Jocuri de cuvinte - veveriță
Geografie lingvistică
Veveriță
Moto: „Lui nu-i place Mioriţa/ Ştie oi cu mult mai breze,/ Ce-i arată veveriţa/ Şi cu el vor să voteze!” (ORBAN ŞI PROGRAMA ŞCOLARĂ de Valentin Ursu)
Copil crescut la 700 m de pădure, despre care am scris (https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/12/jocuri-de-cuvinte-padure.html) de mic am știut de veverițe, care alergau prin arbori în comuna mea, Stâlpeni, dar nu se apropiau de om. Însă în anul 1972, după practica de astronomie făcută pe vârful Giumalău, în drum spre București, din Dorna Arini am purces în parcul din Vatra Dornei, unde veverițele obraznice s-au apropiat mai mult de noi când ciocneam alunele cumpărate la chioșcurile din parc. Veverițe scrisei?
Pe „ulița gâștei”, acum strada Primăriei, unde am învățat practic, cu toate simțurile, ce sunt alunul și veverița
Este vorba de mamiferul ăla rozător arboricol, de talie mică, cu blană roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coada lungă și stufoasă (Sciurus vulgaris). Românii zic veveriță și ca epitet dat unei fete zglobii, fără astâmpăr, dar și altei părți secrete a ei!
DEX '09 (2009) prezintă sec etimologia: „din sl. vĕverica”. Mergând noi pe fir, l-am moștenit din proto-slavicul *věverica, acesta moștenit din proto-indo-europeanul *wer-, „veveriță”, aromânii zicându-i viviritsã.
Mihai Vinereanu scrie despre veveriță: «veveriță (ar. virviriță, mgl. ververiță) – mamifer din ordinul rozătoarelor de talie mică cu blana roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coadă lungă și stufoasă (Sciurus vulgaris).
V.sl. veverica „veveriță” (Cihac, II, 454; Ciorănescu, 9229); cf. bg. ververica, sb. vjeverica, slov. veverica, rus. veverica. Forma apare doar în cuvinte slave de sud și în rusă care este probabil un împrumut din slava veche bisericească.
În sprijinul acestei idei, vine și forma rusă belka „veveriță”, formă mult mai uzuală în limba rusă decât veverica. Pe de altă parte, această formă apare în multe alte limbi IE. PIE *ŭer-ŭer- „veveriță” (IEW, 1166); cf. ngr. βερβειίτσα care provine probabil din ar. virviriță, lituan. veveris „veveriță”, let. vavere, vaveris „veveriță”, v.prus. weware „veveriță”, n.pers. varvarah „veveriță”, cymr. gwiwer, bret. Gwiber „veveriță”.
Veveriță
După IEW, formele celtice ar proveni din lat. viverra. Lingvistul german greșește în acest caz, deoarece radicalul are o largă răspândire în limbile indo-europene. Astfel formele baltice, precum și cea neopersană nu se pot explica prin împrumuturi. Din fondul pre-latin.» [Mihai Vinereanu, Etymological Dictionary of the Romanian Language, Dicționar etimologic al limbii române, Journal of Romanian Linguistics and Culture, nr. 25/2020].
În alte limbi veveriței i se spune:
֎ ācweorna m în engleză veche;
֎ aṇil - அணில் în tamilă;
֎ ardilla f în spaniolă (diminutiv al lui arda, „învechit sau edialectal, veveriță”, variantă a lui harda, „veveriță, învechit”, de origine necunoscută, poate un împrumut din substratul iberic; vezi „harda”, în Diccionario de la lengua españo [Dicționar al limbii spaniole], versiunea online 23.7, Academia Regală Spaniolă [Real Academia Española], 2023, noiebrie 28);
֎ atŭjalman - атъялман în cumükă;
֎ bajing în indoneziană, jawaneză și malaieziană;
Bilka – білка
֎ belka - белка f în rusă, belka f în turcmenă, bilka – білка f în ucraineană (din rusescul бѣла, бѣла вѣверица, „veveriță albă”, după un letopiseț din anul 859 [Лаврентьевск. и Ипатьевск. летоп. Под 859 г.]);
֎ bu-shígwane în svazi;
֎ cikroḍa़ḥ - चिक्रोड़ः în sanscrită;
֎ ciq̇vi – ციყვი, ciq̇visebrni - ციყვისებრნი în gruzină;
֎ dabagaale, tukulush în somaleză;
֎ daramjwi - 다람쥐 în coreeană;
֎ écureuil m în franceză (din medievalele franceze escureul, escuirel, escurel, din vechiul francez escurel, din latinescul tarziu *scūriolus, diminutiv al lui *scūrius, varianta latină clasică a lui sciūrus, din grecescul antic skíouros - σκίουρος), eekhoorn m și eekhoren m în neerlandeză, egern în daneză, Eichhörnchen în germană (din Eichhorn + -chen, diminutiv al lui Eichhorn, etimologie populară bazată pe Eiche și Horn, dar de fapt din medievalul germanic eichurne, din vechiul germanic eihhorno, din proto-vest-germanicul *aikwernō, posibil legat de vechiul englez ācol, „speriat”), eihhorn în germană veche, ekhoring, eekhorinkie în afrikaans, Ekkern m, Eker m în germană de nord, ekorn în norvegiană, ekorre în suedeză, ikorn în norvegiană nynorsk, íkorni m în feroeză și în islandeză;
֎ esquilo m în portugheză (din latinescul vulgar *scuriolus, diminutiv al lui scurius, variantă a latinescului sciurus), esquilu în asturiană, esquío în galiciană, esquirgüelo m în aragoneză, esquirol m în catalană, esquiròl m în occitană, esquiròl și esquiròu în provensală;
֎ feòrag f în galică scoțiană, fiorag în manx (din vechiul irlandez íaru, din proto-celticul *wiweros, din proto-indo-europeanul *h₂i-h₂uer, reduplicare a lui *h₂u(e)r, comparați cu gwiñver în bretonă, gwiwer în galeză și iora în irlandeză);
֎ garaguş în turcmenă;
֎ gilahrī - گلہری în urdu, gilahrī - गिलहरी în hindusă;
֎ grà rôk - กระรอก în thai;
֎ gwiñver în bretonă, gwiwer f velșă și m în corni (din proto-britonicul *gwɨwer, din proto-celticul *wiweros, din proto-indo-europeanul *wer-, „veveriță”);
֎ họ sóc, sóc în vietnameză;
֎ huīshǔ - 松鼠, 灰鼠, lìshǔ - 栗鼠 în chineză;
֎ iikhoarntsje, iikhoarn în frizonă de vest;
֎ iora m în irlandeză;
֎ iscojàttulu în sardă;
֎ jaar ji în volof;
֎ ka chǭn – ກະຈ້ອນ, ka hǭk - ກະຮອກ în laoțiană;
֎ katagorri în bască;
֎ katerica - катерица f în bulgară (la o analiză de suprafață, din katérja - кате́ря, „a urca”, + -ica - -ица, probabil de origine proto-slavă periferică sau împrumutat din tracă, înrudit cu albanezul ketër, „veveriță”);
֎ Katteker (din sau identic cu germanicul popular Katteker, „veveriță”, comparați și cu germanicele populare Eckelkater, Eckelkatt, germanicul Eichkater, dialectalul în engleză cat-swirrel) în germană veche și în germană de nord, Kaweechelchen în luxemburgheză;
֎ kaz-koad în bretonă;
֎ kɑmprok - កំប្រុក în kmeră;
֎ kerketua - কেৰ্কেটুৱা în asameză;
֎ ketër în albaneză (din proto-albanezul *kōk-ter, din proto-indo-europeanul *(s)kok-, „săritură, dans”, comparați cu bulgărescul katerica - катерица, „veveriță”, sârbo-croatul skakati, „a sări”, lituanianul kuokìnė, „dans; adunare”);
֎ khiskholī - ખિસકોલી în gudjarati;
֎ kindi în swaheli;
֎ kinezumi - 木鼠 (きねずみ) în japoneză;
֎ koati în guarani;
֎ lēnā - ලේනා în singaleză;
֎ madra crainn în irlandeză;
֎ mókus în maghiară (dintr-o rădăcină altfel neatestată + -us, sufix diminutival; szleng férfi, argou, pentru „bărbat”);
֎ mōtohtli în aztecă;
֎ oarri în sami de nord;
֎ olmaxon în uzbecă;
֎ orav în estonă, orava în finlandeză (din proto-finnicul *oraba, „veveriță”);
֎ pakša - пакша în ciuvașă (vezi „пакша”, în Электронлă сăмахсар, lucrare generală în rusă și în ciuvașă, 1996 );
֎ pilûr în kurdă;
֎ risu - 栗鼠 (りす), リス în japoneză;
֎ roddan biljagh în manx;
֎ salali - ᏌᎳᎵ în cheroki;
֎ sanjâb - سنجاب în persană;
֎ schirat în valenciană, schirrittu, schirrimatta în sardă, sciuro în esperanto și în interlingua, sciurus m în latină, scoiattolo m în italiană, scoiattulu în siciliană, scurriolu în corsicană, sghirat m, sghirate f în friuliană;
֎ serelepe în portugheză;
֎ sihorîk în kurdă;
֎ sikuilolo în tongai;
֎ sincab în azeră, sincap în turcă (din turcicul otoman sincab - سنجاب, din persanul sanjâb – سنجاب. a înlocuit cuvântul nativ teyin, încă folosit în dialecte), sinjāb - سِنْجَاب în arabă (din persanul sanjâb – سنجاب);
֎ sîmore - سیمۆره în kurdă;
֎ skíouros - σκίουρος în greacă și în greacă antică (explicat în mod tradițional ca un compus bahuvrihi din skiá - σκιά, „umbră”, + ourá - οὐρά, „coadă”, adică „cel care generează umbră cu coada sa”, dar aceasta ar putea fi o etimologie populară și ar putea fi de fapt pre-greacă, dacă -ouros - -ουρος () este mai degrabă un sufix decât un cuvânt independent);
֎ skojjatlu m în malteză;
֎ skurelo în ido, skwiril în malteză, squirele în novială, squirrel în engleză (din medievalele engleze squirel, squyrelle, din anglo-normandul esquirel și vechiul franțuzesc escurel, din care a derivat franțuzescul écureuil, din vulgarul latin *scūriolus, diminutiv al lui *scūrius, variantă a latinescului sciūrus, din grecescul antic skíouros – σκίουρος, „coadă-umbră”, din skiá σκιά, „umbră”, + ourá - οὐρά, „coadă”);
Cuvântul „veveriță” în câteva limbi
Squirrel
֎ skyuṙ - սկյուռ în armeană (împrumut savant modern din grecescul antic skíouros - σκίουρος);
֎ sna'í - סנאי în ebraică;
֎ spirou în valonă;
֎ stgilat m în romanșă;
֎ teyen - тейен în bașchiră, tiin - тиин în hakasă și în shor, tïin - тиін în cazahă, tiiŋ - тииҥ în iakută, tiyen - тиен în tătară, tiyin - تىيىن în uigură, tıyın çıçkan - тыйын чычкан în kârgâză (din proto-turcicul *tegiŋ, „veveriță”);
֎ tseekʼi nástánii în navajo;
֎ tupai în malaieziană;
֎ uḍuta - ఉడుత în telugu;
֎ ur - ур în erza mari și komi de vest (din proto-mari-ul *ur, din proto-uralicul *ora, „veveriță”);
֎ urtxintxa în bască;
֎ varvare - وروره în persană, vāvere f și vaveris în letonă, vavjórka - вавёрка f în bielorusă, ververica - верверица f în bulgară și în macedoneană, ververiitsa - βερβειίτσα în greacă (probabil din virviriță în aromână), ververiță în megleno-română, veverica - веверица f în rusă (arhaic), sârbă și sârbo-croată, veverica f în slovenă și în vechea slavonă, veverička f în slovacă, veveris în lituaniană, veveriță f în română, veverka f cehă, veverke - וועוורקע, vevrik - וועווריק idiș, viaveritsa în țigănească, virviriță, viviritsã în aromână, vjeverica - вје̏верица în sârbo-croată, vjeverica f în croată, voverė în lituaniană, weware în în vechea prusacă, wiewiórka f în poloneză, wjewjerčka f în sorabă de sus;
֎ waywashi în quechua.
Veverița în viață și în lume
Moto: „Doar 50 de curiozități despre veverițe”, https://www.youtube.com/watch?v=7XW8SE7eQmE
Veverițele aparțin familiei Sciuridae, familie de rozătoare mici sau mijlocii. Familia include veverițe de copac, veverițe degu, veverițe zburătoare etc. Veverițele se întâlnesc în America, Eurasia și Africa, dar au fost introduse de oameni și în Australia. Cele mai vechi veverițe fosilizate descoperite datează din eocen. Sunt înrudite cu castorul.everițele sunt, în general, animale mici, cu dimensiuni variind de la veverița pigmee africană, lungă de 10-14 cm și cântărind doar 12-26 g, până la veverița zburătoare uriașă din Bhutan de până la 1,27 m în lungime totală și mai multe specii de marmote, care pot cântări 8 kg sau mai mult.
Veverița zburătoare siberiană albă-gri
Veverițele au corpuri zvelte, cu cozi foarte lungi, foarte stufoase și cu ochi mari. În general, blana lor este moale și mătăsoasă, deși mult mai groasă la unele specii decât la altele. Culoarea blănii veverițelor e variabilă.
La majoritatea speciilor de veverițe, membrele posterioare sunt mai lungi decât cele anterioare, în timp ce toate speciile au patru sau cinci degete la fiecare picior, un deget mare adesea slab dezvoltat. Picioarele au pernițe moi pe partea inferioară și gheare versatile și robuste pentru apucare și cățărare.
Veverițele de copac de pe la noi, spre deosebire de majoritatea mamiferelor, pot coborî din copac cu capul înainte. Ele fac acest lucru prin rotirea gleznelor la 180 de grade, permițând picioarelor din spate să se îndrepte înapoi și astfel încât să prindă coaja copacului din direcția opusă.
Cu ochii lor mari, veverițele au o vedere excelentă, ceea ce este deosebit de important pentru speciile care locuiesc în copaci. Multe au și un bun simț al atingerii, cu membrele sau cu capul. Dinții sunt specifici rozătoarelor, cu incisivi mari (pentru a roade) care cresc de-a lungul vieții și dinți pe obraji (pentru șlefuire) care sunt așezați înapoi în spatele unui gol larg.
Veveriță
Cozile lungi și stufoase le permit acoperirea în caz de ploaie, vânt sau frig, răcirea în caz de zăpușeală prin pomparea de mai mult sânge în coadă, contrabalansarea atunci când sar de la o cracă la alta sau de la un copac la altul, rol de parașută când sar, mijloc de semnalare între ele. Dacă unii vânători pun coada veveriției la pălărie, pescarii au descoperit că la „pescuitul cu muscă”” pot lega cu firul de păr foarte fin din coada veveriței „muștele” de pescuit.
Când veverița stă în poziție verticală, coada îndoită în spate îi poate împiedica pe prădătorii dinapoia sa să nu vadă forma caracteristică a veveriței ca un mic mamifer.
Veverițele trăiesc în aproape orice habitat, de la pădurea tropicală până la deșertul semiarid, evitând doar regiunile polare înalte și cele mai uscate deșerturi. Sunt predominant erbivore, hrănindu-se cu semințe și nuci, dar multe, fără directiva UE sau USR, mănâncă insecte și chiar vertebrate mici.
Multe veverițe juvenile mor în primul an de viață. Veverițele adulte pot avea o durată de viață de 5 până la 10 ani în sălbăticie. Unele pot supraviețui 10 până la 20 de ani în captivitate. La noi își fac cuiburile în scorburi, unde adună și alunele sau nucile. În pădurile noastre preferă nucile și alune, despre care am scris (vezi https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/11/jocuri-de-cuvinte-alun.html), fructe ale arbustului numit alun. Într-un nuc bătrân cu scorbură de pe o poarcelă de pășune a părinților își avea „sălașul” o familie de ververițe și tata le lăsa o șesime din nucile nucului la locul lor. Era obiceiul pământului. Lăsăm biologii, zoologii, mpădurarii să studieze viața veverițelor, noi revenim la lingvistică geografică.
Veverița în expresii
Moto: „Ieri văzui un dansator/ Şi cu barbă, şi cu plete,/ Bun pe post de «spărgător»/ Chiar ca nuca în perete!” (La «Spărgătorul de nuci», de Angela Chiuaru, din De la croşetă... la floretă - epigrame)
Din vreo 33 de definiții din dicționarele românești, citim de acest mic mamifer rozător arboricol, popular și arhaic ververiță, regional și vrăviță, vederiță, velveriță, vemveriță, verviriță, verveliță, vereniță, veviriță, vivirviriță, virviriză, vreviță, ba arhaic și sângeap, regional și coțobâră, coțoligă, pință ș.a., de te doare capul de acest Sciurus vulgaris.
Mai folosim „veveriță zburătoare” (de Bhutan sau de Siberia), care trăiește, mai ales, în pădurile siberiene și în Bhutan, și care are membrele anterioare și posterioare unite de laturile corpului printr-o membrană cu ajutorul căreia poate face salturi foarte mari (Sciurapterus volans).
Mai folosim „veveriță mică” sau „veveriță de fag”, numită și pârș (Glis glis), cuvânt moștenit din vechiul slavonic bisericesc plŭxŭ - плъхъ, din proto-slavicul *pьlxъ. Unii sunt interesați de „blana de veveriță”, jupuită și prelucrată sau de „coada de veveriță”, folosită ca ornament.
A devenit și epitet, „veveriță” zicându-i-se unei fete (vioaie, zglobie). Popor inventiv, românii folosesc „veveriță” și pentru păsărica sau vulva unei dame. Dicționarul Argou (2007) scrie că „veveriță” e numită și o prostituată. Tot acest dicționar ne informează de apariția expresiilor adolescentine „a băga ratonul la veveriță”, sinonimă cu „a băga pe ăla micu’ la serviciu”, existând și „a ciufuli veverița” etc.
Pentru veveriță englezii au squirrel, dar în Insulele Britanice există și feòrag în galică scoțiană, fiorag în manx, gwiwer în velșă și în corni, iora și madra crainn în irlandeză, roddan biljagh în manx etc.
Englezii zic squirrel micului mamifer arboricol din familia Sciradiae, dar și unui dinte al unei mașini de cart care lucrează cu cilindrul mare, cuiva care prezintă calități asemănătoare unei veverițe, cum ar fi furtul sau tezaurizarea obiectelor, (în scientologie, adesea derogatoriu) unei persoane cu mai multe domenii ale cunoșterii, care aplică tehnologia lui L. Ron Hubbard într-o manieră heterodoxă. Vorbe!
De la squirrel au derivat: antelope squirrel (veveriță antilopă, Ammospermophilus, în deșertul și zonele uscate din sud-vestul SUA și nordul Mexicului); barking squirrel (veverita care latră, câine de preerie); even a blind squirrel can find a nut once in a while (chiar și o veveriță oarbă poate găsi o nucă din când în când, o persoană de obicei nesigură poate avea dreptate uneori, chiar dacă este doar întâmplător); fart squirrel (sconcs - sconcs, veveriță bășinoasă, de la o asemănare a mirosului urât cu cel al unei bășini și aspectul pufos și vertical al cozii atunci când se află într-o poziție defensivă); flying squirrel (veveriță zburătoare); gray squirrel (veveriță gri, SUA, Canada); Himalayan striped squirrel (veveriță în dungi de Himalaia); nuttier than squirrel poop sau nuttier than squirrel shit (mai plin de nuci decât escrementele de veveriță, din dubla semnificație a cuvântului nutty: ce conține nuci, ca în excrementele unei veverițe, dar și nebun); secret squirrel (vulpea secretă, din filmul de desene animate Secret Squirrel, din 1960 (https://www.youtube.com/watch?v=5QR9UwGMR0o), personajul agent secret ce-l parodia pe James Bond) etc.
Francezii folosesc écureuil pentru veveriță, dar în Franța există și esquiròl și esquiròu în occitană sau provensală, gwiñver și kaz-koad în bretonă, scurriolu în corsicană, spirou în valonă la vecinii belgieni etc.
În această limbă bogată, écureuil, „veveriță”, are vreo 10 semnificații: micul rozător și mamifer arboricol înzestrat cu mare agilitate și remarcabil prin coada stufoasă; (familiar) persoană prevăzătoare cu comportament ca al animalului; (la calea ferată franceză) agent de intreținere specializat in reparații ale macazurilor; (sens figurativ, arhaic) persoană plină de viață, activă, care nu stă locului; (în entomologie) fluturelui de fag, bombyx; (în pescuit, colocvial) tip de indicator pentru a avertiza mușcăturile la pescuitul de crap și somn; (arhaic) fosta denumire vermaculară a peștelui Diplectrum formosum, L. 1766, pește din zonele tropicale atlantice americane; (în heraldică) piesă reprezentând animalul cu același nume din stemă; pompier sau salvator al cărui rol este de a menține axa cap-gât-trunchi a victimei în timpul unei manevre de descarcerare, uneori cu ajutorul unui guler cervical; ins dus cu pluta a cărui acțiune constă în urcarea într-un copac sau pe alt detaliu înalt și care acceptă să coboare numai după ce i-a fost auzită sau rezolvată cauza sau a fost convins de psihologi.
De la écureuil au derivat: écureuil à queue rouge (veveriță cu coadă roșie); écureuil commun (veveriță comună, Sciurus vulgaris); écureuil de Corée (veveriță de Coreea); écureuil de terre (veveriță de pământ); écureuil d’Eurasie (veveriță de Eurasia); écureuil gris (veveriță gri); écureuil volant (veveriță zburătoare); écureuille (veverițoasă, ca veverița); poisson-écureuil (pește veveriță); tourner comme un écureuil en cage (a se învârti ca o veveriță în cușcă, a nu sta locului); vif comme un écureuil (vioi ca o veveriță) etc.
Des écureuils de Corée (https://www.youtube.com/watch?v=YwTP_kE8lV8)
Nemții au Eichhörnchen și sinonimul Eichhorn pentru veveriță (https://www.youtube.com/shorts/6JluCBnbavI), dar și Ekkern și Eker în germană de nord, Katteker în germană veche și în germană de nord, Kaweechelchen în luxemburgheză etc.
De notat și dialectalele: Ychhöörnli în germană alemannică, Oachkatzal, Oachkatzl, Baumhas în bavareză, Oachkatzl în germana austriacă, Quackähschelchen, Kawähschering în germană Eiflerisch, Acherla în franconă, Eischörnel în germană centrală de est, turingiană-saxonă superioară, saxonă superioară, germană Meissnisch sau Meißnisch, Eischörnel în germana austriacă, Oichketzla în șvăbească. Bogată limbă!
Germanii au proverbe (Sprichwörter), precum mühsam ernährt sich das Eichhörnchen - etwas ist langwierig und nur in kleinen Schritten möglich (veverița se hrănește laborios - ceva este plictisitor și posibil doar în pași mici); denk daran, schaff’ Vorrat an wurde als Parole für eine „Aktion Eichhörnchen“ in der jungen BRD gewählt; damit sollte die private Einlagerung von Lebensmittelvorräten gefördert werden für den Fall eines atomaren Krieges zwischen Ost und West. („Amintiți-vă, obțineți stoc" a fost ales ca slogan pentru „Operațiunea Veveriță" în tânărul RFG; acest lucru a fost menit să promoveze depozitarea privată a stocurilor de alimente în cazul unui război nuclear între Est și Vest); der Teufel ist ein Eichhörnchen - selbst aus völlig harmlos erscheinenden Sachverhalten kann sich großes Unheil entwickeln - meist als Entgegnung auf den Vorwurf übertriebener Vorsicht (Diavolul este o veveriță - chiar și din fapte complet inofensive, se poate dezvolta un mare dezastru - de obicei ca răspuns la acuzația de precauție excesivă),
Au apărut combinații de cuvinte caracteristice, precum: ein scheues, zutrauliches Eichhörnchen (o veveriță timidă și încrezătoare); flink, sparsam wie ein Eichhörnchen (agil, cumpătat ca o veveriță); ein Eichhörnchenm füttern, beobachten (hrănește o veveriță, observă).
Am ajuns la cei cu operațiunea specială pe la vărul lor Zelenski, rușii, care au generalizat belka - белка pentru veveriță, cu sinonimele векша, мысь, веверица și бельчиха, folosind rar arhaicul veverica - веверица, prezent și în sârbă și în sârbo-croată.
Din familia de cuvinte fac parte forma diminutiv-afectuoasă (уменьш.-ласк. Формы) belocika – белочка, „veverițucă”, substantive (существительные) belka-letjaga – белка-летяга, „veveriță zburăroare”, belkovanie - белкование, „proteinizare”, bel`ciatnik - бельчатник, „colonie de veverite”, bel`ciatnița - бельчатница, „fata veveriță”, bel`ciha - бельчиха, „veveriţă”, bel`cionok – бельчонок, „veveriță mică”, adjective (прилагательные) belicii – беличий, „stil veveriţă”, belyi – белый, „alb”, verbe (глаголы) belkovat` - белковать, „a albi”, adverbe (наречия) po-belici`i – по-беличьи, „stil veveriță”, „zglobiu” etc. Există și expresia крутиться как белка в колесе, „a se învârti ca o veveriță într-o roată”, adică a munci toată ziua fără odihnă.
Сибирская белка-летяга (veveriță zburătoare siberiană, https://www.youtube.com/watch?v=lgwdVhpWauA)
Veverița în (c)arte
Moto: „Criticii de-o vor citi/ Pân-la urmă or rosti:/ E o carte cu desene/ Altoite pe... catrene.” (Cartea cu... carigrame, de Gheorghe Culicovschi, din Desene altoite pe catrene avocăţeşti, 2002)
Scriitorii români au pomenit n operele lor de veveriță (vezi https://www.youtube.com/watch?v=7XW8SE7eQmE), mamiferul rozător arboricol, de talie mică, cu blana deasă și mătăsoasă, roșcată sau neagră pe spate și albă pe piept, cu coada lungă și stufoasă, care trăiește mai ales în pădurile de conifere și în cea de foioase (Sciurus vulgaris).
Sadoveanu a observat două veverițe („Două veverițe, una neagră și alta castanie, amândouă cu cravate albe, se alungau în spirală în jurul unui fag nalt și bătrân.”), dar Calistrat Hogaș, veșnicul călător, a observat mai multe („Veverițe negre și roșii, cu cozi stufoase și lungi, din încheietura înaltă a unei crengi își cumpăneau zborul spre copacul dimpotrivă.”). Odobescu nu a precizat numărul lor („Veverițele șugubețe cu coada vâlvoi... sar zglobii pe crăcile copacilor, ronțăind alune.”).
Comparăm definițiile de acum cu definiția din urmă cu un secol a lui Lazăr Șăineanu (1859-1934), filolog, lingvist, folclorist și istoric cultural român: „veveriță f. mic cuadruped din fam. rozătoarelor cu urechile lungi și coada păroasă; blana-i se întrebuințează (Sciurus): veverițele sunt stricăcioase pădurilor și se pot ușor domestici. [Slav; VĬEVERIȚA]” [Șăineanu, Dicționar universal al limbii române, ed. VI, 1929].
Pentru veveriță englezii au squirrel și provincialul scug, dar în Insulele Britanice există și feòrag în galică scoțiană, fiorag în manx, gwiwer velșă și în corni, iora și madra crainn în irlandeză, roddan biljagh în manx etc.
În 1865, Henry David Thoreau, în Cape Cod, capitolul IX, „Marea și deșertul”, scria: „El a mai spus că acolo au fost găsite nurci, șobolani, vulpi, cooni și șoareci sălbatici, dar nu și veverițe.” (He also said that minks, muskrats, foxes, coons, and wild mice were found there, but no squirrels. [1865, Henry David Thoreau, Cape Cod, Chapter IX, "The Sea and the Desert", page 187]).
În 1883, Alfred Easther, în „Un glosar al dialectului din Almondbury și Huddersfield”, folosea dialectalul scug: „«Să mergem la vânătoare de veverițe» este o expresie comună. […] un băț cu cap de plumb, folosit pentru a doborî păsările și veverițele.” («Let's go scug-hunting» is a common phrase. […] a stick with a leaden head, used for knocking down birds and scugs (squirrels). [1883, Alfred Easther, A Glossary of the Dialect of Almondbury and Huddersfield, page 78]).
Francezii folosesc écureuil pentru veveriță, dar în Franța există și esquiròl și esquiròu în occitană sau provensală, gwiñver și kaz-koad în bretonă, scurriolu în (v. la https://www.educorsica.fr/phocadownload/pdf/animali-salvatichi-web.pdf) corsicană, spirou în valonă etc.
În ziarul „20 minute”, din 25 mai 2022, la pagina 10, se scria: „Vedem că apare o diversitate de dispozitive. Ecopoduri, ecoducte, tuneluri, poduri aeriene, bănci sub structuri pentru vidre și castori, scări de frânghie pentru veverițe...” (On voit apparaître une diversité de dispositifs. Des écoponts, des écoducs, des tunnels, des ponts aériens, des banquettes sous les ouvrages pour les loutres et castors, des échelles de corde pour les écureuils… [journal 20 minutes, 25 mai 2022, page 10]). Vedeți de ce n-avem noi autostrăzi?
Armoiries avec un écureuil (stemă cu o veveriță, sens heraldic)
Frédéric Weisgerber, în „Trei luni de campanie în Maroc: studiu geografic al regiunii acoperite”, scria în 1904: „Tufișurile înierbate abundă în valea Tensift, iar veverițele în toate regiunile forestiere.” (Les gerboises abondent dans la vallée du Tensift, et les écureuils dans toutes les régions forestières. [Frédéric Weisgerber, Trois mois de campagne au Maroc: étude géographique de la région parcourue, Paris: Ernest Leroux, 1904, page 226]).
Nemții au Eichhörnchen și Eichhörn pentru veveriță, regional Eichkater și Eichkätzchen, în Austria, Eichkatzerl, dar și Ekkern și Eker în germană de nord, Katteker în germană veche și în germană de nord, Kaweechelchen în luxemburgheză etc.
Într-o traducere a lucrării lui Charles Sealsfield, „Legitimații și republicanii. O poveste din ultimul război americano-englez.” (date publicate în 1847), se scria: „Această încurcătură de nenumărați tepi a însemnat că, literalmente, nicio veveriță nu ar putea sta pe vreunul dintre aceste trunchiuri de copac.” (Dieses Gewirre von zahllosen Stacheln ließ buchstäblich kein Eichhörnchen an einem dieser Baumstämme fußen. [Charles Sealsfield: Der Legitime und die Republikaner. Eine Geschichte aus dem letzten amerikanisch-englischen Kriege. Greifenverlag, Rudolstadt 1989, ISBN 3-7352-0163-6, Seite 153. Zuerst 1833; diese Ausgabe beruht auf der von 1847]).
Rușii au generalizat belka - белка pentru veveriță, cu sinonimele vekșa - векша, mys` - мысь, bel`ciha - бельчиха, dar există și arhaicul veverica - веверица, prezent și în sârbă și în sârbo-croată.
A. S. Pușkin, în „Povestea țarului Saltan”, scria: „Veverița cântă cântece și roade nuci” (Белка песенки поёт да орешки всё грызёт, [А. С. Пушкин, «Сказка о царе Салтане»]). Ascultați după clic!
N. G. Porfiridov, în „Novgorodul antic. Eseuri din istoria culturii ruse din secolele XI-XV”, scria în 1947: „Le-au plăcut și, firește, și-au creat propriile legende de acest fel, precum povestea vânătorilor din Novgorod, de asemenea «martori oculari», păstrată pentru noi în Cronica Ipatiev, despre căderea tinerelor căprioare și veverițe direct din nori în ţinuturile Ugra şi Samoyede.” (Им нравились и естественно, в этом роде создавались собственные легенды, вроде сохраненного до нас Ипатьевской летописью рассказа новгородских охотников тоже «очевидцев» о выпадении прямо из туч молодых оленьцов и вевериц в землях югры и самояди. [Н. Г. Порфиридов, «Древний Новгород. Очерки из истории русской культуры XI-XV вв.», 1947 г., НКРЯ]).
Veverița în onomastică
Moto: „Însemn purtat de-o-ntreagă lume/ Ce dificil îl denumeşti,/ Că una e cum te numeşti/ Şi alta e să ai un nume.” (Numele, de A.C. Dragodan, din Dicţionar de epigrame, 1981)
Nici veverița nu putea lipsi din onomastică, făcându-și simțită prezența atât în nume de oameni, cât și în nume de locuri sau toponime. Precis a fost întâi o poreclă pentru o persoană zglovie, zveltă. Dicționarul Onomastic (1963) ne informează despre prezența numelui de familie Veveriță.
Veveriță vă salută!
Pentru veveriță englezii au squirrel și dialectalul scug, dar în Insulele Britanice există și feòrag f în galică scoțiană, fiorag în manx, gwiwer f velșă și m în corni, iora și madra crainn în irlandeză, roddan biljagh în manx etc.
La https://www.houseofnames.com/squirrel-family-crest este un raport al unei baze de date geografice demografice rezultat după interogarea asupra existenței numelui de familie Squirrel, nume găsit prima dată în Anglia după cucerirea normandă din anul 1066.
Numele de familie Squirrel a fost găsit prima dată în Worcestershire, unde au ocupat un „scaun de familie” din timpuri străvechi, ca lorzi ai conacului din Hanbury și, de asemenea, în Devon. În Cornwall există „Biserica Sf. Keverne, cu o turlă înaltă, pe un delușor, vizibilă de la mare distanță. În interiorul bisericii există memoriale ale mai multor familii, Bogan, Sandys și Squier." [Hutchins, Fortescue, The History of Cornwall, from the Earliest Records and Traditions to the Present Time. London: William Penaluna, 1824].
Squirrel (Veveriță) vă salută!
Francezii folosesc écureuil pentru veveriță, dar în Franța există și esquiròl și esquiròu în occitană sau provensală, gwiñver și kaz-koad în bretonă, scurriolu în corsicană, spirou în valonă etc. Pentru écureuil vezi „écureuil”, în Trésor de la langue française informatisé [Tezaurul digitalizat al limbii franceze], 2012.
Din écureuil a derivat numele Écureuil, atribuit chiar și unui elicopter, Eurocopter AS350, de concepție franceză (vezi Eurocopter AS350 Écureuil în Wikipedia). La https://www.geneanet.org/genealogie/ecureuil/ECUREUIL este un raport al unei baze de date geografice după interogarea asupra existenței numelui de familie Écureuil.
Pentru Franța este dată existența acestui nume de familie după prenume [Marie (66), Jean (55), Pierre (50), François (38), Louis (35), Françoise (28), Jeanne (27), Marguerite (20), Anne (16), Catherine (14), Guillaume (13), Renée (13), Jacques (10) etc.] și chiar pe localități [Saint-Calez-en-Saosnois 72600 (59), Courgains (39), Courgains 72260 (34), Courgains 72104 (30), Hommes 37117 (28), Urville 50610 (22), Paris (21), Saint-Calez-en-Saosnois 72270 (21), Saint-Calez-en-Saosnois 72600 (15), Urville 50700 (15) etc.]. Este dat și codul pentru localități cu același nume (oiconim). Este dat și numărul de inși cu acest nume de familie pe țări [Franța (652), Elveția (2), Italia (1), Țările de Jos (1), Tunisia (1), Venezuela (1)].
Écureuil (Veveriță) vă salută!
Nemții au Eichhörnchen pentru veveriță, cu sinonimele regionale Eichkater și Eichkätzchen, Eichkatzerl în Austria, dar și Ekkern și Eker în germană de nord, Katteker în germană veche și în germană de nord, Kaweechelchen în luxemburgheză etc. (vezi „Eichhörnchen” în Duden online, „Eichhörnchen” în Digitales Wörterbuch der deutschen Sprache, „Eichhörnchen” în Digitales Wörterbuch der deutschen Sprache. „Eichhörnchen” în Uni Leipzig: Wortschatz-Lexikon, „Eichhörnchen“ în Jacob Grimm, Wilhelm Grimm: Deutsches Wörterbuch. 16 Bände in 32 Teilbänden. Leipzig 1854–1961). Frații Grimm au fost renumiți lingviști!
La https://www.familysearch.org/en/surname?surname=eichhornchen este un raport rezultat după interogarea unei baze de date geografice demografice asupra existenței numelui de familie Eichhornchen, „Veveriță”, în care există multe articole sau înregistrări cu acest nume sau nume apropiate.
Eichhörnchen (Veveriță) vă salută!
Rușii au generalizat belka - белка pentru veveriță, dar există și arhaicul veverica - веверица, prezent și în sârbă și în sârbo-croată. De la belka – белка au derivat numele de familie Belka - Белка, Belkin - Белкин, Belocikin - Белочкин.
Белка (Veveriță) vă salută!
Orașul veverițelor
Moto: „Lampagiu de altădată,/ Vino şi pe strada mea,/ Că săraca-i luminată/ Numai când se-ndură-o stea!” (Citadină, de Otilia Morţun, din De la croşetă... la floretă – epigrame, 1978)
În 1972 am făcut practica de astronomie geodezică pe vârful Giumalău, Muntele Giumalău din Carpații Orientali, în nord-estul țării, cu profesorul Marinescu, colonel. Am locuit la cabana Giumalău (1641 m altitudine). Aspectul general al acestui munte este acela de trunchi de con. Lângă vârful principal, Giumalău, de 1857 m altitudine se află un al doilea vârf, de 1825 m altitudine, particularitate ce a dat Giumalăului şi un al doilea nume, cel de Geamănul.
Din cupola masivă, cu forme greoaie, se desprind radial picioare de munte, mai lungi, ori mai scurte. Această asimetrie vest-est face ca traseele turistice dinspre Obcinile Bucovinei să fie mai lungi, de 6-7 ore, dar mai domoale şi mai uşor de parcurs.
Urcam de la cabană spre vârf, făceam măsurători pe stele, pentru determinarea latitudinii și longitudinii astronomice ale punctului de stație, punct geodezic marcat cu bornă, dar și azimute astronomice către alte puncte marcate luminos. Coboram către dimineață la cabană și dormeam un somn bun de 4-5 ore.
Rețin că într-o duminică ni s-a spus să nu ieșim din camera mare în care locuiam 8 studenți ofițeri și profesorul. Că un activist de partid face un chef la cabană. Am călcat consemnul, activistul m-a văzut, eram căpitan, s-a interesat de noi, la întoarcere m-a chemat la el și m-a întrebat dacă nu beau un pahar de vin. I-am spus în glumă că nu mă lasă profesorul.
A trimis cabanierul după profesor și colegi și abia atunci a început adevăratul chef. Și peste 3 zile am fost controlați de șeful catedrei, colonelul Goga. Aranjasem o vizită la stâna de lângă cabană. Am mâncat o jintiță pe cinste pregătită de cioban și la întrebarea de final asupra plății distracției ciobanul ne-a informat că militarii au liber la de-ale gurii ciobănești!!
Peste două zile au ajuns la cabană turiști care îl cunoșteau pe colonelul Goga și urmau să meargă pe jos spre vârful și cabana Rarău. Împreună cu profesorul Marinescu i-am însoțit pe jos câteva ore spre Rarău, am dormit o noapte la cabană, apoi ne-am întors amândoi pe șosele, cu „ia-mă, nene!”
La terminarea practicii am coborât de la cabana Giumalău spre Dorna-Arini. Acolo, grupa noastră de patru, 3 studenți și profesorul, așteptam pe șoseaua spre Vatra Dornei trecerea unei mașini. Lângă noi erau 3 fete frumoase foc în pantaloni scurți. Trece un ARO, facem semn, oprește la 20 de metri după noi, fetele sprintene fug, apoi se întorc bosumflate, spunându-ne „Mergeți, că a zis să vină ofițerii!” Ne-am dus, era un administrator de mănăstire care ne-a dus până la parcul din Vatra Dornei, în orașul de unde vroia să aprovizioneze mănăstirea. Și nu ne-a primit banii!
Peste ani, în 1986, pe când eram șef al unui laborator de cercetatre științifică, desființându-li-se funcțiile în Academia Militară, colonelul Goga Gheorghe a devenit locțiitorul directorului centrului nostru de cercetare, iar coloneii Marinescu Dionisie (astronom) și Câmpeanu Vasile (cartograf) au devenit cercetători științifici în laboratorul pe care îl conduceam.
Anii trec. Profesor universitar la Universitatea din București, am hotărît ca în anul 2009 să sărbătorim 50 de ani de la absolvirea cursurilor liceului militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc (promoția 1959). Am avut doi prieteni bucovineni, Virgil Griboveanu din Rădăuți și Nistor Buburuzan din Prisaca Dornei, despre care nu știam nimic de 50 de qani. Aveam o carte veche de telefoane fixe Romtelecom.
Am găsit un nume Griboveanu al unei doamne din Rădăuți. Am dat telefon în martie 2009, doamna mi-a răspuns. Era cumnata lui Virgil și mi-a dat numărul de telefon fix al lui din Vatra Dornei. Așa că a venit la întâlnire. Eram amândoi matematicienii clasei, cu medii 10 în toți anii.
A urmat cursurile școlii militare de artilerie antiaeriană și radiolocație din Brașov, cu colegii liceeni Băltărețu Mihai, șeful clasei noastre, Decsei Nicolae și Făiniș Mircea. La absolvirea cursurilor școlii a fost declarat inapt pentru serviciul militar, a urmat cursurile ASE, a lucrat ca finanțist numai în Vatra Dornei.
În primii ani de după întâlnire ne-am întâlnit în București, unde venea la spitalul CFR 2 pentru control. Apoi a decedat. Nu am putut merge la înmormântarea sa, dar au mers nașii noștri, Florentina și colegul nostru general Gheorghe Crețu, care l-au adus cu ei pe ÎPS Teodosie, din 2001 întâistătător al Arhiepiscopiei Tomisului. cu care erau prieteni. Surpriza familiei a fost mare. Am rămas prieteni pe facebook cu fiica sa Dana și cu nepotul.
Pe Nistor l-am găsit în cartea de telefoane a municipiului Suceava. A venit și el la întâlnire, singur. La absolvirea liceului nu i s-a permis accesul într-o școală militară din simplul motiv că tatăl său, șofer, avea un dosar juridic pe rol pentru un accident rutier. A urmat facultatea și fusese directorul unui mare atelier auto din Suceava. Și el a decedat după revedere din cauza unui atac de cord. Am rămas prieteni pe facebook cu soția sa Rodica și cu fiica Lorena. Dumnezeu să-i aibe în pază pe colegii decedați!
Revenim la orașul Vatra Dornei. Aflăm cum s-a construit orașul stațiune, datorită unui bucovinean (https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Deac), Vasile Deac, analfabet, care l-a convins pe împăratul Franz Joseph să construiască un oraș. A plecat singur, călare pe un cal înalt. Aşa spun documentele (vezi și la https://bjmures.ro/wp-content/uploads/2022/01/S00108.pdf despre Țara fagilor).
În ebruarie 1886 a trecut prin zăpezi munții Dornelor, apoi Ardealul și Apusenii, toată Ungaria și mai departe. Crăcănat în șa, ițarii strânși pe picior abia-i ajungeau până-n scări. Țăran analfabet, se semna cu degetul. Dar figura-i e dârză, decisă să treacă de orice obstacol. Patru zile a făcut până la Viena, peste 800 km.
Azi e ușor de gândit cu aplicația Rome2Rio!
Purta în desagă planurile unei localități pe care o visa să fie de talia marilor staţiuni balneare ale Franței, Germaniei sau Italiei. Mici machete din lemn, cu fiecare clădire-castel în parte. Studii detaliate, realizate vreme de peste 5 ani, de un grup de austrieci, renumiţi în domeniul lor, balneologul Loegel, arhitectul Brang, inginerul Ziffer, chimistul Ludwig şi geologul Stür, directorul Institutului Imperial de Geologie, aduși cu greu de la Viena, spre a cerceta apele vindecătoare ale Dornei. Erau experți iluştri, cărora ţăranul bucovinean le câştigase încrederea cu entuziasmul lui. Îi convinsese că odată ajuns în audienţă la Împărat, îl va face să accepte proiectul cel îndrăzneţ.
Până ca acest Vasile Deac să fie primar, Vatra Dornei era un biet târg uitat pe crestele unor munţi de la marginea împărăţiei. Prin el a devenit un oraş-staţiune celebru în toată Europa. Acest om a fost singurul primar de sat (şi român pe deasupra) care a luat vreodată masa cu Împăratul Franz Joseph. La sfârşitul unei singure conversaţii, Deac l-a convins pe împărat să investească în târgul lui bucovinean, în ciuda refuzurilor autorităţilor, speriate de anvergura proiectului. Toţi i-au fost împotrivă, dar el nu s-a lăsat. În epocă, s-a vorbit că a fost un miracol. Un om. Un singur om a făcut toate astea.
Coborîm în Gara Castel, Vatra Dornei-Băi, exact în centrul cunoscutei staţiuni montane. Acum există trei pârtii. Din gară, sunt doar câţiva paşi până la marele Pod peste Dorna, de pe care se sinucideau pariori faliţi la ruletă. Pe celălalt mal, chiar pe faleza înaltă, e ruina maiestuosului Cazinou, celebru în tot imperiul. La inaugurarea lui au venit chiar împăratul Franz Joseph, împreună cu fiul său, arhiducele Franz Ferdinand.
Cazinoul e azi în paragină. Pardosit cândva cu marmură de Carrara, cu imensele lui policandre din cristal de Murano, coborînd din tavane... Sală de teatru, bibliotecă imensă, spaţii de utilitate publică, cofetărie şi restaurant elegant... În Europa, prin dimensiunile şi fastul său, rivaliza doar cu celebrul cazinou german de la Baden-Baden.
Portret din Sala oglinzilor de cristal
Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, aici veneau cei mai înstăriţi nobili din Viena, Praga, Berlin, Lvov sau Budapesta, conţi, baroni, prinţi... Baluri fastuoase ce ţineau până la ziuă... În spate, se întinde Parcul imperial, cu marile izvoare minerale, ce încă îşi păstrează frumuseţea.
Şi veveriţele, domesticite parcă „genetic", de sute de ani, care coboară din copacii bătrâni şi aproape îţi mănâncă din palmă. Nu prea poţi, deși crezi, să le atingi, să le mângâi. Lângă Cazinou e Hotelul balnear Carol, cu cele patru turnuri pe colţuri. A fost refăcut, de cinci stele.
Pornind de-aici, de-o parte şi de alta a râului, sunt plasate şi celelalte monumente dornene: Gara-Castel, Palatul Comunal, Palatul Naţional Român, Biblioteca, Biserica Catolică, Teatrul Evreiesc, Policlinica balneară, Farmacia Franz Joseph, Izvorul Ioan, Izvorul Sentinela...
Vatra Dornei, vedere generală
Fără exagerare, sunt, într-adevăr, palate! Sunt clădiri somptuoase, cu alură imperială, cum vezi în mijlocul Vienei. Sunt miracole în România, pentru secolul al XIX-lea! Şi toate se aflau atunci ca machete și schițe în desaga acelui primar legendar. Toate înălţate de un ţăran care, prin forţa personalităţii sale, a reuşit să adune mai multe „fonduri europene" decât au făcut-o toţi primarii ce i-au urmat. Detalii despre viaţa lui au fost descoperire abia acum câţiva ani, în arhivele imperiale. Un destin incredibil.
Acest om fără carte prețuia învăţătura. La un ospăţ dat de dânsul pentru realegerea ca primar, a ţinut o cuvântare pe care ar putea-o invidia mulţi oratori. A închinat un pahar spre propăşirea învăţăturii, sfârşind cu următoarele memorabile cuvinte: «În vremea mea, era veacul întunericului, acuma e cel al luminii!».
Performanţele lui Vasile Deac au uimit lumea. Încă din al doilea an de mandat, a introdus iluminatul public. A făcut drumurile, podul nou peste Dorna. În 1878, s-au deschis două farmacii şi au început lucrările la policlinică. În acelaşi an, Deac l-a convins pe ministrul agriculturii, contele Julius Falkenhein, asupra necesităţii ridicării la Vatra Dornei a unui stabiliment balnear modern. Iar în 1880, a înaintat ministerului de interne austriac lista cu semnăturile populaţiei, prin care se solicita statutul de oraş.
Visul lui Deac a fost ca orașul să devină staţiune, una de nivel internațional! Experți precum Brang, Loebel, Ziffer, Ludwig, Stür erau elita Austriei în domeniu. I-a ţinut la Dorna ani la rând, finanţându-i să studieze în amănunt apele minerale şi toate oportunităţile locului. Apoi să plece în vizite de documentare în Franţa, Germania şi Italia, spre a analiza cum sunt făcute alte staţiuni de prestigiu. Aceştia au realizat macheta întregului oraş.
Primarul Deac a asigurat fondurile necesare pentru lucrările de investiţii, prin valorificarea materialului lemnos din pădurile comunale, plus dobânzile din sumele depuse în bănci. Cu toate astea, ministerul de interne austriac s-a opus vehement. I-au pus piedici lui Vasile Deac. L-au refuzat şi amânat. Până la urmă, au aprobat doar construirea unei staţiuni balneare modeste, de nivel local (regional).
Dar primarul, sprijinit de cercetările oamenilor de ştiinţă austrieci nu s-a mulţumit cu atât. Întrucât toate insistenţele şi încercările de negociere eşuaseră, nu mai era decât o singură soluţie: un drum la împărat.
Astăzi se ştie cu precizie locul unde a fost primit la Viena Vasile Deac de către împăratul Franz Joseph, în aripa dreaptă a palatului Hoffburg, la parter, unde se află azi Biblioteca Naţională a Austriei. Acolo a descălecat bucovineanul, după patru zile de drum, pornind direct către gărzile imperiale.
Şeful de cabinet l-a luat deoparte şi i-a explicat protocolul: când intri, te aşezi în genunchi şi te adresezi cu „Fiţi binecuvântat, Maiestatea Voastră"... Primarul a păşit răspicat spre suveran şi, fără sfială, a rostit un „Bună ziua", ferm şi amabil, totodată, în limba germană, pe care ştia să o vorbească din familie, ca orice bucovinean, dar să o scrie, niciun cuvânt. Apoi a rămas în picioare, „drept ca un brad", zic oamenii, aşteptând să fie poftit înăuntru.
Palatul Hoffburg, Viena
Împăratul a admirat demnitatea asta a lui. L-a invitat să-şi susţină pricina. Acolo, pe o masă tivită cu aur, a început Vasile Deac să înşire „mini-machetele" şi planurile, pornind să vorbească dârz şi concis despre tot ce avea de gând să realizeze în târgul lui îndepărtat. O lună de zile stătuse să memoreze aceste proiecte realizate europeneşte de cei patru savanţi.
Pe de rost le ştia, filă cu filă. La orice întrebare era pregătit să răspundă. Această întâlnire din anul 1886 e descrisă în documentele imperiale de la Viena: Franz Joseph îl asculta cu admiraţie pe primarul analfabet, vădit impresionat de expunerea lui. La sfârşit, Vasile Deac a zis nişte cuvinte care s-ar putea traduce astfel: „Mărite împărate, dacă Dumnezeu lucrează pentru noi şi ne dă apă vindecătoare, de ce n-am fi vrednici să folosim binefacerea dumnezeiască pentru însănătoşirea celor mulţi şi suferinzi".
Rezultatul a fost incredibil de rapid: Împăratul a aprobat pe loc proiectul. După atâţia ani de împotriviri, a fost nevoie de numai o oră de discuţie faţă în faţă cu mai marele urbei.
Kaiserul austriac a lăudat documentaţia, considerând-o valoroasă, i-a lăudat primarului talentul administrativ. A semnat pentru alocarea unei sume impresionante de bani, necesari ridicării staţiunii. Apoi l-a invitat pe Deac la masă, alături de dânsul, un gest absolut unic în protocolul curţii, care l-a uimit şi pe şeful de cabinet.
După masă, a trimis ordonanţa să îi aducă decoraţia „Crucea de argint cu coroană pentru merite", cea mai înaltă distincţie imperială în domeniul administraţiei. Împăratul a pus-o el însuşi pe bunda ţăranului bucovinean, promiţându-i că va să vină la Vatra Dornei în vara anului 1899, la inaugurarea staţiunii. L-a îmbrăţişat şi au bătut palma.
Uluit de această izbândă, mitropolitul Bucovinei, Silvestru Murariu-Andrucovici, pleacă şi el la Viena, în luna mai a anului 1886, spre a-i mulţumi personal împăratului, de pe poziţia unui rang mai înalt. Dar demersul lui Vasile Deac a fost considerat cel mai spectaculos succes al unui primar din toate ţările stăpânite de imperiu, din afara graniţelor Austriei şi Ungariei.
Ce-au hotărât s-a respectat întocmai: termenele de predare a clădirilor, în ziua fixată, „la cheie", cheltuirea banilor ţinută cu stricteţe, până la ultimul florin. Din nimic, se ridica zi de zi un oraş fabulos, întocmai ca-n planurile din desagă. Au fost aduşi meşteri veneţieni, s-au mobilizat forţe de muncă impresionante. În zece ani, toate clădirile staţiunii au fost înălţate. Și când mă gândesc că nouă ani (https://luceafarul.net/jocuri-de-cuvinte-metrou-geografie-lingvistica-din-septembrie-2020-linie-noua-de-metrou-in-cartierul-drumul-taberei-bucuresti) a durat construirea liniei de metrou Drumul Taberei – Spitalul Municipal în București în secolul al XXI-lea!
Cel dintâi hotel, Carol, era mereu plin de oaspeţi străini, aşa că au început să se ridice şi altele. Iar la final, Cazinoul! Clădirea-simbol a oraşului, „Perla Imperiului Austriac în Bucovina". Aşa cum a promis, împăratul însuşi, cu fiul său, au venit să vadă „minunea", pe 10 iulie, 1899.
Cazinoul din Vatra Dornei (o splendoare arhitectonică) s-a păstrat până la îngrămădeala din decembrie 1989, când a fost abandonat total. Distrus, aşa cum nu fusese nici în timpul războiului, nici de armata germană, nici armata rusă. Imediat după 1989, au început să se fure imensele policandre de cristal, căzile de cupru, fiecare fărâmă de marmură de Carrara... Zăbrele de fier ruginit sau fâşii de pungi cenuşii, astupă azi zidurile descărnate, dincolo de care se văd bălăriile ce-au năpădit prin saloane.
De câţiva ani, s-au obţinut consistente fonduri europene pentru restaurarea lui, însă lucrările se amână. În faţa Palatului Comunal al primăriei, bustul vânjos al lui Deac stă la locul lui. Muzee întregi, toată cultura şi etnografia acestei părţi de Bucovină sunt adăpostite în această clădire seculară.
Epoca lui Vasile Deac s-a încheiat în anul 1902, când acesta a plecat din primărie, fiind prea bătrân. Succesorul său, un anume George Botezat, a devenit repede slugă a cercurilor austriece, care l-au instigat să-l denigreze pe Deac. Vechea ranchiună, când primarul analfabet trecuse peste capul autorităţilor locale bucovinene, adresându-se imperiului, pentru a transforma Vatra Dornei în staţiune de nivel internaţional, nu pierise.
Folosind presa vremii, acest Botezat, care-i fusese secretar lui Vasile Deac, l-a defăimat public pe acesta, acuzându-l că ar fi deturnat bani din fondul primăriei, pentru terminarea Cazinoului. Urmarea a fost dramatică. Vasile Deac s-a sinucis. Omul cel tare, care avusese putere să meargă până la împărat, ţăranul analfabet care fusese în stare să ridice un oraş, n-a fost în stare să se apere de acuzaţiile murdare ale celui mai apropiat om al său.
Şi n-au sărit nici alţii să-l apere. Bătrân şi singur, cu onoarea sfărâmată, jignit până în adâncul fiinţei de acuzaţia de hoţie, a preferat să-şi tragă un glonţ în tâmplă. Era o zi de vară, pe 12 august 1909. Evenimentele din acea zi au fost relatate ulterior de familie. Bătrânul Deac n-a vorbit cu nimeni de dimineaţă. Părea preocupat de ceva, absent.
S-a îmbrăcat în straie curate, ţărăneşti. A dat de mâncare vitelor. A închis grajdurile. Avea gospodărie rodnică, pământuri, copii, nepoţi... L-au văzut mângâind calul pe frunte, de multe ori, şoptindu-i mereu ceva la ureche. Apoi s-a dus în camera „de bună", unde a scris nişte socoteli prin care încerca să-şi dovedească nevinovăţia. Că învîțase să scrie cu copiii săi...
Apoi şi-a scris testamentul: „Vrednic de a purta pecetea mea să fie acel primar care va izbuti să zidească cealaltă jumătate din Palatul Comunal... Până atunci, această pecete să se odihnească în pace. Amin." Iar la sfârşit, a scos un pistol dintr-un scrin şi şi-a tras un glonţ în tâmplă. Asta a fost tot.
N-a simţit dorinţa să dea explicaţii. Să se dezvinovăţească în faţa cuiva. La înmormântarea lui a venit tot oraşul. Deşi sinucigaş, a fost îngropat cu mare cinste, chiar la intrarea în cimitir. Asociaţia preoţilor „Vladimir" din Vatra Dornei, a făcut această excepţie, fiindcă Deac sprijinise ridicarea multor biserici. Toţi preoţii au semnat că-şi dau acordul să slujească şi să-l îngroape acolo. Mormântul e şi azi la intrare. Cimitirul s-a extins în părţi, ca un alai, ca aripile unei păsări.
Parcă anume ca să-i lase lui locul de dinainte, la stradă. În ziua aceea de vară, tot oraşul a plâns. Scriau ziarele că „s-au golit casele de oamenii care ieşiseră în urma sicriului". Murise un ţăran. În urma lui au rămas palate.
Am scris despre Deac cu gândul la bunicii mei, patern Nițu Constantin, liberal, al cărui nume îl port, matern Ioana Dumitru, țărănist, primari cu schimbul ai comunei Livezeni, județul Muscel, între 1930 și 1940, la tatăl meu Nițu Gheorghe, ultimul primar al comunei Livezeni, între 1946 și 1950, din Frontul Plugarilor al lui Groza. În 1950 a devenit sat al comunei Stâlpeni. Oricum, iubitori sau nu de veverițe, de parcul și orașul cucovinean al veverițelor, să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, cândva, undeva sau oriunde!
Fișierul în format pdf: Jocuri de cuvinte - veveriță.pdf
CN
