Jocuri de cuvinte - bătrânețe

Geografie lingvistică

(și la https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-batranete)

Bătrânețe

Moto: „Viața asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci nici să te naști, c-ai și îmbătrânit!” (Nichita Stănescu)

Să o luăm istoric. În 1929, acum aproape un secol, Șăineanu scria că „bătrânețea, conform bătrânețe, este ultima vârstă a vieții, cam dela 60 ani” [Șăineanu, ed. VI (1929)]. Peste un deceniu, Scriban scria că „bătrînéță (est) și -éțe (vest) f. este ultima etate” [Scriban (1939)]. Peste ani, din DLRLC (955-1957), aflăm că „bătrânețea (în opoziție cu tinerețea) este o „perioadă de timp din viața omului, după maturitate; vîrstă înaintată a unui om”.

Bătrânețea nu ține mult

Și aflăm din constituția R.P.R. că „Cetățenii Republicii Populare Romîne au dreptul la asigurare materială la bătrînețe, în caz de boală sau incapacitate de muncă”. În mileniul al treilea, în „plin capitalism desuet”, din MDA2 (2010) aflăm că bătrânețe, format din „bătrân + -ețe”, este o „vârstă înaintată a unui om; etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice.” Și dicționarele nu mai scriu ce e trecut în constituție...

Așadar, cuvântul e format din bătrân + ețe, bătrân fiind moștenit din latinul vulgar sau latinul târziu vetrānus, formă sincopată din latinul veterānus (dispariția unei vocale în interiorul unui cuvânt prin sincopă, vezi sincopa și în muzică, din fr. syncopè; comparați cu aromânul bitãrnu, din care s-a format bitãrneatsã, cu dalmațianul vetrun, friulianul vedran, vechiul venețian vetrano).

Și bătrânețea asta există în multe limbi:

alderdom în daneză și în norvegiană, ålderdom în suedeză, âlderdom în frizonă; (din alder, ålder sau âlder, „vârstă, etate”,   +‎ -dom, sufix);

Alter în germană și în luxemburgheză (din germanul medievallter, din germanul altar, din proto-germanicul *aldrą,  cognat cu germanul Oller), elter – עלטער în idiș;

Bārdhakya - বার্ধক্য în bengali;

bătrânețe în română, bitãrneatsã în aromână;

budhaapa - बुढ़ापा în hindi;

elli în islandeză;

gerámata - γεράματα în greacă;

henaint în galeză;

old age în engleză;

Cuvântul „bătrânețe” în diferite limbi

öregkor în maghiară (din öreg, „bătrân”, dintr-o limbă turcică, + kor, sufix);

ouderdom în neerlandeză (ouder, „bătrân”, + dom);

pinsean seanaoise în irlandeză;

pir - پیری în persană (din persanul medieval pyl, pīr, „bătrân, în vârstă, vechi”);

pleqëri în albaneză;

podeszły wiek în poloneză;

Purāṇē dī umara - ਪੁਰਾਣੇ ਦੀ ਉਮਰ în punjabi;

qocalıq în azeră (din qoca, „bătrân” +‎ -lıq, sufix);

seann aois în galica scoțiană;

senatvė în lituaniană;

senectute în latină și în română (ablativ singular al lui senectūs, „bătrân”);

shayakhukha - شيخوخة în arabă;

siberis - სიბერის în gruzină;

starasć - старасць n bielorusă, stáří în cehă, staristʹ - старість în ucraineamă, starobe în slovacă, starost - старост  în bulgară, macedoneană și sârbă, starost' - старость în rusă, starost în croată, bosniacă și slovenă (toate, pe diferite căi, din proto-slavicul *starostь, format din *starъ, „bătrân”, +‎ *-ostь);

tserut’yan - ծերության în armeană;

vanadus în estonă (din vana, „bătrân”, + dus, vezi mai jos);

vanhuus în finlandeză (vanha, „bătrân”, +‎ -uus, vanha din proto-finicul *vanha, din proto-fino-permicul *wanša; cognat cu estonianul vana);

vecchiezza în italiană (din vecchio, „bătrân” +‎ -ezza, sufix; comparați cu francezulh vieillesse);

vecums în letonă (din vecs, „bătrân” +‎ -ums, sufix);

vejez în spaniolă (din viejo, „bătrân”, + -ez);

velhice în portugheză (din velho, „bătrân”, +‎ -ice);

vellesa în catalană;

vellez în galiciană;

vichjàia în corsicană;

vieillesse în franceză (vieux, „bătrân”, vielle, „bătrână”, +‎ -esse);

xjuħija în malteză;

yaşlılık în turcă (din yaşlı, „bătrân”, +‎ -lık);

zahartzarora în bască;

zakán - זקן în ebraică, zəqan - זקן în aramaică.

Bătrânețea și creația

Moto: „La noi nu-i nimenea bătrân, doar vinul roşu din pahare...” (din folclorul „cântat”)

Bătrânețea e o favoare, nu ceva greu în viața omului. Puțini apucă zilele dulci ale bătrâneții. Noi am scris despre bătrânețe și despre creație (vezi  „Bătrânețea și creația” pe rețeaua literară, dar și într-o carte tipărită). Și nu fac rău dacă reiau aici cele scrise.

Niște binecunoscuți intelectuali din „dulcele târg al Ieşilor”, responsabili ai cenaclului nostru „la distanță” (INO, Ion N. Oprea și profesoara mea de latină din liceul militar, Anișoara Dumitrescu), mi-au adresat frontal o întrebare – „puteţi scrie ceva despre bătrâneţe şi creaţie?” Am ezitat să le dau un răspuns direct. Subiectul te pune pe gânduri. E greu să te hotărăşti. Vei reuşi?

Şi uite-aşa, căzut eu pe gânduri, cu un gând aruncat în sus, în norii cumulo-nimbuşi apăruţi din senin, dar cu ochii şi pe ecranul calculatorului, aud la televizorul ce funcţiona uitat, ca să se afle în treabă şi să consume kilowaţii şi aşa scumpiţi mereu de italieni, un comentariu asupra celor spuse de un vremelnic ministru PD-L al comunicaţiilor, care ulterior a fost și condamnat, că trebuie „să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie mai puţine”.

„Ptiu, drace!”, mi-am şoptit în barbă după ce am scuipat în sân şi m-am închinat de trei ori cu faţa întoarsă  spre ecran. Şi ştiţi unde se întâmpla asta? În București, la festivitatea deschiderii anului şcolar 2011 - 2012, de la Liceul Grigore Moisil din capitală, la mine în cartier! Declaraţia vremelnicului ministru Vreme a stârnit hohotele unora din asistenţă.

Zicerea completă a fost „Haideţi împreună cu PD-L şi coaliţia să facem ca persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine şi cu toţii să ştim să utilizăm calculatorul, să utilizăm instrumentele societăţii informaţionale".

Las la o parte „vrăjeala” cu societatea informațională. Toate societăţile au fost şi informaţionale, că termenul e legat de „informaţie”. Şi informaţie a existat, există şi va exista mereu, atât cât va exista omul. Propun mai degrabă termenul „societate infomatică” sau informatizată, legată de folosirea calculatorului şi a mijloacelor moderne de transmitere a datelor. Mai putem confunda în mileniul al treilea datele cu informaţia? Uite că electroniștii o fac!

 Venerabilul vroia să se refere la Grigore Moisil, părintele informaticii româneşti, care spunea: „În curând, lumea se va împărţi în două categorii, persoane în vârstă şi persoane care vor şti să utilizeze calculatorul.”

Aşadar, există bătrâneţe? Dacă ştiu să folosesc acest „idiot genial”, vorba lui Moisil, mai sunt bătrân? Orice consultare a unui dicţionar, chiar online (http://dexonline.ro/), realizat din toate dicţionarele editate până în prezent în România, îţi relevă că bătrâneţea e o „etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om”, „ultima perioadă în evoluția unei ființe, caracterizată prin slăbirea funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată; senectute; stare de om bătrân”, „perioadă de timp din viața ființelor, după maturitate” ş.a.

Dar ce înseamnă oare „creaţie”? Din consultarea aceluiaşi vast dicţionar, creaţia este „acțiunea de a realiza opere artistice, științifice etc.; produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată; interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film”, „proces de a crea; obiect creat; creaţie artistică, literară, populară”, „produs al muncii creatoare; lucru, operă creată;  interpretare bună, originală a unui rol dintr-o piesă sau dintr-un film” etc.

Ne-am lămurit? În rezumat, creaţia este realizarea a ceva nou, a unui proiect, a unui produs material sau spiritual, de la un pix, un fel de mâncare, la care Viorica e expertă,  un violoncel,  la o poezie, un cântec, o pictură, o statuie, o  interpretare sublimă ş.a.

Doar exerciții la întâlnirea de 50 de ani de la absolvire a unei promoții (1962) a unui liceu sportiv din Timișoara

Încetează omul vreodată să creeze? Eu cred că nu! Poate unii încep mai târziu sau refuză să înceapă! Aceste excepţii confirmă regula! Exemplele sunt numeroase, de la genii până la oamenii obişnuiţi. Geniile tinere se pot număra pe degete, dar Milton, Beethoven, Goethe au dat dovada geniului lor, în ciuda surzeniei, a orbirii, când nu mai erau deloc tineri decât în spirit. Cum care Goethe? Filosoful și literatul, cel care a scris chiar și epigrame referitoare la bătrânețe, de exemplu  „Altădată şi acum” (Ai la tinereţe/ Fete şi putere,/ Iar la bătrâneţe/ Numai bani şi-avere), aici în traducere de Florea Ştefănescu, din „Epigrama germană de cinci secole”, 1999.

Actorii noştri, Tamara Buciuceanu-Botez, Draga Olteanu-Matei, Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu şi alţii, umiliţi uneori de politicieni inculţi, au creat roluri de excepţie, fiind iubiţi mai ales de tineri. Remarcabili au rămas, prin operele lor, sculptorul Ion Irimescu şi pictorul Sabin Bălaşa, scriitorii Fănuş Neagu, Nichita Stănescu şi preacuviosul Bartolomeu Anania, cu opere create și la vârsta senectuţii.

Îl poate egala cineva pe Nichita?

Sunt de acord şi cu anumite definiţii metaforice care susţin că bătrâneţea este „verdictul vieţii”, „ea însăşi o boală”, „vecernie a vieţii” (aforism al lui Vasile Ghica) sau alte asemenea figuri de stil. Un om nu este bătrân atâta timp cât caută ceva. 

Creaţia presupune în primul rând cunoaştere. A cunoaşte înseamnă a şti. Să ne amintim vorbele lui Socrate – „ştiu că nu ştiu nimic, dar ştiu că pot şti mai mult decât ştiu”.  Cunoaşterea nu are vârstă! Cunoşterea şi exerciţiul creaţiei înseamnă experienţă. Experienţa şi cunoaşterea duc la înţelepciune. Cunoaşterea, experienţa şi înţelepciunea, alături de datul iniţial, inteligenţa, şi ea mereu perfectibilă prin cele de mai sus, dau bogăţia spirituală a unui om.

Când frunzele viţei se zbârcesc şi se usucă, ciorchinele este mai dulce și mai roşu. Că nu degeaba Păstorel Teodoreanu se adresa „bătrânului Cotnar” (Bătrânului Cotnar nu-i sapă tronul/ Vrun prinţ de viţă nobilă, ca el,/ Vrun Cabernet, Pinot sau Ottonel,/ Ci veneticul de pripas: sifonul!). Ridurile ar trebui pur si simplu să arate numai unde au fost zâmbete, că după Constantin Ardeleanu femeilor frumoase doar privirile insistente ale bărbaţilor le-au lăsat riduri. Cei mai mulţi oameni «bătrâni» sunt ca şi cronicile vechi care conţin lucruri interesante, adevărate, din vremuri trecute, şi merită osteneala de a fi consultate permanent.

Unuia care-i spusese «eşti bătrân, e timpul să te odihneşti», Diogene îi răspunde «dacă aş alerga la izvoare şi aş fi aproape de ţintă, ar trebui să mă las moale, în loc să mă încordez şi mai mult?» Dar unii bătrâni români, mai ales politicieni, se căznesc spre alte izvoare. Georgeta George Ceauşu îl dă în gât pe unul în 2008  „printre epigramiştii olteni” (Mire la optzeci de ani/ Dintre-atâtea fete tute/ Vrând să-i afle vieţii rostul,/ A ales - la senectute -/ Una... şi-a murit ca prostul).

Aşadar, batrâneţea definită de dicţionare, de biologie şi de legile sociale nu e chiar aşa de rea când iei in considerare şi alternativele creaţiei şi mai puţin, reducând accentuarea pe conjugarea verbului a avea la modul indicativ, timpurile prezent şi viitor sau chiar la modul optativ.

A avea mult inseamnă adesea a stăpâni puțin. Exemplele cu Năstase patru case, sibianul cu șase case, Oprea cu palat sau altul cu casă între patru străzi sunt concludente! Că din învățământ, cum ne demonstrează Stelică Romaniuc, care se adresează învăţatorului său, nu te poți îmbogăți (M-ai învăţat să scriu şi să citesc,/ Să fiu modest, cinstit, să fac doar bine/ Şi-abia acum, bătrân, mă dumiresc/ Cum am ajuns sărac lipit ca tine). Se aude, sibieni?

Bătrâneţea nu e legată mereu de vârstă. Mulţi aşazişi tineri se simt deja bătrâni. Unii chiar «se nasc obosiţi», înscriindu-şi această expresie pe tricourile personalizate. Ţara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi; îi trebuie şi bătrânii, dar tineri în spirit.

Să-ţi menţii inima fără riduri, să fi plin de speranţă, amabil, vesel, chiar și cu studenții și cu elevii, cu nepoții, supus doar cui trebuie, adică legii juridice şi oamenilor care merită, tineri și mai puțin tineri, acesta este adevăratul triumf asupra bătrâneţii.

Omul are toate anotimpurile (acum mă gândesc la Vivaldi, Primăvara), ca natura, şi, ca un material nobil, nu îmbătrâneşte! Andrei Pleşu, care nu poate fi niciodată bătrân, foloseşte cuvântul ecvanimitate, prin care înţelege a traversa cele patru anotimpuri cu un unic anotimp lăuntric (vedeți AICI). Ne putem lipsi de unul din cele patru anotimpuri? Este imposibil aşa ceva! Omul mai poate culege mierea frumuseţii şi dărui rodul înţelepciunii şi celor tineri şi celor care se consideră bătrâni!

Omul, „praf învăluit în fantasme” (Emil Cioran), îmbătrâneşte atunci când îi îmbătrânesc pasiunile, ceea ce nu li se prea întâmplă oamenilor cu adevărat culţi. Trebuie să ne gândim că există un „azi”, dar există şi un „mâine”. În fiecare dimineaţă viaţa reîncepe. Totul se pune în mişcare, renaşte, creşte, se transformă şi se dezvoltă. Viaţa reînfloreşte, îşi întinde braţele, se multiplică. Viața se manifestă, ying îşi caută perechea, pe yang, se regăsesc,  se oferă reciproc, sub multiple forme, în mii de apariţii, diferite şi sublime. Natura, căreia îi aparţine şi omul, se reinventează mereu si mereu. Acesta este miracolul etern al reînceperii unei noi zile, al unui nou „mâine” transformat în „azi”, în veşnicul drum către „ieri”!

Puteți face lumânarea la 68 de ani? (la aniversarea a 50 de ani de la absolvirea unui liceu sportiv din Timișoara, promoția 1962)

La orice vârstă, dar mai ales la cea a senectuţii, trebuie să dai valoare lucrurilor nu pentru ceea ce ele reprezintă, ci mai curând pentru ceea ce semnifică. Şi trebuie remarcat faptul că nu există creaţie fără iubire. Amintiţi-vă cuvintele din „testamentul” lui Marquez - „le-aş arăta oamenilor cât de mult se înşeală gândindu-se că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc atunci când încetează să iubească.” Să ne amintim tot spusele acestuia, că „moartea nu vine odată cu bătrâneţea, ci mai curând odată cu uitarea”. Și să nu uităm că „suntem ceea ce iubim” (Nichita Stănescu).

Suntem ceea ce iubim!

Iar câteva sfaturi pentru colegii de senectute se impun cu prisosunţă. Gândiţi-vă că „idiotul genial”, calculatorul, materializat prin PC, laptop, notebook, iPad, iPhone sau printr-un alt „device”, nu e decât o unealtă, un instrument, fie chiar dotat cu un metacăutător, precum Google, supralicitat de fostul preşedinte Băsescu, de Eba sau de enigmaticul Vanghelie. Cel care îl foloseşte, care interpretează datele, transformându-le în informaţie, tânăr în spirit, contează. Calculatorul lucrează cu date, cu informaţie lucrează doar omul! El „o vede”, „o simte”, „o interpretează”, chiar dacă oftalmologii se poartă uneori rău cu noi, cei care vedem mai mult literele și cifrele mari.

Amintiţi-vă  că o mare iubire (chiar târzie) sau realizările extraordinare ale creaţiei pot aduce cu ele şi un mare risc, dar pe care trebuie să ni-l asumăm. Când pierzi pe cineva, când pierzi ceva făcut de tine, nu dispera. Îţi rămâne experienţa de a retrăi frumos, de a reface oricând acel lucru şi altele superioare şi înţelepciunea de a le preţui.

Am învăţat nu numai de la Dalai Lama, ci și de la alții, că trebuie să respectăm întotdeauna regula celor trei R – respectul pentru sine, respectul pentru ceilalţi şi răspunderea pentru acţiunile proprii. Iar dacă nu am realizat ceva, nu trebuie să intrăm în panică! Nerealizarea unui fapt sau a unui lucru pe care l-am dorit este uneori cel mai bun cadou al sorţii. Şi mâine e o zi! Va trebui să petrecem în fiecare zi câteva momente cu noi înşine pentru corectare! Să fim gata să ne schimbăm scopurile, dar să nu ne  schimbăm niciodată valorile.

Trebuie să transmitem mai departe cunoştinţele noastre, aceasta fiind calea spre nemurire. Moare omul (praf învăluit în fantasme), omenirea rămâne!

Trebuie să fim grijulii cu mediul înconjurător, cu Pămâmtul, „a treia planetă de la Soare”. Şi pe acest pământ, măcar în ţara noastră, trebuie să vizităm cel puţin o dată pe an un nou loc, izvor natural de cunoaştere şi condiţie a creaţiei. Vizita virtuală cu mijloacele mass-media, dacă e posibilă, este bună şi antefactum şi postfactum.

De ce ne obstrucționează oftalmologii?

O problemă aparte este cea a produsului creaţiei, care se diversifică, unele produse devenind lucruri şi efecte multimedia. Dispare oare cartea tipărită? Ştim că există şi cartea online, dar cartea clasică, tipărită, nu dispare. Ba, mai mult, orice editură care se respectă realizează atât lucrări tipărite, cât şi versiunile numite „electronice”, care circulă foarte rapid prin reţeaua web. Acum poți citi e-book, chiar și acest articol, pe un iPhone [„The art of the war”, arta războiului, full audiobook, Sun Tzu (Sunzi) - Business & Strategy, Afaceri și strategie]!

București, înregistrare satelitară de pe ISS, la 3 decembrie 2019

Tot în web, marile muzee realizează situri interesante, chiar cu vedere tridimensională a celei mai mari părți a lucrărilor expuse (vedeți, de exemplu, http://www.louvre.fr/llv/dossiers/liste_ei.jsp?bmLocale=en), la care au acces cei care „ştiu să navigheze”, infiferent de vârstă. De literaţi şi de reţeaua literară, de cronopedia sau de alte pagini web nu mai amintesc. În profesia mea, realizări de excepţie precum Google Earth sau Google Maps (http://maps.google.com/) prezintă zonele terestre reprezentate pe hărţi sau pe imagini obţinute din sateliţi.

Servicii bazate pe localizare (2018)

Sistemul GPS (de poziţionare pe Terra) permite determinarea automată a poziţiei terestre, adică a latitudinii, longitudinii și cotei,  „navigarea” automată a oricărui mobil pe uscat, pe apă sau în aer, despre care noi am scris în cartea „Servicii bazate pe localizare”. La multe asemenea realizări au contribuit şi tinerii şi vârstnicii. Iar folosirea acestora nu ţine seama de vârsta „biologică”!

Oamenii vor să cunoască. Vă amintiți de sincopele trecute la căderea unui avion în munți, pilotat de Iovan, când se bâlbâiau toți că nu erau în stare să determine coordonatele locului unde a căzut avionul. Și cu alte accidente (vezi Caracal, 2019) s-a întâmplat la fel. Iată ce ne-a determinat, pe mine și pe colega Camelia Slave, să scriem cartea de mai sus, prima în limba română.

Altfel despre bătrânețe

Moto: „Spunea un tânăr oarecare/ Unui bătrân, cu „politeţe":/ -Stau jos acum, că în picioare/ Voi sta destul la bătrâneţe”  (Ion Vladimir)

Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai și glumim, așa cum o fac epigramiștii, cu noi, bătrânii. Ion Vladimir ne povestea acum vreo 12 ani, prin 2007, an „drept și adevărat”, sub sigla DA – (ne)dreptate și (ne)adevăr,  o întâmplare dintr-un tramvai (Spunea un tânăr oarecare/ Unui bătrân, cu „politeţe":/ -Stau jos acum, că în picioare/ Voi sta destul la bătrâneţe).

Chiar când încă nu apăruse USR cu propunerea traiului în grupuri, Georgeta Paula Dimitriu se adresa celor care dispreţuiesc bătrânii, oferindu-le în 2009 un mic simbol în  „mărţişoare” (Dacă bătrânii îi jigneşti/ Şi bătrâneţea o urăşti,/ Eu la părerea mea rămân:/ Că nu vrei să ajungi bătrân!). Scuzați construcția... Substratul contează!

Dar problema nu e nouă. Chiar cu multe decenii în urmă, prin 1931, Mircea Pavelescu se adresa în „Epigramişti cu sau fără voia lor” celor de la „Falanga", probabil USR-ul de atunci, care lătrau contra d-lui Lovinescu (O vorbă-au născocit bătrânii/ Şi înţeleaptă ca nici una:/ Cu cât mai sus se-nalţă luna,/ Cu-atât mai tare-o latră câinii!).

Și ca să fie fără echivocuri chestia cu definirea vârstei omului bătrân, prin 2007 Nicolae Ghiţescu crede că vârsta a treia începe pe la 60 de ani (vârsta a treia, 60-80 de ani), deși pensionarea are loc la 65 și unii vor s-o mai mărească la 67 (Dimineaţa pe răcoare/ Când te scoli fără efort/ Şi nimic nu te mai doare,/ Să fii sigur că eşti mort!).

Dar mortul ăsta are nevoie și de înmormântare și nu pe el îl costă. Mihai Teognoste se plânge de costul unei asemenea ocazii dovedind zicerea „bătrâneţe haine grele” (Bătrânii nostri bieţi sărmani,/ Să ne trăiască la mulţi ani,/ Noi mai fierbinte ne rugăm,/ Că tare-i scump să-i îngropăm). Și e ceva normal, că e din istoria epigramei româneşti, de Petre Cioclu!

Gheorghe Gurău ne amenința prin 2011 cu colecivizarea, pe când Băsescu Emil și Traian Boc (drace, i-am amestecat, dacă mai scriam și Petrov...), doreau ca în locul spitalelor să apară cămine-azil sau colectivităţi de bătrâni, așa că traiul în grupuri userist neomarxist nu e nou (Ca şi în anii patru'şapte/ Bătrânii retrăiesc oroarea/ Căminele-s neocupate?/ Urmează... colectivizarea!).

Analistul Nicolae Ivan  făcea un bilanţ la vârsta a treia, imitându-l pe Blaise Pascal (Gândind în spirit analitic/ Nu am trăit chiar în zadar:/ Sunt trist, când mă autocritic,/ Satisfăcut, când mă compar), spre deosebire de  Vasile Manole, care avea prin 2011 amintirele vii despe nurii unei doamne (Când văd „anume" o bătrână,/ E clar că i-aş întinde-o mână/ De ajutor la bătrâneţe,/ Că bună-a fost în tinereţe). Spre norocul său, eu aș zice „bună rău!”

Și doamnele de orice vârstă știu să colinde amintindu-și de Brad Pitt

Dar mai bune sunt niște amintiri, decât reflecţiile unui vârstnic care cochetează cu o tânără, în poze, deconspirat de turnătorul Petre Gigea-Gorun în revista „Cugetul" în 2009 (Sunt amabil eu cu ea/ Şi se pare că-i şi plac/ Dacă, cumva, ea o vrea,/ Pân' la urmă ce mă fac?!). Așadar, e mai bine să rămâi doar cu amintirile decât să te faci de râs, fapt confirmat și de Alexandru Devechi care i se adresează unui crai bătrân, nespunându-ne totuși din ce partid este (Moşulică, după fată/ Pentru ce te ţii aşa?/ Întrebatu-te-ai vreodată/ Ce te faci de zice „da"?).

Sufletul contează!

Și fiindcă vorbeam de inițiativa Băsescu-Boc „în loc de spitale... aziluri de bătrâni”, Gheorghe Gurău ne asigura de eforturile guvernului de a grăbi îmbătrânirea, problemă la care se va gândi probabil și cuplul Orban-Țurcanu, cu toate că o jumătate din cuplu își modificase vârsta pe un site, dacă vă mai amintiți, declarându-se mai tânără cu vreo 4 anișori pe când era pedelistă (Nu sunt bătrâni pentru-ocupare?/ Guvernul nu îşi pierde firea/ Urmează un program prin care/ Se va grăbi... îmbătrânirea!). Eu aș fi scris „Nici Cîțu nu își pierde Firea”...

Nicolae Muntean ne aduce aminte prin bârfa de la băi de bromura care se zice că se dădea în ceai în armată, dar eu, apevist, n-am prea fost oprit din acțiuni caritabile (Vre-o doi bătrâni, aflaţi la cură,/ Îşi povesteau, cu tot respectu':/ „La oaste-n ceai, ne-au pus bromură,/ Şi de-abia azi simţim efectu'!"). Cam indiscreți bătrânii la băi, după cum ne amintea și Charles Francois Panard despre indiscreţie (Un vorbăreţ îţi spune tot ce ştie;/ Un om distrat, tot ce-ar putea... să tacă;/ Toţi tinerii, ce fac nu-i ironie?!/ Bătrânii ce-au făcut şi-i reverie.../ Şi numai proştii - ce-au de gând să facă)...

Revenind iar la USR, chiar dacă atunci nu exista, Mihai Haivas umbla cu mișmașuri, botezându-le  „haşmişuri umoristice”, demonstrându-ne că mereu a fost la fel cu „lupta” dintre generații („Vom face-o lume nouă!"/ Spunea un tinerel,/ Bătrânul: „Bravo vouă,/ Şi noi ziceam la fel!"). Și tot domnia sa ne explică și ce e visul (Pot declara umanităţii,/ Că stau lejer de câţiva ani, Pe-o culme a senilităţii,/ Visând, doar visul nu-i pe bani!).

„Preludiu” cu autograf

Chestia cu lupta între generații nu e nouă,  era și prin 1925, când Cincinat Pavelescu (1872-1934), la 53 de ani, era făcut bătrân de un foarte tânăr scriitor, uitând că un om de 83 de ani, cum era Clemenceau, putea să conducă Franţa, pe când un măgar la 21 de ani moare (Eşti mult mai tânăr decât mine,/ Şi-n glume foarte priceput./ Dar eu îţi spun de la-nceput:/ Vorbind de vârstă nu faci bine!// E dintre legile fatale/ Că omul, chiar octogenar,/ Mai tânăr e ca un măgar/ De vârsta dumitale!).

Profund analitic mi se pare și Valentin David cu consecinţa din șarjele sale de Don Quijote (Cam bătrâni, ai nimănui/ Si cu gândul la prohod,/ Baba-şi pune pofta-n cui,/ Moşul, sculele în pod). Chiar dacă prin ianuarie 2010 Gabriela Genţiana Groza știa doar de Țurcanu și Orban, dar nu știa nimic de Cîțu, deconspiră o rugă pentru politicieni, valabilă mai ales acum (Se ruga un bătrânel:/ „Doamne, fă-i un pic mai buni..."/ Şi aude-o voce el:/ „S-a dus vremea cu... minuni!"). Ce intuiție avea domnița! Veni Cîțu!

Virgil Petcu crede în dragostea la vârsta a treia (Dragostea, bat-o norocul,/ Arde-ntruna ca şi focul,/ Dar mai mult un foc de paie.../ Când e fum, când vâlvătaie!), pe când Ioan Hodaş reflectează asupra întâlnirii unui crai bătrân cu ultima sa iubită (De iubite-i plin trecutul.../ Chiar şi azi o „preafrumoasă"/ A venit să-i dea sărutul.../ Dar cu vârful de la coasă!). Dar intervine Ion Bindea cu o amânare-consolare la senectute (Încă din copilărie,/  Îmi doream vară târzie,/ Astăzi mintea mă îndeamnă/  Să-mi doresc măcar o toamnă...).

Aşadar, o veşnică întrebare – „vă consideraţi bătrân?”

Iar în final, o urare:

Indiferent de vârstă, să fiţi iubiţi, că trebuiţi: cum(va), cui(va), când(va), unde(va!)?

(format pdf la: https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10879852256?profile=original)

Consantin Nițu

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Jocuri de cuvinte – Dumnezeu

Geografie lingvistică

Dumnezeu

Moto: „Să v-ajute Dumnezeu,/ Ca, din anul care vine,/ Să aveţi salariul meu/ Şi s-o duceţi tot ca mine!” (Eugen Albu, „Guvernanţilor”, din revista „Rebus", nr. 1073)

Uite că în limba română avem cel mai lung cuvânt, Dumnezeu, pentru cel  denumit de atei „ăl Bătrân”, adică dumnezéu, moștenit din expresia latină „dom(i)ne deus” care conform MDA2 (2010), este o  „ființă supremă în religiile monoteiste, creator al lumii, principiu fundamental al existenței și al ordinii universale”. Adică este doar în închipuirea noastră, o divinitate (din fr. divinité, lat. divinitas, -atis), un zeu (din lat. deus), un idol (din vechiul slavon idol` -  идолъ).

Așadar, mergând pe fir, etimologia este: din expresia latină domine deus, din vechiul latin deiuos, din proto-italicul *deiwos, din proto-indo-europeanul *deywós. E un derivat de la rădăcina *dyew-, „cer, rai”, din care provim diēs și Jupiter. Și este cognat cu vechiul grec Zeús - Ζεύς, vechiul grec Dieús - Διεύς, sanscritul devá - देव, avestanul daēuua, velșul duw, lituanianul dievas, samogotianul (Žemaitiškai) deivs, persanul div - دیو‎, la ei „demon”.

Dar iată care sunt cuvintele echivalente lui Dumnezeu în alte limbi:

ānc°ā - анцәа în abhază;

’           akua în hawaiană;

alāhā’ - ܐܠܗܐ‏‎ m și ’ehl’ - אל‏‎ m n arami, alla - алла în bașkiră și tătară, alla m, allāh - اللّٰه‎ în arabă, allat pl în malteză [din arabicul Allah, din arabicul allāh - اللّٰه‎, contracție a articolului hotărât al- - اَل‎, („-l”) + إِ(ʾilah - لَه‎, „zeitate”; cognat cu aramaicele aláh - אלה‎ și aláhâ - אלהא‎, cu ebraicele él - אֵל‎, elóah - אֱלוֹהַּ \ אֱלֹהַּ‎ și elohím -אֱלוֹהִים \ אֱלֹהִיםtoate originare din proto-semiticul *ʾil-];

amara - අමර, deviyā - දෙවියා în singaleză;

ʾämlak - አምላክ în amhară;

astvac - աստված în armeană;

atua în maori;

bağ  - بغ‏‎ în persană;

bhagvān - ਭਗਵਾਨ în pandzabi, bhagvān - બહગવાન m în gujarati, bhogowan - ভগৱান în asameză;

bog - бог m în bulgară, macedoneană, rusă și sârbo-croată, bog m în slovenă și în vechea sorbă, bóg m și bóstwo n în poloneză, bogŭ - богъ m în vechea slavă, boh - бог m în belarusă și ucraineană, boh m în slovacă și bůh m în cehă (toate din proto-slavicul *bogъ, „dumnezeu”; vezi adjectivele *ubogъ și *nebogъ, „sărac, mizerabil”, derivatul ulterior * bogatъ, „bogat”, demonstrează că *bogъ a fost inițial și adjectiv care înseamnă „bogat în terenuri; avut", cu o schimbare semantică spre „stăpân pe avere" și în final „zeu"; după Roman Jakobson *bogъ este un împrumut iranian);

Cuvântul „dumnezeu” în diferite limbi

bprēiəh - ព្រះ în kmeră;

burhan - бурхан în mongolă, burxn - бурхн în calmucă (din turcescul comun *burqan, „Buddha”, comparați cu vechiul pwrq'n, burqan, „Buddha”, karcanidul burχan - بُرْخَنْ‎, „idol”; cuvântul turcic derivă din chinezul medieval bɨut̚ - 佛, „Buddha” și vechiul turcic qan, „domnitor, rege”, ales pentru a- reprezenta pe Buddha, corespunzând sanscritului buddharājā - बुद्धराजा, „rege al lui Buddha” în traducerile turcești ale scripturilor budiste);

bwana, mabwana pl în suaheli;

daivaṃ - ദൈവം, īśvaran‍ - ഈശ്വരന്‍ în malayam;

deeva - ದೇವ în kannada;

deity în engleză (din francezul medieval deité, din latinul  deitās, inventat de Augustin din Hippo din deus, „zeu”, după dīvīnitās, „divinitate”);

dél, odél, dévlá în țigănească (romani);

deva - देव, devaḥ - देवः, suraḥ - सुरः, bhag - भग n în sanscrită;

devtā - देवता m, bhagvān - भगवान m, īśvar ईश्वर m, parmeśvar - परमेश्वर m, parmātmā - परमात्मा m, xudā - ख़ुदा m în hindi;

dewa, tuhan în malai;

déu m în catalană, deus în galiciană și în portugheză, dia m în scot sau galica scoțiană și déithe m, pl în irlandeză, dieu m  în franceză, dievas în lituaniană, dievs m în letonă, dio în italiană și în esperanto, dios m în în spaniolă, aragoneză și asturiană, diu în friuliană și în siciliană, diyos în tagalogă, doue m în bretonă, dumnezeu m în română, dyus în keciua, dyw în corni  (toate pe diferite căi din latinul deus, „zeu”, m, dea f, di pl);

divinité f în franceză (din latinul divinitas, „divinitate”);

elohím - אלוהים‏‎, el – אל‏‎ m în ebraică (vezi mai sus alla, allah, din proto-semiticul *ʾil-; cognat cu akadianul ilu, arabicul ʾilāh إِلٰه‎, aramaicul aláh - אלה‎);

gāḍ - గాడ్, dēvuḍu - దేవుడు în telugu;

ɣmerti - ღმერთი, ɣvtaeba - ღვთაება în gruzină;

God  în engleză, god în frizonă, olandeză, africană, vechea engleză, got - גאָט‏‎ m în idiș, gott în naurui, Gott m, Göttin f, Gottheit f și  Götter pl în germană, gud în daneză, suedeză și norvegiană, guð m în islandeză, gudur m și guður m în feroeză, guþ - 𐌲𐌿𐌸 în gotică, guuti în groenlandeză (etimologia e descrisă la început);

haashchʼééh în navajo;

'ilāh - إله‏‎ m în arabă, ilāhu - އިލާހު‏‎ în maldivă (vezi mai sus);

iṟaivaṉ - இறைவன் în tadjică;

ishbôr - ঈশ্বর, debôta - দেবতা în bengali;

Isten în maghiară (probabil un termen derivat, cu rădăcina is, o veche variantă a lui ős, „vechi, foarte bătrân”, terminația din sufixele diminutive t și n);

īśvar -  ईश्वर în marathi și în nepaleză, īšvaru - ايشور‏‎ m în sindi;

jainko în bască;

jee în manxi;

jumal în estonă, jumala în finlandeză, jumo - юмо în mari (din proto-finicul *jumala, un posibil împrumut din proto-indo-iranianul *diyumna; comparați cu sanscritul dyumān - द्युमान् , „ceresc, strălucitor”);

kami - かみ în japoneză;

kaṭavuḷ - கடவுள் în tadjică;

kuday - кудай în chirchiză, sud-altaică și tuvană, quday - құдай în cazahă, quday în tătară crimeeană, xodā - خدا‏‎  în persană, xoday - ходай în tătară, xoðay - хоҙай în bașkiră, xucaw - хуцау în osetiană, xudo‍ - худо‍ în tadjică, xwdāy - خدای‏‎  m în pastu, xudo în uzbecă (toate din persanul xodâ - خدا‎ , „Dumnezeu”);

lha - ལྷ། în tibetană;

mawu în eve;

modimo în sotho;

ñandejára în guarani;

nzámbe în lingala, nzâmbi în congoleză;

paz - паз în erza;

perëndia în albaneză;

pha chao - ພະເຈົ້າ în laoțiană;

prá jâao - พระเจ้า, têp - เทพ în thai;

shén - 神, shàngdì - 上帝în chineză;

sin - 신 (神) în coreeană;

täñre - тәңре în bașkiră și în tătară, tanrı în turcă și în azeră, taŋara - таҥара în iacută (din proto-turcicele *teŋri sau *taŋrï, („dumnezeu; cer, rai, paradis”);

atitu în aimară;

theós - θεός m în greacă (din vechiul grec theós - θεός , din proto-elenul *tʰehós (de unde și grecescul micenian te-o), o moștenire din proto-indo-europeanul * dʰéh₁s, din * dʰeh₁-, „a face, a pune”, + * -s; vedeți frigianul deōs -  δεως, „zei”, vechiul armean dikʿ - դիք, „dumnezei păgâni” și latinele fēriae, „zile de festival”, fānum „templu” și fēstus, „festiv”);

tuhan, dewa în ndoneziană;

tură - турă în ciuvașă;

xwa - خوا‏‎, xweda - خودا‏‎, xweda, îlah, xwedawend, yezdan, xwedê în kurdă;

zot  în albaneză [din vechiul zota, din proto-albanezul *dzwāpt, din *w(i)tspáti, din proto-indo-europeanul *wiḱpótis, „șeful tribului”; comparați cu lituanianul viēšpats, avestanul vīspaiti, compus din *weyḱ-, „trib, gintă”, cu grecul antic oikía - οἰκία, „casă (trib)”, avestanul viθ, „curtea regală” și *pótis, „maestru”,  cu grecul antic pósis - πόσις, „soț”, cu tocarianul pats, „soț”].

Dumnezeu în expresii

Moto: „Geneză: Înţelepţii-aflară cheia:/ Dumnezeu făcu femeia!/ Mai contează, oare, fleacul/ Că i-a dat ideea dracul?” (Zeno Turdeanu, din „Antologia epigramei româneşti”, 2007)

Cu Dumnezeu trebuie să fii în relații (diplomatice) bune, așa cum era și Voltaire, după cum ne traduce Aurel Iordache  („În ce relaţii sunt cu Dumnezeu?/ Nu depăşim a codului uzanţă./ Aştept o vorbă... Tace. Tac şi eu/ Şi-atunci ne salutăm de la... distanţă.”). Și cum suntem de acord cu legea contrariilor, unde e Dumnezeu trebuie să fie și dracul, așa cum depune mărturie martorul Corneliu Sofronie, în dosarul „Facerea pământului” („De necazuri abătut,/ Suspină săracu',/ Dumnezeu de l-a făcut,/ L-a făcut ca dracu'!”).

Eu mă rog scurt ca.....

Este adevărat că unii muritori se cred egali cu Dumnezeu, dar poate le trece repede. Un astfel de muritor ar fi existat, după mărturia lui Păstorel Teodoreanu într-o hexagramă din „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...” din 1931 (Gentlemenul în schimb de politeţe: „S-a fost ivit un curcubeu/ Odată la Văleni pe creste/ Şi Iorga cum a prins de veste/ L-a salutat pe Dumnezeu,/ Arc de triumf convins că este,/ Ivit pentru ilustru-i Eu!”). În facultate am făcut trei practici la Vălenii de Munte și am participat de fiecare dată la universitatea de vară în cinstea lui Iorga!

Și au apărut rapid sau cu răbdare expresii legate de Dumnezeu. „Bătut de dumnezeu” e unul năpăstuit, lipsit de noroc, așa cum e Barna, refuzat la import. Tot la „bătut de Dumnezeu” se referă și Iurie Oșianu, cel  care în septembrie 2017 avea o idee [„Adeseori tu invocai migrena ta haină/ (consoartele străine niciodată)/ Ideea e că... bat-o Dumnezeu s-o bată/ Tu pentru alţii tot erai străină...”]

George Petrone, în „Cimitirul vesel”, dosar din anul 2000, are un epitaf epigramatic tot cu bătaia asta a Domnului la moartea unui nepricopsit (A fost sărac şi-a dus-o greu/ Şi multe-a tras pe lumea asta;/ L-o fi bătut şi Dumnezeu,/ Dar nu cum îl bătea nevasta).

„Bătut de Dumnezeu” e strâns legată de „Dumnezeu nu dă cu parul”, expresie preferată de Constantin Tudorache în revista „Lumea epigramei" din ianuarie 2011 (Dumnezeu nu dă cu parul/ Constatăm, cu tot amarul,/ Că în aste vremi de foc,/ Dumnezeu nu dă cu parul,/ Dă cu Udrea şi cu Boc!). Să nu zică el nimic de Zeus, de Falcă și de Blaga, fost și director al vămilor, ajunși ditamai europarlamentarii votanți de deștepții de români?

La facerea lumii se referă Radu D. Rosetti, printr-un madrigal prin care o crede „mai mare decât Dumnezeu” pe cine știe domnia sa („Lumea asta minunată, cu mizerii şi idile,/ Dumnezeu Atotputernic a creat-o-n şase zile./ Decât Dumnezeu mai mare, nu te ştiu decât pe tine:/ Tu-mi creezi o lume-ntreagă, numai cât te uiţi la mine!”). Ca să vezi expresie! Viorica, ce părere ai?

„Dumnezeu să-i pedepsească” este expresia preferată de George Zarafu în săptămânalul „Amprenta" din Buzău din 19 iunie 2004 când se adresează vânzătorilor de droguri (Dumnezeu să-i pedepsească/ Zi de zi la cer mă rog./ Răutatea omenească/ Azi ia chipul unui drog!). Cum ar fi astăzi epigrama, vă dați seama! Tot la pedeapsă se referă și Gheorghe Chirilă printr-o rugăciune făcută de Eva (Mărite Doamne, o dorinţă am:/ Să-l pedepseşti amarnic pe Adam,/ Că prea e urâcios şi îngâmfat!"/ Şi Dumnezeu i-l dete de bărbat).

„Cum dă dumnezeu” e cum se întâmplă, bine sau rău, așa cum a fost pentru Paleologu în primul tur. „Ce dă Dumnezeu” știe Mircea Pavelescu din „Antologia epigramei româneşti”, 2007, care definește un vecin (Nu-i un gurmand vecinul meu,/ Mănâncă ce dă Dumnezeu/ Şi bea, când soarbe vinişorul,/ Ce dă Ion „Botezătorul").

„Roabele lui Dumnezeu” sunt toate Evele, noi suntem robii, Loghin Alexeev-Martin din „Pledoarie pentru epigramă”, 2007 divulgând „Regretul unui celibatar” (Că frumoase mai sunt, zău,/ Roabele lui Dumnezeu!/ Un cusur îl au – cu toate –/ Pân' te-ntorci... îs măritate”). Eu știam că „roabele” sunt în exces... Plus că acum concubinajul e la modă!

„Dumnezeule!” e o exclamație de uimire, de spaimă sau de entuziasm, putând să o alegeți pentru guvernul picat, pentru Dăncilă, Fifor sau Teodorescu. „Pentru Dumnezeu!” e o exclamație prin care se imploră, prin care se exprimă deznădejdea, prin care se exprimă dezaprobarea față de ceva, de exemplu pentru atitudinea ambiguă a lui Ponta sau pentru primirea onorului la Alba Iulia de către un unitarian maghiar de 1 Decembrie! La fel este exclamația „Ce Dumnezeu?!” descrisă de Teodor Elefterescu, în „Urmaşii lui Cincinat”, când se adresează în 2004 unor judecători superficiali, neștiind că unii chiar nu judecă deloc („Un avocat a spus: - Ce Dumnezeu?!/ Acest judecător judecă rău./ Dar altul a răspuns: - Tot ai noroc,/ Sunt alţii ce nu judecă deloc”). Așadar e o „exclamație prin care se exprimă nemulțumirea” spusă până mai ieri de Dancă, ajuns acum pe cai mari.

Că „Dumnezeu i-a ajutat” ne spune Mariana Dobrin din „Epigrama la scenă deschisă Partea bună a inundaţiilor” (Tot ţăranul de la sat/ Şi-a dorit o zi la mare,/ Dumnezeu i-a ajutat,/ Are-n curte fiecare). „Să dea dumnezeu”, „să ajute dumnezeu” sunt formule de urare, exclamații prin care vorbitorul invocă divinitatea în speranța de a avea succes, cu autorii Orban, Țurcanu, Cîțu, Dancă și alți libertini, că de la Brătieni la ei e distanță mare. Că liberalii vroiau „prin noi înșine”, pe când ăștia vor doar „prin Klaus, Ponta, Tăriceanu, Hunor și Pambuccian”, cu banii dați în avans pentru rachete și alte vechituri.

„Dumnezeu să mă ierte!” este o exclamație prin care vorbitorul, de exemplu președintele blocului meu, dorește să fie iertat pentru cele ce face sau spune. „Dumnezeu să-l ierte!” este o formulă rostită la moartea cuiva sau când se vorbește despre cineva decedat, de exemplu despre programul PSD-Dragnea. „Dumnezeu să ierte!” (pe cineva) este o exclamație rostită de vorbitor, de exemplu de Fifor pentru Tăriceanu, atunci când a păcătuit cu ALDExit din  coaliție.

Despre iertarea Domnului depune mărturie și Vasile Manole în dosarul „Prezentul timpului trecut”, din 2010, la capitolul „Obiceiuri” (O babă surdă şi mioapă,/ Chiar dacă nu-s motive certe,/ Atunci când vede câte-o groapă,/ Ea zice: „Dumnezeu să-l ierte"). Asta se întâmplă mai ales primăvara, în București, cu știința membrilor Consiliului Municipal care nu reușesc să-și țină... Firea! „Unde  pune ea mâna, pune și dumnezeu mila” este un proverb rostit la adresa unei persoane căreia îi merg toate din plin, de exemplu lui Țurcanu.

„Dumnezeu cu mila!” este o exclamație rostită când o acțiune viitoare e considerată ca nesigură sau supusă eșecului, la care Tăriceanu și Ponta nu s-au gândit sau au primit ordin de zi pe unitate. „Cu mila lui dumnezeu” este o formulă rostită când se dorește realizarea unei acțiuni grele care ar putea fi supusă eșecului, cum ar fi punerea în aplicare a neștiutului program de guvernare al PNL. „Ferit-a dumnezeu” înseamnă a se păzi de o nenorocire, cum ar spune Cioloș, Barna și USR-Plus despre intrarea la guvernare sau despre cursul în creștere liber(al)ă leu-euro.

„Mulțumesc lui Dumnezeu” este o expresie de gratulație pentru cele date sau măcar neluate, așa cum depune mărturie Stelică Romaniuc când mulțumește de 1 Martie (O figurină lângă mărţişoare/ Le-agăţ în piept la doamne, domnişoare/ Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu cel bun/ Că sunt în stare, încă, să le-o pun), Bravo, Stelică! Mulțumește lui Dumnezeu și Alexandru Misiuga în „Când pleca odată, la război, un om...”, prin 2010, cu referire la soacră (E-o fiinţă pentru care,/ Orice-ai zice, nu e greu/ Să aprinzi o lumânare,/ Mulţumind lui Dumnezeu). Și ce soacră bună am avut eu!

În schimb nu-i mulțumește lui Dumnezeu Dimitrie Jega în „Printre epigramiştii olteni” în 2008, printr-o sinceră confesiune (Momentul greu a fost trecut/ Şi iată-mă-nsurat şi eu;/ O, dac-aş fi un prefăcut,/ I-aş mulţumi lui Dumnezeu!). O fi având omul motivele lui.

Dumnezeu tatăl (detaliu de pe o frescă din Capela Sixtină  de Michelangelo, cca. 1512)

„A(-i) pune cuiva dumnezeu mâna în cap” înseamnă a avea noroc pe neașteptate, cum are Orban după ce parlamentul i-a pus mâna pe cap. „Parcă a apucat pe Dumnezeu de picior” se spune despre cineva care are o bucurie sau o realizare neașteptată, precum Dancă, Ponta, Tudose sau Bănicioiu la căderea guvernului Dăncilă.

„A fi uitat de dumnezeu” înseamnă a fi foarte bătrân, a fi lipsit de noroc, a fi foarte îndepărtat de lumea civilizată, așa cum e Grindeanu cu salariul său de peste 10.000 de euro. Că asistentul Anei Pauker, renumitul Șora, nu are curajul să zică de dulce... Iar nea Ion se zice că e judecat pentru că ar fi fost cu judecata comunistă la îngrămădeala din decembrie 1989, transformată în lovitură de stat!

Expresia „Darul Divin” ne este explicată pe înțelesul nostru de Corneliu Văleanu în dosarul „Epigrame cu şi despre femei” din 2010 (Ieşită e din coasta lui Adam,/ Cum Dumnezeu creat-a, habar n-am,/ Admit, fără protest divinul dar:/ Femeia este răul necesar). O mai mânca omul ciorbă caldă? Că dacă scriam eu așa de Viorica, sportivă cum e.....

Antrenoare și împricinat

Expresia „De la bunul Dumnezeu” ne este bine lămurită de procurorul literar Eugen Pop în dosarul „Pledoarie pentru epigramă” din 2007, mai ales privind destinul (Ori creştin eşti, ori ateu,/ Când păcatele sunt date/ De la bunul Dumnezeu,/ Nu-i păcat... să n-ai păcate?!).

„A se uita la cineva ca la dumnezeu” înseamnă a iubi pe cineva foarte tare, așa cum îl iubesc Orban și Rareș pe K. Laus. „A merge cu dumnezeu” înseamnă a călători liniștit, fiind și o urare de noroc, așa cum călătorește președintele blocului meu săptâmânal la Sibiu, cu vreo 7 mașini, peste 20 de însoțitori, toți cu bani de diurnă și cazare... „Dumnezeu știe!” este o exclamație rostită când nu se știe ceva, de exemplu cu respectarea legilor salarizării și pensiilor de către ai lui Orban. „Cum dă dumnezeu!” e o exclamație rostită atunci când o acțiune viitoare este lăsată să se întâmple cum este sortită să fie, precum bugetul pe 2020 și scăderea continuă a valorii leului sau reanimarea bușon la bușon a PSD. Că de linia de metrou din cartierul meu, cică va fi dată în folosință în iunie 2020, confirmă alde Orban.

„Încotro te-a îndrepta dumnezeu” înseamnă la voia întâmplării, precum programul de guvernare al PNL. „A nu avea nici un dumnezeu” înseamnă a nu fi bun de nimic, a fi fără căpătâi, fără nici un sens, cum au devenit Tăriceanu și Ponta. „A da cu barda sau cu piatra în dumnezeu” înseamnă a fi nesocotit, așa cum e câte unul căruia dacă îi scoți din cuvântare „PSD și penalii”, nu mai are nicio idee de construcție cât pe ce prezidențială. „A lăsa pe cineva în plata lui dumnezeu” înseamnă a-i lăsa pe Ponta și pe Olguța în pace, ca să vedem ce fac.

„A ruga pe toți dumnezeii” semnifică a se ruga cu insistență, a implora, așa cum s-a rugat Orban să găsească trădători. „A fi omul lui dumnezeu” înseamnă a fi om bun, a fi slujitor al lui Dumnezeu, așa cum se crede Teodorescu, dandy la vizita în câte un club. Măcar să fie Cîrțu, de care am scris în articolul cu biserica, cât Teodorescu! „A fi pâinea lui dumnezeu” înseamnă a fi foarte bun, așa cum e președintele meu de bloc, cel care (nu) semnează grațieri pe bandă rulantă, ci doar avansări la SRI și STS.

Cum care președinte de bloc? Cel căruia i se adresează Dan Norea în „Epi... Gramatica”, „un președinte jucător n-are nevoie de popor ”, prin 2011 (Dumnezeu a refuzat recent/ Postul de mediator pe viaţă/ Între Preşedinte - Parlament.../ Pe motiv că nu ar face faţă). Iar acum nu prea a vrut să se înfrunte la TV cu contracandidatul, că el voia numai să se înfrupte! „Cu dumnezeu înainte!” este o urare de succes pentru ai lui Bușoi, că cu RADET noi bucureștenii ne-am lămurit. Să vedem dacă ne putem ține Firea când va crește prețul gigacaloriei!

„De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere” se poate spune multora, dar mai bine să-l lăsăm pe Aureliu Busuioc, care știe mai bine și ne spune și nouă, dar și unui poet necriticat în „Antologia epigramei româneşti”, prin 2007 (Volumul lui/ Se trece sub tăcere;/ De unde nu-i/ Nici Dumnezeu nu cere!).

Iar aici redăm o poezie despre facerea lumii, opera lui Dumnezeu, de Tudor Arghezi, care a fost și călugăr. Puteți găsi poezia și alte poezii pe web.

Balet pe șapte silabe

de Tudor Arghezi

Cînd a fost, la început,

Nu era nimic făcut.

Lumea toată era goală,

Ca o tidvă, ca o oală,

Era noapte peste tot,

Ca-n cutia cu compot,

Era ceață,

Ca-n borcanul de dulceață,

Și tăcere,

Ca într-un hîrdău cu miere.......

Restul citiți aici:

http://www.tudorarghezi.eu/opere/poezii/facerea_lumii.html#.XdkUU-gzY2w
Acum vedeți o poezie a preotului Sorin Croitoru, cel care este „amărât că frații noștri nu mai cred în Dumnezeu”.

Frații noștri nu mai cred în Dumnezeu

Asta ca să fiți iubiți, chiar dacă sunteți credincioși, atei sau pesediști, useriști de viață în grupuri sau liberali și nu credeți în „facerea lumii”, în zborul spre înalturi al PNL sau în reanimarea bușon la bușon a PSD! Găsii azi pe facebook o poezioară... către Dumnezeu...

Ce-așn putea să îți mai cer?

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com