Jocuri de cuvinte - religie

Jocuri de cuvinte - religie

Geografie lingvistică

Religie

Motto; „Epigramiştii buni vor merge-n iad,/ Că-s plini de duh, de li se duce buhul!/ Speranţele să meargă-n cer tot scad:/ În rai se duc acei săraci cu duhul!” (Valeria Moroşan, „Ce ți-e scris...”)

MDA2 (2010) ne lămurește că religie, învechit relege, relighie, relighion, relighiune e moștenit din latinul religio, religionis, prin germanul Religion și francezul religion, fiind un „sistem de credințe și practici privind sentimentul divinității care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem”, „totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare religiei”, dar și o „disciplină care se predă în școli, având ca scop instruirea și educarea elevilor în spiritul religiei date”.

Wikționarul precizează că e moștenit din francezul religion, germanul religion, ambele provenite din latinul religio, atestat în latina clasică (sec. I î.Hr.), folosit frecvent de Cicero, care a legat cuvântul de relegō, re-leg, leg din nou; de altfel cuvântul a fost legat (mai ales de autorii creștini) de religō, mă leg repede, din re- +‎ ligō, și obligātiō, de la obligō, „a obliga; a restrânge”, de la re-, „la, împotriva”, + ligō, „a lega, a uni”, oricum, folosind sufixul -iō.

Dar să vedem cum zic alții religiei:

agama în indoneziană și în malaieziană;

anutan în malai;

átrúnaður în feroeză;

âyin - آیین‏‎ în persană,  ayîn دین‏‎ în kurdă;

camayam - சமயம் în tamilă;

chos lugs - ཆོས་ལུགས în tibetană;

craueeaght în manxi;

crefydd și creideamh în irlandeză;

dat - דָּת‏‎ în ebraică;

dham - दीन în hindi, dhamma - धम्म în pali, dharm - دھرم‏‎ în urdu, dharma - धर्म în marathi, dharma - ಧರ್ಮ în kannada (kanaresiană, prin India), dhôrmô - ধর্ম în bengali, sdharma - धर्म m în sanscrită;

diadhachd în scoțiană (limbaj germanic din Scoția), diána - ديانة‏‎ în arabă, dīn - دين‏‎ m în arabă, uigură și‎ în urdu, dïn - дин în cazahă, cecenă, kirchiză și tadjică, din în turcă, azeră, turcmenă și uzbecă, dîn - ئاین‏‎  în kurdă, ādin - адин în abhază, pdin - دین‏‎ în persană; 

erlijio în bască;

fe în albaneză;

geloofsovertuiging și godsdienst în neerlandeză;

jonggyo - 종교 în coreeană;

kepercayaan în malaieziană;

kiš - کیش‏‎ în persană; 

kron - կրոն în caucaziană-anatoliană;

matamu - మతము în telugu;

mazhab مذهب‏‎ în persană, mazhab - مذہب‏‎ în urdu, mazhab मज़हब în hindi;

náboženství în cehă, náboženstvo în slovacă, nabožina în sorbă de sus (upper sorbian), nabóžnina în sorbă veche;

nahaghá în navajo (în America de Nord);

reiligiún în irlandeză, releegion în scoțiană, religia - რელიგია în gruzină, religia în poloneză și în slovacă, religião în portugheză, religie în română și în neerlandeză, religija - религија în macedoneană, rèlīgija - рѐлӣгија în sârbo-croată,  religija - религия în bulgară și în rusă, reliģija în letonă, lituaniană, sârbo-croată și slovenă, religió în catalană, religio în ido, religiō în latină, religion în daneză, norvegiană,  franceză, occitană, suedeză și engleză, Religion în germană, religión în spaniolă, religione în italiană, religioon în estonă, religiun în romanșă, religy în frizonă, religye - רעליגיע‏‎ în idiș, relíhija - релігія în ucraineană și în bielorusă, rełijon în venețiană, relijyon în creolă haitiană, Relioun în luxemburgheză, relixión în galiciană, relixón în asturiană, rilidjon în valonă;

saasnaa - សាសនា în kmeră, saat-sa-naa - ສາດສະໜາ în laoțiană, sàat-sà-năa - ศาสนา în thai;

šašin - шашин în mongolă;

shūkyō - 宗教 în japoneză;

szoszroál în romani (țigănească);

tĕn - тĕн în ciuvașă;

thriskeía - θρησκεία în greacă, thrēskeía - θρησκεία în greaca veche;

tôn giáo - 宗教 în vietnameză;

trosretning în norvegiană;

trúarbrögð în islandeză;

tupãrape în guarani;

uskonto în finlandeză;

vallás în maghiară (din vall, „a se confesa”, +‎ -ás, sufix de formare a substantivelor);

vjȅra - ве̏ра în sârbo-croată,  vera în slovenă,  véra - ве́ра în rusă;

veroispovédanije вероиспове́дание în rusă, veroizpoved în slovenă, veroizpovedánije - вероизповеда́ние în bulgară;

wyznanie în poloneză;

zōngjiào - 宗教 în chineză.

Cuvântul „religie” în diferite limbi

Religii în lume

Moto: „Nu-mi bat capul cu ştiinţa,/ Pentru capul meu e greu;/ Eu rămân doar cu credinţa/ Restul ştie Dumnezeu.”   („Opinia credinciosului”, de Goethe, din „Epigrama germană de cinci secole” 1999, traducere de Florea Ştefănescu)

În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi, grupuri de persoane, regiuni sau țări. După cum arătarăm, cuvȃntul „religie” în latină înseamnă „re-legare", adică restabilirea relației dintre Dumnezeu și Om.

Simboluri religioase (sus: creștin, iudaic, hindus, baha'i,  islamic, tribal, taoist, shinto; jos: budist, sikhist, hindus, jainist, dyyavalist, tripla zeiță, crucea malteză, pre-creștin slavonic)

Religia implică o încredere în existența unei realități absolute (sacrul, supremul, zeii, Dumnezeul) de care omul ar depinde, această încredere fiind credința religioasă. Așadar, religia este un tip de comportament uman (credințe, ritualuri) referitor la ființe, forțe și puteri supranaturale.

Sociologia consideră că religia a apărut și există încă, ba pe la noi, după 1989, a luat avânt mare, nelipsind de la orice eveniment cel puțin un prelat, pentru că ea îndeplinește anumite funcțiuni: cognitivă (explică lumea); acțională („extinde” capacitățile umane limitate de acțiune); de reducere a anxietății sau fricii de necunoscut („spaima inventează zeii”, cum spuneau latinii, „primus in orbe deos fecit timor”); socială (menține solidaritatea societății, prin afirmarea superiorității morale a acesteia asupra membrilor ei); compensatorie [identificată de Karl Marx și Friedrich Engels în societățile stratificate social, funcția compensatorie e cea de a fi un protest neputincios contra unei lumi aliena(n)te, de care ne amintea Eminescu în „Împărat și proletar” (Religia - o frază de dânșii inventată/ Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,/ Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,/ După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,/ Ați mai purta osânda ca vita de la plug?)]; identitară (constituirea și menținerea identității unui grup, a unei comunități etnice sau doar religioase).

Concluzionând, religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul și fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeități sau alte forțe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înțelesului vieții.

Așadar distingem o mitologie – zei, Dumnezeu, îngeri, sfinți ș.a., necesitatea credinței și un mod specific de a gândi și a acționa pe care credincioșii sunt îndemnați să le respecte. Iar religia interacționează cu știința, adaptându-se mereu la realitățile științifice descoperite, cu filosofia, având și bisericile filosofii lor, se reformează sau fie se integrează, fie se „împrăștie”, luptă cu superstițiile etc.

Religiile moderne sunt împărțite în mai multe categorii: religii avraamice, credințele monoteiste care subliniază că originea lor comună este profetul Avraam sau recunosc o tradiție spirituală identificată cu Avraam (iudaismul, creștinismul, islamul); religii indiene (hinduismul, budismul, Jainismul etc.); religii est-asiatice (taoismul, confucianismul, șintoismul etc.); religii iraniene (zoroastrismul); religii neo-păgâne și noi mișcări religioase (wicca, satanismul,  asatru, scientologia etc.); religii indigene (nativ-americană, afro-americană, polineziană, australiană). Nu analizăm diferențele dintre ele, deoarece poate le vom analiza în viitor separat. Facem doar unele scurte observații.

În articolul următor vom trata ce este o „biserică” și ce este o „sectă”, biserica (din latinul basilica) fiind în general „instituție ce reunește ansamblul credincioșilor într-o comuniune”, iar o sectă este o „comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie”, dar și un „grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice)”. Și e moștenit din francezul secte și latinul secta.

Există o religie născută pe teritoriul României și care astăzi este răspândită în Statele Unite ale Americii, Scoția, Țările de Jos și Ungaria. Este vorba despre credința unitariană, care a apărut în Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea. Și vă vom comunica ce demnitar minoritar aparține acestei religii.

Biserică unitariană din San Jose, SUA

Religia în (c)arte

Motto: „Pe-o pagină, de internet,/ Se dă o ştire, mai tot anul:/ Că-n Rai sunt locuri berechet/ Şi-n Iad se depăşeşte planul.”  („Judecata de apoi”, de Corneliu Costăchescu, din „Pledoarie pentru epigramă”, 2007)

După ce am definit religia, notăm că mulți alții s-au străduit s-o definească altfel. Franz Werfel ne spune că „religia este dialogul etern dintre omenire şi Dumnezeu”, chiar dacă nimeni nu l-a văzut, dar l-a simțit chiar în interiorul său. Karl Wilhelm Friedrich von Schlegel ne lămurește că „religia este baza existenţei omeneşti”. Atunci „ateii” nu există (ateu - din latinul atheos, din vechiul grec átheos - ἄθεος, „fără de Dumnezeu, fără zeu”)? Ei în ce cred?

Statuia Cristos Mântuitorul (Cristo Redentor) din Rio de Janeiro, Brazilia – statuie considerată una dintre minunile lumii moderne – are chipul sculptat de românul Gheorghe Leonida

Emil Cioran, în „Amurgul gândurilor”, crede, pe bună dreptate, că „În biserici mă gândesc adesea ce lucru mare ar fi religia dacă n-ar fi credincioşii, ci numai neliniştea religioasă a lui Dumnezeu, de care ne vorbeşte orga”. Corect gândește că dacă n-am fi noi în triada Dumnezeu-prelat-credincios, prelatul și Dumnezeu, s-ar plictisi de moarte, n-ar fi religia.

Iar Petre Ţuţea, în „Omul”, ne explică ce e teologia - „tratat de antropologie creştină -  știinţa realului”, la care mă mai gândesc până a fi de acord. Teologia este doar o disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și a dogmelor unei religii, mai restrâns parte a dogmaticii având ca obiect exclusiv pe Dumnezeu.

Teologia pastorală este un domeniu al teologiei având drept scop pregătirea viitorilor preoți în practica bisericească pe baza studierii Noului Testament. Se zice că acest cuvânt a fost moștenit din francezul théologie, format din théo- +‎ -logie, moștenit succesiv, la rându-i, din francezul medieval theologie, din vechiul francez theologie, din latinul theologia, din vechiul grec θεολογία – theología.

Cuvântul rugăciune în diferite limbi

Iar rugăciunea, monologul intim către cel de sus, a făcut obiectul multor epigrame. De rugat se ruga și Marian Cioacă prin 2009, pretinzând că a intrat în dialog cu Bunul Dumnezeu, care e gata să ne ajute (- Doamne, ai grijă de noi/ Că e iadul pe pământ!/ - Depinde numai de voi,.../ La Mine vă iau oricând), iadul pe pământ fiind confirmat tot prin rugăciune prin 2007  și de Gheorghe Popescu-Ger (Coboară, Doamne, printre noi/ Şi fă calvarul să sfârşească,/ Că judecata de apoi/ Cui are să-i mai folosească?!”)

Cea mai scurtă și frumoasă rugăciune

            Mihai Haivas susținea în „Haşmişuri umoristice” că și maestrul Brâncuşi se ruga când cioplea (În piatră ai cioplit din greu,/ Şi te-ai rugat lui Dumnezeu., Ateii, că nu ştiu de daltă,/ Întruna dau cu piatra-n baltă). Eugen Albu adresa în revista „Rebus", nr. 1073 o urare-rugăciune guvernanţilor (Să v-ajute Dumnezeu,/ Ca, din anul care vine,/ Să aveţi salariul meu/ Şi s-o duceţi tot ca mine!”). Să citească Orban și Cîțu...

Martorul Gheorghe Gurău declara în 2012 că rugăciunea se face în mod sigur chiar și la mormântul unui scriitor (Tămâie, lumânări, icoană/ Şi-o rugăciune, evident;/ La căpătâi i-au pus şi-o pană/ Simbol al penei de talent!”).

            O altfel de rugăciune o aavea Stelică Romaniuc, parcă pentru a-l contrazice  pe președintele blocului meu, cel care zicea într-o zi că Prutul desparte două națiuni, ca ziua cealaltă că desparte două popoare (Doamne, ce-o ieşi nu-mi pasă,/ Dacă Tu, citindu-mi slova,/ Mi-o aduci din nou acasă/ Pe vecina mea... Moldova!”). Asta deoarece Plăieșii ne informează că ei cântă clar despre limba română, ba sunt atenți și la calul rusului sus pe malul Nistrului, potcovit gratis și dorit expulzat în Stepa calmucă.

            O constatare după rugăciune face și muşchetarul prahovean Ion Grigore cu niște „Proiecte modeste” despre o păcătoasă nedusă la biserică (Duduia jună şi frumoasă/ S-a măritat c-un singur gând:/ Să fie soaţă credincioasă,/ Măcar aşa... din când în când). Speranțe doar în rugăciune avea Romulus Filip prin 2007, mai ales pentru pensionari (Ne-or aduce vremuri bune/ Cei ce i-am votat şi eu./ Pân–atunci, cu rugăciune,/ Mă va duce Dumnezeu!). Ce e în 2019 cu liberalii ajunși guvernanți fără alegeri, doar cu umărul lui Tăriceanu și Ponta, vom vedea! Rugați-vă!

Intrarea Maicii Domnului în biserică

Dar degeaba faci o rugăciune către cel de sus, dacă trimișii lui pe pământ, popii, au păreri nașpa, cu toate că li s-au adresat destui poeți, precum George Topîrceanu, care cere blagoslovirea preotului prof. N. Hodoroabă, autograf pe „Scrisori fără adresă" (Fiindcă-n viaţa mea n-am fost/ Din cale-afară de cuminte,/ Nici cartea asta nu-i de post,/ Blagosloveşte-mă, părinte!) sau Aurel Iordache, în „Palatul de Justiţie” 1999 (Că sunt ateu, nu-i simplă întâmplare.../ Chiar tu-mi eşti argument hotărâtor:/ De-ar fi un Dumnezeu şi bun, şi mare/ Te-ar mai răbda pe tine slujitor?).

Și să nu trecem peste dogmatica de care amintirăm. Dogmatica, conform NODEX (2002), este o ramură a teologiei în care sunt expuse dogmele unei religii și provine din francezul dogmatique, acesta din latinul dogmaticus. Iar dogma este precum axioma în matematică, care nu e necesar a fi demonstrată, dar care, în viața socială m-ar conduce la principiul „crede și nu cerceta!”, cu care nu prea sunt de acord, fiind cam rigid, autoritar!

„Crede și nu cerceta” sau „nu crede tot ce auzi!”?

Așadar, dogma este moștenită și asta din francezul dogme, acesta din latinul dogma, „principiu filosofic”, din vechiul grec δόγμα - dógma, „opinie, principiu”, din dokéō - δοκέω, „pare bun, gândit”, fiind o  învățătură sau teză fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii și nu admite obiecții.

Aici e „cuiul lui Pepelea”, că până la urmă este și o teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă, acceptată necritic și aplicată rigid. Mă rog!

Dar noi suntem credincioșii, care „credem și nu cercetăm” și doar ne rugăm, deoarece legătura insului cu „Cel de sus” implică rugăciunea, care după MDA2 (2010) provine din latinul medieval „rogatio, -onis” (din latinul rogātiōnem, acuzativ singular al lui rogātio, din rogō, „cer; solicit”, acesta fie din proto-indo-europeanul *h₃reǵ- și un dublet al lui regō, fie din procō și un dublet al lui precor și procus, adică o rugăminte, o cerere (mulțumire sau laudă) adresată de credincioși divinității”.

Și i se mai zice și închinare, rugă, (înv.) rugare, rugăminte, molitvă (din slavonul molitva - молитва), ocinaș (din slavonul otĭcĭ našĭa - отъчє нашь), molenie (din slavonul molĭeniĭe -  молieниie). Și te poți ruga unde vrei tu, acasă, în biserică, pe câmp. Oamenii de seamă nu puteau rata definirea rugăciunii, ca să-i lămurească pe megieși sau pe alții.

Așa că, după Sfântul Grigorie Sinaitul, „rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate”, după cuviosul Isaia Pustnicul „rugăciunea este lumina sufletului”, după Sfânta Angela de Foligno „rugăciunea este locul unde se găseşte Dumnezeu”, iar după Teofil Părăian „rugăciunea este cuvântul omului către Dumnezeu”.

Khalil Gibran, mai poetic, crede că „rugăciunea este cântecul inimii”, iar Arthur W. Pink crede că „rugăciunea nu este atât de mult o acţiune, cât o atitudine, atitudinea de dependenţă de Dumnezeu”. Și cum Dumnezeu este un ideal, e dependența de ireal! Aici trebuie să restudiez statica din fizică. Și cred că nu Dumnezeu îmi va da mură-n gură, ci eu trebuie să mă străduiesc, după statică revăzând neapărat dinamica, inclusiv dinamica cuvintelor ca un joc!

Ca să-l citez pe Paul Neagu, cum că „un credincios nu face teologie în mijlocul rugăciunii”, l-aș completa cu „vorba lungă – sărăcia omului”, așa că rugăciunea trebuie să fie scurtă și să trecem la treabă! Asta deoarece, deși Maica Tereza, devenită sfânta Tereza de Avila susține că „rugăciunea nu înseamnă nimic altceva decât să fii într-o relaţie de prietenie cu Dumnezeu”.  Dar eu zic „prieten, prieten, dar brânza e pe muncă, pe efort!”

M-am inspirat din „frate, frate, dar brânza e pe bani”, că nu trebuie să se roage ciobanul să mulgă oile, ci trebuie chiar să le mulgă, așa că prietenul „de sus” nu face nimic fără acțiunea lui Gigi sau a mea, eu și Gigi Becali trebuie să ne rugăm doar să fim sănătoși ca să mulgem oile!

Costel Zăgan, mai inventiv, dă în 2008 în „Inventeme” o definiţie aforistică  „rugăciunea este gravitaţia îngerilor: ne (re)ţine în preajma lui Dumnezeu”. Filosoful Emil Cioran, în „Amurgul gândurilor” „la Divinitate se gândeşte, credinciosul la Dumnezeu. Unul la esenţă, altul la persoană.”

Și în teologia asta, în dogmatică, în rugăciuni și în viața de toate zilele auzim de rai și de iad, nereținând că de fapt raiul și iadul ni le facem noi aici, pe „Terra”! Raiul, moștenit din slavonul рай – rai, polonezii moștenindu-l ca raj (din proto-slavicul *rajь, moștenit din iraniană, din proto-iranianul *raHíš, din proto-indo-iranianul *raHíš, din proto-indo-europeanul *reh₁ís, „sănătate, bunuri”; și e cognat cu avestanul 𐬭𐬀𐬉𐬬𐬀𐬥𐬙‎‎ - raēvant‎, „bogat, splendid”, cu sanscritul रयि - rayí, „sănătate, bunuri”,  este (în diferite concepții religioase) un „loc plin de încântare și de fericire, în care petrec după moarte sufletele drepților”, numindu-se și eden (din francezul éden) sau paradis (din fr. paradis, ger. Paradies, moștenite succesiv din latinul paradīsus, dublet al lui parvis, din vechiul grec παράδεισος – parádeisos, grădina aia fabuloasă din cer în care ar fi trăit Adam și Eva până la săvârșirea păcatului originar).

Cuvântul rai (paradis) în diferite limbi

Chinezul Confucius, prin secolul al VI-lea, era mai scurt, nu ne spune nimic de „grădină”, ci crede că „raiul înseamnă să fii una cu Dumnezeu”. În secolul al XVI-lea Shakespeare ne lămurea că „raiul, (e) visteria bucuriei eterne”, pe când al nostru Costel Zăgan crede că „raiul este umbra lui Dumnezeu”. Eu sunt de acord cu Schiller, care, fără vise aiuristice susținea: „eu îmi sunt raiul sau infernul”.

Țara noastră e un rai

Nici raiul n-a scăpat de grija epigramiștilor. Nicolae Halmaghi-Scoreanu scria în 2007 epitaful unui epigramist doritor de loc în rai în „Anuarul Epigramiştilor Români” (La al vieţii trist soroc/ A cerut, în rai, un loc;/ Nu ştia în mod precis/ Că şi iadul e deschis). Că locuri erau cu duiumul, după cum ne confirma  tot în 2007 maestrul Corneliu Costăchescu (Pe-o pagină, de internet,/ Se dă o ştire, mai tot anul:/ Că-n Rai sunt locuri berechet/ Şi-n Iad se depăşeşte planul).

Dar cu ispitele de pe Pământ, după Vasile Larco raiul nu e pentru toți, că doar nu se poate renunța la fructul oprit (În viaţa asta prost croită,/ Cu frumuseţi în evantai,/ Te duc atâtea în ispită,/ De nu ai cum s-ajungi în Rai!). Este vorba pentru poeți de raiul jinduit de mulți, Parnasul, definit corect în 1981 de Vasile Langa în „Dicţionar de epigrame” (O grădină-n care zorii/ Sunt priviţi c-un ochi pedant;/ Rai în care scriitorii/ Au cu toţii loc vacant). Mă rog, dar Maltus spunea că „la ospățul lumii mulți sunt chemați, puțini aleși”!

          Chiar și Voltaire se gândea la un colț rai, printr-o hexagramă, „Vis şi realitate”, traducere de Aurel Iordache (Visam că-s împărat pe-un pe-un colţ de rai,/ Iar tu - o fată care mă iubeai.../ Când m-am trezit, sărac ca-ntotdeauna,/ În loc să plâng, am râs... Şi-am râs întruna.../ Ai să-nţelegi vreodată bucuria?!/ Pierdusem doar un fleac... Împărăţia).

          Mihai Danielescu, nu doar în vis, se adresa în 2006 chiar Sfântului Petru, cel ce este paznic dedicat la Poarta Raiului pentru oarece locuri (Preasfinte, fă-ne loc în rai,/ Cu toate că am fost golani,/ N-am fost pe Muntele Sinai,/ Dar... ţinem post de nouă ani). Dacă facem socoteala, 2006 – 9 = 1997. Ce să fi fost în 1997? La putere era Convenția democratică și după cei de „dreapta” era rai în România! Că Isărescu ne făcea să ne credem to(n)ți milionari!

Rai sau campanie electorală?

          După unii epigramiști, paradisul sau raiul ar fi pe pământ, așa cum credea și baciul Lucian Mănăilescu în „Epigrame cu şi despre femei”, 2010, cu oarece avataruri turistice [Călătorind spre-al vieţii paradis,/ A fost cam peste tot în lumea asta:/ La Londra, la Viena, la Paris.../ Şi peste tot l-a dus (de nas) nevasta!]. Fiecare cu norocul lui!

Un loc în rai în 2016 dorește și altruista Gabriela Genţiana Groza  epigramistului Barbu Bălan, la împlinirea vârstei de 80 de ani (Te-aş lăuda, stimate-al meu confrate,/ Că de mândrie, ştiu, motive ai,/ Dar las pe Domnul să îţi facă parte,/ La centenar, de-un colţişor de rai!). În schimb Nicolae Dărăbanţ e sigur că unii se simt pe pământ ca în rai, dar... prețul e cam scump în cazul amorului fără TVA (S-a simţit ca-n paradis,/ Când cu Eva, cand cu Ida,/ Astăzi medicul i-a zis/ Că-i 60% SIDA,/ ... 40 e sifilis).

          Asta dovedește că păcatul este rupt din rai, cum depunea mărturie Vlad Cernea-Jerca în ziarul „Viaţa Buzăului" la 22 februarie 2006 despre o văduvă tânără (Că-i vechi blestemul şi păcatul/ Ştiam şi eu şi răposatul -/ Dar când pomană-i faci şi-mi dai.../ Păcatul ăsta-i rupt din rai).

Cum care rai? Raiul în care primii locuitori au fost Adam și Eva, dar unde era prezent și șarpele pe post de critic, fapte relatate și de  Marcel Breslaşu în „Antologia epigramei româneşti” (Adam cânta întâiu-i cânt. Şi-i fapt notoriu;/ Un altul mai dotat ca el nici nu era!/ Eva-ar fi fost un excelent auditoriu,/ Dar şarpele - întâiul critic - fluiera!).

Și se tot bagă poeții ăștia la viața din rai, dar de unde știu ei ce e pe acolo? Că nimeni nu s-a întors să ne relateze cu de-amănuntul. Ba unii credeau, precum   Petru Onciu din Voivodina, Banatul Sârbesc, prin 2008, despre unii foști șefi că trăiau ca în rai (Şef fiind, trăia ca-n rai/ Dar avea un singur bai:/ Nu ştia cum că şefia/ Nu ţine cât veşnicia). Așa că mulțumește-te și roagă-te ca și cum ai fi propriul tău șef.

Și pentru rai sau paradis există o multitudine de cuvinte în alte limbi [aljana - الجنة în arabă; baradwys în galeză; behešt - بهشت în persană; cennet în turcă și cənnət în azeră; cseri, csero în țigănească (rromani); drakht – դրախտ în armeană; gan 'éden - גן עדן în ebraică și ganeydn – גאַניידן în idiș; ġenna în malteză; heaven în engleză, heiven și hewin în scoțiană, hemel în neerlandeză, himins în gotică, Himmel în germană; in - ин în udmurtă; jumaq – жұмақ în cazahă; Nandanakānana - নন্দনকানন în bengali; ouranòs οὐρανὸς în greacă; Paradäis în luxemburgheză, parádeisos - παράδεισος în greacă, paradicsom în maghiară, Paradies în germană, paradiis în estonă, paradijs în neerlandeză, paradís în catalană, daneză, franceză, islandeză, norvegiană, română și suedeză, paradise în bască, Paradise în galica scoțiană și în irlandeză, paradiso în italiană, paradisu în corsicană, paradisum în latină, paradīze în letonă, paradys în frizonă, paraíso în galiciană, portugheză și spaniolă, parajsë în albaneză, paratiisi în finlandeză, Phiradausa - ਫਿਰਦੌਸ în punjabi; rai – pай în bulgară, rai în română, raj - рай în bielorusă, raj – рај în macedoneană și sârbă, raj în croată, bosniacă, poloneză, slovacă și slovenă, ráj în cehă, ray – рай în rusă și ucraineamă, rojus în lituaniană; svarg – स्वर्ग în hindi].

Infern zisei? Iad? Iad provine din vechile slavone ꙗдь, адь (din vechiul slavonic bisericesc адъ - adŭ, „împrumutat” din vechiul grec  ᾍδης – Hā́idēs; bulgarii îi zic ад - ad) și e locul în care, după moarte, sufletele păcătoșilor ar fi supuse la chinuri veșnice. Și i se mai spune  gheenă (din vechiul slavon гєєна - geena), infern.

H.G. Adams crede că „iadul este adevărul înţeles prea târziu”, iar Emil Cioran susține că „infernul este când rugăciunea devine de neconceput”. Ca să vedeți unde credea Valeriu Butulescu că se află „iadul capitalist”, cred că după o bună pregătire la învățământul de partid, redăm definiţia aforistică din ziarul „Steagul roşu" din 1985: „Infernul este iadul occidental. Altă abordare, alt confort.” William Alfons de Liguori ne lămurea că „pedeapsa care face ca iadul să fie iad este durerea că sufletul L-a pierdut pe Dumnezeu”. Oare câți ar trebui să fim pedepsiți azi după realitatea de pe aici?

Și cuvântul infern a fost împrumutat în mai multe limbi (enfé în normandă, enfer în franceză, enfiern în romanșă, ferr în albaneză, iferru în sardiniană, ifreann în irlandeză, ifrin în  galiciană scoțiană, in·hèrn în occitană, infern în catalană, în malteză, română și velșă, infèrn în occitană, inferno în engleză, galiciană, italiană, neerlandeză, norvegiană, suedeză, portugheză, Inferno în germană, infernu în siciliană, infiarn în dalmațiană, infiêr în friuliană, infier în valonă, infiérno - ινφιέρνο în greacă, infierno în istriotă și în spaniolă, infiernu în asturiană, nfernu în siciliană, uffernIad în velșă, toate din latinul infernus, „infern”, acesta din īnferus, „puțin”).

Cuvântul iad în diferite limbi

În iad există păcătoși?

Epigramiștii nu uită iadul. Greșește Constantin Dragodan când scrie epitaful crâşmarului și îl trimite în rai (Crâşmarul rotofei ca un buhai/ Petrece fără teamă de păcat,/ El locul şi-a asigurat în rai/ Servind, tot timpul, vinul „botezat"). Eu l-aș trimite în iad. Că pe biserica dintr-o localitate din podgoria Drăgășani este pictată o scenă din iad, cu un tip legat de picioare, cu capul în jos, deasupra unui cazan cu foc sub el, foc întreținut de draci. Și dedesubt scrie „Cârciumarul care pune apă-n vin”.Nu sunt mai bune crâșmărița din Buzău și crâșmărița Plăieșilor de la hanul Marioarei?

Precis Nicolae Iorga nu este în infern, că potrivit antimetabolei epigramatice Păstorel Teodoreanu avea o dilemă în „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...” din  1931 (L-a pus Destinul lui stupid/ Într-o dilemă de infern:/ Ori partid, fără guvern,/ Ori guvern, fără partid). Despre PSD în noiembrie 2019 îl lăsăm să peroreze pe președintele meu de bloc.

La iadul de pe pământul geto-daco-pontic se referă Dan Căpruciu în sonatele sale sonete deși crede că mai sunt speranţe (Nu vom mai fi precum o turmă/ În traiul devenit infern/ Atunci când mintea de pe urmă,/ Va poposi şi la guvern), nespecificând dacă e vorba de guvernul nostru, de după alegeri, sau despre „guvernul lui”, penelisto-pedelist, președinte care ar putea face obiectul unei icoane, conform descoperirii arheologice făcute de Valentin David  (Biserica ascunde un mister/ Ce neelucidat o să rămână;/ Pictura arăta un Lucifer/ Tronând în iad c-un sucitor în mână).

Și fiindcă pe aici fu prezentă mereu corupția, Corneliu Costăchescu făcea o pledoarie pentru epigramă, amintindu-ne că nici lumea umbrelor nu e lipsită de corupți (La poarta raiului s-a dus,/ Să treacă în divinul vad,/ Dar Sfântul Petru blând i-a spus:/ „Ai rezervare pentru iad").  Kovesi va ancheta iadul sau va crea un iad și în UE, ca cel la Ploiești cu dracul Portocală și se va remarca din nou Mircea Ursei în Cimitirul vesel UE, ca cel de pe la noi din 2000 (În iad, pe câte-am auzit,/ Nu-i chiar uşor să fii primit,/ Căci locurile-n rezervaţii/ Se dau şi-acolo pe... relaţii).

Vasile Langa ne amintește printr-o meditaţie amară, făcută în timpul unei rugăciuni sau după rugăciune, că totu-i trecător, chiar și frumusețea unei femei, chestie pentru care depun mărturie și zeii că e un iad sadea (O spun lucid, iau martori zeii,/ Că frumuseţea-i iad sadea,/ E primul dar făcut femeii/ Şi primul care i se ia). Dar eu l-aș întreba „ei, și? cui prodest?” Îi rămâne frumusețea spiritului, care e un rai, tot sadea!

Tot domnia sa Vasile Langa e cel care într-un „Dicţionar de epigrame” din 1981 ne lămurea că infernul e pe pământ, dovedit de o navetă conjugală dezechilibrată (E-o goană cam demenţială,/ Un du-te-vino infernal:/ Ea cu maşina personală,/ Iar el cu trenul personal). Dar ce povești se puteau asculta ăn vagoane, ce socializare era, de oltenii din tren povestindu-ne și Amza Pelea.

Vasile Panaitescu intuia încă din 2007 în „Antologia epigramei româneşti”, ce o să i se întâmple lui Tăriceanu, că de Borcea.... (Adus în iad când fu să moară,/ N-a început să protesteze./ Căsătorit a cincea oară/ Spera să se mai relaxeze!”)

          Virgiliu Slăvescu ne amintea în 2007  că unii preferă infernul, mai ales că e și Dante e pe acolo, precum Corneliu Moldovanu cu romanul său „Purgatoriul" (Deşi sunt simplu muritor,/ Prefer soluţii elegante:/ Decât cu tine-n Purgator,/ Mai bine în Infern... cu Dante). Purgatoriul e zona aia mai mică, specific așteptării catolicilor cu păcate mici, până le hotătăște Sfântul Petru soarta. Eu l-aș prefera pe Bocaccio de Decameronul său (aici cu filmul lui Pier Paolo Pasolini)...

Dan Norea preferă iadul în „Epi...Gramatica” sa, după ce a constatat că până la Dumnezeu îl mănâncă sfinţii (Prefer iadul, pe cuvânt,/ Are numai draci normali,/ Pe-ăştia-i ştiu de pe Pământ./ ... Raiu-i plin de canibali!). Dracii ăștia de pe pământ sunt interesanți, dar de unde știe omul că raiul e plin de canibali? Nu sunt canibali și pe pământ care te mănâncă de viu cum vrei să te afirmi puțin?

Marius Robu compune un epitaf epigramatic unei tipe care știe precis că va merge în iad, că știe, probabil, ce păcate are, că n-a fost o sfântă (Dentista şi-a scris pe cruce:/ „N-am fost sfântă sau sihastră,/ Dar în iad, când mă voi duce,/ Scap de gura dumneavoastră!”), pe când Gheorghe Dănăilă ne relata în ziarul „Viaţa Buzăului", pe gerul din 26 ianuarie 2006, amintirile sale estivale (Căldura-i mare, vipia-i în toi,/ De parcă s-ar fi instalat infernul,/ Iar soarele ia pielea de pe noi,/ ... Dar mult mai delicat decât guvernul). Și prin ianuarie 2006 era guvernul Tăriceanu, păstorit și îndrumat de Traian Zeus, sub deviza „DA – Dreptate și adevăr”. Și adevărul despre Petrov abia acum ieși la iveală... Și după acea guvernare ne-am ales cu renunțarea la moștenirea Gojdu din Budapesta!

Că după ăsta cu cinci neveste nici nu te mai poți gândi la păcătosul de popă, care conform lui Ion Ruse se comporta ca noi toți ceilalți la o slujbă (Uitând chiar şi de Dumnezeu/ Privea un popă la o jună,/ Şi cugeta ca un ateu:/ Vai Doamne,-i păcătos de bună!). De, așa cugetăm noi, ateii! Și cu popii ăștia nu trebuie să ne comportăm după îndemnul previziune al republicanului Voltaire, în traducerea lui Aurel Iordache (Va fi poporu-n veci eliberat/ De asuprire şi de făr-de-lege,/ Prin cel din urmă preot spânzurat/ Cu intestinul ultimului... rege). Cu regii sunt de acord, că prea îi ridică în slăvi TVR și unii români care vor să ne readucă în evul mediu...

„Dreptate?”, „Adevăr?”

          Așadar, cu religie sau fără, cu cu rugăciune către cine vreți, pe pământ, în iad sau în rai, că astea sunt aici, să fiți iubiți! Că în lumea de apoi, „morți sunt cei muriți!”

(bonus: Tudor Gheorghe - „DOAMNE FĂ DACĂ SE POATE/ SĂ NU FURE NIMENI NICIUN AN/ ÎN ACEASTĂ ȚARĂ CU DE TOATE/ ȘI VOM FACE RAI DIN BĂRĂGAN!”, la 

https://www.youtube.com/watch?v=qhqSrC4Xmtc&ab_channel=TudorGheorghe)

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

Jocuri de cuvinte – limbă

Jocuri de cuvinte – limbă

Geografie lingvistică

Limbă

Moto: „Limba este o formă de gândire umană, posedând o logică internă despre care omul nu știe nimic.” (Claude Levi-Strauss)

Din MDA2 (2010) aflăm că limbă, moștenit din latinul lingua, în afară de organul musculos, alungit și mobil, situat în cavitatea bucală, cu funcție tactilă și cu rol important în procesul de (de)gustare, masticație și deglutiție a alimentelor, la tot regnul animal, dar pe noi ne interesează acel „sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă (sau își ascund) gândurile, sentimentele și dorințele!” Și câte etnii există, atâtea limbi sunt, unele dispărând în timp!

Că zicea într-o zi președintele asociației mele de bloc că noi și cei de peste Prut ba suntem două națiuni, iar în ziua următoare că suntem două popoare, fiind omul de acord cu Ribentrop, fost ministru de externe al Germaniei naziste și cu Molotov, prim-ministru și ministru de externe al URSS, cei care au hotărât prin tratatul de la 23 august 1938, în prezența lui Hitler și Stalin, sfârtecarea României Mari prin cedarea Basarabiei către URSS! Păi suntem noi două popoare? Ascultați ce zic Plăieșii din Basarabia („Limba română”).

Așadar, o moștenirăm din latinul lingua, din vechiul latin *dingua, „limbă ca organ anatomic”, din proto-italicul *denɣwā, idem, din proto-indo-europeanul *dn̥ǵʰwéh₂s.

În alte limbi pentru „limbă” există cuvintele:

•          ābz - абз, ābəz - абыз în abhază;

•          aɖe n în eve;

•          ævzag - ӕвзаг în osetiană;

•          alelo în hawaiană;

•          ɑndaat - អណ្ដាត în kmeră;

•          arero în maori;

•          atsooʼ în navajo;

•          bză - бзэ în adige;

•          cailín dearg m în irlandeză;

•          dil în turcă, azeră și turkmenă (din otomanul turcic dil - ديل‎, din proto-turcicele *til, *dïl, „limbă - organ; limbă”, *dil, „limbă – organ, limbă”), dila în tagalogă;

•          diva - දිව în singaleză;

•          dū - ދޫ‏‎ în maldivă;

•          ena - ენა în gruzină;

•          gjuhë f în albaneză (din vechiul albanez gluha, din proto-albanezul *gluxā, din*gulsā, din pre-dlbanezul *gl̥so-, din proto-indo-europeanul *gols-o-);

•          glóssa - γλώσσα f în greacă (din vechiul grec  γλῶσσα - glôssa, „limbă”,  inițial  din proto-elenicul * glóťťā, de la γλῶχες - glôkhes, „mătase de porumb”, din proto-indo-europeanul * glōgʰs și -ια , „-ia”);

•          hel - хэл în mongolă (din proto-mongolicul *kelen, „limbă”, legat oarecum de oghuzul كَلاجُو‎ - kelēçǖ, „discuție, conversație”);

•          hlya - လျှာ în burmă;

•          hyeo, hyeo - 혀 în coreeană;

•          hizkuntza în bască (din hitz, „cuvânt” + -kuntza, sufix);

•          ilat în sundaneză;

•          ilsien m în malteză,

•          jazik - јазик m în macedoneană, jazýk - язы́к m în rusă, jazýk - язы́к m în belarusă, jazyk m în cehă și slovacă, jazýk - язи́к m în ucraineană, jezík - ези́к m în bulgară,   jezik - језик m în sârbo-croată, jêzik m în slovenă, język m în poloneză, jězyk m în sorbă veche (din proto-slavicul *ęzykъ, językŭ - ѩзꙑкъ, „limbă”, din proto-indo-europeanul *dn̥ǵʰwéh₂s, „limbă”);

•          jībh - जीभ f (), zabān - ज़बान f în hindi, jībh - જીભ în gujarati, jībh جیبھ‏‎ f și zabān - زبان‏‎  f în urdu, jibrō - जिब्रो în nepaleză, jihba - জিহ্বা (), jibh - জিভ () și jib - জিব în bengali, jihvā - जिह्वा f, lolā - लोला f și rasanā - रसना f în sanscrită;

•          keel în estonă, kelʹ, kelj - кeль în erzya, kieli în finlandeză, kyl - кыл în udmurtă (din proto-finicul *keeli, din proto-uralicul *käle);

•          kũ în guarani;

•          lang în haitiană creolă, lango în esperanto, langue f în franceză și în bourguignon, language în engleză, lenga f în occitană, lenghe f în friuliană, lengua f în spaniolă, łéngua f în valenciană, lieunga în romanșă, limba f în sardă, limbã în aromână, limbă f în română, lingua f în italiană, latină, siciliană și galiciană și portugheză, llengua f în catalană, llingua f în asturiană (toate din latinul lingua);

•          laśôn - לשון‏‎ f în ebraică;

•          lce -  ལྕེ, ljags  - ལྗགས în tibetană;

•          lezu - լեզու în armeană;

•          lidah în indoneziană, lidah, lisan în malaeză;

•          liežuvis m în lituaniană (din proto-balto-slavicul *inźūˀ, din proto-indo-europeanul *dn̥ǵʰwéh₂s);

Cuvântul „limbă” în diferite limbi

•          lín - ลิ้น, ćhiw-hā - ชิวหา în thai, līn - ລີ້ນ în laoțiană, lineg în volapuk;

•          linwe f în valonă;

•          lisān - لسان‏‎  în arabă;

•          lưỡi în vietnameză;

•          mac̣ - мацӏ în avară;

•          mott - мотт în cecenă;

•          nākku - நாக்கு,nāvu - நாவு în tamilă;

•          nāluka, naaluka - నాలుక în telugu;

•          nyelv în maghiară (din proto-fino-ugricul *ńälmä, „limbă”, de la * ńäle-, „a înghiți” + * -mä);

•          oqaq în groenlandeză;

•          shétou - 舌头 , shé - 舌 în chineză;

•          shib, csib, csi în țigănească (rromani);

•          shitá - した, bero - べろ în japoneză;

•          tafod în velșă;

•          teanga f în scoțiană și irlandeză;

•          tel - тел în tătară și în bașkiră;

•          teod m, teodoù pl în bretonă;

•          til - тил în chirchiză și în cazahă, tıl - тыл în iakută, til în tătară crimeeană și în uzbekă, til - تىل‏‎ în uigură (din proto-slavicul *tylъ, cognat cu rusescul тыл – tyl,   înapoi”);

•          tong în afrikaans și în neerlandeză, tonge în vest-frizonă, tongue în engleză și în frizonă, tuggō - 𐍄𐌿𐌲𐌲𐍉 f în gotică, tung în scots, tunga m în suedeză, feroeză și islandeză, tunge m în norvegiană bokmål și în daneză (de exemplu tongue din englezele tonge, tunge, tung, din vechiul englez tunge, din proto-germanicul *tungǭ, „limbă”, din proto-indo-europeanul *dn̥ǵʰwéh₂s);

•          ulimi în suedeză și în zulu;

•          uqaq - ᐅᖃᖅ, uqak - ᐅᖃᒃ, alittuut - ᐊᓕᑦᑑᑦ în eschimosă;

•          valoda f în letonă;

•          zabān - زبان‏‎ în persană, zabon - забон în tadjică;

•          zibha - জিভা n în assami;

•          zman, ziman - زمان‏‎ în kurdă;                  

•          Zong f în luxemburgheză, Zunge f în germană, tsung - צונג‏‎ f în idiș;

 (din vechiul german zunga, din proto-germanicul *tungǭ, din proto-indo-europeanul *dn̥ǵʰwéh₂s, „limbă”);

•          zuwen în zazachi.

Jocuri de cuvinte - limbaj

Cât îți ia să înveți o limbă?

 

 

Moto 1: „Dacă vorbești trei limbi ești trilingv. Dacă vorbești două limbi ești bilingv. Dacă vorbești numai o limbă înseamnă că ești american.” (Anonim)

 

Moto 2: „Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.” (Nichita Stănescu)

 

După experții americani în lingvistică, româna este mai ușor de învățat decât germana. Și poți învăța rusa mai repede decât maghiara. Ce ziceți de asta? Pentru că Institutul de servicii externe (Foreign Service Institute, FSI) spune acest lucru. Situat în Arlington, Virginia, din SUA, FSI pregătește personalul pentru afaceri externe al guvernului Statelor Unite, inclusiv prin cursuri de limbi străine.

Ușurința de învățare a limbilor (click AICI)

Fiind organizație de top de învățare pentru Departamentul de Stat, FSI este locul în care viitorii diplomați studiază limbile de care vor avea nevoie în țările străine. Institutul are o abordare practică a limbilor, împărțindu-le în cinci categorii, depinzând de durata de învățare.

Harta arată modul în care apreciază FSI dificultatea limbilor europene. Rețineți că FSI învață doar limbi care sunt necesare pentru relațiile diplomatice, de aici punctele gri de pe hartă. Nu veți găsi cursuri în bască (zona care se învecinează cu granița franco-spaniolă), bretonă (în Bretania, Franța, pe unde am fost și eu), în galeză (în  Țara Galilor), scoțiană sau galică irlandeză. În țările în care se vorbesc aceste limbi minoritare, vă veți înțelege în spaniolă, franceză și engleză.

Apropo, engleza, este o limbă de „Categorie 0” (roz pe hartă), ceea ce înseamnă că americanii școliți trebuie să fie „pricepuți”. Că doar de aia spunea George Bernard Shaw că „Marea Britanie și Statele Unite sunt două națiuni despărțite de o limbă comună”. Limba engleză este oficială în Irlanda și Marea Britanie, dar și în Malta (care este colorată gri pe hartă, deoarece are și limba sa maternă, bazată pe araba siciliană, fiind singura limbă semitică cu statut oficial în Uniunea Europeană).

Limbile de „Categoria I” (în roșu pe hartă) sunt cele mai ușoare pentru vorbitorii de engleză, care ar trebui să poată ajunge la vorbire în aproximativ 24 de săptămâni. Aceste limbi sunt cele germanice (olandeză, daneză, norvegiană și suedeză), dar și cele romanice (franceză, spaniolă, portugheză, italiană, română). Acest lucru poate părea ciudat, deoarece engleza este mai strâns legată de prima decât de cele de categoria a doua.

Istoria limbii engleze arată că este puternic influențată de franceză (și latină), în special în vocabular. Un studiu spune că ponderea cuvintelor latine și franceze în engleză este mai mare decât cea a a celor de origine germanică (29% latine și franceze, față de 26% germanice).

Germana ar avea multe cuvinte din vocabularul de bază cu engleza, dar, potrivit FSI, este o limbă de „Categoria a II-a” (portocaliu) - ceea ce înseamnă că ar fi nevoie de aproximativ 30 de săptămâni de studiu intens pentru a stăpâni o competență de scriere și vorbire.

Acest lucru nu este destul de clar în experiența lui Mark Twain, care a scris că „... studiile filologice mi-au dat satisfacția că o persoană înzestrată ar trebui să învețe engleza (cu excepția ortografiei și pronunțării) în treizeci de ore, franceza în treizeci de zile și germana în treizeci de ani. Pare evident că ultima limbă ar trebui să corectată și revizuită. Dacă trebuie să rămână așa cum ar fi necesar, ar trebui să fie lăsată cu blândețe și reverență deoparte printre limbile moarte, căci doar morții au timp să o învețe ”.

Așadar, de ce are germana o notă mai dificilă decât olandeza, care este o limbă germanică sau chiar decât româna, care este dintr-o altă familie de limbi? Deoarece, deși în mare măsură vocabularul german este înrudit cu cel al limbii engleze, gramatica limbii germane este mult mai complexă decât cea a olandezei sau a românei, printre altele - sau a limbii engleze în sine.

Și observațiile pertinente continuă. De exemplu, substantivele germane sunt genificate, ceea ce înseamnă că sunt de-ale noastre, adică masculine, de-ale Evei, feminine sau neutre. Acest lucru nu este întotdeauna logic. Da, der Mann este masculin, Frau este feminin, dar das Mädchen (fata, „gagica”) este neutru. La fel ca latina, germana are diferite genuri și cazuri - „al masculinului”: des Mannes (genitiv), „al femeii”: zu der Frau (dativ, femeii) etc. Și să nu începem să conjugăm verbele, să analizăm ordinea cuvintelor și prefixele „detașabile” sau sufixele, de care noi am scris în „Călătorii geodezice – Germania, Toponimia germană”!

Totuși, germana este o „boare de oarece vânticel” în comparație cu limbile europene din „Categoria a IV-a” (în verde) - adică toate limbile slave (rusă, belarusă, ucraineană, poloneză, cehă, slovacă, slovenă, croată, bosniacă, sârbă, macedoneană, bulgară), două dintre cele trei baltice (lituaniană și letonă), plus greacă, albaneză, turcă și islandeză.

Ultimele patru (greacă, albaneză, turcă și islandeză) sunt complet neinteligibile reciproc, la fel ca familiile baltice și slave (de care vom mai scrie)  și au un anumit nivel de dificultate. Potrivit FSI, ar fi nevoie de aproximativ 10 luni (adică 44 de săptămâni) de studiu „cu normă întreagă, fără chiul” pentru a vorbi orice limbă din acestea. Dar stați, că situația se înrăutățește. Dacă sunteți diplomat american pe punctul de a „staționa” în Ungaria, Finlanda sau Estonia, va trebui să aveți de-a face cu asteriscul din spatele uneia dintre aceste limbi - „Categoria a IV-a *”. Înseamnă că nu sunt destul de grele ca cele de „categoria a V-a”, dar sunt mult mai grele decât, să zicem, islandeza sau greaca. Așadar, îți trebuie aproximativ un an de studiu cu normă întreagă pentru a te înțelege fie în finlandeză sau estonă, fie în maghiară.

Nu există limbi de „Categoria a V-a” în Europa, dar culoarea albastru de pe hartă arată unde și ce limbi ar putea exista: araba, vorbită de exemplu în Maroc, Algeria și Tunisia (da, pe unde declanșară ei „revoluțiile” arabe). Pentru a obține o înțelegere bună a limbii arabe pentru americanii școliți ar fi nevoie de cel puțin 88 de săptămâni de studiu.

De ce este araba mai grea decât, de exemplu, limba turcă? Ambele limbi nu au legătură cu engleza. Dar limba turcă are o ortografie ușoară (cu alfabet latin, spre deosebire de arabă), un sistem de cazuri la declinări necomplicat și conjugări de verbe extrem de regulate, spre deosebire de arabă. Nu există limbi de „Categoria a III-a” în Europa, dar, desigur, sistemul yancheu FSI nu se oprește la granițele Europei.

Singura altă limbă de „Categorie I” în afara Europei este africană (afrikaans), limba olandeză care se vorbește prin sudul Africii. Germana este singura limbă de „Categoria a II-a” din clasamentul FSI; indoneziana, malaez(ian)a și swahili sunt singurele trei limbi „din categoria a III-a”.

Ebraica, hindi și birmana sunt câteva exemple de limbi non-europene „din categoria a IV-a”. Mongola, thailandeza și vietnameza (în care yankeii luară cafteală)  sunt  de „Categoria a IV-a *”. Singurele limbi de „Categoria a V-a”, în afară de arabă, sunt cantoneza, mandarina, coreeana și japoneza (deși aceasta din urmă, unde lucrează amicul meu, marinar în retragere Will, care conduce o agenție în Tokio, primește un asterisc în plus).

 Având în vedere tot acest efort, se întreabă yankeii, de ce oare un vorbitor de engleză - chiar diplomat - ar trebui să învețe o altă limbă? Nu vorbește oricum toată lumea engleză? Și tot ei răspund, că e adevărat, engleza te va duce destul de departe în lume, dar nu peste tot. Prin vorbirea limbii locale sau cel puțin depunerea unui efort decent pentru a face acest lucru (tip „Mircea, fă-te că lucrezi!”) vor câștiga voie bună și li se vor deschide ușile care altfel ar putea rămâne blocate. Acum înțelegem de ce a numit Trump un ambasador de origine română în România, că cu ceilalți de până acum ne-am lămurit, că s-au comportat ca niște guvernatori! Dar cred că tot guvernator fi-va și ăsta, ca și cel uns guvernator cu o șapcă!

Un alt motiv este că a fi vorbitori numai în limba engleză poate fi un dezavantaj, chiar dacă toată lumea (se face că) vorbește engleza. Potrivit unui articol recent al BBC, vorbitorii nativi de engleză sunt cei mai răi comunicatori din lume. A ști doar o limbă înseamnă că sunt mai puțin pricepuți în detectarea subtilităților variației limbilor decât vorbitorii nativi de engleză.

Acei vorbitori non-nativi vor fi mai puțin pricepuți în argou, jocuri de cuvinte (pot înțelege ce scriu și eu, că amicii Bill și Amantzia citesc traducerile cu Bing în engleză, ebraică și în japoneză) și referințe specifice culturii și îi vor evita mai mult decât anglofonii care vorbesc doar o limbă.

Au dreptate când spun că învățarea unei alte limbi antrenează creierul și oferă o perspectivă asupra unei alte culturi. După cum spune această afirmație: „Câte limbi vorbiți, de atâtea ori sunteți oameni” [„Quot linguas calles, tot homines vales”, împăratul Carol al V-lea (1500-1558), care a mai spus: „Vorbesc în latină cu Dumnezeu, în italiană cu femeile, în franceză cu bărbații și în germană cu calul meu” și pe care l-a copiat unul, dar nu-i amintesc numele].

Limba – expresii și impresii

Moto: „Limba este întâiul mare poem al unui popor.” (Lucian Blaga)

După ce am văzut ce părere au experții americani despre limbile străine, să vedem cum au creat sau au copiat românii expresii referitoare la limbă. „A alerga  cu limba scoasă” înseamnă a alerga sau a umbla, a veni, a aștepta cu mare nerăbdare, agitat să pice guvernul în octombrie, la îndemnul președintelui, dar nu avem soluții pentru înlocuirea cu altul în noiembrie decât cu câțiva de pe la Ponta și PSD care au primit ordin de zi pe unitate să voteze guvernul. „A asuda sub limbă” pentru Orban e echivalent cu a se plânge că a muncit prea mult când, în realitate a stat degeaba și nu rezultă din niciun CV pe unde a lucrat ci doar că a întrebat în campania electorală din 2014 „Cine este generalul?” „A năduși sub limbă” înseamnă a obosi, de exemplu pentru turistul perpetuu, mă refer la președintele asociației blocului nostru, care fu și în Japonia.

„A-l trece (pe cineva) apa sub limbă” înseamnă a-i fi foarte frig, așa cum îi este lui Petrov când e judecat definitiv în chestia cu șoptitul... „Nici limba nu-i asudă” se spune despre cineva care vorbește încontinuu, ca o moară stricată, precum Rareș Bogdan. „A scoate limba (la cineva)” înseamnă a-l disprețui pe ăla, așa cum scotea limba Băsescu Petrov la „dottore” Ponta, adică a-l sfida.

„Nu sta cu limba afară” îi poți spune cuiva pe care îl îndemni să râdă, de exemplu lui Dide, dar nu de către oricine. „A avea limba lungă sau (a fi) lung de  limbă” sau „fraged la limbă” se poate spune despre un vorbăreț, de exemplu ciobănița Raluca Țurcanu, bună vorbitoare de rusă. Înseamnă și a fi incapabil de a păstra un secret, precum ziariștii care l-au turnat în gazete pe Barna! Să fie la ordin?

„A avea limba (foarte) ascuțită (ori veninoasă, otrăvită, rea, neagră, de șarpe)” i se poate spune unuia care spune vorbe răutăcioase, fie lui Orban, fie Ralucăi Țurcanu, fie președintelui de bloc! „Cu limba înveninată (sau veninoasă)”, adică cu oarece răutate o să ne comunice Torontal, cu ordin de la servicii, că s-ar fi înțeles cu cineva pentru votarea guvernului în parlament prin scoaterea din sertar a unui filmuleț de la genocidul atent organizat la „Colectiv”, contra lui Ponta și Bănicioiu, apoi anti-Arafat, deci pro-Petrov și Udrea (Nuți, nu umoristul clujean Cornel)!

„A înțepa cu limba sau a fi cu piper, țepi pe sau aguridă sub limbă” înseamnă a fi sau a vorbi ironic ori malițios, nefiind imparțial și unificator, chiar a scoate mereu vinovat PSD de orice, așa cum procedează președintele meu de bloc! „A fi slobod la gură” sau „a avea limba dezlegată” înseamnă a fi excesiv de sincer și direct în vorbire, așa cum e președintele meu de bloc atunci când vorbeșta pas cu pas despre două popoare sau două națiuni despărțite de Prut.

 „A fi cu două limbi sau a avea (mai) multe limbi” înseamnă, tot după președintele meu de bloc, a fi mincinos sau prefăcut atunci când dai vina pentru orice pe PSD! „A fi iute de limbă” înseamnă a vorbi prea repede, cam ca Andrei Caramitru atunci când vorbește despre actualul președinte al blocului meu.

„A avea limba ascuțită” înseamnă a fi înzestrat cu însușirea de a vorbi convingător, așa cum face actorul Mircea Diaconu, muscelean din Vlădești. „A-și mușca limba” înseamnă a tăcea, evitând să spună ceva nepotrivit, așa cum nu fac Victor Ponta și marinarul Popeye Petrov, care se bagă peste tot, la toate televiziunile.

„A-și înghiți limba înseamnă a mânca cu mare poftă, așa cum fac doctorii Bușoi și pro-românistul Bănicioiu demis împreună cu Ponta după acțiunea „Colectiv”, „când a trebuit să moară oameni”, că mai târziu cu Bamboo n-a prea ieșit pas(i)ența!

„A-și ține (sau băga) limba (în gură)” înseamnă a tăcea, așa cum ar trebui să facă Raluca Țurcan, cea care o ridica în slăvi pe Udrea! „A-și pune frâu la limbă” sau „a-și înfrâna limba” înseamnă a se feri de a spune ceva necuviincios, așa cum face Ciuvică atunci când PNL voia să acceadă la guvernare sau după instalare. „A scoate limba de-un cot” înseamnă a i se tăia respirația datorită efortului sau oboselii, așa cum pățește CSM-ul când trebuie să ia vreo decizie.

„A trage (pe cineva) de limbă” înseamnă a pune cuiva întrebări multe și insistente pentru a afla anumite lucruri, așa cum ar trebui să facă DIICOT în cazul Caracal, la care noi am postat niște aluzii atunci când am scris despre bordeluri militare de astăzi, când nu prea a reacționat lumea!

„A (i) (se) dezlega (cuiva) limba” înseamnă a căpăta chef de vorbă, așa cum ar trebui să i se întâmple lui Dincă de pe la Caracal, așa cum i s-a întâmplat cuscrului lui care a declarat că fetele au fost duse în străinătate de fiul său, ginere al lui Dincă! „A-i merge (cuiva) limba ca o moară stricată” înseamnă a vorbi repede și fără întrerupere, așa cum nu ne-a obișnuit președintele asociației mele de bloc, cel care merge doar landsam sau „pas cu pas”! Adică nu flecărește prea des, nu pălăvrăgește ca Rareș Bogdan, că și așa nu prea are ce spune, decât despre excursii și PSD, acum și în Asia!

„A avea mâncărime la limbă” înseamnă a vorbi prea mult, așa cum face Petrov, care pe vremuri nu vorbea, ci scria doar declarații despre ce comentau colegii săi de institut, cărora le plăcea, că au răspuns pozitiv convocărilor lui de întâlnire chiar la rezervația prezidențială de pe la Neptun, unde doar Nuți Udrea avea acces.  

„A (i) se încurca (sau împiedica) (cuiva) limba (în gură” înseamnă a rosti cu greutate cuvintele din cauza unei emoții, a băuturii etc., ceea ce nu i se întâmpla lui Petrov atunci când ne explica în prezența lui Dan Diaconescu cum ar trebui să înghită cele patru aisberguri care plutesc în formă de cub într-o băutură scoțiană.

„A avea limba legată” cred că înseamnă a refuza să vorbească, așa cum face caracaleanul Dincă. „Împiedicat la limbă” ar fi așa cum e președintele meu de bloc, care era cam bâlbâit când vorbea de propriul referendum. „ A vorbi în vârful limbii” înseamnă a fi peltic, cam așa cum e Orban atunci când negociază cu Ponta, că cu maroniul (Barna) s-a înțeles la ordin.

„A i se scurta cuiva limba”,  înseamnă a nu mai avea curajul să vorbească, așa cum i se întâmplă lui Blaga, cel care se muțumește că ne-a păcălit cu postul de europarlamentar după ce a fost scutit de cei 700.00 de euro de către juriștii români. Noroc că îl susține Rareș Bogdan, cel căruia, probabil, unul din servicii „îi va lega cândva ascuțita-i limbă”, adică îl va împiedica să spună ceva calomnios sau jignitor despre cine trebuie.

„Pișcat  la limbă” sau „prins de limbă” ar fi ușor amețit de băutura cu aisberguri, așa cum e Petrov când vine pe la unele televiziuni sau când conferențiază prin telefon de pe acasă. „A avea păr pe limbă” înseamnă a fi lipsit de educație, așa cum sunt uneori Iordache și Nicolicea în problemele fundamentale de drept. „A fi cu limba fagure de miere” înseamnă a vorbi excesiv de prietenos și amabil, așa cum vorbește și se poartă Ciuvică cu reprezentanții statului paralel și cu liberalii, că nu-i mai trebuie PSD alt avocat!

„Pușchea pe limbă” se spune cuiva care vorbește despre un lucru neplăcut, pentru ca acesta să nu se îndeplinească, așa cum i se spune acum avocatei Cătăniciu de către o avocată isteață pe la Antena 3. „A (nu) pune pe limbă (ceva)” înseamnă a (nu) gusta din ceva, așa cum Orban nu i-a oferit PMP gustarea guvernării și pemepistul a ieșit după un minut de la convorbire! Dar la ordin băsescian și-a revenit!

„A-și bate limba-n gură precum calicii la pomană” înseamnă a vorbi repede și prost precum Orban când reclamă greaua moștenire. „A-și toarce pe limbă” înseamnă se gândi bine înainte de a vorbi, ceea ce nu li se prea întâmplă politicienilor noștri, adică cei care vorbesc „cum le vine sau ce le vine pe limbă”, sub impulsul unei stări de moment sau cu ordin de la servicii.

Și tot așa mai există: „Gură am și limbă n-am”, „A nu-și băga limba unde nu-i fierbe oala”, „A da limbă prin țară”, „limbă strâmbă” (calomnie), „A lega pe cineva cu limbă de moarte”, pentru care găsiți singuri exemple.

Limba în (c)arte

Moto: „Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul.” (Grigore Vieru)

După ce ne-am lămurit despre noțiunea de limbă, îl putem înțelege mai bine pe Lucian Blaga („limba este întâiul mare poem al unui popor”).  Când vom scrie despre limba română vom arăta că ea s-a dezvoltat din altoirea mlădiţei latine pe trunchiul dacic, rădăcină pe care unii o reneagă.

Nu-l putem contrazice, oricât ar dori unii, pe marele Nichita Stănescu („Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.”).

Și l-am tot citat pe președintele asociației de bloc din care fac parte cu zisele sale despre noi cei despărțiți de Prut într-o zi ba că suntem două popoare, ba că suntem două națiuni în cealaltă zi de mă mir cum naiba se înțelegeau Fuego și poetul Grigore Vieru, autor al unor vorbe celebre despre limba română („Întotdeauna m-am mirat cum poţi să rămâi un prost în mijlocul unei Limbi atât de frumoase şi înţelepte cum este Limba Română?”; „Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe uşor şi rusul”).

Despre frumoasa limbă română în care rostim cuvintele „mamă” și „patrie” au scris destui scriitori români: Fănuș Neagu („pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet”),  Ion Luca Caragiale („Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.”), Mihai Eminescu („Limba română la sine acasă e o împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani, înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare...”),  Mircea Eliade („Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa.”) sau  Vasile Alecsandri („Limba este cartea de noblețe a unui neam”).

Se știe că Emil Cioran a scris și în limba franceză și a făcut-o foarte bine, dar sufletul i-a rămas tot aici, unde a învățat primele rugăciuni,în țara din care unii i-au alungat și opera, pentru asta ar trebui întrebat Crin Antonescu, inițiatorul unei legi nedrepte („să treci de la limba română la limba franceză e ca şi cum ai trece de la o rugăciune la un contract”). Și floarea de lângă crin devine comisar european! Să fie o recompensă?

Despre frumusețea limbii române s-a exprimat și Herta Muller, cea care din anumite motive a părăsit România („Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi.”)

Mulți scriitori străini s-au exprimat despe valențele limbii, dintre care: Martin H. Fischer („oriunde eșuează ideile, oamenii inventează cuvinte”); Walter Kaufmann („cuvintele semnifică refuzul omului de a accepta lumea așa cum este”;  Samuel Johnson („limbajul este îmbrăcămintea gândului”; Aldous Huxley („grație cuvintelor, am fost în stare să ne ridicăm deasupra animalelor; și, datorită cuvintelor, am fost capabili să ne coborâm adesea sub nivelul demonilor”); Johann Wolfgang von Goethe („cel care nu cunoaște limbi străine nu știe nimic despre propria lui limbă”); Federico Fellini („o limbă diferită reprezintă o diferită viziune despre viață”); Ralph Waldo Emerson („limba este un oraș la construirea căruia fiecare om a adus câte o cărămidă”); Francois Duc de la Rochefoucauld („limba ne fixează în lume; fără ea, ne-am învârti asemeni atomilor”); George Bernard Shaw (Marea Britanie și Statele Unite sunt două națiuni despărțite de o limbă comună”); Heinrich Heine („dacă romanii ar fi fost obligați să învețe limba latină , n-ar mai fi avut deloc timp să cucerească lumea”, bine că nu i-a apucat pe naziști); Storm Jameson („limba este memorie și metaforă”) și mulți alții.

  Am scris în altă parte despre vocabular, dar îl vom trata și separat, cel format din cuvinte, cu care ne vom juca pe alte pagini, cuvinte care după Eschil sunt „medicii minților bolnave”, așadar cu care poți vindeca sau construi, dar după  Jean-Paul Sarte sunt „pistoale încărcate”, cu care poți și răni, dar și omorî pe cineva. Oricum ar fi, când vorbiți sau când scrieți, țineți seama ca mine de ce a spus  Catul („agață-te de subiect , iar cuvintele vor veni de la sine”).

Asta deoarece „limba maternă a pasiunilor n-are sintaxă" (Lucian Blaga), constatând că „limba este arhiva istoriei” (Ralph Waldo Emerson), dar nu de puține ori „limba este sursă a neînțelegerii” (Antoine de Saint-Exupery)! Și cu gândul la Ion Barbu, scriitor, dar și matematician, despre care noi am mai scris, vom fi martorii colosalului eveniment că „matematica va fi limba latină a viitorului" (Grigore Moisil), chiar acum când se „pare că toți sfârșim prin a vorbi o limbă pe care nu o mai înțelege nimeni" (Octavian Paler)!

Limbi vorbite în lume

          Moto: „Cine limbă lungă are va săpa cinci ani la sare!” (din folclorul „antonescian)

Legenda spune ca strămoșii nostri pământeni, poate unii și pământii la culoare,  vorbeau, la obârșie, to(n)ți aceeași limbă. Când, însă, și-au pus in cap, fără studii de fezabilitate și licitație ca pentru Transalpina lui Orban, să construiască un turn, cu care să urce și Țurcanu și Cuc până la cer și o autostradă, fie într-un iureș, chiar și  Ungheni - Târgu Mureș, Dumnezeu le-a încurcat limbile si astfel nu s-a mai înțeles om cu om și președinte cu prim-ministru sau cu procuror șef UE. Noroc cu polonezul Trusk!

Așa a ajuns turnul Babel, autostrada spre Borș sau linia de metrou din Drumul Taberei  să rămână neterminate, iar limbile vorbite să numere cam 6.800 variante, conform evidențelor UNESCO. Câte variante de limbi s-or vorbi în Dobrogea ne vom interesa!

Tot UNESCO a descoperit si faptul ca, din cele 6.800 limbi, o treime sunt pe cale de dispariție, iar 200 sunt ca și dispărute, întrucât n-au mai rămas să le vorbească decât cel mult 10 gagii, vorba lui Mădălin Voicu, pentru fiecare dintre ele. Chiar și secuii au optat pentru maghiară, în care își strigă din când în când ofurile, se manifestă la vreun cimitir militar, la vreo moțiune de cădere a guvernului. Nu zicem nimic de babilonienii deputați la naționalități păstoriți de un matematician armean, pe nume Pambuccian!

Aceasta este însă numai una din curiozitățile legate de limbile vorbite pe suprafata planetei. Asupra ciudățeniilor acestora ne informează portalul infoniac.ru, din care merită spicuit câte ceva!

Limbile lumii sunt o adevărată babilonie:

- Papua Noua Guinee este țara cea mai diversificată de pe Tera, sub acest aspect. Acolo se vorbesc nu mai puțin de 850 de limbi. La polul opus, singura țară africană în care toți cetățenii vorbesc aceeași limbă, este Somalia. Limba lor se numeste, bineînțeles, somaleza. De Madagascar îl vom întreba pe Mazăre, iar de Costa Rica pe Nuți, amatoare de cârnați. De Pleșcoi, care cred că nu are vreo legătură cu candidatul facebook la alegerile cât pe ce prezidențiale, Pleșoianu, zice-se cu coeficientul de inteligență 350! Ce folos!

- Engleza este limba cu lexicul cel mai bogat: are 250.000 de cuvinte, pe care le iau, pe nemestecate românii, creind romgleza, chiar recent introducând cuvântul locație. Ba doi literați, unul de la institutul de lingvistică al Academiei, se contrazic cum să scrie shaorma sau șaorma! La antipod se situează dialectul sranan-tongo, vorbit in statul Surinam din America de Sud, cu lexicul cel mai sărac: are 340 de cuvinte. Câte cuvinte are dialectul băsescian din Basarab, dialectul Nana-udrist sau dialectul Dide-#rezist se fac cercetări intense.

- Documentul cel mai frecvent tradus din lume este Declarația Universală a Drepturilor Omului, scris in cadrul ONU in 1948 si tradus in 321 limbi si dialecte. Documentul cel mai netradus, nici măcar în română, este programul de guvernare al prim-sinistrului Orban de pe la noi, nu de la ei, girat de Klaus, cel crezut de SRI mereu stăpân pe maus, adică pe sondaje (eu așa le-aș zice cuvintelor engleze, procedând ca rușii, transliterând pronunția)!

- Chineza este vorbită de 850 milioane de vorbitori nativi, însă în școlile din China, începând cu clasa a treia, limba engleză este obligatorie. Noi îi luarăm, am introdus-o de la grădiniță, eu aș zice s-o indruducem și în creșe! In contrast, ponderea limbii chineze în școlile americane este de 3-4%. Iar româna 0%, că nu ne admit nici măcar fără viză și noi tot îi pupăm unde știm to(n)ți, printre sfinctere gingașe! Le dăm gazele pe o șapcă și ca să fie siguri acompaniază specialiștii în extracție și de 10.000 de pușcași cât pe ce marini la Kogălniceanu! Să vezi aici export de fetițe, cade Caracalul! Unde naiba or fi cele trei plarforme românești? Mai există? Că petrolistul inginer Daniel Iancu care interpreta Vine valul și-mi ia calul lucrează prin America de Sud!

- Cu toate că în majoritatea lor, oamenii vorbesc altă limbă decât engleza, 70% din paginile web utilizeaza această limbă. Peste jumătate dintre cei care le citesc nu au decât cunoștinte vagi de limba engleză. De utilizatorii clubului Bamboo sau ai altor cluburi asemănătoare nu mă pronunț, dar sunt îngrijorați românii și nu știu nimic, nici de ce limbă folosește sexi-brăileanca.

Sunete multe, sunete puține:

- Dialectul spaniol silbo are doar patru vocale si patru consoane. Vorbitul silbo sună ca ceva intermediar între un fluierat si ciripitul unor ciocârlii împușcate de italieni prin Bărăgan..... Avem și noi un scriitor hâtru, Nicolae Bunduri, care semnează scurt: „n. bun”. Poate vor face un studiu în comun scribii în ale umorului, clujenii Udrea și Garda și amiralul dobrogeann Gagniuc, muta(n)ți toți pe facebook!

- Dintre toate limbile, cel mai greu se învață limba bască. Pe unul l-a învățat Trump limba șapcă! Este complicată ca gramatică și nu seamănă cu niciuna dintre limbile cunoscute. Dacă ar ști lumea ce complicată e româna pentru politicieni, fie ei și foști prim-siniștri sau pentru tinerii care folosesc un singur epitet dacă îi întrebi ceva, renumitul „OK!”

Limbi vorbite în Europa

- Limba khmeră, vorbită în Cambodgia, are cel mai bogat alfabet fonetic din lume: 74 semne (alfabetele morfosilabice, cum este cel chinezesc, nu intră în această categorie). De limba vietnameză ne pot spune foștii militari americani care zic ei că luptară pe acolo, dar lumea zice că fură bătuți pe acolo și s-au cam retras cu coada între picioare. Și când mă gândesc ce filme făceau cu Rambo!

Nu e nimic, ne vor spune ei în curând cum au învățat limba afgană, dar după ce îi retrage Trump. Cred că președintele meu de bloc nu își va retrage nici atunci locatarii exportați pe acolo, care mai bine erau angajați pădurari la ROMSILVA și cel puțin mureau în patrie în schimbul buștenilor trimiși spre Viena!

- Cel mai sărac alfabet din lume aparține limbii rotokas, vorbită în provincia Bougainville, din Papua Noua Guinee: conține 12 litere. Nici nu trebuie mai multe, intrucât limba are în total 11 foneme. Câte litere conține limba cocălarilor noștri se fac încă studii, inclusiv pentru limbile Dincă-#rezist, Dincă-#Deveselu_Caracal-Arad-Bologna.

Limba noastra-i o comoară:

- Electrogioglotospectrografie este cel mai lung cuvânt din limba română, înscris în DEX, este și are 28 semne, de care cred că au auzit până și Eba, Traian sau Vanghelie.

- Cel mai lung cuvânt folosit în limba română, dar neînscris (încă) în DEX, cu toate salariile mărite ale slujbașilor medicali, este pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconicoza, are 45 semne și se folosește de către cadrele medicale, dar nu și de politicienii care nu dădeau doi bani pe secția de transplant plămâni de la spitalul Sfânta Maria, spital excepțional în care am fost oprat și eu de conferențiarul Baltă de cataractă, dar și colegul meu, profesorul Burlacu, colonel (r.), la un picior.

- Cuvântul Dumnezeu din limba română este una dintre cele mai lungi formule care se referă la „ăl Bătrân”, persoana sacră supremă - în trei silabe. Majoritatea limbilor exprimă divinitatea monosilabic sau scurt: Dieu (franceza), Gott (germana), Dio (italiana), Bog (rusa, bulgara, macedoneana etc.), God (engleza), Buh (ceha). Excepțiile sunt Traian, două silabe, Klaus, o silabă, Eba, o silabă, Orban, două pre-mi-se, Vanghelie, vreo patru după unii, Iliescu, Năstase, case, bune la toți, fie la Sibiu, fie în Zambaccian, Oprea, Ponta (aista nu știu, cred că el vrea una ca la God) și alții.

- In final, ceva ce nu știe multă lume: limba română este singura limbă europeană în care se poate expune o propoziție completă, formată din 5 cuvinte, care conțin numai vocale (cu un total de 11 semne, fără știința lui Daea): „oaia aia e a ei" și una din 8 cuvinte, fiecare format din câte 2 litere, toate vocale: „No, ni tu mă la el ce be” (cu un total de 11 semne, cunoscute bine de clujenii umoriști sau epigramiști), cunoscute chiar și de Gherman pro UDMR, Gușe pro PSD, Garda pro epigrame și Udrea sau n.bun-ul Bunduri pro umor.

- Și doar în limba română, a muscelenilor Diaconu – fost candidat și Țuțea – plecat în lut se poate întâlni un asemenea grad de rudenie: „o mamă de bătaie soră cu moartea”!

Să fiți iubiți!

Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;

2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com