Sexualitatea în istorie
Moto: „Fizica este ca sexul: uneori,
dă rezultate foarte folositoare, dar nu acesta e motivul pentru care o
practicăm.” (Richard Feynman)
Sexul, prostituția și pornografia au fost dintotdeauna subiecte de interes,
chiar dacă nu au avut mereu parte de verbalizare. Tabu sau nu, dacă sexul este
făcut de toată lumea, comerțul cu sex e făcut doar de o parte din oameni, în
care se îmbogățesc unii, numiți modern oameni de afaceri sau pești! Așa că de
ce să nu vorbim despre asta, acum, când fetițele românce, mai ales minore, sunt
amăgite cu locuri de muncă în occident? De ce să nu glumim despre asta? De ce
să nu prezentăm aceste „locuri de muncă”?
Că devenirăm, fir-am ai naibii, principalii exportatori de pești și curve! Vreo
șapte tipi de prin Văleni, inventivi, le-au cerut în căsătorie pe participantele
la concursul „Fata de la țară” de la o anumită televixiune, dar pentru a le
duce în occident la „produs” ! A naibii limba asta română îmbogățită!
Pornografia datează din Epoca de Piatră! Arheologii din Germania au descoperit
o sculptură veche de peste șapte mii de ani reprezentând un cuplu care face
dragoste și care ar putea fi cel mai vechi exemplu de pornografie din lume.
Descoperirea, făcută în cadrul unor săpături din apropiere de Leipzig, infirmă
supoziția că sexul era un subiect tabu în Epoca de Piatră!
(Ascultați AICI Young Zerka - Harem)
Prostituția a avut și caracter oficial! În timpul Cruciadelor, starea de bine a
trupelor era asigurată: în anul 1270, cu peste 10.000 prostituate ce însoțeau
soldații. În timpul domniei lui Carol cel Mare, călugarițele din mănăstiri
practicau prostituția pentru a-și mări veniturile. Dar mai multe despre sex puteți
afla la cele scrise despre niște vizite prin 1978 și 1980 în cartierul rău
famat St. Pauli din Hamburg (vezi: postarea
despre cartierul St. Pauli Hamburg). Acum ne ocupăm doar de harem.
Harem în lingvistică
Moto: „Partea leului o ia leoaica.”
Din dicționare (DEX '09, 2009) aflăm că harem (haremuri, s. n.) este totalitatea
cadânelor unui mahomedan poligam, dar și o parte a casei rezervată acestora
(din turcescul Harem). Dar îl
luară și turcii de la arabi... Adică acest cuvânt, prezent în multe limbi, e
moștenit din cuvântul turcesc otoman harem - حرم, acesta din vechiul cuvânt
turcesc harem, moștenit și el din cuvântul arab ḥaram - حَرَم, „ceva prohibit;
sanctuar, femei” și mai târziu și din ḥarīm -
حَرِيم, cu acelaș sens, ambele din ḥaruma - حَرُمَ, „a fi interzis sau
ilegal” (Ascultați AICI Edward Maya și Emilia – Harem).
).
Dar
să vedem echivalentul lui „harem” în diferite limbi:
a)Guīfáng - 閨房 în chineză (etimologie în studiu);
b)garem - гарем în rusă, ucraineamă, și bielorusă, haaremi în
finlandeză, Haramē - ਹਰਮੇ în
punjabi, harem - харем în sârbă, bulgară și macedoneană, harem - האַרעם în
idiș, harem - हरेम în hindi, harem în engleză, albaneză, azeră, bască,
bosniacă, catalană, corsicană, croată, daneză, estonă, franceză, frizonă,
galeză, galica scoțiană, galiciană, irlandeză, islandeză, italiană,
luxemburgheză, maghiară, neerlandeză, norvegiană, poloneză, română, slovacă,
slovenă, suedeză, turcă, Harem în germană și malteză, harém în cehă și portugheză,
Hārēma - হারেম în bengali, Haremas în lituaniană, harémi - χαρέμι în greacă, haremi - ჰარემი în gruzină,
harēms în letonă, Hāremu- ハーレム,în japoneză, harén în spaniolă,
harim - حريم în arabă, herem - հերեմ în armeană (toate din cuvântul turcesc
harem etc.);
Cuvântul „harem” în diferite limbi
c)הרמון în ebraică;
d)احرمسر în persană.
Haremul – închisoarea plăcerilor
Moto: „Dacă
dispui de un harem de muze, ţi-e mai uşor să fii sultan decât poet.” (aforism
de Mihail Kuzmin din O casă încălzită cu utopii, traducere de Valeriu Butulescu)
Asociem haremul cu cea mai mare
dovadă istorică a exploatării femeilor de către bărbaţi, dar fiind o reală
instituţie social-politică, un univers închis, cu legi şi cutume aparte.
Fascinant și exotic prin definiţie, dar tragic în esenţă, haremul a rămas una
dintre cele mai negre pagini ale istoriei şi civilizaţiei umane…
S-a trecut ușor de la haremul de peşteră la primele rezervaţii de femei. Feministele
aduc inevitabil vorba despre mult trambiţata exploatare a femeilor de către
bărbaţi. Antropologii şi etnologii fac trimiteri la harem
pentru a sublinia natura poligamă a speciei Homo sapiens sapiens.
Haremul a existat nu doar în societatea musulmană,
ci şi în celelalte - creştină, tribală, persană, ebraică, egipteană şi chineză.
Vis din subconştientul oricărui bărbat şi coşmar al oricărei femei, haremul
există şi în prezent în cadrul unor triburi africane sau în palatele
potentaţilor multimilionari arabi.
Haremul clasic a devenit, acum circa 1000 de ani, versiunea adaptată timpurilor a
templelor mai vechi unde era practicată aşa numita „prostituţie
sacră”, în care adepţii zeului sau
zeiţei, primeau servicii sexuale din partea preoteselor, ca o confirmare a
faptului că jertfa şi darurile lor au fost primite de zeitate. În zona Mediteranei
şi în lumea musulmană, islamul s-a suprapus peste acest obicei şi l-a
transformat şi l-a adaptat conform principiilor sale (vezi AICI Haremul sultanului, episodul al doilea).
În China şi în ale părți ale lumii, haremul avea origini
diferite, însă funcţiona după legi asemănătoare celor din Arabia
sau din Imperiul Otoman. Încă de când oamenii trăiau în
peşteri, instinctul proprietăţii era omniprezent, concretizându-se la început
în „măciuca sau ghioaga mea”, „suliţa şi securea mea”, „mamutul meu”,
„peştera mea”, „blănurile mele”, în scurt timp femeile cele mai tinere şi
frumoase din fiecare comunitate a triburilor de oameni primitivi,
au fost „încadrate”, „fără carte de muncă”, în categoria „bunuri dătătoare de
plăceri, pentru uz strict personal” (vezi AICI filmul românesc „Sexy
Harem Ada Kaleh 2001”, cu Ștefan Bănică-Junior).
Chiar şi atunci când societăţile umane erau matriarhale, masculul
alfa, războinic şi vânător, avea dreptul de a-şi alege cele mai
atrăgătoare dive, nu ca fraierul de Adam, căruia Dumnezeu, după ce a făcut-o pe
Eva din propria-i coastă i-a zis: „Adame, alege-ți nevasta!”.
După arheologii francezi, ne spunea tot căpitanul Boileau, când femeile din
propriul trib nu mai aveau pe „vino-ncoa”, oamenii stalactitelor
făceau incursiuni pentru a răpi femei străine de pe lângă alte stalagmite. Cum
bărbatul nu a evolutat prea mult din acest punct de vedere, ştiind că cea mai
„mişto” femeie este cea a celuilalt mascul, situaţia a devenit o regulă odată
cu apariţia poligamiei, piatra de căpătâi sau
„legiferarea” pe care s-au aşezat haremurile de-a lungul istoriei. Dar numai
pentru cei cu parece stare!
Evul Mediu vine cu cifre incredibile la
capitolul număr de soţii sau concubine ale puternicilor vremii. Regele hindus Tamba a
domnit în Varanasi acum mai bine de 2400 ani.
În palatele lui trăiau nu mai puţin de 16.000 de neveste… Regele Tamba obişnuia
să-şi trateze oaspeţii cu câte 3-4 neveste pe noapte. Stăpâna acestei armate de
femei era Sussondi, soţia pe care regele o
aprecia pentru înclinaţia ei pentru jocurile de noroc…
În urmă cu doar 160 de ani regele Mongkut al Thailandei
ajunge să construiască un adevărat orăşel pentru cele 9.000 de soţii şi
concubine, despre care sursele istorice ne spun că aglomeraseră palatul regal
într-atât de mult, încât funcţionarii şi miniştrii ajunseseră să doarmă pe jos!
Hanul mongol Kublai (1215-1294) nu se lasă nici
el mai prejos şi, pe lângă jumătate din Asia, temutul han păstorea peste 7.000
de concubine chinezoaice, mongole, persane, hinduse, turcoaice
şi rusoaice. Kublai era, totuşi, nemulţumit de ele, astfel încât la fiecare doi
ani, îşi înlocuia concubinele cu fete tinere, neatinse. Să fi venit să le ia de
la Vaslui!
În ciuda tendinţelor istoricilor contemporani de a-l prezenta pe Alexandru
Macedon ca homosexual, marele cuceritor întreţinea pentru uz
personal nu mai puţin de 3.000 de sclave, care, pentru a fi admise în patul
macedoneanului, erau supuse unor adevărate teste de măiestrie şi abilitate
sexuală. Nu ni se spune nimic despre cei ce făceau testele…
Cel mai mare cuceritor mogul, Akbar
(1542-1605), a avut atât de multe soţii şi concubine în timpul domniei sale
asupra Indiei, încât istoricii, pur şi simplu, le-au uitat numărul.
Dar iată că apar și gardienii fără de bărbăţie, eunucii, pentru a supreveghea,
păzi şi administra o asemenea adunătură de femei selectate strict pe criterii
fizico-sexuale, pe care-i vom trata în articolul următor (vedeți AICi documentarul Harem
- Suleiman Magnificul).
Împăraţii chinezi nu se puteau lăsa fără haremuri! Conform daoismului, bărbaţii
sunt întruparea energiei Yang a Universului, iar
femeile intruchiparea energiei Yin. Fiind de sex
masculin, împăratul era intruchiparea energiei Yang a tuturor bărbaţilor
chinezi, prin urmare împăratul merita cât mai multe „trufe” în stare să-i
contrabalanseze uriaşa sa energie masculină.
Ajutaţi de o comisie de maeştri în secretele sexualitatăţii daoiste, toţi
împăraţii chinezi aveau pe parcursul vieţii minim 3.000 de concubine (conform principiului
„nu poţi avea toate femeile din lume, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să
încerci!”).
Pentru ele şi pentru eunucii
care le păzeau a fost construit Oraşul Interzis (vizitat de mine
în 1980)! Impăraţii Chinei dispuneau de o soţie „de rang
primar”, cu titlul oficial de împărăteasă.
Urmau trei prime concubine, nouă soţii de rang secund, două concubine de rangul
trei şi 81 de ranguri mai mici. În afara acestora, în harem intrau sclavele
primite drept ofrandă sau capturate în bătălii, în număr nelimitat (vedeți AICI Super Eunuch 2,
titrat în engleză și chineză).
Palatul Topkapi, Istambul (vedeți AICI)
Oare cine erau frumuseţile de sub lacăt? În palatul Topkapi,
reşedinţă a haremurilor sultanilor otomani, se aflau femei din toate colţurile
lumii. Cele mai multe erau răpite, primite drept cadou sau capturate din ţările
vecine sau vasale - Grecia, Serbia, Bulgaria, Ţările Române, Cerchezia,
Georgia, Ungaria, Persia.
Mai existau și cele primite cadou din ţări îndepărtate, ca Rusia,
Spania, Italia, Franţa, Arabia, China, India, Africa Neagră. Inainte de construirea palatului
Topkapi de către cuceritorul Bizanţului, Mehmet al II-lea, cadânele sultanilor
turci trăiau în jurul acestora în clădirile administrative, şi-i urmau în
campanile militare în niște căruţe speciale.
Multe astfel de cadâne erau furate din căruţe de
duşmanii turcilor, când aceştia îşi deplasau armatele prin ţări străine… Femeile
cele mai frumoase din harem erau sclavele capturate în Caucaz şi din Ţările
Române (mai ales moldovence). O femeie era frumoasă doar dacă era neapărat
grasă („rubensiană” – grasă și frumoasă și-n harem, acasă!). Așa că turcii
răpeau cele mai frumoase „silfide”, supuse apoi unui adevărat regim
de îngrăşare forţată pentru a corespunde regulilor de „grasă şi
frumoasă”.
Femeile nu erau doar spălate, epilate, parfumate şi pictate cu henna pe pleoape
şi în părţile intime, ci erau îngrăşate la propriu. Armata de eunuci le forţa
să îngurgiteze zilnic cantităţi enorme de rahat, miere, alune, fistic, orez şi
unt. Rarii ambasadori străini le-au descris ca pe niste „trişti munţi de
grăsime”. De gustibus non disputandum!
Tinerele fete, unele nişte copile la data aducerii lor în harem, erau
convertite obligatoriu la Islam. Cele care se opuneau
erau torturate de femeile din familia sultanului până când acceptau. Cele mai
îndărătnice şi rebele cadâne erau aruncate ienicerilor…
După cum am văzut mai sus, harem
vine direct din limba arabă, de la termenul de haram, care insemna „interzis”, „de neatins”. Ghidaţi
de acest precept, sultanii le-au reprimat orice formă de sexualitate cadânelor,
exceptând fireşte actele sexuale, mai bine zis
violurile, al căror protagonist era chiar măria sa, sultanul. Erau cazuri când,
datorită numărului prea mare de cadâne, unele îmbătrâneau şi mureau în harem
fiind încă virgine, sultanul neavând, literalmente, timp de ele sau uitându-le
numele şi înfăţişarea.
Șefa peste cadâne şi eunuci era mama sultanului sau prima sa soţie, cu titlul
de sultană. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, rolul sultanilor turci în
conducerea şi administrarea intinsului Imperiu Otoman a
început să se estompeze, corpul ienicerilor şi haremul
devenind adevăraţii stăpâni ai imperiului.
Tonul l-a dat cadâna Roxelana, sclavă rusoaică, una care
prin ambiţie şi cruzime ajunge soţia favorită a puternicului suveran Suleiman
(Soliman) Magnificul. Apriga Roxelana a ajuns adevăratul
conducător din umbră al Imperiului Otoman în perioada
sa de apogeu. Intrigile Roxelanei au dus la instalarea în postul de mare vizir
a favoritului ei Ibrahim Paşa. Bătrân, bolnav şi
plictisit, Soliman Magnificul acceptă toate doleanţele Roxelanei.
Rusoaica, văzând că odată ajuns mare vizir, Ibrahim Paşa nu-i mai respectă
ordinele şi dorinţele, face în asa fel încât Soliman să-l execute. Alţi viziri
care au făcut imprudenţa de a-i atrage atenţia sultanului că niciodată o femeie
nu mai dăduse ordine în Imperiu, s-au trezit la rândul lor înlăturaţi din funcţii.
Roxelana îşi instalează fiul preferat, Mehmet, succesor
al sultanului. Cum Mehmet moare de tânăr, în locul său va domni alt fiu al
Roxelanei, Selim, poreclit „cel băutoriu”,
datorită atracţiei sale pentru băuturile tari.
Imperiul Otoman la 1683
Cu atâtea soţii şi cadâne, sultanii aveau sute de copii, toţi având mame
diferite. Concurenţa de a ajunge sultan era acerbă încă de la cele mai fragede
vârste. Se detaşează ca exemplu concludent destinul celui mai cunoscut copil al
haremului, sultanul Mehmet al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, unul
dintre fiii lui Murad al II-lea. Inteligent,
ambiţios şi crud, la tinereţe deja îşi ucidea toți fraţii şi urca pe tron. Aveam și noi pe Roxana (vezi AICI), care împreună cu
Suzana au furat doar banana vlahilor fornației Valahia.
Dar mulţi sultani au fost mai înclinaţi spre plăcerile carnale, decât spre
politică şi campanii militare. Cel mai clar exemplu este Murad
al III-lea, un obsedat sexual, interesat doar de o nouă cadână.
Imperiul Otoman începea să decadă, sultanul fiind refractar la adevăratele
probleme care au declanşat sfârşitul celui mai temut imperiu.
Haremul în literatură
Moto 1: „Nici un profesor de logică nu a ajuns prim-ministru.”
Moto 2: „Harem 1986 Episodul 1”
Mulți scriitori, inclusiv români, au scris despre harem, printre care: P.
P. Teoderescu („Unde Bîcul Se răstea,/ Haremul Se speria,/ Cadînimea Leșina”);
Vasile Alecsandri („Se vede că te ține baba de-aproape... închisă ca într-un
harem”; Alecu Russo („Turcul, cuprins de spaimă, alerga să se ascundă între
cadîne, în harem”); Jean Bart („Cîte un cocoș pintenat, suit pe roata cîrmei,
cu ochii la harem, trîmbițează bătînd falnic din aripi și salută în fiecare zi
răsăritul soarelui la orizontul mării”) ș. a.
Gustave Flaubert, în
al său amintit dicționar de idei primite (Dictionnaire des idées reçues”,
1913), definește excelent instituția –
„Harem: A se compara mereu un cocoș între găinile sale cu un sultan în haremul
său. Visul tuturor liceenilor” (Harem: Comparer toujours un coq au milieu de
ses poules à un sultan dans son harem. Rêve de tous les collégiens.). Are
dreptate dacă mă gândesc la romanul „Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail
Drumeș (ascultați AICI dramatizarea)...
Scriitorul american Ralph Waldo
Emerson (1803 –1882), liderul mișcării transcendentaliste de la începutul
secolului al XIX-lea, mișcare care a ajuns și prin România mai târziu, copiindu-l
pe Victor Hugo (vezi mai jos), consideră biblioteca unui bărbat ca un fel de
harem al lui, în schimb, musceleanul
Tudor Muşatescu are o definiție mai românească („Harem: Visul soţului după ce
s-a certat cu nevasta şi doarme pe canapeaua din sufragerie”).
Sorin Beiu își critică și el consoarta pe care o crede cadână, dar nu ne
spune dacă el e sultan , cum credem noi, sau eunuc, cum poate cred alții („Mi-e
importantă în harem,/ Dar nu stau la al ei cherem;/ A ta, reproşul ţi-l aduc:/
Te ţine, însă, sub... papuc!”). Da, dar papucul ni-l alegem noi, iar dacă în
papuc e un picior frumos... Și dumnealui, Constantin Iuraşcu-Tataia ne bagă în
ceață amintindu-ne de gură și harem („Te converteşti şi-ntr-o măsură,/ Ai
avantaje, dar mă tem/ Că după ce-ai scăpat de-o gură,/ Rămân destule în
harem.”).
Viorica Găinariu îi recomandă unui patron român să fie corect la serviciu
și să nu-și angajeze salariatele după calitatea de cadâne („Chiar de-ai bani şi
eşti puternic,/ Rămâi frate în tandem,/ Nu ţi-ar fi deloc prielnic/ La servici
să-ţi faci... harem!”). De acord domniță, dar dacă fetele vor acest criteriu?
N-ar rămâne Sexi-Brăileanca și Daniela Crudu șomere?
Dar țin patronii
noștri seama de vreun sfat? Ei nu ascultă niciun sfat, doar se plâng. Am
urmărit cum un fabricant de pâine din Oradea se plângea că i-ar mai trebui 25
de muncitori, deoarece din cei pe care i-a avut mulți au fugit în occident unde
sunt plătiți de 8 ori mai mult. Dar cum și noi am fost pe acolo, am observat că
pâinea se vinde la același preț ca pe la noi, ba și cu câte un cadou bonus pe
la Reutlingen. Atunci de ce nu-i plătește corespunzător ca să nu plece? Rapace
patron...
Dar să știți că fetele noastre n-au dat buzna doar spre vest, unele istețe
încercând și Fanarul, de bună voie, după cum observă și amicul Dan
Căpruciu („De ieniceri nu se mai tem,/ Şi la Bosfor se duc c-un ţel:/ Azi nu-s
-n harem,/ Ci pe trotuar, sau în bordel...”). Dar nu se știe că
și fetele noastre prestează cea mai veche meserie din lume? Le ia apărarea, mi
se pare, Ioan Fârte („Creştini fiind n-avem vreo scuză/ Că-s singurele - ce
blestem/ -Pe care nimeni nu le-acuză/ Că locuiesc într-un harem.”).
La dictonul amintit, cum că „nu poți avea toate femeile din lume, dar
asta nu înseamnpă că nu trebuie să încerci” cred că s-a (prea) gândit și s-a
tot întrebat și Constantin Păun în disputa cu cadâna sa („Când ies cu soaţa la
plimbare/ Şi mă -n loc s-asculte,/ Mă simt cuprins de disperare,/
Gândind la un cu... multe!”).
Devin interesante și
dialogurile între epigramiști. În duel epigramatic, prin 1982, Naum Smarandache
îi răspunde lui Sorin Beiu („Îţi fereşti Dama, bag de seamă,/ Că eşti un bei,
îţi este teamă;/ Nu doar la şah e combatantă,/ Ci şi-n harem ţi-e importantă!”),
dar nici Beiu nu se lasă mai prejos, prin 2006, când „În luptă cu un... bei” îi
dă replica pe care am mai amintit-o („Mi-e importantă în harem,/ Dar nu stau la
al ei cherem;/ A ta, reproşul ţi-l aduc:/ Te ţine, însă, sub... papuc!”). Știa
omul ce știa! Și tot lui Naum, acaparatorul, îi răspunde („Sărmanele
cadâne-nchise/ Ar face contestaţii scrise,/ Dar vai, hârtia, în harem,/ E numai
la al tău cherem!/ (PS. Şi ştiu de ce sub cheie-o ţii:/ Să ai pe ce-nvăţa să
scrii!”)
Nu știu dacă „beiul”
Beiu are vreo legătură cu orașul Băicoi, dacă are vreo proprietate acolo. Nu vă
mirați! Poate are omul un palat (bej saray), d eoarece originea cuvântului Băicoi este „satul beiului”, adică „bej köy”! Poate un bei, nu ciobanul Beiu, avea un domeniu și își construise un mic palat.
Girel Barbu îi
invidiază pe turci, care au mai multe Eve („Românului i-ai luat o coastă <în
vis>/ Doamne ca să-i faci nevastă; / Turcului prin alt sistem,/
Dintr-o coastă un harem! <ăsta da vis>!). Fiecare cu visul și avantajul
lui! Că pentru unii am observat că și una e prea mult...
Nu departe de vis, Paul Constantin, prin 2008, avea o dorinţă nerealizabilă
(„Aş dori harem de turc,/ Şi femei... cu sutele,/ Dar nu pot să mă încurc,/ Ce
mă fac cu... soacrele?”). Marian Cioacă, din public, i-a dat rapid soluția („De-ți
iei fete tinerele,/ Ține soacrele la tine,/ Fă-ți un alt harem cu ele/ Și să
auzim... de bine!”).
Pe Jean
Găbudean-Rivalet îl puse naiba să cumpună prin
2010 niscaiva epigrame cu şi despre femei, așteptându-și, la coadă, dorita
muză, la alții venind chiar peste rând („Nu o muză, ci-un harem/ Are Icsulescu,
dragă,/ Iar la mine, dac-o chem,/ Mă amână o lună-ntreagă!”). Are și ea
principii, feblețe...
Victor Hugo, artist, romancier, poet (1802 - 1885) ne
spune că există oameni care au o bibliotecă așa precum eunucii un harem (Il y a
des gens qui ont une bibliothèque comme les eunuques un harem), dar noi îi
amintim că eunucii sunt doar bibliotecari, biblioteca e a sultanului! Și îi mai
amintim că există și biblioteci publice și cântecul de mahala de pe la noi, „Mă
iubește femeile”, interpretat de Mărgineanu, unde „femeia nu trebuie să fie bibliotecă
pentru toți” (ascultați AICI)...
Abel Hermant, scriitor
și dramaturg francez (1862 - 1950), ne spune că lumea de astăzi este pentru
bărbați un harem, iar pentru femei o herghelie pe pășune (le monde
d'aujourd'hui est, pour les hommes, un harem, et pour les femmes, un haras).
În „El Watan, punctul
zero” (El Watan, Point zéro) Chawki Amari (شوقي عمّاري, născut în 1964 la
Alger, journalist, caricaturist, scriitor și actor) se întreabă dacă „este
democrația un fel de orgasm pentru toți, spre deosebire de dictatură, care e un
harem în care bărbatul dominant concentrează toate puterile?” (La démocratie
est-elle une sorte d'orgasme pour tous, à l'inverse de la dictature, harem où
le mâle dominant concentre tous les pouvoirs?).
Asta gândindu-ne și la Stephen (István) Vizinczey (n. 1933, Ungaria),
care în 2006, în „Laudă femeilor mature”
(Eloge des femmes mûres) susținea: „Și încă mai cred că uneori cel mai bun mod
de a trăi ar fi să fii călugăr franciscan în mijlocul unui harem de femei de
patruzeci de ani” (Et je me dis encore parfois que la meilleure façon de vivre
serait d'être moine franciscain au milieu d'un harem de femmes de quarante
ans). Dacă mă gândesc bine, avea dreptate! Ce experiență... Așa călugărie mai
zic și eu! Nu s-ar mai mira nici amicul arhiepiscop Teodosie, devenit
constănțean!
Pe de altă parte, irlandezul
Brendan Behan nu are păreri excelente despre criticii hexagonului când afirmă
că „Ei (criticii) sunt ca eunucii unui harem. Sunt acolo în fiecare seară, se
uită la acțiune în fiecare noapte, văd cum trebuie făcut, dar nu pot să o facă
singuri.” (Ils [les critiques] sont comme les eunuques d'un harem. Ils sont là
tous les soirs, ils assistent à la chose tous les soirs, ils constatent comment
la chose doit se faire, mais ils sont incapables de la faire eux-mêmes.). Mda!
Nu știi să scri, te faci critic literar, nu știi să compui sau să cânți, te
faci critic muzical, nu știi să regizezi sau să joci teatru, te faci critic
dramatic, nu știi să faci epigrame, critici epigramiștii și tăt așe....
Și ca să nu mă
criticați, redau și ce a scris Simone de Beauvoir (1908 - 1986), premiată cu Premiul Goncourt, în „Al doilea
sex” (Le Deuxième sexe): „Nu sunt femeile din harem mai fericite decât un
electrician? Nu este femeia casnică mai fericită decât muncitorul? Nu este clar
ce înseamnă fericirea, cuvânt care spune mult mai puțin ce valori reale
acoperă: nu există nicio posibilitate de a măsura fericirea altora și este
întotdeauna ușor de considerat fericită situația în care ne dorim să se impună...
Prin urmare, este o noțiune la care nu ne referim... Orice subiect este
prezentat în mod concret prin proiecte precum transcendența; îți obții
libertatea doar prin depășirea perpetuă a altor libertăți; nu există altă
justificare a existenței actuale decât expansiunea ei spre un viitor nedefinit...
Cum se poate împlini o ființă umană femeie? Ce căi sunt deschise, care conduc
la happy-end-uri, cum să-și recâștige independența din dependență? Ce
circumstanțe limitează libertatea femeilor și cum pot fi ele depășite? Acestea
sunt întrebările fundamentale pe care le-am dori elucidate. Aceasta înseamnă că
suntem interesați de șansele individului că nu vom defini aceste șanse în
termeni de fericire, ci în termeni de libertate.”
Și ca să nu fiu
criticat cu traducerea, postez și textul original (Les femmes de harem ne
sont-t-elles pas plus heureuses qu’une électrice? La ménagère n’est-elle pas
plus heureuse que l’ouvrière? On ne sait trop ce que le mot de bonheur signifie
et encore moins quelles valeurs authentiques il recouvre : il n’y a aucune
possibilité de mesurer le bonheur d’autrui et il est toujours facile de
déclarer heureuse la situation qu’on veut lui imposer… C’est donc une notion à
laquelle nous ne référons pas… Tout sujet se pose concrètement à travers des
projets comme une transcendance ; il n’accomplit sa liberté que par son
perpétuel dépassement vers d’autres libertés ; il n’y a d’autre justification
de l’existence présente que son expansion vers un avenir indéfiniment ouvert…
Comment dans la condition féminine peut s’accomplir un être humain ? Quelles
voies lui sont ouvertes ? lesquelles aboutissent à des impasses ? comment
retrouver l’indépendance au sein de la dépendance ? quelles circonstances
limitent la liberté de la femme et peut elle les dépasser ? Ce sont là les
questions fondamentales que nous voudrions élucider. C’est dire que nous
intéressant aux chances de l’individu nous ne définirons pas ces chances en
terme de bonheur, mais en termes de liberté.). Să înțeleagă fiecare ce dorește
până la postarea următoare despre eunuc. Că acolo vom întâlni o altă doamnă de
80 de ani, care va trata „femeia-eunuc”!
Iar în final vă
furnizăm adresa unei cărți electronice, (citiți AICI), în engleză, „Romanța haremului”
(The romance of the harem), de Miss Pardoe (Julia). Și de ce veți găsi, noroc
sa aveți! Lectură ușoară!
Pagină din cartea electronică „Romanța haremului” – Miss Pardoe (Julia) –
de unde aflăm că o cadână costă 50.000 de piaștri
(continuare)
Constantin NIŢU
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu