21.06.2019

Jocuri de cuvinte - harem

(continuare)

Sexualitatea în istorie

Moto: „Fizica este ca sexul: uneori, dă rezultate foarte folositoare, dar nu acesta e motivul pentru care o practicăm.” (Richard Feynman)

Sexul, prostituția și pornografia au fost dintotdeauna subiecte de interes, chiar dacă nu au avut mereu parte de verbalizare. Tabu sau nu, dacă sexul este făcut de toată lumea, comerțul cu sex e făcut doar de o parte din oameni, în care se îmbogățesc unii, numiți modern oameni de afaceri sau pești! Așa că de ce să nu vorbim despre asta, acum, când fetițele românce, mai ales minore, sunt amăgite cu locuri de muncă în occident? De ce să nu glumim despre asta? De ce să nu prezentăm aceste „locuri de muncă”?

Că devenirăm, fir-am ai naibii, principalii exportatori de pești și curve! Vreo șapte tipi de prin Văleni, inventivi, le-au cerut în căsătorie pe participantele la concursul „Fata de la țară” de la o anumită televixiune, dar pentru a le duce în occident la „produs” ! A naibii limba asta română îmbogățită!

Pornografia datează din Epoca de Piatră! Arheologii din Germania au descoperit o sculptură veche de peste șapte mii de ani reprezentând un cuplu care face dragoste și care ar putea fi cel mai vechi exemplu de pornografie din lume. Descoperirea, făcută în cadrul unor săpături din apropiere de Leipzig, infirmă supoziția că sexul era un subiect tabu în Epoca de Piatră!

(Ascultați AICI Young Zerka - Harem)

Prostituția a avut și caracter oficial! În timpul Cruciadelor, starea de bine a trupelor era asigurată: în anul 1270, cu peste 10.000 prostituate ce însoțeau soldații. În timpul domniei lui Carol cel Mare, călugarițele din mănăstiri practicau prostituția pentru a-și mări veniturile. Dar mai multe despre sex puteți afla la cele scrise despre niște vizite prin 1978 și 1980 în cartierul rău famat St. Pauli din Hamburg (vezi: postarea despre cartierul St. Pauli Hamburg). Acum ne ocupăm doar de harem.

Harem în lingvistică

Moto: „Partea leului o ia leoaica.”

Din dicționare (DEX '09, 2009) aflăm că harem (haremuri, s. n.) este totalitatea cadânelor unui mahomedan poligam, dar și o parte a casei rezervată acestora (din turcescul Harem). Dar îl luară și turcii de la arabi... Adică acest cuvânt, prezent în multe limbi, e moștenit din cuvântul turcesc otoman harem - حرم‎, acesta din vechiul cuvânt turcesc harem, moștenit și el din cuvântul arab ḥaram - حَرَم‎, „ceva prohibit; sanctuar, femei” și mai târziu și din ḥarīm - حَرِيم‎, cu acelaș sens, ambele din ḥaruma - حَرُمَ‎, „a fi interzis sau ilegal” (Ascultați AICI Edward Maya și Emilia – Harem).

Dar să vedem echivalentul lui „harem” în diferite limbi:

a)Guīfáng - 閨房 în chineză (etimologie în studiu);

b)garem - гарем în rusă, ucraineamă, și bielorusă, haaremi în finlandeză, Haramē - ਹਰਮੇ în punjabi, harem - харем în sârbă, bulgară și macedoneană, harem - האַרעם în idiș, harem - हरेम în hindi, harem în engleză, albaneză, azeră, bască, bosniacă, catalană, corsicană, croată, daneză, estonă, franceză, frizonă, galeză, galica scoțiană, galiciană, irlandeză, islandeză, italiană, luxemburgheză, maghiară, neerlandeză, norvegiană, poloneză, română, slovacă, slovenă, suedeză, turcă, Harem în germană și malteză, harém în cehă și portugheză, Hārēma - হারেম în bengali, Haremas în lituaniană, harémi - χαρέμι în greacă, haremi - ჰარემი în gruzină, harēms în letonă, Hāremu- ハーレム,în japoneză, harén în spaniolă, harim - حريم în arabă, herem - հերեմ în armeană (toate din cuvântul turcesc harem etc.);

Cuvântul „harem” în diferite limbi

c)הרמון în ebraică;

d)احرمسر în persană.

Haremul – închisoarea plăcerilor

Moto: „Dacă dispui de un harem de muze, ţi-e mai uşor să fii sultan decât poet.” (aforism de Mihail Kuzmin din O casă încălzită cu utopii, traducere de Valeriu Butulescu)

Asociem haremul cu cea mai mare dovadă istorică a exploatării femeilor de către bărbaţi, dar fiind o reală instituţie social-politică, un univers închis, cu legi şi cutume aparte. Fascinant și exotic prin definiţie, dar tragic în esenţă, haremul a rămas una dintre cele mai negre pagini ale istoriei şi civilizaţiei umane…

S-a trecut ușor de la haremul de peşteră la primele rezervaţii de femei. Feministele aduc inevitabil vorba despre mult trambiţata exploatare a femeilor de către bărbaţi. Antropologii şi etnologii fac trimiteri la harem pentru a sublinia natura poligamă a speciei Homo sapiens sapiens.

Haremul a existat nu doar în societatea musulmană, ci şi în celelalte - creştină, tribală, persană, ebraică, egipteană şi chineză. Vis din subconştientul oricărui bărbat şi coşmar al oricărei femei, haremul există şi în prezent în cadrul unor triburi africane sau în palatele potentaţilor multimilionari arabi.

Haremul clasic a devenit, acum circa 1000 de ani, versiunea adaptată timpurilor a templelor mai vechi unde era practicată aşa numita „prostituţie sacră”, în care adepţii zeului sau zeiţei, primeau servicii sexuale din partea preoteselor, ca o confirmare a faptului că jertfa şi darurile lor au fost primite de zeitate. În zona Mediteranei şi în lumea musulmană, islamul s-a suprapus peste acest obicei şi l-a transformat şi l-a adaptat conform principiilor sale (vezi AICI Haremul sultanului, episodul al doilea).

În China şi în ale părți ale lumii, haremul avea origini diferite, însă funcţiona după legi asemănătoare celor din Arabia sau din Imperiul Otoman. Încă de când oamenii trăiau în peşteri, instinctul proprietăţii era omniprezent, concretizându-se la început în „măciuca sau ghioaga mea”, „suliţa şi securea mea”, „mamutul meu”, „peştera mea”, „blănurile mele”, în scurt timp femeile cele mai tinere şi frumoase din fiecare comunitate a triburilor de oameni primitivi, au fost „încadrate”, „fără carte de muncă”, în categoria „bunuri dătătoare de plăceri, pentru uz strict personal” (vezi AICI filmul românesc „Sexy Harem Ada Kaleh 2001”, cu Ștefan Bănică-Junior).

Chiar şi atunci când societăţile umane erau matriarhale, masculul alfa, războinic şi vânător, avea dreptul de a-şi alege cele mai atrăgătoare dive, nu ca fraierul de Adam, căruia Dumnezeu, după ce a făcut-o pe Eva din propria-i coastă i-a zis: „Adame, alege-ți nevasta!”.

După arheologii francezi, ne spunea tot căpitanul Boileau, când femeile din propriul trib nu mai aveau pe „vino-ncoa”, oamenii stalactitelor făceau incursiuni pentru a răpi femei străine de pe lângă alte stalagmite. Cum bărbatul nu a evolutat prea mult din acest punct de vedere, ştiind că cea mai „mişto” femeie este cea a celuilalt mascul, situaţia a devenit o regulă odată cu apariţia poligamiei, piatra de căpătâi sau „legiferarea” pe care s-au aşezat haremurile de-a lungul istoriei. Dar numai pentru cei cu parece stare!

Evul Mediu vine cu cifre incredibile la capitolul număr de soţii sau concubine ale puternicilor vremii. Regele hindus Tamba a domnit în Varanasi acum mai bine de 2400 ani. În palatele lui trăiau nu mai puţin de 16.000 de neveste… Regele Tamba obişnuia să-şi trateze oaspeţii cu câte 3-4 neveste pe noapte. Stăpâna acestei armate de femei era Sussondi, soţia pe care regele o aprecia pentru înclinaţia ei pentru jocurile de noroc…

Sussondi

În urmă cu doar 160 de ani regele Mongkut al Thailandei ajunge să construiască un adevărat orăşel pentru cele 9.000 de soţii şi concubine, despre care sursele istorice ne spun că aglomeraseră palatul regal într-atât de mult, încât funcţionarii şi miniştrii ajunseseră să doarmă pe jos!

Hanul mongol Kublai (1215-1294) nu se lasă nici el mai prejos şi, pe lângă jumătate din Asia, temutul han păstorea peste 7.000 de concubine chinezoaice, mongole, persane, hinduse, turcoaice şi rusoaice. Kublai era, totuşi, nemulţumit de ele, astfel încât la fiecare doi ani, îşi înlocuia concubinele cu fete tinere, neatinse. Să fi venit să le ia de la Vaslui!

În ciuda tendinţelor istoricilor contemporani de a-l prezenta pe Alexandru Macedon ca homosexual, marele cuceritor întreţinea pentru uz personal nu mai puţin de 3.000 de sclave, care, pentru a fi admise în patul macedoneanului, erau supuse unor adevărate teste de măiestrie şi abilitate sexuală. Nu ni se spune nimic despre cei ce făceau testele…

Cel mai mare cuceritor mogul, Akbar (1542-1605), a avut atât de multe soţii şi concubine în timpul domniei sale asupra Indiei, încât istoricii, pur şi simplu, le-au uitat numărul.

Dar iată că apar și gardienii fără de bărbăţie, eunucii, pentru a supreveghea, păzi şi administra o asemenea adunătură de femei selectate strict pe criterii fizico-sexuale, pe care-i vom trata în articolul următor (vedeți AICi documentarul Harem - Suleiman Magnificul).

Împăraţii chinezi nu se puteau lăsa fără haremuri! Conform daoismului, bărbaţii sunt întruparea energiei Yang a Universului, iar femeile intruchiparea energiei Yin. Fiind de sex masculin, împăratul era intruchiparea energiei Yang a tuturor bărbaţilor chinezi, prin urmare împăratul merita cât mai multe „trufe” în stare să-i contrabalanseze uriaşa sa energie masculină.

Ajutaţi de o comisie de maeştri în secretele sexualitatăţii daoiste, toţi împăraţii chinezi aveau pe parcursul vieţii minim 3.000 de concubine (conform principiului „nu poţi avea toate femeile din lume, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerci!”).

Pentru ele şi pentru eunucii care le păzeau a fost construit Oraşul Interzis (vizitat de mine în 1980)! Impăraţii Chinei dispuneau de o soţie „de rang primar”, cu titlul oficial de împărăteasă. Urmau trei prime concubine, nouă soţii de rang secund, două concubine de rangul trei şi 81 de ranguri mai mici. În afara acestora, în harem intrau sclavele primite drept ofrandă sau capturate în bătălii, în număr nelimitat (vedeți AICI Super Eunuch 2, titrat în engleză și chineză).

Palatul Topkapi, Istambul (vedeți AICI)

Oare cine erau frumuseţile de sub lacăt? În palatul Topkapi, reşedinţă a haremurilor sultanilor otomani, se aflau femei din toate colţurile lumii. Cele mai multe erau răpite, primite drept cadou sau capturate din ţările vecine sau vasale - Grecia, Serbia, Bulgaria, Ţările Române, Cerchezia, Georgia, Ungaria, Persia.

Mai existau și cele primite cadou din ţări îndepărtate, ca Rusia, Spania, Italia, Franţa, Arabia, China, India, Africa Neagră. Inainte de construirea palatului Topkapi de către cuceritorul Bizanţului, Mehmet al II-lea, cadânele sultanilor turci trăiau în jurul acestora în clădirile administrative, şi-i urmau în campanile militare în niște căruţe speciale.

Multe astfel de cadâne erau furate din căruţe de duşmanii turcilor, când aceştia îşi deplasau armatele prin ţări străine… Femeile cele mai frumoase din harem erau sclavele capturate în Caucaz şi din Ţările Române (mai ales moldovence). O femeie era frumoasă doar dacă era neapărat grasă („rubensiană” – grasă și frumoasă și-n harem, acasă!). Așa că turcii răpeau cele mai frumoase „silfide”, supuse apoi unui adevărat regim de îngrăşare forţată pentru a corespunde regulilor de „grasă şi frumoasă”.

Femeile nu erau doar spălate, epilate, parfumate şi pictate cu henna pe pleoape şi în părţile intime, ci erau îngrăşate la propriu. Armata de eunuci le forţa să îngurgiteze zilnic cantităţi enorme de rahat, miere, alune, fistic, orez şi unt. Rarii ambasadori străini le-au descris ca pe niste „trişti munţi de grăsime”. De gustibus non disputandum!

Tinerele fete, unele nişte copile la data aducerii lor în harem, erau convertite obligatoriu la Islam. Cele care se opuneau erau torturate de femeile din familia sultanului până când acceptau. Cele mai îndărătnice şi rebele cadâne erau aruncate ienicerilor…

După cum am văzut mai sus, harem vine direct din limba arabă, de la termenul de haram, care insemna „interzis”, „de neatins”. Ghidaţi de acest precept, sultanii le-au reprimat orice formă de sexualitate cadânelor, exceptând fireşte actele sexuale, mai bine zis violurile, al căror protagonist era chiar măria sa, sultanul. Erau cazuri când, datorită numărului prea mare de cadâne, unele îmbătrâneau şi mureau în harem fiind încă virgine, sultanul neavând, literalmente, timp de ele sau uitându-le numele şi înfăţişarea.

Șefa peste cadâne şi eunuci era mama sultanului sau prima sa soţie, cu titlul de sultană. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, rolul sultanilor turci în conducerea şi administrarea intinsului Imperiu Otoman a început să se estompeze, corpul ienicerilor şi haremul devenind adevăraţii stăpâni ai imperiului.

Roxelana

Suleiman (Soliman) Magnificul

Tonul l-a dat cadâna Roxelana, sclavă rusoaică, una care prin ambiţie şi cruzime ajunge soţia favorită a puternicului suveran Suleiman (Soliman) Magnificul. Apriga Roxelana a ajuns adevăratul conducător din umbră al Imperiului Otoman în perioada sa de apogeu. Intrigile Roxelanei au dus la instalarea în postul de mare vizir a favoritului ei Ibrahim Paşa. Bătrân, bolnav şi plictisit, Soliman Magnificul acceptă toate doleanţele Roxelanei.

Rusoaica, văzând că odată ajuns mare vizir, Ibrahim Paşa nu-i mai respectă ordinele şi dorinţele, face în asa fel încât Soliman să-l execute. Alţi viziri care au făcut imprudenţa de a-i atrage atenţia sultanului că niciodată o femeie nu mai dăduse ordine în Imperiu, s-au trezit la rândul lor înlăturaţi din funcţii. Roxelana îşi instalează fiul preferat, Mehmet, succesor al sultanului. Cum Mehmet moare de tânăr, în locul său va domni alt fiu al Roxelanei, Selim, poreclit „cel băutoriu”, datorită atracţiei sale pentru băuturile tari.

Imperiul Otoman la 1683

Cu atâtea soţii şi cadâne, sultanii aveau sute de copii, toţi având mame diferite. Concurenţa de a ajunge sultan era acerbă încă de la cele mai fragede vârste. Se detaşează ca exemplu concludent destinul celui mai cunoscut copil al haremului, sultanul Mehmet al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, unul dintre fiii lui Murad al II-lea. Inteligent, ambiţios şi crud, la tinereţe deja îşi ucidea toți fraţii şi urca pe tron. Aveam și noi pe Roxana (vezi AICI), care împreună cu Suzana au furat doar banana vlahilor fornației Valahia.

Dar mulţi sultani au fost mai înclinaţi spre plăcerile carnale, decât spre politică şi campanii militare. Cel mai clar exemplu este Murad al III-lea, un obsedat sexual, interesat doar de o nouă cadână. Imperiul Otoman începea să decadă, sultanul fiind refractar la adevăratele probleme care au declanşat sfârşitul celui mai temut imperiu.

Haremul în literatură

Moto 1: „Nici un profesor de logică nu a ajuns prim-ministru.”

Moto 2: „Harem 1986 Episodul 1”

Mulți scriitori, inclusiv români, au scris despre harem, printre care: P. P. Teoderescu („Unde Bîcul Se răstea,/ Haremul Se speria,/ Cadînimea Leșina”); Vasile Alecsandri („Se vede că te ține baba de-aproape... închisă ca într-un harem”; Alecu Russo („Turcul, cuprins de spaimă, alerga să se ascundă între cadîne, în harem”); Jean Bart („Cîte un cocoș pintenat, suit pe roata cîrmei, cu ochii la harem, trîmbițează bătînd falnic din aripi și salută în fiecare zi răsăritul soarelui la orizontul mării”) ș. a.

Gustave Flaubert, în al său amintit dicționar de idei primite (Dictionnaire des idées reçues”, 1913), definește excelent instituția – „Harem: A se compara mereu un cocoș între găinile sale cu un sultan în haremul său. Visul tuturor liceenilor” (Harem: Comparer toujours un coq au milieu de ses poules à un sultan dans son harem. Rêve de tous les collégiens.). Are dreptate dacă mă gândesc la romanul „Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail Drumeș (ascultați AICI dramatizarea)...

Scriitorul american Ralph Waldo Emerson (1803 –1882), liderul mișcării transcendentaliste de la începutul secolului al XIX-lea, mișcare care a ajuns și prin România mai târziu, copiindu-l pe Victor Hugo (vezi mai jos), consideră biblioteca unui bărbat ca un fel de harem al lui, în schimb, musceleanul Tudor Muşatescu are o definiție mai românească („Harem: Visul soţului după ce s-a certat cu nevasta şi doarme pe canapeaua din sufragerie”).

Sorin Beiu își critică și el consoarta pe care o crede cadână, dar nu ne spune dacă el e sultan , cum credem noi, sau eunuc, cum poate cred alții („Mi-e importantă în harem,/ Dar nu stau la al ei cherem;/ A ta, reproşul ţi-l aduc:/ Te ţine, însă, sub... papuc!”). Da, dar papucul ni-l alegem noi, iar dacă în papuc e un picior frumos... Și dumnealui, Constantin Iuraşcu-Tataia ne bagă în ceață amintindu-ne de gură și harem („Te converteşti şi-ntr-o măsură,/ Ai avantaje, dar mă tem/ Că după ce-ai scăpat de-o gură,/ Rămân destule în harem.”).

Viorica Găinariu îi recomandă unui patron român să fie corect la serviciu și să nu-și angajeze salariatele după calitatea de cadâne („Chiar de-ai bani şi eşti puternic,/ Rămâi frate în tandem,/ Nu ţi-ar fi deloc prielnic/ La servici să-ţi faci... harem!”). De acord domniță, dar dacă fetele vor acest criteriu? N-ar rămâne Sexi-Brăileanca și Daniela Crudu șomere?

Dar țin patronii noștri seama de vreun sfat? Ei nu ascultă niciun sfat, doar se plâng. Am urmărit cum un fabricant de pâine din Oradea se plângea că i-ar mai trebui 25 de muncitori, deoarece din cei pe care i-a avut mulți au fugit în occident unde sunt plătiți de 8 ori mai mult. Dar cum și noi am fost pe acolo, am observat că pâinea se vinde la același preț ca pe la noi, ba și cu câte un cadou bonus pe la Reutlingen. Atunci de ce nu-i plătește corespunzător ca să nu plece? Rapace patron...

Dar să știți că fetele noastre n-au dat buzna doar spre vest, unele istețe încercând și Fanarul, de bună voie, după cum observă și amicul Dan Căpruciu („De ieniceri nu se mai tem,/ Şi la Bosfor se duc c-un ţel:/ Azi nu-s -n harem,/ Ci pe trotuar, sau în bordel...”). Dar nu se știe că și fetele noastre prestează cea mai veche meserie din lume? Le ia apărarea, mi se pare, Ioan Fârte („Creştini fiind n-avem vreo scuză/ Că-s singurele - ce blestem/ -Pe care nimeni nu le-acuză/ Că locuiesc într-un harem.”).

La dictonul amintit, cum că „nu poți avea toate femeile din lume, dar asta nu înseamnpă că nu trebuie să încerci” cred că s-a (prea) gândit și s-a tot întrebat și Constantin Păun în disputa cu cadâna sa („Când ies cu soaţa la plimbare/ Şi mă -n loc s-asculte,/ Mă simt cuprins de disperare,/ Gândind la un cu... multe!”).

Devin interesante și dialogurile între epigramiști. În duel epigramatic, prin 1982, Naum Smarandache îi răspunde lui Sorin Beiu („Îţi fereşti Dama, bag de seamă,/ Că eşti un bei, îţi este teamă;/ Nu doar la şah e combatantă,/ Ci şi-n harem ţi-e importantă!”), dar nici Beiu nu se lasă mai prejos, prin 2006, când „În luptă cu un... bei” îi dă replica pe care am mai amintit-o („Mi-e importantă în harem,/ Dar nu stau la al ei cherem;/ A ta, reproşul ţi-l aduc:/ Te ţine, însă, sub... papuc!”). Știa omul ce știa! Și tot lui Naum, acaparatorul, îi răspunde („Sărmanele cadâne-nchise/ Ar face contestaţii scrise,/ Dar vai, hârtia, în harem,/ E numai la al tău cherem!/ (PS. Şi ştiu de ce sub cheie-o ţii:/ Să ai pe ce-nvăţa să scrii!”)

Nu știu dacă „beiul” Beiu are vreo legătură cu orașul Băicoi, dacă are vreo proprietate acolo. Nu vă mirați! Poate are omul un palat (bej saray), deoarece originea cuvântului Băicoi este „satul beiului”, adică „bej köy”! Poate un bei, nu ciobanul Beiu, avea un domeniu și își construise un mic palat.

Girel Barbu îi invidiază pe turci, care au mai multe Eve („Românului i-ai luat o coastă <în vis>/ Doamne ca să-i faci nevastă; / Turcului prin alt sistem,/ Dintr-o coastă un harem! <ăsta da vis>!). Fiecare cu visul și avantajul lui! Că pentru unii am observat că și una e prea mult...

Nu departe de vis, Paul Constantin, prin 2008, avea o dorinţă nerealizabilă („Aş dori harem de turc,/ Şi femei... cu sutele,/ Dar nu pot să mă încurc,/ Ce mă fac cu... soacrele?”). Marian Cioacă, din public, i-a dat rapid soluția („De-ți iei fete tinerele,/ Ține soacrele la tine,/ Fă-ți un alt harem cu ele/ Și să auzim... de bine!”).

Pe Jean Găbudean-Rivalet îl puse naiba să cumpună prin 2010 niscaiva epigrame cu şi despre femei, așteptându-și, la coadă, dorita muză, la alții venind chiar peste rând („Nu o muză, ci-un harem/ Are Icsulescu, dragă,/ Iar la mine, dac-o chem,/ Mă amână o lună-ntreagă!”). Are și ea principii, feblețe...

Victor Hugo, artist, romancier, poet (1802 - 1885) ne spune că există oameni care au o bibliotecă așa precum eunucii un harem (Il y a des gens qui ont une bibliothèque comme les eunuques un harem), dar noi îi amintim că eunucii sunt doar bibliotecari, biblioteca e a sultanului! Și îi mai amintim că există și biblioteci publice și cântecul de mahala de pe la noi, „Mă iubește femeile”, interpretat de Mărgineanu, unde „femeia nu trebuie să fie bibliotecă pentru toți” (ascultați AICI)...

Abel Hermant, scriitor și dramaturg francez (1862 - 1950), ne spune că lumea de astăzi este pentru bărbați un harem, iar pentru femei o herghelie pe pășune (le monde d'aujourd'hui est, pour les hommes, un harem, et pour les femmes, un haras).

În „El Watan, punctul zero” (El Watan, Point zéro) Chawki Amari (شوقي عمّاري, născut în 1964 la Alger, journalist, caricaturist, scriitor și actor) se întreabă dacă „este democrația un fel de orgasm pentru toți, spre deosebire de dictatură, care e un harem în care bărbatul dominant concentrează toate puterile?” (La démocratie est-elle une sorte d'orgasme pour tous, à l'inverse de la dictature, harem où le mâle dominant concentre tous les pouvoirs?).

Asta gândindu-ne și la Stephen (István) Vizinczey (n. 1933, Ungaria), care în 2006, în „Laudă femeilor mature” (Eloge des femmes mûres) susținea: „Și încă mai cred că uneori cel mai bun mod de a trăi ar fi să fii călugăr franciscan în mijlocul unui harem de femei de patruzeci de ani” (Et je me dis encore parfois que la meilleure façon de vivre serait d'être moine franciscain au milieu d'un harem de femmes de quarante ans). Dacă mă gândesc bine, avea dreptate! Ce experiență... Așa călugărie mai zic și eu! Nu s-ar mai mira nici amicul arhiepiscop Teodosie, devenit constănțean!

Pe de altă parte, irlandezul Brendan Behan nu are păreri excelente despre criticii hexagonului când afirmă că „Ei (criticii) sunt ca eunucii unui harem. Sunt acolo în fiecare seară, se uită la acțiune în fiecare noapte, văd cum trebuie făcut, dar nu pot să o facă singuri.” (Ils [les critiques] sont comme les eunuques d'un harem. Ils sont là tous les soirs, ils assistent à la chose tous les soirs, ils constatent comment la chose doit se faire, mais ils sont incapables de la faire eux-mêmes.). Mda! Nu știi să scri, te faci critic literar, nu știi să compui sau să cânți, te faci critic muzical, nu știi să regizezi sau să joci teatru, te faci critic dramatic, nu știi să faci epigrame, critici epigramiștii și tăt așe....

Și ca să nu mă criticați, redau și ce a scris Simone de Beauvoir (1908 - 1986), premiată cu Premiul Goncourt, în „Al doilea sex” (Le Deuxième sexe): „Nu sunt femeile din harem mai fericite decât un electrician? Nu este femeia casnică mai fericită decât muncitorul? Nu este clar ce înseamnă fericirea, cuvânt care spune mult mai puțin ce valori reale acoperă: nu există nicio posibilitate de a măsura fericirea altora și este întotdeauna ușor de considerat fericită situația în care ne dorim să se impună... Prin urmare, este o noțiune la care nu ne referim... Orice subiect este prezentat în mod concret prin proiecte precum transcendența; îți obții libertatea doar prin depășirea perpetuă a altor libertăți; nu există altă justificare a existenței actuale decât expansiunea ei spre un viitor nedefinit... Cum se poate împlini o ființă umană femeie? Ce căi sunt deschise, care conduc la happy-end-uri, cum să-și recâștige independența din dependență? Ce circumstanțe limitează libertatea femeilor și cum pot fi ele depășite? Acestea sunt întrebările fundamentale pe care le-am dori elucidate. Aceasta înseamnă că suntem interesați de șansele individului că nu vom defini aceste șanse în termeni de fericire, ci în termeni de libertate.”

Și ca să nu fiu criticat cu traducerea, postez și textul original (Les femmes de harem ne sont-t-elles pas plus heureuses qu’une électrice? La ménagère n’est-elle pas plus heureuse que l’ouvrière? On ne sait trop ce que le mot de bonheur signifie et encore moins quelles valeurs authentiques il recouvre : il n’y a aucune possibilité de mesurer le bonheur d’autrui et il est toujours facile de déclarer heureuse la situation qu’on veut lui imposer… C’est donc une notion à laquelle nous ne référons pas… Tout sujet se pose concrètement à travers des projets comme une transcendance ; il n’accomplit sa liberté que par son perpétuel dépassement vers d’autres libertés ; il n’y a d’autre justification de l’existence présente que son expansion vers un avenir indéfiniment ouvert… Comment dans la condition féminine peut s’accomplir un être humain ? Quelles voies lui sont ouvertes ? lesquelles aboutissent à des impasses ? comment retrouver l’indépendance au sein de la dépendance ? quelles circonstances limitent la liberté de la femme et peut elle les dépasser ? Ce sont là les questions fondamentales que nous voudrions élucider. C’est dire que nous intéressant aux chances de l’individu nous ne définirons pas ces chances en terme de bonheur, mais en termes de liberté.). Să înțeleagă fiecare ce dorește până la postarea următoare despre eunuc. Că acolo vom întâlni o altă doamnă de 80 de ani, care va trata „femeia-eunuc”!

Iar în final vă furnizăm adresa unei cărți electronice, (citiți AICI), în engleză, „Romanța haremului” (The romance of the harem), de Miss Pardoe (Julia). Și de ce veți găsi, noroc sa aveți! Lectură ușoară!

Pagină din cartea electronică „Romanța haremului” – Miss Pardoe (Julia) – de unde aflăm că o cadână costă 50.000 de piaștri

Să fiți iubiți și vă feriți! Zâmbiți!

(continuare)

Constantin NIŢU

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html

11.06.2019

Jocuri de cuvinte – pepene

Jocuri de cuvinte – pepene

(postarea precedentă)

Pepene

Moto: „Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul.” (Mihai Eminescu, decedat la 15/27 iunie 1889)

Pepenele este explicat în vreo 26 de definiții în dicționarele românești. Una din ele (DEX '09, 2009), arată: „pepene, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) („galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) („verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); fructul acestor plante. – Din lat. pepo, *pepinis.”

Etimologia este latină. Pe larg, provine din latinul pepō, peponem, „dovleac, pepene galben” prin rădăcina latinului vulgar *pepinem. Latinul derivă din vechiul cuvânt grec πέπων - pépōn, acesta din proto-indo-europeanul *pékʷonts, „gătire, maturare”, rudă cu πέσσω - péssō, „a se înmoia, a se coace”.

Pepene galben

Wikipedia confirmă! Pepenele galben (Cucumis melo) sau zămos (Moldova) se cultivă pentru fructul sau, care se coace vara, conține multă apă și este de gust dulce. Pepenele (verde), Citrullus lanatus, este originar din regiunile sudice ale Africii. Era cultivat în Egiptul Antic. Culoarea miezului variază în culoare de la roșu aprins la roz, prezentând numeroase semințe de culoare neagră. Este apreciat pentru gustul său dulceag și cantitatea scăzută de calorii. Se consumă ca atare (crud) sau murat. În România este cunoscut în unele regiuni drept harbuz (Moldova și Republica Moldova), lubeniță (Banat si Oltenia) sau curcubete/ lebeniță (Ardeal). Una dintre cele mai recunoscute regiuni ale țării pentru producția de pepeni este zona Dăbuleni. Nu vă luați după vânzătorii șmecheri din piețe care vă zic că toți pepenii sunt de Dăbuleni....

Pepenele verde

Dăbuleni, localitate renumită pentru producția de pepeni (maplandia.com)

Traseul București – Dăbuleni (Rome2rio.com)

Aveți și opțiunea pentru imaginea satelitară (Rpme2rio.com)

Interesante sunt denumirile pepenelui în mai multe limbi:

a) bettieħa în malteză (din arabicul biṭṭīḵ - بِطِّيخ‎, rudă cu siriacul clasic paṭṭīḥā - ܦܲܛܝܼܚܵܐ‎, ebraicul 'avatíakh, ʾăḇaṭṭī́aḥ - אֲבַטִּיחַ‎);

b) cucumis în latină (o „rătăcire”, probabil în ultimă instanță din sumerianul ukuš2 - 𒄾, „castravete” sau un substrat de limbaj neidentificat pre-indo-european mediterranean; comparați cu arabicul kūsā - كُوسَا‎, vechile cuvinte grecești síkuos, sikuós, sikuòs, síkus - σίκυος, σικυός, σικυὸς, σίκυς);

c) dinja în bosniacă și croată, dinja - диња în macedoneană, dinja - диња în sârbă, dinnye în maghiară, dyni - дині în ucraineamă, dynya - дыня în rusă (din proto-slavicul *dyňa, acesta din predecesorul *kъdynja, din latinul cydōnea māla, din vechile grecești kudṓnion – κυδώνιον, „pepene”, mêlon - μῆλον, „măr, gutuie”);

d) kavun în turcă (din turcescul otoman kavun - قاون‎, din proto-turcicul *kāgun, „pepene, harbuz”), qovun în azeră (din proto-turcicul *kāgun, „pepene, harbuz”);

e) melionas în lituaniană, meló în catalană, meloa f., melão m. în portugheză, meloen în frizonă și neerlandeză, meloi în bască, melon - מלון în ebraică, melon - מעלאָן în idiș, melon în daneză, engleză, estonă, franceză, galeză, galica scoțiană, irlandeză, norvegiană, poloneză și suedeză, melón în slovacă, galiciană și spaniolă, Melon hunn în luxemburgheză, melona în slovenă, melóna în islandeză, melone în corsicană, italiană și letonă, Melone în germană, meloni în finlandeză, meloun în cehă (toate moștenite din vechiul francez melon, din latinul târziu melonem, din latinul melopeponem, „tip de dovleac”, din vechiul grec mēlopépōn - μηλοπέπων, din mêlon - μῆλον, „măr” + pépōn - πέπων, „copt”);

f) nesvi - ნესვი în gruzină;

g) pepene în română, piponj și peapini în aromână (vezi mai sus etimologia latină), pepóni - πεπόνι în greacă (din cuvântul grec bizantin pepónion - πεπόνιον, diminutiv al vechiului cuvânt grec pépōn - πέπων, „castravete copt”), pjepër în albaneză (la fel ca pentru pepene), pŭpesh - пъпеш în bulgară (vezi pepene);

h) sekh - սեխ în armeană (din vechiul armean sex – սեխ – nu vă gândiți la prostii, acesta dintr-un cuvânt cu substrat mediteraniano-pontic de forma *si/ekʰu-, reflectat și în vechile cuvinte grecești sikúa - σικύα , sikúē - σικύη, sekoúa - σεκούα, „tărtăcuță, Lagenaria vulgaris; tărtăcuță rotundă, Cucurbita maxima; tărtăcuță de la un anumit copac”; síkuos - σίκυος, sikuós σικυός, síkus - σίκυς, „castravete sau pepene, Cucumis – sativus”; sekouánē - σεκουάνη, „un fel de măslin” și mai puțin probabil în proto-slavicul *tyky, în rusă týkva – ты́ква, „dovleac”, na, drăcie, că avem și noi tigvă în română);

i) shamam - شمام în arabă (etimologie necunoscută; Behnstedt, Peter; Woidich, Manfred, editors, 2010. Wortatlas der arabischen Dialekte – Band I: Mensch, Natur, Fauna und Flora, Handbuch der Orientalistik, p. 514);

j) Tarabūja - ਤਰਬੂਜ în punjabi (doar pentru experți vezi AICI), taramuja - তরমুজ în bengali (doar pentru experți vezi AICI), kharabooj - खरबूज în hindi (toate moștenite din persanul xarboze - خربزه‎, „harbuz”, vezi k);

k) xarboz(e) - خربزه în persană (din persanul evului mediu hlbyck' - xarbīzag, „harbuz”);

Cuvântul „pepene” în diferite limbi

l) harbuz în română, harbuz – харбуз în ucraineană (noi zicem că l-am fi moștenit din ucraineană, dar n-o fi invers, ambele moștenite din persanul xarboz - خربز‎, vezi capitolul despre harbuz);

m) lubeniță și lebeniță în română, lubeniča - лубѐница în sârbo-croată, lȗbenica în slovenă, ljubenica în sârbă, liubenitsa - любеница - în bulgară, lubeniča - лубеница (în macedoneană (de origine slavă, din lub – луб, sol de pădure, podzol, din fr. podzole, germ. Podsol, rus. podzol).

Dacă priviți harta, vedeți problema cuvintelor în țările vecine. Un caz interesant ar fi al cuvântului harbuz, cu originea prin Persia (Bilodid I. K., editor, 1970–1980. Slovnyk ukrajinsʹkoji movy, Kiev: Naukova Dumka). A sărit el spre nord în Ucraina, fără a intrat și în alte țări, iar noi să-l fi luat de la ucraineni? Ia fiți atenți, cu bibliografie serioasă! Urmăriți mai jos despre harbuz.

Tabelul nr. 1: Producția de pepeni în anul 2017

Nici cu producția de pepeni nu stăm excelent. Importăm pepeni tot timpul anului. Nu există depozite frigorifice pentru depozitarea provizorie a mărfii. Producătorii nu se asociază pentru crearea unor asemenea condiții de depozitare intermediară. În tabelul de mai sus vedeți producția de pepeni în 2017.

Harbuz

Moto: „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” (Mihai Eminescu, decedat la 15/27 iunie 1889)

Lăsând la o parte moartea, anul ăsta împlinindu-se 130 de ani de la uciderea lui Eminescu, să ne aplecăm mai mult asupra acestui „harbuz”, folosit și pe la noi și pe la alții. Scriam mai sus că harbuz pe care noi l-am luat din cuvântul ucrainean garbuz - гарбу́з, acesta din persanul xarbuze - خربزه‎, acesta din persanul evului mediu xarbīzag, hlbyck', „pepene”. După Pelliot, ar fi o remodelare a sanscritului trapusa - त्रपुस, „fructul colocynth-ului”, Citrullus colocynthis, „castravete amar, tărtăcuță”, folosit pentru vin, fructul arbustului originar din bazinul mediteranean și Asia, printr-o etimologie populară.

Formele cu t- sunt atestate în persană: tarboze - تربز‎,tarboz - تربز‎, „pepene verde”, de fapt (cu miez) roșu. Și este înrudit cu cuvintele armene ale evului mediu xarpizak - խարպիզակ, xarbzak - խարբզակ, gruzinele xarbuzaḳi - ხარბუზაკი, xaburzaḳi - ხაბურზაკი, moștenite din iraniană.

Cuvântul „harbuz” în diferite limbi

Și din harbuzul persan există și alte cuvinte descendente, unele pe care le-am amintit sau altele pe care nu le-am scris mai sus, la pepene, precum cuvintele: khirbeez - خِرْبِز‎, „pepene”, în arabă; xarbūzā – ख़रबूज़ा, în hindi; harbüz - خربز‎, harbüze - خربزه‎, în turcă otomană; arbuzŭ – арбузъ, în vechea slavă de est; arbúz – арбу́з, în rusă; arbuus în estoniană; arbūzs în letonă, arbūzas în lituaniană, arbuz și harbuz în poloneză; Erbus în germana de pe Volga; harbúz – гарбу́з, „dovleac”, în ucraineană; harbuz în română; qarpız în azeră; qârpuz – قارپوز în persană; qarbuz - ҡарбуз în bașchiră; qarpız în tătara crimeană; qarbız – қарбыз în cazahă; karpuz - قارپوز‎ în turca otomană; karpuz în turcă; karpuz în albaneză; karpúz – карпу́з în bulgară; karpoúzi – καρπούζι în greacă; kàrpuza – ка̀рпуза în sârbo-croată; qarbız - карбыз în tătară; garpyz în turcmenă și kharbūja – खर्बूज în sanscrită. Ca să vedeți „cum se duce vorba”!

Poftă bună dacă ai brișcă, așa cum are Viorica în poșetă!

Bibliografie:

Horn, Paul (1893), „xerbuze”, in Grundriss der neupersischen Etymologie (in German), Strasbourg: K.J. Trübner, p. 105.

Vasmer (Fasmer), Max (Maks) (1964), „арбуз”, in Etimologičeskij slovarʹ russkovo jazyka [Dicționar etimologic al limbii ruse] (în rusă), volume 1, tradusă din germană, cu date suplimentare ale lui Trubačóv Oleg, Moscova: Progress, p. 83.

Nişanyan, Sevan (2002), „karpuz”, în Nişanyan Sözlük.

Doerfer, Gerhard (1967) Türkische und mongolische Elemente im Neupersischen [Turkic and Mongolian Elements in New Persian] (Akademie der Wissenschaften und der Literatur: Veröffentlichungen der Orientalischen Kommission; 20) (in German), volume III, Wiesbaden: Franz Steiner Verlag, § 1590.

Ačaṙean, Hračʿeay (1973), “խարպիզակ”, in Hayerēn armatakan baṙaran [Dicționar al cuvintelor rădăcină armene] (în armeană), vol. II, ediția a doua, tipărit după originalul din 1926–1935, Vol. VII, Erevan: University Press, p. 348.

Vorbe despre pepene

Moto: „Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.” (Mihai Eminescu, decedat la 15/27 iunie 1889)

„A scoate pe cineva din pepeni” (adică „de la paza pepenilor”), înseamnă a-l enerva, a-l face să izbucnească de furie, precum Băsescu dacă îi spui că a fost informator. Alte exemple găsiți singuri. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) îi ziceți unui prieten rotofei sau unui politician, parlamentar în lei sau în euro căruia îi merge prea bine, când ăștia te plătesc cu salariul minim pe economie, la insistențele UE și FMI. „A ieși (sau a ajunge) la pepeni” înseamnă a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. E cam cum am făcut noi cu industria și cu flota de nave comerciale.

„Frica păzește pepenii” i se spune unui hoț căruia îi e frică să șutească oarece de frica paznicului, deoarece atunci când pepenii sunt copți precis un paznic e pitit acolo în bostănărie zi și noapte. „Doi pepeni într-o mînă nu se pot ține” i se spune aceluia care vrea să facă două lucruri deodată sau are două prietene, gândind el că „între două nu te plouă”.

Despre pepeni au scris mulți scriitori, printre care: Ispirescu în basmele sale („Fata cea mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare cîte un pepene ales de dînsa la masa împăratului.”, „La a zecea zi, unde se scutură o dată calul și se făcu frumos, gras ca un pepene și sprinten ca o căprioară.”); Creangă („Baba nu știa ce să facă de bucurie, că are un băiat așa de chipos, de hazliu, de gras și învălit ca un pepene.” sau „Am și înjunghiat cîțiva harbuji într-ales, de ne-am potolit deocamdată și foamea și setea.”); Caragiale („Chir Ianulea și-a ieșit din pepene; s-a repezit cu pumnii-ncleștați s-o pilduiască.”).

Pepeni roșii

Și au mai scris, că în cărțile de română precis nu-i mai găsiți: Camilar („Cum mijea de ziuă, ochii pîndeau harbujii dintre linii, niște harbuji mari, cît să se sature din ei cîțiva oameni.”); Hogaș („Luă harbuzul mai greu decît ea, îl trînti de pămînt de se desfăcu în o sută de bucăți.”); Alecsadri („furând noaptea harbuji și zămoși de prin harbuzării”) etc.

Și cum suntem inventivi, au fost porecliți ca pepeni locuitorii din Buzești, iar harbuz este porecla oricărui locuitor din Dragomirești și Bârsana. Despre prezența numelui în tooponimie vom studia.

Grămadă de pepeni

E păcat să nu amintim și de cantalúp, din care am gustat când am fost în Franța, în 1997, de la fema de lângă Angers a colonelului Boileau, cel cu care am fost coleg la Hamburg în 1978, el căpitan și eu tânăr maior, și cu care am vizitat cartierul St. Pauli (vezi AICI). Camtalupul [s.m., din francezul cantaloup] este o varietate de pepene galben cu fructul turtit și cu coaja groasă, brăzdată în felii și cu miezul aromat. Dar, mi-a povestit amicul, pe malul fluviului Loire, francezii îl luară de la italieni, de la Cantalupo („cântă lupul”), numele unui mic orășel italian lângă Roma, pepenele respectiv fiind introdus în Franța de Carol al VIII-lea după campaniile sale din Italia (1495).

Revenim la scribi! Gabriela Chişcari ne oferă în 2009 interesante reţete ale vieții („1.Viaţa mea e-o îngheţată/ Cu pepene galben şi-alune,/ Scăldată în ciocolată,/ Cu topping de mure şi prune...// 2. Viaţa mea e o salată/ Ce-n zile, ani, se pierde;/ Cu roşii dulci ornată,/ Şi plâns de ceapă verde.// .... 4. Viaţa mea e un ghiveci/ De sosuri şi legume,/ Ornată cu ciuperci/ Şi sarea de pe lume...// 5. Viaţa mea-i sirop de brad/ Păzit de boli, răceală/ Cam dulce, aromat,/ Dar bun un strop pe seară....”). Nu ne zice dacă e vegană sau vegetariană. Și să-i analizăm noi puțin visurile astea!

Așadar, visând domnița legume și fructe, consultând noi specialiștii critici în interpretarea legumelor și fructelor din vis, ni s-a spus că nu e ușor de realizat, deoarece fiecare legumă sau fruct are interpretarea ei specifică și, na, drăcie, aflată în corelație cu alte legume și fructe.

Iată intrepretarea pentru cele mai uzuale dintre legume: ardei gras - lucruri plăcute, dar de importanță minoră; ardei iute – atenționare la ceva care nu merge bine; cartofi – bai mare, necaz sau boală (Pe critici? Pe juriu?); castraveți – semn bun, oaspeți neasteptați cu vești bune; ceapă – supărare mare; ciuperci – boală; fasole boabe – ceartă, critici; fasole verde – nevinovăție; morcov - frică, stress, emoții. Săracul iepure!

Că dacă visezi doar pepeni, mă trombonește o amică, e altceva! Zice că pepenele roșu arată că ai pofte sexuale (și chiar expediai „cuvânt înaine”, pentru cartea sub tipar „Partide ratate” a prietenului și colegului Birceanu Nicu), dorința de a experimenta senzații noi, vitalitate, voie bună, dar ești ingrijorat, pe când cel galben semnifică sentimente puternice față de cineva, dar și petrecere, că vei dobândi un prieten, fericire, noroc, însă atenție la sănătate. Și cică mai înseamnă pepenele de orice fel aparență înșelătoare. Dacă visezi că îi cumperi, ai prieteni nedemni, pepenele bine copt înseamnă că dragostea ta pentru cineva este împărtășită.

Dacă pepenele e mare, înseamnă că ești iubit. Dacă visezi că îl mănânci cu alții înseamnă bucurie mare, veste de daruri. Visând semințe de pepene roșu înseamnă fericire, bucurie in curând. Și în plus, dacă visezi că mănânci pepeni, de orice fel, vei suferi, ptiu, drace, o indigestie (de care povestește Nicu Birceanu despre o partidă ratată, chiar de diaree). Dacă visezi pepeni pe câmp sau dacă visezi că vinzi pepeni înseamnă că vor interveni schimbări la locul de muncă. Nu mi-a spus ce se întâmplă dacă visez că fur pepeni! Creadă fiecare ce vrea!

Dan Norea, în 2011, în „Epi... Gramatica, Catrene prin gaura cheii”, de care am mai pomenit, ne prezintă fructele Evei, neuitând pepenele („Se laudă cireşul şi mărul cel fălos,/ Da' le-ntrerupse spusa un pepene zemos:/ / / ). Măi, măi!

Michelle Rosenberg ridică în slăvi într-un aforism ceapa pe timp de iarnă, în comparație cu alte bunătăți, cred că mai ales împotriva răcelii („Deşi nu are coafura exotică şi atrăgătoare a unui ananas, nici parfumul îmbătător al unui pepene galben, nu este nici dulce, nici zemoasă precum un pepene roşu mândru de gabaritul său, ceapa, aşa mignonă, este o prietenă de nădejde iarna când frigul îşi intră în drepturi ca un împărat peste ţinutul său.”).

Și pepenele ăsta a ajuns și în haiku, poezia aia japoneză cu formă fixă, alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 „versuri” formate respectiv din 5, 7, 5 silabe (Monica Trif: „mama nicăieri -/ ultimul pepene rupt/ luat de ape/” sau Elena Malec: „amurg tropical -/ doar pe bărbie zeama/ de pepene copt/”). Părerea și-o gândește fiecare. Ce ți-e și cu fixurile astea asiatice!

Și au ajuns harbujii și în proverbe. Aromânii susțin că o „coajă de pepene nu se lipeşte de buric”, dar neprecizând nimic de alunecarea pe coajă de pepene, că în filmele mute am văzut coar alunecări pe coji de banane. Dar persanii, cu harbuzul lor, s-au gândit bine la alunecarea asta, susținând că „și un voinic poate să cadă la pământ din pricina unei coji de pepene”.

Frica păzește „bostănăria”

Dacă românul spune despre cineva că „s-a apucat să caute clenci în pepene”, armeanul e sigur că „inima nu se răcoreşte când tai un pepene”. Românul, căruia nu-i place singurătatea, primitor, susține sus și tare că „decât un măr singur, mai bine o felie de pepene împreună”. Păi da, că e dintr-un harbuz măricel cu mai multe felii... Dar cum se comportă românii după 1989, cam fiecare pentru el, vom vedea în postarea următoare, despre urbanism și amenajarea teritoriului ăsta bântuit de ape și tornade!

Claudiu Românu se joacă cu sinonimele, comunicându-ne în 2017 „culmea fructului: Să mănânci pepene roşu până te saturi de lubeniţă”, pe când Andrei Laslău sisține că „dacă vrei să arăţi ca un pepene, cea mai scurtă cale e să mănânci zilnic unul”. Are dreptate. Cred că e mai bună apa asta filtrată în pepene, decât cea zice-se „netedă” cumpărată în peturi, că de cea furnizată de Apa Nova, franțuzisme....

Și în final să-l cităm pe Su Dongpo („oamenii de pe muntele de la vest ştiu să fie fericiţi: o supă bună cu pepene şi muguri de bambus prăjiţi după semănăturile de primăvară”) și precis o să murim sănătoși, dar la vârste apreciabile... Regim... Post...

Să fiți iubiți și aveți grijă de cuvinte! Sunt prețioase!

Post scriptum:

Amicul Petru Plătică mi-a adăugat pe blogul meu din Cronopedia următoarele fotografii sugestive pentru pepeni, întrebându-mă care îmi place. Domniei sale îi place a treia... imagine. Mie îmi plac toate... imaginile! Ce părere aveți?