Jocuri de cuvinte - țăran

  

 

Jocuri de cuvinte - țăran

Geografie lingvistică

)

 

          Țăran

 

  Moto: „Cu Iosif pe coclauri - Țăranul AUTENTIC - sat PĂDURENI” (https://www.youtube.com/watch?v=-gW9-p0F5dw, „Cine muncește are de tăte” badea Ștefan Văcariu)

 

Am scris succesiv de țară („Jocuri de cuvinte – țară”), apoi despre națiune („Jocuri de cuvinte – națiune”) și popor („Jocuri de cuvinte - popor”). Fiu de țăran, am scris „Dor de acasă”, cu gândul la minunatul loc al nașterii și al copilăriei, comuna Livezeni.

 

Comuna Livezeni, județul Muscel (acum sat al comunei Stâlpeni)

 

    Pentru unii „băieți de băieți” de la oraș, copii de asfalt, expresia „băi, țărane!”, cred ei, că e folosită în sens jignitor. În România normală, pe care o tot clamează mereu unul cam anormal, meditator imobiliar, țăranul era o „persoană care locuia în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor”, o „persoană care face parte din țărănime, sătean” [DEX '09 (2009)]. Și dacă nu producea el, „copiii de asfalt” ar fi murit de foame...

    Etimologic, țăran e format din țară + -an. Țară provine succesiv din mai vechiul țeară, din latinescul terra, „sol, uscat, pământ, tină”, ăsta la rândul său moștenit din proto-italicul *terzā, nici el de capul său, ci „împrumutat” gratis de la proto-indo-europeanul *ters-eh₂, acestea izvorâte din *ters-, „uscat”.

    Terra este cognat, achin sau rudă cu torreō, „sap, ard, gătesc, coc”, grecescul antic térsomai – τέρσομαι, „a (te) usca, a deveni uscat”, vechiul irlandez tír, „țară, teritoriu”, sanscritul tṛ́ṣyati - तृष्यति, „însetat”, vechiul englezesc þurst (devenit acum thirst, „sete”). Comparați cuvântul țară cu cuvântul aromân tsarã, cu dalmatul tiara, „pământ, teren”. Greu, nu?

Părinții Nițu Gheorghe și Nițu Maria în 1938, „niște țărani”

 

 

          Revenind la țăran, să vedem cum îi spun alții în limbile lor:

 

֎ agricola în latină (din ager, „câmp”, +‎ -cola, „-cultivator”);

֎ axarxo - ахархо în cecenă;

֎ baahınay - бааһынай în iakută;

Ein Bauer bei seiner Arbeit (un țăran la munca lui)

 

֎ Bauer în germană (din germanicele medievale būre, gebūre, din vechile germanice būr, gibūr, gibūro, din proto-germanicul * būraz), boer (hopa”!) în olandeză și în afrikaans (din olandezul medieval bure,din vechiul olandez *būr, tot din proto-germanicul *būraz, „locuitor”, cu aceeași origine ca modernul buur, „vecin”; forma boer se întâlnește în mai multe dialecte estice, de exemplu limburgheza; boer e cognat cu vechile engleze būr, ġebūr, de unde vine englezul bower, „buduar”, cu vechiul germanic būr, de unde se trage germanicul Bauer);

֎ bazgar - بزګر‎ în paștună;

֎ bonde în daneză, norvegiană și suedeză, bóndi în islandeză (din vechiul norvegian bóndi, „țăran, soț”, din participiul prezent al lui búa, „a locui”, búa + -andi);

֎ bör în polabă;

֎ bujk în albaneză (împrumutat din latinescul bubulcus, „păstor, văcar, plugar, rustic”, din būbulus, „aparținând bovinelor sau boilor”);

֎ cafone în italiană, cafone în napolitană, cafuni în siciliană (din sudul Italiei, posibil de origine oscană);

֎ camperol în catalană, campesino în galiciană, spaniolă și portugheză (din campés +‎ -ino) ,camponês în portugheză, kamparano în esperanto (toate pe baza lui campo, „câmp”, din latinescul campus, din proto-indo-europeanul *kh₂emp-, „a se îndoi, a se curba”; comparați cu englezescul camp, kampo în esperanto, franțuzescul champ, italianul campo, portughezul campo, românescul câmp, sardinianul càmpu, kampu în tetum);

 

Un campesino

 

֎ cashi - চাষী în bengaleză;

֎ chaao-naa - ชาวนา, prâi - ไพร่ în thai;

֎ chłop în poloneză (vezi hłop);

֎ chorikós - χωρικός în greacă;

֎ contadin în valenciană și în venetă, contadino în italiană (din contado, „zonă adninistrativă, județ”, + -in sau -ino), cuntade în istriotă;

֎ countryman în engleză (din country. „țară”, man, „bărbat, „om”);

֎ crē - ϭⲣⲏ în coptică;

֎ čoc în dalmată;

֎ dahqān - دَہْقَان‎ în urdu, daýhan în turcmenă, dehqān - دهقان‎ în paștună, dëhqan - دېھقان‎ în uigură, dehqân - دهقان‎ în persană, dehqon - деҳқон în tadjică, dehqon în uzbecă, dïqan - диқан în cazahă, dıykan - дыйкан în kârgâză, dɛxkánin - дехка́нин în rusă în Asia Centrală, (toate din persană);

֎ ekinci, akıncı în turcă, əkinçi în azeră; akincî în kurdă de nord;

֎ falahi în swahili, fallāḥ - فَلَّاح‎ în arabă;

֎ feilan în volapük;

֎ fshatar în albaneză;

֎ gadzsio, bájárdo, gádzso, proszton în țigănească (luate de pe la toți, de pe unde conviețuiesc);

֎ gazdálkodó, földműves în maghiară;

֎ geberē - ገበሬ în amharică;

֎ glexi - გლეხი în gruzină;

֎ govi - ගොවි în singaleză;

֎ gundî, cotkar, cotyar în kurdă;

֎ gyułacʿi - գյուղացի în armeană;

֎ hłop în poloneză (din proto-slavicul * xolpъ);

֎ igençe - игенче în tătară;

֎ ikkar - אכר‎ în ebraică;

֎ kaimahi whenua în maori;

֎ kamparano, kampulo în esperanto;

֎ kasān - کسان‎ în paștună, kisān - کسان‎ în urdu, kisān - किसान în hindusă;

֎ kassaka - П în pali;

֎ katundar în albaneză;

֎ kaʔseʔkɑɑ - កសិករ în kmeră;

֎ kəndli în azeră;

֎ Kleinbauer în germană (din klein, „mic”, +‎ Bauer, țăran”);

֎ kmet - кме̏т în sârbo-croată, kmet în slovenă (din proto-slavicul *kъmetь, din latinescul comes, „tovarăș, însoțitor, argat etc.”);

֎ kosakunin - 小作人 (こさくにん), nōmin - 農民 (のうみん), nōfu - 農夫 (のうふ), kobyakushō - 小百姓 (こびゃくしょう), hyakushō - 百姓 (ひゃくしょう) în japoneză;

֎ kouer în bretonă;

֎ köylü în turcă (din köy, „sat”, +‎ -lü, din vechiul turcic kon-, „a se stabili”, din proto-turcicele *kon, *ko-; am mai scris de Băicoi al nostru, „satul beiului”);

֎ kresen - кресен în hakasă, krest’yan - крестьян în tătară, krestʹyan - крестьян în altaică de sud, krestʹjanin - крестьянин în rusă (din vechile slavice de răsărit krĭstĭjaninŭ - крьстьꙗнинъ, „creștin; om, persoană; sătean care plătește impozit”, krĭstĭjanŭ - крьстьꙗнъ, „creștin; țăran, ținut; sătean plătitor de taxe”, din latinescul christiānus, „creștin”; pentru trecerea semantică la „țăran”, comparați cu englezescul cretin, tot din latinescul christiānus, moștenit prin franceză);

֎ labrego în galiciană;

֎ landarbeider, landbouwer, landman în neerlandeză (de la land, „teren”, + ....), Landwirt în germană (din Land, „teren”, +‎ Wirt,(„gazdă; îngrijitor”; n principal o formare inversă din Landwirtschaft, „agricultură”);

 

Cuvântul țăran în diferite limbi

 

֎ lsāo nā - ຊາວນາ, ka si kǭn - ກະສິກອນ, khon bān nǭk - ຄົນບ້ານນອກ în laoțiană;

֎ mag-uuma în cebuano;

֎ maluka în kapampangan, mkulima în swahili;

֎ mužik - мужик (istoric) în rusă [din muž - муж, „bărbat (însurat), soț”, + -ik - -ик, sufix];

֎ nông dân – 農民 în vietnameză;

֎ nongbu - 농부 (農夫), nongmin- 농민 (農民) în coreană;

֎ nóngmín - 農民, 农民, nóngfū - 農夫, 农夫 în chineză, nóngmín – 農民／农民, nóngfū - 農夫／农夫 în chineză mandarină;

֎ nungzminz în zhuang;

֎ paesano în italiană (din paese), paisano în napolitană și în spaniolă, paisanu în corsicană, paysan în franceză (din vechiul francez païsan, la o analiză de suprafață din pays, „țară”, +‎ -an), peasant în engleză (din englezescul medieval târziu paissaunt, din anglo-normandul paisant, din medievalul francez païsant, din vechiul franțuzesc païsan, „om de la țară, țăran”, din païs, „țară”, din latinescul târziu pāgēnsis, „locuitor al unui district”, din latinescul pāgus, „district”, + vechiul franțuzesc -enc, „membru al”, din franțuzeștile -inc, -ing);

֎ paraszt în maghiară (Imre Nemeth îmi scrie - „egy szláv *proszt szóból, vö. szlovák prostý”, adică „cuvânt slav *proszt, vezi slovacul prostý”; noi mai completăm și cu sârbo-croarul prost, „simplu”, rusescul prostój - просто́й, „simplu”, polonezul prosty, „simplu”, toate din proto-slavicul *prostъ, „simplu”, din proto-indo-europeanul *pro-sth₂o-; de pe acolo vine și prost al nostru);

֎ petani în indoneziană și în malai;

֎ pienviljelijä în finlandeză (din pien-, „mic”, +‎ viljelijä, „fermierr”);

֎ poyer - פּויער‎ în idiș;

֎ rolník în cehă și în poloneză, roľník în slovacă (din role +‎ -ník; role din germanicul Rolle, din vechiul franțuzesc rolle, rol, „rolă de pergament, inventar”, din latineștile rotula, rotulus, „roată mică, rotiță”, diminutiv al lui rota, „roată”);

֎ rūsticus în latină;

֎ sāo nā - ຊາວນາ, ka si kǭn - ກະສິກອນ , khon bān nǭk - ຄົນບ້ານນອກ în laoțiană;

֎ sătean în roimână;

֎ sedlák în cehă, sedliak în slovacă;

֎ selanec - селанец în macedoneană, seljak - сељак în sârbă și în sârbo-croată, seljanin - селянин în rusă și în bulgară, seljanyn - селянин în ucraineană, seljúk - селю́к în ucraineană, sjaljúk - сялю́к în bielorusă, sjeljanin - селянін în bielorusă (toate din selo - село, „sat”, din proto-slavicul *selo, „sat”);

֎ şarwa - шаруа în cazahă;

֎ talonpoika în finlandeză (din talon, „casă”, +‎ poika, „băiat, fiu”), talopoikõ în votică, talupoeg în estonă (din talu +‎ poeg);

֎ tantsaha în malgașă;

֎ taraaçın - тараачын în tuvenă, tariačin - тариачин în mongolă, tarjaašan - таряашан în buriată;

֎ taşralı în turcă;

֎ taungsulaisa.ma: - တောင်သူလယ်သမား în birmaneză;

֎ torppari în finlandeză (gin torppa, „fermă mică”, +‎ -ari sau direct din suedezul torpare, acesta din torp, „fermă mică”, + -are);

֎ tuathanach în galică scoțiană și în irlandeză;

֎ țăran în română;

֎ valstietis în lituaniană;

֎ villager în engleză (din village, „sat, comună”, +‎ -er, din medievalul englez village, din vechiul francez village, din latinescul villāticus, „de la sat”, în final din latinescul villa, „casă la țară; vilă, moșie, fermă” + -aticus (de unde a rămas și englezescul villa, „casă mai arătoasă”, românescul vilă etc.);

֎ włościanin în poloneză (din włość, „stare, avere”, +‎ -anin);

֎ zemledelec - земледелец în rusă (din zemljá - земля, „pământ”, + -delec, -делец, de la дело, „ocupație);

֎ zemnieks în letonă (din proto-balto-slavicul * źemē, comparați cu zem, în cele din urmă din proto-indo-europeanul * dʰéǵʰōm; comparați cu lituanianul žẽmė, polonezul ziemia, rusescul zemljá - земля́, persanul zamin - زمین latinescul humus, grecescul antic khthṓn – χθών);

Zemledelec - земледелец

 

֎ zhing pa - ཞིང་པ în tibetană.

 

 

 

          Țăranul în expresii

 

          Moto: „Țăranul este omul absolut.” (Petre Țuțea, muscelean)

 

    Las la o parte faptul că colegul Stoian, în clasa a VIII-a la liceul Dinicu Golescu, cu casa în Câmpulung Muscel, pe lângă liceul pedagogic, îmi zicea la început „băi, țărane!”, dar după două săptămâni porecla s-a schimbat în „băi, matematică!” Viața a evoluat, în clasa a IX-a m-am mutat prin concurs la liceul militar din Câmpulung Moldovenersc. Nace, bucureștean  și albanez, numit șef de clasă că era cel mai înalt, m-a apelat cu „băi, agricultură”, După două săptămâni a încetat și îmi cerea consultații la matematică. După primul an a rămas repetent... S-a ușchit! Ba l-au ușchit!

    Țăranului i se spune și sătean, că era omul de bază al satului, familiar era numit opincar, deoarece purta opinci, chiar și rumân sau român, că era la început doar iobag, ba și mojic, împrumutat din rusă, poporan, regional, prin Banat, paur (din germanicul dialectal Pauer, derivat din Bauer). Avem și pictor-țăran, scriitor-țăran, cântăreț-țăran și ce mai doriți. „Noi țăranii de la țară” e chiar și o melodie după care se execută un dans cu acelaș titlu. Iei i se mai zice bluză țărănească.

 

Port țărănesc

 

    Englezii au peasant, a cărui etimologie am explicat-o, dar și sinonimele churl, rustic, villager. Nu se lasă nici ei mai prejos și ziceau peasant, „țăran”, în bășcălie unui străin – hun, negru (uncouth), unuia brutal (crude) sau unei persoane prost crescute  (ill-bred person).

    Au apărut rapid peasant blouse (bluză țărănească), peasantless (fără ţărani), peasantly (din peasant + -ly, ţărănesc), peasant shirt (cămașă țărănească), peasant top (bluză țăranească), peasantwear (îmbrăcăminte ţărănească, port țărănesc).

    Francezii au cuvântul paysan, „țăran”. Au apărut imediat mœurs paysannes (moravuri țărănești), la vie paysanne (viață țărănească), une danse paysanne (dans țărănesc), pasan soupe faite de légumes divers (supă făcută din diverse legume, adică ciorbă țărănească), qui n'est pas de manières urbaines (care n-are maniere urbane), (il a) l’air paysan (are aer de țăran), à la façon paysanne (cu moacă de țăran), paysan de lard fumé (slănină afumată ţărănească).

Paysan de lard fumé (slănină afumată ţărănească)

 

    Nemții au cuvântul Bauer, „țăran”, cu sinonimele Farmer,  Landwirt, Landmann, Flegel, Stoffel, Stoffelbauer, Töffel etc. Bauer are multe semnificații, cineva care practică agricultura sau creșterea animalelor (jemand, der Ackerbau oder Viehhaltung betreibt), în societățile împărție în clase, membrii clasei de fermieri (in Ständegesellschaften Angehöriger des Bauernstandes), ca jargon, o persoană cu proaste maniere (Schimpfwort: Mensch mit schlechten Manieren), pionul la șah, cea mai slabă dintre piesele de șah (Schach: schwächste der Schachfiguren) și, în sfârșit, regional, chiar și valetul în diferite jocuri de cărți (regional, der Bube oder Unter in verschiedenen Kartenspielen).

Zwei Bauern (doi țărani), Bauer (pion), Bauer (valet)

 

    Au apărut și expresii sau cuvinte compuse, precum Ackerbauer (agricultor), Almbauer (țăran de la munte), Altbauer (țăran bătrân), Bergbauer (țăran de la munte, mocan),  Biobauer (țăran „ecologic”), Freibauer (țăran independent), Gemüsebauer (legumicultor), Genossenschaftsbauer (țăran cooperatist, condamnat de noi), Großbauer (mare fermier), Kleinbauer (mic fermier), Kuhbauer (țăran zootehnist, cu fermă de vaci), Milchbauer (fermier de lactate), Mittelbauer (fermier mijlociu), Obstbauer (pomicultor), Ökobauer (fermier ecologic), Waldbauer (fermier silvicultor), Weinbauer (vinificator, viticultor), Eifelbauer (fermier cu depozite), Damenbauer (la șah, pionul din fața reginei), Königsbauer (pionul din fața regelui), Läuferbauer (pionul din fața nebunului), Karobauer (valet de caro), Pikbauer (valet de pică) etc.

    Rușii au krestjanin – крестьянин, dar și arhaicele mužik – мужик și mužlan – мужлан, plus zemledelec - земледелец, skotovod – скотовод. Cu expresiile îi lăsăm în pace, că mujicii sunt cam ocupați cu operațiunea specială din Ucraina! Reținem doar pe cele cu mujici: мужик сказал — мужик сделал (mujicul a spus – mujicul a făcut), până nu tună, omul nu-și face cruce (пока гром не грянет, мужик не перекрестится), un mujic fără femeie este mai mult decât un copil mic orfan (мужик без бабы — пуще малых деток сирота), echivalent cu definiția peiorativă a căsătoriei (un bărbat crescut de soție în lipsa părinților săi).

  

          Țăranii în (c)arte

 

          Moto: „Veșnicia s-a născut la sat” (Lucian Blaga)

 

    Țăranul român a constituit baza acestui popor. A cultivat pământul, a crescut animale, unii au transhumat cu turme de oi dintr-un loc în altul. El a dat dările către conducerea diferitelor forme administrative. El a constituir baza oastei țării în războaiele de apărare (prințul Carol, viitorul rege Carol al II-lea, comandant de unitate, a dezertat, dar dacă ar fi dezertat un țăran simplu, ar fi fost condamnat la moarte). Nu putea să-l descrie mai bine decât Liviu Rebreanu, membru al Academiei Române, autorul romanelor Ion și Răscoala:

 

          „Laudă ţăranului român”, de Liviu Rebreanu

          (Discurs de recepţie la Academia Română, 29 mai 1940)

 

    Poporul. În viaţa altor naţiuni, ţărănimea a putut avea, şi a avut un rol secundar, şterş; pentru noi însă e izvorul românismului ... La noi, singura realitate permanentă, inalterabilă, a fost şi a rămas ţăranul. Cuvântul însuşi e de origine urbană ... Ţăranul nu-şi zice niciodată ţăran. ... Ţăranii însă numesc pe ţărani, simplu, oameni. De fapt, ţăranul n-are nume pentru că nu e nici clasă, nici breaslă, nici funcţie, ci poporul însuşi ...

    Continuitatea. Ţăranul nu pleacă nici de voie, nici de nevoie. El n-are unde să-şi mute sărăcia, pentru că, smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit să piară ... El se simte zămislit şi născut din acest pământ ... Astfel, destinul pământului care ne-a născut şi ne-a crescut a trebuit să comande şi destinul dezvoltării neamului nostru. ... Rezultatul? România actuală (din 1940, n.n.) cu Dacia de odinioară sunt congruente nu numai în privinţa configuraţiei geografice, dar şi a configuraţiei etnografice ... Acest singur fapt, această evidenţă bătătoare la ochi ar trebui să puie pe gânduri, dacă nu să-i desarmeze, pe apostolii interesaţi ai discontinuităţii ...

    Limba. O caracteristică tot atât de importantă a unui neam, ca şi comunitatea de sânge, este limba. La noi şi aceasta e opera ţăranului. ... Farmecul şi expresivitatea specifică le-a căpătat de la făuritorul ei originar, care a fost ţăranul. ... Până la Eminescu totuşi limba literară a mai avut destule şovăiri. Numai geniul eminescian a ştiut să integreze organic comoara limbii ţăranului în limba uzuală a tuturor. 

    Prin Eminescu ţăranul a dăruit elementul cel mai necesar literaturii noastre: limba curată, bogată, mlădioasă, mereu nouă, cu posibilitatea de eternă înoire, cu dinamism etern ... Colaborarea dintre Românul cel mai modest şi poetul cel mai mare a fixat linia generală a originalităţii literare româneşti.

    Religia. Precum şi-a modelat limba, tot astfel a păstrat şi modelat ţăranul român, după chipul şi asemănarea lui, credinţa în Dumnezeu. Din bătrâne superstiţii, din rămăşiţe de credinţe străvechi transformate şi adaptate, din dogme şi precepte creştine, el şi-a alcătuit o religie specifică, un amalgam profund de creştinism şi păgânism. Religia aceasta, legea românească e unică pentru întreg neamul nostru pe deasupra tuturor controverselor teologice. În ea se rezumă concepţia de viaţă a ţăranului român, resemnarea şi încrederea lui în dreptatea divină.

    Frumosul. Oricât ar părea de ciudat şi de trist, adaptarea la sărăcie, împreună cu toate consecinţele ei, a fost o necesitate vitală pentru poporul românesc. Altminteri n-ar fi putut îndura viaţa şi s-ar fi sfărâmat şi topit printre celelalte neamuri. Închizându-se în sărăcie ca într-o găoace indestructibilă, s-a singularizat şi a putut să-şi dezvolte însuşirile specifice, să-şi dobândească o fizionomie naţională deosebită. Viaţa săracă nu exclude bogăţia sufletească. Săracul e mai aproape de sufletul său decât bogatul şi are mai multă nevoie de frumosul care, transfigurând realitatea, devine izvor de speranţă şi de mângăiere. Folklorul nostru, în toate manifestările sale, e creaţie de popor sărac, ceea ce nu-l împiedică să fie mai valoros şi mai bogat decât al multor neamuri trăite în belşug.”

 

 

 

          Lumea satului românesc în literatură

 

          Moto: „Au crezut atâţia ani/ Că a ţării talpă sunt!/ Azi pământu-i la ţărani,/ Iar ţăranii... la pământ.” (antimetabola epigramatică „Reforma agrară” de Teodor Capotă, din Antologia epigramei româneşti, 2007)

 

    Ţăranul român şi lumea satului au fost surse de inspiraţie pentru literați. Desigur, și ţăranii au fost ei înşişi făuritori de cultură, deşi nu au avut vreodată pretenţia de a rămâne înscrişi în vreo istorie sau enciclopedie. Ne putem întreba, de pildă, dacă, din 1990 încoace, locuitorul de la sat din zilele noastre mai poate fi un țăran autentic şi cât de ofertant poate fi ca personaj de roman, de piesă de teatru sau de poezie, făuritor de istorie. Mă gândesc la ăla care, la o înzăpezire, se plângea că nu are de-ale gurii, că de patru zile nu a putut merge la magazin! Oare grădina `mnealui a fost lucrată, cultivată? Are varză acră în putină, mălai, făină, ceapă și cartofi în beci?

    Putem constata din propriile cunoştinţe şi trăiri că lumea de la sat nu mai este deloc asemănătoare cu aceea din operele bine cunoscute ale autorilor consacraţi, precum Ion Creangă, Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt. O. Iosif, Zaharia Stancu, Marin Preda, Dinu Săraru ș.a.

    Că unii ar dori ca nici Coșbuc să nu mai fie prezent în manuale! Cum care Coșbuc? George, cel care a scris „Noi vremc pământ” și la care se referea printr-o „coşbuciană” prin 2007 Emil Sângeorzan într-o antologie (De sub terenuri nelucrate/ Coşbuc se-nalţă din mormânt/ Şi-ntreabă pe ţărani la sate:/ - Mai vreţi sau nu mai vreţi pământ?)

    Că de, astăzi ţăranul român își zice fermier și nu seamănă nici măcar cu cel din poeziile pline de tâlc şi ironie ale lui Marin Sorescu (absolvent și el de liceu militar) din ciclul „La Lilieci” ori cu țăranul din romanele lui Dinu Săraru. Satul românesc tradiţional a dispărut. Mai există ici-colo mici conclave de ruralitate arhaică, şi acelea întreţinute mai mult de dragul turismului şi nu întru totul autentice. Iosif tăt umblă după ele pe coclauri. 

    Ba și unii orășeni deveniră după 1989 țărani pârâți, dându-i în gât Gheorghe Gurău (1991) cu o „nostalgie târzie...” (Se supărau până mai ani/ De le spuneai că sunt ţărani/ De când cu legea funciară/ Tot orăşanu-i de la ţară!).

    Ca fiu de țăran, citit, vă propun să ne aducem aminte câteva fragmente, opinii şi referinţe despre operele ce privesc spațiul și timpul în care viaţa oamenilor era luminată de cu totul alte valori. Nu ca azi, când Nicolae Nicolae, într-o antologie „cânta” în 2007 „măria sa ţăranul” (Scrutând mereu cuprinsul zării/ Ţăran român, tu eşti eternul,/ Eşti veşnicia, talpa ţării/ Pe care calcă azi guvenul).

    Ar fi o naivitate să credem că ţăranilor le-a fost totdeauna bine în trecut, că nu au suferit de-a lungul veacurilor tot felul de nedreptăţi şi umilinţe, că nu au fost exploataţi şi lăsaţi de izbelişte de mai-marii vremurilor. Chiar „Măria Sa Ţăranul” era bine descris de Maria Ioniţă (Între cer şi cel pământ,/ Fie ploaie, fie vânt,/ El, cu mâinile crăpate,/ Duce pâinea ţării-n spate). De aceea ne vom referi și la răscoale ce avură loc pe aici.

    Mereu avură țăranii, ca și azi, groparii lor, după cum depunea mărturie prin 2005 (18 octombrie) Nicolae Bunduri în ziarul „Viaţa Buzăului" (Pe-acest ţăran, când vremea-i vine/ Şi veşnic pleacă dintre noi,/ Îl bagă-n groapă şi, în fine,/ Îi dau pământul înapoi”). Tot e bine, că altora, care nu fură găsiți la retrocedarea parcelelor, li s-a lăsat o roabă de pământ la poartă...

    Ar fi o ignoranţă şi un cinism să credem că viaţa satului românesc trebuia să rămână încremenită în ceea ce se afla acum mulți ani, după împroprietărirea lui Cuza, când s-au ofuscat monstruoasa coaliție și clerul sau după împroprietăririle de după cele două războaie mondiale, de pildă. Dar este datoria noastră să cunoaştem şi prin intermediul literaturii resorturile acelei vieţi care avea un firesc al ei în urmă cu mai mulţi ani, în acea vreme despre care spunem că viaţa la ţară era „tradiţională”.

    Humuleştiul amintirilor din copilăria lui Creangă era un „sat vechi răzăşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului”, cu oameni „gospodari tot unul şi unul”, care ştiau „a învârti şi hora, dar şi suveica”. Nu erau doar lucrători ai pământului sau crescători de vite, ci şi negustori, harabagii şi ciubotari. Dar unele mămici cred că Ion Creangă trebuie scos din manuale, că are multe arhaisme pe care nici ele, cam certate cu cultura, nu le înțeleg.

    Ţăranul moldav al lui Creangă este hâtru, harnic, muncitor, neştiutor de carte, dar dornic să-şi dea copilul la şcoală pentru a-l face preot, de pildă. Aflăm cum era un sat întreg privind la o singură gospodărie, cea a părinţilor lui Creangă, în care fiecare avea rolul său, această utilitate a fiecăruia fiind foarte preţuită în colectivitate.

    Hărnicia era izvor de bunăstare şi de veselie. Într-o aşezare sătească precum Humuleştiul, în care aflăm un registru divers de activităţi gospodăreşti, într-o dinamică permanentă, putem identifica un portret fidel al tuturor satelor moldoveneşti. Aici întâlneam cultivatori ai pământului, plugari și cosași, crescători de animale, dar și negustori, cum era tatăl lui Nică (când pe acolo nu veniseră încă evreii khazari de prin est).

    Bărbaţii vindeau „iţari, bernevici, cămeşoaie, lăicere şi scorţuri înflorite, ştergare de borangic alese şi alte lucruri”, în iarmaroacele şi târgurile organizate săptămânal. Femeile torceau, ţeseau, singure sau la clăci, ocupându-se şi de copii, aveau grija casei, bărbaţii pe aceea a ogorului şi a vânzării produselor, iar copiii se jucau pe ulițele pline de praf, se scăldau în râu sau „furau” cireșe sau alte fructe.

    Cu toții îşi ştiau rostul dintotdeauna, cu boii sau cu caii lor, după cum spunea Ştefan a Petrei: „Dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; şi dacă-i popă, să cetească”. Cam astfel era viaţa sătească la 1880, iar cum frumos scria profesorul universitar Eugen Munteanu, „fără Creangă nu suntem ceea ce suntem, nu ne putem imagina o identitate comună fără repere comune, dialogul şi coeziunea între generaţii au nevoie de asemenea repere”. Eu aș completa că ne cunoaștem mai bine istoria civilizației pe meleagurile daco-pontice, de care unii fac bășcălie. Puteți revedea „Amintiri din copilărie” (https://www.youtube.com/watch?v=-0mzCLyMhG8).

    Ne mutăm în Transilvania, pe unde era Slavici și pe unde m-am însurat și eu cu Viorica. Aici aflăm tabloul vieţii rurale în care dragostea şi munca erau două coordonate esenţiale pentru împlinirea bunăstării materiale a familiei. Slavici creiona o tipologie a familiei ţărăneşti în care personajele acţionau sub legi nescrise, vegheate de întreaga colectivitate. Totul se făcea sub teama de „gura satului”, pentru a nu se strica echilibrul social.

    Munca cinstită a fost elogiată frecvent în operele lui Slavici, singura care aduce bucuria unei vieţi liniştite. Încercarea de a prospera pe căi necinstite aducea mari necazuri, cum se descria în nuvela „Moara cu noroc”. Scena în care Iorgovan din „Pădureanca” vede târgul de oameni pentru seceriş din ţinutul Aradului constituie un instrument pentru cercetarea etnografică: „Oprind caii, Iorgovan se uita ameţit împrejur. Lume, lume şi iar lume, sute şi sute, mii de oameni, un bâlci întreg şi tot nu era bâlci, fiindcă la bâlci sunt şi care, sunt şi şetri, iar aici nu erau decât oameni vii, o oaste întreagă, şi tot nu era oaste, fiindcă aici erau pe câţi flăcăi, pe atâtea fete. Şi precum privea şi precum asculta din drum, el nu putea să înțeleagă nimic: pe ici, pe colo câte un foc, şi oameni grămezi-grămezi, unii întinşi pe jos, alţii înghesuindu-se, cei mai mulţi jucând, - cimpoi, lăutari, fluieraşi, cântece, chiote şi vorbă, vorbă, vorba care le leagă toate şi le împreună în o singură bâjbâitură”.

    La Rebreanu „țăranul e începutul și sfârșitul”. În literatura interbelică, lumea satului românesc a fost zugrăvită cu realism şi observaţie psihologică fină de romancierul Liviu Rebreanu, în romanele „Ion” şi „Răscoala”, precum şi în câteva povestiri. Cele două romane au fost și ecranizate (vezi „Ion” , partea I „Glasul pământului” - https://www.youtube.com/watch?v=0qbbzzPH0QE și „Răscoala” - https://www.youtube.com/watch?v=FjPdyWxT8lo).

    Poate vă va plăcea și scena cu Petre și Nadina, care i-a plăcut și epigramistului Sorin Olariu prin mai 2003, când parcă nu eram în carantină, ci sub Iliescu Voievod și prințul Hadrianus, nepotul mătușii Tamara, după ei urmând „carantina de 20 ani” sub revoluția portocalie a lui Traian Petrov DA (Dedicat străbunei vetre,/ Din romanul cu pricìna/ Mi-a plăcut țăranul Petre.../ «Răscolind»-o pe Nadina!) și perioadei de stat degeaba, la  masa tăcerii sau în excursii pe banii noștri a meditatorului imobiliar. Când avem doar chitanțe și armamentul vine în viitor! Și vrea funcție în UE!

Avertisment dur!

    Operele ardeleanului Rebreanu, devenit ulterior muscelean de-al meu, fac un tablou complet al lumii săteşti transilvane de la acea vreme. Solidaritatea cu viaţa grea a ţăranului nu l-a părăsit niciodată pe autor. Ați citit mai sus discursul intitulat „Laudă ţăranului român”, rostit de Liviu Rebreanu la primirea în Academia Română, la 29 mai 1940, când concluziona că pe pământurile noastre, se face agricultură din vremuri imemoriale, care presupune existenţa ţăranului și lupta cu năvălitorii nestatornici, nomazi, umblători după pradă şi setoşi de sânge.

    Sărind Carpații spre Moldova, constatăm că Sadoveanu a scris despre viața grea a celor de la munte, a căror principală ocupație era creșterea animalelor, în principal oieritul. Între diversele tipologii, aflăm la Mihail Sadoveanu, în romanul „Baltagul”, portretul ţăranilor de la munte: „Locuitorii aceştia de sub brad sunt nişte făpturi de mirare. Iuţi şi nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinţi ca şi-n ierni cumplite, fără griji în bucurii ca şi-n arşiţele lor de cuptor, plăcându-le dragostea, şi beţia, dar şi datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri şi de oamenii de la câmpie şi venind la bârlogul lor ca fiara de codru - mai cu samă stau ei în faţa soarelui c-o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se desmiardă şi luceşte - de cântec, de prietinie.” ...

    „Viaţa oamenilor de la munte e grea; mai ales viaţa femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa. Munteanului i-i dat să-şi câştige pânea cea de toate zilele cu toporul ori cu caţa (țapina, n.n.). Cei cu toporul culcă brazii din pădure şi-i duc la apa Bistriţei; după aceea îi fac punți (plute, n.n.) pe care le duc la vale până la Galaţi, la marginea lumii.

    Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte. Acolo stau cu Dumnezeu şi cu singurătăţile, până ce se împuţinează ziua. Asupra iernii coboară la locuri largi şi-şi pun turmele la iernat în bălţi. Acolo-i mai uşoară viaţa, ş-acolo ar fi dorit ea să trăiască, numai nu se poate din pricină că vara-i prea cald, ş-afară de asta, munteanul are rădăcini la locul lui, ca şi bradul.” Puteți vedea și filmul „„Baltagul”, la https://www.youtube.com/watch?v=YSMiJU8_oOY, în regia lui Mircea Mureșan.

    „Desculț” este un roman autobiografic, scris de Zaharia Stancu între anii 1947–1948 și publicat pentru prima dată în decembrie 1948. A fost promovat masiv în țară și în afara granițelor, fiind cea mai tradusă carte a unui autor român în afara țării.

    Romanul a fost publicat de 16 ori în România și a apărut de 36 de ori în străinătate (în Japonia, Europa, țările nordice, America de Nord și Asia), fiind tradus în 24 de limbi. Câteva păreri despre romanul „Desculț”, de Zaharia Stancu puteți asculta la adresa https://www.youtube.com/watch?v=i6hLAZEEIK4&t=73s, prezentate la Trinitas TV de către Alexandru Ștefănescu (Dumnezeu să îl odihnească!), critic și istoric literar lugojan, devenit bucureștean, un „Mitică”.

    Ca să îl înțelegeți mai bine pe Zaharia Stancu, poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, academician, laureat al Premiului Herder, recitiți nuvela „Costandina”, după care regizorul Cornel Popa a realizat în 1977 un spectacol omonim, produs de Televiziunea Română, având în distribuție pe Margareta Pogonat, Emanoil Petruț, Ica Matache, Dana Dogaru, Constantin Cojocaru, Eugenia Maci, Dan Condurache, Boris Petroff (https://www.youtube.com/watch?v=3ILYqinAynQ).

    În 1976 a avut loc premiera filmului lui Andrei Blaier „Prin cenușa imperiului”, cu Gheorghe Dinică și Gabriel Oseciuc, ecranizare a romanului „Jocul cu moartea” (https://www.youtube.com/watch?v=VTf9QyBwt8g). În 1982 este realizat filmul „Pădurea nebună”, de Alexandru Corjos, ecranizare a romanului cu același nume. În distribuție: Florin Zamfirescu, Ion Besoiu, Horațiu Mălăele (scriu și adresa web https://www.youtube.com/watch?v=oWxXwR06aQI pentru eventuala publicare într-o carte).

    Ne pare rău că nu a fost ecranizat și romanul „Desculț”, roman ce reprezintă o etapă marcantă în dezvoltarea scrierilor în proză contemporane autorului. Pilonul central al romanului îl constituie momentul Răscoalei din 1907, cartea avându-l drept personaj principal pe Darie, un copil încercat de greutăți, din viața căruia, aparent, pare să lipsească copilăria. Că țăranul a rezolvat problema încălțării în deceniile mai recente ne amintește Ioan Feneşan, din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi, prin 2005, descriind noua „împroprietărire” (Desculţ din iarnă-n primăvară,/ De mii şi mii de legi furaţi/ Au fost, în fine, încălţaţi/ Cu legea funciară!)

    Putem trece acum la satul universal al lui Marin Preda, un sat tipic din Câmpia Română. Când pământul încă mai era ceva fundamental pentru ţărani, că prin 2023 peste 50% din pământul țării e înstrăinat, Marin Preda ne-a dat capodopera sa, „Moromeţii”. „Am descoperit caracterul universal al experienţei lumii ţărăneşti moderne”, scria autorul. Valorile ei morale, complicate de religii, revoluţii, suprastructuri rafinate, erau mai adânci în intuiţia lor fundamentală decât neliniştea unui existenţialist, ţăranul fiind cu mult mai pozitiv.

Moromeții, de Marin Preda

 

    După Preda, „existenţa țăranilor este o datorie, după ce la început te-ai pomenit cu ea ca un dar. Nu-i o maladie mortală din moment ce un copil se poate naşte. În acelaşi timp, un bătrân poate muri. Nu este o blestemată chestiune insolubilă, ci o eternă întoarcere şi o senină perpetuare a fiinţei umane”. Și romanul „Moromeții” a fost ecranizat în regia lui Stere Gulea, (https://www.youtube.com/watch?v=NHaNm-Acmx8), în care Victor Rebenciuc a avut rolul principal.

    Trebuia să apară și Dinu Săraru (Dumnezeu să îl odihnească!), cu țăranii lui olteni. După unii critici literari, romanele din trilogia „Nişte ţărani” aduc în atenţie ultimele ecouri din lumea satului românesc tradiţional. Vi-l recomand din nou pe criticul și istoricul literar Alexandru Ștefănescu cu ale sale pagini despre satul românesc (https://www.youtube.com/watch?v=AYLWqufy3gc), vorbindu-ne despre romanul „Niște țărani” la Trinitas TV.

    Astfel de scrieri ne dau speranţa că lumea satului românesc contemporan poate fi subiect grav, serios şi psihologic de roman, şi nu doar motiv de băşcălie şi hlizeală tâmpe aduse în atenţie prin scenarii de seriale de televiziune ca cel cu „țăranii” Vulpița și prințul ei consort ajunși „vedete” la Antena 1!

 

Ciulinii Bărăganului, de Panait Istrati

 

    Dar ce fel de țărani, dacă mai sunt adevărați țărani, care în loc să-și cultive pământurile proprii sau de prin satele de unde provin, merg ca zilieri culegători de sparanghel prin Germania, pe când proaspeții imigranți arabi primesc ajutoare sociale pe daiboj în orașele vestice. Unii ucid! Zilierii noștri, duși cu zăhărelul de ai lui Flutur, cu contracte grele, fără drepturi, din sate carantinate, se plângeau că lucrau 15 ore pe zi inclusiv duminica. Și asta după „înțelegeri rapide interguvernamentale”, în plină fostă ofensivă a virusului Corona! Orbane, Orbane! Al nostru, că budapestanul se întâlni cu Putin tocmai la Beijing... L-a ocolit chiar și pe meditator...

    A scrie despre câmpia română, obiect al muncii țăranului român, ar fi păcat să nu scriem despre romanul „Ciulină Bărăganului” al lui Panait Istrati. Romanul se concentrează pe motive și obiceiuri ale satului românesc, în perioada răscoalelor de la începutul secolului al XX-lea.

    Povestea lui Matache începe odată cu venirea toamnei, când în câmpia Bărăganului ciulinii smulși de vânt se lasă purtați pe drumuri și copiii se cam antrenează în cursa ciulinilor. După obicei, copiii satului pleacă în lume să își înfrunte destinul. Matache va pleca, după aflarea veștii morții tatălui său. În drumul spre necunoscut asistă la o scenă din răscoala țăranilor de la 1907, înăbușită de liberali și armată.

    Și acest roman a fost ecranizat, cu nume omonim, filmul remarcându-se prin atmosfera exotică pe care o degajează și prin dialogurile deosebite. Filmul „Ciulinii Bărăganului” este realizat în 1957, în regia lui Louis Daquin și Gheorghe Vitanidis (https://www.youtube.com/watch?v=kiLs654Z2KY).

    Așteptăm noile romane despre actualul țăran, de după 1989, an în care, înainte de „îngrămădeala din decembrie”, se prefigura viitorul agriculturii „capitaliste” prin cioacele lui Marian Cioacă din 1989, când descria Farmecul naturii, neștiind el ce va urma la sfârșit de an (În natura milenară,/ Cât de bine-i să trăieşti!/ Zău că m-aş muta la ţară,/ Dar cu tot... cu Bucureşti).

 

 

          Țăranul în literatura străină

 

          Moto: „Un ţăran dacă vine la Bucureşti, tot ţărani caută.” (Marin Preda în Marele singuratic, 1972)

 

    Englezii au peasant, a cărui etimologie am explicat-o, dar și sinonimele churl, rustic, villager. În 1986, Martin Kitchen, în Politica britanică față de Uniunea Sovietică în timpul celui de-al doilea război mondial scria: „Ambasadorul l-a avertizat asupra consecințelor unui eșec al misiunii sale la Moscova atât pentru poziția lui Churchill acasă, cât și pentru perspectivele Rusiei în război. El a insistat că nu trebuie să se lase jignit «de un țăran care nu știa mai nimic». Churchill a ascultat în tăcere, apoi a intrat în vilă, lăsându-l pe Clark Kerr afară.” (The Ambassador warned him of the consequences if his mission to Moscow were a failure, both to Churchill's position at home and to Russia's prospects in the war. He insisted that he should not allow himself to be offended «by a peasant who didn't know any better». Churchill listened in silence, then returned to the dacha leaving Clark Kerr outside. [1986, Martin Kitchen, British Policy Towards the Soviet Union during the Second World War‎[1], Palgrave Macmillan, →ISBN, →OCLC,  →OL, page 137]). Ghiciți țăranul rus gruzin!

    Francezii au cuvântul paysan, „țăran”. Colette, în Retragere sentimentală, scria în 1907, cu paysan ca adjectiv: „Alaltăieri, într-o seară cu vânt negru și cald, care mirosea a dezgheț și a primăvară falsă, ne-am așezat la o cină țărănească cu slănină afumată din belșug, pui în vin, cu budincă de culoarea mahonului și spălată cu rom vechi…” (Avant-hier, par une soirée de vent noir et tiède qui sentait le dégel et le faux printemps, nous nous étions assis devant un dîner corsé et paysan de lard fumé, de poulet au vin, avec le pudding couleur d’acajou et arrosé de vieux rhum… [Colette, La Retraite sentimentale, 1907]).

La Retraite sentimentale

(Retraite Sentimentale by Colette 1873 1954 – AbeBooks, la https://www.abebooks.com/book-search/title/retraite-sentimentale/author/colette-1873-1954/)

 

    Jean-Jacques Becker, în Franța în război, 1914-1918, marea mutație, scria: „Țăranii care cred că «au merite bune pentru țara lor» nu sunt însă judecați ca atare de orășeni. După cum spune Michel Augé-Laribé - specialist în problemele agriculturii din această perioadă -, țăranul este perceput ca un profitor de război, ca persoană responsabilă pentru «costul ridicat al vieții», ca o persoană bogată care nu își plătește cota de impozit.” (Les paysans qui estiment avoir bien « mérité de la patrie » ne sont pourtant pas jugés comme tels par les gens des villes. Comme le dit Michel Augé-Laribé — spécialiste des problèmes de l'agriculture de cette époque — le paysan est perçu comme un profiteur de guerre, comme le responsable de la « vie chère », comme un enrichi qui ne paie pas sa part d'impôt. [Jean-Jacques Becker, avec la collaboration d'‎Annette Becker, La France en guerre: 1914-1918 : la grande mutation , Éditions Complexe, 1988, page 177]).

    Nemții au cuvântul Bauer, „țăran”, cu sinonimele Farmer,  Landwirt, Landmann, Flegel, Stoffel, Stoffelbauer, Töffel etc. Christian Graf von Krockow, în Ora femeilor, Raport din Pomerania 1944 până în 1947, bazat pe o poveste de Libussa Fritz-Krockow, ediția a 11-a, scria: „Proprietarii noștri în special, dar și unii țărani, sunt îngrijorați de noi, de parcă ar fi vrut să manifeste împotriva noilor conducători,” (Besonders unsere Gutsleute, aber auch manche Bauern sind um uns bemüht, als wollten sie gegen die neuen Machthaber demonstrieren.â [Christian Graf von Krockow: Die Stunde der Frauen. Bericht aus Pommern 1944 bis 1947. Nach einer Erzählung von Libussa Fritz-Krockow. 11. Auflage. Deutsche Verlags-Anstalt, Stuttgart/München  2000,  ISBN 3-421-06396-6, Seite 88. Erstauflage 1988]).

    Într-o traducere a romanului Povestea vieții mele, de Casanova se scria (traducere de Heinz von Sauter): „Țăranul stătea singur și deprimat într-un colț cu familia lui, deoarece nu avea lingușitori, nici prieteni, nici dușmani ascunși.” (Der Bauer stand mit seiner Familie allein und bedrückt in einer Ecke, da er keine Schmeichler hatte, weder Freunde noch versteckte Feinde. [iacomo Casanova: Geschichte meines Lebens, herausgegeben und eingeleitet von Erich Loos, Band XII. Propyläen, Berlin 1985, Neuausgabe, übersetzt von Heinz von Sauter, Seite 236]).

    Rușii au krestjanin – крестьянин, dar și arhaicele mužik – мужик și mužlan – мужлан, plus zemledelec - земледелец, skotovod – скотовод. Herzen, în Trecutul și gândurile, partea a doua, Închisoare și exil, scria în 1854-1858: „La cine va merge mai departe un țăran sau un muncitor să se plângă, unde va găsi o instanță?” (кому мужик или мастеровой пойдет потом жаловаться, где найдет суд? [А. И. Герцен, «Былое и думы. Часть вторая. Тюрьма и ссылка», 1854—1858 г., НКРЯ]).

    Radișcev, în Călătorie de la Sankt Petersburg la Moscova, scria în 1790: „Dar prietenul meu, știind că cele mai înalte autorități nu sunt suficient de puternice pentru a-și pune în aplicare opiniile instantaneu, a trasat calea, conform legilor temporare, pentru eliberarea treptată a țăranilor din Rusia.” (Но друг мой, ведая, что высшая власть недостаточна в силах своих на претворение мнений мгновенно, начертал путь по временным законоположениям к постепенному освобождению  земледельцев в России. [А. Н. Радищев, «Путешествие из Петербурга в Москву», 1790 г., Викитека]).

 

 

 

          Țăranul român în pictură

 

          Moto: „Satul în care trăiesc -/ O spun făr-a denigra -/ Este încă românesc,/ Că nu poate... emigra!” („Satul românesc”, de Constantin L. Moldovan, din Concursul Naţional „Pe aripi de dor domnesc", Domneşti, Argeş, cu tema „Lumea satului românesc", premiul I, august 2011)

 

Locul copilăriei, comuna Livezeni, județul Muscel (Stâlpeni, Argeș)

 

    Este greu să faci o selecţie de lucrări care să reprezinte satul și țăranul. Picturile de acest gen sunt portrete, peisaje rurale, naturi statice, interioare de gospodării ţărăneşti, scene de familie şi ocupaţii tradiţionale, satul sub anotimpuri, elemente de costum popular românesc, ceramică şi încă multe altele.

    Executate în tehnici variate (ulei, pastel, acuarelă, acrilic, grafică), au ca autori, înșirați aleator, pe Nicolae Vermont, Ştefan Luchian, Gore Mircescu, Nicu Enea, Sever Burada, Alexandru Satmary, Honoriu Cretzulescu, Magdalena Rădulescu, Nicolae Brână, fiu de plugar din Sibiu, Traian Bilțiu-Dăncuș, maramureşean din Ieud, Letiţia Muntean, Petre Abrudan, Theodor Harșia ș.a.

    După mine, un neavenit în pictură, cei mai buni portretiști în temă cred că sunt Aurel Băeșu, Carol Popp de Szathmary, Nicolae Vermont, Francisc Șirato, Ion Andreescu, Ion Musceleanu, Ion Theodorescu-Sion. Ipolit Strâmbu, Ludovic Bassarab, Nicolae Enea, Nicolae Grigorescu, Octav Băncilă, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Ștefan Constantinescu, Ștefan Dimitrescu, Ștefan Luchian ș.a.

Bunica paternă Maria și fiicele Eugenia și Nica în costume naționale muscelene, la nunta fiicei Elisabeta, la 20 februarie 1944, București

 

         Musceleanul din mine nu se desminte, indiferent ce va zice arădeanca Viorica, cea cu influiențe bănățene. Așa că nimeni nu se supără dacă exemplific cu portrete de muscelence, deoarece musceleni au fost și strămoșii mei din Stâlpeni, județul Argeș.

    Prezentăm două imagini, picturile „Țărăncuță din Muscel” de Iosif Iser (1881 – 1958) și „Țărancă din Muscel”, de Nicolae Grigorescu (1838 – 1907), primul dintre fondatorii picturii române moderne.

 

Iosif Iser - „Țărăncuță din Muscel” 

 

 

Nicolae Grigorescu - „Țărancă din Muscel”

 

    Nefiind eu, declarat, niciodată de dreapta, dar îi respect pe cei de pe acolo, amintesc că un portretist aparte este pictorul realist Octav Băncilă, cel cu cariera plastică tributară ideilor socialiste. Octav Băncilă a lăsat posterității o operă caracterizată de un realism critic foarte puternic, artistul fiind cunoscut ca un deschizător de drumuri și ca „Pictorul răscoalelor de la 1907”, atunci când Alexandru Vlahuță a scris „1907” (Minciuna stă cu regele la masă.../ Doar asta-i cam de multişor poveste:/ De când sunt regi, de când minciună este,/ Duc laolaltă cea mai bună casă...., la adresa http://poetii-nostri.ro/alexandru-vlahuta-1907-poezie-id-14214/).

Atașat celor mulți și exploatați, pictorul a avut patru mari tematici cu care a făcut epocă în pictura românească.

 

Octav Băncilă, „1907”

 

    Acestea au fost: tematica proletariatului, tematica țărănească, tematica evreiască și tematica țigănească. Fiind eu militar, amintesc că la tematicile amintite se mai adaugă tematica militară, Octav Băncilă fiind unul dintre primii artiști plastici români care au criticat prin opera lor, starea materială precară a armatei române la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cum e armata acum? Las-că ne apără soldații străini care ne costă 1000 de euro pe zi/ soldat!

 

 

 

          Țăranul în muzică

 

          Moto 1: „„Tărăncuță, țărăncuță” (în interpretarea lui Dan Spătaru, compus de Ion Vasilescu, versurile aparținând lui Mihai Maximilian)

        Moto 2 „Cu ironia ta amară,/ Amice Goga, ne înveţi/ Că tu eşti «cântec fără ţară»,/ Noi... «ţară fără cântăreţi».” (Lui O. Goga, de Cincinat Pavelescu)

 

    În muzică sunt destule motive pentru a prezenta mediul lui natural sătesc. Înainte de folclor, din care George Enescu s-a inspirat, amintim cele mai cunoscute piese orchestrale ale sale, Rapsodia română nr. 1 în La major și Rapsodia română nr. 2 în Re major (ambele op. 11). Caracterul lor exotic, dinamismul, frumusețea melodică, orchestrația spectaculoasă au făcut ca aceste piese să intre repede în repertoriul marilor orchestre și să fie interpretate în concert ori în înregistrări discrografice de către majoritatea marilor dirijori ai lumii. Puteți asculta Rapsodia Romana Nr. 1 (completă) dirijată de Sergiu Celibidache, pentru care scriem și adresa web pentru eventuala tipărire într-o lucrare (https://www.youtube.com/watch?v=bZ1X8ieSjOM), respectiv Rapsodia Română nr. 2 în Re major Op.11 (Filarmonica della Scala, https://www.youtube.com/watch?v=-3meDgpGmf8).

    Ca să înțelegem cântecul popular, cel mai bine ar fi să îl urmărim pe maramureșanul Grigore Leșe, de la care vă propun: Când m-o făcut mama-n lume, Cântec pe înserat - din tilincă, pentru cea care va fi baza unei noi familii Cântecul miresei, dar și Nistrule, apă vioară. De la Tudor Gheorghe propunem Miorița, cu toate că unii sunt critici cu acest cântec defensiv. Să nu neglijați cumva a olteanului „petrecere cu taraf” (la adresa https://www.youtube.com/watch?v=X0QF2YcJAj0).

    Fiind eu militar, îmi plac cântecele de cătănie sau despre război, exemplificate prin Liviu Vasilică Dunăre apă vioară, care arată nenorocirile războiului, prin Ethos cu melodia Când războiu' s-a-nceput. Grigore Leșe e prezent cu un Cântec de cătănie, dar și cu Cântă cucu bată-l vina. Un cântec de catanie are și Ionuț Fulea și Oana Elena Vențel. În final, cum scrisei și în primul moto, puteți umbla cu Iosif pe coclauri, aici urmărind un țăran autentic din satul Pădureni, badea Ștefan Văcariu, care zice că „cine lucră are de tăte...”

    Era păcat să nu ascultați melodia „Tărăncuță, țărăncuță”, în interpretarea lui Dan Spătaru. Compozitorul este Ion Vasilescu, versurile aparținând lui Mihai Maximilian. Tot Ion Vasilescu a compus „Mi-am pus busuioc în păr” (cântă Maria Tănase), pe versurile lui Nicolae Vlădoianu, dar s-a adaptat și noilor condiții cu liedul popular „Drag îmi e bădița cu tractorul” (cântă Dorina Drăghici).

    Despre folclorul actual, făcut pe fugă în scop comercial, nu mă pronunț. Încolo, orășeni mai de demult sau țărani de-ai mei, să fiți iubiți!

 

 

          Țăranul în onomastică

 

          Moto: „Ţăran: orăşean... cultivat!” (definiţie aforistică de Costel Zăgan, din Definiţii eretice, 2011)

 

    Cuvântul țăran nu putea lipsi din onomastică. Numele de familie Țăranu este binecunoscut. Sanda Țăranu, născută în 1939, este actriță, jurnalistă, traducătoare și fostă crainică de radio și televiziune, una dintre cele mai apreciate și îndrăgite crainice ale postului național Televiziunea Română.

Alde Țăranu într-o rețea de socializare

 

    Vă puteți juca și cu țăranul german Bauer, nume de famile obișnuit printre nemții din Europa și nu numai. Potrivit recensământului din 2010 din SUA (2010 United States Census), Bauer era al 517-lea din cele mai răspândite nume din SUA, atribuit la 65.004 de persoane, mai comun la caucazieni, că mă feresc să scriu „albi” (95.1%) [vezi Hanks, Patrick, editor, 2003, “Bauer”, ]n Dictionary of American Family Names, volume 1, New York City: Oxford University Press, →ISBN, page 115]. Am căutat și eu dacă există Țăranu la americani și mi-a dat rezultatul din figură.

Țăranu în baza de date a numelor americanilor

Alde Bauer în rețelele de socializare

Și slavii au țăranii lor (Taniușa, Jenia și Natalia Țăranu)

 

    Iubitori sau nu de țărani, cuvânt ce va deveni rapid arhaic datorită și dispariției vacilor că sunt flatulente, să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, undeva, cândva! Dar să nu fie prea târziu!

    Articolul este și pe blogul meu din Cronopedia, la:

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-taran

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-taran-1

    Articolul în format pdf la: Jocuri de cuvinte - țăran.pdf

 

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin 

nitu.constantin@yahoo.com