Geografie lingvistică
Bătrânețe
Moto: „Viața
asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci nici să te naști, c-ai și
îmbătrânit!” (Nichita Stănescu)
Să o luăm istoric. În 1929, acum
aproape un secol, Șăineanu scria că „bătrânețea, conform bătrânețe, este ultima
vârstă a vieții, cam dela 60 ani” [Șăineanu, ed. VI (1929)]. Peste un deceniu,
Scriban scria că „bătrînéță (est) și -éțe (vest) f. este ultima etate” [Scriban (1939)]. Peste ani, din DLRLC (955-1957), aflăm că „bătrânețea (în opoziție cu
tinerețea) este o „perioadă de timp din viața omului, după maturitate; vîrstă
înaintată a unui om”.
Bătrânețea
nu ține mult
Și aflăm din constituția R.P.R. că
„Cetățenii Republicii Populare Romîne au dreptul la asigurare materială la
bătrînețe, în caz de boală sau incapacitate de muncă”. În mileniul al treilea,
în „plin capitalism desuet”, din MDA2 (2010) aflăm că bătrânețe, format din
„bătrân + -ețe”, este o „vârstă înaintată a unui om; etapă finală din viața
ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice.” Și
dicționarele nu mai scriu ce e trecut în constituție...
Așadar, cuvântul e format din bătrân
+ ețe, bătrân fiind moștenit din latinul vulgar sau latinul târziu vetrānus,
formă sincopată din latinul veterānus (dispariția unei vocale în interiorul
unui cuvânt prin sincopă, vezi sincopa și în muzică, din fr. syncopè; comparați
cu aromânul bitãrnu, din care s-a format bitãrneatsã, cu dalmațianul vetrun,
friulianul vedran, vechiul venețian vetrano).
Și bătrânețea asta există în multe
limbi:
alderdom în daneză și în
norvegiană, ålderdom în suedeză, âlderdom în frizonă; (din alder, ålder sau
âlder, „vârstă, etate”, + -dom, sufix);
Alter în germană și în
luxemburgheză (din germanul medievallter, din germanul altar, din
proto-germanicul *aldrą, cognat cu
germanul Oller), elter – עלטער în idiș;
Bārdhakya - বার্ধক্য în bengali;
bătrânețe în română, bitãrneatsã
în aromână;
budhaapa - बुढ़ापा în hindi;
elli în islandeză;
gerámata - γεράματα în greacă;
henaint în galeză;
old age în engleză;
Cuvântul
„bătrânețe” în diferite limbi
öregkor în maghiară (din öreg,
„bătrân”, dintr-o limbă turcică, + kor, sufix);
ouderdom în neerlandeză (ouder,
„bătrân”, + dom);
pinsean seanaoise în irlandeză;
pir - پیری în persană (din
persanul medieval pyl, pīr, „bătrân, în vârstă, vechi”);
pleqëri în albaneză;
podeszły wiek în poloneză;
Purāṇē dī
umara - ਪੁਰਾਣੇ ਦੀ ਉਮਰ în punjabi;
qocalıq în azeră (din qoca,
„bătrân” + -lıq, sufix);
seann aois în galica scoțiană;
senatvė în lituaniană;
senectute în latină și în română
(ablativ singular al lui senectūs, „bătrân”);
shayakhukha - شيخوخة în arabă;
siberis - სიბერის în gruzină;
starasć - старасць n bielorusă, stáří în
cehă, staristʹ - старість în
ucraineamă, starobe în slovacă, starost - старост în bulgară, macedoneană și sârbă, starost' - старость în rusă, starost în croată,
bosniacă și slovenă (toate, pe diferite căi, din proto-slavicul *starostь,
format din *starъ, „bătrân”, + *-ostь);
tserut’yan - ծերության în armeană;
vanadus în estonă (din vana,
„bătrân”, + dus, vezi mai jos);
vanhuus în finlandeză (vanha,
„bătrân”, + -uus, vanha din proto-finicul *vanha, din proto-fino-permicul
*wanša; cognat cu estonianul vana);
vecchiezza în italiană (din
vecchio, „bătrân” + -ezza, sufix; comparați cu francezulh vieillesse);
vecums în letonă (din vecs,
„bătrân” + -ums, sufix);
vejez în spaniolă (din viejo, „bătrân”,
+ -ez);
velhice în portugheză (din velho,
„bătrân”, + -ice);
vellesa în catalană;
vellez în galiciană;
vichjàia în corsicană;
vieillesse în franceză (vieux,
„bătrân”, vielle, „bătrână”, + -esse);
xjuħija în malteză;
yaşlılık în turcă (din yaşlı,
„bătrân”, + -lık);
zahartzarora în bască;
zakán
- זקן în ebraică, zəqan - זקן în aramaică.
Bătrânețea și creația
Moto: „La noi nu-i
nimenea bătrân, doar vinul roşu din pahare...” (din folclorul „cântat”)
Bătrânețea e o favoare, nu ceva
greu în viața omului. Puțini apucă zilele dulci ale bătrâneții. Noi am scris
despre bătrânețe și despre creație (vezi
„Bătrânețea
și creația” pe rețeaua literară, dar și într-o carte tipărită). Și nu fac
rău dacă reiau aici cele scrise.
Niște binecunoscuți intelectuali
din „dulcele târg al Ieşilor”, responsabili ai cenaclului nostru „la distanță”
(INO, Ion N. Oprea și profesoara mea de latină din liceul militar, Anișoara
Dumitrescu), mi-au adresat frontal o întrebare – „puteţi scrie ceva despre
bătrâneţe şi creaţie?” Am ezitat să le dau un răspuns direct. Subiectul te pune
pe gânduri. E greu să te hotărăşti. Vei reuşi?
Şi uite-aşa, căzut eu pe gânduri,
cu un gând aruncat în sus, în norii cumulo-nimbuşi apăruţi din senin, dar cu
ochii şi pe ecranul calculatorului, aud la televizorul ce funcţiona uitat, ca
să se afle în treabă şi să consume kilowaţii şi aşa scumpiţi mereu de italieni, un
comentariu asupra celor spuse de un vremelnic ministru PD-L al comunicaţiilor, care
ulterior a fost și condamnat, că trebuie „să facem în aşa fel încât persoanele
în vârstă să fie mai puţine”.
„Ptiu, drace!”, mi-am şoptit în
barbă după ce am scuipat în sân şi m-am închinat de trei ori cu faţa întoarsă spre ecran. Şi ştiţi unde se întâmpla asta? În București, la festivitatea
deschiderii anului şcolar 2011 - 2012, de la Liceul Grigore Moisil din
capitală, la mine în cartier! Declaraţia vremelnicului ministru Vreme a stârnit
hohotele unora din asistenţă.
Zicerea completă a fost „Haideţi
împreună cu PD-L şi coaliţia să facem ca persoanele în vârstă să fie din ce în
ce mai puţine şi cu toţii să ştim să utilizăm calculatorul, să utilizăm
instrumentele societăţii informaţionale".
Las la o parte „vrăjeala” cu
societatea informațională. Toate societăţile au fost şi informaţionale, că
termenul e legat de „informaţie”. Şi informaţie a existat, există şi va exista
mereu, atât cât va exista omul. Propun mai degrabă termenul „societate
infomatică” sau informatizată, legată de folosirea calculatorului şi a
mijloacelor moderne de transmitere a datelor. Mai putem confunda în mileniul al
treilea datele cu informaţia? Uite că electroniștii o fac!
Venerabilul vroia să se refere la Grigore
Moisil, părintele informaticii româneşti, care spunea: „În curând, lumea se va
împărţi în două categorii, persoane în vârstă şi persoane care vor şti să
utilizeze calculatorul.”
Aşadar, există bătrâneţe? Dacă
ştiu să folosesc acest „idiot genial”, vorba lui Moisil, mai sunt bătrân? Orice
consultare a unui dicţionar, chiar online (http://dexonline.ro/),
realizat din toate dicţionarele editate până în prezent în România, îţi relevă
că bătrâneţea e o „etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin
diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om”,
„ultima perioadă în evoluția unei ființe, caracterizată prin slăbirea
funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată; senectute; stare de om bătrân”,
„perioadă de timp din viața ființelor, după maturitate” ş.a.
Dar ce înseamnă oare „creaţie”?
Din consultarea aceluiaşi vast dicţionar, creaţia este „acțiunea de a realiza
opere artistice, științifice etc.; produs (valoros) al muncii creatoare, operă
creată; interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un
film”, „proces de a crea; obiect creat; creaţie artistică, literară, populară”,
„produs al muncii creatoare; lucru, operă creată; interpretare bună, originală a unui rol
dintr-o piesă sau dintr-un film” etc.
Ne-am lămurit? În rezumat, creaţia
este realizarea a ceva nou, a unui proiect, a unui produs material sau
spiritual, de la un pix, un fel de mâncare, la care Viorica e expertă, un violoncel,
la o poezie, un cântec, o pictură, o statuie, o interpretare sublimă ş.a.
Doar
exerciții la întâlnirea de 50 de ani de la absolvire a unei promoții (1962) a
unui liceu sportiv din Timișoara
Încetează omul vreodată să creeze?
Eu cred că nu! Poate unii încep mai târziu sau refuză să înceapă! Aceste
excepţii confirmă regula! Exemplele sunt numeroase, de la genii până la oamenii
obişnuiţi. Geniile tinere se pot număra pe degete, dar Milton, Beethoven,
Goethe au dat dovada geniului lor, în ciuda surzeniei, a orbirii, când nu mai
erau deloc tineri decât în spirit. Cum care Goethe? Filosoful și literatul, cel
care a scris chiar și epigrame referitoare la bătrânețe, de exemplu „Altădată şi acum” (Ai la tinereţe/ Fete şi
putere,/ Iar la bătrâneţe/ Numai bani şi-avere), aici în traducere de Florea
Ştefănescu, din „Epigrama germană de cinci secole”, 1999.
Actorii noştri, Tamara Buciuceanu-Botez,
Draga Olteanu-Matei, Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu şi alţii,
umiliţi uneori de politicieni inculţi, au creat roluri de excepţie, fiind
iubiţi mai ales de tineri. Remarcabili au rămas, prin operele lor, sculptorul
Ion Irimescu şi pictorul Sabin Bălaşa, scriitorii Fănuş Neagu, Nichita Stănescu
şi preacuviosul Bartolomeu Anania, cu opere create și la vârsta senectuţii.
Îl poate
egala cineva pe Nichita?
Sunt de acord şi cu anumite
definiţii metaforice care susţin că bătrâneţea este „verdictul vieţii”, „ea
însăşi o boală”, „vecernie a vieţii” (aforism al lui Vasile Ghica) sau alte
asemenea figuri de stil. Un om nu este bătrân atâta timp cât caută ceva.
Creaţia presupune în primul rând
cunoaştere. A cunoaşte înseamnă a şti. Să ne amintim vorbele lui Socrate –
„ştiu că nu ştiu nimic, dar ştiu că pot şti mai mult decât ştiu”. Cunoaşterea nu are vârstă! Cunoşterea şi
exerciţiul creaţiei înseamnă experienţă. Experienţa şi cunoaşterea duc la
înţelepciune. Cunoaşterea, experienţa şi înţelepciunea, alături de datul
iniţial, inteligenţa, şi ea mereu perfectibilă prin cele de mai sus, dau
bogăţia spirituală a unui om.
Când frunzele viţei se zbârcesc şi
se usucă, ciorchinele este mai dulce și mai roşu. Că nu degeaba Păstorel
Teodoreanu se adresa „bătrânului Cotnar” (Bătrânului Cotnar nu-i sapă tronul/ Vrun
prinţ de viţă nobilă, ca el,/ Vrun Cabernet, Pinot sau Ottonel,/ Ci veneticul
de pripas: sifonul!). Ridurile ar trebui pur si simplu să arate numai unde au
fost zâmbete, că după Constantin Ardeleanu femeilor frumoase doar privirile
insistente ale bărbaţilor le-au lăsat riduri. Cei mai mulţi oameni «bătrâni»
sunt ca şi cronicile vechi care conţin lucruri interesante, adevărate, din
vremuri trecute, şi merită osteneala de a fi consultate permanent.
Unuia care-i spusese «eşti bătrân,
e timpul să te odihneşti», Diogene îi răspunde «dacă aş alerga la izvoare şi aş
fi aproape de ţintă, ar trebui să mă las moale, în loc să mă încordez şi mai
mult?» Dar unii bătrâni români, mai ales politicieni, se căznesc spre alte
izvoare. Georgeta George Ceauşu îl dă în gât pe unul în 2008 „printre epigramiştii olteni” (Mire la
optzeci de ani/ Dintre-atâtea fete tute/ Vrând să-i afle vieţii rostul,/ A ales
- la senectute -/ Una... şi-a murit ca prostul).
Aşadar, batrâneţea definită de
dicţionare, de biologie şi de legile sociale nu e chiar aşa de rea când iei in
considerare şi alternativele creaţiei şi mai puţin, reducând accentuarea pe
conjugarea verbului a avea la modul indicativ, timpurile prezent şi viitor sau
chiar la modul optativ.
A avea mult inseamnă adesea a
stăpâni puțin. Exemplele cu Năstase patru case, sibianul cu șase case, Oprea cu
palat sau altul cu casă între patru străzi sunt concludente! Că din învățământ,
cum ne demonstrează Stelică Romaniuc, care se adresează învăţatorului său, nu
te poți îmbogăți (M-ai învăţat să scriu şi să citesc,/ Să fiu modest, cinstit,
să fac doar bine/ Şi-abia acum, bătrân, mă dumiresc/ Cum am ajuns sărac lipit
ca tine). Se aude, sibieni?
Bătrâneţea nu e legată mereu de
vârstă. Mulţi aşazişi tineri se simt deja bătrâni. Unii chiar «se nasc
obosiţi», înscriindu-şi această expresie pe tricourile personalizate. Ţara
noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi; îi trebuie şi bătrânii, dar
tineri în spirit.
Să-ţi menţii inima fără riduri, să
fi plin de speranţă, amabil, vesel, chiar și cu studenții și cu elevii, cu
nepoții, supus doar cui trebuie, adică legii juridice şi oamenilor care merită,
tineri și mai puțin tineri, acesta este adevăratul triumf asupra bătrâneţii.
Omul are toate anotimpurile (acum
mă gândesc la Vivaldi, Primăvara), ca natura,
şi, ca un material nobil, nu îmbătrâneşte! Andrei Pleşu, care nu poate fi
niciodată bătrân, foloseşte cuvântul ecvanimitate, prin care înţelege a
traversa cele patru anotimpuri cu un unic anotimp lăuntric (vedeți AICI). Ne putem lipsi de
unul din cele patru anotimpuri? Este imposibil aşa ceva! Omul mai poate culege
mierea frumuseţii şi dărui rodul înţelepciunii şi celor tineri şi celor care se
consideră bătrâni!
Omul, „praf învăluit în fantasme”
(Emil Cioran), îmbătrâneşte atunci când îi îmbătrânesc pasiunile, ceea ce nu li
se prea întâmplă oamenilor cu adevărat culţi. Trebuie să ne gândim că există un
„azi”, dar există şi un „mâine”. În fiecare dimineaţă viaţa reîncepe. Totul se
pune în mişcare, renaşte, creşte, se transformă şi se dezvoltă. Viaţa
reînfloreşte, îşi întinde braţele, se multiplică. Viața se manifestă, ying îşi
caută perechea, pe yang, se regăsesc, se
oferă reciproc, sub multiple forme, în mii de apariţii, diferite şi sublime.
Natura, căreia îi aparţine şi omul, se reinventează mereu si mereu. Acesta este
miracolul etern al reînceperii unei noi zile, al unui nou „mâine” transformat
în „azi”, în veşnicul drum către „ieri”!
Puteți
face lumânarea la 68 de ani? (la aniversarea a 50 de ani de la absolvirea unui
liceu sportiv din Timișoara, promoția 1962)
La orice vârstă, dar mai ales la
cea a senectuţii, trebuie să dai valoare lucrurilor nu pentru ceea ce ele
reprezintă, ci mai curând pentru ceea ce semnifică. Şi trebuie remarcat faptul
că nu există creaţie fără iubire. Amintiţi-vă cuvintele din „testamentul” lui
Marquez - „le-aş arăta oamenilor cât de mult se înşeală gândindu-se că
încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc atunci
când încetează să iubească.” Să ne amintim tot spusele acestuia, că „moartea nu
vine odată cu bătrâneţea, ci mai curând odată cu uitarea”. Și să nu uităm că
„suntem ceea ce iubim” (Nichita Stănescu).
Suntem
ceea ce iubim!
Iar câteva sfaturi pentru colegii
de senectute se impun cu prisosunţă. Gândiţi-vă că „idiotul genial”,
calculatorul, materializat prin PC, laptop, notebook, iPad, iPhone sau
printr-un alt „device”, nu e decât o unealtă, un instrument, fie chiar dotat cu
un metacăutător, precum Google, supralicitat de fostul preşedinte Băsescu, de
Eba sau de enigmaticul Vanghelie. Cel care îl foloseşte, care interpretează
datele, transformându-le în informaţie, tânăr în spirit, contează. Calculatorul
lucrează cu date, cu informaţie lucrează doar omul! El „o vede”, „o simte”, „o
interpretează”, chiar dacă oftalmologii se poartă uneori rău cu noi, cei care
vedem mai mult literele și cifrele mari.
Amintiţi-vă că o mare iubire (chiar târzie) sau
realizările extraordinare ale creaţiei pot aduce cu ele şi un mare risc, dar pe
care trebuie să ni-l asumăm. Când pierzi pe cineva, când pierzi ceva făcut de
tine, nu dispera. Îţi rămâne experienţa de a retrăi frumos, de a reface oricând
acel lucru şi altele superioare şi înţelepciunea de a le preţui.
Am învăţat nu numai de la Dalai
Lama, ci și de la alții, că trebuie să respectăm întotdeauna regula celor trei
R – respectul pentru sine, respectul pentru ceilalţi şi răspunderea pentru
acţiunile proprii. Iar dacă nu am realizat ceva, nu trebuie să intrăm în panică!
Nerealizarea unui fapt sau a unui lucru pe care l-am dorit este uneori cel mai
bun cadou al sorţii. Şi mâine e o zi! Va trebui să petrecem în fiecare zi
câteva momente cu noi înşine pentru corectare! Să fim gata să ne schimbăm
scopurile, dar să nu ne schimbăm
niciodată valorile.
Trebuie să transmitem mai departe
cunoştinţele noastre, aceasta fiind calea spre nemurire. Moare omul (praf
învăluit în fantasme), omenirea rămâne!
Trebuie să fim grijulii cu mediul
înconjurător, cu Pămâmtul, „a treia planetă de la Soare”. Şi pe acest pământ,
măcar în ţara noastră, trebuie să vizităm cel puţin o dată pe an un nou loc,
izvor natural de cunoaştere şi condiţie a creaţiei. Vizita virtuală cu
mijloacele mass-media, dacă e posibilă, este bună şi antefactum şi postfactum.
De ce ne
obstrucționează oftalmologii?
O problemă aparte este cea a
produsului creaţiei, care se diversifică, unele produse devenind lucruri şi
efecte multimedia. Dispare oare cartea tipărită? Ştim că există şi cartea
online, dar cartea clasică, tipărită, nu dispare. Ba, mai mult, orice editură
care se respectă realizează atât lucrări tipărite, cât şi versiunile numite
„electronice”, care circulă foarte rapid prin reţeaua web. Acum poți citi
e-book, chiar și acest articol, pe un iPhone [„The art of the
war”, arta războiului, full audiobook, Sun Tzu (Sunzi) - Business &
Strategy, Afaceri și strategie]!
București,
înregistrare satelitară de pe ISS, la 3 decembrie 2019
Tot în web, marile muzee realizează
situri interesante, chiar cu vedere tridimensională a celei mai mari părți a
lucrărilor expuse (vedeți, de exemplu, http://www.louvre.fr/llv/dossiers/liste_ei.jsp?bmLocale=en),
la care au acces cei care „ştiu să navigheze”, infiferent de vârstă. De
literaţi şi de reţeaua literară, de cronopedia sau de alte pagini web nu mai
amintesc. În profesia mea, realizări de excepţie precum Google Earth sau Google
Maps (http://maps.google.com/) prezintă zonele terestre reprezentate pe hărţi
sau pe imagini obţinute din sateliţi.
Servicii
bazate pe localizare (2018)
Sistemul GPS (de poziţionare pe
Terra) permite determinarea automată a poziţiei terestre, adică a latitudinii,
longitudinii și cotei, „navigarea”
automată a oricărui mobil pe uscat, pe apă sau în aer, despre care noi am scris
în cartea „Servicii bazate pe localizare”. La multe asemenea realizări au
contribuit şi tinerii şi vârstnicii. Iar folosirea acestora nu ţine seama de
vârsta „biologică”!
Oamenii vor să cunoască. Vă
amintiți de sincopele trecute la căderea unui avion în munți, pilotat de Iovan,
când se bâlbâiau toți că nu erau în stare să determine coordonatele locului
unde a căzut avionul. Și cu alte accidente (vezi Caracal, 2019) s-a întâmplat
la fel. Iată ce ne-a determinat, pe mine și pe colega Camelia Slave, să scriem
cartea de mai sus, prima în limba română.
Altfel despre bătrânețe
Moto: „Spunea
un tânăr oarecare/ Unui bătrân, cu „politeţe":/ -Stau jos acum, că în
picioare/ Voi sta destul la bătrâneţe”
(Ion Vladimir)
Asta nu înseamnă că nu trebuie să
mai și glumim, așa cum o fac epigramiștii, cu noi, bătrânii. Ion Vladimir ne
povestea acum vreo 12 ani, prin 2007, an „drept și adevărat”, sub sigla DA –
(ne)dreptate și (ne)adevăr, o întâmplare
dintr-un tramvai (Spunea un tânăr oarecare/ Unui bătrân, cu „politeţe":/ -Stau
jos acum, că în picioare/ Voi sta destul la bătrâneţe).
Chiar când încă nu apăruse USR cu
propunerea traiului în grupuri, Georgeta Paula Dimitriu se adresa celor care
dispreţuiesc bătrânii, oferindu-le în 2009 un mic simbol în „mărţişoare” (Dacă bătrânii îi jigneşti/ Şi
bătrâneţea o urăşti,/ Eu la părerea mea rămân:/ Că nu vrei să ajungi bătrân!).
Scuzați construcția... Substratul contează!
Dar problema nu e nouă. Chiar cu
multe decenii în urmă, prin 1931, Mircea Pavelescu se adresa în „Epigramişti cu
sau fără voia lor” celor de la „Falanga", probabil USR-ul de atunci, care
lătrau contra d-lui Lovinescu (O vorbă-au născocit bătrânii/ Şi înţeleaptă ca
nici una:/ Cu cât mai sus se-nalţă luna,/ Cu-atât mai tare-o latră câinii!).
Și ca să fie fără echivocuri
chestia cu definirea vârstei omului bătrân, prin 2007 Nicolae Ghiţescu crede că
vârsta a treia începe pe la 60 de ani (vârsta a treia, 60-80 de ani), deși
pensionarea are loc la 65 și unii vor s-o mai mărească la 67 (Dimineaţa pe
răcoare/ Când te scoli fără efort/ Şi nimic nu te mai doare,/ Să fii sigur că
eşti mort!).
Dar mortul ăsta are nevoie și de
înmormântare și nu pe el îl costă. Mihai Teognoste se plânge de costul unei
asemenea ocazii dovedind zicerea „bătrâneţe haine grele” (Bătrânii nostri bieţi
sărmani,/ Să ne trăiască la mulţi ani,/ Noi mai fierbinte ne rugăm,/ Că tare-i
scump să-i îngropăm). Și e ceva normal, că e din istoria epigramei româneşti,
de Petre Cioclu!
Gheorghe Gurău ne amenința prin
2011 cu colecivizarea, pe când Băsescu Emil și Traian Boc (drace, i-am amestecat, dacă mai scriam și Petrov...), doreau ca în locul spitalelor să
apară cămine-azil sau colectivităţi de bătrâni, așa că traiul în grupuri
userist neomarxist nu e nou (Ca şi în anii patru'şapte/ Bătrânii retrăiesc
oroarea/ Căminele-s neocupate?/ Urmează... colectivizarea!).
Analistul Nicolae Ivan făcea un bilanţ la vârsta a treia, imitându-l
pe Blaise Pascal (Gândind în spirit analitic/ Nu am trăit chiar în zadar:/ Sunt
trist, când mă autocritic,/ Satisfăcut, când mă compar), spre deosebire de Vasile Manole, care avea prin 2011 amintirele
vii despe nurii unei doamne (Când văd „anume" o bătrână,/ E clar că i-aş
întinde-o mână/ De ajutor la bătrâneţe,/ Că bună-a fost în tinereţe). Spre
norocul său, eu aș zice „bună rău!”
Și
doamnele de orice vârstă știu să colinde amintindu-și de Brad Pitt
Dar mai bune sunt niște amintiri,
decât reflecţiile unui vârstnic care cochetează cu o tânără, în poze,
deconspirat de turnătorul Petre Gigea-Gorun în revista „Cugetul" în 2009 (Sunt
amabil eu cu ea/ Şi se pare că-i şi plac/ Dacă, cumva, ea o vrea,/ Pân' la urmă
ce mă fac?!). Așadar, e mai bine să rămâi doar cu amintirile decât să te faci
de râs, fapt confirmat și de Alexandru Devechi care i se adresează unui crai
bătrân, nespunându-ne totuși din ce partid este (Moşulică, după fată/ Pentru ce
te ţii aşa?/ Întrebatu-te-ai vreodată/ Ce te faci de zice „da"?).
Sufletul contează!
Și fiindcă vorbeam de inițiativa
Băsescu-Boc „în loc de spitale... aziluri de bătrâni”, Gheorghe Gurău ne
asigura de eforturile guvernului de a grăbi îmbătrânirea, problemă la care se
va gândi probabil și cuplul Orban-Țurcanu, cu toate că o jumătate din cuplu își
modificase vârsta pe un site, dacă vă mai amintiți, declarându-se mai tânără cu
vreo 4 anișori pe când era pedelistă (Nu sunt bătrâni pentru-ocupare?/ Guvernul
nu îşi pierde firea/ Urmează un program prin care/ Se va grăbi... îmbătrânirea!).
Eu aș fi scris „Nici Cîțu nu își pierde Firea”...
Nicolae Muntean ne aduce aminte
prin bârfa de la băi de bromura care se zice că se dădea în ceai în armată, dar
eu, apevist, n-am prea fost oprit din acțiuni caritabile (Vre-o doi bătrâni,
aflaţi la cură,/ Îşi povesteau, cu tot respectu':/ „La oaste-n ceai, ne-au pus
bromură,/ Şi de-abia azi simţim efectu'!"). Cam indiscreți bătrânii la
băi, după cum ne amintea și Charles Francois Panard despre indiscreţie (Un
vorbăreţ îţi spune tot ce ştie;/ Un om distrat, tot ce-ar putea... să tacă;/ Toţi
tinerii, ce fac nu-i ironie?!/ Bătrânii ce-au făcut şi-i reverie.../ Şi numai proştii
- ce-au de gând să facă)...
Revenind iar la USR, chiar dacă
atunci nu exista, Mihai Haivas umbla cu mișmașuri, botezându-le „haşmişuri umoristice”, demonstrându-ne că
mereu a fost la fel cu „lupta” dintre generații („Vom face-o lume nouă!"/ Spunea
un tinerel,/ Bătrânul: „Bravo vouă,/ Şi noi ziceam la fel!"). Și tot
domnia sa ne explică și ce e visul (Pot declara umanităţii,/ Că stau lejer de
câţiva ani, Pe-o culme a senilităţii,/ Visând, doar visul nu-i pe bani!).
„Preludiu”
cu autograf
Chestia cu lupta între generații
nu e nouă, era și prin 1925, când Cincinat
Pavelescu (1872-1934), la 53 de ani, era făcut bătrân de un foarte tânăr
scriitor, uitând că un om de 83 de ani, cum era Clemenceau, putea să conducă
Franţa, pe când un măgar la 21 de ani moare (Eşti mult mai tânăr decât mine,/ Şi-n
glume foarte priceput./ Dar eu îţi spun de la-nceput:/ Vorbind de vârstă nu
faci bine!// E dintre legile fatale/ Că omul, chiar octogenar,/ Mai tânăr e ca
un măgar/ De vârsta dumitale!).
Profund analitic mi se pare și Valentin
David cu consecinţa din șarjele sale de Don Quijote (Cam bătrâni, ai nimănui/ Si
cu gândul la prohod,/ Baba-şi pune pofta-n cui,/ Moşul, sculele în pod). Chiar
dacă prin ianuarie 2010 Gabriela Genţiana Groza știa doar de Țurcanu și Orban,
dar nu știa nimic de Cîțu, deconspiră o rugă pentru politicieni, valabilă mai
ales acum (Se ruga un bătrânel:/ „Doamne, fă-i un pic mai buni..."/ Şi
aude-o voce el:/ „S-a dus vremea cu... minuni!"). Ce intuiție avea
domnița! Veni Cîțu!
Virgil Petcu crede în dragostea la
vârsta a treia (Dragostea, bat-o norocul,/ Arde-ntruna ca şi focul,/ Dar mai
mult un foc de paie.../ Când e fum, când vâlvătaie!), pe când Ioan Hodaş reflectează
asupra întâlnirii unui crai bătrân cu ultima sa iubită (De iubite-i plin
trecutul.../ Chiar şi azi o „preafrumoasă"/ A venit să-i dea sărutul.../ Dar
cu vârful de la coasă!). Dar intervine Ion Bindea cu o amânare-consolare la
senectute (Încă din copilărie,/ Îmi
doream vară târzie,/ Astăzi mintea mă îndeamnă/ Să-mi doresc măcar o toamnă...).
Aşadar, o veşnică întrebare – „vă
consideraţi bătrân?”
Iar în final, o urare:
Indiferent de vârstă, să fiţi
iubiţi, că trebuiţi: cum(va), cui(va), când(va), unde(va!)?
Consantin Nițu
1)
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți."
Jean Paul Richte;
2)
„Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu