Jocuri de cuvinte - porumbel
Geografie lingvistică
Porumbel
Moto: „Monica-i încă de copilă/ Pasionată, şi-n sinteză,/ A fost cândva columbofilă/ Şi a ajuns... filochineză.” (Monicăi Gabor, fostă Columbeanu, de Nicolae Peiu din revista „Scârţ", Iaşi, nr. 4, octombrie 2012)
Am scris despre gâscă, deoarece pe ulița mea, „ulița-gâștii” (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-gasca), în comuna Livezeni, județul Muscel, azi sat al comunei Stâlpeni, județul Argeș, toate gospodăriile aveau gâște.
Porumbei domestici erau doar la unul de pe o uliță vecină. Dar tata era vânător și mergeam uneori, toamna, la vânătoare de porumbei, alicele plecând din pușcă „în ploaie”. Mama și vecinele aveau de lucru. Ciulamaua era excelentă. Numele de porumbel, explicat în peste 50 de definiții în dicționarele românești, este dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul divers colorat (Columba). I se mai zice și hulub, porumb, porumbaș etc.
Cuvânt scris prima dată în română de Dimitrie Cantemir, ca porumbrel, apoi porumbreriu, după dicționare are etimologia „porumb + -el”. Porumb este moștenit din latinescul palumbus, palumbes, „porumbel”, în cele din urmă din proto-indo-europeanul *pal-wo, „de culoare închisă, gri”.
Sensul de „porumb” (știulete) s-a dezvoltat probabil datorită asemănării aspectului unui știulete de porumb cu pasărea (o dezvoltare similară a avut loc în bulgară sau a fost un calc gǎlǎb - гълъб, „porumbel”, și gǎlǎbi - гълъби„ porumb/știulete de porumb”). Sensul original în limba română a fost de porumb, pasăre, dar astăzi se folosește cel mai mult termenul diminutiv porumbel, derivat din porumb. Reținem că sosirea culturii plantei porumb a avut loc în anii 1680 și s-a răspândit rapid în toată țara, în zonele în care grâul era anterior dominant.
Porumbel
Mihai Vinereanu scrie despre porumb «porumb (ar. părumbu „porumbel”) – 1. porumbel; 2. păpușoi, cucuruz (Zea mais); 3. cenușiu (adj.). Lat. polumbus „porumbel” (Pușcariu, 1359; Candrea/ Densușianu, 1431; Tiktin, ZRPh., 60, 773, REW, 6181; Ciorănescu, 6668); cf. it. palombo, sp. paloma, port. pombo, alb. pëlumb „porumbel”, v.pr. poalis „porumbel”, v.sl. goląbŭ „porumbel”, v.pr. golimban „albastru”. Walde (II, 242) consideră că, lat. polumbus provine de la un rad. PIE *pelon/bho. Trebuie menționat că există și forma lat. columba; cf. lituan. Gelumbē „pânză albastră”. Nu este foarte clar de ce avem alternanța bi/labială/velară la aceste forme. De remarcat că în latină apar ambele forme. Este vorba, poreclă probabil, de o hipercorecție care avut loc în limba latină sau mai precis în unul dintre dialectele limbii latine, forma cu bi/labială fiind percepută ca trecere a labio/velarei kwo la po. Fenomenul este specific limbii osco/umbrice, care trebuia „corectat” în latină, deși această alternanță pare să existe și în vechea prusacă. PIE *pel/ „cenușiu, palid”, peli/to „cenușiu” (IEW, 804); cf. lat. palleo, pallesco „a deveni palid, a păli” și skt. palitah „cenușiu, palid (în expresii pentru culori), gr. πελιτνός „cenușiu”, lituan. pelenai „cenușă”, let. peln, v.pr. pelene „cenușă”, v.pr. poalis „porumbel (datorită culorii penajului său)” (v. păli). Odată cu introducerea culturii porumbului în Ńările române (a doua jumătate a sec. XVII), forma porumb a început să denumească această plantă, iar pentru Columba palumbus a fost creată forma diminutivală porumbel. Forma porumbar are sensuri multiple, unele desigur anterioare introducerii porumbului în țările române 1. crescător de porumbei; 2. hulubărie; 3. pătul de porumb; 4. Prunus spinosa. Privitor la sensul 4, acesta este cel mai vechi și trebuie pus în legătură cu culoarea fructelor sale albastră/cenușie, denumite, de asemenea, porumbe, cu trimitere directă la sensul radicalului PIE și la sensurile formelor din sanskrită, greacă și limbile baltice. Denumirea acestui arbust a apărut pe același principiu ca și denumirea păsării, cu referire directă la culoarea cenușie, atât în latină cât și în limbile slave și baltice. În ce priveșe limbile baltice, această legătură este mult mai evidentă decât la celelalte limbi. Prin urmare, denumirea arbustului Prunus spinosa în limba română nu a apărut prin vreo asociere cu porumbelul, ci a evoluat de la sensul rad. PIE. Urmând acest raționament, putem spune același lucru și despre denumirea păsării, mai ales că și înlimbile baltice și slave, denumirea porumbelului provine din același radical. Derivate porumbel, porumbiîă, porumbar, porumbărie, porumbiște etc.» [Mihai Vinereanu, Etymological Dictionary of the Romanian Language, Dicționar etimologic al limbii române, Journal of Romanian Linguistics and Culture, nr. 25/2020]. Lung, dar util, modern!
Introducem aici și turtureaua, pasăre călătoare asemănătoare cu porumbelul, brună-roșcată pe spate și cu pete negre mărginite cu alb pe laturile gâtului, numită și turturică (Streptopelia turtur) cuvânt moștenit din latinescul medieval turburella.
În diferite limbi porumbel se traduce prin:
֎ 'ang gu - འང་གུ în tibetană ;
֎ acang, burung acang în malai Brunei, achang în iban;
֎ adbir în chaoui, adbir m, tmaǧa f în tarifit;
֎ ahaks - 𐌰𐌷𐌰𐌺𐍃 în gotică;
֎ akokowa în kali’na;
֎ akuri în acholi;
֎ àkwụ̀kwụ̀ în igbo;
֎ ałavni – աղավնի în armeană;
֎ asang în bajau coasta de vest și în bau bidayuh, aseang în melanau central;
֎ baak6 gaap3-2 - 白鴿/白鸽 în chineză cantoneză;
֎ bælon - бӕлон în osetă;
֎ balandis în lituaniană, balodis în letonă, bolūds în latgaliană (dintr-o veche rădăcină europeană *bal-, „alb”);
֎ bewran în zazaki;
֎ bidulgi – 비둘기 în coreană;
֎ bồ câu în vietnameză;
֎ calman în galică scoțiană, calmane în manx, colm, colmán în irlandeză, colomen în galeză, colúr în irlandeză, koulm în bretonă (din vechiul irlandez colmán);
֎ cemenkaj - чеменькай în erza (dialectal);
֎ caombu în sardă, colom în catalană, colomb în occitană și în provensală, colomba în italiană, ladino și sefardă, colombe (din vechiul francez colombe, din latinescul columba) în franceză și în normandă, colomp, colomb în friuliană, colon în valonă, colonbo în venetă, Columba (wikispecies) în convenții internaționale, columba f, columbus m latină, columba în interlingua și în romanșă, columbu în sardă, cömbo, cónbo, cónba în liguriană, coulon în picardă, culombula în corsicană, culumbu în aromână, culumma în siciliană, kolom în corni, kolombe în novială, kolombo în esperanto și în ido;
֎ conulaf în mapudungun;
֎ cortexan în venetă;
֎ croompe - ϭⲣⲟⲟⲙⲡⲉ în coptică sahidică;
֎ csirikli în țigănească;
֎ dara în javaneză, dara, burung dara în indoneziană;
֎ Dauf în luxemburgheză, dove (din medievalele engleze dove, douve, duve, din vechiul englez *dūfe, „porumbel”, din proto-vest-germanicul *dūbā, din proto-germanicul *dūbǭ, „porumbel”, din proto-indo-europeanul *dʰewbʰ-, „a bate, a fuma, a fi obscur”), ring dove (porumbel cu inel) , turtle dove (turturea) în engleză, Duuv în germană de jos și în saxonă de jos, Duuv’ în germană de jos, duva în suedeză, duvvá în sami de nord, Duw în germană plautdietsch;
֎ dhukkur - ढुक्कुर în nepaleză;
֎ do în frizonă, dóf în islandeză, doffer în neerlandeză, doo, dow în scots, dúfa în islandeză, dúgva, dúva în feroeză, duif în afrikaans și în neerlandeză, doyfi în sranan;
֎ ďölǫb în polabă;
֎ dube în bretonă;
֎ due în norvegiană, due, dua, hanndue, duestegg, hodue în nnorvegiană nynorsk, due, handue, hundue în daneză, due, hanndue, duestegg, hunndue norvegiană bokmål;
֎ dūja în letonă;
֎ dydyk – дыдык în udmurtă;
֎ ẹyẹle, èrukùkù în joruba;
֎ falur în tetum;
֎ far - ꠙꠣꠞꠧ, xoitor - ꠇꠂꠔꠞ în sylheti;
֎ fāxte - فاخته în persană fari;
֎ fearán în irlandeză;
֎ gǎlǎb – гълъб în bulgară, galamb în maghiară, gołąb în poloneză, gòłąbk în cașubă, golob în slovenă, golǫbĭ - голѫбь în slavă veche, golǫbĭ - голѫбь în slavonică veche bisericească, golǫbĭ - ⰳⱁⰾⱘⰱⱐ în glagolitică, golub – голуб în sârbă și în sârbo-croată, golub în bosniacă și în croată, gołub în sorabă de jos și în sorabă de sus, golubʹ – голубь în rusă, golubi în ingriană, golumb în română, golumbo m, golumbaika f în țigănească, gulab – гулаб în macedoneană, gulabxaa -гулабхаа în buriată, hołb în sorabă de sus, holub – голуб în bielorusă, rusină și ucraineană, holub în cehă și în slovacă, hulub în română (din proto-slavicul *golǫbь, acesta dintr-o versiune vulgară latină a latinescului columbus);
֎ gēzi - 鴿子/鸽子 în chineză mandarină, gēzi - 鸽子, 鸽子 în chineză, gəzɨ – гәзы, gɨbə – гыбә în chineză dungan;
֎ ghughu - ঘুঘু în bengaleză;
֎ gögercin în tătară crimeană, gögerçin în turcmenă, gögürçün – гёгюрчюн în kumică, göyərçin - گؤیرچین în azeră, güğercin, güvercin - گوگرجین în turcă otomană, güvercin în turcă (din proto-turcicul *kȫkerčin);
֎ guguștiuc în română (specie de turturea de culoare cenușie-brună pe spate și pe pântece, cu o dungă neagră pe gât, Streptopelia decaocto, probabil din sau asemănător cu bulgărescul guguštuk - гугущук și sârbo-croatul gugutka; o altă teorie sugerează o legătură cu rădăcina onomatopeică gâng, care imită sunetele emise de unele păsări și insecte sau probabil legat de guguș, „porumbel”, împrumutat din bulgărescul guguška – гугушка, „porumbel”);
Bir güvercin (Columba guinea)
֎ gulʹka – гулька în erza;
֎ guľu în votică;
֎ ḥamām - حمام (colectiv), ḥamāma - حمامة (singular) în arabă egipteană, ħamām – حمامة în arabă, ħamiema în malteză, ḥmām – حمامة în arabă marocană,
֎ hasbídí în navajo;
֎ hato - 鳩 (はと) în japoneză;
֎ hkui - ခို în birmaneză;
֎ hootu – ほーとぅîn okinawaïană;
֎ hrdlička în cehă;
֎ hua în swahili:
֎ ioná - יונה în ebraică;
֎ irpa, urpi în quechua;
֎ jeruti în guarani, juruti în tupi;
֎ kabutar - کبوتر în persană dari și în urdu, kabūtar - ਕਬੂਤਰ în punjabi, kabutar - 𑂍𑂥𑂳𑂞𑂩 în magahi, kabütar – кабӯтар în tadjică, kabutar – кабутар în uzbecă, kabūtar – कबूतर în hindusă, kawtára - کوتره în paștună;
֎ kalapati în tagalogă;
֎ kalkóor - کَلکور în khowar;
֎ kāng kǣ – ກາງແກ în laoțiană;
֎ kapot - कपोत în hindusă, kapōt – کپوت în baluchi, kapota - कपोत în sanscrită, kapota în pali;
֎ kaptar – каптар în uzbecă, kepderi în turcmenă, kepter – кептер în kârgâză și în cazahă, kepter - كەپتەر în uigură;
֎ karvelis în lituaniană;
֎ kăvak̬arč̬ăn – кӑвакарчӑн în ciuvașă;
֎ kesykyyhky în finlandeză;
֎ ketitiran în indoneziană;
֎ kevok în kurdă;
֎ khokha – кхокха în cecenă;
֎ kjogjurcjun - кёгюрчюн în karaceaevo-balcară, ko`gerșin – коьгершин în nogaï, kögeezin - көгээзин în tuvenă, kögerçin în tătară crimeană, kögerşin – көгершін în cazahă, kögörčen – кӧгӧрчен în mari, kögückön – көгүчкөн în kârgâză, kügärçen – күгәрчен în tătară, kügärsen – күгәрсен în bașchiră;
֎ körsin` - кӧрсинь în udmurtă (dialectal);
֎ kotaru - ކޮތަރު în dhivehi, kotir – کۆتر în kurdă, kōtur - کوتُر în kașmiră;
֎ kūkū, kererū, kūkupa în maori;
֎ kumru în turcă (porumbel cu guler sau porumbel care râde);
֎ kupoti – কুপতি, kopou - কপৌ în assameză;
֎ kurlutuki, kulutuki în tiwi;
֎ kutar -کوتر în swangisari;
֎ küühkü în ingriană, kyyhky, kyyhkynen în finlandeză;
֎ kuwecihe – ᡴᡠᠸᡝᠴᡳᡥᡝ în manciuriană;
֎ kxokx – кхокх în ingușetă;
֎ lephoi în tsvana;
֎ lif – лиф în lezgină, luf – луф în tabasaran;
֎ lirf – лирф în ruteană;
֎ lupe în samoană;
֎ merpati în malai, merpati, burung merpati în indoneziană;
֎ mik̄i - микки în avară;
֎ mirahpati în acehneză;
֎ mṭredi – მტრედი în gruzină;
֎ ndeke în sango;
֎ ndiwa în shimaoré, ndziwa în shingazidja, njiwa în chichewa, mwani și swahili;
֎ ńdò în igbo;
֎ nok khao – นกเขา în thai;
֎ nokṗaw² – ᦷᦓᧅᦔᧁᧉ în lü;
֎ nūnū în hawaiiană;
֎ nṵ̂uk tūu - ၼူၵ်ႉတူႈ în shan;
֎ ögljrğn – көглҗрһн în kalmucă;
֎ olamana în yámana;
֎ omemew în atikamekw, omiimii în ojibwe, omîmîw, mîmêw în cree;
֎ palāndõks în livoniană;
֎ paloma în spaniolă (din vechiul spaniol paloma, din vulgarul latin palumba, din latineștile palumbus, palumbēs, „porumbel de pădure”), paloma, palombra, palomba în papiamento, palomba în ladino, palomba, palumba în iudeo-spaniolă, palombu m, palomba f în asturiană, palomo m, paloma f în aragoneză, palumba în sardă, palumbes în latină (din proto-italicul *palwos, din proto-indo-europeanul *pal-wo-, „de culoare închisă, gri”), palumma în siciliană, pãrumbu, purumbu în aromână, pëllumb în albaneză, pomba în galiciană, pombo în galiciană și în portugheză, porumbel m, porumbiță f în română;
֎ parevā- 𑂣𑂩𑂵𑂫𑂰 în bhojpuri, parewa - परेवा în nepaleză, parewā - 𑂣𑂩𑂵𑂫𑂰 în magahi, pàrvâ în mizo;
֎ pati, salampati în cebuană, saeampati în aklanon, salampati în bikol central, sarampati în mansaka;
֎ pāvuraṃ - పావురం, kapōtaṃ - కపోతం în telugu;
֎ peristéri - περιστέρι, peristéra - περιστέρα în greacă;
֎ phug ron. - ཕུག་རོན།, phu kre - ཕུ་ཀྲེ în dzongkha;
֎ picaçu în tupi, pykasu în tupinambá și în guarani;
֎ piccione în italiană (din napolitanul piccione, din latinescul pīpiōnem, „pasăre care ciripește”), piccioni aresti în sardă, pichón în spaniolă (din italianul piccione), pidjon în valonă, pigeon în franceză (din vechiul francez pyjon, din latinescul târziu pīpiōnem, „pasăre care ciripește”, din latinescul pīpiāre, „ciripit”), pigeon, wood pigeon (porumbel de pădure) în engleză, piizhoon în métchif, pijun în volapulk, pinjon în franco-provensală, pipion în interlingua și în venetă;
Un pigeon biset (Colombia livia)
֎ pisin în tok pisină;
֎ prāvŭ - പ്രാവ് în malaialam;
֎ priəp – ព្រាប în kmeră;
֎ pujtuku în chamicuro;
֎ pulu în finlandeză (fie de origine onomatopeică, fie din pull, pulla în suedeză, din franțuzescul poule, „găină”);
֎ punay în aklanon;
֎ puṟā – புறா în tamilă;
֎ qon în vurës;
֎ rəgb - ርግብ în ge'ez, rəgb – ርግብ, ʾərgəb - እርግብ în amharică, rəgbi – ርግቢ în tigrină, ʾərgəb – እርግብ în tigre;
֎ roegdoxgap în zhuang;
֎ rompi - ϭⲣⲟⲙⲡⲓ în coptică bohairică;
֎ rula în galiciană;
֎ ruve în fidjiană;
֎ smùdan în galeză și în galica scoțiană;
֎ tagtaa - тагтаа în mongolă;
֎ tanṇygatḷe - танӈыгатԓе în chukchi;
֎ tantabara în hausa;
֎ taoj în vilamoviană;
֎ Taube f (din medievalul germanic tūbe, din vechiul germanic tūba, din proto-vest-germanicul *dūbā, comparați cu germanicul de jos Duuv, olandezul duif, englezescul dove, danezul due, suedezul duva), Tauber m, Täuber m, Friedenstaube („porumbelul păcii”, din Friede/Frieden, „pace”, + Taube, „porumbel”) în germană, Tuub în germană alemannică;
Cuvântul porumbel în câteva limbi
֎ tḥɛrəqʷu – тхьэрыкъу în kabardino-cercheză;
֎ thiwákiŋyela în lakota;
֎ ṭhuro în mizo;
֎ ṭoronǯi – ტორონჯი în migreliană, ṭoroǯi – ტოროჯი în laz;
֎ toyb – טױב în idiș;
֎ turtur, turburella în latină, turturea, turturică în română;
֎ tuvi în estonă;
֎ tuzun în songhaï koyraboro senni;
֎ txĭarkŭo – тхьаркъо în adige;
֎ uso, urzo în bască;
֎ uukum în maya yucatecă;
֎ waso în tokipona;
֎ woyi - ᏬᏱ în cherokee;
֎ x`x`i – хьхьи în lak;
֎ xamaam în somaleză;
֎ xoluup – холууп în iakută;
֎ xuday xus - худай хус în hakasă;
֎ xӀvyxӀv – хӀвыхӀв în abază;
֎ yamāma - يمامة în arabă, yamāma - يمامة în arabă egipteană, yamāma - يَمامة în arabă hijazi, ymām - يمام arabă în marocană;
֎ yawnā - ܝܘܢܐ în aramaică siriacă, yawnā’ - יונא în aramaică ebraică;
֎ ⴰⵜⴱⵉⵔ în chleuh.
Porumbelul în lume și în viață
Moto: „Aş prefera o becatină,/ M-aş mulţumi c-un porumbel,/ Si, neputând să fur un miel,/ Aş consuma chiar o găină!...” (Aş prefera, de Cincinat Pavelescu)
Porumbeii (genul Columba) sunt păsări din familia Columbidae, trăind inițial în medii cu păduri dar răspândindu-se, pentru anumite specii, în câmpii și în orașe, și hrănindu-se în principal cu semințe, dar cu o alimentație foarte largă în jurul locurilor în care se găsesc deșeurile alimentare la dispoziția lor, ceea ce le câștigă uneori porecla de „gunoieri urbani”.
Cântărind în medie 500 până la 800 g, aceste păsări aparțin mai multor specii. Se găsesc pe toate continentele. Porumbelul trăiește între 5 și 10 ani și (în general) formează perechi stabile. Masculul și femela împart toate sarcinile, inclusiv hrănirea puilor cu laptele pe care îl produc, folosind o glandă specială a lor. Porumbelul domestic (Columba livia domestica) este crescut pentru carnea sa, dar și pentru columbofilie și pentru plăcerea de a avea
porumbei voiajori.
După clasificarea de referință a congresului internațional de ornitologie (versiunea 3.1, 2012), există speciile: Columba livia – porumbel de stâncă; Columba rupestris – porumbel de stâncă; Columba leuconota – porumbel de zăpadă; Columba guinea – porumbel roșu; Columba albitorques – porumbel cu guler alb; Columba oenas – porumbel de stoc; Columba eversmanni – porumbelul lui Eversmann; Columba oliviae – porumbel somalez; Columba palumbus – porumbel de pădure; Columba trocaz – porumbel trocaz; Columba bollii – porumbelul lui Bolle; Columba junoniae – porumbel de dafin; Columba unicincta –porumbel gri; Columba arquatrix – porumbel vâslit; Columba sjostedti –porumbel camerunez; Columba thomensis –porumbel de Sao Tomé; Columba pollenii –porumbel din Commore; Columba hodgsonii –porumbel de Hodgson; Columba albinucha – porumbel cu ceafa albă; Columba pulchricollis – porumbel cenușiu; Columba elphinstonii –porumbel de Elphinstone; Columba torringtoniae – porumbel de Ceylon; Columba punicea –porumbel maro; Columba argentina –porumbel argintiu; Columba palumboides –porumbel de Andaman; Columba janthina –porumbel violet; Columba versicolor – porumbel de Kittlitz; Columba jouyi – porumbel cu gât argintiu; Columba vitiensis – porumbel cu gât alb; Columba leucomela – porumbel Leucomela; Columba pallidiceps – porumbel cu capul palid; Columba delegorguei – porumbeel de Delegorgue; Columba iriditorques – porumbel cu ceafa de bronz; Columba malherbii –porumbel de Malherbe; Columba larvata – porumbel cu mască albă.
Cine vrea le accesează.
Porumbel de stâncă pestriț
O rasă aparte este porumbelul voiajor (Columba livia domestica), o varietate a porumbelului dresată pentru a se întoarce la porumbarul său de la foarte mari distanțe, transportând un mesaj sau o scrisoare, numită columbogramă, într-un tub inelar care este plasat pe unul dintre cele două picioare. Activitatea de reproducere, creștere și antrenament ale acestor porumbei se numește columbofilie.
Porumbei în piața San Marco din Veneția
Actualul porumbel voiajor este rezultat al încrucișării mai multor tipuri de porumbei, ale căror caracteristici principale sunt simțul orientării și morfotipul atletic Se deosebesc de restul porumbeilor prin vioiciune, viteza de zbor, penajul abundent și strălucitor, coada întotdeauna pliată, gâtul puternic implantat și drept și marea lor rezistență la oboseală.
Au o greutate medie între 425 și 525 g pentru masculi și 300 și 480 g pentru femele. Este capabil să străbată distanțe de la 700 la 1000 km într-o singură zi la viteze medii peste 90 km/h.
Mesagerul dragostei de Leonard Straszyński
Porumbelul a fost adoptat de diferite culturi ca simbol pentru a transmite diferite emoții. De exemplu, conform tradiției biblice, un porumbel, prin reîntoarcerea lui la arcă cu o ramură de măslin în cioc, ar fi fost cel care i-ar fi adus lui Noe mesajul că apele, după Potop, s-ar fi retras, devenind astfel simbol al păcii.
Utilizarea porumbeilor ca mijloc de comunicare la distanță este cunoscută din antichitate. Grecii transmiteau cetăților lor numele câștigătorilor Jocurilor Olimpice prin intermediul porumbeilor, iar legiunile romane aveau porumbare mobile care adăposteau mii de exemplare.
Se știe de exemplu, că au fost folosiți în timpul asediului de la Modena de Marco Antonio în anul 43 î.Hr. Arabii și-au perfecționat utilizarea și i-au folosit, spre exemplu, în luptele lor împotriva cruciaților din Țara Sfântă pentru a afla informații despre mișcările lor.
Folosirea porumbeilor voiajori a devenit indispensabilă în războinica Europă a epocii moderne și există exemple de utilizare a acestora în război, ca în cazul asediilor de la Haarlem și Leiden între 1572 și 1574. Așa au apărut serviciile regulate de poștă prin intermediul porumbeilor voiajori, precum cei de la Reuters, și au fost emise timbre de utilizare exclusivă pentru aceste servicii.
Utilizarea porumbelului ca mijloc de comunicare a scăzut odată cu apariția telegrafiei fără fir. În prezent, utilizarea sa este aproape exclusiv sportivă, deși unele armate mențin unități specializate pentru cazurile de conflicte militare care ar putea duce la colapsarea telecomunicațiilor.
Porumbelul în expresii
Moto: „«Dat veniam corvis, vexat censura columbas», în latină, «Cenzura cruță corbii și prigonește porumbeii»” (hexametru din Satira a II-a a lui luvenal)
Dat veniam corvis, vexat censura columbas (lat. „Cenzura cruță corbii și prigonește porumbeii”), hexametru din Satira a II-a a lui luvenal a devenit proverb. Versul e pus în gura unei femei romane (Lauronia) care se înverșuna împotriva bărbaților, pe motivul că aceștia, făcând legile, erau deosebit de intoleranți cu femeile și tot pe atât de îngăduitori cu ei înșiși, deși „sunt mai răi ca noi”.
După ce dă cîteva exemple din viața de atunci a Romei (de la începutul erei noastre), exclamă „Și-apoi tot împotriva noastră, rigorile legii! Dat veniam corvis, vexat censura columbas”. Versul lui luvenal poate fi apropiat și de vorba noastră populară „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!”.
Știți toți combinațiile „porumbel călător”, „porumbel de poștă”, „porumbel voiajor”, cum am scris mai sus, porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. A fost strămoșul aplicației WhatsApp. Există și un „porumbel-râzător”, așa fiind numit guguștiucul (Streptopelia decaocta), o varietate a turturelei, numit și „porumbel-turcesc” sau „porumbel-râzător-oriental”.
Există expresiile „porumbel-sălbatic” sau regional „porumbelul-lui-Noe”, pasăre înrudită cu porumbelul, mai mică decât acesta, cu penele de pe spate cenușii-roșcate, cu pete negre, tivite cu alb pe laturile gâtului, cu gâtul scurt și coada lungă. „Porumbelul-de-mare” se mai numește și pescar (Larus) și Carabas (Larus ridibundus). Copiii fără facebook aveau și un joc numit „de-a porumbeii”.
Unii politicieni își lasă consoartele, iau alte fete tinere, le promovează secretare sau consiliere, apoi chiar parlamentar sau ministru și se prefac că „trăiesc ca porumbeii” sau „se iubesc ca doi porumbei”, trăiesc în dragoste și în bună înțelegere. Clar, nu?
Rock dove, „porumbel de stâncă” (Columba livia)
Englezii au cuvintele dove, moștenit prin germană, în final din proto-indo-europeanul *dʰewbʰ-, „a bate, a fuma, a fi obscur”, dar și pigeon, moștenit din medievalul englez pygeoun, împrumutat din vechiul francez pyjon, moștenit din latinescul târziu pīpiōnem, „pasăre care ciripește”, derivat din latinescul pīpiāre, „ciripit”, de origine imitativă.
Dove, „porumbel”, i se zice păsării porumbel, în politică unei persoane care favorizează concilierea și negocierea mai degrabă decât conflictul, ca argou pentru cineva considerat pur și blând, unei culori cenușii-albăstrii-roz ca cea a păsării și tot ca argou între drogați ca prescurtare a expresiei love dove, „porumbelul iubirii”, denumirea unei tablete-drog.
Pigeon i se spune păsării porumbel cu vreo 300 de specii, cărnii acestei păsări, in politică unui pacifist, unui liniștitor, unui izolaționist, unei persoane angajate pentru a transporta filme într-o regiune în care opțiunile de transport sunt limitate, iar în Australia, ca argou militar unei persoane slabe sau inutile.
De la pigeon au apărut imediat cuvintele compuse, precum: african green pigeon, „porumbel verde african” (Treron calvus); arabian trumpeter pigeon, „porumbel trompetist arab” (Columba livia domestica); beretta silver pigeon, „porumbel argintiu beretta”, Bismarck imperial pigeon, „porumbel imperial Bismark”; carneau pigeon, „porumbel domestic de carne” (Columba livia domestica); carrier-pigeon, „porumbel voiajor” (Columba livia domestica); cut the pigeon wing, „a tăia aripa porumbelului”, adică idiomatic, în SUA, a dansa cu mișcări grațioase sau fanteziste; female pigeon, „porumbiță”; ha-ha pigeon, „porumbel râzător, guguștiuc”; John Silver (war pigeon, „porumbel de război”); messenger pigeon, „porumbel mesager”; pigeon band, „stol de porumbei”; pigeon egg, „ou de porumbel”; pigeon pair, „preche de porumbei”; pigeon ring, „inel de porumbel” etc.
Pigeon with ring (porumbel cu inel)
Trecem Canalul Mânecii la francezi, cu ale lor cuvinte colombe și pigeon. Colombe este moștenit din vechiul franceza colombe, acesta din latinescul columna, „coloană, stâlp” (-b- a rezultat din dificultatea de a pronunța grupul de consoane latinești -mn-). Pigeon este moștenit din vechiul francez pyjon, acesta din latinescul târziu pīpiōnem, „pasăre care ciripește”, din latinescul pīpiāre, „ciripit”.
Colombe représentant le Saint-Esprit sur un retable (porumbel reprezentând Duhul Sfânt pe un altar)
Colombe sunt denumite 47 de specii de porumbei, poetic porumbelul de culoare albă, în creștinism este emblema religioasă care reprezintă sfântul Duh, prin analogie, în brutărie-patiserie produsul care are forma de porumbel, în heraldică figura reprezentând pasărea cu același nume din stemă, simbolul păcii.
Din colombe au derivat rapid: colombeau, „porumbel (mascul)”; colombelle, „porumbiță”; colombophile, „columbofil”; columbidé, „columbidae” etc. A apărut și zicala „la bave du crapaud n’atteint pas la blanche colombe”, adică „nămolul broaștei nu ajunge la porumbelul alb”. De alte nume compuse ce definesc rase de porumbei amintim doar colombe à gorge blanche, „porumbel cu gâtul alb” (Geotrygon frenata) și colombe à joues blanches, „porumbel cu obrajii albi” (Geotrygon chrysia).
Din pigeon au derivat: aile de pigeon, „aripă de porumbel”; gros comme un œuf de pigeon, „mare cât un ou de porumbel”; pigeon cravaté, „porumbel cu cravată, porumbel cu gâtul alb”; pigeon d’utilité mulhousien, „porumbel utilitar de Mulhouse”; pigeon de roche, „porumbel de stâncă etc. Vezi „pigeon” în Dictionnaire de l’Académie française, huitième édition, 1932-1935 (Dicționarul Academiei Franceze, ediția a opta, 1932-„1935).
Zwei Tauben (doi porumbei)
Trecem pe nebăgare de seamă frontiera spre Germania, că astea două țări sunt în Schengen, la porțile căruia noi tot mai așteptăm mult (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-schengen). Nemții au cuvântul Taube, moștenit din medievalul german tūbe, acesta din vechiul german tūba, din proto-vest-germanicul *dūbā. Există și Duuv în germana de jos, din care au derivat și duif în olandeză, dove în engleză, due în daneză și în norvegiană, duva în suedeză etc. Războinicii germani au Friedenstaube („porumbelul păcii”, din Friede/Frieden, „pace”, + Taube, „porumbel”) și Tuub în germană alemannică.
Nemții au creat sute de cuvinte compuse, precum: Wildtaube, „porumbel sălbatic”; Zahntaube, „porumbel dinţat”; Zitterhals, Zitterhalstaube, „porumbel cu gât tremurat”; Zweifarben-Fruchttaube, „Porumbel de fructe cu două culori”; Zwergkröpfer „(porumbel) gușă pitică”; Brieftaube, Haustaube, „porumbel călător”; Straßentaube, „porumbel de stradă”; Weiße Mittelhäuser, „porumbel domestic mijlociu alb” etc.
Trecem în zbor la cei cu operațiunea specială, cu al lor cuvânt golubʹ – голубь, moștenit din proto-slavicul *golǫbь, „porumbel”, împrumutat „gratis” din versiunea vulgară a cuvântului latin columbus, „porumbel”, derivat din greaca antică. Se folosesc și sinonimele golubcik – голубчик, golubok – голубок, golubocek - голубочек.
Golubʹ – голубь (porumbel)
Au și cuvinte compuse, precum: golubʹ sizokrylyj – голубь сизокрылый, „porumbel cu aripi albastre”; nu vă mirați, chiar golubʹ mira - голубь мира, „porumbelul păcii”; dikij golubʹ - дикий голубь, „porumbel sălbatic”; kormitʹ golubej - кормить голубей, „a hrăni porumbeii; poctovyj golubʹ - почтовый голубь, „„porumbel călător (poștaș)”; russkij golubʹ - русский голубь, „porumbel rusesc”; golubʹ -vjahirʹ - го́лубь-вя́хирь, „porumbel de pădure” etc. Cei ce știu limba rusă se pot documenta ușor cu un clic pe „голубь” (Научно-информационный «Орфографический академический ресурс „Академос“» Института русского языка им. В. В. Виноградова РАН. orfo.ruslang.ru).
Porumbelul în (c)arte
Moto: „E-un cuplu strâns - doi porumbei!/ Feriţi de orice vânt năprasnic/ Şi stau şi soacrele cu ei:/ De fiecare câte-un paznic!” (Familia unită, de Leonida Secreţeanu, din Palatul de Justiţie, 2002)
Pasărea asta sălbatică sau domestică de mărime mijlocie, cu penele mai ales sur-albăstrii (Columba) a fost observată bine și de scriitorii români, precum Cezar Petrescu („Porumbeii cu picioarele de mărgean coboară să ciugulească grăunțele din mână-mi.”) sau Rebreanu („Un stol de porumbei se ridică în văzduh.”)
Un stol de porumbei era văzut și de Păun-Pincio („Pe sus un stol de porumbei își tremură aripa-n zare, Ca fluturii de mititei.”), iar Sbiera ne amintea o ghicitoare („Am doi porumbei, Toată lumea, s-oglindește-n ei.”), răspunsul fiind ochii.
A pigeon (Columba guinea)
Turturelele sunt amintite de moldovenii Creangă („I-auzi privighetorile ce haz fac. I-auzi turturelele cum se îngână.”) și Sadoveanu („Dintr-un desiș din vale, vine până la noi un huruit dulce, înăbușit, de turturică.”).
Și scriitorii englezii amintesc porumbeii (dove sau pigeon). O versiune engleză a bibliei (King James) amintește de termenul de gentilețe folosit pentru cineva considerat pur și blând. În Cântarea lui Solomon 2:14 se scria: „O, porumbița mea, […] lasă-mă să-ți aud vocea.” (Song of Solomon 2:14: O my dove, […] let me hear thy voice. [1611, The Holy Bible, […] (King James Version), London: […] Robert Barker, […], →OCLC]).
Une colombe dans une volière (un porumbel într-o volieră)
În Turist de război: Memoriile unui corespondent străin, Hilary Brown scria în 2021 despre o persoană numită porumbel angajată să transporte înregistrări de film dintr-o regiune în care opțiunile de transport sunt limitate: „În acest moment, toate aeroporturile comerciale din Pakistan au fost închise. Singura modalitate de a scoate filmul era pe uscat. John m-a angajat prompt să fiu ceea ce atunci era cunoscut în afaceri ca „Porumbel” și m-a instalat într-o cameră confortabilă din hotelul său. […] Apoi îi duceam la mână filmul din țară, prin Peshawar, pasul Khyber, prin Cheile Kabul, și până la Kabul, Afganistan, unde mă întâlneam cu un curier BBC și îi transferam sacul cu film.” (At this point, all the commercial airports in Pakistan were closed. The only way to get film out was over land. John promptly hired me to be what was then known in the business as a "Pigeon," and installed me in a comfortable room in his hotel. […] I would then hand-carry his film out of the country, via Peshawar, the Khyber Pass, through the Kabul Gorge, and up to Kabul, Afghanistan, where I would meet a BBC courier and transfer the film bag. [2021, Hilary Brown, War Tourist: Memoirs of a Foreign Correspondent]).
Scriitorii francezi scriu despre porumbeii lor (colombe și pingeon). Marguerite Burnat-Provins, în Cartea pentru tine, scria în 1907: „Acolo, blocuri de mușchi împrăștie pământul și coloane sparte zac moarte; porumbeii se cocoțau pe țiglele acoperișului și marginile uzate ale cornișelor; într-un colț, semiluna veghează pe cer.” (Là, des blocs moussus jonchent le sol et des colonnes brisées sont étendues comme des mortes ; les colombes se posent sur les tuiles du faîte et les rebords usés des corniches ; dans un angle, le croissant de la lune veille au ciel. [Marguerite Burnat-Provins, Le Livre pour toi dans la bibliothèque Wikisource , LXXI. «Dans la ville inconnue», E. Sansot et Cie, 1907, page 145]).
Într-o traducere în franceză a romanului In Paradise by the Way of the Waters (în rai pe calea undelor), de Justin Cartwright, se scria: „Ele mănâncă sandvișuri, wrap-uri și chipsuri, râd cu colegii și prietenii lor, care uneori sunt la celălalt capăt al firului. Și vizibil hilar. Veverițele și porumbeii așteaptă să li se dea resturile.” (Elles mangent des sandwichs, des wraps et des chips, rient avec leurs collègues et amis, qui sont parfois au bout du fil. Et visiblement désopilants. Des écureuils et des pigeons attendent qu'on leur donne les restes. [Justin Cartwright, Au paradis par la voie des eaux, traduit de l'anglais par France Camus-Pichon, Éditions Jacqueline Chambon (Actes Sud), 2017, chap. 8]).
Porumbelul germam (Taube) este remarcat de scriitori. Există constelația Taube (Porumbelul). În mituri și legende despre constelații, Angel Dami︠a︡nov Bonov, scria în 1987 (recuperat la 24 decembrie 2015): „Constelația sudică Porumbel este vizibilă doar parțial în țara noastră în serile de iarnă din ianuarie și februarie, când traversează meridianul; apoi este foarte jos deasupra orizontului sudic.” ( Das südliche Sternbild Taube ist in unserem Land nur teilweise an Winterabenden von Januar und Februar sichtbar, wenn es den Meridian überschreitet; dann steht es ganz niedrig über dem südlichen Horizont. [Sternbilder, Sternsagen: Mythen und Legenden um Sternbilder, Angel Dami︠a︡nov Bonov, 1987. Abgerufen am 24. Dezember 2015]).
Scriitorii ruși au scris despre porumbel (golubʹ – голубь). Lev Tolstoi, scria în Anna Karenina, în anul 1878: „Am auzit și asta cândva: băiatul s-a dus spre porumbel, și s-a uitat lung la Levina; porumbelul și-a desfăcut aripile și a zburat, când soarele strălucea, eși cădeau fulgi de zăpadă.” ( Всё это случилось в одно время: мальчик подбежал к голубю и, улыбаясь, взглянул на Левина; голубь затрещал крыльями и отпорхнул, блестя на солнце между дрожащими в воздухе пылинками снега. [Л. Н. Толстой, «Анна Каренина», 1878 г., НКРЯ]).
Porumbel poate fi folosit colocvial ca o adresare afectuoasă, familiară, unui bărbat. Kataev, în Fiul regimentului, scria în 1944: „ - Nu e genul ăsta de persoană. După mine, porumbelule, tu nu inventezi ceva? Ce zici?” ( — Не такой он человек. По-моему, голубь, ты? что-то сочиняешь. А? [В. П. Катаев, «Сын полка», 1944 г., НКРЯ]).
Porumbelul în onomastică
Moto: „Tarifele că s-au mărit,/ De şi-au atins poştaşii ţelul,/ Cred că-i momentul potrivit/ Să folosim, iar, porumbelul!” (Tarife poştale, de Ziua mulţumirii poştaşilor, de Vasile Larco)
Iată că acest cuvânt porumbel (Columba), popular porumb, învechit și regional porumboi, în Banat și în Transilvania golâmb sau golumb, în Moldova hulub și echivalentele în multe alte limbi a apărut în toponime (nume de locuri), dar și în numele oamenilor (onomastică).
Toți ați tot învățat la geografie sau la istorie de Cristofor Columb, pe numele său adevărat Christopher Columbus (1451–1506), exploratorul italian al celor două Americi, de Sud și de Nord. Columbus era nume de bărbat, derivat de la cuvântul latin columbus, „porumbel”. Am scris și noi că marinarii lui sau de după el ne-au adus destule de pe acolo. Noi am scris despre tomate sau roșii (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-tomata-2) sau în câteva postării succesive despre cartof (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-cartof).
Exploratorul navigator era de fapt din republica genoveză, a trăit lângă coasta mării (Liguria). S-a căsătorit întâi cu o portgheză, napoi cu o castiliană. A traversat Oceanul Atlantic „sponsorizat” de monarhii catolici spanioli și la ordinul acestora, deschizând calea colonizării europene a celor două Americi.
Columbus devenise prenume întâi de bărbat, apoi nume de familie. Este derivat din cuvântul latin columbus, „porumbel”, fiind un dublet al lui Colombo. În cinstea exploratorului navigator, Columbus a devenit toponim (nume de loc), mai ales în cele două Americi, pentru municipii, orașe, comune sau sate.
Așa a luat numele Columbus: capitala statului Ohio, SUA și sediul lui Franklin County; municipiu și sediu al lui Muscogee County, Georgia, SUA; sat în Adams County, Illinois; municipiu, sediu al lui Bartholomew County, Indiana; municipiu, sediu al lui Cherokee County, Kansas; mic municipiu în Hickman County, Kentucky; mic municipiu în Minnesota; municipiu, sediu al lui Lowndes County, Mississippi; o comună încorporată în Johnson County, Missouri; oraș, sediu al lui Stillwater County, în Montana; municipiu, sediu al lui Platte County, Nebraska; o comună încorporată în Burlington County, New Jersey; sat în Luna County, New Mexico; oraș în Chenango County, statul New York; oraș, sediu al lui Polk County, North Carolina; mic municipiu în Burke County, North Dakota; mic municipiou, sediu al lui Colorado County, Texas; mici municipii în Columbia County și Dodge County, Wisconsin; oraș în Columbia County, Wisconsin (toate cele de mai sus în SUA).
Tot de la Columb (latinizat Columbus) a luat naștere și toponimul Columbia (din Columbus + -ia), devenit și nume de țară. Așadar există Columbia, nume de țară, British Columbia, CBS (Columbia Broadcasting System, rețea de televiziune și radio) etc.
Așa a apărut toponimul Columbia pentru: un râu în British Columbia, Canada și în statele Washington și Oregon, SUA, ce izvorăște din Canada Canadian Rockies șin se varsă în Oceanul Pacific; capitala statului South Carolina și sediu al lui Richland County; oraș în Houston County, Alabama; o vecinătate a municipiului San Diego, California; localitate în Tuolumne County, California; oraș în Tolland County, Connecticut; municipiu în Monroe County, Illinois; o comună încorporată în Fayette County, Indiana; o comună încorporată în Marion County, Iowa; municipiu, sediu al lui Adair County, Kentucky; oraș, sediu al lui Caldwell Parish, Louisiana; oraș în Washington County, Maine; comună în Howard County, Maryland; municipiu, sediu al lui Marion County, Mississippi; municipiu în South Carolina; municipiu, sediu al lui Boone County, Missouri; oraș în Coos County, New Hampshire; localitate în Warren County, New Jersey; oraș în Herkimer County, New York; oraș, sediu al lui Tyrrell County, North Carolina; comună în Tuscarawas County, Ohio; comună în Williams County, Ohio; localitate în Lancaster County, Pennsylvania; municipiu în Brown County, South Dakota; municipiu și sediu al lui Maury County, Tennessee; comună în Fluvanna County, Virginia; comună în Fayette County, West Virginia; comună în Clark County, Wisconsin, toate în SUA.
Prietenul amiral Bill, cu doctorat în informatică la MIT, îmi amintește de Columbia University, nava spațială Columbia (Space Shuttle Columbia), numită după nava maritimă Columbia Rediviva, de un supercontinent care ar fi existat în Paleoproterozoic și despre o localitate rurală din nord-estul lui Queensland, Australia.
Interesant este că doctor în informatică la MIT, urăște rețelele de socializare și folosește doar vederile poștale pentru a mă anunța că e bime, dovadă fiind ultima vedere din anul 2023, pentru a mă anunța că se simte bine și se gândește la mine. Cum gândim diferit, e altă treabă.
Numele Colombo e un dublet al numelui Columbus, nume moștenit din numele portughez Colombo, modificare (sub influența prenumelui italian Colombo, din colombo, „porumbel”) a singalezului kolon toṭa - කොලොන් තොට, literar „port pe râul Kelani”
Colombo se numește cel mai mare municipiu și capitala comercială din Sri Lanka. Colombo a devenit nume propriu în Anglia, SUA, Italia, Portugalia, Spania și în alte țări foste colonii.
Dintr-o rețea de socializare, Mary, Betty, Helen și Kimberly Dove („Porumbel”) vă salută!
La bulgari Porumbel a devenit prenume bărbătesc (gǎlǎb – гълъб)
Slavii Lena, Natalia, Iaroslava și Oleg Porumbel (Голуб) vă salută
T urcii cu numele de familie Porumbel (Güvercin) vă salută!
Paloma în spaniolă (din vechiul spaniol paloma, din vulgarul latin palumba, din latineștile palumbus, palumbēs, „porumbel de pădure”) sau pombo în galiciană și în portugheză au devenit și nume, ba s-au generalizat și prin America, dar atenție când mergeți prin Venezuela, că pe acolo i se zice argotic paloma penisului... Paloma e nume de femeie și prin România. Cei de vârsta mea poate își amintesc melodia Una paloma blanca (vezi la https://www.youtube.com/watch?v=gQK9k42ongU).
Cântecul Paloma blanca sau Una paloma blanca („un porumbel alb”) a fost scris de muzicianul olandez George Baker (numele real este Johannes Bouwens) și a fost înregistrat prima dată în colecția formației sale (George Baker Selection).Este despre un fermier sud-aamerican care lucrează ziua din greu, iar seara stă sub un pom și se visează a fi un porumbel alb.
P aloma a devenit prenume feminin internațional
Despre al nostru Porumbel, devenit și nume de familie, puteți căuta în marea bibliotecă internet sau în rețelele de socializare. Puteți căuta și alte nume derivate, precum Porumbescu (ajungeți la compozitorul Ciprian Porumbescu, ascultați compoziția sa Balada (https://www.youtube.com/watch?v=BIGu2oQXadw).
A fost realizat filmul biografic românesc în două părți din 1973 Ciprian Porumbescu, regizat de Gheorghe Vitanidis după propriul scenariu. Rolurile principale sunt interpretate de Vlad Rădescu, Tamara Crețulescu, Emanoil Petruț, Emilia Dobrin, Sebastian Papaiani și Dan Ionescu (https://www.youtube.com/watch?v=CeY7VSYMSoc).
Am avut și o poetă, Veronica Porumbacu (1921-1977). În poeziile sale din epoca proletcultistă (anii '50), Veronica Porumbacu cântă eroii naționali ai clasei muncitoare. Păstorel Teodoreanu a scris o epigramă dedicată Veronicăi Porumbacu, la apariţia versurilor „O, Europă, te simt în mine/ Te simt adânc în mine!" (Mult stimată Veronică,/ Eu credeam c-o ai mai mică,/ Dar mărturisirea-ţi clară,/ Din Gazeta Literară,/ Dovedeşte elocvent/ Că în chestia matale/ Cu-adâncimi fenomenale/ Intră-ntregul continent!).
Alde Porumbel (Pigeon, nume de familie) vă salută în franceză și în engleză
Lăsăm la o parte multe alte nume și ajungem la Taube în germană sau Tuub în germană alemannică. Reținen că Taube e și echivalentul feminin al lui Tauber, femeie sau fată surdă, așa că fiți atenți la folosirea prin Germania la o declarație de dragoste, să nu iasă „surda mea”.
De prin lume, alde Taube (Porumbel) vă salută
Cum noi avem turturică, vă puteți juca cu numele Turturică, ajungând chiar la un ziarist român cu acest nume de familie, Dan Turturică, președintele televiziunii române.
Sorin, Dan (președinte TVR), Alina și Oana Turturică vă salută
Celor care au rezistat citind până la final le amintim de poezia Amârâtă turturea, scrisă de Ienăchiță Văcărescu, care ne vorbește despre fidelitatea minunatelor păsări care nu-și schimbă partenerul. Poezia ar trebui să fie introdusă în disciplina aia școlară pe care au propus-o unii, educația sexuală...
Redăm doar primele două strofe: „Amărâtă turturea,/ Când rămâne singurea,/ Căci soția s-a răpus,/ Jalea ei nu e de spus.// Cât trăiește, tot jălește,/ Și nu se mai însoțește./ Trece prin flori, prin livede,/ Nu să uită, nici nu vede...//...). Poezia întreagă o puteți citi pe web (https://www.poezie.ro/index.php/poetry/95227/Am%C4%83r%C3%A2ta_turturea). Dar mai bine ascultați-l pe Tudot Gheorghe (https://www.youtube.com/watch?v=OU7pjwEjiVE).
Nu se putea un final mai bun (https://www.youtube.com/watch?v=OU7pjwEjiVE)
Tupeiștii de porumbei
Într-o iarnă grea, Viorica a schimbat fața de masă cu una din plastic, a pus câteva boabe pe masă și m-a îndemnat să beau cafeaua cu câțiva tupeiști de porumbei. Unul avea un inel cu steagul Ungariei sau Italiei. Rămăsese în București, aliat cu porumbeii de pe lângă noi. După un an n-a mai apărut la vizita zilnică pe care ne-o făcea la geam... De Nicușor Dan nu știa încă...
Iubitori sau nu de porumbei, guguștiuci, turturele, fideli sau nu partenerului, să fiți iubiți, că trebuiți, cumva, cuiva, undeva, cândva! Dar să nu fie prea târziu!
Articolul online și la:
https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-porumbel
https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-cuvinte-porumbel-1
https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-porumbel-2
Articolul în format pdf la: Jocuri de cuvinte - porumbel.pdf
(salvați, păstrați, distribuiți)
NC
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu