RESURSE INTERACTIVE GRATUITE PENTRU UZ DIDACTIC

16.08.2024

Jocuri de cuvinte - leu

Jocuri de cuvinte - leu

Geografie lingvistică



          Leul


          Moto: „Ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plânge.”  (Eminescu)


          Am ajuns să scriem și despre leu, prezent pe uscat, în mare, în bănci, evidențiat pe card și da sau nu în portofel sau în buzunare. A ajuns chiar și în onomastică, la nume de oameni și de locuri (toponimie).


Leul


          Știți toți că măria sa leul este un mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blană scurtă de culoare gălbuie și masculul cu o coamă bogată în jurul capului, „coroană de rege”, deosebit de puternic și de vorace, care trăiește în Africa și în Asia Meridională (Panthera leo)

        Aflând eu de la un interlop că „dacă n-ai bani miroși a prost”, tot atât de bine știți că leul este și unitatea bănească oficială a României începând din 1867 și a Republicii Moldova din 1993. Că de, ne-am luat după turcescul arslanly, după care s-au luat și bulgarii. Lasă că nici turcii nu făcură vreo invenție, că s-au luat după nemți, care numeau talerii Löwen.

        DEX '09 (2009) și celelalte dicționare ne dezvăluie etimologia „cf. lat. leo. Cuvântul a apărut în limba română în anul 1651, împrumutat” din cuvântul latin leō, „leu”, el însuși moștenit din grecescul antic léōn - λέων. Dacă ar fi fost moștenit de la forma nominativă, rezultatul așteptat în limba română ar fi fost *ieu (ca iepure din leporem) [ http://www.dex.ro/leu].

        De remarcat că toate celelalte cuvinte romanice înrudite au derivat din forma acuzativă leōnem sau din cea genitivă leōnis.


        În teva limbi mamiferului leu îi corespund cuvintele:


֎ ala parys - ала парыс în hakasă;

֎ āləm - алым în abhază;

֎ amara în masalită;

֎ anbäsa - ኣንበሳ în tigrină, ʾänbäsa - አንበሳ în amharică;

֎ ar în chaoui;

֎ arasláno în țigănească, arăslan – арăслан în ciuvașă, arïθlan - арыҫлан în bașchiră, arıslan - арыслан în nogai, arıslan - арыслан (אַסלאַנ) în tătară, arıslan în karakalpak, arıstan - арыстан în cazahă, arsalan – арсалан în buriată, arsalan - ᠠᡵᠰᠠᠯᠠᠨ, erselen - ᡝᡵᠰᡝᠯᡝᠨ în manchu, arslan – арслан în altaică, dargină. kumükă, macedoneană și mongolă, arslan - ئارسلان în uigură, arslan - ارسلان‎ în chagatai, arslān - ارسلان în persană și înurdu, arslan în tătară crimeană și în turcmenă, arslankŭaplan - арсланкъаплан în kumükă, arslaŋ - ᠠᠷᠰᠯᠠᠩ în mongolă, arslñ, arslng - арслң în calmucă, arslon în uzbecă, arstan – арстан în kârgâză, aryslan - арыслан în erza, karatchaï-balkară și udmurtă, arystan - арыстан în hakasă, arzylan – арзылаң în tuvenă, asclŭen - аслъэн în kabardiană, aslan - аслан în bulgară (arhaic), karatchaï-balkară, lak, lezgiși tabasaran, aslan în aromână, azeră, găgăuză și turcă, āsłān, aaslˢaan - аслъан în adige, aslĭan - асльан în abază, aslon în zazaki, aslŭen - аслъэн în kabardino-cercheză (toate dintr-o limbă turcică);

֎ arimā - அரிமா în tamilă;

֎ aṙiwc - առիւծ în grabar;

֎ aryā în neo-aramaică asiriană, ʾaryā - אַרְיָא ‎în aramaică ebraică, ʾaryāʾ - ܐܪܝܐ în aramaică siriacă, aryé - אַרְיֵה‎, ari - ארי‎ în ebraică;

֎ aṙyuc - առյուծ în armeană;

֎ asad - اسد în persană și înurdu, asad în malai, ʾásad - أسَد în ‎arabă, ʾásad - أسَد‎ în arabă egipteană;

֎ at - ат în nivkh;

֎ babar - बबर în hindusă, babara - ਬਬਰ în pandjabi;

֎ bokwe în kaonde;

֎ bor ꞌdübor în belanda;

֎ ciho - చిహొ în gondi;

֎ cinfo în lojbană;

֎ ciṅkam - சிங்கம் în tamilă;

֎ comaq – цомахъ în osetă;

֎ cuāmiztli în aztecă, cuāmiztli, molotl în nahuatl;

֎ dob în komo;

֎ dombaj - домбай în osetă;

֎ dugulí în dazaga;

֎ dùŋyàrà în yanda dogon;

֎ dzata în ewe;

֎ edr ŋa - эдр ӈа, edr - эдр în nivkh;

֎ engatuny în turkana;

֎ errigeel - ايرجيل în dongolawi;

֎ eyb - לייב‎ în idiș;

֎ ġaḍanfar - غضنفر‎ în arabă, ğazanfár – غضنفر în persană;

֎ ğalbacʼ - гъалбацӀ în avară, gŭalbecӀ - гъалбецӀ în dargină;

֎ ganjihayla, ganjiha în songhaï koyraboro senni;

֎ gaynde în volof;‎

֎ gɩgnɛ în gurenne;

֎ gyata în akan;

֎ hari - हरि în sanscrită, hari - హరి în telugu;

hkanghkyi în jingpho;

֎ ibhubesi, imbube, ingonyama, ilibhubesi în zulu;

֎ iljun în malteză, iljun, dorbies în maori;

֎ ingonyama în isiXhosa, isiZulu, kosa și xhosa, ingoyó în tunen;

֎ izem în chaoui și în kabilă;

֎ izm - ⵉⵣⵎ, ayrad - ⴰⵢⵔⴰⴷ în tamazight central atlas;

֎ jatoo în mandinka;

֎ jizlanz, siyzij în bouyei;

֎ karagula - карагула în altaică;

֎ karma în dirasha;

֎ kesarī - کيسري înurdu, kesarī - केसरी în hindusă, kēsari - ಕೇಸರಿ în kannada, kesri - केसरी în hindusă;

֎ kfir - כפיר în ebraică;

֎ kìnìún în joruba;

֎ kör în dinka;

֎ kowichoowoksi în alabama;

֎ kpülï în bongo;

֎ krapol, krapolye în kotava;

֎ lābum - 𒆷𒁍𒌝, nēšum - 𒌨𒈤 în akkadiană;

֎ laijaq în inuktikut;

֎ läjon în elfdaliană;

֎ lau în frizonă de nord;

֎ lauva în letonă, laūws în prusacă veche;

֎ lav – лав în macedoneană, sârbă și sârbo-croată, lav în bosniacă și în croată, law în sorabă de jos și în sorabă de sus, lăv – лъв în bulgară, lev – лев în bulgară, evenki, komi-permiacă, komi-ziriană, mari, nanai, osetă, rusă, ucraineană și udmurtă, lef - леф în moksha, leŭ - леў în bielorusă, lev în cehă, slovacă, slovenă și veps, lev sarmik - лев сармик în nenets, ljova - лёва în erza, Leva în ingriană, levo în țigănească, levv – левв în sami kildină, lew în cașubă, poloneză și sileziană, lĭvŭ - львъ în slavă veche și în slavonică bisericească veche;

֎ lavi - לביא‎ în ebraică;

֎ layṯ - ليث‎ în arabă;

֎ lbủ - 𐎍𐎁𐎜, ảrw - 𐎀𐎗𐎆 ugaritică;

֎ leão în portugheză, leion, lion în manx, lēo în engleză veche, germană veche și latină, leõ în guarani, leòmhann în galică scoțiană, léōn – λέων în greacă, leon - ליאון în sefardă, león în galiciași spaniolă, leon în bretonă, cebuană, ilocană, interlingua, irlandeză, kapampangan, occitană, papiamento, piemonteză, provensală și volapük, leon, lion în valenciană și în venetă, leon, liyón în tagalogă, leona în samoană, leone în corsicană, novială și italiană, leòne, leone, leoni, lioni în sardă, leono în esperanto, leu - 𐌋𐌄𐌖 în etruscă, Leu în germană (poetic), leu în română, lión în aragoneză și în liguriană, liôn în romagniolă, lion în engleză, franceză, friuliană, genoveză, norman (Jersey), piemonteză și scoots, liona în hawaiiană și în malgașă, lione în napolitană, lionu în corsicană, lioun în norman (Franța), liun în germană gadiniană de jos (unterengadinisch), germană gadiniană de sus (oberengadinisch) și romanșă, liuni în siciliană, liunr în retoromană, lyõ în norman (Sark), lyon în haitiană creolă și în mauritiană creolă, lyona în aimară, liyon în valonă, liyoon în métchif, ljón în islandeză, lleó în catalonă, lleón, llión în asturiană, llew în galeză, lliaon în norman (Guernsey) ;

֎ ledjon în sami de nord, leijona în finlandeză, lejon în suedeză;

֎ leenca în oromo;

֎ leeu în afrikaans, leeuw în neerlandeză, Leiw în germană plautdietsch, Léiw în luxemburgheză, Leuv în germană de jos, lew în corni și în sranan Tongo, lewon în germană veche, leyva, ljón, løva în feroeză, lieëf în limburgheză, liuw în frizonă, liwa - 𐌻𐌹𐍅𐌰 în gotică, Löi în germană alemanică, Lööf, Leuf în germană de jos de nord, Lööv în germană de jos și în saxonă de jos, louv în livoniană, løve în daneză și în norvegiană, lõvi în estonă și în voro, ļovs în latgaliană, Löwe în germană, ływ în germană wilmesauriană (wilmesaurisch);

֎ lehoi în bas;

֎ lí-bhubêsi în svati;

֎ libaax în somaleză;

֎ liiveq, løveq îm groenlandeză;

֎ liontári - λιοντάρι în greacă;

֎ liūtas în lituaniană, liūts în samogitiană;

֎ ljundar în aromână;

֎ lom - лом îb cecenă și în ingușetă, lomi - ლომი în gruzină;

֎ lony în nuer;

֎ luan în albaneză;

֎ lubak în afară și în saho, luban în baiso;

֎ ʼmaa în didinga;

֎ mishipishiw - ᒥᔑᐱᔑᐤ în cree de nord-est;

֎ mkango în chichewa;

֎ moui - ⲙⲟⲩⲓ, labo - ⲗⲁⲃⲟ, belthōn - ⲃⲉⲗⲑⲱⲛ, mōoui - ⲙⲱⲟⲩⲓ coptică (bohairică), moui - ⲙⲟⲩⲓ, mouei - ⲙⲟⲩⲉⲓ, leōn - ⲗⲉⲱⲛ coptică (sahidică);

֎ mpologoma în gwere;

֎ mrigendr - मृगेंद्र în hindusă;

֎ mũrũthi în kikuyu;

֎ mwajáhet, maachook, majok, máchok în aasá;

֎ nāhar - नाहर în hindusă;

֎ náshdóítsoh bitsiijįʼ daditłʼooígíí în navajo;

֎ ndau în venda;

֎ nkosi în kikongo și în lingala;

֎ nǯilo - ნჯილო în mingreliană;

֎ ọdụm în igbo;

֎ ol-ngatuny în maasai;

֎ orcsofta - орксофта în moksha;


C uvântul leu în câteva limbi


֎ oriye în dadjo;

֎ oroszlán în maghiară;

֎ pagi în araucană;

֎ pirig̃ - 𒊊 în sumeriană;

֎ pitôloîn abenaki;

֎ píyon în kakabe;

֎ puma în aimară și în quechua;

֎ qaqay – хахай în iakută;

֎ qaswara – قسورة în arabă;

֎ raion - ライオン, shishi - 獅子 (しし) în japoneză;

֎ raiona în maori, riona în tahitiană (polineziană);

֎ sàang - သၢင်ႇသီႈ în shan;

֎ sabʿ - سبع‎ în arabă și înarabă egipteană;

֎ saeceij în zhuang;

֎ sai/ su/ sir - 獅/狮, sai-á – 獅仔/狮仔în chineză min nan (Xiamen Hokkien);

֎ saja - 사자 (獅子) în coreană;

֎ săi - 獅/狮 în chineză min dong;

֎ sbaʿ – سبع în arabă;

֎ ṣecake în tochariană B;

֎ sengge - སེངགེ în dzongkha și în tibetană, seṅgī - सेङगी în sherpa;

֎ seseme în hadza;

֎ sənghɑɑ - សឹង្ហ, tao - តោ în khmeră;

֎ shīzi - 獅子, 狮子, shī - , chineză și în chineză mandarină;

֎ shumba în shona;

֎ si1 zi2 - 獅子/狮子 în chineză cantoneză;

֎ sĩh - سنہ‎, sĩgh - سنگھ‎ în urdu, sĩh - सिंह în hindusă, sīha în pali, siha. - သီဟ în birmaneză, šī̃hun - شِینھُن‎ în sindhi;

֎ ṡiing - ᦉᦲᧂ, ṡiingto - ᦉᦲᧂᦷᦑ în lü;

֎ simba în swahili;

֎ simh - सिंह् în kașmiră, siṃha - ಸಿಂಹ în kannada, siṃha - सिंह în marathi, siṃha - सिंह în sanscrită, siṃhaṃ - സിംഹം în malaialam, siṃhamu - సింహము în telugu, siṁhaya - සිංහය în singaleză, siṃhu - सिंहु în konkani, sing - ສິງ, sing-too - ສິງໂຕ în laoțiană, sĭng dtoh - สิงโต în thaï, singā - ސިންގާ în divehi (maldivă), singa în bau bidayuh, indoneziană, javane, malai, melanau central și mori bawah, singa, singa jalu în sundaneză, siṅgh - سنگهہ‎ în urdu, singh - সিংহ în bengaleză, siṅgh - ਸਿੰਘ în punjabi, singo în minangkabau, sinh - सिंह în nepaleză, sinha - सिंह în hindusă, śīnha - ਸ਼ੀਂਹ în pandjabi, sinha - સિંહ în gudjarati, sinha - ସିଂହ în orija, šīnhun- شير în sindhi;

֎ sɨzɨ - сызы în chineză dungan;

֎ sư tử (獅子) în vietnameză;

֎ sṳ̂-é - 獅仔/狮仔 în chineză hakka;

֎ šer - шер în tadjică, šer - شير‎ în urdu, šer - शेर în hindusă, śer - শের în bengaleză, śer - ਸ਼ੇਰ în punjabi, šeru - شينھن în sindhi, sher în uzbecă, shir - شىر ‎în uigură, šīr - شیر ‎paștună și în sangisari, šīr, šēr - شیر‎ în persană, şêr - شێر‎, şêr în kurdă, şêr în zazaki, şir în azeră și în turcmenă;

֎ tabïyö în modo;

֎ tare în kinyarwanda;

֎ tău în sesotho, sotho și tsvana;

֎ tishal în kwama;

֎ tladatsi - ᏝᏓᏥ, hvdayi - ᎲᏓᏱ, tlvdatsi usqualeni - ᏢᏓᏥ ᎤᏍᏆᎴᏂ în cheroki;

֎ tsov ntxhuav în hmong huishui central;

֎ waraba în bambara;

֎ winkeòhkwèt în unami;

֎ xammi în khoekhoe;

֎ xiṅho - সিংহ în assameză;

֎ yara în dogon;

֎ ýolbars în turcmenă;

֎ zaki în hausa;

֎ zmaráy - زمری‎, mazráy – مزری‎, zmarəy - زمرۍ în paștună.




        Leul în lume și în viață


        Moto: „«- Ca mine-n toată lumea nu-i/ O mamă care s-aib-atâţi copii» -/ Scroafa se laudă unei leoaice./ «- Ai mulţi - răspunde asta - unul eu,/ Dar e leu».” (Leoaica şi scroafa, fabulă epigramatică, de Mihai Eminescu)


        Leul (Panthera leo) este o felină mare din genul Panthera, originar din Africa și India. Are corp muscular, cu piept lat, cap rotund cu gât scurt, urechi rotunde și un smoc de păr negru în vârful cozii. Este dimorfic sexual, masculii fiind mai mari ca femelele, având o coamă proeminentă.

        Este o specie socială, chiar dacă leoaicelor nu le-a predat nicio oră de sociologie șturlubaticii Alfred Bulai și Pielenu, de la SNSPA. Formează grupuri (nu ca cele propuse de USR). Un grup al unui leu mascul constă din câțiva masculi adulți, perechile lor femele și puii, masculi și femele.


Grup de lei


        Grupurile de femele vânează împreună, prădând mai ales ungulatele mari (ecvine, rinoceri și tapiri, bovine, antilope, porci, girafe, cămile, oi, căprioare și hipopotami). 

          Este un prădător de de top. La o adică pot vâna și oameni, dar, de regulă, nu prea fac acest lucru, dar paza bună trece primejdia rea.


Lei – tatăl (după Macron, Cioloș și USR părinte 2) și puiul



          Leul trăiește în terenuri cu vegetație înaltă, savane și  în tufișuri. De obicei este mai diurn decât alte feline sălbatice, dar când este întărâtat, se adaptează să fie activ noaptea și în amurg. În perioada neolitică, leul s-a răspândit în toată Africa și Eurasia, din Europa de Sud-Est până în India, dar a fost redus la populații fragmentate în Africa sub-sahariană și în vestul Indiei.

          Din anul 1996 a fost înscris în lista animalelor vulnerabile, datorită împuținării populațiilor de lei în țările africane cu 43% până în anii 1990. Au fost create zone protejate.

          Fiind unul din animalele simbol recunoscute în cultura umană, leul a fost reprezentat în pictură și sculptură, pe drapelele naționale, în literatură și în filme. Leii erau ținuți în menagerii încă din timpul Imperiului Roman și au fost animale de bază în grădinile zoologice. Cum am scris la început, a dat și numele unității monetare în diferite țări, inclusiv în România.

          Leul românesc (plural: lei, codul ISO 4217: RON) este unitatea monetară a României. Un leu este subdivizat în 100 bani (singular: ban). În secolul al XVII-lea, în statele românești circulau printre alte monede, taleri-lei olandezi (în neerlandeză Leeuwendaalder, iar în germană Löwentaler și, până în 1901, Löwenthaler), denumiți astfel deoarece aveau gravat pe revers un leu. Influența era și după unitatea monetară turcească, arslanly („leu”).

          Chiar și după ieșirea din uz a talerilor, numele de „leu” a fost păstrat ca termen generic pentru monede. În 1867, leul românesc a devenit unitatea monetară a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești.

          La 17 aprilie 1880, s–a înfiinţat Banca Naţională a României. Apărea, în „Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, Banca Naţională a României (cu un capital de 30 de milioane lei), sub formă de societate anonimă cu participarea statului (care deţinea o treime din acţiuni, celelalte două treimi aparţinând deţinătorilor particulari), cu privilegiul exclusiv de a emite monedă. Și a păstrat mereu moneda națională leul. Din 1993, leul este și unitate bănească oficială a Republicii Moldova.

          Nu se știe până când avem leul monedă națională, deoarece România a intrat în Uniunea Europeană pe 1 ianuarie 2007 și este de așteptat să treacă la moneda unică europeană, euro. Rareș Bogdan abia așteaptă, că el ia salariul în euro și așa va lua și pensia „simțită”, susținând el că a mea, unică, de general, e nesimțită. Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată (de BNR).

          După cum am scris, la 22 aprilie 1867 a fost stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, cu valori nominale de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, care au fost bătute în Anglia în 1867.

          În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu valoarea nominală de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 de exemplare, fiind considerată drept probă. Începând din 1870 s-au emis și monede de argint cu valori nominale de 50 de bani (popular „băncuțe”), 1 leu și 2 lei.

          Începând cu 1880s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în 1883 și în 1890. În 1870, a fost înființată Monetăria Statului, care a putut bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham. În acel an 1870, au fost bătute monedele de argint, cu valoarea nominală de 1 leu și de aur, cu valoarea nominală de 20 de lei, desenate de gravori celebri, în epocă, germani (Kullrich, Scharf) și francez (Paulin Tasset). Din cauza lipsei de monedă națională înainte de anul 1870, toate taxele și vama erau plătite direct în aur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70 lei), imperialii ruși vechi (20,60 lei) și suveranii englezi (25,22). Valuta intră astfel masiv în țară, mai ales rubla rusească, ceea ce a condus la măsuri drastice din partea unor miniștri, cum a fost Dimitrie A. Sturdza, supranumit „Mitiță roade ruble”, care a forțat un anumit curs de schimb și o anumită circulație de monedă.

Monedă de aur, cu valoarea nominală de 20 de lei, emisă în 1870 (diametrul 21 mm, greutatea 6,43 g)



          Despre istoria monedelor care au circulat pe teritoriul actual al țării și despre istoria leului românesc consultați site-ul BNR (și https://ro.wikipedia.org/wiki/Leu_rom%C3%A2nesc, adică Leu românesc – Wikipedia). Lăsăm bancherii să se manifeste, trecem la lingvistică.





          Leul în expresii (pamflet)



          Moto: „În preajma Mileniului/ Doi, ca-n «Leul la vânat»/ De sus s-a recomandat/ «... Împărţeala leului.»” („Animalele lui Donici; privatizare”, de Gheorghe Culicovschi, din Festivalul şi Concursul de epigrame Donici, cuib de-nţelepciune", ediţia a 2-a)



          „Leu”, metaforic, i se spune la figurat, unui om curajos, viteaz, cum au fost mulți fii ai neamului, Decebal, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Avram Iancu, Bălcescu, Cuza, Ceaușescu și mulți ații, pe care nu îi scriu, precum Antonescu, că nu mă lasă legea propusă de Crin Antonescu...

          Fiecăruia din cei de mai sus i se poate spune și „pui de leu”, când era om tânăr, voinic și viteaz, așa cum a scris și Lazăr Șăineanu (1859-1934), filolog, lingvist, folclorist și istoric cultural român, în 1929: leul dela Călugăreni, Mihaiu-Viteazul[Șăineanu, Dicționar universal al limbii române, ed. VI, 1929].

          În basme, „leu-paraleu” i se spune unui leu mare și cu o putere extraordinară. În orice orânduire socială, dar mai ales în neo-capitalismul românesc de după 1989, „partea leului este partea cea mai mare, cea mai valoroasă din împărțeala unui bun sau din investiția pentru un bun, fie de la guvern, fie de la UE, și pe care și-o însușește cel mai puternic dintre părtași, leul fiind primarul, președintele de consiliu județean, ministru, parlamentar, care și-au tras bașca o altă parte a leului, denumită, sanchi, indemnizație. Nu dau exemple, că le știți... Mircea Drăghici, deputatul care în 2018 a golit conturile PSD, tocmai se pregătește pentru liberarea condiționată...

          De „leu-de-mare” știți, acel mamifer carnivor acvatic asemănător cu foca, având o coamă pe gât, piept și omoplat (Otaria byronia), dar și de „leul-furnicilor”, o insectă asemănătoare cu libelula, ale cărei larve se hrănesc cu insecte (Myrmeleon formicarius).

          La figurat, „leu” i se poate spune, unui om agresiv, rău, crud etc., unii băgându-i aici pe procurorii DNA de la Ploiești sau de la Oradea, ai lui Kovesi, pe Kovesi, decorată de americani, mentorul ei, procurorul Lazăr, destui ciraci ai generalului Coldea, decorat de americani și de francezi, nu știm pentru ce, dar bănuim (care, probabil, a tors pisicii”, adică a divulgat secrete). Pisica o ghiciți. Oferă 12 miliarde dolari împrumut, să ne dea arme, noi să le donăm Ucrainei. Afacere!



„ Ulița gâștei” din satul Livezeni, sat cu hore și baluri



          Tot la figurat i s-a spus „leu” lui lisus Hristos pentru faptele bune și curajul lui când a fost răstignit, dar în sens negativ și diavolului, numit și drac sau nichipercea. Există chiar și un dans popular numit „leul”, ca și melodia după care se execută.

          Îmi amintesc de horele și balurile de la Livezeni, când doi flăcăi inițiau o horă, ținându-se de mână. Intrau în horă băieți și fete, cu mame și bunici de fete pe bănci, atente la evoluție. Când se trecea la o sârbă îndrăcită, câte un hâtru de pe margine striga „Înainte, leule, ține coada, prostule (boule)!” De, „ori la bal, ori la spital!”, ori era tratată ca glumă, ori începea cafteala...

          Englezii, cu al lor lion, împrumutat de la francezi, au cuvinte compuse și expresii, precum: african lion (leu african); asian lion (leu asiatic); brave as a lion (curajos ca un leu); lion cub (pui de leu); lion dance (dansul leului); lioness (leoaică); Lionheart (Inimă de Leu; porecla regelui Richard I al Angliei); lion hunter (vânător de lei); Lion of Venice (leul din Veneția, sculptură); in like a lion and goes out like a lamb (vine ca un leu si iese ca un miel) etc.



The Royal Arms of England depict three golden lions (armele regale ale Angliei înfățișează trei lei de aur)



Lion of Venice (Leul din Veneția, autor necunoscut)


          Tot lion au și francezii, moștenit din latină. Au apărut cuvinte compuse sau expresii, precum: avoir mangé du lion (a mâncat un leu; a manifesta un foarte mare curaj); coudre la peau du renard à celle du lion (coase pielea vulpii cu cea a leului); joindre la ruse à la force (a combina viclenia cu forța); lion de mer (leu de mare); part du lion (partea leulkui, vezi la noi); comme un lion en cage (ca un leu în cușcă) etc.

          Au și proverbe și zicători (proverbes et phrases toutes faites), precum: c’est l’âne couvert de la peau du lion (e măgarul în piele de leu); qui n’a pas d’armes porte un lion (cel care nu are arme poartă un leu, heraldică); un chien vivant vaut mieux qu’un lion mort (un câine viu este mai bun decât un leu mort) etc.

          Nemții folosesc Löwe, arhaic și poetic Leu. Au apărut cuvinte compuse, precum: Löwenfuß (picior de leu); Löwengarten (grădina leului); Löwenherz (Inimă de leu); Löwenmähne (coamă de leu); Löwenschwanz (coada leului); Seelöwe (leu de mare) etc.



Löwe im Wappen von Rheinfelden (Leul în stema lui Rheinfelden)




Герб Великобритании (stema Marii Britanii)


          Rușii au cuvântul lev - лев, numit și tsar` zverej (țari zverei) - царь зверей, „țarul animalelor”, ca și la alte etnii. Au și expresii și cuvinte compuse (Фразеологизмы и устойчивые сочетания), precum: белый лев (leu alb); британский лев (leu britanic; leul pe stema de pe steagul armatei britanice în războiul Crimeei); живая собака лучше мёртвого льва (e mai bun un câine viu decât un leu mort); лучше армия баранов, предводительствуемая львом, чем армия львов, предводительствуемая бараном (e mai bună o armată de berbeci condusă de un leu decât o armată de lei condusă de un berbec); морской лев (leu de mare) etc. O bună zicală (поговоркa) este лев мышей не давит (un leu nu omoară șoarecii).



          Leul în (c)arte


          Moto: „Leul, chiar în agonie,/ Are-n coada-i vijelie,/ Şi-n ţărână îl abate/ Pe nepotul temerar,/ Care trage pe la spate/ Lovitura de măgar.” (Lui Mircea Pavelescu, autor al epigramei: Comitem toţi o mişelie/ Lovind mereu în Cincinat:/ Întotdeauna e păcat/ S-ataci un leu în agonie.”, hexagramă de Cincinat Pavelescu)


          Scriitorii români nu au neglijat leul. Demetrescu vedea un leu visător („Un leu bătrân și grav, cu capul culcat pe labele de dinainte, pare că visează.”). Unii au folosit leul în comparații, reținându-i pe Sadoveanu („La masă se repezea ca leul, apuca polonicul, cotrobăia prin cazan și își umplea strachina cu ce era mai bun.”), Eminescu („Ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plânge.”) sau Alecsandri („De-aș avea, pe gândul meu,/ Un cal aprig ca un leu,/ Negru ca păcatul greu.”).

          Creangă folosea expresia „leu-paraleu”, pentru un om curajos, viteaz, vajnic („Atunci numai iaca și împăratul vine ca un leu-paraleu, să-și ieie fata.”), ca și Alecsandri („Spune mie, dragul meu,/ Cine din miel cu blândețe/ te-a făcut leu-paraleu?”).

          Scriitorii nu au neglijat nici moneda națională leu, precum amintitul Creangă („Așa-i că ți-a mâncat nouă sute de lei?”), cuplul lingvistic ceho-român Jarnik-Bîrseanu („Am avut vreo câțiva lei.”) sau Cezar Petrescu („Nu are un singur leu în fundul unui buzunar.”). Nu uităm nici melodia Am un leu și vreuau să-l beu (https://www.youtube.com/watch?v=db9bIS343-U), interpretată aici de Alexandru Mica. Sunt și alți interpreți pe care îi găsiți ușor.

          Și scriitorii altor etnii au scris despre leu. Cum în engleză lion, „leu”, i se spunea și umei persoane celebre privită cu interes și curiozitate, în 1919, W[illiam] Somerset Maugham, în Luna și șase peni, scria: „Rose Waterford era cinică. Ea a privit viața ca pe o oportunitate de a scrie romane și publicul ca pe o materie primă. Din când în când, ea invita membrii acesteia la ea acasă dacă îi arătau aprecierea talentului și se distrau cu generozitatea corespunzătoare. Își ținea slăbiciunea față de lei cu un dispreț plin de bună dispoziție, dar le-a jucat rolul ei de distinsă femeie de litere cu decor.”! (Rose Waterford was a cynic. She looked upon life as an opportunity for writing novels and the public as her raw material. Now and then she invited members of it to her house if they showed an appreciation of her talent and entertained with proper lavishness. She held their weakness for lions in good-humoured contempt, but played to them her part of the distinguished woman of letters with decorum. [1919, W[illiam] Somerset Maugham, “ch. 4”, în The Moon and Sixpence, [New York, N.Y.]: Grosset & Dunlap Publishers […], OCLC]).

          Despre lion, „leu”, din franceză, Frédéric Weisgerber, în „Trei luni de campanie în Maroc: studiul geografic al regiunii acoperite”, scria în 1904: „Leul a dispărut complet din regiunea pe care o protejăm; dar joacă un rol important în poveștile native, care îl reprezintă ca un animal esențial nobil și generos.” (Le lion a complètement disparu de la région dont nous nous occupons; mais il joue un grand rôle dans les contes indigènes, qui le représentent comme un animal essentiellement noble et magnanime. [Frédéric Weisgerber, Trois mois de campagne au Maroc: étude géographique de la région parcourue, Paris : Ernest Leroux, 1904, page 224]).

          Și germanicul Löwe, „leu”, a fost amintit. Siegbert A. Warwitz, în „Căutarea sensului în risc. Viața în inele în creștere. Modele explicative pentru comportamentul transfrontalier.”, scria în 2016: „Mulți colecționari de top se consideră cuceritori ai uriașilor munți pe care i-au escaladat. Într-o ipostază eroică, își pun piciorul pe vârf ca vânătorul de vânat mare pe capul leului ucis.” (Viele Gipfelsammler empfinden sich als Bezwinger der Bergriesen, die sie bestiegen haben. In Heldenpose stellen sie ihren Fuß auf den Gipfelpunkt wie der Großwildjäger auf das Haupt des erlegten Löwen. [Siegbert A. Warwitz: Sinnsuche im Wagnis. Leben in wachsenden Ringen. Erklärungsmodelle für grenzüberschreitendes Verhalten. Schneider, Baltmannsweiler 2016, ISBN 978-3-8340-1620-1, Seite 74]).



    Löwe mit besonders ausgeprägter Mähne (leu cu coama deosebit de pronunțată)


           Rușii au lev - лев. A. G. Bannikov, P. P. Vtorov, N. N. Drozdov, în articolul „În Parcul Național Virunga”, din revista „Natura”, nr. 8, 1976, scriau: O familie de lei se odihnea pe gazonul dintre tufișuri. Bătrânul stă întins la distanță, iar femelele și tinerii se relaxează în ipostaze leneșe într-un grup pitoresc.” (На лужайке между кустов расположилась на отдых семья львов. Старый самец лежит поодаль, а самки и молодые развалились в ленивых позах живописной группой. [А. Г. Банников, П. П. Второв, Н. Н. Дроздов, «В Национальном парке Вирунга»// «Природа», № 8, 1976 г.]).

.



          Leul în onomastică


          Moto: „Prostimea or ce-o vrea să spună/ 5 lei o epigramă bună/ E scumpă doar pentru zevzeci./ Şi-aici sunt bune... 40.” (Apropos de preţ, de Cincinat Pavelescu. 1931)



Simbolul zodiacal Leu


          Sunteți obișnuiți cu numele de locuri, adică toponime (în particular de ape – hidronime, de relief – oronime, de localități – oiconime etc.), numele de familie sau prenumele persoanelor. Așa că s-a văzut necesitatea apariției dicționarelor onomastice.

          Și Leu a devenit numele unei constelații. Șmecherii cu horoscopul și zodiile au stabilit mintenaș că pentru oameni, al cincilea semn zodiacal este Leul, între Rac și Fecioară, corespunzând perioadei 22 iulie - 23 august. Noroc că noi (vezi pe la https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/02/jocuri-de-cuvinte-horoscop.html nu prea credem în zodii!

          (Dicționarul) Onomastic (1963) ne dezvăluie numele unor locuri din România, precum Leulești, Leești sau Liești (în Vrancea), Leucești, Leucușești, zis și Licușești (în Suceava), Leutești (în Prahova), din rusescul lev - лев „leu” Levești scris și Levcușești (< lev + -co), dar și Leucușești (sat în comuna Preutești din județul Suceava), același nume Leucușani (Levcușani, Leucușouți), azi Leucușeni (lângă Roman), Leușeni (satul de reședință al comunei cu același nume din raionul Hîncești, Republica Moldova și Lăune(le) (pârâu ce se varsă în Olt) etc., care a dat și numele unui deal, Lăunele, nume de sate Lăunele de Jos, Lăunele de Sus (în Argeș).

          Din acelaș (dicționar) Onomastic (1973) și din alte surse aflăm și de nume de oameni precum prenumele Leo, Leon, Leu, Leuțu sau numele de familie Leu, cu art. antroponimic -a, Leoa, C-tin zis și Lioa, Leucă, (același, cu o, grafie de cărturar) Leuco, Leucuș, din rusescul лев „leu” Leva (din Cislău) etc. Profesorul meu de română din liceul militar, Corneliu Leu, a devenit „scriitor pe două continente”.



A
lde Leu vă salută


          Și lion, „leu”, din engleză, franceză etc., a devenit numele de familie Lion, existent în Anglia, Franța, Canada, SUA etc., existând și fotbaliști cu acest nume, ba și o echipă australiană de fotbal (Brisbane Lions), suporterii fiind porecliți Lions („Leii). Francezii numesc Leo și constelația Leul, traducând pe Lev Tolstoi ca Leo Tolstoi. În Franța există Lyon, al treilea municipiu ca mărime centrul administrativ al lui Auvergne-Rhône-Alpes, iar după el a luat numele un oraș din Coahoma County, Mississippi, SUA.




Leii din Brisbane (Australia)


          La https://www.houseofnames.com/lion-family-crest, este un raport al unei baze de date asupra numelui de familie Lion, al unei baze de date geografice onomastice. Veți citi că numele de familie Lion a fost găsit pentru prima dată în Gascogne, Franța. Un raport al (https://en.geneanet.org/surnames/LION) altei baze de date vă oferă informații suplimentare.

          Referitor la Leo, a devenit și toponim (o comunitate neîncorporată din orașul Jackson, Jackson County, Ohio, un oraș al fantomelor, în Roane County, West Virginia, SUA). Vreo 13 papi ai Romei au purtat acest nume. Potrivit recensământului din SUA din 2010 (2010 United States Census), Leo este al 4.423-lea nume de familie ca frecvență din SUA, purtat de 8.039 persoane (75,37% albi). Pentru femei există prenumele Leona, Leonie.

          În muzică există formația L.E.O. (band) și banda sonoră Leo, album al lui Anirudh Ravichander pentru un film indian din 2023. Numeroase filme au acest nume, precum: Leo, film spaniol din anul 2000; Leo, film britanico-american din 2002; Leo, film suedez al lui Josef Faresdin 2007; Leo, film kenian din 2012; Leo, film american de desene animate, comedie, din 2023; Leo, film indian din 2023, vorbit în tamilă. Și cred că vă amintiți de mascota Leo the Lion a studioului Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), pe care o vedeți la începutul tuturor filmelor acestui studio MGM.



Logo-ul MGM în perioada 1957-1984


          În televiziune există: Leo Awards, un premiu de televiziune din Columbia Britanică; Leo", un episod din spectacolul Being EricaLéo, un leu ireal din filmul de desene animate Animal CrackersLéo, serial de televiziune din 2018 creat de Fabien Cloutier. Leonberger a devenit și o rasă canină.

          Leo e nume și în daneză, neerlandeză, feroeză, finlandeză (Leo este al 59-lea prenume de bărbat ca frecvență din Finlanda, purtat de 12.748 de bărbați, ca nume mijlociu al taților de încă 5.245 etc., conform datelor digitale privind populația din februarie 2023, de la agenția din Finlanda cu evidența populației), germană (și prescurtare a lui Leopold și Leonard), norvegiană, portugheză, slovacă, spaniolă, suedeză, tagalogă etc.

          În raportul (https://www.ancestry.com/name-origin?surname=le) de la consultarea unei baze de date geografice onomastice aflați destule informații pentru numele de familie Leo. Succes la consultare.

          Corespunzător lui Lion și Leo în franceză și engleză, mai există prenumele de bărbat sau numele de familie: Löwe și Leu în germană; Lleó în catalonă; Shīzǐzuò - 狮子座 (獅子座) în chineză; Sajajari – 사자자리 în coreană;  Løven în daneză; León în spaniolă și în galiciană; Léon – Λέων în greacă; Oroszlán în maghiară; Leone în italiană; Shishiza - しし座, Shishiza – 獅子座 în japoneză; izem în kabilă; Arıstan – Арыстан în cazahă; Leo în latină; Léiw în luxemburgheză; Leon în occitană; Lew în poloneză; Leão și Leo în portugheză; Lev - Лев în rusă și în ucraineană; Aslan în turcă; Sư Tử în vietnameză etc.



Лев (samka – cамка, femelă)


          Din rusescul Lev - Лев (vezi Лев în enciclopedia Wikipedia, în rusă) au derivat și Lʹvov – Львов (în ucraineană municipiul Lviv, centrul adninistrativ al regiunii Lviv, in vestul Ucrainei), numele de familie Lévčenko - Ле́вченко, dar și prenume masculine ca Lévovyč - Ле́вович, Lʹvóvyč - Льво́вич, prenume feminine ca Lévivna - Ле́вівна, Lʹvívna - Льві́вна.



Lʹvov – Львов (după ruși)


          Și cuvântul turc aslan „leu”, a devenit numele de familia Aslan. Reprezemtativi au fost Ana Aslan (1897-1988), medic român specialist în gerontologie, academician; Mihail Aslan (1857-1936), general român; Grégoire Aslan (1908-1982), comedian francez; Reza Aslan (n. 1972), scriitor și profesor universitar americano-iranian; Sayavuch Aslan (1935-2013), actor azer comic de teatru și cinema.



București, grădina zoologică, septembrie 1973, fiul Nițu Călin-Daniel, ardelean, proaspăt bucureștean, cu leul ținut de Luminița Ghimici


          Iubitori sau neiubitori de lei de orice fel, să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, cândva, undeva sau oriunde! Dar să nu fie prea târziu!



          CN