Jocuri de cuvinte – toamnă

(geografie lingvistică)

Toamnă

Moto 1: „Te întreabă toamna, ce ai lucrat vara.” (proverb românesc)

Moto 2: „Iarna este o gravură, primavara o acuarelă, vara o pictură in ulei, iar toamna un mozaic al tuturor celorlalte." (Stanley Horowitz)

Conform DEX '09 (2009), TOÁMNĂ este  un „anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală sau nordică) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației.” Iar locuțiunea adjectivală „de toamnă” înseamnă (ceva) care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. Există și locuțiunile adverbiale „astă-toamnă”, „la toamnă”, „de (cu) toamnă”, „pe (sau în) toamnă”, „până la toamnă” etc., cuvântul  „toamna” fiind și adverb când se răspunde la întrebarea „când?”.

Cuvântul „toamnă” e moștenit din cuvântul latin „autumnus” (masculin, feminin autumna, neutru autumnum), adică „de toamnă”, „tomnatic”, „autumnal”, schimbarea de gen având loc ca în iarnă, prin analogie cu vară și primăvară, derivată fiind forma mai veche auctumnus, care provine din proto-indo-europeanul *h₃euǵ-, „rece”. Există și verbul „a tomna”, din toamnă +‎ -a, folosit mai ales de păstorii valahi sau vlahi, aromânii zicând ntumnedz, adică „tomnez” și  „ntumnari”, „cei care tomnează”, însemnând ciobanii care duceau oile într-un anumit loc pentru toamnă.

De două ori pe an oile trec prin Madrid (transhumanță)

Și aud că se supărau televiziunile că niște ciobani au trecut cu oile pe autostrada soarelui peste Dunăre ca să „tomneze” undeva (24 septembrie 2019, vezi AICI)! Prin Madrid e voie să se treacă de două ori pe an cu oile, transhumanță clasică, așa cum am scris și noi despre „călătoriile geodezice” prin Spania. Și spaniolii nu sunt ofuscați la fenomenul transhumanței!

Așa că fiți mai concilianți, că mâine-poimâine „oaie” (care provine tocmai din latinul ovem, acuzativul lui ovis, din proto-italicul *owis, din proto-indo-europeanul *h₂ówis, „oaie”, sau *h₃éwis) va deveni un arhaism și la Cora sau Kaufland veți găsi doar brânză din grăsimi „de-alea rele” (nesaturate)! Că în piețe e destulă la falșii ciobani sibieni (https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/06/jocuri-de-cuvinte-oaie.html)...

Cuvântul are următoarele corespondențe în alte limbi:

- ashun - աշուն în armeană [din vechiul armean աշուն - ašun, „toamnă”, „cădere”; de origine incertă, adesea fiind considerat ca moștenit din cuvintele proto-indo-europene pentru  toamnă, respectiv proto-slavicul *(j)esenь, proto-germanicul *azaniz, ambele din proto-indo-europeanul *(s)h₁es-, dar combinația fonologică nu prea duce la această concluzie]; 

- autumn în engleză și frizonă (din englezul evului mediu autumpne, acesta din vechiul francez automne); automne în franceză, autunno în italiană, atongiu, atognu și atonzu în sardiniană, atun și utuon în romanșă, auton în occitană, autun în dalmată, autun sau atom în friuliană, autunnu sau otunnu în  siciliană,  outono în galiciană și portugheză,  otoño în spaniolă, otoñu în asturiană, toamnă în română și aromână, utuno sau otuno în venețiană [toate din latinul autumnus; Autumnus, auctumnus sau auctunna, ortografia nu e sigură, după francezi ar fi fost un nume de zeu, divinitate, precum Vertumnus, Portumnus, Flora, Aurora; după alții ar proveni din proto-indo-europeanul *h₃ewǵ-, „rece” (comparați cu vechiul irlandez úacht, cu lituanianul áušti, a se răci”, cu vechiul armean ոյծ - oyc), moștenit dintr-un cuvânt etrusc (Charlton T. Lewis, 1891. An Elementary Latin Dictionary, New York: Harper & Brothers; Charles du Fresne du Cange’s Glossarium Mediæ et Infimæ Latinitatis, augmented edition, 1883–1887) sau din proto-indo-europenele *h₂sows-, *h₂sus-, „uscat”, ca în „anotimp când totul se usucă" (Tucker, T.G., 1976. Etymological Dictionary of Latin, Ares Publishers, reprint of 1931 edition); posibil să fi fost influențat de auctus, „îngogățit, mărit, amplu”)];

- efterår în daneză (dar și høst); 

- fhómhair în irlandeză, as t-fhoghar în galica scoțiană;

- fthinóporo - φθινόπωρο în greacă (din vechiul grec φθινόπωρον - phthinópōron, acesta din  φθίνω - phthínō, „a diminua, a cădea, a se ofili” și ὀπώρα - opṓra, „fruct”, așa că uite, și la ei cad fructele și frunzele toamna!); 

- ḵarīf - خَرِيف‎, „toamnă, cădere”, în arabă, ħarifa în malteză (din arabicul خَرِيف‎ - ḵarīf, „toamnă, cădere”);

- Herbst în germană (din germanul evului mediu herbest, provenit din vechiul german herbist, acesta din  proto-germanicul *harbistaz, la rându-i din proto-indo-europeanul *kerp-.), herfst în neerlandeză, Hārefst în syltă (nord-friuliană, în ins. Sylt, Germania), Hierscht în luxemburgheză, harbst - האַרבסט în idiș, hjerst în vest-friuliană, harvest în engleză (din englezele evului mediu harvest, hervest, din vechiul englez hærfest, „toamnă, timp de toamnă; august”, din proto-germanicul *harbistaz,             „toamnă”, din *harbaz, din proto-indo-europeanul *kerp-; cognat cu latinul carpere, „a profita de”, greceștile καρπός - karpós, „fruct”, κείρω - keírō, „a tăia”), haust în islandeză (din vechiul nordic haust, acesta din haustr, din proto-germanicele *harbustaz, *harbistaz, acestea din proto-indo-europeanul *kerp-), høst în daneză și norvegiană bokmål - standard pentru limba scrisă, haust în norvegiană nynorsk – noua norvegiană și höst în suedeză (toate din germanul evului mediu herbest, din vechiul german herbist, din proto-germanicul *harbistaz, din proto-indo-europeanul *kerp-);

- hydref în galeză; 

- jesen în croată, bosniacă și slovenă, jesen - јесен în sârbă,  jeseň în slovacă, jesień în poloneză, esen - есен în bulgară și în macedoneană, osen'- осень în rusă, osinʹ - осінь în ucraineamă,  vosień - восень în bielorusă [toate pe diferite căi din proto-slavicul *(j)esenь, acesta din proto-indo-europeanul *h₁es-en-, rădăcină refăcută din *sh₁es ~ *sh₁s-o-s, „semănat”, din *seh₁-, „a semăna”, din care se trag englezul earn, „câștig” și germanul Ernte, „recoltare”; cognat cu proto-germanicul *azaniz]; 

            - ősz în maghiară (plural őszök, din proto-fino-ugricul *sükśe, „toamnă”, cognat cu tüks în mansi de sud, cu таквс - takvs, „toamnă” în mansi de nord, cu udmurtul сӥзьыл - sïzʹyl), sügis în estonă (din proto-finicul *süksü, acesta din proto-fino-ugricul *sükśe, „toamnă”, terminația *-ü, sufix; este cognat cu proto-samicul *čëkčë), syksy în finlandeză (din proto-finicul *süksü, din proto-fino-ugricul *sükśe, este cognat cu carelianul šygyžy);

- patajhad - पतझड़ în hindi, Patajhaṛa - ਪਤਝੜ în punjabi; 

- pâ'iz-  پاییز în persană (din persanul evului mediu pādēz, acesta din vechiul persan patidaiza), payız în azeră (din persanul پاییز‎ - pâyiz/pâ'iz);

- podzim în cehă (din vechiul ceh podzimie, creat cu prefixul pod-, „sub, înainte de” +‎ zima. „iarnă”, derivat din proto-slavicul *zima, acesta din proto-balto-slavicul *źeimā́ˀ, „iarnă”, moștenit din proto-indo-europeanul *ǵʰéyōm, „iarnă, rece”);

- rudens în letonă și ruduo în lituaniană (din aceeași rădăcină cu ruds, „maro roșcat”, datorită culorii frunzelor toamna);

- shaléchet - שַׁלֶּכֶת‎ în ebraică; 

shôrôt - শরৎ în bengali; 

- shemodgomaze - შემოდგომაზე în gruzină; 

- sonbahar în turcă;

Cuvântul „toamnă” în diferite limbi

- tardor în catalană (din vechiul catalan tardaó, influențat de sufixul -or, din vechea occitană, din latinele tardātiō, tardātiōnem, „încetineală”, din tardus, „târziu”);

- udazken în bască;

- vaghjimu în corsicană;

- vjeshtë în albaneză [din proto-albanezul *vestā, acesta din proto-indo-europeanul *weh₂st- „gol, irosit ”, cu semnificația „a se descompune, a se usca (natura)”; este cognat cu vechile germane wuosti, wuasti, „o risipă”, cu germanul de acum Wüste, „pustiu”; alții l-au comparat cu latinul aestas, „vară”), goticul 𐌰𐍃𐌰𐌽𐍃 - asans, „timp de recoltare” și cu vechiul englez ast, „vatră uscată”; Pokorny (mentor virtual al meu, 1887 –1970, lingvist austriaco-ceh, „expert” în limbile celtice, în particular irlandeza, adept al naționalismului irlandez, cu funcții academice în universitățile austriece și germane), face o legătură cu zeița romană Vesta (omoloaga greacă Estia - Εστία), pe care o consideră de origine iliră )].

Toamna în (c)arte

Moto: „E toamnă, e foșnet, e somn…/ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plânset, e gol…/ Și-i frig, și burează.” (George Bacovia)

Clasicii noștri nu puteau să nu amintească de toamnă. Octavian Goga ne amintea că    „amurgul toamnei mohorâte ne-a despărțit atunci cărarea”, pe când George Coșbuc ne povestea ba că în „zile de toamnă” se cam schimbă decorul (Ieri vedeam pe luncă flori.../ Mândri fluturi zburători,/ Și vedeam zburând albine,/ Ieri era și cald și bine.// Azi e frig și nori și vânt,/ Frunzele cad la pământ,/ Florile stau supărate,/ veștejesc de brumă toate.// ...), iar în altă parte că  „trecu și vara, și trecu și toamna, și pe văi căzu Zăpada iernii”...

Mihai Eminescu observa pe de o parte că „Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată,/ Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri.”, iar pe de altă parte se întreba de ce nu vine iubita, descriind ca nimeni altul toamna (De ce nu-mi vii: „Vezi, rândunelele se duc,/ Se scutur frunzele de nuc,/ S-aşează bruma peste vii/ - De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?//...). Cu mult mai târziu Sadoveanu  personifica toamna (toamna cânta cu ciudate glasuri la ferestre).

Topîrceanu era expert în descrierea toamnei (Toamna cu-a ei albă frunte/ Și cu galbenii conduri,/ A lăsat argint pe munte/ Și rugină pe păduri.), pe când cu mult timp în urmă, Vasile Alecsandri se bucurase de acest anotimp al împlinirilor și  adunărilor (Toamna mândră, harnică/ Și de bunuri darnică/ A-mpărțit a ei comori).

Bolintineanu era sigur că atunci „Când toamna vieții vine, o frunte se-ntristează,/ Amorul rupe arcul și zboară râzător”), povestind despre cineva că „Avea trei fii, războinici vestiți... flori din toamna vieții”.

Țichindeal observa că „vrea să-i vină toamna vârstei celei bărbătești cu rod”, iar mai târziu Zaharia Stancu fiind pentru URSS („bastion al păcii e”), că dădea bine în fața dictaturii proletare, susținea că „E seară. O seară de toamnă moscovită, cu burniță ușoară...”, neamintind nimic de pactul Ribentrop-Molotov, uitat și de politicienii de azi, și de Putin, și de Zelenski, Ursula, Biden.... Să vedem ce zic în campanie candidații la funcția de președinte.

Bogăția toamnei

Emil Gîrleanu se simțea cam înfrigurat (Vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopțile mai reci.), iar Coșbuc îl confirma cu alte cuvinte, observând mărirea intensității vântului (În timpul toamnei (Toamna târziu/ În noaptea cu lună,/ Cum vâjâie codru/ Și geme și sună!”)

Revenind la Eminescu,  suntem încântați că „Toamna frunzele colindă,/ Sun-un greier sub o grindă.”, pe când cuplul Jarnik-Bîrseanu (un ceh și un român, excelenți lingviști) era sincer că „Dragi-mi sunt fetele, dragi,/ Toamna când culeg la fragi.”, cu toate că nu prea sunt fragi în vreme de toamnă, tot cei doi filologi observând că „Știi bădiță cum ziceai/ Seara, când la noi veneai/ Că la toamnă-o să mă iai?”, analizând strigăturile de la șezătorile de prin Ardeal.

Un liceu militar fără gard împrejmuitor, unde Paul Leu, fost „scriitor pe două continente”,  m-a inițiat suplimentar la consultații ce e lingvistica

Creangă era sigur în privința însurătorii în anotimpul când se numără bobocii (a s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară), amânările fiind bune doar astăzi în caz de concubinaj aproape generalizat, că nu mai zice nimeni azi ca Sorescu („o făceai muierea ta”, Tudor Gheorghe, actor, compozitor și trubadur, „Rânduieli” de Marin Sorescu).

 Cuplul „lingvistic” Jarnik și Bîrseanu avea amintiri frumoase, spunându-ne că „Astă-toamnă era bine,/ Că-mi zicea mândra: jupâne.” Ispirescu ne spunea că „Pe toamnă se pomenește cu un alt argat, că-i aduce un burdușel de brânză.” Vedeți ce vechi e obiceiul șpăgii, care măcar era numită altfel, de exemplu zeciuială! Dar politicienii nu se mai mulțumesc azi doar cu „a zecea parte”! Folosesc sfertul (25%) sau cincimea (20%)!

Jarnik-Bîrseanu ne asigură că se va întâmpla ceva până la toamnă că așa vrea flăcăul ardelean (Gândit-am mândră, gândit/ Să mă las de-al tău iubit/ Dar inima iar mă-ntoarnă/ Să te iubesc pân’la toamnă). Ce se întâmpla după iarnă nu ne spun filologii!

Camil Petrescu credea despre un flăcău sudist că „se gândea că o să-și facă în toamnă o căsuță a lui și că după Crăciun face nunta cu Nica”. Și am putea continua tot așa, dar să trecem la contenporaneitate.

Ioana Voicilă Dobre  își și ne explică ce e „dor(ul) de toamnă”, dovedind că știe teoria relativității, chestia aia cu „em ce pătrat” (E = mc², E – energia, m – masa, c – viteza luminii) și că lumina e formată din fotoni, adică teoria corpusculară a luminii (Mi-e dor, de fumul serii, de luna coaptă în lumină,/ De râsetul meu de copilă şi dansul frunzelor, puzderii./ Mi-e dor, de rumena gutuie, coaptă-n jar de crengi uscate,/ Şi de toamna arămie, dulce, darnică în toate!), trecând și la degustare (Mi-e dor, de mustul tămâios, nectar din soare adunat,/ De strugurele credincios ce vara-ntreagă s-a bronzat!), dar nu și la cele lumești, cu vin, pastramă și muzică bună.

Pe o pagină web (Corunca.info) am găsit poezia „Toamna a intrat în casă” cu specificarea celor gospodărești, nefiind scris autorul (Toamna a intrat în casă/ Punând struguri dulci pe masă/ Și-n cămară prin borcane/ Pătlăgele dolofane.), așa ca să ne bage-n ceață, nespecificând dacă sunt procurate de la vreun supermarchet, de la vreun târg unde precis e prezentă solista de muzică populară Saveta Bogdan sau dacă le-a pregâtit șefa casei, adică gospodina și nu concubina, că ăleia nu i s-a dat statutul de „șef”, așa cum îl caracteriza Sorescu (muierea mea).

Blogherița Mia îmi spune că „iubește toamna mai mult decât orice alt anotimp, o iubește cu toate schimbările ei și cu toate capriciie de femeie neînțeleasă”, considerându-se fata o toamnă, azi zâmbitoare ca soarele de pe cer, mâine abătută ca cerul înnorat. Și își găsea domnița liniștea și bucuria într-o zi de toamnă ploioasă sau admirând jocul culorilor în natură.

Spre deosebire de consoarta Viorica, șef de trib și nu concubină, căreia îi place doar iarna când ninge, fiind născută în ianuarie (zice-se în Capricorn, dar eu nu cred în zodii (https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/02/jocuri-de-cuvinte-horoscop.html). Și nu poate suferi ploaia de toamnă!

Cu gândul la Viorica îmi reamintesc trei clasici, Macedonski Cincinat, și Bacovia. Macedonski descria întâiul vânt de toamnă (Ieri a suflat întâiul vânt de toamnă,/ Și-a doborât pălitele foi,/ Ieri a suflat, iar recea lui suflare/ A străbătut și-n noi). Cincinat Pavelescu are o metaforă excelentă pentru frunzele din grădină și fotonii luminii (Madrigal: Sub paleta toamnei sângera grădina/ Împletindu-ţi visul cu păreri de rău;/ Tu făceai buchete şi furai lumina/ Razelor de soare prinse-n părul tău).

George Bacovia este cel care ne băga frigul în oase cu plumbul său (Pastel: - Adio, pică frunza/ Şi-i galbenă ca tine, -/ Rămâi, şi nu mai plânge,/ Şi uită-mă pe mine.// ... /- Mai stai de mă alintă/ Cu mâna ta cea mică,/ Şi spune-mi de ce-i toamnă/ Şi frunza de ce pică.../, din „Plumb”, 5 octombrie 1916).

Dar poetul moldav ne îndeamnă la iubire, deoarece ca mâine vine toamna vieții („Să ne iubim”: Vai, şi va veni o vreme/ Când adormi-vom amândoi,/ Şi-nstrăinaţi, prin cimitire,/ Va plânge toamna peste noi).

Cu gândul la încă neegalatul Nichita Stănescu, cu a sa „Emoție de toamnă” (A venit toamna,/ acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac/ sau mai bine cu umbra ta; ascultați-l AICI pe Alifantis, iar AICI pe Nichita), am fost invitat printr-un mesaj și intrai pe un site literar, numit Cronopedia, unde de regulă scriu și eu și găsii poezii despe toamnă.

Nicoleta Mija înțelege prin „tabloul toamnei” că „o frunză tremură în vânt,/ gutuia-i plină de culoare”,  iar Camelia Ardelean ne prezintă „toamna” printr-o „elidă”, chestia aia de „înlocuire a vocalei finale a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor”, dar parcă-i scrisă în „romgleză” (Natura iarăşi se îmbracă în haina-i trendy de brocart;/ În mine zboară pescăruşii, aterizând cu ţipăt spart).

Noroc că se salvează cu „O lacrimă-şi transportă sarea dinspre amonte spre aval”, dovedind că știe bine legea gravitației, care în niciun caz nu se învață la facultatea de drept particulară cu Niculicea și Iordache, dar nici „la doctorat” cu Ponta sau cu Kovesi și nici la doctoratul în securitate (cât pe ce națională) sub conducerea pensatului Oprea!

Tot pe acolo observai că  Veronica Șerban, credea că toamna-i o cerșetoare, că i se adresa cu „pleacă toamnă, n-am ce-ți da”, crezând că o poate pune pe fugă (Toamna-mi scârțâie la poartă/ Mai tristă ca altă dată./ -Bată-te, Domnul, te bată,/ Tu ești pacoste curată!).

Și o ține tot așa, că ce-a avut i-a dat anul trecut, adică nu mai știe precis ce - „vise câte, bucurii, iubire, un munte” -, cu vârf și îndesat, puse toate „într-o basma”, în final „păfugând-o”, cum ar zice un ardelean (Fugi, te-ascunde, toamnă hoață,/ Nu vreau să te văd la față!/ N-am ce-ți da. Hai, du-te, pleacă!/ Anu-acesta-s mai săracă.) Să nu fi fost iubită domnița în această vară? Ce fraieri sunt băieții de azi, duși la cosmetică și nu antrenați în manejuri, în poligoane, pe munte, în săli de scrimă!

Dar am avut noroc cu un mesaj în facebook. Am primit știrea că un poet arădean valoros, dar născut prin Apuseni, prin locurile lui Horia, de la care și-a completat și numele, Nicolae Nicoară Horia, a publicat o poezie, „Merele de-acasă”, în Confluențe literare, ediţia nr. 3191 din 26 septembrie 2019 (Când vine toamna mea frumoasă, / Cu-ntreg alaiul în pridvor,/ Mi-e dor de merele de-acasă,/ Crescute-n liniște și-n dor,// De cele galbene, sau roșii,/ Ca stelele arzând pe ram,/ Pe care le-au lăsat strămoșii/ Neotrăvite-n neam de neam// ..../Parcă te văd în Munți mireasă,/ Tu, Eva mea din adevăr!/ Mi-e dor de merele de-acasă/ Și de copilul de sub măr...). Căutați-o pe web și mai citiți și altele, că omul scrie frumos...

Mere

Să trecem acum la epigramiști. Gheorghe Chirilă, în „Zece ani de epigramă”, avea în 1979 o opţiune [Ce anotimp îmi place? Eu socot/ Că cel mai mult mă ispiteşte toamna,/ Cu frunzele-i ce cad de peste tot.../ (Grăi Adam cu tâlc, privindu-şi doamna)], neștiind că Eva nu-i va găti niciodată într-o vatră.

Vin zile friguroase și Eva poartă pantaloni

Cu toate că poate și Evele moderne ar dori frunze... Că vedeți doar că toamna este nudă, așa cum știe Dorina Şovre în „Antologia epigramei româneşti”, 2007 (Altă toamnă se aşterne,/ Frunze cad prin vii grămadă,/ Numai evelor moderne/ N-are ce să le mai cadă). Cum nu? Cineva la așternut!

Da, dar fetele de azi o invidiază pe Eva doar pentru că nu gătea și pentru frunză 

Vasile Vajoga definea excelent toamna în 2007 în „Antologia epigramei româneşti” (E timpul când îmbracă ţara/ Culori ce-au fascinat poeţii/ Şi când se umple iar cămara/ Cu... mucegai pe toţi pereţii). Peste vreo patru ani de la apariția mucegaiului în interior, Petru Ioan Gârda, evadând, la venirea toamnei avea o „frustrare de navetist” - revista „Lumea epigramei", 2011 (Şofând între oraş şi sat,/ Prin gropi, din toamnă până-n vară,/ La câte pene-am adunat,/ De mult puteam zbura... din ţară!). Eu nu-l cred! E român sadea...

Nu știu de ce pentru Eugen Coţa toamna e doar „empirică" (Ţuică, tulburel, pastramă,/ Salivezi mereu la scris,/ Intru plin de bani în cramă/ Însă mă trezesc... din vis!). Ce înțelege omul prin empiric, provenit din francezul empirique, din latinul empiricus, nu intuiesc. Că doar pământul se rotește după o formulă matematică (pe când formula empirică este o formulă obținută prin prelucrarea pur statistică fără substrat teoretic a unor date experimentale). Păi altfel cum s-ar ști data exactă a unei eclipse?

Și cred că s-a terminat vacanța lungă de vară a parlamentarilor, pentru care făcea o constatare tristă Gheorghe Gurău prin septembrie 2013 (E toamnă iar şi-n Dealul Morii/ Stă Gâgă meditând avarii:/ În V ne pleacă iar cocorii.../ Şi-n Ro se-ntorc parlamentarii!). Și văd că mereu, cu toate amenințările cu moțiunea de cenzură ba pregătită, ba în curs de pregătire, ba depusă, parlamentarii nu au stresul lui Nicolae Ghiţescu, asta că doar nu se plimbă pe sub castani (În toamna tristă şi târzie,/ Mă plimb prin parc, de stres să scap;/ Dar şi aici, să vezi drăcie,/ Îmi cad castanele în cap!). Pe ei, Orbane, pe ei, Bușoi, Cîțu, Ciucă, Ciolacu, Ghinea zis PNRR, Klaus, aprobator de PNRR zis 9,4% din PIB pentru pensii....

Revenind la noi, oamenii de rând fără stipendii mărite și funcții în diferite consilii de administrație, mergând cu transportul în comun, să ne gândim la flăcăii tomnatici și fetele de aceeași teapă, majoritatea în concubinaj așa cum medita și Ionel Gologan în „Antologia epigramei româneşti” prin 2007 (Unui flăcău tomnatic: Te-am zărit cum, în tramvai,/ Cu privirea o sorbeai;/ Tânăra, ghicindu-ţi focul,/ Îţi cedă îndată... locul).

De, fată tânără, respectoasă, nu încrezurtă ca altele mai purii, de care ne amintea Leonida Secreţeanu în 2007 (Unei încrezute cu multe toamne la număr: Când o văd pe-această doamnă/ Ţanţoşă trecând prin zile,/ Mi-amintesc că-n orice toamnă/ Frunzele se cred acvile).

Iar dacă optați pentru oarece în acest ultim pătrar al anului, procedați precum Constantin Enescu, cel care avea  preferinţe de toamnă prin 26 septembrie 2011 (Frunza ruginie-a toamnei/ A dat crizanteme doamnei.../ Dară ea mai grijulie:/ - Bani de murături... să fie...). Asta precis nu e concubină dacă „pune” murături! Eu prefer o ciorbă bună, așa cum face Viorica, adăugând legumelor toamnei și ceva afumătură și în final și cu oarece smântână! Și acritură! Curioșii să vadă, cu clic  pe https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-ciorba, eseul „Jocuri de cuvinte - ciorbă”.

Legume de toamnă

Într-o zi de 16 septembrie, cu 6 zile înaintea toamnei astronomice, Petru Ioan-Gârda („olecuță defazat, că e foarte ocupat”), se gândea la campania electorală și pregătirea toamnei chiar în ziua colectării pietrelor, o sărbătoare pe care o ține în fiecare an, nespunându-ne în cine le va arunca (Voi strânge pietre din hârtoape,/ Din râuri, cariere, mine/ Și am să mi le-așez aproape,/ S-azvârl când trece știu eu cine). Să fi fost neșcolitul Cumpănașu? Cred că nu are nimic cu actorul mușcelean fost candidat!  Și ne anunța că În seara aia, la Cătina greierii cântau dumnezeiește!

Reamintindu-ne noi de fosta moțiune de toamnă a lui Orban, nu știam dacă va cădea guvernul, că nu a căzut nici în 2012, cum observa și Nicolae Bunduri când cu seceta de atunci (Stau ţăranii ca pe jar/ Că-ntr-un an precum infernul,/ Ploaia a căzut cam rar.../ Mult mai rar decât guvernul). Ciolacu, ce zici? Cum care N.B.? Cel care se întreba în toamna prezidențială: „Să-ți dai seama că ești beat, trebuie s-o spună 3 oameni. Să-ți dai seama că ești bun de președinte, trebuiesc 200.000”. Radu Moraru avea o sigură semnătură, dar s-a adresat Curții Constiționale... Eu nu mă bag, deoarece fără a avea sentimentul urii, ar fi zis Bunduri, jucându-se și `mnealui cu cuvintele: „Cunosc în jur de 300 epigramiști. Dintre ei, înjur cam 30, dacă nu mai mult!”

Valentin Ursu definea visul (de toamnă) american al unor turiști individuali, Iohannis, Dăncilă şi Barna (În America s-au dus -/ Personal au vrut să vadă -/ Ce ‘nainte li s-a spus:/ Câinii au şepcuţe-n coadă!). Acum avem americanii la noi..., megieși la Marea Neagră, cu drone de cercetare prin deltă... Eu i-am răspuns în dodii [Ei ne iau gaze cu japca/ Noi ne-alegem doar cu șapca!/ Dăncilă primește-n plic/ Nu o șapcă, ci batic! (Să mă ierte el, Înaltul,/ Guvernul face contractul....)]. Cum care Valentin? Ploieșteanul care ne amintea de păcăliciul toamnei, Petrov (Cică Băse a turnat/ Spun colegii pe din dos,/ Nu-i perfect adevărat;/ Când bea mult, dădea pe jos!).

Foști turiști de toamnă

Am scris noi eseuri despre vin, despre multe jocuri de cuvinte, dar toamnă fără muzică nu se poate! Și fiindcă am trecut cu toamna prin diferite țări, să trecem și cu muzica. Într-o primă ședință începeți cu Chris Brown, care ne povestește în engleză despre frunzele toamnei (Autumn leaves),  continuați cu George Winston care folosește doar pianul (Autumn) și puteți încheia meditația cu Vivaldi (Toamna).

Și în funcție de preferințe mai puteți asculta: o lecție de chitară jazz (Jazzguitar, Autumne leaves); în italiană, un mixaj al lui Noemi (Autunno); în portugheză (A folhinha do outono); în spaniolă (pentru copii, El otoño); în daneză (Ray Dee Ohh, Efterår).

Cântați cu: irlandezii (Clannad, Coinleach Ghlas an Fhómhair);  grecii (Τζίμης Πανούσης, Το τραγούδι του φθινοπώρου); arabii (Mohammed Abdo ريف - محمد عبده); germanii (Der Herbst ist da, pentru copii).

Dacă mai aveți timp ascultați: în ebraică (האַרבסט וואָלפּייפּערז 4 ק); în galeză (Hydref, Dawns y Dail); muzică balcanică de la sârbi (Jesen stize Dunjo moja, Јесен стиже Дуњо моја); în poloneză (Mimozami jesień się zaczyna); în bulgară (Диана Експрес / Есен - Diana Express /Esen); în maghiară (Csalogató együttes: Itt van az ősz, itt van újra); în estonă (Up'n Down & Hanna-Liina Võsa – Sügis); în finlandeză (Heidi Kyrö, Syksy); în hindi (Patjhad Saawan Basant Bahaar); în letonă (Prāta Vētra, Rudens); în română (Melodii de toamnă, colaj); în lituaniană (NAKTINĖS PERSONOS, Kaltas ruduo);  în gruzină (ღონისძიება, დალოცვილი შემოდგომა); în turcă (Halil Sezai, Sonbahar); în catalană (Flor de tardor, Marcel Lázara i Júlia Arrey); în bască (Udazken Koloretan, Benito Lertxundi); în albaneză (un film, Vjeshte e nxehte e 41'); în rusă (TAYANNA, Осень); în slovacă (Vašo Patejdl, Trištvrte na jeseň); în ucraineamă (Oсінь прийшла у мій сад, ВОЛОДИМИР ДОМШИНСЬКИЙ); în bielorusă (PALINA,  Республика Полина, Восень).

„Și plouă calm”, bag seamă toamna, autor Aurora Luchian

Dar oricât i-am asculta pe alții, parcă tot mai bine e să ne reîntorcem la ai noștri dispăruți Tatiana Stepa și Adrian Paunescu, deoarece... „și totuși,vine toamna...”, doar un mixaj),  pe scurt, „Și totuși vine toamna/ Și tu o știi și o îngâni/ Și totuși vine toamna, și totuși vine toamna/ Și vai: suntem bâtrâni)!”

Și să nu uităm de Maria Tănase, care se destăinuia leliței Ioana că se roagă s-o mai ducă pân-la toamnă („..să beau vin, să mânc` pastramă”, Leliță Ioană), dar era sigură că „bun îi vinul ghiurghiuliu/ cules toamna mai târziu/ mai târziu și mai pe-omăt/ cât aș bea tot nu mă-mbăt!” (Bun e vinul ghiurghiuliu).

Tomnatici sau primăvătatici, să fiți iubiți!

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

nitu.constantin@yahoo.com

Jocuri de cuvinte - bănățean

Jocuri de cuvinte - bănățean

            Geografie lingvistică

Motto: „Căutând în tot Banatul,/ Mari epigramişti sunt trei,/ Acceptaţi de subsemnatul):/ Ionel, Iacob şi Bencei.” (Carte de vizită, de Ionel Iacob-Bencei din „Pledoarie pentru epigramă”, 2007)

Bănățean are 13 definiții în dicționarele românești, aflând noi din MDA2 (2010) că „bănățean, ~ă, (reg.) bălățan, bănățan, ~ă, pl. bănățeni, bănățene, este o persoană care face parte din populația de bază a Banatului, o persoană din Banat, populație care locuiește în Banat, care aparține (Banatului sau) bănățenilor.” Și mai există bănățenesc, adică privitor la (Banat sau) bănățeni, care este specific (Banatului sau) bănățenilor etc. Etimologia e simplă, din Banat + -ean.

Banatul și zonele sale din trei state (B.M. – Banatul Maghiar)

Iar Banat, cu 39 de definiții, nu înseamnă altceva decât „provincie sau ținut administrate de un ban”, format din Ban + suf. –at [DEX '98, 1998]. Iar după [MDA2 (2010)], ban este (rangul de) guvernator al unei regiuni de graniță în Ungaria veche, (rangul de) mare dregător în Țara Românească după secolul al XV-lea, Mare (sau Vel) Ban fiind (rangul de) guvernator al Banatului, Severinului și apoi al Olteniei etc. Se specifică etimologia conform maghiarului bán,  dar provine din sârbul bȃn - ба̑н, „conducător; ban”.

Enciclopedia britanică arată că „ban” e de origine persană, a intrat în limbile slave de sud și în maghiară prin intermediul avarilor. Conducătorul suprem al avarilor a fost hanul Baian, nume (fals, n.n.) despre care unii cercetători au presupus că se află la originea rangului de bani medievali.

Etimologia cuvântului a fost contestată. Alții cred că e de origine veche germană (fals, n.n.). Din 1929 și până la invazia germano-italiană din aprilie 1941, Regatul Iugoslaviei era împărțit în banovine (singular banovina, acum termen folosit pentru regiune geografică în Croația) sau provincie, a reactualizat titlul de ban în octombrie 1929. Vikționarul scrie că banat a fost acceptat și de limba engleză, fiind explicat ca „from/or equivalent to banat, banate, the territory of a ban, leader”, adică „din/sau echivalent cu banat,  teritoriul unui ban, conducător”.

Dar să facem precizările noastre. Provine de la slavii de sud (comparați cu sârbo-croatul bȃn), moștenit din proto-slavicul *banъ, acesta din *bojan- (comparați cu vechiul grec βοάνος - boános, atestat în secolul al X-lea, o moștenire dintr-o limbă turcică, probabil din bajan al avarilor, „conducător al hoardei”, titlu al hanului avarilor, interpretat greșit ca nume ca în enciclopediile britanice (că unii l-au adoptat ca nume, e altceva); comparați cu dezvoltarea similară a lui *vodzь, din proto-turcicul *bāj, „bogat, nobil”. Iar cuvântul turcic e considerat a fi moștenit din limba persană, din aceeași rădăcină lexicală  ca proto-slavicul *bogъ, „Dumnezeu”, dar alții îl consideră a fi altaic. Ungurii l-au acceptat, dar și noi, iar englezii precizează că l-au luat de la români!

Cuvântul „bănățean” nu are echivalente în alte limbi găsite de noi, traducând bănățean ca „banat” sau „Banat”, așa că nu are rost să afișăm harta cu denumiri, cum am procedat mereu în „geografia lingvistică”.

Banat

Motto: „Lui Ion Olaru care, în poeziile sale în grai bănăţean, repetă prea des cuvântul `fruncea`: Zău că graiul tău de-atuncea/ Mi-a plăcut, ca şi-altă dată,/ Însă nu se face artă/ Dacă scrii numai cu... fruncea.” (Gheorghe Lungoci din „Epigrame şi epigramişti”, 1973)

Recapitulând, Banatul este regiunea istorică din vestul României, dintre Dunăre, Tisa, Mureş şi Carpaţi. Circa două treimi din Banat s-a unit cu România şi o treime a fost acordată Serbiei, conform tratatelor din 1920. Banatul mai cuprinde şi o mică bucată de teritoriu între Mureş, Seghedin şi Beba Veche (vezi harta de mai sus), aflată astăzi pe teritoriul Ungariei.

Partea românească din vechiul Banat se întinde astăzi pe teritoriul a cinci judeţe: Timiş şi Caraş-Severin în totalitate, teritoriul la sud de Mureş din judeţul Arad (Viorica a fost pe malul celălalt, la sub 2 km de Mureș), zona Orşovei din judeţul Mehedinţi şi câteva comune din judeţul Hunedoara.

Banatul nu mai există ca entitate politică distinctă din 1919, dar este o regiune istorică şi culturală funcţională a României moderne. Centrul său economic, cultural şi spiritual se află la Timişoara, la care se alătură Reşiţa, Lugojul, Caransebeşul sau Oraviţa, toate oraşe care au jucat un rol de prim-rang în istoria regiunii. În ultimii ani, rolul administrativ regional începe să fie înlocuit de regiunea de dezvoltare Vest, care se suprapune aproximativ peste zona Banatului.

Istoric, pe scurt, în evul mediu, pe teritoriul Banatului a existat o formațiune politică cu centrul la Morisena (astăzi Cenad). Cei mai cunoscuți voievozi au fost Glad, care a dus lupte împotriva nomazilor maghiari, cu armate formate din români, pecenegi și bulgari, Ahtum și Chanadinus, strănepoții lui Glad, care s-au luptat între ei.

În drum spre Banat, sculptura în piatră a lui Decebal la Cazanele Dunării

În perioada dominației Coroanei Maghiare au fost numite „banaturi” toate comitatele de graniță, conduse de un ban: Banul de Severin, Banul de Belgrad, Banul de Sabăț. Denumirea s-a limitat mai târziu la actuala provincie „Banat” de Timișoara. Inițial, numele regiunii Banat se leagă de (Turnu) Severin, Banatul de Severin și de succesorii istorici ai acestuia Banatul de Lugoj-Caransebeș, și Banatul de Timișoara, formațiuni politice, militare și administrative cu rolul de „marcă” în cadrul sistemului defensiv antiotoman.

La originea Banatului românesc actual, Banatul de Severin a fost organizat de Regele Andrei al II-lea (1205–1235) incă din 1228, ca o regiune înființată la hotarele Țaratului româno-bulgar pentru paza graniței Regatului maghiar și restabilirea influenței Bisericii catolice în regiune. În această perioadă, sunt pomenite Banatul de Severin, Banatul de Belgrad și Banatul bulgăresc (1365).

Prima atestare documentară a numelui Banatvs Timisvariensis Pars se găsește în Harta Trans-Tisiensis întocmită cel mai probabil în toamna anului 1685  (vă recomand controversele din: http://www.banat.ro/academica/1685.pdf). Pentru români, regiunea a mai fost cunoscută și sub denumirea de Temișana.

Regiunea a constituit o parte unitară, componentă a Regatului Ungariei, apoi, din secolul al XVI-lea, a Imperiului Otoman (vezi mai jos ce am scris noi), după care a fost înglobat spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în Arhiducatul Austriei, devenit apoi Imperiul Austriac. După 1867, a făcut parte din partea maghiară a Imperiul Austro-Ungar, iar în urma primului război mondial, Banatul a fost împărțit pe linii etnice între cele trei state naționale ale căror etnii locuiau zona, Iugoslavia, România și Ungaria.

Proclamarea Republicii Bănățene în anul 1918, a fost o încercare de păstrare a unității Banatului multietnic și multiconfesional, eșuată însă din cauza promisiunilor făcute de Antantă, înainte de război, României și a pretențiilor teritoriale emise de Serbia.

Țara Românească în  jurul anilor 1390

Principatele Țara Românească, Moldova și Transilvania și vilaietul (elayetul) Timișoara în 1682

În descrierea „călătoriilor noastre geodezice”, am scris despre Ungrovlahia și Banatul otoman, deoarece istoria acestor ținuturi a fost destul de complexă, imperiile vecine disputându-și-le multă vreme (vezi AICI). Fiind militar, geodez și mic geograf, după documentarea din Austria din 1991, la arhiva și biblioteca Marelui Stat Major al Armatei Austriece, nu puteam să nu scriu despre un general român bănățean, Alexandru Guran, născut în comuna Borlovenii Vechi din județul Caraș-Severin, care a ajuns șeful Serviciului Geografic Militar al armatei Imperiului Austriac (vezi AICI), despre generalul Nicolae Cena (vezi AICI), primul director român al stațiunii Băile Herculane în România Mare, de care acum s-a ales praful (după privatizarea către Armaș, un mare pungaș), și despre alți generali români din Transilvania și Banat care au servit în armata imperiului, unii dintre ei salvând Viena, în 1918, de „introducerea comunismului” (vezi AICI), cum avea să o facă și armata română în 1919, salvând Budapesta, unii din ei participând și aici. Și plâcându-ne viața, inclusiv anumite păcate, am scris și despre viile și vinul din Banat (și Transilvania, vezi AICI).

Dunărea la Cazane, în drum către Banat

Banatul în (c)arte

Motto: „Transfer de identitate urbanistică: Când eram cu cobiliţa/ Cucerisem Dâmboviţa,/ Azi, cu mapa `Diplomat`:/ Aprozarul din Banat.” (Florea Florescu din „Printre epigramiştii olteni”, 2008)

Banatul nu putea să nu fie prezent și în arte. Despre literatura Banatului fac doar o trimitere la criticul literar timişorean Cornel Ungureanu, cel care înainte de „Literatura Banatului” a publicat mai multe cărţi în care explică ce înţelege prin conceptul de „geografie literară”. Concurez și eu cu el cu „geografie lingvistică”. Citindu-l, vă veți convinge că scriitorii bănăţeni au alt mediu de inspiraţie decât cei ardeleni: mediul satului sau al oraşului bănăţean, ba şi alt vocabular faţă de cel ardelean, tot aşa şi cu istoriografia bănăţeană.

Așa că dacă vreți să citiți operele scriitorilor actuali, alegeți dintre nume celebre sau abia cunoscute: Petru Ilieşu, Mihai Şora, Traian Liviu Birăescu, Radu Ciobanu, Paul Eugen Banciu, Ion Marin Almăjan, Pavel Şuşară, Iosif Caraiman, Marius Munteanu, Ioan Ardeleanu, Gheorghe Iancovici, Simona Constantinovici, Dorin Murariu, Dan Floriţa-Seracin, Graţiela Benga, Herta Muller, Nicolae Breban, Ioan Viorel Boldureanu, Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Lucian-Vasile Szabo, Lucian Petrescu, Corina Ciocârlie, Tudorel Urian, Marius Lazurcă, Ciprian Vălcan, Dan Ungureanu, Radu Pavel Gheo, Petre Stoica, Anghel Dumbrăveanu, George Suru, Ion Cocora, Şerban Foarţă, Duşan Petrovici, Eugen Dorcescu, Damian Ureche, Mandics György, Marcel Tolcea, Traian Dorgoşan, Eugen Bunaru, Ion Monoran, Adrian Derlea, Mircea Bârsilă, Robert Şerban, Adrian Bodnaru, Gabriel Timoceanu, Tudor Creţu, Leonard Gavriliu, Radu Theodoru, Ion Arieşanu, Simion Dima, Valentina Dima, Maria Pongrácz Popescu, Veronica Balaj, Vasile Bogdan, Titus Suciu, Nina Ceranu, Ilie Chelariu, Aurel Gheorghe Ardeleanu, Ion Jurca Rovina, Constanţa Marcu, Toma George Maiorescu, Gheorghe Jurma, Ionel Bota, Gheorghe Azap, Nicolae Sârbu, Nicolae Irimia, Octavian Doclin, Ada Cruceanu, Ion Chichere, Costel Stancu, Iacob Roman, Raul Bribete, Simion Dănilă, Vasile Pistolea, Ioan Cărmăzan, Eginald Schlattner, Nikolaus Berwanger, René Philip Müller, Ana Simon, Victor Iancu, Ana Blandiana, Dorin Tudoran, Cătălin Dorian Florescu, Petru Cârdu, Andrei A. Lillin, Florica Ştefan, Ion Miloş, Slavco Almăjan, Stefan Ehling, Angela Marinescu (Marcovici), Walter Engel, Adam Puslojić, Ioan Flora, Duşan Baiski, Moni Stanila, Ivo Muncian, Hans Dama, Slavomir Gvozdenovici, Liubiţa Raichici, Simeon Lăzărean, Mariana Dan, Pavel Gătăianţu, Ioan Radin Peianov, Vasile Barbu ș.a. Căutați-i și cu Google, că oricum găsiți oarece!

Muzica de orice gen a Banatului nu poate fi uitată. De lugojanul Tiberiu Brediceanu (1877 –1968), compozitor, folclorist și jurist, a auzit fiecare român „citit”. A compus muzică de teatru, muzică simfonică, muzică de cameră, muzică corală (S-a dus cucul etc.), muzică vocală, muzicologie și folclor  etc. Noi vă exemplificăm cu câteva, âncepând cu „Câte flori pe deal in sus” (Doina Stăncuței), în interpretarea Angelei Gheorghiu.

Timișoara și împrejurimile (maplandia.com)

Și cum noi suntem folcloriști, că opera și operata n-au făcut altceva decât să integreze și să stilizeze ce se cânta pe diferite meleaguri, vă invităm să vizionați sau să ascultați, chiar lângă un pahar de vin (dar cu vin): colaj de cântece din Banat; muzică veche din Banat; doina „Lume, lume trecătoare”; Achim Nica „Lăsai pușca ruginită”; Pera Todorovici  „Nu mi-aș da eu satul meu” și Laza (în sărbă) Knezevic „Pe dealul cu liliacul” (dedicate special prietenului colonel Petru Drăghicescu, retras deseori pe acolo); Laza (în română) Cnejevici și Corin Irimia „Decât să ai o casă mare”; „Din Jina până-n Banat”, colaj de muzică populară. Și nu-l putem omite pe Tiberiu Ceia, formator de talente, aici într-un concert (Frumoasă-i vecina noastră).

Că oi fi eu mușcelean, dar ardelean după nevastă, însă arădeanca Viorica, la sub 2 km dincolo de Mureș, s-a cam „bănățănit”, nărăvit la Banat, deoarece acolo a urmat liceul sportiv și facultatea, acolo a fost sportivă de performanță și i-a dat domnul unul care, deși locotenent, era cam comod, mai mult cu matematica și teoria optimizării...

          Și fiindcă am scris și noi despre vinul bănățean în proză, mai bine cântă vinul Corneliu Culman, iubitor de Banat și cu prieteni pe acolo, în „Nişte poezii”: „Mi-e dor de obiceiul vostru/ Mi-e dor de obiceiul din Banatul vostru/ De-aţi pune'n mână paharul cât mai plin./ E-un obicei frumos, pe gustul nostru,/ Să simţi din plin că ai băut un vin.// În înserarea ce pe deal se pierde,/ Să beau cu Roşca-un Cabernet de Recaş, gros,/ Să simt cum sângele în mine fierbe/ Ş-apoi să plec, nebun, încet, pe jos.//...”

          Și cum Banatul e bogat, înțelegem cele scrise în 1973 despre trecut de Dion Mardan în „Epigrame şi epigramişti”: „Pace. Anul 1933, an de greve şi de represiuni sângeroase, de scandaluri electorale provocate de guvern: De-acum dormiţi în pace, Ştefane şi Mihai/ Căci în Banat e pace... ţăranii n-au mălai./ Nu mai avem războaie... avem numai bătăi/ Guvernul ne arată ce pot oamenii săi.” Așa pace... Doar comuniștii au arestat bogații țărani bănățeni și i-au trimis în Bărăgan...

          George Ceauşu descrie condensat românii: „Calităţi: Ardelenii au rigoare/ Şi fruncea îs bănăţenii.../ Moldovenii au vigoare,/ Dar culoare dau... oltenii!” S-o fi referit craioveanul și la oltenii din Craiova care au fost înarmați cu bâte și trimiși la Timișoara să „calmeze” revoluția ce începuse, dar care s-a transformat în București în îngrămădeala din decembrie, în spatele căreia au acționat Iliescu, Roman, Măgureanu, Voican și compania?

Degeaba scriam noi mai sus că boian e substantiv comun, că uite, prin Banat e și nume de familie, Sergiu Boian: „Nopţ dă mai: Nopţ dă mai să tăt spăţâră,/ Prân tăt satu să răsfiră,/ Şî dân fiecare noapce.../ Îm culeg miros şî şoapce.// Nopţ s-aprind şî parcă suie/ Verge satu numa buie,/ Şî poşoare dă vergeaţă/ Împlecesc o gimineaţă.// Şăd, atâcea nopţ colindă,/ N-au oceş, vor să mă prindă,/ Să mă-mbreşe, nu scăpai/ Într-o gimneaţă dă mai...”

Un traseu turistic inedit (cu aplicația rome2rio, software cu dedicație doar la bordul mașinii Vioricăi)

Și tot în graiul ăsta al locului se exprimă și Marius Munteanu în 2005 în „Semne ale timpului nostru” (Dudu: Prăstă gard, prăstă cotarcă,/ Prăstă cruce, prăstă casă,/ Dăjghinat să lasă dudu -/ Cloţă verge dă mătasă.”). Poate celor de mai sus li se adresa Gheorghe Busuioc în ziarul „Viaţa Buzăului" din 21 noiembrie 2005 (Unui poet în grai bănăţean: „El se tot juca cu graiul,/ Precum în coteţ, cu paiul,/ Că ştiţi dumneavoastră cine,/ Când se schimbă vremea-n bine.”).

          Secretul că bănățenii sunt bogați e doar datorită muncii, efortului, chibzuinței și economiei, așa cum ne demonstrează și Valentin David, destul de prolific în ale epigramei, scriind noi de domnia sa în multe articole (Iluminare: „Ca bănăţeanul, chibzuit,/ Atins de pronia divină,/ De foarte tînăr am chelit.../ Să scad factura la lumină!”).

          Și mă îngrozesc când aflu că până și Horia Sima, în „Sfârşitul unei domnii sângeroase”, se referea la Banat, spunând „Examinând harta, văd că Banatul figura ca împânzit în întregime de echipe teroriste. Continua cu Aradul, Hunedoara, Sibiu şi Braşov.” Chiar așa să fi fost? Ciudată trecere peste decenii, deoarece...

          Degeaba a venit schimbarea în România de la Timișoara, transformată în îngrămădeala din decembrie în toată țara, pentru care se iau și îndemnizații de revoluționari, și lovitură de stat în București, că ăștia care se perindară la timonă, fie Iliescu-Roman, fie Constantinescu-Ciorbea, Iliescu-Năstase, Băsescu-Tăriceanu, Băsescu-Boc, Băsescu-Ponta și Klaus-Ponta și cu destui alții din PSD, inclusiv Grindeanu bănățeanu`, pila unui popă, socru al lui Ponta, că datorită lor și nouă țara a ajuns cum a ajuns, chiar și în Banatul lui Claudiu Românu (Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume: „Un sat măi gol ca nişiodată,/ Pămânce goale, nelucrace,/ Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume,/ Iar copiii-s în altă parce.// Cu spini, urzâşi şî mulţ bruscani/ S-o `împodobit` grăgina,/ Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume,/ În Şieruri ş-or găsât ogina,// Cu lacrămi pă obraz priveşci,/ Poarta ge la drum că-i rujinită,/ Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume,/ Ca poarta să măi fie fărbuită.// Pă la oraşă îs plecaţ copiii/ Ge casa părincească s-or zuitat,/ Fiin'că bătrânii nu măi îs pă lume,/ Casa sângură, lăsată... îi în sat.”)

          Bănățenii chiar și în armată erau ușor de diferențiat de vecinii olteni, așa cum ne arăta Ioan Fărcaş, din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi, 2006 (Cazonă: „Recrutul, în cazarmă când apare,/ Întreabă şeful, un om cumsecade:/ Cel din Banat - de unde ia mâncare,/ Olteanul - unde se dau grade?). Dar azi nu mai există așa ceva, „recrut” devine arhaism....

          Și hanul sau „boianul” hoardei poeților în grai bănățean, numitul Sergiu Boian, nici în iubire nu-și uită voroavele (Umbrilii tele: Umbrilii tele mă -astrucă,/ Doi paş îmbătaţ dă pucere/ Mă calcă, mă rup, mă- apucă/ În vara –mi pierdută şe piere...// Lumini şi umbre ocesâce/ Mă ung, şă împleceşce un dor/ În urma nopţâlor- sâce/ Dă gânduri beceje şe dor.// Păsăşce şi noapcea şi ea/ Doi paş să – mpârângă şî pier/ Ş-atâta vară – oi avea/ Ş-atâta noapce măi şer...// Umbrilii tele tot cresc,/ În mine potop dă lumini/ Gimneaţa pot s-o primesc/ Când nu ce duşi, nişi nu vini.../”), recidivând (S-o strâns atâta primăvară: „S-o strâns atâta primăvară/ În cine toată să răsfire.../ Lumina îmbătată dă – asară/ Ş-o dat în mine întâlnire...// Tot arge satu, s-o aprins,/ Lumini să scutură dă fum,/ În mine zăgu parcă stâns/ Adună noapcea dă pă drum..// O umbră creşce întră focuri,/ Ce strânje vraja nopţî moi,/ Ce scald-ameţâtoare jiocuri,/ Şî m-i ce-aduşe înăpoi...// Şiuleşce noapce-afurisâtă,/ Strânje-a primăverii glas,/ Lumina toată încălşită,/ Mă tot sâleşce să o las...”)

Și după Tristan Tzara trebuia să apară în Banat și Traian Abruda („Mâine nu/ urc vreo coamă de deal/ cu soarele-n ceafă/ urmez/ câmpia Banatului până la iecea/ mare e distanţa ce mă desparte/ în crez/ de prietenii înecaţi/ în alcoolul îmbrăţişării/”), iar (corbul alb) Vorona în București. Și dacă o ținem tot așa trece timpul și ne ofilim, așa vom mai reveni cu altă ocazie! Îl salut pe colegul Petru Drăghicescu, excelent ofițer de arme întrunite, care nu s-a rezumat la „ura, ura, trei rachete, critica și-angajamente!”

          A, era să uit, tot hanul Sergiu Boian, având în vedere bogăția bănățenilor nu putea să nu se refere prin august 2011 la împărțirea moștenirilor la trecerea Styxului (Averea: „O murit şî baba Eva/ A ei d-abe aşceptară,/ Că avea suta dă ani/ Șî nu măi dăgea să moară...// Ș-api la îngropăşiune/ Viniră care dă care/ Că ţânură mult la babă/ C-o lăsat avere mare...// Ș-o fost scris la testament/ Tăt se baba-o adunat/ Că șică pucea să fie/ A măi bogată dân sat// Avea o şioardă dă vaşi/ Un șiopor mare dă oi/ Mulce lanţă dă pământ/ Şî bag sama euroi./....”).

          Așadar, să fiți iubiți!

Dacă doriți să citiți despre oltean, purcedeți la: 

https://webdidacticanova.blogspot.com/2019/10/jocuri-de-cuvinte-oltean.html

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

nitu.constantin@yahoo.com