Jocuri de cuvinte - brad

Bradul de Crăciun

Geografie lingvistică

Bradul (pomul) de Crăciun

Moto: „Nu îți face niciodată griji despre mărimea bradului de Crăciun. În ochii copiilor este intotdeuna înalt de 100 de metri.” (Larry Wild)

Pomul (sau bradul) de Crăciun este de obicei un conifer decorat, natural sau artificial. Tradițional este asociat cu celebrarea Crăciunului. Este adus în case și decorat cu lumini de Crăciun (inițial erau lumânări, dar o dată cu evoluția tehnologiei, se obișnuiește folosirea becurilor led sau a diferitelor cabluri luminoase), ornamente, ghirlande, bomboane și alte dulciuri în perioada de dinainte de Crăciun. Tradiția spune că pomul de Crăciun se împodobește în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie. Un înger sau o stea se pune în vârful pomului, reprezentând îngerii sau steaua de la Betleem.

Să vedem cum a evoluat definiția bradului. Șăineanu ne explica în 1929 că bradul, provenit din albanezul bredhi, este un „arbore rășinos totdeauna verde, foarte întrebuințat în tâmplărie și dulgherie; dintr’însul se scot materii rășinoase (ca terebentină, smoală, etc.), iar mugurii săi se aplică în medicină ca antiscorbutic (Abies pectinata)”. Și ar fi  „ramură de brad la mirese în ajunul cununiei și hora jucată cu acea ocaziune: ziua de brad.” [Șăineanu, ed. VI (1929)].

Peste un deceniu, Scriban ne definea bradul ca venind din latinescul bratus, fiind „un copac perpertuŭ verde, care, ca și vechiul grec bráhty, un fel de ĭenupăr, și albanezul breth, în ebraică beroš, în arabă siriană berot, chiparis, înrudit cu vechiul slavon berza, mesteacăn; ar putea veni și din alb. bredhi. Este un mare și impunător copac conifer rășinos perpetuŭ verde care-șĭ înalță trunchĭu vertical până la 50 de metrĭ și crește maĭ ales la munte (abíes alba sav abies pectinata) [Scriban (1939)].

În 1955-1957 aflam că bradul rămâne tot „arbore din familia coniferelor, înalt, cu frunze de culoare verde-închisă, persistente, în formă de ace și avînd pe partea inferioară două dungi alburii; crește în zona muntoasă (Abies alba sau Abies pectinata).” Era și „vîrf sau crengi de brad cu care se împodobește carul sau porțile mirilor în timpul nunții”, iar bradul era și „numele unei hore care se joacă în ajunul cununiei la casa miresei” [DLRLC  (1957-1959)].

În mileniul al III-lea, prin 2010, se repetă cele de mai sus, dar aflăm că bradul este și un „exemplar din familia coniferelor tăiat și împodobit pentru sărbătorile de iarnă”, adică „pom de Crăciun”. Se repetă semnificația și folosirea bradului la nuntă [MDA2 (2010)].

Conform wikționarului, brad, existent și în aromână și în meglo-română, ar fi moștenit probabil din proto-albanezul *brada, albanezul modern fiind bredh, alternativ un substrat al acestuia sau cognat cu acesta, provenind dintr-o sursă indo-europeană.

Albanezul bredh e moștenit din proto-albanezul *bardza, acesta din proto-indo-europeanul *bʰrh₁ǵós,  „mesteacăn”; comparați cu lituanianul béržas, „mesteacăn”, cehul bříza, „mesteacăn”, osetianul bærz - бӕрз, rusescul și ucraineanul bereza – береза, „mesteacăn”, englezescul birch, „mesteacăn”, sanscritul भूर्ज - bhūrjá, „mesteacăn himalaian".

Dar să vedem cum i se zice în diferite limbi pomului de Crăciun:

abdenwel în creolă haitiană;

albero di natale în italiană, árbol de navidad în spaniolă, árbore de Nadal în galiciană, arbre de Nadal în catalană, arbre de Noël m, sapin de Noël m în franceză, arbre di Natale în corsicană, árvore de Natal f, pinheiro de natal m, pinheirinho m în portugheză;

božično drevo în slovenă, božićno drvce - божићно дрвце în sârbă, božićno drvce în bosniacă și în croată;

cây Nô-en în vietnameză;

choinka în poloneză;

Chrëschtbeemchen în luxemburgheză;

Christbaum m în germană;

Christmas tree în engleză;

christougenniátiko déntro - χριστουγεννιάτικο δέντρο,  déndro ton Christougénnon - δένδρο των Χριστουγέννων n în greacă;

coeden nadolig în galeză (velșă);

crann Nollag în irlandeză;

craobh na Nollaige în galica scoțiană;

eglutė în lituaniană, Ziemassvētku eglīte în letonă;

elka – елка în macedoneană, jólka - ёлка f și kaljadnaja jólka - калядная ёлка în belarusă, jelha - елха f și koledna elkha - коледна елха în bulgară, jólka - ёлка f, novogodnjaja jólka - новогодняя ёлка f, roždestvenskaja jólka -  рождественская ёлка f în rusă, yalinka – ялинка în ucraineamă;

Gabonetako zuhaitza în bască;

gwezenn Nedeleg f în bretonă;

Isihlahla sikakhisimuzi în zulu;

jólatræ n în feroeză, jólatré în islandeză, joulukuusi, joulupuu în finlandeză, jõulupuu, jõulukuusk în estonă, juletræ în daneză, juletre în norvegiană, julgran în suedeză;

„Pom de Crăciun” în diferite limbi

karácsonyfa în maghiară (din karácsony, „Crăciun”, +‎ fa, „copac, arbore”);

kersboom în africană, kerstboom în neerlandeză;

keuriseumaseu teuri - 크리스마스 트리 în coreeană;

krisamas ka ped - क्रिसमस का पेड़ în hindi;

Krisamasa dā rukha - ਕ੍ਰਿਸਮਸ ਦਾ ਰੁੱਖ în punjabi;

Krisamāsa ṭri - ক্রিসমাস ট্রি în bengali;

Kristnaska arbo în esperanto;

krystbeam în frizonă;

kurisumasutsurī - クリスマスツリー  în japoneză;

Milad ağacı în azeră;

nadzvis khe  - ნაძვის ხე în gruzină;

nitlboym - ניטלבוים‏‎ m în idiș;

Noel ağacı în turcă;

orpik, orpiliaq în groenlandeză;

pema e Krishtlindjes în albaneză;

pema e Vitit të Ri în albaneză;

pohon Natal în indoneziană;

pom de Crăciun în română;

šajaratu l-mīlādi - شَجَرَةُ اَلْمِيلَادِ‏‎ f în arabă;

sašobao naʒvis xe - საშობაო ნაძვის ხე în gruzină;

siġra tal-Milied în malteză;

šïršï - шыршы în bașchiră;

tonacaṙ, tonatsarr - տոնածառ în armeană;

vánoční stromek m, vánoční stromeček m în cehă, vianočný stromček m în slovacă;

Weihnachtsbaum în germană;

yēdànshù - 耶誕樹, 耶诞树 în chineză;

עץ חג המולד în ebraică;

درخت کریسمس în persană.

Istoricul bradului de Crăciun

Moto: „Mii de luminițe ardeau pe crenguțele verzi, alături de poze în culori vesele, exact așa cum văzuse ea în vitrinele înalte ale magazinelor. Micuța fată și-a întins mâinile către ele și chiar atunci flacăra bățului de chibrit s-a stins. Luminițele pomului de Crăciun se ridicau mai sus , tot mai sus, iar ea le vedea acum precum stelele paradisului…” (Hans Christian Andersen, „Fetița cu chibrituri”)

Folosirea unui copac decorat își găsește originea în obiceiurile diferitelor culturi. Plantele veșnic verzi încorporează vitalitatea și de aceea, în vechime, oamenii credeau că ar putea aduce sănătate în casa lor prin „verde" decorat. Enciclopedia Britanică citează folosirea decorațiilor de copaci, coroane și ghirlande ca un simbol al vieții veșnice în rândul egiptenilor, chinezilor și evreilor.

În Roma Antică verii noștri își împodobeau casele cu ramuri de laur la trecerea dintre ani. Prin decorarea unui copac pentru solstițiul de iarnă se cinstea, în cultul Mithra, zeul soarelui. Chiar și în zonele nordice, ramuri de brad erau agățate la începutul iernii, pentru a face dificilă intrarea spiritelor rele, în același timp verdele dădea speranță pentru revenirea primăverii.

Bradul de Crăciun

Creștinii o trag pe turta lor, legenda bradului de Crăciun spunând că însuși Isus, în drumețiile sale alături de Sfântul Petru ar fi trecut print-o pădure și în timp ce mergeau, s-a pornit o mare furtună și singurul copac care și-a oferit protecția a fost bradul, acesta neavând fructe de protejat.

Se spune că bradul și-ar fi cerut iertare lui Isus că are țepi și că l-ar răni.... Dar Iisus a binecuvântat copacul să nu-și piardă verdeața frunzelor niciodată,  țepii să capete un parfum deosebit și proprietăți vindecătoare. Și în mijlocul iernii, atunci când toți copacii sunt goi, bradul să fie împodobit cu roadele altor pomi fructiferi. Mântuitorul ar fi adăugat la sfârșit:  „- Atunci când te vor împodobi să se gândească la mine, căci tu ești copacul cel mai drag mie!” Dar să ieșim din legende!

În Evul Mediu exista în multe locuri obiceiul de a decora copaci întregi pentru anumite festivități publice. Sărbătoarea lui Adam și Eva s-a ținut pe 24 decembrie, simbolul ei fiind un pom al paradisului împodobit cu mere. Mărul a servit ca semn al fructului pomului cunoașterii și amintea de căderea omului în păcat și eliberarea lui de păcatul originar de către Isus Hristos.

În Evul Mediu, casele erau împodobite cu pomi de Crăciun ce apăreau în provinciile Alsacia și Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, ci cu cea a Anului Nou. De aici tradiția se extinde în întreaga Franță, apoi în Spania, Italia și Elveția.

Primele dovezi despre decorarea bradului sunt din Livonia (Estonia și Letonia de astăzi) în secolul al XV-lea. Primul brad împodobit vreodată a fost în anul 1510, în Letonia. Zece ani mai târziu, în 1521, prinţesa Helene de Mecklenburg aduce tradiţia în Franţa, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

Abia în anul 1605 bradul împodobit a fost expus într-o piaţă publică. Ulterior acestei date, bradul de Crăciun se răspândeşte în toată Europa. Acest lucru s-a întâmplat în Strasbourg, iar în pom au fost agăţate mere roşii şi dulciuri. Alții zic că în 1611, la Breslau, Polonia, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi.

Ulterior, tradiția a intrat și în cultura altor popoare. Dar este posibil ca pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obișnuiau să-și împodobească casele cu ramuri de brad și de vâsc, obicei păstrat și în tradiția coroniței de brad.

Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu și în Orient, prin intermediul catolicismului. În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales un brad ca cel mai frumos, care era împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc. La sfârșitul secolului al XIX-lea bradul împodobit se întâlnea ca pom de Crăciun doar în orașele din Germania, dar odată cu primul război mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul acestei țări.

Pătrunderea bradului de Crăciun în Anglia este descrisă splendid de Charles Dickens (1812-1870): „Mă uitam, în acea seară, la ceata veselă de copii adunați în jurul acelei frumoase jucării germane, bradul de Crăciun. Pomul fusese așezat in mijlocul unei mari mese rotunde și se ridica cu mult deasupra capetelor lor. Era luminat minunat de o mulțime de micuțe lumânări și peste tot în ramuri sclipeau și scânteiau obiecte strălucitoare.”

În Statele Unite ale Americii, tradiţia ajunge la începutul anilor 1800, odată cu imigranţii germani stabiliţi în Pennsylvania, însă împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama. Brazii de Crăciun au devenit foarte populari mai ales după inventarea instalaţiei electrice. În 1895, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Grover Cleveland (1837 - 1908), a decorat bradul de la Casa Albă cu becuri colorate, iar această idee s-a răspândit rapid în toată ţara.

Și susțin unii că primul brad care a fost împodobit în România ar fi fost la curtea regelui Carol I, în anul 1866, rege despre care am scris (vezi https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/05/jocuri-de-cuvinte-dinastie.html). Obiceiul a fost preluat imediat de boierimea bucureşteană a vremii, astfel că, începând din acel an, bradul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului, inclusiv în casele româneşti. Și de la nemți am obișnuit să cântăm „O, Tannenbaum, o, Tannebaum,/ Wir grun sind deine Blatter!“ [O, brad (frumos), o, brad (frumos),/ Cât de verzi sunt frunzele tale!]. Vizionați „O, Tannenbaum” în interpretarea lui Andreea Bocelli!

De atunci, întâi boierii, dar mai târziu și poporul român nu şi-a putut imagina sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, în curte sau într-un spațiu public, frecventat mult de locuitori. Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toți membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare venirea lui Moş Crăciun. Toți copiii îşi imaginează drumul parcurs de Moş Crăciun, într-o sanie trasă de reni, parcurgând spre ei drumul din nordul Finlandei (localitatea Ravaniemi, unde este locuința moşului).

Drumul lui Moș Crăciun spre București (cu aplicația Rome2rio)

Ritualurile legate de serbările Crăciunului diferă, de la o zonă la alta, în functie de traditiile moştenite din generație în generație. În unele zone, membrii familiei se adună în seara de Crăciun, în jurul bradului, iar cel mai vârstnic desface sacul cu daruri şi înmânează fiecăruia cadourile meritate, începând cu copiii. Există şi obiceiul ca toti membrii familiei să stea în jurul mesei, iar în fața fiecăruia, pe masă, să fie câte un brad mic, alături de cadourile cuvenite. Bradul, gata ornat, este încărcat cu mere roşii, nuci poleite, dulciuri, figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă argintată, beteală, panglici colorate, ghirlande.

Bucuria colectivă se manifestă atunci când bradul de Crăciun este instalat într-un loc public, unde este admirat de toti vizitatorii. Bucureştenii s-au putut mândri, cândva, până la Nicușor Dan, cu cea mai mare instalație de forma unui brad din Europa, amplasată în Piața Unirii. Bradul avea înălțimea de 76 de metri (echivalentul unei clădiri cu 25 de etaje), o bază de 38 de metri şi o greutate de 290 de tone. Frumusețea acestui brad era asigurată de cele 2,4 milioane de beculețe în diferite culori. Vremuri... Și Nicușor se vrea și președinte...

Bradul din București, decembrie 2019

 Împodobirea bradului în prezent este o tradiție, casele și chiar instituțiile publice având câte un brad împodobit, de cele mai multe ori artificial. Se obișnuiește decorarea acestuia începând cu câteva zile înainte de Crăciun și scoaterea acestuia din casă în anul ce urmează, în jurul datei de 6 ianuarie, când se sărbătorește Boboteaza.

În tradiția românească de la sate se regăsește acest obicei al împodobirii bradului la nunți și la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor și semnifică o nuntă rituală între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiția unor comunități locale din regiunile Banat și Muntenia. Bradul astfel împodobit se numește Pomul vieții, care se regăsește drept motiv natural în arta populară.

Unul din primii brazi de Crăciun de la noi (la curtea regală)

Odată cu evoluția etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înțelesuri, precum cel de „arbore de judecată", „arbore de pomană" „sau arbore fertilizator".

În zilele noastre, împodobirea pomului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban cât și în mediul rural, o dată cu așteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj mitologic, Moș Crăciun. „Santa Claus” a fost introdus într-o satiră din 1809 a lui Washington Irving, numită Knickerbocker History, el inventând legenda conform căreia Santa Claus a fost împrumutat de la imigranții olandezi.

          Pomul de Crăciun apare în folclor, în muzica pop, în muzica cultă și precis maneliștii s-ar fi apropiat de problemă dacă sunt prezenți și „dușmanii”! Puteți citi despre subiect în „Suferințele tănârului Werther” (Die Leiden des jungen Werthers, Goethe, 1774).

O găsiți la Biblioteca Națională a României

Legătura pe web a celebrului cântec „O, Tannenbaum”, tradus la noi prin „O, brad frumos” am dat-o mai sus în interpretarea lui Bocelli. Autorul versurilor este Ernst Anschütz (1824), pe o melodie populară din Silezia, din secolul al XVI-lea.

La adresa https://www.loc.gov/pictures/item/2004677265/ găsiți informații cum puteți avea acces la Kriss Kringle’s Christmas Tree (1845). Imaginea se găsește, vă spun sigur, în formă online la Biblioteca Congresului (Library of Congress, la care am acces gratuit prin amiralul Bill).

Hans Christian Andersen (1805-1875), poet și prozator danez, scrie în 1844 povestea unui brad, „Bradul” (în daneză Grantræet). Povestea este despre un brad atât de nerăbdător să crească, nerăbdător pentru lucruri mai mari, încât nu poate aprecia că trăiește în acest moment. A fost primul dintre basmele lui Andersen care a exprimat un pesimism profund.

Doar pentru cei care „halesc bobițe” partitura e sus!

Despre bradul ca pom de Crăciun și despre o nuntă a scris și  Feodor Dostoievski în 1848. Pe web găsiți și „Pomul Crăciunului” de George Coșbuc. Noi încheiem cu o poezie excelentă a musceleanului meu Radu Gyr (1905 – 1975), de fapt pe numele real Radu Demetrescu, cel care a stat ani mulți în închisoare  sub trei dictaturi pentru concepțiile sale politice.

„O, brad frumos..” de Radu Gyr, poet interzis de legea propusă de Crin Antonescu

Cu sau fără brad, cu sau fără cadouri, să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, cândva, undeva sau oriunde!

Constantin Nitu

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

Jocuri de cuvinte - bătrânețe

Geografie lingvistică

(și la https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-batranete)

Bătrânețe

Moto: „Viața asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci nici să te naști, c-ai și îmbătrânit!” (Nichita Stănescu)

Să o luăm istoric. În 1929, acum aproape un secol, Șăineanu scria că „bătrânețea, conform bătrânețe, este ultima vârstă a vieții, cam dela 60 ani” [Șăineanu, ed. VI (1929)]. Peste un deceniu, Scriban scria că „bătrînéță (est) și -éțe (vest) f. este ultima etate” [Scriban (1939)]. Peste ani, din DLRLC (955-1957), aflăm că „bătrânețea (în opoziție cu tinerețea) este o „perioadă de timp din viața omului, după maturitate; vîrstă înaintată a unui om”.

Bătrânețea nu ține mult

Și aflăm din constituția R.P.R. că „Cetățenii Republicii Populare Romîne au dreptul la asigurare materială la bătrînețe, în caz de boală sau incapacitate de muncă”. În mileniul al treilea, în „plin capitalism desuet”, din MDA2 (2010) aflăm că bătrânețe, format din „bătrân + -ețe”, este o „vârstă înaintată a unui om; etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice.” Și dicționarele nu mai scriu ce e trecut în constituție...

Așadar, cuvântul e format din bătrân + ețe, bătrân fiind moștenit din latinul vulgar sau latinul târziu vetrānus, formă sincopată din latinul veterānus (dispariția unei vocale în interiorul unui cuvânt prin sincopă, vezi sincopa și în muzică, din fr. syncopè; comparați cu aromânul bitãrnu, din care s-a format bitãrneatsã, cu dalmațianul vetrun, friulianul vedran, vechiul venețian vetrano).

Și bătrânețea asta există în multe limbi:

alderdom în daneză și în norvegiană, ålderdom în suedeză, âlderdom în frizonă; (din alder, ålder sau âlder, „vârstă, etate”,   +‎ -dom, sufix);

Alter în germană și în luxemburgheză (din germanul medievallter, din germanul altar, din proto-germanicul *aldrą,  cognat cu germanul Oller), elter – עלטער în idiș;

Bārdhakya - বার্ধক্য în bengali;

bătrânețe în română, bitãrneatsã în aromână;

budhaapa - बुढ़ापा în hindi;

elli în islandeză;

gerámata - γεράματα în greacă;

henaint în galeză;

old age în engleză;

Cuvântul „bătrânețe” în diferite limbi

öregkor în maghiară (din öreg, „bătrân”, dintr-o limbă turcică, + kor, sufix);

ouderdom în neerlandeză (ouder, „bătrân”, + dom);

pinsean seanaoise în irlandeză;

pir - پیری în persană (din persanul medieval pyl, pīr, „bătrân, în vârstă, vechi”);

pleqëri în albaneză;

podeszły wiek în poloneză;

Purāṇē dī umara - ਪੁਰਾਣੇ ਦੀ ਉਮਰ în punjabi;

qocalıq în azeră (din qoca, „bătrân” +‎ -lıq, sufix);

seann aois în galica scoțiană;

senatvė în lituaniană;

senectute în latină și în română (ablativ singular al lui senectūs, „bătrân”);

shayakhukha - شيخوخة în arabă;

siberis - სიბერის în gruzină;

starasć - старасць n bielorusă, stáří în cehă, staristʹ - старість în ucraineamă, starobe în slovacă, starost - старост  în bulgară, macedoneană și sârbă, starost' - старость în rusă, starost în croată, bosniacă și slovenă (toate, pe diferite căi, din proto-slavicul *starostь, format din *starъ, „bătrân”, +‎ *-ostь);

tserut’yan - ծերության în armeană;

vanadus în estonă (din vana, „bătrân”, + dus, vezi mai jos);

vanhuus în finlandeză (vanha, „bătrân”, +‎ -uus, vanha din proto-finicul *vanha, din proto-fino-permicul *wanša; cognat cu estonianul vana);

vecchiezza în italiană (din vecchio, „bătrân” +‎ -ezza, sufix; comparați cu francezulh vieillesse);

vecums în letonă (din vecs, „bătrân” +‎ -ums, sufix);

vejez în spaniolă (din viejo, „bătrân”, + -ez);

velhice în portugheză (din velho, „bătrân”, +‎ -ice);

vellesa în catalană;

vellez în galiciană;

vichjàia în corsicană;

vieillesse în franceză (vieux, „bătrân”, vielle, „bătrână”, +‎ -esse);

xjuħija în malteză;

yaşlılık în turcă (din yaşlı, „bătrân”, +‎ -lık);

zahartzarora în bască;

zakán - זקן în ebraică, zəqan - זקן în aramaică.

Bătrânețea și creația

Moto: „La noi nu-i nimenea bătrân, doar vinul roşu din pahare...” (din folclorul „cântat”)

Bătrânețea e o favoare, nu ceva greu în viața omului. Puțini apucă zilele dulci ale bătrâneții. Noi am scris despre bătrânețe și despre creație (vezi  „Bătrânețea și creația” pe rețeaua literară, dar și într-o carte tipărită). Și nu fac rău dacă reiau aici cele scrise.

Niște binecunoscuți intelectuali din „dulcele târg al Ieşilor”, responsabili ai cenaclului nostru „la distanță” (INO, Ion N. Oprea și profesoara mea de latină din liceul militar, Anișoara Dumitrescu), mi-au adresat frontal o întrebare – „puteţi scrie ceva despre bătrâneţe şi creaţie?” Am ezitat să le dau un răspuns direct. Subiectul te pune pe gânduri. E greu să te hotărăşti. Vei reuşi?

Şi uite-aşa, căzut eu pe gânduri, cu un gând aruncat în sus, în norii cumulo-nimbuşi apăruţi din senin, dar cu ochii şi pe ecranul calculatorului, aud la televizorul ce funcţiona uitat, ca să se afle în treabă şi să consume kilowaţii şi aşa scumpiţi mereu de italieni, un comentariu asupra celor spuse de un vremelnic ministru PD-L al comunicaţiilor, care ulterior a fost și condamnat, că trebuie „să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie mai puţine”.

„Ptiu, drace!”, mi-am şoptit în barbă după ce am scuipat în sân şi m-am închinat de trei ori cu faţa întoarsă  spre ecran. Şi ştiţi unde se întâmpla asta? În București, la festivitatea deschiderii anului şcolar 2011 - 2012, de la Liceul Grigore Moisil din capitală, la mine în cartier! Declaraţia vremelnicului ministru Vreme a stârnit hohotele unora din asistenţă.

Zicerea completă a fost „Haideţi împreună cu PD-L şi coaliţia să facem ca persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine şi cu toţii să ştim să utilizăm calculatorul, să utilizăm instrumentele societăţii informaţionale".

Las la o parte „vrăjeala” cu societatea informațională. Toate societăţile au fost şi informaţionale, că termenul e legat de „informaţie”. Şi informaţie a existat, există şi va exista mereu, atât cât va exista omul. Propun mai degrabă termenul „societate infomatică” sau informatizată, legată de folosirea calculatorului şi a mijloacelor moderne de transmitere a datelor. Mai putem confunda în mileniul al treilea datele cu informaţia? Uite că electroniștii o fac!

 Venerabilul vroia să se refere la Grigore Moisil, părintele informaticii româneşti, care spunea: „În curând, lumea se va împărţi în două categorii, persoane în vârstă şi persoane care vor şti să utilizeze calculatorul.”

Aşadar, există bătrâneţe? Dacă ştiu să folosesc acest „idiot genial”, vorba lui Moisil, mai sunt bătrân? Orice consultare a unui dicţionar, chiar online (http://dexonline.ro/), realizat din toate dicţionarele editate până în prezent în România, îţi relevă că bătrâneţea e o „etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om”, „ultima perioadă în evoluția unei ființe, caracterizată prin slăbirea funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată; senectute; stare de om bătrân”, „perioadă de timp din viața ființelor, după maturitate” ş.a.

Dar ce înseamnă oare „creaţie”? Din consultarea aceluiaşi vast dicţionar, creaţia este „acțiunea de a realiza opere artistice, științifice etc.; produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată; interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film”, „proces de a crea; obiect creat; creaţie artistică, literară, populară”, „produs al muncii creatoare; lucru, operă creată;  interpretare bună, originală a unui rol dintr-o piesă sau dintr-un film” etc.

Ne-am lămurit? În rezumat, creaţia este realizarea a ceva nou, a unui proiect, a unui produs material sau spiritual, de la un pix, un fel de mâncare, la care Viorica e expertă,  un violoncel,  la o poezie, un cântec, o pictură, o statuie, o  interpretare sublimă ş.a.

Doar exerciții la întâlnirea de 50 de ani de la absolvire a unei promoții (1962) a unui liceu sportiv din Timișoara

Încetează omul vreodată să creeze? Eu cred că nu! Poate unii încep mai târziu sau refuză să înceapă! Aceste excepţii confirmă regula! Exemplele sunt numeroase, de la genii până la oamenii obişnuiţi. Geniile tinere se pot număra pe degete, dar Milton, Beethoven, Goethe au dat dovada geniului lor, în ciuda surzeniei, a orbirii, când nu mai erau deloc tineri decât în spirit. Cum care Goethe? Filosoful și literatul, cel care a scris chiar și epigrame referitoare la bătrânețe, de exemplu  „Altădată şi acum” (Ai la tinereţe/ Fete şi putere,/ Iar la bătrâneţe/ Numai bani şi-avere), aici în traducere de Florea Ştefănescu, din „Epigrama germană de cinci secole”, 1999.

Actorii noştri, Tamara Buciuceanu-Botez, Draga Olteanu-Matei, Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu şi alţii, umiliţi uneori de politicieni inculţi, au creat roluri de excepţie, fiind iubiţi mai ales de tineri. Remarcabili au rămas, prin operele lor, sculptorul Ion Irimescu şi pictorul Sabin Bălaşa, scriitorii Fănuş Neagu, Nichita Stănescu şi preacuviosul Bartolomeu Anania, cu opere create și la vârsta senectuţii.

Îl poate egala cineva pe Nichita?

Sunt de acord şi cu anumite definiţii metaforice care susţin că bătrâneţea este „verdictul vieţii”, „ea însăşi o boală”, „vecernie a vieţii” (aforism al lui Vasile Ghica) sau alte asemenea figuri de stil. Un om nu este bătrân atâta timp cât caută ceva. 

Creaţia presupune în primul rând cunoaştere. A cunoaşte înseamnă a şti. Să ne amintim vorbele lui Socrate – „ştiu că nu ştiu nimic, dar ştiu că pot şti mai mult decât ştiu”.  Cunoaşterea nu are vârstă! Cunoşterea şi exerciţiul creaţiei înseamnă experienţă. Experienţa şi cunoaşterea duc la înţelepciune. Cunoaşterea, experienţa şi înţelepciunea, alături de datul iniţial, inteligenţa, şi ea mereu perfectibilă prin cele de mai sus, dau bogăţia spirituală a unui om.

Când frunzele viţei se zbârcesc şi se usucă, ciorchinele este mai dulce și mai roşu. Că nu degeaba Păstorel Teodoreanu se adresa „bătrânului Cotnar” (Bătrânului Cotnar nu-i sapă tronul/ Vrun prinţ de viţă nobilă, ca el,/ Vrun Cabernet, Pinot sau Ottonel,/ Ci veneticul de pripas: sifonul!). Ridurile ar trebui pur si simplu să arate numai unde au fost zâmbete, că după Constantin Ardeleanu femeilor frumoase doar privirile insistente ale bărbaţilor le-au lăsat riduri. Cei mai mulţi oameni «bătrâni» sunt ca şi cronicile vechi care conţin lucruri interesante, adevărate, din vremuri trecute, şi merită osteneala de a fi consultate permanent.

Unuia care-i spusese «eşti bătrân, e timpul să te odihneşti», Diogene îi răspunde «dacă aş alerga la izvoare şi aş fi aproape de ţintă, ar trebui să mă las moale, în loc să mă încordez şi mai mult?» Dar unii bătrâni români, mai ales politicieni, se căznesc spre alte izvoare. Georgeta George Ceauşu îl dă în gât pe unul în 2008  „printre epigramiştii olteni” (Mire la optzeci de ani/ Dintre-atâtea fete tute/ Vrând să-i afle vieţii rostul,/ A ales - la senectute -/ Una... şi-a murit ca prostul).

Aşadar, batrâneţea definită de dicţionare, de biologie şi de legile sociale nu e chiar aşa de rea când iei in considerare şi alternativele creaţiei şi mai puţin, reducând accentuarea pe conjugarea verbului a avea la modul indicativ, timpurile prezent şi viitor sau chiar la modul optativ.

A avea mult inseamnă adesea a stăpâni puțin. Exemplele cu Năstase patru case, sibianul cu șase case, Oprea cu palat sau altul cu casă între patru străzi sunt concludente! Că din învățământ, cum ne demonstrează Stelică Romaniuc, care se adresează învăţatorului său, nu te poți îmbogăți (M-ai învăţat să scriu şi să citesc,/ Să fiu modest, cinstit, să fac doar bine/ Şi-abia acum, bătrân, mă dumiresc/ Cum am ajuns sărac lipit ca tine). Se aude, sibieni?

Bătrâneţea nu e legată mereu de vârstă. Mulţi aşazişi tineri se simt deja bătrâni. Unii chiar «se nasc obosiţi», înscriindu-şi această expresie pe tricourile personalizate. Ţara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi; îi trebuie şi bătrânii, dar tineri în spirit.

Să-ţi menţii inima fără riduri, să fi plin de speranţă, amabil, vesel, chiar și cu studenții și cu elevii, cu nepoții, supus doar cui trebuie, adică legii juridice şi oamenilor care merită, tineri și mai puțin tineri, acesta este adevăratul triumf asupra bătrâneţii.

Omul are toate anotimpurile (acum mă gândesc la Vivaldi, Primăvara), ca natura, şi, ca un material nobil, nu îmbătrâneşte! Andrei Pleşu, care nu poate fi niciodată bătrân, foloseşte cuvântul ecvanimitate, prin care înţelege a traversa cele patru anotimpuri cu un unic anotimp lăuntric (vedeți AICI). Ne putem lipsi de unul din cele patru anotimpuri? Este imposibil aşa ceva! Omul mai poate culege mierea frumuseţii şi dărui rodul înţelepciunii şi celor tineri şi celor care se consideră bătrâni!

Omul, „praf învăluit în fantasme” (Emil Cioran), îmbătrâneşte atunci când îi îmbătrânesc pasiunile, ceea ce nu li se prea întâmplă oamenilor cu adevărat culţi. Trebuie să ne gândim că există un „azi”, dar există şi un „mâine”. În fiecare dimineaţă viaţa reîncepe. Totul se pune în mişcare, renaşte, creşte, se transformă şi se dezvoltă. Viaţa reînfloreşte, îşi întinde braţele, se multiplică. Viața se manifestă, ying îşi caută perechea, pe yang, se regăsesc,  se oferă reciproc, sub multiple forme, în mii de apariţii, diferite şi sublime. Natura, căreia îi aparţine şi omul, se reinventează mereu si mereu. Acesta este miracolul etern al reînceperii unei noi zile, al unui nou „mâine” transformat în „azi”, în veşnicul drum către „ieri”!

Puteți face lumânarea la 68 de ani? (la aniversarea a 50 de ani de la absolvirea unui liceu sportiv din Timișoara, promoția 1962)

La orice vârstă, dar mai ales la cea a senectuţii, trebuie să dai valoare lucrurilor nu pentru ceea ce ele reprezintă, ci mai curând pentru ceea ce semnifică. Şi trebuie remarcat faptul că nu există creaţie fără iubire. Amintiţi-vă cuvintele din „testamentul” lui Marquez - „le-aş arăta oamenilor cât de mult se înşeală gândindu-se că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc atunci când încetează să iubească.” Să ne amintim tot spusele acestuia, că „moartea nu vine odată cu bătrâneţea, ci mai curând odată cu uitarea”. Și să nu uităm că „suntem ceea ce iubim” (Nichita Stănescu).

Suntem ceea ce iubim!

Iar câteva sfaturi pentru colegii de senectute se impun cu prisosunţă. Gândiţi-vă că „idiotul genial”, calculatorul, materializat prin PC, laptop, notebook, iPad, iPhone sau printr-un alt „device”, nu e decât o unealtă, un instrument, fie chiar dotat cu un metacăutător, precum Google, supralicitat de fostul preşedinte Băsescu, de Eba sau de enigmaticul Vanghelie. Cel care îl foloseşte, care interpretează datele, transformându-le în informaţie, tânăr în spirit, contează. Calculatorul lucrează cu date, cu informaţie lucrează doar omul! El „o vede”, „o simte”, „o interpretează”, chiar dacă oftalmologii se poartă uneori rău cu noi, cei care vedem mai mult literele și cifrele mari.

Amintiţi-vă  că o mare iubire (chiar târzie) sau realizările extraordinare ale creaţiei pot aduce cu ele şi un mare risc, dar pe care trebuie să ni-l asumăm. Când pierzi pe cineva, când pierzi ceva făcut de tine, nu dispera. Îţi rămâne experienţa de a retrăi frumos, de a reface oricând acel lucru şi altele superioare şi înţelepciunea de a le preţui.

Am învăţat nu numai de la Dalai Lama, ci și de la alții, că trebuie să respectăm întotdeauna regula celor trei R – respectul pentru sine, respectul pentru ceilalţi şi răspunderea pentru acţiunile proprii. Iar dacă nu am realizat ceva, nu trebuie să intrăm în panică! Nerealizarea unui fapt sau a unui lucru pe care l-am dorit este uneori cel mai bun cadou al sorţii. Şi mâine e o zi! Va trebui să petrecem în fiecare zi câteva momente cu noi înşine pentru corectare! Să fim gata să ne schimbăm scopurile, dar să nu ne  schimbăm niciodată valorile.

Trebuie să transmitem mai departe cunoştinţele noastre, aceasta fiind calea spre nemurire. Moare omul (praf învăluit în fantasme), omenirea rămâne!

Trebuie să fim grijulii cu mediul înconjurător, cu Pămâmtul, „a treia planetă de la Soare”. Şi pe acest pământ, măcar în ţara noastră, trebuie să vizităm cel puţin o dată pe an un nou loc, izvor natural de cunoaştere şi condiţie a creaţiei. Vizita virtuală cu mijloacele mass-media, dacă e posibilă, este bună şi antefactum şi postfactum.

De ce ne obstrucționează oftalmologii?

O problemă aparte este cea a produsului creaţiei, care se diversifică, unele produse devenind lucruri şi efecte multimedia. Dispare oare cartea tipărită? Ştim că există şi cartea online, dar cartea clasică, tipărită, nu dispare. Ba, mai mult, orice editură care se respectă realizează atât lucrări tipărite, cât şi versiunile numite „electronice”, care circulă foarte rapid prin reţeaua web. Acum poți citi e-book, chiar și acest articol, pe un iPhone [„The art of the war”, arta războiului, full audiobook, Sun Tzu (Sunzi) - Business & Strategy, Afaceri și strategie]!

București, înregistrare satelitară de pe ISS, la 3 decembrie 2019

Tot în web, marile muzee realizează situri interesante, chiar cu vedere tridimensională a celei mai mari părți a lucrărilor expuse (vedeți, de exemplu, http://www.louvre.fr/llv/dossiers/liste_ei.jsp?bmLocale=en), la care au acces cei care „ştiu să navigheze”, infiferent de vârstă. De literaţi şi de reţeaua literară, de cronopedia sau de alte pagini web nu mai amintesc. În profesia mea, realizări de excepţie precum Google Earth sau Google Maps (http://maps.google.com/) prezintă zonele terestre reprezentate pe hărţi sau pe imagini obţinute din sateliţi.

Servicii bazate pe localizare (2018)

Sistemul GPS (de poziţionare pe Terra) permite determinarea automată a poziţiei terestre, adică a latitudinii, longitudinii și cotei,  „navigarea” automată a oricărui mobil pe uscat, pe apă sau în aer, despre care noi am scris în cartea „Servicii bazate pe localizare”. La multe asemenea realizări au contribuit şi tinerii şi vârstnicii. Iar folosirea acestora nu ţine seama de vârsta „biologică”!

Oamenii vor să cunoască. Vă amintiți de sincopele trecute la căderea unui avion în munți, pilotat de Iovan, când se bâlbâiau toți că nu erau în stare să determine coordonatele locului unde a căzut avionul. Și cu alte accidente (vezi Caracal, 2019) s-a întâmplat la fel. Iată ce ne-a determinat, pe mine și pe colega Camelia Slave, să scriem cartea de mai sus, prima în limba română.

Altfel despre bătrânețe

Moto: „Spunea un tânăr oarecare/ Unui bătrân, cu „politeţe":/ -Stau jos acum, că în picioare/ Voi sta destul la bătrâneţe”  (Ion Vladimir)

Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai și glumim, așa cum o fac epigramiștii, cu noi, bătrânii. Ion Vladimir ne povestea acum vreo 12 ani, prin 2007, an „drept și adevărat”, sub sigla DA – (ne)dreptate și (ne)adevăr,  o întâmplare dintr-un tramvai (Spunea un tânăr oarecare/ Unui bătrân, cu „politeţe":/ -Stau jos acum, că în picioare/ Voi sta destul la bătrâneţe).

Chiar când încă nu apăruse USR cu propunerea traiului în grupuri, Georgeta Paula Dimitriu se adresa celor care dispreţuiesc bătrânii, oferindu-le în 2009 un mic simbol în  „mărţişoare” (Dacă bătrânii îi jigneşti/ Şi bătrâneţea o urăşti,/ Eu la părerea mea rămân:/ Că nu vrei să ajungi bătrân!). Scuzați construcția... Substratul contează!

Dar problema nu e nouă. Chiar cu multe decenii în urmă, prin 1931, Mircea Pavelescu se adresa în „Epigramişti cu sau fără voia lor” celor de la „Falanga", probabil USR-ul de atunci, care lătrau contra d-lui Lovinescu (O vorbă-au născocit bătrânii/ Şi înţeleaptă ca nici una:/ Cu cât mai sus se-nalţă luna,/ Cu-atât mai tare-o latră câinii!).

Și ca să fie fără echivocuri chestia cu definirea vârstei omului bătrân, prin 2007 Nicolae Ghiţescu crede că vârsta a treia începe pe la 60 de ani (vârsta a treia, 60-80 de ani), deși pensionarea are loc la 65 și unii vor s-o mai mărească la 67 (Dimineaţa pe răcoare/ Când te scoli fără efort/ Şi nimic nu te mai doare,/ Să fii sigur că eşti mort!).

Dar mortul ăsta are nevoie și de înmormântare și nu pe el îl costă. Mihai Teognoste se plânge de costul unei asemenea ocazii dovedind zicerea „bătrâneţe haine grele” (Bătrânii nostri bieţi sărmani,/ Să ne trăiască la mulţi ani,/ Noi mai fierbinte ne rugăm,/ Că tare-i scump să-i îngropăm). Și e ceva normal, că e din istoria epigramei româneşti, de Petre Cioclu!

Gheorghe Gurău ne amenința prin 2011 cu colecivizarea, pe când Băsescu Emil și Traian Boc (drace, i-am amestecat, dacă mai scriam și Petrov...), doreau ca în locul spitalelor să apară cămine-azil sau colectivităţi de bătrâni, așa că traiul în grupuri userist neomarxist nu e nou (Ca şi în anii patru'şapte/ Bătrânii retrăiesc oroarea/ Căminele-s neocupate?/ Urmează... colectivizarea!).

Analistul Nicolae Ivan  făcea un bilanţ la vârsta a treia, imitându-l pe Blaise Pascal (Gândind în spirit analitic/ Nu am trăit chiar în zadar:/ Sunt trist, când mă autocritic,/ Satisfăcut, când mă compar), spre deosebire de  Vasile Manole, care avea prin 2011 amintirele vii despe nurii unei doamne (Când văd „anume" o bătrână,/ E clar că i-aş întinde-o mână/ De ajutor la bătrâneţe,/ Că bună-a fost în tinereţe). Spre norocul său, eu aș zice „bună rău!”

Și doamnele de orice vârstă știu să colinde amintindu-și de Brad Pitt

Dar mai bune sunt niște amintiri, decât reflecţiile unui vârstnic care cochetează cu o tânără, în poze, deconspirat de turnătorul Petre Gigea-Gorun în revista „Cugetul" în 2009 (Sunt amabil eu cu ea/ Şi se pare că-i şi plac/ Dacă, cumva, ea o vrea,/ Pân' la urmă ce mă fac?!). Așadar, e mai bine să rămâi doar cu amintirile decât să te faci de râs, fapt confirmat și de Alexandru Devechi care i se adresează unui crai bătrân, nespunându-ne totuși din ce partid este (Moşulică, după fată/ Pentru ce te ţii aşa?/ Întrebatu-te-ai vreodată/ Ce te faci de zice „da"?).

Sufletul contează!

Și fiindcă vorbeam de inițiativa Băsescu-Boc „în loc de spitale... aziluri de bătrâni”, Gheorghe Gurău ne asigura de eforturile guvernului de a grăbi îmbătrânirea, problemă la care se va gândi probabil și cuplul Orban-Țurcanu, cu toate că o jumătate din cuplu își modificase vârsta pe un site, dacă vă mai amintiți, declarându-se mai tânără cu vreo 4 anișori pe când era pedelistă (Nu sunt bătrâni pentru-ocupare?/ Guvernul nu îşi pierde firea/ Urmează un program prin care/ Se va grăbi... îmbătrânirea!). Eu aș fi scris „Nici Cîțu nu își pierde Firea”...

Nicolae Muntean ne aduce aminte prin bârfa de la băi de bromura care se zice că se dădea în ceai în armată, dar eu, apevist, n-am prea fost oprit din acțiuni caritabile (Vre-o doi bătrâni, aflaţi la cură,/ Îşi povesteau, cu tot respectu':/ „La oaste-n ceai, ne-au pus bromură,/ Şi de-abia azi simţim efectu'!"). Cam indiscreți bătrânii la băi, după cum ne amintea și Charles Francois Panard despre indiscreţie (Un vorbăreţ îţi spune tot ce ştie;/ Un om distrat, tot ce-ar putea... să tacă;/ Toţi tinerii, ce fac nu-i ironie?!/ Bătrânii ce-au făcut şi-i reverie.../ Şi numai proştii - ce-au de gând să facă)...

Revenind iar la USR, chiar dacă atunci nu exista, Mihai Haivas umbla cu mișmașuri, botezându-le  „haşmişuri umoristice”, demonstrându-ne că mereu a fost la fel cu „lupta” dintre generații („Vom face-o lume nouă!"/ Spunea un tinerel,/ Bătrânul: „Bravo vouă,/ Şi noi ziceam la fel!"). Și tot domnia sa ne explică și ce e visul (Pot declara umanităţii,/ Că stau lejer de câţiva ani, Pe-o culme a senilităţii,/ Visând, doar visul nu-i pe bani!).

„Preludiu” cu autograf

Chestia cu lupta între generații nu e nouă,  era și prin 1925, când Cincinat Pavelescu (1872-1934), la 53 de ani, era făcut bătrân de un foarte tânăr scriitor, uitând că un om de 83 de ani, cum era Clemenceau, putea să conducă Franţa, pe când un măgar la 21 de ani moare (Eşti mult mai tânăr decât mine,/ Şi-n glume foarte priceput./ Dar eu îţi spun de la-nceput:/ Vorbind de vârstă nu faci bine!// E dintre legile fatale/ Că omul, chiar octogenar,/ Mai tânăr e ca un măgar/ De vârsta dumitale!).

Profund analitic mi se pare și Valentin David cu consecinţa din șarjele sale de Don Quijote (Cam bătrâni, ai nimănui/ Si cu gândul la prohod,/ Baba-şi pune pofta-n cui,/ Moşul, sculele în pod). Chiar dacă prin ianuarie 2010 Gabriela Genţiana Groza știa doar de Țurcanu și Orban, dar nu știa nimic de Cîțu, deconspiră o rugă pentru politicieni, valabilă mai ales acum (Se ruga un bătrânel:/ „Doamne, fă-i un pic mai buni..."/ Şi aude-o voce el:/ „S-a dus vremea cu... minuni!"). Ce intuiție avea domnița! Veni Cîțu!

Virgil Petcu crede în dragostea la vârsta a treia (Dragostea, bat-o norocul,/ Arde-ntruna ca şi focul,/ Dar mai mult un foc de paie.../ Când e fum, când vâlvătaie!), pe când Ioan Hodaş reflectează asupra întâlnirii unui crai bătrân cu ultima sa iubită (De iubite-i plin trecutul.../ Chiar şi azi o „preafrumoasă"/ A venit să-i dea sărutul.../ Dar cu vârful de la coasă!). Dar intervine Ion Bindea cu o amânare-consolare la senectute (Încă din copilărie,/  Îmi doream vară târzie,/ Astăzi mintea mă îndeamnă/  Să-mi doresc măcar o toamnă...).

Aşadar, o veşnică întrebare – „vă consideraţi bătrân?”

Iar în final, o urare:

Indiferent de vârstă, să fiţi iubiţi, că trebuiţi: cum(va), cui(va), când(va), unde(va!)?

(format pdf la: https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10879852256?profile=original)

Consantin Nițu

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro