Jocuri de cuvinte - revelion

Jocuri de cuvinte - revelion

Geografie lingvistică

Revelion

Moto: „De-mi faci capul calendar,/ Las la voia dumitale/ Să reduci din el măcar/ Sărbătorile legale.” (D.F. Ionescu Ghindeni, „Soţiei mele”)

Succesiv, revelionul e definit ca: „petrecere în noaptea din ajunul Anului-Nou (din fr. réveillon)” [Șăineanu, ed. VI (1929)]; tot „petrecere în noaptea din ajunu Anuluĭ Noŭ (fr. reveillon, d. reveiller, a deștepta, din éveiller, care e lat. *exvĭgĭlare, cl. evigilare, a se deștepta.” [Scriban (1939)]; „noaptea dintre 31 decembrie și 1 ianuarie, în care se sărbătorește anul nou; petrecere făcută în această noapte. Variantă: reveión.” [DLRLC (1955-1957)]; „(din  fr. réveillon) noaptea care precedă prima zi a unui an nou și în care se sărbătorește noul an, petrecere organizată de revelion, dar și  (învechit) cină după un bal [MDA2 (2010)].

Așadar, cuvântul e moștenit succesiv din cuvântul francez réveillon, din réveill-, rădăcina lui réveiller, „a se trezi”, + -on, din re- + éveiller sau din vechiul francez resveillier, din francezul medieval esveiller, din vechile cuvinte franceze esveiller, esveillier, din latinul vulgar *exviglāre <*exvigilāre, din latinul evigilāre, infinitivul lui evigilō, „mă trezesc”, din ex-, „de, din”, + vigilō, „veghe”.

Dicționarul Larousse definește simplu réveillon „repas de fête que l'on fait la nuit de Noël ou le 31 décembre; cette fête elle-même”,  adică doar o „masă festivă care se face în noaptea de Crăciun sau de 31 decembrie; această sărbătoare în sine”. Occidentalii nu se prea întind la chefuri „cu masa plină” după tăiatul porcului! Multinaționalele cu supermarketuri de pe la noi s-au adaptat ușor la năravul românilor și ne aduc orice!

Să vedem cum numesc străinii acest cuvânt:

Aastavahetuse în estonă;

Amanorya Yevayi - Ամանորյա Եվայի în armeană;

Âldjiersjûn în frizonă;

Bezperan în bască;

Cap d'Any în catalană;

Doček Nove Godine - Дочек Нове Године în sârbă, Doček nove godine în bosniacă și în croată;

eva - ევა în gruzină, Éva - Εύα în greacă, Eva în maghiară, neerlandeză și catalană, Eeva în finlandeză, Eva – Ева în macedoneană, Eve în daneză, spaniolă, irlandeză și norvegiană, eve în suedeză și în islandeză, Eve l'New Year în corsicană, Jeva - Ева în belorusă, Yeva – Ева în rusă, yeva  - Єва în ucraineană;

ərəfə în azeră;

Gamlársdagur în islandeză;

Havva în turcă;

Kanun Novogo goda - Канун Нового года în rusă;

išvakarės în lituaniană;

laylat ras alsana - ليلة رأس السنة în arabă, Lejliet tas-Sena în malteză;

Nababarṣēra āgēra dina - নববর্ষের আগের দিন în bengali;

nae saal kee shaam - नए साल की शाम în hindi;

Napiaredadni Novaha hoda - напярэдадні Новага года în belorusă;

Naujųjų metų išvakarės în lituaniană;

New Anno scriptor Eva în latină, new Year (Eve) în engleză; New Joer d'Eva în luxemburgheză, niu yar s iv - ניו יאר ס יוו în idiș;

Ni'ū sāla dē havāha - ਨਿਊ ਸਾਲ ਦੇ ਹੱਵਾਹ în punjabi;

Noche Vieja în spaniolă;

Nos Galan în galeză;

Nova godina - Нова година în bulgară, Novogodišen - новогодишен în macedoneană;

nyårsafton în suedeză, nytårsaften în daneză, nyttårs~, aften~ în norvegiană;

õhtu în estonă;

Oíche Chinn Bliana în irlandeză, Oidhche na Bliadhna Ùire în galica scoțiană;

Oudejaarsavond în neerlandeză, Oujaarsaand în africană;

Pereddenʹ Novoho roku - переддень Нового року în ucraineamă;

predvečerje în bosniacă, předvečer în cehă și în slovacă;

prag în albaneză;

Revegión - Ρεβεγιόν în greacă, rvelion  în română, réveillon în franceză;

saakhalts’lo - საახალწლო în gruzină;

Saint-Sylvestre în franceză, Silvester în germană, Silvester în slovacă, Silvestr în cehă, Silvestrovo în slovenă, Sylwester în poloneză, Szilveszter în maghiară;

Urtezahar - în bască;

Uudenvuodenaatto în finlandeză;

Vakars, Vecgada vakars în letonă;

vecher – вечер în bulgară;

véspera de ano în galiciană;

Véspera de Ano novo în portugheză;

Vigilia, Vigilia di Capodanno în italiană, wigilia în poloneză;

Vitit të Ri în albaneză;

Vorabend în germană;

Yeni il ərəfəsi în azeră;

Cuvântul „revelion” în diferite limbi

Yılbaşı gecesi în turcă;

איב în ebraică;

حوا în persană;

Zilei de 31 decembrie i se mai zice și ziua sfântului Silvestru, moștenit din latinul sylvester, „păduros, rural”, din silva, „pădure”; am văzut mai sus că unii traduc revelion prin denumirea zlei de 31 decembrie. Așadar, mai avem:

Silver în estonă, Silvester m în germană, Silvester - Силвестер în sârbo-croată, Silvestr m în cehă, Silʹvestr - Сильвестр m în rusă, Silvestre în spaniolă, catalană și portugheză, Silvestre, Sylvestre m în franceză, Silvestro în italiană, Sylvester în engleză, Sylvéstros - Συλβέστρος m în greacă și Sylwester m în poloneză.

Cum înțeleg unii români să-și petreacă sărbătorile

Scurtă poveste

Moto: „Transmiteţi-le copiilor voştri calendarul crimelor europene denumit istorie.” (Oscar Wilde)

Conform Encyclopædia Britannica Online, începutul de an nu a fost mereu ziua de 1 ianuarie. Chiar și astăzi, în multe părți ale lumii, ziua de 1 ianuarie nu este acceptată ca început al unui an, adică al unei perioade de 12 luni. Evenimentul de a stabili ziua de 1 ianuarie ca prima zi a noului an a avut locîn anul 45 î.Hr., pe când împărat era Iulius Cezar, cel care își dedică o lună de vară, iulie! 

Cezar a instituționalizat în anul 45 î.e.n. calendarul solar cu 12 luni propus de un astronom, care ar rezolva majoritatea neclarităților cu care societatea se confrunta în fiecare an

1 ianuarie a devenit începutul noului an, mai ales pentru că aceasta era data la care senatorii romani își începeau îndatoririle oficiale. Aceasta este baza calendarului iulian valabil în unele țări și azi, la care ne referim ori de câte ori vine vorba despre Revelion.

Deși calendarul iulian era mai bun decât cel precedent, nu este cel pe care noi îl folosim astăzi. O mică eroare de calcul a anului solar a cauzat un surplus de 10 minute în fiecare an. Aceste minute s-au tot strâns, astfel că până în anul 1450, existau deja zece zile în plus, cu care nimeni nu știa ce să facă. Acum intră în scenă papa Grigore (Gregor) al XIII-lea, papă al Romei din 1572 până în 1585. Numele său laic a fost Ugo Bouncompagni. În anul 1539 a intrat în serviciul Bisericii, în 1558 a fost ales episcop de Vieste, iar în 1565 a devenit cardinal. La 13 mai 1572 a fost ales papă.

Papa Grigore al XIII-lea conduce comisia de reformă a calendarului roman. Numele „gregorian” pentru noul calendar vine de la Papa Grigore, ai cărui astronomi constataseră că în Calendarul Iulian se acumulase acea întârziere semnificativă. Papa Grigore a fost cel care a dispus reformarea calendarului iulian şi a introdus noul calendar, corectat, care astăzi îi poartă numele (gregorian).

Papa Grigore al XIII-lea

Calendarul gregorian de la 1582 a fost adoptat rapid în mai toată lumea catolică. Lumea protestantă l-a preluat şi ea mai târziu, însă ţările ortodoxe, din raţiuni dogmatice, îl evitaseră complet. În ţările ortodoxe, printre care şi România, calendarul iulian s-a păstrat până în primele decenii din secolul al XX-lea, după care a fost abandonat în favoarea calendarului gregorian.

Așadar, în 1582, calendarul gregorian corecta eroarea de 10 minute și instituia încă o zi, 29 februarie, care se adăuga la fiecare 4 ani. Acum, potrivit Bisericii Catolice, 1 ianuarie marca începutul noului an. Acest lucru nu le-a convenit, după cum am scris mai sus,  protestanților.

Ei au spus sus și tare că Grigore era Anticristul de care vorbește Noul Testament, fiindcă schimbase însuși timpul. Surprinzător este că multe țări „civilizate” nu au trecut la noua dată de 1 ianuarie până relativ recent, iar unele nu au trecut nici astăzi.

Multe teritorii britanice au făcut schimbarea în 1752, iar Rusia a așteptat până după Revoluția de la 1917. România a fost una dintre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul gregorian. La 1 aprilie 1919, România trece la calendarul gregorian, numit calendarul pe stil nou, adoptat prin Decretul-lege din 5 martie 1919. Astfel ziua de 1 aprilie (stil vechi) devenea 14 aprilie (stil nou).

 

 

Calendarul carolingian de la Abația St. Emmeram (săptămâna este divizată în 7 zile și fiecare zi este împărțită în 96 de „puncta” - sfert de oră, 240 „minuta” - zecime de oră și 960 „momenta” - a patruzecea parte dintr-o oră)

Regensburg, sediul abației St. Emmeram (maplandia.com)

Mulți „factori cerești” și multe calendare au afectat istoria Anului Nou în diferite țări. Cei mai mulți oameni știu că Anul Nou Chinezesc și Anul Nou Evreiesc (Rosh Hashanah) au date schimbătoare. Anul Nou Chinezesc este cea mai importantă sărbătoare tradițională a chinezilor și are un festival. Festivalul începe de obicei în prima zi din prima lună din calendarul chinezesc și ia sfârșit cu Festivalul Lampioanelor care are loc în a cincisprezecea zi. Ajunul Anului Nou Chinezesc este denumit chú xī.

Originea sărbătorii este veche de secole și este înconjurată de mai multe legende și obiceiuri. În vechime, perioada aceasta era una în care oamenii reflectau despre cum s-au purtat și în ce au crezut mai mult în anul precedent. Anul Nou Chinezesc se sărbătorește în țări și teritorii cu populație chinezească mare, cum ar fi Republica Populară Chineză (și în Hong Kong), Taiwan, Macau, Vietnam, Singapore, Indonezia, Malaezia, precum și în cartierele chinezești din orașele din toată lumea.

Anul Nou Chinezesc este considerat a fi o mare sărbătoare în China și a avut de-a lungul timpului o influență asupra sărbătoririi Anului Nou de către popoarele învecinate, precum și asupra culturilor cu care a intrat cea chineză în contact, cum ar fi coreenii (Seollal), tibetanii și bhutanezii (Losar), mongolii (Tsagaan Sar), vietnamezii (Tết) și japonezii înainte de 1873 (O-shōgatsu). Anul nou chinezesc îcepe la date diferite, de exemplu la 8 februarie 2016 (maimuță). 28 ianuarie 2017 (cocoș), 16 februarie 2018 (câine), 5 februarie 2019 (porc), 25 ianuarie 2020 (șoarece).

Roș Hașana (din ebraică ראש השנה, în română capul sau începutul anului) este Anul Nou evreiesc, începutul unui nou an potrivit cu calendarul ebraic. Cade în prima zi a lunii Tișrei, care este prima lună a calendarului evreiesc modern. Roș Hașana este prima din cele 10 zile ale penitenței numite Yamim Norayim, care culminează cu Iom Kipur, Ziua Ispășirii.

În emisfera nordică are loc la începutul toamnei. După tradiție, Roș Hașana ar fi aniversarea creării celor dintâi oameni, Adam și Eva. În Tora i se mai spune și Yom Hatrua (יום תרועה), ziua sunării (la origine - din trâmbițe, în zilele noastre asociată adesea cu shofar-ul (în ebraică שׁוֹפָר, vechi corn muzical făcut dintr-o ramură a unui corn de țap, folosit de evrei în scopuri religioase).

Shofar

Obiceiurile de Roș Hașana includ sunarea din shofar și o cină familială la care se mănâncă mâncăruri simbolice cum ar fi mere unse cu miere, pentru ca anul care începe să fie un an bun și dulce, rodii, curmale, morcovi, dovleac, fasole verde, praz, o sfeclă precum și un cap de pește.

Urările obișnuite de Roș Hașana sunt: „Șana tova” (Un an bun) sau „Șana tova ve metuka” (Un an bun și dulce), dar și „Ktiva ve hatima tova".

Roș Hașana este momentul la care se refereau în mediul evreiesc tradițional contractele legale, atât pentru îngrijirea animalelor, cât și pentru trebuințele poporului. Mișna precizează că în baza acestei date trebuie calculată desfășurarea anilor și, prin urmare, și anul sabatic și jubileul. Sărbătoarea durează două zile.

Așadar, începutul Anului Nou variază pe glob la diferite culturi. Etiopia își începe anul pe 11 septembrie. Unele părți din India îl sărbătoresc pe baza unor date din calendarul hindus. Bisericile ortodoxe din unele țări folosesc și acum calendarul „pe stil vechi”! Și din această cauză a apărut bancul „marea revoluție din noiembrie care a avut loc în octombrie”! Mica zonă numită Gwaun Valley în Țara Galilor folosește calendarul iulian și sărbătorește pe 13 ianuarie începutul noului an. Ziua de 1 ianuarie este începutul noului an în majoritatea locurilor datorită unor alegeri politice din Roma, care au avut loc cu mii de ani în urmă.

Dar știința a observat că factori precum timpul, de care e nevoie pentru ca Pământul să se învârtă în jurul Soarelui, și distanța până la Soare sunt instabile.

Poate că va fi nevoie de o nouă schimbare în calendar care să mute începutul anului la o dată. Dar asta numai timpul o va spune, dar mai bine zis, astronomii.

Planificarea se respectă și după revelion

Cu alte cuvinte, iată de ce, pe 31 decembrie, ne  spunem La Mulți Ani!  Și facem urarea tuturor, indiferent de calendar!

Să fiți iubiți!

(continuare)

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Jocuri de cuvinte - brad

Geografie lingvistică

Bradul (pomul) de Crăciun

Moto: „Nu îți face niciodată griji despre mărimea bradului de Crăciun. În ochii copiilor este intotdeuna înalt de 100 de metri.” (Larry Wild)

Pomul (sau Bradul) de Crăciun este de obicei un conifer decorat, natural sau artificial. Tradițional este asociat cu celebrarea Crăciunului. Este adus în case și decorat cu lumini de Crăciun (inițial erau lumânări, dar o dată cu evoluția tehnologiei, se obișnuiește folosirea becurilor led sau a diferitelor cabluri luminoase), ornamente, ghirlande, bomboane și alte dulciuri în perioada de dinainte de Crăciun. Tradiția spune că pomul de Crăciun se împodobește în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie. Un înger sau o stea se pune în vârful pomului, reprezentând îngerii sau steaua de la Betleem.

Să vedem cum a evoluat definiția bradului. Șăineanu ne explica în 1929 că bradul, provenit din albanezul bredhi, este un „arbore rășinos totdeauna verde, foarte întrebuințat în tâmplărie și dulgherie; dintr’însul se scot materii rășinoase (ca terebentină, smoală, etc.), iar mugurii săi se aplică în medicină ca antiscorbutic (Abies pectinata)”. Și ar fi  „ramură de brad la mirese în ajunul cununiei și hora jucată cu acea ocaziune: ziua de brad.” [Șăineanu, ed. VI (1929)].

Peste un deceniu, Scriban ne definea bradul ca venind din latinescul bratus, fiind „un copac perpertuŭ verde, care, ca și vechiul grec bráhty, un fel de ĭenupăr, și albanezul breth, în ebraică beroš, în arabă siriană berot, chiparis, înrudit cu vechiul slavon berza, mesteacăn; ar putea veni și din alb. bredhi. Este un mare și impunător copac conifer rășinos perpetuŭ verde care-șĭ înalță trunchĭu vertical pînă la 50 de metrĭ și crește maĭ ales la munte (abíes alba sav abies pectinata) [Scriban (1939)].

În 1955-1957 aflam că bradul rămâne tot „arbore din familia coniferelor, înalt, cu frunze de culoare verde-închisă, persistente, în formă de ace și avînd pe partea inferioară două dungi alburii; crește în zona muntoasă (Abies alba sau Abies pectinata).” Era și „vîrf sau crengi de brad cu care se împodobește carul sau porțile mirilor în timpul nunții”, iar bradul era și „numele unei hore care se joacă în ajunul cununiei la casa miresei” [DLRLC  (1957-1959)].

În mileniul al III-lea, prin 2010, se repetă cele de mai sus, dar aflăm că bradul este și un „exemplar din familia coniferelor tăiat și împodobit pentru sărbătorile de iarnă”, adică „pom de Crăciun”. Se repetă semnificația și folosirea bradului la nuntă [MDA2 (2010)].

Conform wikționarului, brad, existent și în aromână și în meglo-română, ar fi moștenit probabil din proto-albanezul *brada, albanezul modern fiind bredh, alternativ un substrat al acestuia sau cognat cu acesta, provenind dintr-o sursă indo-europeană.

Albanezul bredh e moștenit din proto-albanezul *bardza, acesta din proto-indo-europeanul *bʰrh₁ǵós,  „mesteacăn”; comparați cu lituanianul béržas, „mesteacăn”, cehul bříza, „mesteacăn”, osetianul bærz - бӕрз, rusescul și ucraineanul bereza – береза, „mesteacăn”, englezul birch, „mesteacăn”, sanscritul भूर्ज - bhūrjá, „mesteacăn himalaian".

Dar să vedem cum i se zice în diferite limbi pomului de Crăciun:

abdenwel în creolă haitiană;

albero di natale în italiană, árbol de navidad în spaniolă, árbore de Nadal în galiciană, arbre de Nadal în catalană, arbre de Noël m, sapin de Noël m în franceză, arbre di Natale în corsicană, árvore de Natal f, pinheiro de natal m, pinheirinho m în portugheză;

božično drevo în slovenă, božićno drvce - божићно дрвце în sârbă, božićno drvce în bosniacă și în croată;

cây Nô-en în vietnameză;

choinka în poloneză;

Chrëschtbeemchen în luxemburgheză;

Christbaum m în germană;

Christmas tree în engleză;

christougenniátiko déntro - χριστουγεννιάτικο δέντρο,  déndro ton Christougénnon - δένδρο των Χριστουγέννων n în greacă;

coeden nadolig în galeză (velșă);

crann Nollag în irlandeză;

craobh na Nollaige în galica scoțiană;

eglutė în lituaniană, Ziemassvētku eglīte în letonă;

elka – елка în macedoneană, jólka - ёлка f și kaljadnaja jólka - калядная ёлка în belarusă, jelha - елха f și koledna elkha - коледна елха în bulgară, jólka - ёлка f, novogodnjaja jólka - новогодняя ёлка f, roždestvenskaja jólka -  рождественская ёлка f în rusă, yalinka – ялинка în ucraineamă;

Gabonetako zuhaitza în bască;

gwezenn Nedeleg f în bretonă;

Isihlahla sikakhisimuzi în zulu;

jólatræ n în feroeză, jólatré în islandeză, joulukuusi, joulupuu în finlandeză, jõulupuu, jõulukuusk în estonă, juletræ în daneză, juletre în norvegiană, julgran în suedeză;

„Pom de Crăciun” în diferite limbi

karácsonyfa în maghiară (din karácsony, „Crăciun”, +‎ fa, „copac, arbore”);

kersboom în africană, kerstboom în neerlandeză;

keuriseumaseu teuri - 크리스마스 트리 în coreeană;

krisamas ka ped - क्रिसमस का पेड़ în hindi;

Krisamasa dā rukha - ਕ੍ਰਿਸਮਸ ਦਾ ਰੁੱਖ în punjabi;

Krisamāsa ṭri - ক্রিসমাস ট্রি în bengali;

Kristnaska arbo în esperanto;

krystbeam în frizonă;

kurisumasutsurī - クリスマスツリー  în japoneză;

Milad ağacı în azeră;

nadzvis khe  - ნაძვის ხე în gruzină;

nitlboym - ניטלבוים‏‎ m în idiș;

Noel ağacı în turcă;

orpik, orpiliaq în groenlandeză;

pema e Krishtlindjes în albaneză;

pema e Vitit të Ri în albaneză;

pohon Natal în indoneziană;

pom de Crăciun în română;

šajaratu l-mīlādi - شَجَرَةُ اَلْمِيلَادِ‏‎ f în arabă;

sašobao naʒvis xe - საშობაო ნაძვის ხე în gruzină;

siġra tal-Milied în malteză;

šïršï - шыршы în bașchiră;

tonacaṙ, tonatsarr - տոնածառ în armeană;

vánoční stromek m, vánoční stromeček m în cehă, vianočný stromček m în slovacă;

Weihnachtsbaum în germană;

yēdànshù - 耶誕樹, 耶诞树 în chineză;

עץ חג המולד în ebraică;

درخت کریسمس în persană.

Istoricul bradului de Crăciun

Moto: „Mii de luminițe ardeau pe crenguțele verzi , alături de poze în culori vesele, exact așa cum văzuse ea în vitrinele înalte ale magazinelor. Micuța fată și-a întins mâinile către ele și chiar atunci flacăra bățului de chibrit s-a stins. Luminițele pomului de Crăciun se ridicau mai sus , tot mai sus, iar ea le vedea acum precum stelele paradisului…” (Hans Christian Andersen, „Fetița cu chibrituri”)

Folosirea unui copac decorat își găsește originea în obiceiurile diferitelor culturi. Plantele veșnic verzi încorporează vitalitatea și de aceea, în vechime, oamenii credeau că ar putea aduce sănătate în casa lor prin „verde" decorat. Enciclopedia Britanică citează folosirea decorațiilor de copaci, coroane și ghirlande ca un simbol al vieții veșnice în rândul egiptenilor, chinezilor și evreilor.

În Roma Antică verii noștri își împodobeau casele cu ramuri de laur la trecerea dintre ani. Prin decorarea unui copac pentru solstițiul de iarnă se cinstea, în cultul Mithra, zeul soarelui. Chiar și în zonele nordice, ramuri de brad erau agățate la începutul iernii, pentru a face dificilă intrarea spiritelor rele, în același timp verdele dădea speranță pentru revenirea primăverii.

Bradul de Crăciun

Creștinii o trag pe turta lor, legenda bradului de Crăciun spunând că însuși Iisus, în drumețiele sale alături de Sfântul Petru ar fi trecut print-o pădure și în timp ce mergeau, s-a pornit o mare furtună și singurul copac care și-a oferit protecția a fost bradul, acesta neavând fructe de protejat.

Se spune că bradul și-ar fi cerut iertare lui Isus că are țepi și că l-ar răni.... Dar Iisus a binecuvântat copacul să nu-și piardă verdeața frunzelor niciodată,  țepii să capete un parfum deosebit și proprietăți vindecătoare. Și în mijlocul iernii, atunci când toți copacii sunt goi, bradul să fie împodobit cu roadele altor pomi fructiferi. Mântuitorul ar fi adăugat la sfârșit:  „- Atunci când te vor împodobi să se gândească la mine, căci tu ești copacul cel mai drag mie!” Dar să ieșim din legende!

În Evul Mediu exista în multe locuri obiceiul de a decora copaci întregi pentru anumite festivități publice. Sărbătoarea lui Adam și Eva s-a ținut pe 24 decembrie, simbolul ei fiind un pom al paradisului împodobit cu mere. Mărul a servit ca semn al fructului pomului cunoașterii și amintea de căderea omului în păcat și eliberarea lui de păcatul originar de către Isus Hristos.

În Evul Mediu, casele erau împodobite cu pomi de Crăciun ce apăreau în provinciile Alsacia și Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, ci cu cea a Anului Nou. De aici tradiția se extinde în întreaga Franță, apoi în Spania, Italia și Elveția.

Primele dovezi despre decorarea bradului sunt din Livonia (Estonia și Letonia de astăzi) în secolul al XV-lea. Primul brad împodobit vreodată a fost în anul 1510, în Letonia. Zece ani mai târziu, în 1521, prinţesa Helene de Mecklenburg aduce tradiţia în Franţa, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

Abia în anul 1605 bradul împodobit a fost expus într-o piaţă publică. Ulterior acestei date, bradul de Crăciun se răspândeşte în toată Europa. Acest lucru s-a întâmplat în Strasbourg, iar în pom au fost agăţate mere roşii şi dulciuri. Alții zic că în 1611, la Breslau, Polonia, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi.

Ulterior, tradiția a intrat și în cultura altor popoare. Dar este posibil ca pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obișnuiau să-și împodobească casele cu ramuri de brad și de vâsc, obicei păstrat și în tradiția coroniței de brad.

Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu și în Orient, prin intermediul catolicismului. În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales un brad ca cel mai frumos, care era împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc. La sfârșitul secolului al XIX-lea bradul împodobit se întâlnea ca pom de Crăciun doar în orașele din Germania, dar odată cu primul război mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul acestei țări.

Pătrunderea bradului de Crăciun în Anglia este descrisă splendid de Charles Dickens (1812-1870): „Mă uitam, în acea seară, la ceata veselă de copii adunați în jurul acelei frumoase jucării germane, bradul de Crăciun. Pomul fusese așezat in mijlocul unei mari mese rotunde și se ridica cu mult deasupra capetelor lor. Era luminat minunat de o mulțime de micuțe lumânări și peste tot în ramuri sclipeau și scânteiau obiecte strălucitoare.”

În Statele Unite ale Americii, tradiţia ajunge la începutul anilor 1800, odată cu imigranţii germani stabiliţi în Pennsylvania, însă împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama. Brazii de Crăciun au devenit foarte populari mai ales după inventarea instalaţiei electrice. În 1895, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Grover Cleveland (1837 - 1908), a decorat bradul de la Casa Albă cu becuri colorate, iar această idee s-a răspândit rapid în toată ţara.

Și susțin unii că primul brad care a fost împodobit în România ar fi fost la curtea regelui Carol I, în anul 1866, rege despre care am scris (vezi Dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen). Obiceiul a fost preluat imediat de boierimea bucureşteană a vremii, astfel că, începând din acel an, bradul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului, inclusiv în casele româneşti. Și de la nemți am obișnuit să cântăm „O, Tannenbaum, o, Tannebaum,/ Wir grun sind deine Blatter!“ [O, brad (frumos), o, brad (frumos),/ Cât de verzi sunt frunzele tale!]. Vizionați „O, Tannenbaum” în interpretarea lui Andreea Bocelli!

De atunci, întâi boierii, dar mai târziu și poporul român nu şi-a putut imagina sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, în curte sau într-un spațiu public, frecventat mult de locuitori. Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toți membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare venirea lui Moş Crăciun. Toți copiii îşi imaginează drumul parcurs de Moş Crăciun, într-o sanie trasă de reni, parcurgând spre ei drumul din nordul Finlandei (localitatea Ravaniemi, unde este locuința moşului).

Drumul lui Moș Crăciun spre București (cu aplicația Rome2rio)

Ritualurile legate de serbările Crăciunului diferă, de la o zonă la alta, în functie de traditiile moştenite din generatie în generatie. În unele zone, membrii familiei se adună în seara de Crăciun, în jurul bradului, iar cel mai vârstnic desface sacul cu daruri şi înmânează fiecăruia cadourile meritate, începând cu copiii. Există şi obiceiul ca toti membrii familiei să stea în jurul mesei, iar în fața fiecăruia, pe masă, să fie câte un brad mic, alături de cadourile cuvenite. Bradul, gata ornat, este încărcat cu mere roşii, nuci poleite, dulciuri, figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă argintată, beteală, panglici colorate, ghirlande.

Bucuria colectivă se manifestă atunci când bradul de Crăciun este instalat într-un loc public, unde este admirat de toti vizitatorii. Bucureştenii se pot mândri, în acest an, cu cea mai mare instalație de forma unui brad din Europa, amplasată în Piața Unirii. Bradul are înălțimea de 76 de metri (echivalentul unei clădiri cu 25 de etaje), o bază de 38 de metri şi o greutate de 290 de tone. Frumusețea acestui brad este asigurată de cele 2,4 milioane de beculețe în diferite culori.

Bradul din București, decembrie 2019

 Împodobirea bradului în prezent este o tradiție, casele și chiar instituțiile publice având câte un brad împodobit, de cele mai multe ori artificial. Se obișnuiește decorarea acestuia începând cu câteva zile înainte de Crăciun și scoaterea acestuia din casă în anul ce urmează, în jurul datei de 6 ianuarie, când se sărbătorește Boboteaza.

În tradiția românească de la sate se regăsește acest obicei al împodobirii bradului la nunți și la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor și semnifică o nuntă rituală între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiția unor comunități locale din regiunile Banat și Muntenia. Bradul astfel împodobit se numește Pomul vieții, care se regăsește drept motiv natural în arta populară.

Unul din primii brazi de Crăciun de la noi (la curtea regală)

Odată cu evoluția etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înțelesuri, precum cel de „arbore de judecată", „arbore de pomană" „sau arbore fertilizator".

În zilele noastre, împodobirea pomului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul urban cât și în mediul rural, odată cu așteptarea, în seara de Ajun, a unui personaj mitologic, Moș Crăciun. „Santa Claus” a fost introdus într-o satiră din 1809 a lui Washington Irving, numită Knickerbocker History, el inventând legenda conform căreia Santa Claus a fost împrumutat de la imigranții olandezi.

Pomul de Crăciun apare în folclor, în muzica pop, în muzica cultă și precis maneliștii s-ar fi apropiat de problemă dacă sunt prezenți și „dușmanii”! Puteți citi despre subiect în „Suferințele tănârului Werther” (Die Leiden des jungen Werthers, Goethe, 1774).

O găsiți la Biblioteca Națională a României

Legătura pe web a celebrului cântec „O, Tannenbaum”, tradus la noi prin „O, brad frumos” am dat-o mai sus în interpretarea lui Bocelli. Autorul versurilor este Ernst Anschütz (1824), pe o melodie populară din Silezia, din secolul al XVI-lea.

La adresa https://www.loc.gov/pictures/item/2004677265/ găsiți informații cum puteți avea acces la Kriss Kringle’s Christmas Tree (1845). Imaginea se găsește, vă spun sigur, în formă online la Biblioteca Congresului (Library of Congress).

Hans Christian Andersen (1805-1875), poet și prozator danez scrie în 1844 povestea unui brad, „Bradul” (în daneză Grantræet). Povestea este despre un brad atât de nerăbdător să crească, nerăbdător pentru lucruri mai mari, încât nu poate aprecia că trăiește în acest moment. A fost primul dintre basmele lui Andersen care a exprimat un pesimism profund.

Doar pentru cei care „halesc bobițe” partitura e sus!

Despre bradul ca pom de Crăciun și despre o nuntă a scris și  Feodor Dostoievski în 1848. Pe web găsiți și „Pomul Crăciunului” de George Coșbuc. Noi încheiem cu o poezie excelentă a musceleanului meu Radu Gyr (1905 – 1975), de fapt pe numele real Radu Demetrescu, cel care a stat ani mulți în închisoare pentru concepțiile sale politice.

„O, brad frumos..” de Radu Gyr

Cu sau fără brad, să fiți iubiți!

(continuare)

Constantin Nitu

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

Jocuri de cuvinte - iarnă

Jocuri de cuvinte - iarnă

Geografie lingvistică

Iarnă

Moto: „Mi s-a spart, Doamne, liniștea-n bucăți/ Și mi-a rămas doar umbra ei în mână,/ Pleacă toamna peste alte hărți,/ Pleacă toamna, nu vrea să rămână...” (Nicolae Nicioară-Horia, „Pleacă toamna...”)

Din DEX '09 (2009) aflăm că iarnă s. f., ierni pl., este anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul (din francez solstice, din latinescul solstitium) de la 22 decembrie și echinocțiul (din francezul équinoxe, din vechiul francez equinoce, din latinul medieval equinoxium, din latinescul aequinoctium, din aequus, „egal” + nox, „noapte”, când ziua este egală cu noaptea) de la 21 martie. Este moștenit din latinul hiberna [tempora], din hībernum, din hībernus, din proto-indo-europeanul * ǵʰey-m-r-ino-, din * ǵʰey-, echivalent cu hiems, „iarnă, frig, ger”, + -rnus, sufix.

În alte limbi iarnă se traduce prin:

āʒən - аʒын în abhază;

calikālaṃ - చలికాలం, śītakālamu - శీతకాలము în telugu;

cheimónas, khjimónas - χειμώνας m în greacă, kheimṓn - χειμών m în vechea greacă;

dimër în albaneză (din proto-albanezul târziu *dimənə < *ðimənə, din proto-albanezul *j́īmanʉh, din proto-indo-europeanul *ǵʰéymōn < *ǵʰeym-, „iarnă”; cognat cu vechiul grec kheimṓn - χειμών, „iarnă”);

dōngjì - 冬天, 冬季 în chineză;

fuyu - ふゆ în japoneză;

gaeaf m în velșă (din galezul medieval gayaful, din vechiul galez gaema, din proto-celticul * gyamo-, din proto-indo-europeanul * ǵʰyem-), geamhradh m în galeză, geimhreadh m în irlandeză (din vechiul irlandez gemred, din proto-celticul *gamur, din proto-indo-europeanul *ǵʰyem-), goañv în bretonă, gwav în cornish, geurey m în manxi;

gyeoul - 겨울 în coreeană;

hai în navajo;

hcaung: - ဆောင်း în burma;

hĕlle - хĕлле în ciuvașă;

hemanta - हेमन्त m în sanscrită;

hibierno m în aragoneză, enviern m în romanșă, hiver m în franceză, hivern m în catalană, ibérru m în sardă, inverno m în galiciană, italiană, portugheză și spaniolă, ivèrn m în occitană, iviernu m în asturiană, nvèrnu m în siciliană, unvier m în friuliană (toate, pe diferite căi, din latinul vulgar *invernum, o modificare a latinului hībernum (tempus), din hībernus,  „de iarnă”, din proto-indo-europeanul *ǵʰey-m-r-ino-, din proto-indo-europeanul *ǵʰey-);

iarnã în aromână, iarnă f în română;

jivend, jevend, ivend, ivendvent, jivénd, nyilény în țigănească (romani);

jmeṙ - ձմեռ în armeană;

khóref - חורף‏‎ m în ebraică;

kipupwe, majira ya baridi, kipindi cha baridi în suaheli;

kış în turcă, kış - кыш în chirchiză, qïš - ҡыш în bașchiră, gyş în turcmenă, qıs - қыс în cazahă, qish - قىش‏‎ în uigură, qish în uzbecă, qış - кыш în tătară, qış în azeră (din vechiul  turcic kış, „iarnă”, din proto-turcicul *kïĺ, „iarnă”);

Cuvântul „iarnă” în diferite limbi

la-dū-nāo - ລະດູໜາວ în laoțiană;

mùa đông - 務冬, đông - 冬 în vietnameză,

musim dingin în indoneziană și în malai;

negu în bască;

övöl - өвөл în mongolă;

réu-doo năao - ฤดูหนาว în thai;

sardī - सर्दी f, jāṛā - जाड़ा m,śiśir - शिशिर m în hindi;

seʔseʔreaʔ - សិសិរៈ, heemɑn, heemɑntaʔ - ហេមន្ត în kmeră;

śiśir - سسر‏‎ m, jāṛā - جاڙا‏‎ m, sarmā - سرما‏‎ m, zimastān - زمستان‏‎ m în urdu;

śiśira ṛtuva - ශිශිර ඍතුව în singaleză;

šitá’ - شتاء‏‎ m în arabă ();

śītakāl - শীতকাল,śīt - শীত în bengali;

taglamig în tagalogă;

takurua în maori;

talv în estonă, talvi în finlandeză; dálvi în sami, tăl - тӑл în khanty de nord, tāl - та̄л în manxi sau mansi, tel - тöв în komi, tél în maghiară, tel - тел în mari de vest, tele - теле în mari de est și în erzia, tələg - тәләг în khanty de est, tĕtə în khanty de sud, tjala - тяла în moksha, tol - тол în udmurtă, töl - тӧл în komi-zyrian, töv - тӧв în komi-permyak (toate, pe diferite căi, din proto-uralicul * tälwä, „iarnă”);

vetur m în feroeză și în islandeză,vinter în daneză, suedeză, norvegiană nynorsk și norvegiană, vínter - װינטער‏‎ m în idiș,  (yi)vintro în esperanto, Wanter m în luxemburgheză, winter în engleză, olandeză (nl), africană (afrikaans) și frizonă, Winter m în germană;

xitokal - শীতকাল, xit – শীত în asameză;

xitwa în malteză;

zamtari - ზამთარი în gruzină;

zëma f în casubă (ramură slavă, în nord-vestul Poloniei), ziema f în letonă, žiema f în lituaniană, zima - зима f în bulgară, macedoneană, rusă și sârbo-croată, zima - зіма f în belarusă, zima f în cehă, poloneză, slovacă și slovenă, zimiston - зимистон în tadjică, zimiston în zazachi, zivistan, zistan - زستان‏‎ în kurdă, zyma - зима f în ucraineană, zyma f în sorba veche, zymæg - зымӕг în osetiană (cele din zona slavă din proto-slavicul *zima, din proto-ondo-europeanul *ǵʰeymeh₂);

zemestān - زمستان‏‎ în persană (din persanul medieval ẕmstʾn' /zamestān/, din proto-indo-iranianul *ȷ́ʰimás, din proto-indo-europeanul *ǵʰyem-).

Peisaj de iarnă

Iarna în (c)arte

Moto: „... /Iarna e aproape de cuvânt,/ De-a început să ningă cu vocale,/ Nici nu mai știu prin viață unde sunt/ Și cine-aleargă-n urma mea pe cale...” (Nicolae Nicoară-Horia, „Pleacă toamna...”)

Cu o lună înainte de venirea iernii prevestirea despre plecarea toamnei o dădea amicul Nicolae Nicoară-Horia prin noiembrie în poezia „Pleacă toamna...”, tocmai din Kuppenheim, la 24 noiembrie 2019, cel care ne informa pe 3 decembrie 2019 că a căzut zăpada (romglezii ar zice „the pada”)...

       A căzut zăpada...
       Kuppenheim, 3 Dcembrie 2019

A căzut zăpada peste casa mea,
Troienindu-mi pașii, gândurile, anii,
Albul ei m-apasă ca o cergă grea,
Precum pe altare sfintele litanii

A căzut zăpada, ce cădere înaltă!
Mi-a fost dor de fulgii vălurind sub cer,
Sufletul din mine ca un prunc tresaltă,
Veșnic lui nu-i pasă că afară-i ger!

A căzut zăpada pentru-ntâia oară
Și cu ea deodată sus pe Dealuri lin
Murmură Colindul, îngeri parcă zboară:
În curând se naște Fiul Cel Divin!

Doamne, ce cuvinte! Cât de luminoase!
A căzut zăpada peste-Acasa mea,
Nimeni nu-i acolo, storurile-s trase,
Dincolo lumina stă-n genunchi și ea...

Nicolae Nicoară-Horia

       Și ce-aș fi vrut să mă uit cum ninge decembrie... Poate vreți să ascultați scrisoarea la inceput de iarnă  a lui Ducu Bertzi, unde puteți citi și versurile. Și dacă vreți să știți ce prefer eu, treceți la Winter Night Jazz Music...

Studii..., studii... Meritocrație, taică!

       Asta după ce am tot văzut zilele astea perorații multiple despre așa zisa revoluție și când totul demonstrează că a fost eliminată meritocrația și promovați toți cei cu studii și rezultate incerte și totul a fost DEGEABA (... pentru noi luminile s-au stins...)! Acum pot veni colindătorii! Asta pentru că, în amintirile mele, e strașnic iarna pe uliță!

       Cu sau fără zăpadă, să fiți iubiți!

  

       Constantin Nițu

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro