Jocuri de cuvimte - oltean
Geografie lingvistică
Olteanul
Motto: „Evoluţia olteanului: Nici cobiliţa nu l-a-nfrânt,/ Pe
rogojină-şi bea cafeaua/ Şi sub căruţă-a pus căţeaua,/ Ca purtătoare de
cuvânt.” (Valerian Lică, „Pledoarie
pentru epigramă”, aprilie 2007)
Din
MDA2 (2010) aflăm că oltean, format din
Olt + -ean, este un bărbat care (face parte din populația de bază a
Olteniei sau) este originar de acolo, care aparține (Olteniei sau) oltenilor,
privitor (la Oltenia sau) la olteni, originar din Oltenia, membru al populației
care locuiește în Oltenia, dar și precupeț originar din Oltenia care făcea
comerț ambulant cu alimente, cu cobilița lui, inclusiv prin București (na, drăcie,
că și cobilița asta o luarăm de la sârbi și bulgari kobilica – кобилица, provenită din kòbila, „iapă”, ко̀била + -ица, moștenită din proto-slavicul
*kobyla, „iapă”). Gheorghe Gurău definește excelent „etno” în 2012 amintita
cobiliţă (Pentru românime e/ Doamnelor şi domnilor/ Greul ce apasă pe/ Umerii
oltenilor!)
Oltean cu cobiliță
Cum naiba s-a trecut prin
veacuri cu cobilița asta (lemnul curbat) nimeni nu știe! Cobilița nu era
altceva decât o „paranteză” din lemn sub care intră de obicei, de bunăvoie olteanca,
rareori „omul”, ținută pe ceafă și pe un umăr, încovoiată de apăsările cărate
de nevoie la capetele cobiliței, pentru echilibru. Nevoia de a trăi supus, de a
nu ieși cu niciun chip din porunca „omului”, așa cum îi spunea ea, cu teamă, cu
respect, bărbatului, așa cum ne spune și Tudor Gheorghe, actor, compozitor și
trubadur, în „Rânduieli”, de Marin Sorescu!
Oltenia în cadrul
României
Și ca să vedeți
discriminare, wikționarul nu are cuvântul „oltean”. Așadar, provine din Olt + -ean, Olt fiind numele râului care
trece prin Oltenia. După Șăineanu [Șăineanu, Dicționar universal al limbii române, ed. VI, 1929], Oltul este un „fluviu
aurifer, în Muntenia, iese din Ardeal cu mare furie și se varsă în Dunăre după
un percurs de 350 km; el formează hotarul între Oltenia și Muntenia.” Și nu
trebuie să confundați Oltenia cu Țara Oltului, aceasta din urmă fiind pe malul
stâng al Oltului, în dreptul municipiului Făgăraș. Iar Olt ar proveni din
latină ca Alutus(, Aluta), numele roman al râului. În Geografia lui Ptolemeu,
numele antic al Oltului este Aλоύταϛ πоταμόϛ - Aloýtas
potamós, „râul Aloýtas. Todoros, coleg grec, colonel și profesor, mi-a ținut o
lecție cum că ar traduce acum „râul Olt” ca Ποταμός Αλότυ - Potamós Alóty.
Alții, Olteniei îi zic
tot Oltenia (uwlatania, أولتي în arabă, Олтенија în sârbă și macedoneană),
iar olteanul nu prea are corespondent,
fiind tradus uneori cu echilalentul
„(om) din Olt” (në olte în albaneză, fi 'uwlati în arabă, olte - օլտե în armeană, olte içinde în turcă, olte içində în azeră, olteetan în bască, u olteu în bosniacă, stin
Olté - στην Ολτέ în greacă etc.).
Așa că nu e necesar să prezentăm harta geografiei lingvistice.
Oltenia
Moto: „Zoofilie: Oltenii sunt, de bună seamă,/ Mari iubitori de câini, sadea,/ Înjură ceilalţi de mamă,/ Oltenii... numai de căţea!” (Ioan Jorz din revista „Epigrama")
Oltenia, cu o
suprafață de 24.095 km², este străjuită în nord de Carpații Meridionali, iar în
vest și sud de Dunăre și la est de râul Olt (Alutus). Râul Jiu cu direcția
nord-sud împarte regiunea în două părți aproape egale (în Geografia lui
Ptolemeu, numele antic al Jiului este χατ Άράβωυ ποταμός, tradus în latină ca
Arabibus fluvius adică „râul ce se pogoară din țara Arabilor”). Oltenia are
toate formele de relief, muntos în nord, deluros în zona subcarpatică,
depresiuni, Câmpia Olteniei în sud.
Râul
Olt [Bogdan Petriceicu Hasdeu , 1894. Basarabii
cine? – de unde? – de când?.
Stabilimentul grafic I. V. SOCEU. p. 13]
În Oltenia istorică
intră județele Dolj (unii zic că numele provine de la cuvântul slav „dolu“,
care înseamnă „vale“; dar fiind axat pe cursul inferior al râului Jiu, de la
care își trage numele, Jiul de Jos sau Doljiu, Jiul din aval, Jiul de câmpie),
Gorj (de la cuvântul slav gora, „munte”, şi râul Jiu, „Jiul de munte”),
Mehedinți (din anticul „Mediam", colonie romană de lângă localitatea
„Mehadia" sau din maghiarul „méhészkedés", stupărit, „méh"
însemnând albină), fără orașul Orșova și comunele Eșelnița, Dubova, Svinița,
care aparțin Banatului, Olt (de la numele râului, fără zonele situate la est de
râul Olt, care fac parte din Muntenia), Vâlcea (fără zonele situate la est de
râul Olt, care fac parte din Muntenia, dar cu o mică zonă situată între barajul
Vidra și vârful Șteflești, desprinsă din fostul județ Sibiu) și Teleorman (din
„deli orman”, „pădurea nebună”), doar comuna Islaz.
Cele mai importante
municipii sunt Craiova (de la cuvântul slav kralj, „rege, crai”, „Craiova”
însemnând ținut, țară, națiune), Drobeta-Turnu Severin [a) de la sfântul
Severin de Noricum venerat de călugarii austrieci; b) de origine slavă,
asociată cuvântului «severnâi», северен sau северный, „din nord” sau „nordic”],
Târgu Jiu [a) probabil din proto-slavicul *tъrgъ, „târg”; b) substrat preroman din
rădăcina balcanică *terg-, vezi albanezul treg, „târg”, din iliricul Tergitio,
„negustor”; Jiu de la vijeliosul râu], Caracal [a) popular, de la împăratul
roman Caracalla care a construit aici un turn; b) din limba cumană sau
peceneagă, kara kale, „cetatea neagră”] și Râmnicu Vâlcea (Râmnic din cuvântul
râba din slava veche, „pește” râmnic sau râbnic iaz sau lac amenajat pe un râu
pentru creșterea peștelui, din ucr. ribnik - рибник, bg. râbnik - рыбник; Vâlcea, vale îngustă și
puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară, pârâu mic
de-a lungul unei vâlcele, din lat.
*vallicella sau vallicula).
Aici locuiau triburi
geto-dace - pelii (la Pelendava), sucii (la Sucidava), burii (la Buridava)
ș.a., existând și multe așezări celtice. Succesiv a aparținut regatului dac
(sec. I î.Hr. și I d.Hr.), Imperiului Roman (105 - 271 d.Hr., în provinciile
Dacia Inferior și Dacia Malvensis).
În secolele IV-XII au
avut loc invaziile, alte evenimente militare, Muntenia fiind, strategic,
teritoriu de trecere a migratorilor, slavii lăsând toponime de origine slavonă
(râul Bistrița, în nord-estul Olteniei, Craiova, Hinova, Bistreț, Bucovăț,
Dumbrava etc.). În secolul al XIII-lea apar cnezatele lui Litovoi, Seneslau,
Ioan și Farcaș care, unificate sub Litovoi, apar ca destul de puternice pentru
a respinge atacurile maghiare dinspre munți, care ocupaseră Transilvania și a celor tătare dinspre est, care reușiseră
să ocupe în perioada lui Litovoi, toată zona de câmpie din Muntenia și toată
Moldova. În secolul al XIII-lea Turnu-Severin a fost stăpânit de Regatul
Ungariei, Banatul de Severin fiind până în secolul al XVI-lea disputat cu
Ungaria (despre care noi am scris).
În epoca medievală,
teritoriul Olteniei este parte integrantă din Țara Românească, unii membri ai
familiei oltenești a Craioveștilor ocupând tronul începând cu secolul al
XVI-lea. Oltenia avea o notă distinctă în raportul puterii, prin Marea Bănie de
Craiova. Regiunea era administrată de un ban, motiv pentru care este cunoscută
și sub denumirea de Banatul Craiovei.
În urma tratatului de
la Passarovitz din 1718, Oltenia intră sub stăpânirea habsburgică, aceștia
numind-o „Kleine Walachei" („Valahia Mică", față de Muntenia care era
„Valahia Mare"). Ocupația a durat aproape 20 de ani,
terminându-se în urma bătăliei de la Groțka în Serbia, unde Austria a fost învinsă
de turci. Granița vestică a Țării Românești a fost pentru scurt timp râul Olt.
Această perioadă a adus beneficii zonei (ca geodez și militar remarc realizarea
primelor hărți topografice ale Olteniei, construirea drumului Călimănești-Cozia
prin efectuarea de intervenții pirotehnice, legând noua provincie de restul
imperiului austriac etc.).
Românii la venirea
ungurilor în Europa
Dorința transformării
Olteniei într-o provincie imperială, lucru pe care nici turcii nu-l reușiseră
pe parcursul mai multor sute de ani, face ca haiducia din Oltenia să atingă
cote nemaintâlnite în Europa. Din cazărmile austriece acum dispăreau cai și
bunuri... În urma tratatului de la Belgrad din 1739, Oltenia este realipită la
Țara Românească, Craiova devenind între 1735 și 1770 capitala unei regiuni
cufundate în anarhie, fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca
Iancu Jianu (zapciul
– filmul) făceau legea (zapciu – din tc. *zaptçi, rang de conducător al unei
plase care strângea dările, pe care l-au împrumutat și bulgarii zapțija - запция).
Așadar, reținem că
succesiv, pe o perioadă de aproximativ 100 de ani Oltenia devine sălașul unor
celebri haiduci și panduri din Oltenia, iar în 1821, Oltenia este locul de
plecare al primei revoluții moderne care avea să însemne pentru țările române,
trecerea de la perioada medievală la epoca modernă, tot aici a fost sălașul
dezvoltării revoluției pașoptiste.
Drumul Călimănești –
Cozia (aplicația Rome2rio)
În perioada războiului
de independență (1877-1878) Oltenia devine regiunea cea mai puternic implicată
în război, cu trecerea Dunării de către armata română la Corabia și cu teatrul
principal de desfășurare a ostilităților pe malul drept al Dunării (Plevna,
Grivița, Rahova, Vidin).
În primul război mondial
au loc lupte crâncene în marginea localităților importante din Oltenia, când
armata română se retrăgea spre Moldova (la Podul Jiu lângă Târgu Jiu, la
Robănești lângă Craiova, lângă Slatina și pe valea Oltului, în apropiere de
Râmnicu Vâlcea). Așadar, Oltenia istorică este acum parte a României, oltenii
dând culoare evoluției țării în perioada de până în 1989 și de după 1989.
Câștigurile Austriei
în urma tratatului din 1718 (Serbia, Banat și Oltenia; Oltul e denumit Aluta)
Alte evenimente
importante au fost răscoala de la 1907, cu cote paroxistice în Oltenia, când
s-a folosit în premieră artileria la bombardarea unor sate.
Corabia, locul
trecerii Dunării de către trupele române în 1877 (foaia de hartă militară
austriacă 42-44, scara 1:200.00)
Oltenii în (c)arte
Motto: „Cu trăsături recunoscute,/ Prin agerime şi umor,/
Olteanu-i ca ardeiul iute/ Se bagă-n ciorba tuturor.” (Nicolae Bunduri, „Sânge
de oltean”)
Craiova pe harta
topografică militară la scara 1:100.000 (L-34-144, Direcția Topografică Militară, acum Agenția de Informații Geospațiale a Apărării)
Și printre olteni, cei
ce utilizează frecvent perfectul simplu în vorbirea populară, timp al verbului
specific doar limbilor de origine latină, nu puteau lipsi oameni de seamă din (c)arte.
În domeniul sculpturii s-a remarcat Constantin Brâncuşi (1876 la Hobiţa – 1957,
Paris), cel ce a înnoit limbajul şi viziunea plastice în sculptura
contemporană, autor al singurului monument public al lui Brâncuşi din
Bucureşti, bustului generalului medic Carol Davila, la Spitalul Militar.
A creat „Pasărea
măiastră”, „Muza adormită”, „Domnişoara Pogany”. Ansamblul monumental de la
Târgu-Jiu cu „Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit”, „Masa tăcerii” şi „Poarta
sărutului” este foarte apreciat. Statul român a refuzat să primească moştenirea
lăsată de Brâncuşi, atelierul revenind statului francez. De inițiativa
guvernului pro-francezului Cioloș cu strângerea banilor pentru a cumpăra o
statuie nu mai știm nimic.
Bustul generalului
Carol Davila
Tăcut la Masa Tăcerii
În pictură s-au
remarcat Sabin Bălaşa (stăpânul romantismului cosmic, dar scriitor, autor şi
regizor de filme de pictură animată, remarcat prin muralele care înnobilează
„Sala Paşilor Pierduţi” a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iași, devenit
„moldovean de origine oltean”) și Corneliu Baba (cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar şi pentru alte
tipuri de tablouri şi ilustraţii de cărţi).
Oameni remarcabili au fost și
în domeniul literaturii. Gib Mihăescu (1894,
Drăgăşani –1935) a fost prozator, romancier şi dramaturg, autor al volumelor de
nuvele „Grandiflora” şi „Vedenia”, al unor romane de analiză psihologică
a apariţiei unor stări obsesive, îndeosebi erotice („Rusoaica”,
„Braţul Andromedei”, „Femeia de ciocolată”, „Zilele şi nopţile unui student
întârziat”, „Donna Alba”).
A scris şi piese de teatru.
Eugen Ionescu (Eugene
Ionesco) este pionierul literaturii române, franceze şi universale a absurdului
şi membru al Academiei Franceze. A scris „Cântăreaţa cheală” (vedeți
și varianta franceză „La
Cantatrice Chauve” la Théâtre de l'Excelsior), „Delir în doi... în trei, în
câți vrei” ș.a.
Marin Sorescu (1936,
Bulzeşti, Dolj - 1996), „scriitorul neînțeles” după unii, a fost poet,
dramaturg, prozator, eseist şi traducător, membru titular al Academiei Române (Dacă
nu cer prea mult). Publică numeroase volume („Tuşiţi",
„Suflete, bun la toate", „La lilieci" – în 4
volume, ș.a.), dar 15 volume au rămas în manuscris. Operele lui au fost traduse
în peste 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. Avea
un stil ironic, degajat, ludic (vezi cercul).
Multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici (a absolvit un liceu militar).
Piesele de teatru au
tematica teatrului poetico-parabolic, cu trilogia „Setea Muntelui de sare”, cu
piesele Iona (aici la salina Turda, 2014), Paracliserul
şi Matca, a teatrului modern („Există
nervi"), a teatrului istoric („A
treia ţeapă") sau cea comică („Răceala”,
„Vărul
Shakespeare”). Proza este viguroasă și sarcastică („Viziunea
vizuinii” , „Trei dinţi din faţă” etc.). A fost și pictor. Apolitic, după 1989,
a fost ministru al culturii în cabinetul condus de Nicolae Văcăroiu (1993 -
1995), cel incorect poreclit Vodcăroiu, că nu avea voie să bea alcool! Dar sunt
și alți scriitori cu părinți olteni, remarcabil descriind oltenii Tudor Arghezi
(pseudonim, adevăratul nume fiind Ion Nae Theodorescu).
Aflăm dintr-o scrisoare a lui Arghezi, cu tată oltean
din Gorj, cum se creionează o imagine într-un album al trecutului Olteniei.
Sunt însemnările poetului baudelairianist din 21 mai 1960, despre
„oltenii săi“. „Plecaţi de pui de boboci, de prin Gorj cu cobiliţa în spinare,
câte unul, câte doi, câte cinci, câte zece, fraţi, veri s-au pomenit cu cătunul
întreg la Bucureşti, întâi cam cruciţi de căşile mari, cu care, dezgheţaţi şi
isteţi, s-au deprins repede ca şi cu cartea şi condeiul, din care nu mai
gustaseră până atunci.
Ei soseau cu desagii, cu mălaiul, cu brânza, cu
ceaunul şi pirostiile lor, cu câinele din bătătură, îşi alegeau într-o mahala o
gazdă, unde, claie peste grămadă, înjghebând, în dorul de casă, o fărâmă de
mică patrie provizorie, trăiau laolaltă cum se spune în «colectiv».
Pe străzile Bucureştiului, unde strigau în gura mare,
şi uneori în versuri, zarzavaturile şi ouăle, oltenii erau ştiuţi cu numele de
precupeţi. Am cunoscut o franţuzoaică, profesoară de geografie, care împărţea
România în trei principate: La Moldavie, la Muntenie et la Precoupatzie.
Taică-meu se aduna cu oltenii lui, deveniţi negustori
sau funcţionari de bancă, duminica, dinaintea cafenelii din Piteşti, şi fiecare
din ei, oprindu-se după o sorbitură de cafea, după o înghiţitură de ţuică, se
minuna de realitatea oltenească, zicând şi repetând: «Dumnezeu să-l ierte: Mă,
dar mulţi sîntără Oltenii!».
La Calafat, în războiul din 1877 (de care scriserăm și
noi mai sus, n.n.), pitiţi pe după fiertura de fasole, oştenii olteni, primind
ghiulelele tunurilor turceşti, de peste drum, de la Vidin răspundeau mai mult cu
protestarea verbală decât cu artilerie, pe care n-au îndrăgit-o niciodată. «Mai
starăţi, mă, cu porumbele, că-mi răsturnaţi oala cu făsui». S-a văzut de ce
sunt în stare Oltenii noştri după ce li s-a dat drumul la învăţătură“.
Certitudinea acestui din urmă lucru se regăseşte şi
într-o altă scriere, de această dată a lui M. Theodorian Carada, nepotul
marelui economist Eugeniu Carada (1836, Craiova – 1910). „Socotiţi buni
precupeţi şi buni numai la cobiliţa cu coşuri, oltenii le-au dat boierilor din
Bucureşti o învăţătură de minte! Pe neaşteptate, în vreo 30 de ani, ei au fost
găsiţi instalaţi la toate răscrucile de competinţă şi toate profesiile
intelectuale s-au resimţit numaidecât de prezenţa juveţilor în ele. De unde-i
D-l Director? Din Gorj. Originea dumitale, domnule profesor? Doljul, Romanaţii,
Mehedinţii… Toată Oltenia. Era ridicare, nouă, a oamenilor de pe vatra vechii
Bănii oltene, luminată mereu de flacăra vie a Craiovei“. V-ați lămurit?
Călătoriile făcute pe meleagurile părinţilor şi ale
strămoşilor de către Tudor Arghezi nu au fost simple popasuri. Vechile amintiri
olteneşti au fost încredinţate Ramurilor sub titulatura „Banatul Craiovei“,
constituind astăzi adevărate tablouri în cuvinte, care permit chiar și
geografului lingvist să găsească informaţii preţioase, condeiul scriitorului surprinzând
o feerie de forme şi culori, de sunete şi mişcări debordând fascinante,
originale reverii emoţionale.
Dar să lăsăm mintea să zburde printre rânduri, iar
pensula tabloului să contureze imagini mirifice: „Însuşi porumbul, care pare
pretutindeni la fel, creşte nou şi culoarea generală a ţinutului cere
pictorului altă paletă. Se vede nuanţa şi în covoarele Olteniei: alt albastru,
alt verde şi un roşu vişiniu. Doina Oltului cu triluri atât de categoric
individuale se asociază cu priveliştea exotică şi n-ar fi putut ieşi dintr-alt
colţ de ţară. Am văzut în străinătate oltenii noştri la studii, plângând pe
fluierul adus cu ei, fiindcă zăreau în amintire cântând imensa revărsare a
Oltului şi Olteţului, care-i cea mai vastă frumuseţe de închipuit. Inspirată
parcă de miile de pâraie împletite într-o horbotă de ape (dantelă, și hórbodă,
órbotă, din polonezul forbot, n.n.), pe întinderea gălbuie dintre două
orizonturi, Olteanca frânge, cu bună ştiinţă, linia şi încrucişerile normale
dintre urzeală şi ţesutul covoarelor ei, dezechilibrând rigiditatea motivului,
construit de obicei pe orizontale, paralel, şi dând izvoadelor elasticitatea
curbei şi covorului o moale ondulare…
Am trecut o dată Oltul după retragerea apelor… Nu mai
ştiu câte ore am pus căruţa să străbată măreaţa pustietate nisipoasă,
întreruptă de râuri şi fire de apă, aşternută pe un prund fără sfârşit (din
slavonul prondŭ, n.n.), ca un năvod de argint şi oglinzi. Mi-a plăcut atât de
mult călătoria încât mi-a rămas, după mâhnirea că s-a sfârşit şi că a durat
câteva luni, numai de firimături de unde şi de palide catifele de nămoluri, un
basm în amintire, amplificat cu amăgirea voită a unei eternităţi… De atunci,
Oltul, ca într-o credinţă păgână, face parte din religia mea ascunsă“.
Condeiul se opreşte din scris, căci cerneala s-a
terminat, şi se aşează frumos în toc pentru a-şi odihni, derulând în linişte
imaginile creionate, peniţa. A scris poveşti frumoase despre acest colţ de lume
şi ştie că mâine va fi ridicat din nou pentru a spune alte şi alte istorii şi a
descrie alte peisaje cu alţi oameni mai buni şi mai frumoşi. După cei 30 de ani
de după 1989, anul când au fost trimiși olteni cu bâte la Timișoara, dar ăștia,
după ce au văzut situația reală s-au întors rapid la Craiova, s-ar mai putea
scrie ceva? Despre vinurile de pe acolo am scris și noi.
Să sărim la tehnică!
Ca doctor inginer și autor de
inovații și invenții, nu pot să nu amintesc de Petrache Poenaru (1799, Beneşti, Vâlcea –1875), cel ce
studiază filologia şi politehnica la Paris, pedagog, inventator, inginer
si matematician, membru al Academiei Române. Brevetează primul toc rezervor din
lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu
titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”.
Ştefan Odobleja (1902, Valea Izvorului, Mehedinţi –1978),
filosof, medic militar şi scriitor, este precursorul mondial al
ciberneticii generalizate pe care a denumit-o „psihologia consonantistă”.
Iar George (Gogu) Constantinescu, cu peste 300 de brevete de invenţie,
înregistrate și omologate în SUA, Danemarca, Elveţia, Austria Germania, Marea Britanie,
Franţa, dar şi România, descoperă în
1912 „Teoria Sonicităţii”, pe care o fundamentează teoretic în 1918.
În arta teatrală și
cinematografică s-au remarcat și numeroși olteni. Jean Negulesco, de fapt Ioan Negulescu (1900, Craiova –1993, Marbella,
Spania), a fost și pictor, regizor de
film, scenarist și producător.
Sergiu Florin Nicolaescu (1930, Târgu-Jiu – 2013), care uneori se
dădea timișorean după locul studiilor, a fost regizor, scenarist, actor şi,
după 1989, politician. Ceea ce probabil nu știți, e că la îngrămădeala din
decembrie 1989, el și câțiva actori au ieșit în public cu sarcini de la propaganda
partidului comunist român, dar dacă tot au fost pe-acolo, la schimarea
macazului și-au zis „de ce nu și noi?” Și le-a ieșit! Vedeți și revedeți și
acum mega-producţii istorice ca „Dacii”
și „Mihai Viteazul”, dar și seria de filme poliţiste
centrate în jurul personajului fictiv comisarul
Moldovan. Oricât îl înjură unii, este cel mai prolific și mai vizionat
regizor român din toate timpurile, cu 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1
miliard de spectatori. Nord-coreenii îl știau în 1989 mai bine ca pe Ceaușescu,
că toți îi văzuseră filmele!
Geo Saizescu (1932, Prisăceaua, Mehedinţi – 2013), regizor şi actor, a
fondat Studioul de Film TV (vezi „Păcală”).
Iar Amza Pellea din Băileşti,
Dolj (1931- 1983), simpaticul și popularul „Nea
Mărin”, era un talentat actor de teatru şi film. A avut roluri din
numeroase filme („Tudor”, „Răscoala”,
„Haiducii”,
„Dacii”, „Columna”, „Mihai Viteazul”, „Neamul
Şoimăreştilor” „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Ultimul
cartuş”, „Un comisar acuză”, „Osânda”,
„Nemuritorii”,
„Pentru
patrie”, „Revanşa”, „Ecaterina
Teodoroiu”, „Nea Mărin miliardar”, „Capcana
mercenarilor” ș.a.), roluri în piese de teatru ca „Secunda 58”, „Somnoroasa
aventură”, „Fântâna turmelor”, de Calderon, Horaţiu din „Hamlet”,
Platonov din „Un Hamlet de provincie”, de Cehov, „Medic fără voie” ș.a. A fost şi profesor la IATC
(UNATC).
Uite că pe aici au
fost și politicieni de valoare, că e păcat să o botezăm așa pe peremista Olguța
Vasilescu sau pe consortul ei. De Nicolae
Titulescu (1882, Craiova –1941, Cannes), diplomat, jurist,
profesor şi om politic, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine,
ministru plenipotenţiar, membru titular (din 1935) al Academiei Române, fost
preşedinte al Ligii Naţiunilor nu trebuie să spunem decât că e păcat că a fost
botezat Ponta de către nașul Adrian Năstase ca „micul Titulescu”. Ne pare rău!
Cum care Ponta? Ginerele popii din Timișoara, secretarul (general) personal al
prim-ministrului fără miniștri, bănățeanul Grindeanu.
Ca iubitor de muzică
de orice fel, dar și care „halesc bobițe”, adică note de-alea spânzurate pe portativ,
amintesc de câteva personalități din domeniu. Elena Todorini (1857, Craiova – 1926) a fost mezzo-soprană și soprană care a
cântat pe scenele mari ale lumii. Dan Iordăchescu (1930,
Vânju Mare, județul Mehedinți - 2015) a fost bariton. A întreprins 262 de
turnee internaționale în 61 de țări, în circa 1100 spectacole de operă în 45 de
roluri importante („Traviata” de Verdi). A fost profesor
universitar la Academia de Muzică din București.
Leontina Văduva (născută
Ciobanu 1960, Roșiile, Vâlcea) este soprană stabilită în Franța, fiica Mariei
Ciobanu (Quel
guardo il cavaliere din „Don Pasquale“ de Donizetti).
Trecând
la folclor, îi pomenim pe mai mulți. Maria Lătăreţu (1911, Bălceşti, Gorj – 1972),
privighetoarea Gorjului, Ella Fitzgerald a României, a fost mare cântăreață de
muzică populară şi lăutărească. Repertoriul său însumează aproximativ 1.000 de
cântece, din care 104 sunt creaţii personale. Aici o puteți vedea și asculta cu un mixaj.
Și vă
invit să-i ascultați, reprezentativi pentru zonele folclorice din care provin,
pe Steliana Sima (colaj), răposatul Petrică Mâțu-Stoian (mixaj), Constantin Enceanu (cele
mai frumoase melodii), Maria Dragomiroiu (medalion folcloric), Constantin
Lătărețu (mixaj) și Niculina Stoican (cele
mai frumoase melodii).
L-am lăsat la urmă pe
Tudor Gheorghe (n. 1945, Podari, Dolj), cântăreț, compozitor și actor. A
realizat numeroase albume, dar cariera sa a devenit fulminantă după 1989. Din
1969, anul primului recital și până în prezent, Tudor Gheorghe a realizat zeci de
spectacole de muzică și poezie. În cinstea Centenarului Marii Uniri, Tudor
Gheorghe a lansat în 2018 „Marșul Unirii”, contrazicându-l pe un președinte
al asociației de locatari de la un bloc, cel care, pas cu pas, a spus succesiv,
în două zile, ba că noi și cei de peste Prut suntem două națiuni, ba că suntem
două popoare..., nespecificând nimic de pactul Ribentrop-Molotov din 23 august
1939. Dar să îl ascultăm pe Tudor Gheorghe la o petrecere
cu taraf! Și să știți că nu trăiește degeaba, noi toți, cei aduși în
situația de acum de cei în pulovere din decembrie 1989, nu ascultăm DEGEABA....
Și cum am procedat ca de fiecare
dată, trecem în revistă și câțiva epigramiști olteni sau care se iau de Oltenia
și de olteni. Începem cu ardeleanul Nicolae Bunduri, care definește excelent
sângele de oltean și nu îl contrazic (Cu trăsături recunoscute,/ Prin agerime
şi umor,/ Olteanu-i ca ardeiul iute/ (Se bagă-n ciorba tuturor).
Iar criticii care nu sunt bine
documentați sunt aspru criticați, așa cum l-a împuns Octav Sargeţiu în „Zece
ani de epigramă”, în 1979, pe Ov. Crohmălniceanu care l-a încadrat pe N. Crevedia
la scriitorii olteni, omul fiind din Crevedia Mare, Giurgiu (Propui să-mi iei
în seamă sfatul,/ De-a face ţăndări erezia/ Că el e doar cu poezia/ Şi ceilalţi
sunt cu zarzavatul!).
Olteanul
Dan Căpruciu, născut în 1935 la Craiova, cu sonete epigramatice și epigrame oarecum
sonate se declara în 2011 fiu al Olteniei francofone (Neocrotit fusei
de-Athena,/ M-au cercetat ca pe-un candriu,/ C-am vrut să fac olteană Sena,/ Ca
afluent francez la Jiu...). Nu mă miră nimic, dar omul e mai motivat decât
bulgarii de la o azvârlitură de băț peste Dunăre, care se declară francofoni.
Și pe un oltean îl poți înjura de
mamă, dar nu cumva să te iei de muierea lui și nu prea înțeleg cine e Maria
pentru același oltean Dan Căpruciu și la ce se referă când face aluzie de ieşirea
olteanului în lume (Dorind ca peste Olt să meargă/ Simţi olteanul tragedia,/ Căci
lumea este mult mai largă/ Decât Măria...), neprecizând la ce se referă
lărgimea. Încriptate chestii...
Și
nu mă referii degeaba la mamă, că nu fui surprins de cele declarate de
Alexandru Clenciu în 2000, chiar anul morții sale (Oltenească: La noi, oltenii,
bag de seamă,/ Că nou-născutul orişicui/ Învaţă-ntâi cuvântul „mamă"/ Şi dup-aceea...
„mama lui!"). Ce ți-e și cu oltenismele astea! Ba pardon, cum naiba de
începe Clenciu ăsta cu „la noi oltenii”, când el e dobrogean din Negru Vodă,
conjudețean cu tatăl lui Băsescu, ofițer tanchist, dar politruc?
Și
Mircea Ionescu-Quintus defini prin 2007 o combinație „oltenească” (Foaie
verde măghiran,/ Ea din Balş, el din Sudan,/ Că nici nu trecu un an/ Şi-l făcu
muica oltean). Păi ce să facă, domnule, biata olteancă, dacă medicii noștri își
iau zborul spre vest și medicul sudanez se sudează bine cu olteanca?
Și să scrii despre epigramiști, nu
poți să nu scrii despre olteanul râmnicean vâlcean Nichi Ursei născut în
Stoilești, Vâlcea, preşedintele Clubului Umoriştilor Vâlceni şi iniţiatorul
festivalului naţional de umor „Povestea Vorbei“ de la Râmnicu Vâlcea, cel care
scrie epigrame „de când se știe”. Epigramele sunt de succes, „pastile” cu poante
inteligente şi pline de haz. A primit numeroase premii sau a fost „membru al
juriilor” la numeroase festivaluri, inclusiv la festivalul „Oltenii şi restul
lumii” de la Slatina, la care a reuşit să câştige aproape în fiecare an câte un
trofeu.
Și vru vâlceanul să ajungă la
Chişinău, fiind invitat de multe ori, dar nu știu cum se va descurca cu cei de
acolo, de care zice președintele meu de bloc că sunt ba din altă națiune, ba în
ziua următoare că sunt din alt popor. Îl susține pe Ribentrop? Îi susține pe Putin și pe Zelenski?
Satirizează epigramistul oltean:
soacrele (Fu visul cel mai fericit!/ Sosise soacra pe la noi/ Şi se făcea că a
venit/ Să-şi ceară fata înapoi; eu aș fi scris „Să-și ceară piatra înapoi”,
n.n.); generozitatea oltenească (Privesc oltenii,
generoşi,/ Căsuţa-mi practică, utilă/ Şi nici nu sunt invidioşi…/ Majoritatea
stau în vilă!); firea olteanului (Olteanul şi păpuşa gonflabilă: Olteanul, fire
păcătoasă,/ Luă gonflabilă în casă/ Şi n-a spus că l-ar satisface,/ Dar nu e ca
olteanca: Tace!), că nu aflai dacă s-a luat și de Firea noastră, a
bucureștenilor; noua incultură capitalistă (Olteanul navetist: Olteanu-n tren
este ca râia,/ Dar vorba lui o să vă placă,/ El merge doar cu clasa-ntâia.../
Pe-a doua n-a mai vrut s-o facă!); politica [(Apropo
de „Jos Guvernul!": Sloganul ăsta vechi, eternul,/ Să nu-l aud, precum am
spus,/ La ce să răsturnaţi Guvernul/ Când toate sunt cu fundu-n sus!?) sau (La
vot: Împiedicându-mă de-o treaptă,/ Mi-am pus în ipsos mâna dreaptă/ Şi,
neslujindu-mă, nătânga,/ În turul doi, votai cu… stânga)]. Să-l asculte
la votările din 2024 pesediștii și liberalii olteni?
Se mai ia olteanul de viciile
umane [(Mărturisire: Tutunul, da, mă ispiteşte,/ Cel românesc pe primul plan,/
Pe care să-l fumez, fireşte,/ Ca… cetăţean american!), (Emancipare rurală:
Au toţi maşini, unii palat,/ Au video, televizoare:/ Nu mai găseşti săraci în
sat/ Dar nici... mireasă fată mare.)], tranziţia şi sărăcia oricărui român
(Obiceiul nu şi-l pierde/ Iese des la „iarbă verde"/ Şi-ar putea să mai
trăiască/ De s-ar învăţa să... pască!).
Are și teorii despre geneză (Sunt
ipoteze – 'ntortocheate,/ Dar nu-i nici una mai de soi,/ Doar Darwin cred
c-avea dreptate:/ Prea-mi zice soaţa... maimuţoi!), are pretenții modeste
(Minulesciană: Nu-ţi cer nimic, dar cel puţin discern/ Ce-ar trebui să-ţi cer
mai insistent:/ Dă-mi bogăţia celor din Guvern/ Şi somnul unora din Parlament)
sau regrete târzii (Acum când viaţa mi s-a scurs,/ În cimitir iau locu-n fine./
Păcat că nu s-a dat concurs,/ Erau... destui mai „buni" ca mine). Poate că și lui i se adresează Petru Chira când evocă
epigramiştii olteni (Maeştrilor în poante fauri,/ Plini de talent şi de
rutină,/ De ce vă tot culcaţi pe lauri,/ Că doar aveţi şi rogojină?!). Uite
că și rogojina asta se zice că e împrumutată (na, drăcie, în DEX scrie că se
trage din bulgarul rogojina – рогожина), dar prietenul vasiliev îmi spune că nu
au acest cuvânt în bulgară, dar cu studii la Moscova, știe că rușii au un
asemenea cuvânt, pe care l-am găsit și eu (curioșii click AICI)!
Ba trebuie să fim la curent și cu alianțele militare și politice. Virgil Petcu văzu relația oltenilor în Uniunea Europeană (- Cu UE, n-o s-avem belele,/ Zicea un
oltenaş cu haz,/ Dar vrem pe steag, în loc de stele,/ Să fie pus un snop de
praz!), Ion Brâncuşi observă autoadaptarea pentru NATO (El din Harghita, ea
olteancă,/ Făr' de subvenţii, pe o bancă,/ În nouă luni şi fără chin/ Făcură un
Puşcaş Marin), iar Corneliu Berbente ne explică ce e o societate mixtă (Societate
mixtă eşti/ Când ştii s-alături, olteneşte,/ Pe cei ce-o-ntorc ca la Ploieşti/ Cu
cel ce-o şterge englezeşte!).
În UE sau în afara UE (cum deveniră englezii la sfârșitul lui octombrie 2019), prazul rămâne leguma simbol a
oltenilor, așa cum ne declara și Ioan Miclescu când pleda pentru epigramă la
admiterea în UE în 2007, dezvăluind secretul oltenilor (Poposească-i chiar sub
scară,/ Nu-i doboară el, necazul,/ Şi nici munca nu-i doboară,/ Că-i menţine-n
formă... prazul!). Marius Robu justifica într-o hexagramă iuţeala oltenească (Sunt
oltean şi fug de greu/ Când presimt venind necazul,/ morcovul din fundul meu/ E
mai mare decât prazul.../ Dar nu mărimea contează/ Ci iuţeala deranjează!).
Cu sau fără praz ca simbol, olteanuL
e băiat bun, cum se zice și în imnul oltenilor (cin-se ia cu mine bine/ îi dau haina de pe
nine), dacă deja nu a dat-o, după cum zise și Ioan Miclescu, definind sufletul
de oltean (De e moşneag sau tinerel,/ Ce suflet mare?/ Îţi dă şi haina de pe el/
Dac-o mai are).
Ca vechi militar, apevist, cu alergatul după grade în armată
fui de acord cu Constantin Enescu, cel ce caracteriza relația olteni-armată,
dar nu mai e cazul în prezent, că nu prea mai există armată cum a fost, că
bogățiile sunt deja date altora, ce naiba să mai apărăm și de cine, plaurii din deltă de resturi de drone, că cele mai
importante grade pentru olteni erau de caporal și de sergent, când puteau freca
„bibanii”, fără știrea noastră, a ofițerilor! Nu prea se luptau colegii mei
olteni pentru grade necâștigate cu sudoare (Având sânge de oltean,/ Fu în armie
oştean/ Şi dorea, ca un „şacal",/ Mic baston... de Mareşal...).
Ioan
Fârte făcu clasificări, susținând că există doar olteni şi... restul lumii (La
sud de munţi, concetăţeni,/ Cu Jiul şi-Oltul stând pe flancuri,/ Se află-acolo
mulţi olteni.../ Dar şi mai mulţi se află-n bancuri!). Gata, lăsați oltenii, că
și Georgeta Tretelniţchi ne lămuri cum contraatacă oltenii (Pe oltean să-l
laşi în pace/ Că de-l superi, chiar niţel,/ N-ai tu atâtea cojoace/ Câte ace
are el!).
Concluzionând,
oltenii sunt buni români și pot fi întâlniți în toată țara, ba și pe alte
meleaguri. Și ei au nevoie de descentralizare, dar tot atât cătă vor și cei din
Covasna și Harghita, adică neetnică. Și, după cum știu eu, oltencele sunt
aprige și ele vor mai mult promovarea oltenilor, decât oltenii înșiși! Parol!
Și să vă dezvălui un secret: în liceul militar din Câmpulung-Moldovenesc, deși eram din Argeș, de fapt muscelean, eram poreclit „olteanul”, deoarece eram prieten cu colegii olteni Jianu, exmatriculat din liceu, cu tată „chiabur”, dar care a urmat apoi Academia de Poliție, Ghiță Florea, viitor genist, Constantin Florea coleg în școala de artilerie și rachete, rămas în școală ca profesor pentru tragerile artileriei și topografie, Florică Gheorghe, primul general din clasa noastră, eu fiind al doilea, primul șef al Gărzii Financiare după revoluție, toți dispăruți, fie-le țărâna ușoară și cu Făiniș Mircea, colonel radiolocatorist pensionar cu baston, care s-a stabilit lângă Râmnicu Vâlcea!
Și tot radiolocatorist a fost și Mișu Băltărețu, dar era bucureștean, repartizat la stația de radiolocație de lângă Vișeu și a rămas însurat pe acolo. Mișu a fost șeful clasei noastre! Și la clasa vecină F a fost un alt radiolocatorist, Decsei Nicolae, aflând ulterior că e evreu și că s-a născut într-un lagăr din Transnistria, acum însurat, prin Satu Mare, cu strănepoți, colonel în retragere, fost șef al comunității evreiești din județ, care a venit la întâlnirea de 60 de ani.
Un colegiu centenar
Și să vă dezvălui un secret: în liceul militar din Câmpulung-Moldovenesc, deși eram din Argeș, de fapt muscelean, eram poreclit „olteanul”, deoarece eram prieten cu colegii olteni Jianu, exmatriculat din liceu, cu tată „chiabur”, dar care a urmat apoi Academia de Poliție, Ghiță Florea, viitor genist, Constantin Florea coleg în școala de artilerie și rachete, rămas în școală ca profesor pentru tragerile artileriei și topografie, Florică Gheorghe, primul general din clasa noastră, eu fiind al doilea, primul șef al Gărzii Financiare după revoluție, toți dispăruți, fie-le țărâna ușoară și cu Făiniș Mircea, colonel radiolocatorist pensionar cu baston, care s-a stabilit lângă Râmnicu Vâlcea!
Și tot radiolocatorist a fost și Mișu Băltărețu, dar era bucureștean, repartizat la stația de radiolocație de lângă Vișeu și a rămas însurat pe acolo. Mișu a fost șeful clasei noastre! Și la clasa vecină F a fost un alt radiolocatorist, Decsei Nicolae, aflând ulterior că e evreu și că s-a născut într-un lagăr din Transnistria, acum însurat, prin Satu Mare, cu strănepoți, colonel în retragere, fost șef al comunității evreiești din județ, care a venit la întâlnirea de 60 de ani.
Un liceu
militar de excepție, fără gard îmrejmuitor, unde am învățat matematică de 10 și
unde profesorul Paul Leu, acum „scriitor pe două continente”, s-a prins că îmi
plac jocurile de cuvinte și m-a inițiat în lingvistică! Și în 2022 am
sărbătorit 60 de ani de la absolvire! Liceul a împlinit în 2024 centenarul!
Un colegiu centenar
Am avut un comandant oltean, colonelul ing. Țibru, directorul centrului de cercetări unde am fost repartizat ca inginer militar și unde am obținut prin concurs toate gradele de cercetare posibile. Avusesem un profesor de teoria erorilor, excelent matematician, colonelul profesor universitar dr. Struțu. Și coleg cu el de liceu la Craiova fusese un doctor neunatolog, Balaban, oltean, șef de secție la maternitatea din Arad. Era la două case de socrii mei, pe strada Eminescu. În 1967, locotenent ineuan, eram cu Viorica la Arad la socri, gata să nască. Era în maternitate. Stăteam de vorbă în curtea casei din Arad, unde medicului i se spăla mașina. Viorica fusese internată de domnia sa și a primit acasă un telefon că e gata să nască Viorica. A cerut o bicicletă și a mers la spital 800 de metri și după multe ore de efort, cu complicații, Viorica a născut asistată de domnia sa pe fiul nostru Călin-Daniel, declarat ardelean, acum și belgian, de fapt flamand după soția Isabelle! Doctorul Țâroiu o tot întreba pe Viorica cine sunt eu, că s-a dat telefon de la redacția ziarului local (Pătru Toduța, redactor, fratele soacrei), medicul de la județeana de partid (prieten cu redactorul), șeful direcției medicale șudețene Ududek (soțul profesoarei de franceză a Vioricăi). Locotenentul era mic! Țâroiu tot zicea că am eu pe cineva la București!
Ce e interesant e că doctorul Balaban mi se lăuda că a fost trimis acolo de Mihai Viteazu(l) să-i pacifice pe unguri. Și a pacificat mulți unguri, asistându-le soțiile la naștere.... Și cu tot Mihai Viteazu lui, fiica sa s-a căsătorit cu un căpitan medic militar ungur, excelent profesionist!
Să
fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, cândva, undeva sau oriunde!
Despre ardelean și bănățean la:
https://webdidacticanova.blogspot.com/2019/09/jocuri-de-cuvinte-ardelean.html
https://webdidacticanova.blogspot.com/2019/09/jocuri-de-cuvinte-banatean.html
Constantin NIŢU
1)
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți."
Jean Paul Richte;
2)
„Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
