentru «bulion limpede»”). Se enumeră sinonimele Brühe, Konsommee și Sud.

       Matthias Kaiser, în Raportul Eichsfeld. Arta culinară, scria în 2009: „De asemenea, după primul studiu superficial al meniului, aproape nimic din ofertă nu părea să se fi schimbat și chiar și dungile galbene, pe care le-am privit inițial critic, s-au schimbat vizibil cu selecția bogată de aperitive regionale și internaționale, ciorbe și aperitive pe fundalul senzației de bine.” (Auch sonst schien sich nach dem ersten flüchtigen Studium der Speisenkarte im Angebot kaum etwas verändert zu haben und selbst die von mir anfänglich kritisch beäugte gelbe Streifigkeit verwandelte sich schon bei der reichhaltigen Auswahl von regionalen und internationalen Hors-d'œuvre, Bouillons und Appetizern zusehends zur Wohlfühlkulisse. [Matthias Kaiser: Der Eichsfeld Report. Art de Cuisine, Erfurt 2009, ISBN 978-3-9811537-3-6, Seite 237]).

       Germanicul  Brühe este moștenit din medievalul germanic brüeje, „lichid fierbinte”, fiind definit ca: „Wasser, das durch darin gegarte Lebensmittel mit Aromen, Mineralstoffen und Fett angereichert ist” (Apă care este îmbogățită cu arome, minerale și grăsimi din alimentele gătite în ea). Ar fi un fel de supă și aveți de ales între supă de carne  (Fleischbrühe),  supă de pește (Fischbrühe), supă de legume (Gemüsebrühe), supă de pui (Hühnerbrühe), supă de vitel (Kalbsbrühe), supă concentrată (Kraftbrühe), supă de verdeață (Kräuterbrühe), supă de ciuperci (Pilzbrühe), supă de cârnați (Wurstbrühe) și de care-or mai fi.

Thailändische Suppe mit Pilzen, Fisch und Tomaten (Supă tailandeză cu ciuperci, pește și roșii)

 

       Există și germanicul Suppe (din medievalele germanice vulgare suppe, soppe, sope, care s-au răspândit sub influența întăritoare a franțuzescului soupe, toate din proto-germanicele *supô, *suppô, *suppǭ, „bulion, zeamă, supă”, înrudit cu germanicul saufen, „a bea”. Suppe este definit ca: „Gastronomie: Gericht, das auf der Basis von (gebundener) Brühe oder Bouillon mit verschiedenen zerkleinerten Einlagen in einem Topf zubereitet wird;  in Österreich auch Äquivalent zu Brühe:  (klare)  flüssige Speise, die aus Gemüse, Fleisch oder Fisch gekocht und dann meist mit Einlage serviert wird” [gastronomie: preparat din bulion legat sau zeamă cu diverse ingrediente tocate intr-o cratiță; în Austria echivalent și cu bulion: preparat lichid (limpede) care este gătit din legume, carne sau pește și apoi de obicei servit cu un ingredient].

       Mechtild Borrmann, în romanul Trecătorii frontierei (povestea unei copilării germane pierdute) scria în 2019: „Aici ai mâncat carne, supe fine și deserturi.” (Hier aß man Fleisch, feine  Suppen und Nachspeisen. [Mechtild Borrmann:  Grenzgänger. Die Geschichte einer verlorenen deutschen Kindheit. Roman. Droemer, München 2019, ISBN 978-3-426-30608-6, Seite 167]).

       Și rușii au cuvinte pentru acest prim fel de mâncare al unei mese normale. Există bulʹon – бульон, împrumutat din cuvântul francez bouillon, definit ca „кулин. мясной отвар, употребляемый как первое блюдо или служащий основой для приготовления различных супов или соусов” (culinar, zeamă de carne, folosită ca prim fel sau care servește ca bază pentru prepararea diferitelor supe sau sosuri).

              Există și rusescul boršč – борщ (din proto-slavicul *bъrščь, „crucea pământului”, format probabil ca *bъrzgati, „a măcina, a tăia”, +‎ *-tь sau dintr-un alt verb înrudit, din proto-balto-slavicul *bursktis, din proto-indo-europeanul *bʰr̥s- < *bʰers-, „a înțepa”). 

       Este definit ca „кулин. традиционное блюдо славянской кухни; пряный овощной суп из свёклы в качестве главного и определяющего вкус компонента; принадлежит к числу заправочных супов, часть продуктов которого предварительно пережаривается или пассеруется на сковородке, а лишь потом закладывается в заранее подготовленный бульон” (culinar, fel de mâncare tradițională din bucătăria slavă; supă de legume condimentată cu sfeclă roșie ca componentă principală și determinantă a gustului; aparține numărului de supe de dressing, dintre care unele produse sunt pre-gătite sau sotate într-o tigaie și abia apoi puse într-o zeamă pregătită în prealabil).

       Saltâkov-Șcedrin, în Adăpostul, scria în 1878–1879: „M-a invitat la cină, m-a hrănit cu un adevărat borș mic rusesc și m-a tratat cu lichior de Kiev.” (Зазвал меня обедать, накормил настоящим малороссийским  борщом и угостил киевской наливкой.  [М. Е.  Салтыков-Щедрин, «Убежище Монрепо», 1878–1879 гг., НКРЯ]).

Борщ со сметаной (borș cu smântână)

 

       Kuprin, în Prieteni, scria îm 1896: „Tătarii se vor holba la tine dacă ceri borș cu carne de porc...” (На вас татары глаза вытаращат, если вы борща со свининой потребуете… [А. И. Куприн, «Друзья»,  1896  г., НКРЯ]).

       Cehov, în Sufletista, scria în 1899: „În fiecare zi la prânz în curte și în afara porții de pe stradă se simțea un miros delicios de borș și friptură de miel sau rață, iar în zilele de post - de pește, și era imposibil să treci pe lângă poartă fără să-ți provoace foamea.” (Каждый день в полдень во дворе и за воротами на улице вкусно пахло борщом и жареной бараниной или уткой, а в постные дни — рыбой, и мимо ворот нельзя было пройти без того, чтобы не захотелось есть. [А. П. Чехов, «Душечка»,  1899 г., НКРЯ]).

       În rusă există și juška – юшка (zeama din ciorbă), cuvânt explicat ca: „кулин. жидкая часть блюда, навар; похлёбка (обычно из рыбы)” [culinar, parte lichidă a farfuriei, grăsime; zeamă (de obicei cu pește)].

       Șalamov, în Povești din Kolima, scria în 1954-1961: „La prânz, au dat o supă cu găluște, doar trei linguri de terci de mei.” (В обед давали юшку от галушек, три ложки пшённой каши. [В. Т. Шаламов, «Колымские рассказы», 1954–1961 гг., НКРЯ]).

       Koval, în Noapte gri, scria în 1972: „Am pescuit cartofi și mărunțișuri de pește de la fund - ficăței, caviar - apoi am scos un vas transparent cu spumă verde.” (Выловил со дна картошки и рыбьих потрохов ― печёнки, икры, ― потом зачерпнул прозрачной юшки с зелёной пеной. [Ю. И. Коваль, «Серая ночь», 1972 г. [НКРЯ]).

       În rusă există și otvar – отвар, fel definit ca „кулин. концентрированный бульон, образующийся также при жарке и тушении из выделяющегося жира, костей, мясного/рыбного сока и небольшого количества добавляемой жидкости” (culinar, zeamă concentrată, formată și în timpul fierberii și tocăturilor din grăsimi, oase, suc de carne/pește și o cantitate mică de lichid adăugat).

 

          Ciorba în onomastică

 

       Moto: „Fumul gros inundă casa,/ Curge vinul în pahare,/ Singură acum doar masa/ Se mai ţine pe picioare.” [De revelion (după ciorba de potroace), de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi, 2004]

 

       Aflăm din (dicționarul) Onomastic (1963) că exista un popă numit Ciorba, că la moți există multe nume de familie Ciorbea, că de, de pe acolo avurăm și un prim-ministru și fost avocat al poporului, că în Muntenia existau numele de familie Ciorbencea prin anul 1787. Pe la 1404 ar fi existat un boier numit Ciurbă, scris și Ciorbă.

       Puteți căuta ușor acum în Interet sau în rețelele de socializare pentru diferite nume, de exemplu pentru ciorbă, în diferite limbi. Dăm exemple pentru Ciorbă, în română și în limbi slave vecine.

Avem și alde Ciorbă

 

       Printre posesorii acestui nume de familie, este și Alexandru Ciorbă, născut în 1968 cunoscut sub numele de Sandu Ciorbă, cântăreț de etnie romă din Cluj-Napoca, România, care interpretează muzică tradițională romă. În 2013 a devenit în mod surprinzător o celebritate în Polonia (https://www.youtube.com/watch?v=Is4ivWQAYhw).      

Trecând la toponime sau nume de locuri, există satul și comuna Borș în Bihor, România, dar na, drăcie, nu are legătură cu ciorba acră moldavă, ci derivă din numele unguresc Bors, acesta din maghiarul bors, „piper”. Mai bine să ne orientăm către vest, că găsim noi oarece.

Bouillon, Belgia

 

       Bouillon este o comună francofonă  din Valonia,  Belgia. Bouillon este adaptarea în franceză a numelui valon Bouyon desemnând cocoașa stâncoasă pe care a fost construit un castel și înrudit cu numele castelului, de la latinescul bulla („balon, bulă”).

Franța, departamentul Pyrénées-Atlantiques și comuna Bouillon în departament

 

       Bouillon (în bearneză Bolhon sau Boulhoû) este o localitate în departamentul Pyrénées-Atlantiques, în sud-vestul Franței, departament creat în urma Revoluției din 1790, până în 1969 numit Basses-Pyrénées, iar denumirea i-a fost schimbată pentru a elimina expresia basse (de jos - inferior). Este numit acum după Munții Pirinei și Oceanul Atlantic. Numele localității derivă de la occitanul Bolhon.

       Revenind la nume, căutând Бульон (în rusă) într-o rețea de socializare veți găsi destule persoane cu acest nume de familie.

Numele de familie Бульон

 

       În final vă trimit ce am primit de la prietenul Imre Nemeth, cu urarea de poftă bună, poza unei supe bune, cu observația lui că gulașul lor se apropie mai mult de ciorba noastră, eu fiind cam de acord. El ne-a servit prin 1990, în timpul cutremurului din România (joi 31 mai 1990), cu un gulaș pe cinste la Budapesta, în curtea lui, făcut la ceaun, la foc de lemn. Și îmi amintesc că a participat și ministra de externe a Finlandei, care locuia cu noi în vila ministerului agriculturii maghiar.

Egy tányér palócleves (o farfurie cu supă)

 

       Neavând noi bani de hotel pentru ultima noapte (joi 31 mai/ vineri 1 iunie 1990), Imre ne-a dus la vila ministerului de pe „dealul budapestan”, el locuind la un kilometru de acolo. Din DTM eram eu și maiorul Băcanu Daniel. „Civilii” Mihăilă și Corcodel au avut bani de hotel... După consistență supa din poză ar fi bună rău! Pare o supă-cremă! Iubitori de ciorbe, supe, zamă, gulaș și ce mai există, să fiți iubiți, că trebuiți, cândva, cuiva, undeva sau oriunde, cumva!

 

Întregul fișier în format pdf este la:

Jocuri de cuvinte - ciorbă.pdf

 

CN