Jocuri de cuvinte - impas

 Jocuri de cuvinte - impas

Geografie lingvistică

 

 

          Impas

 

          Moto: „Cum doctorul mi-a spus să fac mişcare,/ Eu zilnic plec de-acas' cu bicicleta;/ Uşoare semne de-ameliorare/ Observ deja, dar grele-s Ica, Geta...” (Bolnav în impas, de Cătălina Orşivschi, din revista Cugetul)

 

            Pare-se că românii și omenirea au ajuns la un impas, adică la o situație dificilă în care ne aflăm și din care nu știm cum să ieșim. Cuvântul impas este găsit scris prima dată la Negruzzi [MDA2 (2010)], iar conform dicționarelor are etimologia „din fr. impasse”.

            Așadar, am moștenit cuvântul impas din cuvântul francez impasse, derivat din im- +‎ passe, „a trece; trecere; pasă (în sport)”. Din impasse în franceză au fost moștenite impasse în engleză, italiană, neerlandeză, portugheză și spaniolă, Impasse în germană etc., cu același înțeles.

 

          În câteva limbi cuvântul impas se traduce prin:

 

֎ Acalābasthā - অচলাবস্থা în bengaleză;

֎ adiéxodo - αδιέξοδο în greacă;

֎ aklā eja în letonă, aklavietė, akligatvis în lituaniană;

֎ andhee galee - अंधी गली în hindusă;

֎ ant - अंत în hindusă;

֎ Aṛikā - ਅੜਿੱਕਾ în punjabi;

֎ återvändsgränd în suedeză;

֎ atzucac în catalană (vezi „atzucac”, în Gran Diccionari de la Llengua Catalana, Grup Enciclopèdia Catalana, 2024);

֎ beco sem saída în portugheză (fundătură);

֎ bezizkhoditsa - безизходица în bulgară, bezvykhidʹ – безвихідь (din bez- без- , „fără”, + un derivat al lui vyxódyty – вихо́дити, „a ieși”) în ucraineamă (fundătură), bezvyhodnoe položenie - безвыходное положение în rusă;

֎ blann Gaass în luxemburgheză (fundătură);

֎ blind vej în daneză (fundătură);

֎ blinde steech în frizonă (fundătură);

֎ blindgata în islandeză (impas, fundătură), blindgate în norvegiană (fundătură), blindgyde în daneză (fundătură), blindspor în daneză (fundătură), blindveg și blindvei în norvegiană (fundătură);

֎ bounhiou în picardă (fundătură);

֎ callejón sen saída în galiciană (fundătură), callejón sin salida în spaniolă (fundătură), carreró sense sortida în catalană (fundătură);

֎ chikhi - ჩიხი în gruzină;

֎ çıkmaz, çıkmaz sokak în turcă, çıxılmaz, çıxılmaz yol în azeră (din turcicul otoman چیقماز, formă a lui çıkmak, „a ieși), ćorsokak - ћорсокак în sârbă și în sârbo-croată (din ćor – ћор, „fără”, sokak +‎ сокак, „ieșire”), ćorsokak în bosniacă, ḱorsokak - ќорсокак în macedoneană, qorrsokak în albaneză;

֎ cul-de-sac în corsicană (fundătură), engleză și în franceză;

֎ dalana dirən în azeră;

֎ dead-end în engleză (fundătură);

֎ dödläge în suedeză (fundătură);

֎ doodloopstraat în afrikaans (fundătură), doodlopend steegje în neerlandeză (fundătură), doodlopende weg în neerlandeză (fundătură);

֎ estancamiento în spaniolă (fundătură);

֎ gatirodh – गतिरोध în hindusă;

֎ Hängepartie în germană;

֎ hent-dall în bretonă;

֎ hlukhyy kut - глухий кут în ucraineamă (fundătură);

֎ holtpont în maghiară (din holt, „mort”, +‎ pont, „punct”);

֎ impas – ימפּאַס în idiș, impas în poloneză și în română, impasse în bască, corsicană, engleză (din franțuzescul impasse), franceză (vezi „impasse”, în Trésor de la langue française informatisé [Tezaurul digitalizat al limbii franceze], 2012, „impasse” în Dictionnaire français en ligne Larousse, „impasse” în Dico en ligne Le Robert), frizonă, galeză, galica scoțiană, italiană, luxemburgheză, malteză, neerlandeză, portugheză, slovenă și spaniolă, Impasse în germană;

֎ jalan buntuu în indoneziană;

֎ Jiāngjú - 僵局, sǐhútòng -死胡同 în chineză;

֎ kale-itxura, kale itsu în bască (fundătură);

 

Cuvântul impas în câteva limbi

 

֎ leamhsháinn în irlandeză;

֎ marbh-cheann în galica scoțiană;

֎ nangug – 난국 (impas), magdaleun golmog - 막다른 골목 (fundătură) în coreană;

֎ ngërç în albaneză;

֎ ngõ cụt în vietnameză;

֎ p’akughi - փակուղի în armeană (din pʿak – փակ, „închis”, +‎ uġi – ուղի, „cale”);

֎ patthelyzet în maghiară (din patt, „impass”, + helyzet, „situație”), Pattsituation în germană (din Patt, „impas”, +‎ Situation, „situație”);

֎ pimetee în estonă;

֎ rrugicë qorre în albaneză (fundătură);

֎ rua sem saída în portugheză (fundătură), rúa sen saída în galiciană (fundătură);

֎ Sackgasse în germană (din Sack, „sac”, + Gasse, „alee”; fundătură);

֎ senelirejo în esperanto;

֎ slepa ulica - слепа улица în macedoneană, sârbo-croată și sârbă, slepa ulica în slovenă, slepá ulička în cehă și în slovacă, slijepa ulica în bosniacă și în croată (fundătură);

֎ sokea kuja în finlandeză (fundătură);

֎ strupceļš în letonă;

֎ taang-dtan - ทางตัน în thai;

֎ tariq masdud - طريق مسد în arabă;

֎ tupík - тупик în rusă, tupik - тупік în bielorusă, tupik, tupiktänav în estonă, tupyk - тупик în ucraineamă;

֎ ummik în estonă, umpikatu, umpikuja în finlandeză;

֎ vicolo cieco în corsicană (fundătură) și în italiană;

֎ whakamāraritanga în maori;

֎ yukizumari - 行き詰まり în japoneză;

֎ zadŭnena ulitsa - задънена улица în bulgară (fundătură);

֎ zsákutca în maghiară (fundătură);

֎ מבוי סתום, ללא מוצא, ללא מוצא, סמטה עיוורת în ebraică;

֎ بن بست، بن بست، بن بست، کوچه کور în persană;

֎ ړنګېدل، ړنګېدل، ړنده کوڅه، ړنده کوڅه în paștună.

 

 

 

 

 

          Impasul în expresii (pamflet)

 

          Moto: „Când de amar eşti copleşit/ Şi-ai vrea pe altu-n locul tău,/ Te-ajută unii, negreşit,/ Ca să îţi fie şi mai rău...” (Constatare de Cătălina Orşivschi)

 

            De fapt în vechime impas însemna o străduță deschisă numai la una dintre extremitățile ei. I se mai zicea și fundac, hudiță, fundătură sau înfundătură. Doar la figurat însemna și „o situație dificilă din care nu se poate ieși”.

           România poate „ajunge în impas” plătind datortiile hotărîte de tribunale străine în afacerea Roșia Montană, în care Cioloș și Lucovid Orban au luptat cu obstinație pentru a înscrie situl Roșia montană în „siturile UNESCO”. Și ce o mai criticarăți pe Viorica Dăncilă care s-a dovedit impecabilă în această situație, că, „chipurile”, a stricat limba română... Acum serviți! Dreapta! Cea!

            Tot dinspre dreapta „am ajuns în impas” și cu plata vaccinurilor firmei ăleia Pfizer, care, din întâmplare, deține și laboratorul din Wuhan, China, de unde s-a ușchit virusul Covid, și care, tot din întâmplare, a creat și vaccinul contra lui. A luat Cîțu, din întâmplare, matrafoxat și dreptaci, prin contract iscălit, vaccinuri pentru populația câtorva țări. O să plătim ca proștii miliarde. Impas economic! Adică dificultate, încurcătură, strâmtoare.

            Că de, fiecare are câte un „impas al vieții”, fie de sănătate, dar cică ne ferește Rafila, de educație, dar ne poartă de grijă imobiliarul turist cu programul educație în România eșuată și România meditată, în apărare și securitate națională, dar ne salvează Ciucă al lor, al celor care l-au decorat, cărora le-a dat banii înainte ca la curve, și armamente canci, doar în viitor.

 

Avertisment dur

 

Interese...

 

            Vom fi în impas și cu reactoarele alea nucleare mici, că finanțăm o companie particulară americană care face cercetarea la noi, că pe teritoriul american nu are aprobare. Primul minireactor va fi construit pe o proprietate particulară din România. Dar dezbatem pe larg în altă parte!

            „În impas” au ajuns și fermierii europeni, chiar și cei români, că îi faulteaza fermierii din Ucraina, de fapt care vând produse agricole în UE, guvernele făcându-se, sanchi, că nu știu nimic... Care fermieri? Foștii țărani, care au consumat iarna asta combustibil la greu pe străzi și îl vor ieftinit pentru arat, semănat, prășit, recoltat și depozitat, adică suportat de stat și de UE, împotriva cărora s-au răsculat, de fapt de noi to(n)ți!

            Englezii folosesc pentru impas cuvintele impasse (împrumutat din franceză), cul-de-sac (împrumutat din franțuzescul cul-de-sac în 1851, de la cul, „fund, de jos”, + de, „de”, + sac, „sac” și dead-end, „mers niciunde; blocat” (fundătură).

            Trecem Canalul Mânecii și ajungem la cei din hexagon, francezii, câți mai sunt, că au importat destui cetățeni din fostele colonii, Francezii folosesc originalele impasse (din 1730) și cul-de-sac (din 1307). Au expresiile sau cuvintele compuse: dans l’impasse, „în impas”; faire l’impasse, „a sări”; impasse mexicaine, „confruntare mexicană”; impasse parasitaire, „fundătură parazită”; impasse sanitaire, „impas de sănătate”; impasse sylvicole, „impas silvicol, drum forestier înfundat”; impasser, „a trece”; sortir de l’impasse, „a ieși din impas” etc.

            Oprindu-ne la confruntarea mexicană, aceasta definește o situație în care cel puțin trei indivizi sau grupuri de indivizi se amenință reciproc și în care niciunul nu are interes să atace mai întâi, deoarece eliminarea unuia dintre oponenții lor ar pune în pericol atacatorul față de antagoniștii săi. Strategia câștigătoare este de a aștepta ca altcineva să acționeze, blocând astfel orice acțiune.

            Prin extensie, această expresie desemnează orice situație în care actorii au interes în menținerea status quo-ului, inclusiv atunci când le este defavorabil, mai degrabă decât să încerce o mișcare care ar risca să agraveze situația. Dificultatea vine din faptul că a ieși înapoi din situație este la fel de periculos ca și încercarea de a avansa (exemplu al crizei rachetelor din Cuba, în special momentul în care avionul de spionaj american U-2 a fost doborât în Rusia). Punctul important în apariția unor astfel de cazuri este faptul că actorii implicați sunt de aceeași forță. Americanii, rușii și chinezi cum acționează azi? Studioșii pot vedea prin click pe „impasse” în Dico des Ados și pe „impasse” în enciclopedia Wikipedia.

            Trecem tiptil la nemți, granița nici nu se vede, ăștia folosind rar Impass și mai des Pattsituation sau Sackgasse. Pattsituation derivă din Patt, „puternic, pat la șah, impas”, +‎ Situation, „situație”. Cel mai folosit cuvânt este Sackgasse, însemnând, pe rând: „stradă înfundată; (la figurat) fundătură (ceva care nu duce la rezultatul dorit), nu se poate depăși decât prin schimbarea fundamentală a abordării cuiva; (la figurat, mai ales) impas (stagnare care se datorează incapacității sau nedorinței de a ajunge la un compromis).

 

Sackgasse (Straßenschild: Deutschland, Österreich)

 

            Cei care știți limba germană consultați printr-un click pe „Sackgasse“ în Wikipedia „Sackgasse“ în Digitales Wörterbuch der deutschen Sprache, „Sackgasse“ în Uni Leipzig: Wortschatz-Portal, „Sackgasse“ în The Free Dictionary și „Sackgasse“ în Duden online.

            Am sărit la ruși, la cei cei cu operația specială în „poligonul” Ucraina. Nu au un cuvânt simplu pentru impas, așa cum au, de exemplu ucrainenii (bezvykhidʹ – безвихідь), bulgarii (bezizkhoditsa – безизходица) sau sârbii ( ćorsokak - ћорсокак) etc.

            Rușii folosesc bezvyhodnoe položenie - безвыходное положение, adică „poziție (situație) fără ieșire”. Pentru fundătură folosesc rareori tupik – тупик, existând și tupik - тупік în bielorusă, tupik, tupiktänav în estonă, tupyk - тупик în ucraineamă (folosite).

 

 

          Impasul în (c)arte

 

          Moto: „La Hollywood e criză nemiloasă:/ În filmul premiat ca lung-metraj/Şi bestia şi fata cea frumoasă/ Au fost jucate doar de-un personaj.” (Oscar de criză, de Valentin David)

 

            Scriitorii români au pomenit impasul, de exenplu G. M. Zamfirescu („Merita toate laudele, ca orice femeie tânără și frumoasă, rămasă, în cele mai grele impasuri, tovarășă credincioasă pentru bărbatul ce și l-a ales.”) sau Bassarabescu („În impasuri grele, omul la prietenii vechi și adevărate recurge.”)

            Cezar Petrescu se referă la semnificația inițială a cuvântului impas, ca stradă fără ieșire, numită atunci și fundătură, hudiță sau fundac („Acum agoniza într-o mansardă din cartierul latin; un impas cu ziduri leproase.”).

            Și scriitorii englezi s-au referit la impasul din limba lor (impassae). În 1960, P. G. Wodehouse în Jeeves în perspectivă, scria: „Mi se pare că chestia este în impas. Expresia franceză, i-am explicat, înseamnă că suntem împiedicați de unii buni și corecti, fără nicio speranță de a găsi o formulă.” (It seems to me the thing's an impasse. French expression, I explained, meaning that we're stymied good and proper with no hope of finding a formula. [1960, P. G. Wodehouse, Jeeves in the Offing, chapter XIV]).

Moon over manifest

 

        În 2010, Clare Vanderpool, în Luna deasupra manifestului, scria: „Tinere, orașul ăsta se află într-un impas. Dacă ai vreo sugestie care ar putea ajuta, acum ar fi momentul s-o spui.” (Young man, this town is at a bit of an impasse. If you have any suggestion that might help, now would be the time to voice it. [2010, Clare Vanderpool, Moon Over Manifest]).

            Pentru cul-de-sac („fundul sacului; fundătură”) ca impas, în 2005, februarie, în Revista națională, se scria: „Fizica pare, de fapt, să fi intrat într-un impas, obsedată de teorii atât de abstracte din punct de vedere matematic, încât nimeni nu știe nici măcar cum să le testeze.” (Physics seems, in fact, to have got itself into a cul-de-sac, obsessing over theories so mathematically abstruse that nobody even knows how to test them. [2005 February 14, NationalReview Magazine]).

                Și cuvântul francez impasse („impas”) e prezent în cele scrise în hexagon. În 1958, Jean Rogissart scria în Trecătorii din octombrie: „Inspectorul ți-a spus că am fost o fată nebună, așa-i? Că am urmărit bărbații ca o cățea în călduri? Da? Că te-am agățat fără îndoială, conștient de impasul în care te forțam? (L’inspecteur vous aura dit que j’étais une fille de rien, est-ce vrai? Que je courais les hommes comme une chienne? Oui? que je vous empaumais sans doute ? consciente de l’impasse où je vous acculais ? [Jean Rogissart, Passantes d’Octobre, Librairie Arthème Fayard, Paris, 1958]).

            Referitor la cul-de-sac („stradă înfundată, fundătură”), Joris-Karl Huysmans, în Marta, povestea unei fete, scria în 1877: „S-a oprit într-un fel de fundătură, mărginită la nord de această cazarmă.” (Elle s’arrêta dans une sorte de cul-de-sac, bordé au nord par cette caserne. [Joris-Karl Huysmans, Marthe, histoire d’une fille, 1877]).

            Nemții folosesc des Sackgasse, Pattsituation și mai puțin Impasse. Refeeritor la drum închis, fundătură, Hermann Kasack, în romanul Orașul din spatele râului. scria între 1942 - 1946: „În drum spre oraș, el a explicat că a ajuns într-una din vechile fundături care erau cândva înființate drept capcane pentru a-i induce în eroare pe evadați și dezertori.” (Auf dem Wege zur Stadt erklärte er ihm, daß er in eine der alten Sackgassen geraten sei, die man vor Zeiten als Fallen angelegt habe, um Ausbrecher und Deserteure irrezuführen. [Hermann Kasack: Die Stadt hinter dem Strom. Roman. Suhrkamp, Frankfurt am Main 1996, ISBN 3-518-39061-9, Seite 215. Entstanden in der Zeit 1942 – 1946]).

            Cuvântul Sackgasse e folosit și ca impas. Eric T. Hansen și Astrid Ule, în Superputerea înfricoșată, de ce Germania trebuie în sfârșit să crească, scriau în 2013: „Ați putea spune că conduce cu încetinitorul spre sfârșitul unui impas, al unei fundături, și anume sfârșitul vremurilor de demult.” (Man könnte sagen, er fährt in Zeitlupe auf das Ende einer Sackgasse zu, das Ende der alten Zeiten nämlich.“[ Eric T. Hansen mit Astrid Ule: Die ängstliche Supermacht. Warum Deutschland endlich erwachsen werden muss. Lübbe, Köln 2013, ISBN 978-3-431-03874-3, Seite 114]).

            La cei cu operațiunea specială contra fraților lor ucraineni ce se vor banderiști, amintim doar expresia bezvyhodnoe položenie - безвыхо положение, adică „situație fără ieșire”, la ucraineni numită cu un singur cuvânt bezvykhidʹ – безвихідь, adică o situație din care este imposibil să găsești o ieșire acceptabilă (положение, из которого невозможн  найти приемлемый выход).

            A. F. Koni, în Cercelul dispărut, scria în 1901: „Am fost îndemnat să mă sinucid de un impas fără speranță și, cel mai important, de cazul dispariției unui cercel de la chiriașa mea Sidorova, de furt fiind acuzată fiica mea Ekaterina.” (К самоубийству побудило меня безвыходное положение, а главное - случай пропажи серьги у квартирантки моей Сидоровой, в краже которой обвиняется моя дочь Екатерина. [А. Ф. Кони, «Пропавшая серьга», 1901 г., НКРЯ]).

 

Cine se încumetă să rescrie romanul?

 

            Puteți citi și știrea: Zalujnâi: Situația a ajuns într-un impas, a fost o greșeală să sperăm la epuizarea Rusiei (Залужный: Ситуация зашла в тупик, было ошибкой надеяться на истощение России), un articol scris de Elena Roșcina (ЕЛЕНА РОЩИНА — ЧЕТВЕРГ, 2 НОЯБРЯ 2023, 09:06) în ziarul Pravda (https://www.pravda.com.ua/rus/news/2023/11/2/7426819/), din Kiev, în limba r7usă. Citiți cu un traducător, că nu vă face rău! Cine e declarantul știți (ditamai comandantul militar) și bănuiți de ce fu demis de Zelenski.

 

 

 

          Impasul actual

 

          Moto: „Vorbeam mai ieri de-un mondial război,/ Dar astăzi, cum o dai şi cum o-ntorci,/ Auzi de-un virus de la nişte porci,/ Scăpat de sub control de câţiva boi.” (Despre sfârşitul lumii, de Ştefan-Cornel Rodean, 2009)

 

            Acest secol e cel al continuării destrămării URSS, inițiată doar verbal, nu cu documente scrise, sau poate nu le cunoaștem noi, de către Gorbaciov și omologii lui americani, cu unul din ei hotărînd la Malta și uciderea lui Ceaușescu, sarcină aruncată, chipurile, „în sarcina poporului român”, dar prin „elita” revoluționară condusă de Iliescu.

            Cine era Gorby? Era secretar general al PCUS de la 11 martie 1985, primul lider al partidului născut după victoria revoluției bolșevice. Văzând că economia comunistă merge șontâc, a încercat să reformeze totul prin introducerea glasnostului („transparenței"), perestroicăi ("reconstrucției") și uskoreniei - "accelerării" dezvoltării economice), politici lansate oficial la cel de-al XXVII-lea Congres al Partidului Comunist din februarie 1986. Și omul a cedat!

            Totul s-a schimbat, URSS s-a destrămat, au devenit independente și vecinele noastre Ucraina și Republica Moldova, nemaiamintindu-și nimeni despre pactul Ribentrop-Molotov de la 23 august 1939, despre care noi am tot scris.

    Și uite-așa a devenit independentă o nouă țară, Ucraina, despre care am scris (https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10524445677?profile=original). Acolo am scris și cum s-a format prin deciziile lui Stalin, Hrușciov și alții. Am scris despre fenomenul Maidan, de politica față de naționalități și despre multe altele. Dar o imagine spune totul.

 

România – teritorii furate în 1939

 

Formarea Ucrainei

 

            Am scris și despre etnicul și cuvântul rus, când și unde a apărut în istorie (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-rus-1), despre relațiile ruso-române, despre invaziile rușilor în teritoriul actualei Românii. Am scris chiar și despre posibila sau chiar iminenta invazie a Rusiei în Ucraina (vezi la https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-invazie-posibila).

            Am scris imediat despre Crimeea, despre Odesa, despre Azov și despre multe altele. Am scris despre tun și artilerie, despre artileria rusă (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-tun), tanc (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-tanc) în mai multe postări, în mod repetat de lansatoare de rachete (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-lansatorul). Și cum se plângeau că „nu e muniție”, am scris și de așa ceva (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-munitie).

            Dar m-am întrebat mereu între cine e războiul. Așa că am scris despre război (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-razboiul-ucraina-rusia-partea-intai), descriind războiul în general și războiul Ucraina-Rusia, unii zic SUA-Rusia sau NATO-Rusia (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-razboiul-ucraina-rusia-partea-a-doua), părerile fiind împărțite pe terra (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-razboiul-ucraina-rusia-partea-a-treia).

            Așa că putem trage câteva concluzii interesante. Conflictul din Ucraina este de fapt o confruntare între naționaliștii ruși și puterea evreiască de la nivel mondial, cu sediul la Washington (cum susține și istoricul Lupu). Despre operațiunea maidan noi am scris. În contul datoriei foarte mari acumulată de statul ucrainean, președinții evrei-khazari Poroșenko și Zelenski au predat familiei Rothschild toate activele statului ucrainean prin fondul de investiții Franklin Templenton, fond care aparține acum familiei Rothschild (ce nu știți și de un fond de pe la noi?).

            Când a început războiul, armata rusă a bombardat din start, bucată cu bucată, proprietățile familiei Rothschild! Perla familiei Rothschild era uzina de avioane Antonov, de lângă Kiev, cea mai mare uzină de avioane (civile și militare) din Europa. În locul ei au rămas în urma bombardamentelor ruse doar niște cratere adânci de 50 de metri.

            Nu a mai rămas nimic din uzină, pentru că erau acolo mari interese strategice ale familiei Rothschild, care este cea mai influentă de pe planetă. De altfel această familie îl dirijează și pe actualul președinte al SUA, Joe Biden. În conflictul din Ucraina, liderii SUA nu le dau soldaților care luptă acolo (mulți mercenari străini și soldați din țările NATO) doar armament, le dau inclusiv informații strategice, propuneri de planuri, chiar coordonate, culese de sateliții americani, despre mișcările trupelor rusești.

 

Doar niște dorințe

 

Avion Antonov (sus), cel mai mare din lume, construit la Kiev (aici pe pista de la Otopeni)

 

            Am mai scris noi că trei companii americane au cumpărat peste 17 milioane de hectare de teren agricol în Ucraina (România are ceva mai mult de 14 milioane ha), adică cea mai mare suprafață de teren arabil din Ucraina. Iată de ce se pune atâta accent în mass-media globalistă, inclusiv Antena 3 CNN sau UM 024 DIGI, pe subiectul „exportului de cereale din Ucraina”, aparent în numele „umanitarismului”.

            Terenul chinezesc, de 6 milioane ha. nu a fost bombardat de ruși, cei care chiar au intermediat exportul grâului din acele zone cumpărate de China. Acele cereale nu parțin Ucrainei, ci deținătorilor privați ai respectivelor terenuri. În realitate acele cereale au fost exportate ulterior către statele prietene cu Rusia. De aceea Rusia a făcut acel cordon pentru exportul de cereale, în schimb a blocat transportul cerealelor „americane” prin Marea Neagră.

 

Khazarii prin secolul al X-lea d.Hr.

 

            După profesorul Lupu, chestia e că nu doar nouă, românilor, ci populației din toată lumea, ni se refuză această informație fundamentală: „evreii khazari dețin în mod real și efectiv puterea în sfera euro-atlantistă de influență. Dacă nu luăm în considerare acest element de fundal nu se poate înțelege nimic din istorie și din relațiile internaționale!”

                Evreii controlează Statele Unite de foarte multă vreme. Doar doi președinți nu s-au supus, Lincoln și Kennedy (și parțial Trump). S-a văzut ce au pățit. Evreii khazari sunt așadar elementul trans-național care controlează scena mondială. Din fostul imperiu khazar s-au împrăștiat peste tot în lume.

            După Lupu, „Ceea ce s-a produs este că după 24 februarie 2022 Federația Rusă s-a eliberat în mare parte de sub controlul oligarhic evreiesc/globalist. Este adevărat, mai sunt oligarhi și companii oligarhice evreiești în Rusia. Dar să observăm, de exemplu, că în mod «ciudat» unul dintre ei, evreu, a căzut de curând de la etaj, fiind internat în spital. Nu era un oarecare, ci președintele companiei Lukoil.

            Să facem în mod necesar precizarea, ca să nu se înțeleagă că am fi anti-semiți: cel puțin 80% dintre cei care își asumă astăzi etnia evreiască nu sunt evrei, ci khazari. Deci noi nu spunem ceva împotriva adevăraților evrei. Iar toate afirmațiile făcute aici pot fi dovedite. Khazarii au venit în secolele III-IV din Asia Centrală, s-au așezat în Ucraina de astăzi, în nordul Mării Negre, într-o zonă unde erau și ortodocși, și catolici, și musulmani (mai ales tătari și turci).

            Au fost alungați de acolo și au ales religia mozaică pentru a-și ascunde identitatea. Apoi s-au infiltrat în toate popoarele pe parcursul evului mediu, fiind percepuți ca evrei. Să remarcăm că aproape toți liderii relevanți din Ucraina de astăzi sunt evrei-khazari. Ni se vorbește despre liderii regimului Zelenski ca și cum ar fi naționaliști ucraineni, ceea ce este fals. Ultranaționaliștii lor sunt naziști, au avut grupări cum ar fi cea a lui Stepan Bandera.

            În ultimii ani Rusia naționalistă a căutat să își întărească alianțele anti-khazare. Cu câțiva ani în urmă președintele Putin i-a pus în vedere lui Bibi Netanyahu, pe care l-a invitat la Kremlin, că dacă va ataca Iranul, Federația Rusă va oferi Iranului sisteme de apărare S-400 (pe care le-a dat deja Turciei, n.n.), de care Israelul nu se poate apăra. Iranul este un partener de bază al Rusiei și urmărește să scape de presiunea Israelului și a SUA, ca să nu calce pe urmele Irakului, Libiei și ale multor altora. Iranul a cerut acum să fie primit în BRICS. La fel și Turcia, care să nu uităm că e membră NATO. Condiția pe care le-a pus-o Putin a fost ca Iranul să se împace cu Turcia, adică să întărească alianța.

            În paralel: de ce se urmărește de-dolarizarea? Pentru că în 1945 dolarii aveau acoperire în aur, bunuri și servicii. Dar din 1971 dolarul este o abstracțiune bancară ce este transformată în bani prin tipărirea inflaționistă a unor mormane de hârtii. Acum țările care se opun globalismului khazar urmăresc de-dolarizarea, ceea ce pentru SUA înseamnă o înfrângere extraordinară. Ce au făcut ei până acum? Au cumpărat cu bani fără valoare bunuri și valori reale. În ultimii doi ani lucrurile au luat-o de tot razna: Federal Reserve Bank a tipărit enorm de mulți bani fără valoare reală, mai exact aproape 40% din toată masa monetară pusă în circulație. Ca o vedere de ansamblu, putem spune că după 1991, cu complicitatea lui Gorbaciov și Elțin, nu au mai fost respectate înțelegerile stabilite după al doilea război mondial. Nu au mai fost respectate cele două sfere de influență. Federația Rusă a fost «păcălită» și NATO s-a tot extins spre Est. Rușii au tot crezut că americanii (conduși de khazari) se vor opri. Dar nu s-au oprit și acum au ajuns la frontiera Rusiei, prin intermediul Ucrainei. Așa cum am arătat, este necesar să observăm că au lucrat și din interiorul Rusiei, prin intermediul oligarhilor evrei.

            Pe măsură ce au trecut cei 23 de ani de când Putin conduce Federația Rusă, el a naționalizat (rusificat) instituțiile statului. A creat o structură de putere care pe vremuri se numea Complexul Militar-Industrial, dar care acum se numește Siloviki, adică „cei puternici” (https://en.wikipedia.org/wiki/Silovik). Acolo sunt 25-30 de oameni deosebit de influenți, de etnie rusă, care dețin pârghiile puterii. Ei decid politicile Rusiei privind spațiul cosmic, decid cine este desemnat primul ministru, componența serviciilor secrete, cine să conducă armata, președinția etc.

            Siloviki este un organ colectiv de conducere. Acolo toți au păreri, propuneri, eventual își exprimă opoziția. Este un organ foarte viu, iar membrii săi nu sunt simpli figuranți, așa cum e în Parlament (Duma de stat). Aceasta este structura prin care conduce Putin. Prin Siloviki, Rusia a început să revină la tradițiile sale seculare. Patriarhul Kirill este și el membru de bază al Siloviki. Mai toți participă duminica la slujbele de la Biserică. Promovează ortodoxia, se opun orientării LGBT. Bineînțeles, și rușii se confruntă intern cu probleme de criminalitate, probleme legate de droguri și multe altele, dar au început acum un program de guvernare prin care își curăță țara.

            Așadar, nerespectarea înțelegerilor de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial a condus la război. Criza se datorează în primul rând Occidentului, care a împins cortina euro-atlantistă către Est. Globaliștii khazari au fost foarte deranjați de posibilitatea ca Rusia să devină o țară suverană.

            Tot deranjați au fost când Ceaușescu a plătit toată datoria externă, și a modernizat, industrializat întreaga țară pentru a produce orice la noi, nefiind obligați de a cumpăra de la alții. Eram grânarul Europei, a treia țară din lume la producția de diamante sintetice de înaltă puritate, capabili să ne producem singuri tot cea ce era necesar pt orice domeniu (noi am scris că ne e sete de ce fu bun https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-setea).

            Datorită lui Gorbaciov și a comenzilor venite de la khazari, a fost împușcat. Neavând un alt conducător demn și naționalist, se știe ce a urmat până în prezent, distrugerea României pe toate planurile. Asta se încearcă cu Rusia, dar acolo nu sunt marionete, trădători de țară, iar Putin a făcut și face totul pentru a-și curăța țara de conducerea khazară de peste tot infiltrată."

 

 

 

          Urmări

 

          Moto: „Cu prostul, cel needucat,/ Din două vorbe ai scăpat./ Dar bătălii neîncetate,/ Le dai cu ăl ce are carte.” (Prostia, de Doru Zaharia, 2014)

 

            După ce am descris situația actuală, să vedem care ar fi ieșirile din impasurile existente. Scrisesem deja câteva fraze mai acătării, dar mă pune dracul să intru într-un grup whatsap și câțiva prieteni îmi trimit un mesaj fără citarea autorului, pe care e mai bine să îl copieez aici:

            «Oare cine vrea să câștige Ucraina? Doar președintele Zelenski, veșnic comentator TV, și soldații ucrainieni, cei care, cu dinții strânși, mor cu miile săptămână de săptămână. Se spune că nimeni! Nici Uniunea Europeană, nici Statele Unite, nici NATO în ansamblul lor nu-și pot dori ca Ucraina să câștige războiul ăsta cu Rusia, război nașpa!

            Presupunând că miracolul acesta s-ar întâmpla, atunci atât UE cât și SUA sau NATO s-ar trezi cu ditamai elefantul în dormitor. Nu de alta, dar unei Ucraine învingătoare va trebui să i se ofere toate premiile promise. Aderarea la UE și NATO, reconstrucția.

        Dar Ucraina, departe de a fi măcar umbra vreunei democrații, a fost și este un stat corupt, condus din umbră, dar fără mari fereli, de oamenii statului corupt, silovici, derjavniici, sovoci, deloc simpatici și diverse multe miliții secrete. Moșteniri otrăvite, greu de camuflat, ale răposatului imperiu sovietic.

            Ar fi necesare fonduri enorme de preaderare a țării la UE, pentru reconstrucție, dezvoltare, armonizări de tot felul etc., bănuți pe care băieții ăștia din umbră i-ar împărți rânjind, fără vreo umbră de remușcare, spovedanie, împărtășanie sau lumânare. Ar fi, nu-i așa, o compensație firească pentru pierderile suferite în perioada războiului.

 

La noi e bine!

 

            Rezultatul? O Ucraină membră dubioasă a UE, cu suprafața de circa două ori mai mare ca a Poloniei sau Germaniei, un concurent serios al tuturor statelor cu agricultură puternică din UE (Franța, Germania, Italia, Polonia, Olanda, chiar și România) și în care ar fi de (re)construit practic orice, infrastructura de bază, orașe, rețele edilitare, tot.

            Un sac fără fund, dar înarmat până în dinți. O Ucraină membră UE ar muta tot epicentrul organizației, de la Rin, undeva la est de Vistula. Asta în cel mai bun caz. Căci ce sens ar mai avea ca UE să aibă sediile alea pe la Bruxelles? Mai bine vom fi onești cu noi înșine și le-am muta de bună voie la Liov. Fost Lvov. Fost Lemberg. Iar în lungul șir de translatori necesari bălăcărelii ăleia tip turnul Babel, lângă proaspăt sosiții translatori de croată, s-ar așeza și cei de ucraineană și rusă.

            O Ucraină membră la fel de dubioasă a NATO, va fi și din punct de vedere militar un enorm sac fără fund. Cu o graniță perfect expusă de cca. 2500 de km. (cca. 1600 km. cu Rusia și cca. 900 km cu Belarus), Ucraina ar fi extrem de dificil de apărat pe termen lung. Ar însemna ca permanent să staționeze pe teritoriul ucrainean trupe de descurajare zdravene, cu logistică multă și scumpă, angarale multe, scumpe și ele, fără ca vreodată, în vreun orizont de timp cât de cât rezonabil, să existe speranța vreunei detensionări de vreun fel a situației. Ar fi nu 250 km. de graniță demilitarizată cum este cea din Coreea de-a lungul paralelei 38, ci 2500 de km, cu betoane, tranșee și sârmă ghimpată, cu câte un soi Panmunjom din loc în loc. Imposibil de realizat. Imposibil de apărat.

            Dincolo de toate acestea, victoria Ucrainei ar însemna să existe neapărat și o Rusie înfrântă. Indrăznește careva să-și imagineze cum ar arăta așa ceva? Intr-o variantă optimistă, în fruntea unei Rusii înfrânte ar fi cățărat (așa cum a fost și Putin cățărat) un nou țar pe lângă care, foarte probabil, un specimen ca prăbușitul Prigojin ar putea părea un angelic copilaș din corul bisericii. Și care, la fiecare trei cuvinte mârâite scrâșnit, unul ar fi răzbunare. Dacă Putin a copiat doar căutătura și câteva din gesturile lui Adolf, noul venit l-ar imita pe deplin. Cu valiza cu nucleare sub birou. Iar asta ar fi varianta optimistă.

 

Ultimul gest prietenesc de răspuns al Ucrainei (Autoritățile din Odesa se opun construirii unor monumente închinate unor domnitori români: https://r3media.ro/ucraina-autoritatile-din-odesa-se-opun-construirii-unor-monumente-inchinate-unor-domnitori-romani/?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=ucraina_autoritatile_din_odesa_se_opun_construirii_unor_monumente_inchinate_unor_domnitori_romani&utm_term=2024-02-18)

 

            Cea pesimistă, coșmar deplin, ar fi o Rusie spartă în trei, patru, cinci, șapte, dracu știe câte bucăți, conduse de către diverși Kadârovi neștiuți acum de nimeni, dornici să-și împartă șesimea de glob numită momentan Rusia, în diverse republici și babastane. Ar fi destule și de toate pentru toți, sonde, mine, păduri, combinate, arme, tancuri, avioane, elicoptere și submarine. Și nucleare. Tactice dar și ICBM-uri. Serios că nimeni nu ar mai putea dormi liniștit. De la Washington până la Beijing. Ne-am gândi la Putin, cu siguranță deja defenestrat pe vremea aceea, plini de regrete și remușcări. Dacă Kadârov 4 are vreo noapte mai agitată? Dacă i se scoală pe stânga lui Kadârov 7?

            Nimeni nu poate gândi că ar putea administra oricare dintre variantele astea. Deci, să repetăm întrebarea, cine vrea să câștige Ucraina? Intrebarea următoare, care ți-ar putea veni în minte, dar nenumerotată aici, este, bine, bine, ar vrea cumva atunci careva să câștige l Rusia? Firește că nu!

            Nimeni nu-și dorește de fapt să câștige Rusia. Cu excepția lui Putin&Co. O Rusie bine de tot înarmată, ajunsă la Odesa și la gurile Dunării, înghițind mica Moldovă aproape din neatenție, cu granița de vest presând iar Polonia, nu-și dorește nimeni. Nici măcar aliații ei declarați. O Rusie trimfătoare ar putea pune iar condiții, ar putea emite iar pretenții, iar țarul nu s-ar mai înjosi întâlnindu-se cu Kim, nepoțelul durduliu, chiar pe granița ruso-coreană. Nu l-ar mai primi nici măcar în audiență. N-ar mai vrea să stea pe scaun la rând cu toți ceilalți uzbekistanezi, ar vrea iar pe tronul ăla mare.

Care ar fi atunci soluția? Presupunànd ca așa ceva poate fi numită soluție, rezolvarea ar putea fi doar un conflict înghețat, înțepenit pe termen nedefinit de-alungul singurului obstacol mai serios aflat în marele bărăgan ucrainian, fluviul Nipru.

            Cu o Ucraină râmasă într-o zonă gri, neclară, alimentată ca și până acum cu arme și muniții cât să nu-și rupă șira (Ucrainei, ca un făcut, nu i se dau de către americani cu aceeași dărnicie nici armele, nici muniția, nici ajutoarele de tot felul oferite până mai alaltăieri răposatului regim de la Kabul).

            Cu o Rusie cheltuindu-și petrolul și gazul pe drone și obuze. 40% din PIB. Cu o Chină scotocind metodic prin cămara siberiană. După zacuscă, pește afumat, varză acră, metale rare, petrol, gaze și cărbune.

            A doua întrebare mare. De ce se sinucide Hamas? Fâșia Gaza are cam 250 km². Cam cât Bucureștiul. Avea de asemenea, cam 2,5 milioane de locuitori. Tot cam cât Bucureștiul. În schimb, spre deosebire de București, Gaza, primea anual ajutoare de cca. 4 miliarde de dolari (în principal de la Iran și Quatar dar și de la UE, SUA și celelalte monarhii din golf) iar apa, gazul și electricitatea gratuit din Israel. Cu toate astea păreau săraci. Foarte săraci. Mult mai săraci decât bucureștenii. Inexplicabil.

            Cam așa au stat lucrurile până pe data de 7 octombrie 2023, o zi oarecare pentru cei mai mulți dintre noi dar în care evreii își serbau Simhat Torá și-și citeau Deuteronomul. O zi pe care grangurii Hamas au hotărât că e foarte potrivită pentru a declanșa un atac sângeros pe teritoriul Israelului. Un atac surpriză. Pe uscat, pe mare și prin aer. Devastator. In principal asupra populației civile. Atacul a reușit. Presupunând că așa ceva ar putea fi numit reușită. Au fost peste 1500 de morți, cei mai mulți torturați feroce, abia apoi executați cu sânge rece, sute de ostateci capturați, mare parte civili, sânge, mațe, autodafeuri și teroare. Dar și batjocură. Dar și mii și mii de rachete lansate asupra Israelului.

            Orice om cu mintea cât de cât întreagă te-ar fi putut informa că o asemenea grozăvie va declanșa un răspuns cumplit din partea israelienilor, tăbăciți de multă vreme în atentate și măceluri. Fără milă, fără îndurare. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Cu siguranța că au știut asta și căpeteniile Hamas, atât cele trăitoare în Gaza cât și cele de prin țările de prinprejur. De altfel, toți liderii Hamas au fost vânați ulterior unul câte unul de către evrei și uciși fără ezitare. Cu zecile. Fâșia Gaza, cu tot cu sutele ei de kilometri de tuneluri și beciuri este acum demolată metodic, casă cu casă, hrubă cu hrubă. Va fi în curând doar o amintire. Un enorm cimitir de betoane răsucite.

            Totuși, de ce a atacat pe nepusă masă Hamas Israelul pe 7 octombrie? De ce s-a sinucis? Simplu. Pentru că asupra Orientului Mijlociu s-ar fi putut așterne pacea. O pace durabilă. Acordurile abrahamice (numite așa după Abraham/Ibrahim, profet atât al evreilor, cât și al musulmanilor) dintre Israel și Arabia Saudită, mijlocite de către administrația Trump, aduceau nu numai o posibilă conviețuire pașnică între musulmanii suniți și evrei dar și o spectaculoasă creștere economică a întregii zone.

            Insemna dezvolarea comerțului din Marea Roșie prin construcția de către Arabia Saudită în imediata apropiere atât a Canalului de Suez dar și a Israelului, a uluitorului port și oraș Neom, loc tocmai bun să-ți lași sacoșa plină cu bunătăți, adusă fie din China, fie din Europa.

        „Insemna apariția unor terminale petroliere noi, ferite de amenințările ayatolahilor iranieni șiiți. Insemna posibilitatea demarării construcției gazoductului Quatar - UE, via Iordania, Siria și Turcia. Insemna și transfer de tehnologie israeliană către lumea musulmană sunită.

            Inseamnă și un preț mult mai scăzut al petrolului. Așa că popimea de la Teheran a hotărât detonarea Hamas-ului, iar ulterior și detonarea rebelilor din Yemen. Vor urma și altele. Cât vor putea de multe. In speranța incendierii întregului Orient Mijlociu. In care s-ar fi putut instaura pacea. Cu toată împotrivirea din predicile ayatolahilor. Și a Rusiei.

            Căci, ce să vezi, preconizata construcție a gazoductului Quatar - UE, ar însemna decuplarea definitivă a Europei de la conductele rusești. Iar așa ceva într-adevăr că ar schimba harta. Pe termen lung. Foarte lung. Rusia ar deveni cu adevărat nesemnificativă economic în Europa.

            De asemenea, un preț scăzut al petrolului ar apăsa și mai tare asupra economiei rusești, oricum aflată sub presiune, oricum trecută pe picior de război. Așa că, la nici trei săptămâni de la măcelul din 7 octombrie, lideri Hamas erau deja în vizită la Moscova. Tot atunci era în vizită și o delegație iraniană. Probabil pentru că începuse stagiunea la Bolșoi Teatr și nimeni nu voia să rateze spectacolele de gală. Excepționale de altfel.

            Sau poate pentru că orice conflict în plus, orice foc aprins în altă parte, orice eveniment ce putea arunca prețul hidrocarburilor în aer ar avantaja atât Moscova cât și Teheranul. A nu lega conflictul din Gaza de cel din Ucraina este o greșeală. Gravă. Iar hamașii sunt doar niște drone umane. D-alea de unică folosință. Martiri. 72 de fecioare. Paradis. Știți voi.

            A treia întrebare mare: Cine sunt aliații Rusiei? Adevărații aliați ai Rusiei nu sunt nici Iranul, nici China, nici măcar Coreea de Nord. Toate sunt dictaturi, toate dețin câte un adevăr suprem, complet diferit și de sens contrar de la un regim la celălalt iar, pe de altă parte, ca un făcut, mai mereu în istorie alianțele între dictaturi, ce să vezi, nu prea au funcționat. Exemplu. In al doilea război mondial, celebra axă „de fier" Germania - Japonia - Italia, n-a funcționat nicio clipă, în niciun moment nu și-au coordonat acțiunile economice, politice sau militare, n-au încercat nici măcar să se sincronizeze în vreun fel. Bine că nu au făcut-o!

                Xi, popii de la Teheran, toți ceilalți din BRICS, până și Kim ăla micul, caută acum doar să profite cât mai mult de necazurile Rusiei. Ii cumpără petrolul și gazul la preț de dumping, la fel cărbunele și minereurile, îi vând scump drone, obuze și rachete vechi, îi preiau cu bani puțini prăvăliile abandonate de către vestici, o jumulesc pe îndelete. Nu-s aliați. Sunt cămătari.

            Adevărații aliați ai Rusiei sunt între noi. Bolile care rod fără vreun antidot la îndemână întreaga noastră civilizație. Ce pare muribundă. Nu-s greu de enumerat. Inocularea lipsei stimei de sine. Nu mai suntem mândri de valorile noastre, de tot ceea ce ne-a creat, am creat și tot ceea ce am fost și suntem. Nu mai suntem mândri de civilizația noastră, cea care a creat aproape întreaga cunoaștere a lumii. Aproape că ne este rușine de asta.

            Nu mai suntem mândri de credințele noastre. Dimpotrivă. Ne batjocorim singuri permanent. Ne insultăm trecutul, ne învinovățim pentru tot ceea ce noi sau antecesorii noștri au făcut sau măcar credem că ar fi făcut. Nu mai suntem mândri de steagurile nostre. Ne scuipăm icoanele. Ne dărâmăm statuile. De fapt ne tăiem rădăcinile. Nesiliți de nimeni. Am uitat că fără catedrale nu-și mai au rost spitalele. Și atunci, ce ar mai fi de apărat?

            Control. Am declanșat, și asta nu chiar de ieri de azi, o întreagă prigoană asupra libertăților individuale, asupra libertății fiecăruia dintre noi, singura care de fapt garantează „dreptul fiecăruia de a-și căuta fericirea". In numele unui vag și niciodată bine definit „interes colectiv", pas cu pas, ni se restrâng libertățile firești cândva. Incepe să ne fie controlat modul în care ne câștigăm și ne cheltuim bănuții, ce, cum și cât consumăm, în ce condiții, cât, cum și unde vom putea călători, ce putem viziona, citi, asculta.

            Libertatea individuală, cea care de fapt ne-a garantat dreptul de a gândi, inventa, plămădi toată bunăstarea care ne înconjoară acum, este pe cale de a fi sacrificată pentru a putea fi controlați de către unii nealeși niciodată de către noi. Dar, mai presus de toate, parcă ne dorim a putea fi controlat și ștanțat tot ceea ce putem iubi, tot ceea ce putem crea, tot ceea ce ne putem dori să fii în trecerea noastră pe acest pământ. De fapt ceea ce suntem fiecare dintre noi. Adică totul.

            Și atunci, ce ar mai fi de apărat? Nimic. Toate grozăviile astea de nedescris care ne sunt permanent fluturate în față, toate fiind acute, toate fiind prezente, toate fiind catastrofale, molime, încălziri globale și zisele calamități ecologice diverse, nenumăratele schimbări climatice, toate împărțirile astea aberante după origini, rase sau presupuse preferințe sexuale, toate amestecurile astea toxice și fetide de extremism ecologic cu marxism cultural, condimentate cu ideologii de gen și ateism idiot, toate acestea la un loc sunt cei mai mari aliați ai Rusiei.

               Politica de gen, green deal și amprenta de carbon sunt aliații Rusiei. Și nu numai ai Rusiei. Căci, vezi bine, de toate aceste zise catastrofe iminente pare-mi-se că numai nouă ne pasă. Toate celelalte șapte miliarde de contemporani, adică tot restul lumii, ne privesc și le privesc cu o nepăsare politicoasă.

            Și încep să ne disprețuiască. S-ar putea să vină ziua, și asta poate foarte curând, când unul ca Putin sau un altul asemenea lui, să-i câștige pe mulți dintre noi doar promițând că ocrotiți de el vor putea face focul în sobă. Că bărbatul și femeia lui vor putea merge la biserică să se închine, să se căsătorească și să-și boteze plozii. Că aceștia vor putea spune mamei mamă și tatălui tată.

            Că vor putea tăia porcul și împodobi după datină bradul de Crăciun. Că vor putea găti și duce-n cimitir coliva și colacii ca să-și plângă și să-și pomenească morții. Toate cele simple și firești devenite brusc atât de complicate și de discutate. Cu dușmănie. A venit vremea să fie puse la locul lor familia, casa, steagul și credința. Altfel, ce ar mai fi de apărat?» Și aici comentariile sunt de prisos...

            În impas sau nu, oricum gândiți, să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, undeva, cândva! Dar aveți grijă, să nu fie prea târziu!

Articolul poate fi citit și la adresele:

 https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-impas

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-impas-2

Articolul în format pdf la:

https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/12388553272?profile=original

 

NC