Jocuri de cuvinte - Paștele

 

Jocuri de cuvinte - Paștele

Geografie lingvistică

 

               Paștele și tradițiile lui

           Motto: „Paștele iar vine,/ Că trecu Crăciunul,/ Însă noi ne ducem,/ Unul câte unul.../” (după folclorul urban) 

          Așteptăm acum Paștele, adică sărbătoarea învierii lui Iisus Hristos. Cum care Hristos? Cel despre care am scris când am definit Crăciunul și când am tot descris meniul de Crăciun.

          Potrivit Evangheliei și Noului Testament, Hristos ar fi fost răstignit cu două zile înainte de Ziua Paștilor, iar în a treia zi, pe lună plină, ar fi înviat din mormânt, ar fi trăit 40 de zile pe pământ și apoi s-ar fi ridicat în ceruri. Primii creștini care au trăit din comunitatea evreiască au sărbătorit învierea lui Hristos, în același timp cu Paștele evreiesc. În anul 325 d.Hr., după ce creștinismul a fost recunoscut de imperiul roman drept religie oficială, Biserica Catolică a despărțit sărbătoarea lui Hristos de Paștele evreiesc și a adaptat-o la tradițiile creștine.

          În dicționarele românești sunt vreo 39 de definiții despre paște. Așadar, paște, paști, înseamnă sărbătoarea religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Hristos, iar la evrei în amintirea ieșirii lor din robia egipteană, sub conducerea lui Moise.

          Mai sunt și expresii, precum: „nu e în toate zilele Paști” sau „o dată pe an e Paști”, adică nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite (precum anularea alegerilor prezidențiale, alegerea ca primar a luii Nicușor, retragerea acoperiților din partide și presă și (re)venirea șomerului Antonescu etc.); „din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun” înseamnă foarte rar, la intervale mari de timp (amintim de afacerile Microsoft și EADS, de care DNA nu mai amintește) sau amintește „la Paștile cailor”, care înseamnă niciodată (să nu dai cu vorbe rele despre UM 024 TV, Antena 3, B1 TV). Ciucă dispăru cum apăru... Jules Werner îl puse, dar la ordinul cui?

          Denumirea de paște sau paști este dată și bucățelelor de pâine sfințită care se împart la biserică în ziua de Paște (anafură). Există și pască, un cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. Cuvântul provine din latinescul pascha, -ae (sursa: DEX '09, 2009).

          Latinescul pascha provine din vechiul cuvânt grecesc páskha - πάσχα, „Paștele evreiesc”, acesta provenind din aramaicul (limbaj semitic din Etiopia actuală) paskha - פסחא‎, acesta din ebraicul biblic  pésakh - פסח‎.

„Cina cea de taină” de Leonardo da Vinci (realizată în 1495–1498, în tempera și ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, care se găsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano)

 

          Cuvântul „Paște” există în mai multe limbi unde există creștini, distingând noi câteva grupe:

 

          a) Pasqua în italiană, catalană și corsicană, Pascua în spaniolă și galiciană, Páscoa în portugheză, Páska în islandeză, Pazko în bască, påske în daneză și norvegiană, Pashkë în albaneză (toate din latină); Pâques în franceză (din franceza evului mediu ca Pasques, acesta din vechile cuvinte franceze pasques și pasches, tot din latinescul pascha); Pasg în galeză, pääsiäinen în finlandeză, Paskalya în azeră, Pasen în neerlandeză, Paști în română, пасхальный – paskhal'nyy în rusă, påsk în suedeză, Paskalya în turcă și Πάσχα - Páscha în greacă;

          b) Uskrs în croată, bosniacă și sârbă (Ускрс);

          c) Velika noč în slovenă (de la vélike nočí – nopțile mari), Veľká noc în slovacă, Wielkanoc în poloneză; velikonoční în cehă, (nopțile mari); Velikden – Великден sau Pasha - Пасха în bulgară (Възкресение Христово, Пасха), Veligden - Велигден în macedoneană, Velykdenʹ– Великдень în ucraineană (Ziua mare); Velykos în lituaniană;

         d) Easter în engleză și frizonă (din Ester și Eestour în engleza medievală, acestea din vechiul englez ēastre „Paște”, cognat cu vechiul germanic ōstarūn); Ostern în germană (vezi germanicul ōstarūn, legat de Ēostre, Ēastre, o zeiță și festivalul său celebrat la echinocțiul de vară, acestea din proto-germanicul *Austrǭ, la rândul său din proto-indo-europeanul *h₂éwsōs, care însemna „spre est”; cognat cu vechiul germanic vulgar Oostern - „Paște”, cu germanicul Ostern și germanicul Osterfest – „Paște”); Ouschter în luxemburgheză; eestar – ईस्टर în hindusă și ister - יסטער în idiș (ambele din englezul easter);

Cuvântul Paște (Paști) în diferite țări (a fost respectată ortografia țării)

 

          e) húsvét în maghiară (din hús , „carne”, +‎ vét „luare”); Għid în malteză; Lihavõtted în estonă și Lieldenu (sing.) și Lieldienas (pl.) în letonă (vezi la adresa https://lv.wikipedia.org/wiki/Lieldienas);

          f) عید پاک în persană, eyd alfash - عيد الفصح în arabă, Zatik - Զատիկ în armeană, Sṭāra - স্টার în bengaleză, חג הפסחא în ebraică, Īsaṭara - ਈਸਟਰ - în punjabi. S-o luăm încetișor....

 

 

          Paști (Pascha)

 

          Motto: „Nu ştiu ce să mă mai fac,/ De la Paştele trecut,/ Mielul ăla, prost crescut,/ Şi-acum latră în stomac!” (Durere pascală, de Valeriu Cercel)

 

          Folosim Paștile la plural sau Paște la singular, cinstind Învierea lui Isus Hristos în a treia zi după răstignire. Cea mai veche înregistrare a sărbătoririi Paștelui este din secolul al II-lea d.Hr., deși comemorarea Învierii a apărut probabil mai devreme.

          Cam prin secolul al VIII-lea s-a scris că sărbătoarea a derivat din Eostre sau Eostra, zeița anglo-saxonă a primăverii și fertilității. Creștinii au împrumutat de la păgânii politeiști atât sărbătoarea Crăciunului pe 25 decembrie, echivalată cu sărbătorile solstițiului de iarnă, cât și cele ale sărbătorii solstițiului de vară, pentru Paște, acceptând chiar și denumiri păgâne.

          Având în vedere determinarea cu care creștinii au combătut toate formele de politeism (zeități multiple), aceasta pare o prezumție contradictorie. Există consens general că acest cuvânt derivă din desemnarea creștină a săptămânii Paștelui ca „albis”, cuvânt latin înțeles ca pluralul lui alba („zorii") și a devenit cunoscut în vechea germană, precursoare a limbilor moderne germană și engleză. Cuvintele latinesc și grecesc pentru paști sau paște furnizează rădăcina cuvintelor pentru prima grupă amintită (de exemplu pentru cuvântul francez Pâques și cuvântul românesc Paște).

 

  

                 Tradiții 

          Motto: „Amicul meu se dovedeşte,/ Că este un creştin model:/ De la Crăciun el se gândeşte/ La ouă roşii şi la miel.” [„Prevedere exemplară”, de Constantin Iuraşcu-Tataia, din „Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală”, 2005]

 

          Ca și Crăciunul, Paștele are o varietate de tradiții, din care unele nu au nimic de-a face cu sărbătorirea creștină a Învierii, ci provin din obiceiurile populare. Obiceiul „mielului de Paște” se potrivește atât cu zisa lui Isus în Scriptură („iată mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatele lumii", Ioan 1:29), cât și cu destinul mielului ca animal sacrificat în vechiul Israel.

          În antichitate, creștinii puneau carnea de miel sub altar, care era binecuvântată și apoi mâncată de Paști. Începând cu secolul al XII-lea, postul se încheia de Paște cu mese copioase, inclusiv cu ouă, șuncă, brânzeturi, pâine și dulciuri care fuseseră binecuvântate cu această ocazie.

 

 

          Oul 

         Motto: „De sărbătorile pascale/ Ouă roşii am vopsit;/ Am uitat că-n graba mare,/ De fiertură le-am ferit...” („Ouă vopsite”, de Cornelia Georgescu)

 

         Folosirea ouălor vopsite și decorate cu „desene” se pare că a început în secolul al XIII-lea. Biserica Catolică a interzis consumul de ouă în timpul Săptămânii Mari, iar cea Ortodoxă tot postul. Oul în sine a devenit un simbol al învierii. La fel cum Isus a înviat din mormânt, oul simbolizează o nouă viață, a puiului care iese din coajă. În tradiția ortodoxă ouăle sunt vopsite în roșu pentru a simboliza sângele lui Isus de pe cruce.

„Hristos pe cruce” de Giovanni Battista Tiepol

 

          Să ne oprim asupra cuvântului „ou”. Dicționarele noastre conțin vreo 30 de definiții referitoare la ou. Așa aflăm, printre altele, că .... oul de pasăre este ... protejat de o coajă calcaroasă și alcătuit din două membrane, din albuș și din gălbenuș, care este folosit ca aliment.

          Ne mai distrăm cu ziceri precum: „ca oul”, adică fragil (așa cum e copilul secolului al XXI-lea care preferă gadgetul, mobilul, tableta și mersul la cosmetică în locul fotbalului pe maidan sau înotului), ba unii sar și cu cuțitul la prtofesoare;  „a sta pe ouă”, adică a cloci (așa cum clocesc parlamentarii și (n)europarlamentarii legi „nașpa”); „a umbla cu cineva ca cu un ou”, adică a menaja foarte mult pe cineva (așa cum îl menaja președintele pe Augustin Lazăr și cum o menajează UE pe Ursula); „calcă parcă are ouă-n poală”, adică cel care merge cu exagerată băgare de seamă” (cum se poartă reciproc Ponta și Ciolacu, Ciolacu și Dragnea, Lasconi și Nicușor, Ioha, Orban, Cîțu, Ciucă și Ciolacu ș.a.); „oul lui Columb” este o problemă pe care cineva o rezolvă în mod foarte simplu, deși anterior părea foarte complicată și fără soluție” (cum a rezolvat CCR turul 1, Orban prin 25 de ordonanțe de urgență date noaptea „ca mardeiașii”, cum au fost votate guvernele Cîțu și Ciucă, cum și-a dat Cîțu demisia după depunerea jurământului, avionul particular al excursionistului etc.). În română oul provine din latinescul „ovum” (DEX '09, 2009).

Ouă roșii de Paști

Ciolacu se poartă cu militarii ca cu ouăle

 

          Acest „ovum” provine din proto-italicul *ōwom, acesta din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, „ou”, ca un produs realizat de... *h₂éwis, „pasăre” (vezi și latinescul avis, „pasăre”); cognate sau rude cu ou sunt grecescul antic ōión - ᾠόν, vechiul cuvânt bisericesc slavon aice - аице, persanul ḵẖāya - خایه‎, vechiul cuvânt norvegian egg, vechiul cuvânt englez ǣġ. Iar etniile se bat între ele...

          Așa că purcedem să analizăm cuvântul ou în alte limbi, dar pe oarece grupe:

          a) ou în română și catalană, ovu în corsicană, œuf în franceză, ovo în portugheză și galiciană, uovo în iraliană, huevo în spaniolă, ola în letonă, toate de la latinescul ovum, pe căi diferite, originar tot din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, „ou”;

          b) jaje în bosniacă, sârbă și croată, yaitse – яйце în bulgară și ucraineană, jajce în slovenă, jajce – јајце în macedoneană, jajko în poloneză, yaytso – яйцо în rusă, vejce în cehă, vajíčko în slovacă, toate din proto-slavicul *ajьce, diminutiv al lui *(j)aje, *ȃje (acestea tot din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, „ou”, ca să vedeți că „Pământul e rotund”);

Istorie cu eroii martiri

Dragnea ne spune la spovedanie cine e președintele din umbră

 

          c) æg în daneză, egg în engleză, norvegiană și islandeză, Ei în germană, ei în neerlandeză, ägg în suedeză, Ee în luxemburgheză, יי – ey în idiș, wy în galeză, aai în frizonă, cam toate din vechiul cuvânt egg, acesta din proto-germanicul *ajją, acesta tot din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, „ou”;

          d) vezë în albaneză; arrautza în bască; muna în estonă și finlandeză (din proto-finicul *muna, acesta din proto-uralicul *muna – „ou”); ugh în galica scoțiană, ubh în irlandeză (ambele din vechiul irlandez og, acesta din proto-celticul *āuyom, la rândul său tot din proto-indo-europeanul *h₂ōwyóm, că doar „Pământul e rotund”); kiaušinis în lituaniană; tojás în maghiară (tojik +‎ -ás, moștenit din limbajul turcic, tojik, „a se oua”, provenind din proto-uralicul *toxe-, cu sufixul –ik; cognat cu proto-finicul *toodak, în erzya туемс - tujems);

          e) avgó – αυγό în greacă;

          f) toxm-e-morq - تخم مرغ în persană; baida – بيضة în arabă, bajda în malteză (din arabicul bayḍa ‎ - بَيْضَة, „ou”); dzu – ձու în armeană; yumurta în turcă și azeră (în persano-arabică یومورتا, din proto-turcicul *jumurtka – „ou”); betza - ביצה‎ în idiș (din ebraicul betza - בֵּיצָה‎, „ou”);

          g) Dima - ডিম în bengaleză (din sanscritul ḍimba - डिम्ब); anda – अंडा în hindusă (din sanscritele aṇḍá - अण्ड) și āṇḍá - आण्ड , dublet al lui mā̃ṛ – आँड़); Aḍē - ਅੰਡੇ în punjabi.

          Gătarăm cu ouăle!

Ouă de mai multe culori, pictate și încondeiate

Spovedanie

 

 

              Mielul 

          Motto: „Piesa-i bună-adevărat,/ Distribuţia grozavă,/ Dar decât un miel turbat,/ Preferam un... miel la tavă!” (Lui Aurel Baranga, pe vremea când apreciatul dramaturg a scris Mielul Turbat, de Artur Blascioc, din Antologia epigramei româneşti, 2007)

 

          Ne ocupăm acum de miel, fiul oii și al berbecului. Strămoșii noștri vlahii, proveniți din daci, se ocupau cu creșterea oilor și noi am scris multe despre această veche și nobilă ocupație (despre costumul popular românesc, despre brânză, despre fagi, despre vlahii din Moravia, despre goralii din Polonia etc.).

          Din vreo 35 de definiții din dicționarele românești găsim că mielul este puiul oii în primele luni de viață (indiferent de sex). Ne amintim din literatură că: „Oaia finului fătase un miel” - Ispirescu (finul e Grindeanu-Nordis, nașul e Ciolacu sau invers); „Mai bine nici oaia cu doi miei, nici lupul flămând” - Negruzzi (ghiciți lupul, ghiciți oaia, dar nu vă legați de Daea); „Am un sălaș Plin cu miei albi” (Dinții) - Gorovei.

          Mai folosim: „mielul blând suge la două oi” (politicianul Piedone trecea ușor de la PSD la alte partide, acum se vrea primar dacă soroșistul Nicușor Dan, dușman al căsătoriei, ajunge președinte);  „blând ca un miel” (Mircea Badea în ring cu „motociclistul”); „zăpada mieilor” este zăpada care cade uneori primăvara târziu, când nu o mai așteaptă nimeni” (momentul plecării de la România TV și prezentării la U.M. 024 când se dă ordinul de zi pe unitate); „ș-au să ne mai bată viscole, căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor” - Sadoveanu (Dragnea și Olguța); „un cap cu plete... înfundat într-o căciulă de miel” - Eminescu; „S-a ivit un voinicel/, Nalt la stat și subțirel,/ Cu meșini, cu cojocel,/ Cu cușmă creață de miel” (revigorații Cioloș sau Barna, Lasconi sau Nicușor); „Ospătarul le dete borș de miel” – Negruzzi și ce mai vreți. Și se zice că provine din latinescul agnellus (sursa: DLRLC, 1955-1957).

 

Miei

Șahul lui Soroș cu mieii

 

          Mielul ăsta simpatic are cuvinte corespondente în alte limbi:

          a) agneau în franceză, agnello în italiană, agnellu în corsicană, agne – агне în bulgară (toate din latinescul agnellus, diminutivul lui agnus, acesta din proto-indo-europeanul *h₂egʷnós, „miel”);

          b) lam în daneză, neerlandeză și norvegiană, lam – לאַם în idiș (din vechiul nordic lami); Lamm în germană și lamm în suedeză (din medievalul germanic lamp, în secolul al XIV-lea și lam, din vechiul germanic lamb, din proto-germanicul *lambaz; „văr” cu vechiul saxon lamb); Lämmche în luxemburgheză; lamb în engleză, islandeză și frizonă (din medievalul englez lamb, din vechiul englez lamb, din proto-germanicul *lambaz); lambaliha în estonă, lammas în finlandeză (toate din proto-indo-europeanul *h₁l̥h₁onbʰos; de comparat cu galicul scoțian lon –„ren”, grecescul antic élaphos - ἔλαφος, „căprioară”);

          c) jagnje în bosniacă, janjetina în croată, jagneško – јагнешко în macedoneană, jagnjetina în slovenă, jangjetina – јагњетина în sârbă, jagnięcina în poloneză, jehněčí în cehă, jahňacie în slovacă (toate din proto-slavicul *agnę, din proto-indo-europeanul *h₂egʷnós – miel, din proto-balto-slavicul *ā́ˀgnent-, din proto-indo-europeanul *h₂egʷn-, stem al lui *h₂egʷnós, cu sufixul *-ę pentru formarea numelor puilor de animale; cognat cu latinul agnus – vezi prima grupă, cu vechiul grec amnós - ἀμνός);

          d) cordero în spaniolă, cordeiro în portugheză și galiciană (toate din latinescul vulgar *cordārius „miel târziu-născut”, din latinescul chordus, „târziu-născut”);

          e) bárány în maghiară (moștenit din slavă), baranina – баранина în rusă, baranyna – баранина în ucraineană (din baran - баран - +‎ -ina – -ина , baran din proto-slavicul *baranъ, „berbec”);

          f) arkumea în bască, xai în catalană, mish qengji în albaneză, cig oen în galeză, uan în galica scoțiană, uaineoil în irlandeză (din vechiul irlandez úan, din proto-celticul *ognos, tot din proto-indo-europeanul *h₂egʷnós – „miel”); jēra gaļa în letonă; ėriena în lituniană; arní - αρνί în greacă; kuzu în turcă, כבש în ebraică (din turcicul otoman quzu - قوزی‎, „miel”, acesta din *quzï, din proto-turcicul *kuŕɨ, *koŕɨ - „miel”; cognat cu vechiul uigur qwzy - qozï, karakanidul quzï̄ - قُزٖى‎ și mongolul hurga - хурга); quzu în azeră (quzu – гузу sau persano-arabicul ‎ Quzu - قوزو; din proto-turcicul *koŕï; cognat cu turcicul kuzu, caăzăcescul qozı – қозы, turcmenul guzy etc.);

          g) بره în persană (din proto-iranianul *varn-aka-, din proto-indo-europeanul *urh₁en- - „berbec”, dar și din sanscritul úraṇa - उरण, kurdul central berx - بهرخ‎, kurdul de nord berx - бәрх, vechiul grec arḗn - ἀρήν și vechiul armean gaṙn -գառն; khuruf – خروف în arabă (din rădăcina خ ر ف‎ - ḵ-r-f însemnând „a crește deja", miel bun de sacrificat); garr – գառ în armeană (din vechiul armean gaṙn -գառն);

          h) Mēṣaśābaka – মেষশাবক în bengali; bhed ka bachcha – भेड़ का बच्चा în hindusă; Lēlē nū – ਲੇਲੇ ਨੂੰ în punjabi.

 

              Iepurașul

          Motto: „Vârşa pentru peşti există datorită peştilor./ Odată ce ai prins peştele, vârşa poate fi uitată./ Laţul de prins iepuri există datorită iepurilor./ Odată ce ai prins iepurele, laţul poate fi uitat./ Cuvintele există datorită înţelesului lor./ Odată ce ai prins înţelesul, cuvintele pot fi uitate./ Unde aş putea găsi omul care a uitat cuvintele?/ El este cel cu care mi-ar face plăcere să vorbesc.” („Cel cu care mi-ar face plăcere să vorbesc”, de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte).

          De la miel sărim rapid la iepuraș, care în tradițiile bisericilor ortodoxe nu are nicio semnificație. Asocierea iepurașului cu Paștele a apărut în zonele protestante din Europa în secolul al XVII-lea, dar nu s-a extins decât în secolul al XIX-lea. Iepurașul ăsta „vopsește” ouăle și le ascunde în iarba din grădină. În S.U.A. e și mai darnic, lasă copiilor în dimineața de Paști coșuri cu jucării și bomboane. În unele țări europene „darnice” cu oăle altora de Paște sunt și alte lighioane ce împart ouă, precum cucul în Elveția sau coana vulpe în Westfalen.

          Noi rămânem la simpaticul fricos iepuraș. În dicționarele noastre există destule definiții care ne spun că iepurele, poposind la noi din latină (lepus, -oris), este un mamifer rozător, cu urechile lungi, cu doi incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele de dinapoi mai lungi decât cele de dinainte și cu coada scurtă (sursa: MDA2, 2010).

          I se mai spune regional și șoldan, vătui. Poporul român, inventiv, a creat expresii legate de fricos, precum: „iepuri de două hotare” - locuitori în zona de frontieră, care își schimbă domiciliul dintr-o țară în alta, pentru a scăpa de serviciul militar (nu a fost cazul lui Turcescu, cel care a fost înălțat de Oprea direct la gradul de locotenent-colonel, grad la care eu am ajuns după 27 de ani de armată, iar la general după 38); „a ajuns griva iepurelele” înseamnă că s-a apropiat timpul să răspundă pentru faptele sale (cum la noi nu a răspuns nimeni de dispariția industriei, dispariția flotei, devalorizarea leului, mutarea rezervei de aur în altă țară, afacerea Microsoft, afacerea EADS, vânzarea pe nimic a resurselor, adio Mintia și câte și mai câte); „a prinde iepurele cu mâna” înseamnă a face o încercare zadarnică (precum Orban sau „#rezist”ul știm noi cui, UM 024 TV, Jules Werner de a da jos guverne democratic ales și a „pune” guvernul lui); „nu știi de unde sare iepurele” înseamnă o împrejurare favorabilă ce poate oricând să apară (tot cu pregătirea viitoarelor alegeri de orice fel și remobilizarea lui Piedone prin Gâdea CNN, remobilizarea lui Oprea și Petrov); „câți iepuri în biserică” înseamnă deloc (se confiscă averile celor care au furat?); „brânză de iepure” înseamnă ceva inexistent (avantajul dacă te duci după Dragnea, după Orban, după Moliceanu ș.a.).

Iepurașul „aduce” ouă colorate în grădină

Meritați Bolero de Ravel dacă ați citi până aici

 

          Iepure i se mai zice unui „elev care fuge de la școală” (nu știm aceste chestii despre Eba, Vanghele, Ciolacu cu bacu, Piedone întârziatu cu-nvățatu ș.a.). Tot la figurat era numit iepure în socialism un „student care era lăsat să mănânce la cantină fără să plătească”. „De-a iepurele” era un joc de copii nedefinit mai îndeaproape, dispărut de când cu tableta (jocul USR și AUR, jocul lui Andrei Caramitru din învățămintele bătrânului Caramitru către (ne)fiul său Dinescu – „- Mircea, fă-te că lucrezi!”). „Iepure de câmp” i se zice și colegului infanterist fără de care nu se poate recuceri un teritoriu până nu pune el piciorul (pe când eu eram rachetist).

 

             Să vedem cum i se zice fricosului în alte limbi: 

          a) iepur în albaneză și iepure în română, ljepure în aromână (din latinescul lĕpǒrem, lepus, -oris); înrudit cu llebre în asturiană și catalană, lipro în dalmată, lièvre și lapin în franceză, jeur în friulană, lebre în galiciană, lepre în italiană, lèbre în occitană, lebre în portugheză, lieur în romanșă, lèpuri în sardă, liebre în spaniolă, jévre și liéore în venetă);

          b) zec în croată și bosniacă, zec – зец în sârbă, zajec în slovenă, zaek – заек în bulgară, zaets – зaец în rusă;

          c) krolyk – кролик în rusă și ucraineană, królik în poloneză, králičí în cehă, králik în slovacă;

          d) kanin în daneză și norvegiană, kani în finlandeză, knyn în frizonă, kanína în islandeză, konijn în neerlandeză, cwningen în galeză, coinín în irlandeză, coineanach în galica scoțiană, conill în catalană (din vulgarul german kanīn, din vechiul francez connin, din latinescul cunīculus, „iepure”; kounéli – κουνέλι în greacă (moștenit din italianul coniglio, dialectal cunelo, plural cuneli, substantivul elen κύνικλος - kúniklos, rar κόνικλος; vezi și latinul cunīculus, „iepure”); kinigl – קיניגל în idiș, ארנב în ebraică (atestat in biblie doar la feminin, comparați cu aramaicul `arnava- ארנבא‎, arabicul árnab - أرنب‎); coelho în portugheză (amintiți-vă de scriitorul Coelho), coello în galiciană (le-am pus separat, din vechiul portughez cõello, din latinul vulgar *cuniclus, din latinul cunīculus, din vechiul grec κύνικλος - kúniklos, probabil de origine iberică; de comparat cu spaniolul conejo și italianul coniglio, vezi mai sus);

          e) Hase în germană (din vechiul german haso, din proto-germanicul *hasô, dintr-o rădăcină indo-europeană ce însemna original gri);

          f) rabbit în engleză și în corsicană (din englezul evului mediu rabet, vezi în dialectul francez rabbotte, rabouillet – „iepuraș”, din valonul robète, diminutiv al neerlandezului robbe – „iepure”; comparați cu neerlandezul rob – „iepure” etc.);

          g) untxi în bască (din proto-basul *(H)unx́i); dovşan în azeră (din proto-turcicul *tabɨĺgan – „iepure”, cognat cu turcescul tavşan) și tavşan în turcă (din turcicul otoman tavşan - طاوشان‎, „iepure”, din mai vechiul *tavïšɣan, din proto-turcicul *tabɨĺgan – „iepure”; cognat cu vechiul turcic tabïšɣan - 𐱃𐰉𐰽𐰍𐰣‎, „iepure”, karakanidul tavïšɣān - تَڤِشْغانْ‎, „iepure”);

h) Kharagōśa - খরগোশ în bengaleză, kharagosh – खरगोश în hindusă, Ḵẖaragōśa –ਖ਼ਰਗੋਸ਼ în punjabi.

          Așa că, la revedere, fricosule iepuraș! Un iepure simpatic (зaец – zaets în rusă, mereu învingător în dispută cu lupul (vezi „мультфильм волк и кролик «Ну, погоди!»”, la adresa web https://www.youtube.com/watch?v=SvV5x7gfEJM, „desene animate lupul și iepurele oh, «stai, că vezi tu!»)!

 

               Calculul datei Paștelui (Paștilor)

          Motto: „Compromisul este arta de a împărţi un tort astfel încât fiecare să creadă că a primit felia cea mai mare.” (Ludwig Erhard)

          Stabilirea datei sărbătorii învierii lui Isus a declanșat o controversă majoră în creștinismul timpuriu, cu poziții diferite ale bisericii catolice a imperiului roman de apus și cea ortodoxă a imperiului bizantin. În secolul al IV‑lea s‑a hotărât modul prin care se stabileşte data Paştelui, la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325 d.Hr. ). Disputa, cunoscută sub numele de „Controversele pascale” nu a fost rezolvată definitiv până în secolul al VIII-lea.

          În imperiul bizantin, creștinii ortodocși au stabilit ziua răstignirii în aceeași zi în care evreii sărbătoreau Paștele evreiesc, adică în ziua a 14-a de la prima lună plină de primăvară, 14 Nisan (a se vedea calendarul evreiesc), apoi cu două zile mai târziu, la 16 Nisan, indiferent de ziua săptămânii. În imperiul roman de apus, Învierea lui Isus era sărbătorită în prima zi a săptămânii, duminică, atunci când Iisus a înviat. 

          Ca atare, Paștele era sărbătorit întotdeauna în prima duminică după a 14-a zi a lunii Nisan. Bisericile au optat pentru sărbătorirea în ziua de duminică, iar susținătorii „celei de-a 14-a zi" (Quartodecimanii) au rămas o minoritate. Consiliul de la Niceea din anul 325 d. Hr. a decretat că Paștele ar trebui să fie în prima duminică după prima lună plină după echinocțiul de primăvară (21 martie). De aceea, Paștile pot cădea în orice duminică între 22 martie și 25 aprilie.

          În secolul al XX-lea s-au făcut mai multe încercări de a ajunge la o dată fixă pentru Paște, fiind propusă duminica după a doua sâmbătă din aprilie. Interesul reînnoit pentru o dată fixă a apărut la începutul secolului al XXI-lea, din discuțiile liderilor bisericilor ortodoxe, coptă, anglicană și romano-catolică, însă nu s-a ajuns la un acord oficial.

          Așadar, ziua de Paști depinde atât de mișcarea pământului în jurul soarelui (de care depind anotimpurile, echinocțiile și solstițiile) cât și de cea a lunii în jurul pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară). În Bisericile Ortodoxe echinocțiul de primăvară este fixat pe 21 martie în calendarul iulian (3 aprilie în calendarul gregorian), în timp ce Bisericile catolică și protestante iau în considerare echinocțiul real de primăvară. Ca atare, data Paștilor în Bisericile Ortodoxe nu poate fi mai devreme de 4 aprilie, iar în Bisericile Catolică și Protestante mai devreme de 22 martie.

          Această diferență duce la o anumită periodicitate în diferența dintre zilele Paștilor. Specific, după 2 sau 4 ani în care diferența este 0-1 săptămâni, urmează un singur an în care diferența este de 4 sau 5 săptămâni. Aceasta se datorează faptului că, în acești ani, luna plină care cade după 3 aprilie este diferită de luna plină care cade după 21 martie. Dacă bisericile ar folosi același ciclu lunar, diferența dintre echinocții ar duce la o diferență în ziua Paștilor de 0 sau de 4 săptămâni. 

          Există și o diferență între luni. Diferența adițională de o săptămână provine din faptul că bisericile folosesc cicluri lunare diferite. „Luna Bisericilor ortodoxe” este cu 4-5 zile după „luna Bisericilor catolice și protestante”, ceea ce rezultă într-o diferență de o săptămână în aproximativ 2/3 din ani.

          Bisericile ortodoxe nu au acceptat reforma gregoriană din secolul al XVI-lea din motive de ordin confesional, menținând mai departe calendarul iulian, care de atunci înainte s-a numit „calendar pe stil vechi”. Cu timpul diferența dintre cele două calendare, care la sfârșitul secolului al XVI-lea era de 10 zile, a continuat să crească, încât după 1900 ea a ajuns să fie de 13 zile. Nevoia de armonizare a calendarului în toate domeniile vieții publice a făcut ca și bisericile ortodoxe să reflecteze la îndreptarea calendarului lor.

          România a adoptat reforma calendarului în anul 1919, când ziua de 1 aprilie pe stil vechi a devenit 14 aprilie pe stil nou. Congresul interortodox ținut la Constantinopol în anul 1923 a hotărât îndreptarea calendarului și în bisericile ortodoxe, rămânând însă la latitudinea fiecărei biserici locale autocefale momentul oportun aplicării corecției calendarului.

          Tot aici s-a hotărât ca data Paștilor în Bisericile ortodoxe de pretutindeni să se calculeze după calendarul iulian, până când toate bisericile ortodoxe autocefale vor adopta calendarul îndreptat, evitându-se astfel diferențele liturgice din sânul ortodoxiei.

Biserica Ortodoxă Română a adoptat stilul nou în ședința Sfântului Sinod din 31 octombrie 1923, care a stabilit că ziua de 1 octombrie a anului 1924 va deveni 14 octombrie 1924. Decizia a stârnit reacția negativă a lui Nae Ionescu și a unor comunități sătești.

          Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Sârbă nu au adoptat calendarul gregorian. Biserica Ortodoxă Finlandeză este singura biserică ortodoxă autocefală care sărbătorește Paștile după calendarul gregorian. Biserica Ortodoxă Estoniană, a cărei autonomie este disputată, sărbătorește Paștile de asemenea după calendarul gregorian. În prezent Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Crăciunul după calendarul gregorian, iar Paștile după calendarul iulian.

          În religiile și în calendarele creștine, Paștele urmează postul, perioada de 40 de zile (fără a se lua în calcul duminica) înainte de Paști, care se manifestă în mod tradițional prin acte de penitență și post. Paștele este precedat de săptămâna sfântă, care include comemorarea Cinei cea de taină a lui Isus și a apostolilor săi în Joia Mare, ziua răstignirii sale sau Vinerea Mare și Sâmbăta Sfântă, ziua învierii. Tradițiile creștine au propriile lor tipuri liturgice pentru Paști.

Tabelul 1: Datele de Paști între 2023 și 2039, în calendar gregorian

An	Catolici, protestanți	Ortodocși, greco-catolici
2023	9 aprilie	16 aprilie
2024	31 martie	5 mai
2025	20 aprilie
2026	5 aprilie	12 aprilie
2027	28 martie	2 mai
2028	16 aprilie
2029	1 aprilie	8 aprilie
2030	21 aprilie	28 aprilie
2031	13 aprilie
2032	28 martie	2 mai
2033	17 aprilie	24 aprilie
2034	9 aprilie
2035	25 martie	29 aprilie
2036	13 aprilie	20 aprilie
2037	5 aprilie
2038	25 aprilie
2039	10 aprilie	17 aprilie

Un autograf pentru eternitate al celui decedat pe 24 mai 2011, la o lună după Paștele din 24 aprilie 2011

 

          Indiferent de credința fiecăruia (vezi „Jocuri de cuvinte – religie” și „Jocuri de cuvinte – biserică”), noi nu ne pronunțăm asupra religiilor și ateismului, ci subliniem doar faptul că oamenii au simțit și simt nevoia de a se uni spiritual pentru a-și mângâia sufletele. Eu cred că Dumnezeu (vezi „Jocuri de cuvinte – Dumnezeu”) este în sufletul fiecăruia și peste tot. „A te împăca cu Dumnezeu” înseamnă a te împăca în primul rând cu tine însuți, apoi cu ceilalți oameni (din toate țările) și cu mediul înconjurător. Asta ținând seama și de zisele lui Călinescu „sufletul meu are nevoie de sufletele celorlalți și toți trăim în lume!” Așadar, țineți seama și de zisele trestiei din Bărăgan, degustătoare de vin bun, Fănuș Neagu.

          Ortodox fiind, vă propun să ascultați niște pricesne. Cuvânt întâlnit în română prima dată în letopisețul lui Gheorgachi din 1762, priceasna este o cântare executată în bisericile ortodoxe la slujba liturghiei în timp ce se împărtășește preotul. E moștenit din vechiul slavonic bisercesc prěčĭstĭna - прѣчьстьна, feminininul lui prěčĭstĭnŭ - прѣчьстьнъ, din čĭstĭ - чьсть, „onoare”, din proto-slavicul *čьstь, „cinste, onoare, respect”, din proto-balto-slavicul *kistas, din proto-indo-europeanul *(s)kʷit-tis, din (s)kʷeyt-, „a nota”.

          La adresa https://www.youtube.com/watch?v=zi2Cfff97Ag puteți asculta un colaj cu cele mai frumoase Pricesne Ortodoxe. Tudor Gheorghe cântă Mi-e frică, Doamne (https://www.youtube.com/watch?v=3JJSELRNWTs). Cântăreții de muzică populară au extins pricesnele și le prezintă și în internet. Ascultați-o pe Georgiana Lobonț (https://www.youtube.com/watch?v=Bn4JEw9Fpng)cu un album de de pricesne, Vol I, din 2018.

          Să fiți iubiți și să treceți cu bine de Paști!

 

      

          Constantin NIŢU

„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

 

Jocuri de cuvinte - religie

Jocuri de cuvinte - religie

Geografie lingvistică

Religie

Motto; „Epigramiştii buni vor merge-n iad,/ Că-s plini de duh, de li se duce buhul!/ Speranţele să meargă-n cer tot scad:/ În rai se duc acei săraci cu duhul!” (Valeria Moroşan, „Ce ți-e scris...”)

MDA2 (2010) ne lămurește că religie, învechit relege, relighie, relighion, relighiune e moștenit din latinul religio, religionis, prin germanul Religion și francezul religion, fiind un „sistem de credințe și practici privind sentimentul divinității care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem”, „totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare religiei”, dar și o „disciplină care se predă în școli, având ca scop instruirea și educarea elevilor în spiritul religiei date”.

Wikționarul precizează că e moștenit din francezul religion, germanul religion, ambele provenite din latinul religio, atestat în latina clasică (sec. I î.Hr.), folosit frecvent de Cicero, care a legat cuvântul de relegō, re-leg, leg din nou; de altfel cuvântul a fost legat (mai ales de autorii creștini) de religō, mă leg repede, din re- +‎ ligō, și obligātiō, de la obligō, „a obliga; a restrânge”, de la re-, „la, împotriva”, + ligō, „a lega, a uni”, oricum, folosind sufixul -iō.

Dar să vedem cum zic alții religiei:

agama în indoneziană și în malaieziană;

anutan în malai;

átrúnaður în feroeză;

âyin - آیین‏‎ în persană,  ayîn دین‏‎ în kurdă;

camayam - சமயம் în tamilă;

chos lugs - ཆོས་ལུགས în tibetană;

craueeaght în manxi;

crefydd și creideamh în irlandeză;

dat - דָּת‏‎ în ebraică;

dham - दीन în hindi, dhamma - धम्म în pali, dharm - دھرم‏‎ în urdu, dharma - धर्म în marathi, dharma - ಧರ್ಮ în kannada (kanaresiană, prin India), dhôrmô - ধর্ম în bengali, sdharma - धर्म m în sanscrită;

diadhachd în scoțiană (limbaj germanic din Scoția), diána - ديانة‏‎ în arabă, dīn - دين‏‎ m în arabă, uigură și‎ în urdu, dïn - дин în cazahă, cecenă, kirchiză și tadjică, din în turcă, azeră, turcmenă și uzbecă, dîn - ئاین‏‎  în kurdă, ādin - адин în abhază, pdin - دین‏‎ în persană; 

erlijio în bască;

fe în albaneză;

geloofsovertuiging și godsdienst în neerlandeză;

jonggyo - 종교 în coreeană;

kepercayaan în malaieziană;

kiš - کیش‏‎ în persană; 

kron - կրոն în caucaziană-anatoliană;

matamu - మతము în telugu;

mazhab مذهب‏‎ în persană, mazhab - مذہب‏‎ în urdu, mazhab मज़हब în hindi;

náboženství în cehă, náboženstvo în slovacă, nabožina în sorbă de sus (upper sorbian), nabóžnina în sorbă veche;

nahaghá în navajo (în America de Nord);

reiligiún în irlandeză, releegion în scoțiană, religia - რელიგია în gruzină, religia în poloneză și în slovacă, religião în portugheză, religie în română și în neerlandeză, religija - религија în macedoneană, rèlīgija - рѐлӣгија în sârbo-croată,  religija - религия în bulgară și în rusă, reliģija în letonă, lituaniană, sârbo-croată și slovenă, religió în catalană, religio în ido, religiō în latină, religion în daneză, norvegiană,  franceză, occitană, suedeză și engleză, Religion în germană, religión în spaniolă, religione în italiană, religioon în estonă, religiun în romanșă, religy în frizonă, religye - רעליגיע‏‎ în idiș, relíhija - релігія în ucraineană și în bielorusă, rełijon în venețiană, relijyon în creolă haitiană, Relioun în luxemburgheză, relixión în galiciană, relixón în asturiană, rilidjon în valonă;

saasnaa - សាសនា în kmeră, saat-sa-naa - ສາດສະໜາ în laoțiană, sàat-sà-năa - ศาสนา în thai;

šašin - шашин în mongolă;

shūkyō - 宗教 în japoneză;

szoszroál în romani (țigănească);

tĕn - тĕн în ciuvașă;

thriskeía - θρησκεία în greacă, thrēskeía - θρησκεία în greaca veche;

tôn giáo - 宗教 în vietnameză;

trosretning în norvegiană;

trúarbrögð în islandeză;

tupãrape în guarani;

uskonto în finlandeză;

vallás în maghiară (din vall, „a se confesa”, +‎ -ás, sufix de formare a substantivelor);

vjȅra - ве̏ра în sârbo-croată,  vera în slovenă,  véra - ве́ра în rusă;

veroispovédanije вероиспове́дание în rusă, veroizpoved în slovenă, veroizpovedánije - вероизповеда́ние în bulgară;

wyznanie în poloneză;

zōngjiào - 宗教 în chineză.

Cuvântul „religie” în diferite limbi

Religii în lume

Moto: „Nu-mi bat capul cu ştiinţa,/ Pentru capul meu e greu;/ Eu rămân doar cu credinţa/ Restul ştie Dumnezeu.”   („Opinia credinciosului”, de Goethe, din „Epigrama germană de cinci secole” 1999, traducere de Florea Ştefănescu)

În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi, grupuri de persoane, regiuni sau țări. După cum arătarăm, cuvȃntul „religie” în latină înseamnă „re-legare", adică restabilirea relației dintre Dumnezeu și Om.

Simboluri religioase (sus: creștin, iudaic, hindus, baha'i,  islamic, tribal, taoist, shinto; jos: budist, sikhist, hindus, jainist, dyyavalist, tripla zeiță, crucea malteză, pre-creștin slavonic)

Religia implică o încredere în existența unei realități absolute (sacrul, supremul, zeii, Dumnezeul) de care omul ar depinde, această încredere fiind credința religioasă. Așadar, religia este un tip de comportament uman (credințe, ritualuri) referitor la ființe, forțe și puteri supranaturale.

Sociologia consideră că religia a apărut și există încă, ba pe la noi, după 1989, a luat avânt mare, nelipsind de la orice eveniment cel puțin un prelat, pentru că ea îndeplinește anumite funcțiuni: cognitivă (explică lumea); acțională („extinde” capacitățile umane limitate de acțiune); de reducere a anxietății sau fricii de necunoscut („spaima inventează zeii”, cum spuneau latinii, „primus in orbe deos fecit timor”); socială (menține solidaritatea societății, prin afirmarea superiorității morale a acesteia asupra membrilor ei); compensatorie [identificată de Karl Marx și Friedrich Engels în societățile stratificate social, funcția compensatorie e cea de a fi un protest neputincios contra unei lumi aliena(n)te, de care ne amintea Eminescu în „Împărat și proletar” (Religia - o frază de dânșii inventată/ Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,/ Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,/ După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,/ Ați mai purta osânda ca vita de la plug?)]; identitară (constituirea și menținerea identității unui grup, a unei comunități etnice sau doar religioase).

Concluzionând, religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul și fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeități sau alte forțe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înțelesului vieții.

Așadar distingem o mitologie – zei, Dumnezeu, îngeri, sfinți ș.a., necesitatea credinței și un mod specific de a gândi și a acționa pe care credincioșii sunt îndemnați să le respecte. Iar religia interacționează cu știința, adaptându-se mereu la realitățile științifice descoperite, cu filosofia, având și bisericile filosofii lor, se reformează sau fie se integrează, fie se „împrăștie”, luptă cu superstițiile etc.

Religiile moderne sunt împărțite în mai multe categorii: religii avraamice, credințele monoteiste care subliniază că originea lor comună este profetul Avraam sau recunosc o tradiție spirituală identificată cu Avraam (iudaismul, creștinismul, islamul); religii indiene (hinduismul, budismul, Jainismul etc.); religii est-asiatice (taoismul, confucianismul, șintoismul etc.); religii iraniene (zoroastrismul); religii neo-păgâne și noi mișcări religioase (wicca, satanismul,  asatru, scientologia etc.); religii indigene (nativ-americană, afro-americană, polineziană, australiană). Nu analizăm diferențele dintre ele, deoarece poate le vom analiza în viitor separat. Facem doar unele scurte observații.

În articolul următor vom trata ce este o „biserică” și ce este o „sectă”, biserica (din latinul basilica) fiind în general „instituție ce reunește ansamblul credincioșilor într-o comuniune”, iar o sectă este o „comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie”, dar și un „grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice)”. Și e moștenit din francezul secte și latinul secta.

Există o religie născută pe teritoriul României și care astăzi este răspândită în Statele Unite ale Americii, Scoția, Țările de Jos și Ungaria. Este vorba despre credința unitariană, care a apărut în Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea. Și vă vom comunica ce demnitar minoritar aparține acestei religii.

Biserică unitariană din San Jose, SUA

Religia în (c)arte

Motto: „Pe-o pagină, de internet,/ Se dă o ştire, mai tot anul:/ Că-n Rai sunt locuri berechet/ Şi-n Iad se depăşeşte planul.”  („Judecata de apoi”, de Corneliu Costăchescu, din „Pledoarie pentru epigramă”, 2007)

După ce am definit religia, notăm că mulți alții s-au străduit s-o definească altfel. Franz Werfel ne spune că „religia este dialogul etern dintre omenire şi Dumnezeu”, chiar dacă nimeni nu l-a văzut, dar l-a simțit chiar în interiorul său. Karl Wilhelm Friedrich von Schlegel ne lămurește că „religia este baza existenţei omeneşti”. Atunci „ateii” nu există (ateu - din latinul atheos, din vechiul grec átheos - ἄθεος, „fără de Dumnezeu, fără zeu”)? Ei în ce cred?

Statuia Cristos Mântuitorul (Cristo Redentor) din Rio de Janeiro, Brazilia – statuie considerată una dintre minunile lumii moderne – are chipul sculptat de românul Gheorghe Leonida

Emil Cioran, în „Amurgul gândurilor”, crede, pe bună dreptate, că „În biserici mă gândesc adesea ce lucru mare ar fi religia dacă n-ar fi credincioşii, ci numai neliniştea religioasă a lui Dumnezeu, de care ne vorbeşte orga”. Corect gândește că dacă n-am fi noi în triada Dumnezeu-prelat-credincios, prelatul și Dumnezeu, s-ar plictisi de moarte, n-ar fi religia.

Iar Petre Ţuţea, în „Omul”, ne explică ce e teologia - „tratat de antropologie creştină -  știinţa realului”, la care mă mai gândesc până a fi de acord. Teologia este doar o disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și a dogmelor unei religii, mai restrâns parte a dogmaticii având ca obiect exclusiv pe Dumnezeu.

Teologia pastorală este un domeniu al teologiei având drept scop pregătirea viitorilor preoți în practica bisericească pe baza studierii Noului Testament. Se zice că acest cuvânt a fost moștenit din francezul théologie, format din théo- +‎ -logie, moștenit succesiv, la rându-i, din francezul medieval theologie, din vechiul francez theologie, din latinul theologia, din vechiul grec θεολογία – theología.

Cuvântul rugăciune în diferite limbi

Iar rugăciunea, monologul intim către cel de sus, a făcut obiectul multor epigrame. De rugat se ruga și Marian Cioacă prin 2009, pretinzând că a intrat în dialog cu Bunul Dumnezeu, care e gata să ne ajute (- Doamne, ai grijă de noi/ Că e iadul pe pământ!/ - Depinde numai de voi,.../ La Mine vă iau oricând), iadul pe pământ fiind confirmat tot prin rugăciune prin 2007  și de Gheorghe Popescu-Ger (Coboară, Doamne, printre noi/ Şi fă calvarul să sfârşească,/ Că judecata de apoi/ Cui are să-i mai folosească?!”)

Cea mai scurtă și frumoasă rugăciune

            Mihai Haivas susținea în „Haşmişuri umoristice” că și maestrul Brâncuşi se ruga când cioplea (În piatră ai cioplit din greu,/ Şi te-ai rugat lui Dumnezeu., Ateii, că nu ştiu de daltă,/ Întruna dau cu piatra-n baltă). Eugen Albu adresa în revista „Rebus", nr. 1073 o urare-rugăciune guvernanţilor (Să v-ajute Dumnezeu,/ Ca, din anul care vine,/ Să aveţi salariul meu/ Şi s-o duceţi tot ca mine!”). Să citească Orban și Cîțu...

Martorul Gheorghe Gurău declara în 2012 că rugăciunea se face în mod sigur chiar și la mormântul unui scriitor (Tămâie, lumânări, icoană/ Şi-o rugăciune, evident;/ La căpătâi i-au pus şi-o pană/ Simbol al penei de talent!”).

            O altfel de rugăciune o aavea Stelică Romaniuc, parcă pentru a-l contrazice  pe președintele blocului meu, cel care zicea într-o zi că Prutul desparte două națiuni, ca ziua cealaltă că desparte două popoare (Doamne, ce-o ieşi nu-mi pasă,/ Dacă Tu, citindu-mi slova,/ Mi-o aduci din nou acasă/ Pe vecina mea... Moldova!”). Asta deoarece Plăieșii ne informează că ei cântă clar despre limba română, ba sunt atenți și la calul rusului sus pe malul Nistrului, potcovit gratis și dorit expulzat în Stepa calmucă.

            O constatare după rugăciune face și muşchetarul prahovean Ion Grigore cu niște „Proiecte modeste” despre o păcătoasă nedusă la biserică (Duduia jună şi frumoasă/ S-a măritat c-un singur gând:/ Să fie soaţă credincioasă,/ Măcar aşa... din când în când). Speranțe doar în rugăciune avea Romulus Filip prin 2007, mai ales pentru pensionari (Ne-or aduce vremuri bune/ Cei ce i-am votat şi eu./ Pân–atunci, cu rugăciune,/ Mă va duce Dumnezeu!). Ce e în 2019 cu liberalii ajunși guvernanți fără alegeri, doar cu umărul lui Tăriceanu și Ponta, vom vedea! Rugați-vă!

Intrarea Maicii Domnului în biserică

Dar degeaba faci o rugăciune către cel de sus, dacă trimișii lui pe pământ, popii, au păreri nașpa, cu toate că li s-au adresat destui poeți, precum George Topîrceanu, care cere blagoslovirea preotului prof. N. Hodoroabă, autograf pe „Scrisori fără adresă" (Fiindcă-n viaţa mea n-am fost/ Din cale-afară de cuminte,/ Nici cartea asta nu-i de post,/ Blagosloveşte-mă, părinte!) sau Aurel Iordache, în „Palatul de Justiţie” 1999 (Că sunt ateu, nu-i simplă întâmplare.../ Chiar tu-mi eşti argument hotărâtor:/ De-ar fi un Dumnezeu şi bun, şi mare/ Te-ar mai răbda pe tine slujitor?).

Și să nu trecem peste dogmatica de care amintirăm. Dogmatica, conform NODEX (2002), este o ramură a teologiei în care sunt expuse dogmele unei religii și provine din francezul dogmatique, acesta din latinul dogmaticus. Iar dogma este precum axioma în matematică, care nu e necesar a fi demonstrată, dar care, în viața socială m-ar conduce la principiul „crede și nu cerceta!”, cu care nu prea sunt de acord, fiind cam rigid, autoritar!

„Crede și nu cerceta” sau „nu crede tot ce auzi!”?

Așadar, dogma este moștenită și asta din francezul dogme, acesta din latinul dogma, „principiu filosofic”, din vechiul grec δόγμα - dógma, „opinie, principiu”, din dokéō - δοκέω, „pare bun, gândit”, fiind o  învățătură sau teză fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii și nu admite obiecții.

Aici e „cuiul lui Pepelea”, că până la urmă este și o teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă, acceptată necritic și aplicată rigid. Mă rog!

Dar noi suntem credincioșii, care „credem și nu cercetăm” și doar ne rugăm, deoarece legătura insului cu „Cel de sus” implică rugăciunea, care după MDA2 (2010) provine din latinul medieval „rogatio, -onis” (din latinul rogātiōnem, acuzativ singular al lui rogātio, din rogō, „cer; solicit”, acesta fie din proto-indo-europeanul *h₃reǵ- și un dublet al lui regō, fie din procō și un dublet al lui precor și procus, adică o rugăminte, o cerere (mulțumire sau laudă) adresată de credincioși divinității”.

Și i se mai zice și închinare, rugă, (înv.) rugare, rugăminte, molitvă (din slavonul molitva - молитва), ocinaș (din slavonul otĭcĭ našĭa - отъчє нашь), molenie (din slavonul molĭeniĭe -  молieниie). Și te poți ruga unde vrei tu, acasă, în biserică, pe câmp. Oamenii de seamă nu puteau rata definirea rugăciunii, ca să-i lămurească pe megieși sau pe alții.

Așa că, după Sfântul Grigorie Sinaitul, „rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate”, după cuviosul Isaia Pustnicul „rugăciunea este lumina sufletului”, după Sfânta Angela de Foligno „rugăciunea este locul unde se găseşte Dumnezeu”, iar după Teofil Părăian „rugăciunea este cuvântul omului către Dumnezeu”.

Khalil Gibran, mai poetic, crede că „rugăciunea este cântecul inimii”, iar Arthur W. Pink crede că „rugăciunea nu este atât de mult o acţiune, cât o atitudine, atitudinea de dependenţă de Dumnezeu”. Și cum Dumnezeu este un ideal, e dependența de ireal! Aici trebuie să restudiez statica din fizică. Și cred că nu Dumnezeu îmi va da mură-n gură, ci eu trebuie să mă străduiesc, după statică revăzând neapărat dinamica, inclusiv dinamica cuvintelor ca un joc!

Ca să-l citez pe Paul Neagu, cum că „un credincios nu face teologie în mijlocul rugăciunii”, l-aș completa cu „vorba lungă – sărăcia omului”, așa că rugăciunea trebuie să fie scurtă și să trecem la treabă! Asta deoarece, deși Maica Tereza, devenită sfânta Tereza de Avila susține că „rugăciunea nu înseamnă nimic altceva decât să fii într-o relaţie de prietenie cu Dumnezeu”.  Dar eu zic „prieten, prieten, dar brânza e pe muncă, pe efort!”

M-am inspirat din „frate, frate, dar brânza e pe bani”, că nu trebuie să se roage ciobanul să mulgă oile, ci trebuie chiar să le mulgă, așa că prietenul „de sus” nu face nimic fără acțiunea lui Gigi sau a mea, eu și Gigi Becali trebuie să ne rugăm doar să fim sănătoși ca să mulgem oile!

Costel Zăgan, mai inventiv, dă în 2008 în „Inventeme” o definiţie aforistică  „rugăciunea este gravitaţia îngerilor: ne (re)ţine în preajma lui Dumnezeu”. Filosoful Emil Cioran, în „Amurgul gândurilor” „la Divinitate se gândeşte, credinciosul la Dumnezeu. Unul la esenţă, altul la persoană.”

Și în teologia asta, în dogmatică, în rugăciuni și în viața de toate zilele auzim de rai și de iad, nereținând că de fapt raiul și iadul ni le facem noi aici, pe „Terra”! Raiul, moștenit din slavonul рай – rai, polonezii moștenindu-l ca raj (din proto-slavicul *rajь, moștenit din iraniană, din proto-iranianul *raHíš, din proto-indo-iranianul *raHíš, din proto-indo-europeanul *reh₁ís, „sănătate, bunuri”; și e cognat cu avestanul 𐬭𐬀𐬉𐬬𐬀𐬥𐬙‎‎ - raēvant‎, „bogat, splendid”, cu sanscritul रयि - rayí, „sănătate, bunuri”,  este (în diferite concepții religioase) un „loc plin de încântare și de fericire, în care petrec după moarte sufletele drepților”, numindu-se și eden (din francezul éden) sau paradis (din fr. paradis, ger. Paradies, moștenite succesiv din latinul paradīsus, dublet al lui parvis, din vechiul grec παράδεισος – parádeisos, grădina aia fabuloasă din cer în care ar fi trăit Adam și Eva până la săvârșirea păcatului originar).

Cuvântul rai (paradis) în diferite limbi

Chinezul Confucius, prin secolul al VI-lea, era mai scurt, nu ne spune nimic de „grădină”, ci crede că „raiul înseamnă să fii una cu Dumnezeu”. În secolul al XVI-lea Shakespeare ne lămurea că „raiul, (e) visteria bucuriei eterne”, pe când al nostru Costel Zăgan crede că „raiul este umbra lui Dumnezeu”. Eu sunt de acord cu Schiller, care, fără vise aiuristice susținea: „eu îmi sunt raiul sau infernul”.

Țara noastră e un rai

Nici raiul n-a scăpat de grija epigramiștilor. Nicolae Halmaghi-Scoreanu scria în 2007 epitaful unui epigramist doritor de loc în rai în „Anuarul Epigramiştilor Români” (La al vieţii trist soroc/ A cerut, în rai, un loc;/ Nu ştia în mod precis/ Că şi iadul e deschis). Că locuri erau cu duiumul, după cum ne confirma  tot în 2007 maestrul Corneliu Costăchescu (Pe-o pagină, de internet,/ Se dă o ştire, mai tot anul:/ Că-n Rai sunt locuri berechet/ Şi-n Iad se depăşeşte planul).

Dar cu ispitele de pe Pământ, după Vasile Larco raiul nu e pentru toți, că doar nu se poate renunța la fructul oprit (În viaţa asta prost croită,/ Cu frumuseţi în evantai,/ Te duc atâtea în ispită,/ De nu ai cum s-ajungi în Rai!). Este vorba pentru poeți de raiul jinduit de mulți, Parnasul, definit corect în 1981 de Vasile Langa în „Dicţionar de epigrame” (O grădină-n care zorii/ Sunt priviţi c-un ochi pedant;/ Rai în care scriitorii/ Au cu toţii loc vacant). Mă rog, dar Maltus spunea că „la ospățul lumii mulți sunt chemați, puțini aleși”!

          Chiar și Voltaire se gândea la un colț rai, printr-o hexagramă, „Vis şi realitate”, traducere de Aurel Iordache (Visam că-s împărat pe-un pe-un colţ de rai,/ Iar tu - o fată care mă iubeai.../ Când m-am trezit, sărac ca-ntotdeauna,/ În loc să plâng, am râs... Şi-am râs întruna.../ Ai să-nţelegi vreodată bucuria?!/ Pierdusem doar un fleac... Împărăţia).

          Mihai Danielescu, nu doar în vis, se adresa în 2006 chiar Sfântului Petru, cel ce este paznic dedicat la Poarta Raiului pentru oarece locuri (Preasfinte, fă-ne loc în rai,/ Cu toate că am fost golani,/ N-am fost pe Muntele Sinai,/ Dar... ţinem post de nouă ani). Dacă facem socoteala, 2006 – 9 = 1997. Ce să fi fost în 1997? La putere era Convenția democratică și după cei de „dreapta” era rai în România! Că Isărescu ne făcea să ne credem to(n)ți milionari!

Rai sau campanie electorală?

          După unii epigramiști, paradisul sau raiul ar fi pe pământ, așa cum credea și baciul Lucian Mănăilescu în „Epigrame cu şi despre femei”, 2010, cu oarece avataruri turistice [Călătorind spre-al vieţii paradis,/ A fost cam peste tot în lumea asta:/ La Londra, la Viena, la Paris.../ Şi peste tot l-a dus (de nas) nevasta!]. Fiecare cu norocul lui!

Un loc în rai în 2016 dorește și altruista Gabriela Genţiana Groza  epigramistului Barbu Bălan, la împlinirea vârstei de 80 de ani (Te-aş lăuda, stimate-al meu confrate,/ Că de mândrie, ştiu, motive ai,/ Dar las pe Domnul să îţi facă parte,/ La centenar, de-un colţişor de rai!). În schimb Nicolae Dărăbanţ e sigur că unii se simt pe pământ ca în rai, dar... prețul e cam scump în cazul amorului fără TVA (S-a simţit ca-n paradis,/ Când cu Eva, cand cu Ida,/ Astăzi medicul i-a zis/ Că-i 60% SIDA,/ ... 40 e sifilis).

          Asta dovedește că păcatul este rupt din rai, cum depunea mărturie Vlad Cernea-Jerca în ziarul „Viaţa Buzăului" la 22 februarie 2006 despre o văduvă tânără (Că-i vechi blestemul şi păcatul/ Ştiam şi eu şi răposatul -/ Dar când pomană-i faci şi-mi dai.../ Păcatul ăsta-i rupt din rai).

Cum care rai? Raiul în care primii locuitori au fost Adam și Eva, dar unde era prezent și șarpele pe post de critic, fapte relatate și de  Marcel Breslaşu în „Antologia epigramei româneşti” (Adam cânta întâiu-i cânt. Şi-i fapt notoriu;/ Un altul mai dotat ca el nici nu era!/ Eva-ar fi fost un excelent auditoriu,/ Dar şarpele - întâiul critic - fluiera!).

Și se tot bagă poeții ăștia la viața din rai, dar de unde știu ei ce e pe acolo? Că nimeni nu s-a întors să ne relateze cu de-amănuntul. Ba unii credeau, precum   Petru Onciu din Voivodina, Banatul Sârbesc, prin 2008, despre unii foști șefi că trăiau ca în rai (Şef fiind, trăia ca-n rai/ Dar avea un singur bai:/ Nu ştia cum că şefia/ Nu ţine cât veşnicia). Așa că mulțumește-te și roagă-te ca și cum ai fi propriul tău șef.

Și pentru rai sau paradis există o multitudine de cuvinte în alte limbi [aljana - الجنة în arabă; baradwys în galeză; behešt - بهشت în persană; cennet în turcă și cənnət în azeră; cseri, csero în țigănească (rromani); drakht – դրախտ în armeană; gan 'éden - גן עדן în ebraică și ganeydn – גאַניידן în idiș; ġenna în malteză; heaven în engleză, heiven și hewin în scoțiană, hemel în neerlandeză, himins în gotică, Himmel în germană; in - ин în udmurtă; jumaq – жұмақ în cazahă; Nandanakānana - নন্দনকানন în bengali; ouranòs οὐρανὸς în greacă; Paradäis în luxemburgheză, parádeisos - παράδεισος în greacă, paradicsom în maghiară, Paradies în germană, paradiis în estonă, paradijs în neerlandeză, paradís în catalană, daneză, franceză, islandeză, norvegiană, română și suedeză, paradise în bască, Paradise în galica scoțiană și în irlandeză, paradiso în italiană, paradisu în corsicană, paradisum în latină, paradīze în letonă, paradys în frizonă, paraíso în galiciană, portugheză și spaniolă, parajsë în albaneză, paratiisi în finlandeză, Phiradausa - ਫਿਰਦੌਸ în punjabi; rai – pай în bulgară, rai în română, raj - рай în bielorusă, raj – рај în macedoneană și sârbă, raj în croată, bosniacă, poloneză, slovacă și slovenă, ráj în cehă, ray – рай în rusă și ucraineamă, rojus în lituaniană; svarg – स्वर्ग în hindi].

Infern zisei? Iad? Iad provine din vechile slavone ꙗдь, адь (din vechiul slavonic bisericesc адъ - adŭ, „împrumutat” din vechiul grec  ᾍδης – Hā́idēs; bulgarii îi zic ад - ad) și e locul în care, după moarte, sufletele păcătoșilor ar fi supuse la chinuri veșnice. Și i se mai spune  gheenă (din vechiul slavon гєєна - geena), infern.

H.G. Adams crede că „iadul este adevărul înţeles prea târziu”, iar Emil Cioran susține că „infernul este când rugăciunea devine de neconceput”. Ca să vedeți unde credea Valeriu Butulescu că se află „iadul capitalist”, cred că după o bună pregătire la învățământul de partid, redăm definiţia aforistică din ziarul „Steagul roşu" din 1985: „Infernul este iadul occidental. Altă abordare, alt confort.” William Alfons de Liguori ne lămurea că „pedeapsa care face ca iadul să fie iad este durerea că sufletul L-a pierdut pe Dumnezeu”. Oare câți ar trebui să fim pedepsiți azi după realitatea de pe aici?

Și cuvântul infern a fost împrumutat în mai multe limbi (enfé în normandă, enfer în franceză, enfiern în romanșă, ferr în albaneză, iferru în sardiniană, ifreann în irlandeză, ifrin în  galiciană scoțiană, in·hèrn în occitană, infern în catalană, în malteză, română și velșă, infèrn în occitană, inferno în engleză, galiciană, italiană, neerlandeză, norvegiană, suedeză, portugheză, Inferno în germană, infernu în siciliană, infiarn în dalmațiană, infiêr în friuliană, infier în valonă, infiérno - ινφιέρνο în greacă, infierno în istriotă și în spaniolă, infiernu în asturiană, nfernu în siciliană, uffernIad în velșă, toate din latinul infernus, „infern”, acesta din īnferus, „puțin”).

Cuvântul iad în diferite limbi

În iad există păcătoși?

Epigramiștii nu uită iadul. Greșește Constantin Dragodan când scrie epitaful crâşmarului și îl trimite în rai (Crâşmarul rotofei ca un buhai/ Petrece fără teamă de păcat,/ El locul şi-a asigurat în rai/ Servind, tot timpul, vinul „botezat"). Eu l-aș trimite în iad. Că pe biserica dintr-o localitate din podgoria Drăgășani este pictată o scenă din iad, cu un tip legat de picioare, cu capul în jos, deasupra unui cazan cu foc sub el, foc întreținut de draci. Și dedesubt scrie „Cârciumarul care pune apă-n vin”.Nu sunt mai bune crâșmărița din Buzău și crâșmărița Plăieșilor de la hanul Marioarei?

Precis Nicolae Iorga nu este în infern, că potrivit antimetabolei epigramatice Păstorel Teodoreanu avea o dilemă în „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...” din  1931 (L-a pus Destinul lui stupid/ Într-o dilemă de infern:/ Ori partid, fără guvern,/ Ori guvern, fără partid). Despre PSD în noiembrie 2019 îl lăsăm să peroreze pe președintele meu de bloc.

La iadul de pe pământul geto-daco-pontic se referă Dan Căpruciu în sonatele sale sonete deși crede că mai sunt speranţe (Nu vom mai fi precum o turmă/ În traiul devenit infern/ Atunci când mintea de pe urmă,/ Va poposi şi la guvern), nespecificând dacă e vorba de guvernul nostru, de după alegeri, sau despre „guvernul lui”, penelisto-pedelist, președinte care ar putea face obiectul unei icoane, conform descoperirii arheologice făcute de Valentin David  (Biserica ascunde un mister/ Ce neelucidat o să rămână;/ Pictura arăta un Lucifer/ Tronând în iad c-un sucitor în mână).

Și fiindcă pe aici fu prezentă mereu corupția, Corneliu Costăchescu făcea o pledoarie pentru epigramă, amintindu-ne că nici lumea umbrelor nu e lipsită de corupți (La poarta raiului s-a dus,/ Să treacă în divinul vad,/ Dar Sfântul Petru blând i-a spus:/ „Ai rezervare pentru iad").  Kovesi va ancheta iadul sau va crea un iad și în UE, ca cel la Ploiești cu dracul Portocală și se va remarca din nou Mircea Ursei în Cimitirul vesel UE, ca cel de pe la noi din 2000 (În iad, pe câte-am auzit,/ Nu-i chiar uşor să fii primit,/ Căci locurile-n rezervaţii/ Se dau şi-acolo pe... relaţii).

Vasile Langa ne amintește printr-o meditaţie amară, făcută în timpul unei rugăciuni sau după rugăciune, că totu-i trecător, chiar și frumusețea unei femei, chestie pentru care depun mărturie și zeii că e un iad sadea (O spun lucid, iau martori zeii,/ Că frumuseţea-i iad sadea,/ E primul dar făcut femeii/ Şi primul care i se ia). Dar eu l-aș întreba „ei, și? cui prodest?” Îi rămâne frumusețea spiritului, care e un rai, tot sadea!

Tot domnia sa Vasile Langa e cel care într-un „Dicţionar de epigrame” din 1981 ne lămurea că infernul e pe pământ, dovedit de o navetă conjugală dezechilibrată (E-o goană cam demenţială,/ Un du-te-vino infernal:/ Ea cu maşina personală,/ Iar el cu trenul personal). Dar ce povești se puteau asculta ăn vagoane, ce socializare era, de oltenii din tren povestindu-ne și Amza Pelea.

Vasile Panaitescu intuia încă din 2007 în „Antologia epigramei româneşti”, ce o să i se întâmple lui Tăriceanu, că de Borcea.... (Adus în iad când fu să moară,/ N-a început să protesteze./ Căsătorit a cincea oară/ Spera să se mai relaxeze!”)

          Virgiliu Slăvescu ne amintea în 2007  că unii preferă infernul, mai ales că e și Dante e pe acolo, precum Corneliu Moldovanu cu romanul său „Purgatoriul" (Deşi sunt simplu muritor,/ Prefer soluţii elegante:/ Decât cu tine-n Purgator,/ Mai bine în Infern... cu Dante). Purgatoriul e zona aia mai mică, specific așteptării catolicilor cu păcate mici, până le hotătăște Sfântul Petru soarta. Eu l-aș prefera pe Bocaccio de Decameronul său (aici cu filmul lui Pier Paolo Pasolini)...

Dan Norea preferă iadul în „Epi...Gramatica” sa, după ce a constatat că până la Dumnezeu îl mănâncă sfinţii (Prefer iadul, pe cuvânt,/ Are numai draci normali,/ Pe-ăştia-i ştiu de pe Pământ./ ... Raiu-i plin de canibali!). Dracii ăștia de pe pământ sunt interesanți, dar de unde știe omul că raiul e plin de canibali? Nu sunt canibali și pe pământ care te mănâncă de viu cum vrei să te afirmi puțin?

Marius Robu compune un epitaf epigramatic unei tipe care știe precis că va merge în iad, că știe, probabil, ce păcate are, că n-a fost o sfântă (Dentista şi-a scris pe cruce:/ „N-am fost sfântă sau sihastră,/ Dar în iad, când mă voi duce,/ Scap de gura dumneavoastră!”), pe când Gheorghe Dănăilă ne relata în ziarul „Viaţa Buzăului", pe gerul din 26 ianuarie 2006, amintirile sale estivale (Căldura-i mare, vipia-i în toi,/ De parcă s-ar fi instalat infernul,/ Iar soarele ia pielea de pe noi,/ ... Dar mult mai delicat decât guvernul). Și prin ianuarie 2006 era guvernul Tăriceanu, păstorit și îndrumat de Traian Zeus, sub deviza „DA – Dreptate și adevăr”. Și adevărul despre Petrov abia acum ieși la iveală... Și după acea guvernare ne-am ales cu renunțarea la moștenirea Gojdu din Budapesta!

Că după ăsta cu cinci neveste nici nu te mai poți gândi la păcătosul de popă, care conform lui Ion Ruse se comporta ca noi toți ceilalți la o slujbă (Uitând chiar şi de Dumnezeu/ Privea un popă la o jună,/ Şi cugeta ca un ateu:/ Vai Doamne,-i păcătos de bună!). De, așa cugetăm noi, ateii! Și cu popii ăștia nu trebuie să ne comportăm după îndemnul previziune al republicanului Voltaire, în traducerea lui Aurel Iordache (Va fi poporu-n veci eliberat/ De asuprire şi de făr-de-lege,/ Prin cel din urmă preot spânzurat/ Cu intestinul ultimului... rege). Cu regii sunt de acord, că prea îi ridică în slăvi TVR și unii români care vor să ne readucă în evul mediu...

„Dreptate?”, „Adevăr?”

          Așadar, cu religie sau fără, cu cu rugăciune către cine vreți, pe pământ, în iad sau în rai, că astea sunt aici, să fiți iubiți! Că în lumea de apoi, „morți sunt cei muriți!”

(bonus: Tudor Gheorghe - „DOAMNE FĂ DACĂ SE POATE/ SĂ NU FURE NIMENI NICIUN AN/ ÎN ACEASTĂ ȚARĂ CU DE TOATE/ ȘI VOM FACE RAI DIN BĂRĂGAN!”, la 

https://www.youtube.com/watch?v=qhqSrC4Xmtc&ab_channel=TudorGheorghe)

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com