Jocuri de cuvinte - războiul Ucraina - Rusia (pamflet)

           Jocuri de cuvinte - războiul Ucraina - Rusia pamflet)

          Geografie lingvistică

 

 

 

          Războiul

 

          Moto: „Trecură peste noi barbarii,/ Cutremur, ape şi război;/ Veniră-acu, la vremuri noi,/ Să ne jupoaie... bişniţarii.” („Istorie veche şi nouă”, de Alexandru Misiuga din „Trei decenii de epigramă”, 1999)

 

     A venit timpul să ne jucăm cu cele două cuvinte (cam) antagoniste, război și pace. Analizăm întâi cuvântul război. De la facerea sa omul a luptat unul împotriva altuia când cei doi nu s-au înțeles. După MDA2 (2010), război semnifică la români o „mașină de lucru cu ajutorul căreia se confecționează țesături din fibre textile” (dar care e folosită de români doar în firme ale italenilor, că ne-am distrus marile fabrici de textile), o „unealtă casnică pentru țesut”, folosită azi, chipurile, doar de câțiva „meseriași” vechi ghidați de etnologi pe la diverse târguri sau în muzee. Este și un „schelet de grinzi care susține și întărește acoperișul unei clădiri”, și tot așa, că doar eram un popor de constructori.

     Abia în final arătăm că războiul e un „conflict armat (de durată) între două sau mai multe state, națiuni, grupuri umane, pentru realizarea unor interese economice și politice”. Asta doar atunci când, în acest secol, nu devine „operațiune specială” rusească în Ucraina. Și a ne juca cu istoria războaielor e o glumă, că ne-ar trebui mulți ani să citim măcar, dar să mai și scriem.

     Noi am scris despre primul război mondial sau despre al doilea război mondial, cel groaznic. Mai există „război rece”, „război psihologic” continuu împotrivs poporului român din partea imperiilor vecine, „război ideologic”, ale cărui securi liberalii și pesediștii, cu excepția lui Cîțu, le-au cam îngropat, „război meteorologic” (cum îi place generalului Streinu) și ce mai doriți. Vom mai arăta noi câteva!

     Și nu puteam să-l luăm decât de la slavi, că doar nu-l puteam lua de la huni, iar yankeii nu existau încă! Ei s-au războit cu indienii americani. Așadar, l-am moștenit din cuvântul slavic comun *orzbojь, „ucidere, jaf”. Comparați cu rusescul razboj – разбой, dar care înseamnă „jaf”! Și sârbo-croații au razboj - ра́збо̄ј, cu o multitudine de semnificații - instrumentul de țesut ca la noi, aparatul de gimnastică bare paralele, cu paralele inegale, și abia apoi, literar, confruntarea de pe teatrul de război, adică bătălii sau lupte, iar în ultimă instanță, regional, efracție! Aromânii îi zic războiului arãzboi.

 

Americanii și războiul

 

          Să vedem cuvântul „război” în mai multe limbi:

 

֍ āibāš̍rā - аибашьра în abhază;

֍ anaaʼ în navajo;

֍ bello în interlingua, bellum în latină (din forma mai veche duellum; compară cu modificarea de la duis, de la duo, „doi”, la bis);

֍ brezel în bretonă;

֍ cac - စစ် în burmai;

֍ ceng în kurdă, cenk în turcă, găgăuză și tătară crimeeană (din persanul jang – جنگ‎, „război”);

֍ ch'axwa în aimara;

֍ châmbăng, jombəng - ចំបាំង, sângkréam, songkrīəm - សង្គ្រាម în kmeră;

֍ chiến tranh în vietnameză;

֍ cogadh în galica scoțiană și în irlandeză (din vechiul irlandez cocad, „conflict, război”);

֍ dagal, xarbi în somaleză;

֍ dajn - дайн în buriată și în mongolă, dään – дәән în calmucă (din proto-mongolicul *dayin);

֍ dmag 'khrug - དམག་འཁྲུག în tibetană;

֍ digmaan în tagalogă;

 

Cuvântul război în diferite limbi

 

֍ gera, gyera în tagalogă, gerra în bască, gherra în sardă, guera în valenciană, guerra în italiană, portugheză, spaniolă, interlingua, asturiană, catalană și galiciană, guèrra în occitană, guerra, uiara, veara, gueara, ghera în romanșă, guerra, verra, uerra în siciliană, guerre în franceză, gwerra în malteză (toate, pe diferite căi, din latinele târzii *werra, *guerra, din cuvântul franc *werra, „revoltă, tulburare, ceartă”, din proto-germanicul *werrō, „confuzie, dezordine ”, din proto-indo-europeanul *wers-, „a se amesteca, a confunda, a bate, a trezi”; achin cu englezul war, vechiul german werra, „confuzie, a combate, ceartă”, germanul verwirren, „a confunda”, vechiul săsesc werran, „a confunda, perplex”, olandezul war, „confuzie, dezordine”, vechile engleze wyrsa, wiersa, „mai rău”);

֍ uerra în napolitană (putea fi scris în grupa de deasupra, dar îl analizăm separat - e moștenit din latinul târziu *werra, *guerra, din cuvântul franc *werra, „revoltă, tulburare, ceartă”, din proto-germanicul *werrō „confuzie, dezordine”; comparați cu sicilienele guerra, verra, uerra, italianul guerra, romanșele guerra, uiara, veara, friulianul vuere), vuere în friuliană;háború în maghiară, háboruvo în țigănească;

֍ war în engleză (putea fi și el în grupă cu guerre, dar îl analizăm separat, fiind moștenit din englezul medieval werre, din vechile engleze(ști) werre, wyrre, „conflict armat”, din vechiul nord-francez werre, comparați cu vechiul francez și noul francez guerre, „război”, din cuvântul franc *werra, „revoltă, tulburare, ceartă”, din proto-germanicul *werrō, „confuzie, dezordine,”, în final din proto-indo-europeanul *wers-, „a amesteca, a confunda, a bate, a trezi”);

֍ hanagurāma - ހަނގުރާމަ‏‎ în maldivă;

֍ harab în malai, ḥarb - حَرْب‏‎ în arabă, harb în turcă, uzbecă și azeră, herf în zazachi;

֍ huğïš - һуғыш în bașchiră;

֍ impi în zulu;

֍ jang - جنگ‏‎ în persană, ja.ng - جنگ‏‎ în urdu, jang - ҷанг în tadjică, jang - جنګ‏‎, jangṙa -  جګړه‏‎ în paștună, jang în uzbecă, jangi - جَنگِ‏‎ în sindhi;

֍ jeonjaeng 전쟁 () (戰爭 în coreeană;

֍ juddh - যুদ্ধ în bengali, juddhô - ଯୁଦ୍ଧ în odia;

֍ karas în lituaniană, karš în letonă;

֍ Krich în luxemburgheză, Krieg în germană, krig în daneză, norvegiană și suedeză, krig -  קריג‏‎ în idiș, krig, klig în volapuk, kríggj în feroeză, kriich în frizonă, krijg în olandeză;

֍ kṙiv - կռիվ în armeană;

֍ kunat - ኩናት în tigrinya;

֍ luftë în albaneză (prin latina vulgară, din latinescul târziu lucta, „luptă”, din latinescul luctor, „trântă”; înrudit cu românescul luptă, ljuftă în aromână, spaniolul lucha);

֍ milite în novială, milito în esperanto și în ido;

֍ milkhama - מִלְחָמָה‏‎ în ebraică, mlkhmh, milkhome - מלחמה‏‎ în idiș;

֍ muharebe în turcă, müharibə în azeră, muhoraba în uzbecă, muhoriba - муҳориба în tadjică, muarebe în tătară crimeeană (din turcicul otoman محاربه‎, din arabicul muḥāraba – مُحَارَبَة‎, „bătaie, luptă”);

֍ ñorairõ în guarani;

֍ oarloch kriich în frizonă, oorlog în olandeză și în africană, Orlog în săseasca veche;

֍ ogun, ìjà în ioruba;

֍ omi - ომი în gruzină;

֍ pakanga în maori;

֍ paterazm - պատերազմ în armeană;

֍ perang în indoneziană, perang, peperangan în malai;

֍ pólemos - πόλεμος în greacă, polim în aromână;

֍ pōr - போர், yuttam - யுத்தம் în tamilă;

֍ rata în bosniacă;

֍ război în română;

֍ rhyfel în velșă (din vechea galeză, din latinescul rebellis, „a face războiul din nou”, de la revello, („a duce războiul”);

֍ savaş în azeră și în turcă, söweş în turcmenă (din turcicul otoman savaș – صاواش‎, „dispută, luptă, război”, din proto-turcicul *saba-, „a bate, a lovi, a lupta”);

֍ sensō - せんそう, ikusa - いくさîn japoneză;

֍ serii - сэрии, seriilehii - сэриилэһии în iacută;

֍ soahti în sami de nord;

֍ sõda în estonă și în voro (din proto-finicul *sota, acesta din proto-uralicul soda; înrudit cu finlandezul sota), sota în finlandeză;

֍ soğısm - соғыс în cazahă, soguş - согуш în kirghiză, sogïš - согыш în altaică de sud, соғуш în shor, suğış - сугыш în tătară, huğïš - һуғыш în bașchiră(din proto-turcicul *sok-, „a lovi, a bate”);

֍ song khām - ສົງຄາມ în laoțiană, sŏng-kraam - สงคราม în thai;

֍ stríð, styrjöld în islandeză (din proto-germanicul *strīdaz, „luptă, bătălie”);

֍ şerr în kurdă;

֍ thiyō - थियो în nepaleză, tjurema - тюрема în erza;

֍ ṭom - тӏом în avară și în cecenă;

֍ ṭornät - ጦርነት în amhară;

֍ urush - ئۇرۇش‏‎ în uigură, urush în uzbecă, uruş – уруш în altaică de sud și în chirghiză, uruş în turcmenă;

֍ vajna - вайна în belarusă, vijna - війна în ucraineană, voina - воина, војна în vechea slavă, vojna - война în bulgară, vechea rusă, erza, udmurtă, vójna - војна în macedoneană vojna - војна în sârbo-croată, vojna în cehă, slovacă și slovenă, wòjna în casubă, poloneză, vechea sorabă și sorabă (toate din proto-slavicul *vojьna, din vojь, „soldat”, din proto-indo-europeanul *woyh₁-o-s, din *weyh₁-. „a vâna”);

֍ válka în cehă (comparați cu polonezul walka, „luptă”, vezi Wielki słownik języka polskiego, Instytut Języka Polskiego PAN);

֍ vărśă - вӑрҫӑ în ciuvașă;

֍ vita în swahili;

֍ wīġ în engleza veche, wigan - ̹̲̰̽ͅ în gotică;

֍ xæst - хӕст în oset(ian)ă;

֍ xare, geer în wolof;

֍ yaƙi în hausa;

֍ yuddh - یدھ‏‎ în urdu, yuddh - युद्ध, jaṅg, ja.ng - जंग în hindi, yuddh - યુદ્ધ în gujarati, yuddha - युद्ध în marathi, yuddha - ಯುದ್ಧ în kannada, yuddham - युद्धम् în sanscrită, yuddhaṃ - యుద్ధం în telugu, yuddhaṃ - യുദ്ധം în malaieziană, yuddhaya - යුද්ධය în singaleză (din persanul jang – جنگ‎, „război”);

֍ zāo – зао în adige;

֍ zhànzhēng - 战争în chineză;

֍ zuddho - যুদ্ধ în assami (asameză).

 

 

 

          Războiul în (c)arte

 

          Moto: „Din câte nave-au fost în Ţară,/ Mai pleacă una la război,/ Fiindcă din câţi au fost aseară/ Au mai rămas numai ei doi.” (Băsescu şi Fregata” – [Traian Băsescu: „România va trimite o fregată să lupte împotriva piraţilor somalezi", de Dumitru Râpanu, 2011])

 

     Dacă războiul a fost mereu prezent pe pământ, imediat a devenit prezent în liteeratură, pictură, sculptură, muzică și în ce mai doriți și mai știți. Nu ne vom referi la scrierile strategilor, tacticienilor, specialiștilor în „artă” militară, în lupte, asalturi, atacuri, apărări, ambuscade, că ni le explică pe la televiziunile libere, libertine sau nașpa analiștii cât pe ce militari, în fiecare seară. Ne luăm de altele...

     Expresiile s-au multiplicat cu prezența cuvântului război în destule ziceri, cu sau fără voia analistului militar Radu Tudor. „După război mulți viteji s-arată”, se zice despre cei care se arată curajoși după ce a trecut primejdia. Așa e de viteaz Cîțu, care vrea să dea arme ucrainenilor, când ăia au ce e mai bun în SUA, ca să testeze în poligonul Ucraina, unde se fac aplicații cu trageri de luptă.

     „La plăcinte înainte, la război înapoi”, se zice despre cei mâncăcioși, dar leneși la treabă, cam ca Drulă, precum și despre cei care fug de primejdii, de greutăți, dar se îmbulzesc la beneficii, cam ca președintele meu de bloc, care ori e în vacanță pe meleaguri străine, ori e dat dispărut în neant, precum Ciolacu la fasole.

     „A fi pe picior de război” înseamnă a fi gata de scandal sau de luptă cu oricine, indiferent ce-ți comunică mușchii tăi și dotarea trupelor subordonate. E cam cum e Dâncu față de Putin. Înlocuirea lui Dâncu cu Ciolacu nu supără pe nimeni, nici nu se bagă de seamă, „A pune pe picior de război” înseamnă a hotărî tu, președinte de bloc, pentru tot blocul, fără să întrebi comitetul de bloc.

     Scriitorii au scris destule poezii, povestiri, romane etc., referitoare la război. Nu are rost să pomenim de Eminescu, Coșbuc, Goga și pe alții. Făcând rușii excursii prin Europa, poate cei citiți vă amintiți de romanul „Război și pace” (Voina i mir - Война и миръ în rusă), scris de Lev Nikolaevici Tolstoi, publicat pentru prima dată între anii 1865-1869.

     Concentrându-se asupra membrilor a două familii importante, Bolkonski și Rostov, romanul folosește istoriile lor individuale pentru a portretiza Rusia în pragul unui conflict apocaliptic cu Franța lui Napoleon Bonaparte.

     Niciun alt scriitor nu se compară cu Tolstoi în amploarea viziunii epice, ce cuprinde stările sufletești prin care trec orașe întregi, mișcările armatelor, prevestirile de rău augur ce planează asupra întregii societăți. Cum noi, doar cititori, nu povestim sau nu facem critica literară a romanului, vă invităm la lectură. Dacă timpul la dispoziție e scurt, puteți apela la un audiobook.

     Dar, na, drăcie, de la sublim până la ridicol nu-i decât un pas, tot un Tolstoi, Aleksei, nepot, avea să scrie: „Moscovia - Taiga ruso-mongolă, sălbatică, întinsoare a jafului”. E vorba de Aleksei Nikolaevici Tolstoi (1882-1945), scriitor rus născut în regiunea Saratov, în familia unuia dintre membrii sărăciți ai familiei conților Tolstoi.

     Dacă vreți „acțiune”, romanul a fost și ecranizat, în 1956 cu titlul Război și pace (War and Peace), în regia lui King Vidor, cu Adam Roche (https://www.youtube.com/watch?v=yOPcabrwzoY), iar în 1967, ca Война и миръ - Război și pace (film în patru serii) în regia marelui Serghei Bondarciuk (https://www.youtube.com/watch?v=V-SAh4jdssA, Сергей Бондарчук).

     Poate ați citit Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, roman scris de Camil Petrescu și publicat în 1930. Autorul surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conștientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăiește tragismul unui război absurd, văzut ca iminență a morții.

     Acțiunea se petrece în timpul primului război mmondial. Eroul Ștefan Gheorghidiu, student sărac la filosofie, căsătorit cu o studentă la română și franceză, Ela, se simte măgulit de devotamentul fetei. Situația se schimbă odată cu moartea unchiului său foarte bogat. Testamentul îi lasă acestuia o mare parte din avere...

Se rescrie romanul?

 

     Gata, cititor fiind, nu povestesc romanul și nici nu mă amestec cu criticii. Poate iar stați prost cu timpul și preferați adaptarea cinematografică a romanului, numită „Ultima noapte de dragoste”, cu premiera în 1979, cu Joanna Pacula și Vladimir Găitan în rolurile principale, în regia lui Sergiu Nicolaescu (vezi filmul la adresa https://www.youtube.com/watch?v=wSiWtG-urg0).

     Înainte de primul război mondial, Wells (1866-1946) ne amintea că „Ultimul mare război pe care l-a susținut Anglia, războiul contra boerilor, a fost uitat, iar publicul devenise neobișnuit cu criticile militare de specialitate.” (H. G. Wells, Războiul în aer, 1908)

     Tot el este cel ce a scris romanul fantastic  Războiul lumilor (The War of the Worlds), publicat în 1898. Romanul descrie experiențele unui narator anonim, care călătorește prin suburbiile din Londra, Anglia în timp ce orașul este invadat de marțieni. Este una dintre cele mai bune povestiri care descrie întâlnirea dintre omenire și o rasă extraterestră. dar și cel care, profetic, nu vedea rolul avioanelor și submarinelor.

 

Pe monumentul eroilor din Gy-l'Évêque (Yonne, France, regiunea Bourgogne-Franche-Comté): Guerre à la guerre (război războiului)

 

     Și francezii au tot scris despre război. Jean Giraudoux, descria întoarcerea din Alsacia, în 1916: „Dulce seară când se mai putea crede - dacă era nevoie, cu rigoarea calculului probabilităților ce cedează unui noroc incredibil - că nu vor exista morți în timpul războiului.” (Douce soirée où l’on pouvait encore croire - à la rigueur, le calcul des probabilités cédant à une chance inouïe - qu’il n'y aurait pas de morts pendant la guerre. [Jean Giraudoux, Retour d’Alsace - Août 1914, 1916]).

     Chiar și fabuliștii se referă la război. Jean de la Fontaine se referă la veșnicul război dintre lupi și oi (traducere liberă): „Incontinuu e război/ Împotriva celor răi!/ Bună este pacea-n sine,/ De acord, dar pentru cine?” (Il faut faire aux méchants guerre continuelle./ La paix est fort bonne de soi;/ J’en conviens: mais de quoi sert-elle/ Avec des ennemis sans foi? [Jean de la Fontaine, Fables, Les Loups et les Brebis]).

     De la cuvântul război, au apărut combinații interesante, luate-așa la întâmplare, ca: războinic, antirăzboinic, armă de război, „arta” războiului, cal de război, câine de război, consiliu de război, contribuție de război, crimă de război, criminal de război, Crucea de Război (decorație), război cibernetic, război corect.

Nu mereu se începe cu o declaraţie de război, botezându-se evenimentul, eufemistic, „operație specială”, de exemplu de „denazificare”. Am mai întâlnit războiul celor două roze (pentru tronul Angliei), război amuzant, elefant de război (prin India).

Atacul de la Smârdan, de Nicolae Grigorescu,  comandată de Primăria București în anul 1878

 

 

     Au existat și război fulger (Blitzkrieg), Marele Război Patriotic (Великая Отечественная Война), victoria căruia e serbată de Putin la 9 mai printr-o paradă militară și nu se mai știe cu ce, ziceau unii cu o „declarație de război”, dar Putin i-a dezamăgit.

     Ba mai există și război total, război asimetric, război bacteriologic, război biologic, război chimic, război nuclear, război civil, război convențional, război subteran, război de agresiune, război de uzură, război de exterminare.

     Unii știm de Războiul de o sută de ani, războiul opiului, război informaţional (prezent mereu), război cibernetic (permanent), război de propagandă (permanent), război religios, Războiul de șapte ani, Războiul de treizeci de ani, Războiul Septuagintei (Războiul franco-german din 1870), războiul de independență (1977-1978), botezat așa doar de noi, istoria consemnându-l ca războiul ruso-turc, neamintind de noi, război contra boerilor (țărani din sudul Africii, nu confundați cu boier, vezi guerre des Boers).

     Mai există și războiul făinii (Guere de la Flour, val de revolte din aprilie-mai 1775, Franța), război al nervilor, război al prețurilor (pe care îl trăim ca proștii, în care unii dau vina pe Putin), strâns legat de războiul economic, războiul sexelor (e și un serial), război rece, război hibrid (despre care scrie excelent un coleg ”Asistăm la un război hibrid”…, la adresa http://in-cuiul-catarii.info/2022/05/23/asistam-la-un-razboi-hibrid-19164?utm_source=feedburner&utm_medium=email, Neacșu Marin), război sfânt, război secret (între servicii de informații), razboi total (Doamne, ferește!), jocuri de război, muniție de război (folosită acum în „poligonul” Ucraina), pâine de război, hrană de război (pachet ce costă 220 lei pe zi, ca să cumpărăm de la unchiul Sam, de-ai dracului), prizonier de război, văduvă de război.

     Vă propun o melodie de suflet, Tăticul meu e la război (https://www.youtube.com/watch?v=50txyyCYGi8). Fiindcă am scris trei articole succesive despre Transnistria și despre „cal de război”, vă propun melodia Sus pe malul Nistrului, interpretată de grupul etnofolcloric Plăieșii (https://www.youtube.com/watch?v=uQxRU2a0-PA). Sunt destule melodii dragi, dar mă opresc la Treceți batalioane române, Carpații (https://www.youtube.com/watch?v=ky5iWPbTJBU).

Și morți sunt cei muriți!

 

     Despre monumentele ridicate în cinstea eroilor după războaie nu mai scriu, că se ridică statui, se doboară statrui, suntem într-o schimbare globalistă continuă, că auzii că se introduce o nouă disciplină, revoluția română din 1989, maestru în stabilirea programei fiind poate viitorii judecați Roman Petrică, Iliescu și Voican Voiculescu, asta deoarece Stănculescu, cel se a predat armata „la cheie” lui Iliescu nu mai e!

 

 

 

                    Războiul Ucraina – Rusia sau SUA – Rusia?

 

          Moto: „Secretul succesului planetei noastre este spaţiul. Spaţiul vast, liber.” (Paul Davies, în Ultimele trei minute)

 

 

          Războiul resetării mondiale

 

     În esența lui, războiul din Ucraina se poartă pentru reorganizarea sau resetarea geopolitică a lumii. Invazia rusă, despre care noi am scris (în „Jocuri de cuvinte – invazie posibilă”) cauzează suferințe de nedescris populației, dar ceea ce se vede este doar vârful aisbergului. Ucraina e doar „poligonul de încercare” a celor mai moderne armamente ruse, americane etc.

Suntem pe mâna unor nebuni

 

     Are loc o luptă pe viață și pe moarte între capitalismul globalist occidental condus de SUA și național-socialismul rusesc. Occidentul modern, în care triumfă Rothschild, Soros, Schwab, Bill Gates și Zuckerberg, este cel mai dezgustător lucru din istoria lumii, cu Marea Resetare. Noua viziune a Moscovei reprezintă un hibrid deocamdată neclar între un trecut ambiguu, dar cu un viitor incert.

     Acum bătălia „cu trageri reale” are loc în „poligonul” Ucraina, dar obiectivele sunt globale. E vorba de reîmpărțirea și dominarea lumii, crearea unipolarității. Încleștarea e letală. Ambele tabere și-au pus în joc toate armele de care dispun.

     Rusia face aluzii la evrei, la antisemitism, ba și la antinazism, și încearcă să stârnească lumea împotriva occidentului. America și globaliștii au mobilizat mass-media cu apeluri emoționale. Niciuna din părți nu-și poate permite să piardă. În cel mai fericit caz, conflictul se va încheia prin remiză, dar soluționarea de durată se lasă așteptată.

     Viziunea occidentală a noii lumii a început spre sfârșitul celui de al doilea război mondial, a continuat în anii următori, a creat organisme, l-a lămurit pr Gorbaciov să dezerteze de la conducerea URSS și să înceteze războiul rece, promițându-i ceva, dar numai verbal, documente scrise nu există sau au dispărut în neant. Uniunea Sovietică s-a evaporat, bipolaritatea a dispărut, Tratatul de la Varșovia nu se simțea nici el prea bine, a rămas doar NATO (nothing after two o`clock, nimic după ora 2, cum m-a învățat francezul Boileau în 1978 la cursul din Hamburg).

     S-a creat Uniunea Europeană. Și apăru noua ordine mondială, care a favorizat doar țările dezvoltate și marile corporațîi. Se vede clar că și guvernul român, ca și alte guverne, și-a pierdut din prerogative, a cam distrus tot ce fu românesc, național (vezi „Jocuri de cuvinte – setea”, la adresa https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-setea).      Marile companii au preluat economia mondială, inclusiv cea românească. Iar prin economie și prin profituri s-a trecut ulterior la manipulări politice și geopolitice. Gândiți-vă câți bani ies din Românoa! Și îi ajutăm și cu noua lege offshore! Le dăm multe, o să vedeți...

     Noua realitate a dus la frământări sociale, cu expcepția molaticilor români, care de 1 Mai fură prezenți la Vama Veche și pe tot litoralul sau pe DN 1 pe Valea Prahovei, bară la bară (dacă era Bivolaru măcar se făcea și spirala cu Cioloș), la confuzii politice generate de polarizarea economică a lumii.

Superclass

 

     Uite-așa s-a ajuns ca în SUA, de exemplu, 1% din populația țării să dețină cea mai mare parte a avuției naționale și să controleze întreaga societate. În cartea Superclass, David Rothkopf scrie că în prezent toată lumea e controlată de câteva mii de miliardari care au tot ce vor și care vor și mai mult.

     Elita asta globalistă, materialistă și ateistă se bazează pe forțele militare ale SUA, pregătite să se lupte împotriva întregii lumi. În ce scop aceste pregătiri? se întreabă David Rothkopf. Așa au făcut în Vietnam, Somalia, Irak, Libia, Siria, Afganistan, despre care am scris (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-taliban-1) etc. Resurse și mai ales petrol!

     La nivel global ideea de democație este o glumă. Elitele financiare mondiale, care trag sforile și plătesc, nu se aleg. Ele se autoimpun și nu sunt răspunzătoare în fața nimănui. Se cred atotputernice și tind să-l inlocuiasca pe Dumnezeu. Vor dispariția cuvintelor Maria, Ioan, Hristos, Paște, Crăciun, familie, mamă, tată, femeie etc., fericindu-ne cu părinte 1, părinte 2, unisex sau fără sex declarat. Chiar acum se votă în parlamentul UE o lege de nefolosire a acestor cuvinte, dintre (n)europarlamentarii români vitând „da” doar Cioloș și ai lui.

 

Avem și noi neomarxiștii noștri!

 

     Să revenim totuși la „poligonul” Ucraina. Ajutăm oamenii izgoniți din casele lor și rămași pe drumuri, dar care e finalul? Ucraina e doar un poligon de tragere! Pentru elita financiară occidentală scopul războiului din Ucraina este extinderea sferei de infuență spre est, acapararea de noi resurse (că doar am scris ce resurse are Ucraina) și de viitoare profituri (în „Jocuri de cuvinte - Ucraina”).

     Să analizăm aspectul vânzării terenurilor în Ucraina. Ucraina a fost cumpărată de America! Știți de ce SUA trimit atât de multe arme în Ucraina? Nu pentru caritatea creștină, fiți siguri, ci pur și simplu pentru că 3 mari multinaționale americane au cumpărat 17 milioane de hectare de teren excelent de la Zelensky.

     Acestea sunt Cargill, Du Pont și Monsanto (care este formal germano-australiană, dar cu capital american). Pentru a înțelege ce sunt 17 milioane de hectare, gândiți-vă că toată România are 14,8 milioane de hectare de teren agricol.

     Trei companii americane au cumpărat o suprafață agricolă utilă, în Ucraina, mai mare decât întregul teren agricol al României. Deasupra acestor trei companii sunt Vanguard, Blackrock, Blackstone, adică aceiași trei coloși financiari care controlează toate băncile din lume și toate industriile de război majore de peste tot.

     Iată de ce furajele (Cargill și Du Pont) și îngrășămintele (Monsanto-Bayer) au suferit creșteri senzaționale încă de dinainte de război. Pentru că știau deja totul, erau informați de toate. Și știți când se va termina războiul? Când marile companii financiare își vor fi înlăturat stocul de arme plătit tot de noi, europeni idioți, deja storși de aceeași bandă care, între timp, speculează grâu, orez, furaje, îngrășăminte. V-ați prins al cui e grâul din Ucraina?

     Mass-media, desigur că promovează războiul, pentru că este deținută de aceleași Vanguard, Blackrock și Blackstone. Și Biden vrea război, desigur, pentru ca a fost ales de aceiași trei magnifici! Deși Ucraina produce doar 4% din cantitatea anuală de grâu, tot ei amenință cu foametea dacă grâul nu iese din Ucraina!

     Dacă elita globalistă reușește să bage și Ucraina la buzunaru-i internațional, că România și restul statelor foste socialiste din est s-au predat fără luptă, cu comisioane potrivite cui trebuia, următoarea țară vizată va fi... Rusia. Da, Rusia va fi marea ofrandă!

     Vă imaginați imensele bogății ale Siberiei, la care năzuiau Napoleon și Hitler! Cu tehnologia modernă americană, germană, franceză și ceva engleză, cu oarece invesții globaliste, zbâști la profituri de trilioane de dolari pentru elita financiară a lumii. De aia bogații ruși patrioți erau oligarhi! Multora din ei, nu întâmplător, li s-au dat proprietăți în vest. Și care par că țin cu Rusia sunt persecutați! Ba se mai și sinucid, zice-se...

     Iată că Moscova, acum a lui Putin, respinge ideea unei Rusii supusă elitei globale, iar populația țării e divizată. Doar puțini din tinerii educați par atrași de libertățile și posibilitățile oferite de Occident. Noii oligarhi ezită și sunt neliniștiți.Unii se sinucid..., poate la ordin... Noii oligarhi ar accepta noua ordine dacă Occidentul le-ar garanta bogățiile pe care le-au obținut prin jaf. Altfel, majoritatea rușilor sunt luați prin suprindere de evenimente și occidentalii vor să fie puși într-o mare dilemă. Dar mulți țin cu naționalismul rus.

     Rușii sunt patrioți și sunt mândri de importanța și misiunea țării lor. Puțini resping tendințele autoritare ale lui Putin și noile restricții economice, cu toate că toată istoria Rusiei, ca și a altor țări, e plină de regimuri abuzive. Asemenea regimuri le-au asigurat rușilor stabilitate și mândria de a stăpâni un imperiu care se întinde de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific. De aici dilema: vor accepta rușii democrația altora sau vor prefera vechea Rusie?

 

          Război în Ucraina sau operație pecială?

 

          Moto: „Războiul este treaba barbarilor.” (Napoleon Bonaparte)

 

     Jacques Baud, colonel al armatei elvețiene, expert în informații, analizează războiul din Ucraina, cu mențiunea că „Abordarea rusă a războiului este foarte diferită de cea a SUA”. El susține că e o nebunie, ba chiar o adevărată isterie. Fiecare țară impune propriile sancțiuni împotriva Rusiei și acest lucru nu duce nicăieri.

     El amintește declarația ministrului francez al economiei că vor să distrugă economia rusă cu scopul de a face poporul rus să sufere. Susține că o astfel de afirmație este indignantă. Din medii americane tip „mama Omida” sau „părinte 2 Omida” se susține ba că Putin e bolnav, că îi tremură mâna, ba că e nebun. Dar Putin nu este nici nebun, nici deconectat de realitate, susține colonelul, neținând seama de declarațiile lui Geoană, copiate după Biden.

     Expertul îl consideră pe Putin, contrar lui Radu Tudor, a fi o persoană metodică și sistematică, adică „foarte rusă”. Omul a fost conștient de consecințele operațiunii sale în Ucraina. A apreciat pe bună dreptate că dacă ar fi efectuat o „mică” operațiune pentru a proteja populația din Donbass sau o operațiune „masivă” în favoarea populației din Donbas și a intereselor naționale ale Rusiei, consecințele ar fi aceleași. Așa că a mers pe soluția supremă.

     Specialistul în informații observă că Rusia continuă să furnizeze gaz Ucrainei, că rușii nu au distrus rețelele de căi ferate, rețelele rutiere, centralele electrice și alimentarea cu apă, gaz, petrol. Eu văd că ucrainenii își distrug podurile. Deși, este posibil ca astfel de servicii să se fi oprit în zonele de luptă, cam cum au redus acum ucrainenii cu o treine furnizarea gazelor spre Europa de Vest, de la un nod din Dombas.

     Afirmația este demonstrată de expert cu exemplele din fosta Iugoslavie, Irak și Libia. Când țările occidentale au atacat aceste țări, au distrus mai întâi alimentarea cu apă și electricitate și rețelele de orice fel ale infrastructurii. Ne atrage atenția că abordarea americană a fost transferată și țărilor NATO, fiind bazată pe ideea că dacă distrugi infrastructura, populația se va revolta împotriva „dictatorului” și vei putea scăpa de el.

     Amintește că aceasta a fost și strategia în timpul celui de-al doilea război mondial, când orașe germane precum Köln, Berlin, Hamburg, Dresda etc. au fost bombardate până la distrugere. Au vizat direct populația civilă, astfel încât să aibă loc o revoltă. Guvernul își pierde puterea din cauza unei revolte și tu câștigi războiul fără a-ți pune în pericol propriile trupe.

     Colonelul susține că mass-media occidentală nu arată adevărul, mai multe poziții contra luând presa americană. Presa noastră, analiștii cât pe ce militari, plus Radu Tudor, susțin că rușii vor să distrugă totul, dar evident că nu este adevărat. Presa noastră îl portretizează pe Putin, ba că e bolnav, că are cancer, că are amantă gimnastă, ei vorbesc ca și cum dintr-o dată „tiranul” ar fi decis să atace și să cucerească Ucraina.

     De ce a declanșat Putin operația? Șeful de serviciu secret elvețian relatează că la 24 martie 2021, președintele ucrainean Zelensky a emis un decret prezidențial de reluare a Crimeei. Apoi a început să deplaseze armata ucraineană spre sud și sud-est, spre Donbass. De un an încoace, există o mare concentrare de trupe ucrainene la granița de sud a Ucrainei.

     Zelensky a susținut întotdeauna că rușii nu vor ataca Ucraina. Ministrul ucrainean al apărării a confirmat de asemenea acest lucru în mod repetat. În mod similar, șeful Consiliului de Securitate ucrainean a declarat în decembrie și ianuarie că nu există semne ale unui atac rusesc asupra Ucrainei.

     Să fi fost un truc? Specialistul elvețian e sigur că nu a fost un truc și e sigur că Putin nu a vrut să atace Ucraina, că a spus asta în repetate rânduri. Evident, au existat presiuni din partea SUA pentru a începe războiul. SUA nu sunt interesate de Ucraina însăși.

     Ceea ce doreau americanii, susține expertul, era să crească presiunea asupra Germaniei pentru a închide Nord Stream II. Au vrut ca Ucraina să provoace Rusia, iar dacă Rusia ar reacționa, Nord Stream II ar îngheța. La un astfel de scenariu s-a făcut aluzie când Olaf Scholz a vizitat Washingtonul, iar Scholz în mod clar atunci nu a vrut să-l accepte. Acum...

     Asta nu este doar părerea expertului, sunt mulți diplomați americani care au înțeles-o astfel: unul dintre obiectivele principale a fost Nord Stream II și nu trebuie să uităm că această conductă a fost construită la cererea germanilor. Este în principiu un proiect german. Pentru că Germania are nevoie de mai mult gaz pentru a-și atinge obiectivele energetice și climatice.

     Și ne explică de ce sunt SUA interesate de conflict. Începând cu cel de-al doilea război mondial, politica SUA a fost întotdeauna aceea de a împiedica Germania și Rusia (sau URSS) să colaboreze mai strâns. Asta în ciuda faptului că germanii au o frică istorică de ruși. Dar aceste două țări sunt cele mai mari puteri din Europa.

     Din punct de vedere istoric, au existat întotdeauna relații economice între Germania și Rusia. Chiar și militare. În 1917, germanii l-au expediat pe Lenin în Rusia cu un tren blindat să declanșeze revoluția. În 1939, 23 august, au încheiat pactul Ribentrop-Molotov, au împărțit Polonia. Și SUA au încercat întotdeauna să evite asta.

     Acum poligon este Ucraina. Nu trebuie uitat că, într-un război Rusia-NATO, chiar nuclear, Europa ar fi câmpul de luptă, departe de granița americană, s-ar mări „poligonul”. Asta înseamnă că, într-un astfel de caz, interesele Europei și ale SUA nu ar fi neapărat aceleași. Aceasta explică de ce în anii 1980 Uniunea Sovietică a sprijinit mișcările de pace în Germania. O relație mai strânsă între Germania și Rusia ar face ca strategia nucleară a SUA să fie inutilă.

     SUA critică permanent dependența energetică a Germaniei sau a Europei de Rusia. Rusia este al doilea cel mai mare furnizor de petrol din lume. SUA își cumpără petrolul în principal din Canada, apoi din Rusia, Mexic și Arabia Saudită. Aceasta înseamnă că SUA este parțial dependentă de Rusia. Acest lucru este valabil și pentru motoarele lor de rachete, de exemplu. Asta nu deranjează SUA. Dar deranjează faptul că europenii sunt dependenți de Rusia!

     Chiar și în timpul războiului rece, Uniunea Sovietică, a onorat întotdeauna toate contractele de gaze. Rusia are o mentalitate care respectă legea, se simte legată de reguli. Uniunea Sovietică nu a făcut niciodată o legătură între comerț și politică. Ori disputa legată de Ucraina este preponderent politică.

     Analistul, de care n-o să auziți niciodată la Antena 3 sau de la Gâdea și Radu Tudor, dezvăluie că problema Ucrainei pentru Rusia este strategică. Rușii vor să stabilească o distanță între forțele militare ale NATO și Rusia. Puterea NATO nu este alta decât puterea nucleară americană. Aceasta este esența NATO, nespusă de Geoană sau de analiștii cât pe ce militari români plimbăreți de la un post la altul. Astăzi, SUA și-au desfășurat sistemele de rachete în Polonia și România, care includ sisteme de lansare MK-41 (Mark 41 Vertical Launching System VLS). Oare sunt arme defensive? Mai ține poanta cu Iranul?

     SUA, desigur, spun că sunt pur defensive. De fapt, se pot trage rachete antibalistice din aceste lansatoare. Dar pot lansa și rachete nucleare cu același sistem. Aceste rampe sunt la doar câteva minute de Moscova. Dacă într-o situație de tensiune crescută în Europa rușii detectează, cu imagini din satelit sau informații, activități pe aceste platforme care indică pregătiri pentru o lansare, vor aștepta până vor fi lansate rachete nucleare spre Moscova?

     Desigur că nu. Ei ar lansa imediat o lovitură preventivă. Toată această situație s-a înrăutățit după ce SUA s-au retras din Tratatul ABM [Tratatul de reducere a armelor strategice, Strategic Arms Reduction Treaty]. Conform acestui tratat, sistemele de acest tip nu puteau fi dispuse în Europa. Ideea a fost tocmai de a menține un anumit timp de reacție în cazul unei confruntări. Asta pentru că pot apărea erori neintenționate.

     Pe măsură ce NATO a avansat spre granița cu Rusia, incluzând Germania, Rusia a reacționat cu Pactul de la Varșovia. La acea vreme, țările din Europa de Est erau deja toate comuniste și sub controlul propriilor partide comuniste. URSS a vrut să aibă o centură de siguranță în jurul ei, așa că a creat Pactul de la Varșovia. A vrut să mențină un „glacis” (apărare fortificată), astfel încât să poată duce un război convențional cât mai mult timp posibil. Asta a fost ideea: să faci un război convențional cât mai lung și să eviți să intri în cel nuclear.

     După războiul rece, susține expertul, strategia nucleară a fost oarecum uitată. Securitatea nu mai era o chestiune de arme nucleare. Războiul din Irak, războiul din Afganistan au fost războaie cu arme convenționale, iar dimensiunea nucleară era scoasă din vedere. Dar rușii nu au uitat. Ei gândesc strategic.

     Uite că oamenii lui Putin, potrivit analistului elvețian și contrar analiștilor români, gândesc strategic. Rușii au gândire strategică, gândire operațională și gândire tactică. Țările occidentale, așa cum am văzut în Afganistan sau Irak, nu au nicio strategie.

     Aceasta este exact problema pe care o au francezii vocalului Macron în Mali. Mali le-a cerut acum să părăsească țara, pentru că francezii ucid populația fără o strategie și fără un obiectiv strategic. Noi am scris despre Legiunea Străină. Cu rușii este cu totul altceva, ei gândesc strategic. Au un scop. La fel este și cu Putin.

     Presa noastră ne tot cântă că Putin a pus în joc arme nucleare. Da, Vladimir Putin și-a pus forțele nucleare pe nivelul de alertă 1 pe 27 februarie. Dar aceasta este doar jumătatea poveștii. Pe 11 și 12 februarie a avut loc conferința de securitate la München. Actorul de stand-up Zelensky era acolo. El a indicat că dorește să achiziționeze arme nucleare. Acest lucru a fost interpretat ca o potențială amenințare și semaforul roșu s-a aprins la Kremlin.

     Expertul ne amintește Acordul de la Budapesta din 1994. Era vorba despre distrugerea rachetelor nucleare pe teritoriul fostelor republici sovietice, lăsând doar Rusia ca putere nucleară. âcraina a predat Rusiei arme nucleare în schimbul inviolabilității granițelor sale. Când Crimeea s-a întors la Rusia în 2014, Ucraina a spus că nu va respecta acordul din 1994.

     Să revenim la armele nucleare. Ce a spus de fapt Putin? Dacă Zelensky ar dori să recupereze armele nucleare, asta ar fi cu siguranță inacceptabil pentru Rusia. Dacă are arme nucleare chiar la graniță, există foarte puțin timp de avertizare. În cadrul conferinței de presă de după vizita lui Macron, Putin a spus clar că, dacă distanța dintre NATO și Rusia este mică, acest lucru ar putea duce la complicații fără ca noi să ne dăm seama.

     Dar elementul decisiv a fost la începutul operațiunii împotriva Ucrainei, când ministrul francez de externe l-a amenințat pe Putin declarând că NATO este o putere nucleară. A zis ceva Radu Tudor sau Gâdea zis CNN? Putin a reacționat ridicând nivelul de alertă al forțelor sale nucleare. Presa vestică, plus cea română, că e subordonată, desigur, nu au menționat chestia. Sunt eu antiimperii, scriind despre cele 12 sau 13 „expediții turistice” (în „Jocuri de cuvinte – rus”), pe care le-am și reluat (în „Jocuri de cuvinte – invazie”), dar Putin este un realist. El este cu picioarele pe pământ și are un scop.

     Să repetăm ce l-a determinat pe Putin să intervină militar. Pe 24 martie 2021, Zelensky a emis un decret prezidențial pentru a recuceri Crimeea prin forță. A început pregătirile pentru a face acest lucru. Dacă aceasta a fost adevărata lui intenție sau pur și simplu o manevră politică, nu știm Omul a întărit masiv armata ucraineană în regiunea Donbass și la sud. spre Crimeea, unde acționa și fostul regiment Azov.

     Rușii erau conștienți de această concentrare de trupe. În același timp, NATO a desfășurat exerciții de amploare între Marea Baltică și Marea Neagră. De înțeles, acest lucru i-a determinat pe ruși să reacționeze. Au realizat exerciții în districtul militar de sud. Lucrurile s-au calmat după aceea, iar în septembrie Rusia a efectuat exercițiile de mult timp planificate „Zapad 21” (vezi și https://www.youtube.com/watch?v=VoZ18tzS5NU).

     Aceste exerciții se țin la fiecare patru ani. La sfârșitul exercițiilor, unele trupe au rămas în apropierea Bielorusiei. Acestea erau unități ale Districtului Militar de Est. Cea mai mare parte a echipei rămasă acolo s-a păstrat pentru o mare manevră planificată cu Bielorusia la începutul acestui an.

     Europa și în special SUA au interpretat acest lucru ca o întărire a capacităților ofensive împotriva Ucrainei. Experții militari independenți, dar și șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei, au declarat că nu aveau loc pregătiri pentru război în acel moment. Echipa lăsată de Rusia în octombrie nu era destinată unei operațiuni ofensive.

     Așa-zișii experți militari occidentali, în special în Franța, dar și cei români ca la o comandă, au interpretat acest lucru ca pregătiri pentru război și au început să-l desemneze pe Putin drept nebun. Așa a evoluat situația de la sfârșitul lunii octombrie 2021 până la începutul acestui an.

     După expertul elvețian, modul în care SUA și Ucraina au comunicat cu privire la această problemă a fost contradictoriu. SUA au avertizat despre o ofensivă planificată, în timp ce Ucraina a negat-o. Era un dus și întors permanent.

Motive diferite

 

     OSCE a raportat că Donbasul a fost bombardat în februarie anul acesta. La sfârșitul lunii ianuarie, situația părea să evolueze. SUA au vorbit cu Zelensky și au fost observate mici schimbări. De la începutul lunii februarie, SUA vorbesc despre un atac rusesc iminent și încep să răspândească scenarii de atac. Antonio Blinken, de la Consiliul de Securitate al ONU, explică cum s-ar desfășura un atac rusesc, conform informațiilor americane.

     Acest lucru ne amintește de situația din 2002/2003 înainte de atacul asupra Irakului. Și acolo, explicațiile date de SUA ar fi fost bazate pe analize de informații. Irakul nu avea arme de distrugere în masă. De fapt, CIA nu a confirmat această ipoteză. Drept urmare, Donald Rumsfeld nu s-a bazat pe CIA, ci pe un mic grup confidențial din cadrul Departamentului Apărării, care fusese special creat pentru a se sustrage analizelor CIA.

     Expertul afirmă că în contextul ucrainean, Blinken a făcut exact același lucru. În toată discuția care a precedat ofensiva rusă se observă absența totală a analizelor CIA și a agențiilor de inteligență occidentale. Tot ce ne-a spus Blinken provine de la o echipă pe care el însuși a înființat-o, „Tiger Team”. Scenariile care ni s-au prezentat nu au venit dintr-o analiză de intelligence, ci de la experți autodesemnați care au inventat un scenariu cu agendă politică.

     Așa s-a născut zvonul că rușii erau pe cale să atace. Așa că pe 16 februarie, Joe Biden a spus că știa că rușii sunt pe punctul să atace. Dar când a fost întrebat de unde știe asta, el a răspuns că SUA au capacități de inteligență foarte bune, ca să nu mai vorbim de CIA sau de Biroul Național de Informații.

     Pe 16 februarie a existat o creștere exagerată a încălcărilor de încetare a focului de către armata ucraineană de-a lungul liniei de încetare a focului, așa-numita „linie de contact”. Întotdeauna au existat încălcări în ultimii opt ani, dar din 12 februarie, creșterea a fost enormă, inclusiv explozii, în special în regiunile Donețk și Lugansk, despre care am scris. Știm acest lucru deoarece misiunea OSCE din Donbass a raportat-o. Aceste rapoarte pot fi citite în „Rapoartele zilnice” ale OSCE.

     Scopul armatei ucrainene a fost, fără îndoială, faza inițială a unei ofensive împotriva Donbass-ului. Când focul de artilerie s-a intensificat, autoritățile ambelor republici au început să evacueze populația civilă spre Rusia. Într-un interviu, Serghei Lavrov a menționat peste 100.000 refugiați. În Rusia, aceasta a fost văzută ca începutul unei operațiuni la scară largă.

     Așa că această acțiune a armatei ucrainene a declanșat totul. Din acel moment, lui Putin i-a fost clar că Ucraina urma să efectueze o ofensivă împotriva celor două republici. Pe 15 februarie, parlamentul rus, Duma, adoptase o rezoluție prin care propunea recunoașterea independenței acestor republici. La început Putin nu a reacționat, dar pe măsură ce atacurile s-au intensificat, a decis pe 21 februarie să răspundă pozitiv solicitării parlamentare.

     În acea situație, nu a avut de ales decât să o facă, pentru că poporul rus nu ar fi înțeles că nu a făcut nimic pentru a proteja populația rusofonă din Donbass. Lui Putin i-a fost clar că, fie că va interveni doar pentru a ajuta republicile populare sau pentru a invada întreaga Ucraină, Occidentul va reacționa și cu sancțiuni masive.

     Într-un prim pas, a recunoscut independența celor două republici, apoi, în aceeași zi, a încheiat tratate de prietenie și cooperare cu fiecare dintre ele. De atunci, putea invoca articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, care i-a permis să intervină în sprijinul celor două republici în cadrul apărării colective și al legitimei apărări. Astfel a creat baza legală pentru intervenția sa militară.

     Fără să-l consulte pe Radu Tudor, conform spuselor expertului elvețian în informații, Putin a avut două opțiuni: în primul rând, pur și simplu să ajute Donbasul vorbitor de limbă rusă împotriva ofensivei militare ucrainene, în al doilea rând, să efectueze un atac mai profund în toată Ucraina pentru a-i neutraliza capacitățile militare.

     A mai ținut cont de faptul că, orice ar fi făcut, ar fi plouat cu sancțiuni asupra lui. De aceea a optat clar pentru varianta maximă. Totuși trebuie menționat că Putin nu a spus niciodată că vrea să preia Ucraina. Obiectivele sale sunt clare: demilitarizarea și denazificarea.

     Pentru ruși demilitarizarea este de înțeles, întrucât Ucraina și-a adunat întreaga armată în sud, între Donbass și Crimeea. O operațiune rapidă i-ar permite să încerce aceste trupe. Așa s-a întâmplat și o mare parte din armata ucraineană este în prezent înconjurată într-un buzunar mare în regiunea Donbass, între Slaviansk, Kramatorsk și Severodonetsk. Rușii l-au înconjurat și sunt în proces de neutralizare. Acum ucrainenii ripostează și eliberează localități.

     Eeferitor la așa-zisa denazificare, când rușii spun asta nu este o frază goală. Pentru a compensa lipsa de încredere a armatei ucrainene, țara a construit forțe paramilitare puternice din 2014, inclusiv, de exemplu, notoriul regiment Azov, despre care și noi am scris la descrierea toponimului Azov („Jocuri toponimice - Azov”). Dar mai sunt multe. Există un număr mare de aceste grupuri care se află sub comanda Ucrainei, dar nu sunt alcătuite exclusiv din ucraineni. Regimentul Azov, de exemplu, cuprinde 19 naționalități, inclusiv francezi, elvețieni ș.a. Este o adevărată legiune străină. În total, aceste grupuri de extremă dreapta numără aproximativ 100.000 de luptători, potrivit Reuters.

     Oare de ce s-au luat ucrainenii de evrei? Deoarece fostul NKVD, organizat pe o bază teritorială, în Ucraina a avut mulți evrei în cele mai înalte posturi superioare de comandă. Era ca pe la noi, dar după 1945. Ca urmare, totul a fost confundat într-o singură ideologie: ură pentru comuniști, ură pe ruși și ură pe evrei. Primele grupuri de extremă dreapta datează din perioada dinainte de război și încă există. În timpul celui de-al doilea război mondial, germanii aveau nevoie de aceste grupuri, cum ar fi OUN (Organizația Naționalistă Ucraineană, în ucraineană Організація українських націоналістів) a lui Stepan Bandera (în ucraineană Степан Андрійович Бандера) și Armata Insurgenților Ucraineni. Naziștii au folosit aceste organizații pentru a lupta în spatele trupelor sovietice.

     La acea vreme, forțele celui de-al Treilea Reich erau văzute ca eliberatoare, cum ar fi Divizia a 2-a blindată SS, „Das Reich”, care eliberase Harkovul de sovietici în 1943 și este sărbătorită și astăzi în Ucraina. Epicentrul geografic al acestei rezistențe de extremă dreaptă a fost la Lvov, astăzi Lviv, în fosta Galiție. Această regiune avea chiar „propria” a 14-a Divizie SS Panzer Grenadier din Galicia, o divizie SS integral ucraineană.

     Astăzi, slăbiciunea armatei ucrainene până în 2014 a dus la folosirea trupelor fanatice de dreapta. Credem că termenul de neonazism nu este pe deplin corect, deși au idei foarte asemănătoare, poartă simbolurile, sunt violenți și antisemiți.

     După 2014, au fost semnate două acorduri pentru a pacifica situația din Ucraina. Care este sensul acordurilor în contextul litigiului actual? Da, acest lucru este important de înțeles, pentru că încălcarea acestor două acorduri a dus practic la războiul de astăzi. Din 2014, se presupune că a existat o soluție a conflictului, această soluție era în acordurile de la Minsk.

     În septembrie 2014, armata ucraineană nu a mai putut face față conflictului, deși era consiliată de NATO. A eșuat în mod regulat. De aceea, a trebuit să se angajeze în acordurile de la Minsk I din septembrie 2014. A fost un acord între guvernul ucrainean și reprezentanții celor două republici autoproclamate Donețk și Lugansk, cu garanți europeni și ruși.

     Noi am scris cum a avut loc nașterea acestor două republici din sud-est (Donetsk și Lugansk). În toamna anului 2013, UE dorea să încheie un acord comercial și economic cu Ucraina. UE oferea Ucrainei o garanție de dezvoltare cu subvenții, cu exporturi și importuri etc. Autoritățile ucrainene au vrut să încheie afacerea.

     Dar aceasta avea o problemă serioasă, industria și agricultura ucraineană erau orientate spre Rusia. De exemplu, ucrainenii dezvoltau motoare pentru avioanele rusești, nu pentru avioanele europene sau americane. Deci orientarea generală a industriei a fost Est, nu Vest.

     În ceea ce privește calitatea, Ucraina cu greu ar putea concura cu piața europeană. Prin urmare, autoritățile au dorit să coopereze cu UE menținând relațiile economice cu Rusia. La rândul ei, Rusia nu a avut nicio problemă cu planurile Ucrainei. Dar a vrut să-și mențină relațiile economice cu Ucraina.

     A propus înființarea unui grup de lucru tripartit care să întocmească două acorduri, unul dintre Ucraina și UE și unul dintre Ucraina și Rusia. Scopul a fost să acopere interesele tuturor părților. Dar Uniunea Europeană, prin Barroso, a cerut Ucrainei să aleagă între Rusia și UE. Ucraina a cerut timp să se gândească la o soluție. După aceea, UE și SUA nu au jucat corect.

     Noul guvern provizoriu, apărut în urma loviturii de stat naționaliste de extremă-dreapta, ca prim act oficial, a schimbat legea lingvistică în Ucraina. Aceasta arată că lovitura de stat nu a avut nicio legătură cu democrația, ci a fost produsul ultranaționaliștilor care au organizat revolta.

     Această modificare legislativă a declanșat o furtună în regiunile de limbă rusă. Au fost organizate mari demonstrații în toate orașele din sudul rusofon, la Odesa, Mariupol, Donețk, Lugansk, Crimeea etc.

     Autoritățile ucrainene au reacționat brutal, reprimând cu armata. Au fost proclamate pentru scurt timp republici autonome la Odesa, Harkov, Dnepropetrovsk, Lugansk și Donețk. S-a luptat cu o brutalitate extremă și în cele din urmă au rămas două, Donețk și Lugansk, care s-au proclamat republici autonome.

     Și-au legitimat statutul făcând referendumuri în mai 2014, pentru a avea autonomie, iar acest lucru este foarte, foarte important. Dacă te uiți la mass-media din ultimele luni, se vorbește doar despre „separatiști”.

     Dar este o minciună. Mass-media occidentală a vorbit mereu despre separatiști, dar acest lucru este fals, autonomia în interiorul Ucrainei a fost menționată clar în referendumuri. După ce oamenii au votat favorabil pentru autonomie, autoritățile au cerut recunoașterea republicilor de către Rusia, dar guvernul Putin a refuzat. De Kosovo vă amintiți cumva și de poziția SUA? Știți ce arme americane sunt acum în Kosovo, „Câmpia mierlei”?

     Crimeea nu are nicio legătură cu cele două state. Uităm că Crimeea era independentă, chiar înainte ca Ucraina să devină independentă. În ianuarie 1991, în timp ce Uniunea Sovietică încă mai respira greu, Crimeea a organizat un referendum care a fost gestionat de la Moscova și nu de la Kiev.

     Astfel a devenit o Republică Socialistă Sovietică Autonomă. Ucraina nu a organizat propriul referendum de independență decât șase luni mai târziu, în august 1991. La acea vreme, Crimeea nu era considerată parte a Ucrainei. Dar Ucraina nu a acceptat acest lucru.

     Între 1991 și 2014 a existat o luptă constantă între cele două entități. Crimeea avea propria constituție cu propriile sale autorități. În 1995, încurajată de Memorandumul de la Budapesta, Ucraina a răsturnat guvernul Crimeei cu forță militară și i-a abrogat constituția. Dar acest lucru nu este menționat niciodată, deoarece ar arunca o lumină complet diferită asupra dezvoltării actuale. Să-l întrebăm pe Radu Tudor.

     De fapt, locuitorii Crimeei se considerau independenți. Decretele impuse de la Kiev au fost în totală contradicție cu referendumul din 1991 și explică de ce Crimeea a organizat un nou referendum în 2014, după ce noul guvern ultra-naționalist a venit la putere în Ucraina. Rezultatul lui a fost foarte asemănător cu cel din 30 de ani înainte.

     După referendum, Crimeea a cerut aderarea la Federația Rusă. Nu Rusia a cucerit Crimeea, ci oamenii au autorizat autoritățile lor să ceară Rusiei să le primească. În tratatul de prietenie dintre Rusia și Ucraina semnat în 1997, Ucraina a garantat diversitatea culturală a minorităților din țară. Când limba rusă a fost interzisă ca limbă oficială în februarie 2014, acel tratat a fost încălcat.

     Persoanele care nu știu toate acestea riscă să judece greșit situația. De altfel, autonomia republicilor din Donbas era garantată în acordurile de la Minsk. Erau garanți, pe partea ucraineană Germania și Franța și Rusia pe partea autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk.

     Ei au jucat acest rol în cadrul OSCE. UE nu a fost implicată, a fost o problemă OSCE. Imediat după acordurile de la Minsk I, Ucraina a lansat o operațiune împotriva celor două republici autonome. Guvernul ucrainean a ignorat complet acordul pe care tocmai îl semnase. Armata ucraineană, chiar cu consilieri NATO, a suferit o altă înfrângere totală la Debaltsevo.

     Da, și ne întrebăm ce au făcut consilierii militari NATO pentru că forțele armate ale rebelilor au învins total armata ucraineană. Acest lucru a condus la un al doilea acord, Minsk II, semnat în februarie 2015, care a stat la baza unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU. Prin urmare, acest acord era obligatoriu conform dreptului internațional și trebuia implementat.

     Doar Rusia a cerut respectarea acordului de la Minsk II. Brusc, se vorbea doar despre formatul Normandia. Dar asta nu avea sens. Acest „format” a luat naștere cu ocazia sărbătoririi Zilei Z din iunie 2014. Au fost invitați foști protagoniști ai celui de-al doilea război mondial, șefi de stat aliați, precum și Germania și Ucraina. În formatul Normandiei erau reprezentați doar șefii de stat, republicile autonome nu erau în mod evident prezente.

     Ucraina nu a vrut niciodată să vorbească cu reprezentanții de la Lugansk și Donețk. Dar dacă citești acordurile de la Minsk, vezi imediat că ar fi trebuit organizat un referendum pentru ca constituția ucraineană să fie schimbată (în sens federal). Acest proces intern a fost împiedicat de guvernul ucrainean.

     Cu toate că ucrainenii au semnat acordul, Ucraina a decis să dea vina pe Rusia pentru problema sa internă. Ucrainenii au susținut că Rus     ia a atacat Ucraina și că aceasta a fost sursa problemelor. Dar, pentru noi toți cei documentați, fără voia guvernului, era clar că era o problemă internă ucraineană.

     Din 2014, monitorii OSCE nu au văzut niciodată unități militare rusești. Ambele acorduri sunt foarte clare și precise - soluția trebuie găsită în interiorul Ucrainei. Era vorba despre acordarea unei anumite autonomii în interiorul țării și doar Ucraina putea rezolva această problemă. Nu avea nicio legătură cu Rusia.

Pe     Pentru asta era nevoie de o corectare a constituției, dar Ucraina nu a făcut niciun pas în acest sens. Membrii Consiliului de Securitate al ONU s-au făcut că plouă. Doar Rusia a dorit ca acordurile de la Minsk să fie implementate, neschimbându-și niciodată poziția timp de opt ani. În cei opt ani au avut loc mai multe încălcări ale frontierei, bombardamente de artilerie etc., dar Rusia nu a pus niciodată la îndoială îndeplinirea acordurilor.

     În schimb, Ucraina a promulgat o lege în iulie 2021, care acorda diferite drepturi cetățenilor în funcție de originea lor etnică. Această legislație amintește foarte mult de legile rasiale de la Nürnberg din 1935. Numai ucrainenii adevărați au drepturi depline, în timp ce alții au drepturi limitate.

     Viktor Orban a luat poziție. Noi am tăcut, ne-am făcut că plouă. Putin a luat poziție și a scris un articol în care explica geneza istorică a Ucrainei. A criticat faptul că se poate face o distincție între etnicii ucraineni și ruși. Dar, în Europa, acest lucru a fost interpretat ca însemnând că el nu a recunoscut Ucraina ca stat și că articolul său a căutat să justifice o posibilă anexare a Ucrainei. Păi și eu am scris!

     În Occident, lumea crede asta, iar cei care au citit articolul lui Putin se pot număra pe degetele unei mâini. Este evident că în Occident obiectivul a fost de a oferi o imagine a lui Putin cât mai negativă.

     Sunt mulți ruși în Ucraina. Putin a trebuit să spună ceva. Nu ar fi fost corect ca poporul său (și din punctul de vedere al dreptului internațional) să nu spună nimic în fața unei legi discriminatorii împotriva rușilor ucraineni. Toate aceste mici detalii sunt o parte importantă a conflictului, altfel nu înțelegem ce se întâmplă.

     Acesta este singurul mod de a pune în perspectivă comportamentul lui Putin și de a vedea mecanismele care au dus la război. Nu putem spune dacă Putin este bun sau rău. Este rus! Dar judecata pe care o facem despre el în Occident se bazează în mod clar pe elemente false.

     Lumea se duce naibii. Optăm voit pentru sărăcia noastră și îmbogățirea miliardarilor globaliști, fabricanți și furnizori de armament. Se spune că Rusia a întocmit o listă cu 48 de „state ostile”, iar România se află și ea în listă. Aceasta este cu adevărat o schimbare de epocă, dar pentru care și România e responsabilă. Bagă mereu bățul prin gard, la ordinul știm noi cui.

     Avem firme cu capital rusesc, ce facem, dăm oamenii afară? A dispărut dialogul cu Rusia și cu toate statele care au avut curajul să colaboreze economic cu Rusia, de exemplu cu Ungaria, respectând ordinul funcționarilor UE.

     E o mare isterie în privința sancțiunilor. Pare-se că Rusia știa ce o așteaptă și este foarte bine pregătită pentru această situație, va avea de suferit, dar este pregătită să reziste impactului ei. Dar principiul sancțiunilor este total greșit, sancțiunile înlocuind diplomația. În istoria recentă se știe că au suferit sancțiuni statele care făceau o politică ce nu era pe placul SUA și a fost un fiasco (Venezuela, Cuba, Irak, Iran, Afganistan etc.).

     Oare cu ce e diferit războiul din Ucraina decât războaiele împotriva Irakului, Yemenului, Siriei, Iugoslaviei sau Libiei? Despre Afganistam am scris (în „Jocuri de cuvinte - taliban”). Tot acolo am scris și despre retragerea americanilor din Vietnam și a rușilor din Afganistan. Și noi ne ițeam pe acolo cu avioane, după retragerea trupelor, să ne retragem „funcționarii”. Ai cui? Și mai întreb: funcționarii ăștia sunt acum în Ucraina?

 

          De ce are SUA neapărat nevoie de un război cu Rusia?

 

     Nu există bătălie pentru Ucraina. Există un război împotriva Rusiei, care în fond este un război împotriva Europei. De ce duc Statele Unite acest război? Din dragoste pentru democrație și drepturile omului? Din cauza preocupării altruiste pentru viitorul Europei și al lumii? Pentru a răspândi pacea și prosperitatea pe tot globul?

Graficul creșterii datoriei SUA pe luni (aprilie 2021 – aprilie 2022)

https://www.statista.com/statistics/273294/public-debt-of-the-united-states-by-month/

 

     Răspunsul este cinic. Din cauza celor circa 30,37 trilioane de dolari (U.S. dollars) pe care îi datora lumii în aprilie 2022 (cu 2,2 trilioane mai mult ca în 2021, când era de 28,2 trilioane), din cauza comerțului de 500 de miliarde de dolari dintre Rusia și Europa pe care vor să le fure, pentru a păstra dolarul ca monedă mondială, care se tot întărește acum. Asta pentru că yuanul a venit din Est și nu e bine, iar țările BRICS tocmai și-au înființat propria bancă și propriul fond valutar.

     Ia să vedem ce ne spune Paul Christie, director executiv al Institutului pentru Perspective Globale de la Universitatea Columbia și, mai ales, un angajat al Agenției Naționale de Securitate (NSA). Cum arată oare datoria?

     Puteți calcula ișor cu cât crește datoria pe zi, cât datorează fiecare cetățean american din aceastădatorie și multe alte calcule. România face excepție. E mulsă bine, și prin fondul Proprietatea, și prin livrarea de armament întârziată, dar plătit înainte, ca la dame de consumație. Yesmenii să trăiască.

Datoria SUA pe țări în ianuarie 2022

(https://www.statista.com/statistics/246420/major-foreign-holders-of-us-treasury-debt/)

 

     Cei mai mari creditori ai SUA sunt Japonia, China. Marea Britanie, Luxemburg, Irlanda, Elveția, Cayman, Taiwan, Belgia, Brazilia, Franța, Hong Kong. Pe Rusia o bagă la alții (avea o datorie de la Rusia de 138 miliarde).

Pentru ca Statele Unite să facă față datoriilor, a explicat Paul Christie, a trebuit să organizeze cataclisme care să nu aibă consecințe devastatoare pentru Statele Unite (consecințele sunt întotdeauna pentru alții, doar pentru europeni, de preferință ruși), fără a scădea standardul propriei populații, adică totul pe cheltuiala altcuiva și a întregii lumi, adică fiecare țară să participe la rezolvarea dificultăților financiare ale Americii.

     Acum, că unchiul Paul Christie ne-a lămurit, să descriem obiectivul SUA. Vor să provoace o ruptură ireparabilă între Europa și Rusia, să creeze un haos în Ucraina, pentru a opri resursele energetice ale Rusiei și ca Europa să fiarbă de indignare împotriva Rusiei, să fiarbă până dă în clocot. No, și atunci ea însăși va provoca o ruptură ireversibilă a relațiilor cu Rusia. Apoi Europa va fi obligată să se reorienteze către aprovizionarea cu energie din SUA!

     Și atunci să vezi cum Statele Unite, cu gazele lor de șist lichefiate, vor fi din nou în rolul de binefăcător al Europei, dotați cu un fel de baghetă magică energetică. Asta va duce la investiții uriașe în producția americană de gaze de șist, la crearea unei infrastructuri puternice pentru procesarea și livrarea acestuia în Europa. Cu vapoarele!

     Iar bătrâna doamnă, rămasă fără gaz rusesc, nu va comenta, ceea ce va permite Statelor Unite să-și elimine rapid problemele financiare. Doar Macron ar încerca ceva. Păcat că Merkel a plecat! Astfel, „binefăcătorul” Biden va câștiga, iar Europa „favorizată” va plăti de două ori sau de trei ori mai scump gazul de șist american. De consolare, va sărbători și va cânta fericită pentru eliberarea de opresiunea energetică rusească, de cizme, de budyonka și de vatniki.

     Cele mai mari zăcăminte de gaze de șist sunt în Slaviansk și Lugansk. În Slaviansk, pe același tărâm în care a fost înmormântat băiatul de 12 ani, împușcat pe data de 9 mai anul trecut, de neonaziști pentru că avea panglica cu Sfântul Gheorghe și deci era separatist. Un preț nesemnificativ pentru dominația șistului. Nu?

     Și uite-așa SUA o să preia piața europeană, obligându-i pe europeni să-și lege interesul economic de furnizarea de energie americană. De fapt, (atenție!) vorbim despre ,,cele două economii care se vor contopi literalmente într-una singură”. Nu este vorba de contopire, ci de înghițire.

     Trebuie (obligatoriu!) ca cele 500 de miliarde de dolari, cifra de afaceri comerciale dintre Europa și Rusia, să devină cifra de afaceri comerciale dintre Europa și America. Pentru a intimida Europa, pentru a insufla în europeni o groază teribilă de „pericolul și agresiunea rusă”, pentru a inunda Europa în fiecare secundă cu minciuni despre „atrocitățile rusești”, despre „venirea hoardelor de tancuri rusești”, despre ,,armata navelor de război rusești”, folosește manipularea în toate modalitățile, trebuie să țină Europa în isterie până leșină, iar Rusia să fie provocată să escaladeze conflicte, de exemplu cel din Ucraina.

     Și „să se înfioare europenii, la îndemnul lui Gâdea și Radu Tudor, de posibila „invazie rusă”! Cu cât apar mai multe neînțelegeri între Rusia și Europa, cu atât mai mult planurile SUA vor fi realizate în curând. Și uite cum în acest fel America „va păstra pacea pe planetă și va da cel mai puternic impuls posibil progresului” (american, desigur). Democrație!

     Bine, și Europa va ,,câștiga” ceva. Renunțând la livrările rusești, Europa și-ar păstra titlul de apărător al valorilor europene, al drepturilor omului și ar ajuta Statele Unite să-și rezolve problema datoriei.

     Înjuratul Vladimir Vladimirovici Putin a numit odată Statele Unite „parazit mondial”. După cum vedem noi, e cam așa: „Ne dorim foarte mult să returnăm banii pe care vi-i datorăm, abia așteptăm să-i luăm, dar în felul nostru”.

     Vom organiza „revoluții de culoare”, „primăveri arabe” și „lovituri maidan”; vom pune stăpânire în felul cel mai democratic pe pământurile, apele și pădurile voastre, petrolul, gazele, aurul, diamantele și ce mai aveți pe acolo (pentru că trebuie să trăim, nu?).

     Vă vom distruge industria, armata, cultura, istoria, memoria și spiritualitatea în cel mai civilizat și valoros mod. Vă vom jefui și jefuim în cel mai nobil și precis mod, până la os. Totuși, dacă aveți îndrăzneala să nu vă supuneți, vă vom extermina, incinera și bombarda în cel mai uman și pașnic mod, vă vom supune în stil euro-atlantic și vom organiza un masacru teribil. Și, desigur, știu chiar și yesmanul Geoană, Gâdea CNN sau Radu Tudor, știu și generalii analiștu TV că nu vă vom returna nimic pentru că nu avem astfel de intenții, dar vă vom lua totul drept recompensă.” Ambasadorii noștri vă vor tage de mânecă mereu. Apropo, cum mai merge fondul Proprietatea din România? Era condus de un fost ambasador american...

 

                  Război în cosmos

 

          Moto: „Din cosmos de priveşti 'napoi,/ Două repere-ţi folosesc:/ Doar marele zid chinezesc/ Şi-autostrăzile... la noi.” (Repere, de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse, 2016)

 

     Toți știți despre rețelele dec sateliți existente, necesare comunicațiilior, inclusiv internetului, determinării automate a poziției, despre care am scris și noi în cartea Servicii bazate pe localizare.

     Mai există sateliții de teledetecție, care preiau imagini ale zonelor terestre, excelente pentru cercetarea modificărilor suprafeței terestre. Rețelele de sateliții militari și toate rețelele de sateliți de mai sus pot fi folosite în scopuri militare de cercetare și recunoaștere, de urmărire a deplasării trupelor și mijloacelo de luptă.

     Cu o oră înaintea invaziei în Ucraina, Rusia ar fi făcut o mutare decisivă pentru a-și pregăti terenul. Uniunea Europeană a acuzat autoritățile ruse că au efectuat un atac cibernetic asupra unei rețele de sateliți cu o oră înainte de ofensiva sa împotriva Ucrainei pentru a pregăti terenul. Abia după 75 de zile de război, era prima dată când UE acuza în mod deschis guvernul rus că a efectuat un atac cibernetic, a declarat șeful diplomației europene Josep Borrell, în timpul unei conferințe de presă la Bruxelles.

     „Atacul cibernetic a avut loc cu o oră înainte de invazia neprovocată și nejustificată a Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022, facilitând astfel agresiunea militară”, a susținut UE într-un comunicat în numele celor 27 de state membre.

     „Atacul a provocat perturbări semnificative ale comunicațiilor, care au afectat serviciile publice, întreprinderile și utilizatorii cetățenilor din Ucraina și a afectat, de asemenea, mai multe state membre ale UE”, preciza sursa citată.

     „Uniunea Europeană și statele sale membre, precum și partenerii săi internaționali condamnă ferm activitatea cibernetică rău intenționată desfășurată de Federația Rusă împotriva Ucrainei, care a vizat rețeaua de sateliti KA-SAT, operată de Viasat”, se mai arăta în document. Dar nesiguranța e mare că Josep Borrell a spus „O putem atribui guvernului rus”. Și dacă e din altă parte, bănuind noi de unde?

     UE a susținut până acum că atacurile cibernetice au venit „din interiorul Rusiei”, dar fără a acuza deschis autoritățile ruse. Nesiguranță? „Uniunea Europeană, în strânsă cooperare cu partenerii săi, ia în considerare luarea de măsuri suplimentare pentru a preveni, descuraja și răspunde la un astfel de comportament rău intenționat în spațiul cibernetic”, se arăta în comunicat.

     Dar nimeni nu spune nimic despre furnizarea de date de către serviciile secrete americane către armata ucraineană privind deplasarea mijloacelor trupelor ruse, pozițiile navelor, avioanelor, elicopterelor armatei ruse. E prea multă precizie în lovirea unor puncter de comandă și uciderea a vreo 6 generali ruși.

     Se recunoaște de către președintele companiei SpaceX a lui Elon Musk că au trimis mii de imagini și alte informații Ucrainei. „Sunt mândră că am putut să furnizăm informații terminalelor oamenilor din Ucraina. Cred că a fost enorm de util să ne asigurăm că oamenii încă comunică”, a spus doamna Shotwell. Nu a specificat expeditorii și cunținutul comunicărilor.

     Ea a adăugat că cea mai mare parte a finanțării pentru kiturile Starlink au venit din sursele vechi, dar a adăugat că „Franța a ajutat” și „Cred că Polonia ajută”. Nu credeți? Se recunoaște inclusiv în web (vezi la adresa https://www.cnbc.com/2022/03/22/elon-musk-spacex-thousands-of-starlink-satellite-dishes-sent-to-ukraine.html). Nu se spune un cuvânt despe armata ucraineană, prima destinatară a „mesajelor”.

 

 

                În loc de final

 

          Moto: „Întărirea sistemului nostru de stat este, uneori, interpretată deliberat ca autoritarism.” (citat din Vladimir Putin)

·

     În urmă cu câteva zile, din discursul președintelui, am aflat că de vină pentru criza actuală și pentru crizele viitoare, este responsabil Putin și să nu privim către guvern sau politicieni ca eventuali responsabili(!?)

     Și pentru împrumuturile de miliarde, pentru care nu dă nimeni explicații făcute de guvernul Cîțu, pentru milioanele de doze de vaccin care au depășit cu mult numărul celor ce ar fi putut să le folosească, contractate și plătite, unele expirând, tot Putin este de vină?

Schimbare în triaj!

 

     Dar pentru banii dați pe repede înainte fraților Micula de guvernul Orban, bani ce trebuie returnați de cei în cauză și nu o mai fac, întrucât procedurile judiciare nu au fost definitive, tot Putin este de vină?! Că cel nominalizat își are partea sa de vină, înțelegem, dar să îl facem pe el singurul responsabil în timp ce adevărații vinovați „să nu se simtă nici măcar cu musca pe căciulă", nu cred ca este parte a rezolvării problemelor reale cu care ne confruntăm în criza economică și financiară în care toți românii ne zbatem.

     Nu credem și nu ne așteptăm că dacă Putin este de vină, tot el să ne și scoată din necazurile pe care le resimțim și le vom simți pe pielea noastră.... „Nici dacă bem ceai de tei cu găleata, asa cum ne sfătuiește Isărescu, nu vom rezolva mare lucru dacă nu mai adăugăm ceva în el......”, vorba unui amic din rețeaua facebook.

     Aflăm noi din statistici că datoria externă totală a României a crescut cu 6,430 miliarde euro la 133,23 miliarde euro, la finalul lunii noiembrie 2021, de la 126,8 miliarde euro în decembrie 2020, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Inflație? Liniștiți-vă! Beți ceai de tei!

 

     „În perioada ianuarie – noiembrie 2021, datoria externă totală a crescut cu 6,430 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 96,501 miliarde euro la 30 noiembrie 2021 (72,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,2% faţă de 31 decembrie 2020; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 noiembrie 2021 nivelul de 36,736 miliarde euro (27,6% din totalul datoriei externe), în creştere cu 10,4% faţă de 31 decembrie 2020”, arată datele BNR. Cam asta ar trebui să ne spună poreședintele și guvernul.

     Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,9% în perioada ianuarie – noiembrie 2021, comparativ cu 20,7% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 noiembrie 2021 a fost de 4,9 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2021 a fost de 82,3%, comparativ cu 90,3% la 31 decembrie 2020.

     În perioada ianuarie – noiembrie, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 15,313 miliarde euro, comparativ cu 9,753 miliarde euro în perioada ianuarie – noiembrie 2020. În structura acestuia, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 3,895 miliarde euro, respectiv cu 784 milioane euro; balanţa veniturilor secundare şi cea a serviciilor au înregistrat excedente mai mici cu 515 milioane euro, respectiv cu 366 milioane euro.

     Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 6,866 miliarde euro (comparativ cu 2,397 miliarde euro în perioada ianuarie – noiembrie 2020), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 5,499 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,367 miliarde euro, informează news.ro.

     În mai 2022 s-a mai întâmplat ceva. Cine l-o fi invitat pe Henry Kissinger la Davos în 2022? Este vorba de Henry Alfred Kissinger născut Heinz Alfred Kissinger (n. 27 mai 1923, Fürth, Bavaria), care a împlinit 99 de ani. A fost secretar de stat al Statelor Unite și consilier pe probleme de securitate națională în timpul președinției lui Richard Nixon și a lui Gerald Ford.

     A jucat un rol cheie în diplomația mondială între 1969 și 1977. În anul 1973 i-a fost acordat, alături de generalul vietnamez Lê Ðức Thọ, Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuția sa decisivă la încetarea devastatorului conflict din Vietnam, despre care noi am scris. Atunci când Henry Kissinger atingea culmile carierei sale, presa americană spunea despre consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui Nixon că el este, de fapt, „adevăratul președinte”.

     După doi ani de restricții legate de pandemie, Forumul de la Davos, găzduit de WEF (Forumul Economic Mondial) și care a avut loc în perioada 22-26 mai 2022. Această ediție a fost una dintre cele mai critice de până acum, datorită schimbărilor vaste pe care le-a văzut lumea de la ultima oară a evenimentului și a testelor severe cu care se confruntă acum societatea.

     Cu pandemia pe fundal și invazia Ucrainei în prim plan, summitul a venit într-un moment geopolitic și economic crucial, când lumea se confruntă cu provocări urgente în situații de urgență umanitară, energie și securitate, fără a pierde din vedere angajamentele pe termen lung. pentru a transforma, hrăni și decarboniza planeta.

     De mai bine de 50 de ani, Forumul Economic Mondial, cunoscut și sub numele de Forumul Davos, a servit ca o platformă globală în care lideri din mediul de afaceri, guvern, organizații internaționale, societate civilă și mediul academic se reunesc pentru a aborda probleme critice la începutul fiecărui an.

     La Davos, fostul secretar de stat american Henry Kissinger nu a vorbit în numele lui Putin și nu a prezentat ideile lui Putin. Kissinger nu este „pro-rus”, ci „pro-american”, așa cum mă declar eu „pro-român”. Am scris mai sus și vina conducerii de azi a Ucrainei, sub care s-a ajuns la reabilitarea salutului lui Bandera, „Slava Ukraini!”

     Kissinger a spus ce gândește ca exponent al doctrinei geopolitice a realismului, cum că Ucraina ar trebui să discute cu Putin, a sugerat aparent că Ucraina ar trebui să accepte să renunţe la o mare parte din Donbas şi Crimeea.

     Cei care nu au înțelepciunea spre a distinge între ceea ce se poate și ceea ce nu se poate nefericesc lumea. Nu contează că realitatea nu ne place. Numai pe temelia ei se poate construi ceva cât de cât just, și, în orice caz, fezabil și durabil.

   Apoi a spus ceea ce gândește ca susținător al intereselor americane și euro-atlantice vitale. Acum când pe Biden îl aprobă doar 31% din americani, adepții români ai euro-atlanticismului, care pledează fără limite ca România să nu iasă din vorba SUA, consideră că ideile expuse de Kissinger ar fi nocive pentru români.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski și fostul secretar de stat american Henry Kissinger (colaj foto: Profimedia Images)

 

     Situația în lume se agravează. Unii cred că războiul va dura mulți ani de acum. Restricții au fost multe, dar tot mai mulți lideri occidentali se pregătesc să iasă din încurcătură abandonând Ucraina. Așa că Henry Kissinger a fost invitat la Davos ca să spună public, de pe înaltul soclu al autorității sale profesionale, ceea ce aceia gândesc, dar nu au curajul sau nu vor încă să spună.

     Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat un atac virulent la adresa fostului secretar de stat american Henry Kissinger, care a sugerat la Davos că negocierile de pace ar trebui să vizeze crearea de graniţe de-a lungul „liniei de contact” în Donbas, aşa cum exista în ajunul invaziei ruseşti, transmitea CNN.

     În rest, creadă fiecare ce vrea!

 

Întregul articol în format pdf este la adresa:

https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10521557497?profile=original

Articolul e și pe blogul meu dinn Cronopedia:

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-razboiul-ucraina-rusia-partea-intai

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-razboiul-ucraina-rusia-partea-a-doua https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-razboiul-ucraina-rusia-partea-a-treia

 

NC