Jocuri de cuvinte – moldovean

Jocuri de cuvinte – moldovean

(postarea precedentă)

Moldovean

Moto: „Răsărit de noapte: ” (distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele, 10 aprilie 2011)

Există 28 de definiții în dicționarele românești, dintr-unul dintre ele (MDA2, 2010) reținând că „moldovean, (regional) moldovan, mulduvan, (învechit) muldovan sau moldav, rezultat din Moldova + -ean, este o persoană care face parte din populația de bază a Moldovei sau este originară din Moldova.” Și de aici au provenit și moldovenesc, Moldovenesc, (învechit) moldav  etc.

Dacă numele provine din Moldova, numele principatului, să vedem ce zic specialiștii de proveniența acestui nume, care ar veni de la numele râului Moldova. Mulți lingviști cred că e de origine incertă, specificând doar că e format din mold + -ova, sufixul -ova fiind probabil de origine slavă. Pentru „mold” există mai multe teorii. Una spune că Moldavia ar proveni din germanul mulde, „scobitură", „carieră" sau „culoar de scurgere", acesta din goticul 𐌼𐌿𐌻𐌳𐌰 - mulda, „praf, noroi” (cognat cu englezul mould); comparați cu râul Mulde  din Germania și Moldau, numele german al râului Vltava, care pot avea o origine înrudită.

O altă ipoteză e legată de cuvântul românesc molid, cu pierderea unui „i”, unii nefiind de acord,  alții crezând că e de origine slavă, mold în slavă semnificând molid în română, dar molid al nostru provine din albanezul molikë.  O etimologie populară, după Grigore Ureche (1590–1647), Miron Costin (1633–1691) și Dimitrie Cantemir (1673–1723), arată că numele râului Moldova ar veni de la prințul Dragoș din Maramureș (fondatorul principatului Moldavia) în 1359, după cățelușa sa Molda, care s-a înecat în râu în timp ce încerca să hărțuiască și să scoată la mal un bivol rănit. Capitala pentru scurt timp a principatului Moldavia a fost Baia, acum în județul Suceava, numită într-un  document german din 1421 Stadt Molde.

O altă teorie, socotită fantezistă printre filologi, susține că numele său derivă de la cuvintele din limba dacică (nescrisă până in prezent) molta (adică, „multum" din latină) și dava (cetate sau apă „acva-;ava-;dava"), de la care ar veni numele (neatestat) de Muldava (vezi „Moldova" veche și nouă de la Dunăre).

Dar cum românii din est și din sud își spun ei înșiși „moldoveni" sau    munteni" (adică „de prin munți"), după unii  lingviști Moldova poate deriva din limba traco-iliră, din *mol, „munte” + *dava, „cetate, oraș”. Mai studiem, că Mol e și un oraș în Banatul sârbesc...

Moldova s-a mai numit pentru scurt timp și Bogdania, după Bogdan I, alt fondator al principatului. În turceasca otomană statul se numea Kara-Bogdan, adică în română Cara-Bogdan și Bogdan-Eflak adică Valahia lui Bogdan. În timpul perioadei otomane s-a numit și Kara-Eflak în turcă, adică în română Valahia Neagră. Și acum turcii îi zic Moldovei Buğdan, iar moldoveanului Buğdanlı!

Dar să vedem cum i se zice onoratului moldovean în alte limbi:

almuldafia – المولدافية în arabă;

Buğdanlı în turcă (vedeți mai sus);

Maldābhiẏāna - মল্দাভিয়ান în bengali, moladaaviyan - मोलदावियन în hindi și  Mōlaḍāvīna - ਮੋਲਡਾਵੀਨ în punjabi;

maldavanin - малдаванін în bielorusă;

Cuvântul „moldovean” în diferite limbi

moldaavia în estonă; 

moldau în catalană; 

moldauischen în germană (doar adjectiv); 

Moldavac în croată; 

moldavan în azeră ();  

moldavanin - молдаванин în rusă, moldavanyn - молдаванин în ucraineamă; 

moldavats’i - մոլդավացի în armeană; 

moldavetis - მოლდავეთისîn gruzină; 

Moldaviako în bască; 

moldavian în franceză și albaneză, Moldavian în engleză, finlandeză, galeză și irlandeză; 

Moldavianu în corsicană;

Moldavías - Μολδαβίας în greacă;  

moldāviete în letonă; 

Moldavisch în neerlandeză;

Moldaviska în suedeză; 

moldavo în spaniolă, galiciană și italiană, Moldavo în portugheză;

moldavski - молдавски în bulgară și sârbă, Moldavski - Молдавски în macedoneană, moldavski în bosniacă și slovenă, Moldavský în cehă și slovacă,  mołdawski în poloneză; 

moldavų în lituaniană; 

moldavyan - מאָלדאַוויאַן în idiș; 

Moldavysk în frizonă; 

Moldawesch în luxemburgheză;

Moldobhais în galica scoțiană; 

moldovean în română, Moldovjan în malteză;

moldovisk în daneză, Moldovisk în norvegiană;

moldóvska în islandeză; 

moldvai în maghiară;

מולדבית în ebraică; 

مولداویایی în persană.

Moldova

Moto: „Ştefan cel Mare către moldoveni: - Zimbrii mei, vă spun aşa:/ Că Moldova nu-i a mea./ - Ştim, Mărite, asta-i bre,/ Nici a noastră nu mai e...” (Mircea Constanda din Pledoarie pentru epigramă, aprilie 2007)

Moldova (în engleză Moldavia, în germană Moldau, în franceză Moldavie, în rusă Молдавия, Молдова, în turcă Boğdan, în poloneză Mołdawia) a fost un principat la nord de Dunăre, împreună cu Țara Românească sau Muntenia străinii numindu-le Principatele Dunărene. Moldova  este delimitată la vest de Carpații Orientali și la est de către râul Nistru și care corespunde vechiului Principat al Moldovei.

Regiunile istorice românești (Cadrilaterul aparține Bulgariei)

De unde provin oare moldovenii? În antichitate, teritoriul Moldovei era locuit de daci, care mai apoi au fost cuceriți de romani, dar nu și teritoriul viitoarei Moldove, ci doar regiunile de sud. 
Romanizarea s-a realizat datorită legăturilor economice dintre dacii romanizați și dacii liberi. După retragerea romană contactul dintre noua populație romanizată cu dacii liberi s-a intensificat accelerând procesul de romanizare și fomarea poporului român. Teritoriul a fost puternic afectat de invazia goților, hunilor, gepizilor, avarilor, slavilor, tătarilor, ceea ce a marcat istoria Moldovei din secolele IV - XII. În secolul al XIV-lea este întemeiată Țara Moldovei care în secolul următor se află sub influența politică a Regatului Ungar, Regatului Polonez și Imperiului Otoman.

În 1775, Imperiul Otoman cedează partea de nord-vest a Moldovei (ulterior Bucovina) Imperiului Habsburgic, iar în 1812, în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, teritoriul dintre Prut și Nistru, este anexat de Imperiul Rus, fomând o nouă gubernie cu denumirea de Basarabia. În 1859 Principatul Moldovei se unește cu Țara Românească într-un singur stat, numit ulterior România.

Basarabia se unește cu România în 1918, dar este cedată Uniunii Sovietice în 1940, cu voința lui Hitler și Stalin, prin rușinosul pact Ribentrop – molotov, care nu a fost anulat până azi, pentru a constitui, împreună cu RASSM, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Această republică își declară independența la 27 august 1991 cu numele Republica Moldova.

Anexa secretă a pactului, semnată de către ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov și ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop, în prezența lui Stalin

Doi satrapi ai României – Molotov și Ribentrop

Planul germano-rus de reîmpărțire a Europei centrale și rezultatul reîmpărțirii

Pierderile României (rapt teritorial) până în vara anului 1940

Așadar, în rezumat, întărit și de un vremelnic președinte de asociație de locatari, care în armată a învățat „pas cu pas” să coasă doar nasturi la cămașă, zicând într-o zi cum că noi și cei de peste Prut suntem două popoare, iar în altă zi două națiuni, acum fostul principat este împărțit între România, Republica Moldova și Ucraina. Suprafața cumulată a acestor teritorii (în limitele administrative actuale) este de 86.783 km², dintre care 35.806 km² în România (cele 8 județe ale Moldovei Apusene  cuprinzând Bucovina de Sud), 29.680 km² în Republica Moldova (partea dintre Prut și Nistru (cunoscută și ca Basarabia) și 21.297 km² în Ucraina (regiunea Cernăuți cuprinzând Bucovina de Nord, ținutul Herței și ținutul Hotinului, și cele 9 raioane din Bugeac).

Populația fostului principat este formată, majoritar, din etnici români, cei din Republica Moldova și din Ucraina fiind numiți „politic” moldoveni, având declarată cu interes și o „limbă moldovenească”, și fiind amestecați, în proporții variabile în nord, est și sud-est, în principal cu populații de origine slavă, aduse doar să conducă, din fosta Rusie țaristă, apoi din URSS, mulți români fiind deportați după război în Siberia.

Tot în rezumat, până la formarea statului român, termenul de „Moldova” s-a folosit pentru a desemna, succesiv: a) „căpitănia” Moldovei în prima parte a secolului al  XIV-lea (structură militară dependentă de Regatul Ungariei, în actuala Bucovină și împrejur); b) Principatul Moldovei (din întinderea sa inițială și maximală în perioada 1359-1484, până la întinderea minimală din anii 1812-1859); c) o parte a Principatelor Unite, din 1859 și până la formarea statului România, până în 1918 și o parte a Rusiei, între 1812 și 1918; d) parte a României Mari între 1918 și 1940, când a fost luată prin rapt prin tratatul Ribentrop-Molotov de care am amintit și 1941-1944, a României socialiste până în 1989 și a actualei Românii până în prezent; e) zisa Moldova Sovietică, mai precis întâi Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (1924–1940) constituită cu scop precis în cadrul Ucrainei sovietice, apoi Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (1940–1941, 1944–1991), în cadrul URSS; f) parte a Republicii Moldova și a Ucrainei, devenite independente după 1991, nemții și rușii „făcându-se că plouă” după destrămarea URSS, Merkel și Putin fiind acum în bune relații!

Asupra istoriei  Principatului Moldova găsiți destule informații în literatura de specialitate, mai ales în arhivele Rusiei. Rusia are arhive interesante, existând și un portal, Архивы России – arhivele Rusiei (vedeți AICI). Arhivele în limba rusă ale Republicii Moldova sunt destul de interesante (vedeți AICI).

Să fiți iubiți!

 

(continuare)

 

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

Jocuri de cuvinte - valah și vlah

Jocuri de cuvinte - valah si vlah

(postarea precedentă)

Moto: „Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi.” (Karl Marx în manuscrisul B 63)

Vlah sau valah

Vlah este sinonim cu valah și are 18 definiții în dicționarele noastre românești, dar e prezent și în dicționarele enciclopedice ale lumii. Așadar, conform DEX '09 (2009), valah, -ă, valahi, -e, s. m. și f., adj. este numele dat în Evul Mediu de către alte popoare, românilor din stânga și din dreapta Dunării, iar ca  adjectiv înseamnă care aparține Valahiei sau valahilor, privitor la Valahia ori la valahi. Ar veni din cuvântul slavon vlahŭ.

Vlah sau vlahu există și în aromână, moștenit ca exonim din limbile etniilor vecine (comparați cu grecul Βλάχος - Vláchos, sârbo-croatul влах - vlah, bulgarul влах - vlah, vechiul slav bisericesc влахъ -vlaxŭ, provenit din proto-slavicul *volxъ, iar ăsta din proto-germanicul *walhaz - Elmar Seebold sugestionând în 2015 o intermediere gotică -, folosit ca un exonim de alte popoare dintre vorbitorii de limbi romanice din estul Europei). Vedeți și vlașii megleno-români, nume agreat de sârbi, o autodenumire – endonim, dar fără a folosi cuvântul „român”. Și românii folosesc valah. Vedeți și armãn, endonim – autodenumire, sinonim cu vlah, pentru aromânii pe care vom descrie separat. Valah în română are aceeași etimologie ca și vlah.

Să vedem de unde vine proto-germanicul *walhaz. Vine de la denumirea unui trib galic din sud,  Volcae, legat istoric de numele unui animal, probabil proto-celticul *wolkos, „şoim” (la gali există numele de persoane Catuvolcus, iar la  galezi Cadwalch, însemnând „lupta cu șoimul”), dar poate și proto-celticul *ulkʷos, „lup”, la rândul lui din proto-indo-europeanul *wĺ̥kʷos, așa cum i-a descris Caesar pe celți „luptându-se cu câini uriași” [ Caesar, Commentarii de Bello Gallico].

Și din acest *walhaz, „străin, nongermanic”, au derivat în limbile germanice *walhahnuts, *walhastudaz și *walhiskaz, dar și multe cuvinte în alte limbi, pe diferite căi: în vechea engleză wealh (sclav, șerb), în engleza evului mediu wale (străin, oaspete), în engleză  Wales și Cornwall, în vechea francă  *walh, în vechea olandeză *Wala, *Wale, în olandeza evului mediu Wale, în olandeza modernă Waal, în vechea franceză Gaule (Galia – vechiul nume al Franței), în franceza modernă Gaule, în engleză Gaul, în valonă  walon, Walon (valon), în franceză wallon, Wallon, în engleză Walloon, în vechea germană  walh, walah, în germana evului mediu walch, în germana modernă  Walchen pl., Walen pl. (în toponime), în feroeză val-, în vechea suedeză val, valar pl., în slavă *volxъ, în engleză Vlach, Wallachia (moștenit), în maghiară  olasz (moștenit din sârbo-croatul vlah), oláh etc. [Patrizia de Bernardo, 2008, „Linguistically Celtic Ethnonyms: towards a classification", in: Juan Luís García Alonso (ed.), Celtic and Other Languages in Ancient Europe, Salamanca: Ediciones Universidad de Salamanca, p. 103].

Iar englezii îi zic vlahului vlach, valahului – wallachian, dar și român (Romanian), definindu-l ca membru al unui grup ce vorbește o limbă romanică de răsărit (Eastern Romance speaking group), cuprinzând românii, aromânii, megleno-românii și istro-români, dar și orice membru al unui grup etnografic polonez, goralii, vlahii silezieni care trăiesc în jurul orașelor Cieszyn și Skoczów (de care și noi scriserăm, vezi AICI sau AICI).

Dar să vedem cum i se zice valahului în alte limbi:

alfalash - الفلاش în arabă;

divarçı în azeră;

oláh în maghiară;

patachean - պատաճեան în armeană;

Ulah în turcă;

Cuvântul „valah” în diferite limbi

vaalaakiya - वालाकिया  în hindi;

valacco în italiană și spaniolă;

valah în română;

Vālaici'ana - ਵਾਲੈਚਿਅਨ  în punjabi;

valakiske  în daneză;

valaquí  în galiciană;

valaš - валаш în bielorusă;

Valashskiy  - Валашский în rusă;

Valašský în cehă și slovacă;

valkāns  în letonă;

vallàquia în catalană;

vlach, wallachian  în frizonă, galeză, galica scoțiană, neerlandeză, corsicană, gruzină, lituaniană;

vláchika - βλάχικα în greacă;

vlah, vlahu în aromână;

vlakh - влах în bulgară;

Vlasi - Власи  în sârbă;

vlaškata  - влашката în macedoneană;

vlaški  în croată, bosniacă și slovenă;

vlatsh - וולאַטש în idiș;

vllahe  în albaneză;

volokh - волох în ucraineamă;

Wallach, Walachei în germană;

wallachian  în engleză, bască, estonă, finlandeză, franceză, irlandeză, islandeză, luxemburgheză, malteză, norvegiană, portugheză și suedeză;

wołoskie în poloneză;

וולאצ'יאן  în ebraică;

والاچی în persană;

Valahia

Moto: „Istoria unui popor nu depinde de instituţiile sale, ci de caracterul său.” (Gustave Le Bon)

Și înainte de a explica noi ce e Valahia, să vedem cum explică englezii Wallachia – un fost principat din estul Europei, acum parte din sudul României, numit la început în alfabetul chirilic Цѣра Рȣмѫнѣскъ, Țeara Rumânească, apoi Țara Românească, o parte istorică a nord-estului Moraviei, adică Valahia Moraviană (Moravian Wallachia).

Valahia în 1789

În dicționarele noastre există mai multe definiții. Șăineanu (ed. VI, în 1929) arată că Valahia este un nume etnic slavo-german, dat Munteniei, trecut și la celelalte popoare și admis odinioară în limba noastră oficială. Același autor arată că Valahia-Mare era numele Tesaliei în sec. XIII, iar Valahia-Mică era numele Etoliei și Acarnaniei la scriitorii bizantini.

Așadar reținem că Valahia (Wallachia) sau Țara Românească este o zonă geografică și istorică a României la nord de Dunăre, țară a valahilor (vlah - Wallach). Străinii au mai folosit denumirile Greater Wallachia (Muntenia), pentru teritoriul de la est de Olt și Little Wallachia sau Lesser Wallachia (Oltenia), pentru partea din Valahia sau Țara Românească de la vest de Olt.

Alte denumiri pentru zone locuite de vlahi sunt „Bogdano-Wallachia" (Valahia lui Bogdan), „Small Vallachia", „Valachia Minor", „Moldo-Wallachia" (Moldo-Vlahia), „Maurovlachia", „Black Wallachia", „Moldovlachia", „Rousso-Vlachia", „L'otra Wallachia" („Cealaltă Valahie”", nume alternative pentru Moldova, în estul României.

Românii din Croația

Morlachia este o regiune în Dalmația și Lika, unde trăiesc morlacii (în sârbo-croată Morlaci - Морлаци Crni Vlasi, „vlașii negri”) un exonim pentru o comunitate creștină din Herțegovina. Termenul a fost folosit mai întâi pentru o comunitate pastorală de vlahi din munții Croației în a doua jumătate a secolului al XIV-lea până în secolul al XVI-lea.

Mai târziu, când comunitatea era la granița venețiano-otomană în secolul al XVII-lea, se referea la popoare vorbitoare de slavă, în principal ortodoxe. Exonimul a încetat să mai fie folosit în sens etnic până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a fost privit ca depreciat, dar a fost reînnoit ca subiect antropologic social sau cultural. Odată cu construirea națiunii sârbo-croate în secolul al XIX-lea, populația din districtul dalmatic a susținut fie o identitate etnică sârbă, fie croată, dar a păstrat câteva contururi socioculturale comune. Că a fost o comunitate de vlahi s-a uitat!

Cisalpine Wallachia/Walachia Citeriore (numită și „Vulaska", „Vlaska", „Valachia", „Vlaskozemski", Parvan vallachiam etc.) au fost alte nume pentru  Banat.

Harta din atlasul istoric al lui William Robert Shepherd's, Peninsula Balcanică din 1265, cu thessalia în albastru închis, cu inscripția „P. of Wallachian Thessaly” (principatul Valahilor din Thessalia)

Great Wallachia a existat în Tesalia, în Grecia, despre care vom scrie când vom trata aromânii. Moravian Wallachia (Valašsko) se află în munții Beskid. în Cehia, despre care noi am scris (vezi AICI sau AICI). Old Vallachia (Stari Vlah) este o regiune în estul Bosniei și Herzegovinei și a părții de sud-vest a Serbiei, iar Sirmium Wallachia este o regiune pe râul Sava despre care vom scrie în curând.

Upper Valachia din Moscopole și Metsovon, o regiune din sudul Macedoniei, Albaniei și Epirusului, despre care vom scrie când vom trata aromânii. și mai întâlnim Valahia Transalpina, nume pentru regiunile din Făgăraș și Hațeg sau White Wallachia, o regiune din Moesia.

Alte regiuni cu nume apropiate sunt Wallacea, grup de insule indoneziene, Wallacia, în New South Wales și Kingdom of Wallachia, o „micronaține”.

1. 
   

Pagină din cartea Fine, John Van Antwerp (1991), The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late Twelfth Century, Ann Arbor: University of Michigan Press, ISBN 978-0-472-08149-3 (vedeți AICI, citiți ce cred ungurii, că am fi venit după ei, neștiind bancul cu Attila)

Bibliografie

Fine, John Van Antwerp, 1991. The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late Twelfth Century, Ann Arbor: University of Michigan Press, ISBN 978-0-472-08149-3 (vezi AICI)

Fine, John Van Antwerp, 1994. The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest. Ann Arbor, Michigan: University of Michigan Press. ISBN 0-472-08260-4 (vezi AICI)

Kazhdan, Alexander, ed., 1991. The Oxford Dictionary of Byzantium. Oxford and New York: Oxford University Press. ISBN 0-19-504652-8 (vezi AICI)

Nicol, D. M., 1962. „The Greeks and the Union of the Churches the Report of Ogerius, Protonotarius of Michael VIII Palaiologos, in 1280". Proceedings of the Royal Irish Academy, Section C. 63: 1–16. JSTOR 25505111 (vezi AICI)

Osswald, Brendan, 2007. „The Ethnic Composition of Medieval Epirus". In Ellis, Steven G.; Klusáková, Lud'a (eds.). Imagining Frontiers, Contesting Identities. Pisa: Edizioni Plus – Pisa University Press. pp. 125–154. ISBN 88-8492-466-9 (vezi AICI)

Soulis, George C., 1953. „Βλαχία-Μεγάλη Βλαχία-Ἡ ἐν Ἑλλάδι Βλαχία. Συμβολὴ εἰς τὴν ἱστορικὴν γεωγραφίαν τῆς μεσαιωνικῆς Θεσσαλίας" [Vlachia — Great Vlachia—Vlachia in Hellas. Contribution to the historical geography of medieval Thessaly]. Γέρας Αντωνίου Κεραμοπούλου. Athens. pp. 489–497 (vezi AICI)

Soulis, George C., 1963. „Thessalian Vlachia". Zbornik Radova Vizantološkog Instituta. 8 (1): 271–273 (vezi AICI)

Stavridou-Zafraka, Alkmini, 2000. „Μεγάλη και Μικρή Βλαχία". Τρικαλινά. 20: 171–179

Să fiți iubiți!

(continuare)

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro