Șampanie
Moto:
„Știați că pentru a primi denumirea de șampanie, această băutură trebuie să fie
produsă doar în regiunea Champagne din Franța, iar celelate primesc denumirea
de vin spumant?” (curiozități despre Franța)
Franța e patria șampaniei.
Dicționarele nu uită cuvântul francez champagne, tradus ca șampanie, adică
definit conform DEX '09 (2009), ca vin
spumos, obținut prin refermentarea vinurilor de masă albe și roz în sticle
închise ermetic. Numele este dat în 1866 pentru „câmpie faină”, care provine de
la „eau-de-vie”, „apa vieții”, de la „câmpie”, „provincie”, adică din provincia
coniacului. Și are legătură cu champ, „câmp”, care provine din latinul campus,
«teren plat, câmpie», «câmpie cultivată, câmp, teren, teritoriu» (extins la «Câmpul
lui Marte », «câmp de bătălie, câmp de acțiune, teatru»).
Șampanie
Și cuvântul e tradus în mai multe
limbi: a) a) ĉampano
în espéranto;
b) cava în catalană (din latinul
cavus , „gol, concav”, cramă);
c) champagne în franceză, engleză,
galica scoțiană, corsicană, daneză, italiană, neerlandeză, norvegiană, suedeză,
champagne - שאַמפּאַניער în idiș, Champagne - שמפנייה în ebraică, Champagne în irlandeză,
Champagne sau Champagner în germană, champán sau champaña în spaniolă, champaña
în galiciană, champanha și champanhe în portugheză;
d) kampavín în feroeză și în
islandeză;
e) pezsgő în maghiară (din pezseg
+ -ő, pezseg, „a scânteia, a înfunda, a aera”);
f) Śaipēna - ਸ਼ੈੰਪੇਨ în punjabi, šampanas în
lituaniană, sampánia - σαμπάνια în greacă, šampanietis în letonă, šampanj
- шампањ în macedoneană, šampanja în estonă, šampanjac - шампањац
în sârbă, šampanjac în bosniacă, croată și slovenă, šampanskaje - шампанскае în bielorusă, šampaňské (víno) sau
šampus în cehă și slovacă, samppanja în finlandeză, Schampes în luxemburgheză,
seaimpéin în galica irlandeză, Sekt în germană, shambanya
- شامبانيا în arabă, shamp’anuri - შამპანური în gruzină, shampanjë în
albaneză, shampansʹke - - шампанське în ucraineamă, shampansko - шампанско în bulgară, shampanskoye - шампанское în rusă, shampayn - շամպայն în
armeană, shanpan - シャンパン sau shanpen - シャンペン în japoneză, shanpen
- शँपेन în hindi, siampên în galeză, sjampanje în frizonă,
syampein - 샴페인 în coreeană, Śyāmpēna - শ্যাম্পেন în bengali, szampan în poloneză,
şampan - шампан în cazahă, şampan în
azeră, șampanie în română, Şampanya în turcă;
Cuvântul „șampanie” în diferite
limbi
g) txanpaina în bască, xampanja în
malteză, xampany în catalană;
h) شامپاین
în persană.
Istoria șampaniei
Moto: „vin
blanc mousseux produit exclusivement en Champagne” (Larousse)
Dicționarul
Larousse e mai sec și scrie scurt: „vin blanc
mousseux produit exclusivement en Champagne”, adică „vin alb spumant
produs exclusiv în Champagne”. Şampania a fost
inventată din greşeală de călugărul francez benedictin Pierre Pérignon
(1638-1715), din abaţia Hautvillers, de pe malul fluviului Marna, în centrul
regiunii Champagne. Cu toate că era orb, el se ocupa de întinsele podgorii ale
mănăstirii. Era atât de priceput în meşteşugul vinăritului, încât ştia după
gustarea unui singur bob de strugure din ce soi este şi unde se găseşte
viţa-de-vie respectivă.
·
Într-un an, nu se ştie din ce pricină, vinul nu a fiert până la
capăt, dar l-a „tras” toamna târziu în sticle. În primăvară a reînceput să
fiarbă în sticle şi dopul uneia a sărit, atrăgând atenţia monahului Perignon
care, gustând, a rămas uimit de rezultat - un minunat vin înţepător, acidulat.
A înţeles că vinul trebuie pus în sticle încă înainte ca procesul de fierbere
să se sfârşească, astfel ca acidul să rămână în sticlă şi a procedat în
consecinţă, obţinând ceea ce numim astăzi şampanie. Acel vin a făcut istorie,
răspândindu-se pe toate meridianele lumii.
Champagne
este o veche provincie istorică în nord-estul Franței, fondată în 1065 lângă
orașul Provins, formată dintr-o parte a teritoriului vechiului regat medieval
Austrasia, dar acum și o regiune viticolă. Zona este bine cunoscută pentru
producția de șampanie. O directivă UE și legile multor state rezervă numele
„Champagne", șampanie, exclusiv pentru vinurile produse în această regiune
de la 160 km est de Paris.
Apropierea de Paris a
promovat succesul economic al regiunii
în comerțul cu vinuri, dar satele și podgoriile erau pe itinerariile de
mărșăluire a armatelor străine spre capitala Franței. Principalele soiuri de
struguri cultivate în regiune sunt Chardonnay, Pinot noir și Pinot Meunier.
·
·
Sfinția sa Perignon
·
Pinot noir este cel mai răspândit
strugure din regiunea Aube și crește foarte bine în Montagne de Reims. Pinot
Meunier este dominant în regiunea Valea Marnei (Vallée de la Marne). Côte des
Blancs este dedicată aproape exclusiv soiului Chardonnay.
Până în Evul Mediu, în țările
creștinătății, mănăstirile stăpâneau podgoriile, iar călugării și prelații erau
cei care se îngrijeau de podgorii și vin. Vinul era ceva sacru și era băut în
timpul slujbei. Întâlnirea geografiei și istoriei va oferi vinurilor din
Champagne un destin aparte. Sfântul Remi, episcopul de Reims, care locuia
într-o vilă înconjurată de podgorii de lângă actualul Epernay, l-a botezat pe
Clovis când s-a convertit, primul rege al francilor devenind sacru cu vinul
băut în cinstea sa în ajunul Crăciunului anului 496.
Câteva secole mai târziu,
căsătoria lui Jeanne de Navarre cu Philippe le Bel a asociat provincia
Champagne cu coroana Franței. În perioada 898 - 1825, în Reims, centrul
provinciei Champagne, vor fi încoronați regii Franței. Ceremoniile erau
însoțite de sărbători în care vinul curgea în valuri, probabil nu ca la Mamaia
în 2019, unde șampania era adusă cu roaba.
După descoperirea lui Perignon, foarte repede
apreciată pentru gustul și finețea sa, șampania de diferite soiuri va deveni
vinul aparte oferit ca tribut monarhilor care vizitează provincia. Francisc I,
Mary Stuart au primit mai multe sticle, tot aici fiind oferite sute de picturi
lui Ludovic al XIV-lea la încoronarea sa. Începând cu secolul al XII-lea,
reputația vinurilor din Champagne a trecut granițele, iar prestigiul lor
continuă să crească.
Dar provincia a fost și zona unor
conflicte militare, repetându-se destule devastări și distrugeri. În 451 d.Hr.,
lângă Châlons-en-Champagne, Attila și hunii săi au fost învinși de o alianță de
legiuni romane, franci și vizigoți, înfrângerea fiind un moment de cotitură în
invazia Europei de către huni, despre care noi am scris (vezi AICI
despre Ungaria și AICI
despre Franța).
Și în timpul războiului de o sută
de ani aici au avut loc bătălii, iar Abația de Hautvillers și podgoriile sale,
locul de mai târziu al șampaniei, au fost distruse în 1560 în timpul Războiului
religios între hughenoti și catolici, urmate de conflictele din timpul
războiului de treizeci de ani și războiul civil din Fronde, unde soldații și
mercenarii au ținut zona sub ocupație. În 1660, în timpul domniei lui Ludovic
al XIV-lea, regiunea a cunoscut pacea, ceea ce a permis progrese în producția
„sfântului” vin.
Fosta provincie istorică Champagne
Distanța Eparnay - Paris 142 km
Distanța Eparnay - Paris 142 km
Și nearistocrații s-au spurcat la
șampanie! La 14 iulie 1790, la un an de la Revoluția franceză din 1789, pentru
sărbătoarea Federației de pe Câmpul lui Marte (Champ de Mars), doar„sfânta”
șampanie a fost considerată „demnă” pentru a-i încuraja pe revoluționarii
proletari. Despre Franța am scris și noi (începând de AICI).
Și a urmat nu peste mult timp Congresul
de la Viena, cu participarea delegațiilor statelor europene prezidată de
austriacul Klemens von Metternich (noiembrie 1814 până în 1815), având ca obiectiv
găsirea de soluții pentru asigurarea unei păci pe termen lung în Europa după
încheierea războaielor Revoluției Franceze și a celor napoleoniene, adică doar
simpla reinstaurare a ordinei conservatoare și restabilirea vechilor regimuri
absolutiste, dar și revenirea la vechile frontiere și redimensionarea marilor
puteri.
Contextul politic general l-a reprezentat
înfrângerea Franței napoleoniene și semnarea Tratatului de la Paris din mai
1814, care au pus capăt unei epoci de războaie neîntrerupte de aproape 25 de
ani. Actul final al Congresului a fost semnat cu nouă zile înainte de
înfrângerea lui Napoleon în Bătălia de la Waterloo de pe 18 iunie 1815.
Dar interesant pentru tema noastră
este că toți „prinții” prezenți la Congresul de la Viena povestesc omniprezența
șampaniei pe toată perioada. De la prânz la cină, la petreceri și
recepții, Congresul se amuză: „spiritul
sau scânteia congresului a fost ca șampania”, șampania fiind prima verigă de
unire a participanților.
Șampania a consacrat ulterior
multe tratate interesante, până la cel semnat de Consiliul European la 7
februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht, care a pus bazele Uniunii
Europene. Este întotdeauna prezentă la toate evenimentele din lume care doresc
să sublinieze importanța unui moment istoric. Chiar regina Pomare din Tahiti,
potrivit lui Pierre Loti, a folosit șampania la marcarea construirii unui
templu păgân pe insula sa!
Și ca un simbol al excelenței, șampania
a fost întotdeauna prezentă timp de două secole în meniurile nunților regale și
la toate sărbătorile colective sau familiale. Cu timpul, uite-așa, are locul
său în a distinge raritatea sau măreția unui eveniment.
Șampania în (c)arte
Moto:
„Dacă se întâmplă ceva rău, bei ca să uiţi; dacă se întâmplă ceva bun, bei ca
să sărbătoreşti; dacă nu se întâmplă nimic, bei ca să se întâmple ceva.”
(Charles Bukowski)
Măreția șampaniei nu putea să nu
fie cuprinsă în viața artistică a lumii. Artele și literatura au fost folosite
pentru a arăta starea socială a eroilor. De exemplu, în romanul în versuri
Eugen Oneghin, scris de poetul rus Aleksandr Sergheevici Pușkin (Александр
Сергеевич Пушкин) în peste opt ani, există pasajul „Șampania-i ca o amantă/ strălucitoare, plină
de viață, capricioasă/ voioasă, sălbatică, mai ales goală…”
În Marele Gatsby (ascultați AICI „full audibook”,
aproape 6 ore!), publicat în 1925 de scriitorul american F. Scott Fitzgerald,
sunt destule paragrafe care menționează șampania: „În grădinile sale albastre,
bărbații și fetele veneau și se strecurau ca moliile printre șoapte, șampanie
și stele.” În adaptarea australianului Baz Luhrmann din 2013
a romanului, imaginea lui Leonardo DiCaprio cu un pahar de șampanie în mână
este o reflectare a înaltei societăți din New York din anii 1920, care ne transmite
viața fastuoasă și lipsită de griji a tinerilor care nu aveau altă treabă decât
să-și consume nopțile în clinchet de pahare, dar care n-au ajuns într-un
asemenea grad de civilizație, ca imberbii tineri români în mileniul al III-lea
la Mamaia, cărora li se aduce șampania cu roaba! Reies multe din cuvintele lui
F. Scott Fitzgerald, a cărui scriere implică ideologia radicală a hedoniștilor:
„Prea mult din orice este rău, dar prea multă Șampanie este bună.” Sau „este
OK” în limbajul sărac al tinerilor de acum!
À la votre santé!
De fapt, lumea artei și producerea
șampaniei au o conviețuire de secole, începând de la era La Belle Époque, inițiată
la sfârșitul războiului franco-prusac din 1871 și încheiată la începutul
primului război mondial din 1914, decenii pașnice de dezvoltare și progres,
pentru clasa aristocraților cu viață de lux, cu dezvoltarea științei și
artelor, totul gravitând în jurul Parisului, orașul luminilor.
Și o deviză interesantă e cea a
șampaniei Dom Pérignon, „să bei şampanie înseamnă să bei stele”, Dom Perignon
fiind călugărul ăla benedictin de care deja am scris. Șampania Dom Pérignon este
produsă de casa Moët & Chandon și a
fost prima dată creată în 1921.
Și fiindcă veni vorba de călugări,
prin 1988, la întoarcerea de la Varșovia cu doi colonei, David și Ionescu, de
la Direcția Topografică Militară, în cursa TAROM, soția unui prieten ofițer,
Lupescu Decebal, maior, inginer IT la oficiul de calcul al guvernului căruia
i-am generat niște programe de cartografie automată, stewardesă, ne-a invitat
la clasa business, unde nu era nimeni și după masa luată în avion ne-a oferit o
sticlă de Busuioacă de Bohotin, spunându-ne că e vinul călugărilor. Mulțumim,
Adela!
Vă recomand o șampanie cu sigla de
mai sus!
Multe case de șampanie de vază au
îndemnat artiștii să creeze piese speciale care să fie folosite în reclame,
unele dintre ele devenind capodopere atât pentru producătorii de șampanie, cât
și pentru artiștii înșiși (și Henri Toulouse-Lautrec).
O capodoperă a fost realizată în
1902, sub semnul Art Nouveau, decorarea
interiorului și exteriorului, alegerea mobilierului și accesoriilor, uneia
dintre cele mai vechi case de șampanie din Épernay, Perrier-Jouët. Emile Gallé,
artist modelator în sticlă, a realizat emblema casei Perrier-Jouët, o anemonă
japoneză poleită în aur, o excelentă lucrare de artă iconică. Ansamblul floral
alb este simbolic pentru aroma unică găsită în fiecare sticlă de șampanie
Perrier-Jouët, gustată și de mine în „Hexagon”, oferită de colonelul Boileau
(vezi AICI),
fost coleg ca cursul de cartografie din Hamburg (1988).
Și de atunci Perrier-Jouët a
continuat unirea artelor cu șampania, că doar cu bule de șampanie se realizează
beatitudinea poetică, martoră fiindu-ne Boema din București, unde e prezent
deseori poetul Vorona, fost parașutist militar.
Așa că putem trece la scriitorii
români, unii scriind și despre șampanie: Camil Petrescu („apar doi lachei în
fracuri închise, cu o tavă mare cu pahare cu șampanie și cu alta cu pișcoturi”);
Macedonski („Șampanie... beau mulți făcînd paradă”); Alecsandri („La bufet! să bei
șampanie... de la Nicorești.”) ș.a. Și inovativi cum sunt românii, găsirăm în
sursa Argou (2007) că există și „șampanie penală”, o băutură obținută din
amestecul de pastă de dinți, lămâie și zahăr! Ptiu, drace!
Epigramiștii nu puteau sări peste
șampanie. Nicolae Paul Mihail-Nicomah definește în 2007, în „Pledoarie pentru
epigramă”, șampania epigramei („Epigrama-i ca o apă/ Limpede şi fără crustă,/
Numai turmele se-adapă,/ Specialiştii o degustă.”), Mă rog, dar dacă n-am fi
noi, ceilalți, din turme, ce v-ați face? Adică noi ceilalți, cititorii, suntem
„proști, proști, dar mulți” sau „mulți, mulți, dar proști”?
Iulian Bostan definește epigrama în
2008, în „Dulce-amar” („Ca şampania îmi pare/ Mult gustatul nostru gen,/ Iar
când dopul nu îi sare/ E un răsuflat catren.”), iar Nelu Ionescu-Quintus, în „Dicţionar
de epigrame” definește în 1981 revelionul, dovedindu-ne că o ducea bine și în
socialismul blamat după 1989 („Şuncă, icre, raci, sardele,/ Pui, curcani,
piftii, cafele,/ Vin, şampanie la gheaţă.../ S-a mai dus un an din viaţă!”).
Ionii ăștia o duceau bine mereu!
În același dicţionar Gheorghe
Steriade definește căsătoria („Poamă
aromată, rece,/ Care se transformă-ncet,/ Devenind, pe zi ce trece/ Must...
şampanie... oţet...”). Ce i-o fi zis nevasta atunci numai el știe!
Dorința de mărire și de „ajungere
la șampanie” nu i-a caracterizat doar pe proletarii francezi din 1789, ci și pe
olteni prin 2006, așa cum ne relata Gheorghe
Culicovschi prin Buzău, definind progresul („Vremi au fost, în adevăr,/ Când
"Mărinii" beau zaibăr./ Mâine, 'n U. E.-o să servească/ Doar şampanie
franţuzească.”). Și soțul Olguței, europarlamentar oltean, e pe acolo... și
degustă...
Urmează alți doi, el scriind
despre ea și ea despre el, adică Marius Coge în 2007 cu aventură la alegere
(„Să merg prin munţi cu un bărbat...?/ E o-ncercare mult prea dură,/ Prefer alt
soi de aventură:/ Cea cu şampanie şi... pat.”), iar Cornelia Georgescu cu ambianţa
(„O şampanie pe masă,/ Pe perete – un tablou;/ Lângă mine-i o ,/
N-o ating, că-i bibelou.”). Bravo, copiii moșului!
Lui Vasile Matei îi plăceau în 1997
„Terapii(le) de şoc”, inclusiv pentru emanaţii (care) prind rădăcini („Jos se
adânceşte drama,/ Sus, şampanie cu carul;/ Nu-i mai schimbi cu epigrama,/ ...
Ci cu parul!”). Și tocmai venise pe val în 2005 marinarul Traian, care se
angajase să instaleze țepe în fața clădirii guvernului...
Noroc cu Vasile Til Blidaru, care
în 2000, în „Cimitirul vesel” ne spune ce se întâmplă în lumea acestor emanați,
de exemplu la o pomană aristocratică („Deşi am fost şi eu mişcat,/ - Aşa e la
jelanie -/ O lacrimă nu am vărsat.../ Din cupa de şampanie.”). Bravo, taică,
ajunserăți la șampanie și la înmormântări!
Lăsând politicienii la o parte, Corneliu
Costăchescu scrie în 2010 epigrame cu şi despre femei, definind și moştenirea
genetică („A dus viaţă agitată,/ Vin, şampanie, mazurci,/ Iar acum, a ei
nepoată,/ Furori face... pe la turci.”). Păi ce, numai la turci? Că prin 2019,
zic gurile rele, că 70% din prostituatele Europei ar proveni din spațiul ăsta
carpato-dunăreano-pontic, cu ocazia problemei Caracal-Deveselu... Și unele merg
de bunăvoie, iar altele cu forța, chiar minore și răpite!
Și cum aflarăm recent că ar exista
și o „zi a bărbatului”, Valentin David profită și relatează despre o lansare la
apă de ziua bărbatului („De ziua mea am fost serbat,/ Ca un Titanic, a fost
bine.../ Apoi nevastă-mea a dat,/ Cu o şampanie în mine!”). Nu ne spuse, deși
avu soarta Titanicului, dacă a fost stropit sau a recepționat în cap sau pe
spate sticla? E chestie personală și degeaba se plânge!
Revine Cornelia Georgescu prin
2009, descriind efectele depășirii măsurii în absorția sacrei băuturi („Nu-i
doar o simplă băutură/ Şampania, ci elixir;/ Dar dacă n-ai nicio măsură,/ Te
poate duce în... delir.”). Celui de jos îi place băutura aia scoțiană cu trei
cuburi în pahar...
Traianus (n)europarlamentarus
Și e unul care tot colindă pe la
televiziuni ridicând în slăvi serviciile și știe el de ce, mai ales serviciul
ăla cu tablete la alegeri. Să îi aducem aminte ce-i spunea Mike Farkas prin
2009 - Traian Băsescu: Nunc es bibendum! („Nicicând n-aş fi bănuit,/ După cum a
fost campania,/ Că odată ciuruit,/ Va ţâşni toată şampania.”). De fapt e ăla
care ne-a spus clar că ne-a ciuruit, cel care... vedeți imaginea și vă
lămuriți. Bine i-a mai zis Lazarus! Că sub el, Boc și Blaga s-au redus secțiile
de poliție și polițiștii... Fără șampanie la inaugurarea noilor secții cu efective
reduse...
Ba acest Mike Farkas se ia prin
2008 și de biata (sfântă) Andreea Marin-(atunci)Bănică (acum fostă), care a
adoptat un copil (la distanță) în Tanzania („Deschideţi, oameni buni, şampania!/
Ne scrie din Tanzania./ Eu vreau ca-n lume să se ştie/ Că este
rost de cumetrie.”). Ce-ai avut, bre, cu fata? Că fu și în Turcia, fu și sub
ocupație otomană, între timp s-a eliberat, ba mai și grădinărește!
Revenind la România, membră UE,
dar nu și în spațiul ăla Shengen, îl admirăm pe George Ceauşu care ne spune ce
se întmplă pe 9 mai - ziua Europei („Cu şampanii, unii, mâine/ Pot ziua să o
serbeze/ Şi alţii nu au nici pâine.../”). Dar de ce nu au pâine nu ne spune. Să
nu mai existe asistați sociali care se prezintă să-și ridice ajutoarele în
mașini Mercedes?
În final să ne amuzăm că Şerban
Cioculescu ne amintea că „epigrama este jocul în care inteligenţa musteşte ca
şampania", problemă întărită și de Mircea
Trifu în „Epigramma”, în 1976 („Şampania, umplând paharul,/ E mai gustată,
întrucât/ Inteligenţa n-are harul/ S-alunece pe orice gât.”). Adică, „la ospățul
lumii, mulți chemați, puțini aleși”! Mă rog!
Fake news (Mihai Matei)
Ba unii vor să bage șampania înapoi în
sticla deschisă pentru știri false, de exemplu pentru pontosul Ponta, așa cum
ne comunică Mihai Matei!
Cu sau fără șampanie, poate doar
cu vin spumos, să fiți iubiți! Și nu beți șampanie de una singură, domniță!
De una singură?
Constantin NIŢU
1)
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți."
Jean Paul Richte;
2)
„Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu