Jocuri de cuvinte - ardelean

Jocuri de cuvinte - ardelean

          Geografie lingvistică

Ardelean

Motto: „Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă/ Nădejdea e numai la noi/ Sărută-ți copile părinții și frații/ Și-apoi să mergem la război” (strofa a doua din cântecul „Treceți, batalioane române, Carpații!”, citiți despre cântec AICI, ascultați AICI)

Din vreo 17 definiții din dicționarele noastre exemplificăm cu cea din MDA2 (2010): „ardelean, ~ă, pl. ~leni, ~lene] 1-2 smf: a) persoană din Ardeal, (Român) originar din Ardeal; b) populație care locuiește în Ardeal; d) care aparține Ardealului; e) care aparține ardelenilor etc.” Iar ardelean este sinonim cu transilvănean. Etimologia este din Ardeal + -ean.

Lazăr Șăineanu (1859-1934), filolog, lingvist, folclorist și istoric cultural român în 1929 [Șăineanu, Dicționar universal al limbii române, ed. VI, 1929] definea Ardealul ca `numele popular al Transilvaniei, mai ales al părții ei centrale și orientale. [Ung. ERDÉLY (din ERDÖ, pădure)]. După DRAM (2011), `Ardéal, (Ardel), este „numele regiunii intracarpatice din România (mai puțin Banat, Crișana și Maramureș).” Tot aici se precizează etimologia: a) din magh. Erdély „ținutul de dincolo de pădure”, din erdö „pădure” și -ely „locul aflat peste, dincolo de ceva” (Humfalvy 1870); b) la fel Hasdeu, Onciu, Iorga, Drăganu, Iordan, DER: „Ardeal este din punct de vedere etimologic maghiarul Erdély, care vine la rândul său din erdö „silva”. numele curat românesc, înainte de a primi termenul maghiar, cată să fi fost Codru, pe care ungurii, așezându-se în Pannonia, îl tălmăcesc prin Erdély, iar românii s-au mulțumit a împrumuta traducerea” (Hasdeu); c) din rad. i.-e. *ard „deal, înălțime”, în rom. ar proveni din lat. arduus, „înalt”, Ardeal fiind o traducere maghiară a toponimului românesc Ardal sau Ardel, asta deoarece, se explică în continuare, „rădăcina termenului Erdély, adică erdö, nu este consemnat în dicționarele etimologice maghiare și deci este o calchiere a toponimului românesc Ardeal” (Rizea).

Să vedem și noi ce zic alții, în primul rând vecinii unguri. Wikționarul englez conține cuvântul Erdély, dându-l ca nume propriu pentru Transilvania, dar neexplicându-i etimologia („Transylvania is a historical region which is located in central Romania....”). În wikipedia colegii unguri scriu: „Erdély (románul Transilvania vagy Ardeal, németül Siebenbürgen vagy Transsilvanien, latinul Transsilvania vagy Transsylvania, erdélyi szász nyelven Siweberjen, törökül Erdelistan) földrajzi-történeti-politikai alakulat Közép-Európában, a Kárpát-medence keleti részén, a mai Románia területén. Ma már csak történelmi hagyományai és sajátos kultúrája miatt tekinthető önállónak.”, adică „Erdély (în română Transilvania sau Ardeal, în germană Siebenbürgen sau Transsilvanien, în latină Transsilvania sau Transilvania, în săsească Siweberjen, în turcă Erdelistan) este o unitate geografico-istorico-politică din Europa Centrală, în estul Bazinului Carpaților, în România actuală. Astăzi, poate fi considerat independent doar datorită tradițiilor istorice și culturii sale specifice.” Ce-or avea ăștia cu independența?

Și tot AICI ne explică megieșii originea numelui (nevének eredete): „Primul document referitor la zonă provine dintr-o scrisoare de donație emisă de Géza în 1075, care numește teritoriul Transilvaniei drept „terra ultra silvam” (ultra silvam ad castrum quod vocatur Turda) [Bicsok Zoltán: Torda város története és statútuma, „Istoria și statutul orașului Turda”]. În același secol, zona a început să fie denumită „Partes Transsylvana” (sau „Transsilvanae” astăzi) (Legenda Sancti Gerhardi, în prima jumătate a secolului al XII-lea), ceea ce înseamnă „părți dincolo de pădure” și a fost folosită în tot Regatul Ungariei.

În loc de latină, termenul „Principiul pădurii” a fost utilizat pe scară largă, documentat pentru prima dată în Cronica Anonimă din secolul al XII-lea (Gesta Hungarorum), denumit „Principiul pădurii”. [A régi magyar nyelvben Igfan erdőnek (Egyfan = 'szent rengeteg') emlegetett Bihari-hegységen (Erdélyi-középhegység) túl fekvő országot a Duna–Tisza menti síkság felől nézve „Erdőn túlinak” nevezték (a 11. századi ősgestában Erdeelvv = erdő elü), amiképpen a Havasnak nevezett Kárpátokon túli ország volt a Havaselve. (Erdély rövid története, Akadémiai Kiadó, Budapest 1989)], [Czuczor–Fogarasi-szótár].

Numele maghiar a fost tradus și în germană: termenul „Überwald” (über Walt) poate fi găsit în numeroase documente din secolele XIII și XIV [sursa?]. Mai târziu germanii au numit zona „Siebenbürgenn” („șapte castele”). Cele șapte orașe sunt Sibiu, Brașov, Bistrița, Sighisoara, Sebeș, Orăștie și Cluj-Napoca.

Numele românesc „Ardeal” a fost menționat pentru prima dată într-un document din 1432 sub numele de „Ardeliu”, derivat în mod evident (după ei) din cuvântul maghiar „Erdély” și nu are nicio legătură cu numele românesc „deal” (domb). (Exemple de transformări similare sunt: Erdőd → Ardud, Egres (város!) → Agruș; Egyed → Adjud; Esküllő → Așchileu; Erdőfalva → Ardeova, Enyed → Aiud etc.)” Concluziile le trageți singuri!

Ardeleanului ungurii îi zic erdélyi (plural erdélyiek), provenind din Erdély +‎ -i. Dar după unguri, „erdő”, pădure (plural erdők) provine din participiul eredő, „provenit, venit de la, derivat din”,  al verbului ered,  „a proveni, a veni de la, a deriva din”, ered moștenit din proto-fino-ugricul *šärɜ-, „a veni, a ajunge; a răspândi” + -d (sufix frecvent în maghiară), așa cum scrie și Eory Vilma  [Eőry, Vilma, 2007. Értelmező szótár+ (Dicționar Explicativ +’). Budapest: Tinta Könyvkiadó]. Ce are pădurea cu a veni, a ajunge e greu de explicat!

Dar să vedem cum zic alții Transilvaniei și transilvăneanului (ardeleanului):

Erdély, erdélyi în maghiară;

Sedmihradsko, Transylvánie în cehă;

Cuvântul „transilvănean” (ardelean) în diferite limbi

transilfania - ترانسيلفانيا în arabă;

Transilvaania, Transilvaania în estonă; 

Transilvani, Transilvanisë în albaneză;

Transilvania, Ardeal, transilvănean, ardelean în română;

Transilvania, Transilvania în italiană;

Transilvània, Transylvanian în catalană, Transilvania, Transylvanian în corsicană și spaniolă; 

Transilvanian ՝ ginegortsaranum - Տրանսիլվանիան ՝ գինեգործարանում în armeană;

 Transiĺvanija transiĺvaniec - Трансільванія, трансильванец în bielorusă;

Transilvanija, transilvanijski - Трансилванија, трансилванијски în sârbă, Transilvanija, transilvanija - Трансилванија, Трансилванија în macedoneană;

Transilvānijā, Transilvānijas în letonă și în lituaniană;

Transilvanija, transilvanijski în bosniacă și în croată, Transilvanija, Transylvanian în slovenă;

Transil'vaniya transil'vanets - Трансильвания, трансильванец în rusă, Transilʹvaniya transilʹvanets - Трансільванія, трансільванец în ucraineamă;

Transilvaniya, Ardeal, transilvanski - Трансилвания, Ардеал, трансилвански în bulgară;

Transilvaniya, şərabçılıqda în azeră;

Transilvanja, Transylvanian în malteză; 

transilvanya transilvanyan -  טראַנסילוואַניאַ, טראַנסילוואַניאַן în idiș; 

Transilvanya, Transilvanya în turcă; 

Transsilvanien, Transylvanian în germană;

Transsylvaanje, Transylvanian în frizonă;

Transylvania, t’ransilvaniis în gruzină;

Transylvania, Transilvania în galiciană;

Transylvania, Transilvanian în finlandeză; 

Transylvania, Transilvânia în portugheză;

Transylvania, Transsylvanische în neerlandeză; 

Transylvania, transsylvanske în daneză;

Transylvania, Transylvanian  în suedeză, engleză, galeză, galica scoțiană, irlandeză, islandeză și norvegiană;

Transylvanía, Transylvanías - Τρανσυλβανία, Τρανσυλβανίας în greacă; 

Transylvania, Transylvánie în slovacă; 

Transylvanie, transylvanian în franceză;

Transylvanien, Transylvanian în luxemburgheză;

Transylwania, Siedmiogrodzkiej în poloneză;

טרנסילבניה, בטרנסילבניה în ebraică;

ترانسیلوانیا, ترانسیلوانیا în persană;

Așadar, să rămânem la Transilvania.

Transilvania

Motto: „Braşoave: Minciuni ardeleneşti.” (definiţie aforistică de Tudor Muşatescu în „Dicţionarul umoristic al limbii române”)

Mușcelean și eu ca Mușatescu, dar ardelean după „muiere”, redevin serios și încerc să tratez tema cu răspundere, deoarece datorăm mult românilor de peste munți în formarea conștiinței naționale românești, ardelenii fiind cei care au luat în serios dezvoltarea gospodăriilor proprii cât au fost lăsați în pace și unde au fost lăsați, că în orașe nu aveau voie, oricât i-ar lăuda pe megieși Gherman de la Cluj-Napoca, și-au făcut datoria militară în armata austriacă, au fost buni juriști, buni funcționari, buni învățători și profesori, inventatori în ale aviației.

Regiunile istorice ale României

Și cum repetiția e mama învățăturii, Transilvania sau Ardealul (în latină Transsilvania sau Transsylvania, în maghiară Erdély, în germană Siebenbürgen, în dialectul săsesc Siweberjen, în turcă Erdelistan, deoarece se plimbară și adăstară și turcii pe aici) este o regiune istorică și geografică situată în interiorul arcului carpatic. A făcut parte din Dacia, din Imperiul Roman, din Regatul Ungariei, respectiv din Imperiul Austriac. Pentru circa 170 de ani, între 1526 și 1699, a fost stat autonom, sub suzeranitatea Imperiului Otoman, cu numele de Principatul Transilvaniei. Odată cu victoriile imperiale pe frontul antiotoman, Transilvania a intrat sub administrație habsburgică, dar și-a păstrat formal statalitatea până în 1867, fiind condusă de guvernatori numiți de la Viena. Ca urmare a romanului Dracula, publicat de Bram Stoker în 1897, Transilvania a fost asociată în spațiul străin cu vampirii și cu genul horror în general.

Noțiunea Transilvania are sub aspect politico-geografico două accepțiuni distincte: prima se referă, într-un sens restrictiv, doar la regiunea intracarpatică delimitată de Carpații Orientali, Carpații Meridionali și, la vest, de Munții Apuseni (numită Transilvania propriu-zisă). Această regiune a fost denumită în Evul Mediu Voievodatul Transilvaniei, suprafața ei măsurând aproximativ 57.000 km².

Al doilea sens al denumirii se referă, prin extensie, de asemeni la Maramureș, Crișana, Sătmar, ținuturi cunoscute și sub denumirea Partium, adică „părțile” Ungariei alăturate după 1526 nucleului istoric din podișul transilvan, constituind împreună Principatul Transilvaniei. Este vorba despre comitatele Maramureș, Sălaj, Satu Mare, Bihor și Arad. Pe teritoriul Transilvaniei propriu-zise se află nouă județe: Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș și Sibiu.

Părți din teritoriul Transilvaniei propriu-zise se află în județele Bacău (comuna Ghimeș-Făget și satele Poiana Sărată, Coșnea, Cădărești și Pajiștea, vezi scandalul cu cimitirul), Caraș-Severin (comuna Băuțar), Maramureș (orașul Târgu Lăpuș cu împrejurime), Neamț (comunele Dămuc, Bicaz-Chei și Bicazu-Ardelean), Sălaj (partea la est și nord de munții Meseș), Suceava (la vest de râurile Dorna și Bistrița Aurie, Coșna și Dornișoara) și Vâlcea (o parte mică la nord de râul Lotru).

Istoria Transilvaniei nu va fi tratată aici, deoarece am mai scris (până la migrația ungurilor, de la migrația ungurilor până la Unio Trium Nationum, din evul mediu ijlociu până la prima unire, pentru epoca modernă – de la uniri la parte a Imperiului Austriac, de la Revoluția de la 1848 la Austro-Ungaria, Transilvania se unește cu țara, despre al doilea razboi mondial, despre situația actuală a Transilvaniei, despre politica de maghiarizare, despre românii din Transilvania, despre semnificația zilei de 15 martie pentru unguri, despre procesul optanților etc.).

În mod repetat, despre primul război mondial noi am mai scris referitor la Germania și Europa și formarea României Mari, despre nazism, al doilea război mondial și sfârtecarea României prin pactul Ribentrop-Molotov și alte tratate impuse de Hitler, pe care nu strică să le exemplificăm.

Planul împărțirii Europei centrale și rezultatul împărțirii

Pierderile României înaintea celui de al doilea război mondial

Așa că nu trebuie să insistăm asupra situației de astăzi, pe care o trăim cu intensitate la cote maxime, închinându-ne transnaționalelor și americanilor, uneori contra unei șepci, Europei Vestice care nu dau un ban pe noi. Asta, repetând, deoarece eu am scris cum am luat cunoștință de Ardeal și cum am răspuns la întrebarea „al cui este Ardealul?”.

Transilvania în (c)arte

Motto 1: „Mi-s os de ardelean.” (perlă de Petre Roman; de-al lu` Neulander bacs, am adăuga noi)

Motto 2: „Vă văzui aici la masă,/ Şi-nălţai o rugă-adâncă:/ - Doamne, fă ca ardelenii/ Toţi să scrie cum mănâncă!” (Rugă improvizată la Banchetul Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal  în 1937, de Gabriel Ţepelea din „Antologia epigramei româneşti”, 2007)

Literatura din Transilvania este cunoscută românilor. Transilvania nu a fost nici în trecut o insulă izolată, contactele cu vestul Europei și cu celelalte provincii românești fiind continui mereu. Prin Transilvania au trecut și ceilalți scriitori români din Moldova și Țara Românească.

A aminti personalități transilvane de care mă simt apropiat este o obligație de suflet pentru un intelectual român. Așadar, o listă scurtă ar fi: Petru Pavel Aron (1709-1764), episcop român unit cu Roma, întemeietor al primei școli blăjene cu limbă de predate română, apoi, al altor 53 de școli românești, în Transilvania, traducător al Bibliei Vulgata, în limba română; Dimitrie Eustatievici (1730-1796), dascăl și autor de manuale și gramatici; Samuil Micu, Gheorghe Șincai cel care a contribuit la întemeierea a peste 300 de școli românești în Transilvania (câte din ele or fi fost desființate de Băsescu – Boc?), Petru Maior, reprezentant al Școlii Ardelene, Ioan Budai-Deleanu, Gheorghe Lazăr (1779-1821), pedagog, teolog și inginer, care în 1818 a înființat prima școală cu predare în limba română din București, Emanuil Gojdu, avocat și patriot, la moștenirea Gojdu din Budapesta renunțând Tăriceanu și moldo-ardeleanul Ungureanu (MRU), Timotei Cipariu, membru fondator al Academiei Române, președinte al Astrei, lingvist „părintele filologiei române”.

Și îi adăugăm pe Florian Aaron, Simion Bărnuțiu, August Treboniu Laurian, Andrei Mureșanu, autorul poemului  Deșteaptă-te, române!, devenit imn revoluționar - fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”, acum imnul național al țării, Aron Pumnul, Alexandru Papiu-Ilarian, Iosif Vulcan, cel ce a înființat Familia, Ion Slavici, care împreună cu Eminescu pune bazele Societății Academice Sociale Literare România Jună, Andrei Bârseanu  director al ASTREI, George Coșbuc, Dimitrie Anghel, Sextil Pușcariu, Ady Endre, Octavian Goga.

Nu pot să îl uit pe Liviu Rebreanu, devenit muscelean de-al meu ( Valea Mare, Priboieni, Muscel), nici pe Lucian Blaga, Dumitru Stăniloae, Mihai Beniuc, Emil Cioran, pe care nu pot să îl laud, nici pe el nici pe argeșenii mei Ion Antonescu și musceleanul Țuțea din cauza unei legi propuse de Crin Antonescu,  Georg Scherg, Ion Negoițescu, Ștefan Augustin Doinaș, Nicolae Balotă, Octavian Paler, Mircea Malița, Romulus Vulpescu, Mircea Micu Ioan Alexandru și mulți alții.

Și ne lăudăm că suntem contemporani cu cosmonautul Dumitru Prunariu,  cu Ioan-Aurel Pop (n. 1955), istoric, profesor și fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, director al Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, membru titular (2010) al Academiei Române, președinte al Academiei Române (din 2018).

Și fiindcă sunt militar, în uniformă „musai” din 1956 până în 1997, vreo 41 de ani,  cu grade de la elev la general luate prin examene și nu „la apelul de seară”, cum am scris undeva (despre „militari de operetă”), acum îmbrăcată doar opțional, trebuie să scriu și despre personalitățile române din armata austriacă, despre generalii români am scris, separat scriind despre generalul Alexandru Guran și despre generalul Nicolae Cena. Unii dintre ei au salvat Viena de instaurarea comunismului în 1918, apoi în cadrul armatei române Budapesta în 1919, de acelaș pericol.

Să mă scuze amicii ardeleni de azi dacă nu îi pomenesc. Că despre ardeleni și Ardeal au scris și scriu astăzi mulți amici pe care îi citesc cu plăcere. Acum folclorist fiind, nu pot să nu îi ascult destul de des, transferând melodiile de pe youtube pe televizorul inteligent conform unui program zilnic, pe colegul militar Sergiu Vitalian Vaida și Nănașii (Rapangalița), pe Ioan Bocșa (Ană, zorile se varsă), Grigore Leșe (Cântă cucu-n Bucovina, adevărat imn al Românilor din întreaga lume), Marius Ciprian Pop (Mama), Ionuţ Fulea şi Oana Elena Venţel (Când era ca să-mi petrec), Andra și Ionut Fulea (Cătănie, Concert Tradițional), Andra realizând unirea cu orchestra fraților Advahov de peste Prut, care nu sunt alt popor, cum zicea un vremelnic președinte de asociație de locatari (Cântecele mele), turdeanul Paul Surugiu, Fuego, înfrățitul cu Vieru, de care mulți neavizați fac bășcălie, dar apreciat de același popor de peste Prut (Casa părintească nu se vinde) ș.a. Și să știți că studenții ardeleni nu-s doar iubitori de Verdi, vedeți și ascultați Ansamblul Folcloric Studențesc Mugurelul al U.B.B. (Flash – Mob, pe stradă, felicitări, copii, felicitări, dragi profesori!).

Și ca să vedem că Prutul nu desparte două popoare, prezent în ordinul dat de mareșalul Ion Antonescu („Vă ordon, treceți Prutul!”), să văd dacă ardelenii înțeleg ce cântă orchestra Lăutarii lui Botgros (Hora de la nord), muzica oltenească de care e îndrăgostită ardelean(c)a Viorica (Petrica Mitu Stoian. Enceanu, Steliana Sima) sau taraful sudist de Caliu (Balada Conducătorului și Cântecul ciobanului).

S-auzim numai de bine! Să fiți iubiți!


Dacă vreți să citiți despre olteni și bănățeni, serviți:

https://webdidacticanova.blogspot.com/2019/10/jocuri-de-cuvinte-oltean.html

https://webdidacticanova.blogspot.com/2019/09/jocuri-de-cuvinte-banatean.html

         

            Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

nitu.constantin@yahoo.com

Jocuri de cuvinte – moldovean

Jocuri de cuvinte – moldovean

(postarea precedentă)

Moldovean

Moto: „Răsărit de noapte: ” (distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele, 10 aprilie 2011)

Există 28 de definiții în dicționarele românești, dintr-unul dintre ele (MDA2, 2010) reținând că „moldovean, (regional) moldovan, mulduvan, (învechit) muldovan sau moldav, rezultat din Moldova + -ean, este o persoană care face parte din populația de bază a Moldovei sau este originară din Moldova.” Și de aici au provenit și moldovenesc, Moldovenesc, (învechit) moldav  etc.

Dacă numele provine din Moldova, numele principatului, să vedem ce zic specialiștii de proveniența acestui nume, care ar veni de la numele râului Moldova. Mulți lingviști cred că e de origine incertă, specificând doar că e format din mold + -ova, sufixul -ova fiind probabil de origine slavă. Pentru „mold” există mai multe teorii. Una spune că Moldavia ar proveni din germanul mulde, „scobitură", „carieră" sau „culoar de scurgere", acesta din goticul 𐌼𐌿𐌻𐌳𐌰 - mulda, „praf, noroi” (cognat cu englezul mould); comparați cu râul Mulde  din Germania și Moldau, numele german al râului Vltava, care pot avea o origine înrudită.

O altă ipoteză e legată de cuvântul românesc molid, cu pierderea unui „i”, unii nefiind de acord,  alții crezând că e de origine slavă, mold în slavă semnificând molid în română, dar molid al nostru provine din albanezul molikë.  O etimologie populară, după Grigore Ureche (1590–1647), Miron Costin (1633–1691) și Dimitrie Cantemir (1673–1723), arată că numele râului Moldova ar veni de la prințul Dragoș din Maramureș (fondatorul principatului Moldavia) în 1359, după cățelușa sa Molda, care s-a înecat în râu în timp ce încerca să hărțuiască și să scoată la mal un bivol rănit. Capitala pentru scurt timp a principatului Moldavia a fost Baia, acum în județul Suceava, numită într-un  document german din 1421 Stadt Molde.

O altă teorie, socotită fantezistă printre filologi, susține că numele său derivă de la cuvintele din limba dacică (nescrisă până in prezent) molta (adică, „multum" din latină) și dava (cetate sau apă „acva-;ava-;dava"), de la care ar veni numele (neatestat) de Muldava (vezi „Moldova" veche și nouă de la Dunăre).

Dar cum românii din est și din sud își spun ei înșiși „moldoveni" sau    munteni" (adică „de prin munți"), după unii  lingviști Moldova poate deriva din limba traco-iliră, din *mol, „munte” + *dava, „cetate, oraș”. Mai studiem, că Mol e și un oraș în Banatul sârbesc...

Moldova s-a mai numit pentru scurt timp și Bogdania, după Bogdan I, alt fondator al principatului. În turceasca otomană statul se numea Kara-Bogdan, adică în română Cara-Bogdan și Bogdan-Eflak adică Valahia lui Bogdan. În timpul perioadei otomane s-a numit și Kara-Eflak în turcă, adică în română Valahia Neagră. Și acum turcii îi zic Moldovei Buğdan, iar moldoveanului Buğdanlı!

Dar să vedem cum i se zice onoratului moldovean în alte limbi:

almuldafia – المولدافية în arabă;

Buğdanlı în turcă (vedeți mai sus);

Maldābhiẏāna - মল্দাভিয়ান în bengali, moladaaviyan - मोलदावियन în hindi și  Mōlaḍāvīna - ਮੋਲਡਾਵੀਨ în punjabi;

maldavanin - малдаванін în bielorusă;

Cuvântul „moldovean” în diferite limbi

moldaavia în estonă; 

moldau în catalană; 

moldauischen în germană (doar adjectiv); 

Moldavac în croată; 

moldavan în azeră ();  

moldavanin - молдаванин în rusă, moldavanyn - молдаванин în ucraineamă; 

moldavats’i - մոլդավացի în armeană; 

moldavetis - მოლდავეთისîn gruzină; 

Moldaviako în bască; 

moldavian în franceză și albaneză, Moldavian în engleză, finlandeză, galeză și irlandeză; 

Moldavianu în corsicană;

Moldavías - Μολδαβίας în greacă;  

moldāviete în letonă; 

Moldavisch în neerlandeză;

Moldaviska în suedeză; 

moldavo în spaniolă, galiciană și italiană, Moldavo în portugheză;

moldavski - молдавски în bulgară și sârbă, Moldavski - Молдавски în macedoneană, moldavski în bosniacă și slovenă, Moldavský în cehă și slovacă,  mołdawski în poloneză; 

moldavų în lituaniană; 

moldavyan - מאָלדאַוויאַן în idiș; 

Moldavysk în frizonă; 

Moldawesch în luxemburgheză;

Moldobhais în galica scoțiană; 

moldovean în română, Moldovjan în malteză;

moldovisk în daneză, Moldovisk în norvegiană;

moldóvska în islandeză; 

moldvai în maghiară;

מולדבית în ebraică; 

مولداویایی în persană.

Moldova

Moto: „Ştefan cel Mare către moldoveni: - Zimbrii mei, vă spun aşa:/ Că Moldova nu-i a mea./ - Ştim, Mărite, asta-i bre,/ Nici a noastră nu mai e...” (Mircea Constanda din Pledoarie pentru epigramă, aprilie 2007)

Moldova (în engleză Moldavia, în germană Moldau, în franceză Moldavie, în rusă Молдавия, Молдова, în turcă Boğdan, în poloneză Mołdawia) a fost un principat la nord de Dunăre, împreună cu Țara Românească sau Muntenia străinii numindu-le Principatele Dunărene. Moldova  este delimitată la vest de Carpații Orientali și la est de către râul Nistru și care corespunde vechiului Principat al Moldovei.

Regiunile istorice românești (Cadrilaterul aparține Bulgariei)

De unde provin oare moldovenii? În antichitate, teritoriul Moldovei era locuit de daci, care mai apoi au fost cuceriți de romani, dar nu și teritoriul viitoarei Moldove, ci doar regiunile de sud. 
Romanizarea s-a realizat datorită legăturilor economice dintre dacii romanizați și dacii liberi. După retragerea romană contactul dintre noua populație romanizată cu dacii liberi s-a intensificat accelerând procesul de romanizare și fomarea poporului român. Teritoriul a fost puternic afectat de invazia goților, hunilor, gepizilor, avarilor, slavilor, tătarilor, ceea ce a marcat istoria Moldovei din secolele IV - XII. În secolul al XIV-lea este întemeiată Țara Moldovei care în secolul următor se află sub influența politică a Regatului Ungar, Regatului Polonez și Imperiului Otoman.

În 1775, Imperiul Otoman cedează partea de nord-vest a Moldovei (ulterior Bucovina) Imperiului Habsburgic, iar în 1812, în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, teritoriul dintre Prut și Nistru, este anexat de Imperiul Rus, fomând o nouă gubernie cu denumirea de Basarabia. În 1859 Principatul Moldovei se unește cu Țara Românească într-un singur stat, numit ulterior România.

Basarabia se unește cu România în 1918, dar este cedată Uniunii Sovietice în 1940, cu voința lui Hitler și Stalin, prin rușinosul pact Ribentrop – molotov, care nu a fost anulat până azi, pentru a constitui, împreună cu RASSM, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Această republică își declară independența la 27 august 1991 cu numele Republica Moldova.

Anexa secretă a pactului, semnată de către ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov și ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop, în prezența lui Stalin

Doi satrapi ai României – Molotov și Ribentrop

Planul germano-rus de reîmpărțire a Europei centrale și rezultatul reîmpărțirii

Pierderile României (rapt teritorial) până în vara anului 1940

Așadar, în rezumat, întărit și de un vremelnic președinte de asociație de locatari, care în armată a învățat „pas cu pas” să coasă doar nasturi la cămașă, zicând într-o zi cum că noi și cei de peste Prut suntem două popoare, iar în altă zi două națiuni, acum fostul principat este împărțit între România, Republica Moldova și Ucraina. Suprafața cumulată a acestor teritorii (în limitele administrative actuale) este de 86.783 km², dintre care 35.806 km² în România (cele 8 județe ale Moldovei Apusene  cuprinzând Bucovina de Sud), 29.680 km² în Republica Moldova (partea dintre Prut și Nistru (cunoscută și ca Basarabia) și 21.297 km² în Ucraina (regiunea Cernăuți cuprinzând Bucovina de Nord, ținutul Herței și ținutul Hotinului, și cele 9 raioane din Bugeac).

Populația fostului principat este formată, majoritar, din etnici români, cei din Republica Moldova și din Ucraina fiind numiți „politic” moldoveni, având declarată cu interes și o „limbă moldovenească”, și fiind amestecați, în proporții variabile în nord, est și sud-est, în principal cu populații de origine slavă, aduse doar să conducă, din fosta Rusie țaristă, apoi din URSS, mulți români fiind deportați după război în Siberia.

Tot în rezumat, până la formarea statului român, termenul de „Moldova” s-a folosit pentru a desemna, succesiv: a) „căpitănia” Moldovei în prima parte a secolului al  XIV-lea (structură militară dependentă de Regatul Ungariei, în actuala Bucovină și împrejur); b) Principatul Moldovei (din întinderea sa inițială și maximală în perioada 1359-1484, până la întinderea minimală din anii 1812-1859); c) o parte a Principatelor Unite, din 1859 și până la formarea statului România, până în 1918 și o parte a Rusiei, între 1812 și 1918; d) parte a României Mari între 1918 și 1940, când a fost luată prin rapt prin tratatul Ribentrop-Molotov de care am amintit și 1941-1944, a României socialiste până în 1989 și a actualei Românii până în prezent; e) zisa Moldova Sovietică, mai precis întâi Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (1924–1940) constituită cu scop precis în cadrul Ucrainei sovietice, apoi Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (1940–1941, 1944–1991), în cadrul URSS; f) parte a Republicii Moldova și a Ucrainei, devenite independente după 1991, nemții și rușii „făcându-se că plouă” după destrămarea URSS, Merkel și Putin fiind acum în bune relații!

Asupra istoriei  Principatului Moldova găsiți destule informații în literatura de specialitate, mai ales în arhivele Rusiei. Rusia are arhive interesante, existând și un portal, Архивы России – arhivele Rusiei (vedeți AICI). Arhivele în limba rusă ale Republicii Moldova sunt destul de interesante (vedeți AICI).

Să fiți iubiți!

 

(continuare)

 

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

 

Jocuri de cuvinte - valah și vlah

Jocuri de cuvinte - valah si vlah

(postarea precedentă)

Moto: „Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo-Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi.” (Karl Marx în manuscrisul B 63)

Vlah sau valah

Vlah este sinonim cu valah și are 18 definiții în dicționarele noastre românești, dar e prezent și în dicționarele enciclopedice ale lumii. Așadar, conform DEX '09 (2009), valah, -ă, valahi, -e, s. m. și f., adj. este numele dat în Evul Mediu de către alte popoare, românilor din stânga și din dreapta Dunării, iar ca  adjectiv înseamnă care aparține Valahiei sau valahilor, privitor la Valahia ori la valahi. Ar veni din cuvântul slavon vlahŭ.

Vlah sau vlahu există și în aromână, moștenit ca exonim din limbile etniilor vecine (comparați cu grecul Βλάχος - Vláchos, sârbo-croatul влах - vlah, bulgarul влах - vlah, vechiul slav bisericesc влахъ -vlaxŭ, provenit din proto-slavicul *volxъ, iar ăsta din proto-germanicul *walhaz - Elmar Seebold sugestionând în 2015 o intermediere gotică -, folosit ca un exonim de alte popoare dintre vorbitorii de limbi romanice din estul Europei). Vedeți și vlașii megleno-români, nume agreat de sârbi, o autodenumire – endonim, dar fără a folosi cuvântul „român”. Și românii folosesc valah. Vedeți și armãn, endonim – autodenumire, sinonim cu vlah, pentru aromânii pe care vom descrie separat. Valah în română are aceeași etimologie ca și vlah.

Să vedem de unde vine proto-germanicul *walhaz. Vine de la denumirea unui trib galic din sud,  Volcae, legat istoric de numele unui animal, probabil proto-celticul *wolkos, „şoim” (la gali există numele de persoane Catuvolcus, iar la  galezi Cadwalch, însemnând „lupta cu șoimul”), dar poate și proto-celticul *ulkʷos, „lup”, la rândul lui din proto-indo-europeanul *wĺ̥kʷos, așa cum i-a descris Caesar pe celți „luptându-se cu câini uriași” [ Caesar, Commentarii de Bello Gallico].

Și din acest *walhaz, „străin, nongermanic”, au derivat în limbile germanice *walhahnuts, *walhastudaz și *walhiskaz, dar și multe cuvinte în alte limbi, pe diferite căi: în vechea engleză wealh (sclav, șerb), în engleza evului mediu wale (străin, oaspete), în engleză  Wales și Cornwall, în vechea francă  *walh, în vechea olandeză *Wala, *Wale, în olandeza evului mediu Wale, în olandeza modernă Waal, în vechea franceză Gaule (Galia – vechiul nume al Franței), în franceza modernă Gaule, în engleză Gaul, în valonă  walon, Walon (valon), în franceză wallon, Wallon, în engleză Walloon, în vechea germană  walh, walah, în germana evului mediu walch, în germana modernă  Walchen pl., Walen pl. (în toponime), în feroeză val-, în vechea suedeză val, valar pl., în slavă *volxъ, în engleză Vlach, Wallachia (moștenit), în maghiară  olasz (moștenit din sârbo-croatul vlah), oláh etc. [Patrizia de Bernardo, 2008, „Linguistically Celtic Ethnonyms: towards a classification", in: Juan Luís García Alonso (ed.), Celtic and Other Languages in Ancient Europe, Salamanca: Ediciones Universidad de Salamanca, p. 103].

Iar englezii îi zic vlahului vlach, valahului – wallachian, dar și român (Romanian), definindu-l ca membru al unui grup ce vorbește o limbă romanică de răsărit (Eastern Romance speaking group), cuprinzând românii, aromânii, megleno-românii și istro-români, dar și orice membru al unui grup etnografic polonez, goralii, vlahii silezieni care trăiesc în jurul orașelor Cieszyn și Skoczów (de care și noi scriserăm, vezi AICI sau AICI).

Dar să vedem cum i se zice valahului în alte limbi:

alfalash - الفلاش în arabă;

divarçı în azeră;

oláh în maghiară;

patachean - պատաճեան în armeană;

Ulah în turcă;

Cuvântul „valah” în diferite limbi

vaalaakiya - वालाकिया  în hindi;

valacco în italiană și spaniolă;

valah în română;

Vālaici'ana - ਵਾਲੈਚਿਅਨ  în punjabi;

valakiske  în daneză;

valaquí  în galiciană;

valaš - валаш în bielorusă;

Valashskiy  - Валашский în rusă;

Valašský în cehă și slovacă;

valkāns  în letonă;

vallàquia în catalană;

vlach, wallachian  în frizonă, galeză, galica scoțiană, neerlandeză, corsicană, gruzină, lituaniană;

vláchika - βλάχικα în greacă;

vlah, vlahu în aromână;

vlakh - влах în bulgară;

Vlasi - Власи  în sârbă;

vlaškata  - влашката în macedoneană;

vlaški  în croată, bosniacă și slovenă;

vlatsh - וולאַטש în idiș;

vllahe  în albaneză;

volokh - волох în ucraineamă;

Wallach, Walachei în germană;

wallachian  în engleză, bască, estonă, finlandeză, franceză, irlandeză, islandeză, luxemburgheză, malteză, norvegiană, portugheză și suedeză;

wołoskie în poloneză;

וולאצ'יאן  în ebraică;

والاچی în persană;

Valahia

Moto: „Istoria unui popor nu depinde de instituţiile sale, ci de caracterul său.” (Gustave Le Bon)

Și înainte de a explica noi ce e Valahia, să vedem cum explică englezii Wallachia – un fost principat din estul Europei, acum parte din sudul României, numit la început în alfabetul chirilic Цѣра Рȣмѫнѣскъ, Țeara Rumânească, apoi Țara Românească, o parte istorică a nord-estului Moraviei, adică Valahia Moraviană (Moravian Wallachia).

Valahia în 1789

În dicționarele noastre există mai multe definiții. Șăineanu (ed. VI, în 1929) arată că Valahia este un nume etnic slavo-german, dat Munteniei, trecut și la celelalte popoare și admis odinioară în limba noastră oficială. Același autor arată că Valahia-Mare era numele Tesaliei în sec. XIII, iar Valahia-Mică era numele Etoliei și Acarnaniei la scriitorii bizantini.

Așadar reținem că Valahia (Wallachia) sau Țara Românească este o zonă geografică și istorică a României la nord de Dunăre, țară a valahilor (vlah - Wallach). Străinii au mai folosit denumirile Greater Wallachia (Muntenia), pentru teritoriul de la est de Olt și Little Wallachia sau Lesser Wallachia (Oltenia), pentru partea din Valahia sau Țara Românească de la vest de Olt.

Alte denumiri pentru zone locuite de vlahi sunt „Bogdano-Wallachia" (Valahia lui Bogdan), „Small Vallachia", „Valachia Minor", „Moldo-Wallachia" (Moldo-Vlahia), „Maurovlachia", „Black Wallachia", „Moldovlachia", „Rousso-Vlachia", „L'otra Wallachia" („Cealaltă Valahie”", nume alternative pentru Moldova, în estul României.

Românii din Croația

Morlachia este o regiune în Dalmația și Lika, unde trăiesc morlacii (în sârbo-croată Morlaci - Морлаци Crni Vlasi, „vlașii negri”) un exonim pentru o comunitate creștină din Herțegovina. Termenul a fost folosit mai întâi pentru o comunitate pastorală de vlahi din munții Croației în a doua jumătate a secolului al XIV-lea până în secolul al XVI-lea.

Mai târziu, când comunitatea era la granița venețiano-otomană în secolul al XVII-lea, se referea la popoare vorbitoare de slavă, în principal ortodoxe. Exonimul a încetat să mai fie folosit în sens etnic până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și a fost privit ca depreciat, dar a fost reînnoit ca subiect antropologic social sau cultural. Odată cu construirea națiunii sârbo-croate în secolul al XIX-lea, populația din districtul dalmatic a susținut fie o identitate etnică sârbă, fie croată, dar a păstrat câteva contururi socioculturale comune. Că a fost o comunitate de vlahi s-a uitat!

Cisalpine Wallachia/Walachia Citeriore (numită și „Vulaska", „Vlaska", „Valachia", „Vlaskozemski", Parvan vallachiam etc.) au fost alte nume pentru  Banat.

Harta din atlasul istoric al lui William Robert Shepherd's, Peninsula Balcanică din 1265, cu thessalia în albastru închis, cu inscripția „P. of Wallachian Thessaly” (principatul Valahilor din Thessalia)

Great Wallachia a existat în Tesalia, în Grecia, despre care vom scrie când vom trata aromânii. Moravian Wallachia (Valašsko) se află în munții Beskid. în Cehia, despre care noi am scris (vezi AICI sau AICI). Old Vallachia (Stari Vlah) este o regiune în estul Bosniei și Herzegovinei și a părții de sud-vest a Serbiei, iar Sirmium Wallachia este o regiune pe râul Sava despre care vom scrie în curând.

Upper Valachia din Moscopole și Metsovon, o regiune din sudul Macedoniei, Albaniei și Epirusului, despre care vom scrie când vom trata aromânii. și mai întâlnim Valahia Transalpina, nume pentru regiunile din Făgăraș și Hațeg sau White Wallachia, o regiune din Moesia.

Alte regiuni cu nume apropiate sunt Wallacea, grup de insule indoneziene, Wallacia, în New South Wales și Kingdom of Wallachia, o „micronaține”.

1. 
   

Pagină din cartea Fine, John Van Antwerp (1991), The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late Twelfth Century, Ann Arbor: University of Michigan Press, ISBN 978-0-472-08149-3 (vedeți AICI, citiți ce cred ungurii, că am fi venit după ei, neștiind bancul cu Attila)

Bibliografie

Fine, John Van Antwerp, 1991. The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late Twelfth Century, Ann Arbor: University of Michigan Press, ISBN 978-0-472-08149-3 (vezi AICI)

Fine, John Van Antwerp, 1994. The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest. Ann Arbor, Michigan: University of Michigan Press. ISBN 0-472-08260-4 (vezi AICI)

Kazhdan, Alexander, ed., 1991. The Oxford Dictionary of Byzantium. Oxford and New York: Oxford University Press. ISBN 0-19-504652-8 (vezi AICI)

Nicol, D. M., 1962. „The Greeks and the Union of the Churches the Report of Ogerius, Protonotarius of Michael VIII Palaiologos, in 1280". Proceedings of the Royal Irish Academy, Section C. 63: 1–16. JSTOR 25505111 (vezi AICI)

Osswald, Brendan, 2007. „The Ethnic Composition of Medieval Epirus". In Ellis, Steven G.; Klusáková, Lud'a (eds.). Imagining Frontiers, Contesting Identities. Pisa: Edizioni Plus – Pisa University Press. pp. 125–154. ISBN 88-8492-466-9 (vezi AICI)

Soulis, George C., 1953. „Βλαχία-Μεγάλη Βλαχία-Ἡ ἐν Ἑλλάδι Βλαχία. Συμβολὴ εἰς τὴν ἱστορικὴν γεωγραφίαν τῆς μεσαιωνικῆς Θεσσαλίας" [Vlachia — Great Vlachia—Vlachia in Hellas. Contribution to the historical geography of medieval Thessaly]. Γέρας Αντωνίου Κεραμοπούλου. Athens. pp. 489–497 (vezi AICI)

Soulis, George C., 1963. „Thessalian Vlachia". Zbornik Radova Vizantološkog Instituta. 8 (1): 271–273 (vezi AICI)

Stavridou-Zafraka, Alkmini, 2000. „Μεγάλη και Μικρή Βλαχία". Τρικαλινά. 20: 171–179

Să fiți iubiți!

(continuare)

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro